Curtea de Apel BRAȘOV ·

Decizie nr. 124/R din 02.03.2023

Instanță: Curtea de Apel BRAȘOV
Dosar
Obiect: Cerere de obligare a pârâtului la decontarea cheltuielilor de transport cu autoturismul personal de la locul de muncă la locul de domiciliu. Înțelesul noțiunii de „mutare în interes de serviciu”.
Soluție
Sursa: portal.just.ro

Legislaţie incidentă:

-art.14 şi următoarele din Capitolul 9 din Secţiunea a 2-a (intitulată” Modificarea şi suspendarea raportului de serviciu”) din Anexa 7 (intitulată „Proceduri privind naşterea, modificarea, suspendarea şi încetarea raporturilor de serviciu ale poliţiştilor) a Ordinului MAI nr. 140/2016 privind activitatea de management resurse umane în unităţile de poliţie ale Ministerului Afacerilor Interne;

- art. 23 din Capitolul 12 (intitulat „ Alte dispoziţii privind modificarea şi suspendarea raporturilor de serviciu ale poliţiştilor”), din aceeaşi secţiune a 2-a din Anexa a 7-a a Ordinului MAI nr. 136/2004 pentru aprobarea “Normelor metodologice privind drepturile de transport, acordarea indemnizației de delegare, indemnizației de detașare și decontarea cheltuielilor de cazare polițiștilor, elevilor și studenților din instituțiile de învățământ pentru formarea polițiștilor”¸

- art. 28 din Legea nr. 360/2002;

- art. 6 din H.G. nr. 1292/2003 privind drepturile de transport ale poliţiştilor, elevilor şi studenţilor din instituţiile de învăţământ pentru formarea poliţiştilor.

„Curtea constată că, într-adevăr, chiar dacă recurentul-reclamant nu a fost subiectul unei „proceduri de mutare” în sensul prevăzut de art.14 şi următoarele din Capitolul 9 din Secţiunea a 2-a (intitulată ”Modificarea şi suspendarea raportului de serviciu”) din Anexa 7 (intitulată „Proceduri privind naşterea, modificarea, suspendarea şi încetarea raporturilor de serviciu ale poliţiştilor) a Ordinului MAI nr. 140/2016 privind activitatea de management resurse umane în unităţile de poliţie ale Ministerului Afacerilor Interne ( sens avut în vedere de recurent), se constată că, în egală măsură, acesta a fost subiectul unei mutări în interes de serviciu, în sensul atribuit prin Ordinul MAI nr.136/2004, situaţia sa încadrându-se în dispoziţiile art. 23 din Capitolul 12 (intitulat „Alte dispoziţii privind modificarea şi suspendarea raporturilor de serviciu ale poliţiştilor”), din aceeaşi secţiune a 2-a din Anexa a 7-a a Ordinului MAI nr. 140/2016.

În acest sens, Curtea reţine că dispoziţiile art. 23 precitat sunt în sensul că: „Mutarea poliţistului declarat "admis" la concursul pentru ocuparea unui post vacant, din statul de organizare al altei unităţi decât cea în care este încadrat, se realizează în interesul serviciului, fără acordul şefului unităţii cedente, respectiv fără avizul ministrului afacerilor interne sau, după caz, al inspectorului general/similar.”

Cu alte cuvinte, Curtea constată că legiuitorul a utilizat şi în privinţa situaţiei de modificare a raportului de serviciu, ca urmare a promovării unui examen pentru ocuparea unui post vacant, noţiunea de „mutarea poliţistului” .

Mai departe, Curtea constată că atunci când legiuitorul a prevăzut că: „Nu beneficiază de aceste drepturi poliţiştii mutaţi la cerere sau care din motive personale îşi stabilesc domiciliul în altă localitate decât cea prevăzută prin ordinul de mutare.”, acesta nu distinge între tipurile de „mutare”, astfel că, în speţă urmează a se aplica principiul de drept: ”Ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemus” („unde legea nu distinge, nici interpretul nu o poate face”).

