Decizie nr. 32/R din 31.03.2023

Situaţii de fapt nereglementate juridic.

Necesitatea interpretării legii în scopul specific domeniului de reglementare.

Incidenţa dispoziţiilor art. 278 alin.1 din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii - în cazul în care nu există o dispoziţie legală specială care să oblige angajatorul să încadreze situaţia de „absenţe motivate” în cea de „suspendare a raportului de muncă”

Legislaţie incidentă:

- art. 1 alin.1 şi art.278 alin.1 din Legea nr. 53/2003;

- art. 16 alin.6 şi din art. 159 și urm. din Legea nr. 53/2003

- art. 3 alin.2 lit. o și art. 4 alin.1 lit.e din H.G. nr. 905/2017 privind registrul general de evidenţă a salariaţilor.

„Esenţa prezentului litigiu ţine de lămurirea afirmaţiei recurentei reclamante în sensul că nu există o dispoziţie legală care să o oblige a încadra situaţiile de „absenţe motivate” în cea de „suspendare a raportului de muncă”, iar, în consecinţă, nu există nicio obligaţie, în sarcina sa, ca angajator, de a transmite mai departe (în registrul general de evidență a salariaţilor în format electronic) survenirea unor atare situaţii.

Sub acest aspect, Curtea constată că soluţia primei instanţe s-a fundamentat pe concluzia extrasă din coroborarea mai multor dispoziţii legale, în lipsa unei reglementări juridice exprese a situaţiilor de „absenţe motivate”.

Verificând raţionamentul adoptat de prima instanţă, Curtea constată că acesta este unul perfect legal, fiind o transpunere în practică a:

- chiar scopului reglementării în drept a tuturor situaţiilor de fapt născute pe fondul raporturilor de muncă, respectiv a dispoziţiilor art. 1 alin.1 din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii - potrivit cărora: „Prezentul cod reglementează domeniul raporturilor de muncă, modul în care se efectuează controlul aplicării reglementărilor din domeniul raporturilor de muncă, precum şi jurisdicţia muncii.”

- dispoziţiilor art.278 alin.1 din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, în conformitate cu care „Dispoziţiile prezentului cod se întregesc cu celelalte dispoziţii cuprinse în legislaţia muncii şi, în măsura în care nu sunt incompatibile cu specificul raporturilor de muncă prevăzute de prezentul cod, cu dispoziţiile legislaţiei civile.”

Or, legislaţia civilă (art. 1 Cod civil) prevede clar că: „(1) Sunt izvoare ale dreptului civil legea, uzanţele şi principiile generale ale dreptului. (2) În cazurile neprevăzute de lege se aplică uzanţele, iar în lipsa acestora, dispoziţiile legale privitoare la situaţii asemănătoare, iar când nu există asemenea dispoziţii, principiile generale ale dreptului. (3) În materiile reglementate prin lege, uzanţele se aplică numai în măsura în care legea trimite în mod expres la acestea.”

Pe cale de consecinţă, Curtea constată că afirmaţia recurentei reclamante ( în sensul că nu există o dispoziţie legală care să o oblige a încadra situaţiile de „absenţe motivate” în cea de „suspendare a raportului de muncă”) este infirmată de suportul legal contrar punctat în precedent, „statul de drept” ca şi principiu constituţional (art.1 alin.3 din Constituţia României) opunându-se instituirii unor practici, de tipul celei sancţionate în cazul reclamantei, în afara celor reglementate (aşadar, validate juridic) în domeniul raporturilor de muncă. ”

Asupra recursului dedus judecăţii, constată:

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Braşov la data de 07.09.2021, sub nr. xxxxx, reclamanta A.

S.R.L., în contradictoriu cu pârâtul INSPECTORATUL TERITORIAL DE MUNCĂ X., a solicitat instanței ca, prin hotărârea care se va pronunța, să dispună anularea, în parte, a Procesului-verbal de control seria XX. nr. xxxxxx/25.01.2021 emis de pârât, precum și a Anexei de constatare și de măsuri dispuse în domeniul relațiilor de muncă, ce face parte integrantă din procesul-verbal de control, în sensul înlăturării măsurilor obligatorii dispuse de Inspectoratul Teritorial de Muncă X. în sarcina reclamantei, măsuri constând în:

- clarificarea situaţiei salariaţilor B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R.,S., Ş., T., Ţ. și U., în ceea ce priveşte perioadele în care aceştia figurează în ”absenţe motivate”, prin încadrarea lor în unul din temeiurile legale de suspendare a contractelor individuale de muncă;

- transmiterea, în registrul general de evidență a salariaţilor în format electronic, a suspendării contractelor de muncă ale angajaţilor mai sus enumeraţi, conform art. 3 alin.2 lit. o) coroborat cu art. 4 alin.1 lit. e) din Hotărârea nr. 905/2017;

- transmiterea în registrul general de evidență a salariaţilor în format electronic a ”absenţelor nemotivate” pentru V., W., K. și X..

Cu acordarea cheltuielilor de judecată.

2. Hotărârea primei instanţe

Prin sentinţa civilă nr. 735/CA din 22.07.2022, Tribunalul Braşov – Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a respins, ca neîntemeiată, cererea formulată de reclamantă.

3. Calea de atac exercitată

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta A.

S.R.L, solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei civile recurate, iar în rejudecare, admiterea cererii de chemare în judecată, precum şi obligarea intimatului-pârât la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul litigiu.

În motivare, recurenta-reclamantă a invocat cazurile de casare prevăzute de art. 488 alin. 1 pct.7 şi pct.8 Cod procedură civilă.

Dezvoltând motivele de recurs, cu privire la cel prevăzut de art. 488 alin. 1 pct.7 Cod procedură civilă, recurenta-reclamantă a susţinut că o parte din considerentele şi dispozitivul sentinţei atacate (şi anume cele privitoare la absenţele nemotivate ale salariaţilor, pretinsa existenţă a unei "situaţii tacite de suspendare voluntară a contractelor individuale de muncă" şi obligaţia de transmitere în registrul electronic de evidenţă a salariaţilor a absenţelor nemotivate înregistrate pentru un număr de 4 persoane angajate) încalcă autoritatea de lucru judecat dată de considerentele sentinţei civile nr.4701/25.05.2021 pronunţată de Judecătoria Braşov în dosarul nr. xxxxx (definitivă prin respingerea apelului declarat de ITM X.).

