Decizie nr. 245 din 14.09.2023

Asigurătorul de răspundere civilă obligatorie auto poate fi obligat la plata de daune-interese moratorii către terţul păgubit, egale cu dobânda legală penalizatoare prevăzută de O.G. nr.13/2011.

Data de la care este datorată dobânda legală este data producerii prejudiciului - data accidentului - atât în ceea ce privește dobânda aferentă daunelor morale, cât şi în ceea ce privește dobânda aferentă daunelor materiale.

O.G. nr.13/2011, Legea nr.132/2017

(Secția a II-a civilă, Decizia nr. 245/14 septembrie 2023)

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Deva sub dosar nr.../221/2022, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta B.

S.A. și intervenientul forțat C., obligarea pârâților la plata sumei de 325.000 lei cu titlu de daune morale și materiale (25 000 lei daune materiale și 300.000 lei daune morale), reprezentând prejudiciul material și moral cauzat ca urmare a accidentului provocat la data de 1.09.2021, pe str... din Mun.

Deva și în urma căruia reclamanta a suferit traumatisme grave care au necesitat un număr de 50 zile de îngrijiri medicale, conform raportului de expertiză medico-legala nr.../.../... și la plata dobânzii legale, calculate de la data introducerii cererii de chemare în judecată până la plata integrală a sumei de 325 000 lei, cu cheltuieli de judecata.

Prin sentinţa nr.../CA/2023 pronunţată de Tribunalul Hunedoara a fost admisă în parte acțiunea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta B.

S.A. și cu intervenientul C.

A fost obligată pârâta la plata către a reclamantă sumei de 301,9 lei, cu titlu de daune materiale, și a sumei de 100.000 lei, cu titlu de daune morale.

A fost obligată pârâta la plata dobânzii legale de la data introducerii cererii de chemare în judecată și până la plata integrală a sumelor datorate cu titlu de despăgubiri.

A fost obligată pârâta la plata către reclamant a sumei de 1600,13 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu de avocat, taxă judiciară de timbru și cheltuieli de deplasare.

Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reţinut că reclamanta este victima accidentului de circulație produs la data de 1.09.2021 din vina exclusivă a intervenientului C.

În urma accidentului produs, reclamanta a suferit multiple leziuni, detaliate în raportul de expertiză medico-legală nr.../.../16.12.2021 și, respectiv, în certificatul medico-legal nr.../C din 3.09.2021.

Inițial, prin certificatul medico-legal sus-menționat, din data de 3.09.2021, s-a apreciat că reclamanta are nevoie de 24-25 de zile de îngrijiri medicale (inclusiv perioada de recuperare medicală), pentru ca ulterior, prin raportul de expertiză medico-legală sus-menționat să se constate necesitatea a 50 de zile de îngrijiri medicale, făcându-se mențiunea că leziunile traumatice constatate nu au cauzat reclamantei o infirmitate, un prejudiciu estetic grav și permanent și nu i-au pus viața în primejdie.

Reclamanta a primit inițial un număr de 4 zile de concediu medical din 0l.09 - 04.09.2021 însă ulterior, din cauza complicațiilor apărute, a mai primit 41 de zile, din 5.09 - 30.09.2021, conform CM ... și din 01.10.2021 - 15.10 2021 conform CM ..., rezultând un total de 45 de zile de concediu medical.

S-au constatat îndeplinite condițiile pentru antrenarea răspunderii civile delictuale, potrivit 1357 C.civ. și, având în vedere că la momentul producerii accidentului autoturismul marca Opel Astra, cu număr de înmatriculare ..., condus de către intervenientul forțat C., era asigurat la B.

S.A., societatea de asigurări este obligată la plata despăgubirilor civile solicitate, în conformitate cu prevederile art. 11 din Legea 132/2017.

