Decizie nr. 960 din 05.04.2023

Cuprinzând o interdicţie impusă angajatului, aceea de a se asocia în cadrul unei societăţi comerciale, această clauză contractuală nu poate fi interpretată extinctiv şi nu poate primi un sens mai larg decât acela care rezultă din chiar termenii pe care angajatorul a înţeles să-i folosească pentru concretizarea acordului de voinţă al părţilor.

(Secția I civilă, Decizia nr.960/05 aprilie 2023)

Prin acțiunea înregistrată la Tribunalul Sibiu sub dosar nr.../85/2022, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta B.

S.R.L., obligarea pârâtei să calculeze şi să achite reclamantului indemnizația de 50% din salariul net lunar pentru perioada februarie 2019-mai 2021, conform Actului Adiţional nr.../18.02.2013 la Contractul Individual de Muncă nr.../24.12.2009; obligarea pârâtei să calculeze şi să achite reclamantului indemnizația de neconcurenţă de 50% din media veniturilor salariale brute din ultimele 6 luni anterioare datei încetării contractului, începând cu luna mai 2021 şi până în prezent, precum şi în continuare, până la data de 04.05.2023, conform Actului Adiţional nr.../18.02.2013 la Contractul Individual de Muncă nr.../24.12.2009.

Obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentinţa civilă nr.../85/2022 pronunţată de Tribunalul Sibiu, s-a admis în parte acţiunea civilă formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta S.C. B. S.R.L. şi, în consecinţă:

A fost obligată pârâta să achite reclamantului indemnizaţia de 50% din salariul net lunar pentru perioada 01.02.2019 - 04.05.2021, conform art. 7 din Actul adiţional nr.../18.02.2013 la contractul individual de muncă nr.../24.12.2009.

A fost respinsă în rest acţiunea reclamantului.

Pentru a pronunţa această sentinţă Tribunalul a reţinut următoarele:

Reclamantul a avut calitatea de salariat în cadrul pârâtei în perioada 24.12.2009 - 04.05.2021, în baza contractului individual de muncă nr.../2009 care a încetat, prin acordul părților, conform Deciziei nr.../29.04.2021, la data de 04.05.2021.

Prin Actul Adițional nr.../18.02.2013, la contractul individual de muncă nr.../2009, părţile au stabilit o clauză denumită „clauză de neconcurenţă”, potrivit căreia reclamantului îi este interzis pe durata de derulare a contractului individual de muncă cât şi o perioadă de doi ani după încetarea acestuia să desfăşoare activităţile prevăzute la art.1 din acest act (art. 4 din actul adiţional).

Totodată, la art.7 din Actul Adițional nr.../18.02.2013 s-a prevăzut că” pe durata de derulare a CIM, salaratul va primi o indemnizaţie de neconcurenţă lunară, de cel puţin 50% din salariul net lunar.”

Astfel, instanţa reţine ca prin clauza de la art.7 din actul adiţional în speţă angajatorul şi-a asumat obligaţia ca pe durata derulării contractului individual de muncă să achite salariatului o indemnizaţie de cel puţin 50% din salariul net lunar, şi aceasta independent de faptul că această indemnizaţie a fost denumită „indemnizaţie de neconcurenţă.” Prin această clauză, angajatorul a urmărit de fapt să beneficieze în exclusivitate de activitatea desfăşurată de salariat, interdicţia impusă prin art.4 de a desfăşura pe durata derulării contractului de muncă activităţile de la art.1 având ca scop oprirea salariatului de a încheia un alt contract de muncă sau de colaborare cu o altă societate, ceea ce justifică sancţiunea prevăzută la art.8 din acelaşi act adiţional, privind încetarea contractului de muncă al salariatului în condiţiile art.61 lit.a C. muncii (ca sancţiune disciplinară), în caz de nerespectare a clauzelor de neconcurenţă în timpul desfăşurării activităţii, pentru că ulterior încheierii contractului de muncă, o astfel de caluză este lipsită de efect.

Fiind vorba de un act juridic încheiat prin acordul părţilor, acesta are conform art.1270 C.civ. putere de lege între părţile contractante, iar potrivit art.1267 C.civ. „clauzele se interpretează unele prin altele, dând fiecăreia înţelesul ce rezultă din ansamblul contractului”, acestea fiind interpretate în sensul în care produc efecte, şi nu în acela în care nu ar produce niciunul (art.1268 alin. 3 C.civ.).

