Decizie nr. 333/R din 18.05.2022

Legislaţie relevantă : art. 12 alin. 9 din O.U.G. nr. 83/2014, art. 5 alin. 11 din O.U.G. nr. 83/2014, art. 7 alin. 4 şi 5 din O.U.G. nr. 99/2016, art. 1 alin. 3 din O.U.G. nr. 9/2017

Acordarea sporului pentru risc şi suprasolicitare neuropsihică în procent de 25% aplicat la salariul brut lunar, începând cu data de 18.02.2021, astfel cum a solicitat recurenta – reclamantă, contravine principiul legalităţii, atâta timp cât ar încălca prevederile legale care reglementează acordarea acestui spor, în modalitatea interpretării acestor dispoziţii legale, potrivit Deciziei nr. 11/21.03.2022 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul competent să judece recursul în interesul legii.

Prin sentinţa civilă nr. 1176/CA/10.12.2021 pronunţată de Tribunalul Braşov – Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal s-a dispus respingerea excepţiei inadmisibilităţii acţiunii, invocată de pârâtă, şi respingerea acţiunii formulate de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, ca nefondată.

Împotriva acestei hotărâri, reclamanta A. a declarat – în termenul legal – recurs (astfel cum a fost calificată calea de atac potrivit încheierii de şedinţă din data de 14.04.2022), prin care a solicitat anularea sentinţei civile atacate ca fiind nelegală şi netemeinică, iar în urma rejudecării cauzei, admiterea acţiunii, astfel cum a fost formulată.

În motivarea cererii de recurs formulate, recurenta – reclamantă a arătat că, prin sentinţa civilă recurată, prima instanţă a respins acţiunea formulată, fără a judeca fondul cauzei cu privire la cererea de chemare în judecată.

Instanţa de fond în motivare a reţinut că „reclamanta ... pretinde în cauză despăgubiri, pentru considerente ce ţin de nediscriminarea sa salarială raportat la persoane aflate în aceeaşi situaţie”, fără a judeca în mod concret acest aspect, respectiv susţinerile reclamantei prin care a arătat că a fost vătămată în condiţiile în care drepturile sale salariale nu au fost stabilite la nivelul maxim de salarizare în plată pentru funcţia şi încadrarea aferentă unui inspector principal din cadrul instituţiei, fără să solicite angajatorului să facă dovada că nu există în cadrul instituţiei salarizare superioară celei a reclamantei, în aceleaşi condiţii de încadrare şi de muncă, cu toate că sunt angajaţi în cadrul instituţiei cărora prin sentinţe definitive le-a fost recunoscut dreptul de acordare a unui spor de 25% pentru risc şi suprasolicitare neuropsihică aplicat la salariul brut lunar, şi au un nivel superior de salarizare, dar doar după ce cauzele lor au fost soluţionate definitiv ca urmare a unor acţiuni în nume propriu pronunţate de instanţele de judecată prin care ANAF a fost obligată să reîntregească veniturile.

A susţinut recurenta – reclamantă că, în mod eronat, instanţa de fond a indicat data de 15.06.2021 ca data la care a început concediul pentru creşterea copilului, reclamanta arătând în acest sens că acordarea sporului de 25% pentru risc şi suprasolicitare neuropsihică aplicat la salariul brut lunar a fost dispusă în raport cu art. 12 alin. 8 şi 9 din O.U.G. nr. 83/2014, moment în care era încadrată în funcţie, suspendarea raportului de serviciu intervenind cu data de 15.06.2015.

Astfel, pe considerente eronate, instanţa de fond a analizat temeinicia cererii de chemare în judecată prin raportare la legislaţia anului 2021, administrând apoi pe fond acte administrative individuale emise de ANAF în anii 2015 – 2017, inclusiv Legea nr. 71/2015, prin care drepturile prevăzute la art. 12 din O.U.G. nr. 83/2014 au intrat în vigoare începând cu data de 01.05.2015, dată la care reclamanta nu avea încă suspendat raportul de muncă.

