Decizie nr. 275Ap din 26.02.2024

- art. 138 ind. 6, art. 138 ind. 7, art. 139 din Legea nr. 8/1996

Rezumat:

Chiar dacă în drept se invocă şi răspunderea civilă delictuală, se aplică cu prioritate normele cu caracter special din Legea nr. 8/1996, conform principiului ,,specialia generalibus derogant”, potrivit căruia norma specială derogă de la norma generală, norma specială fiind de strictă interpretare.

Pentru stabilirea cuantumului despăgubirilor solicitate, se vor avea în vedere prevederile art. 139 alin. 2 din Legea 8/1996, fiind analizate în prealabil criteriile de la litera a), şi doar în ipoteza în care acestea nu s-ar putea aplica, despăgubirile se vor raporta la criteriul de la litera b), acestea neputând fi acordate cumulat.

În raport de prevederile art. 139 alin. 10 lit. c) din Legea 8/1996, este întemeiată cererea privind instituirea în sarcina pârâţilor a interdicţiei de a comercializa, respectiv de a comunica public broşura ,,Misterul runelor”, nu însă şi aceea privind publicarea hotărârii, având în vedere principiul proporţionalităţii, reglementat de alin. 13, în conformitate cu care măsurile dispuse trebuie să fie proporţionale cu gravitatea încălcării drepturilor protejate, luând în considerare şi interesele terţilor susceptibili de a fi afectaţi de aceste măsuri, (în speţă vânzările altor produse de către pârâţi ar fi putut fi afectate de publicarea hotărârii).

Asupra cauzei:

Prin Sentinţa Civilă nr. 72/S/09.03.2023, pronunţată în dosarul nr. xxxx/62/2016**, în rejudecare, Tribunalul Brașov – Secţia I Civilă a admis în parte cererea de chemare în judecată formulată și precizată de reclamantul G.V.L., în contradictoriu cu pârâții SC F.S.C.

SRL, SC R.T.

SRL și R.T.D.; a obligat pârâții, în solidar, la plata către reclamant a sumei de 4000 lei cu titlu de daune morale și a sumei de 200 lei cu titlu de despăgubiri materiale, a respins celelalte pretenții ale reclamantului; a respins cererea reconvențională formulată de reclamanții reconvenționali SC F.S.C.

SRL, SC R.T.

SRL și R.T.D. în contradictoriu cu pârâtul reconvențional G.V.L..

Împotriva acestei sentinţe, au declarat apel reclamantul G.V.L. și pârâții SC F.S.C. SRL, SC M.T. SRL (fosta SC R.T. SRL) și R.T.D., iar apelantul reclamant G.V.L. a declarat apel şi împotriva tuturor încheierilor premergătoare.

Analizând sentinţa apelată, prin prisma motivelor de apel, a probelor administrate în cauză şi a dispoziţiilor legale aplicabile, Curtea constată următoarele:

Apelul declarat de reclamantul G.V.L. împotriva încheierilor premergătoare din dosarul nr. xxxx/62/2016** al Tribunalului Braşov - Secţia I Civilă, a fost respins pentru considerentele ce succed:

Criticile apelantului relativ la ,,toate” încheierile premergătoare din dosarul nr. xxxx/62/2016** sunt formulate exhaustiv, vizând în esenţă modul de soluţionare al cererilor în probaţiune, respectiv respingerea unor probe (proba testimonială, expertiza tehnică în specialitatea informatică), precum şi administrarea acestora, (respingerea cererii de înlocuire a expertului, respingerea obiecţiunilor formulate la expertiza contabilă, renunţarea la audierea expertului).

Totodată, apelantul invocă şi omisiunea instanţei de a dispune administrarea unor probe apreciate de acesta ca fiind ,,utile” soluţionării cauzei, în sensul că nu ar fi solicitat niciun fel de informaţii privind produsele contrafăcute, produsele vândute însoţite de broşura explicativă contrafăcută şi cele vândute în străinătate, că nu ar fi solicitat informaţii extinse privind aceste produse, încălcând astfel drepturile procedurale prevăzute de Legea nr. 8/1996 şi neexercitându-şi rolul activ în aflarea adevărului.

