Decizie nr. 512/R din 29.09.2022

Legislaţie relevantă : art. 1 alin. 51 din O.U.G. nr. 83/2014, art. 31 din O.U.G. nr. 57/2015, astfel cum a fost modificată prin O.U.G. nr. 20/2016 şi O.U.G. nr. 43/2016, art. 385 alin. 1 şi 2 din Codul administrativ

Intimatul – reclamant nu deţine o funcţie publică în administraţia publică centrală, în speţă în cadrul Ministerului Mediului, Apelor şi Pădurilor sau al Gărzii Naţionale de Mediu – Comisariatul General, aflată în subordinea M.M.A.P., ci deţine o funcţie publică teritorială în cadrul Comisariatului Judeţean B., structură fără personalitate juridică aflată în subordinea Gărzii Naţionale de Mediu conform art. 2 alin. 1 din O.U.G. nr. 17/2005, astfel că nu îi pot fi recunoscute drepturile salariale constatate prin Ordinul nr. 1006/29.06.2021 al Ministrului Mediului, Apelor şi Pădurilor.

Prin sentinţa civilă nr. 163/07.04.2020 pronunţată de Tribunalul Covasna – Secţia civilă s-a dispus admiterea excepţiei prescripției dreptului material la acțiune invocată prin întâmpinare şi, în consecinţă, a fost respinsă, ca prescrisă, acţiunea formulată de reclamantul A. împotriva pârâtei Garda Naţională de Mediu - Comisariatul General Bucureşti, având ca obiect obligarea pârâtei la emiterea unei decizii privind plata drepturilor salariale aferente perioadei 21.12.2016 - 08.12.2018 şi la plata diferenţelor de drepturi salariale pentru aceeaşi perioadă.

Prin dispoziţiile aceleiaşi sentinţe civile Tribunalul Covasna a admis în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâta Garda Naţională de Mediu - Comisariatul General Bucureşti, şi în consecinţă, a dispus obligarea pârâtei la emiterea de decizii privind drepturile salariale cuvenite reclamantului începând cu data de 09.12.2018 pentru funcţia de comisar şef gradul II, în conformitate cu Ordinul nr. 1006 din 29.06.2021 al Ministerului Mediului, Apelor şi Pădurilor şi a Anexei acestuia, precum şi obligarea pârâtei la calcularea şi plata diferenţelor salariale dintre salariul recalculat şi cel acordat, începând cu data de 09.12.2018, sume ce vor fi actualizate cu indicele de inflaţie.

Împotriva acestei hotărâri, pârâta Garda Naţională de Mediu – Comisariatul General a declarat – în termenul legal - recurs, prin care a solicitat casarea în totalitate a sentinţei recurate şi, în rejudecare, respingerea ca neîntemeiată a acţiunii în contencios administrativ.

În motivarea cererii de recurs formulate, recurenta – pârâtă a invocat motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. 1 pct. 8 Cod procedură civilă, în susţinerea căruia a arătat că sentinţa civilă recurată este insuficient motivată prin prisma prevederilor legale incidente invocate şi nu cuprinde argumentele fundamentale care să poată duce la o soluţie de legalitate a acesteia.

A susţinut recurenta – pârâtă că judecătorul fondului, în mod nepermis, a echivalat salarizarea unui funcţionar public încadrat pe o funcţie publică teritorială de conducere cu nivelul de salarizare al unei funcţii publice de stat de conducere, iar în cursul judecăţii analiza dispoziţiilor art. 385 din Codul administrativ a fost omisă.

Recurenta – pârâtă a invocat dispoziţiile art.

I din O.U.G. nr. 58/10.10.2012, privind modificarea art. 2 alin. 1 din O.U.G. nr. 17/2005 şi a arătat că intimatul – reclamant beneficiază de drepturi salariale la nivel maxim de şef serviciu public deconcentrat, respectiv la Comisariatul Judeţean B. pentru funcţia publică teritorială de comisar şef asimilată ca nivel de salarizare cu funcţia publică de şef serviciu la nivel teritorial, recurenta – pârâtă subliniind distincţia dintre personalul încadrat la Comisariatul Judeţean B. şi Comisariatul General al GNM, aspecte care rezultă din statul nominal de funcţii depus.

A susţinut recurenta – pârâtă că, în raport cu Decizia nr. 794/15.12.2016 a Curţii Constituţionale şi Decizia nr. 49/2018 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, intimatul – reclamant nu poate beneficia de o altă salarizare decât cea care a fost stabilită deja prin acte administrative emise şi necontestate.

În interpretarea principiului legalităţii, reglementat de Legea – cadru nr. 153/2017, drepturile de natură salarială se stabilesc prin norme juridice de forţa legii, iar pentru perioada vizată de către reclamant în cererea de chemare în judecată, respectiv 21.12.2016 şi până la data plăţii efective, nu a operat niciun act normativ de stabilire a drepturilor salariale sau care ar obliga instituţia la stabilirea unor drepturi de natură salarială de care ar fi beneficiat reclamantul şi pe care instituţia recurentă nu le-a pus în aplicare, aspect neanalizat de către instanţă.

Instanţa nu a analizat existenţa în cadrul instituţiei a unui alt nivel de salarizare decât cel deţinut de către intimatul – reclamant, aprecierile instanţei fiind doar prin prisma deciziilor de salarizare ale acestuia şi a nivelului de salarizare stabilit prin Ordin, fără a lua în considerare că reclamantul este încadrat pe funcţie teritorială de conducere de comisar şef, potrivit dispoziţiilor din Legea – cadru, încadrarea acestuia şi respectiv salarizarea fiind stabilită la nivel maxim pentru funcţia deţinută.

