Curtea de Apel BRAȘOV ·

Decizie nr. 119/R din 28.02.2023

Instanță: Curtea de Apel BRAȘOV
Dosar
Obiect: Delimitarea administrativă a două unități administrativ teritoriale – obligație de a face.
Soluție
Sursa: portal.just.ro

- art. 11 alin. 4, 5 şi 7 din Legea cadastrului și a publicității imobiliare nr. 7/1996

Există două modalități posibile de finalizare a operațiunilor cadastrale prin care se delimitează/identifică și se marchează hotarele unităților administrativ-teritoriale, și anume: -procesul-verbal de delimitare a hotarelor, semnate de membrii comisiei de delimitare și recunoscute reciproc de reprezentanții unităților administrativ-teritoriale; iar în cazul în care limitele unităţilor administrativ-teritoriale sunt contestate, până la soluţionarea definitivă şi irevocabilă a litigiilor care sunt deduse judecăţii, autorităţile şi instituţiile publice centrale şi locale vor folosi limitele unităţilor administrativ-teritoriale utilizate de oficiile teritoriale în activitatea de recepţie a documentaţiilor cadastrale şi de înscriere în cartea funciară; şi legea în situaţia în care se modifică limitele teritoriale ale unităţilor administrativ-teritoriale prin raportare la înfiinţarea, reînfiinţarea sau reorganizarea unităţilor administrativ-teritoriale.

Prin urmare, pronunțând hotărârea prin care soluționează acțiunea în stabilirea hotarelor unității administrativ-teritoriale, instanța de judecată doar verifică operațiunea tehnică de delimitare/identificare și marcare a hotarelor unităților administrativ-teritoriale efectuată de către comisia de delimitare și contestațiile formulate de unitățile administrativ teritoriale, pronunțând o hotărâre ale cărei efecte nu sunt constitutive de drepturi, ci declarative, în sensul că se pronunță asupra întregii documentații cadastrale, stabilind hotarele unităților administrativ-teritoriale în conformitate cu legile în vigoare și cu prescripțiile tehnice incidente.

Însă, în situația în care, subsecvent operațiunii de delimitare/identificare și marcare a hotarelor unităților administrativ-teritoriale, fie prin semnarea procesului-verbal de delimitare a hotarelor, fie prin hotărârea judecătorească de stabilire a hotarelor, intervine o modificare în fapt a limitelor teritoriale ale unităților administrativ-teritoriale, aceasta se va efectua exclusiv în condițiile legii, și anume numai după consultarea prealabilă a cetățenilor, prin referendum, în temeiul art. 22 teza a doua din Legea administrației publice locale nr. 215/2001, act în vigoare la data promovării în instanță a prezentului demers judiciar, precum și în temeiul art. 95 alin.4 din Codul administrativ, act în vigoare în prezent.

Deliberând asupra recursurilor de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Brașov sub nr. xxxxx reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială Orașul A., prin primar, în contradictoriu cu pârâtele Comuna B., Instituția Prefectului Județului C., Agenția Națională de Cadastru şi Publicitate Imobiliară, Centrul Național de Geodezie, Cartografie, Fotogrametrie şi Teledetecție şi Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară C. a solicitat instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța să dispună îndreptarea erorilor din evidențele deținute și folosite de pârâte pentru limita administrativ teritorială a Orașului A., Județul C. și comuna B., Județul C.; corectarea actelor, respectiv a hărților și planurilor cadastrale făcute de aceste autorități cu încălcarea art. 73 alin. 3 lit. o din Constituție, a Legii nr. 2/1968 și a Jurnalului nr.1769/10.07.1940 al Consiliului de miniștri; decretul regal nr. 3858/19.11.1940 emis de regele Carol al II-lea; decretului nr.3858/19.11.19470 al generalului Ion Antonescu, Conducătorul Statului român și Președintele Consiliului de Miniștri, Decretul nr. 28/22.02.1951 al prezidiului Marii Adunări Naționale a republicii Populare Române; deciziei nr. 656/03.04.1951 a Ministerului Industriei Metalurgice și Industriei Chimice; ordinului nr. 770/20.11.1968 a Ministerului Finanțelor; şi soluționarea litigiului apărut pe granița administrativă a Orașului A., județul C. cu comuna B., județul C. cu respectarea limitelor stabilite prin Legea nr.2/1968, jurnalul nr.1769/10.07.1940 al Consiliului de Miniștri, decretul regal nr.2501/24.07.1940 emis de regele Carol al II-lea; decretul nr.3858/19.11.1940 al generalului Ion Antonescu, conducătorul Statului Român și Președinte al Consiliului de Miniștri; decretul nr. 28/22.02.1951 al prezidiului Marii Adunări Naționale a Republicii Populare Române; decizia nr. 656/03.04.1951 a Ministerului Industriei Metalurgice și Industriei Chimice; ordinul nr.770/20.11.1968 al Ministerului Finanțelor.

Pârâtele UAT Comuna B.

Și Instituția Prefectului au formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată, iar pârâtele Agenția Națională de Cadastru şi Publicitate Imobiliară, O.C.P.I.

C. şi Centrul Național de Geodezie, Cartografie, Fotogrametrie şi Teledetecție au formulat întâmpinare prin care, pe cale de excepție, au invocat lipsa calității lor procesuale pasive în prezentul litigiu, precum și excepția lipsei de interes a pârâtei Centrul Național de Geodezie, Cartografie, Fotogrametrie şi Teledetecție.

La data de 03.02.2016 S.C.

S.A. a formulat cerere de intervenție accesorie în interesul pârâtei UAT B. (fl.148 vol.I), respinsă prin încheierea din data de 14.03.2016.

De asemenea, la data de 12.08.2018 S.C.

S.A. a formulat cerere de intervenție accesorie în interesul pârâtei UAT COMUNA B. admisă în principiu prin încheierea de ședință din data de 12.09.2018.

Prin sentința civilă nr.1038/CA/15.11.2021 prima instanţă a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtelor Agenția Națională de Cadastru şi Publicitate Imobiliară, Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară C. şi Centrul Național de Cartografie ( Fost Centrul Național de Geodezie, Cartografie, Fotogrametrie şi Teledetecție ) ca neîntemeiată.

A admis în parte acțiunea formulată de reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială Orașul A., prin primar, în contradictoriu cu pârâtele Comuna B., Instituția Prefectului Județului C., Agenția Națională de Cadastru şi Publicitate Imobiliară, Centrul Național de Geodezie, Cartografie, Fotogrametrie şi Teledetecție şi Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară C. și a constatat că limita teritorială a reclamantei Unitatea Administrativ Teritorială Orașul A. corespunde limitei reconstituite conform Decretului nr.28/12.07.1951, evidențiată cu culoare verde în anexa 8 a raportului de expertiză topografică nr.739854/31.01.2018, întocmit în cauză de experții F., G. și H. ce face parte integrantă din prezenta hotărâre și pe cale de consecință a dispus îndreptarea erorilor și corectarea hărților și planurile cadastrale utilizate în procedura de stabilire a limitei teritoariale dintre reclamanta UAT Orașul A. și pârâta UAT Comuna B..

