Decizie nr. 188/R din 29.03.2023

Art. 35 din Legea nr. 50/1991 - „Împotriva procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției se poate face plângere în termen de 15 zile de la data înmânării sau comunicării acestuia.

Plângerea suspendă executarea sancțiunii amenzii, dar nu suspendă măsura de oprire a executării lucrărilor, dispusă o dată cu aplicarea sancțiunii contravenționale în condițiile art. 28 alin. (1) şi ale art. 29 alin. (2).”

Rezultă din interpretarea acestei dispoziţii legale că odată ce măsura opririi lucrărilor a fost luată printr-un act administrativ, care este chiar procesul - verbal de constatare și sancționare a contravențiilor, sancțiunea complementară nu poate fi atacată distinct de procedura prevăzută pentru atacarea procesului – verbal de constatare a contravenţiei, respectiv procedura contravenţională.

Asupra recursului dedus judecăţii, constată:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii deduse judecăţii

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Braşov la data de 07.06.2022, reclamanta A.

S.R.L. a solicitat în contradictoriu cu pârâta Poliţia Locală X. anularea măsurii administrative de sistare a lucrărilor dispusă prin procesul-verbal seria xx nr. xxxxxxx/17.02.2021 emisă de intimata Poliția Locală X. cu cheltuieli de judecată.

2. Hotărârea primei instanţe

Prin sentinţa civilă nr. 896/CA/24.10.2022, Tribunalul Braşov - Secţia a II-a Civilă, de contencios administrativ şi fiscal a respins excepția necompetenței materiale a instanței invocată din oficiu; a admis excepţia inadmisibilității invocată de pârâtă, prin întâmpinare şi a respins ca inadmisibilă cererea de anulare a măsurii de sistare a lucrărilor dispusă prin procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției seria xx nr. xxxxxxx/8.10.2021 încheiat de Poliția Locală X., cerere întemeiată pe dispozițiile art. 8 din Legea nr. 554/2004, formulată de reclamanta A, în contradictoriu cu Poliţia Locală X.

3. Calea de atac exercitată

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamanta A.

S.R.L. solicitând admiterea recursului, casarea în tot a sentinţei recurate, în sensul admiterii acţiunii introductive de instanţă prin care a solicitat anularea măsurii complementare de sistarea lucrărilor, ca fiind nelegală şi fiind dispusă de un organ care nu are astfel de competente potrivit legii; cu cheltuieli de judecată.

În motivarea recursului a arătat că soluţia instanţei de fond cu privire la inadmisibilitatea cererii de chemare în judecată este nelegală şi netemeinică.

Astfel, a arătat că prin acţiunea în contencios administrativ a solicitat instanţei să anuleze o măsură administrativă, dispusă în lipsa unui act administrativ care să acorde Poliţiei Locale o astfel de atribuţie.

La data întocmirii Procesului-verbal seria xx nr. xxxxxxx/08.10.2021, era în vigoare Dispoziţia de Primar nr. 2473/20.11.2020, prin care se stabileşte că se delegă "exercitarea atribuţiei Primarului Municipiului X., prevăzută de art. 27 alin. 5 din Legea nr.50/1991, privind autorizarea lucrărilor de construcţii, respectiv aplicarea sancţiunii pentru contravenţiile privind disciplina în domeniul autorizării executării lucrărilor de construcţii".

Din actul administrativ enunţat rezultă că i se deleagă şefului Poliţiei Locale, dl.

B., atribuţiile privind “aplicarea sancţiunii” pentru contravenţiile constatate de Poliţia Locală în teren, respectiv atribuţia reglementată de art. 27 alin. 5 din Legea nr.50/1991.

Luarea măsurii de „sistare a lucrărilor”, cea de „intrare în legalitate” sau de „desfiinţare a lucrărilor” realizate fără Autorizaţie de construire este reglementată de prevederile art. 28 din Legea nr.50/1991, iar această atribuţie nu a fost delegată de Primar Politiei Locale X..

