Decizie nr. 148/R din 08.03.2022

art. 38 din Legea nr. 153/2017

art. 1 alin. (1) şi (2) din O.U.G. nr. 83/2014

art. 1 alin. (51) din O.U.G. nr. 83/2014, introdus prin art. I alin. (1) din Legea nr. 71/2015

art. 3¹ din O.U.G. nr. 57/2015

Instanţa de recurs reţine că nu prezintă relevanţă temeiul legal al stabilirii la nivelul minim de 4,7 a coeficientului de ierarhizare aferent funcţiei de ofiţer specialist cu grad de colonel, atâta timp cât o astfel de categorie de personal există, iar în vederea asigurării egalităţii de tratament juridic urmează ca şi pentru celelalte categorii de personal care beneficiază de un cuantum mai mic al coeficientului de ierarhizare, dar care îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii şi pentru aceeaşi funcţie/grad/treaptă şi gradaţie, salarizarea să fie asigurată la nivel maxim în cadrul aceleiaşi instituţii, interpretare susţinută de decizia nr. 242/2016 prin care Curtea Constituţională a respins excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 alin. (51) din OUG nr. 83/2014.

Deliberând asupra recursului de faţă, constată:

Prin sentinţa civilă nr. 713/CA/02.07.2021 pronunțată de Tribunalul Braşov – Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ fiscal a fost admisă excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantului A. pentru petitul I al cererii, excepţie invocată de pârâtul Inspectoratul General al Jandarmeriei Române prin întâmpinare şi a fost respins acest petit ca fiind formulat de o parte care nu justifică participarea procesuală activă.

Totodată, tribunalul a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Inspectoratul General al Jandarmeriei Române pentru petitul II al cererii și excepţia de prematuritate a petitului III al cererii, privitoare la „acordarea drepturilor salariale şi pentru viitor”, invocate de pârâtul Inspectoratul General al Jandarmeriei Române prin întâmpinare.

Tribunalul a admis în parte cererea formulată de reclamanţii A., B., C., D., E., F. şi G., în contradictoriu cu pârâţii Inspectoratul General al Jandarmeriei Române şi Inspectoratul de Jandarmi Judeţean H. şi, în consecinţă, a anulat deciziile de imputare nr. 44162/08.08.2019, nr. 44163/08.08.2019, nr. 44164/08.08.2019, nr. 44165/08.08.2019, nr. 44166/08.08.2019 şi nr. 44167/08.08.2019 emise de pârâtul Inspectoratul General al Jandarmeriei Române, a hotărârilor nr. 202189/02.10.2019, nr. 202188/02.10.2019, nr. 202190/02.10.2019, nr. 202187/02.10.2019, nr. 202186/02.10.2019 şi nr. 202191/02.10.2019 pronunţate de Comisia de soluţionare din cadrul Inspectoratului General al Jandarmeriei Române, privind soluţionarea contestaţiilor formulate de reclamanţii B., C., D., E., F. şi G. împotriva deciziilor de imputare precum și a ordinului inspectorului şef al Inspectoratului de Jandarmi Judeţean H. nr. 1379939 din 15.07.2019, emis cu privire la toţi reclamanţii şi menţinerea ordinelor anterioare prin care reclamanţilor le-a fost stabilit coeficientul de ierarhizare al soldei de funcţie de 4,70.

De asemenea, tribunalul a obligat pârâtul Inspectoratul de Jandarmi Judeţean H. la calcularea şi acordarea diferenţelor dintre drepturile salariale cuvenite tuturor reclamanţilor, corespunzătoare coeficientului de ierarhizare de 4,70 şi cele efectiv încasate, în mod retroactiv de la data de 01.07.2019 şi pentru viitor, precum și la restituirea către toţi reclamanţii a sumelor de bani deja reţinute ca urmare a eşalonării plăţii contravalorii prejudiciului constatat, indexate cu indicele de inflaţie, cât şi acordarea dobânzii legale de la data încasării şi până la data plăţii efective, restul pretenţiilor reclamanţilor fiind respinse.

Împotriva acestei hotărâri, pârâtul INSPECTORATUL GENERAL AL JANDARMERIEI ROMÂNE a declarat recurs, în termenul legal, prin care a solicitat admiterea recursului, casarea în parte a sentinţei şi respingerea acţiunii.

În motivare, recurentul a arătat că sentința a fost pronunţată cu încălcarea prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 6 Cod de procedură civilă, respectiv, deşi a admis în mod corect excepţia lipsei calităţii procesuale active a intimatului reclamant A. în ceea ce priveşte petitul I, instanţa de fond a menţinut ordinele anterioare şi cu privire la acest intimat, în mod eronat.

Astfel, Ordinul inspectorului şef al Inspectoratului de Jandarmi Judeţean H. nr. 1256976/23.05.2017 ce îl priveşte pe intimatul A. a făcut obiectul unei proceduri administrative finalizată cu procesul-verbal de cercetare administrativă nr. 36778/27.09.2019, ce nu a fost contestat, prin care s-a constatat că intimatului i-a fost acordat un coeficient greşit prin ordinul inspectorului şef menționat.

Nici un act administrativ emis în baza procesului-verbal de cercetare administrativă nr. 36778/27.09.2019 (încheiat doar cu privire la intimatul A. aferent perioadei (01.04.2017-30.06.2019) ce a făcut obiectul acestei cercetări administrative nu a făcut obiectul prezentei acţiuni, astfel că instanţa trebuia să respingă solicitarea acestui intimat de menţinere a ordinului nr. 1256976/23.05.2017, deoarece ordinul nr. 1379939 din 15.07.2019 produce efecte doar din 01.07.2019 şi nu poate retroactiva.

Recurentul a mai invocat că hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material, motiv de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 Cod de procedură civilă.

Astfel, în perioada ce a făcut obiectul cercetărilor administrative în urma cărora au fost încheiate procesele-verbale de cercetare administrative contestate în prezenta cauză (nr. 155320 din 02.05.2019 şi nr. 32880 din 02.08.2019) salarizarea s-a făcut în baza Legilor nr. 284/2010, nr. 153/2017 şi a legilor anuale speciale de aplicare a legilor-cadru (O.U.G. nr. 1/2010; Legea nr. 285/2010; Legea nr. 283/2011; O.U.G. nr. 84/2012; O.G. nr. 103/2013; O.U.G. nr. 83/2014; O.U.G. nr. 57/2015; O.U.G. nr. 9/2017; O.U.G. nr. 90/2017 şi O.U.G. nr. 114/2018).

