Curtea de Apel BRAȘOV · xxxxx

Decizie nr. 205/R din 24.03.2022

Instanță: Curtea de Apel BRAȘOV
Dosar: xxxxx
Obiect: Tutela administrativă. Termenul de formulare a acțiunii de către prefect.
Soluție
Sursa: portal.just.ro

- art.3 alin.1, art. 11 alin. 1 din Legea nr.554/2004

Indiferent de natura actului administrativ atacat, adică cu caracter individual sau normativ, termenul pentru exercitarea dreptului de tutelă este acelaşi, respectiv de 6 luni de la data comunicării actului, având în vedere că art.3 alin.1 teza a II-a face trimitere doar la art.11 alin.1, nu şi la art.11 alin.4 din Legea nr.554/2004

Asupra recursului dedus judecăţii, constată:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii deduse judecăţii

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Covasna la data de 15 ianuarie 2020 şi modificată ulterior, reclamantul Prefectul Județului A. a chemat în judecată pe pârâții Consiliul Local B. și Statul Român prin Ministerul Finanțelor solicitând anularea hotărârilor nr. 99/2008 și nr. 113/2008 emise de Consiliul Local B..

2. Hotărârea primei instanţe

Prin sentinţa civilă nr. 1013/29.10.2021, Tribunalul Covasna – Secţia Civilă, a admis în parte acţiunea şi în consecinţă:

A dispus anularea art. 4 din hotărârea consiliului local nr.113/2018 cu privire la dispoziţia de aprobare a înregistrării imobilului cu denumirea de „Complex Balnear C.” format din restaurant, garaje, hotel, CT, bază de tratament, cabină portar şi bazine;

A respins celelalte pretenţii formulate de reclamant;

A admis în parte cererea de intervenţie accesorie formulată de intervenienta D. C. S.R.L. în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Local B.;

A obligat pârâtul Consiliul Local B. la plata către intervenientă a sumei de 1.000 lei reprezentând cheltuieli de judecată.

3. Calea de atac exercitată

3.1.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs Statul Român prin Ministerul Finanţelor, solicitând admiterea recursului, casarea în parte a sentinţei civile nr. 1013/29.10.2021, în sensul de a dispune şi anularea parţială a Hotărârii nr. 99/2008 emise de Consiliul Local al municipiului B., privind aprobarea identificării unui teren situat în intravilanul municipiului B. şi aprobarea înregistrării acestuia în cartea funciară, din proprietatea Statului Român în proprietatea privată a municipiului B., respectiv anularea art. 1 lit. c din hotărâre.

În motivarea recursului, recurenta a precizat că în cauză sunt incidente motivele de casare prevăzute la art. 488 alin.1 pct. 8 din Codul procedură civilă.

În opinia recurentului pârât, instanţa de fond în mod greşit a admis doar în parte acţiunea formulată de reclamantul Prefectul Judeţului A. anulând doar art. 4 din hotărârea consiliului local nr. 113/2018 cu privire la dispoziţia de aprobare a înregistrării imobilului cu denumirea de „Complex Balnear C.” format din restaurant, garaje, hotel, CT, baza de tratament, cabină portar şi bazine, fără să dispună şi anularea parţială a Hotărârii nr. 99/2008 emise de Consiliul Local al municipiului B., privind aprobarea identificării unui teren situat în intravilanul municipiului B. şi aprobarea înregistrării acestuia în cartea funciară, din proprietatea Statului Român în proprietatea privată a municipiului B., respectiv anularea art. 1 lit. c din hotărâre.

Sub un prim aspect, a apreciat nelegală şi netemeinică sentinţa civilă din perspectiva interpretării şi aplicării eronate de către instanţa fondului a dispoziţiilor art. 36 alin. 1 din Legea nr. 18/1991 privind fondul funciar prin raportare la conţinutul art. 1 lit. c din HCL B. nr. 99/2008 a cărui nulitate absolută a fost solicitată de reclamant prin cererea introductivă.

În acest sens, a arătat că prin art.1 lit. c din HCL B. nr. 99/2008 s-a menţionat că ”Aprobă identificarea terenului situat în intravilanul municipiului B., conform planului de situaţie şi extrasului de carte funciară prezentat, după cum urmează:.... c) teren cu construcţie situat în str.

C. f.n. înregistrat în CF nr. xxx E. sub nr. top. xx4, xx5, xx6, xx7, xx8, xx9, xx0 în suprafaţă de 13034 mp şi CF nr. xxx E. sub nr. top. xx8, xx7, xx6 în suprafaţă de 24801 mp, în urma rectificării şi dezmembrării”, iar în art.2 se prevede că ”Aprobă înregistrarea în cartea funciară a terenurilor menţionate la art. 1, din proprietatea Statului Român în proprietatea privată a municipiului B.”.

Prin înscrisul „Tabel de mişcare parcelară (fişa imobilului)” întocmit de Ing.

F. la data de 02.09.2008, document care face parte din documentaţia cadastrală ce a stat la baza adoptării HCL B. nr. 113/30.09.2008, s-a precizat la punctul A.

Teren, secţiunea Act de proprietate în legătură cu imobilul teren cu construcţie Complex Băile C., în suprafaţă de 37835mp din acte, că titlul de proprietate al Municipiului B. este reprezentat de HCL nr. 99/2008 art. 1 lit. c..

Acest înscris împreună cu Planul de amplasament şi delimitare al imobilului şi cu Tabelul de dezmembrare întocmit de aceeaşi persoană autorizată (lng.

F.) reprezintă documentaţia tehnico-cadastrală de dezlipire şi alipire parcele şi intabulare a imobilului în litigiu, însuşită de Consiliul local B. prin art.1, art. 2 şi art.3 al HCL nr. 113/30.09.2008 şi în baza căreia, prin art. 4 al aceleiaşi hotărâri, s-a aprobat înregistrarea imobilului în evidenţele de carte funciară din CF nr. 23292, dreptul de proprietate fiind înscris în favoarea Municipiului B..

Astfel, deşi prima instanţă a reţinut în mod corect că prin art. 1 lit. c din HCL nr. 99/2008 nu s-a dispus expres în sensul transferului dreptului de proprietate asupra construcţiilor aflate pe terenul în litigiu, recurenta pârâtă a apreciat ca fiind eronate susţinerile potrivit cărora prin dispoziţiile art. 1 lit. c „numai s-a aprobat (...) identificarea terenului situat în intravilanul municipiului B.”, în condiţiile în care în temeiul acestei dispoziţii şi a documentaţiei tehnico-cadastrale însuşite prin HCL nr. 113/2008 s-a procedat (tacit) la înregistrarea imobilului - teren în evidenţele de carte funciară din CF nr. xxxxx în favoarea Municipiului B. cu titlu de drept de proprietate.

A mai arătat recurentul pârât că imobilul - teren în suprafaţă de 37835 mp din acte, 38174 mp măsurată, înscrisă în CF nr. xxxxx în favoarea municipiului B., se compune din suprafeţe de teren dezmembrate şi alipite din CF nr. xxx E. şi CF nr. xxx C..

Astfel, topograficele nr. xx4, xx5, xx6, xx7, xx8, xx0/1 provin din dezmembrarea şi alipirea aprobată prin documentaţia tehnico-cadastrală însuşită prin HCL nr. 113/2008.

Din foaia de avere a CF nr. xxx E. s-a observat că topograficele menţionate erau înscrise sub A+1-4 având ramura de cultură „arătură” cu excepţia topograficului 455 de sub A+2 care a fost înscris cu menţiunea „casă baie şi curte”.