A mai arătat recurenta – reclamantă că sentinţa recurată este nelegală şi netemeinică, întrucât cererea de chemare în judecată s-a întemeiat pe principiul remunerării egale şi egalităţii în materie de salarizare în cazul unor funcţii similare, aşa cum se regăseşte şi în Decizia CCR nr. 794/2016, paragraful 32, egalizarea la nivelul maxim al salariului trebuie să includă şi drepturile stabilite sau recunoscute prin hotărâri judecătoreşti, la care se mai poate invoca Decizia ÎCCJ nr. 36/2018, prin care soluţia egalizării indemnizaţiilor la nivel maxim are în vedere şi majorările şi indexările recunoscute prin hotărâri judecătoreşti.

Or, invocarea sentinţei civile nr. 402/2018 a Tribunalului Suceava are tocmai acest scop, respectiv de a demonstra că există în plată procentul solicitat prin cererea de chemare în judecată şi vizează plata unor drepturi salariale neacordate şi nerecunoscute de către angajator, în măsura în care sunt încadraţi pe aceeaşi funcţie, grad, gradaţie, vechime în muncă şi specialitate.

Astfel, instanţa de fond în mod eronat şi nelegal, a invocat şi reţinut prevederi legale prin care nu se impune acordarea sporului de până la 25% pentru risc şi suprasolicitare neuropsihică aplicat la salariul brut lunar, care să se acorde în condiţiile stabilite prin Ordin al Preşedintelui ANAF, fără a avea în vedere principiul remunerării egale şi al egalităţii în materie de salarizare, la nivelul instituţiei intimate fiind recunoscut persoanelor ce ocupă aceleaşi funcţii ca recurenta, începând cu data de 01.03.2017, drepturi salariale în procent de 20% la salariul brut lunar, reprezentând diferenţa neacordată aferentă sporului pentru risc şi suprasolicitare neuropsihică.

Astfel, a arătat recurenta – reclamantă, este complet eronată concluzia instanţei de fond, prin care afirmă că reclamanta a beneficiat de „un salariu brut lunar similar existent în plată la nivelul aparatului propriu al agenţiei”, similar într-adevăr cu acei funcţionari publici din cadrul instituţiei care încă nu au hotărâri definitive sau care nu s-au adresat instanţelor în nume personal pentru întregirea veniturilor, concluzionând superficial că, întrucât nu a existat în salariu niciun spor de 25% pentru risc şi suprasolicitare neuropsihică aplicat la salariul brut lunar, reclamanta nu se regăseşte într-o situaţie discriminatorie, aspect care nu reflectă situaţia reală, recurenta – reclamantă având în plată în prezent un spor de 5% pentru risc şi suprasolicitare neuropsihică aplicat la salariul brut lunar.

În concluzie, recurenta – reclamanta a solicitat instanţei de control judiciar să dea eficienţă principiilor legalităţii, echităţii şi dreptăţii în dezlegarea prezentei cauze, aplicând legea conform literei, dar şi spiritului său şi să admită acţiunea sa, astfel cum a fost formulată.

În drept recurenta – reclamantă a invocat dispoziţiile art. 148-151 Cod procedură civilă, art. 470, art. 471 Cod procedură civilă.

Cererea de recurs este scutită de plata taxei judiciare de timbru conform art. 29 alin. 4 din O.U.G. nr. 80/2013 coroborat cu art. 270 din Codul muncii.

Intimata – pârâtă Agenţia Naţională de Administrare Fiscală a formulat întâmpinare, prin care a solicitat, în principal, admiterea excepţiei inadmisibilităţii apelului în temeiul art. 466 Cod procedură civilă şi art. 20 din Legea nr. 554/2004, iar în subsidiar respingerea acestuia ca nefondat.

Intimata – pârâtă a depus la dosar notă de şedinţă, prin care a solicitat suspendarea judecăţii recursului până la soluţionarea de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a recursului în interesul legii care formează obiectul dosarului nr. 183/1/2022.

Recurenta – reclamantă a formulat răspuns la întâmpinare, prin care a solicitat respingerea apărărilor formulate de intimata – pârâtă prin întâmpinare.

La termenul de judecată din data de 14.04.2022 Curtea, în temeiul dispoziţiilor art. 22 alin. 4 şi art. 152 Cod procedură civilă şi văzând dispoziţiile art. 20 din Legea nr. 554/2004, a calificat drept recurs calea de atac exercitată în cauză şi a respins excepţia inadmisibilităţii apelului, invocată prin întâmpinare.

