Decizie nr. 175 din 31.05.2023

Inserarea menţiunii „irreparable” de către autorităţile canadiene pe actul de identitate al vehiculului, nu poate fi în mod rezonabil apreciat de către orice observator obiectiv ca având, în legislaţia română, echivalenţa noţiunii de „autovehicul neînmatriculabil”, cu atât mai mult cu cât, aşa cum în mod corect a reţinut prima instanţă, prin eliberarea de către autorităţile române a numerelor provizorii de circulație, orice suspiciune cu privire la existenţa unor impedimente care să obstrucționeze ulterior procedura de înmatriculare definitivă şi de obținere a cărții de identitate, a fost înlăturată.

(Secția I civilă, Decizia civilă nr.175/31 mai 2023)

Prin cererea formulată la data de 17 iunie 2021 şi înregistrată la Judecătoria Sibiu sub nr.../306/2021 reclamanta A. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul B. anularea contractului de înstrăinare-dobândire a unui mijloc de transport, având ca obiect motocicleta Marca Kawasaki tip Ninja EX250-J, încheiat de către părţi la data de 04.02.2021 şi obligarea pârâtului la restituirea prețului încasat în valoare de 2800 Euro, invocându-se ca al nutații actului eroarea esențială asupra calităţii autoturismului vândut generată de imposibilitatea înmatriculării lui, eroare care dacă ar fi fost cunoscută ar fi condus la un refuz din partea reclamantei de cumpărare a motocicletei.

Prin sentinţa civilă nr.../24 februarie 2022 pronunţată de Judecătoria Sibiu s-a admis cererea de chemare în judecată formulată de către reclamanta A. în contradictoriu cu pârâtul B. şi, în consecinţă, a fost anulat contractul de înstrăinare-dobândire a unui mijloc de transport, având ca obiect motocicleta Marca Kawasaki tip Ninja EX250-J, încheiat de către părţi la data de 04.02.2021, fiind obligat pârâtul la restituirea către reclamantă a prețului încasat în valoare de 2800 Euro, în echivalent în lei la data plății, la cursul de schimb valutar comunicat de BNR şi la plata sumei de 2294,45 lei către reclamantă, cu titlu de cheltuieli de judecată constând în taxă de timbru şi onorariu avocațial.

Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut că la data de 04.02.2021, între reclamanta A., în calitate de cumpărător şi pârâtul B., în calitate de vânzător, s-a încheiat contractul de înstrăinare-dobândire a unui mijloc de transport, având ca obiect motocicleta Marca Kawasaki tip Ninja EX250-J, cu numărul de identificare J..., capacitate cilindrică 250 mc, în schimbul achitării, în tranșe, de către reclamantă a sumei de 2800 Euro, cu titlu de preţ; că la momentul aducerii motocicletei în țară din Canada, vehiculul prezenta diverse avarii, astfel încât a fost necesară efectuarea de reparații, pârâtul apelând în acest sens la serviciile martorului C., în calitatea acestuia de mecanic, căruia i-a revenit şi o parte din preţul vânzării, respectiv suma de 400 Euro, conform înțelegerii dintre aceştia; că potrivit declarației martorului D., a rezultat că la momentul achitării ultimei tranșe din preţul convenit, reclamantei i-a fost predată şi documentația tehnică a vehiculului; că în vederea înmatriculării definitive a motocicletei, reclamanta a prezentat vehiculul la RAR Sibiu, însă, în urma procedurilor de verificare tehnică a acestuia, în data de 02.04.2021, a fost eliberat raportul de verificare nr..., în care s-a consemnat refuzul eliberării cărții de identitate a vehiculului, respingerea fiind motivată pe existența unor informații privind scoaterea motocicletei din uz; că din copia talonului motocicletei emisă de autoritățile din Canada, rezulta menţiunea de „irreparable”; că faţă de intervenirea acestui impediment, din cuprinsul corespondenței purtate între părţi şi depusă la dosarul cauzei a reieşit că pârâtul odată încunoștințat de existența problemei, nu a intenţionat să restituie reclamantei suma de bani încasată cu titlu de preţ, ci s-a angajat să rezolve situaţia prin solicitarea emiterii unui nou talon aferent motocicletei de către autoritățile din Canada şi apelarea ulterioară la serviciile RAR Vâlcea în vederea înmatriculării vehiculului.

În raport de această stare de fapt, prima instanţă a reţinut că reclamanta a invocat, ca temei de drept al acţiunii sale, dispozițiile art.1206 şi următoarele Cod civil, conform cărora, partea care, la momentul încheierii contractului, se afla într-o eroare esențială poate cere anularea acestuia, dacă cealaltă parte știa sau, după caz, trebuia să știe că faptul asupra căruia a purtat eroarea era esențial pentru încheierea contractului.

Eroarea este esențială atunci când poartă asupra naturii sau obiectului contractului, asupra identității obiectului prestației sau asupra unei calități a acestuia ori asupra unei alte împrejurări considerate esențiale de către părţi în absenţa căreia contractul nu s-ar fi încheiat ori asupra identității persoanei sau asupra unei calități a acesteia în absenţa căreia contractul nu s-ar fi încheiat.