În foaia de proprietate a CF nr. xxx E. dreptul de proprietate asupra corpurilor funciare de la A+1 -4 a fost înscris iniţial în favoarea unor persoane fizice la momentul anului 1929, iar ulterior potrivit menţiunii de sub B5 asupra corpurile funciare în discuţie a fost intabulat dreptul de proprietate al Statului Român cu titlul de drept de naţionalizare.

La B12 s-a înscris asupra corpului funciar A+2 nr. top. 455(2913mp) construirea următoarelor edificii: „bază de tratament formată din recepţie, mofetă, corp baie, spaţiu de cazare, parter cu trei etaje format din hotel cu 40 de camere şi restaurant.”

În legătură cu corpul funciar A+3 nr. top. xx7-xx2 prin înscrierile de la B13 la B15 s-a procedat la dezmembrarea acestora în două parcele: I cu nr. top. xx2/1 (5907 mp) şi II cu nr. top. xx7 (2356mp), xx8 (659mp), xx9 (2720mp), xx0 (2356mp), xx1 (5050mp), xx2/2 (1000mp).

Parcela I a fost transcrisă în CF nr. xxx în favoarea unei persoane fizice, iar parcela II a fost înscrisă în CF nr. xxx E. în corpul funciar A+7 în favoarea Statului Român.

S-a mai observat că în foaia de proprietate a CF nr. xxx E. nu s-au regăsit înscrise menţiuni cu privire la dreptul de administrare al Consiliului Local B. asupra imobilelor proprietatea Statului Român evidenţiate la nr. top. xx4-3605 mp, 455-2913 mp, xx6- 762 mp, xx7-2356mp, xx8-659mp, xx9-2720 mp şi xx0/1 - 19 mp, în suprafaţă totală de 13034mp (suprafaţa de teren a fost evidenţiată în Anexa nr.1 la Partea I a CF nr. xxxxx secţiunea Date referitoare la teren nr. crt. 1-7).

Faţă de toate aceste aspecte, recurentul pârât a apreciat nelegală şi netemeinică soluţia instanţei de fond în sensul că prin art.2 al HCL nr. 99/2008 s-a aprobat înregistrarea în cartea funciară a terenurilor menţionate la art. 1 al aceleiaşi hotărâri din proprietatea Statului Român în proprietatea privată a Municipiului B. cu respectarea dispoziţiilor art. 36 alin.1 din Legea nr. 18/1991.

În condiţiile în care parte din terenul menţionat la art. 1 lit. c) în suprafaţă de 13034 mp, provenit din CF nr. xxx E., se afla în proprietatea Statului Român, iar asupra acestuia Municipiul B. nu avea înscris în evidenţe de carte funciară un drept de administrare, recurentul pârât a opinat că trecerea suprafeţei de teren menţionată din proprietatea Statului Român în proprietatea privată a Municipiului B. s-a făcut prin încălcarea prevederilor art. 36 alin.1 din Legea nr. 18/1991 privind fondul funciar, situaţia de fapt/de drept anterior expusă nu realizează ipoteza de reglementare la momentul emiterii HCL nr. 99/2008, respectiv HCL nr. 113/2008.

A învederat că în raport de dreptul de proprietate al Statului Român asupra suprafeţei de teren de 13034mp au fost încălcate şi dispoziţiile art. 9 şi 10 din Legea nr. 213/1998, urmând să fie avută în vedere interpretarea dată acestor texte legale de către Curtea Constituţională a României prin Deciziile nr. 406/2016 şi nr. 395/2017 şi de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin Decizia de RIL nr. 23/2011.

Pentru toate acestea, a solicitat admiterea recursului aşa cum a fost formulat.

În drept, a făcut trimitere la toate actele normative indicare în cererea de recurs.

În recurs, a solicitat administrarea probei cu înscrisuri.

Recursul este scutit de la plata taxei judiciare de timbru, conform art. 30 din O.U.G. nr. 80/2013.

3.2.

Pârâtul Consiliul Local al Municipiului B. a declarat recurs împotriva încheierii din 29.06.2021 conţinând încheierea din data de 18.06.2021 şi încheierea din 21.05.2021, care fac parte integrantă din încheierea din 29.06.2021 pronunţată de către Tribunalul Covasna în Dosarul cu nr. xxxxx şi împotriva Sentinţei civile nr. 1013/29.10.2021 pronunţată de Tribunalul Covasna în dosarul cu nr. xxxxx.

Referitor la nelegalitatea încheierii din 29.06.2021, conţinând încheierea din data de 18.06.2021 şi încheierea din 21.05.2021 care fac parte integrantă din încheierea din 29.06.2021, recurentul pârât a învederat ca prim motiv de recurs incidenţa art.488 alin.(1) pct.5 din Codul de procedură civilă şi a invocat încălcarea regulilor de procedură.

A menţionat că potrivit art. 22 alin. 6 Cod procedură civilă, judecătorul trebuie să se pronunţe asupra a ceea ce s-a cerut, omisiunea de a suplimenta sau completa cauza sau excepţii este imputabilă părţilor, neputând a fi complinită de judecător, în exercitarea rolului activ.

A arătat recurentul pârât că prin încheierea din 29 iunie 2021, instanţa a respins 3 excepţii: excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, excepţia prescripţiei materiale la acţiune şi excepţia inadmisibilităţii promovării acţiunii de către reclamantul Prefectul jud.

A., deşi pârâtul a invocat 5 excepţii: excepţia tardivităţii introducerii acţiunii şi excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Statului Român prin reprezentantul său legal, excepţia autorităţii de lucru judecat, excepţia inadmisibilităţii cererii de intervenţie în materia contenciosului administrativ şi excepţia lipsei plângerii prealabile a D.

S.R.L..

A subliniat că nu a invocat excepţia inadmisibilităţii promovării acţiunii de către reclamantul Prefectului jud.

A..

A mai arătat că prin încheierea din 21 mai 2021 instanţa a prorogat pronunţarea asupra a 5 excepţii.

Prin urmare, în cauză, instanţa s-a pronunţat asupra unor excepţii neinvocate de către părţi sau din oficiu, fiind un caz de plus petita dar a şi omis să se pronunţe asupra unei excepţii - minus petita.

În opinia recurentului pârât acestea reprezintă cazuri de nelegalitate a hotărârii , fiind incident motivul de casare prevăzut de pct.5 al art.488 Cod procedură civilă care se referă la „încălcarea regulilor de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii”.

A precizat recurentul pârât că prin ignorarea unei excepţii invocate se încalcă regula de procedură instituită de art.22 alin.(6) Cod procedură civilă.

Prin omisiunea de a pronunţa unele excepţii, instanţa a pronunţat o hotărâre nemotivată, nefiind expusă condiţiilor procedurale prin modalitatea în care a fost invocată de pârât, respectiv de a fi pusă în discuţia părţilor, acesta fiind, în opinia recurentului pârât, motiv de recurs prevăzut de art.488 alin.(l) pct.6 Cod procedură civilă.

A mai precizat recurentul pârât că mai constituie motiv de casare prevăzut de art.488 alin.(l) pct.5 Cod procedură civilă şi nepronunţarea de către instanţa de fond asupra admiterii în principiu a cererii de intervenţie a D.

S.R.L..

Astfel, deşi prin încheierea din 21 mai 2021, instanţa a învederat părţilor că D.

S.R.L. nu este parte în dosar, sens în care a pus în discuţie cererea modificatoare a acţiunii formulată de reclamant, după care a pus în discuţie admiterea în principiu a cererii de intervenţie accesorie formulată de D.

S.R.L. şi cererea de conexare a dosarului cu nr.xxxxx a Tribunalului Covasna, a lăsat intervenientul în mod nelegal să depune concluzii şi alte acte procedurale în şedinţele ulterioare, fără a se pronunţa printr-o încheiere interlocutorie asupra cererii de admitere în principiu a cererii de intervenţie accesorie.

