Decizie nr. 198/R din 24.03.2022

- art. 1 şi art. 6 din Legea nr. 544/2001 privind liberul acces la informaţiile de interes public;

- art. 31 alin. (1) din Constituţia României;

- art. 41 şi 55 din Ordinul ministrului dezvoltării regionale şi locuinţei nr. 839/2009 privind Normele metodologice de aplicare al Legii nr. 50/1991.

Din interpretarea dispoziţiilor art. 1 şi art. 6 din Legea nr. 544/2001 rezultă, cu forţă de principiu fundamental, că orice persoană fizică sau juridică are dreptul de a obţine informaţii de interes public, autoritatea publică având obligaţia corelativă de a o transmite.

Un astfel de principiu rezultă, de altfel, şi din dispoziţiile art. 31 alin. (1) din Constituţia României, potrivit cărora „Dreptul persoanei de a avea acces la orice informaţie de interes public nu poate fi îngrădit".

Excepţiile de la acest principiu trebuie să fie expres prevăzute de lege şi sunt de strictă interpretare.

Dispoziţiile art. 41 şi 55 din Ordinul ministrului dezvoltării regionale şi locuinţei nr. 839/2009 privind Normele metodologice de aplicare al Legii nr. 50/1991, nu numai că nu au forţa normativă necesară de a institui o excepţie de la un principiu fundamental, consacrat constituţional şi legal, dar nici nu instituie o astfel de excepţie, ci reglementează informaţiile referitoare la documentaţiile de urbanism pe care autorităţile emitente trebuie să le comunice din oficiu, fără a fi cerute de vreo persoană.

Nu se prevede, în aceste dispoziţii, că orice alte informaţii, nemenţionate ca fiind obligatoriu comunicate din oficiu, ar fi exceptate de la comunicarea la cerere.

Prin sentinţa civilă nr. 1063/CA/19.11.2021, Tribunalul Braşov – secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal: a admis cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A.

S.R.L. în contradictoriu cu pârâta UAT Municipiul B. şi a obligat pârâta să comunice reclamantei, în termen de 30 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii, următoarele informații de interes public privind Autorizația de construire nr. xxx/05.07.2018 și Autorizația de construire nr. xxx/13.09.2019: planurile de situație, cu sistematizarea verticală; plan parter; plan etaj caracteristic; plan etaje retrase și plan acoperiș, pentru fiecare autorizație în parte; fațade, pentru fiecare autorizație în parte; minim 1 secțiune pentru fiecare autorizație în parte; studiile de însorire; memoriile de arhitectură; certificatele de urbanism care au stat la baza emiterii celor două autorizații de construire.

A respins cererea reclamantei de obligare a pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta Unitatea Administrativ Teritorială Municipiul B., solicitând admiterea acestui recurs, casarea hotărârii recurate, iar în rejudecare respingerea cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată..

În motivarea recursului său, recurenta-pârâtă susţine că instanţa de fond a reţinut în mod netemeinic că este vorba de un refuz nejustificat al autorităţii pârâte, în sensul art. 21 lit. h) din Legea nr. 554/2004, de a soluţiona o cerere a părţii reclamante şi de a nu răspunde solicitantului în termen legal, întrucât în speţa de faţă înscrisurile de la dosar relevă executarea obligaţiei în discuţie prin emiterea şi comunicarea adresei nr. 31523/07.04.2021 şi a adresei nr. 48901/11.05.2021 de către Primăria Municipiului B..

Recurenta mai arată, totodată, că sunt aplicabile în cauză dispoziţiile art. 41 alin. (1)-(4) şi art. 55 alin. (1)-(4) din Ordinul nr. 839/2009, dispoziţii pe care le citează integral.

De asemenea, recurenta învederează că prin H.C.L. nr. 409/25.06.2018 a fost aprobată lista documentelor de interes public produse şi/sau gestionate de Primăria Municipiului B., conform Legii nr. 544/2001 privind liberul acces la informaţii de interes public şi conform Anexei parte integrantă din hotărâre, precum şi că reclamantei i-au fost comunicate informaţiile prin adresa nr. 31523/2021 în data de 07.04.2021.

Recursul este scutit de la plata taxei judiciare de timbru, potrivit art.22 alin. (5) din Legea nr. 544/2001.

Intimata-reclamantă A.

S.R.L. a formulat întâmpinare (f.12-15), prin care a invocat excepţia nulităţi recursului, iar în situaţia respingerii acestei excepţii, a solicitat respingerea ca nefondat a recursului, întrucât sentinţa pronunţată de instanţa de fond este legală şi temeinică.

Recurenta-pârâtă a formulat răspuns la întâmpinare (f. 30-31), prin care a solicitat respingerea excepţiei nulităţii recursului, iar pe fond a reiterat, în esenţă, susţinerile din cererea de recurs.