Prin această sentinţă, judecătoria a admis plângerea formulată de A.

S.R.L împotriva Procesului-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiilor seria YY nr xxxxxx/25.01.2021 emis de I.T.M.

X. în baza Procesului-verbal de control seria XX nr xxxxxx/25.01.2021 al ITM X., cu anexa acestuia -proces-verbal de control a cărui anulare parţială constituie obiectul prezentului dosar, nr. xxxxx.

Astfel, contrar celor reţinute de instanţa de fond prin hotărârea recurată, prin sentinţa civilă nr. 4701/25.05.2021 judecătoria a statuat, printre altele, că: absenţele nemotivate nu reprezintă un caz de suspendare a contractului individual de muncă din iniţiativa salariatului, art. 51 alin.1 din Codul muncii enumerând aceste ipoteze, cu excluderea absenţelor nemotivate; în ipoteza prevăzută de art. 51 alin. 2 Codul muncii, suspendarea contractului individual de muncă are loc la iniţiativa angajatorului; în cazul absenţelor nemotivate ale angajatului, art. 51 alin. 2 Codul muncii nu instituie pentru angajator o obligaţie de suspendare a contractului de muncă, ci aceasta poate interveni numai cu acordul angajatorului, cu respectarea unor cerinţe; decizia de suspendare a contractului individual de muncă, act unilateral al angajatorului, se poate emite doar în condiţiile stabilite prin contractul colectiv de muncă aplicabil, contractul individual de muncă, precum şi prin regulamentul intern, astfel cum prevede teza finală a art. 51 alin. 2 Codul muncii; nu există temei legal pentru ca absenţele nemotivate ale unui salariat să determine în mod automat suspendarea contractului individual de muncă, iar dacă nu intervine suspendarea contractului de muncă, nu există nici obligativitatea angajatorului de a efectua vreo notificare către REVISAL.

Prin urmare, fiind încălcată autoritatea de lucru judecat, se impune casarea sentinţei.

Recurenta-reclamantă a invocat şi motivul de casare prevăzut de art.488 alin.(1) pct.8 Cod procedură civilă, susţinând că hotărârea atacată a fost dată cu aplicarea greşită a normelor de drept material.

În dezvoltarea acestui motiv de recurs, recurenta a apreciat că instanţa de fond a reţinut în mod eronat aspecte esenţiale legate de starea de fapt, a interpretat şi a aplicat greşit dispoziţiile legale incidente speţei, făcând aprecieri greşite şi, implicit, pronunţând o hotărâre nelegală şi neîntemeiată.

În sprijinul acestei opinii, recurenta-reclamantă a arătat că niciun text de lege nu reglementează şi nu permite suspendarea tacită voluntară a unui contract individual de muncă, prin urmare, aprecierea instanţei de fond cum că "ne aflăm în prezenţa unei situaţii tacite de suspendare voluntară a unui contract individual de muncă" înseamnă adăugare la lege, ceea ce nu poate fi permis.

A mai menţionat recurenta că neplata drepturilor de natură salarială a fost consecinţa firească a faptului că respectivii salariaţi nu au prestat munca la care s-au angajat prin contractul individual de muncă şi/sau nu s-au încadrat în niciuna dintre situaţiile prevăzute de Codul muncii care ar fi impus angajatorului plata drepturilor salariale fără a exista contraprestaţia muncii (de exemplu, zile libere plătite).

Neplata drepturilor salariale nu a avut drept cauză suspendarea contractului individual de muncă, pentru că nu a operat această suspendare, dat fiind că, în opinia recurentei, societatea nu se încadrează la niciun caz de suspendare a contractului individual de muncă dintre cele reglementate de Codul muncii.

În context, recurenta a mai arătat că nu există nicio prevedere în Codul muncii conform căreia, în perioada în care salariatul absentează motivat de la locul de muncă (fără să fi formulat, în prealabil, o cerere de acordare a concediului fără plată), contractul individual de muncă ar fi suspendat "de drept"; după cum nu există nicio prevedere care să oblige angajatorul să suspende contractul individual de muncă al salariatului care absentează, motivat sau nemotivat, de la locul de muncă.

Aceste ipoteze nu sunt cuprinse în art. 49-54 din Codul muncii între cauzele de suspendarea efectelor contractului individual de muncă.

Revisal nu constituie instrument pentru calculul vechimii în muncă, astfel cum eronat a reținut instanţa de fond, a mai susținut recurenta-reclamantă.

În ceea ce privește situaţia salariaţilor pontaţi cu absenţe motivate, recurenta a apreciat că măsurile dispuse de inspectorul de muncă în sarcina societății sunt rezultatul analizei superficiale şi interpretării eronate a stării de fapt, precum şi al aplicării greşite a normelor de drept incidente speţei.

Astfel, în procesul-verbal contestat s-a consemnat că, în pontajele aferente perioadei septembrie - decembrie 2020, societatea a înregistrat cu absenţe motivate (AM) următorii salariaţi: B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., Ş., T., Ţ. și U., angajaţii nefiind plătiţi pentru zilele respective.

S-a mai consemnat în actul administrativ atacat că art. 49 alin 2 din Codul muncii prevede că "suspendarea contractului individual de muncă are ca efect suspendarea muncii de către salariat şi a plăţii drepturilor de natură salarială de către angajator".

Suspendarea contractelor individuale de muncă se efectuează cu respectarea legislaţiei în vigoare.

Noţiunea de "absenţe motivate" nu este definită de Codul muncii, deci nu poate fi considerată motiv pentru exceptarea de la plată a zilelor în care angajaţii sunt adnotaţi cu AM.

Societatea nu a considerat că aceste "absenţe motivate" reprezintă concediu fără plată, deoarece nu a prezentat nicio cerere de concediu fără plată pentru angajaţii aflaţi în situaţia mai sus descrisă.