Totodată, a admis cererea de intervenție accesorie în interesul pârâtei Unitatea Administrativ Teritorială Comuna B. formulată de intervenienta S.C.

S.A..

Împotriva sentinței civile nr.1038/CA/15.11.2021 pronuntată de Tribunalul Brașov au declarant recurs principal Unitatea Administrativ Teritorială Orașul A., prin primar, UAT Comuna B., prin primar, și Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară C., precum și recurs incident Agenția Națională de Cadastru şi Publicitate Imobiliară și Centrul Național de Cartografie (Fost Centrul Național de Geodezie, Cartografie, Fotogrametrie şi Teledetecție).

Totodată, Unitatea Administrativ Teritorială Orașul A. a declarant recurs principal și împotriva încheierii de şedinţă din 15.09.2014, a încheierii de şedinţă din 09.10.2019 şi a încheierii de şedinţă din 15.09.2021 .

În motivarea recursului principal și al recursului incident recurentele Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară C., Agenția Națională de Cadastru şi Publicitate Imobiliară și Centrul Național de Cartografie (Fost Centrul Național de Geodezie, Cartografie, Fotogrametrie şi Teledetecție) au arătat, în esență, că în mod greşit prima instanță a respins excepțiile lipsei calității procesual pasive al acestor trei instituții, având în vedere că obiectul prezentului litigiu îl reprezintă delimitarea hotarelor dintre UAT A. şi UAT C., astfel încât calitate procesuală într-un astfel de litigiu o au doar UAT-urile aflate în conflict juridic (eventual şi instituţia prefectului având în vedere rolul ei de mediator), nu şi Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară C., Agenția Națională de Cadastru şi Publicitate Imobiliară și Centrul Național de Cartografie (Fost Centrul Național de Geodezie, Cartografie, Fotogrametrie şi Teledetecție ) ale căror atribuţii sunt în mod expres stabilite prin Legea nr. 7/1996 și Ordinul directorului general al Agenţiei Naţionale de Cadastru şi Publicitate Imobiliară nr. 1445/2016.

Având în vedere că prin cererea de chemare în judecată nu este atacat niciun act administrativ emis de către Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară C., Agenția Națională de Cadastru şi Publicitate Imobiliară sau Centrul Național de Cartografie (Fost Centrul Național de Geodezie, Cartografie, Fotogrametrie şi Teledetecție), că nu se solicită obligarea celor trei instituții la îndeplinirea vreunei atribuţii prevăzute de legiutor în sarcina acestora, precum și că prin acţiunea pendinte instanţa de contencios administrativ nu trebuie să stabilească existenţa sau inexistenţa unui drept al Oficiului de Cadastru şi Publicitate Imobiliară C., Agenției Națională de Cadastru şi Publicitate Imobiliară și Centrul Național de Cartografie (Fost Centrul Național de Geodezie, Cartografie, Fotogrametrie şi Teledetecție), excepția lipsei calității procesual pasive a celor trei instituții publice ar fi trebuit admisă și respinsă acțiunea în contredictoriu cu acestea ca fiind introdusă împotriva unor persoane lipsite de capacitate procesual pasivă.

A fost indicat motivul de casare prevăzut de art. 488 alin.1 pct. 8 Cod procedură civilă.

În motivarea recursului principal, recurenta Unitatea Administrativ Teritorială Orașul A., a arătat, în esență, că, în ceea ce privește încheierile de şedinţă atacate, este incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin.1, pct.5 Cod procedură civilă, menționând, după reluarea situației de fapt privind modalitatea administrării probatoriului în fața primei instanțe, că numai unul dintre cei trei experţi care a făcut parte din comisia de experţi desemnaţi să efectueze lucrarea de expertiză și-a exprimat poziţia cu privire la obiectivele stabilite de către instanța de judecată și cu privire la obiecțiunile la raportul de expertiză încuviintate de prima instanță.

Astfel, nu există la dosarul cauzei niciun supliment al raportului de expertiză din care să rezulte că expertii au avut în vedere PUG-urile existente la dosar, motiv pentru care recurenta a solicitat primei instanțe să revină cu adresă la experti prin care să le solicite să răspundă la obiecțiunile la raportul de expertiză, iar prima instanță, după ce în prealabil a încuviințat această solicitare, a revenit asupra deciziei de completare a raportului de expertiză și a stabilit că nu mai este necesar ca experții să răspundă la obiecțiunile la expertiză, sens în care a solicitat OPCI avizarea raportului de expertiză.

A mai arătat că la termenul de judecată din data de 26.05.2021 a solicitat instanței revenirea asupra dispoziției de respingere a obiecțiunilor la raportul de expertiză, însă această solicitare a fost respinsă, fiind pus în discuție fondul cauzei de către un judecător care nu a luat parte la cercetarea judecătorească.

Or, în această situație devine incident motivul de casare prevăzut de art. 488 pct.5 Cod procedură civilă, respectiv judecătorul care a pronunțat hotărârea nu a administrat nemijlocit probele și nu a condus etapa de cercetare judecatorească, astfel încât nu s-a realizat o judecată reală şi efectivă a cauzei, fiind nesocotite prevederile art. 16 și 19 Cod procedură civilă, judecata având un caracter pur formal, care nu corespunde exigenţelor regulilor de bază ale procesului civil, astfel că se impune rejudecarca dosarului de către instanța fondului.

În concret, referitor la încheierea de ședință din data de 15.09.2014, recurenta a susținut că prin această încheiere s-a respins solicitarea sa de a se avea în vedere PUG-urile celor două unităţi administrativ teritoriale cu o motivare lacunară, iar argumentul instanței privind caracterul unilateral al acestor înscrisuri este neîntemeiat, întrucât aceste PUG-uri sunt avizate de OCPI, iar pe de altă parte contravine art..4.1.1. din Norma tehnică pentru introducerea cadastrului general din 01.10.2001, parte integrantă din Ordinul nr. 534/2001.

Referitor la încheierea de ședință din data de 9.10.2019, recurenta a arătat că nelegalitatea acestei încheieri rezidă din dispozitiile contrare ale instanței prin raportare la încheierile de ședință din data de 04.03.2018 și 12.09.2018 și la soluția de revenire asupra pertinentei suplimentului de expertiză care are la bază opinia unui singur expert, reluând cele dispuse prin această încheiere, și concluzionând că revenirea primei instanțe asupra deciziei de a se emite adresă la experți prin care să răspună la obiecțiuni este nelegală.

Referitor la încheierea de ședință din data de 15.09.2021, recurenta a menționat că prima instanță a respins în mod eronat solicitarea acesteia de a se administra nemijlocit probele de către judecătorul care soluționează cauza, fiind nesocotite principiile fundamentale ale Codului de procedură civilă.

Referitor la fondul litigiului, recurenta a arătat că prima instanță a interpretat greșit normele de drept material, fiind incident motivul de casare prevăzut de art. 488 pct.8 Cod procedură civilă, respectiv hotărârea primei instanțe se întemeiază în mare parte pe concluziile raportului de expertiză, însă această probă a fost administrată de către un alt judecător.