Astfel, elementele salariale ale soldei lunare cuvenite cadrelor militare în perioada de aplicare a Legii cadru nr. 284/2010, erau prevăzute la art. 3 din Anexa nr.

VII la lege, acestea fiind următoarele: solda de funcție, solda de grad, gradaţii și, după caz, solda de comandă, indemnizații, compensații, sporuri, prime, premii și alte drepturi salariale (care alcătuiesc elementul salarial numit solda funcției de bază).

De asemenea, elementele salariale ale soldei lunare cuvenite cadrelor militare în perioada de aplicare a care alcătuiesc elementul salarial numit solda funcției de bază sunt: solda de funcție, solda de grad, gradaţii și, după caz, solda de comandă.

Începând cu 01.07.2017, elementele salariale ale soldei lunare cuvenite personalului militar, conform Legii nr. 153/2017, sunt: solda de funcție, solda de grad, gradaţii și, după caz, solda de comandă, indemnizații, compensații, sporuri, prime, premii și alte drepturi salariale.

În baza acestei legi a fost emisă H.G. nr. 0610/2017 care a stabilit coeficienţii pentru fiecare funcţie în parte, însă, având în vedere aplicarea tranzitorie a legii, coeficienţii din această hotărâre de se aplică din 2023.

Recurentul a menţionat că, în perioada ce a făcut obiectul cercetării administrative, solda de funcţie era formată dintr-un cumul de valori/cuantumuri ale unor elemente preluate din legislaţia salarizării în vigoare la data de 31.12.2009: solda de funcţie (coeficient de ierarhizare înmulţit cu valoarea de referinţă sectorială), solda de merit, indemnizaţia de dispozitiv, sporul de pericol deosebit, sporul de confidenţialitate, sporul pentru activitatea desfăşurata în unităţi unde atragerea personalului se face cu greutate, după caz.

Aşadar, deşi a reţinut care erau drepturile salariate prevăzute de Legea nr. 138/1999 şi că „ în anul 2010, salariile, soldele şi indemnizaţiile lunare de încadrare se stabilesc în conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (5), fără a fi utilizaţi coeficienţii de ierarhizare prevăzuţi în anexele la lege” a pronunţat hotărârea cu încălcarea normelor de drept material pe care şi-a întemeiat decizia, respectiv art. 30 alin. (5) din Legea nr. 330/2009, art. 4 alin. (1) din O.U.G. nr. 1/2010, art. 1 alin. (1), art. 2 din Legea nr. 285/2010.

Solda de funcţie din 2009 (coeficient de ierarhizare x vrs) era prevăzută la art. 4 din Legea nr. 138/1999, cum corect a reţinut instanţa, dar aceasta nu a ţinut cont de faptul că acest articol a fost abrogat prin Legea nr. 330/2009, potrivit art. 48 alin. (1) pct. 8 din Legea-cadru nr. 330/2009.

Recurentul a mai invocat că prima instanţă nu a observat că intimaţii au fost încadraţi în mod corect pe noii coeficienți prevăzuţi de legile salarizării aplicabile în perioada ce a făcut obiectul cercetării administrative şi că asimilarea unei funcţii de execuţie (cum este cea a intimaţilor), cu o funcţie de conducere (în 2009 funcţiile de conducere erau prevăzute cu grad de colonel) a fost făcută greşit.

Modul de asimilare al funcţiilor este reglementat de acte normative de tipul ordinelor de ministru, care, atât timp cât nu au fost anulate sau înlăturate de la aplicare, asigură punerea în executare a legii.

Aceste aspecte rezultă şi din art. 30 alin. (5) din Legea nr. 330/2009, legiuitorul stabilind că, începând cu 2010, noul element salariat - solda funcţiei de bază - va fi cea corespunzătoare funcţiilor din luna decembrie 2009, la care s-au adăugat valoarea soldei de merit, a indemnizaţiei de dispozitiv şi sporul de confidenţialitate.

În anul 2010, legiuitorul a prevăzut în anexa IV/1A la Legea-cadru nr. 330/2009 care sunt limitele coeficienţilor de ierarhizare ai soldelor funcţiilor de bază pentru mai multe categorii de funcţii, iar, prin H.G. nr. 0154/2010 a fost stabilit un singur coeficient de ierarhizare pentru fiecare funcţie, în intervalul prevăzut de legiuitor, care nu s-a aplicat, deoarece legiuitorul a prevăzut aplicarea etapizată a legii.

Or, având în vedere că, în anul 2010 nu au fost utilizaţi coeficienţi de ierarhizare ai soldelor funcţiei de bază, pentru a putea prelua cuantumul individual al soldelor şi a le păstra, potrivit principiului impus de legiuitor, la nivelul lunii decembrie 2009 a fost utilizat coeficientul de ierarhizare prevăzut de legislaţia :n vigoare la data de 31.12.2009 pentru aceeaşi funcţie.

În plus, pentru respectarea prevederilor art. 6 alin. (3) din O.U.G. nr. 1/2010, potrivit căruia „cuantumul individual al salariilor/soldelor, inclusiv sporuri, indemnizaţii şi alte drepturi salariate stabilite începând cu luna ianuarie 2010 în conformitate cu prevederile Legii-cadru nr. 330/2009, nu va depăşi nivelul acestuia stabilit pentru luna decembrie 2009, în măsura în care personalul îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii” impune utilizarea coeficientului de ierarhizare de 4,40, respectiv cel corespunzător funcţiei din luna decembrie 2009, deoarece, în situaţia în care se foloseşte coeficientul de ierarhizare de 4,70, nu se mai pol respecta aceste norme.

Coeficientul de ierarhizare solicitat de către intimaţi este cel din 2009, pe care legiuitorul l-a stabilit pentru funcţii corespunzătoare gradului de colonel, categorie din care nu făcea parte funcția ocupată de către intimat.

În 2009, legiuitorul a stabilit în Anexa nr.

IA la Legea nr. 138/1999 limitele coeficienţilor de ierarhizare pentru mai multe categorii de funcţii, funcţia ocupată de intimat făcând parte din categoria funcţiilor corespunzătoare gradului de locotenent-colonel, prevăzută la pct. 9 din Anexa nr.

IA la Legea nr. 138/1999, coeficientul fiind stabilit în intervalul prevăzut de lege, prin Hotărâre de Guvern.