A concluzionat recurentul pârât că toate actele de procedură efectuate, admise de către intervenientul D.

S.R.L. sunt lovite de nulitate absolută.

În opinia recurentului pârât, un alt motiv de nelegalitate îl constituie şi nerespectarea de către instanţă a condiţiilor de admisibilitate a cererii de intervenţie; fiind o cerere incidentală, intervenţia este condiţionată de existenţa unei cereri principale în curs de judecată.

Cum nu s-au efectuat acte de procedură şi nu s-a comunicat cererea de principală către partea adversă, nu se poate vorbi de o acţiune în curs de judecată.

Referitor la respingerea excepţiei dreptului material la acţiune, recurentul pârât a arătat că deşi a invocat şi excepţia tardivităţii formulării cererii, instanţa a aplicat greşit normele legale în materie şi în mod nelegal a respins excepţiile invocate, astfel încât subzistă motivul de casare prevăzut la pct.8 al alin.(l) din art.488 Cod procedură civilă.

A menţionat că instanţa în mod formalist a interpretat caracterul normativ al celor două acte administrative, de natură a lipsi instituţia caracterului actului administrativ de efectele sale primordiale, respectiv de a produce efecte erga omnes sau doar pentru anumite subiecte de drept.

Contrar celor susţinute de instanţa de fond, recurentul pârât a precizat că imobilul în cauză nu a fost şi nici nu poate fi în domeniul public al Statului întrucât nu a fost prevăzut în H.G nr.1705/2006 pentru aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului; includerea şi atestarea apartenenţei unui bun ca fiind domeniul public al Statului se face prin Hotărâre de Guvern şi sunt prevăzute de art.135 alin.(4) din Constituţia României şi prin legi speciale, nu de către instanţa judecătorească; din însuşi natura juridică şi caracterul dreptului de proprietate publică, prevăzute de art.858-875 din Codul civil, reiese imprescribilitatea, inalienabilitatea şi insesizabilitatea.

Or, dacă s-ar avea în considerare susţinerile instanţei din încheierea din 29.06.2021 conform căruia imobilul Complex C. face parte din domeniul public al Statutului şi se aplică tuturor, atunci acest imobilul nu poate fi vândut şi ca atare nu ar putea face obiectul Legii nr.550/2002 privind vânzarea spaţiilor comerciale.

A precizat recurentul pârât că excepţia tardivităţii introducerii acţiunii şi excepţia dreptului material la acţiune subzistă şi ar fi trebuit admise raportat la data comunicării actelor administrative către Prefect pentru exercitarea controlului de legalitate (anul 2008) şi data introducerii acţiunii (2020 cât şi prin adresele prin care a comunicat hotărârile în cauză; dispoziţiile art. 11, art.1 alin.8, art.3 alin.1) din Legea nr.554/2004 şi natura juridică al hotărârilor atacate, acte administrative individuale conform art.2 alin.(l) lit. c din Legea nr. 554/2004, ce pot fi atacate în termenul prev. de art.8 alin.(l) şi art.11 alin.1 din acelaşi act normativ.

În opinia recurentului pârât actele atacate au caracter individual şi nu caracter normativ, contrar celor susţinute de instanţă de fond; analiza acestei chestiuni litigioase presupune interpretarea dispoziţiilor legale incidente în sensul în care acestea produc efecte juridice între cele două subiecte de drept Statul Român şi Municipiul B., şi nu erga omnes.

Recurentul pârât a menţionat că prin încheierea atacată, instanţa de fond a vorbit de excepţia inadmisibilităţii promovării acţiunii de către reclamantul Prefectului judeţului A. invocate de Consiliul Local şi ca atare a respins-o, deşi nu a invocat această excepţie, ci dimpotrivă, a invocat o altă excepţie asupra care instanţa a uitat să se pronunţe: excepţia inadmisibilităţii cererii de intervenţie în materia contenciosului administrativ şi excepţia lipsei plângerii prealabile a D.

S.R.L..

A arătat că specificul litigiului de contencios administrativ-tutelă administrativă nu permite o interpretare în sensul admisibilităţii în principiu a oricăror cereri de intervenţie.

Pentru toate acestea a concluzionat că încheierea din 29.06.2021 este lovită de nulitate absolută.

Referitor la nelegalitatea Sentinţei civile nr.1013/29.10.2021 recurentul pârât a învederat că, pe fondul cauzei a solicitat respingerea acţiunii Prefectului Judeţului A. având ca obiect anularea HCL B. nr.99/2008 şi HCL B. nr.113/2008, aşa cum a fost modificată şi precizată, ca fiind prescrisă şi netemeinică.

Chiar dacă instanţa a respins prin încheierea din data de 29 iunie 2021 excepţia tardivităţii invocată, recurentul a subliniat că apărările de fond în drept cum ar fi şi prescripţia acţiunii se pun în discuţia părţilor, aşa cum rezultă din prevederile art.14 alin.(2)-(4) Cod procedură civilă; în cauză, aceste apărări au fost ignorate de către instanţă şi nu s-a pus în discuţie unirea acestor excepţii cu fondul cauzei, motiv de recurs prevăzut de art.488 alin.(1) pct.5 Cod procedură civilă.

A susţinut recurentul pârât că Sentinţa civilă nr.1013/2021 nu cuprinde motivele pe care se sprijină şi conţine dispoziţii contradictorii (şi cu încheierea din 29 iunie 2021), acesta fiind un alt motiv de casare prevăzut de art.488 alin.(1) pct.6 Cod procedură civilă.

Prin încheierea din 29 iunie 2021, instanţa a considerat nelegală trecerea imobilului-teren din proprietatea Statutului în proprietatea privată a Municipiului, invocând prevederile Legii nr.213/19998, respectiv art.9 alin.(1) şi alin (2) şi art. 10 din lege, apreciind în mod lacunar că bunul a aparţinut domeniului public al Statului.

Astfel, dacă s-ar avea în considerare susţinerile instanţei din încheierea din 29 iunie 2021 conform căruia imobilul Complex C. face parte din domeniul public al Statutului, şi se aplică tuturor, atunci acest imobilul nu poate fi vândut şi nu ar putea face obiectul Legii nr.550/2002 privind vânzarea spaţiilor comerciale (teren şi clădire).

A susţinut recurentul pârât că în cauză, considerentele invocate în încheierea instanţei de fond sunt opuse soluţiei dată în fond potrivit căreia terenul rămâne în proprietatea privată a Municipiului şi a fost trecută în mod legal potrivit art.36 alin.1 din Legea nr.18/1991 cu consecinţa că poate fi vândut în condiţiile Legii nr.550/2002.

Recurentul pârât a precizat că soluţia instanţei privind admiterea cererii de intervenţie accesorie a D.

S.R.L. fără a exista o încheiere de admitere în principiu este nelegală, instanţa încălcând normele de procedură, acesta fiind motiv de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 Cod procedură civilă.

A mai susţinut că soluţia instanţei privind acordarea cheltuielilor de judecată în valoare de 1000 lei către intervenienta D.

S.R.L. este nelegală, acesta fiind motiv de casare prevăzut de art.488 alin.(1) pct.4 şi pct.5 din Codul de procedură civilă.

În ceea ce priveşte suportarea cheltuielilor de judecată efectuată de intervenient de către pârâta Consiliul Local, în opinia recurentului pârât acesta nu are nici un suport juridic, având în vedere dispoziţiile art.453 alin.1 Cod procedură civilă care prevăd că temeiul cheltuielilor de judecată rezidă din culpa procesuală; astfel doar în situaţia în care intervenientul devine parte în proces, respectiv ar fi intervenient principal intenţionând să-şi apere un drept propriu, soluţia instanţei de acordarea de cheltuieli de judecată ar fi fost legală.