Apoi, față de prevederile din Jurnalul nr. 1769/10.07.1940 al Consiliului de Miniştri, Decretul Regal nr.2501/24.07.1940, Decretul 3358/19.11.1940 al Generalului lon Antoneşcu, Decretul nr.28/22.02.1951, Decizia nr. 656/1951 și Ordinul 770/20.11.1968, rezultă că suprafaţa totală de teren reprezentând aria unităţii administrativ teritoriale a Oraşului A. este dc 930 hectare şi 6.025 mp, iar toată această suprafață de teren este cuprinsă în Planul Urbanistic General (PUG) nr. 33033/1997, aprobat de către Consiliul Local A. prin H.C.L nr. 78/1997.

Deși prima instanță a reținut în mod corect că Legea nr. 2/1968 nu conține o anexă grafică, totuși a continuat cu un raționament greșit - raportându-se la procesul-verbal din 1951.

Astfel, recurenta a susținut că delimitarea administrativă a celor două unități trebuia făcută prin raportare și la alte acte emise ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 2/1968.

Pe de altă parte, recurenta a menționat că deși Tribunalul face referire la conţinutul anexei 1, pct. 4.1.1 din Ordinul nr. 534/2001, omite din analiza sa întregul conţinut al acestei prevederi, respectiv de a se da eficiență PUG-urilor întocmite.

A concluzionat că prima instanţa trebuia să observe, în esenţă, efectele celor două exproprieri, respectiv cea din 1940 când s-au expropriat 459 ha.

Pentru Uzina B.

I. și cea din 1951, când s-au expropriate 471 ha. pentru Interese militare şi având în vedere această cronologie/succesiune istorică să dea eficiență actelor normative evocate în precedent, în ansamblul istoric și politic în care au fost emise și cu luarea în considerare a tuturor evoluţiilor şi realităţilor politice, istorice şi tehnice.

În motivarea recursului principal, recurenta UAT Comuna B., prin primar, a arătat, în esență, că atât experţii desemnaţi în cauză, cât și instanţa de fond au nesocotit Decretul nr.28/22.02.1951, Decizia nr.656/03.04.1951, Ordinul nr. 770/20.11.1968 și încheierea de CF nr.863/14.12.1968 ca şi cum nu ar fi existat niciodată, respectiv s-a trecut cu vedere şi prevederile Legii nr.2/1968 privind organizarea administrativă a teritoriului RSR, Legea nr.59/1974 a cadastrului şi Legea nr. 12/1968 privind instrucţiuni de cadastru funciar, acte normative care au trasat liniile directoare ale cadastrului şi organizării administrative a României, această concluzie fiind preluată, în mod greşit şi de către instanţa de fond.

Procesul-verbal întocmit la data de 12.07.1951, în raport de care instanţa de fond a stabilit limita de graniţa dintre cele doua UAT-uri, nu reprezintă un proces-verbal de stabilire de graniţă şi nu a fost niciodată semnat şi însusit de UAT Comuna B..

În plus, nici experţii și nici instanţa de fond nu au avut în vedere dosarul cu delimitarea teritoriului administrativ al Comunei B., judeţul C., întocmit în anul 1973, acesta fiind documentul în baza căruia s-a procedat la instrumentarea cadastrului funciar general, cuprinzând datele cadastrale dintre cele doua UAT-uri.

De asemenea, la pronunţarea hotărârii instanţa de judecată nu a ţinut cont nici măcar de înscrisurile privitoare la Combinatul Chimic A., care dovedesc că limitele dintre cele 2 UAT-uri propusă de experţi este greşită.

Astfel, în anul 1994, în baza H.G. nr. 834/1991 se obţine atestarea dreptului de proprietate pentru suprafaţa de 356 ha în favoarea S.C.

S.A..

Toate extrasele de CF pentru această suprafaţă sunt pe raza UAT B., iar în anul 1994 S.C.

S.A. înfiinţează împreuna cu S.C.

S.R.L. o noua societate – K., unde S.C.

S.A. aduce ca aport social la înfiinţarea acestei noi societăţi o suprafaţa de 30,880 ha, teren aflat tot pe raza UAT B..

În anul 2003 S.C L.

S.R.L. îşi schimba denumirea înn S.C.

J..

Prin adresa nr.1923/2013 se confirmă că S.C.

S.R.L. are în proprietate o suprafaţa de 30.880 mp pe raza localităţii B..

Pe de altă parte trapezele topografice 1:5000 fac referire la situaţia terenurilor de după colectivizare și reflectă în mare parte categoria de folosinţă a terenurilor, nu şi proprietarul, fiind diferite de planurile topografice vechi care au fost întocmite în jurul anilor 1900 şi pe care sunt reprezentate numerele topografice care fac referire la proprietar.

Față de toate aceste considerente, a solicitat admiterea recursului și casarea în parte a sentinței recurate. Întrucât în cauză este incident motivul de casare prevăzut de art. 488 pct. 8 Cod procedură civilă.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Curţii de Apel Braşov sub același număr unic de dosar la data de 16.09.2022.

Intimata Instituţia Prefectului Judeţului C. a formulat întâmpinare prin care a arătat că lasă la aprecierea instanţei de judecată soluţia ce se va pronunţa în prezentul litigiu, exceptând capătul de cerere al recurenţilor, cu privire la obligarea intimatei pârâte la plata de cheltuieli de judecată.

Astfel, a susținut că, având în vedere obiectul prezentului litigiu, respectiv delimitarea hotarelor dintre UAT A. şi UAT B., Instituţia Prefectului nu poate fi obligată să efectueze nişte operaţiuni administrative, în sensul celor solicitate de către recurenţi, întrucât, în cazul neînţelegerii intervenite între UAT A. şi UAT B., legea conferă competenţa de soluţionare a unor astfel de situaţii, instanţei de contencios administrativ.

Examinând legalitatea sentinţei recurate, în limita motivelor de recurs formulate, Curtea reţine că recursurile declarate de recurenții Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară C., Agenția Națională de Cadastru Și Publicitate Imobiliară și Centrul Național de Cartografie (Fost Centrul Național de Geodezie, Cartografie, Fotogrametrie şi Teledetecție) sunt fondate, iar recursurile declarate de recurenții Unitatea Administrativ Teritorială Orașul A., prin primar, și UAT Comuna B., prin primar, sunt nefondate pentru considerentele ce succed:

1. Referitor la recursurile declarate de recurentele Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară C., Agenția Națională de Cadastru şi Publicitate Imobiliară și Centrul Național de Cartografie:

Preliminar se impune precizarea că cele trei recursuri vor fi analizate împreună, având în vedere că privesc modalitatea de soluționare de către prima instanță a excepției lipsei calității procesual pasive a celor trei instituții recurente prin raportare la dispozițiile Legii nr. 7/1996, Ordinul directorului general al Agenţiei Naţionale de Cadastru şi Publicitate Imobiliară nr. 1445/2016 si obiectul prezentului dosar.

Față de criticile aduse de către cele trei instituții recurente, Curtea reţine că toate criticile invocate de cele trei recurente se subsumează motivului de casare prev. de art. 488 alin. 1 pct. 5 Cod procedură civilă, iar nu motivului de casare prev. de art. 488 alin. 1 pct. 8 Cod procedură civilă, cum eronat au invocat cele trei recurente.

