Decizie nr. 37/R din 25.01.2022

- art. 167 şi 168 din Legea nr. 207/2015

Deciziile de compensare sunt nelegale deoarece prin acestea au fost compensate sume indicate în cererea de admitere a creanţelor formulată de pârâtă în dosarul nr. xxxx/62/2014, privitor la insolvenţa reclamantei, înscrise la masa credală, fiind înglobate în suma de 657.658 lei, reprezentând TVA, creanţele fiscale fiind înregistrate la data de 19.11.2014 (data deschiderii procedurii generale a insolvenţei).

În plus, intimata reclamantă se află în procedura insolvenţei, făcând obiectul dosarului nr. xxxx/62/2014 al Tribunalului Braşov - Secţia a II a Civilă, de Contencios Administrativ şi Fiscal, în care, prin încheierea din 04.05.2016, s-a dispus confirmarea planului de reorganizare a activităţii acestei societăţi pe o perioadă de 3 ani, iar începând cu termenul din 07.10.2020 s-au dispus măsuri în vederea închiderii procedurii, planul de reorganizare fiind finalizat.

În aceste condiţii, întrucât reclamanta nu se află în stare de faliment, în mod legal, tribunalul a înlăturat de la aplicare dispoziţiile art. 165 alin. (6) lit. c) Cod de procedură fiscală, ce permit organului fiscal compensarea cu obligaţii fiscale născute anterior datei la care s-a deschis procedura insolvenţei, dar numai pentru contribuabilii „aflaţi în stare de faliment”, fiind corect aplicate constatate a fi incidente dispoziţiile art. 165 alin. (6) lit. a) Cod de procedură fiscală – posibilitatea de compensare a sumelor de restituit, născute în anii 2018 şi 2019 (când au fost emise deciziile de restituire), cu obligaţiile fiscale născute după data deschiderii procedurii insolvenţei.

Deliberând asupra recursului de faţă, constată:

Prin sentinţa civilă nr. 735/CA/15.07.2021 pronunţată de Tribunalul Braşov – Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ fiscal a fost admisă cererea formulată și precizată de reclamanta Societatea A.

S.R.L., societate în reorganizare, în contradictoriu cu pârâta Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice B. şi, în consecinţă, a fost anulată Decizia nr. 952474/15.11.2019 emisă de pârâtă în soluţionarea contestaţiei nr. 44499/04.10.2019 formulate de către reclamantă, precum și Deciziile de compensare nr. 516118/23.10.2018, nr. 516114/25.10.2018, nr. 516115/07.11.2018, nr. 516120/07.11.2018, nr. 516114/12.11.2018, nr. 516115/20.05.2019 şi nr. 516120/20.05.2019 emise de pârâtă.

Totodată, au fost anulate și Deciziile nr. 6438850/23.10.2018, nr. 6481920/25.10.2018, nr. 6689950/07.11.2018, nr. 6689770/07.11.2018, nr. 6740740/12.11.2018, nr. 8754468/18.05.2018, precum şi Decizia fără număr de restituire a dobânzilor privind suma de 804 lei, emise de pârâtă, aceasta din urmă fiind obligată să emită noi decizii de compensare care să respecte dispoziţiile legale sau să restituie reclamantei sumele ce nu pot fi compensate.

Împotriva acestei hotărâri, pârâta Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice B., în nume propriu şi pentru Direcţia Generală a Finanţelor Publice B., a declarat recurs, în termenul legal, prin care a solicitat, în principal, admiterea recursului, casarea în tot a sentinţei şi respingerea acţiunii și menținerea actelor administrative fiscale a căror anulare s-a solicitat.

În subsidiar, pârâta a solicitat casarea în parte a sentinţei şi menţinerea deciziilor de compensare a obligaţiilor fiscale nr. 516115/20.05.2019 şi 516120/20.05.2019 ca fiind temeinice şi legale, întrucât stingerea sumelor cuprinse în acestea, s-a efectuat în mod corect, stingând debit curent, respectiv din 25.07.2019 şi nu 22.12.2014, cum în mod greşit s-a reţinut iniţial, nefiind necesară emiterea unor acte administrativ fiscale de corecţie.