Pentru toate acestea a solicitat admiterea recursului aşa cum a fost formulat.

În drept, a invocat codul de procedură civilă.

Recursul este scutit de la plata taxei de timbru conform art. 30 din O.U.G. nr. 80/2013.

3.3.

Prefectul Judeţului A. a declarat recurs împotriva sentinţei civile nr. 1013/29.10.2021 prin care a solicitat admiterea acestuia, modificarea în parte a sentinţei recurate şi anularea în parte a Hotărârii nr. 99/12.08.2008 a Consiliului Local B., respectiv anularea art. 1 lit. c din această hotărâre, menţinând celelalte prevederi ale sentinţei recurate.

În motivare, a arătat că instanţa de fond a omis faptul că transferul dreptului de proprietatea al imobilului aflat în litigiu s-a efectuat, în fapt, prin prevederile art. 1 lit. c din Hotărârea Consiliului Local B. nr. 99/2008 privind aprobarea identificării unui teren situat în intravilanul municipiului B. şi aprobarea înregistrării acestuia în cartea funciară, din proprietatea Statului Român în proprietatea privată a municipiului B..

Prin art. 4 din Hotărârea Consiliului local B. nr. 113/2008 privind însuşirea documentaţiei cadastrale de dezlipire şi alipire parcele şi intabulare imobil, s-a procedat la intabularea imobilului aflat în litigiu.

Astfel, a apreciat că se impunea admiterea în totalitate a acţiunii, având în vedere faptul că hotărârea 113/2008 a venit ca o consecinţă a art. 1 lit. c din hotărârea nr. 99/2008 a cărei anulare a fost solicită prin acţiune aşa cum a fost completată şi modificată.

A reiterat că hotărârile a căror anulare parţială a cerut-o nu au fost întemeiate în drept, temeiurile legale folosite în preambulul acestora nu au fost de natură a gira legalitatea acestora.

A susţinut recurentul reclamant că, pe de o parte, Consiliul Local al mun.

B., în mod nelegal a procedat la intabularea atât a terenului cât şi a construcţiei, scoţându-l din proprietatea Statului Român şi intabulându-l în proprietatea sa privată folosind ca şi temei legal prevederile art. 36 alin.1 din Legea nr. 18/1991, privind fondul funciar, republicată.

În executarea temeiului legal invocat în preambulul hotărârii nr. 99/2008, consiliul local avea posibilitatea să-şi transfere imobilul în proprietate privată, însă art. 36, alin.1 din Legea nr. 18/1991 se referă strict la teren nu şi la construcţia existentă pe acesta.

Or, aşa cum rezultă din art.1 lit. c din hotărârea nr. 99/2008, în mod nelegal s-a procedat la transferul dreptului de proprietate nu numai asupra terenului ci şi asupra construcţiei aflate pe acesta, fapt pe care recurentul pârât l-a considerat nelegal.

A menţionat că imobilul aflat în litigiu făcea/face obiectul Legii nr. 550/2002 privind vânzarea spaţiilor comerciale proprietate privată a statului, acest lucru fiind ştiut de către Consiliul Local B., existând o serie de documente la dosarul cauzei din care a rezultat fără tăgadă acest lucru.

Astfel, aplicabilitatea prevederilor art. 36 din Legea nr. 18/19991, contravine dispoziţiilor imperative ale art. 1 din Legea 550/2002 privind vânzarea spaţiilor comerciale proprietate privată a statului, prin care se stabileşte cadrul juridic pentru vânzarea acestor imobile.

Legea nr. 550/202 care este incidentă imobilului aflat în litigiu interzice schimbarea regimului juridic al acestuia, deoarece face parte din categoria imobilelor prevăzute la art. 1 din Legea nr. 550/2002; articolul 29 din acelaşi act normativ prevede expres că aplicabilitatea art. 36 alin.1 din Legea nr.18/1991 încetează ca urmare a intrării în vigoare a normelor noi contrare.

A mai arătat că în cauză, Consiliul local al municipiului B. cunoştea că imobilul Complexul C. forma obiectul unor litigii, respectiv obiectul Legii nr. 550/2002, act normativ ce a scos imobilul de sub incidenţa art. 36 din Legea nr. 18/1991.

Pentru toate acestea a solicitat admiterea recursului aşa cum a fost formulat.

În drept, a invocat Codul de procedură civilă, Legea nr. 554/2004.

Recursul este scutit de la plata taxei de timbru, conform art. 30 din O.U.G. nr. 80/2013.

4. Apărările intimaţilor

4.1.

Intimata intervenientă D.

S.R.L. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului formulat de Consiliul Local B. ca nefondat şi admiterea recursurilor formulate de Prefectul Judeţului A. şi Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice.

Referitor la recursul declarat de Consiliul Local B., a precizat că acesta este nefondat.

A susţinut că este nefondată critica invocată de Consiliul Local în sensul nesoluţionării admiterii în principiu de către Tribunalul Covasna a cererii de intervenţie al D.

S.R.L., a excepţiilor inadmisibilităţii cererii de intervenţie în materia contenciosului administrativ, excepţia lipsei plângerii prealabile a D.

S.R.L., precum şi a tardivităţii introducerii acţiunii.

Astfel, contrar susţinerilor recurentului Consiliul Local prima instanţa s-a pronunţat asupra tuturor excepţiilor şi a tuturor cererilor deduse judecăţii.

A mai precizat intimata că este nefondată critica invocată de Consiliul Local referitoare la faptul că hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care se sprijină ori cuprinde motive contradictorii.

Contrar susţinerilor recurentului Consiliul Local, motivarea hotărârii atacate este clară, precisă şi cuprinde analiza şi evaluarea tuturor probelor administrate în cauză, răspunde în fapt şi în drept la toate pretenţiile formulate de către părţi şi conduce în mod logic şi convingător la soluţia din dispozitiv.

Intimata a arătat că, contrar susţinerilor recurentului Consiliul Local, în mod corect prima instanţă a reţinut că actele atacate au caracter normativ, iar datorită efectelor lor juridice, actele cu caracter normativ beneficiază de un regim juridic diferit sub aspectul controlului de legalitate.

Pe cale de consecinţă, acţiunea Prefectului a fost introdusă în termen legal deoarece actele administrative cu caracter normativ sunt supuse controlului judecătoresc direct la instanţa de contencios administrativ, pe calea acţiunii în anulare, care, potrivit prevederilor art. 11 alin. (4) teza finală din Legea nr. 554/2004, poate fi promovată oricând.

A mai susţinut intimata că nefondată este şi critica recurentului Consiliul Local B. privind anularea de prima instanţă a art. 4 din Hotărârea Consiliului Local nr. 113/2018 cu privire la dispoziţia de aprobare a înregistrării imobilului cu denumirea de „Complex Balnear C.” format din restaurant, garaje, hotel, CT, bază de tratament, cabină portar şi bazine.

Contrar susţinerilor recurentei Consiliul Local, intimata a menţionat că în mod corect prima instanţă a obligat intimata Consiliul Local B. aflată în culpă procesuală la plata sumei de 1.000 lei reprezentând cheltuieli de judecată, potrivit art. 453 alin. (1) din Codul de procedură civilă.

Astfel, instanţa a constatat că cererea formulată de intervenienta D.

S.R.L. are natura juridică numai a unei cererii de intervenţie accesorie, neurmărindu-se prin intermediul ei o pretenţie proprie pentru intervenientă.