De asemenea, conform art.11 alin. 2 din Legea nr.132/2017, asigurătorul RCA are obligația de a despăgubi partea prejudiciată pentru prejudiciile suferite în urma accidentului produs prin intermediul vehiculului asigurat, despăgubirile în bani putând fi acordate pentru vătămări corporale sau deces, inclusiv pentru prejudicii fără caracter patrimonial.

Conform Deciziei nr.1/15.02.2016 a I.C.C.J. în dos. nr.25/2015, în cazul asigurării obligatorii de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule, societatea de asigurare are calitatea de parte responsabilă civilmente și are obligația de a repara singură prejudiciul cauzat prin infracțiune, în limitele stabilite în contractul de asigurare și prin dispozițiile legale privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă.

Cu privire la întinderea prejudiciului material cauzat prin producerea accidentului, instanța a constatat că, pentru dovedirea acestuia, reclamanta a depus înscrisuri justificative pentru doar o parte din sumă solicitată cu acest titlu.

Astfel, deși solicită suma de 25.000 lei cu titlul de daune materiale, reclamanta a depus înscrisuri în probațiune doar cu privire la sumele achitate pentru obținerea actelor medico-legale (taxă expertiză și taxă certificat medico-legal), în cuantum de 63 lei și, respectiv, 38,90 lei precum și un bon fiscal pentru suma de 200 de lei, aferent unor servicii medicale prestate de D.

S.R.L., astfel încât instanța a apreciat că reclamanta este îndreptățită la recuperarea doar a acestor sume de la societatea de asigurare.

Referitor la celelalte sume pretinse de către reclamantă, ca parte a prejudiciului material invocat (contravaloarea cheltuielilor spitalicești; a cheltuielilor pentru tratamentele și ședințe de kinetoterapie necesare pentru ameliorarea situației medicale; a RMN-urilor făcute; a medicamentelor cumpărate; dar și privarea de salariul întreg și sporurile care i se cuveneau, având un număr de 45 de zile de concediu medical; cheltuielile cu taxii și motorina având în vedere dauna totală a mașinii), instanța a apreciat că acestea nu au fost dovedite, astfel că cererea a fost respinsă, sub acest aspect, ca neîntemeiată.

Referitor la scăderea veniturilor sale salariale, invocată de către reclamantă, instanța a apreciat că din adeverința nr.../2022 emisă de Inspectoratul de Poliție Hunedoara nu rezultă cu evidență o astfel de diminuare, în sensul art. 26 al. 1 lit. a din Norma A.S.F. nr.../2017, reclamanta înregistrând venituri comparabile cu cele din lunile anterioare (cu excepția lunii iulie 2021, când veniturile salariale ale reclamantei au fost semnificativ mai mari), astfel că și această solicitare – indicată prin referire aproximativă la suma de 3000 de lei, a fost respinsă.

Cu referire la prejudiciul moral suferit de reclamantă, instanța a reținut că daunele morale reprezintă satisfacții echitabile destinate a compensa material suferințele de ordin moral pricinuite.

Repararea acestor consecințe de natură nepatrimonială produse prin fapta ilicită culpabilă urmează regulile răspunderii civile delictuale.

În speță, este fără putință de tăgadă că reclamanta a suferit traume fizice și psihice, ca urmare a accidentului rutier provocat de terțul intervenient.

Instanța nu a contestat, raportat la întregul material probator administrat în cauză (acte medicale, declarațiile martorei E.) că suferințele reclamantei au fost unele de o intensitate sporită, acestuia fiindu-i limitată posibilitatea de a desfășura activități cotidiene simple, provocându-i-se, în același timp și suferințe fizice însemnate.

Astfel, din probatoriul administrat instanța a reținut că reclamantei i-au fost cauzate leziuni care au necesitat 50 de zile de îngrijiri medicale, a avut piciorul în ghips timp de două săptămâni, iar recuperarea a fost de durată, având și în prezent nevoie de activități de recuperare medicală și kinetoterapie.