Eroarea de drept este esențială atunci când priveşte o normă juridică determinantă, potrivit voinței părţilor, pentru încheierea contractului.

Eroarea care priveşte simplele motive ale contractului nu este esențială, cu excepţia cazului în care prin voinţa părţilor asemenea motive au fost considerate hotărâtoare.

De asemenea, s-a avut în vedere că art.1208 Cod civil reglementează eroarea nescuzabilă şi că potrivit acestui text legal, contractul nu poate fi anulat dacă faptul asupra căruia a purtat eroarea putea fi, după împrejurări, cunoscut cu diligențe rezonabile, precum şi faptul că dispozițiile art.1209 Cod civil statuează în sensul în care nu atrage anularea contractului eroarea care poartă asupra unui element cu privire la care riscul de eroare a fost asumat de cel care o invocă sau, după împrejurări, trebuia să fie asumat de acesta.

Prin urmare, s-a reţinut că eroarea este falsa reprezentare a realității de către una dintre părţi la încheierea unui contract, cu privire la unul sau altul dintre elementele acelui contract şi că pentru a fi în prezența viciului de consimțământ al erorii in substantiam, cum este cazul erorii invocate în cauză, trebuie să fie îndeplinite în mod cumulativ următoarele condiții: eroarea trebuie să poarte asupra identității obiectului prestației sau asupra unei calități a acestuia ori asupra unei alte împrejurări considerate esențiale de către părţi, în absenţa căreia contractul nu s-ar fi încheiat, cocontractantul să cunoască caracterul esențial al elementului asupra căruia poartă eroarea, eroarea trebuie să fie scuzabilă, iar riscul de eroare trebuie să nu fi fost asumat de către partea căzută în eroare.

Or, aplicând dispozițiile legale mai sus menţionate la situaţia de fapt din cauza pendinte, prima instanţă a apreciat cererea reclamantei ca fiind întemeiată.

În concret, cu privire la prima condiție, judecătoria a reţinut ca fiind de necontestat în prezenta cauză faptul că ambele părţi contractante au urmărit încheierea unei tranzacții oneroase având ca obiect derivat o motocicletă înmatriculabilă, care să poată fi ulterior utilizată conform destinației acesteia şi pusă în circulația publică (aspect recunoscut de pârât la interogatoriu), apreciindu-se ca fiind cert, din perspectiva reclamantei, că dacă aceasta din urmă ar fi cunoscut refuzul la înmatriculare a motocicletei, nu ar mai fi perfectat contractul de vânzare.

Referitor la cea de-a doua condiție privind cunoașterea de către pârât, a caracterului esențial al elementului asupra căruia poartă eroare, prima instanţă a reţinut că, la rândul său, pârâtul s-a aflat în eroare cu privire la situaţia reală a motocicletei, după cum a declarat atât martorul C. coroborat cu răspunsurile pârâtului la interogatoriu, iar acesta din urmă a cunoscut că, pentru reclamantă, este esențial ca motocicleta să poată fi înmatriculată, din moment ce cunoștea intenţia acesteia de a obţine în viitor permisul de conducere corespunzător categoriei de vehicule şi de a o folosi conform destinației sale uzuale.

În plus, s-a apreciat că împrejurarea că ambele părţi contractante s-ar fi aflat în eroare cu privire la caracterul înmatriculabil al motocicletei nu prezintă relevanță cu privire la prezența erorii asupra substanței bunului, ci doar exclude ipoteza unui eventual dol, ca viciu de consimțământ.

În privința caracterului scuzabil al erorii, judecătoria a apreciat că şi această condiție este îndeplinită, din moment ce nu i se poate imputa reclamantei faptul că nu a depus diligențe suplimentare pentru a verifica această împrejurare, care a reieșit abia în urma efectuării controlului tehnic de specialitate de către RAR Sibiu.

În plus, instanţa a reţinut că, deşi martorul D. a recunoscut că ar fi trebuit să citească documentele tehnice auto la momentul înmânării acestora, s-a apreciat că şi într-o atare situație, cunoașterea situaţiei reale a motocicletei şi implicațiile mențiunii de „irreparable” de pe talonul motocicletei presupun însușirea unor noțiuni şi informații de specialitate, a căror deținere nu pot fi puse în sarcina unui cumpărător obișnuit, atent şi prudent, cu un nivel mediu de cunoaștere.

Mai mult, prima instanţă a avut în vedere că însăși deținerea de numere provizorii de circulație aferente motocicletei poate reprezenta o împrejurare de natură să conducă la concluzia lipsei oricăror impedimente de natură tehnică ale motorului, care să obstrucționeze ulterior procedura de înmatriculare definitivă şi de obținere a cărții de identitate.