În legătură cu pretinsa nerespectare a drepturile procedurale prevăzute de Legea nr. 8/1996, Curtea a reţinut, pe de o parte, faptul că aceste critici vizează fondul cauzei faţă de petitele cererii introductive, iar pe de altă parte, că instanţa de fond în rejudecare, cu prilejul soluţionării acestor petite, a reţinut în mod expres faptul că art. 138 ind. 6 prevede posibilitatea comunicării informațiilor şi nu obligarea la depunerea acestora, iar art. 138 ind. 7 reglementează posibilitatea instanței de a solicita informații, însă aceste temeiuri nu pot sta la baza petitelor formulate de reclamant, cu precizarea că aceste texte de lege au fost valorificate prin încuviințarea probelor, expertizele încuviințate fiind efectuate prin raportare la actele menționate.

Sub acest aspect, Curtea a constatat că instanța de fond a respectat dispozițiile art. 22 din Codul de procedură civilă, exercitându-și în cauză rolul activ, cu respectarea corespunzătoare a principiului disponibilității ce guvernează procesul civil, solicitând reclamantului să-şi precizeze cererile formulate şi să indice temeiurile de drept pe care le invocă în susținerea cererii sale, argumentând în fapt şi justificând în drept modul de soluţionare al cererilor în probaţiune.

Rolul activ al judecătorului, prevăzut de art. 22 C.pr.civ., nu poate constitui un temei pentru ca instanța să se substituie poziției procesuale a unei părți, în condițiile în care potrivit art. 8 C.pr.civ., obiectul și limitele procesului sunt stabilite prin cererile și apărările părților, iar potrivit art. 10 C.pr.civ., acestea au obligația să își probeze pretențiile și apărările, îndeplinind actele de procedură în condițiile, ordinea și termenele stabilite de lege sau de instanță, pentru a-și apăra propriile interese.

Prin urmare, rolul activ al judecătorului trebuie înțeles în contextul asigurării unui echilibru între principiul disponibilității (art. 9 C.pr.civ.) și cel al contradictorialității (art. 14 C.pr.civ) care guvernează procesul civil care este un proces al intereselor private.

De altfel, se reţine faptul că apelantul a avut posibilitatea în calea de atac a apelului să reitereze cererile în probaţiune, chiar dacă acestea au fost respinse de către prima instanţă, întrucât potrivit art. 479 alin. 2 C.pr.civ., instanţa de apel poate dispune refacerea sau completarea probelor administrate la prima instanţă, în cazul în care consideră că sunt necesare pentru soluţionarea cauzei, precum şi administrarea probelor noi, propuse în condiţiile art. 478 alin. 2 C.pr.civ.

În acest sens s-a statuat şi prin Decizia RIL nr. 9/2020 a ICCJ, (considerente - pct. 74): ,,instanţa de apel poate administra orice probe noi, indiferent dacă au fost sau nu solicitate în faţa primei instanţe, cerinţa impusă de către legiuitor pentru etapa procesuală a apelului fiind ca acestea să se fi propus în condiţii procedurale prin cererea de apel sau prin întâmpinare, iar instanţa de apel să aprecieze că sunt necesare soluţionării cauzei”.

În consecinţă, în acest context, actualul demers al apelantului formulat împotriva încheierilor premergătoare apare şi ca lipsit de interes.

Întrucât potrivit art. 264 C.pr.civ., judecătorul apreciază probele în mod liber, potrivit convingerii sale, în afară de cazul când legea stabilește puterea lor doveditoare, criticile apelantului relativ la modalitatea în care prima instanţă a apreciat în legătură cu pertinenţa şi concludenţa probelor, precum şi relativ la valoarea lor probatorie şi modul în care acestea au fost coroborate nu pot constitui motive susceptibile de a conduce la anularea actelor contestate.

Totodată, Curtea a reţinut că în speţă nu au fost invocate vicii ale actelor de procedură contestate, respectiv nu au fost semnalate încălcări ale dispoziţiilor legale care să antreneze nulitatea necondiţionată a actului, în condiţiile art. 176 C.pr.civ., şi nici nu a fost reclamată nerespectarea unor cerinţe legale prin care să se fi cauzat părţii vreo vătămare care nu ar putea fi înlăturată decât prin desfiinţarea actului, potrivit art. 175 C.pr.civ.