Concomitent, șocul psihic datorat neputinței de a se autoîngriji și de a desfășura o viață de familie și personală normală, fiind nevoită să apeleze la martoră pentru ajutorul în gospodărie (prepararea hranei, curățenie) sau pentru a-i duce fiica la școală, toate acestea justifică acordarea unei sume de bani cu titlu de daune morale.

Suferința psihică a fost, de altfel, inerentă statutului de victimă a oricărei vătămări, cu atât mai mult cu cât consecințele în planul integrității și sănătății corporale sunt serioase și îndelungate, presupun proceduri medicale de recuperare, efort și durere fizică, restrângerea desfășurării unei vieți normale în anumite condiții și pentru anumite perioade de timp.

Mai mult, instanța a avut în vedere că aceste afectări în desfășurarea vieții personale implică o retrăire a evenimentului rutier, a șocului provocat de accident, generând temeri și o stare de neliniște.

Rezultă că atât durerea fizică, cât, mai ales, trauma psihică cauzată de evenimentul rutier, trebuie compensate prin plata unor sume de bani, care să asigure persoanei prejudiciate o satisfacție echitabilă, din moment ce reclamanta se află în imposibilitatea de a-și mai desfășura viața socială în aceeași manieră ca înainte de accident, starea sa de sănătate afectându-i inclusiv relația cu familia și cu persoanele din jur.

În acest sens, martora audiată a arătat că reclamanta a fost afectată de imposibilitatea de a fi prezentă la începerea anului școlar, alături de fiica sa și că reclamanta a fost afectată și de starea de spirit a fiicei sale, față de starea și condiția mamei după accident.

Dar, cu toate acestea, se impune menținerea unei proporționalități între suferințele provocate, care, deși nu pot fi cuantificate, trebuie cel puțin estimate, raportat la vârsta victimei și la sechelele cu care reclamanta poate rămâne pentru încă o perioadă a vieții și sarcina impusă societății de asigurare de a suporta efectiv plata despăgubirilor ce vor fi acordate cu titlu de daune morale.

Luând în vedere aceste repere, dar și practica judiciară în domeniu, instanța a apreciat că suma de 100.000 lei reprezintă o reparație adecvată a daunelor morale suferite de reclamantă.

În ceea ce privește solicitarea reclamantei, de obligare a pârâtei la plata dobânzii legale de la data introducerii cererii de chemare în judecată și până la plata integrală a sumei datorate cu titlu de despăgubiri, instanța a constatat că aceasta este întemeiată.

În prezenta cauză, intimata reclamantă a făcut dovada că s-a adresat pârâtei asigurător pentru soluționarea pe cale amiabilă a pretențiilor de despăgubire, răspunzând solicitării pârâtei adresate prin e-mailul de 21 februarie 2022 însă pârâta nu a răspuns acestor solicitări de despăgubire.

Instanța şi-a însuşit punctul de vedere exprimat în Minuta Întâlnirii președinților secțiilor specializate (foste comerciale) ale Înaltei Curți de Casație și Justiție și curților de apel din data de 16-17 septembrie 2021 de la Constanța, constatând că, întrucât pârâta a refuzat să răspundă solicitării reclamantei, respingând implicit pretențiile acesteia, fără o temeinică justificare, reclamanta ar fi îndreptățită la plata penalităților din ziua următoare celei la care s-a împlinit termenul de 30 de zile de la data înaintării cererii de despăgubire.