Aceste “absenţe motivate" nu sunt înscrise în statul de plată şi nici transmise în registrul electronic de evidenţă a salariaţilor” şi, reţinând cele de mai sus, inspectorul de muncă a dispus ca măsuri obligatorii în sarcina recurentei: 1. clarificarea situaţiei salariaţilor B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., Ş., T., Ţ. și U., în ceea ce priveşte perioadele în care aceştia figurează în "absenţe motivate" prin încadrarea acestora în unul din temeiurile legale de suspendare a contractelor individuale de muncă; 2. transmiterea suspendărilor angajaţilor mai sus enumeraţi conform art. 3 alin. 2 lit. o) coroborat cu art. 4 alin. 1 lit. e) din Hotărârea nr. 905/2017, în registrul general de evidenţă a salariaţilor în format electronic, stabilind termenul de îndeplinire a măsurii la data de 03.02.2021.

Societatea prin reprezentant a adus la cunoştinţa inspectorului de muncă starea de fapt, susţinută de pontajele şi statele de plată, în sensul că, în unele cazuri, angajaţii au solicitat verbal societăţii să li se permită să absenteze de la locul de muncă, justificând absenţa, iar conducerea societăţii, având în vedere perioada din an cu activitate redusă, a aprobat cererile acestora; în alte cazuri, salariaţii au absentat efectiv, iar ulterior, în momentul revenirii la muncă, şi-au justificat absenţa, conducerea societăţii apreciind-o a fi rezonabilă, fapt ce a condus la transformarea absenţei din una nemotivată într-o absenţă motivată.

Salariaţii menţionaţi în procesul-verbal nu au formulat, nici verbal şi nici în scris, cereri de concediu fără plată.

Atunci când salariatul a solicitat şi i s-a acordat concediu fără plată, societatea a consemnat acest aspect în pontaje şi a transmis în Revisal menţiunile privitoare la suspendarea contractului individual de muncă.

A menționat recurenta că, așa cum a arătat mai sus, neplata drepturilor de natură salarială pentru salariații nominalizați mai sus a fost consecinţa firească a faptului că respectivii salariaţi nu au prestat muncă şi/sau nu s-au încadrat în niciuna dintre situaţiile prevăzute de Codul muncii care ar fi impus angajatorului plata drepturilor salariale fără contraprestaţie (de exemplu, zilele libere plătite), însă contractul individual de muncă nu a fost suspendat.

Cu privire la susținerea organului de control cum că absenţa motivată, nefiind o noțiune definită în Codul muncii, nu poate fi considerată un motiv pentru exceptarea de la plată a zilelor în care angajaţii sunt adnotaţi cu AM (absențe motivate), recurenta a arătat, în esență, că nu absenţa în sine a constituit motiv al neplăţii salariului, ci faptul că nu a existat contraprestaţia muncii salariaţilor, iar trecerea acestor salariați în pontaj ca absenți motivat înseamnă că societatea a acceptat lipsa acestora de la muncă.

Conform dispoziţiilor art.119 din Codul muncii, angajatorul are obligaţia de a ţine evidenţa orelor de muncă prestate de fiecare salariat şi de a supune controlului inspecţiei muncii această evidenţă ori de câte ori este solicitată; de aceea, societatea recurentă, în calitate de angajator, a pontat zilnic doar numărul orelor de muncă prestate de către salariați.

În altă ordine de idei, Codul muncii (art. 16 alin. 6, art. 51 alin. 2) face trimitere la absenţele nemotivate fără a defini noţiunea, or, dacă potrivit Codului muncii pot exista absenţe nemotivate, interpretând per a contrario pot exista şi absenţe motivate, respectiv situaţii când salariaţii lipsesc de la locul de muncă şi prezintă un motiv pe care angajatorul îl apreciază în mod rezonabil ca fiind justificat.

Potrivit Regulamentului intern al societăţii, ori de câte ori a existat din partea salariatului o cerere scrisă de concediu fără plată, cerere acceptată, societatea a consemnat în pontaj concediul fără plată şi a înregistrat și raportat, implicit, suspendarea contractului individual de muncă, existând acordul dintre societate și salariat în acest sens.

Pentru argumentele expuse, recurenta-reclamantă a apreciat că sunt nelegale măsurile dispuse de inspectorul de muncă privind clarificarea situaţiei salariaţilor nominalizați mai sus, în sensul încadrării acestora în unul din temeiurile legale de suspendare a contractelor individuale de muncă pentru perioadele în care aceştia figurează în "absenţe motivate".

Aceasta, întrucât Codul muncii, la art.49-54, reglementează în mod expres şi limitativ cauzele şi modalităţile de suspendare a contractului individual de muncă, suspendare care poate interveni de drept, prin acordul părţilor sau prin actul unilateral al uneia dintre părţi.

Or, în cauză, situația salariaților evidențiați în pontaj cu absențe motivate nu se încadrează în niciunul din cazurile de suspendare a contractului individual de muncă prevăzute de Codul muncii.

Nicio prevedere din Codul muncii nu impune ipoteza sugerată de inspectorul de muncă, potrivit căreia, în perioada în care salariatul absentează motivat de la locul de muncă, fără să fi formulat în prealabil o cerere de acordare a concediului fără plată, contractul individual de muncă ar fi suspendat "de drept", nefiind prevăzut în cod nici faptul că absenţa motivată sau nemotivată a salariatului de la locul de muncă ar obliga în vreun fel angajatorul să suspende contractul individual de muncă al acestuia.

În ceea ce priveşte situaţia salariaţilor pontaţi cu absenţe nemotivate, inspectorul de muncă a consemnat în procesul-verbal contestat că angajatorul nu a transmis în registrul electronic de evidenţă a salariaţilor absențele nemotivate pentru salariații V. (25.09 - 30.09.2020), W. (02.1l. - 10.11.2020), K. (02.11 - 06.11.2020) şi X. (02.11- 30.11.2020).

A consemnat inspectorul de muncă că datele prevăzute la art. 3 alin. 2 lit. o) din H.G. nr. 905/2017 se transmit cel târziu în ziua anterioară datei suspendării/încetării suspendării, cu excepţia situaţiei absențelor nemotivate când transmiterea în registru se face în termen de 3 zile lucrătoare de la data suspendării.

Pentru nerespectarea termenelor prevăzute de art. 4 alin. 1 lit. e) din H.G. nr. 905/2017, societatea a fost sancționată cu avertisment scris, săvârşind contravenţia prevăzută de art. 8 alin. 2 lit. d) din hotărâre.