În motivare, a arătat că, urmare a analizării contestaţiei administrative, s-a constatat că, la data emiterii deciziilor de compensare nr. 516115/20.05.2019 şi 516120/20.05.2019, societatea înregistra obligaţii fiscale curente, dar, din eroare, în deciziile de compensare a fost menţionat un debit înscris la masa credală, fapt pentru care organul fiscal a emis Decizia nr. 952474/15.11.2019 prin care a fost admisă contestaţia administrativă formulată de administratorul judiciar al reclamantei cu privire la aceste decizii.

Recurenta a apreciat că hotărârea pronunţată de instanţa de fond este nelegală, întrucât s-a dat cu încălcarea şi aplicarea greşită a normelor de drept material, caz de casare prevăzut de art. 488 pct. 8 Cod de procedură civilă, respectiv cu încălcarea dispoziţiilor art. 167 şi 168 din Legea nr. 207/2015 şi a art. 425 Cod de procedură civilă.

Referitor la încălcarea dispoziţiilor art. 425 Cod de procedură civilă, recurenta a arătat că, prin apărările formulate în fața primei instanțe, a solicitat decăderea contestatoarei din dreptul de a solicita anularea Deciziei nr. 952474/15.11.2019 emisă de Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice B. și, în consecinţă, respingerea contestaţiei ca fiind tardiv formulată, faţă de art. 281 din Legea nr. 207/2015 coroborate cu dispoziţiile art. 11 din Legea nr. 554/2004, având în vedere că decizia a fost recepţionată de societate la data de 11.12.2019, iar contestaţia a fost înregistrata la data de 12.06.2020, cu depășirea termenului imperativ de 6 luni prevăzut de lege.

Referitor la încălcarea dispoziţiilor art. 167 alin. (7) şi art. 168 alin. (8) din Legea nr. 207/2015, recurenta a arătat că, potrivit adresei cu nr. 14668/22.01.2021 a Serviciului Evidenţă pe Plătitor PJ din cadrul AJFP B., societatea a solicitat în anul 2018 restituirea sumelor reprezentând taxa specială pe autoturisme, taxa pe poluare și dobânzile aferente acestora, dar, pentru că societatea se afla în reorganizare și înregistra obligaţii fiscale restante, sumele solicitate la restituire au fost compensate integral cu obligaţiile restante.

Ulterior, la data de 04.10.2019, a fost înregistrată contestaţia administrativă formu¬lată de Societatea A.

S.R.L., prin care a solicitat desfiinţarea deciziilor de compensare și emiterea unor noi decizii de compensare, motivat de faptul că, în mod eronat or¬ganul fiscal a procedat la compensarea sumelor de restituit cu obligaţii fiscale anteri¬oare deschiderii procedurii, soluţia corecta fiind aceea de a compensa obligaţii fiscale curente, născute după data deschiderii procedurii.

Din analiza contestaţiei depusă de administratorul judiciar al societăţii, s-a constatat că, la data emiterii deciziilor de compensare nr. 516115/20.05.2019 şi nr. 516120/20.05.2019 societatea înregistra obligaţii fiscale curente restante, dar, din eroare, în deciziile de compensare a fost menţionat un debit înscris la masa credală, astfel că organul fiscal a emis Decizia nr. 952474/15.11.2019 prin care a admis, în parte, contestaţia administrativă a reclamantei cu privire la Deciziile de compensare a obligaţiilor fiscale nr. 516115/20.05.2019 şi nr. 516120/20.05.2019 şi a respins contestaţia ca neîntemeiată în ceea ce priveşte Deciziile de compensare nr. 516114/25.10.2018, nr. 516118/23.10.2018, nr. 516115/07.11.2018, nr. 516120/07.11.2019 și nr. 516114/12.11.2018.

Astfel, pârâta a arătat că deciziile nr. 516115/20.05.2019 şi nr. 516120/20.05.2019 au stins debit curent (25.07.2019 şi nu 22.12.2014 cum era menţionat în deciziile de compensare), nefiind necesară emiterea unor alte acte administrativ fiscale de corecţie.