Astfel, indemnizaţia prevăzută la art.7 din actul adiţional, cu privire la perioada de derulare a contractului de muncă, reprezintă o obligaţie financiară asumată de către angajator în favoarea salariatului, în schimbul asigurării exclusivităţii pentru activitatea desfăşurată de salariat, acesta urmând să presteze activitate doar în beneficiul acestuia.

O astfel de clauză, nu poate fi asimilată cu obligaţia de fidelitate față de angajator, întrucât aceasta din urmă nu presupune ca salariatului să-i fie interzisă desfăşurarea anumitor activităţi pentru alţi angajatori pe perioada derulării contractului de muncă, ci presupune obligaţia salariatului de a nu divulga informaţii confidenţiale, privitoare la activitatea acestuia, şi care, astfel, ar putea afecta interesele legitime ale angajatorului.

De asemenea, această clauză nu poate fi calificată nici ca o clauză de neconcurenţă, întrucât aceasta îşi produce efectele doar de la data încetării contractului de muncă, aceasta putând fi calificată eventual ca o clauză de exclusivitate cu privire la activităţile desfăşurate de salariat, ca urmare a interzicerii activităţilor prev. la art 1 pe durata derulării contractului de muncă.

Având în vedere că pârâtul nu a făcut dovada plăţii acestor sume către reclamant în condiţiile art.168 C. muncii, instanţa a admis primul capăt de cerere şi să oblige pârâta achite reclamantului indemnizaţia de 50% din salariul net lunar pentru perioada 01.02.2019 - 04.05.2021, conform art.7 din Actul adiţional nr.../18.02.2013 la contractul individual de muncă nr.../24.12.2009.

În ceea ce priveşte petitul doi al cererii cu privire la clauza de neconcurenţă aplicabilă timp de 2 ani de la data încetării contractului individual de muncă, tribunalul a reţinut următoarele:

La art.1 din Actul adiţional nr.../18.02.2013 la contractul individual de muncă nr. .../24.12.2009 s-au prevăzut activităţile ce constituie acte de concurenţă neloială, pentru ca la art.4 să se prevadă că aceste activităţi sunt interzise salariatului atât pe perioada derulării CIM cât şi o perioadă de doi ani după încetarea contractului de muncă.

La art.5 părţile au stabilit că aria geografică unde salariatul poate fi în reală competiţie cu angajatorul şi căruia îi sunt interzise activităţile, actele şi faptele de concurenţă neloială, este întreg teritoriul României, urmând ca terţii în favoarea cărora se interzice prestarea activităţii să fie stabiliţi prin Anexă la actul adiţional (art. 6 din actul adiţional).

În răspunsul la interogatoriu reclamantul a arătat că nu a fost întocmită o astfel de Anexă la actul adiţional.

De asemenea, în actul adiţional nu se regăseşte cuantumul indemnizaţiei de neconcurenţă lunare, aplicabilă după încetarea contractului de muncă, reclamantul solicitând ca pârâta să-i achite indemnizaţia de neconcurenţă, de 50% din media veniturilor salariale brute din ultimele 6 luni anterioare datei încetării contractului de muncă.

Potrivit art.21 alin.1 Codul Muncii clauza de neconcurentă îl obligă pe salariat ca după încetarea contractului, o anumită perioadă (24 luni în speță) să nu se presteze în interesul său propriu, sau al unui terț, o activitate care se află în concurență cu cea prestată la angajatorul său.

Clauza de neconcurentă își produce efecte potrivit art.21 alin.2 Codul Muncii numai dacă sunt precizate concret și cumulativ următoarele: activitățile interzise salariatului, perioada pentru care își produce efectele, clauza de neconcurentă , terții în favoarea cărora se interzice prestarea activității (stabilirea nominală a posibililor terți angajatori), aria geografică unde salariatul poate fi în reală competiție cu angajatorul, cuantumul indemnizației de neconcurentă lunară.

Instanța a apreciat că, în speță, clauza de neconcurenţă nu își produce efectele nefiind întrunite cerințele cumulative prevăzute de art.21 alin.2 Codul Muncii.