În opinia recurentei reclamante, numai instanţa de contencios administrativ putea să verifice dacă actul administrativ în baza căruia Politia Locală dispune sancţiuni şi măsuri complementare, permite sau nu acest lucru, şi, pe cale de consecinţă, să anuleze măsura ca fiind dispusă de un organ care nu are competenţă în acest sens.

A susţinut recurenta reclamantă că, contrar celor reţinute de către instanţa de fond, din considerentele Deciziei nr. 5/12 aprilie 2021, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, rezultă că în procedura contravenţională, instanţa poate aprecia doar asupra sancţiunii principale aplicate nu şi asupra întinderii măsurii complementare; în acest sens, măsura complementară poate fi anulată de instanţa investită cu soluţionarea plângerii contravenţionale, numai dacă anulează procesul-verbal de contravenţie contestat.

În ipoteza în care în procedura contravenţională instanţa nu ar anula sancţiunea principală care să atragă şi anularea măsurii complementare, apărările privind nelegalitatea aplicării sancţiunii complementare de către un organ care nu are competenta să aplice astfel de măsuri nu ar putea fi formulate decât în procedura contencioasă.

Astfel, instanţa de fond trebuia să analizeze limitele delegării de atribuţii şi dacă Poliţia Locală putea să aplice măsura complementară.

Prin urmare, se impunea ca instanţa de fond să analizeze apărările pârâtei, întrucât chiar şi în situaţia constatării legalităţii sancţiunii principale de către judecătorul procedurii contravenţionale, măsura complementară de sistare a lucrărilor nu trebuia aplicată de Poliţia Locală, pentru că această instituţie nu are delegare de atribuţii pentru aplicarea măsurilor reglementate de art.28 din Legea nr.50/1991.

Recurenta reclamantă a arătat că, din analiza textelor legale incidente (art.27 alin.1, art.27 alin.5 şi art.28 din Legea nr. 50/1991) reiese că există mai multe etape în procedura de control şi aplicare a sancţiunilor şi a măsurilor complementare, după cum urmează: o primă etapă este cea a controlului care este realizat de Poliţia Locală care are această competenţă în temeiul art. 8 lit. a) din Legea nr.155/2010; o etapă/procedură de înaintare a procesului verbal de constatare şefului serviciului de urbanism pentru a aplica sancţiunea şi această procedură este reglementată de art. 27 alin. 5 din Legea nr.50/1991 iar pentru aceasta etapă pentru Municipiul X. există o Delegare de atribuţii nr. 2473/20.11.2020 dată de Primar şefului Poliţiei Locale B.; şi etapa de aplicare a măsurilor (intrare în legalitate, sistare a lucrărilor sau demolare), etapă care este reglementată de prevederile art. 28 alin. 2 din Legea nr.50/1991 coroborat cu prevederile art.59 alin. 2 din norma metodologică de aplicare a Legii nr.50/1991, aprobată prin H.G. nr.839/2009, care se realizează de emitentul autorizaţiei de construire, adică de către Primar, iar aceasta atribuţie nu face obiectul delegării de atribuţii.

A menţionat recurenta reclamantă că, potrivit art. 8 lit. a) din Legea nr.155/2010 privind Poliţia Locală, aceasta „efectuează controale pentru identificarea lucrărilor de construcţii executate fără autorizaţie de construire sau desfiinţare, după caz, inclusiv a construcţiilor cu caracter provizoriu”.

Pentru ca Poliţia Locală să poată face mai mult decât o simplă constatare a contravenţiei, atribuţiile reglementate de art. 27 alin.5 din Legea nr.50/1991 au fost delegate şefului Poliţiei Locale X. în baza dispoziţiei de Primar 2473/20.11.2020.

Însă, din cuprinsul Dispoziţiei nr. 2473/20.11.2020, atribuţia de a aplica măsurile administrative complementare aşa cum sunt ele reglementate de art. 28 alin. 2 din Legea nr.50/1991, nu face obiectul acesteia.