Astfel, pentru funcţiile ocupate de intimaţi a fost stabilit un singur coeficient de ierarhizare, în intervalul prevăzut de Legea nr. 138/1999, conform H.G. nr. 0663/1999, modificată prin H.G. nr. 01820/2006.

De asemenea, fiecare dintre legile ulterioare de salarizare au stabilit un interval al coeficienţilor, însă prin H.G. este stabilit un singur coeficient, în funcție de eşalon, atribuţii etc.

Or, prin sentinţă, instanţa a dat mai mult decât a prevăzut legea, introducând în categoria funcțiilor de la pct. 8 al Anexei nr.

IA la Legea nr. 138/1999, o funcţie care făcea parte din categoria celor de la pct. 9 din anexă.

Recurentul a invocat şi decizia nr. 51/2021 pronunţată de Curtea Constituţională, apreciind că raţionamentul din considerente (pct. 22) se aplică şi în prezenta cauză.

Recurentul a conchis că înlocuirea coeficientului de ierarhizare de 4,40 cu 4,70, în cazul funcţiilor intimaţilor, pentru determinarea sumelor corespunzătoare soldelor de funcţie din 2009, care au fost incluse în solda funcţiei de bază (prevăzută de Legea nr. 330/2009), care la rândul ei a fost înlocuită de solda de funcţie (2011 – prezent, conform Legii nr. 284/2010, Legi nr. 153/2017), încalcă prevederile actelor normative care reglementează activitatea cadrelor militare n activitate, respectiv acestea nu pot fi modificate prin măsuri dispuse la nivelul unităţii sau pe cale judiciară.

Un aspect care nu a fost avut în vedere de instanţă se referă la faptul că intimaţii au solicitat un coeficient de funcţie, nu de grad, însă instanţa s-a pronunţat asupra gradului funcţiei, interpretarea sa fiind, în opinia recurentului, eronată.

Contrar primei instanţe, recurentul a susţinut că modificarea gradului funcţiei nu echivalează cu o promovare, instanţa neindicând sub acest aspect temeiul legal al acestui raţionament, fapt pentru care hotărârea este neîntemeiată.

Modificarea gradului din locotenent-colonel în colonel, în contextul intrării în vigoare a legilor salarizării şi a reîncadrării pe funcţie corespunzător acestora (Legea nr. 330/2009, Legea nr. 284/2010, Legea nr. 153/2017) nu are semnificaţia unei promovări în funcţie pentru a se pune problema unei creşteri salariale, ci funcţia a rămas aceeaşi.

Modificarea gradului ar fi avut relevanţă în condiţiile în care legile salarizării (Legea nr. 330/2009, nr. 284/2010, nr. 153/2017) s-ar fi aplicat în integralitate ori în condiţiile în care gradul funcţiei intimaţilor s-ar fi schimbat în 2009.

Însă, în 2009, coeficientul de ierarhizare al funcţiei era stabilit prin H.G. nr. 0663/1999, astfel cum a fost modificată prin H.G. nr. 01820/2006, emisă în baza Legii nr. 138/1999, în 2010, în baza Legii nr. 330/2009 prin H.G. nr. 0154/2010, în 2011 în baza Legii nr. 284/2010 prin H.G. nr. 0292/2011, iar, începând cu 2017, coeficienţii au fost stabiliţi în baza Legii nr. 153/2017 prin H.G. nr. 0610//2017.

Coeficienţii stabiliţi în baza Legilor cadru nr. 330/2009, nr. 284/2010, nr. 153/2017 nu s-au aplicat, deoarece legiuitorul a stabilit aplicarea etapizată a acestora, cu preluarea aceluiaşi nivel de salarizare din anii anteriori, fiind astfel preluat nivelul de salarizare din decembrie 2009.

În ceea ce priveşte salarizarea la nivel maxim la care a făcut referire instanţa, recurentul a arătat că interpretarea acesteia este eronată, decizia nr. 51/2019 invocată neputând fi aplicată deoarece coeficienţii sunt unici, pentru fiecare funcţie în parte.

Recurentul a invocat că, prin completarea adusă de O.U.G. nr. 75/2020 prevederilor O.U.G. nr. 114/2018, respectiv art. 34¹, modificat prin Legea nr. 280/2020, dintre cele 4 elemente salariale vizate de legiuitor, personalul militar a beneficiat doar de sporul pentru condiţii de pericol deosebit şi sporul pentru complexitatea muncii, nu şi de majorarea coeficientului de ierarhizare corespunzător funcţiei din luna decembrie 2009, respectiv de la 4,40 la 4,70, neexistând nici un temei legal în acest sens.

În drept a fost invocată aplicarea art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 şi art. 496 Cod de procedură civilă, art. 20 din Legea nr. 554/2004.

Cererea de recurs este scutită de obligaţia de plată a taxei judiciare de timbru conform art. 30 din O.U.G. nr. 80/2013.

Împotriva aceleiași hotărâri, în termenul legal, a declarat recurs și pârâtul INSPECTORATULUI DE JANDARMI JUDEŢEAN H..

În motivare, a arătat că, până la data de 01.01.2013, la nivelul instituţiei, funcţiile de ofiţeri specialist I prevăzute în statul de organizare erau corespunzătoare gradului de locotenent - colonel, după această dată, fiind prevăzute cu gradul de colonel, iar salarizarea acestor noi funcţii la nivelul unităţii, până la data de 08.06.2016, s-a făcut conform legilor în vigoare la data de 31.12.2009, cu modificările succesive ulterioare, respectiv pentru funcţia de ofiţer specialist I prevăzută cu grad de locotenent colonel, cu coeficientul de ierarhizare 4.40.

Ulterior, la data de 08.06.2016, urmare a unor rapoarte înaintate de unele cadre militare ale inspectoratului, vizând aplicarea Legii nr. 138/1999 privind salarizarea cadrelor militare, respectiv reîncadrarea, de pe coeficientul de ierarhizare 4,40 pe coeficientul de ierarhizare de 4,70 corespunzătoare funcţiilor de ofiţer specialist I prevăzute cu grad de colonel, la nivelul unităţii s-a desfăşurat şedinţa de lucru, prin care, s-a stabilit reîncadrarea personalului militar ocupant al funcţiei de ofiţer specialist I şi încadrarea pentru viitor, pe aceeaşi funcţie, cu coeficientul de ierarhizare 4,70, corespunzător minimului unei funcţii cu gradul de colonel, conform celor consemnate prin Procesul-verbal nr. 1661833 din 08.06.2016, fiind emise următoarele ordine de personal, în mod corespunzător.