În principal, nu sunt cuprinse activitățile concrete interzise reclamantului, terții în favoarea cărora se interzice prestarea activității şi cuantumul indemnizației de neconcurentă lunară.

Activitățile interzise ca efect al clauzei de neconcurenţă trebuie apreciate în raport cu activitatea reală și efectivă a angajatorului.

În speță, pârâta are ca activitate principală, conform certificatului de înregistrare, comerţ cu amănuntul efectuat în afara magazinelor, standurilor, chioşcurilor şi pieţelor.

Conform contractului de muncă reclamantul a desfășurat la pârâtă activitatea de agent de vânzări, respectiv şef serviciu marketi, conform actului adiţional nr.../18.02.2013.

Astfel, raportat la obiectul de activitate al pârâtei şi activitatea desfăşurată de reclamant, instanţa a reţinut că activitățile stipulate la art.1 din actul adițional nr.../2013 sunt enumerate generic fără a se preciza exact care sunt acestea.

Ori, conform art.21 alin.2 teza I Codul Muncii clauza de neconcurență își produce efectele numai dacă în cuprinsul contractului individual de muncă sunt prevăzute în mod concret activitățile ce sunt interzise salariatului la data încetării contractului.

Clauza de neconcurență nu respectă rigorile legale, respectiv nu prevede care activități concrete îi vor fi interzise salariatului la încetarea contractului, care sunt terții concreți în beneficiul cărora nu trebuie să presteze acele activități concurențiale, atunci clauza de neconcurentă s-ar transforma într-o clauză de exclusivitate care este lovită de nulitate absolută.

Conform art.23 alin.(l) din C. muncii clauza de neconcurență nu poate avea ca efect interzicerea în mod absolut a exercitării profesiei salariatului sau a specializării pe care o deține.

Prin aceste omisiuni, nu numai că salariatului i s-ar interzice în mod absolut desfășurarea activității profesionale conform specializării sale, ci nici angajatorul nu poate concret determina dacă salariatul nu și-a respectat într-adevăr obligațiile care îi reveneau.

Clauza de neconcurență trebuie să fie rezultatul negocierilor dintre salariat și angajator, aceasta trebuie să reflecte intenția clară a părților cu privire la toate elementele sale, activitățile interzise, cuantumul indemnizației, perioada în care își produce efecte, terții în favoarea cărora se interzice prestarea activității.

Din clauza de față nu rezultă nicio negociere a părților, aceasta cuprinde numai dispoziții generice, fiind omis inclusiv cuantumul indemnizației de neconcurentă lunară, situaţie în care instanţa nu poate da eficienţă unei astfel de clauze, ca fiind o clauză de neconcurenţă conform art.21 C. muncii.

Pentru aceste considerente, instanţa a respins petitul doi al cererii reclamantului, ca neîntemeiat.

În baza art.9 C.pr.civ. constată că s-au solicitat cheltuieli de judecată pe cale separată.

Împotriva aceste sentinţe a declarat apel reclamantul, solicitând admiterea apelului şi schimbarea sentinţei atacate în sensul admiterii în totalitate a acţiunii.

Apelantul precizează că instanta de fond, analizând petitul nr.2 al acţiunii, trebuia să interpreteze clauza aferentă din actul adiţional, în sensul producerii de efecte juridice, şi nu în sens opus, iar, dacă aceasta ar fi conţinut elemente nelegale, ar fi trebuit să le înlăture doar pe acestea, urmând să aplice clauza raportat la voinţa juridică reală a părţilor.

Astfel, precizează că această clauză de neconcurenta aplicabilă timp de 2 ani de la data încetării contractului individual de muncă, îşi găseşte raţiunea în dispoziţiile art.21 şi următoarele din Codul muncii.

Grăitoare în acest sens sunt dispoziţiile prevăzute în art.2, art.4, art.5 si art.6 din actul adiţional nr.../2013.

Apelantul menţionează că această clauză cuprinde elementele esenţiale prevăzute de alin.2 al art.21 din Codul muncii.

Petitul 2 al acţiunii se refera la 50% din media veniturilor salariale brute din ultimele 6 luni anterioare încetării contractului, întrucât, în actul adiţional, nu se face, într-adevăr, o referire expresă, însă, în virtutea interpretării clauzelor actului adiţional (art. 1.266 - art. 1.268 Cod civil), în special, art.7, dar şi ţinând cont de procentul minimal prevăzut de alin.3 al art.21 din Codul muncii, consideră că solicitarea de acordare a acestei sume este întemeiată.