Recurenta – pârâtă a invocat dispoziţiile art. 1 alin. 1 din H.G. nr. 1005/2012, art. 7 şi art. 8 alin. 1 şi 2 din Legea nr. 188/1999, art. 1 din Legea nr. 71/2015 şi a susţinut că, la data intrării în vigoare a O.U.G. nr. 20/2016, intimatul – reclamant deţinea funcţia de conducere de comisar – şef, fiind salarizat la nivelul maxim din cadrul instituţiei în care îşi desfăşoară activitatea, pentru funcţia deţinută.

Raportat la dispoziţiile art. 3 alin. 4 din Legea – cadru nr. 153/2017, în ceea ce priveşte Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 8/2021, precum şi faţă de salarizarea pe anul 2021, recurenta – pârâtă a arătat că, prin adresa Ministerului Mediului, Apelor şi Pădurilor nr.

DRU/11088/18.05.2021, i-a fost comunicat faptul că majorarea cheltuielilor salariale se face în limita cheltuielilor bugetare aprobate cu aceeaşi destinaţie pentru anul 2021, iar în ceea ce priveşte salarizarea intimatului – reclamant potrivit noilor prevederi legale, recurenta – pârâtă a invocat dispoziţiile art. 36 alin. 1, art. 38 alin. 1, alin. 2 şi alin. 4 din Legea nr. 153/2017, art. 34 din O.U.G. nr. 114/2018, O.U.G. nr. 226/2020.

În drept recurenta – pârâtă a invocat dispoziţiile art. 446, art. 488 alin. 1 pct. 8 Cod procedură civilă, Codul civil, H.G. nr. 1005/2012, Legea – cadru nr. 284/2010, Legea nr. 153/2017, O.U.G. nr. 20/2016 pentru modificarea şi completarea O.U.G. nr. 57/2015.

Intimatul – reclamant A. a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca neîntemeiat şi nefondat.

În motivare, intimatul – reclamant a arătat că recurenta Garda Naţională de Mediu – Comisariatul General Bucureşti a dezvoltat motive de recurs fie contradictorii, fie străine de obiectul cauzei, solicitând casarea în totalitate a sentinţei civile, deşi instanţa de fond a admis în parte cererea de chemare în judecată, admiţând excepţia prescripţiei invocată de Garda Naţională de Mediu.

Referitor la faptul că pentru perioada 2016-2022 intimatul – reclamant a fost salarizat corespunzător, acesta a arătat că, la data emiterii deciziilor de salarizare pentru perioada menţionată, nu existau diferenţe salariale pentru funcţii similare şi nici Ordinul nr. 1006/2021 nu fusese emis, prin emiterea Ordinului nr. 1006/2021 Ministerul eliminând inechităţile salariale existente în instituţiile subordonate acestuia, iar acest Ordin trebuia pus în aplicare de către Garda Naţională de Mediu, aşa cum prevede art. 3 din acest Ordin.

A mai arătat intimatul – reclamant că eronat face trimitere recurenta – pârâtă la funcţii de stat şi funcţii teritoriale, prevederile acestui Ordin nefăcând nicio distincţie.

A mai arătat intimatul – reclamant că Ordinul nr. 1006/2021 a fost emis pentru punerea în aplicare a Deciziei CCR nr. 794/2016 şi a invocat Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 8/2021, prin care se dă o interpretare art. 39 din Legea nr. 153/2021.

Intimatul – reclamant a menţionat că temeiul legal al acţiunii sale nu este Decizia nr. 794/2016, aşa cum greşit menţionează recurenta, ci Ordinul nr. 1006/2021 privind stabilirea nivelului maxim al salariilor de bază/indemnizaţiilor de încadrare pentru fiecare categorie profesională – funcţie, grad profesional, gradaţie, aflat în plată în cadrul aparatului propriu al Ministerului Mediului şi al celorlalte instituţii subordonate acestuia la data de 21.12.2016, neexistând nicio justificare pentru neaplicarea acestui act normativ.

Împotriva sentinţei civile nr. 163/07.04.2022 pronunţată de Tribunalul Covasna – Secţia civilă a declarat, de asemenea, recurs – în termenul legal – reclamantul A., solicitând casarea în parte a sentinţei civile recurate şi, în rejudecare, admiterea cererii de chemare în judecată, respectiv obligarea pârâtei la emiterea unei decizii privind stabilirea drepturilor salariale, conform Ordinului Ministrului Mediului, Apelor şi Pădurilor nr. 1006/29.06.2021, pentru funcţia de comisar şef, echivalentă cu şef serviciu, începând cu data de 21.12.2016 până la data de 28.03.2022, precum şi obligarea pârâtei să calculeze şi să plătească intimatului – reclamant, începând cu data de 21.12.2016 până la data de 28.03.2022, diferenţele salariale retroactive rezultate în urma majorărilor salariilor de bază/indemnizaţiei de încadrare, sume indexate şi actualizate conform legii, astfel cum acestea au fost stabilite prin Ordinul Ministrului Mediului, Apelor şi Pădurilor nr. 1006/29.06.2021.