Recurentul a arătat că, ulterior, în baza ordinelor eşaloanelor superioare - adresa Serviciului Situaţii Financiare şi îndrumare în Domeniul Financiar - Contabil din cadrul Direcţiei Generale Financiare din MAI nr. 365991/24.08.2018, raportul şefului Serviciului Contabilitate din IGJR nr. 181792/28.08.2018 aprobat de inspectorul general al Jandarmeriei Române şi adresa Direcţiei Financiare din, IGJR nr. 181792/06.09.2018, la nivelul unităţii, s-a constituit o comisie de cercetare administrativă pentru a se stabili dacă, salarizarea militarilor, în raport cu indicele de ierarhizare 4,70, este sau nu legală, respectiv dacă este sau nu pagubă în accepţiunea prevederilor O.G. nr. 121/1998 privind răspunderea materială a militarilor şi ale Instrucţiunilor Ml nr. 114/2013 privind răspunderea materială a militarilor pentru pagubele produse Ministerului Afacerilor Interne, activitate finalizată prin Procesul-verbal de cercetare administrativă nr. 1855542/07.11.2018, prin care s-a concluzionat că salarizarea ofiţerilor încadraţi pe funcţii de ofiţeri specialişti I, prevăzute cu grad de colonel, cu indicele de ierarhizare 4,70, este corectă şi legală în raport de prevederile normative aplicabile.

Recurentul a menţionat că, în perioada 16.01.2019 - 02.05.2019, la nivelul unităţii s-a efectuat o nouă cercetare administrativă de către o comisie din cadrul eşalonului superior (IGJR), având acelaşi obiect, respectiv salarizarea unui număr de şapte cadre militare încadrate pe funcţia de ofiţer specialist I prevăzute cu grad de colonel, în raport cu coeficientul de ierarhizare de 4,70, iar, la finalizarea cercetării administrative s-a încheiat procesul verbal de cercetare administrativă nr. 155320/02.05.2019, prin care s-a stabilit că acte normative (ordinele de personal enumerate la punctul 2 al întâmpinării) au fost întocmite cu încălcarea normelor legale, stabilind răspunderea materială în sarcina beneficiarilor actelor administrative arătate, precum şi în sarcina persoanelor care au întocmit, avizat şi aprobat aceste ordine, şi care s-au făcut vinovate de producerea pagubei.

În data de 15.07.2019, urmare a celor stabilite la finalizarea cercetărilor administrative efectuate de eşalonul superior prin procesul verbal nr. 155320 din 02.05.2019, pentru a limita mărirea cuantumului pagubelor constatate astfel de către comisia de cercetare administrativă a IGJR, la nivelul unităţii s-a emis Ordinul de personal nr. 1379939/15.07.2019, prin care toţi ofiţerii care ocupau funcţiile de ofiţer specialist I prevăzute cu grad de colonel (reclamanţii din prezenta cauză) au fost reîncadraţi pe funcţiile ocupate anterior, dar cu coeficienţii stabiliţi de către comisii.

De asemenea, întrucât perioada 29.08.2018 - 30.06.2019 nu fusese cercetată de către comisia IGJR, recurentul a arătat că a solicitat expres o altă cercetare administrativă, având acelaşi obiect, dar pentru perioada neacoperită de cercetarea administrativă anterioară, cercetare finalizată de către o altă comisie din cadrul IGJR prin procesul-verbal cu nr. 32839/25.07.2019.

Recurentul a învederat că salarizarea cadrelor militare care au ocupat sau ocupă funcţia de ofiţer specialist I, prevăzută cu grad de colonel, trebuie raportată la coeficientul minim de ierarhizare de 4.70, ai gradului de colonel, potrivit punctului 1 la Nota la Anexa nr. 1 din Legea nr. 138/1999 (în vigoare la 31.12.2009, dar şi în prezent).

Or, în opinia sa, numai dacă s-ar fi abrogat şi pct. 1 la Nota la Anexa nr. 1 din Legea nr. 138/1999 s-ar fi putut interpreta că, dacă ulterior se ocupă o funcţie cu un grad superior gradului pe care îl au, respectiv de colonel, raportat la data de 31.12.2009, nu ar trebui să beneficieze de coeficientul de ierarhizare corespunzător acestei funcţii superioare, întrucât nu ar mai exista temei legal pentru această salarizare.

De asemenea, recurentul a arătat că Anexa nr. 1 lit. a) pct. 8 din Legea nr. 138/1999 stabileşte că pentru o funcţie corespunzătoare gradului de colonel, coeficientul minim de ierarhizare este de 4,70, iar coeficientul maxim 5,50, iar Ordinul MAI nr. 121/2007 pentru modificarea şi completarea Ordinului MAI nr. 275/2002, stabileşte la pct. 5.1 din Anexa nr. 1, prevede că „Solda de funcţie minimă (coeficientul de ierarhizare) corespunzătoare gradului de colonel este 4.70”.

În consecinţă, deşi Anexa 1 la Legea nr. 138/1999 a fost abrogată de Legea nr. 330/2009, prin suspendarea aplicării coeficienţilor de ierarhizare prevăzuţi de Legea nr. 284/2010, au fost reactivaţi coeficienţii de ierarhizare prevăzuţi în Legea nr. 477/2006 (act normativ de modificare a Legii nr. 138/1999) şl prevăzuţi în Ordinul MAI nr. 275/2002, cu modificările şl completările ulterioare (act normativ emis în aplicarea Legii nr. 138/1999).

Această lege prevede următorii coeficienţi de ierarhizare ai soldelor de funcţie, care se aplică şi în prezent, pentru funcţiile exemplificate specifice apărării, ordinii publice şi siguranţei naţionale, de colonel şi respectiv locotenent colonel.

Recurentul a menţionat că opinia contrară este aceea că o funcţie de ofiţer specialist I prevăzută cu gradul de colonel în prezent este similară cu o funcţie de ofiţer specialist I prevăzută cu gradul de locotenent-colonel la 31.12,2009, deşi aceste funcţii au coeficient de ierarhizare diferiţi pentru stabilirea funcţiei de bază.

Or, o funcţie din prezent nu poate fi similară cu o altă funcţie de la 31.12.2009, decât dacă are acelaşi coeficient de ierarhizare, acelaşi nivel ierarhic, acelaşi grad militar prevăzut şi se regăsesc la acelaşi număr curent în Anexa nr.