La termenul de judecată din data de 12.05.2022 Curtea a constatat rămânerea fără obiect a cererii de suspendare a judecăţii recursului, formulată de intimata – pârâtă, faţă de publicarea în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 371/14.04.2022, a Deciziei nr. 11/21.03.2022 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul competent să judece recursul în interesul legii, în dosarul nr. 183/1/2022.

În probaţiune, în recurs, recurenta – reclamantă a depus la dosar înscrisuri.

Analizând sentinţa atacată prin prisma motivelor de recurs invocate de către recurenta – reclamantă A., Curtea reţine următoarele considerente:

Motivele de recurs invocate de recurenta – reclamantă se încadrează în cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. 1 pct. 8 Cod procedură civilă, care este, însă, nefondat, instanţa de fond interpretând în mod corect dispozițiile legale incidente în cauză, iar criticile formulate fiind neîntemeiate.

Astfel, Curtea reţine că, prin Ordinul nr. 835/01.03.2017 al Preşedintelui ANAF, s-a dispus ca, începând cu data de 01.03.2017, să înceteze aplicabilitatea prevederilor art. 1 din Ordinul nr. 964/24.04.2015, în baza căruia personalul din cadrul Direcției Generale Antifraudă care ocupă funcții publice specifice de inspector antifraudă, inspector - șef antifraudă, inspector general adjunct antifraudă și inspector general antifraudă a beneficiat de sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică în cuantum de 25%, aplicat la salariul brut lunar.

Prin Ordinul nr. 836/01.03.2017, s-a dispus ca, începând cu data de 01.03.2017, personalul din cadrul Direcției Generale Antifraudă care ocupă funcții specifice de inspector antifraudă, inspector - șef antifraudă, inspector general adjunct antifraudă și inspector general antifraudă să beneficieze de un spor de risc și suprasolicitare neuropsihică în cuantum de 5%, în conformitate cu prevederile art. 12 alin. 8 și 9 din O.U.G. nr. 83/2014, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 71/2015 coroborat cu art. 7 alin. 4 și alin. 5 din O.U.G. nr. 99/2016 și cu art. 1 și art. 3 din O.U.G. nr. 9/2017.

Prin Ordinul nr. 1021/27.03.2017, s-au stabilit drepturile salariale de care beneficiază, începând cu data de 01.03.2017, personalul din cadrul Direcției Generale Antifraudă care ocupă funcții specifice de inspector antifraudă, inspector - șef antifraudă, inspector general adjunct antifraudă și inspector general antifraudă, potrivit anexei care face parte integrantă din acest ordin – filele nr. 46-47 dosar fond -, anexă în cadrul căreia recurenta – reclamantă (al cărei post figura la acea dată ca fiind blocat, recurenta – reclamantă aflându-se în concediu de creştere a copilului) figurează ca beneficiară a unui spor pentru risc şi suprasolicitare neuropsihică în cuantum de 5%.

În prezentul litigiu, recurenta – reclamantă contestă reducerea sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică de la procentul de 25% la procentul de 5%, susținând în esență că este îndreptăţită să beneficieze de nivelul maxim de salarizare recunoscut pe cale judiciară funcţionarilor publici din cadrul ANAF pentru funcţia de inspector antifraudă (detaşaţi pe post de specialişti antifraudă în cadrul Ministerului Public), potrivit sentinţei civile nr. 402/29.03.2018 a Tribunalului Suceava, pronunţată în dosarul nr. xxxx/86/2017, potrivit principiului remunerării egale şi al egalităţii în materie de salarizare în cazul unor funcţii similare, noţiunea de „nivel maxim de salarizare pentru funcţii similare” fiind reglementată de art. 5 alin. 11 din O.U.G. nr. 83/2014.

Curtea reţine că, dispoziţiile art. 12 alin. 9 din O.U.G. nr. 83/2014, prin excepție de la prevederile art. 1, prevedeau că personalul prevăzut la alin. (8) beneficiază de sporul pentru risc și suprasolicitare neuropsihică de până la 25%, prevăzut la art. 5 din cap.

VIII din anexa nr.

VI - Familia ocupațională de funcții bugetare „Justiție” la Legea-cadru nr. 284/2010, cu modificările ulterioare, acordat în condițiile stabilite prin ordin al președintelui Agenției Naționale de Antifraudă Fiscală.