În motivarea cererii de recurs formulate, recurentul – reclamant a arătat că, în urma apariţiei O.U.G. nr. 67/2022, Ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor a emis Ordinul nr. 721/04.04.2022 privind echivalarea salariilor de bază aferente fiecărei funcţii a personalului din cadrul Gărzii Naţionale de Mediu cu salariile de bază ale personalului din cadrul Gărzilor Forestiere, astfel că Ordinul nr. 1006/29.06.2021 trebuie aplicat doar până la data de 28.03.2022, dată de la care a fost stabilit actualul salariu al recurentului – reclamant, salariu stabilit corect la un nivel superior celui ce face obiectul prezentei cauze.

A menţionat recurentul – reclamant că recursul său vizează doar perioada 21.12.2016 -08.12.2018 pentru care instanţa de fond a admis excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, susţinând în acest sens că Ordinul nr. 1006 a fost emis la 29.06.2021, prin urmare data de la care începe să curgă termenul de prescripţie este data emiterii actului normativ, 29.06.2021.

A arătat recurentul – reclamant că instanţa de fond a încălcat evident dispoziţiile art. 2523 Cod civil, Ordinul nr. 1006/2021 fiind un act normativ, care produce efecte de la data emiterii acestuia, 29.06.2021, deci data la care recurentul – reclamant a cunoscut prejudiciul suferit şi implicit s-a născut dreptul la acţiune este data adoptării actului normativ menţionat, respectiv 29.06.2021., fiind evident că acţiunea a fost formulată în cadrul termenului general de prescripţie de 3 ani.

Intimata – pârâtă Garda Naţională de Mediu – Comisariatul General a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului formulat de recurentul – reclamant ca neîntemeiat.

În motivare, intimata – pârâtă a arătat că, raportat la perioada de timp pentru care se solicită să fie adusă la îndeplinire obligaţia de emitere a deciziei de salarizare, respectiv 21.12.2016 – 08.12.2018, instanţa corect a admis excepţia prescripţiei dreptului la acţiune, conform art. 2517 şi art. 2503 alin. 1 Cod civil, art. 268 alin. 1 lit. c) şi alin. 2 din Codul muncii.

Cererile de recurs sunt scutite de plata taxei judiciare de timbru conform art. 29 alin. 4 din O.U.G. nr. 80/2013 şi art. 270 din Codul muncii.

În probaţiune, în recurs, recurentul – reclamant a depus la dosar înscrisuri.

Analizând sentinţa atacată prin prisma motivelor de recurs invocate de către recurenta – pârâtă Garda Naţională de Mediu – Comisariatul General Bucureşti şi de recurentul – reclamant A., Curtea reţine următoarele :

Cererea de recurs formulată de recurentul – reclamant A. vizează modalitatea de soluţionare de către prima instanţă a excepţiei prescripţiei dreptului material la acţiune, astfel că, în conformitate cu dispoziţiile art. 248 alin. 1 Cod procedură civilă, această cerere de recurs urmează a fi soluţionată cu prioritate.

Motivele de recurs invocate de recurentul – reclamant se încadrează în cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. 1 pct. 8 Cod procedură civilă, caz de casare care este, însă, nefondat.

Astfel, Curtea reţine că, în mod corect a reţinut prima instanţă că excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune pentru drepturile salariale aferente perioadei 21.12.2016 – 08.12.2018 este fondată, termenul general de prescripţie de 3 ani împlinindu-se pentru aceste drepturi, întrucât reclamantul a formulat cererea de chemare în judecată abia la data de 09.12.2021.

Recurentul – reclamant a susţinut modalitatea greşită de soluţionare a excepţiei prescripţiei dreptului material la acţiune pentru perioada 21.12.2016 – 08.12.2018, arătând că, data de la începe să curgă termenul de prescripţie, în conformitate cu dispoziţiile art. 2523 Cod civil, este data de 29.06.2021, data emiterii Ordinului Ministrului Mediului, Apelor şi Pădurilor nr. 1006/29.06.2021, cu privire la care recurentul – reclamant susţine că are caracter normativ.

În privinţa susţinerilor recurentului – reclamant, Curtea reţine, în primul rând, că Ordinul nr. 1006/29.06.2021 emis de Ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor reprezintă un act administrativ cu caracter individual, iar nu un act administrativ cu caracter normativ, astfel cum susţine recurentul – reclamant.

Astfel, prin Ordinul nr. 1006/29.06.2021 s-a constatat că, la data de 21.12.2016, nivelul maxim al salariilor de bază/indemnizaţiilor de încadrare pentru fiecare categorie profesională – funcţie, grad profesional, gradaţie, aflat în plată, din cadrul aparatului propriu al Ministerului Mediului, Apelor şi al Pădurilor şi al celorlalte instituţii subordonate acestuia, este cel prevăzut în Anexa la acest Ordin.

Criteriile principale în raport cu care actele administrative se clasifică în acte cu caracter normativ şi acte cu caracter individual sunt, pe de o parte, scopul pentru care acestea au fost adoptate sau emise, iar pe de altă parte, întinderea efectelor juridice produse.

În ceea ce priveşte primul criteriu, în doctrină este unanim acceptat că actele administrative cu caracter normativ sunt adoptate/emise în scopul organizării executării legii/dispoziţiilor legale, iar actele administrative cu caracter individual se emit întotdeauna exclusiv pentru punerea în aplicare, pentru aplicarea în concret a legii/dispoziţiilor legale.

