Decizie nr. 57/A din 25.01.2023

-art. 451 alin. 2 Cod de procedură civilă

În privinţa referirii intimatului pârât la caracterul obligatoriu al Hotărârii nr.174/24.06.2021 a Consiliului Uniunii Naţionale a Barourilor din România, reține că aceasta nu poate invalida dispoziţiile art. 451 alin. 2 Cod de procedură civilă care reglementează o chestiune de fapt, a proporţionalităţii onorariului cu complexitatea litigiului iar nu aspecte de legalitate.

În plus, această hotărâre reprezintă un act administrativ cu valoare inferioară normei generale, are caracter de recomandare şi cuprinde un ghid orientativ al onorariilor minimale, aspect ce rezultă cu claritate din nota de fundamentare.

În consecinţă, el poate orienta în aplicarea art. 451 alin. 2 Cod procedură civilă dar nu poate înlătura puterea judecătorului de a aprecia chestiunile de temeinicie concrete avute în vedere de textul precizat.

Asupra apelului de faţă:

Constată că prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanţe la data de 13.05.2022 sub nr. xxxxx reclamanta A.

S.A. prin lichidator B.

FILIALA C.

S.P.R.L. a solicitat obligarea pârâtului D. la plata sumei de 1.047.915,53 lei cu titlu de despăgubiri, reprezentând despăgubiri achitate de societatea reclamantă în dosarele de daune nr. xxxxx5/2018, nr. xxxxx3/2018, nr. xxxxx4/2018, nr. xxxxx6/2018 şi nr. xxxxx7/2018, a sumei de 91.807,25 lei reprezentând dobânda legală calculată de la data plăţii 25.10.2020 şi până la data de 15.05.2022, a dobânzii legale penalizatoare conform art. 10 din O.G. nr. 13/2011 aferentă sumei de 1.047.915,53 lei calculată de la data de 16.05.2022 şi până la achitarea integrală a debitului, cu cheltuieli de judecată.

Prin sentinţa civilă nr. 693/29.09.2022 Tribunalul Covasna a respins cererea formulată de către reclamanta A.

S.A. prin lichidator B.

FILIALA C.

S.P.R.L. în contradictoriu cu pârâtul D. ca neîntemeiată şi a obligat reclamanta la plata către pârât a sumei de 23800 lei reprezentând cheltuieli de judecată.

În motivarea hotărârii s-a reţinut că evenimentului rutier din data de 30.09.2016, survenit pe DN xx, în care a fost implicat tractorul cu nr. de înmatriculare […] şi remorca cu nr. de înmatriculare […], conduse de către pârât, s-a soldat cu decesul părților vătămate E., F. şi G..

Prin sentința penală nr. 78 pronunțată la data de 31.05.2019 de Judecătoria Târgu Secuiesc modificată prin decizia penală nr. 210/Ap pronunţată la data de 02.04.2020 de Curtea de Apel Braşov în dosarul nr. xxxxx s-a dispus în baza art. 192 alin. 2 şi 3 Cod penal cu aplicare art. 396 alin. 10 Cod procedură penală condamnarea inculpatului D. la pedeapsa de doi ani şi 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de ucidere din culpă.

În baza art. 338 alin. 1 Cod penal cu aplicare art. 396 alin. 10 Cod penal s-a dispus condamnarea aceluiași inculpat la pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de părăsire a locului accidentului ori modificarea sau ştergea urmelor acesteia.

În temeiul art. 39 alin. 1 lit. b Cod penal raportat la art. 38 alin. 1 Cod penal a fost aplicată inculpatului pedeapsa cea mai grea, de 2 ani şi 6 luni închisoare la care s-a adăugat sporul de 6 luni închisoare, rezultând pedeapsa de 3 ani închisoare.

De asemenea, prin aceleaşi hotărâri s-a admis acțiunea civilă formulată în cadrul procesului penal și pe cale de consecință a fost obligată partea responsabilă civilmente A.

S.A. la plata către părțile civile a sumelor stabilite cu titlu de despăgubiri civile, respectiv suma de câte 60.000 euro (echivalent în lei la cursul BNR din ziua plăţii) către H. şi I.; suma de 40.000 euro (echivalent în lei la cursul BNR din ziua plăţii) către J.; suma de 20.000 euro (echivalent în lei la cursul BNR din ziua plăţii) către K., suma de 30.000 euro (echivalent în lei la cursul BNR din ziua plăţii) către L.; 1/3 din salariul minim net pe economie, lunara, până la majorat, respectiv până la împlinirea vârstei de 25 ani dacă se află în continuarea studiilor către K. şi 1/3 din salariul minim net pe economie, lunar, prestaţie viageră către L., cu titlu de daune materiale.

