Decizie nr. 132 din 22.03.2023

- art. 1538 alin. 4 Cod civil

Art. 1538 alin. (4) Cod civil trebuie aplicat în sensul expres stabilit de legiuitor, sens care nu poate fi opusul înțelesului său natural.

Cu alte cuvinte, se exclude interpretarea după care în executarea clauzei penale, creditorul ar fi ținut să arate existenţa unui prejudiciu.

Pentru a obţine plata sumei stabilite în clauza penală este suficient ca partea creditoare să probeze faptul neexecutării, executarea cu întârziere sau necorespunzătoare a obligaţiei.

Or, reţinând premisa activării clauzei penale, anume neexecutarea de către chiriașa pârâtă a obligaţiei de respectare a duratei contractuale a închirierii, instanţa de apel a refuzat neîntemeiat aplicarea clauzei penale în raporturile dintre părţi, încălcând forţa obligatorie a acestei clauze.

Prin decizia civilă nr. 603/Ap din 20.04.2022 pronunţată de Tribunalul Brașov a fost respinsă cu unanimitate excepţia lipsei de interes a apelului invocată de intimata reclamantă A. iar cu opinie majoritară a fost admis apelul declarat de apelanta pârâtă S.C.

B.

S.R.L. în contradictoriu cu intimaţii C. şi A. împotriva sentinţei civile nr. 5521/12.06.2019 a Judecătoriei Braşov, care a fost modificată în tot în sensul respingerii cererii de chemare în judecată formulată, astfel cum a fost modificată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâţii B.

S.R.L. şi C..

A fost obligată intimata reclamantă să achite apelantei pârâte 1500 lei cheltuieli de judecată la fond şi 1060,61 lei cheltuieli de judecată în apel.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta A. prin care a solicitat casarea hotărârii şi respingerea apelului declarat de apelanta pârâtă B. S.R.L. ca nefondat, cu cheltuieli de judecată.

În motivare, recurenta reclamantă a susţinut în esenţă că instanţa de apel a pronunţat o hotărâre nelegală, fiind incident cazul de casare reglementat de art. 488 alin. 1 pct. 8 Cod de procedură civilă.

S-a arătat că instanţa de apel a aplicat greşit art. 1538 Cod civil, apreciind că prin denunţarea unilaterală din 14.08.2018 nu a fost cauzat un prejudiciu reclamantei care a închiriat cu începere din 28.09.2018 imobilul unei alte persoane, a primit chiria pentru luna august 2018 şi a reţinut garanţia de 460 euro.

Recurenta reclamantă a subliniat că s-a stabilit greşit că era ţinută să dovedească un prejudiciu pentru aplicarea art. 1538 Cod civil deşi acesta fusese stabilit şi cuantificat anticipat prin clauza penală iar textul prevede expres că partea creditoare poate solicita executarea acesteia fără să fie ţinută să dovedească un prejudiciu, text în acord cu art. 1537 Cod civil.

S-a mai arătat că în mod eronat s-a stabilit de instanţa de apel că era necesar pentru aplicarea clauzei penale să fie dovedite toate condiţiile răspunderii civile contractuale şi că greşit s-a dispus reducerea acesteia, chiar anularea ei, conform art. 1341 Cod civil.

Recurenta a învederat că potrivit art. 1322 Cod civil, la încetarea contractului părţile sunt obligate să repare prejudiciile cauzate chiar dacă sunt liberate de obligaţiile contractuale iar prin contract s-a prevăzut că pârâta nu poate denunţa unilateral contractul, trebuind să respecte termenul locaţiunii sub sancţiunea activării clauzei penale, scadentă la data notificării denunţării cu penalităţi de 10 euro/zi de întârziere iar garanţia nu se restituie.

S-a arătat că a dovedit neexecutarea obligaţiei de către pârâtă, care nu a respectat termenul contractual prin denunţarea unilaterală a acestuia, prejudiciul fiind evaluat de părţi anticipat la încheierea contractului, prin clauza penală şi că pârâta a pierdut garanţia contractuală de 460 de euro întrucât făcea parte din clauza penală.

În drept, art. 488 alin. 1 pct. 8 Cod de procedură civilă.

Recursul a fost timbrat cu taxa judiciară de 1060 lei (f.45).

Intimatele pârâte au depus întâmpinare prin care au solicitat respingerea recursului, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea poziţiei procesuale, acestea au arătat că instanţa de apel a interpretat corect dispoziţiile art. 1538 Cod civil, fiind necesar ca reclamanta să probeze existenţa prejudiciului în condiţiile în care prezumţia relativă legată de existenţa acestuia a fost răsturnată prin probele depuse la dosar, anexate întâmpinării iar reclamata nu a fost lipsită de chirie pe vreo perioadă.