Pe cale de consecinţă, Curtea constată că în mod corect a reţinut prima instanţă că este legal refuzul instituţiei pârâte de a-i refuza reclamantului solicitarea de decontare a cheltuielilor de transport, în condiţiile în care în cauză nu a avut loc o mutare în interes de serviciu, ci o mutare de domiciliu în interes personal, stabilirea domiciliului în anul 2019 în altă localitate decât cea prevăzută în ultimul ordin de mutare (reprezentată de Dispoziţia Şefului Inspectoratului nr.xxxxx/17.12.2015 – numire în funcţia de şef serviciu ordine publică, în urma promovării concursului susţinut) fiind consecinţa strictă a opţiunii acestuia, iar nu a unui interes de serviciu. ”

Asupra recursului dedus judecăţii, constată:

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Covasna, la data de 05.09.2022, sub nr. xxxxx, reclamantul SINDICATUL A., în numele şi pentru membrul de sindicat B., în contradictoriu cu pârâtul INSPECTORATUL DE POLIŢIE AL JUDEŢULUI X., a solicitat obligarea pârâtului la decontarea cheltuielilor de transport cu autoturismul personal marca BMW cu nr. de înmatriculare […] la şi de la locul de muncă pe ruta C. – D. şi retur, începând cu data de 18.02.2021.

2. Hotărârea primei instanţe

Prin sentinţa civilă nr. 882 din 28 octombrie 2022, Tribunalul Covasna, în complet de contencios administrativ şi fiscal, a respins, ca nefondată, cererea formulată de către reclamantul SINDICATUL A., în numele şi pentru membrul de sindicat B..

3. Calea de atac exercitată

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul Sindicatul A., în numele şi pentru membrul de sindicat B., solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei recurate, iar în rejudecare, admiterea cererii de chemare în judecată așa cum a fost formulată.

În motivarea recursului, recurentul-reclamant a invocat aplicarea greşită de către instanţa de fond a normelor de drept material, aspect ce se circumscrie motivului de casare prevăzut de art.488 alin.1 pct.8 Cod procedură civilă.

În susţinerea acestui punct de vedere, a arătat că prima instanță a respins cererea de chemare în judecată pentru motivul că H.G. nr. 1198/2022 se aplică situaţiilor ivite de la data intrării în vigoare a acestui act normativ, iar cum legea nu retroactivează, reclamantului i se aplică prevederile legale de la data formulării cererii de decontare.

A reținut instanța că din cele 3 condiții prevăzute pentru decontarea cheltuielilor de transport la și de la locul de muncă efectuat de polițist - respectiv: să fie numit în prima funcţie într-o altă localitate decât cea de domiciliu, să nu-i poată fi asigurată locuinţă de serviciu, iar graficul orar al mijloacelor de transport în comun să nu asigure prezenţa poliţistului la locul de muncă la ora de începere a programului -, prima condiţie nu este îndeplinită, întrucât reclamantul la data numirii în funcţie avea domiciliul în D., schimbarea domiciliului intervenind la data de 13.03.2019, în condiţiile în care a fost numit în funcţia de şef serviciu pe data de 15.12.2015.

Astfel, reclamantul se încadrează în prevederile art. 19 lit. a) din Ordinul M.A.I. nr. 136/2004, deoarece şi-a stabilit domiciliul din motive personale în altă localitate decât cea în care se află locul de muncă.

Pentru argumentele ce vor fi prezentate în cele ce urmează, recurentul-reclamant a considerat că cererea sa a fost respinsă în mod nefondat, fiind îndreptățit să beneficieze de decontarea cheltuielilor de transport, de la data primei solicitări, înregistrată la instituţia intimată la 18.02.2021.