Faptul că pârâta a arătat că nu înţelege să beneficieze de protecţia oferită de art.21 din Codul muncii, dar şi că s-a angajat, după 3 luni de la încetarea contractului de muncă (însă, în cu totul alt domeniu de activitate) şi că este liber să desfăşoare orice activitate nu înseamnă ca nu este aplicabilă clauza de neconcurenta.

Includerea în contractul individual de muncă a unei clauze de neconcurenţă dă naştere la drepturi şi obligaţii reciproce în sarcina ambelor părţi şi, cum aceasta este rezultatul negocierii dintre angajator şi angajat, este evident că şi revocarea ei trebuie să urmeze aceleaşi reguli, clauza neputând fi denunţată unilateral.

Nu este întemeiată teza potrivit căreia prevederile unei clauze precum cea în discuţie ar servi numai intereselor angajatorului, care ar putea renunţa oricând la beneficiul acesteia, câtă vreme cel care îşi asumă, în primul rând, obligaţii este salariatul.

A reţine nevalabilitatea clauzei de neconcurenţă, raportat la faptul că nu se prevede expres cuantumul indemnizaţiei, deşi art.7 din actul adiţional face referire la cea aplicabilă în timpul derulării contractului, iar alin.3 al art.21 din Codul muncii impune minimul indemnizaţiei, este nelegal.

Prevederea referitoare la elementele ce trebuie să se regăsească în conţinutul clauzei de neconcurenţă a fost edictată în scopul protejării salariatului de eventuale abuzuri din partea angajatorului, ceea ce presupune că o atare neregularitate ar putea fi invocată doar de către acesta.

Or, faptul că apelant-reclamant, nici în prezent, nu activează în domeniul în care a lucrat în cadrul intimatei-pârâte, tocmai pentru a respecta clauza de neconcurenta, schimbându-şi radical perspectivele profesionale din această cauză şi neavând niciun venit timp de 3 luni de la încetarea contractului, nu poate fi desconsiderat, odată ce intimata-pârâta este tocmai cea care a redactat şi mi-a impus semnarea actului adiţional.

Împotriva aceste sentinţe a declarat apel şi pârâta B. SRL, solicitând admiterea apelului şi schimbarea sentinţei în sensul respingerii în totalitate a acţiunii.

Apelanta arată că se raliază opiniei instanţei conform căreia intenţia părţilor a fost aceea de a stabili o clauză de exclusivitate cu toate drepturile şi obligaţiile corelative ce reies din întregul act adiţional.

Instanţa de fond a reţinut în mod corect că, în conformitate cu dispoziţiile art.1 din actul adiţional, pe toată durata de desfăşurare a contractului de muncă, intimatul reclamant nu trebuia să aibă un alt contract de muncă sau să presteze o altă activitate pentru un alt angajator.

Totuşi, instanţa de fond s-a oprit cu analizarea dispoziţiilor art. 1 din actul adiţional doar la prima parte care vizează interzicerea relaţiilor contractuale de muncă pe durata contractului, fără a mai lua în calcul şi dispoziţiile de la punctul 2.1. al art. 1.

Astfel, pe prima pagină a actului adiţional, chiar înainte de dispoziţiile art.2, sunt menţionate faptele care constituie acte de concurenţă neloială (în primul paragraf) şi o serie de interdicţii (în al doilea paragraf), care împreună formează obligaţiile pe care salariatul trebuie să le respecte pentru a beneficia de indemnizaţia de exclusivitate.

Practic, art.1 este structurat în 2 categorii de activităţi care sunt interzise salariatului pe timpul derulării contractului de muncă care nu pot fi divizate, făcând parte integrantă din clauza de exclusivitate.

Printre activităţile interzise salariatului a fi desfăşurate pe parcursul derulării contractului individual de muncă este si aceea de a avea calitatea de asociat cu răspundere limitată sau nelimitată într-o altă companie care nu activează într-un alt domeniu sau într-un domeniu similar, cu cel în care activează angajatorul.

