Decizie nr. 94/R din 21.02.2023

Legislaţie incidentă:

- art. 103 din OUG nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice;

- art. 13 alin.1 şi art. 16 alin.1 Cod procedură penală;

- Cap. VII - Plângerea împotriva măsurilor şi actelor de urmărire penală, art. 339 alin.4/art.340 alin.1 Cod procedură penală;

- art. 124 alin.1 Cod procedură civilă.

„Analizând critica în discuţie, Curtea constată caracterul nefondat al acesteia, întrucât nu se poate da curs solicitării recurentului ca instanţa de contencios administrativ să efectueze o analiză care cade în competenţa unui alt domeniu de reglementare/unei alte instanţe, anume cel penal, controlul legalităţii ordonanţei de clasare a dosarului penal nr. xxxxx al Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu Secuiesc putându-se efectua exclusiv în condiţiile prevăzute de Codul de procedură penală (potrivit art. 13 alin.1 Cod procedură penală, potrivit căruia: „Legea procesuală penală se aplică în procesul penal actelor efectuate şi măsurilor dispuse, de la intrarea ei în vigoare şi până în momentul ieşirii din vigoare”), cum de altfel s-a indicat în mod expres în cuprinsul ordonanţei: „ împotriva soluţiei se poate formula plângere în termen de 20 de zile de la comunicare”.

Prin urmare, dacă recurentul-reclamant aprecia că ordonanţa de clasare este nelegală sub aspectul modalităţii în care s-a reţinut dinamica producerii accidentului rutier, respectiv a identităţii persoanei vinovate de producerea acestui accident, acesta trebuia să formuleze plângere împotriva soluţiei, în termen de 20 de zile de la comunicarea sa.

Or, întrucât recurentul-reclamant nu a uzat de acest drept la contestare, în condiţiile Codului de procedură penală, Cap.

VII - Plângerea împotriva măsurilor şi actelor de urmărire penală, art. 339 alin.4/art.340 alin.1, soluţia pronunţată în procedura penală (respectiv starea de fapt reţinută în cuprinsul acesteia şi măsurile luate în drept pe fondul acesteia) a rămas definitivă, fiind comunicată, pe cale administrativă, spre Serviciul Rutier competent, în considerarea dispoziţiilor art. 103 Cod rutier (O.U.G. nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice).

Cu alte cuvinte, la acest moment procesual nu se mai poate solicita modificarea unei situaţii care a intrat în puterea de lucru judecat, atât autoritatea intimată (serviciul rutier), cât şi instanţa de contencios administrativ, fiind „ţinute” de soluţia pronunţată de organele penale, ca şi chestiune prejudicială obligatorie acestora.”

Asupra recursului dedus judecăţii, constată:

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Braşov sub nr. dosar xxxxx, astfel cum a fost precizată prin răspunsul la întâmpinare (fila 114-116 dosar de fond), reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul INSPECTORATUL DE POLIȚIE JUDEȚEAN B., a solicitat instanței anularea Dispoziției nr. xxx.xxx din 30.03.2022, emisă de Șeful Serviciului Rutier din cadrul I.P.J.

B..

2. Hotărârea primei instanţe

Prin sentinţa civilă nr. 927/CA din 2 noiembrie 2022, Tribunalul Braşov – Secţia a II-a Civilă, de contencios administrativ şi fiscal a admis, în parte, cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A., în sensul că a anulat, în parte, Dispoziția nr. xxx.xxx/30.03.2022, emisă de Șeful Serviciului Rutier din cadrul I.P.J.

B., numai sub aspectul reducerii perioadei de suspendare a exercitării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice, de la 180 de zile la 90 de zile.

3. Calea de atac exercitată

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul A., solicitând admiterea recursului şi, în consecinţă, casarea hotărârii atacate, fie cu trimiterea cauzei spre rejudecare, fie cu reținerea spre rejudecare, în acest din urmă caz recurentul solicitând instanței de recurs să admită, în tot, cererea introductivă şi să anuleze partea din dispozitivul sentinţei prin care s-a redus termenul de suspendare a dreptului de a conduce autovehicule de la 180 de zile la 90 de zile.

Cu cheltuieli de judecată.

În motivare, recurentul-reclamant a invocat cazurile de casare prevăzute de art. 488 alin. 1 pct.6 şi pct.8 din Codul de procedură civilă, în sensul că hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau cuprinde motive contradictorii și a fost dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a normelor de drept material.

