Sentință civilă nr. 804 din 10.07.2025

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Craiova în data de 20.11.2023, sub nr.

XXX/215/2023, contestatorul XX a chemat în judecată pe intimata U.A.T.

XXY prin primar şi terţul poprit XXZ, solicitând anularea actelor de executare contestate, ca fiind nelegale.

În motivarea cererii, contestatorul a arătat că la data de 10.11.2023 a primit de la intimată adresa de înfiinţare poprire cu nr. 902404, emisă la data de 24.10.2023, act de executare silită prin care i s-a adus la cunoştinţă faptul că s-a luat măsura indisponibilizării sumelor deţinute de acesta la XXZ, până la concurenţa sumei de 2602 lei, sumă ce reprezintă contravaloarea amenzilor.

Faţă de această împrejurare, contestatorul a solicitat să se constate că executarea silită este nelegală în ceea ce priveşte suma de 2602 lei, sumă ce reprezintă contravaloarea a două amenzi de circulaţie aplicate în anii 2010 şi 2012, având în vedere că s-a prescris dreptul de a mai cere executarea silită.

În continuare, a precizat că, fiind vorba despre obligaţii fiscale, termenul general de prescripţie în care autorităţile fiscale au dreptul de a stabili creanţe fiscale este de 5 ani de la data de 1 iulie a anului următor celui pentru care se datorează obligaţia fiscală.

Dreptul autorităţilor fiscale de a cere executarea silită a creanţelor fiscale se prescrie în termen de 5 ani de la data de 1 ianuarie a anului următor celui în care a luat naştere acest drept, adică 1 ianuarie a anului următor celui în care obligaţia fiscală a devenit scadentă.

În aceste condiţii, contestatorul a solicitat să se constate că, aşa cum rezultă din menţiunile din adresa de înfiinţare poprire, în cauză este vorba despre două procese-verbale de contravenţie, unul emis la data de 31.03.2010, cu termen de prescripţie împlinit în cursul anului 2016, iar cel de-al doilea emis în data de 12.11.2012, cu termen de prescripţie împlinit în cursul anul 2018.

În drept, contestatorul a invocat dispoziţiile art. 260-261 din Legea nr. 207/2015 şi art. 711 şi urm. C.proc.civ..

În probatoriu, contestatorul a propus proba cu înscrisuri.

La data de 09.01.2024, intimata a formulat întâmpinare la cererea de chemare în judecată, prin intermediul căreia a invocat excepţia netimbrării cererii.

Pe fondul cauzei, intimata a precizat că, în prezent, debitorul figurează înregistrat în evidenţele fiscale ale Primăriei XX – Direcţia Impozite şi Taxe Locale cu debite în cuantum de 2602 lei, reprezentând amenzi de circulaţie.

Întrucât la data de 31.03.2010, numitul XX figura în evidenţele fiscale cu un debit restant în cuantum de 240 lei, reprezentând amenzi de circulaţie, a fost începută procedura de executare silită prin emiterea somaţiei nr. 209892 şi a titlului executoriu nr. 460.

Astfel, având în vedere că debitorul nu a achitat debitele restante, executarea silită a fost continuată prin emiterea mai multor acte administrative, printre care şi adresa de înfiinţare a popririi asupra disponibilităţilor băneşti nr. 902403/24.10.2023 către XXZ şi înştiinţarea privind înfiinţarea popririi nr. 902404/24.10.2023, însoţite de confirmarea de primire.

Referitor la prescripţia dreptului de a obţine executarea silită a creanţelor fiscale, intimata a precizat că termenul de prescripţie se întrerupe, pe data îndeplinirii, în cursul executării silite, a unui act de executare silită, iar prin emiterea actelor de executare succesive, cursul prescripţiei a fost întrerupt, apărările contestatorului sub acest aspect fiind neîntemeiate.

În drept, a invocat dispoziţiile art. 205 C.proc.civ., Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, Legea nr. 227/2015 privind Codul Fiscal.

În probaţiune, intimata a solicitat încuviinţarea probei cu înscrisuri.

La termenul de judecată din data de 11.04.2024, instanţa a invocat excepţia necompetenţei teritoriale şi a reţinut cauza în pronunţare asupra acesteia.

Prin sentinţa civilă nr. 4342 din data de 11.04.2024, Judecătoria Craiova a admis excepţia invocată din oficiu şi a dispus declinarea competenţei de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Filiaşi.

Cauza a fost înregistrată pe rolul acestei instanţe la data de 16.05.2024, păstrându-se acelaşi număr de dosar.

Prin rezoluţia din 17.05.2024, s-a dispus fixarea primului termen de judecată la data de 10.10.2024, cu citarea părţilor.

La data de 10 octombrie 2024, cauza a fost suspendată în temeiul dispoziţiilor art. 411 alin.1 pct.2 C.proc.civ., pentru lipsa nejustificată a părţilor.

Prin rezoluţia din data de 17.06.2025, din oficiu, s-a dispus repunerea cauzei pe rol în vederea discutării perimării cererii de faţă.

Analizând cu prioritate excepţia perimării invocată din oficiu, instanţa reţine următoarele:

Potrivit art. 416 C.proc.civ.: „(1) Orice cerere de chemare în judecată, contestaţie, apel, recurs, revizuire şi orice altă cerere de reformare sau de retractare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din motive imputabile părţii, timp de 6 luni. (2) Termenul de perimare curge de la ultimul act de procedură îndeplinit de părţi sau de instanţă”.

Perimarea este o sancţiune procedurală care intervine în cazul nerespectării cerinţei de a exista continuitate între actele de procedură.

În cauză, instanţa constată că de la data comunicării încheierii de suspendare din 28.11.2024, prezenta cauză a rămas în nelucrare mai mult 6 luni din vina părţii reclamante, nemaîndeplinindu-se nici un act de procedură în vederea judecării pricinii, în baza art. 416 şi următoarele Cod procedură civilă.

Având în vedere că de la data de 28.11.2024 cauza a rămas în nelucrare mai mult de 6 luni din vina contestatorului şi nu poate fi reţinut niciun motiv de suspendare sau de întrerupere a termenului de perimare, urmează a se constata că a intervenit perimarea prezentei cereri.