Or, în speţă, Ordinul nr. 1006/29.06.2021 a fost emis pentru aplicarea în concret a dispoziţiilor legale referitoare la stabilirea nivelului maxim al salariului de bază/indemnizaţiei de încadrare din cadrul aceleiaşi categorii profesionale şi familii ocupaţionale, indiferent de instituţie sau autoritate publică, începând cu data de 21.12.2016, conform Deciziei nr. 794/2016 a Curţii Constituţionale, prin care a fost admisă excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 31 alin. 12 din O.U.G. nr. 57/2015 (introdus prin O.U.G. nr. 43/2016), obligarea Ministerului Mediului, Apelor şi al Pădurilor la emiterea acestui Ordin fiind dispusă prin sentinţa civilă nr. 592/F/08.05.2018 a Tribunalului Ialomiţa, definitivă.

În ceea ce priveşte întinderea efectelor produse, actele administrative cu caracter normativ conţin reguli/norme cu caracter general, având aplicabilitate într-un număr nedefinit de situaţii, astfel că produc efecte juridice erga omnes faţă de un număr nedefinit de persoane, în timp ce actele administrative cu caracter individual urmăresc realizarea unor raporturi juridice într-o situaţie strict determinată şi produc efecte fie faţă de o singură persoană, fie faţă de un număr determinat sau determinabil de persoane.

În speţă, Ordinul nr. 1006/29.06.2021, prin care s-a constatat nivelul maxim de salarizare în cadrul Ministerului Mediului, Apelor şi al Pădurilor şi al celorlalte instituţii subordonate acestuia la data de 21.12.2016, este aplicabil în situaţii strict determinate şi produce efecte juridice faţă de un număr determinat/determinabil de persoane, respectiv persoanele care sunt angajate şi salarizate în cadrul aparatului propriu al Ministerului Mediului, Apelor şi al Pădurilor şi al celorlalte instituţii subordonate acestuia, fiind, aşadar, şi din această perspectivă un act administrativ cu caracter individual, iar nu un act administrativ cu caracter normativ, care să fie supus publicării în Monitorul Oficial conform art. 11 alin. 1 din Legea nr. 24/2000.

În al doilea rând, Curtea reţine că, Ordinul nr. 1006/29.06.2021 emis de Ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor nu consacră, începând cu data emiterii sale, o situaţie juridică nouă şi nu determină naşterea unor drepturi salariale noi în favoarea personalului Ministerului Mediului, Apelor şi al Pădurilor şi al celorlalte instituţii subordonate acestuia, ci doar constată care este nivelul de salarizare din cadrul acestor instituţii, nivel de salarizare aflat în plată la data de 21.12.2016, preexistent emiterii Ordinului menţionat.

Dreptul la acţiune al recurentului – reclamant pentru stabilirea nivelului maxim de salarizare pentru funcţia de comisar şef din cadrul Comisariatului Judeţean B. s-a născut la data de 09.04.2015, data intrării în vigoare a Legii nr. 71/2015, prin care au fost introduse dispoziţiile art. 1 alin. 51 din O.U.G. nr. 83/2014 - act normativ care îi recunoaşte drepturile salariale pretinse -, sau cel târziu la data de 21.12.2016, data publicării în Monitorul Oficial a Deciziei nr. 794/2016 a Curţii Constituţionale, referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 31 alin. 12 din O.U.G. nr. 57/2015.

Potrivit dispoziţiilor art. 2523 Cod civil, „Prescripţia începe să curgă de la data când titularul dreptului la acţiune a cunoscut sau, după împrejurări, trebuia să cunoască naşterea lui”, iar în speţă, recurentul – reclamant a cunoscut sau trebuia să cunoască naşterea dreptului la acţiunea în stabilirea la nivel maxim a drepturilor salariale pentru funcţia publică pe care o deţine cel târziu la data publicării în Monitorul Oficial a Deciziei nr. 794/2016 a Curţii Constituţionale, respectiv la data de 21.12.2016, iar nu doar la data emiterii Ordinul nr. 1006/29.06.2021, act care doar constată nivelul maxim de salarizare existent încă de la data de 21.12.2016.

Faţă de aceste considerente, în temeiul art. 496 alin. 1 Cod procedură civilă, Curtea va respinge recursul formulat de recurentul - reclamant A. împotriva sentinţei civile nr. 163/07.04.2022 pronunţată de Tribunalul Covasna – Secţia civilă, menţinând dispoziţiile sentinţei civile recurate cu privire la admiterea excepţiei prescripţiei dreptului material la acţiune şi respingerea ca prescrisă a acţiunii formulate de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâta Garda Naţională de Mediu – Comisariatul General Bucureşti, având ca obiect obligarea pârâtei la emiterea unei decizii privind plata drepturilor salariale aferente perioadei 21.12.2016 – 08.12.2018 şi la plata diferenţelor de drepturi salariale pentru aceeaşi perioadă.

În privinţa recursului formulat de recurenta – pârâtă Garda Naţională de Mediu – Comisariatul General, Curtea reţine că recurenta – pârâtă a invocat cazurile de casare prevăzute de art. 488 alin. 1 pct. 6, pct. 7 şi 8 Cod procedură civilă.

În privinţa motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. 1 pct. 6 Cod procedură civilă, instanţa reţine că recurenta l-a invocat numai la nivel formal, fără ca în motivarea în concret a recursului să releve aspectele de conţinut ale hotărârii atacate care să contureze şi să susţină concluzia că aceasta este nemotivată, că ar conţine motive contradictorii sau străine de natura cauzei, pentru incidenţa în cauză a cazului de casare invocat, iar Curtea constată că instanța de fond a înfățişat într-o manieră clară și coerentă argumentele avute în vedere în adoptarea soluţiei de admitere în parte a cererii de chemare în judecată, fiind respectate astfel cerinţele prevăzute de art. 425 alin. 1 lit. b) Cod procedură civilă.