Părţile au prevăzut expres în ultimul paragraf de la art. 1 că faptele de natura celor de mai sus constituie acte de concurentă neloială indiferent dacă sunt săvârşite de salariat în nume propriu sau prin interpus, în schimbul unei remuneraţii sau cu titlu gratuit, în temeiul unul contract de muncă, al unui contract civil sau comercial.

Tocmai din acest motiv a solicitat instanţei să formuleze o adresă către Registrul Comerţului pentru ca autoritatea să transmită informaţii legate de calitatea de acţionar a intimatului.

Conform răspunsului Registrului Comerţului, coroborat şi cu răspunsul intimatului la interogatoriu - întrebarea nr.1 acesta a avut pe toată perioada desfăşurării contractului de muncă şi ulterior încetării, calitatea de asociat şi administrator al unei societăţi comerciale.

Deţinea această calitate chiar înainte de momentul semnării actului adiţional - fapt pe care nu l-a adus la cunoştinţa societăţii, dar nici nu a solicitat plata indemnizaţiei.

Astfel, plecând de la principiul de drept pacta sunt servanda, reglementat de dispoziţiile art.1270 Cod civil, părţile au stabilit că această indemnizaţie de 50% din salariul net se acordă în cazul îndeplinirii tuturor condiţiilor cumulative prevăzute în actul adiţional.

Instanţa de fond nu a ţinut cont de toate condiţiile/interdicţiile stabilite de părţi la art.1, luând în calcul doar interdicţia de a avea un alt contract de muncă pe timpul desfăşurării activităţii.

Intimatul nu a solicitat vreodată pe parcursul desfăşurării relaţiilor contractuale de muncă plata indemnizaţiei tocmai din motivul că nu îndeplinea condiţiile stabilite în cuprinsul actului adiţional fiind asociat a unei societăţi cu răspundere limitată.

Acesta nu a negat că a fost asociat al societăţii comerciale, societate la care în acest moment este şi angajat, încercând să se apere prin faptul că nu a desfăşurat activitate şi că pentru o perioadă societatea a avut activitatea suspendată.

Societatea unde pârâtul era asociat a beneficiat de suspendarea activităţii pentru două perioade de 3 ani, iar din august 2015 şi până la 04.06.2021 societatea nu a mai avut activitatea suspendată, acesta făcând modificări în structura sa - modificarea adresei sediului social (publicat în Monitorul Oficial nr.718/20.02.2018).

Astfel, pe perioada în care reclamantul a solicitat plata indemnizaţiei societatea nu avea activitatea suspendată.

Părţile au stabilit interdicţia existenţei calităţii de asociat, necondiţionând acest fapt de desfăşurarea unei anumite activităţi, de existenţa unei anumite cifre de afaceri, profit sau un anumit domeniu de activitate al societăţii comerciale.

Simpla existenţă a calităţii de asociat determină nerespectarea dispoziţiilor art.1 din actul adiţional şi, pe care de consecinţă, imposibilitatea de solicita şi primi plata indemnizaţiei, fapt pe care instanţa de fond nu l-a analizat şi nu l-a avut în calcul la momentul pronunţării sentinţei apelate.

Pârâta a depus întâmpinare la cererea de apel a reclamantului.

CURTEA, verificând, potrivit art.479 din Codul de procedură civilă, în limitele cererilor de apel, stabilirea situaţiei de fapt şi aplicarea legii de către prima instanţă, reţine următoarele:

1. Apelul formulat de reclamant este nefondat.

Apelantul reclamant critică soluţia de respingere a capătului de cerere prin care a solicitat obligarea pârâtei la acordarea indemnizației de neconcurenţă de 50% din media veniturilor salariale brute din ultimele 6 luni anterioare datei încetării contractului, începând cu luna mai 2021 şi până la data de 04.05.2023.

Curtea constată că, în mod just, prima instanţă a respins cererea de plată a indemnizaţiei de neconcurenţă, întrucât prevederile din contractul de muncă nu cuprind toate condiţiile obligatorii prevăzute de art.21 alin.2 din Codul Muncii pentru ca o asemenea clauză de neconcurenţă să îşi poată produce efectele.

Potrivit art.21 alin.2 din Codul Muncii, „clauza de neconcurenţă îşi produce efectele numai dacă în cuprinsul contractului individual de muncă sunt prevăzute în mod concret activităţile ce sunt interzise salariatului la data încetării contractului, cuantumul indemnizaţiei de neconcurenţă lunare, perioada pentru care îşi produce efectele clauza de neconcurenţă, terţii în favoarea cărora se interzice prestarea activităţii, precum şi aria geografică unde salariatul poate fi în reală competiţie cu angajatorul”.