Din hotărârile judecătorești indicate rezultă că accidentul de circulație s-a produs din vina pârâtului, fapta acestuia constând în accidentarea şi uciderea victimelor E., F. şi G. urmare a acţiunii părţii de a conduce tractorul cu nr. de înmatriculare […] şi remorca cu nr. de înmatriculare […] pe DN xx la km xx+xxx m fără a pune în funcţiune sistemul de iluminare al remorcii.

Tot astfel, s-a reţinut că fapta inculpatului D., care la data de 30.09.2016, după producerea accidentului rutier, a părăsit locul faptei prin conducerea ansamblului auto până în curtea fermei, câteva zeci de metri, fără încuviinţarea poliţiei, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de părăsire a locului accidentului ori modificarea sau ştergerea urmelor acestuia prevăzută de art. 338 alin. 1 Cod penal.

Potrivit art. 1349 alin. 1 Cod civil „orice persoană are îndatorirea să respecte regulile de conduită pe care legea sau obiceiul locului le impune şi să nu aducă atingere, prin acţiunile ori inacţiunile sale, drepturilor şi intereselor legitime ale altor persoane”, art. 1357 Cod civil stabilind că „cel care cauzează altuia un prejudiciu printr-o faptă ilicită, săvârşită cu vinovăţie, este obligat să îl repare.

Autorul prejudiciului răspunde pentru cea mai uşoară culpă”.

Rezultă că răspunderea civilă delictuală pentru prejudiciile cauzate poate fi antrenată în situaţia în care sunt îndeplinite cerinţele prevăzute de dispoziţiile legale arătate privitoare la existenţa unui prejudiciu, faptă ilicită, legătură de cauzalitate între acestea, precum şi vinovăţie.

Or, în cauză s-a observat că prin sentinţa penală nr. 78 pronunțată la data de 31.05.2019 şi prin decizia penală nr. 210/Ap pronunţată la data de 02.04.2020 s-a stabilit că sunt întrunite cerinţele prevăzute de dispoziţiile legale indicate, pârâtul săvârşind fapta ilicită, fiind răspunzător pentru repararea prejudiciului produs.

De asemenea, s-a reţinut că obligația de plată a reclamantei din prezenta cauză a fost atrasă de calitatea de asigurător, care, potrivit dispozițiile art. 12 din O.U.G. nr. 54/2016 (aplicabile în cauză în raport de data săvârşirii faptei), acordă despăgubiri pentru prejudiciile de care asigurații răspund, în baza legii, față de terțe persoane păgubite prin accidente de autovehicule, despăgubirile fiind acordate pentru sumele pe care asiguratul este obligat să le plătească cu titlu de dezdăunare, precum și cheltuielile de judecată, persoanelor păgubite prin vătămare corporală sau deces în limita plafonului maxim stabilit.

Din înscrisurile depuse la dosar, respectiv acte din dosarele execuţionale nr. xx8/xx/2020, nr. xx9/xx/2020, nr. xx6/xx/2020, nr. xx7/xx/2020, nr. xx5/xx/2020 ale Biroului Executorilor Judecătoreşti Asociaţi M. şi N. şi ordinele de plată ataşate rezultă că reclamanta a achitat în total suma de 1.047.915,53 lei, sumă necontestată de părţile din prezenta cauză.

Conform art. 24 alin. 1 lit. b din O.U.G. nr. 54/2016 (aplicabil în cauză în raport de data săvârșirii faptei) „asigurătorul RCA are dreptul de a recupera sumele plătite drept despăgubire de la persoana răspunzătoare de producerea prejudiciului, în următoarele situaţii: accidentul a fost produs în timpul comiterii unor fapte incriminate de dispozițiile legale privind circulația pe drumurile publice ca infracțiuni săvârșite cu intenție, chiar dacă aceste fapte nu s-au produs pe astfel de drumuri sau în timpul comiterii altor infracțiuni săvârșite cu intenție”.