Tot la nivel formal a invocat recurenta – pârâtă şi motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. 1 pct. 7 Cod procedură civilă – „când s-a încălcat autoritatea de lucru judecat” -, fără a justifica în vreun fel în motivarea cererii de recurs incidenţa acestui caz de casare.

Prin urmare, Curtea reţine că aceste critici sunt nefondate.

Motivele de recurs formulate de recurenta – pârâtă se circumscriu cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. 1 pct. 8 Cod procedură civilă, recurenta – pârâtă susţinând aplicarea greşită de către prima instanţă a normelor de drept material referitoare la salarizarea la nivel maxim pentru personalul din cadrul aceleiaşi instituţii sau autorităţi publice, iar acest motiv de recurs este fondat.

Reţinând îndreptăţirea intimatului – reclamant de a beneficia, începând cu data de 09.12.2018, de drepturile salariale pentru funcţia de comisar şef gradul II în conformitate cu Ordinul nr. 1006/29.06.2021 al Ministrului Mediului, Apelor şi Pădurilor, prima instanţă a realizat o aplicare greşită a dispoziţiilor Legii nr. 71/2015 prin care a fost introdus alin. 51 al art. 1 din O.U.G. nr. 83/2014 şi a dispoziţiilor art. 31 din O.U.G. nr. 57/2015, modificată şi completată prin O.U.G. nr. 20/2016 şi prin O.U.G. nr. 43/2016.

În mod esenţial, Curtea reţine că, prin Ordinul nr. 1006/29.06.2021 emis de Ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor, s-a constatat că, la data de 21.12.2016, nivelul maxim al salariilor de bază/indemnizaţiilor de încadrare pentru fiecare categorie profesională – funcţie, grad profesional, gradaţie, aflat în plată, din cadrul aparatului propriu al Ministerului Mediului, Apelor şi Pădurilor şi al celorlalte instituţii subordonate acestuia este cel prevăzut în Anexa la acest ordin.

Ordinul nr. 1006/29.06.2021 a fost emis de către Ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor în executarea sentinţei civile nr. 592/F/08.05.2018 pronunţată în dosarul nr. xxxxx de Tribunalul Ialomiţa – Secţia civilă – rămasă definitivă prin decizia civilă nr. 5403/16.10.2018 a Curţii de Apel Bucureşti -, prin care s-a dispus obligarea Ministerului Mediului, Apelor şi Pădurilor să emită un act administrativ prin care să stabilească nivelul maxim al salariilor de bază/indemnizaţiilor de încadrare pentru fiecare categorie profesională, funcţie, grad profesional, gradaţie, aflat în plată, din administraţia publică centrală, conform Deciziei nr. 794/2016 a Curţii Constituţionale, începând cu data de 21.12.2016, şi să transmită acest act către Garda Naţională de Mediu.

Aşadar, astfel cum rezultă din dispozitivul sentinţei civile nr. 592/F/08.05.2018 a Tribunalului Ialomiţa, în baza căreia a fost emis Ordinul nr. 1006/29.06.2021, precum şi din conţinutul său, acest Ordin constată nivelul maxim de salarizare pentru fiecare categorie profesională, funcţie, grad profesional, gradaţie, aflat în plată, din administraţia publică centrală, adică din aparatul propriu al Ministerului Mediului, Apelor şi Pădurilor şi al celorlalte instituţii subordonate acestuia, din această ultimă categorie făcând parte Garda Naţională de Mediu, conform art. 1 alin. 1 din O.U.G. nr. 17/2005, instituţie care funcţionează la nivel central prin Comisariatul General, potrivit art. 2 alin. 1 din acelaşi act normativ.

Intimatul – reclamant A. deţine funcţia publică de comisar şef, gradul II, în cadrul Serviciului Comisariatul Judeţean B., începând cu data de 01.03.2015, conform Deciziei nr. 232/10.03.2015 emise de Comisarul General al Gărzii de Mediu.

Aşadar, intimatul – reclamant nu deţine o funcţie publică în administraţia publică centrală, în speţă în cadrul Ministerului Mediului, Apelor şi Pădurilor sau al Gărzii Naţionale de Mediu – Comisariatul General, aflată în subordinea M.M.A.P., ci deţine o funcţie publică teritorială în cadrul Comisariatul Judeţean B., structură fără personalitate juridică aflată în subordinea Gărzii Naţionale de Mediu conform art. 2 alin. 1 din O.U.G. nr. 17/2005, astfel că nu îi pot fi recunoscute în mod direct drepturile salariale constatate prin Ordinul nr. 1006/29.06.2021, astfel cum a susţinut prin întâmpinarea formulată în recurs.

Potrivit dispoziţiilor art. I pct. 1 şi 2 din O.U.G. nr. 43/2016, a fost modificat art. 31 alin. 1 O.U.G. nr. 57/2015, după acest alineat fiind introduse patru noi alineate, alineatele 11 – 14, norme care au următorul cuprins:

„(1) Prin excepţie de la prevederile art. 1 alin. (1), începând cu luna august 2016, personalul plătit din fonduri publice care beneficiază de un cuantum al salariilor de bază/indemnizaţiilor de încadrare, aferent unui program normal al timpului de muncă, mai mic decât cel stabilit în plată la nivel maxim pentru fiecare funcţie, grad/treaptă, gradaţie, vechime în funcţie sau în specialitate, după caz, va fi salarizat la nivelul maxim al salariului de bază/indemnizaţiei de încadrare din cadrul instituţiei sau autorităţii publice respective, dacă îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii.