Referitor la recursurile formulate de Prefectul Judeţului A. şi Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, intimata a solicitat admiterea acestora, arătând că se impunea admiterea în totalitate a acţiunii introductive, având în vedere faptul că Hotărârea nr.113/2008 a fost o consecinţă a art. 1 lit. c din Hotărârea nr. 99/2008 a cărei anulare s-a solicitat.

A susţinut intimata că în mod nelegal s-a procedat la transferul dreptului de proprietate nu numai asupra terenului ci şi asupra construcţiei aflate pe acesta.

Trecerea suprafeţei de teren din proprietatea Statului Român în proprietatea privată a Municipiului B. s-a făcut prin încălcarea prevederilor art. 36 alin.1 din Legea nr. 18/1991 privind fondul funciar, iar actele administrative HCL nr. 99/2008 şi HCL nr. 130/2008 au adus atingere, sub sancţiunea nulităţii absolute, dreptului de proprietate al Statului Român, prejudiciindu-l cu suma de 245.755 euro, prin trecerea ilegală în baza art.36 din Legea nr. 18/1991, în domeniul privat al unităţii administrativ teritoriale a imobilului.

De asemenea, intimata a precizat că la momentul emiterii actelor din litigiu organul emitent a cunoscut că imobilul Complexul C., situat în municipiul B., str.

C. f.n., intabulat în CF nr. xxxxx B., nr. cad. xxxxx forma obiectul Legii nr.550/2002, lege care a scos imobilul de sub incidenţa art. 36 din Legea nr. 18/1991, intrând sub incidenţa Legii nr.550/2002.

A menţionat că între părţi şi în legătură cu acelaşi imobil, printr-o judecată anterioară, prin Decizia nr 356/R din 23 Septembrie 2004 a Curţii de Apel Braşov pronunţată în Dosarul nr. xxxxx, s-a stabilit că „imobilul (Complex C., situat în municipiul B., str.

C. f.n., intabulat în CF nr. xxxxx B., nr. cad. xxxxx) este proprietatea Statului Român, făcând parte din categoria imobilelor la care se referă art. 1 din Legea nr. 550/2002”, prin Decizia nr 356/R din 23 Septembrie 2004 a Curţii de Apel Braşov pronunţată în Dosarul nr. xxxxx, s-a statuat ca imobilul ce formează obiectul vânzării prin negociere directă este proprietatea privată a Statului Român, care a fost edificat din fondurile statului fiindu-i aplicabile dispoziţiile Legii nr.550/2002”, drept pentru care s-a dispus cu autoritate de lucru judecat obligarea Comisiei de aplicare a Legii nr.550/2002 să înscrie pe lista spaţiilor comerciale Complexul Băile C., astfel încât imobilul nu mai putea fi extras din această lista prin actele administrative atacate.

A subliniat intimata că între părţi îşi produce deplin efect autoritatea de lucru judecat, sub aspect pozitiv, a Deciziei civile nr. 356/R din 23 Septembrie 2004 a Curţii de Apel Braşov care a fost emisă anterior emiterii actelor administrative atacate.

În drept, a invocat codul de procedură civilă.

În probaţiune a solicitat administrarea probei cu înscrisuri.

4.2. Consiliul Local al Municipiului B. a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului promovat de către recurentul Prefectul judeţului A..

În motivare a arătat că recursul declarat este nul potrivit art.489 din Codul de procedură civilă întrucât nu cuprinde temeiul de drept pe care se întemeiază/respectiv motivele de casare prevăzute de dispoziţiile art.488 Cod procedură civilă.

A susţinut că recursul formulat nu cuprinde cazurile de nelegalitate limitativ prevăzute de art.488 Cod procedură civilă, în sensul dezvoltării şi încadrării lor prin formularea unor critici de nelegalitate privind judecata şi soluţia pronunţată de instanţa de fond, ceea ce echivalează cu nemotivarea recursului şi este sancţionat cu nulitate potrivit prevederilor art.489 din Codul de procedură civilă.

Intimatul a precizat că, contrar susţinerii recurentului, instanţa de fond în mod corect a analizat şi s-a pronunţat corect şi motivat cu privire la soluţia pronunţată cu privire la respingerea cererii de anulare al dispoziţiilor art.1 lit. c din Hotărârea nr. 99/2008, întrucât prin această dispoziţie nu s-a dispus nici un transfer al dreptului de proprietate asupra imobilelor în domeniul privat al Municipiului şi care face obiectul cererii introductive al reclamantului-recurent şi cu care a fost învestită instanţa, ci doar s-a aprobat identificarea terenurilor cu construcţie (nu construcţie) situat în str.

C. f.n.

A susţinut că în cauză, Consiliul Local nu a avut niciun temei legal pentru transferul construcţiei existente, nu a avut niciun suport întrucât nici art.1 şi nici art. 2 din Hotărârea nr.99/2008 nu face trimitere la construcţii, ci doar la terenuri (terenuri cu sau fără construcţii -art.1 lit. a şi lit. c) şi care a avut temei legal art. 36 alin.(l) din Legea nr. 18/1991.

Intimatul a arătat că a transmis Instituţiei Prefectului judeţului A.

Hotărârile nr.99 şi nr.113/2008 în anul 2008, respectiv în termenele legale în vederea verificării legalităţii, iar prin neatacarea acestora în termenul legal, reclamantul a confirmat tacit legalitatea acestora.

Dacă a considerat nelegal prevederile acestor hotărâri, bazat pe dispoziţiile art.36 alin(l) din Legea nr.18/1991, atunci avea la îndemână atacarea acestora în termenele legale prevăzute de art. 11 alin. (1) din Legea 554/2004.

4.3. Consiliul Local al Municipiului B. a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului promovat de către recurentul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice -D.G.R.F.P. G.. - A.J.F.P. A..

A precizat că recursul este nul, acesta nu cuprinde temeiul de drept pe care se întemeiază, respectiv motivele de casare prevăzute de dispoziţiile art.488 Cod de procedură civilă şi nici nu se încadrează în motivele de nelegalitate prevăzute art.488 Cod procedură civilă.

A mai menţionat intimatul că, contrar susţinerii recurentului instanţa de fond în mod corect a analizat şi s-a pronunţat cu privire la soluţia pronunţată cu privire la respingerea cererii de anulare al dispoziţiilor art.1 lit. c din Hotărârea nr.99/2008, întrucât prin această dispoziţie nu s-a dispus nici un transfer al dreptului de proprietate asupra imobilelor în domeniul privat al Municipiului ci doar s-a aprobat identificarea terenurilor cu construcţie situat în str.

C. f.n..

A arătat că instanţa nu a fost învestită prin cererea reclamantului pentru anularea art.2 din Hotărârea nr.99/2008, astfel că pretenţiile recurentului cu privire la soluţia dată de instanţă ca fiind nelegală, excede cadrul juridic al cauzei.

A susţinut intimatul că Hotărârea nr.113/2008 are la bază prevederile art. 20 alin. 1 şi 3 din Legea nr. 7/1996 a cadastrului şi publicităţii imobiliare, cu modificările şi completările ulterioare şi ale art. 36 alin. 2 litera c şi art. 121 alin. 2, art. 45 alin. 2 lit. e şi art. 115 alin. 1 lit. b din Legea nr. 215/2001, privind administraţia publică locală republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

De asemenea, conform Legii nr. 151/2019 pentru completarea Legii nr. 350/2001 privind amenajarea teritoriului şi urbanismul, începând cu data de 29 iulie 2019 a fost strecurat şi un amendament legat de termenul de prescripţie în care pot fi atacate documentaţiile de amenajare a teritoriului şi de urbanism.