Potrivit dispoziţiilor art. 28 alin. (1) din Legea nr. 360/2002, „Poliţistul are dreptul la: j) decontarea cheltuielilor de transport in cazul deplasării în interesul serviciului, mutării în alte localităţi şi o dată pe an pentru efectuarea concediului de odihnă, precum şi în alte situaţii, în condiţiile stabilite prin hotărâre a Guvernului”.

Apoi, în conformitate cu dispoziţiile art.6 alin. (1) din H.G. nr. 1292/2003, „Poliţiştii au dreptul la decontarea cheltuielilor de transport, dus şi întors, în contul unităţilor din care fac parte şi în situaţiile în care se deplasează: (...) f) la şi de la locul de muncă, pe o distanţă de 5-70 km, pentru poliţiştii mutaţi în interesul serviciului într-o altă localitate decât cea de domiciliu sau de reşedinţă, cărora nu li se pot asigura locuinţe în localitatea în care au fost mutaţi; f^1) la şi de la tocul de muncă, pe o distanţă de 5-70 km, pentru poliţiştii împuterniciţi să îndeplinească funcţii într-o altă unitate decât cea din care fac parte, situată într-o altă localitate decât cea de domiciliu sau de reşedinţă, şi pentru poliţiştii numiţi în prima funcţie într-o altă localitate decât cea de domiciliu sau de reşedinţă, cărora nu li se pot asigura locuinţe în localitatea în care au fost împuterniciţi/numiți în prima funcţie.

De aceleaşi drepturi beneficiază şi poliţiştii încadraţi la structurile teritoriale ale unor unităţi care au sediul în altă localitate”.

Totodată, sunt aplicabile şi dispoziţiile art. 1 şi 4 din Normele Metodologice din 7 aprilie 2014 privind decontarea cheltuielilor de transport în unele situaţii în care cadrele militare, poliţiştii şi personalul civil se deplasează la şi de la locul de muncă aprobate prin Ordinul nr. 51/2014.

Din normele legale prezentate, rezultă următoarele condiţii pentru decontarea cheltuielilor de transport sunt următoarele: poliţistul să fie numit în prima funcţie într-o altă localitate decât cea de domiciliu sau reşedinţă; să nu îi poate fi asigurată locuinţa în localitatea în care a fost numit; graficul orar al mijloacelor de transport în comun nu asigură prezenţa poliţiştilor la ora de începere a programului de lucru, precum şi în cazul în care nu există mijloace de transport în comun pe ruta de deplasare la şi de la locul de muncă.

În cauză, recurentul a apreciat că toate cele 3 condiții sunt îndeplinite, acesta fiind numit în prima funcţie într-o altă localitate decât cea de domiciliu sau reşedinţă - în data de 15.08.1997 a fost numit în prima funcţie în cadrul IPJ X., în cadrul Serviciului de Ordine Publică din localitatea D.; totodată, acestuia nu i-a putut fi asigurată locuinţa în această localitate, iar graficul orar al mijloacelor de transport în comun nu poate asigura prezenţa polițistului la serviciu la ora de începere a programului de lucru.

Cu toate acestea, a precizat recurentul că instituţia intimată, în mod nelegal, a refuzat să-i deconteze cheltuielilor de transport cu autoturismul personal la şi de la locul de muncă.

În ceea ce privește aprecierea instanței de fond cum că reclamantului nu îi sunt aplicabile prevederile H.G. nr. 1198/2022, ci prevederile legale de la data formulării cererii de decontare, recurentul-reclamant a menționat că el nu și-a întemeiat cererea de chemare în judecată pe dispozițiile H.G. nr. 1198/2022, ci pe cele ale art. 28 din Legea nr. 360/2002, ale art. 6 din H.G. nr. 1292/2003 privind drepturile de transport ale poliţiştilor, elevilor şi studenţilor din instituţiile de învăţământ pentru formarea poliţiştilor şi ale Normelor metodologice de aplicare.