Potrivit dispoziţiilor art. 3 alin. 2 lit. o) din Hotărârea nr. 905/2017 "(2) Angajatorii prevăzuţi la art. 1 completează registrul în ordinea angajării persoanelor, cu următoarele date, fără a avea caracter limitativ: o) perioada, cauzele de suspendare și data încetării suspendării contractului individual de muncă, cu excepţia cazurilor de suspendare în baza certificatelor medicale.

Iar potrivit art. 4 alin. 1 lit. e) din acelaşi act normativ e) datele prevăzute la art. 3 alin. (2) lit. o) se transmit cel târziu în ziua anterioară datei suspendării/datei încetării suspendării, cu excepţia situaţiei absenţelor nemotivate când transmiterea în registru se face în termen de 3 zile lucrătoare de la data suspendării”.

Sub aspectul celor consemnate în procesul-verbal, recurenta a apreciat că textele legale invocate de organul de control – ca de altfel, niciun alt act normativ - nu prevăd, cu caracter imperativ, transmiterea de către angajator a absenţelor nemotivate ale salariaţilor în registrul electronic de evidenţă a salariaţilor.

Cel mult, în temeiul art. 51 alin. 2 Codul muncii, absenţele nemotivate pot reprezenta o cauză a suspendării efectelor contractului individual de muncă al salariaţilor, iar numai dacă se suspendă contractul individual de muncă, angajatorul are obligaţia prevăzută de art. 3 alin. 2 lit. o) din H.G. nr. 905/2017, de a înregistra în registrul electronic de evidentă a salariaţilor (REVISAL) şi a transmite către ITM, în termenul prevăzut de art. 4 alin. 1 lit. e), date privind perioada, cauzele de suspendare şi data încetării suspendării contractului individual de muncă.

Însă, în cauză nu a operat suspendarea contractului individual de muncă al celor 4 salariaţi nominalizaţi în procesul-verbal contestat, ca urmare, nu s-a născut nicio obligaţie legală în sarcina societăţii privitor la efectuarea vreunor înregistrări în REV1SAL şi/sau transmitere către ITM a acestora.

Această situație a fost adusă la cunoștința inspectorului de muncă, prezentându-i-se, printre alte înscrisuri, şi Regulamentul intern al societăţii care cuprinde prevederi referitoare la suspendarea contractului individual de muncă în cazul absenţelor nemotivate ale salariaţilor, dar organul de control a ignorat starea reală de fapt, cât și prevederile Regulamentului intern, interpretând şi aplicând greşit prevederile Codului muncii şi ale H.G. nr. 905/2017, aplicând o sancţiune nelegală şi neîntemeiată.

Articolele 49-54 Codul muncii reglementează în mod expres şi limitativ cauzele şi modalităţile de suspendare a contractului individual de muncă, suspendarea putând interveni de drept, prin acordul părţilor sau prin actul unilateral al uneia dintre părţi.

Contrar opiniei inspectorului de muncă, ce a fost preluată și de instanţa de fond, recurenta-reclamantă a susținut că nici în cazul salariaților înscriși în pontaj cu absențe nemotivate nu există reglementare legală potrivit căreia, în perioada în care salariatul absentează nemotivat, contractul individual de muncă ar fi suspendat "de drept", neexistând nici text de lege care să oblige angajatorul să suspende contractul individual de muncă al salariatului care absentează nemotivat de la locul de muncă.

Aceste ipoteze nu apar enumerate în cuprinsul art. 49-54 Codul muncii între cauzele care conduc la sau impun suspendarea efectelor contractului individual de muncă al unui salariat.

A mai menționat recurenta-reclamantă că suspendarea contractului individual de muncă al salariatului care absentează nemotivat (art. 51 alin. 2 din Codul muncii) nu operează de drept, pentru a opera suspendarea fiind necesar un act unilateral (o decizie) de suspendare din partea angajatorului emis în condiţiile reglementate de contractul colectiv de muncă, contractul individual de muncă sau de regulamentul intern.

Așadar, măsura suspendării efectelor contractului individual de muncă pentru absențe nemotivate este o măsură aflată la latitudinea angajatorului și poate înceta oricând, prin simpla manifestare de voinţă a salariatului, care se poate prezenta la locul de muncă, punând astfel capăt situaţiei ce a generat suspendarea.

Orice interpretare contrară echivalează cu o adăugare nepermisă la textul legii, a conchid recurenta.

În acord cu prevederile art.51 alin.(2) din Codul muncii, și prevederile din Regulamentul intern (art. 8) conferă societăţii recurente, în calitate de angajator, dreptul de a suspenda contractul individual de muncă al salariatului care absentează în mod nejustificat de la locul de muncă, dar nu și obligația de suspendare.

A reiterat recurenta că, în cauză, contractele individuale de muncă ale celor 4 salariaţi nominalizaţi în cuprinsul procesului-verbal nu au fost suspendate, prin urmare, nu există o dată şi/sau perioadă a suspendării care ar fi trebuit înscrisă în REVISAL de către societate.

În acest sens s-a pronunțat și Judecătoria Braşov prin sentinţa civilă nr.4701/25.05.2021 dată în dosarul civil nr. xxxxx, prin care s-a anulat Procesul-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiilor seria YY nr. xxxxxx/25.01.2021 emis de ITM X..

Recurenta a susținut că, nici în cazul salariaţilor pontaţi absent motivat şi nici în cazul salariaţilor pontaţi absent nemotivat, ITM nu a indicat expres temeiul legal ce stă la baza măsurilor dispuse, în condițiile în care societatea nu se încadrează în niciunul dintre cazurile de suspendare de drept a contractului individual de muncă şi nu există nici o manifestare de voinţă a vreuneia dintre părţi, pentru a opera suspendarea.

În opinia recurentei, nu există un temei legal care să dea dreptul inspectorului de muncă de a constrânge angajatorul să emită o decizie de suspendare a contractelor de muncă pentru cazul absenţelor motivate sau nemotivate ale salariaţilor, cum nu există un temei legal pentru a determina angajatul să-şi exprime acordul în sensul suspendării contractului individual de muncă.