Pentru toate aceste considerente, recurenta reclamantă a apreciat ca fiind nelegală şi netemeinică soluţia instanţei de fond de respingere a cererii de chemare în judecată ca inadmisibilă şi a solicitat admiterea recursului aşa cum a fost formulat.

În drept, a invocat Legea nr. 554/2004.

Recursul a fost timbrat cu 50 lei conform art. 25 alin.2 lit. a din O.U.G. nr.80/2013.

4. Apărarea intimatei

Intimata-pârâtă Poliţia Locală X. nu a formulat întâmpinare dar a depus note scrise prin care a solicitat menţinerea Sentinţei civile nr. 896/CA/24.10.2022 ca fiind legală şi temeinică şi respingerea recursului ca fiind nefondat.

Pe fondul cauzei, a arătat că în urma sesizărilor nr.25430/29.12.2020 şi 25462/30.12.2020 formulate de C.

S.R.L, privind lucrările de construire executate la imobilul situat în Jud.

X., Str.D., nr.x-x, în data de 21.01.2021, poliţiştii locali din cadrul Biroului Disciplină în Construcţii şi Afişaj Stradal au efectuat un control la această adresa împreună cu un reprezentant din partea beneficiarului, ocazie cu care s-au verificat aspectele sesizate legate de prăbuşirea unei porţiuni din împrejmuirea ce delimitează şantierul în lucru de restul proprietăţilor, de pe un drum de acces ce nu era delimitat sau împrejmuit.

În urma controlului s-a constatat că la cele 2 subsoluri au fost aduse modificări faţă de proiectul tehnic ce a stat la baza eliberării autorizaţiei de construire cu nr. xxx/08.05.2019, în sensul că numita E.

S.R.L în calitate de Executant şi Beneficiar al lucrărilor, a executat lucrări de construire nerespectând autorizaţia de construire cu nr. xxx/08.05.2019, având ca obiect construire "Bloc locuinţe colective, birouri şi spaţii comerciale cu regimul de înălţime SI+S2+P+6E", prin mutarea diafragmelor de beton armat de la cele două subsoluri între axele E-I (aprox. 26.00ml) cu axele 1-11 (aprox. 20.00 ml).

Astfel, s-a constatat că lucrările au fost executate fără a respecta documentaţia tehnică ce a stat la baza eliberării autorizaţiei de construire cu nr. xxx/05.08.2019.

Constatând că prin fapta comisă, petenta a încălcat prevederile art.26 alin.1 lit. a din Legea nr. 5071991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii, poliţistul local i-a întocmit procesul-verbal de constatare a contravenţiei nr. xxxxxxx/17.02.2021, directorul executiv împuternicit prin dispoziţia nr. 2473/2020, a aplicat sancţiunea principală prevăzută de art.26 alin.2 - amenda contravenţională în cuantum de 10.000 lei şi sancţiunea complementară: oprirea lucrărilor de îndată şi intrarea în legalitate, în termen de 90 de zile de la data comunicării procesului verbal, conform prevederilor Legii nr.50/1991 republicată.

Cu privire la plângerea contravenţională formulată împotriva acestui proces-verbal contravenţional, intimata pârâtă a precizat că s-a pronunţat instanţa de fond în sensul că a respins plângerea contravenţională ca neîntemeiată.

Astfel, a apreciat intimata pârâtă că fapta de săvârşirea căreia se face vinovată petenta a fost corect reţinută de către agentul constatator, fiind îndeplinită condiţia unicităţii, care reprezintă corespondenţa ce trebuie să existe între fapta concret comisă de către contravenient şi modul abstract descris prin norma de incriminare a contravenţiei (executarea sau desfiinţarea, cu nerespectarea prevederilor autorizaţiei şi a proiectului tehnic, a lucrărilor prevăzute la art. 3, cu excepţia celor menţionate la lit. b), precum şi continuarea executării lucrărilor autorizate fără solicitarea unei noi autorizaţii de construire în situaţiile prevăzute la art. 7 alin. (15), de către investitor şi executant, faptă sancţionată de art. 26 lit. b din Legea nr. 50/1991).