Cu toate acestea, întrucât s-a recunoscut dreptul persoanelor prejudiciate în accidente rutiere de a opta între a solicita dobânzi legale și plata penalităților de întârziere prevăzute de norma art. 21 din Legea nr. 132/2017, cum reclamanta, prin cererea de chemare în judecată, a solicitat obligarea pârâtei la plata de dobânzi legale de la data introducerii cererii de chemare în judecată, instanța,

având în vedere dispozițiile art.1522 C.civ., dar și cele ale art. 21 din Legea nr. 132/2017, a constatat că aceste dobânzi pot fi acordate cel mai devreme începând de la data punerii în întârziere care, potrivit normelor menționate, s-a realizat odată cu depunerea cererii de despăgubire de către partea prejudiciată, însă reclamanta solicită acordarea acestora de la o dată ulterioară, respectiv cea a formulării cererii de chemare în judecată.

Împotriva acestei sentinţe a formulat apel, în termen, pârâta B.

SA care a solicitat admiterea apelului, cu consecinţa schimbării în parte a hotărârii atacate, în sensul reducerii daunelor morale raportat la principiul echităţii, respingerii capătului de cerere privind acordarea dobânzii legale de la data cererii de chemare în judecată.

Apelanta înțelege să critice sentinţa pronunțată, în ceea ce privește cuantumul daunelor morale acordate (2000 lei/zi) pe care le consideră excesive.

Stabilirea acestora trebuie sa se facă în mod echitabil și proporţional cu urmările accidentului, ținându-se seama de faptul ca ele au rolul de a compensa suferinţa produsă, fără sa poată constitui o sursă de îmbogățire.

În speţă, evaluând superficial probatoriul, instanţa de fond nu a ținut seama de certificatul medico-legal, care concluzionează ca reclamantul a necesitat 50 zile pentru vindecare, nu a suferit o invaliditate/infirmitate, nu prezintă prejudiciu estetic permanent, nu a pierdut vreo funcţie sau un organ, iar viața nu i-a fost pusa în pericol.

Apelanta critică și soluția dată asupra capătului de cerere privind dobânda legală, acordată de la data producerii prejudiciului, întrucât acestea sunt datorate numai în cazul în care asigurătorul își îndeplinește cu rea-credință obligațiile.

Apreciază ca legea speciala-Norma ASF 20/2017 și L 132/2017 (în vigoare la data emiterii poliţei RCA, 11.07.2019) se aplică cu prioritate și înlătură de la aplicare legea generala-Codul Civil și orice altă lege specială în baza principiului specialia generalibus derogant.

Inclusiv art. 2213 Codul civil stabileşte că asigurările obligatorii se reglementează prin legi speciale.

Arată faptul că intimata reclamantă nu a încercat soluţionarea litigiului pe cale amiabilă.

Din interpretarea normelor legale mai sus menţionate, rezultă faptul că dreptul la acordarea unor penalităţi se naşte numai condiţionat de neîndeplinirea integrală a obligaţiilor de către asigurătorul RCA, în termenul prevăzut la art. 21 alin. 4 din Legea nr. 132/2017 sau dacă diminuează nejustificat despăgubirea ori întârzie achitarea despăgubirii, în timp ce, potrivit alin. 4, obligaţia de plată nu se naşte mai înainte de pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti definitive prin care aceasta să fie stabilită.

Prin urmare, sancţiunea acordării dobânzii legale, pentru neplata despăgubirilor, nu poate decât să urmeze unei hotărâri judecătoreşti definitive, deoarece penalitatea însăşi reprezintă un accesoriu al debitului principal stabilit cu titlu de daune, prin aceeaşi hotărâre judecătorească, motiv pentru care solicită respingerea dobânzii penalizatoare.

Solicită respingerea ca inadmisibilă a dobânzii legale penalizatoare față de temeiul răspunderii asigurătorului raportat la data încheierii poliţei RCA, întrucât noţiunea de dobânda legală este străină de litera Legii nr. 132/2017.

Se mai invocă că, în mod cert, OG nr. 13/2011 nu își găsește aplicare în prezenta speţa, și nici art.1523 alin.2 lit.e Codul civil, întrucât răspunderea asigurătorului este una contractuală grefată pe răspunderea delictuală a asiguratului, doar asiguratul a cunoscut existența evenimentului rutier încă din ziua producerii lui și nu a notificat în niciun fel asigurătorul în acest sens conform art.15 din Legea nr. 132/2017.