(1^1) Sintagma "fiecare funcţie" prevăzută la alin. (1) reprezintă funcţiile prevăzute în aceeaşi anexă, capitol, literă, număr şi număr curent în Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare.

(1^2) În aplicarea prevederilor alin. (1), pentru stabilirea nivelului maxim al salariului de bază/indemnizaţiei de încadrare din cadrul instituţiei sau autorităţii publice respective, se iau în considerare numai drepturile salariale prevăzute în actele normative privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice şi nu se includ drepturile stabilite sau recunoscute prin hotărâri judecătoreşti.

(1^3) În aplicarea prevederilor alin. (1), prin instituţie sau autoritate publică se înţelege acea instituţie sau autoritate publică cu personalitate juridică care are patrimoniu propriu, buget propriu de venituri şi cheltuieli, conduce contabilitate proprie, iar conducătorul acesteia are calitatea de ordonator de credite.

În cazul instituţiilor sau autorităţilor publice aflate în subordinea aceluiaşi ordonator de credite, având acelaşi scop, îndeplinind aceleaşi funcţii şi atribuţii, aflate la acelaşi nivel de subordonare din punct de vedere financiar, nivelul maxim al salariului de bază/indemnizaţiei de încadrare se va stabili la nivelul maxim aflat în plată din cadrul tuturor acestor instituţii sau autorităţi publice subordonate”.

Curtea constată că, pentru a fi aplicate aceste norme în cazul intimatului – reclamant prin raportare la nivelul de salarizare prevăzut de Ordinul M.M.A.P. nr. 1006/29.06.2021, este necesar ca funcţionarii publici din cadrul Comisariatelor Judeţene să îndeplinească aceleaşi funcţii şi atribuţii cu instituţia publică la care se raportează, în speţă Garda Naţională de Mediu – Comisariatul General, cerinţă care nu este îndeplinită în cauză.

Raportat la dispoziţiile art. 31 alin. 11 din O.U.G. nr. 57/2015, modificată şi completată prin O.U.G. nr. 20/2016 şi prin O.U.G. nr. 43/2016, care definesc noţiunea de „aceeaşi funcţie”, nu se poate reţine că funcţiile publice din cadrul Comisariatelor Judeţene sunt identice cu funcţiile publice din cadrul Gărzii Naţionale de Mediu – Comisariatul General, în condiţiile în care dispoziţiile Anexei VIII Familia ocupaţională de funcţii bugetare „Administraţie” din Legea nr. 153/2017, dispoziţiile Capitolului I lit.

A.

Salarizarea funcţionarilor publici (similar dispoziţiilor Anexei 1 capitolul I.

A lit. b şi c din Legea nr. 284/2010) fac distincţie între trei categorii de funcţionari publici din administraţia publică, cu modalităţile corespunzătoare de stabilire a salariilor, respectiv : I.

Salarii pentru administraţia publică centrală (cărora le corespund funcţiile publice de stat), II.

Salarii pentru personalul din unităţile teritoriale (cărora le corespund funcţiile publice teritoriale) şi III.

Nomenclatorul şi ierarhia funcţiilor publice din administraţia publică locală.

Distincția între funcțiile publice de stat și funcțiile publice teritoriale este realizată și de art. 385 alin. 1 şi 2 Cod administrativ, dispoziţii legale potrivit cărora „(1) Funcţiile publice de stat sunt funcţiile publice stabilite, potrivit legii, în cadrul ministerelor, organelor de specialitate ale administraţiei publice centrale, structurilor de specialitate ale Administraţiei Prezidenţiale, structurilor de specialitate ale Parlamentului României, autorităţilor publice autonome prevăzute în Constituţia României şi altor autorităţi administrative autonome, precum şi în cadrul structurilor autorităţii judecătoreşti. (2) Funcţiile publice teritoriale sunt funcţiile publice stabilite, potrivit legii, în cadrul instituţiei prefectului, serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor şi ale celorlalte organe ale administraţiei publice centrale din unităţile administrativ-teritoriale, precum şi instituţiilor publice din teritoriu, aflate în subordinea/coordonarea/sub autoritatea Guvernului, a ministerului şi a celorlalte organe ale administraţiei publice centrale”.

Potrivit Anexei VIII Capitolul I lit.

A.

I.

Salarii pentru administraţia publică centrală, funcţiile publice de stat sunt cele „stabilite şi avizate potrivit legii în cadrul aparatului Administraţiei Prezidenţiale, al Parlamentului, al Guvernului, al ministerelor, al Academiei Române, al Avocatului Poporului, al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, al Consiliului Concurenţei, al Curţii de Conturi, al Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, al Consiliului Naţional al Audiovizualului, al Consiliului Legislativ, al Casei Naţionale de Pensii Publice, al Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, al Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă, al Inspecţiei Muncii, al Agenţiei Naţionale pentru Plăţi şi Inspecţie Socială, al Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor şi structurilor subordonate, al Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorului şi structurilor subordonate, al Autorităţii pentru Reformă Feroviară, al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală şi unităţilor subordonate, al celorlalte organe de specialitate ale administraţiei publice centrale, organismele intermediare pentru programe operaţionale, precum şi pentru funcţiile publice corespunzătoare înalţilor funcţionari publici din cadrul instituţiei prefectului”.