Pentru a se conforma şi a implementa măsurile nelegal dispuse prin procesul-verbal, ar trebui ca, prin absurd, societatea să obţină acordul angajaţilor pentru suspendarea retroactivă a efectelor contractului în temeiul art. 54 din Codul muncii, fie să emită decizii de suspendare, cu efect retroactiv, decizii pe care să le comunice angajaţilor.

Pentru toate argumentele de fapt şi de drept invocate, recurenta a solicitat admiterea recursului, așa cum a fost formulat, o soluţie de respingere a recursului conferind legalitate şi eficienţă unui act emis cu nerespectarea dispoziţiilor legale în materie, ceea ce ar produce recurentei prejudicii semnificative.

În drept, s-au invocat prevederile art. 20 şi urm. din Legea nr. 554/2004, precum şi textele de lege invocate prin cererea de recurs.

În probaţiune, s-au indicat înscrisuri.

4. Apărarea intimatului-pârât

Intimatul-pârât Inspectoratul Teritorial de Muncă X. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca netemeinic.

În motivarea întâmpinării, a arătat că hotărârea instanţei de fond nu încalcă autoritatea de lucru judecat, având în vedere următoarele considerente:

Controalele inspectorilor de muncă din cadrul ITM se desfășoară după cum urmează: după verificările de pe teren și verificarea documentelor, inspectorul de muncă întocmeşte un proces-verbal de control şi o notă de constatare (care face parte integrantă din procesul-verbal), în care înscrie aspectele controlate şi eventualele nereguli constatate, dispunând măsuri obligatorii de remediere a lor.

Dacă unele nereguli constituie contravenţii, inspectorul de muncă întocmește un proces-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiilor.

Procesul-verbal de control și procesul-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiilor încheiate de inspectorii de muncă au un regim juridic diferit, fiind acte de sine stătătoare şi independente unul faţă de altul.

Împotriva procesului-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei se poate formula plângere, care va fi soluționată potrivit prevederilor O.G. nr. 2/2001, de judecătoria în a cărei circumscripţie a fost săvârşită contravenţia.

Procesul-verbal de control este un act administrativ unilateral, iar litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice locale şi judeţene se soluţionează, în fond, de tribunalele administrativ-fiscale, conform prevederilor art. 10 alin.(1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004.

De asemenea, conform art. 20 alin.(2) şi (3) din Legea nr. 108/1999, contestaţiile formulate împotriva actelor cu caracter administrativ încheiate de inspectorii de muncă sunt soluţionate potrivit prevederilor Legii nr. 554/2004.

Dosarul civil nr. xxxxx, în care s-a pronunțat sentinţa nr. 4701/25.05.2021, a avut ca obiect cererea de anulare a Procesului-verbal de constatate şi sancţionare a contravenţiilor seria YY nr. xxxxx/25.01.2021, încheiat de același inspector de muncă la societatea recurentă.

Pe când obiectul prezentului proces vizează legalitatea şi temeinicia constatărilor şi măsurilor dispuse în cadrul controlului asupra activității societății în ceea ce privește relațiile de muncă.

Ca urmare, nu poate fi invocată autoritatea de lucru judecat a sentinței civile nr. 4701/25.05.2021, pronunțată de Judecătoria Sfântu Gheorghe, întrucât nu există tripla identitate prevăzută de art. 430 alin.(1) Cod procedură civilă, cu privire la părţile, obiectul şi cauza celor două dosare.

În ceea ce privește motivul de recurs prevăzut de art. 488 (1) pct. 8 Cod procedură civilă, invocat prin cererea de recurs, intimatul-pârât a susținut că recurenta-reclamantă a reiterat aspecte deja dezbătute de instanţa de fond, criticile aduse fiind formale, nesusţinute de probe.

Cu privire la executarea contractului individual de muncă, intimatul a arătat că acesta se execută, în sensul că salariatul prestează activitate, iar angajatorul îl remunerează pentru munca prestată, existând situații în care contractul individual de muncă nu se execută temporar, fiind suspendat pentru motivele expres şi limitativ prevăzute de art. 49-54 din Codul muncii, cazuri în care salariatul nu prestează muncă şi, implicit, angajatorul nu îl plăteşte.

Prin cererea de recurs, cât și prin acțiunea introductivă, recurenta-reclamantă a invocat aşa-zisa situaţie a „absențelor motivate“, neprevăzută de niciun act normativ, potrivit căreia, în opinia recurentei, contractul se execută fără a se presta activitate și fără ca salariatul să fie plătit, pentru că aşa s-au învoit părţile.

O astfel de ipoteză nu există, a susținut intimatul-pârât, din simplul motiv că situaţia sus-menţionată reprezintă, în fapt, suspendarea prevăzută de art. 54 din Codul muncii, respectiv „Contractul individual de muncă poate fi suspendat, prin acordul părţilor, în cazul concediilor fără plată pentru studii sau pentru interese personale“.

Părţile nu pot „alege“ să se înţeleagă „telefonic“ ca salariatul să nu presteze muncă, angajatorul să nu-l plătească, dar totuşi contractul să nu fie suspendat.

O asemenea practică ar da naştere la abuzuri din partea angajatorului, aşa cum s-a întâmplat şi în speţă; în sensul că unora dintre salariaţi li s-a propus suspendarea cu acordul părţilor a contractului de muncă, pentru o perioadă de timp dintr-o lună calendaristică.

Unii dintre aceștia au acceptat, iar pentru aceia care nu au acceptat, angajatorul a invocat o aşa-zisă înţelegere telefonică prin care salariaţii ar fi comunicat că nu pot veni la serviciu, fapt ce a dus la pontarea acestora ca „absenţi motivat“ în aceeași perioadă în care cei care au acceptat propunerea angajatorului, aveau contractul de muncă suspendat prin acordul părţilor.

Efectul a fost că angajatorul, în mod arbitrar, a diminuat salariile tuturor salariaţilor, indiferent dacă aceștia au acceptat sau nu suspendarea contractelor de muncă cu acordul părţilor.

Art. 16 alin.(6) şi art. 51 alin. (2) din Codul muncii, invocate de recurentă în sprijinul tezei existenţei „absenţelor motivate“, prevăd expres sintagma „absenţă nemotivată“, ca urmare aceste dispoziții nu pot fi interpretate per a contrario, în sensul că ar reglementa și absențele motivate.