Mai mult, dobânda penalizatoare este un accesoriu al debitului principal și, în mod evident, nu poate curge atâta timp cât debitul principal nu a fost stabilit.

Intimata A. a formulat întâmpinare, solicitând respingerea apelului și menţinerea ca legală și temeinică a sentinţei nr.../22.02.2023, pronunţată de Tribunalul Hunedoara.

Analizând apelul B.

SA prin prisma criticilor formulate prin calea de atac și apărărilor din întâmpinare, precum şi din oficiu, în limitele caracterului devolutiv al căii de atac reglementat de art.477- 478 C.pr.civ., curtea de apel constată că motivele de apel vizează aspecte de netemeinicie şi nelegalitate a hotărârii atacate circumscrise sferei de aplicabilitate a dispozițiilor art.477-art.479 din Codul de procedură civilă și se referă la dezlegarea dată de prima instanță asupra cuantumului daunelor morale acordate reclamantei, și acordarea dobânzii legale.

Curtea de apel reține că, în fapt, la data de 1.09.2021, în jurul orei 15,53, în timp ce intimata reclamantă se îndrepta spre serviciu în schimbul 2, circulând pe str... cu autoturismul marca VW Polo, cu nr. de înmatriculare ..., a fost acroșată de autoturismul Opel Astra, cu număr de înmatriculare ..., condus de intervenientul C., care nu a acordat prioritate de trecere autovehiculului reclamantei, intervenientul nerespectând indicatorul „cedează trecerea", producându-se coliziunea celor două autoturisme, în urma căreia autoturismul intimatei a fost proiectat pe sensul opus de circulație, lovind un alt autoturism, ce se afla parcat, marca BMW, cu nr. de înmatriculare ....Evenimentul rutier s-a soldat cu vătămarea gravă a intimatei reclamante.

Aceasta a suferit leziuni grave, conform raportului de expertiză medico-legală nr.../.../16.12.2021.S-a întocmit dosarul penal nr.../P/2021, instrumentat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Hunedoara, finalizat prin clasarea pentru infracțiunea de vătămare corporală din culpă, prevăzută de art. 196 al. 2 si 3, conform Ordonanței de clasare din 11.01.2022.

De la data externării și până în prezent, a mers și merge în continuare la controale periodice, starea de sănătate fizică și psihică nefiind refăcută complet.

Din scrisoarea medicală depusă în apel eliberată la data de 09.06.2023 reiese că intimata reclamantă prezintă durere, tumefacție gleznă stângă, gonalgii bilaterale, fiindu-i prescris tratament medical și tratament cu proceduri de fizioterapie de recuperare cu laser, ultrasunet, unde scurte.

În plan personal, intimata reclamantă este căsătorită, are o fetiță în vârstă de 7 ani, care a fost foarte marcată de cele întâmplate mamei.

Și în prezent fetița este marcată de accidentul rutier, spunând deseori că nu dorește să își mai aducă aminte de ceea ce s-a întâmplat.

Aceste aspecte rezultă și din caracterizarea emisă de învățătoarea fetiței.

Cenzurând motivele de apel, în baza propriului examen, curtea de apel constată că despăgubirea morală a fost în mod corect cuantificată de către instanța de fond.

Prin natura lor, daunele morale nu sunt susceptibile a fi calculate cu exactitate; în acest sens jurisprudența ICCJ (Decizia 4505/03.07.2008) este în sensul în care, datorită faptului că în privinţa daunelor morale nu se pot administra probe materiale, judecătorul este singurul care în raport de consecinţele pe orice plan suferite de reclamant, trebuie să aprecieze o anumită sumă globală cu acest titlu;

Curtea de apel amintește că în legislația internă sau în normele comunitare nu a fost elaborat niciun act normativ care să prevadă, în concret, cu privire la nivelul despăgubirilor morale, astfel că, reperul pentru stabilirea acestuia este jurisprudența instanțelor judecătorești şi principiile care s-au degajat pe această cale.

