Decizie nr. 285 din 07.11.2023

O atare reţinere cu caracter subsidiar a instanţei de apel nu este de natură a atrage nelegalitatea soluţiei pronunţate prin decizia recurată în contextul reţinut mai sus, conform căruia, actele încheiate de reclamante s-au reţinut ca fiind acte de conservare şi în mod legal, în conformitate cu prevederile art. 640 raportate la prevederile art. 647 alin. 3 şi art. 649 alin. 1 lit. c Cod civil s-a admis acţiunea acestora.

Faţă de prevederile art. 640 Cod civil, din care rezultă că fiecare coproprietar poate să facă acte de conservare cu privire la bunul comun fără acordul celorlalţi coproprietari, apar ca fiind nefondate criticile aduse de recurentă cu referire la faptul că reclamantele trebuiau să îi ceară acordul pentru încheierea contractelor de prestări servicii.

( Secția I civilă, Decizia nr.285/7 noiembrie 2023)

Prin sentinţa civilă nr.../16.12.2020 pronunţată de Judecătoria Sibiu în dosar nr.../306/2020 a fost respinsă cererea formulată de reclamantele A. şi B. în contradictoriu cu pârâta C.

Nu s-au acordat cheltuieli de judecată.

Prin decizia civilă nr.../2023 Tribunalul Sibiu a respins excepţia lipsei calității de reprezentat a apărătorului D. pentru apelanta C.

A respins apelul formulat de apelanta C. împotrivă sentinței civile nr.../16.12.2020 a Judecătoriei Sibiu.

A admis apelul formulat de apelantele A. şi B. împotriva sentinței civile nr.../16.12.2020 a Judecătoriei Sibiu, pe care a schimbat-o în totalitate, în sensul că:

A admis în parte acţiunea civilă formulată şi precizată de reclamantele A. şi B. în contradictoriu cu pârâta C., şi în consecință:

A obligat pârâta C. la plata către fiecare dintre reclamante a sumei de 7.575,18 lei, cu titlu de contravaloare reparații la imobilul situat în ..., ..., nr..., corespunzător cotei de 22,67%.

A obligat pârâta C. la plata către fiecare dintre reclamante a dobânzii legale aferente sumei de 7.575,18 lei de la data de 13.02.2020 şi până la data plăţii efective.

A obligat pârâta C. la plata către fiecare dintre reclamante a sumei de 1.431,25 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată în fond.

A respins în rest acţiunea.

A obligat intimata C. la plata către apelanta A. a sumei de 1.216 lei şi către apelanta B. a sumei de 1.215 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată în apel.

În considerentele deciziei s-au reţinut următoarele:

În prealabil, analizând excepţia lipsei de reprezentare a domnului E. în raport de faptul că şi-a justificat calitatea în baza unei procuri generale şi nu a unei procuri speciale, calificată ca şi o apărare de fond la termenul din data de 25.10.2021, tribunalul a constatat că această apărare este neîntemeiată.

Dreptul de reprezentare pentru E. este justificat de procura generală autentificată sub nr.../2006 (dosar fond) şi de dispozițiile art. 86 teza a II a Cod de procedură civilă, dispoziții conform cărora „...Dacă cel care a dat procură generală nu are domiciliu şi nici reședința în țară sau dacă procura este dată unui prepus, dreptul de reprezentare în judecată se presupune dat”.

Astfel, intimata C. are domiciliul în SUA, așa cum rezultă din actul de identitate de la fila ... dosar, ocazie cu care fiul acesteia E. poate să o reprezinte în fața instanţei pe intimată în baza procurii generale, procură generală care atâta timp cât nu a fost revocată este valabilă.

În privința excepției lipsei calității de reprezentat a apărătorului D. pentru apelanta C., Tribunalul constată faptul că deși contactul de asistență juridică a fost încheiat de către fiul intimatei, intimata a ratificat actul încheiat de către fiul său prin înscrisul de la fila ... dosar, ocazie cu care a arătat că acceptă ca doamna avocat să o reprezinte în dosarul nr.../306/2020.