A mai arătat intimata pârâtă că, în situaţia modificărilor soluţiilor tehnice generale care nu se încadrează în condiţiile legale, beneficiarul/investitorul/managerul de proiect are obligaţia de a nu începe sau de a opri lucrările, dună caz, şi de a solicita emiterea unei noi autorizaţii de construire; pentru obţinerea acesteia va depune o nouă documentaţie tehnică, elaborată în condiţiile modificărilor survenite.

Or, modul în care a fost săvârşită fapta, aşa cum a fost descrisă în procesul verbal contravenţional, nu se încadrează în excepţiile prevăzute de art. 67 alin. 2 din normele metodologice de aplicare a Legii nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii, cum în mod eronat se apără petenta.

Intimata pârâtă a susţinut că, potrivit art. 1 alin. 1 din Legea nr.50/1991, republicată, executarea lucrărilor de construcţii este permisă numai pe baza unei autorizaţii de construire sau desfiinţare, emisă în condiţiile prezentei legi.

Art. 26 din acelaşi act normativ prevede că reprezintă contravenţii dacă nu au fost săvârşite în altfel de condiţii încât, potrivit legii, să fie considerate infracţiuni executarea sau desfiinţarea, totală ori parţială, fără autorizaţie a lucrărilor prevăzute la art. 3, cu excepţia celor prevăzute la lit. b) de către investitor şi executant.

În opinia intimatei pârâte, raţiunea legiuitorului la adoptarea Legii nr. 50/1991 a fost de a imprima o disciplină severă în construcţii, astfel că atunci când se execută lucrări fără autorizaţie de construire sau cu nerespectarea autorizaţiei de construire, să fie sancţionaţi atât investitorul cât şi executantul, fiecare distinct pentru fapta lui, răspunderea contravenţională fiind personală.

Astfel, legiuitorul sancţionează fapta de a efectua lucrări fără autorizaţie, fără a deosebi după cum persoana care le efectuează este proprietarul sau investitorul imobilului în care se efectuează lucrările neautorizate, astfel că în cauză, petentul are calitatea procesuală activă, fiind persoana juridică ce a săvârşit contravenţia.

A opinat intimata pârâtă că instanţa de fond, analizând plângerea şi probele aflate la dosar, a reţinut în mod obiectiv şi corect că motivele invocate nu pot înlătura răspunderea contravenţională a acesteia, fapta reţinută în cuprinsul procesul verbal fiind corect individualizată, aceasta întrunind toate elementele constitutive ale contravenţiei.

Pentru toate acestea a solicitat respingerea recursului.

În drept a invocat Codul de procedură civilă.

În probaţiune a solicitat administrarea probei cu înscrisurile aflate la dosarul cauzei.

II. Considerentele Curţii asupra recursului

Analizând, în conformitate cu dispoziţiile art.499 din Codul de procedură civilă, susţinerile părţilor şi ansamblul materialului probator existent la dosar, Curtea constată următoarele:

Motivele de recurs invocate de recurenta reclamantă – greşita aplicare a normelor de drept material – se încadrează în dispoziţiile art. 488 pct. 8 Cod procedură civilă, dar nu sunt fondate.

Astfel, Curtea reţine că prima instanţă a fost învestită cu acţiune având ca obiect anularea măsurii administrative de sistare a lucrărilor dispusă prin procesul-verbal seria xx nr. xxxxxxx/17.02.2021 emisă de intimata Poliția Locală X.;

Acţiunea a fost respinsă ca inadmisibilă cu motivarea, în esenţă, că, întrucât măsura opririi lucrărilor a fost luată printr-un act administrativ, care este chiar procesul - verbal de constatare și sancționare a contravențiilor, sancțiunea complementară nu poate fi atacată separat de actul administrativ.