În privinţa motivului de casare prev. de art. 488 alin.1 pct. 5 Cod procedură civilă, Curtea reţine că, calitatea procesuală presupune existența unei identități între persoana reclamantului și cel care este titularul dreptului afirmat (calitate procesuală activă), precum și între persoana chemată în judecată (pârâtul) și cel care este subiect pasiv în raportul juridic dedus judecății (calitate procesuală pasivă).

Potrivit prevederilor art. 11 din Legea nr. 7/1996: (...); (3) Lucrarile tehnice de cadastru se realizează utilizând limitele unităţilor administrativ-teritoriale şi limitele intravilanelor din sistemul integrat de cadastru şi carte funciară; ….(5) Limitele recunoscute reciproc de către reprezentanţii unitătilor administrativ-teritoriale sunt descrise şi reprezentate în procesul-verbal de delimitare ce conţine şi inventarul coordonatelor punctelor ce definesc aceste limite, determinate în sistem naţional de proiecţie.

După semnarea şi stampilarea procesului-verbal de delimitare şi a tuturor anexelor de către membrii comisiei de delimitare şi aprobarea de către prefect, limitele devin oficiale şi sunt introduse în sistemul integrat de cadastru şi carte funciară; (6) Contestaţiile unităţilor administrativ-teritoriale privind limitele administrative pot fi solutionate pe cale amiabilă, prin mediere de către instituţia prefectului sau pe cale judecatorească”.

Conform art. 4 din Legea nr. 7/1996, forma în vigoare la data de 12.12.2013 ,,Agenţia Naţională are următoarele atribuţii principale: a) coordonează şi controlează executarea lucrărilor de cadastru şi asigură înscrierea imobilelor în registrul de publicitate imobiliară la nivelul întregii ţări; b) controlează executarea lucrărilor de cartografie, topografie, geodezie, fotogrammetrie şi teledetecţie la nivelul întregii ţări; c) elaborează regulamente şi norme, promovează tehnici, procedee şi metodologii de specialitate compatibile cu cele ale Uniunii Europene, conform progreselor ştiinţifice şi tehnice în domeniul cadastrului, geodeziei, cartografiei şi publicităţii imobiliare; d) autorizează persoanele fizice şi juridice care pot executa lucrări de specialitate din domeniile cadastrului, geodeziei şi cartografiei, pe teritoriul României, în condiţiile legii speciale care reglementează înfiinţarea uniunii profesionale a acestora; e) organizează şi administrează fondul naţional de geodezie şi cartografie, precum şi baza de date a sistemului integrat de cadastru şi carte funciară; f) asigură, în condiţiile legii, executarea, completarea, modernizarea şi menţinerea în stare de utilizare a reţelei geodezice naţionale; g) asigură executarea şi actualizarea hărţilor oficiale; h) avizează conţinutul topografic al hărţilor, planurilor, atlaselor, ghidurilor şi al altor documente cartografice destinate uzului public,,.

Potrivit art. 5 din legea nr. 7/1996, forma în vigoare la data promovării acțiunii de față, (1) Atribuţiile şi răspunderile oficiilor teritoriale, precum şi ale Centrului Naţional de Geodezie, Cartografie, Fotogrammetrie şi Teledetecţie se stabilesc prin regulamentele de organizare şi funcţionare ale acestora, aprobate prin ordin al directorului general al Agenţiei Naţionale.

Conform art.9 din Anexa 1 la Ordinul nr. 208 din 26 februarie 2014 privind aprobarea Regulamentului de organizare şi funcţionare al oficiilor de cadastru şi publicitate imobiliară şi a Regulamentului de organizare şi funcţionare al Centrului Naţional de Cartografie ,,Oficiul teritorial îndeplinește următoarele atribuții principale: a) coordonează și controlează executarea lucrărilor de cadastru și asigură înscrierea imobilelor în registrul de publicitate imobiliară la nivelul județului/al Municipiului București; b) controlează executarea lucrărilor de cartografie, topografie, geodezie, fotogrammetrie și teledetecție la nivelul județelor/al Municipiului București; c) asigură înscrierea drepturilor reale ce se constituie, se transmit, se modifică sau se sting, la cererea notarului public sau a titularului dreptului ori a celorlalte persoane interesate; d) efectuează înscrierea căilor de atac împotriva înregistrărilor de carte funciară; e) efectuează înscrierea altor raporturi juridice, drepturi personale, interdicții, incapacități și litigii judiciare în legătură cu bunul imobil; f) avizează tehnic, înainte de depunerea lor în instanța de judecată, expertizele judiciare în domeniile topografie, cadastru și geodezie; g) avizează planul urbanistic general al unităților administrativ-teritoriale; h) avizează documentațiile de scoatere din circuitul agricol al terenurilor de până la 1 hectar; i) autorizează persoanele fizice care execută lucrări tehnice de cadastru în condițiile regulamentului de autorizare; j) realizează pregătirea profesională a persoanelor autorizate să realizeze lucrări, în domeniile sale de activitate, în condițiile regulamentului de autorizare; k) participă la organizarea și coordonarea măsurătorilor în vederea aplicării legilor funciare; l) verifică periodic starea fizică a punctelor din rețelele de sprijin; m) pun la dispoziția autorităților publice și a altor instituții interesate, în condițiile legii, situații statistice și de sinteză privind terenurile și construcțiile; n) prestează servicii publice în domeniile specifice de activitate, gratuit și contra cost, după caz, conform tarifelor în vigoare; o) îndrumă activitatea desfășurată de serviciile comunitare pentru cadastru și agricultură, constituite la nivelul unităților administrativ-teritoriale; p) asigură evidența documentațiilor de schimbare a categoriei de folosință a terenurilor și a suprafețelor aferente.

Totodată, potrivit art.14 din Anexa 2 la Ordinul nr. 208 din 26 februarie 2014 ,,Serviciul Cartografie şi Fotogrammetrie are următoarele atribuţii:a) realizarea şi întreţinerea hărţilor oficiale ale României în format analogic şi digital;b) furnizarea permanentă de date cartografice în vederea asigurării infrastructurii de date geo-spaţiale din cadrul Directivei INSPIRE; c) realizarea, întreţinerea şi actualizarea modelului digital al terenului la nivel naţional pe baza datelor realizate de terţi; d) exploatarea imaginilor fotoaeriene, utilizând sisteme fotogrammetrice;e) realizarea de produse fotogrammetrice derivate din baza de date cartografice naţionale;f) participarea la realizarea proiectelor interne şi internaţionale pentru producerea de date în format digital şi analogic a modelului digital al terenului şi a ortofotoplanurilor; g) realizarea lucrărilor de aerotriangulaţie digitală pentru obţinerea datelor de referinţă pentru stereorestituţie, modelul digital al terenului şi ortofotoplanuri; h) asigurarea asistenţei tehnice de specialitate, la solicitarea Agenţiei şi a altor beneficiari interni şi/sau externi; i) participarea la avizarea şi recepţia proiectelor şi lucrărilor executate în domeniul fotogrammetriei şi cartografiei; j) participarea la verificarea lucrărilor fotogrammetrice şi cartografice, la solicitarea Agenţiei; k) executarea studiilor, proiectelor şi lucrărilor privind generalizarea cartografică a hărţilor de bază, precum şi realizarea hărţilor tematice digitale; l) executarea lucrărilor de cartografie pentru terţe persoane fizice şi juridice, cu avizul Agenţiei; m) întocmirea şi întreţinerea atlasului de semne convenţionale pentru planuri şi hărţi la diverse scări, în format analogic şi digital; n) promovarea tehnologiilor de realizare a planurilor şi hărţilor analogice şi digitale prin metode fotogrammetrice şi cartografice; o) participarea la elaborarea de normative şi standarde de realizare a produselor cartografice; p) editarea hărţilor la diverse scări pentru întreg teritoriu naţional, multiplicarea de planuri şi hărţi, precum şi executarea de alte produse cartografice derivate. q) editarea, tipărirea şi multiplicarea tipizatelor necesare activităţii oficiilor teritoriale.”