În acest sens, a arătat că a ataşat fișa analitică a societăţii, care atestă faptul că cele doua compensări înregistrate la Trezoreria B. cu nr. 12536 şi nr. 12537 au stins debitul declarat de societate cu scadența 25.07.2019, fapt precizat şi prin nota de şedinţă depusă la dosarul cauzei pentru termenul de judecată din 27.01.2021.

Recurenta a conchis că deciziile de compensare ale obligaţiilor fiscale au fost întocmite în conformitate cu prevederile art. 167 alin. (7), respectiv art. 168 alin. (8) din Legea nr. 207/2015.

În ceea ce priveşte compensările emise în data de 20.05.2019 cu nr. 516115 şi nr. 516120, acestea au fost emise în mod eronat, fiind compensate obligaţii fiscale înscrise la masa credală și nu obligaţii fiscale curente, restante la acea dată, împrejurare faţă de care organul fiscal a procedat la admiterea în parte a contestaţiei.

În drept a fost invocată aplicarea art. 488 alin. (1) pct. 8 Cod de procedură civilă.

Cererea de recurs este scutită de obligaţia de plată a taxei judiciare de timbru conform art. 30 din O.U.G. nr. 80/2013.

Intimata Societatea A.

S.R.L., prin întâmpinare formulată în condiţiile art. 490 alin. (2) coroborat cu art. 471¹ alin. (3) Cod de procedură civilă (filele 23-24), a invocat excepția nulității cererii de recurs, pentru neîncadrarea criticilor formulate în dispozițiile art. 488 Cod de procedură civilă, iar, pe fond, a solicitat respingerea recursului ca neîntemeiat.

În susţinerea acestei poziţii procesuale, intimata a arătat că, referitor la dispozițiile art. 425 Cod de procedură civilă, s-a solicitat de că recurentă a se constata greşita aplicare a acestui text de lege, prin raportare la excepţia tardivităţii formulării contestaţiei şi a sancţiunii subsecvente, cea a decăderii.

Cu privire la acest aspect, pe de o parte, a arătat că art. 425 Cod de procedură civilă nu se încadrează în noţiunea de „normă de drept material”, prevăzută de art. 488 alin. (1) pct. 8 Cod de procedură civilă, fiind o normă procedurală, iar, pe de altă parte, că recursul ar fi trebuit să vizeze încheierea pronunţată de Tribunalul Braşov la data de 28.10.2020, prin care s-a soluţionat excepţia tardivităţii formulării contestaţiei, această încheiere fiind supusă cailor de atac, exercitate o dată cu atacarea sentinţei pronunţate la fond.

Însă, recurenta nu a exercitat calea de atac a recursului împotriva acestei încheieri, motiv pentru instanţa de recurs nu se poate pronunţa asupra acestei chestiuni.

În plus, intimata a arătat că excepţia este neîntemeiată, în raport de data comunicării deciziei nr. 952474/15.11.2019 de soluţionare a contestaţiei prealabile fiscale, respectiv 11.12.2019 şi data la care a fost formulată şi remisă contestaţia judecătorească, prin intermediul email-ului, conform dovezilor existente la dosarul cauzei, respectiv 11.06.2020, nefiind relevantă data de înregistrare aplicată de registratura tribunalului pe cererea de chemare in judecată (12.06.2020).

Intimata a mai susţinut că, referitor la critica privind aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 167 şi 168 Cod procedură fiscală, în opinia sa, instanţa de fond a făcut o corectă interpretare şi aplicare a tuturor textelor de lege, reţinând corect starea de fapt si de drept.

Astfel, intimata a considerat că instanţa a reţinut, cu privire la compensare, dispoziţiile art. 167 şi 168 alin. (8) – (10) Cod de procedură fiscală, precum şi că, în fapt, datorită faptului că Societatea A.