Analizând criticile recurentei, Curtea constată că prima instanţă a făcut o corectă aplicare a normelor de drept material incidente cauzei.

Curtea reţine în drept că potrivit art. 35 din Legea 50/1991 „Împotriva procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției se poate face plângere în termen de 15 zile de la data înmânării sau comunicării acestuia.

Plângerea suspendă executarea sancțiunii amenzii, dar nu suspendă măsura de oprire a executării lucrărilor, dispusă o dată cu aplicarea sancțiunii contravenționale în condițiile art. 28 alin. (1) şi ale art. 29 alin. (2).”

Rezultă din interpretarea acestei dispoziţii legale că odată ce măsura opririi lucrărilor a fost luată printr-un act administrativ, care este chiar procesul-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor, sancțiunea complementară nu poate fi atacată distinct de procedura prevăzută pentru atacarea procesului-verbal de constatare a contravenţiei, respectiv procedura contravenţională.

Argumentul dedus de recurentă din interpretarea deciziei Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 5/2021 nu poate fi primit, întrucât prin această decizie s-a statuat că instanţa învestită cu soluţionarea plângerii contravenţionale formulate împotriva unui proces-verbal de contravenţie, prin care s-a aplicat sancţiunea complementară a suspendării temporare a exercitării dreptului de a conduce nu are posibilitatea să examineze proporţionalitatea acestei sancţiuni complementare, iar nu că nu este competentă să înlăture această sancţiune.

Această distincţie rezultă fără echivoc din considerentele deciziei, unde la punctul 69 se arată că :”În acest context, judecătorul are posibilitatea de a înlătura sancţiunile complementare prevăzute de art. 100 alin. (3), art. 101 alin. (3) şi art. 102 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 doar în situaţia în care dispune anularea procesului-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei, nu şi atunci când menţine sancţiunea principală a amenzii sau o înlocuieşte cu cea a avertismentului.”

Referitor la criticile vizând competenţa aplicării sancţiunii, în drept, Curtea reţine că potrivit dispoziţiilor art. 27 alin. 5 din Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii „Procesele-verbale de constatare a contravenţiilor, încheiate de organele de control ale administraţiei publice locale, se înaintează, în vederea aplicării sancţiunii, şefului compartimentului care coordonează activitatea de amenajare a teritoriului şi de urbanism sau, după caz, preşedintelui consiliului judeţean ori primarului unităţii administrativ-teritoriale sau al sectorului municipiului Bucureşti în a cărui rază s-a săvârşit contravenţia.”, iar potrivit art. 28 alin. 1 din Legea nr. 50/1991 „O dată cu aplicarea amenzii pentru contravențiile prevăzute la art. 26 alin. (1) lit. a) şi b) se dispune oprirea executării lucrărilor, precum şi, după caz, luarea măsurilor de încadrare a acestora în prevederile autorizației sau de desființare a lucrărilor executate fără autorizație ori cu nerespectarea prevederilor acesteia, într-un termen stabilit în procesul-verbal de constatare a contravenției.”

Din interpretarea sistematică a acestor dispoziţii legale rezultă că aplicarea sancţiunii vizează atât sancţiunea amenzii, cât şi sancţiunile prevăzute la art. 28, astfel că în mod neîntemeiat susţine recurenta că odată ce prin dispoziţia de Primar nr. 2473/20.11.2020 s-a delegat poliţiei locale doar atribuţia prevăzută la art. 27 alin. 5 din Legea nr. 50/1991 autoritatea intimată , respectiv Poliţia Locală nu ar fi avut atribuţia legală de a aplica şi sancţiunile prevăzute la art. 28 alin. 1 din Legea nr. 50/1991.

Pentru toate aceste considerente, constatând incidenţa art. 496 Cod procedură civilă, Curtea va respinge recursul declarat de recurenta S.C.

A.

S.R.L. împotriva sentinţei civile nr. 896/CA/24.10.2022 pronunţată de Tribunalul Braşov, Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, pe care o va menţine.