Prin demersul său, recurenta reclamantă Unitatea Administrativ Teritorială Orașul A., prin primar, tinde la operarea unor modificari în evidențele cadastrale utilizate în procedura de stabilire a liniei de hotar dintre cele doua unitati administrativ-teritoriale.

Or, față de atribuţiile pe care le îndeplineşte fiecare instituţie recurentă, conform prevederilor legale redate în precedent şi obiectul prezentului dosar, rezultă că recurenții pârâți Agenția Națională de Cadastru şi Publicitate Imobiliară, Centrul Național de Geodezie, Cartografie, Fotogrametrie şi Teledetecție şi Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară C., într-un litigiu privind delimitarea teritorială, nu au calitate procesual pasivă, neputând pretinde/justifica un interes legitim şi un drept în ceea ce priveşte stabilirea hotarului dintre cele două unități administrative.

Astfel, atât Agenția Națională de Cadastru şi Publicitate Imobiliară, cât și Centrul Național de Geodezie, Cartografie, Fotogrametrie şi Teledetecție şi Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară C. sunt obligate, conform dispozițiilor legale sus-menționate, să opereze în registrale acestor instituții, înscrierile referitoare la limitele teritoriale stabilite de către instanța de judecată, nefiind necesar, nici măcar pentru opozabilitate, să participe în calitate de pârâți într-un proces având ca obiect delimitare administrativ teritorială a două unități administrativ teritoriale.

Prin urmare, Curtea constată că instanţa de fond a făcut o greşită aplicare a normelor de drept procesual, fiind incident cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. 1 pct. 5 Cod procedură civilă, motiv pentru care va admite recursurile formulate de recurentele pârâte Agenția Națională de Cadastru şi Publicitate Imobiliară, Centrul Național de Geodezie, Cartografie, Fotogrametrie şi Teledetecție şi Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară C., va casa în parte sentinţa recurată, iar în rejudecare, va admite excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtelor Agenția Națională de Cadastru şi Publicitate Imobiliară, Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară C. şi Centrul Național de Cartografie (Fost Centrul Național de Geodezie, Cartografie, Fotogrametrie şi Teledetecție) și va respinge acțiunea formulata de reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială Orașul A., prin primar, în contradictoriu cu pârâtele Agenția Națională de Cadastru şi Publicitate Imobiliară, Centrul Național de Cartografie (fost Centrul Național de Geodezie, Cartografie, Fotogrametrie şi Teledetecție şi Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară C.), ca fiind introdusă împotriva unor persoane fără calitate procesual pasivă.

2. Referitor la recursurul declarat de recurenta Unitatea Administrativ Teritorială Orașul A. împotriva încheierii de şedinţă din 15.09.2014, a încheierii de şedinţă din 09.10.2019 şi a încheierii de şedinţă din 15.09.2021:

Prin încheierea de ședință din data de 15.09.2014, Tribunalul Bașov a admis pentru toate părţile proba cu înscrisurile aflate la dosarul cauzei, precum și proba cu efectuarea unei expertize topografice, încuviințând, în parte, obiectivele propuse de reclamanta UAT A. și respingând cererea reclamantei prin care s-a solicitat a se reveni asupra obiectivului 1 şi a se completa obiectivele încuviinţate pentru efectuarea expertizei cu un obiectiv prin care expertul să aibă în vedere şi PUG-ul aprobat prin HCL, faţă de dispoziţiile Ordinului MAI nr. 534/2001, precum și faţă de împrejurarea că acesta, deşi este un act avizat de OCPI C., provine în mod exclusiv de la reclamantă.

Prin aceeași încheiere s-au respins celelalte cereri în probațiune solicitate de părți.

Referitor la critica recurentei privind respingerea eronată de către prima instanță a solicitării sale ca la stabilirea delimitării administrativ-teritorială a celor două unităţi teritoriale să se aibă în vedere PUG-urile celor două unități administrative, Curtea constată că potrivit punctului 4.1.2. din OMAI nr. 534/2001 ,,Stabilirea liniei de hotar şi a denumirilor unităţilor administrativ-teritoriale se face în conformitate cu prevederile Legii nr. 2/1968 privind organizarea administrativă a teritoriului Republicii Socialiste România, republicată, cu modificările ulterioare.

Limitele intravilanelor se stabilesc conform planurilor urbanistice generale întocmite şi aprobate potrivit prevederilor legale.

În cazurile în care nu s-au aprobat planuri urbanistice generale, limitele intravilanelor vor fi cele existente la 1 ianuarie 1990, conform Legii fondului funciar nr. 18/1991, republicată, cu modificările ulterioare.”

Așadar, conform textului legal sus evocat prin raportare la PUG-ul nr.33032/1997, Curtea constată că prima instanță în mod corect a respins această solicitare a recurentei, întrucât pct. 4.1.2. din OMAI nr. 534/2001 prevede în mod expres că nu pot fi luate în considerare PUG-urile unităților administrativ teritoriale emise după anul 1990.

Or, în cauză PUG-urile celor două unități administrative au fost emise după anul 1990, astfel încât lucrarea de expertiză nu putea fi întocmită cu luarea în considerare a acestor înscrisuri.

Critica recurentei referitoare la faptul că motivarea primei instanțe este lacunară este neîntemeiată, având în vedere că respingerea solicitării recurentei a avut la bază dispozițiile exprese ale legii, iar din acest punct de vedere încheierea din data de 14.09.2014 respectă cerinţele procedurale stabilite de art. 255 alin.1 Cod procedură civilă, respectiv solicitarea de luare în considerare a PUG-urilor nu era utila cauzei si nu ar fi dus la solutionarea procesului, fiind lipsită de relevanță pentru stabilirea hotarelor celor couă recurente, întrucât aceste PUG-uri nu existau la 01.01.1990.

Pentru toate aceste considerente, Curtea constată caracterul nefondat al criticilor formulate împotriva încheierii de ședință din data de 14.09.2014, sens în care va respinge recursul declarat împotriva acestei încheieri de ședință ca fiind nefondat.

Referitor la critica privind nelegalitatea încheierii de şedinţă din 09.10.2019, Curtea constată că prin această încheiere de ședință Tribunalul Brașov a apreciat că punctul de vedere exprimat de comisia de experţi este pertinent, iar obiecţiunea la raportul de expertiză şi raportarea la planul de urbanism general nu este pertinentă cauzei, motiv pentru care a revenit asupra acestei solicitări pentru comisia de experţi și a solicitat OPCI să avizeze un exemplar al raportului de expertiză.