Cu referire la argumentul primei instanțe privind pct. 19 lit. a) din OMAI nr. 136/2004, care prevede că nu beneficiază de drepturile solicitate poliţiştii mutaţi la cerere sau care din motive personale îşi stabilesc domiciliul în altă localitate decât cea prevăzută prin ordinul de mutare, recurentul a arătat că, de la prima numire în funcţie din anul 1997, şi-a desfăşurat activitatea în cadrul aceleiaşi instituţii, neexistând vreun ordin de mutare.

De-a lungul timpului, recurentului i s-a schimbat funcţia, susţinând concursuri și promovând, fiind în prezent şef serviciu în cadrul Serviciului de Ordine Publică.

Nu a fost niciodată mutat, şi-a desfăşurat activitatea în acelaşi loc.

De altfel, ar fi absurd şi contrar voinţei legiuitorului ca promovarea într-o funcţie superioară să echivaleze cu pierderea anumitor drepturi, când locul desfăşurării activităţii rămâne acelaşi.

Concluzionând, recurentul-reclamant a apreciat că sunt îndeplinite toate condiţiile pentru acordarea drepturilor solicitate, motiv pentru care a solicitat casarea sentinţei recurate, iar în rejudecare, admiterea acțiunii aşa cum a fost formulată.

În drept, s-au invocat art. 483 Cod procedură civilă, art. 28 din Legea nr. 62/2011, art. 28 alin. (1) din Legea nr. 360/2002, art. 6 din H.G. nr. 1292/2003, art. 1 şi art. 4 din Normele Metodologice din 7 aprilie 2014 aprobate prin Ordinul nr. 51/2014, precum şi celelalte dispoziţii legale menționate prin memoriul de recurs.

Nu s-au solicitat probe noi în recurs.

4. Apărarea intimatului-pârât

Intimatul-pârât INSPECTORATUL DE POLIŢIE JUDEŢEAN X. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

În expunerea de motive, a arătat că niciunul din motivele invocate de recurentul - reclamant nu este întemeiat şi nu poate conduce la desfiinţarea sentinţei civile recurate.

Aşa cum, în mod temeinic şi legal, a reţinut instanţa de fond, în cauză sunt incidente prevederile pct. 19, lit. a) din cap.

II al OMAI nr. 136/2004, potrivit cărora „nu beneficiază de aceste drepturi poliţiştii mutaţi la cerere sau care, din motive personale, îşi stabilesc domiciliul în altă localitate decât cea prevăzută prin ordinul de mutare”.

A susținut intimatul că nu sunt aplicabile în cauză prevederile H.G. nr. 1198/2022 sau alte OMAI nr. 181/2022 pentru aprobarea normelor metodologice de aplicare a H.G. nr. 1198/2022, ci exclusiv prevederile legale aflate în vigoare la data formulării cererii de decontare.

În ceea ce priveşte susţinerea recurentului-reclamant că nu a fost niciodată mutat şi şi-a desfăşurat activitatea în acelaşi loc, intimatul-pârât a menționat că, chiar dacă acesta şi-a desfăşurat activitatea în cadrul aceleiaşi instituţii, raporturile lui de serviciu au fost modificate de mai multe ori, fiind ofiţer cu funcţie de execuţie, ofiţer împuternicit pe o funcţie de conducere, respectiv ofiţer cu funcţie de conducere, fapt echivalent cu o mutare în interesul serviciului, fiind incidente sub acest aspect prevederile art. 27^1 alin. 1 lit. f) din Legea nr. 360/2002 privind statutul poliţistului (Raportul de serviciu al poliţistului se poate modifica prin mutare), art. 27^19 din acelaşi act normativ (Poliţistul poate fi mutat în aceeaşi unitate sau într-o altă unitate din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, din aceeaşi localitate sau din altă localitate, cu acordul şefului unităţii în care este încadrat, precum şi al şefului unităţii în care urmează să se mute, în următoarele situaţii: a. în interesul serviciului; b. la cererea poliţistului), respectiv art. 14 alin. 1 din OMAI nr. 140/2016 (Mutarea poliţistului se face pe un post vacant, cu respectarea condiţiilor de ocupare prevăzute în fişa postului).