În privinţa Comisariatelor Judeţene, Curtea reţine că acestea nu se încadrează în niciuna dintre categoriile de organe ale administraţiei publice centrale, ai căror funcţionari publici sunt salarizaţi potrivit Anexei VIII Capitolul I lit.

A.

I. corespunzător funcţiilor de stat.

Astfel, potrivit art. 1 alin. 1 din H.G. nr. 1005/2012, „Garda Naţională de Mediu, denumită în continuare GNM, este instituţie publică şi funcţionează ca organ de specialitate al administraţiei publice centrale, cu personalitate juridică, finanţată integral de la bugetul de stat, în subordinea autorităţii publice centrale pentru protecţia mediului”, iar potrivit art. 10 alin. 1 din acelaşi act normativ, “Comisariatul General al GNM are în subordine 41 de comisariate judeţene, Comisariatul Municipiului Bucureşti şi Comisariatul Rezervaţiei Biosferei "Delta Dunării", organizate ca structuri fără personalitate juridică, la nivel de serviciu”.

Aşadar, potrivit dispoziţiilor H.G. nr. 1005/2012, doar Garda Naţională de Mediu este calificată în mod expres ca fiind organ de specialitate al administraţiei publice centrale, iar nu şi comisariatele judeţene aflate în subordinea Comisariatului General al Gărzii Naţionale de Mediu.

Or, dispoziţiile Anexei VIII Capitolul I lit.

A.

I.

Salarii pentru administraţia publică centrală enumeră în categoria funcţiilor de stat şi „celelalte organe ale administraţiei publice centrale” (categorie în care se încadrează Garda Naţională de Mediu – Comisariatul General), însă nu şi structurile subordonate acesteia (categorie în care se încadrează comisariatele judeţene), astfel că încadrarea comisariatelor judeţene în categoria de salarizare prevăzută pentru administraţia publică centrală, stabilită potrivit Ordinului nr. 1006/29.06.2021, este lipsită de suport legal.

De remarcat că, atunci când a dorit includerea altor unități subordonate organelor administrației publice centrale în categoria funcțiilor publice de stat, legiuitorul a făcut în mod expres acest lucru, prin Anexa VIII Capitolul I lit.

A.

I. din Legea nr. 153/2017, cum este cazul unităților subordonate Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor, Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorului și Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală.

Într-adevăr, potrivit dispoziţiilor art. 10 alin. 2 din H.G. nr. 1005/2012, „Comisariatele judeţene, Comisariatul Municipiului Bucureşti şi Comisariatul Rezervaţiei Biosferei "Delta Dunării" sunt conduse de un comisar-şef, funcţie publică specifică de conducere, asimilată ca salarizare funcţiei publice de şef serviciu”, însă aceste dispoziţii legale au în vedere în mod evident asimilarea ca salarizare a funcţiei publice de comisar – şef în cadrul comisariatelor judeţene cu funcţia publică de conducere teritorială de şef serviciu, iar nu cu funcţia publică de conducere centrală de şef serviciu (cele două funcţii fiind prevăzute în mod distinct şi de Anexa VIII a Legii – cadru nr. 153/2017, conform Capitolul I lit.

A.

I. „Salarii pentru administraţia publică centrală” şi respectiv Capitolul I lit.

A.

II. „Salarii pentru personalul din unităţile teritoriale”).

Nu numai că nu este îndeplinită în cauză condiţia exercitării „aceleiaşi funcţii” în vederea salarizării intimatului – reclamant, în calitate de comisar şef, gradul II în cadrul Comisariatului Judeţean B., la nivelul funcţiei de şef serviciu, gradul II din cadrul Ministerului Mediului, Apelor şi Pădurilor sau din cadrul Gărzii Naţionale de Mediu – Comisariatul General, ci, mai mult, din interpretarea dispoziţiilor art. 31 alin. 13 din O.U.G. nr. 57/2015 rezultă că acest text legal vizează două ipoteze: prima este ipoteza stabilirii nivelului de salarizare la nivelul maxim stabilit în plată pentru aceeaşi funcţie, grad/treaptă, gradaţie, vechime în funcţie sau în specialitate în cadrul aceleiaşi instituţii sau autorităţi publice, instituţie sau autoritate publică cu personalitate juridică care are patrimoniu propriu, buget propriu de venituri şi cheltuieli, conduce contabilitate proprie, iar conducătorul acesteia are calitatea de ordonator de credite (teza I a alin. 13 al art. 31 din O.U.G. nr. 57/2015), iar a doua este ipoteza stabilirii nivelului de salarizare la nivelul maxim stabilit în plată pentru aceeaşi funcţie, grad/treaptă, gradaţie, vechime în funcţie sau în specialitate în cadrul unei alte instituţii sau autorităţi publice, însă în condiţiile în care cele două instituţii sau autorităţi publice se află în subordinea aceluiaşi ordonator de credite, au acelaşi scop, îndeplinesc aceleaşi funcţii şi atribuţii şi se află la acelaşi nivel de subordonare din punct de vedere financiar (teza a II-a a alin. 13 al art. 31 din O.U.G. nr. 57/2015).

În sensul tezei a II-a a alin. 13 al art. 31 din O.U.G. nr. 57/2015 sunt, de altfel, şi dispoziţiile Deciziei nr. 794/2016 a Curţii Constituţionale, paragraful 34, citat de prima instanţă în considerentele hotărârii recurate.