Dezvoltând motivele de recurs, recurentul-reclamant a arătat că, prin acțiunea introductivă, a solicitat anularea Dispoziţiei nr. xxx.xxx/30.03.2022, emisă de Şeful Poliţiei Rutiere B. din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean B., întrucât a apreciat că măsura luată faţă de el este nelegală, iar actul este lovit de nulitate, fiind emis cu încălcarea dispoziţiilor art. 103 alin.1 lit. c) din O.U.G nr. 195/2002, care reglementează suspendarea exercitării dreptului de a conduce în cazul în care o persoană a fost cercetată pentru o infracţiune contra siguranţei circulaţiei pe drumurile publice, iar procurorul sau instanţa de judecată, după caz, a dispus clasarea în condiţiile art.16 alin. (1) lit. b) teza a II-a din Codul ele procedură penală.

A apreciat recurentul că actul administrativ atacat trebuie anulat, întrucât măsura dispusă faţă de el după clasarea prin ordonanţa procurorului din dosarul nr. xxxxx, este nelegală, deoarece acesta nu a fost cercetat pentru vreo faptă de natura celor prevăzute de art. 196 alin. 2 şi 3 din Codul de procedură penală, adică vătămare corporală din culpă, pentru că singura persoană vătămată în urma coliziunii a fost recurentul, iar nu celălalt conducător auto.

Aceste aspecte au fost invocate şi în faţa instanţei de fond prin răspunsul la întâmpinare, pentru termenul din 18 octombrie 2022.

Soluţia de clasare a fost propusă de poliţist pe motiv că fapta nu întruneşte elementele constitutive ale unei infracţiuni şi nu s-a mai efectuat o cercetare amănunţită pentru a se stabili cui aparţine culpa în cazul evenimentului rutier.

Totuşi, prin sentinţa civilă nr. 927/CA/2.11.2022, Tribunalul Braşov a admis, în parte, acţiunea introductivă, anulând Dispoziţia nr. xxx.xxx/30.03.2022 a Şefului Poliţiei Rutiere B. din cadrul I.P.J.

B. numai în sensul reducerii perioadei de suspendare a exercitării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice, de la 180 de zile la 90 de zile.

Hotărârea este nelegală şi netemeinică, a considerat recurentul-reclamant, întrucât măsura nu putea fi aplicată în condiţiile în care el nu a fost cercetat pentru vătămare corporală din culpă şi nici nu s-a efectuat cercetarea amănunţită la faţa locului pentru a se dovedi că a încălcat o regulă de circulaţie.

Dacă s-ar fi efectuat o astfel de cercetare, se putea constata culpa exclusivă a conducătorului auto C., care conducea autoturismul cu numărul de înmatriculare […] pe un drum secundar, fără prioritate şi care, la intersecţia cu DNxx avea indicatorul STOP, acesta intrând pe drumul principal DNxx, E xxx sau strada D., pe care circula recurentul.

În consecinţă, recurentul a solicitat instanţei să analizeze cauza sub aspectul dispoziţiilor art. 16 alin. (1) lit. b), c) şi g) din Codul de procedură penală, pentru a se stabili că el nu a fost cercetat pentru o faptă de natura celor prevăzute în prevederile acestui articol, pentru a se dispune soluţia clasării faţă de persoana sa.

În drept, s-au invocat prevederile din art. 20 din Legea 554/2004, art. 483-502 Cod procedură civilă, O.U.G. 195/2002, Codul penal şi Codul de procedură penală în ceea ce priveşte măsurile dispuse pentru vătămare corporală din culpă şi soluţiile care se dau în astfel de situaţii.

În probaţiune, s-au indicat înscrisurile de la dosarul cauzei.

Cererea de recurs a fost legal timbrată cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 200 lei, conform art. 24 alin. 2 din O.U.G. nr. 80/2013.

4. Apărarea intimatului-reclamant, pârât

Intimatul-pârât INSPECTORATUL DE POLIŢIE JUDEŢEAN B. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

În motivare, intimatul-pârât a apreciat că niciunul din motivele invocate de recurentul - reclamant nu este întemeiat şi nu poate conduce la desfiinţarea sentinţei civile recurate.

În ceea ce priveşte motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. 1 pct. 6 din Codul de procedură civilă, acesta este nefondat, întrucât hotărârea atacată conţine motivele pe care se întemeiază soluţia pronunţată şi nu cuprinde motive contradictorii sau străine de natura cauzei.