Având în vedere dispozițiile art.1311 Cod civil, dispoziții conform cărora cel în numele căruia s-a încheiat contractul poate să îl ratifice, respectând formele cerute de lege pentru încheierea sa valabilă, precum şi dispozițiile art.1312 Cod civil, dispoziții conform cărora ratificarea are efect retroactiv, tribunalul a respins excepției lipsei calității de reprezentat a apărătorului D. pentru apelanta C.

Prin apelul formulat apelanta C. critică soluția primei instanţe sub aspectul menţiunile legate de cheltuielile de judecată arătând că deși a solicitat să se precizeze că o să solicite pe cale separată cheltuieli de judecată, totuși prima instanță a consemnat că nu au fost solicitate pe cale separată, menționând fără cheltuieli de judecată.

Arată că prima instanță ar fi trebuit să indice cu cheltuieli de judecată pe cale separată așa cum au indicat în cadrul concluziile scrise.

Analizând apelul formulat, tribunalul a constatat că este neîntemeiat având în vedere faptul că solicitarea de acordare a cheltuielilor de judecată pe cale separată către apelanta C. a fost formulată doar în cadrul concluziilor scrise, concluzii ce au fost depuse la dosarul cauzei la data de 02.12.2020 (dosar fond) în timp ce prima instanță a rămas în pronunțare la data de 18.11.2020.

Conform art.394 Cod de procedură civilă „Când consideră că au fost lămurite toate împrejurările de fapt şi temeiurile de drept ale cauzei, preşedintele închide dezbaterile.

Dacă va considera necesar, instanţa poate cere părţilor, la închiderea dezbaterilor, să depună completări la notele întocmite potrivit art. 244 Cod de procedură civilă.

Părţile pot depune aceste completări şi în cazul în care acestea nu au fost cerute de instanţă.

După închiderea dezbaterilor, părţile nu mai pot depune niciun înscris la dosarul cauzei, sub sancţiunea de a nu fi luat în seamă”.

Având în vedere aceste dispoziții legale, tribunalul a constatat că orice cerere poate fi formulată de către părţi doar până la momentul la care președintele închide dezbaterile asupra fondului, orice alte cereri formulate ulterior urmând a nu fi luate în seamă, ca şi când nu au fost formulate.

Cum în cadrul cuvântului pe fond reprezentata apelantei a solicitat doar respingerea acțiunii, așa cum rezultă din încheierea de şedinţă din data de 18.11.2020, consemnările din cadrul încheierii de şedinţă având forță probantă până la înscrierea în fals, tribunalul a constatat că în mod întemeiat a reținut faptul că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată pe care separată atâta timp cererea apelantei a fost formulată doar în cadrul concluziilor scrise, concluzii scrise ce au fost depuse după momentul la care instanţa a rămas în pronunțate.

Faţă de aceste aspecte, tribunalul a respins apelul formulat de apelanta C. împotrivă sentinței civile nr.../16.12.2020 a Judecătoriei Sibiu.

Prin apelul formulat apelantele A. şi B. au criticat soluția primei instanţe sub aspectul soluţiei pronunțate pe fondul cauzei arătând faptul că lucrările efectuate la imobil sunt lucrări de întreținere şi conservare, fiind lucrările absolut necesare raportat şi la faptul că au fost amendate contravenţional în acest sens, imobilul fiind într-o stare avansată de degradare.

Se mai arată faptul că toate lucrările au fost efectuate cu maximă transparență, că s-au căutat cele mai bune soluții şi au fost respectați toți pașii legali anteriori efectuării lucrărilor, imobilul fiind într-o zonă istorică protejată.