S-a subliniat că răspunderea contractuală nu poate fi atrasă în lipsa unui prejudiciu şi au fost expuse în final critici privind argumentele din opinia minoritară cuprinsă în decizia de apel.

În drept, art. 490 alin. 2 coroborat cu art. 471 ind.1 Cod de procedură civilă.

Recurenta reclamantă a depus răspuns la întâmpinare prin care a susţinut caracterul nefondat al apărărilor cuprinse în întâmpinare pentru motivele dezvoltate pe larg în cererea de recurs.

În recurs nu au fost administrate probe noi.

Examinând recursul declarat de reclamantă în cauză, prin prisma motivelor invocate şi a dispoziţiilor legale incidente, Curtea constată că acesta este întemeiat.

Instanţa de apel a stabilit că părţile în litigiu au încheiat contractul de închiriere pentru o durată de 5 ani, pe care intimata pârâtă s-a obligat să o respecte conform cap.6 pct. 12 şi cap. 8 din contract.

La pct. 14 din contract, părţile au stipulat clauza penală conform căreia în cazul în care intimata pârâtă denunţă contractul înainte de termenul din 30.06.2020, aceasta va achita în ziua notificării denunţării către partea adversă daune interese egale cu valoarea chiriei pe toată perioada rămasă neexecutată din contract.

Tribunalul a mai reţinut că reclamanta nu a încălcat nicio obligaţie contractuală prin refuzul de a consimţi la subînchiriere către alte două persoane juridice decât cele menţionate iniţial în contract dar şi că în aceste condiţii, notificarea pârâtei nu putea duce la rezilierea contractului, fiind incidente dispoziţiile din cap. 6 pct. 12 şi cap.8 din contract.

În absenţa unui apel incident promovat de către pârâtă, statuările instanţei de fond asupra aspectelor litigioase enunţate au intrat în autoritatea lucrului judecat, nemaiputând fi repuse în discuţie prin întâmpinarea la recurs.

Critica recurentei reclamante în recurs priveşte maniera de interpretare a dispoziţiilor art. 1538 Cod civil de către instanţa de apel, care a conchis că pentru eficienţa clauzei penale trebuie să se verifice condiţia îndeplinirii tuturor cerinţelor proprii răspunderii civile contractuale: faptă ilicită contractuală, existenţa prejudiciului, raportul de cauzalitate între aceste elemente şi vinovăţia debitorului.

S-a stabilit de instanţa de apel că art.1538 Cod civil scuteşte creditoarea numai de sarcina dovedirii prejudiciului dar că acesta trebuie să existe iar în condiţiile în care pârâta a achitat chiria pentru luna august 2018, spaţiul a fost închiriat altei persoane din data de 28.09.2018 cu aceeaşi sumă lunară iar pârâta a achitat garanţia de 460 euro, nu se verifică acest prejudiciu care să susţină răspunderea contractuală a pârâtei.

Curtea reţine că răspunderea contractuală este o urmare a principiului forței obligatorii a contractului, instituit de art. 1350 alin. 1 Cod civil.

Raporturile din speţă se impun a fi examinate aşadar prin prisma condiţiilor inserate de părţi în contract, raportat la conduita pârâtei.

Astfel cum s-a arătat în cele precedente, instanţa de apel a stabilit cu autoritate de lucru judecat că pârâta nu a respectat clauza privind durata închirierii şi în consecință clauza penală era activată.

Printre mijloacele pe care le are creditorul la îndemână, în situația în care debitorul nu-și execută prestațiile datorate, se numără și executarea prin echivalent, respectiv acordarea de daune daune-interese.

Daunele-interese reprezintă despăgubirile în bani pe care debitorul este îndatorat să le achite ca urmare a neexecutării culpabile a obligaţiilor contractuale.

În momentul în care sunt întrunite condiţiile răspunderii contractuale, creditorul are dreptul de a pretinde debitorului plata daunelor interese.

Odată produs prejudiciul generat de neexecutarea contractuală, se naşte şi o obligaţie nouă de a repara acest prejudiciu înlocuind obligaţia originară neexecutată, total ori parţial după măsura neexecutării.

Reclamanta şi-a exercitat dreptul de opţiune conform art. 1538 alin. 2 Cod civil iar împrejurarea că aceasta nu a solicitat şi rezilierea contractului odată cu valoarea clauzei penale nu are relevanţă în speţă, nefiind invocată în recurs spre analiza instanţei.