VII la Legea-cadru nr. 284/2010.

În acest sens sunt şi dispoziţiile art. 32 alin. (5) din Anexa nr. 3 la Ordinul MAI nr. 177/2016, respectiv art. 3¹ alin. (1¹) din OUG nr. 57/2015 şi pct. 22¹ - M.2 de la art.

II din OMAI nr.

S/158 din 11.10.2016.

Recurentul a conchis că nu denumirea funcţiei, aceea de Ofiţer specialist 1, diferenţiază soldele funcţiilor de bază, ci clasele de salarizare, coeficienţii de ierarhizare pentru soldele de funcţie si gradul militar prevăzut al funcţiei.

Recurentul a menţionat că Legea nr. 71/2015 a creat posibilitatea ca personalul încadrat în instituţiile şi autorităţile publice care avea un nivel al salariului de bază şi al sporurilor mai mic decât cel stabilit la nivel maxim în cadrul aceleiaşi instituţii sau autorităţi publice pentru fiecare funcţie/grad/treaptă şi gradaţie, să fie salarizat la nivelul maxim dacă îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii, urmărindu-se eliminarea discriminărilor existente între persoane care ocupă aceleaşi funcţii, în aceleaşi condiţii de studii şi vechime, cum rezultă din expunerea de motive a amendamentului propus pentru modificarea O.U.G. nr. 83/2014 prin introducerea alin. 51 al art. 1.

Recurentul a invocat decizia nr. 23/2016 pronunţată de Înalta Curtea de Casaţie şi Justiţie, arătând că, potrivit anexei la Adresa DGMRU din MAI nr. 300050/20.01.2017, se constată faptul că, atât în anul 2009 cât şi în prezent, la nivelul structurilor din MAI (IGP, IGPF, IGAV, DRPCIV, DIPI, CNSIS, DGP, ANRSPS, ISOP, ANA, DGA, DGAESRI etc.), mai puţin unităţile din cadrul IGJR şi IGSU, funcţia de Ofiţer Specialist I, cu grad de colonel, este prevăzută şi salarizată Ia nivelul minim de 4,70, ceea ce demonstrează că Inspectoratul de Jandarmi Judeţean H. a procedat corect, atunci când a aplicat ofiţerilor care au fost numiţi în funcţii prevăzute cu gradul de colonel, coeficientul 4.70, aşa cum se dispune prin Decizia ÎCCJ nr. 23/2016, în sensul că nu este obligatoriu să funcţioneze regula menţinerii în anul 2015 a aceluiaşi nivel de salarizare din 2014.

Recurentul a menţionat că, la nivelul instituţiei există alte funcţii prevăzute cu gradul de colonel şi cu indicele de salarizare conform prevederilor Legii nr. 284/2010 de 5,77 şi clasa de salarizare 72, care sunt remunerate în concret conform coeficientului de ierarhizare 4,70, singura diferenţă faţă de celelalte fiind aceea că se denumesc „şef birou I”.

Or, funcţia de şef birou I este identică din punctul de vedere al gradului funcţiei, al indicelui de salarizare şi al clasei de salarizare cu funcţia de ofiţer specialist 1, iar diferenţa dintre acesta funcţie şi cea de ofiţer specialist I, este că prima este prevăzută cu indemnizaţie de conducere, astfel făcându-se o remuneraţie clară între acestea.

Este de remarcat faptul că legislaţia privind salarizarea militarilor, nu distinge între funcţiile deţinute de ofiţer specialist I, şef birou etc., ci doar prin prisma gradului funcţiei, a indicelui de salarizare şi a clasei de salarizare şi, în aceste condiţii, stabilirea unui coeficient de 4,40 ofiţerilor specialişti I care ocupă funcţiile cu gradul de colonel, ar eluda Legea nr. 138/1999, modificată prin Legea nr. 477/2006.

Cererea de recurs nu a fost motivată în drept prin raportare la art. 488 Cod de procedură civilă şi este scutită de obligaţia de plată a taxei judiciare de timbru conform art. 30 din OUG nr. 80/2013.

Intimaţii reclamanţi C., F., E., A., G., B. şi D., prin întâmpinare formulată în condiţiile art. 490 alin. (2) coroborat cu art. 471¹ alin. (3) Cod de procedură civilă (filele 80-86), au invocat excepţia nulităţii recursului pentru lipsa de motivare a cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 Cod de procedură civilă, ce reprezintă o reiterare a conţinutului întâmpinării, iar, pe fond, a solicitat respingerea recursurilor formulate în cauză.

În susţinerea acestei poziţii procesuale, intimaţii au arătat că, primul motiv de recurs, prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 Cod de procedură civilă este nefondat deoarece Ordinul Inspectorului şef al IJJ H. nr. 1379939/15.07.2019, are aplicabilitate de la data de 01.07.2019, iar procesul verbal de cercetare administrativă invocate de IGJR nr. 36778 din 27.09.2019 este ulterior emiterii actului administrativ de către angajator, prin care, fără nici un temei legal au stabilit pentru funcţia de ofiţer specialist I un coeficient de ierarhizare de 4,40.

Aşa cum rezultă din răspunsul la plângerea prealabilă, în perioada iulie 2016 - iunie 2019, toate funcţiile de ofiţer specialist I, respectiv şi aceea de preot I, au fost prevăzute cu acelaşi grad, coeficient de ierarhizare şi clasă de salarizare (solda de funcţie), salarizarea raportându-se la coeficientul de 4,70.

Totodată, a invocat procesul verbal de cercetare administrativă nr. 57000/06.02.2020, încheiat la sediul Inspectoratului General al Jandarmeriei Române, pentru funcţia de ofiţer specialist I din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean I..

Referitor la restul criticilor, intimaţii au arătat că prevederile legale pe care au întemeiat acţiunea sunt următoarele: pct. 1 (în vigoare şi în prezent) la Nota la Anexa nr. 1 din Legea nr. 138/1999, OMAI nr. 121/2007 pentru modificarea şi completarea OMAI nr. 275/2002, art. 69 alin. (1) şi (2) din Legea nr 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, art. 39 alin. (1) – (4) din Legea nr. 153/2017.

Intimaţii au susţinut că punctele de vedere nu sunt izvor de drept şi nu pot fi date în contradictoriu cu prevederile legale la a căror aplicare se referă, deoarece art. 1 alin. (5) din Constituţia României stabileşte că respectarea Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor este obligatorie.