Nici criticile ce vizează pretinsa contrarietate între dispoziţia instanţei prin care stabileşte onorariul expertului şi cea prin care i se aplică o amendă judiciară nu sunt întemeiate, întrucât vizează aspecte distincte.

Astfel, instanţa este obligată, conform art. 331, 339 C. pr.civ., să stabilească onorariul provizoriu al expertului şi la final onorariul definitiv, reprezentând contravaloarea muncii depuse de expert şi al cheltuielilor pricinuite de efectuarea expertizei, însă, în conformitate cu prevederile art. 187 C.pr.civ., poate şi să sancţioneze conduita necorespunzătoare a acestuia, în sensul nedepunerii lucrării în termenul fixat, în mod nejustificat, ori refuzul de a da lămuririle cerute.

În consecinţă, nefiind evidenţiate aspecte de nelegalitate ale încheierilor premergătoare, apelul declarat împotriva acestora a fost respins.

Relativ la fondul cauzei, au fost analizate în principal criticile formulate de către pârâţi, ce vizează îndeplinirea cerinţelor instituite de lege pentru obligarea lor la repararea prejudiciului moral şi material, ca urmare a încălcării drepturilor de autor ale reclamantului, care au fost respinse, pentru următoarele considerente:

Prin apelul declarat, pârâţii SC F.S.C.

SRL, SC M.T.

SRL (fosta SC R.T.

SRL) și R.T.D. susţin că prima instanţă ar fi săvârşit o eroare atunci când a apreciat că pârâţii au reprodus opera reclamantului şi că au distribuit-o fără autorizarea acestuia, reluând şi criticile formulate în primul ciclu procesual relativ la faptul că lucrarea reclamantului nu ar constitui o operă originală, ci o reproducere parţială a lucrărilor anterioare ale autorilor D.B. şi D.S., care au fost aduse anterior la cunoştinţă publică, neprotejate.

Sub aspectul lipsei de originalitate a operei reclamantului şi protecţia oferită acesteia de Legea 8/1996, Curtea reţine că se impun cu putere de lucru judecat cele reţinute de către instanţa de apel în primul ciclu procesual.

Astfel, prin Decizia Civilă nr. 133/6.02.2018 a Curții de Apel Brașov, s-a reţinut că excepţia invocată de pârâţi, în legătură cu pretinsa lipsă de originalitate a operei reclamantului, a fost greşit reţinută, faţă de probele administrate în cauză, respectiv proba cu expertiză extrajudiciară şi expertiza de specialitate efectuată de Oficiul Român pentru drepturile de autor. ,,Prin expertiza extrajudiciară nr.xx/23.08.2017, contestată de pârâţi, s-a arătat că opera reclamantului îndeplineşte condiţiile prevăzute de Legea 8/1996 pentru a fi considerată originală şi poate fi încadrată conform art.7 lit.b din Legea 8/1996 în categoria operelor ştiinţifice, fiind un studiu asupra runelor.

Prin expertiza judiciară nr.xx/22.11.2017 s-a reţinut că lucrarea reclamantului nu constituie o reproducere totală sau parţială a lucrărilor anterioare ale autorilor D.B. şi D.S., nu reprezintă o operă derivată în sensul art.8 din Legea 8/1996 deoarece prin analiză comparativă nu a rezultat că a fost creată pornind de la o operă preexistentă şi nu reprezintă o transformare a unei opere.

S-a mai menţionat că lucrarea reclamantului constituie o operă originală de creaţie intelectuală în domeniul literar şi beneficiază de protecţia legii 8/1996 conform prevederilor art.7 lit.a.

Prin suplimentul de expertiză efectuat în vederea verificării criteriului lipsei anteriorităţii faţă de materialele depuse de pârâţi, expertul a reţinut că lucrările invocate a fi anterioare apariţiei cărţii reclamantului sunt din 2008, deci ulterioare apariţiei lucrării reclamantului în 2001, astfel că nu se modifică concluziile raportului iniţial”.

În acest context, în rejudecare, instanţa de fond, reţinând incidenţa în speţă a prevederilor art. 7 – 9 din Legea 8/1996, a concluzionat că ,,protecţia conferită de Legea nr. 8/1996 se aplică numai acelor opere de creaţie originale”, deci în speţă şi operei reclamantului.