Prin pct. 7 al Legii nr. 151/2019 s-a adăugat un nou alineat la art. 64 din Legea nr. 350/2001 prin care s-a stabilit că dreptul de a ataca în contencios administrativ hotărârile autorităţilor locale de aprobare a documentaţiilor de urbanism se prescrie în termen de 5 ani de la data aprobării.

4.4.

Statul Român prin Ministerul Finanţelor a depus întâmpinare la recursul formulat de recurentul reclamant Prefectul Judeţului A. solicitând admiterea acestuia, ţinând cont în soluţionarea acestei căi de atac şi de argumentaţia prezentată prin cererea de recurs formulată de Statul Român prin Ministerul Finanţelor, reprezentat de Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice G. prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice A..

A considerat că recurentul reclamant Prefectul Judeţului A. în mod justificat a criticat sentinţa pronunţată de instanţa de fond arătând că temeiul legal invocat în preambulul hotărârii nr. 99/2008 respectiv art. 36 din Legea nr. 18/1991 contravin dispoziţiilor imperative ale art. 1 din Legea nr. 550/2002 privind vânzarea spaţiilor comerciale proprietatea privată a statului, prin care a fost stabilit cadrul juridic pentru vânzarea acestor imobile.

Legea cadru care este incidentă imobilului din litigiu (atât a terenului cât şi a construcţiilor edificate pe acesta), interzice schimbarea regimului juridic al acestui imobil care face parte din categoria imobilelor prevăzute la art. 1 din Legea nr. 550/2002.

A solicitat să se constate că recurentul reclamant Prefectul judeţului A. în mod corect a subliniat că în momentul emiterii HCL nr. 99/2008 şi HCL nr. 130/2008 Consiliul Local B. a avut cunoştinţă că imobilul Complexul C. - spaţiul comercial, proprietate privată a Statului, situat în municipiul B., str.

C., f.n., intabulat în CF nr. xxxxx B. nr. cad. xxxxx formează obiectul Legii nr. 550/2002, lege care a scos imobilul de sub incidenţa art. 36 din Legea nr. 18/1991, cât şi despre faptul că imobilul a fost scos la vânzare prin negociere directă în temeiul Legii nr. 550/2002, procedura de vânzare era declanşată fiind în curs de derulare, anterior emiterii celor două HCL-uri.

În acest sens, a arătat că documentaţia existentă la dosarul instanţei de fond conţine şi copii a unor soluţii pronunţate de instanţele de judecată în legătură cu imobilul Complex C. situat în municipiul B., str.

C. f.n., judeţul A. în cauze care au fost pe rolul instanţelor de judecată anterior prezentului litigiu, litigii în care Statul Român prin Ministerul Finanţelor nu era parte.

Astfel, la dosarul cauzei există depuse soluţii pronunţate în care au fost dezlegate cu putere de lucru judecat de instanţele de judecată aspecte relevante cu privire la bunul imobil în litigiu.

În acest sens a reinvocat Decizia nr. 356/R pronunţată de Curtea de Apel Braşov în Dosarul nr. xxxxx prin care s-a statuat definitiv şi irevocabil, cu putere de lucru judecat, că „spaţiul comercial şi de prestări servicii Complex Balnear Hotelier C. cade sub incidenţa art. 16 din Legea nr. 55012002”.

Prin considerentele Deciziei civile nr. 356/R din 23.09.2004 Curtea de Apel Braşov a reţinut că imobilul (Complex C. situat în municipiul B., str.

C. f.n. intabulat în CF nr. xxxxx B. nr. cad. xxxxx) este proprietatea Statului Român, făcând parte din categoria imobilelor la care se referă art. 1 din Legea 550/2002.

A subliniat că recurentul reclamant Prefectul Judeţului A. în mod corect a arătat că în momentul emiterii hotărârilor, Consiliul Local al municipiului B. cunoştea faptul că imobilul Complexul C., forma obiectul Legii nr. 550/2002, act normativ ce a scos imobilul de sub incidenţa art. 36 din Legea nr. 18/1991, iar încălcarea acestuia atrage sancţiunea nulităţii absolute a hotărârii.

În probaţiune, a solicitat administrarea probei cu înscrisuri.

4.5. Statul Român prin Ministerul Finanţelor a depus întâmpinare la recursul formulat de recurentul pârât Consiliul Local al municipiului B., solicitând respingerea ca fiind netemeinic şi nelegal.

A arătat că criticile de nelegalitate ale încheierii din 29 iunie 2021 pronunţate de Tribunalul Covasna invocate de recurentul pârât Consiliul Local la municipiului B. nu pot fi reţinute întrucât instanţa de fond s-a pronunţat asupra excepţiilor invocate de Consiliul Local al municipiului B., excepţii de procedură, precum şi asupra celor de fond care fac inutil, în tot sau în parte, administrarea de probe ori, după caz, cercetarea în fond a cauzei.

Astfel, prin încheierea din 29 iunie 2021 instanţa de fond a analizat şi s-a pronunţat asupra excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Statul Român prin Ministerul Finanţelor, excepţie invocată de Consiliul Local al municipiului B. prin întâmpinarea formulată faţă de cererea de modificare şi completare a acţiunii depuse de Prefectul judeţului A.

A susţinut intimatul că din înscrisurile depuse la dosarul cauzei care au emanat de la Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară a rezultat că imobilul Complex C. situat în municipiul B., strada C. f.n., judeţul A. era înscris în CF nr. xxx E. sub nr. top xx4, xx5, xx6, xx7, xx8, xx9, xx0, xx1, xx2/2 în care dreptul de proprietate este înscris în favoarea Statului Român cu titlu de drept de naţionalizare, conform încheierii nr. 94/1960 şi drept de construire conform încheierii nr. 785/2003 şi CF nr. xxx E. sub nr. top xx6, xx7, xx7, în care dreptul de proprietate este înscris în favoarea Statului Român, conform Decret nr. 712/1966 şi al încheierii nr. 1159/1983, în administrarea operativă directă a Biroului Executiv al Consiliului Popular al oraşului B..

Ulterior imobilul a fost transnotat şi în final înscris în CF nr. xxxxx B. nr. cad. xxxxx.

În opinia intimatului, reclamanta, prin acţiunea promovată în exercitarea controlului de tutelă administrativă urmăreşte restabilirea situaţiei anterioară de carte funciară în ce priveşte terenurile ce au făcut obiectul celor două hotărâri atacate, terenuri care potrivit menţiunilor din cărţile funciare, au aparţinut Statului Român, iar faptul că terenurile au aparţinut Statului Român a fost recunoscut de pârâtul Consiliul Local al municipiului B. prin art. 2 al HCL nr. 99/2008 prin care se statuează că se aprobă înregistrarea în cartea funciară a terenurilor menţionate la art. 1 din proprietatea Statului Român în proprietatea privată a municipiului B..

A mai precizat intimatul că instanţa de fond, prin încheierea din 29 iunie 2021 a analizat şi s-a pronunţat asupra excepţiei tardivităţii şi excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, invocate de recurentul pârât Consiliul Local al municipiului B. prin întâmpinările formulate faţă de dispoziţiile art. 11 din Legea nr. 554/2004.

Astfel, instanţa de fond a soluţionat aceste excepţii, raportat la verificarea şi analiza naturii juridice a celor două acte, pe baza efectelor juridice pe care le produc şi natura măsurii dispuse în conţinutul lor, raportat la dispoziţiile art. 2 lit. c din Legea nr. 554/2004 şi a reţinut că distincţia între actele administrative individuale şi cele normative se realizează în funcţie de întinderea efectelor juridice pe care le produc.

Intimatul a considerat că instanţa de fond, pentru a înţelege efectele juridice ale HCL nr. 99/2008, în mod corect a apreciat că în cauza supusă judecăţii sunt aplicabile şi prevederile Legii nr. 213/1998 în vigoare la momentul emiterii actului atacat.