Potrivit prevederilor art. 7 alin. 4 și 5 din O.U.G. nr. 99/2016, „ … prevederile art. 12 alin. 6 - 11 din Ordonanța de urgentă a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum și alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr.71/2015, cu modificările și completările ulterioare, se aplică în mod corespunzător și în perioada 1 ianuarie - 28 februarie 2017” (art. 7 alin. 4), iar „Dispozițiile alin. 4 se aplică cu încadrarea în cheltuielile cu salariile aprobate prin bugetul Agenției Naționale pentru Administrare Fiscală și, după caz, prin bugetele instituțiilor publice din sectorul de apărare, ordine publică și securitate națională” (art. 7 alin. 5).

Mai mult decât atât, potrivit art. 1 alin. 3 din O.U.G. nr. 9/2017 privind unele măsuri bugetare în anul 2017, prorogarea unor termene, precum și modificarea și completarea unor acte normative, „prevederile art. 1 alin. 3-5, art. 2-4, art. 5 alin. 2-4 și art. 6-11 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 99/2016 privind unele măsuri pentru salarizarea personalului plătit din fonduri publice, prorogarea unor termene, precum și unele măsuri fiscal-bugetare, se aplică în mod corespunzător și în perioada 1 martie - 31 decembrie 2017”.

Din economia acestor dispoziții legale, rezultă că acordarea sporului pentru risc și suprasolicitare neuropsihică de până la 25% a fost condiționată pentru anul 2017 de încadrarea în cheltuielile cu salariile aprobate prin bugetul Agenției Naționale pentru Administrare Fiscală și, după caz, prin bugetele instituțiilor publice din sectorul de apărare, ordine publică și securitate națională.

Or, intimata – pârâtă Agenţia Naţională de Administrare Fiscală a arătat că, în construcţia bugetară pentru anul 2017, nu s-au alocat fonduri care să susţină acordarea sporului de risc şi suprasolicitare neuropsihică până la nivelul maxim prevăzut de lege (25% din salariul de bază), de care au beneficiat inspectorii antifraudă din cadrul Direcţiei generale antifraudă şi în anii precedenţi, iar fondul de salarii alocat aparatului propriu al ANAF a fost insuficient pentru plata salariilor personalului angajat, fapt care a implicat analizarea, identificarea şi luarea de măsuri corespunzătoare pentru aplicarea prevederilor legale privind încadrarea în cheltuielile cu salariile aprobate pentru bugetul Agenţiei, rezultând, aşadar, că există o justificare obiectivă pentru măsura reducerii sporului de risc şi suprasolicitare neuropsihică.

Prin urmare, Curtea reține în speță incidența prevederilor art. 1 din O.U.G. nr. 9/27.01.2017, potrivit cărora, în perioada 1 martie - 31 decembrie 2017, se mențin în plată la nivelul acordat pentru februarie 2017 cuantumul brut al salariilor de bază, precum și cuantumul sporurilor, indemnizațiilor, compensațiilor și celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul brut de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice, în măsura în care își desfășoară activitatea în aceleași condiții.

Pentru sporul pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, acordat în baza prevederilor art. 12 alin. 9 din O.U.G. nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum și alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, aprobată cu modificări prin Legea nr. 71/2015, există dispoziții legale derogatorii, care prevăd că acesta este un spor calculat ca procent de până la 25% la salariul de bază, în condițiile stabilite prin ordin al președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală și cu necesitatea încadrării, începând cu anul 2017, în limita cheltuielilor de personal aprobate în bugetul instituțiilor.

Curtea reține că sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică este acordat în condițiile stabilite prin Ordin al președintelui ANAF, întrucât competența de stabilire aparține ANAF, iar art. 12 alin. 9 din O.U.G. nr. 83/2014 nu impune acordarea sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică într-un procent fix de 25% , prin sintagma ,,de până la 25% … acordat în condițiile stabilite prin ordin al președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală” înțelegându-se faptul că se lasă la latitudinea instituției stabilirea efectivă a cuantumului, cu respectarea limitei maxime de 25% în funcție de fondurile bugetare alocate disponibile, modalitatea de stabilire reprezentând un aspect de oportunitate.

Textele legale expuse nu instituie, aşadar, un cuantum fix al sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică, lăsând la aprecierea președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală stabilirea efectivă a cuantumului, cu respectarea limitei maxime de 25% în funcție de încadrarea în cheltuielile cu salariile aprobate prin bugetul Agenției Naționale pentru Administrare Fiscală.