Stabilirea întinderii daunelor interese poate fi realizată şi convenţional, prin acordul de voinţe al creditorului şi debitorului, intervenit anterior producerii prejudiciului ca şi înţelegere cu caracter accesoriu.

Stipularea clauzei penale are ca utilitate evitarea dificultăţilor de evaluare judiciară a daunelor-interese, creditorul nefiind obligat să dovedească existenţa şi întinderea prejudiciului sau, chiar mai mult, el putând avea dreptul la penalitate în pofida lipsei unui prejudiciu.

Art. 1538 alin. (4) Cod civil trebuie aplicat în sensul expres stabilit de legiuitor, sens care nu poate fi opusul înțelesului său natural.

Cu alte cuvinte, se exclude interpretarea după care în executarea clauzei penale, creditorul ar fi ținut să arate existenţa unui prejudiciu.

Pentru a obţine plata sumei stabilite în clauza penală este suficient ca partea creditoare să probeze faptul neexecutării, executarea cu întârziere sau necorespunzătoare a obligaţiei.

Or, reţinând premisa activării clauzei penale, anume neexecutarea de către chiriașa pârâtă a obligaţiei de respectare a duratei contractuale a închirierii, instanţa de apel a refuzat neîntemeiat aplicarea clauzei penale în raporturile dintre părţi, încălcând forţa obligatorie a acestei clauze.

Faptul că reclamanta a procedat la valorificarea bunului propriu printr-un alt act de administrare, ulterior denunţării nelegale a contractului de către pârâtă, nu este de natură să înlăture răspunderea contractuală a acesteia.

Astfel, închirierea imobilului către o altă persoană constituie un raport juridic distinct de cel litigios care nu corespunde intenţiei terţului de reparaţie a prejudiciului cauzat de pârâtă, răspunderea contractuală angajând patrimoniul propriu al părţilor fiecărui contract în parte.

Se confirmă aşadar cazul de casare invocat de recurenta reclamantă şi prevăzut de art. 488 alin. 1 pct. 8 Cod de procedură civilă.

Faţă de dispoziţiile art.496 alin.1 Cod de procedură civilă, Curtea va admite recursul declarat de recurenta reclamantă A. în contradictoriu cu intimaţii pârâţi S.C.

B.

S.R.L. şi C. împotriva deciziei civile nr. 603/Ap din 20.04.2022 pronunţată de Tribunalul Brașov pe care o va casa în parte cu privire la soluţia de admitere a apelului pârâtei, cu consecinţa rejudecării acestei căi de atac.

În privinţa rejudecării, Curtea reţine că instanţa de apel nu a examinat integral motivele de apel invocate de apelantă pârâtă, socotind analiza de prisos faţă de temeiul pronunţării soluţiei.

Nu au fost analizate astfel motivele relative la: compensarea datoriilor reciproce conform art. 1617 Cod civil, perioada de calculul a daunelor -interese începând din luna noiembrie 2018 iar nu din luna septembrie 2018 cum a solicitat reclamanta pentru 22 de luni, nulitatea absolută a clauzei de la pct. 12 cap. 6 din contract privind penalităţile de întârziere aferente clauzei penale, aplicarea greşită de prima instanţă a art. 1535 alin. 1 Cod civil cu referire la penalităţile aferente clauzei penale, faţă de caracterul accesoriu al clauzei penale, obligaţia de a nu face sancţionată de aceasta, incidenţa interdicţiei stabilită de art. 5 din O.G. nr. 13/2011 raportată la valoarea penalităţilor de 72% pe an şi nepronunţarea de prima instanţă asupra cererii de obligare a intimatei reclamante la plata cheltuielilor de judecată.

În considerarea caracterului devolutiv al acestei căi de atac, instanţa de apel trebuia să verifice, în limitele cererii, stabilirea situației de fapt şi aplicarea legii de către judecătorie, cu arătarea considerentelor de drept şi de fapt care susţin soluţia pronunţată.

În speţă, instanţa de apel şi-a fundamentat soluţia pe o ipoteză greşită şi nu a mai procedat la analiza celorlalte motive de apel, ceea ce echivalează unei necercetări a fondului.

În consecinţă, faţă de dispoziţiile art. 498 alin. 2 Cod de procedură civilă, Curtea va dispune trimiterea cauzei pentru rejudecarea apelului declarat de pârâta B.

S.R.L. împotriva sentinţei civile nr. 5521/12.06.2019 a Judecătoriei Braşov, cu indicaţia de a răspunde motivelor de apel invocate de apelanta pârâtă, ţinând cont de statuările definitive ale instanţei de recurs.

Cheltuielile de judecată aferente fazei recursului vor fi avute în vedere de instanţa de apel la pronunţarea soluţiei.