Este nefondat şi motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. 1 pct. 8 Cod procedură civilă, având în vedere considerentele expuse la fondul cauzei şi înscrisurile aflate la dosar.

Referitor la starea de fapt, intimatul a arătat că recurentul-reclamant a fost implicat într-un accident de circulaţie (aşa cum este definit în art. 75 din O.U.G. nr. 195/2002) din care a rezultat vătămarea corporală a unei persoane, iar procurorul a dispus clasarea cauzei în temeiul art. 16 alin. 1 lit. b) din Codul de procedură penală, recurentul încălcând o regulă de circulaţie pentru care O.U.G. nr. 195/2002 prevede suspendarea exercitării dreptului de a conduce, şi anume nerespectarea regulilor privind depăşirea.

Prin urmare, sunt îndeplinite toate condiţiile prevăzute de art. 103 alin. 1 lit.

D din O.U.G. nr. 195/2002, atât forma actuală, cât şi forma în vigoare la data comiterii faptei.

II. Soluţia instanţei de recurs.

II.1. Aspecte de fapt şi de drept relevante reţinute de prima instanţă:

Prezentul demers judiciar a fost determinat de solicitarea reclamantului A., formulată în contradictoriu cu pârâtul INSPECTORATUL DE POLIȚIE JUDEȚEAN B., de a se dispune anularea Dispoziției nr.xxx.xxx/30.03.2022, dispoziţie emisă de Șeful Serviciului Rutier din cadrul I.P.J.

B..

Prin sentinţa recurată, prima instanţă a admis în parte cererea reclamantului, respectiv numai în sensul reducerii perioadei de suspendare a exercitării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice de la 180 de zile la 90 de zile, în esenţă, motivat de împrejurarea că nu poate fi acceptat susţinerea autorităţii pârâte în sensul că în cauză este aplicabil regimul sancționator existent la data emiterii ordonanței de clasare, întrucât ceea ce determină angajarea răspunderii juridice este comiterea unei fapte ilicite, astfel că, pentru respectarea principiului legalității, trebuia să aplice măsura restrictivă de drepturi în vigoare la data comiterii faptei de către reclamant, respectiv suspendarea exercitării dreptului de a conduce autovehicule și tractoare agricole sau forestiere pentru o perioadă de 90 de zile, iar nu de 180 de zile, cum legea a fost modificată ulterior.

II.2. Analiza motivelor de recurs invocate de recurentul-reclamant:

Ca situaţie premisă, Curtea constată că recurentul şi-a întemeiat recursul pe dispozițiile art.488 alin.1 pct. 6 şi 8 Cod procedură civilă, potrivit cărora : « Casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru următoarele motive de nelegalitate: 6. când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei; 8. când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material. »

Concret, sub aspectul cazului de casare prevăzute de art.488 alin.1 pct. 6 Cod procedură civilă, Curtea reţine că, în esenţă, recurentul-reclamant a invocat că hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază.

Analizând critica de nelegalitate anterior sintetizată în raport de cazul de casare precitat, Curtea punctează că o eventuală casare a hotărârii în această situaţie poate fi dispusă doar în situaţia în care nu sunt respectate în mod flagrant exigenţele impuse de art. 425 alin. 1 lit. b Cod procedură civilă, respectiv atunci când prin considerentele expuse judecătorul nu a arătat motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia sau cele reţinute sunt într-un dezacord total cu situaţia rezultată din probele cauzei.

În plus, Curtea mai reţine că şi practica CEDO dezvoltată asupra art. 6 paragr.1 din Convenţie, respectiv că acest articol care obligă instanţele să-şi motiveze hotărârile nu poate fi interpretat în sensul că se impune un răspuns detaliat fiecărui argument, chestiunea dacă o instanţă şi-a îndeplinit obligaţia de a-şi motiva decizia putând fi determinată doar în lumina circumstanţelor cauzei respective.

Or, lecturând considerentele hotărârii, Curtea constată că sentinţa recurată cuprinde raţionamentul logic care demonstrează concluzia judecătorului şi poate fi verificată de instanţa de control judiciar, o eventuală aplicare greşită a legii la situaţia de fapt urmând a fi analizată din perspectiva altui caz de casare – cel prevăzut de art. 488 alin. 1 pct. 8 Cod procedură civilă.