S.R.L. este în reorganizare şi nu în faliment, fiind încheiat chiar şi planul de reorganizare, urmând închiderea procedurii, sunt aplicabile prevederile art. 165 alin. (6) Cod de procedură fiscală, care reglementează, în mod neechivoc, situaţia debitorilor aflaţi în insolvenţă: „cu excepţia situațiilor prevăzute la art. 167 alin. (11) şi (12), pentru debitorii care se află sub incidenţa legislaţiei privind insolvenţă, ordinea de stingere este următoarea: a) obligaţii fiscale născute după data deschiderii procedurii insolventei, în ordinea vechimii”.

Or, prin deciziile de compensare, în mod eronat, organul fiscal a procedat la compensarea sumelor stabilite a fi de restituit (deciziile de restituire fiind emise în anii 2018-2019), cu obligaţii fiscale anterioare deschiderii procedurii, creanţe ce au fost înscrise la masa credală (respectiv TVA).

Intimata a mai menţionat că, în mod corect a reţinut instanţa de fond faptul că reclamantei nu i se putea aplica dispoziţia cuprinsă la art. 165 alin. (6) lit. c) Cod de procedură fiscală, în sensul că organul fiscal nu putea face compensarea cu obligaţii fiscale născute anterior datei la care s-a deschis procedura insolvenţei şi din contră, reclamantei îi sunt aplicabile dispoziţiile art. 165 alin. (6) lit. a) Cod de procedură fiscală, context în care pârâta trebuia să compenseze sumele de restituit, născute în anii 2018 şi 2019, când au fost emise deciziile de restituire, cu obligaţiile fiscale născute după data deschiderii procedurii insolvenţei, iar, în măsura în care aceste obligaţii nu existau, avea obligaţia de a dispune restituirea sumelor către reclamantă.

Cu privire la cea de-a doua componentă a compensării, pentru care organul fiscal a pronunţat o soluţie de admitere a contestaţiei administrative formulate de către reclamantă, intimata a arătat că instanţa a avut în vedere că respectiva compensare s-a realizat astfel: prin Decizia nr. 516115/20.05.2019 s-a compensat dobânda aferentă taxei de poluare, în cuantum de 804 lei, stabilită prin pv. nr. 6741415/12.11.2018, restituită prin decizia nr. 874468/18.05.2019, cu TVA-ul rezultat din declaraţia de TVA aferentă lunii noiembrie 2014, declaraţie depusă la data de 22.12.2014 (filele 70¬72 dosar); prin Decizia nr. 516120/20.05.2019 s-a compensat dobânda aferentă taxei de poluare, în cuantum de 804 lei, stabilită prin pv. nr. 6741453/12.11.2018, restituită prin decizia fără număr, cu TVA-ul rezultat din declaraţia de TVA aferentă lunii noiembrie 2014, declaraţie depusă la data de 22.12.2014 (filele 74-76 dosar).

În ceea ce priveşte taxa TVA aferentă lunii noiembrie 2014, intimata a arătat că instanţa a validat argumentele sale, în sensul că această sumă este anterioară deschiderii procedurii insolvenţei şi nu a fost înscrisă de către pârâtă la masa credală, natura sa juridică de creanţă născută anterior deschiderii procedurii fiind stabilită prin două hotărâri judecătoreşti definitive.

În primul rând prin sentinţa civilă nr. 489/CA/13.05.2016 a Tribunalului Braşov, definitivă prin decizia civilă nr. 840/R/02.11.2016 a Curţii de Apel Braşov, în care s-a stabilit cu titlu definitiv faptul că decontul TVA în cuantum de 342.585 lei, scadent la 22.12.2014 reprezintă o creanţă nescadentă la data deschiderii procedurii insolvenţei reclamantei şi, fiind născută anterior datei deschiderii procedurii insolvenţei reclamantei, rezultă că respectiva sumă trebuia înscrisă la masa credală.

În al doilea rând, prin sentinţa civilă nr. 396/Sind/16.03.2016 a Tribunalului Braşov, definitivă prin decizia civilă nr. 1432/Ap/25.10.2016 a Curţii de Apel Braşov - Secţia civilă, prin care s-a analizat situaţia creanţei în cuantum de 379.967 lei evocată de către AJFP B., fiind stabilit că această creanţă s-a născut în cursul lunii noiembrie 2014, deci la o dată anterioară deschiderii procedurii insolvenţei reclamantei, neavând importanţă data la care a devenit exigibilă, căci textul art. 102 alin. (4) din Legea nr. 85/2014 nu impune condiţia caracterului exigibil.