Încheierea clauzei de neconcurență, astfel cum a reținut şi Curtea Constituțională în considerentele Deciziei nr.1277/2010, reprezintă o măsură de protecție luată de către angajator pentru a preveni o eventuală concurență neloială pe domeniul său de activitate.

Totodată, prin inserarea unei astfel de clauze este afectată și libertatea dreptului la muncă al salariatului.

Legiuitorul a înţeles să imprime o formă foarte strictă clauzei de neconcurenţă, stabilind elementele obligatorii care trebuie să se regăsească în conţinutul unei asemenea clauze, elemente ce reprezintă tocmai condiţii de validitate ale clauzei în discuţie.

Prevederile din cuprinsul actului adiţional nr.../18.02.2013 la contractul individual de muncă nr.../24.12.2009 nu dau satisfacție cerințelor imperative ale dispoziţiilor art.21 alin.2 din Codul muncii, care presupun identificarea terţilor în favoarea cărora se interzice prestarea activității şi precizarea cuantumului indemnizaţiei de neconcurenţă.

În primul rând, actul adiţional semnat de părţile îl litigiu nu indică în concret care sunt terţii în favoarea cărora se interzice prestarea activităţii.

Cu privire la acest aspect, în articolul 6 din actul adiţional se prevede că „Terţii că terţii în favoarea cărora se interzice prestarea activităţii sau care pot fi beneficiari ai actelor şi faptelor de concurenţă neloială, sunt prevăzuţi în anexa la prezentul act adiţional”.

Nu există însă o astfel de anexa a actului adiţional care să individualizeze terţii în favoarea cărora angajatul nu ar putea presta activitate.

La interogatoriul luat în faţa instanţei de fond, reclamantul a arătat expres că nu a mai fost încheiată o astfel de anexă a actului adiţional.

În atare condiţii, nu se poate considera că a fost finalizat acordul de voinţe prin care cele două parţi au intenţionat să concretizeze o clauză de neconcurenţă.

Fără indicarea efectivă a terţilor în favoarea cărora se interzice prestarea activității nu se poate considera că există o clauză de neconcurenţă, fiind vorba de lipsa unuia dintre elementele de validitate expres prevăzute de legiuitor pentru această clauză.

În al doilea rând, în actul adiţional nu se prevede nici valoarea indemnizaţiei de neconcurenţă, alt element obligatoriu pentru valabilitatea clauzei, conform art. 21 alin.2 din Codul Muncii.

Contrar celor susţinute de apelant, actul adiţional nu prevede valoarea indemnizaţiei de neconcurenţă aplicabilă după încetarea contractului, întrucât art.7 din actul adiţional se referă în mod exclusiv la perioada de valabilitate a contractului individual de muncă, obligaţia pecuniară astfel stabilită neputând fi extinsă, în lipsa acordului părţilor, şi pentru perioada ulterioară încetării contractului.

Nu poate fi aplicată în mod direct de către instanţă valoarea indemnizaţiei prevăzută de art.21 alin.3 din Codul Muncii, astfel cum pretinde apelantul.

Această prevedere legală din Codul Muncii indică doar limita minimă ce poate fi avută în vedere, însă valoarea concretă a acestei indemnizaţie se stabileşte prin negociere şi trebuie expres prevăzută în cuprinsul clauzei de concurenţă, fiind un element de care depinde tocmai valabilitatea clauzei.

Apelantul mai susţine că lipsa acestor elemente obligatorii prevăzute de art. 21 alin.2 din Codul Muncii nu poate fi invocată decât de angajat întrucât sunt prevăzute pentru apărarea intereselor acestuia.

Instanţa nu poate primi acest argument al apelantului întrucât prin art.21 alin.2 din Codul Muncii, legiuitorul a înţeles să traseze elementele obligatorii de care depind validitatea clauzei de neconcurenţă.

În lipsa acestora, clauza, practic, nu există, iar această împrejurare poate fi invocată de oricare dintre cele două părţi.