De asemenea, au invocat Decizia nr. 794/2016 pronunţată de Curtea Constituţională (pct. 24 şi urm).

În plus, făcând o comparaţie cu colegii poliţişti, intimaţii au menţionat că funcţia de ofiţer specialist I din Poliţia Română este salarizată cu un coeficient de 4,70, pe când funcţia de ofiţer specialist I din cadrul IGJR este salarizată cu un coeficient de 4,40, în condiţiile în care cele două funcţii sunt egale ca parametri conform Legii nr. 330/2009, a Legii nr. 284/2010 şi a Legii nr 153/2017, astfel că, în opinia lor, se impune ca, pentru funcţiile prevăzute cu gradul funcţiei de colonel, solda de funcţie să fie stabilită la un coeficient de ierarhizare de 4,70 prin asimilare la momentul promovării sau ocupării funcţiei, cu un coeficient prevăzut pentru o funcţie similară care există în plată în cadrul IGJR, chiar la momentul promovării şi nu prin transpunere ipotetică, luându-se ca referinţă salarizarea de la 31.12.2009.

În drept, au invocat Constituţia României, Directiva Consiliului 2000/78/CE, Cod de procedură civilă, Legea nr. 138/1999, Legea nr. 284/2010, Legea nr. 153/2017 şi Legea 80/1995.

Recurentul pârât Inspectoratul General al Jandarmeriei Române a formulat răspuns la întâmpinare, în condiţiile art. 490 alin. (2) coroborat cu art. 471¹ alin. (4) Cod de procedură civilă (filele 98-101) prin care a solicitat respingerea apărărilor intimaţilor reclamanţi, reiterând, în esenţă, susţinerile din cererea de recurs.

Părţile nu au mai solicitat administrarea altor probe noi în recurs.

În şedinţa publică din data de 22.02.2022, instanţa de recurs a respins excepţia nulităţii recursului pentru lipsa de motivare, excepţie invocată de intimaţii reclamanţi C., F., E., A., G., B. şi D., prin întâmpinare, pentru considerentele arătate în cuprinsul respectivei încheieri.

Analizând cererile de recurs formulate de pârâţii Inspectoratul General al Jandarmeriei Române […] şi Inspectoratul de Jandarmi Judeţean „J.” […], prin prisma dispoziţiilor art. 488 Cod de procedură civilă, Curtea reţine următoarele:

Recurentul pârât Inspectoratul General al Jandarmeriei Române a invocat drept prim motiv de reformare a sentinţei primei instanţe cazul de casare reglementat de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 Cod de procedură civilă, motivat din perspectiva existenţei unei contradicţii între soluţia de admitere a excepţiei lipsei calităţii procesuale active a intimatului reclamant A. în ceea ce priveşte petitul I şi soluţia de admitere în parte a acţiunii formulate de acest reclamant, respectiv de anulare a ordinului nr. 1379939/15.07.2019 şi menţinere a ordinului nr. 1256976/23.05.2017, dar acest motiv nu este fondat.

În cauză, Curtea reţine că hotărârea primei instanţe respectă exigenţele art. 425 alin. (1) lit. b) Cod de procedură civilă, norme care obligă instanţa să indice în hotărârea pronunţată „motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, arătând atât motivele pentru care s-au admis, cât şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor” şi că nu există nicio contradicţie între soluţiile dispuse de instanţa de fond asupra petitului I, respectiv II-IV în privinţa intimatului reclamant A..

Astfel, soluţia de admitere a excepţiei lipsei calităţii procesuale active a intimatului reclamant A. în ceea ce priveşte petitul I a fost, în mod corect, justificată de prima instanţă prin faptul că procesul verbal de cercetare administrativă nr. 155320/02.05.2019 a fost întocmit în legătură cu reclamanţii C., E., F. […] şi G., iar cel de-al doilea proces-verbal de cercetare administrativă având nr. 32880/02.08.2019 îi priveşte pe reclamanţii B., C., D., E., F. […] şi G. şi că, doar în legătură cu aceste persoane, s-a stabilit că datorează sume de bani cu titlu de pagubă rezultată din salarizarea lor în raport de coeficientul 4,70 în loc de 4,40, fiind indicate atât sumele de recuperat în total, cât şi valoarea de la fiecare în parte.

Prin urmare, în mod corect, instanţa de fond a constatat că reclamantul A. nu a făcut obiectul celor două cercetări administrative finalizate prin procesele-verbale ce fac obiectul petitului I.1 şi I.2, iar împotriva lui nu a fost emisă vreo decizie de imputare pentru recuperarea de sume, nu a formulat contestaţie care să fi fost soluţionată în defavoarea sa printr-o hotărâre ce face obiectul petitului I.3 al cererii de chemare în judecată.

În ceea ce priveşte petitele II-IV în privinţa intimatului reclamant A., soluţia de admitere în parte a acţiunii formulate de acest reclamant, respectiv de anulare a ordinului nr. 1379939 din 15.07.2019 şi menţinere a ordinului nr. 1256976/23.05.2017 a fost determinată de modalitatea în care instanţa a interpretat şi aplicat art. 1 alin. (51) din OUG nr. 83/2014, aprobată cu modificări prin Legea nr. 71/2015, prin raportare la Decizia nr. 23/26.09.2016 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept şi a celorlalte norme de drept material analizate.

Curtea reţine că împrejurarea că intimatul A. a făcut obiectul unei proceduri administrative finalizată cu procesul-verbal de cercetare administrativă nr. 36778/27.09.2019, necontestat, prin care s-a constatat că intimatului i-a fost acordat un coeficient greşit (4,70 în loc de 4,40) prin ordinul inspectorului şef al IJJ H. nr. 1256976/23.05.2017, nu poate împiedica instanţa de contencios administrativ să îndeplinească rolul constituţional consacrat de art. 126 alin. (6) din Constituţie, de verificare a legalităţii şi temeiniciei actului administrativ cu caracter individual contestat în prezentul litigiu (ordinului nr. 1379939/15.07.2019, prin care s-a stabilit că, începând cu data de 01.07.2019, intimaţii reclamanţi, având funcţia de ofiţer specialist I, funcţie prevăzută cu grad de colonel, beneficiază de coeficientul 4,40).

Astfel, actele administrative se bucură de prezumţia de legalitate până la momentul la care instanţele de contencios administrativ verifică legalitatea lor, iar existenţa, în ordinea juridică, a unui act administrativ necontestat, nu poate constitui o piedică în exercitarea controlului de legalitate a unui alt act administrativ adoptat în legătură cu aceeaşi chestiune.