Referitor la respingerea eronată de către prima instanță a obiecțiunii la raportul de expertiză ce a avut în vedere delimitarea și stabilirea hotarului dintre cele două unități administrative prin raportare și la PUG-urile celor două autorități publice, Curtea o va înlătura pentru considerentele expuse în cadrul analizei recusului declarat împotriva încheierii de ședință din data de 14.09.2014.

Referitor la critica privind considerarea eronată de către prima instanță a pertinenței punctului de vedere al comisiei de experti prin raportare la faptul că nu toți expertii desemnați în cauză și-au însușit punctul de vedere al expertului în baza opiniei căreia prima instanță a revenit asupra solicitării de a se lua în considerare delimitarea administrativă a celor două unități teritorial administrative prin raportare la PUG-urile celor două unități administrativ teritoriale, Curtea arată că regulile de procedură privind încuviințarea şi administrarea probei cu expertiză sunt cuprinse în art. 330-338 Cod procedură civilă, stabilindu-se condiţiile în care se poate dispune administrarea probei cu expertiza, procedura de numire, recuzare, înlocuire şi ascultare a expertului, precum şi administrarea propriu-zisă a probei.

În acest sens, instanţa de recurs arată că în ceea ce priveşte legalitatea măsurii dispuse de prima instanţă, aceasta respectă cerinţele procedurale stabilite de art. 337 şi 338 Cod procedură civilă.

Astfel, prima instanţă a dispus prin încheierea din data de 14.03.2018 completarea raportului de expertiză, prin încuviinţarea obiecţiunilor recurentei aşa cum au fost formulate, iar unul din cei trei experti tehnici judiciari a raspuns la aceste obiecţiuni.

Faţă de faptul că doar unul dintre experţii ce au făcut parte din comisia de experţi desemnaţi de către prima instanţă să efectueze raportul de expertiză şi-a exprimat punctul de vedere, recurenta UAT A. sau altă parte din dosar nu a solicitat să se constate nulitatea acestui punct de vedere la termenul imediat următor depunerii răspunsului la obiecţiunile părţilor pentru motivul invocat prin intermediul acestei căi de atac.

Astfel, recurenta UAT A. nu a invocat şi dovedit ce vătămare i s-a produs prin nesemnarea completării la raportul de expertiză de către întreaga echipă de experţi, din moment ce obiecţiunile sale la raportul de expertiză vizau neluarea în seamă de către echipa de experţi a PUG-urilor celor două unităţi administrativ teritoriale, obiecţiune care oricum era lipsită de relevanţă prin raportare la momentul când au fost întocmite aceste PUG-uri.

Pe de altă parte, după momentul depunerii răspunsului la obiecţiuni, procedural, instanţa nu avea obligaţia de a încuviinţa cererea recurentei de a solicita expertului să răspundă din nou la aceleaşi obiecţiuni, ci putea aprecia fie că această solicitare este temeinică și să o admită, fie că răspunsul este lămuritor şi să respingă cererea, ceea ce prima instanță a și făcut.

De altfel, nu orice solicitare a părţilor trebuie încuviințată de către instanță, chiar dacă este făcută cu respectarea condițiilor procedurale cuprinse în art. 337 şi art. 338, precum şi în art. 254 şi art. 258 Cod procedură civilă.

Cererile părților referitoare la încuviințarea și administrarea probelor, pot și trebuie supuse aprecierii instanței, pe de o parte, cu privire la admisibilitate, iar, pe de altă parte, în privința utilității, respectiv, în cauză, instanța trebuia să verifice dacă demersul solicitat era apt să conducă la lămurirea cauzei și la soluționarea procesului.

Prin urmare, aprecierea primei instanțe asupra pertinenței completării la raportul de expertiză nu este nelegală, regulile de procedură cuprinse în art. 337 și art. 338 Cod procedură civilă conferind judecătorului dreptul de a aprecia asupra utilității măsurilor solicitate, iar cenzurarea acestei aprecierii excede controlului de legalitate pe care trebuie să îl facă instanța de recurs.

Mai mult, instanţa de recurs subliniază că după depunerea răspunsului la obiecţiuni de către expert, în măsura în care partea se consideră în continuare nelămurită de raportul de expertiză şi răspunsurile date de expert, are la dispoziţie posibilitatea de a solicita o nouă expertiză conform art. 338 alin. 2 Cod procedură civilă sau să-și realizeze apărarea pe baza altor probe din dosar care contrazic concluziile expertului.

Pentru toate aceste considerente, Curtea constată caracterul nefondat al criticilor formulate împotriva încheierii de ședință din data de 09.10.2019, sens în care va respinge recursul declarat împotriva acestei încheieri de ședință ca fiind nefondat.

Referitor la critica privind nelegalitatea încheierii de şedinţă din 09.10.2021, Curtea constată că prin această încheiere de ședință Tribunalul Brașov a constatat că obiecțiunea reclamantei cu privire la raportul de expertiză a fost analizată prin încheierea de ședință din data de 12.09.2018 , revenindu-se asupra încuviințării acestei obiecțiuni prin încheierea de ședință din 09.10.2019 și neintervenind motive noi s-au menținut dispozițiile stabilite prin încheierea de ședință din data de 09.10.2019 și s-a acordat cuvântul în dezbateri părților.

Recurenta critică încheierea de ședință din data de 09.10.2021 prin prisma faptului că judecătorul care a pronunțat hotărârea nu a administrat nemijlocit probele și nu a condus etapa de cercetare judecatorească, astfel încât nu s-a realizat o judecată reală şi efectivă a cauzei, fiind nesocotite prevederile art. 16 și 19 Cod procedură civilă, judecata având un caracter pur formal, care nu corespunde exigenţelor regulilor de bază ale procesului civil.

Analizând această critică, Curtea reţine faptul că principiul nemijlocirii și al continuității instanței de judecată instituie, ca regulă, obligaţia instanţei de a administra probele ex propriis sensibus, presupunând ca probele să fie cercetate de către instanţa care pronunţă soluţia finală în cauză, iar nu de către o instanţă diferită, tocmai pentru ca aceasta să le perceapă în mod direct, formându-şi convingerea în acest mod.

În acest sens, art. 16 Cod procedură civilă dispune că probele se administrează de către instanţa care judecată procesul, cu excepţia cazurilor în care legea stabileşte altfel, iar, potrivit art. 261 alin. 1 Cod procedură civilă, administrarea probelor se face în faţa instanţei de judecată sesizate dacă legea nu dispune altfel.

Totodată, art. 19 din Codul de procedură civilă.

Prevede că ,,Judecătorul învestit cu soluţionarea cauzei nu poate fi înlocuit pe durata procesului decât pentru motive temeinice, în condiţiile legii”.

Modificarea titularului completului de judecată din motive obiective, cum a fost în dosarul pendinte, nu conduce în procesul civil la nerespectarea acestui principiu, obligaţia raportându-se la instanţă în sens material, iar nu strict la judecătorul cauzei.