Intimatul-pârât a arătat, în continuare, că recurentul-reclamant a pierdut dreptul la decontarea cheltuielilor de transport ca urmare a schimbării domiciliului, nu a locului de muncă.

La data ultimei mutaţii intervenite în situaţia profesională a poliţistului (15.12.2015), acesta avea domiciliul stabilit în mun.

D., str.

E. nr. xx, bl. xx, sc.x, et. x, ap. xx, jud.

X., domiciliu pe care l-a schimbat la data de 13.03.2019 în comuna C., sat C. nr. xxx, aşa cum rezultă din copia actului de identitate.

Nu în ultimul rând, intimatul a solicitat a se avea în vedere şi decizia ICCJ nr. 1959/20.05.2020, în care se prezintă raţiunea acordării dreptului la decontarea cheltuielilor de transport la şi de la locul de muncă pe o distanţă de 5-70 km, precum şi faptul că în situaţia în care poliţistul alege să-şi mute domiciliul, având în vedere că iniţiativa mutării îi aparţine, acesta are obligaţia de a-şi asuma şi consecinţele ce decurg ca urmare a propriei hotărâri, astfel că o eventuală compensare a disconfortului creat nu se mai justifică.

II. Soluţia instanţei de recurs.

II.1. Aspecte de fapt şi de drept relevante reţinute de prima instanţă:

Prezentul demers judiciar a fost determinat de solicitarea reclamantului SINDICATUL A., în numele şi pentru membrul de sindicat B., formulată în contradictoriu cu pârâtul INSPECTORATUL DE POLIŢIE AL JUDEŢULUI X., de a se dispune obligarea pârâtului la decontarea cheltuielilor de transport cu autoturismul personal de la locul de muncă la locul de domiciliu şi retur, pe ruta C. – D., începând cu data de 18.02.2021.

Prin sentinţa recurată, prima instanţă a respins ca neîntemeiată cererea reclamantului, în esenţă, motivat de împrejurarea că legea impune îndeplinirea în mod cumulativ a 3 condiţii pentru acordarea cheltuielilor de transport de la locul de muncă şi domiciliu şi retur, anume: 1. să fie numit în prima funcţie într-o altă localitate decât cea de domiciliu; 2. să nu îi poate fi asigurată locuinţă de serviciu şi 3. graficul orar al mijloacelor de transport în comun să nu asigură prezenţa poliţistului la locul de muncă la ora de începere a programului.

Or, în speţă, nu este îndeplinită prima condiţia reţinută, întrucât la data numirii în funcţia de şef serviciu la data de 15.12.2015 reclamantul avea domiciliul în D., schimbarea domiciliului intervenind ulterior, la data de 13.03.2019, situaţie care se încadrează în prevederile art.19 lit. a din Ordinul MAI nr.136/2004, de neacordare a dreptului, întrucât reclamantul şi-a stabilit domiciliul din motive personale în altă localitate decât cea în care se află locul de muncă.

II.2. Analiza motivelor de recurs invocate de recurentul-reclamant:

Curtea constată că a fost invocat un singur motiv de nelegalitate, anume cel prevăzut de art. 488 alin.1 pct.8 Cod procedură civilă, casarea unei hotărâri în condiţiile date putându-se realiza „când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material”.

Concret, Curtea reţine că recurentul a invocat că instanţa de fond a interpretat şi a aplicat greşit dispoziţiile legale privind dreptul de decontare a cheltuielilor de transport cu autoturismul personal la şi de la locul de muncă, întrucât:

- prima subcritică: contrar aprecierii primei instanţe, în speţă sunt îndeplinite toate cele 3 condiții legale pentru acordarea dreptului: 1. a fost numit în prima funcţie, la data de 15.08.1997, într-o altă localitate decât cea de domiciliu sau reşedinţă ( mun.