Intimatul a susținut, în continuare, că situația din prezenta speță privind absențele motivate se încadrează în prevederile art. 49 alin.(2) din Codul muncii, conform cărora „Suspendarea contractului individual de muncă are ca efect suspendarea prestării muncii de către salariat şi a plăţii drepturilor de natură salarială de către angajator“.

Dacă angajatorul nu suspendă contractul de muncă în situaţia în care salariatul nu munceşte, înseamnă că acel contract se execută, iar angajatorul are obligaţia de a-l plăti pe salariat.

În ceea ce privește situaţia absenţelor nemotivate, acest caz de suspendare este prevăzut de art. 51 din Codul muncii, privind suspendarea din iniţiativa salariatului, articol care la alineatul al doilea prevede şi cazul absenţelor nemotivate.

Astfel, dacă salariatul alege să nu se prezinte la serviciu şi să nu presteze muncă, iar angajatorul nu îl plăteşte, este vorba de o suspendare din inițiativa salariatului şi care nu trebuie să fie constatată sau confirmată de angajator printr-o decizie, pentru că emiterea unei decizii a angajatorului ar schimba natura suspendării dintr-o suspendare din iniţiativa salariatului –așa cum a definit-o legiuitorul, într-o suspendare din iniţiativa angajatorului, ceea ce este nelegal.

Intimatul a mai arătat că, potrivit art. 16 alin.6 din Codul muncii, „Absențele nemotivate și concediile fără plată se scad din vechimea în muncă“.

Din acest text legal rezultă că, dacă absenţele nu sunt trecute în Revisal, nu există o evidenţă a acestora, ca urmare, nici salariatul și nici angajatorul nu pot avea o imagine reală asupra perioadei lucrate de salariaţi, ceea ce poate avea consecinţe importante.

De exemplu, salariatul nu poate şti dacă şi când îndeplineşte condiţiile de pensionare sau condiţiile pentru acordarea şomajului, deoarece aceste drepturi se acordă doar prin raportare la perioada lucrată efectiv de către salariat.

Conform prevederilor art. 3 alin.2 lit. o) din H.G. nr. 905/2017, angajatorii completează registrul de evidență a salariaților cu următoarele date, fără a avea caracter limitativ: „perioada, cauzele de suspendare şi data încetării suspendării contractului individual de muncă, cu excepţia cazurilor de suspendare în baza certificatelor medicale“.

Deci, cu o singură excepție, toate cazurile de suspendare trebuie înscrise în Revisal.

Art. 4 alin. (1) lit. e) din H.G. nr. 905/2017, „datele prevăzute la art. 3 alin. (2) lit. o) se transmit cel târziu în ziua anterioară datei suspendării/datei încetării suspendării, cu excepţia situaţiei absențelor nemotivate când transmiterea în registru se face în termen de 3 zile lucrătoare de la data suspendării“.

Textul de lege este imperativ, iar obligaţia de transmitere îi revine angajatorului.

Contrar opiniei recurentei-reclamante, suspendarea pentru absenţe nemotivate este prevăzută în Codul muncii la art. 51, care reglementează suspendarea din iniţiativa salariatului; așadar, angajatorul nu trebuie şi nu poate să emită niciun act pentru ca suspendarea să producă efecte, acesta putând doar să constate că, prin voinţa unilaterală a salariatului, efectele contractului individual de muncă sunt suspendate.

În drept, s-au invocat prevederile din Codul de procedură civilă, Legea nr. 53/2003, O.G. nr. 2/2001, Legea nr.554/2004.

În probaţiune, s-au indicat înscrisurile de la dosar.

II. Soluţia instanţei de recurs.

II.1. Aspecte de fapt şi de drept relevante reţinute de prima instanţă:

Prezentul demers judiciar a fost determinat de solicitarea societăţii reclamante A.

S.R.L. formulate în contradictoriu cu pârâtul INSPECTORATUL TERITORIAL DE MUNCĂ X., de a se anula, în parte, procesul-verbal de control seria XX nr. xxxxxx/25.01.2021 emis de pârât, precum și anexa de constatare și de măsuri dispuse în domeniul relațiilor de muncă, ce face parte integrantă din procesul-verbal de control, anume în partea privind măsurile obligatorii dispuse de Inspectoratul Teritorial de Muncă X. în sarcina reclamantei, măsuri constând în:

- clarificarea situaţiei salariaţilor B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., Ş., T., Ţ. și U., în ceea ce priveşte perioadele în care aceştia figurează în ”absenţe motivate”, prin încadrarea lor în unul din temeiurile legale de suspendare a contractelor individuale de muncă;

- transmiterea, în registrul general de evidență a salariaţilor în format electronic, a suspendării contractelor de muncă ale angajaţilor mai sus enumeraţi, conform art. 3 alin.2 lit. o) coroborat cu art. 4 alin.1 lit. e) din Hotărârea nr. 905/2017;

- transmiterea în registrul general de evidență a salariaţilor în format electronic a ”absenţelor nemotivate” pentru V., W., K. și X..

Prin sentinţa recurată, prima instanţă a respins ca neîntemeiată cererea reclamantei, în esenţă, motivat de împrejurarea că, deși, prevederile legale precitate nu instituie expres obligativitatea suspendării contractului individual de muncă pentru ipoteza absentelor motivate/nemotivate, în cauză, această consecință s-a produs ca urmare a conduitei reclamantei de a nu proceda la plata drepturilor salariale aferente în privința angajaţilor care nu s-au prezentat la locul de muncă, deşi plata salariului reprezentă un drept garantat, potrivit art. 159 și următoarele din Legea nr. 53/2003.

Aşa fiind, a apreciat prima instanţă, în contextul în care, reclamanta a înţeles să încuviinţeze situaţiile de absentă motivată/nemotivată a unor salariaţi de la locul de muncă, în sarcina sa exista fie obligaţia de a acorda salariul cuvenit acestora, inclusiv pentru zilele în care angajaţii nu s-au prezentat, fie să emită decizia de suspendare a contractelor individuale de muncă ale salariaţilor în cauză.