În privința condiției referitoare la lipsa asumării riscului de eroare de către partea căzută în eroare, judecătoria a reţinut că şi această din urmă cerință este îndeplinită în cauză, din moment ce nu se poate conchide că reclamanta şi-ar fi asumat riscul de eroare cu privire la obiectul derivat al contractului încheiat, fie în mod expres, fie în mod tacit, după împrejurări care privesc calitățile acesteia ori tipul contractului încheiat, acesta din urmă fiind un contract numit, sinalagmatic şi comutativ, cu titlu oneros şi cu un preţ real şi serios, avându-se în vedere nivelul prețurilor practicate pe piața de profil pentru achiziția de bunuri comparabile.

În privința efectelor constatării nulităţii relative a contractului, instanţa reţine incidenţa dispozițiilor art.1254 Cod civil, .apreciind că în aplicarea principiului restituirii integrale şi în natură a prestațiilor executate în baza unui contract desființat pentru o cauză de nulitate, se impune şi repunerea părţilor în situaţia anterioară încheierii contractului prin obligarea pârâtului la restituirea către reclamantă a prețului vânzării.

Prin decizia civilă nr.../29 septembrie 2022 pronunțată de Tribunalul Sibiu în dosarul civil nr.../306/2021 s-a admis ca fondat apelul declarat de pârâtul B., împotriva sentinţei civile nr.../24.02.2022 a Judecătoriei Sibiu care a fost schimbată în tot în sensul că s-a respins acţiunea formulată de reclamantă.

Totodată, s-a dispus obligarea intimatei reclamante să plătească apelantului suma de 1992 lei reprezentând cheltuieli de judecata în fond şi în apel.

Pentru a decide astfel, instanţa superioară de fond, a constatat că deşi în mod corect prima instanţă a pornit la analizarea îndeplinirii cumulative a condiţiilor în cazul erorii viciu de consimțământ, reținând că pentru admiterea cererii în anulare trebuie dovedite următoarele: eroarea poartă asupra identității obiectului prestației sau asupra unei calități a acestuia ori asupra unei alte împrejurări considerate esențiale de către părţi, în absenţa căreia contractul nu s-ar fi încheiat, cocontractantul să cunoască caracterul esențial al elementului asupra căruia poartă eroarea, eroarea trebuie să fie scuzabilă, iar riscul de eroare trebuie să nu fi fost asumat de către partea căzută în eroare, fiind analizate toate condițiile prevăzute de art.1206 Cod civil – s-a apreciat că judecătoria a dat acestora o interpretare greșită în raport de probelele administrate în cauză.

În acest sens, potrivit alin.2 al art.1707 Cod civil, în analiza comportamentului cumpărătorului pentru descoperirea viciului ascuns, Tribunalul a avut în vedere criteriu abstract al unui „cumpărător prudent şi diligent”, fără a fi nevoie de asistență de specialitate, reţinând că eroarea invocată de reclamantă este o „error in substantiam” şi se referă la faptul că nu a cunoscut că motocicleta este neînmatriculabilă, că pârâtul nu a comunicat acest aspect la momentul încheierii contractului, şi că în cunoştinţă de cauză aceasta nu ar fi încheiat contractul de vânzare cumpărare.

Or, din analiza art.1207 alin.2 Cod civil, tribunalul a reţinut că eroarea este esențială dacă falsa reprezentare cade asupra calităților substanțiale ale obiectului prestației ori altei împrejurări considerate esențiale de către părţi în absenţa căreia actul juridic nu s-ar fi încheiat şi că în alcătuirea erorii esențiale intră un singur element, de natură psihologică, anume falsa reprezentare a realității.

Fiind vorba de un fapt juridic stricto sensu, s-a reţinut că eroarea poate fi probată prin orice mijloc de probă, cu precizarea că pentru ca falsa reprezentare a realității la încheierea unui act juridic să fie viciu de consimțământ, trebuie întrunite cumulativ două condiții: elementul asupra căruia cade falsa reprezentare să fi fost hotărâtor, determinant pentru încheierea actului juridic, în sensul că, dacă ar fi fost cunoscută realitatea, actul juridic respectiv nu s-ar fi încheiat, subliniindu-se totodată că în cazul actelor juridice bilaterale cu titlu oneros este necesar ca partea cocontractantă să fi știut ori să fi trebuit să ştie că elementul asupra căruia cade falsa reprezentare este esențial pentru încheierea actului juridic civil respectiv.

Astfel, referitor la prima condiție, caracterul determinant pentru încheierea actului juridic civil al elementului fals reprezentat s-a reţinut că acesta trebuie apreciat, de regulă, după un criteriu subiectiv, adică în concret, de la caz la caz, în raport de experiența de viață, de pregătirea şi de alte date care îl privesc pe cel aflat în eroare.

În acest sens, s-a subliniat că art.1208 alin.1 Cod civil precizează că actul juridic „nu poate fi anulat dacă faptul asupra căruia a purtat eroarea putea fi, după împrejurări, cunoscut cu diligențe rezonabile” iar art. 1209 Cod civil prevede că „nu atrage anularea contractului eroarea care poartă asupra unui element cu privire la care riscul de eroare a fost asumat de cel care o invocă sau, după împrejurări, trebuia să fie asumat de acesta.”

