Decizie nr. 1429/Ap din 08.10.2024

- art. VI alin. 5 şi 6 din OUG nr. 168/2022

Din cuprinsul motivării soluţiei dispuse reiese că prima instanţă a acordat dobânda penalizatoare pentru perioada anterioară datei la care decizia nr. 360/Ap/2022 a Curţii de Apel Braşov a devenit executorie, iar pentru perioada ulterioară acestei date, a acordat doar diferenţa dintre dobânda penalizatoare, recunoscută prin sentinţă şi cea remuneratorie, acordată conform OUG nr. 130/2021.

În ceea ce priveşte dispoziţiile OUG nr. 168/2022, prin care se prevede eşalonarea plăţii sumelor prevăzute prin hotărâri judecătoreşti având ca obiect acordarea unor drepturi de natură salarială stabilite în favoarea personalului din instituţiile şi autorităţile publice, devenite executorii în perioada 01.01. -31.12.2023 se reţine că potrivit art.

VI alin. 5 şi 6 din acest act normativ (5) Sumele prevăzute la alin. (1), plătite în temeiul prezentei ordonanţe de urgenţă, se actualizează cu indicele preţurilor de consum comunicat de Institutul Naţional de Statistică. (6) La sumele actualizate în condiţiile alin. (5) se acordă dobânda legală remuneratorie, calculată de la data la care hotărârea judecătorească a rămas executorie.

În mod corect prima instanţă a stabilit incidenţa Deciziei Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept nr. 75/2020, raţionamentul deciziei menţionate aplicându-se prin asemănare în prezenta cauză, faţă de principiul de drept ubi eadem est ratio eadem solutio esse debet – unde există acelaşi raţionament, trebuie să se aplice aceeaşi soluţie.

Dispoziţiile principale a căror modalitate de interpretare şi aplicare a fost analizată de instanţa supremă sunt reprezentate de art. 8 alin. 2 şi 3 din OUG nr. 3/2019, iar aceste prevederi au aceeaşi formulare cu cele invocate de către apelanta-pârâtă şi citate anterior- respectiv art.

VI alin. 5 şi 6 din OUG nr. 168/2022.

Din cuprinsul Deciziei nr. 75/2020 nu se desprinde concluzia susţinută de către apelanta pârâtă, instanţa supremă stabilind că în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 1 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 3/2019 privind eşalonarea plăţii drepturilor salariale restante pentru unele categorii de personal din sistemul justiţiei, aprobată prin Legea nr. 224/2019, raportat la art. 1.531 şi 1.535 din Codul civil, art. 166 din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi art. 1 - 3 din Ordonanţa Guvernului nr. 13/2011 privind dobânda legală remuneratorie şi penalizatoare pentru obligaţii băneşti, precum şi pentru reglementarea unor măsuri financiar-fiscale în domeniul bancar, aprobată prin Legea nr. 43/2012, cu completările ulterioare, alături de dobânda remuneratorie prevăzută de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 3/2019, se pot acorda dobânzi penalizatoare la drepturile salariale restante ce intră în domeniul de aplicare al aceluiaşi act normativ pentru perioada anterioară emiterii ordinelor/deciziilor de acordare a drepturilor salariale, respectiv diferenţa dintre dobânda penalizatoare şi cea remuneratorie, pentru perioada ulterioară emiterii aceloraşi ordine sau decizii.

În concret, instanţa supremă a stabilit faptul că dobânda penalizatoare este cea aplicabilă drepturilor salariale restante, ulterior scadenţei, aspect ce reiese din considerentul 166 „ În condiţiile în care datoria eşalonată prin O.U.G. nr. 3/2019 este plătită după scadenţă, debitorul datorează, după această dată şi până la plata efectivă, dobânzi penalizatoare, aşa cum prevede art. 1 alin. (3) din O.G. nr. 13/2011.

Doar în acest mod se poate realiza o deplină şi legală reparare a prejudiciului suferit de salariat.

Evaluarea prejudiciului constând în beneficiul nerealizat (lucrum cessans) decurge din lege, fiind opţiunea legiuitorului să stabilească valori diferite pentru perioada anterioară scadenţei şi, respectiv, pentru perioada ulterioară acesteia.”

Cu toate acestea, întrucât legiuitorul a prevăzut prin art. 8 alin. 3 din OUG nr. 3/2019 aplicarea dobânzii legale remuneratorii, calculate de la data emiterii ordinelor/deciziilor de acordare a drepturilor salariale, instanţa supremă a stabilit că pentru această perioadă instanţele de judecată pot acorda doar diferenţa dintre dobânda penalizatoare şi cea remuneratorie (care este acordată în temeiul dispoziţiilor legale), în caz contrar ajungându-se la o cumulare a celor două tipuri de dobânzi, aspect nepermis de prevederile O.G. nr. 13/2011, art. 1.