Aşadar, obligaţia stabilită în sarcina reclamantei de a proceda la clarificarea situaţiei angajaţilor înregistraţi cu absenţe motivate și care nu au fost plătiţi pentru zilele respective, prin încadrarea acestora în unul din temeiurile legale de suspendare a contractelor individuale de muncă, are un caracter legal, la fel ca şi măsura corelativă constând în transmiterea acestor cazuri de suspendare în registrul general de evidență a salariaţilor în format electronic, astfel cum rezultă din interpretarea coordonată a prevederilor art. 16 alin.6 din Legea nr. 53/2003 raportat la art. 3 alin.2 lit. o și art. 4 alin.1 lit. e din H.G. nr. 905/2017.

II.2. Analiza motivelor de recurs invocate de recurenta-reclamantă:

Curtea constată că recurenta a invocat două motive de nelegalitate, anume cel prevăzut de art. 488 alin. 1 pct. 7 Cod procedură civilă, potrivit căruia: „(1) Casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru următoarele motive de nelegalitate:(…) 7. când s-a încălcat autoritatea de lucru judecat” şi art. 488 alin.1 pct.8 Cod procedură civilă, casarea unei hotărâri în condiţiile date putându-se realiza „când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material”.

Analizând primul motiv de recurs invocat de recurenta reclamantă (art. 488 alin. 1 pct. 7 Cod procedură civilă), Curtea reţine caracterul nefondat al acesteia, întrucât, pentru a se putea reţine că s-a încălcat autoritatea de lucru judecat a unei hotărâri judecătoreşti pronunţate anterior, trebuie ca între cele două cauze judiciare să există o triplă identitate de părţi, obiect şi cauză, astfel cum impun dispoziţiile art. 431 alin.1 Cod procedură civilă.

Or, astfel cum în mod corect a subliniat şi intimata, procesul-verbal de control dedus prezentei judecăţi și procesul-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei obiect al dosarului nr. xxxxx al Judecătoriei Braşov au un regim juridic diferit, fiind acte de sine stătătoare şi independente unul faţă de altul, împotriva procesului-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei putându-se formula plângere contravenţională în condiţiile prevederilor O.G. nr. 2/2001 (ceea ce s-a şi întâmplat), în timp ce procesul-verbal de control este un act administrativ unilateral, litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice locale şi judeţene soluţionându-se în condiţiile Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004.

În consecinţă, Curtea constată că în speţă părţile nu se află în situaţia juridică a efectului negativ al autorităţii de lucru judecat, reglementat de art. 431 alin. (1) din Cod procedură civilă, efect care presupune tripla identitate de părţi, obiect şi cauză, şi care instituie un fine de neprimire, cu consecinţa că orice astfel de acţiune este respinsă, fără a fi cercetată în fond.

În schimb, Curtea constată caracterul întemeiat al criticii anterior sesizate prin prima efectului pozitiv al autorităţii de lucru judecat, astfel că, faţă de dispoziţiile art. 494 rap. la art. 22 alin.1, 2 şi 4 Cod procedură civilă, va proceda la recalificarea acesteia în cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. 1 pct. 5 Cod procedură civilă, în conformitate cu care: „ Casarea unor hotărâri se poate cere…: când prin hotărârea dată instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii”

Sub acest aspect, Curtea constată că în ceea ce priveşte situaţia de „absenţe nemotivate” , inspectorii de muncă nu au dispus, în cuprinsul procesului-verbal de control, vreo măsură concretă pe care societatea urma să o pună în aplicare în intervalul de timp acordat, astfel că, din lecturarea conţinutului actului, se poate constata că există o perfectă identitate de conţinut între aşa-zisa „măsură” privind „transmiterea în registrul general de evidență a salariaţilor în format electronic a absenţelor nemotivate pentru V., W., K. și X.” şi descrierea faptei contravenţionale care a făcut obiectul de analiză în dosar nr. xxxxx al Judecătoriei Braşov.

Or, atâta timp cât Judecătoria Braşov, prin sentinţa civilă nr. 4701/25.05.2021, rămasă definitivă ca atare, a dispus anularea procesului-verbal seria YY nr. xxxxxx din data de 25.01.2021 (prin care petenta a fost sancţionată cu avertisment scris conform art. 7 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001, motivat de împrejurarea că în data de 11.01.2021, orele 10.50, s-a constatat faptul că societatea sus menţionată nu a transmis în registrul electronic de evidenţă a salariaţilor absenţele nemotivate pentru următorii salariaţi: V., pontat cu absenţe nemotivate în perioada 25.09 – 30.09.2020, W. pontată cu absenţe nemotivate în perioada 02.11.2020 – 10.11.2020, K. pontat cu absenţe nemotivate în perioada 02.11 – 06.11.2020 şi X., pontat cu absenţe nemotivate în perioada 02.11- 30.11.2020, săvârşind astfel contravenţia prevăzută de art. 8 alin. 2 din H.G. nr. 905/2017), Curtea constată că în cauză devin incidente dispoziţiile art. 431 alin.2 Cod procedură civilă, în conformitate cu care: „ oricare dintre părţi poate opune lucrul anterior judecat într-un alt litigiu, dacă are legătură cu soluţionarea acestuia din urmă”.

Pe cale de consecinţă, Curtea constată că, sub acest aspect, soluţia adoptată de prima instanţă se impune a fi reformată, pentru a se da eficienţă juridică excepţiei puterii de lucru judecat ( efectului pozitiv al autorităţii de lucru judecat), faţă de dispoziţiile art. 431 alin. (2) din Cod procedură civilă, recurenta reclamantă făcând dovada identităţii între problema soluţionată definitiv şi problema dedusă judecăţii pe partea privind situaţia „absenţelor nemotivate”, instanţa de judecată fiind ţinută să pronunţe aceeaşi soluţie, deoarece, în caz contrar, s-ar ajunge la situaţia încălcării competenţei res judicata a puterii de lucru judecat.

În continuare, Curtea, analizând cel de-al doilea motivul de casare invocat (art.488 alin.1 pct.8 Cod procedură civilă), constată că acesta este neîntemeiat, în esenţă, pentru următoarele considerente:

Esenţa prezentului litigiu ţine de lămurirea afirmaţiei recurentei reclamante în sensul că nu există o dispoziţie legală care să o oblige a încadra situaţiile de „ absenţe motivate” în cea de „suspendare a raportului de muncă”, iar, în consecinţă, nu există nicio obligaţie, în sarcina sa, ca angajator, de a transmite mai departe (în registrul general de evidență a salariaţilor în format electronic) survenirea unor atare situaţii.