Analizând apelul formulat, raportat atât la probatoriul administrat în primă instanță, cât şi fața instanţei de apel, tribunalul a constatat că apelantele A. şi B. împreună cu intimata C. sunt coproprietare ale imobilului înscris în CF ...

Sibiu, nr. top .../1, .../2 conform extrasului de cf de la fila ... dosar fond în cote de 37,335, 40% şi 22,67%, iar în urma sancțiunilor contravenționale aplicate apelantelor raportat la starea imobilului (din fotografiile existente se poate observa starea de degradare în care se află imobilul şi faptul că în multe părţi nu mai exista tencuială, putându-se observa cărămida) şi la faptul că de pe imobil era tencuială căzută, precum şi la faptul că în acea perioadă toată zona centrală a orașului era în reconstrucție, așa cum arată martorul F., apelantele au demarat operațiunile legale necesare în vederea executării lucrărilor de zugrăvire a exteriorului clădirii din ..., str..., nr....

Astfel, în urma obținerii documentelor necesare şi a încheierii contractului de prestări servicii nr.../01.11.2018 între apelante şi societatea G.

SRL în vederea obținerii autorizațiilor necesare pentru reparații şi zugrăvit, având în vedere că imobilul este situat într-o zonă istorică, la data de 03.06.2019 a fost încheiat contractul de prestări servicii nr. 1 având ca obiect servicii de reparație capitală a fațadei imobilului situat în ..., str..., nr..., precum şi a actului adiţional nr... din data de 25.06.2019.

A fost încheiat şi contractul de prestări servicii nr.../14.06.2019 având ca obiect realizarea şi montare scocuri, burlane, coturi, realizare şi montare tablă de protecție, tablă de hornuri, schimbat țigle sparte.

În urma lucrărilor efectuate a fost încheiat procesul verbal de recepție nr.../23.09.2019 şi au fost emise înscrisuri cu privire la dovada plății sumei de 68.532,06.

Potrivit art.640 Cod civil „Fiecare coproprietar poate să facă acte de conservare cu privire la bunul comun fără acordul celorlalți coproprietari” pentru ca la art.641 alin. 1 să se prevadă „Actele de administrare, precum încheierea sau denunțarea unor contracte de locațiune, cesiunile de venituri imobiliare şi altele asemenea, cu privire la bunul comun pot fi făcute numai cu acordul coproprietarilor ce dețin majoritatea cotelor-părţi”.

În practică sunt considerate acte de conservare acele acte juridice încheiate în scopul păstrării, conservării unui bun în patrimoniul titularului, cum ar fi cheltuieli pentru lucrări necesare, în lipsa cărora un imobil ar pieri ori s-ar deteriora.

Actele de conservare înglobează toate actele prin care se tinde la evitarea pierderii materiale sau dispariției juridice a unui drept.

Având în vedere faptul că în privința imobilul situat în ..., str... nu s-au mai efectuat de foarte mulți ani lucrări de întreținere şi de reparare a fațadei imobilului, din fotografiile existe la dosarul cauzei se poate observa faptul că exteriorul imobilului se afla într-o stare avansată de deteriorare atâta timp cât bucăţi destul de mari din tencuială au căzut ajungându-se să se observe cărămida, toate intemperiile vremii afectând în mod direct imobilul erau necesare lucrări şi întreținere şi de conservare a bunului.

Prin urmare, necesitatea de a se interveni în vederea renovării fațadei imobilului era nu numai necesară dar şi utilă tocmai pentru a preîntâmpina degradarea în continuare a imobilului.

Matorul F. a arătat faptul că imobilul este veche, arăta rău şi trebuiau efectuate lucrări de reparații.

A mai arătat martorul faptul că renovarea imobilului s-a realizat în perioada în care tot centrul era în reconstrucție şi dacă nu se refăceau fațadele erau pasibili de amenzii.