Pentru a verifica dacă broșura ,,M.

R.” reprezintă o reproducere a operei ,,M. și M.

R.”, tribunalul în rejudecare a administrat proba cu expertiza tehnică judiciară, fiind întocmit raportul de expertiză xx/2.11.2018 de către R.N., expert superior în cadrul Oficiului Român pentru Drepturile de Autor, prin care s-a concluzionat că broșura pârâţilor ”M.R.” reprezintă o reproducere a operei ”M. și M.R.”, al cărei autor este reclamantul.

În concret, analizând identităţile de text, simbol şi desen dintre cele două lucrări, expertul a identificat pasajele în care identitatea era totală sau aproape în totalitate, (când textul preluat a suferit modificări doar prin folosirea unor sinonime sau grupuri de cuvinte care înlocuiesc un termen unic cu acelaşi sens), cu precizarea că în broşură nu a fost preluat întreg textul lucrării reclamantului.

Întrucât în broşură se regăseşte identic o parte din conţinutul operei reclamantului, cu nerespectarea regulilor privind citarea textului preluat, în sensul nemenţionării sursei şi a numele autorului, în raport de prevederile art. 14 şi art. 33 alin. 1 lit. b) şi alin. 4 din Legea 8/1996, în forma aplicabilă datelor speţei, în mod corect instanţa de fond a dat valenţă probatorie acestei probe de specialitate, reţinând că lucrarea pârâţilor constituie o reproducere a operei reclamantului.

De asemenea, Curtea a reţinut că în speţă nu sunt incidente prevederile şi art. 33 alin. 1 lit. d) din Legea 8/1996, invocate de către pârâţi, care permit ,,reproducerea pentru informare şi cercetare de scurte extrase din opere, în cadrul bibliotecilor, muzeelor, filmotecilor, fonotecilor, arhivelor instituţiilor publice culturale sau ştiinţifice, care funcţionează fără scop lucrativ; reproducerea integrală a exemplarului unei opere este permisă, pentru înlocuirea acestuia, în cazul distrugerii, al deteriorării grave sau al pierderii exemplarului unic din colecţia permanentă a bibliotecii sau a arhivei respective”, deoarece societăţile pârâţilor nu se încadrează printre cele enumerate de textul legal, mai mult chiar acestea nu ,,funcţionează fără scop lucrativ”, şi nici nu este vorba în speţă de deteriorarea gravă sau de pierderea exemplarului unic din colecţia permanentă a bibliotecii sau a arhivei.

Curtea a reţinut că celelalte probe invocate de către apelanţii – pârâţi, administrate în primă instanţă, nu fac dovada contrară.

Astfel, expertiza contabilă a avut o altă teză probatorie, respectiv stabilirea cuantumului despăgubirilor solicitate de reclamant, iar ordonanţa de clasare a fost emisă în analiza unei pretinse încălcări ce constituie potrivit legii infracţiune, dat fiind faptul că potrivit art. 138 ind. 7 din Legea 8/1996, în forma aplicabilă datelor speţei, ,,încălcarea drepturilor recunoscute şi protejate prin prezenta lege atrage răspunderea civilă, contravenţională sau penală, după caz, potrivit legii”.

Prin urmare, sub acest aspect, se constată că tribunalul a dat eficienţă prevederilor art. 264 C.pr.civ., apreciind probele potrivit propriei sale convingeri, nefiind identificate, contrar susţinerilor apelanţilor – pârâţi, elemente probatorii care să conducă la stabilirea unei alte stări de fapt.

Totodată, Curtea a reţinut că, aspectele invocate de către pârâţi pentru a susţine că broşura nu este o reproducere a operei reclamantului, (în ceea ce priveşte conţinutul broşurei, ce cuprinde definiţia runelor, metodele de etalare, arborele cunoaşterii), pentru motivul că acestea s-ar regăsi şi în alte lucrări pe internet, în esenţă tind la aceleaşi critici, privind lipsa caracterului original al operei reclamantului, care au fost analizate anterior.

În continuare au fost examinate criticile apelantului reclamant şi ale apelanţilor - pârâţi în ceea ce priveşte cuantumul despăgubirilor materiale şi morale stabilite de către instanţa de fond.