Intimata a conchis că, pentru toate aceste considerente, tribunalul a reţinut că, atât timp cât pentru taxa TVA aferentă lunii noiembrie 2014, pârâta nu s-a înscris la masa credală în condiţiile reglementate la art. 102 alin. (1) şi (4) din Legea nr. 85/2014, a pierdut dreptul de a o valorifica împotriva reclamantei, fiind considerată nedatorată, situaţie în care această creanţă nu putea face obiectul unei compensări.

În drept, a invocat aplicarea art. 281 şi urm Cod de procedură fiscală, art. 165, art. 167 şi 168 alin. (8)-(10) Cod de procedură fiscală.

Recurenta pârâtă a formulat răspuns la întâmpinare, în condiţiile art. 490 alin. (2) coroborat cu art. 471¹ alin. (4) Cod de procedură civilă (filele 31-32) prin care a solicitat respingerea excepției nulității recursului, invocată prin întâmpinare, apreciind că sunt aplicabile dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 Cod de procedură civilă.

Recurenta a accentuat, cu privire la prevederile art. 425 Cod de procedură civilă, că sentinţa recurată nu cuprinde nicio menţiune cu privire la excepţia invocată.

Totodată, a reiterat argumentele din cererea de recurs referitoare la greşita aplicare a dispoziţiilor art. 167 şi 168 Cod de procedură fiscală.

În şedinţa publică din data de 25.01.2022, Curtea a respins excepţia nulităţii cererii de recurs invocată de către intimată, prin întâmpinare şi a încadrat criticile de recurs formulate de recurentă în cazurile de casare reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 Cod de procedură civilă.

Părţile nu au mai solicitat administrarea altor probe noi în recurs.

Analizând recursul declarat de pârâta Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice B., în nume propriu şi pentru Direcţia Generală a Finanţelor Publice B., prin prisma dispoziţiilor art. 488 Cod de procedură civilă, Curtea reţine următoarele:

Recurenta pârâtă a invocat drept prim motiv de reformare a sentinţei primei instanţe încălcarea de către aceasta a dispoziţiilor art. 425 Cod de procedură civilă, respectiv nerespectarea obligaţiei de a indica, în considerente, „motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, arătând atât motivele pentru care s-au admis, cât şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor”, caz de casare încadrat de instanţa de recurs în dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 Cod de procedură civilă, dar care nu este fondat.

Analizând sub acest aspect sentinţa recurată, Curtea constată că, în considerente, instanţa de fond a indicat expres că „excepţia de tardivitate a fost respinsă la termenul de judecată din 28.10.2020 (fila 104 dosar)”.

Astfel, prin încheierea din data de 28.10.2020, Tribunalul Braşov a respins excepţia tardivităţii formulării contestaţiei, invocată de pârâtă prin întâmpinare, în raport de data transmiterii acesteia, 11.06.2020 şi dispoziţiile art. 183 alin. (3) Cod de procedură civilă, înregistrarea la data de 12.06.2020 având ca temei dispoziţiile art. 94 din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti.

Procedând astfel, prima instanţă a respectat dispoziţiile art. 248 Cod de procedură civilă, respectiv s-a pronunţat prin încheiere asupra excepţiei de procedură care face inutilă cercetarea în fond a cauzei, motivarea soluţiei adoptate fiind inserată în încheierea de şedinţă din data pronunţării, cu privire la care recurenta pârâtă avea deschisă calea de atac a recursului, odată cu sentinţa pronunţată pe fond, conform alin. (3) al acestei norme.

Întrucât recurenta pârâtă nu a exercitat calea de atac împotriva acestei încheieri, Curtea reţine că nu poate fi admisă critica asupra faptului că sentinţa recurată nu a reiterat aspectele reţinute în încheiere.