Or, în cauză s-a avut în vedere că, potrivit susținerilor părţilor, în momentul în care reclamata a cumpărat motocicleta pârâtul i-a predat şi actele acesteia respectiv cartea de identitate în care apărea menţiunea „irreparable”, mențiune care ar fi pus semne de întrebare şi unei persoane cu cunoștințe tehnice minime asupra stării vehiculului, cu precizarea că analiza mențiunii din cartea de identitate nu presupunea cunoștințe tehnice de specialitate inaccesibile unui specialist, ci punea semne evidente asupra condiției vehiculului şi care ar fi condus în situaţia dată evident spre alte verificări suplimentare atât la RAR cât şi la Serviciul de Înmatriculări Auto.

Tribunalul a reţinut şi faptul că reclamanta nu a studiat actele şi cartea tehnică ale motocicletei, deşi acestea i-au fost înmânate de apelant anterior încheierii actului, deși în calitatea sa de cumpărător, aceasta avea obligația de a studia întreaga documentație referitoare la bunul pe care urma să îl cumpere.

Despre faptul că reclamanta nu s-a uitat peste documentele motocicletei, deşi ar fi trebuit, s-a reţinut că a relatat cu ocazia audierii martorul D., partenerul reclamantei, cel care a ajutat-o pe reclamantă în achiziționarea vehiculului, iar martorul C. a declarat că motocicleta se afla la el la reparat când prietenul reclamantei a văzut-o, că reclamanta era nehotărâtă în legătură cu achiziționarea ei, că a văzut motocicleta cât timp aceasta s-a aflat în reparații (10 luni), că a solicitat şi avut acces la documente pe perioada reparațiilor.

În acest condiții, raportat la starea de fapt expusă, tribunalul a apreciat că nu se poate reţine o eroare scuzabilă în sarcina reclamantei, în condiţiile în care aceasta a cunoscut starea motocicletei, a cunoscut mențiunile din cartea tehnică şi mai ales menţiunea „irreparable” şi nu a dat dovada de un minim de diligență pentru a se interesa dacă aceasta poate fi înmatriculată în condiţiile date.

În consecinţă, tribunalul a apreciat că în cauză sunt incidente dispozițiile art.1209 Cod civil cu privire la eroarea asumată, reţinându-se că riscul de eroare a fost asumat de reclamantă sau, după împrejurări, trebuia să fie asumat de aceasta, reţinându-se în dezacord cu aprecierile primei instanțe, că mențiunile din cartea de identitate erau esențiale în speţă iar reclamanta avea obligaţia să dea dovadă de “minime diligente” în momentul încheierii contractului de vânzare, întrunind cerințele unui cumpărător prudent şi diligent.

De altfel, s-a subliniat că şi în practică s-a reţinut că lipsa de informare, de experiență, ca şi nepriceperea nu fac ca viciile pe care acesta nu le-a putut constata singur să fie considerate ascunse.

În continuare, s-a subliniat că nici justificarea primei instanţe de fond că deținerea de numere provizorii de circulație constituia o împrejurare de natură să ducă la convingerea reclamantei că nu există impedimente de natură tehnică a motorului nu a putut fi apreciată relevantă, în condițiile în care potrivit art.16 din Ordinul nr.1501/2006 privind procedura înmatriculării, înregistrării, radierii şi eliberarea autorizaţiei de circulație provizorie sau pentru probe a vehiculelor, pentru obținerea autorizației provizorii de circulație nu sunt necesare verificări tehnice cu privire la vehicul.

Totodată, s-a reţinut ca fiind esențială în analizarea condițiilor ce vizează eroarea asupra obiectului contractului, cunoașterea de către cocontractant a stării de eroare a celeilalte părţi cu privire la un element esențial in încheierea contractului, apreciindu-se că din probatoriul administrat în cauză nu s-a făcut dovada faptului că pârâtul a încercat să ascundă situația juridică a motocicletei şi nici faptul că ar fi avut cunoștință de impedimentele ce s-ar putea ivi în procedura de înmatriculare în condiţiile în care acesta a pus toate documentele la dispoziția cumpărătoarei la momentul vânzării motocicletei, dând posibilitatea acesteia să aprecieze asupra bunului pe care îl achiziționează.

În aceste condiții, Tribunalul a apreciat că acţiunea formulată este neîntemeiată nefiind întrunite condiţiile legale pentru a se dispune anularea contractului de înstrăinare-dobândire a unui mijloc de transport, având ca obiect motocicleta Marca Kawasaki tip Ninja EX250-J, încheiat de către părţi la data de 04.02.2021, motiv pentru care în temeiul art.480 alin. 2 Cod procedură civilă, urmare a admiterii apelului declarat de pârât, s-a schimbat în tot sentinţa atacată în sensul că s-a respins acţiunea reclamantei, fiind obligată aceasta, în temeiul dispoziţiilor art. 453 Cod procedură civilă, la plata de cheltuieli de judecată în fond şi în apel.

Împotriva acestei decizii, în termen şi motivat, a declarat recurs reclamanta A., prin care a solicitat casarea sentinţei atacate ca netemeinică şi nelegală, iar în urma rejudecării admiterea acţiunii astfel cum a fost formulată cu cheltuieli de judecată în primă instanţă şi în recurs.