Faţă de aceste aspecte, tribunalul a constatat că lucrările de reparații efectuate de către apelante la fațada şi acoperișul imobilul situat în ..., str... erau necesare şi se încadrează în acte de conservare, acte în privința cărora nu este necesar acordul celorlalți coproprietari.

Mai este de subliniat faptul că şi dacă aceste lucrări ar fi încadrate în cadrul lucrărilor de administrare a imobilului, conform art. 641 Cod civil apelantele dețin cota majoritară asupra imobilului, respectiv cota de 77,33% din imobil.

Totuși, apelanta a discutat în mai multe rânduri cu intimata începând din anul 2015, moment la care aceasta a fost de acord (dosar fond) cu renovarea imobilului, acord pe care fiul acesteia, în calitate de mandatar, la reiterat în fața primei instanţe în cadrul concluziilor de fond (dosar fond), unde a arătat că a discutat cu reclamantele şi a fost de acord cu vopsirea fațadei cu condiția de a se încheia contract de prestări servicii separat cu pârâta.

Acest ultim aspect este confirmat de martorul F., martor ce a relatat faptul că a purtat o discuţie pe whatsapp cu domnul E. şi i-a spus că este de acord cu efectuarea lucrărilor cu condiția ca contractul de execuție să fie încheiat doar cu el şi nu în comun cu celelalte două doamne.

Potrivit art.647 alin.3 Cod civil „Cheltuielile pentru întreținerea şi conservarea bunului comun se suportă în mod proporțional cu cota-parte din drept a fiecărui coproprietar” pentru ca la art.649 alin.1 lit.b Cod civil să se prevadă „Sunt considerate părţi comune fundația, curtea interioară, structura, structura de rezistență, pereții perimetrali şi despărțitori dintre proprietăți şi/sau spațiile comune, acoperișul, terasele, scările şi casa scărilor, holurile, pivnițele şi subsolurile necompartimentate, rezervoarele de apă, centralele termice proprii şi ascensoarele”.

Astfel, în situația în care un bun aparține în indiviziune mai multor proprietari şi numai unul sau unii dintre ei fac acte de administrare sau de conservare asupra lui, acestea profită şi sunt opozabile şi celorlalți.

Faţă de aspectele învederate, tribunalul a constatat că solicitările apelantelor sunt întemeiate urmând a dispune admiterea în parte acţiunea civilă formulată şi precizată de reclamantele şi în consecință obligarea pârâtei C. la plata către fiecare dintre reclamante a sumei de 7.575,18 lei, cu titlu de contravaloare reparații la imobilul situat în ..., ..., nr..., corespunzător cotei de 22,67%, cheltuielile efectuate de către reclamante fiind justificare cu înscrisurile de la filele ....

Din totalul cheltuielilor efectuate de către apelante nu s-a ținut cont de suma de 1.000 lei reprezentând cheltuieli cu ușa şi poarta de acces a imobilului nefiind făcută dovada că aceste cheltuieli se încadrează în actele de conservare sau de administrare.

Pentru aceste considerente, tribunalul a reţinut că motivele invocate prin cererea de apel de către apelantele A. şi B. sunt întemeiate, în timp ce motivul apelantei C. este neîntemeiat, astfel că în baza art. 480 alin. 1 şi 2 Cod de procedură civilă a respins, ca neîntemeiat, apelul formulat de apelanta C. şi a admis apelul formulat de apelantele A. şi B. împotriva sentinței civile nr.../16.12.2020 a Judecătoriei Sibiu, pe care a schimbat-o în totalitate, în sensul că s-a admis în parte acţiunea civilă formulată şi precizată de reclamantele şi în consecință:

A fost obligată pârâta C. la plata către fiecare dintre reclamante a sumei de 7.575,18 lei, cu titlu de contravaloare reparații la imobilul situat în ..., ..., nr..., corespunzător cotei de 22,67% la care se adaugă dobânda legală aferentă sumei de 7.575,18 lei de la data de 13.02.2020 şi până la data plății efective, respingând în rest acţiune.