Diminuarea sporului nu contravine prevederilor art. 1 alin. 1 din O.U.G. nr. 9/2017 care stabilesc menținerea sporurilor la nivelul lunii februarie 2017, pentru perioada 1 martie-31 decembrie 2017, întrucât dispoziţiile alin. 3 al aceluiaşi articol statuează că, prevederile art. 6-11 din O.U.G. nr. 99/2016, se aplică în mod corespunzător şi în perioada 1 martie - 31 decembrie 2017; or, astfel cum s-au arătat mai sus, potrivit art. 7 alin. 4 şi 5 din O.U.G. nr. 99/2016, prevederile art. 12 alin. 6 - 11 din O.U.G. nr. 83/2014 se aplică în mod corespunzător și în continuare, însă cu condiţia încadrării în cheltuielile cu salariile aprobate prin bugetul Agenției Naționale pentru Administrare Fiscală și, după caz, prin bugetele instituțiilor publice din sectorul de apărare, ordine publică și securitate națională, condiţie care, în privinţa sporului de stres şi suprasolicitare neuropsihică acordat inspectorilor antifraudă nu a fost îndeplinită decât în măsura acordării acestui spor în cuantum de 5%.

În considerentele Deciziei nr. 289 din 07.06.2005, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 586 din 07.07.2005, Curtea Constituțională a reținut că „legiuitorul este în drept să modifice sistemul de salarizare existent ori să îl înlocuiască cu altul nou, considerat mai adecvat pentru atingerea scopului urmărit, ținând seama și de resursele financiare disponibile în diferite perioade de timp”.

Totodată, instanța de contencios constituțional a statuat că „sporurile, premiile și alte stimulente acordate demnitarilor și altor salariați prin acte normative reprezintă drepturi salariale suplimentare, iar nu drepturi fundamentale, consacrate și garantate de Constituție.

Diferențierea indemnizațiilor și a salariilor de bază pentru demnitari și alți salariați din sectorul bugetar este opțiunea liberă a legiuitorului, ținând seama de importanța și complexitatea diferitelor funcții.

Legiuitorul este în drept, totodată, să instituie anumite sporuri la indemnizațiile și salariile de bază, premii periodice și alte stimulente, pe care le poate diferenția în funcție de categoriile de personal cărora li se acordă, le poate modifica în diferite perioade de timp, le poate suspenda sau chiar anula” (Decizia nr. 693 din 17.10.2006, publicată în Monitorul Oficial nr. 915 din 10.11.2006).

În privinţa susținerilor recurentei – reclamante raportate la hotărârile pronunțate de Tribunalul Suceava și Curtea de Apel Suceava în dosarul nr. xxxx/86/2017, Curtea are în vedere că practica unei instanțe judecătorești – precedentul judiciar – nu poate constitui izvor de drept în legislația actuală.

Astfel, Curtea reține că recurenta - reclamantă nu a fost parte în acel litigiu, iar hotărârea judecătorească prin care s-au anulat Ordinele Președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală nu produce efecte general obligatorii pentru toți subiecții de drept.

Mai mult, Curtea reţine că, dacă Ordinele nr. 835/2017 și nr. 836/2017 conțineau prevederi cu titlu general, Ordinul nr. 1021/2017 conține prevederi particularizate pentru fiecare persoană din cadrul Direcției Antifraudă Fiscală care deține una din funcțiile enumerate.

Chiar dacă dispozitivul sentinței s-a referit la Ordinul nr. 1021/2017 în ansamblul său, dispoziția sentinței nu a putut privi decât anexele care stabileau drepturile salariale ale persoanelor care au avut calitatea de reclamant în dosarul nr. xxxx/86/2017.

În privința recurentei - reclamante, anexa Ordinului nr. 1021/2017 care o priveşte nominal a rămas definitivă prin necontestare ; or, anexa care o priveşte pe recurenta – reclamantă prevede un cuantum de 5% pentru sporul de risc și solicitare neuropsihică, aceasta neputând pretinde prin prezenta acțiune obligarea intimatei - pârâte la o diferență de 20% pentru același spor, neexistând o bază legală pentru o asemenea solicitare.