În primul rând, Curtea a înlăturat apărările pârâţilor relativ la faptul că nu datorează despăgubiri reclamantului pe motiv că broşura a fost ataşată cu titlu gratuit produselor vândute, întrucât, după cum a reţinut şi prima instanţă, ,,procedând în această manieră, de a oferi broșura reprodusă cu titlu gratuit, a făcut ca întreg produsul, în ansamblu, să devină atractiv pentru cumpărători”.

Prin urmare, s-a concluzionat că acest aspect este de natură să sporească beneficiile obţinute de pârâţi, corelativ cu producerea unui prejudiciu în patrimoniul reclamantului, (în special ca şi câştig nerealizat), astfel că tocmai această încălcare a drepturilor reclamantului, în conformitate cu prevederile art. 139 din Legea 8/1996, în forma aplicabilă datelor speţei, îl îndreptăţeşte pe reclamant să solicite instanţei acordarea de despăgubiri pentru repararea prejudiciului cauzat.

În conformitate cu prevederile art. 139 alin. 2 din Legea 8/1996, în forma aplicabilă datelor speţei, ,,La stabilirea despăgubirilor instanţa de judecată ia în considerare:

a) fie criterii, cum ar fi consecinţele economice negative, în special câştigul nerealizat, beneficiile realizate pe nedrept de făptuitor şi, atunci când este cazul, alte elemente în afara factorilor economici, cum ar fi daunele morale cauzate titularului dreptului;

b) fie acordarea de despăgubiri reprezentând triplul sumelor care ar fi fost legal datorate pentru tipul de utilizare ce a făcut obiectul faptei ilicite, în cazul în care nu se pot aplica criteriile prevăzute la lit. a) ”.

Din analiza textelor legale invocate, se deduce că, prioritar, în stabilirea cuantumului despăgubirilor, vor fi avute în vedere criteriile de la lit. a), şi doar în situaţia în care nu ar putea fi aplicate, se vor raporta la cele stabilite conform lit.b), astfel că acestea nu ar putea fi acordate cumulat, după cum solicită reclamantul prin acţiunea formulată şi ulterior precizată.

De asemenea, chiar dacă în drept, reclamantul invocă şi răspunderea civilă delictuală, Curtea a reţinut că în speţă se aplică cu prioritate normele cu caracter special din Legea 8/1996, conform principiului ,,specialia generalibus derogant”, potrivit căruia norma specială derogă de la norma generală, norma specială fiind de strictă interpretare.

În consecinţă, pentru stabilirea cuantumului despăgubirilor solicitate, se vor avea în vedere prevederile art. 139 alin. 2 din Legea 8/1996, fiind analizate în prealabil criteriile de la litera a), şi doar în ipoteza în care acestea nu s-ar putea aplica, despăgubirile se vor raporta la criteriul de la litera b).

Relativ la consecinţele economice negative, în special câştigul nerealizat de către reclamant, Curtea a reţinut că în speţă nu au fost aduse probe în acest sens, întreg probatoriul solicitat de către reclamant vizând în esenţă beneficiile realizate pe nedrept de făptuitor, precum şi daunele morale cauzate titularului dreptului.

În acest scop, în speţă a fost efectuată o expertiză contabilă, fiind întocmit de către expertul judiciar T.A.M., raportul de expertiză contabilă nr. xxxxx din 26.10.2022.

Expertul a concluzionat că broşura ,,M.

R.” a însoţit parţial produsele vândute, identificate de către reclamant, fiind livrată fără valoare distinctă, cu titlu gratuit, iar cuantumul încasărilor, realizate de către pârâţi din comercializarea produselor identificate pentru perioada 17.11.2012 – 17.11.2015, atât on-line pe site-urile din reţeaua astromagie, cât şi direct în shoroom, este de 2760,81 lei, cifra de afaceri aferentă produselor vândute fiind stabilită la suma de 2551,66 lei, (2224,72 pentru produsele însoţite de broşură şi 326,94 lei fără broşură).