Analizând, cu aplicarea dispoziţiilor art.499 din Codul de procedură civilă, susţinerile părţilor şi ansamblul materialului probator existent la dosar, în limitele legale, Curtea reţine următoarele:

Prin recursul dedus judecăţii, recurenta critică sentinţa instanţei de fond sub aspectul greşitei aplicări a normelor de drept material referitoare la accesul publicului la informaţiile rezultând din documentaţiile de urbanism aprobate de autorităţile locale.

Aceste critici se circumscriu motivului de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din Codul de procedură civilă, dar nu sunt fondate.

Curtea reţine că prin cele două adrese indicate în cererea de recurs (nr. 31523/07.04.2021 şi nr. 48901/11.05.2021), recurenta-pârâtă a exprimat refuzul său de a soluţiona favorabil cererea reclamantei de acces la informaţiile de interes public referitoare la autorizaţia de construire nr. xxx/13.09.2019 emisă de Primarul Municipiului B. în favoarea solicitantului C.

S.R.L..

În drept, Curtea reţine că potrivit dispoziţiilor art. 1 din Legea nr. 544/2001, „accesul liber şi neîngrădit al persoanei la orice informaţii de interes public, definite astfel prin prezenta lege, constituie unul dintre principiile fundamentale ale relaţiilor dintre persoane şi autorităţile publice, în conformitate cu Constituţia României şi cu documentele internaţionale ratificate de Parlamentul României”, iar conform prevederilor art. 2 din acelaşi act normativ „în sensul prezentei legi: a) prin autoritate sau instituţie publică se înţelege orice autoritate ori instituţie publică ce utilizează sau administrează resurse financiare publice, orice regie autonomă, companie naţională, precum şi orice societate comercială aflată sub autoritatea unei autorităţi publice centrale ori locale şi la care statul român sau, după caz, o unitate administrativ-teritorială este acţionar unic ori majoritar; b) prin informaţie de interes public se înţelege orice informaţie care priveşte activităţile sau rezultă din activităţile unei autorităţi publice sau instituţii publice, indiferent de suportul ori de forma sau de modul de exprimare a informaţiei”.

Dispoziţiile art. 6 stabilesc faptul că „orice persoană are dreptul să solicite şi să obţină de la autorităţile şi instituţiile publice, în condiţiile prezentei legi, informaţiile de interes public”, iar „autorităţile şi instituţiile publice sunt obligate să asigure persoanelor, la cererea acestora, informaţiile de interes public solicitate în scris sau verbal”, art. 7 stabilind că autorităţile şi instituţiile publice au obligaţia să răspundă în scris la solicitarea informaţiilor de interes public în termen de 10 zile sau, după caz, în cel mult 30 de zile de la înregistrarea solicitării, în funcţie de dificultatea, complexitatea, volumul lucrărilor documentare şi de urgenţa solicitării.

În cazul în care durata necesară pentru identificarea şi difuzarea informaţiei solicitate depăşeşte 10 zile, răspunsul va fi comunicat solicitantului în maximum 30 de zile, cu condiţia înştiinţării acestuia în scris despre acest fapt în termen de 10 zile.

Din interpretarea acestor dispoziţii legale rezultă, cu forţă de principiu fundamental, că orice persoană fizică sau juridică are dreptul de a obţine informaţii de interes public, autoritatea publică având obligaţia corelativă de a o transmite.

Un astfel de principiu rezultă, de altfel, şi din dispoziţiile art. 31 alin. (1) din Constituţia României, potrivit cărora „Dreptul persoanei de a avea acces la orice informaţie de interes public nu poate fi îngrădit".

Excepţiile de la acest principiu trebuie să fie expres prevăzute de lege şi sunt de strictă interpretare.

Dispoziţiile art. 41 şi 55 din Ordinul ministrului dezvoltării regionale şi locuinţei nr. 839/2009 privind Normele metodologice de aplicare al Legii nr. 50/1991, nu numai că nu au forţa normativă necesară de a institui o excepţie de la un principiu fundamental, consacrat constituţional şi legal, dar nici nu instituie o astfel de excepţie, ci reglementează informaţiile referitoare la documentaţiile de urbanism pe care autorităţile emitente trebuie să le comunice din oficiu, fără a fi cerute de vreo persoană.

Nu se prevede, în aceste dispoziţii, că orice alte informaţi, nemenţionate ca fiind obligatoriu comunicate din oficiu, ar fi exceptate de la comunicarea la cerere.

În consecinţa celor ce preced, având în vedere că în mod corect instanţa de fond a constatat că refuzul recurentei-pârâte de a comunica intimatei-reclamante informaţiile solicitate este nejustificat, criticile recurentei fiind, astfel, nefondate după cum s-a reţinut mai sus, Curtea, făcând aplicarea dispoziţiilor art.496 alin.(1) din Codul de procedură civilă, va respinge recursul dedus judecăţii.