Astfel, instanţa de fond, ţinând cont de caracterul bunului ce a făcut obiectul HCL nr. 99/2008, în opinia intimatului, în mod corect a apreciat că acest act administrativ are caracter normativ pentru că situaţia juridică a bunului trebuie să fie cunoscută de un număr nedeterminat de subiecte de drept, iar din momentul trecerii din domeniul statului în domeniul privat al municipiului B. terenul nu se mai bucură de acelaşi caracter pe care le-a avut anterior, iar efectul hotărârii priveşte măsuri cu caracter obligatorii pentru un număr nedeterminat de subiecte de drept, iar măsura dispusă prin conţinutul lui se poate face numai printr-un act al consiliului local în sensul art. 9 din Legea nr. 554/2004 şi dobândeşte natura juridică a unui act administrativ cu caracter normativ.

Ţinând cont de caracterul normativ al actului administrativ, respectiv al HCL nr. 99/2008, instanţa de fond a constatat că nu are relevanţă momentul comunicării actelor administrative către Prefect pentru exercitarea controlului de legalitate, acestea potrivit dispoziţiilor art. 14 alin.4 din Legea nr. 554/2004 putând fi contestate oricând.

În opinia intimatului, faptul că recurentul pârât Consiliul Local al municipiului B. nu a completat sau a completat eronat lista privind inventarul bunurilor proprietate publică/privată a statului, nu-i poate servi ca temei pentru răsturnarea celor reţinute de instanţa de fond cu ocazia analizării caracterului normativ al actelor administrative contestate, raportat la natura imobilului.

Intimatul a precizat că prin recursul formulat, recurentul reclamant Consiliul Local al municipiului B. a criticat încheierea din 29 iunie 2021 pronunţată de Tribunalul Covasna arătând că instanţa de fond a analizat şi s-a pronunţat asupra excepţiei inadmisibilităţii promovării acţiunii de către reclamantul Prefectul judeţului A. deşi această excepţie nu a fost invocată.

A solicitat intimatul să se constate că prin întâmpinarea formulată de Consiliul Local al municipiului B. faţă de cererea introductivă, a solicitat instanţei respingerii cererii reclamantului ca fiind prescrisă şi inadmisibilă.

Instanţa de fond, raportat la solicitarea pârâtului Consiliul Local al municipiul B. a reţinut că în interpretarea dispoziţiilor art. 3 din Legea nr. 554/2004 coroborat cu dispoziţiile art. 63 alin.5 lit. e şi art. 115 alin.2 din Legea nr. 215/2001 şi ale art. 19 alin.1 lit. a şi e din Legea nr. 340/2004 şi ale art. 123 alin.5 din Constituţiei, prefectului îi este recunoscut dreptul de a ataca în faţa instanţei de contencios administrativ actele administrative emise de autorităţile administraţiei publice locale, în înţelesul prevederilor art. 2 alin.1 lit. c din Legea nr. 554/2004 cu modificările şi completările ulterioare.

În cauză fiind vorbă despre atacarea unor hotărâri emise de pârâtul Consiliul local al municipiul B., instanţa de fond în mod întemeiat a respins solicitarea respingerii ca inadmisibilă a cererii reclamantului.

De asemenea, intimatul a mai arătat că prin încheierea din 29 iunie 2021, în ceea ce priveşte excepţia puterii de lucru judecat instanţa de fond a reţinut că este o excepţie de fond şi în consecinţă instanţa a apreciat că asupra acestei excepţii se va pronunţa odată cu fondul.

Referitor la susţinerea că instanţa de fond nu s-a pronunţat asupra admiterii în principiu a cererii de intervenţie a D.

S.R.L. intimatul a menţionat că acestea sunt eronate întrucât la termenul de judecată din data de 21 mai 2021, instanţa de fond a pus în discuţia părţilor cererea de intervenţiei accesorie a D.

S.R.L., şi deliberând a reţinut că este o cerere de intervenţiei accesorie iar intervenientul a dovedit interesul de a participa în proces astfel cum revăd dispoziţiile art. 61 alin.3 şi art. 63 din Codul de procedură civilă, astfel instanţa de fond a admis în principiu cererea de intervenţiei.

Cu privire la solicitarea casării în tot a Sentinţei civile nr. 1013 din 29 octombrie 2021, intimatul a solicitat respingerea acestui capăt de cerere.

A arătat că instanţa de fond a constatat că dispoziţiile art. 4 din HCL nr. 113/2008 este lovită de nulitate absolută pentru nemotivarea în fapt şi în drept al acesteia, respectiv pentru lipsa temeiului de drept al transferului dreptului de proprietate a construcţiei descrise mai sus din proprietatea Statului Român în proprietatea privată a Municipiului B..

În probaţiune a solicitat administrarea probei cu înscrisuri.

4.6.

Instituţia Prefectului Judeţului A. a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului formulat de recurentul-pârât Consiliul Local al municipiului B. împotriva încheierii din 29.06.2021 conţinând încheierea din 18.06.2021 şi încheierea din 21.05.2021, precum şi împotriva Sentinţei Civile nr. 1013/29.10.2021 a Tribunalului Covasna ca fiind netemeinic şi nelegal.

În motivare a arătat că în mod legal şi pertinent instanţa de fond a respins excepţiile invocate de recurentul-pârât.

Astfel, toate excepţiile invocate de către Consiliul Local al municipiului B., raportate la legislaţia în vigoare, nu pot fi admise chiar dacă acesta le consideră motiv de recurs.

A susţinut că este inadmisibil să se invoce excepţia tardivităţii acţiunii introdusă de prefect atunci când este vorba despre proprietate publică.

Bunurile proprietate publică sunt inalienabile, imprescriptibile, insesizabile, aşa cum prevede art. 861 alin.1 din Codul civil.

În ceea ce priveşte excepţia lipsei calităţii procesuale a Satului Român prin reprezentantul său legal, intimatul a precizat că nici această excepţie nu poate fi reţinută ca fiind admisibilă întrucât Statul Român este titular al dreptului de proprietate asupra imobilului aflat în litigiu, astfel că se justifică interesul şi calitatea procesuală a Statului Român, prin Ministerul Finanţelor Publice.

Interesul Statului Român izvorăşte din încălcarea unui drept propriu care îl îndreptăţeşte a sta în judecată.

Calitatea procesuală pasivă presupune existenţa unei identităţi între pârât şi persoana faţă de care se urmăreşte a se stabili un drept, în speţă această identitate există, deoarece persoana faţă de care se urmăreşte restabilirea dreptului de proprietate asupra imobilului este Statul Român.

Astfel încât în mod corect instanţa de fond a respins această excepţie.

În privinţa excepţiei autorităţii de lucru judecat a arătat intimatul că nu poate fi reţinută ca fiind admisibilă, pentru că aceste hotărârii aflate în litigiu nu au mai fost niciodată atacate.

În ceea ce priveşte excepţia inadmisibilităţii cererii de intervenţie în materia contenciosului administrativ precum şi excepţia lipsei plângerii prealabile a D.

S.R.L., intimatul a menţionat că nici aceste două excepţii nu pot fi reţinute ca fiind pertinente.

A apreciat că în mod nejustificat recurentul-pârât a invocat încălcarea regulilor de procedură de către instanţa de fond în condiţiile în care Tribunalul Covasna s-a pronunţat exact pe excepţiile invocate de recurentul-pârât şi respingând în mod legal toate excepţiile deduse judecăţii.