În ceea ce priveşte cerinţele stabilite de dispoziţia indicată, instanţa a reţinut că, într-adevăr, alături de infracţiunea de ucidere din culpă prevăzută de art. 192 alin. 2 şi 3 Cod penal săvârşită în urma accidentului rutier produs din culpa pârâtului, acesta a fost condamnat şi pentru comiterea infracţiunii de părăsirea locului accidentului ori modificarea sau ştergerea urmelor acesteia prevăzute de art. 338 alin. 1 Cod penal.

Tot astfel, s-a reţinut că în ceea ce priveşte această din urmă infracţiune, instanţa a constatat întrunirea elementelor constituite ca urmare a săvârşirii faptei cu intenţie, această infracţiune încadrându-se în categoria infracţiunilor contra siguranţei circulaţiei pe drumurile publice.

Însă, în ceea ce priveşte cerinţa stabilită de art. 24 alin. 1 lit. b din O.U.G. nr. 54/2014 privitoare la producerea accidentului în timpul comiterii unei fapte incriminate de prevederile legale privind circulaţia pe drumurile publice, instanţa a avut în vedere că din probele administrate în cauză rezultă că fapta reglementată de art. 338 alin. 1 Cod penal a fost săvârşită după producerea accidentului rutier.

Între cele două infracţiuni săvârşite de către pârât există o legătură strânsă, însă această legătură demonstrează tocmai poziţionarea temporală diferită a celor două fapte.

Astfel, se observă că infracţiunea prevăzută de art. 338 alin. 1 Cod penal impune întotdeauna existenţa situaţiei premisă a producerii unui accident de circulaţie, întrunirea elementelor constitutive ale infracţiunii fiind condiţionată de existenţa anterioară a unui eveniment rutier soldat cu vătămarea sau decesul unei sau unor persoane.

Or, în aceste condiţii, s-a apreciat că în cauză nu sunt îndeplinite condiţiile cumulative stabilite de art. 24 alin. 1 lit. b din O.U.G. nr. 54/2016 accidentul neproducându-se în timpul săvârşirii comiterii unor fapte incriminate de dispozițiile legale privind circulația pe drumurile publice ca infracțiuni săvârșite cu intenție.

Având în vedere aceste aspecte, asigurătorul RCA putând recupera sumele plătite drept despăgubire de la persoanele răspunzătoare de producerea prejudiciului doar în situaţiile expres şi limitativ stabilite de art. 24 alin. 1 din O.U.G. nr. 54/2016, iar în cauză s-a constatat că cerinţele impuse de aceste dispoziţii legale nu sunt întrunite, instanţa a respins cererea reclamantei de obligare a pârâtului la plată, ca neîntemeiată.

În ceea ce priveşte petitul privind plata dobânzilor, s-a reţinut că acest capăt de cerere este accesoriu petitului principal prin care s-a solicitat obligarea pârâtului la plata debitului în sumă de 1.047.915,53 lei.

Or, ţinând seama de faptul că instanţa a apreciat ca neîntemeiat acest capăt de cerere, pe cale de consecinţă a respins ca neîntemeiată şi solicitarea de acordare a dobânzilor legale penalizatoare.

Potrivit art. 453 alin. 1 Cod procedură civilă „partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părţii care a câştigat, să îi plătească cheltuieli de judecată”.

Având în vedere că instanţa a respins cererea, s-a apreciat că şi solicitarea reclamantei de acordare a cheltuielilor de judecată este neîntemeiată.

În acelaşi timp, reţinându-se culpa procesuală a părţii care a formulat acţiunea, instanţa a admis solicitarea părţii pârâte şi a obligat reclamanta la plata cheltuielilor de judecată în sumă totală de 23.800 lei, reprezentând onorariu avocaţial conform chitanţei nr. 120/19.05.2022 şi ordin depunere numerar din data de 23.05.2022.

Împotriva hotărârii a declarat apel reclamanta A.

S.A solicitând schimbarea hotărârii şi admiterea acţiunii privind obligarea pârâtului la plata sumei de 1.047.915,53 lei reprezentând despăgubiri, a dobânzii legale aferente calculate de la data plăţii 25.10.2020 şi până la achitarea integrală a debitului.

În motivarea apelului se arată că instanţa de fond a interpretat eronat prevederile art.24 litera b din O.U.G. nr. 54/2016, având în vedere faptul că infracţiunea prevăzută la articolul 338 alin 1 Cod penal este o infracţiune contra siguranţei circulaţiei pe drumurile publice, asiguratorul fiind îndreptăţit a recupera suma achitată cu titlu de despăgubire de la pârât.