În baza art. 453 Cod de procedură civilă a fost obligată pârâta C. la plata către fiecare dintre reclamante a sumei de 1.431,25 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată în fond (dosar fond, onorariu avocațial) şi către fiecare apelantă a sumei de 1.215 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată în apel, reprezentând taxă judiciară de timbru şi onorariu avocațial, justificat cu înscrisurile de la filele ..., ....

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs pârâta C. solicitând modificarea sentinţei atacate în ceea ce priveşte obligarea sa la plata sumei de 15.536, 22 lei şi a dobânzii aferente.

În expunerea motivelor de recurs invocă dispoziţiile art. 488 alin. 1 pct. 8 Cod de procedură civilă arătând că prima critică vizează greşita interpretare a dispoziţiilor art. 641 alin. 1 Cod civil, instanţa reţinând greşit că acestea sunt aplicabile în speţa de faţă.

Susţine că actele încheiate de intimate în prezenta cauză nu sunt dintre cele enumerate de textul de lege, ele fiind contracte de prestări servicii care au generat în mod real o sarcină excesivă pentru recurentă.

Consideră că în mod corect prima instanţă a respins pretenţiile reclamantelor întrucât cheltuielile pe care le implică actele de conservare ale unui imobil cu mai mulţi proprietari sunt restrânse, urmărindu-se păstrarea unor drepturi în patrimoniul persoanei, consolidarea şi preîntâmpinarea pierderii lor, ele fiind necesare şi urgente şi presupun cheltuieli mult mai mici decât valoarea bunului sau a dreptului la a cărei salvare se tinde.

Menţionează că, potrivit art.641 alin. 2 Cod de procedură civilă, actele de administrare care impun unui coproprietar o sarcină excesivă prin raportare la cota sa parte sau la cheltuielile suportate de ceilalţi coproprietari nu vor putea fi efectuate decât cu acordul acestora.

Precizează că, coindivizarul nu poate dispune decât de cota sa abstractă fără a avea dreptul să transforme modul de folosinţă sau să facă acte de adminstrare, chiar şi în folosul comun, deoarece prin executarea unor astfel de lucrări s-ar aduce atingere dreptului de proprietate al celorlalţi.

Apreciază că reclamantele trebuiau să ceară acordul pârâtei la încheierea contractelor de prestări servicii, deoarece impun coindivizarului o sarcină excesivă, la care acesta nu a consimţit, depăşind cu mult valoarea unui act de conservare, pentru care nu era necesar acordul.

Susţine că martorul F. a menţionat că pârâta prin fiul ei a solicitat să încheie separat contract pentru efectuarea lucrărilor de reparaţii, însă nu a primit nici un răspuns, mai mult, s-a trezit că este parte în contractul încheiat de intimate în lipsa sa, fără acordul ei, unde a fost negociată o sumă pe care aceasta nu a confirmat-o.

Arată că în speţă se află în cazul în care actul de adminstrare era indispensabil menţinerii utilităţii sau valorii bunului, doar prin simpla apreciere a intimatelor şi nu prin prisma unui expert.

În această ipoteză, coproprietarul interesat putea cere instanţei să suplinească acordul coproprietarului aflat în imposibilitate de a-şi exprima voinţa sau care se opune în mod abuziv la efectuarea actului (art. 641 alin. 3 Cod civil) dacă se considera astfel atitudinea recurentei.

Consideră că, în această ipoteză, în mod cert, instanţa ar fi apreciat oportună o expertiză care să identifice gradul de degradare al imobilului şi care sunt lucrările cu caracter urgent.

Mai arată că instanţa de apel a făcut o apreciere incorectă şi asupra art. 641 Cod civil menţionând fără o bază legală, că, şi în cazul în care s-ar considera aceste lucrări ca fiind acte de administrare intimatele au o cotă majoritară de 77,33% ceea ce în opinia instanţei de apel este suficient.