Sub acest aspect, Curtea constată că soluţia primei instanţe s-a fundamentat pe concluzia extrasă din coroborarea mai multor dispoziţii legale, în lipsa unei reglementări juridice exprese a situaţiilor de „absenţe motivate” (anume a prevederilor art. 16 alin.6 şi din art. 159 și următoarele Legea nr. 53/2003 raportat la art. 3 alin.2 lit. o și art. 4 alin.1 lit. e din H.G. nr. 905/2017) concluzie în sensul că, atâta timp cât recurenta reclamantă, în calitate de angajator, a înţeles să încuviinţeze situaţiile de absenţe motivate, în sarcina sa subzistă fie obligaţia de a acorda salariul cuvenit acestora (inclusiv pentru zilele în care angajaţii nu s-au prezentat), fie să emită decizia de suspendare a contractelor individuale de muncă ale salariaţilor în cauză.

Verificând raţionamentul adoptat de prima instanţă, Curtea constată că acesta este unul perfect legal, fiind o transpunere în practică a:

- chiar scopului reglementării în drept a tuturor situaţiilor de fapt născute pe fondul raporturilor de muncă, respectiv a dispoziţiilor art. 1 alin.1 din Legea nr. 53/2003- Codul muncii - potrivit cărora: „ Prezentul cod reglementează domeniul raporturilor de muncă, modul în care se efectuează controlul aplicării reglementărilor din domeniul raporturilor de muncă, precum şi jurisdicţia muncii.”

- dispoziţiilor art.278 alin.1 din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, în conformitate cu care„ Dispoziţiile prezentului cod se întregesc cu celelalte dispoziţii cuprinse în legislaţia muncii şi, în măsura în care nu sunt incompatibile cu specificul raporturilor de muncă prevăzute de prezentul cod, cu dispoziţiile legislaţiei civile.”

Or, legislaţia civilă (art. 1 Cod civil) prevede clar că: „ (1) Sunt izvoare ale dreptului civil legea, uzanţele şi principiile generale ale dreptului. (2) În cazurile neprevăzute de lege se aplică uzanţele, iar în lipsa acestora, dispoziţiile legale privitoare la situaţii asemănătoare, iar când nu există asemenea dispoziţii, principiile generale ale dreptului. (3) În materiile reglementate prin lege, uzanţele se aplică numai în măsura în care legea trimite în mod expres la acestea.”

Pe cale de consecinţă, Curtea constată că afirmaţia recurentei reclamante ( potrivit căreia în sensul că nu există o dispoziţie legală care să o oblige a încadra situaţiile de „absenţe motivate” în cea de „suspendare a raportului de muncă”) este infirmată de suportul legal contrar punctat în precedent, „statul de drept” ca şi principiu constituţional (art. 1 alin.3 din Constituţia României) opunându-se instituirii unor practici, de tipul celei sancţionate în cazul reclamantei, în afara celor reglementate ( aşadar, validate juridic) în domeniul raporturilor de muncă.

Aşadar, Curtea constată că este legală soluţia adoptată de prima instanţă de a menţine în circuitul civil actul administrativ dedus judecăţii, act prin care, în esenţă, se instituie în sarcina societăţii recurente reclamante o obligaţie legală de a face, anume o obligaţie de a scoate raporturile de muncă analizate din sfera „de fapt” a şi le încadra în sfera „de drept” în care acestea se impun a se derula.

III. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs.

Pentru toate aceste considerente, văzând că există motive de reformare a hotărârii judecătoreşti atacate în cauză în ceea ce priveşte situaţia „absenţelor nemotivate”, pe fondul efectului pozitiv al judecăţii obiect al dosarului nr. xxxxx al Judecătoriei Braşov, dar că nu există motive de reformare a hotărârii judecătoreşti atacate în ceea ce priveşte situaţia „absenţelor motivate”, în temeiul dispoziţiilor art. 20 alin.3 din Legea nr. 554/2004 coroborat cu art. 498 alin.1 Cod procedură civilă, Curtea va casa în parte sentinţa contestată, urmând ca în rejudecare, să admite în parte cererea formulată de reclamanta A.

S.R.L în contradictoriu cu pârâtul INSPECTORATUL TERITORIAL DE MUNCĂ X., în sensul:

- anulării în parte a procesului-verbal de control seria XX. nr.xxxxxx şi înregistrat sub nr. 1689/25.01.2021 și a anexei de constatare și de măsuri dispuse în domeniul relațiilor de muncă, ce face parte integrantă din procesul-verbal de control, în sensul înlăturării măsurilor obligatorii dispuse de Inspectoratul Teritorial de Muncă X. în sarcina reclamantei privitoare la transmiterea în registrul general de evidență a salariaţilor în format electronic a ”absenţelor nemotivate” pentru V., W., K. și X..

- menţinerii procesului-verbal de control seria XX nr. xxxxxx şi înregistrat sub nr. 1689/25.01.2021 și a anexei de constatare și de măsuri dispuse în domeniul relațiilor de muncă, ce face parte integrantă din procesul-verbal de control, exclusiv în ceea ce priveşte măsurile constând în „clarificarea situaţiei salariaţilor B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., Ş., T., Ţ.,și U., în ceea ce priveşte perioadele în care aceştia figurează în ”absenţe motivate”, prin încadrarea lor în unul din temeiurile legale de suspendare a contractelor individuale de muncă;” şi „ transmiterea, în registrul general de evidență a salariaţilor în format electronic, a suspendării contractelor de muncă ale angajaţilor mai sus enumeraţi, conform art. 3 alin.2 lit. o) coroborat cu art. 4 alin.1 lit. e) din Hotărârea nr. 905/2017”.

În final, faţă de dispoziţiile art. 494 rap. la art. 452 şi art. 453 Cod procedură civilă, Curtea va obliga intimatul pârât la plata către recurenta reclamantă a sumei de 100 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, constând în taxa judiciară aferentă cazului de casare admis, anume cel prevăzut de art. 488 alin.1 pct.7 (recalificat de instanţă în art. 488 alin.1 pct.5) Cod procedură civilă. (fila 38).