Aplicând în cauza de faţă aceste raţionamente, luând act de dispoziţiile art.

VI alin. 6 din OUG nr. 168/2022, care stabilesc că dobânda legală remuneratorie se calculează de la data la care hotărârea judecătorească a rămas executorie, Curtea reţine că reclamantului-apelant i se cuvine pentru perioada ulterioară datei la care Decizia Curţii de apel Braşov a devenit executorie faţă de dispoziţiile art. 633 pct. 1 Cod de procedură civilă - doar diferenţa dintre dobânda penalizatoare şi cea remuneratorie, recunoscută prin textul de lege indicat.

Analizând sentinţa apelată, în raport de actele si lucrările dosarului, de motivele de apel invocate, precum și de dispozițiile legale incidente în cauză, Curtea constată următoarele:

Prin sentinţa civilă apelată, prima instanţă a apreciat că pretenţiile reclamantului constând în plata dobânzii legale şi actualizarea cu indicele de inflaţie a creanţei stabilite prin decizia nr. 360/02.03.2022 Curţii de apel Braşov sunt întemeiate începând cu data de 31.08.2020, astfel că a admis excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune pentru perioada anterioară acestei date.

Totodată, din cuprinsul motivării soluţiei dispuse reiese că prima instanţă a acordat dobânda penalizatoare pentru perioada anterioară datei la care decizia nr. 360/Ap/2022 a Curţii de Apel Braşov a devenit executorie, iar pentru perioada ulterioară acestei date, a acordat doar diferenţa dintre dobânda penalizatoare, recunoscută prin sentinţă şi cea remuneratorie, acordată conform OUG nr. 130/2021.

Primul motiv de apel invocat de apelanta Opera A. priveşte faptul că prin Decizia civilă nr. 1043/Ap/08.06.2023 a Curţii de Apel Braşov, pronunţată în dosarul nr. xxxx/62/2022, reclamantului i-au fost respinse toate pretenţiile solicitate pe calea acestui dosar, inclusiv accesoriile cerute şi în prezenta cauză, această hotărâre având astfel putere de lucru judecat.

Contrar susţinerilor apelantei, din parcurgerea Deciziei civile nr. 1043/Ap/08.06.2023 rezultă faptul că în cadrul dosarului nr. xxxx/62/2022 reclamantul B. nu a solicitat obligarea pârâtei Opera A. să îi plătească dobânda legală şi actualizarea cu rata inflaţiei aferente drepturilor salariale ce au rezultat din punerea în executare a Deciziei civile nr. 360/Ap/2022 a Curţii de Apel Braşov.

În consecinţă, nu se poate reţine în prezenta cauză puterea de lucru judecat a deciziei civile nr. 1043/Ap/08.06.2023 pronunţată de Curtea de Apel Braşov.

În continuare, pârâta Opera A critică sentinţa apelată din perspectiva încălcării de către prima instanţă a dispoziţiilor art. 22 alin. 6 din Codul de procedură civilă, apreciind apelanta că instanţa a acordat mai mult decât s-a solicitat.

Curtea reţine că hotărârea judecătorească are un caracter unitar, dispozitivul acesteia neputând fi separat de considerentele pe care se întemeiază.

Or, în cauză, din parcurgerea sentinţei primei instanţe reiese în mod evident faptul că dispozitivul vizează strict actualizarea sumelor care au fost deja recunoscute şi „acordate” reclamantului prin Decizia civilă nr. 360/Ap/2022 a Curţii de Apel Braşov, cu rata inflaţiei şi dobânda legală penalizatoare.

În consecinţă, motivul de apel analizat nu este fondat.

Din perspectiva admiterii excepţiei prescripţiei dreptului material la acţiune, doar pentru perioada anterioară datei de 31.08.2020, apelanta a făcut trimitere la cele invocate în faţa instanţei de fond, în sensul că reclamantului nu-i poate fi acordată actualizarea creanţei în discuţie cu rata inflaţiei şi dobânda legală pentru că nu le-a cerut în litigiul din care s-a născut dreptul la diferenţele salariale.

Astfel, a susţinut pârâta-apelantă că accesoriile trebuia să fie solicitate odată cu diferenţele salariale în cadrul dosarului nr. xxxx/62/2019.

Curtea nu poate primi acest punct de vedere, nefiind argumentat prin trimitere la vreun text de lege.