Se observă că, prin precizarea de acţiune din data de 19.04.2016, pentru capătul de cerere de la pct. 1A, ce vizează produse originale și expuse spre vânzare împreună cu broșura contrafăcută, s-au solicitat despăgubiri de 5 % din cifra vânzărilor realizate, iar pentru produsele menționate în petitul 1B – produse contrafăcute expuse/vândute împreună cu broșura contrafăcută, s-au solicitat despăgubiri de 25 % din cifra vânzărilor realizate, şi doar în situația în care pârâții, cu rea credință, nu vor furniza informații legate de cifra vânzărilor, s-au solicitat despăgubiri egale cu triplul sumelor legal datorate, astfel cum acestea au fost indicate în ultima precizare (la data de 19.05.2022, a indicat în acest sens valoarea pretenţiilor solicitate, ca fiind în sumă de 76350 lei).

Astfel, Curtea a reţinut că suma de 200 lei stabilită de prima instanţă cu titlu de despăgubiri materiale, prin raportare la beneficiile realizate pe nedrept de către pârâţi, reprezintă chiar mai mult decât procentul solicitat de reclamant din cifra vânzărilor realizate de pârâţi, pentru produsele vândute împreună cu broşura, identificate de reclamant la pct. 1A, după cum rezultă din raportul de expertiză contabilă (5% din 2224,72 lei din care se scad 115 lei), şi respectiv 25% din 115 lei pentru produsele menționate în petitul 1B (cod produs xxxx 01).

Totodată, referitor la suma stabilită de către prima instanţă cu titlu de daune materiale, Curtea a respins, ca neîntemeiate, toate motivele invocate de apelantul reclamant, reţinând în esenţă următoarele:

După cum a constatat prima instanţă, ,,reclamantul are drept de autor doar în privința conținutului broșurii, nu și a celorlalte elemente care întregesc produsul”, aspect care de altfel nu a fost contestat în mod expres prin prezenta cale de atac.

În acest context, Curtea a reţinut totuşi că reclamantul nu a făcut dovada dreptului de autor decât în privinţa broşurii, astfel că, despăgubirile solicitate pentru produsele care nu au fost însoţite de broşură, comercializate de către pârâţi, nu sunt întemeiate în raport de prevederile art. 139 din Legea 8/1996, reclamantul nefiind în raport de acestea ,,titular al drepturilor recunoscute şi protejate” prin această lege.

De altfel, în prezenta cauză, reclamantul nu a dedus judecăţii vreo solicitare sub acest aspect, singurele pretenţii formulate ca urmare a numeroaselor precizări, vizând doar obligarea pârâţilor să comunice informații privind regimul drepturilor de proprietate, rețeaua de distribuție și cantitatea vândută din produsele indicate.

În ceea ce priveşte criticile apelantului relativ la raportul de expertiză contabilă, (susţinerea că expertul nu s-ar fi raportat la toate documentele contabile din perioada de referinţă, că ar fi avut în vedere facturi anonimizate de pârât, că nu se acoperă în integralitate perioada indicată în acţiune...), Curtea a reţinut că acestea reprezintă de fapt obiecţiuni care puteau fi formulate în conformitate cu prevederile art. 337 - 338 C.pr.civ., în faţa instanţei care a administrat această probă.

Obiecţiunile formulate de reclamant la raportul de expertiză contabilă au fost însă respinse de către prima instanţă şi au fost reiterate apoi în apelul declarat împotriva încheierilor premergătoare, precum şi prin cererile în probaţiune din calea de atac, privitor la care instanţa s-a pronunţat, în sensul respingerii, pentru motivele consemnate în încheierile de şedinţă de la termenele respective.

De asemenea, faptul că expertul ar fi reţinut că pârâtul R.T.D. nu a desfăşurat în perioada de referinţă activitate comercială individual, ca persoană fizică, având în vedere răspunsul comunicat de către ANAF (anexa 38), nu înseamnă că expertul şi-ar fi depăşit atribuţiile, după cum susţine apelantul, întrucât în cauză şi persoana fizică are calitatea de pârât, iar prin obiectivele stabilite expertul urma să se raporteze la pârâţii indicaţi.

Relativ la aspectele invocate de apelant ce vizează pretinsele fapte ilegale de comerţ săvârşite de pârâţi, (neînregistrarea în evidenţa fiscală a unor facturi, nedeclararea unor achiziţii intracomunitare sau exporturi), Curtea a reţinut că în speţă nu s-a făcut vreo dovadă în acest sens.