F.), anume în cadrul IPJ X., în cadrul Serviciului de Ordine Publică din localitatea D.; 2. nu i-a putut fi asigurată locuinţa în localitatea D.; 3. graficul orar al mijloacelor de transport în comun nu poate asigura prezenţa polițistului la serviciu la ora de începere a programului de lucru.

- a doua subcritică: contrar aprecierii primei instanţe, în speţă nu este incident pct. 19 lit. a) din OMAI nr. 136/2004 (care prevede că nu beneficiază de drepturile solicitate poliţiştii mutaţi la cerere sau care din motive personale îşi stabilesc domiciliul în altă localitate decât cea prevăzută prin ordinul de mutare), întrucât de la prima numire în funcţie din anul 1997 şi până în prezent şi-a desfăşurat activitatea în cadrul aceleiaşi instituţii, neexistând vreun ordin de mutare.

Or, faptul că de-a lungul timpului recurentul s-a schimbat funcţia, susţinând concursuri și promovând în prezent ca şef serviciu în cadrul Serviciului de Ordine Publică, nu poate fi calificat ca „ mutare”, întrucât ar fi absurd şi contrar voinţei legiuitorului ca promovarea într-o funcţie superioară să echivaleze cu pierderea anumitor drepturi, deşi locul desfăşurării activităţii rămâne acelaşi.

- a treia subcritică: contrar aprecierii primei instanţe, reclamantul nu a invocat că i-ar fi aplicabile prevederile H.G. nr. 1198/2022, ci prevederile legale de la data formulării cererii de decontare, anume art. 28 din Legea nr. 360/2002 şi art. 6 din H.G. nr. 1292/2003 privind drepturile de transport ale poliţiştilor, elevilor şi studenţilor din instituţiile de învăţământ pentru formarea poliţiştilor şi ale Normelor metodologice de aplicare.

Analizând prima subcritica în discuţie, Curtea constată caracterul nefondat al acesteia, întrucât, astfel cum în mod corect a reţinut prima instanţă, în cazul recurentului reclamant nu sunt îndeplinite în mod cumulativ prevederile legale pentru decontarea cheltuielilor de transport.

Astfel, ca situaţie premisă, Curtea reţine că recurentul-reclamant şi-a fundamentat prezentul demers judiciar pe dispoziţiile art.6 alin.1 lit. f ind.1 din H.G. nr. 1292/2003, dispoziţii care impun îndeplinirea în mod cumulativ a 3 condiţii legale pentru acordarea cheltuielilor de transport de la locul de muncă şi domiciliu şi retur, anume: 1. poliţistul să fie numit în prima funcţie într-o altă localitate decât cea de domiciliu; 2. poliţistului să nu îi poate fi asigurată locuinţă de serviciu şi 3. graficul orar al mijloacelor de transport în comun să nu asigură prezenţa poliţistului la locul de muncă la ora de începere a programului.

Prima instanţă a reţinut în mod corect că recurentul-reclamant nu se încadrează în situaţia prevăzută de prima condiţie, anume aceea de a se afla la „numirea în prima funcţie”, în condiţiile în care numirea în prima funcţie a avut loc în anul 1997, de atunci şi până în prezent raportul de serviciu al recurentului-reclamant suferind multiple modificări, ca urmare a promovării acestuia în grad şi funcţie.

În acest context, Curtea urmează a înlătura ca nefondată solicitarea recurentului de a se avea în vedere, în evaluarea situaţiei prezente, o situaţie de fapt care nu mai este actuală, în condiţiile în care de atunci şi până în prezent au existat mai multe numiri în funcţie, la alte servicii din cadrul Poliţiei Municipiului D., raportul de serviciu modificându-se succesiv.