În dezvoltarea motivelor de recurs, după ce în prealabil a reiterat starea de fapt, soluţiile dispuse de cele două instanţe de fond şi argumentele reţinute în fundamentarea acestora, sub un prim aspect, a susţinut că decizia instanţei de apel cuprinde motive contradictorii, în sensul dispoziţiilor art.488 alin.1 pct.6 Cod procedură civilă.

În concret, a arătat că în decizia atacată s-a reţinut că „reclamanta nu a studiat actele şi cartea tehnică ale motocicletei, deşi acestea i-au fost înmânate de apelant anterior încheierii actului, ... a solicitat şi a avut acces la documente pe perioada reparaţiilor”, deşi probele administrate nu cuprind aceste motive, care au fost menţionate doar în cererea de apel.

Mai exact, a susţinut că acest motiv se regăseşte în declaraţia martorului C. sub forma „Dacă a avut actele, s-a uitat pe acte şi a văzut că exista un impediment la înmatriculare” şi nu sub formă de certitudine, cu precizarea că declaraţia martorului este subiectivă şi nu se coroborează cu interogatoriul pârâtului, motiv pentru care în opinia sa trebuie înlăturată, cu atât mai mult cu cât martorul are un interes personal în soluţionarea cauzei întrucât a încasat ½ din preţ.

Din contră, a afirmat că împrejurarea că documentele au fost primite doar la data încheierii contractului reiese fără echivoc din declaraţia martorului D. care a afirmat că „Documentele le-am primit când am plătit şi ultima parte din preţ” şi că „Am avut acces la documente când am înmatriculat-o provizoriu”, cu precizarea că înmatricularea provizorie s-a realizat abia la 09.03.2021, după 28 de zile de la încheierea contractului.

Sub un al doilea aspect, invocând prevederile art.488 alin.1 pct.8 Cod procedură civilă, a susţinut că decizia atacată a fost pronunţată cu aplicarea greşită a normelor de drept material, în condiţiile în care s-a reţinut incidenţa dispoziţiilor art. 1209 Cod civil cu privire la existenţa unei erori asumate.

Mai exact, indicând punctual concluziile ce se desprind în opinia sa din corespondenţa electronică purtată între părţi, a susţinut că din probele administrate rezultă fără putinţă de tăgadă că raportul juridic dedus judecăţii se încadrează în prevederile art.1207 alin.1 Cod civil.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art.488 şi art.453 Cod procedură civilă, art.1207 şi urm. Cod civil.

Intimatul B. a formulat întâmpinare prin care, în principal, a solicitat anularea recursul în temeiul art.489 alin. 2 Cod procedură civilă, iar în subsidiar respingerea recursului ca nefondat cu consecinţa menţinerii deciziei atacate ca legală şi temeinică şi obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată.

În fapt, în esenţă, după ce a reiterat starea de fapt, a susţinut că recursul este nul recursul este nul în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art.488 Cod procedură civilă.

Mai exact, a precizat că cererea de recurs trebuie să cuprindă arătarea motivelor de casare şi dezvoltarea lor, ceea ce înseamnă că recursul nu se poate limita la o simpla indicare „de formă” a textelor, condiţia legală a dezvoltării motivelor implicând determinarea greşelilor anume imputate, o minimă argumentare a criticii în fapt şi în drept, arătarea probelor pe care se bazează.

Invocând şi alte aspecte teoretice privind limitele judecării cauzei în recurs, a susţinut că în speţă, recurenta nu a înţeles să aducă critici de nelegalitate ale hotărârii atacate, ci doar a indicat formal dispoziţiile legale, în sensul că prin motivarea sumară a recursului a adus doar critici de netemeinicie.

Cu referire la subsidiarul formulat, a susţinut că se impune respingerea recursului ca nefondat.

În concret, faţă de motivele de recurs întemeiate pe dispoziţiile art.488 alin.1 pct.6 şi pct.8 Cod procedura civilă, a opinat că toate criticile aduse de recurenta-reclamantă sunt nefondate deoarece, în mod întemeiat, instanţa de apel a constatat că „nu se poate reţine o eroare scuzabilă în sarcina reclamantei, în condiţiile în care aceasta a cunoscut starea motocicletei, a cunoscut menţiunile din cartea tehnica şi mai ales menţiunea „irreparable”.

Astfel, raportat la art.488 Cod procedura civilă, a susţinut că instanţa în mod corect a reţinut faptul că „reclamanta nu a studiat actele şi cartea tehnică ale motocicletei, deşi acestea i-au fost înmânate de apelant anterior încheierii actului, şi că în calitatea sa de comparator, aceasta avea obligaţia de a studia întreaga documentaţie referitoare la bunul pe care urma să îl cumpere”, cu precizarea că şi martorul propus de către reclamanta, numitul D., prin declaraţia dată în faţa instanţei de judecată, a recunoscut că ar fi trebuit să se citească documentele tehnice auto la momentul înmânării acestora, astfel s-ar fi putut observa şi menţiunea „irreparable”.