De asemenea, se reţine faptul că, în procesul civil, conform prevederilor art. 395 alin. 2 Cod procedură civilă, se instituie obligativitatea ca la deliberare să ia parte numai membrii completului în faţa cărora au avut loc dezbaterile, aceasta fiind singurul text de lege care instituie ca un anumit magistrat (respectiv cel care a luat parte la dezbateri) să poată pronunţa soluţia şi nu altul.

Prin urmare, Curtea reține că în speță nu a fost nesocotit principiul nemijlocirii sau al continuității completului de judecată, iar împrejurarea că a operat o modificare a completului învestit cu soluționarea cauzei, nu este în măsură să atragă incidența dispozițiilor art. 488 pct. 5 din Codul de procedură civilă, atâta timp cât aceasta a fost efectuată cu respectarea dispozițiilor legale, respectiv a prevederilor din Regulamentul de ordine interioară a instanțelor, astfel cum a fost aprobat prin Hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii nr. 1375/2015.

Constatând că nu sunt incidente dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 din Codul de procedură civilă, pentru considerentele arătate, Curtea va respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta Unitatea Administrativ Teritorială Orașul A. împotriva încheierii de şedinţă din 15.09.2014, a încheierii de şedinţă din 09.10.2019 şi a încheierii de şedinţă din 15.09.2021.

3. Referitor la recursurile declarate de recurenta Unitatea Administrativ Teritorială Orașul A. și recurenta Comuna B. împotriva sentinței civile nr.1038/CA/15.11.2021:

Preliminar se impune precizarea că cele două recursuri vor fi analizate împreună în considerarea legăturii dintre acestea.

În acest sens, se constată că ambele recurente îşi întemeiază recursul pe dispozițiile art.488 alin.1, pct. 8 Cod procedură civilă, care dispun că - ,,Casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru următoarele motive de nelegalitate: …8. când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material..,,.

În ceea ce priveşte motivul de casare prevăzut de art. 488 alin.1 pct. 8 Cod procedură civilă, normele de drept material apreciate de ambele recurente a fi fost aplicate greşit de către instanţa de fond sunt cele prevăzute de Legea nr. 2/1968, Legea nr.59/1974 a cadastrului, Legea nr. 12/1968 și Ordinului MAI nr. 534/2001.

Referitor la critica ambelor recurente privind faptul că prima instanță a stabilit limita teritorială dintre cele două unități administrative teritoriale prin raportare la procesul-verbal din 1951, fără a avea în vedere actele deținute de părți anterior sau ulterior acestei date, Curtea constată din analiza prevederilor legale incidente, respectiv art. 11 alin. 4, 5 şi 7 din Legea cadastrului și a publicității imobiliare nr. 7/1996 (în forma în vigoare începând cu 12.12.2013 și până în prezent), că există două modalități posibile de finalizare a operațiunilor cadastrale prin care se delimitează/identifică și se marchează hotarele unităților administrativ-teritoriale, și anume: -procesul-verbal de delimitare a hotarelor, semnate de membrii comisiei de delimitare și recunoscute reciproc de reprezentanții unităților administrativ-teritoriale; iar în cazul în cazul în care limitele unităţilor administrativ-teritoriale sunt contestate, până la soluţionarea definitivă şi irevocabilă a litigiilor care sunt deduse judecăţii, autorităţile şi instituţiile publice centrale şi locale vor folosi limitele unităţilor administrativ-teritoriale utilizate de oficiile teritoriale în activitatea de recepţie a documentaţiilor cadastrale şi de înscriere în cartea funciară; şi legea în situaţia în care se modifică limitele teritoriale ale unităţilor administrativ-teritoriale prin raportare la înfiinţarea, reînfiinţarea sau reorganizarea unităţilor administrativ-teritoriale.

Curtea reține că distincția dintre aceste două operațiuni este esențială, deoarece delimitarea/identificarea și marcarea hotarelor reprezintă operațiunile tehnice de materializare în teren a hotarelor unităților administrativ-teritoriale, în condițiile prevăzute de lege sau de actele administrative cu caracter normativ date în aplicarea acesteia (art. 11 alin.4 și 5 din Legea nr. 7/1996), în timp ce modificarea limitelor teritoriale ale unităților administrativ-teritoriale este măsura legislativă care privește exclusiv înființarea, reînființarea sau reorganizarea unităților administrativ-teritoriale (art. 11 alin. 7 din Legea nr. 7/1996).

Într-adevăr, în situația în care, subsecvent operațiunii de delimitare/identificare și marcare a hotarelor unităților administrativ-teritoriale, fie prin semnarea procesului-verbal de delimitare a hotarelor, fie prin hotărârea judecătorească de stabilire a hotarelor, intervine o modificare în fapt a limitelor teritoriale ale unităților administrativ-teritoriale, aceasta se va efectua exclusiv în condițiile legii, și anume numai după consultarea prealabilă a cetățenilor, prin referendum, în temeiul art. 22 teza a doua din Legea administrației publice locale nr. 215/2001, act în vigoare la data promovării în instanță a prezentului demers judiciar, precum și în temeiul art. 95 alin.4 din codul administrativ, act în vigoare în prezent.

Așadar, pentru a verifica modul de aplicare a dispozițiilor de drept material de către prima instanță prin raportare la procesul verbal din 1951 și nu prin raportare la celelalte documente invocate de către părți, trebuie verificat, în considerentele sentinței atacate, care au fost argumentele pentru care linia de hotar dintre cele două unități administrative a fost stabilită conform variantei propuse de către expertul judiciar, fiind excluse din analiza primei instanțe alte variante prezentate de-a lungul procesului de către părți.

Astfel, instanța de recurs constată că, în cauză, în analiza legalității modului de soluționare a acțiunii trebuie pornit, în primul rând, de la critica din recurentei Unitatea Administrativ Teritorială Orașul A. referitoare la faptul că sentința s-a pronunțat exclusiv pe baza raportului de expertiză, ale cărui concluzii le consideră nelegale.

Or, verificând sentința atacată sub acest aspect se observă că aceasta a fost pronunțată ținând cont de concluziile raportului de expertiză care a fost semnat de către întreaga comisie de experți, aspect în sine care nu poate constitui un argument de nelegalitate, dacă concluziile din cadrul raportului de expertiză se coroborează cu dispozițiile de drept material aplicabile speței, iar celelalte probe administrate confirmă aceste concluzii.

Analizând concluziile din raportul de expertiză cu prevederile Legii nr. 2/1968 și ale pct.4.1.2. din Ordinul nr.534/2001 prin raportare la toate înscrisurile deținute de părți, Curtea reține, în acord cu prima instanță, că relevant pentru stabilirea hotarului între cele două unităţi administrativ-teritoriale litigante este procesul-verbal întocmit la data de 12.07.1951 prin care s-a procedat la delimitarea terenului ce face obiectul Decretului de expropriere nr.28/1951 în vederea construirii orașului denumit mai târziu A., rezultând că limita teritorială a acestuia se întinde până la gardul Uzinei, iar invocarea/existenţa unui/unor titluri de proprietate emise în favoarea uneia dintre cele două unităţi administrativ-teritoriale, ulterior intrării în vigoare a prevederilor Legii nr.2/1968 sau Legii nr.18/1991, ar contraveni chiar dispozițiilor legale în vigoare cu referire la modificarea limitelor teritoriale ale unităţilor administrativ-teritoriale prin raportare la înfiinţarea, reînfiinţarea sau reorganizarea unităţilor administrativ-teritoriale delimitarea administrativ-teritoriale a celor două pârți în litigiu, delimitarea prin modificarea limitelor teritoriale putând fi stabilită exclusiv prin lege, inclusiv o eventuală modificare prin reconfigurarea punctelor de hotar eventual apărute ulterior.