Mai mult chiar, la dosar a fost depus procesul verbal nr. xxx/10.04.2019 încheiat de ANAF, ca urmare a unui control inopinant ce a vizat o sesizare în acest sens, din care rezultă că nu au fost identificate nereguli în perioada verificată, perioadă care face parte din cea supusă examinării în prezenta cauză.

Totodată, nici răspunsul reclamantului la interogatoriu nu relevă aspecte care ar putea fi valorificate în prezenta cauză, având în vedere obiectul acesteia, respectiv stabilirea cuantumului despăgubirilor rezultate din încălcarea dreptului reclamantului, încălcare constând în comercializarea de către pârâţi a unor produse însoţite de respectiva broşură.

În ceea ce priveşte cuantumul daunelor morale solicitate, Curtea a reţinut că motivele de apel sunt întemeiate.

Astfel, întrucât s-a constatat că broşura ,,M.

R.”, ce reprezintă o reproducere a operei ,,M. și M.R.”, al cărei autor este reclamantul, a însoţit o parte din produsele comercializate de pârâţi, Curtea a reţinut că reclamantul este îndreptăţit la acordarea unei sume care să compenseze, prin echivalent bănesc, prejudiciul nepatrimonial cauzat de această faptă a pârâţilor.

Prejudiciul moral a fost definit în doctrină și jurisprudență ca orice atingere adusă uneia dintre prerogativele care constituie atributul personalității umane și care se manifestă prin suferința fizică sau/și morală, pe care o resimte respectiva persoană.

Prejudiciile care alterează integritatea psihică, demnitatea, propria imagine, aduc atingere unora dintre prerogativele care constituie atributul personalității umane, conform art. 58 Cod civil.

Prin urmare, întrucât valorile lezate sunt fără conținut economic, iar drepturile protejate intră în sfera art. 1 din Convenția europeană, art. 22 din Constituție și art. 58 Cod civil, existența prejudiciului este circumscrisă condiției aprecierii rezonabile, pe o bază echitabilă, corespunzătoare prejudiciului real și efectiv produs.

Astfel, chiar dacă cuantificarea daunelor morale nu este supusă unor criterii legale certe de determinare, sumele stabilite cu acest titlu trebuie să ofere celui prejudiciat o satisfacție echitabilă, fără însă a constitui o sursă nejustificată de îmbogățire.

În consecință, acestea se stabilesc prin apreciere, în funcție de consecinţele negative suferite ca urmare a vătămării în plan psihic şi afectiv, având un caracter compensatoriu pentru o suferinţă certă, un criteriu fundamental în cuantificarea despăgubirilor acordate pentru prejudiciul moral fiind echitatea.

Datorită naturii lor nepatrimoniale, o evaluare exactă a acestora în bani nu este posibilă, întinderea despăgubirilor realizându-se prin raportare la elementele de fapt, apreciate în complexitatea lor.

Criteriile obiective de determinare a daunelor morale identificate de doctrină și valorificate de jurisprudenţă vizează consecinţele negative suferite de victimă pe plan psihic, importanţa valorilor lezate, gradul de lezare, intensitatea cu care au fost percepute consecinţele vătămării, modalitatea în care celui vătămat i-a fost afectată situaţia profesională şi socială.

Reclamantul a făcut dovada prin înscrisurile depuse la dosar, inclusiv declaraţiile autentificate ale numiţilor C.F. şi P.N., că activitatea pe care o desfăşura în domeniu avea o anumită expunere publică, ca iniţiator al unui cenaclu şi ca participant la diverse reuniuni alături de numeroşi oameni de ştiinţă, artişti, precum şi la activităţi în care erau implicaţi profesori şi elevi.

Chiar dacă în speţă nu a rezultat un cuantum mare al sumelor obţinute din valorificarea produselor însoţite de broşura ce încalcă drepturile de autor ale reclamantului, Curtea a reţinut că exista premisele ca această activitate a pârâţilor să ia amploare, având în vedere cifra de afaceri a celor două societăţi în perioada ce a făcut obiectul expertizei, (fila 18 raport de expertiză), dar şi faptul că desfăşurau activităţi prin intermediul a două societăţi, atât direct în shoroom-uri, cât şi on-line pe site-urile din reţeaua astromagie, deci într-un domeniu conex cu cel al reclamantului, pârâţi prestând şi alte servicii în cadrul obiectului lor de activitate, ceea ce semnifică faptul că aceştia se adresau unui public mai larg.