A mai arătat că Tribunalul Sibiu, în mod corect, a aplicat normele de drept material, fiind astfel inadmisibile prevederile art.488, alin. 1, pct. 8 Cod procedură civilă invocate prin cererea de recurs.

Totodată a susţinut că dat fiind faptul că la momentul încheierii contractului de înstrăinare-dobândire, el nu a avut cunoştinţă că există probleme la înmatricularea vehiculului, nu se poate susţine că a cunoscut starea de eroare în care se presupune că s-a aflat intimata reclamantă cu privire la acest aspect.

Prin urmare, a afirmat că în această cauză nu sunt îndeplinite condiţiile erorii esenţiale, întrucât nu s-a probat existenţa acesteia la încheierea contractului de vânzare-cumpărare, atât timp cât actele motocicletei au fost la dispoziţia intimatei reclamante şi aceasta nu şi-a îndeplinit obligaţia de a le verifica.

Astfel, a concluzionat că nu se poate stabili culpa exclusivă a sa, în condiţiile în care orice cumpărător de bună credinţă trebuie să depună o minimă diligenţă în verificarea bunurilor pe care le achiziţionează, fiind astfel în opinia sa incidente dispoziţiile art. 1208 alin. 1 şi art. 1209 Cod civil.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art.205, art.453, art.483 şi urm., art.489 şi art.496 Cod procedură civilă.

Prin răspunsul la întâmpinare recurenta a susţinut că excepţia nulităţii recursului este neîntemeiată în condiţiile în care au fost indicate motivele de nelegalitate, iar solicitarea de respingere a recursului ca nefondat nu poate fi primită raportat la motivele invocate astfel cum au fost dezvoltate prin cererea de recurs.

Recursul a fost legal timbrat cu suma de 397,25 lei taxă judiciară de timbru în conformitate cu dispoziţiile 24 alin. 2 din OUG 80/2013.

În recurs nu au fost administrate probe noi, în sensul dispoziţiilor art. 492 Cod procedură civilă.

Analizând decizia atacată prin prisma motivelor de recurs formulate, Curtea constată ca fiind fondat recursul de faţă, pentru următoarele considerente:

Pentru început, Curtea reaminteşte că pot forma obiect al analizei instanţei de recurs doar motivele care vizează nelegalitatea deciziei recurate deoarece potrivit reglementării cuprinse în art. 488 Cod procedură civilă, reformarea unei hotărâri în recurs se poate dispune numai pentru motive de nelegalitate, nu şi de netemeinicie oricare ar fi natura lor.

Întrucât instanţa de recurs nu are competenţa de a cenzura situaţia de fapt stabilită prin hotărârea atacată şi de a reevalua, în acest scop, probele administrate, rezultă că modul în care instanţele de fond au interpretat probele administrate şi au stabilit, pe baza acestora, situaţia de fapt dedusă judecăţii nu pot fi supuse analizei în această cale extraordinară de atac.

Din această perspectivă şi analizând criticile formulate de reclamanta recurentă prin prisma dispoziţiilor art.488 alin.1 pct.6 Cod procedură civilă, Curtea reţine că motivul de casare în discuție evocă trei ipoteze, respectiv lipsa motivelor pe care se sprijină hotărârea; existența unor motive contradictorii, ori existența numai a unor motive străine de natura pricinii.

Însă, în speţă, prin recursul declarat recurenta nu face referire la motive contradictorii, ceea ce ar presupune fie o contradicție între considerente și dispozitiv, fie considerente contradictorii, în sensul că din unele rezultă temeinicia pretențiilor deduse judecății, iar din altele rezultă netemeinicia acestora, ci în realitate critică modul în care instanţa de apel a evaluat probatoriul administrat.

Or, făcând trimitere la mijloace de probă şi la modul în care acestea au fost evaluate de instanţa de apel, recurenta tinde la o devoluare a fondului pe acest aspect, ceea ce, aşa cum s-a arătat anterior, este incompatibil cu structura recursului, în cadrul căruia nu se verifică temeinicia şi elementele de fapt ale cauzei, ci doar legalitatea soluţiei adoptate, respectiv corecta aplicare a legii la situaţia de fapt determinată de instanţa de apel.

Prin urmare, analizând motivul de casare invocat, Curtea constată că hotărârea ce face obiectul prezentei analize cuprinde motivele pe care se întemeiază soluţia pronunţată, iar acestea nu sunt contradictorii sau străine de natura cauzei, situaţie în care criticile fundamente pe acest motiv de nelegalitate sunt de neprimit, întrucât exced acestui text legal.

În continuare, examinând criticile de nelegalitate formulate prin prisma dispoziţiilor art.488 pct.8 Cod procedură civilă, Curtea constată că ambele instanţe de fond, au reţinut în cauză, ca temei al ineficacităţii contractului de vânzare-cumpărare încheiat între părţile litigante, existenţa erorii ca viciu de consimţământ (error in substantiam), divergenţa de opinii dintre judecătorie, ca primă instanţă şi tribunal, ca instanţă de apel s-a datorat modului de interpretare a dispoziţiilor art. 1207 şi urm.