Susţine că nu poate fi obligată la plata cheltuielilor pe care le-au considerat necesare doar intimatele, cheltuieli făcute fără o expertiză care să ateste ce acte de administrare trebuie făcute în mod urgent care să justifice lucrările, pentru că nu toate lucrările erau urgente.

Consideră că încheierea actelor juridice de către intimate în forma dată încalcă art. 641 Cod civil, ceea ce are drept consecinţă inopozabilitatea actului pentru coproprietarii al căror consimţământ nu a fost cerut.

În drept invocă art. 483 şi urm. C. proc. civ.

Intimatele A. şi B. au formulat întâmpinare prin care au solicitat respingerea recursului şi cheltuieli de judecată arătând că în mod corect instanţa de apel a reţinut ca fiind acte de conservare reparaţiile efectuate de către reclamante iar aplicabilitatea în cauză a dispoziţiilor art. 640 sau 641 Cod civil este de prisos.

Examinând decizia atacată prin prisma motivelor invocate, Curtea reţine următoarele:

Recursul este o cale extraordinară de atac care poate fi exercitată numai pentru motivele expres şi limitativ enumerate în cuprinsul art. 488 Cod procedură civilă, motive ce vizează încălcări ale dispoziţiilor de drept material sau procedural.

Prin urmare, stabilirea situaţiei de fapt pe baza probelor administrate nu poate fi cenzurată de către instanţa de recurs, aceasta fiind atributul exclusiv al instanţelor de fond.

Potrivit dispoziţiilor art.488 pct.8 Cod de procedură civilă, casarea unei hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.

Se susţine de către recurentă că instanţa de fond a pronunţat o hotărâre prin care a aplicat greşit dispoziţiile art. 641 Cod civil.

Sub un prim aspect se impune a se constata că starea de fapt a fost în mod definitiv stabilită de către instanţa de apel care a reţinut că în privința imobilului în litigiu „nu s-au mai efectuat de foarte mulți ani lucrări de întreținere şi de reparare a fațadei imobilului, din fotografiile existe la dosarul cauzei se poate observa faptul că exteriorul imobilului se afla într-o stare avansată de deteriorare atâta timp cât bucăţi destul de mari din tencuială au căzut ajungându-se să se observe cărămida, toate intemperiile vremii afectând în mod direct imobilul erau necesare lucrări şi întreținere şi de conservare a bunului.

Prin urmare, necesitatea de a se interveni în vederea renovării fațadei imobilului era nu numai necesară dar şi utilă tocmai pentru a preîntâmpina degradarea în continuare a imobilului”.

De asemenea, instanţa de apel a apreciat relevantă şi declaraţia matorului F. care a arătat faptul că imobilul este vechi, arăta rău şi trebuiau efectuate lucrări de reparații şi că renovarea acestuia s-a realizat în perioada în care tot centrul era în reconstrucție şi dacă nu se refăceau fațadele erau pasibili de amenzi.

Astfel cum s-a menţionat anterior, situaţia de fapt nu mai poate fi cenzurată în calea de atac a recursului.

Curtea constată că instanţa de apel în mod corect a reţinut iar recurenta nu a contestat împrejurarea că sunt considerate acte de conservare acele acte juridice încheiate în scopul păstrării, conservării unui bun în patrimoniul titularului, cum ar fi cheltuieli pentru lucrări necesare, în lipsa cărora un imobil ar pieri ori s-ar deteriora.

Actele de conservare înglobează toate actele prin care se tinde la evitarea pierderii materiale sau dispariției juridice a unui drept.

Având în vedere starea de fapt reţinută mai sus care evidenţiază starea de degradare în care se afla imobilul anterior reparaţiilor efectuate de reclamante şi necesitatea efectuării acestor reparaţii pentru a se evita degradarea în continuare a imobilului, Curtea constată că cheltuielile suportate de reclamante cu reparaţiile impuse de degradarea imobilului, cheltuieli decurgând din contractele de prestări servicii încheiate pentru efectuarea lucrărilor de reparaţii, reprezintă acte de conservare în sensul celor reţinute anterior.