Dimpotrivă, atâta vreme cât aceasta este destinatara unui act administrativ individual prin care s-a stabilit un spor de 5%, nu ar putea, eludând prevederile acelui act administrativ care îi este opozabil și pe care nu l-a contestat, nici în procedură administrativă, nici în instanță, să pretindă un cuantum superior al respectivului spor.

Astfel, art. 5 din cap.

VIII din Anexa VI a Legii nr. 284/2010 şi, în mod similar, art. 12 alin. 9 din O.U.G. nr. 83/2014, stabilesc un nivel maxim al cuantumului sporului, nivelul concret al sporului urmând a fi stabilit prin acte infralegale.

Or, un astfel de act este Ordinul nr. 836/2017 al Președintelui ANAF, ordin care nu a fost declarat nelegal în contradictoriu și cu recurenta - reclamantă.

De altfel, chiar admițând dispariția acestui ordin din realitatea juridică, produce în continuare efecte Ordinul nr. 1021/2017 al Președintelui ANAF, cu anexa ce o priveşte pe recurenta - reclamanta din prezenta cauză, Ordin care îi este opozabil și care fundamentează o soluție de respingere a pretențiilor acesteia.

Această interpretare a instanţei concordă, de altfel, cu Decizia nr. 11/21.03.2022 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul competent să judece recursul în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 371/14.04.2022, obligatorie potrivit art. 517 alin. 4 Cod procedură civilă, prin care s-a stabilit că, „În interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 1 alin. (1) şi (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 9/2017 privind unele măsuri bugetare în anul 2017, prorogarea unor termene, precum şi modificarea şi completarea unor acte normative, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 115/2017, cu modificările ulterioare, art. 7 alin. (4) şi (5) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 99/2016 privind unele măsuri pentru salarizarea personalului plătit din fonduri publice, prorogarea unor termene, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare, aprobată prin Legea nr. 152/2017, şi art. 12 alin. (8) şi (9) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 71/2015, cu modificările şi completările ulterioare, stabileşte că: Sporul pentru risc şi suprasolicitare neuropsihică de care beneficiază inspectorii antifraudă din cadrul Direcţiei generale antifraudă fiscală se acordă, în perioada 1 martie 2017-31 decembrie 2017, în cuantumul procentual stabilit prin ordinul preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (A.N.A.F.) emis în condiţiile art. 7 alin. (5) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 99/2016, respectiv cu încadrarea în cheltuielile cu salariile aprobate prin bugetul A.N.A.F.”

Sentinţa civilă nr. 402/29.03.2018 a fost pronunţată în dosarul nr. xxxx/86/2017 de către Tribunalul Suceava, anterior Deciziei nr. 11/21.03.2022 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul competent să judece recursul în interesul legii, astfel încât interpretarea textelor de lege aplicabile în cauză, realizată prin sentinţa nr. 402/29.03.2018 a Tribunalului Suceava, nu poate fi avută în vedere în sensul dorit de recurenta – reclamantă.

Curtea va înlătura susţinerile recurentei – reclamante privind îndreptăţirea sa de a beneficia de acordarea sporului pentru risc şi suprasolicitare neuropsihică în procent de 25% aplicat la salariul brut lunar, la nivelul maxim recunoscut pe cale judiciară funcţionarilor publici din cadrul ANAF pentru funcţia de inspector antifraudă, în temeiul dispoziţiilor art. 1 alin. 51 din O.U.G. nr. 83/2014, cu aplicarea Deciziei nr. 794/2016 a Curţii Constituţionale.

În acest sens, Curtea reţine că situaţia juridică incidentă în speţă este diferită de aceea a hotărârilor judecătoreşti depuse de recurenta – reclamantă la dosar cu titlu de practică judiciară.

Astfel, în prezenta cauză, recurenta – reclamantă A. a solicitat acordarea sporului de risc şi suprasolicitare neuropsihică de 25% aplicat la salariul brut lunar, începând cu data de 18.02.2021, dată de la care recurenta – reclamantă şi-a reluat activitatea în cadrul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală – Direcţia Generală Antifraudă Fiscală […] – Serviciul de control antifraudă […], în funcţia publică de execuţie de inspector, clasa I, grad profesional principal, gradaţia 2, conform Ordinului nr. 209/09.02.2021 emis de ANAF (fila nr. 41 dosar fond), în urma încetării concediului pentru creşterea şi îngrijirea copilului, început la data de 15.06.2015, pentru cei trei copii ai săi.