Prin urmare, Curtea constată că nu poate fi reţinută contradicţia invocată de către recurentul pârât, din perspectiva art. 488 alin. (1) pct. 6 Cod de procedură civilă, acest motiv de recurs fiind nefondat.

Referitor la motivul principal de reformare a sentinţei primei instanţe, invocat de ambii recurenţi, respectiv greşita aplicare a normelor de drept material în materie de salarizare a personalului militar, pentru perioada vizată de cererea de chemare în judecată, ce se circumscrie dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 Cod de procedură civilă, Curtea constată că nici acesta nu este fondat.

Sub acest aspect, Curtea reţine, raportat la petitele cererii de chemare în judecată, care vizează, în esenţă, salarizarea intimaţilor reclamanţi în intervalele 08.06.2016-28.08.2018, 29.08.2018-30.06.2019, respectiv după 01.07.2019, că sunt aplicabile dispoziţiile prevăzută de legislaţia anterioară Legii nr. 153/2017, în raport şi de prevederile art. 38 din acest act normativ care a stabilit explicit că „începând cu data de 1 iulie 2017 se menţin în plată la nivelul acordat pentru luna iunie 2017, până la 31 decembrie 2017, cuantumul brut al salariilor de bază, soldelor de funcţie/salariilor de funcţie şi indemnizaţiilor de încadrare, precum şi cuantumul sporurilor, indemnizaţiilor, compensaţiilor, primelor şi al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul brut lunar, indemnizaţia brută de încadrare, solda lunară de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice, în măsura în care personalul ocupă aceeaşi funcţie şi îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii.”

Curtea reţine că dispoziţiile art. 1 alin. (1) şi (2) din O.U.G. nr. 83/2014 instituie regula generală potrivit căreia, în anul 2015, cuantumul brut al salariilor de bază/soldelor funcţiei de bază/salariilor funcţiei de bază/indemnizaţiilor de încadrare de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice se menţine la acelaşi nivel cu cel ce se acordă pentru luna decembrie 2014 în măsura în care personalul îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii şi nu se aplică valoarea de referinţă şi coeficienţii de ierarhizare corespunzători claselor de salarizare prevăzuţi în anexele la Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările ulterioare.

În anul 2015, cuantumul sporurilor, indemnizaţiilor, compensaţiilor şi al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul brut, solda lunară brută/salariul lunar brut, indemnizaţia brută de încadrare se menţine la acelaşi nivel cu cel ce se acordă personalului plătit din fonduri publice pentru luna decembrie 2014, în măsura în care personalul îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii.

De asemenea, art. 1 alin. (51) din O.U.G. nr. 83/2014, introdus prin art.

I alin. (1) din Legea nr. 71/2015 (începând cu data de 9 aprilie 2015), prevede că, prin excepţie de la prevederile alin. (1) şi (2), personalul din aparatul de lucru al Parlamentului şi din celelalte instituţii şi autorităţi publice, salarizat la acelaşi nivel, precum şi personalul din cadrul Consiliului Concurenţei şi al Curţii de Conturi, care beneficiază de un cuantum al salariilor de bază şi al sporurilor mai mici decât cele stabilite la nivel maxim în cadrul aceleiaşi instituţii sau autorităţi publice pentru fiecare funcţie/grad/treaptă şi gradaţie, va fi salarizat la nivelul maxim dacă îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii.

Prin decizia nr. 23/26.09.2016, obligatorie potrivit art. 521 alin. (3) Cod de procedură civilă, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a dat o interpretare unitară acestor dispoziţii legale şi a statuat că sintagma „salarizat la acelaşi nivel”, la care face referire art. 1 alin. (51) din O.U.G. nr. 83/2014, are în vedere atât personalul din cadrul aparatului de lucru al Parlamentului, personalul din cadrul Consiliului Concurenţei, al Curţii de Conturi, dar şi personalul din cadrul celorlalte autorităţi şi instituţii publice enumerate de art. 2 alin. (1) lit. a) din Legea cadru nr. 284/2010, precizând, totodată, că nivelul de salarizare ce va fi avut în vedere este cel determinat prin aplicarea prevederilor art. 1 alin. (1) şi (2) din O.U.G. nr. 83/2014, aprobată prin Legea nr. 71/2015, în cadrul aceleiaşi autorităţi sau instituţii publice.

În plus, art. 3¹ din OUG nr. 57/2015 prevede explicit că „(1) Prin excepţie de la prevederile art. 1 alin. (1), începând cu luna august 2016, personalul plătit din fonduri publice care beneficiază de un cuantum al salariilor de bază/indemnizaţiilor de încadrare, aferent unui program normal al timpului de muncă, mai mic decât cel stabilit în plată la nivel maxim pentru fiecare funcţie, grad/treaptă, gradaţie, vechime în funcţie sau în specialitate, după caz, va fi salarizat la nivelul maxim al salariului de bază/indemnizaţiei de încadrare din cadrul instituţiei sau autorităţii publice respective, dacă îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii”, că „(1¹) Sintagma "fiecare funcţie" prevăzută la alin. (1) reprezintă funcţiile prevăzute în aceeaşi anexă, capitol, literă, număr şi număr curent în Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare”, că „(1²) În aplicarea prevederilor alin. (1), pentru stabilirea nivelului maxim al salariului de bază/indemnizaţiei de încadrare din cadrul instituţiei sau autorităţii publice respective, se iau în considerare numai drepturile salariale prevăzute în actele normative privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice şi nu se includ drepturile stabilite sau recunoscute prin hotărâri judecătoreşti” şi că „(1³) În aplicarea prevederilor alin. (1), prin instituţie sau autoritate publică se înţelege acea instituţie sau autoritate publică cu personalitate juridică care are patrimoniu propriu, buget propriu de venituri şi cheltuieli, conduce contabilitate proprie, iar conducătorul acesteia are calitatea de ordonator de credite.

În cazul instituţiilor sau autorităţilor publice aflate în subordinea aceluiaşi ordonator de credite, având acelaşi scop, îndeplinind aceleaşi funcţii şi atribuţii, aflate la acelaşi nivel de subordonare din punct de vedere financiar, nivelul maxim al salariului de bază/indemnizaţiei de încadrare se va stabili la nivelul maxim aflat în plată din cadrul tuturor acestor instituţii sau autorităţi publice subordonate”.