Aceasta, cu atât mai mult cu cât instanţa a indicat explicit, în considerentele sentinţei, soluţionarea anterioară a excepţiei, printr-un act procesual distinct, respectând deci şi prevederile art. 425 alin. (1) lit. b) Cod de procedură civilă, contrar criticilor recurentei.

Recurenta pârâtă invocă drept motiv principal de reformare a sentinţei primei instanţe greşita aplicare a normelor de drept material, respectiv a dispoziţiilor art. 167 şi 168 din Legea nr. 207/2015, motiv care se circumscrie dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 Cod de procedură civilă, dar care nu este fondat.

Curtea reţine că societatea reclamantă a contestat pe cale administrativă deciziile de compensare emise de organul fiscal, motivat de faptul că pârâta a făcut compensarea, pe de o parte, cu obligaţii fiscale anterioare deschiderii procedurii, creanţe ce au fost înscrise la masa credală, iar, pe de altă parte, cu creanţe anterioare deschiderii procedurii şi nesolicitate a fi înscrise la masa credală.

Urmare a admiterii în parte a contestaţiei, societatea reclamantă s-a adresat, în condiţiile art. 1 şi 8 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, instanţei de contencios administrativ, criticând inclusiv soluţia de admitere a contestaţiei sale pentru deciziile de compensare nr. 516115/20.05.2019 şi nr. 516120/20.05.2019, cu privire la care a criticat motivarea reţinută de organul fiscal, respectiv faptul că acestea privesc, de fapt, creanţe curente, iar nu creanţe anterioare deschiderii procedurii şi nesolicitate a fi înscrise la masa credală.

Prima instanţă a admis acţiunea şi a anulat decizia de soluţionarea a contestaţiei administrative şi deciziile contestate, reţinând, în esenţă, că, prin deciziile de compensare nr. 516118/23.10.2018 (pentru suma de 2.331 lei), nr. 516114/25.10.2018 (pentru suma de 1.794 lei), nr. 516115/07.11.2018 (pentru suma de 1.072 lei), nr. 516120/07.11.2018 (pentru suma de 1.072 lei), nr. 516114/12.11.2018 (pentru suma de 1.465 lei) au fost compensate sumele de restituit cu TVA datorată de societate la data de 25.07.2013, sumă cu care organul fiscal s-a înscris la masa credală.

Totodată, pentru deciziile de compensare nr. 516115/20.05.2019 (pentru suma de 804 lei) şi nr. 516120/20.05.2019 (pentru suma de 804 lei), prima instanţă a reţinut că au fost compensate sumele de restituit cu TVA aferentă lunii noiembrie 2014, creanţă cu privire la care, prin hotărâri judecătoreşti anterioare, s-a stabilit că reprezintă creanţe anterioare deschiderii procedurii insolvenţei, pentru care organul fiscal nu s-a înscris la masa credală, astfel că a pierdut dreptul de a le valorifica, situaţie în care nici nu puteau face obiectul compensării.

Recurenta a criticat modalitatea de interpretare şi aplicare a dispoziţiilor art. 167 şi 168 din Legea nr. 207/2015, invocând faptul că, deciziile de compensare nr. 516115/20.05.2019 şi nr. 516120/20.05.2019 vizează, de fapt, obligaţii fiscale curente restante ale societăţii, dar, din eroare, în deciziile de compensare a fost menţionat un debit înscris la masa credală, astfel că organul fiscal a emis Decizia nr. 952474/15.11.2019 prin care a admis, în parte, contestaţia administrativă a reclamantei, menţionând că, deciziile arătate au stins debit curent (25.07.2019 şi nu 22.12.2014 cum era menţionat în deciziile de compensare), nefiind necesară emiterea unor alte acte administrativ fiscale de corecţie.

Criticile recurentei pârâte nu sunt însă întemeiate.