Cod civil.

Mai exact, Curtea constată că în analiza sa, prima instanţă de fond a reţinut ca fiind întrunite cumulativ toate condiţiile prevăzute de lege pentru desfiinţarea actului, respectiv eroarea invocată purta asupra identității obiectului prestației sau asupra unei calități a acestuia ori asupra unei alte împrejurări considerate esențiale de către părţi, în absenţa căreia contractul nu s-ar fi încheiat, cocontractantul a cunoscut caracterul esențial al elementului asupra căruia purta eroarea, eroarea era scuzabilă, iar riscul de eroare nu a fost asumat de către partea căzută în eroare, dispunând astfel anularea contractului încheiat între părţi.

În opoziţie, tribunalul, ca instanţă superioară de fond, a apreciat că eroarea invocată nu era o eroare scuzabilă, reţinându-se astfel incidenţa dispoziţiilor art. 1209 Cod civil, precum şi faptul că din probatoriul administrat nu s-ar fi dovedit că pârâtul, în calitate de cocontractant, a cunoscut starea de eroare a celeilalte părţi cu privire la un element esenţial în încheierea contractului, respectiv că nu s-ar fi probat că pârâtul a încercat să ascundă situaţia juridică a motocicletei şi nici faptul că ar fi avut cunoştinţă de impedimentele ce s-ar putea ivi în procedura de înmatriculare, atâta timp cât a pus la dispoziţia cumpărătorului toate documentele.

Potrivit art.1207 alin.1 şi 2 Cod civil, eroarea este esențială atunci când poartă asupra identității obiectului prestației sau asupra unei calități a acestuia ori asupra unei alte împrejurări considerate esențiale de către părţi în absenţa căreia contractul nu s-ar fi încheiat – ceea ce presupune că ambele părţi contractante trebuie să fi apreciat sau să fi cunoscut ca fiind esenţial elementul asupra căruia purta eroarea.

Însă, în analiza îndeplinirii acestor condiţii, trebuie avute în vedere şi dispoziţiile art.1266 alin.2 Cod civil, potrivit cărora la stabilirea voinţei concordante se va ţine seama, între altele, de scopul contractului, de negocierile purtate de părţi, de practicile statornicite de acestea şi de comportamentul lor ulterior încheierii contractului.

În speţă, astfel cum rezultă din probele de la dosar, Curtea constată că prima instanţă de fond a fost cea care a făcut o corectă aplicare a dispoziţiilor art.1207 alin.1 şi 2 Cod civil, în condiţiile în care din declaraţiile şi conduita ulterioară a părţilor, a rezultat că ambele părţi contractante au urmărit încheierea unei tranzacții oneroase având ca obiect derivat o motocicletă înmatriculabilă, care să poată fi ulterior utilizată conform destinației acesteia şi pusă în circulația publică.

Această concluzie se desprinde atât din faptul că pentru motocicleta ce a făcut obiectul contractului s-au făcut formalităţi de înmatriculare provizorie, cât şi din conduita pârâtului vânzător care s-a oferit să îndeplinească el formalităţile de înmatriculare şi chiar să obţină o altă carte de identitate a vehiculului vândut.

Or, toate aceste elemente converg spre concluzia că, în speţă, caracterul înmatriculabil al motocicletei era un element esenţial pentru eficacitatea convenţiei.

De altfel, aspectele reţinute de instanţa superioară de fond în sensul că nu s-ar fi făcut dovada că pârâtul ar fi încercat să ascundă situaţia juridică a motocicletei şi nici faptul că acesta ar fi avut cunoştinţă de impedimentele ivite în procedura de înmatriculare – nu au relevanţă sub aspectul îndeplinirii condiţiei privind cunoașterea de către pârât, a caracterului esențial al elementului asupra căruia a purtat eroarea invocată, atâta timp cât reclamanta nu a susţinut că consimţământul său la încheierea contractului ar fi fost viciat datorită unor manevre dolosive (comisive sau omisive) din partea pârâtului.

Cât priveşte cerinţa prevăzută de art.1208 Cod civil, Curtea reţine că prin acest text legal legiuitorul a consacrat concepția potrivit căreia eroarea nescuzabilă (culpabilă), conform principiului de non vigilantus non curat praetor, nu poate duce la anularea contractului, dacă faptul asupra căruia a purtat eroarea putea fi, după împrejurări, cunoscut cu diligenţe rezonabile.

Așadar, potrivit acestui text legal, atitudinea subiectivă a celui care a contractat şi care invocă existenţa erorii se apreciază, pe de o parte, în funcție de circumstanțele în care s-a contractat, iar pe de altă parte, prin luarea în considerare a comportamentului - etalon al omului rezonabil.

Mai exact, aprecierea atitudinii psihologice a errans-ului (cel aflat în eroare) se face în abstract, raportându-se comportamentul subiectului de drept în discuție la conduita unei persoane de o prudență și diligență normale, respectiv a unui bonus pater familias, fiind astfel relevant comportamentul unui cumpărător normal de diligent și prudent, iar nu cel al cumpărătorului cel mai diligent și prudent.