În privinţa primei ipoteze, prevăzute de teza I a alin. 13 al art. 31 din O.U.G. nr. 57/2015, instanţa reţine că aceasta este inaplicabilă în speţă, întrucât funcţia de comisar şef în cadrul aceleiaşi instituţii, Comisariatul Judeţean B., este deţinută doar de către o persoană, iar în privinţa celei de a doua ipoteze, prevăzute de teza a II - a alin. 13 al art. 31 din O.U.G. nr. 57/2015, instanţa reţine că intimatul – reclamant nu a invocat şi cu atât mai puţin nu a dovedit existenţa unui nivel superior de salarizare pentru funcţia de comisar - şef gradul II în cadrul celorlalte Comisariate Judeţene din ţară, instituţii care îndeplinesc aceleaşi funcţii şi atribuţii şi se află la acelaşi nivel de subordonare din punct de vedere financiar ca şi Comisariatul Judeţean B..

De asemenea, instanţa reţine că instituţia publică la care este încadrat intimatul – reclamant, Comisariatul Judeţean B., şi Garda Naţională de Mediu – Comisariatul General (instituţie publică centrală în raport cu care se solicită stabilirea nivelului maxim de salarizare) nu se încadrează în ipoteza instituţiilor publice la care se referă teza a II-a a alin. 13 al art. 31 din O.U.G. nr. 57/2015.

Aşa cum a statuat şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, prin Decizia nr. 49/2018, publicată în Monitorul Oficial Partea I, nr. 838/02.10.2018, noţiunea de instituţie sau autoritate publică, aflate în subordinea aceluiaşi ordonator de credite, se referă la subordonarea administrativă şi financiară.

Prin urmare, nivelul maxim în plată pentru aceeaşi funcţie se stabileşte, pentru perioada în discuţie, prin evaluarea instituţiilor şi autorităţilor aflate la acelaşi nivel de subordonare financiară, neexistând vreo normă de trimitere la autoritatea centrală care asigură doar o subordonare funcţională şi metodologică a activităţii specifice.

Principiile egalităţii şi nediscriminării, consacrate de dispoziţiile interne şi de prevederile convenţionale - art. 14 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi art. 1 al Protocolului nr. 12 adiţional la Convenţie, şi la care face referire Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în considerentele Deciziei nr. 8/08.02.2021, invocată de intimatul – reclamant, nu pot fi aplicate independent de principiul legalităţii şi de situaţia particulară pe care intimatul – reclamant o deţine, anume aceea de comisar şef, gradul II, în cadrul Comisariatului Judeţean B., instituţie publică diferită de Garda Naţională de Mediu – Comisariatul Judeţean, în subordinea căruia se află, cele două instituţii având scopuri, funcţii şi atribuţii diferite.

De altfel, chiar în paragraful 123 al Deciziei nr. 8/08.02.2021 a ÎCCJ - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, se arată că “Potrivit jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului, autorităţile statale trebuie să se asigure că nu introduc distincţii între situaţii analoage sau comparabile, fără ca acestea să se bazeze pe o justificare rezonabilă şi obiectivă.

În acelaşi sens este şi jurisprudenţa Curţii de Justiţie a Uniunii Europene care consacră principiul remunerării egale pentru muncă egală, atunci când aceasta este realizată în aceeaşi instituţie sau în acelaşi serviciu, privat sau public, deci când obligaţia există în sarcina aceluiaşi angajator sau chiar în cazul unor angajatori diferiţi, dar se poate identifica o sursă unică la baza stabilirii mărimii plăţii (a se vedea în acest sens cauzele C-43/75 - Defrenne; C-129/79 - Macarthys; C-96/80 - Jenkins; C-320/00 - Lawrence; C-256/01 - Allonby)”.

Împrejurarea că, urmare a adoptării Legii nr. 67/23.03.2022, privind modificarea şi completarea O.U.G. nr. 17/2005, în favoarea intimatului – reclamant a fost emisă Decizia nr. 557/11.04.2022, potrivit căreia, începând cu data de 28.03.2022, intimatului – reclamant A. a fost reîncadrat în funcţia publică specifică de execuţie de stat, de comisar şef, gradul II, fiindu-i acordate drepturile salariale corespunzătoare, nu este de natură a conduce la pronunţarea unei soluţii diferite în prezenta cauză, întrucât dispoziţiile Legii nr. 67/23.03.2022 nu pot fi aplicate retroactiv, pentru perioada anterioară intrării sale în vigoare, conform art. 6 Cod civil.

De asemenea, instanţa reţine că legiuitorul este liber să decidă cu privire la politica de salarizare, în sensul de a stabili cuantumul salariilor, indemnizaţiilor şi sporurilor acordate diverselor categorii de funcţionari public, astfel cum rezultă şi din jurisprudenţa CEDO (Hotărârea Marii Camere în cauza Vilho Eskelinen c.

Finlandei din 19 aprilie 2007, Hotărârea Kechko c.

Ucrainei din 8 noiembrie 2005).

Pentru aceste motive, în temeiul art. 496 alin. 2 Cod procedură civilă, Curtea va admite recursul formulat de recurenta – pârâtă Garda Naţională de Mediu – Comisariatul General Bucureşti împotriva sentinţei civile nr. 163/07.04.2022 pronunţată de Tribunalul Covasna – Secţia civilă, pe care o va casa în parte şi, rejudecând, va respinge cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâta Garda Naţională de Mediu – Comisariatul General Bucureşti.

Fără cheltuieli de judecată în recurs, întrucât nu au fost solicitate de părţi, potrivit principiului disponibilităţii.