Se mai arată că suma de 23.800,00 lei cu titlu de onorariu de avocat acordată de instanţa de fond depăşeşte limita unor cheltuieli necesare şi rezonabile, fiind necesară diminuarea acestora.

În drept, art. 466 şi urm. Cod procedură civilă, art.451 Cod procedura civilă, art.24 litera b din O.U.G. nr. 54/2016 şi orice alte dispoziţii legale incidente în cauză.

Prin întâmpinare, intimatul D. a solicitat respingerea apelului ca nefondat apreciind că obligaţia de plată în patrimoniul apelantei s-a născut în mod perfect independent de părăsirea locului accidentului, faptul generator al acestor prejudicii fiind numai accidentul rutier, iar cheltuielile de judecată nu se impun a fi diminuate, faţă de complexitatea cauzei şi a muncii depuse de avocat.

Analizând hotărârea apelată în raport cu motivele de apel şi actele dosarului, în baza art. 477-478 Cod procedură civilă se constată următoarele:

Prima instanţă a respins cererea de plată a sumei de 1.047.915,53 lei cu titlu de despăgubiri, reprezentând despăgubiri achitate de societatea reclamantă în dosarele de daune, reţinând că potrivit art. 24 alin. 1 lit. b din O.U.G. nr. 54/2016 asigurătorul are dreptul de a recupera sumele plătite drept despăgubire de la persoana răspunzătoare de producerea prejudiciului doar în cazul în care accidentul a fost produs în timpul comiterii unor fapte săvârșite cu intenție.

Prin motivele de apel, societatea reclamantă a invocat greşita aplicare a dispoziţiilor art. 24 alin. 1 lit. b din O.U.G. nr. 54/2016 faţă de săvârşirea infracţiunii de părăsire a locului accidentului şi a prevederilor art. 451 alin. 2 Cod procedură civilă apreciind că se impunea reducerea onorariului avocaţial.

În ceea ce priveşte aplicarea prevederilor art. 24 alin. 1 lit. b din O.U.G. nr. 54/2016, criticile apelantei reclamante au fost corect înlăturate având în vedere că despăgubirile achitate de societate au fost determinate de săvârşirea de către pârât a infracţiunii de ucidere din culpă şi nu ca urmare a săvârşirii infracţiunii de părăsire a locului accidentului.

Cele două fapte au fost comise în mod succesiv şi nu prin concurs ideal, prin aceeaşi acţiune sau inacţiune, astfel că infracţiunea de părăsire a locului accidentului a avut loc după săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă.

Despăgubirile solicitate de reclamantă s-au născut doar în urma comiterii infracţiunii de ucidere din culpă prin accidentul rutier, acestea fiind consecinţele exclusive ale acestei fapte, indiferent de comiterea ulterioară a celeilalte infracţiuni.

De altfel, prin comiterea infracţiunii de părăsire a locului accidentului au fost lezate alte valori sociale decât cele privind apărarea vieţii persoanelor, respectiv siguranţa circulaţiei pe drumurile publice, astfel că daunele materiale şi morale stabilite în baza poliţei de asigurare vizează riscul asigurat ca o consecinţă a infracţiunii de ucidere din culpă, faptul generator al acestor prejudicii fiind numai accidentul rutier.

Cum dispoziţiile art. 24 alin. 1 lit. b din O.U.G. nr. 54/2016 sunt aplicabile doar în cazul stabilirii prejudiciului ca urmare a săvârşirii unei infracţiuni cu intenţie, rezultă că în mod corect prima instanţă a respins cererea asiguratorului de a obţine plata despăgubirilor achitate în dosarele de daune.

În ceea ce priveşte cheltuielile de judecată, se reţin prevederile art. 451 Cod procedură civilă care obligă partea aflată în culpă procesuală de a suporta cheltuielile de judecată avansate de partea care a câştigat procesul.

Conform art. 451 alin. 2 Cod procedură civilă instanţa poate reduce din oficiu partea din cheltuielile de judecată reprezentând onorariul avocaţilor atunci când acesta este vădit disproporţionat în raport cu valoarea sau complexitatea cauzei.

Prin aplicarea prevederilor art. 451 alin. 2 Cod procedură civilă instanţa nu intervine în contractul de asistenţă juridică dintre avocat şi client, care se menţine în integralitate, ci doar apreciază în ce măsură onorariul stabilit de partea care a avut câştig de cauză trebuie suportat de partea adversă, ţinând seama de natura şi complexitatea prestaţiei avocatului acestuia.