În continuare, analizând cea de-a doua subcritică invocată, Curtea constată caracterul nefondat şi al acesteia, întrucât şi aceasta se fundamentează pe o interpretare eronată a recurentului reclamant, acesta susţinând că nu îi sunt aplicabile dispoziţiile de excepţie reţinute de prima instanţă ( pct. 19 lit. a din OMAI nr. 136/2004), pe motiv că nu există în privinţa sa un „ ordin de mutare”.

Or, Curtea constată că, într-adevăr, chiar dacă recurentul-reclamant nu a fost subiectul unei „proceduri de mutare” în sensul prevăzut de art.14 şi următoarele din Capitolul 9 din Secţiunea a 2-a (intitulată” Modificarea şi suspendarea raportului de serviciu”) din Anexa 7 (intitulată „Proceduri privind naşterea, modificarea, suspendarea şi încetarea raporturilor de serviciu ale poliţiştilor) a Ordinului MAI nr. 140/2016 privind activitatea de management resurse umane în unităţile de poliţie ale Ministerului Afacerilor Interne (sens avut în vedere de recurent), se constată că, în egală măsură, acesta a fost subiectul unei mutări în interes de serviciu, în sensul atribuit prin Ordinul MAI nr.136/2004, situaţia sa încadrându-se în dispoziţiile art. 23 din Capitolul 12 (intitulat „Alte dispoziţii privind modificarea şi suspendarea raporturilor de serviciu ale poliţiştilor”), din aceeaşi secţiune a 2-a din Anexa a 7-a a Ordinului MAI nr. 140/2016.

Mai departe, Curtea constată că atunci când legiuitorul a prevăzut că : „ Nu beneficiază de aceste drepturi poliţiştii mutaţi la cerere sau care din motive personale îşi stabilesc domiciliul în altă localitate decât cea prevăzută prin ordinul de mutare.”, acesta nu distinge între tipurile de „ mutare”, astfel că, în speţă urmează a se aplica principiul de drept: ”Ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemus” („ unde legea nu distinge, nici interpretul nu o poate face”).

Pe cale de consecinţă, Curtea constată că în mod corect a reţinut prima instanţă că este legal refuzul instituţiei pârâte de a-i refuza reclamantului solicitarea de decontare a cheltuielilor de transport, în condiţiile în care în cauză nu a avut loc o mutare în interes de serviciu, ci o mutare de domiciliu în interes personal, stabilirea domiciliului în anul 2019 în altă localitate decât cea prevăzută în ultimul ordin de mutare (reprezentată de Dispoziţia Şefului Inspectoratului nr. xxxxx/17.12.2015 – numire în funcţia de şef serviciu ordine publică, în urma promovării concursului susţinut) fiind consecinţa strictă a opţiunii acestuia, iar nu a unui interes de serviciu.

În final, analizând şi ultima subcritică invocată, Curtea constată că nici aceasta nu poate conduce la o soluţie contrară celei adoptate de prima instanţă, în condiţiile în care instanţa nu i-a respins cererea recurentului în baza H.G. nr. 1198/2022, ci a dispoziţiilor legale în vigoare la data cererii acestuia, împrejurarea că instanţa a analizat cauza în interpretarea istorică a legislaţiei specifice în materie fiind o calitate a actului de justiţie înfăptuit, iar nu o critică, concluzia interpretării legii fiind justă, după cum rezultă din chiar titulatura Normelor Metodologie privind decontarea cheltuielilor de transport în unele situaţii în care cadrele militare, poliţiştii şi personalul civil se deplasează la şi de la locul de muncă: anume că decontarea se poate efectua strict în cazurile expres si limitativ prevăzute de lege, recurentul reclamant neîncadrându-se în cazul de acordare invocat în cererea sa.

III. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs.

Pentru toate aceste considerente, văzând că nu există motive de reformare a hotărârii judecătoreşti atacate în cauză, în temeiul dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 coroborat cu art. 498 alin.1 Cod procedură civilă, Curtea va respinge recursul formulat ca nefondat, în consecinţă.