Pentru considerentele mai sus expuse, reţinând că prima instanţa a soluţionat în mod legal şi temeinic acest capăt de cerere, Curtea, în temeiul art.480 alin.1 C.pr.civ., va respinge ca nefondat apelul formulat de reclamantul A.

2. Apelul formulat de pârâtă este nefondat.

Pârâta critică soluţia pronunţată de prima instanţă, susţinând că în mod greşit a fost obligată să achite reclamantului indemnizaţia de 50% din salariul net lunar pentru perioada 01.02.2019 - 04.05.2021, conform art.7 din actul adiţional nr.../18.02.2013.

În opinia apelantei, prima instanţă a interpretat greşit prevederile din actul adiţional şi nu a ţinut cont de faptul că reclamantul a avut calitatea de asociat într-o societate cu răspundere limitată, deşi această activitate îi era interzisă.

Curtea reţine că, într-adevăr, în clauza 2.1. din actul adiţional este prevăzut că salariatului îi este interzis să participe ca asociat cu răspundere nelimitată sau limitată într-o altă companie care nu activează în acelaşi domeniu sau într-un domeniu cu similar cu cel în care activează angajatorul.

De asemenea, este probat prin înscrisurile existente la dosar şi este recunoscut de către reclamant că acesta a avut calitatea de asociat şi chiar de administrator în cadrul SC C. SRL.

Însă, este esenţial de observat că, din probatoriul existent la dosar, reiese că, pe perioada pentru care prima instanţă a obligat pârâta la plata către reclamant a indemnizaţiei prevăzute de art.7 din actul adiţional (01.02.2019 - 04.05.2021), această societate nu a desfăşurat niciun fel de activitate.

Se observă aşadar, că societatea a avut o perioadă activitatea suspendată, iar din înscrisul depus la fila ... din dosarul de apel, rezultă că această societate şi-a reluat activitatea în data de 04.06.2021.

Acest înscris se coroborează şi cu celelalte înscrisuri depuse la dosar şi care evidenţiază situaţia financiară a societăţii pentru perioada 2019 - iunie 2021 înscrisuri care demonstrează că această societate nu a desfăşurat activitate în acest interval de timp.

De altfel, pârâta nu contestă acest aspect, ci susţine că este un element lipsit de relevanţă, întrucât prin actul adiţional s-a interzis calitatea de asociat în cadrul unei alte societăţi, necondiţionând acest fapt de desfăşurarea unei anumite activităţi.

Această interpretare a pârâtului nu poate fi primită, fiind contrazisă tocmai de termenii în care este redactată această clauză supusă analizei.

Astfel, se observă că textul cuprins în articolul 2.1. din actul adiţional prevede expres că „îi este interzis să participe ca asociat cu răspundere nelimitată sau limitată într-o altă companie care nu activează în acelaşi domeniu sau într-un domeniu cu similar cu cel în care activează angajatorul”.Fiind folosit termenul explicit de „activează”, Curtea reţine că, în mod evident, s-a avut în vedere o eventuală societate care activează, adică ce îşi desfăşoară activitate, şi nu o societate a cărei activitate este suspendată sau care nu desfăşoară deloc nicio activitate.

Şi raţiunea instituirii acestei prevederi contractuale este în acord cu această interpretare, întrucât doar dacă este vorba de o societate care îşi desfăşoară efectiv activitatea (activează) se poate genera pericolul de a fi creat un prejudiciu angajatorului.

Cuprinzând o interdicţie impusă angajatului, aceea de a se asocia în cadrul unei societăţi comerciale, această clauză contractuală nu poate fi interpretată extinctiv şi nu poate primi un sens mai larg decât acela care rezultă din chiar termenii pe care angajatorul a înţeles să-i folosească pentru concretizarea acordului de voinţă al părţilor.

Astfel, având în vedere că societatea la care reclamantul a avut calitatea de asociat nu a desfăşurat nici un fel de activitate în perioada în litigiu, nu se poate considera că acesta a nesocotit interdicţia impusă prin actul adiţional.

În consecinţă, soluţia pronunţată de prima instanţă este legală şi temeinică şi nu se impunea a fi reformată în calea de atac, astfel că, în temeiul art.480 alin.1 C.pr.civ., se va respinge ca nefondat pârâta B.

SRL împotriva sentinței civile nr.../2022, pronunţată de Tribunalul Sibiu.