Or, la data de 18.02.2021, dispoziţiile art. 1 alin. 51 şi art. 5 alin. 11 din O.U.G. nr. 83/2014, invocate de recurenta – reclamantă şi care făceau parte din Capitolul I al O.U.G. nr. 83/2014, fuseseră abrogate potrivit art. 44 alin. 1 punctul 11 din Capitolul IV al Legii nr. 153/2017.

De asemenea, dispoziţiile art. 31 din O.U.G. nr. 57/2015 şi care făceau parte din Capitolul I al O.U.G. nr. 57/2015, fuseseră abrogate potrivit art. 44 alin. 1 punctul 20 din Capitolul IV al Legii nr. 153/2017.

În consecinţă, dispoziţiile legale menţionate (art. 1 alin. 51 şi art. 5 alin. 11 din O.U.G. nr. 83/2014, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 71/2015, art. 31 din O.U.G. nr. 57/2015), în baza cărora recurenta – reclamantă a solicitat acordarea salarizării la nivelul maxim în plată pentru funcţii similare în cadrul aceleiaşi instituţii/autorităţi publice, abrogate la data de 01.07.2017, odată cu intrarea în vigoare a Legii nr. 153/2017, nu mai puteau reprezenta temeiul juridic al acţiunii deduse judecăţii, acţiune care vizează acordarea drepturilor salariale începând cu data de 18.02.2021.

În aceste condiţii, în acord cu cele reţinute de prima instanţă, Curtea apreciază că reglementarea legală aplicabilă prezentului litigiu este reprezentată de Legea – cadru nr. 153/2017, care are ca obiect de reglementare stabilirea unui sistem de salarizare pentru personalul din sectorul bugetar plătit din bugetul general consolidat al statului, cu scopul de a se elimina disfuncţionalităţile salariale existente în sistemul public de salarizare, sistem de salarizare, care, în concret, nu prevede acordarea sporului pentru risc şi suprasolicitare neuropsihică pentru inspectorii antifraudă din cadrul ANAF.

Astfel, potrivit dispoziţiilor art. 1 alin. 3 din Legea nr. 153/2017, „Începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi, drepturile salariale ale personalului prevăzut la alin. (1) sunt şi rămân, în mod exclusiv, cele prevăzute în prezenta lege”.

Sistemul de salarizare instituit de Legea nr. 153/2017 are la bază principiul legalităţii, invocat chiar de recurenta – reclamantă, ,,în sensul că drepturile de natură salarială se stabilesc prin norme juridice de forţa legii, cu excepţia hotărârilor prevăzute la art. 11 alin. (1), conform principiilor enunţate de art. 120 din Constituţia României, republicată, dar cu încadrare între limitele minime şi maxime prevăzute prin prezenta lege”, potrivit art. 6 lit. a) din Legea nr. 153/2017.

Or, acordarea sporului pentru risc şi suprasolicitare neuropsihică în procent de 25% aplicat la salariul brut lunar, începând cu data de 18.02.2021, astfel cum a solicitat recurenta – reclamantă, contravine principiul legalităţii, atâta timp cât ar încălca prevederile legale care reglementează acordarea acestui spor, în modalitatea interpretării acestor dispoziţii legale potrivit Deciziei nr. 11/21.03.2022 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul competent să judece recursul în interesul legii.

Mai mult, potrivit considerentelor expuse la paragrafele 96 şi 97 ale Deciziei nr. 11/21.03.2022, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul competent să judece recursul în interesul legii a reţinut că „potrivit actelor normative cu forţă juridică superioară, în vederea încadrării în cheltuielile cu salariile stabilite prin bugetul instituţiei, dar exclusiv condiţionat de imperativul încadrării în cheltuielile bugetare cu salariile şi în limita încadrării în aceste cheltuieli, preşedintele A.N.A.F., în calitate de ordonator de credite, avea posibilitatea legală de a reduce cuantumul sporului pentru risc şi suprasolicitare neuropsihică” ; „În fine, devine astfel insuficientă îndeplinirea cerinţei desfăşurării activităţii în aceleaşi condiţii, faţă de imperativul normativ al încadrării în cheltuielile bugetare cu salariile.”