În opinia intimatului faptul că reclamantul-pârât şi-a răstălmăcit propriile excepţii, nu a făcut decât să accentueze lipsa argumentelor pe fondul cauzei subliniind nelegalitatea hotărârilor adoptate de el.

Referitor la recursul declarat de Ministerul Finanţelor, a precizat că achiesează la punctul lui de vedere exprimat prin recurs, cu menţiunea că aceleaşi critici le-a formulat împotriva Sentinţei Civile nr. 1013/29.10.2021, prin recursul declarat.

II. Considerentele Curţii asupra recursurilor

Analizând, în conformitate cu dispoziţiile art.499 din Codul de procedură civilă, susţinerile părţilor şi ansamblul materialului probator existent la dosar, Curtea constată următoarele:

II.1 Cu privire la recursul formulat de Consiliul Local al Municipiului B.

Recursul vizează în primul rând soluţiile pronunţate de Tribunalul Covasna prin încheierea de şedinţă din data de 29.06.2021 asupra mai multor excepţii invocate în cauză de pârâtul Consiliul Local al Municipiului B..

1.Astfel, cu privire la excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Statul Român prin Ministerul Finanțelor, Curtea constată că în mod corect a fost respinsă, având în vedere că hotărârile atacate în cauză în exercitarea controlului de tutelă administrativă vizează terenuri care potrivit cărţii funciară nr. xxx E. au aparținut Statului Român, aspecte recunoscut de pârâtul Consiliul Local al Municipiului B. prin art. 2 al HCL nr. 99/2008 prin care se arată că se aprobă înregistrarea în cartea funciară a terenurilor menţionate la art.1 din proprietatea Statului Român în proprietatea privată a municipiului B..

Astfel, având în vedere că hotărârea atacată vizează terenuri înregistrate în cartea funciară în proprietatea Statului Român, acesta din urmă are calitate procesuală pasivă în cauză, fiind chemat în judecată pentru ca hotărârea de ce va pronunţa să-i poată fi opozabilă.

Cu privire calitatea de intervenient accesoriu a societăţii D.

S.R.L., Curtea reţine că prin încheierea de şedinţă din data de 21.05.2021 Tribunalul Covasna a admis în principiu cererea de intervenţie accesorie în interesul reclamantului, considerând în mod corect că această parte a justificat interesul de a interveni în cauză.

În acest sens, a arătat tribunalul că prin Decizia nr. 356/R din 23.09.2004 a Curţii de Apel Braşov s-a recunoscut intervenientei dreptul de a cumpăra Complexul Balnear Hotelier C. în baza Legii nr. 550/2002, iar cererea introductivă vizează anularea HCL sub aspectul terenului din jurul acestui complex.

3. Cu privire însă la excepţia tardivităţii şi a prescripţiei dreptului la acţiune, Curtea reţine următoarele:

Prima instanţă a respins aceste excepţii, cu motivarea că „actul administrativ atacat în cauză are caracter normativ pentru că situaţia juridică a bunul trebuie să fie cunoscută de un număr nedeterminat de subiecte de drept, în sensul că din acel moment al trecerii bunul din domeniul public în domeniul privat al municipiului B. nu mai se bucură de aceleași caractere pe care le-a avut anterior terenul.

S-a considerat că deşi pârâta a dovedit că a comunicat reclamantului la data de 22 august 2008 hotărârea atacată, acest aspect nu are nicio relevanță, având în vedere caracterul acesteia de act administrativ cu caracter normativ, putând fi contestat oricând potrivit dispozițiilor art. 11 alin.4 din Legea nr. 554/2004.

Curtea constată că soluţia dată de tribunal acestei excepţii este nelegală, fiind incident cazul de casare prevăzut de art.488 alin.1 pct.5 Cod procedură civilă.

Astfel, art.3 alin.1 din Legea nr.554/2004 dă prefectului dreptul de a ataca direct în faţa instanţei de contencios administrativ actele emise de autorităţile administraţiei publice locale, în termenul prevăzut la art. 11 alin. (1), care începe să curgă de la momentul comunicării actului către prefect.

Dreptul de tutelă administrativă exercitat în temeiul art.3 alin.1 din Legea nr.554/2004 nu se confundă cu dreptul la acţiunea în contencios administrativ exercitată în temeiul art.8 alin.1 din aceeaşi lege, care condiţionează calitatea procesuală activă de calitatea de persoană vătămată într-un drept recunoscut de lege sau într-un interes legitim.

Doar în acest din urmă caz, respectiv al acţiunii întemeiate pe art.8 alin.1 sunt aplicabile dispoziţiile art.11 alin.4 cu privire la imprescriptibilitatea acţiunii în anularea actelor administrative cu caracter normativ.

Dreptul la acţiune al prefectului este limitat în timp de legiuitor pentru a nu fi exercitat în mod discreţionar, având în vedere efectul imediat al formulării unei acţiuni în temeiul tutelei administrative, respectiv suspendarea de drept a actului atacat, conform art.3 alin.3 din Legea nr.554/2004.

Raportând aceste considerente la cauza de faţă, Curtea constată că cele două hotărâri ale Consiliului Local B. au fost comunicate reclamantului Prefectul Judeţului A. după adoptarea acestora în anul 2008, respectiv la data de 22.08.2008 şi 10.09.2008 nefiind contestat de către reclamant acest aspect, iar cererea de anulare a fost introdusă în anul 2020, fără a justifica motive temeinice în privinţa nerespectării termenului de 6 luni de la comunicare.

Reclamantul arată că aceste acte au fost comunicate instituţiei reclamante în termenele legale, însă când aceste acte au fost comunicate nu s-a cunoscut situaţia juridică a imobilelor.

Însă, dispoziţiile legale se referă la cunoaşterea existenţei actului ca urmare a comunicării acestuia şi nu la momentul la care s-ar descoperi că actul ar fi nelegal.

Prefectul are obligaţia de a analiza actul comunicat, iar dacă îl consideră nelegal îl va ataca în instanţă în temeiul art.3 alin.1 din Legea nr.554/2004, cu respectarea termenului de prescripţie de 6 luni sau a celui de decădere de 1 an în cazul actului administrativ individual.

Astfel, începutul curgerii termenului de prescripţie nu are loc de la data la care i-au fost aduse prefectului la cunoștință neregularităţile actelor a căror anulare o solicită, după cum susţine reclamantul.

Termenul de 6 luni este un termen de prescripţie, iar eventualele cauze de suspendare sau de întrerupere a acestuia nu pot avea ca efect depăşirea termenului de decădere de 1 an de la data comunicării actului, după cum prevede la art.11 alin.2 din Legea nr.554/2004.

Constatând astfel că acţiunea de faţă nu a fost formulată cu respectarea termenului de prescripţie de 6 luni şi nici a celui de decădere de 1 an, Curtea constată că încheierea de şedinţă din data de 29.06.2021 a Tribunalului Covasna se impune a fi casată în parte.

Rejudecând, în temeiul art.498 alin.1 Cod procedură civilă instanţa va admite excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune şi va respinge ca prescrisă acţiunea formulată de reclamantul Prefectul Judeţului A. în contradictoriu cu pârâţii Consiliul Local al Municipiului B. şi Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, casând în tot sentinţa civilă nr.1013 din 29.10.2021 pronunţată de Tribunalul Covasna.

Faţă de soluţia pronunţată cu privire la cererea principală, instanţa va respinge cererea de intervenţie accesorie în interesul reclamantului formulată de intervenienta S.C. D. C. S.R.L..

II.2.

Cu privire la recursurile formulate de recurentul reclamant Prefectul Judeţului A. şi recurentul pârât Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, în temeiul art.496 alin.1 Cod procedură civilă Curtea le va respinge, având în vedere soluţia pronunţată cu privire la prescripţia acţiunii.