Curtea validează raţionamentul instanţei de fond care a reţinut, în esenţă, că nu prezintă relevanţă temeiul legal al stabilirii la nivelul minim de 4,7 a coeficientului de ierarhizare aferent funcţiei de ofiţer specialist cu grad de colonel, atâta timp cât o astfel de categorie de personal există, iar în vederea asigurării egalităţii de tratament juridic urmează ca şi pentru celelalte categorii de personal care beneficiază de un cuantum mai mic al coeficientului de ierarhizare, dar care îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii şi pentru aceeaşi funcţie/grad/treaptă şi gradaţie, salarizarea să fie asigurată la nivel maxim în cadrul aceleiaşi instituţii.

Această interpretare a instanţei este de altfel susţinută de decizia nr. 242/2016 prin care Curtea Constituţională a respins excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 alin. (51) din O.U.G. nr. 83/2014, în considerente reţinând explicit că „legiuitorul este liber să stabilească reguli şi excepţii referitoare la salarizarea personalului plătit din fonduri publice” şi constatând că aceste norme nu contravin dispoziţiilor constituţionale ale art. 16 privind egalitatea în drepturi.

În plus, relativ la reglementarea coeficienţilor de ierarhizare aplicabili funcţiilor de ofiţer specialist I şi II, cu gradul de colonel, Curtea reţine că în Anexa 1 la Legea nr. 138/1999 (forma în vigoare la data de 31.12.2009) se stipula pentru funcţiile corespunzătoare gradului de colonel, coeficientul de ierarhizare este minim 4,70 şi maxim 5,50 şi că, în anul 2010, salarizarea s-a realizat prin aplicarea prevederilor Legii nr. 330/2009 şi O.U.G. nr. 1/2010, potrivit prevederilor art. 7 din Legea nr. 330/2009, aplicarea prevederilor acestei legi urmând a se realiza etapizat, în perioada 2010-2015, prin modificarea succesivă, după caz, a salariilor de bază, a soldelor funcţiilor de bază pentru personalul militar şi a indemnizaţiilor lunare de încadrare, prevăzute în anexele la lege, stabilite anual prin legi speciale, iar prin dispoziţiile art. 12 alin. (3) din aceeaşi lege s-a prevăzut expres că, în anul 2010, salariile, soldele şi indemnizaţiile lunare de încadrare se stabilesc în conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (5), fără a fi utilizaţi coeficienţii de ierarhizare prevăzuţi în anexele la lege.

Totodată, potrivit dispoziţiilor art. 4 alin. (1) din OUG nr. 1/2010, începând cu luna ianuarie 2010, întregul personal din sistemul bugetar trebuia să fie reîncadrat corespunzător tranşelor de vechime în muncă şi pe funcţiile corespunzătoare categoriei, gradului şi treptei profesionale avute la 31.12.2009, iar art. 2 din Legea nr. 285/2010 prevedea ca, în anul 2011, pentru personalul nou-încadrat pe funcţii, pentru personalul numit/încadrat în aceeaşi instituţie/autoritate publică pe funcţii de acelaşi fel, precum şi pentru personalul promovat în funcţii sau în grade/trepte, salarizarea se face la nivelul de salarizare în plată pentru funcţiile similare din instituţia/autoritatea publică în care acesta este încadrat.

Din interpretarea coroborată a acestor norme, Curtea reţine că salarizarea întregului personal bugetar a fost raportată la nivelul existent la data de 31.12.2009, doar pentru situaţia în care salariatul respectiv şi-a păstrat aceeaşi funcţie avută la nivelul anului 2009, întrucât art. 2 din Legea nr. 285/2010 reglementează o situaţie diferită pentru „personalul nou-încadrat pe funcţii, pentru personalul numit/încadrat în aceeaşi instituţie/autoritate publică pe funcţii de acelaşi fel, precum şi pentru personalul promovat în funcţii sau în grade/trepte”, stabilind că „salarizarea se face la nivelul de salarizare în plată pentru funcţiile similare din instituţia/autoritatea publică în care acesta este încadrat”.

În ceea ce priveşte argumentul recurentului pârât IGJR în sensul că, prin completarea adusă de O.U.G. nr. 75/2020 prevederilor O.U.G. nr. 114/2018, respectiv art. 34¹, modificat prin Legea nr. 280/2020, dintre cele 4 elemente salariale vizate de legiuitor, personalul militar a beneficiat doar de sporul pentru condiţii de pericol deosebit şi sporul pentru complexitatea muncii, nu şi de majorarea coeficientului de ierarhizare corespunzător funcţiei din luna decembrie 2009, respectiv de la 4,40 la 4,70, Curtea constată că acest act normativ nu are nicio relevanţă în cauză.

Din expunerea de motive, rezultă că O.U.G. nr. 75/2020 a avut în vedere numai „faptul că Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 51/2019 - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată la data de 30 ianuarie 2020, produce efecte atât pentru trecut, în limita termenului de prescripţie, calculat de la data publicării, cât şi pentru viitor, fiind învestită cu autoritate de lucru judecat şi obligatorie pentru toate persoanele cărora li se adresează”, astfel că adoptarea O.U.G. nr. 75/2020, aprobată cu modificări prin Legea nr. 280/2020, reprezintă un act de recunoaştere a necesităţii aplicării principiului egalităţii în materia salarizării şi de îndreptare a inegalităţilor determinate de aplicarea în timp a diverselor acte normative adoptate în acest domeniu, cu privire la elementele expres enumerate de legiuitor.

Această reglementare nu poate avea însă semnificaţia invocată de către recurenţi, de interdicţie pentru instanţa de contencios administrativ de a constata diferenţe de salarizare determinate de alte elemente salariale, în afara celor expres reglementate de art. 34¹ alin. (1) lit. a)-d) introdus prin O.U.G. nr. 75/2020 şi nu poate conduce la neanalizarea pe fond a solicitărilor formulate de intimaţii reclamanţi, solicitări care sunt întemeiate, astfel cum a constatat şi prima instanţă, prin raportare la cele evocate anterior.

Pentru toate aceste considerente, constatând incidenţa art. 496 Cod de procedură civilă, Curtea va respinge cererile de recurs formulate de pârâţii Inspectoratul General al Jandarmeriei Române […] şi Inspectoratul de Jandarmi Judeţean „J” […] împotriva sentinţei civile nr. 713/CA/02.07.2021 pronunţată de Tribunalul Braşov – Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, pe care o va menţine.

Nefiind solicitate cheltuieli de judecată în recurs,