Aşadar, cazul de casare anterior analizat urmează a fi apreciat ca nefondat.

În continuare, în ceea ce priveşte motivul de casare prevăzut de art. 488 alin.1 pct. 8 Cod procedură civilă, Curtea reţine că nemulţumirea recurentului rezidă în faptul că prima instanţă nu a analizat cauza şi din perspectiva dispoziţiilor art. 16 alin.1 lit. b, c sau g Cod procedură penală, pentru a constata că nu acesta se face vinovat de producerea accidentului, accident în urma căruia singura victima a fost persoana sa, ca urmare a nerespectării celuilalt conducător auto a dispoziţiilor legale privind acordarea priorităţii, în condiţiile în care acesta a pătruns în intersecţie de pe un drum secundar, semnalizat cu indicatorul „ stop”.

Analizând critica în discuţie, Curtea constată caracterul nefondat al acesteia, întrucât nu se poate da curs solicitării recurentului ca instanţa de contencios administrativ să efectueze o analiză care cade în competenţa unui alt domeniu de reglementare/unei alte instanţe, anume cel penal, controlul legalităţii ordonanţei de clasare a dosarului penal nr. xxxxx al Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu Secuiesc putându-se efectua exclusiv în condiţiile prevăzute de Codul de procedură penală (potrivit art. 13 alin.1 Cod procedură civilă, potrivit căruia: „ Legea procesuală penală se aplică în procesul penal actelor efectuate şi măsurilor dispuse, de la intrarea ei în vigoare şi până în momentul ieşirii din vigoare”), cum de altfel s-a indicat în mod expres în cuprinsul ordonanţei: „ împotriva soluţiei se poate formula plângere în termen de 20 de zile de la comunicare”.

Prin urmare, dacă recurentul-reclamant aprecia că ordonanţa de clasare este nelegală sub aspectul modalităţii în care s-a reţinut dinamica producerii accidentului rutier, respectiv a identităţii persoanei vinovate de producerea acestui accident, acesta trebuia să formuleze plângere împotriva soluţiei, în termen de 20 de zile de la comunicarea sa.

Or, întrucât recurentul-reclamant nu a uzat de acest drept la contestare, în condiţiile Codului de procedură civilă, Cap.

VII - Plângerea împotriva măsurilor şi actelor de urmărire penală, art. 339 alin.4/art.340 alin.1, soluţia pronunţată în procedura penală (respectiv starea de fapt reţinută în cuprinsul acesteia şi măsurile luate în drept pe fondul acesteia) a rămas definitivă, fiind comunicată, pe cale administrativă, spre Serviciul Rutier competent, în considerarea dispoziţiilor art. 103 Cod rutier (O.U.G. nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice).

Cu alte cuvinte, la acest moment procesual nu se mai poate solicita modificarea unei situaţii care a intrat în puterea de lucru judecat, atât autoritatea intimată (serviciul rutier), cât şi instanţa de contencios administrativ, fiind „ţinute” de soluţia pronunţată de organele penale, ca şi chestiune prejudicială obligatorie acestora.

Sintetizând, Curtea constată că este legală soluţia primei instanţe de a analiza conduita instituţiei pârâte exclusiv în raport de cadrul legislativ care îi stabileşte competenţa de acţionare (O.U.G. nr.195/2002), iar nu şi în raport de soluţia de clasare pronunţată faţă de recurentul-reclamant, după cum impun, de altfel, dispoziţiile art. 124 alin.1 Cod procedură civilă, în sensul că , "instanţa competentă să judece cererea principală se va pronunţa şi asupra apărărilor şi excepţiilor, în afara celor care constituie chestiuni prejudiciale şi care, potrivit legii, sunt de competenţa exclusivă a altei instanţe".

III. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs.

Pentru toate aceste considerente, văzând că nu există motive de reformare a hotărârii judecătoreşti atacate în cauză, în temeiul dispoziţiilor art. 20 alin.3 din Legea nr. 554/2004 coroborat cu art. 498 alin.1 Cod procedură civilă, Curtea va respinge recursul formulat ca nefondat, în consecinţă.

Totodată, Curtea va respinge ca neîntemeiată şi cererea recurentului-reclamant privind cheltuielile de judecată suportate în recurs, culpa procesuală pentru promovarea prezentei că de atac aparţinând acestuia, iar nu părţii adverse.