Totodată, trebuie observată confuzia apelantei ce susţine acest punct de vedere prin trimitere la data naşterii dreptului material de a solicita accesoriile diferenţelor salariale ce coincide cu data naşterii dreptului material la acţiune de a solicita aceste diferenţe.

Or, data naşterii dreptului prezintă relevanţă cu privire la incidenţa instituţiei prescripţiei dreptului material la acţiune şi nu asupra existenţei/inexistenţei dreptului.

Un creditor are posibilitatea de a solicita accesoriile aferente debitului principal, fie în cadrul litigiului în care se solicită plata creanţei principale, ca şi petit accesoriu, fie în cadrul unui litigiu distinct, după obţinerea în prealabil a unui titlu executoriu pentru creanţa principală.

Curtea reţine, de altfel, că potrivit art. 2503 alin. 1 din Codul civil, odată cu stingerea dreptului la acţiune privind un drept principal, se stinge şi dreptul la acţiune privind drepturile accesorii, afară de cazul în care prin lege s-ar dispune altfel.

Aceste dispoziţii legale sunt incidente strict în ipoteza în care se constată prescripţia dreptului material la acţiune privind un drept principal, nu şi în situaţia în care dreptul principal a fost solicitat şi acordat pe calea unei acţiuni.

În acest caz accesoriile pot fi solicitate într-un litigiu separat, în mod corect reţinând prima instanţă că prescripţia dreptului material la acţiune se va analiza prin raportare la prevederile art. 2526 din Codul civil.

Prin urmare, luând act şi de termenul general de prescripţie prevăzut de art. 2517 din Codul civil, în mod corect prima instanţă a admis excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune invocată prin întâmpinare doar pentru pretenţiile anterioare datei de 31.08.2020.

În plus, astfel cum reiese din cuprinsul sentinţei apelate, prima instanţă a reţinut incidenţa dispoziţiilor art. 2537 pct. 2 din Codul civil, apreciind că prin cererea înregistrată la data de 04.09.2019, sub nr. xxxx/62/2019 la Tribunalul Braşov a fost întreruptă prescripţia dreptului material la acţiune pentru drepturile salariale pentru care reclamantul solicită prin prezenta acţiune accesoriile.

Aceste considerente ale primei instanţe nu au fost în niciun fel criticate prin cererea de apel.

În ceea ce priveşte fondul cererii de chemare în judecată, apelanta Opera A critică soluţia primei instanţe, înţelegând să reitereze motivele susţinute prin întâmpinarea depusă la dosarul de fond, pe de o parte, iar pe de altă apreciază că nu se justifică solicitarea de acordare a dobânzii legale penalizatoare, ci a dobânzii legale remuneratorii.

Prin întâmpinarea formulată în faţa instanţei de fond apelanta Opera A a susţinut faptul că nu se mai justifică acordarea accesoriilor, respectiv indicele de inflaţie şi dobânda legală, având în vedere faptul că acestea trebuia să fie solicitate pe calea dosarului nr. xxxx/62/2019.

Această chestiune a fost analizată anterior, fiind incidente aceleaşi considerente.

În ceea ce priveşte dispoziţiile OUG nr. 168/2022, prin care se prevede eşalonarea plăţii sumelor prevăzute prin hotărâri judecătoreşti având ca obiect acordarea unor drepturi de natură salarială stabilite în favoarea personalului din instituţiile şi autorităţile publice, devenite executorii în perioada 01.01. -31.12.2023 se reţine că potrivit art.

VI alin. 5 şi 6 din acest act normativ (5) Sumele prevăzute la alin. (1), plătite în temeiul prezentei ordonanţe de urgenţă, se actualizează cu indicele preţurilor de consum comunicat de Institutul Naţional de Statistică. (6) La sumele actualizate în condiţiile alin. (5) se acordă dobânda legală remuneratorie, calculată de la data la care hotărârea judecătorească a rămas executorie.

Astfel, apelanta pârâtă susţine că dobânda legală care se aplică este dobânda legală remuneratorie, iar data de la care se aplică este data de la care hotărârea judecătorească a rămas executorie, iar nu de la data stabilită de către prima instanţă.

Sub aspectul analizat, Curtea reţine că în mod corect prima instanţă a stabilit incidenţa Deciziei Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept nr. 75/2020, raţionamentul deciziei menţionate aplicându-se prin asemănare în prezenta cauză, faţă de principiul de drept ubi eadem est ratio eadem solutio esse debet – unde există acelaşi raţionament, trebuie să se aplice aceeaşi soluţie.

Dispoziţiile principale a căror modalitate de interpretare şi aplicare a fost analizată de instanţa supremă sunt reprezentate de art. 8 alin. 2 şi 3 din OUG nr. 3/2019, conform cărora:

(2) Sumele prevăzute la alin. (1), plătite în temeiul prezentei ordonanţe de urgenţă, se actualizează cu indicele preţurilor de consum comunicat de Institutul Naţional de Statistică.