În mod corect, a reţinut Tribunalul Braşov că Deciziile de compensare nr. 516118/23.10.2018, nr. 516114/25.10.2018, nr. 516115/07.11.2018, nr. 516120/07.11.2018, nr. 516114/12.11.2018 sunt nelegale, deoarece acestea au compensat sume indicate în cererea de admitere a creanţelor formulată de pârâtă în dosarul nr. 6071/62/2014, privitor la insolvenţa reclamantei, înscrise la masa credală, fiind înglobate în suma de 657.658 lei, reprezentând TVA, creanţele fiscale fiind înregistrate la data de 19.11.2014 (data deschiderii procedurii generale a insolvenţei) (filele 116-117 şi 126-127 dosar tribunal).

În plus, în mod corect, prima instanţă a mai reţinut că reclamanta se află în procedura insolvenţei, făcând obiectul dosarului nr.xxxx/62/2014 al Tribunalului Braşov - Secţia a II a Civilă, de Contencios Administrativ şi Fiscal (filele 22-25 dosar), în care, prin încheierea din 04.05.2016 s-a dispus confirmarea planului de reorganizare a activităţii acestei societăţi pe o perioadă de 3 ani, iar începând cu termenul din 07.10.2020 s-au dispus măsuri în vederea închiderii procedurii, planul de reorganizare fiind finalizat.

În aceste condiţii, întrucât reclamanta nu se află în stare de faliment, în mod legal, tribunalul a înlăturat de la aplicare dispoziţiile art. 165 alin. (6) lit. c) Cod de procedură fiscală, ce permit organului fiscal compensarea cu obligaţii fiscale născute anterior datei la care s-a deschis procedura insolvenţei, dar numai pentru contribuabilii „aflaţi în stare de faliment”, fiind corect aplicate constatate a fi incidente dispoziţiile art. 165 alin. (6) lit. a) Cod de procedură fiscală – posibilitatea de compensare a sumelor de restituit, născute în anii 2018 şi 2019 (când au fost emise deciziile de restituire), cu obligaţiile fiscale născute după data deschiderii procedurii insolvenţei.

Nici critica recurentei pârâte referitoare la deciziile de compensare nr. 516115/20.05.2019 şi nr. 516120/20.05.2019 nu poate fi reţinută.

Deşi recurenta evocă o eroare referitoare la indicarea unui debit înscris la masa credală, menţionând că deciziile arătate au stins, de fapt, un debit curent din data de 25.07.2019, pârâta nu a procedat, din oficiu, aşa cum stabileşte expres art. 53 Cod de procedură fiscală, la îndreptarea erorii materiale din actele administrativ fiscale afectate de această eroare.

Or, acest aspect al datei obligaţiei fiscale care a făcut obiectul operaţiunii de compensare este un aspect esenţial al actului administrativ fiscal, deoarece este un element care determină norma juridică aplicabilă operaţiunii de compensare.

Prin urmare, în lipsa aplicării dispoziţiilor art. 53 Cod de procedură fiscală, în mod corect, prima instanţă a constatat că, în cuprinsul acestor decizii de compensare, s-a reţinut expres că acestea vizează taxa TVA aferentă lunii noiembrie 2014, creanţă anterioară deschiderii procedurii insolvenţei sale, neînscrisă de către pârâtă la masa credală, natură juridică stabilită prin două hotărâri judecătoreşti definitive - sentinţa civilă nr. 489/CA/13.05.2016 a Tribunalului Braşov – Secţia a II a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, rămasă definitivă prin decizia civilă nr. 840/R din 02.11.2016 a Curţii de Apel Braşov – Secţia contencios administrativ şi fiscal (dosar nr. xxxx/62/2015), respectiv sentinţa civilă nr. 396/Sind/6.03.2016 a Tribunalului Braşov – Secţia a II a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, rămasă definitivă prin decizia civilă nr. 1432/Ap/25.10.2016 a Curţii de Apel Braşov – Secţia civilă (dosar nr. xxxx/62/2014/a2).

Pentru toate aceste considerente, constatând incidenţa art. 496 Cod de procedură civilă, Curtea va respinge recursul formulat de pârâta Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice B., în nume propriu şi pentru Direcţia Generală a Finanţelor Publice B., împotriva sentinţei civile nr. 735/CA/15.07.2021 pronunţată de Tribunalul Braşov – Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ fiscal, pe care o va menţine.

Nefiind solicitate cheltuieli de judecată în recurs,