În acest sens, Curtea a reţinut că suma de 25 000 lei, (echivalentul a 5000 euro), stabilită cu titlu de daune morale, ar putea compensa atingerea adusă unora dintre prerogativele care constituie atributul personalității reclamantului, având în vedere şi durata în timp a prezentului litigiu, şi întregul demers judiciar promovat de reclamant, care este de natură să amplifice intensitatea cu care au fost percepute consecinţele vătămării.

În raport de prevederile art. 139 alin. 10 lit. c) din Legea 8/1996, Curtea a reţinut că este întemeiată şi cererea reclamantului privind instituirea în sarcina pârâţilor a interdicţiei de a comercializa, respectiv de a comunica public broşura ,,M.

R.”, nu însă şi aceea privind publicarea hotărârii, având în vedere principiul proporţionalităţii, reglementat de alin 13, în conformitate cu care măsurile dispuse trebuie să fie proporţionale cu gravitatea încălcării drepturilor protejate, luând în considerare şi interesele terţilor susceptibili de a fi afectaţi de aceste măsuri, (în speţă vânzările altor produse de către pârâţi ar fi putut fi afectate de publicarea hotărârii).

Curtea a reţinut că sunt întemeiate şi motivele de apel formulate de reclamant, ce vizează cheltuielile de judecată acordate de prima instanţă.

Contrar susţinerilor intimaţilor pârâţi, Curtea a reţinut că aparţine acestora culpa procesuală, faţă de încălcarea drepturilor reclamantului, în stabilirea căreia au fost valorificate expertizele efectuate în cauză, motiv pentru care sumele achitate de reclamant cu titlu de onorariu expert, urmează a fi recuperate de la pârâţi, precum şi parţial onorariul avocatului în sumă de 12 000 lei, apreciind că acest cuantum corespunde activităţii desfăşurate de avocat pe parcursul soluţionării acestei cauze (redactare acte de procedură, asistenţă şi reprezentare, formulare concluzii scrise).

Având în vedere considerentele de fapt și de drept reținute anterior, în temeiul art. 480 alin. 2 Cod proc. civ., a admis apelul declarat de reclamantul G. (P.) V.L. împotriva Sentinţei Civile nr. 72/S/09.03.2023 pronunţate de Tribunalul Braşov – Secţia I Civilă în dosarul nr. xxxx/62/2016**, pe care a schimbat-o în parte, în sensul că a obligat pârâţii SC F.S.C.

SRL, SC M.T.

SRL (fosta SC R.

T.

SRL) și R.T.D., în solidar, să plătească reclamantului suma de 25 000 lei cu titlu de daune morale şi a instituit în sarcina pârâţilor interdicţia de a comercializa, respectiv de a comunica public broşura ,,M.

R.”.

În temeiul art. 480 alin. 1 Cod proc. civ., a respins apelul declarat de reclamantul G. (P.) V.L. împotriva încheierilor premergătoare din dosarul nr. xxxx/62/2016** al Tribunalului Braşov - Secţia I Civilă, precum şi apelul declarat de pârâții SC F.S.C.

SRL, SC M.T.

SRL (fosta SC R.T.

SRL) și R.T.D., împotriva aceleiaşi sentinţe.

În temeiul art. 453 alin. 2 raportat la art. 451 alin. 1 și 2 Cod proc.civ., a obligat pârâţii în solidar la plata sumei de 19648 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în fond şi apel, constând în: 200 lei taxă judiciară de timbru, 7448 lei onorariu experţi (expertize de specialitate nr. 48/22.11.2017 şi nr. 55/02.11.2018 - 964 lei + 484 lei + expertiza contabilă nr. 846330 din 26.10.2022 - 6000 lei) şi 12000 lei parţial onorariu avocat, (din totalul de 17500 lei solicitat), având în vedere circumstanțele cauzei și activitatea desfășurată de avocat în cele două cicluri procesuale de fond şi apel, respectiv rejudecare.

Au fost păstrate restul dispoziţiilor din sentinţa apelată.