În acest sens, în jurisprudenţa CEDO s-a statuat ca partea care a câştigat procesul nu va putea obţine rambursarea unor cheltuieli, în temeiul art.451 Cod procedură civilă, decât în măsura în care se constată realitatea, necesitatea şi caracterul lor rezonabil.

În speţă, instanţa de fond a acordat intimatului pârât cheltuieli de judecată în sumă de 23.800 lei reprezentând onorariu avocaţial.

Onorariul avocaţial se stabileşte în raport cu dificultatea, amploarea sau durata cazului, iar elementele care pot determina cuantumul acestuia sunt cele prevăzute orientativ la art. 127 alin. 3 din Statutul profesiei de avocat, respectiv: a) timpul şi volumul de muncă solicitat pentru executarea mandatului primit sau a activităţii cerute de client; b) natura, noutatea şi dificultatea cazului; c) importanţa intereselor în cauză; d) împrejurarea că acceptarea mandatului acordat de client îl împiedică pe avocat să accepte un alt mandat din partea unei alte persoane, dacă această împrejurare poate fi constatată de client fără investigaţii suplimentare; e) notorietatea, titlurile, vechimea în muncă, experienţa, reputaţia şi specializarea avocatului; f) conlucrarea cu experţi sau alţi specialişti, impusă de natura, obiectul, complexitatea şi dificultatea cazului; g) avantajele şi rezultatele obţinute pentru profitul clientului ca urmare a muncii depuse de avocat; h) situaţia financiară a clientului; i) constrângerile de timp în care avocatul este obligat de împrejurările cauzei să acţioneze pentru a asigura servicii legale performante.

Litigiul a avut ca obiect plata sumei de 1.047.915,53 lei cu titlu de despăgubiri, s-a soluţionat după două termene de judecată cu un probatoriu lipsit de dificultate reprezentat doar de înscrisuri iar în cauză s-a depus întâmpinare din partea pârâtului al cărui apărător a şi asigurat reprezentarea în şedinţele publice.

Prin urmare, în stabilirea onorariul avocaţial din perspectiva art. 451 alin.2 Cod procedură civilă faţă de complexitatea redusă a litigiului şi munca depusă de avocat, concretizată în formularea întâmpinării, prezenţa la două termene de judecată şi susţinerea concluziilor, suma de 23.800 lei apare ca fiind vădit disproporţionată, instanţa apreciind că 5.000 lei corespunde criteriilor concret evaluate anterior analizate.

În privinţa referirii intimatului pârât la caracterul obligatoriu al Hotărârii nr.174/24.06.2021 a Consiliului Uniunii Naţionale a Barourilor din România, reține că aceasta nu poate invalida dispoziţiile art. 451 alin. 2 Cod de procedură civilă care reglementează o chestiune de fapt a proporţionalităţii onorariului cu complexitatea litigiului iar nu aspecte de legalitate.

În plus, această hotărâre reprezintă un act administrativ cu valoare inferioară normei generale, are caracter de recomandare şi cuprinde un ghid orientativ al onorariilor minimale, aspect ce rezultă cu claritate din nota de fundamentare.

În consecinţă, el poate orienta în aplicarea art. 451 alin. 2 Cod procedură civilă dar nu poate înlătura puterea judecătorului de a aprecia chestiunile de temeinicie concrete avute în vedere de textul precitat.

Având în vedere aceste considerente, în temeiul art.480 Cod procedură civilă urmează a respinge apelul declarat şi a menţine ca legală şi temeinică hotărârea instanţei de fond.

Cu referire la cheltuielile de judecată, solicitate în apel de intimat, Curtea apreciază că valoarea de 10.000 lei aferentă onorariului avocaţial este disproporţionată în condiţiile în care litigiul s-a soluţionat la primul termen de judecată, fără probatoriu nou, fără discutarea unor chestiuni juridice care ar comporta dificultăţi de interpretare iar activitatea apărătorului s-a concretizat în redactarea întâmpinării care reia apărările din prima instanţă şi prezenţa la termen cu susţinerea concluziilor pe fondul apelului.

În consecinţă, Curtea apreciază că suma de 2500 lei este proporţională circumstanţelor specifice sus arătate şi gradului redus de complexitatea al procedurii în faza apelului şi va acorda conform art. 451 alin. 2 Cod de procedură civilă cheltuieli de judecată parţiale intimatului pârât în sumă de 2500 lei.