(3) La sumele actualizate în condiţiile alin. (2) se acordă dobânda legală remuneratorie, calculată de la data emiterii ordinelor/deciziilor de acordare a drepturilor salariale. (...)"

Se observă că aceste prevederi au aceeaşi formulare cu cele invocate de către apelanta-pârâtă şi citate anterior- respectiv art. VI alin. 5 şi 6 din OUG nr. 168/2022.

Cu toate acestea, din cuprinsul Deciziei nr. 75/2020 nu se desprinde concluzia susţinută de către apelanta pârâtă, instanţa supremă stabilind că în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 1 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 3/2019 privind eşalonarea plăţii drepturilor salariale restante pentru unele categorii de personal din sistemul justiţiei, aprobată prin Legea nr. 224/2019, raportat la art. 1.531 şi 1.535 din Codul civil, art. 166 din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi art. 1 - 3 din Ordonanţa Guvernului nr. 13/2011 privind dobânda legală remuneratorie şi penalizatoare pentru obligaţii băneşti, precum şi pentru reglementarea unor măsuri financiar-fiscale în domeniul bancar, aprobată prin Legea nr. 43/2012, cu completările ulterioare, alături de dobânda remuneratorie prevăzută de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 3/2019, se pot acorda dobânzi penalizatoare la drepturile salariale restante ce intră în domeniul de aplicare al aceluiaşi act normativ pentru perioada anterioară emiterii ordinelor/deciziilor de acordare a drepturilor salariale, respectiv diferenţa dintre dobânda penalizatoare şi cea remuneratorie, pentru perioada ulterioară emiterii aceloraşi ordine sau decizii.

În concret, instanţa supremă a stabilit faptul că dobânda penalizatoare este cea aplicabilă drepturilor salariale restante, ulterior scadenţei, aspect ce reiese din considerentul 166 „ În condiţiile în care datoria eşalonată prin O.U.G. nr. 3/2019 este plătită după scadenţă, debitorul datorează, după această dată şi până la plata efectivă, dobânzi penalizatoare, aşa cum prevede art. 1 alin. (3) din O.G. nr. 13/2011.

Doar în acest mod se poate realiza o deplină şi legală reparare a prejudiciului suferit de salariat.

Evaluarea prejudiciului constând în beneficiul nerealizat (lucrum cessans) decurge din lege, fiind opţiunea legiuitorului să stabilească valori diferite pentru perioada anterioară scadenţei şi, respectiv, pentru perioada ulterioară acesteia.”

Cu toate acestea, întrucât legiuitorul a prevăzut prin art. 8 alin. 3 din OUG nr. 3/2019 aplicarea dobânzii legale remuneratorii, calculate de la data emiterii ordinelor/deciziilor de acordare a drepturilor salariale, instanţa supremă a stabilit că pentru această perioadă instanţele de judecată pot acorda doar diferenţa dintre dobânda penalizatoare şi cea remuneratorie (care este acordată în temeiul dispoziţiilor legale), în caz contrar ajungându-se la o cumulare a celor două tipuri de dobânzi, aspect nepermis de prevederile O.G. nr. 13/2011, art. 1.

Aplicând în cauza de faţă aceste raţionamente, luând act de dispoziţiile art.

VI alin. 6 din OUG nr. 168/2022, care stabilesc că dobânda legală remuneratorie se calculează de la data la care hotărârea judecătorească a rămas executorie, Curtea reţine că reclamantului-apelant i se cuvine pentru perioada ulterioară datei de 02.03.2022 – data la care Decizia nr. 360/Ap/02.03.2022 a Curţii de apel Braşov a devenit executorie faţă de dispoziţiile art. 633 pct. 1 Cod de procedură civilă - doar diferenţa dintre dobânda penalizatoare şi cea remuneratorie, recunoscută prin textul de lege indicat.

Aceasta este şi modalitatea consemnată în mod expres de către instanţa de fond în cuprinsul considerentelor, cu privire la modalitatea în care urmează a se executa sentinţa apelată.

În consecinţă, sub acest aspect apelul formulat de pârâta Opera A. este nefondat, situaţia în cauză fiind diferită de cea existentă în dosarul nr. xxxx/62/2023, invocat de apelantă cu titlu de practică judiciară.

Pentru toate aceste motive, Curtea va respinge apelul formulat de către apelanta-pârâtă împotriva Sentinţei civile nr. 312/MAS/06.03.2024, pronunţată de Tribunalul Braşov, ca nefondat.