De aceea, în analiza aplicării în cauza de față a dispozițiilor art.1208 alin. 1 Cod civil, în dezacord cu instanţa de apel, Curtea constată că nu era suficient să se rețină că reclamanta a avut acces la documentele motocicletei anterior perfectării contractului şi că ar fi trebuit să dea dovadă de un minim de diligenţă pentru a se interesa dacă, în condiţiile date, motocicleta era înmatriculabilă, ci era necesar să se stabilească și dacă un asemenea demers anterior încheierii contractului de vânzare-cumpărare era potrivit uzanțelor, chiar a celor care se ridică la un anumit standard, un obicei statornicit de persoane rezonabil de diligente (deci un bonus pater familias l-ar fi realizat).

Cum în cauză, o astfel de ipoteză nu a fost dovedită şi având în vedere până la terminarea reparaţiilor vehiculului vândut, acesta nu putea în mod obiectiv să fie supus unor verificări (inspecţii RAR sau serviciul înmatriculări), Curtea apreciază că în interpretarea dispoziţiilor art.1208 alin.1 Cod civil, simplul argument că reclamanta ar fi avut acces la actele şi cartea tehnică a motocicletei chiar anterior încheierii contractului nu este de natură să conducă la concluzia că eroarea în care s-a aflat, la momentul încheierii contractului, nu avea caracter scuzabil.

De altfel, a admite că simpla existenţă a posibilităţii de informare este cea care defineşte un cumpărător diligent şi prudent, înseamnă a goli de conţinut chiar prevederile art. 1208 Cod civil, în condiţiile în care în textul legal legiuitorului a folosit termenul de „diligenţe rezonabile” şi nu de „minime diligenţe”, aşa cum în mod eronat a apreciat instanţa de apel.

Relativ la incidenţa în cauză a dispoziţiilor art.1209 Cod civil reţinute de instanţa de apel, Curtea apreciază că simplul argument în sensul că reclamanta ar fi cunoscut menţiunile din cartea tehnică şi, în special, menţiunea „irreparable” nu conduce la concluzia că riscul de eroare a fost asumat de reclamantă, ori că, după împrejurări, aceasta trebuie să şi-l asume.

Din contră, pentru a se reţine incidenţa în cauză a dispoziţiilor art.1209 Cod civil, trebuia să se stabilească dacă, la momentul încheierii contractului de vânzare-cumpărare, a existat vreun indiciu cu privire la faptul că motocicleta ce a făcut obiectul contractului de vânzare-cumpărare nu putea fi înmatriculată.

Or, inserarea menţiunii „irreparable” de către autorităţile canadiene pe actul de identitate al vehiculului, nu putea fi în mod rezonabil apreciat de către orice observator obiectiv ca având, în legislaţia română, echivalenţa noţiunii de „autovehicul neînmatriculabil”, cu atât mai mult cu cât, aşa cum în mod corect a reţinut prima instanţă, prin eliberarea de către autorităţile române a numerelor provizorii de circulație, orice suspiciune cu privire la existenţa unor impedimente care să obstrucționeze ulterior procedura de înmatriculare definitivă şi de obținere a cărții de identitate, a fost înlăturată.

Această concluzie se desprinde din chiar interpretarea dispoziţiilor art.16 din Ordinul nr.1501/2006 invocat de instanţa de apel de unde rezultă că pentru obţinerea autorizaţiei provizorii de circulaţie şi implicit a numerelor provizorii, solicitantul pe lângă cerere şi documentul care atestă dreptul său de proprietate asupra vehiculului, trebuie să depună şi copia documentului de asigurare obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de circulaţie, în termenul de valabilitate a acesteia, cât şi documentele de înmatriculare eliberate de autorităţile străine, în cazul vehiculului de provenienţă străină care a mai fost înmatriculat în alt stat.

În acest context factual şi constatând că prima instanţă de fond a fost cea care a făcut o corectă aplicare la speţa de faţă a dispoziţiilor art.1207 şi urm.

Cod civil, pronunţând o soluţie legală şi temeinică, amplu motivată şi corect argumentată, în temeiul art.498 alin.1 Cod procedură civilă, se va admite ca fondat recursul civil declarat de reclamanta A. împotriva deciziei civile nr.../29 septembrie 2022 pronunțată de Tribunalul Sibiu în dosarul civil nr.../306/2021, care va fi casată în tot şi, rejudecând, se va respinge ca nefondat apelul civil declarat de pârâtul B. împotriva sentinţei civile nr.../24 februarie 2022 pronunţate de Judecătoria Sibiu.

Întrucât dreptul la acordarea cheltuielilor de judecată este un drept legal, ce derivă dintr-un raport juridic procesual şi are ca finalitate acoperirea prejudiciului cauzat părţii câştigătoare a procesului, în temeiul art.453 Cod procedură civilă, va fi obligat intimatul pârât B. la plata sumei de 3897,25 lei – cheltuieli de judecată în apel şi în recurs către recurenta A., reprezentând taxă de timbru şi onorarii de avocat.