Curtea constată că, în prezenta cauză, astfel cum s-a stabilit anterior, nu pot fi puse în discuţie aspecte precum valabilitatea/validitatea titlurilor de proprietate, respectiv, întinderea sau existenţa dreptului de proprietate asupra terenurilor a căror delimitare administrativ-teritorială se solicită, ci exclusiv stabilirea liniei de hotar prin restabilirea punctelor fixate în urma aplicării prevederilor Legii nr.2/1968, fără ca o astfel de operaţiune tehnico-materială de delimitare în temeiul limitelor stabilite astfel pe calea hotărârii instanţei de contencios administrativ să pună în discuţie existenţa/întinderea drepturilor de proprietate invocate şi/sau validitatea titlurilor de proprietate obţinute în acest sens cu privire la care se solicită delimitarea hotarului.

Din aceeași perspectivă, invocarea de către pârâta Comuna B. a titlurilor de proprietate obținute de S.C.

S.A. (devenită S.C.

S.R.L. sau K.) din care rezultă că o anumită suprafață de teren era pe teritoriul administrativ al Comunei B., precum și invocarea atât de către UAT A., cât și de către Comuna B. a eventualelor modificări administrativ-teritoriale prin Jurnalul nr. 1769/10.07.1940 al Consiliului de Miniştri, Decretul Regal nr.2501/24.07.1940, Decretul 3358/19.11.1940 al Generalului lon Antoneşcu, Decizia nr.656/03.04.1951, nu constituie elemente esențiale care pot conduce la stabilirea pe această cale a hotarului între cele două părți aflate în litigiu, ci numai schiţele/hărţile/planurile cadastrale întocmite imediat anterior intrării în vigoare a Legii nr. 2/1968, iar sub acest aspect singurul înscris întocmit anterior intrării în vigoare a Legii nr. 2/1968 şi care stabileşte, în concret, după o serie de masurători, hotarul dintre cele două unităţi administrativ teritoriale este Procesul-verbal din data de 12.07.1951, analizat în acest sens prin raportul de expertiză întocmit în cauză.

În plus, Curtea reţine că relevanţă, sub aspectul modului de stabilire a hotarului în litigiu, prezintă primele hărţi/schiţe/planuri care au fost datate imediat anterior intrării în vigoare a Legii nr.2/1968 şi ataşate dosarului, iar nu şi acelea ulterioare (precum acelea de la nivelul anilor 1988, 1990, 1998, 2003 etc.), în contextul în care nu rezultă din actele dosarului faptul că modificările ulterioare Legii nr.2/1968 ale hotarului dintre cele două unităţi administrativ-teritoriale în litigiu ar fi fost întocmite cu luarea în considerare a reperelor cadastrale întocmite potrivit legii, anterior acestor modificări succesive, fiind necesar astfel să fie recunoscută, în esenţă, o reconstituire cât mai fidelă a delimitării administrative stabilite prin Legea nr.2/1968.

În acest context, din analiza tuturor înscrisurilor existente la dosar, coroborat cu aspectele reţinute şi analizate prin raportul de expertiză judiciară întocmit în cauză, precum şi prin raportare la Legea nr. 2/1968 şi Ordinul nr. 534/2001, Curtea constată că Legea nr. 2/1968 nu conţine niciun atribut legat de vreo suprafaţă de teren al vreunui UAT, ci numai cu privire la delimitarea pe sectoare a Municipiului Bucureşti, motiv pentru care cea mai relevantă şi apropiată delimitare a celor două unităţi administrativ teritoriale este cea cuprinsă în Procesul-verbal din 1951.

Astfel, Curtea apreciază, în acord cu prima instanţă şi cu comisia de experţi, că se impune luarea în considerare a limitei teritoriale reconstituite conform Decretului nr.28/12.07.1951, evidențiată cu culoare verde în anexa 8 a raportului de expertiză topografică nr.739854/31.01.2018 întocmit în cauză de experții F., G. și H., iar celelalte înscrisuri invocate de către cele două unităţi administrativ teritoriale nu pot fi avute în vedere, întrucât obiectul prezenţei acţiuni nu este soluționarea unei acțiuni în revendicare, prin intermediul căreia să poată fi puse în discuție existența și/sau întinderea dreptului de proprietate asupra terenurilor, ci o acțiune prin care instanța de contencios administrativ urmează să stabilească exclusiv hotarul administrativ dintre cele două unități administrativ-teritoriale.

Prin urmare, astfel cum s-a reținut anterior, Curtea constată că relevant, în privința modului de stabilire a hotarului administrativ-teritorial dintre cele două unități administrativ-teritoriale, este exclusiv modul în care legiuitorul a stabilit această delimitare, iar o astfel de împrejurare poate rezulta din hărțile/planurile întocmite în urma punerii în aplicare a prevederilor Legii nr. 2/1968, fără a putea fi luate în considerare înscrisuri care reprezintă delimitări ale teritoriului în cauză anterior datei intrării în vigoare a acestui act normativ sau eventuale modificări ulterioare ale hotarului, întocmite în aplicarea acestor dispoziții legale, fără a avea legătură cu adoptarea unui act legislativ, respectiv fără a avea aceeași forță juridică, sau eventuale reconstituiri/constituiri ale dreptului de proprietate asupra terenurilor.

Curtea constată că, în măsura în care instanța de contencios administrativ ar proceda, în aplicarea prevederilor normative care stau la baza prezentului litigiu, la analizarea titlurilor de proprietate ale părţilor și stabilirea limitelor dintre cele două unităţi administrativ teritoriale având în vedere vechile titluri de proprietate ale părţilor, o astfel de împrejurare ar determina o depășire nepermisă a propriei competențe prevăzute de legea specială aplicabilă litigiului, substituindu-se astfel competențelor stabilite exclusiv în beneficiul legiuitorului.

În acest context, se reține că dacă s-ar lua în considerare PUG –urile şi planurile cadastrale aferente acestor PUG –uri întocmite de către cele două unităţi administrativ teritoriale, s-ar recunoaște modificările limitelor administrativ-teritoriale dintre UAT A. şi Comuna B. prin înlăturarea aplicării prevederilor Legii nr.2/1968, respectiv, neanalizarea obiectului cauzei prin raportare chiar la prevederile legislative invocate prin cererea introductivă.

În raport de cele anterior reținute, constatând că în cauză nu este incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. 1 pct. 8 Cod procedură civilă, în temeiul art. 496 alin. 1 Cod procedură, Curtea va respinge va respinge recursurile declarate de recurenta Unitatea Administrativ Teritorială Orașul A. și recurenta Comuna B. împotriva sentinței civile nr.1038/CA/15.11.2021 .