În acelaşi sens, în ceea ce priveşte modul de stabilire a salariilor de bază, a soldelor de funcţie/salariilor de funcţie, a indemnizaţiilor de încadrare şi a indemnizaţiilor lunare, art. 12 alin. 1 din Legea - cadru nr. 153/2017 dispune că acestea se stabilesc potrivit prevederilor Legii-cadru nr. 153/2017 şi anexelor nr.

I-IX din lege, astfel încât, împreună cu celelalte elemente ale sistemului de salarizare, să se încadreze în fondurile aprobate de la bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetele locale şi bugetele fondurilor speciale pentru cheltuielile de personal, în vederea realizării obiectivelor, programelor şi proiectelor stabilite.

Aşadar, în mod corect, în acord şi cu particularităţile sistemului de salarizare consacrat de Legea nr. 153/2017, a respins prima instanţă cererea recurentei – reclamante privind stabilirea sporului de risc şi suprasolicitare neuropsihică de 25%, aplicat la salariul brut lunar, la nivelul maxim recunoscut pe cale judiciară funcţionarilor publici din cadrul ANAF pentru funcţia de inspector antifraudă, pe temeiul generic al instituirii unui tratament egal, nediscriminatoriu, între angajaţii aceleiaşi instituţii, această tendinţă de asimilare generică a drepturilor salariale, iar nu prin raportare la conţinutul lor concret, fiind sancţionată cu titlu obligatoriu şi prin Decizia nr. 15/28.06.2021 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 921/27.09.2021.

Astfel, în considerentele Deciziei nr. 15/2021, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii a reţinut că „Principiul egalizării cu venitul maxim în plată pentru persoane din aceeaşi instituţie sau autoritate publică, stabilit prin lege sau prin hotărâri judecătoreşti, astfel cum a fost interpretat prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 794 din 15 decembrie 2016 şi prin Decizia nr. 23 din 26 septembrie 2016, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, în aplicarea Legii nr. 71/2015 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului, cu modificările ulterioare, nu poate fi preluat mutatis mutandis în litigiile vizând calculul drepturilor salariale în baza Legii-cadru nr. 153/2017, dat fiind faptul că această lege conţine o reglementare nouă, ce instituie dispoziţii distincte, inclusiv în ceea ce priveşte principiul egalităţii care, potrivit art. 6 lit. c) din lege, se înfăptuieşte "prin asigurarea de salarii de bază egale pentru muncă cu valoare egală.” (paragraful 86 al considerentelor Deciziei nr. 15/2021).

De altfel, şi Decizia nr. 794/2016 a Curţii Constituţionale, invocată de recurenta – reclamantă în motivarea cererii de chemare în judecată, vizează o componentă a salariului de încadrare, iar nu un element de salarizare suplimentar acestuia, cum este cuantumul procentual al sporurilor salariale.

Jurisprudenţa Curţii Constituţionale a statuat că sporurile nu sunt drepturi fundamentale, ci sunt drepturi salariale suplimentare. "Stabilirea cuantumului concret al sporurilor şi al venitului lunar se realizează de către fiecare ordonator de credite, în limitele stabilite de lege, astfel încât să se încadreze în sumele aprobate cu această destinaţie în bugetul propriu.

O asemenea soluţie legislativă ţine de dreptul exclusiv al legiuitorului în materia salarizării personalului plătit din fonduri publice, fără a fi contrară art. 4 şi 16 din Constituţie şi nici art. 1 din Protocolul nr. 12 la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale referitor la interzicerea generală a discriminării." (Decizia nr. 697 din 31 octombrie 2019, pronunţată în soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 25 din Legea-cadru nr. 153/2017, paragraful 19)

De asemenea, instanţa reţine că, prin Deciziile nr. 818, 819, 820 şi 821 din 03.07.2008, Curtea Constituţională a declarat neconstituţionale prevederile art. 1, art. 2 alin. 3 şi art. 27 alin. 1 din O.U.G. nr. 137/2000, în măsura în care din acestea se desprinde înţelesul că instanţele judecătoreşti au competenţa să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii şi să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.

Pentru toate aceste considerente, în temeiul art. 496 alin. 1 Cod procedură civilă, Curtea va respinge recursul formulat de recurenta – reclamantă A. împotriva sentinţei civile nr. 1176/CA/10.12.2021 a Tribunalului Braşov – Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, pe care o va menţine.