Din considerentele deciziei rezultă cu evidenţă faptul că instanţa de apel a constatat că lucrările de reparații efectuate de către apelante la fațada şi acoperișul imobilul erau necesare şi se încadrează în categoria actelor de conservare, acte în privința cărora nu este necesar acordul celorlalți coproprietari, reţinându-se corect incidenţa în cauză a art.647 alin.3 Cod civil.

Curtea observă că actele încheiate de reclamante nu sunt de natura celor la care face referire art.641 alin.(1) Cod civil (încheierea sau denunţarea unor contracte de locaţiune, cesiunile de venituri imobiliare şi altele asemenea).

Instanţa de apel reţine doar ca ipoteză subsidiară încadrarea actelor încheiate de către reclamante ca fiind acte de administrare, pentru a arăta că, chiar şi în această variantă, în condiţiile în care reclamantele deţin cota majoritară de proprietate, nu este necesar acordul coproprietarilor pentru încheierea acestor acte în conformitate cu prevederile art.641 Cod civil.

O atare reţinere cu caracter subsidiar a instanţei de apel nu este de natură a atrage nelegalitatea soluţiei pronunţate prin decizia recurată în contextul reţinut mai sus, conform căruia, actele încheiate de reclamante s-au reţinut ca fiind acte de conservare şi în mod legal, în conformitate cu prevederile art.640 raportate la prevederile art.647 alin. 3 şi art.649 alin. 1 lit. c Cod civil s-a admis acţiunea acestora.

Faţă de prevederile art.640 Cod civil din care rezultă că fiecare coproprietar poate să facă acte de conservare cu privire la bunul comun fără acordul celorlalţi coproprietari apar ca fiind nefondate criticile aduse de recurentă cu referire la faptul că reclamantele trebuiau să îi ceară acordul pentru încheierea contractelor de prestări servicii.

Susţinerile recurentei referitoare la cele declarate de martorul F. şi la necesitatea stabilirii prin expertiză a gradului de degradare a imobilului şi a lucrărilor cu caracter urgent, se constituie de fapt în critici aduse modului în care instanţa de apel a reţinut, în urma interpretării probelor, situaţia de fapt, ori, nemulţumirile recurentei decurgând din modul în care instanţa de apel a înţeles să valorifice probele cauzei, reţinând o stare de fapt contrară celei susţinute de către aceasta nu se circumscriu motivului de nelegalitate invocat, modalitatea în care instanţa de apel a valorificat probele de la dosar reprezintând o chestiune de temeinicie.

Având în vedere starea de fapt definitiv stabilită de instanţa de apel în urma examinării şi interpretării probelor dosarului prin raportare la susţinerile părţilor, Curtea apreciază că în mod corect s-a făcut aplicarea normelor legale incidente prin hotărârea recurată, soluţia instanţei de apel conţinând argumente bazate pe probele cauzei care converg spre concluzia reţinută în sensul dovedirii şi existenţei condiţiilor cerute de textele de lege pentru admiterea acţiunii reclamantelor.

În raport de toate aceste considerente, neputând fi identificată nici o situaţie care să se încadreze în motivul de nelegalitate prevăzut de art.488 alin.1 Cod de procedură civilă, reţinând ca fiind nefondate criticile aduse de pârâta recurentă, Curtea, în baza art. 496 Cod de procedură civilă va respinge ca nefondat recursul declarat de aceasta împotriva deciziei civile pronunțate de Tribunalul Alba.

În baza art. 453 Cod de procedură civilă, recurenta va fi obligată să plătească fiecăreia dintre intimate suma de 1500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs reprezentând onorariu avocat.