Astfel, jurisprudența în materia stabilirii cuantumului daunelor morale pe orice cale - civilă sau penală, a stabilit că, în absența unor criterii pe baza cărora să se poată realiza o cuantificare obiectivă a acestora, se va apela la consecințele negative suferite de reclamanți, importanța valorilor lezate, măsura în care au fost lezate aceste valori, intensitatea cu care au fost concepute consecințele vătămării, măsura în care i-a fost afectată situația familială, profesională şi socială.

Constată curtea că instanța de fond a făcut o analiză temeinică a actelor medicale depuse, coroborându-le cu declaraţia detaliată a martorei audiate în cauză, reținând întemeiat că suferințele intimatei au avut o intensitate mărită, producând suferințe fizice și psihice însemnate.

Instanța de fond a explicat raționamentul pentru care i se cuvine suma acordată, apreciind întemeiat că suferința psihică a fost resimțită profund și că viața personală i-a fost afectată.

Curtea de apel, raportat la actele medicale depuse în apel, completează faptul că efectele accidentului se produc și în prezent, trauma psihică continuând să afecteze intimata reclamantă.

Despăgubirea, într-adevăr, nu trebuie să se transforme într-o îmbogățire fără justă cauză, dar nici media sumelor acordate în cazuri similare de instanțele din România şi jurisprudența instanțelor naționale nu reprezintă criterii obligatorii în stabilirea cuantumului daunelor morale, așa cum susține apelanta.

Practica judiciară ajută doar la estimarea unui atare prejudiciu.

În speță, este evident că viața familială şi socială a intimatei reclamante a fost alterată în urma accidentului.

Ceea ce trebuie evaluat în concret este despăgubirea care vine să compenseze această suferință și să aducă o satisfacție morală celui prejudiciat.

Consecințele negative suferite de către intimată, în plan psihic şi afectiv, sunt dovedite, iar cuantumul daunelor morale așa cum a fost acordat, reprezintă o reparație echitabilă şi efectivă fără a conduce la o îmbogățire fără justă cauză.

Apelanta B. SA critică soluția primei instanțe și sub aspectul acordării dobânzii legale.

Curtea de apel consideră neîntemeiate alegațiile, urmând a le respinge, pentru următoarele considerente:

Este evident că victima unui accident este îndreptăţită la repararea integrală a prejudiciului, regulă cu valoare de principiu, prevăzută de art.1385 alin.1 şi de art.1531 alin.1 C. civ.

Ca o consecinţă, debitorul este obligat să repare atât pierderea efectiv suferită de către creditor (damnum emergens), cât şi beneficiul nerealizat (lucrum cessans).

Dreptul la reparaţie se naşte de la data cauzării prejudiciului, conform art. 1381 alin. 2 C. civ.

De la această dată creditorul poate pretinde repararea în natură sau în echivalent a prejudiciului, dreptul de opţiune al victimei fiind unul discreţionar, aşa cum rezultă din cuprinsul art.1386 alin.1 C. civ.

Dreptul la reparaţie este cert, exigibil şi determinat sau, cel puţin determinabil (atunci când reparaţia se realizează prin echivalent), încă de la data producerii prejudiciului, astfel se explică aplicarea în ceea ce-l priveşte a dispoziţiilor legale privind executarea, transmiterea, transformarea şi stingerea obligaţiilor.Doar lichidarea sa, în cazul reparaţiei prin echivalent, adică determinarea efectivă a cuantumului despăgubirii, se realizează prin hotărârea instanţei de judecată, atunci când părţile nu au stabilit ele însele prin acordul lor care este valoarea acesteia - art.1386 alin. 1 C. civ.

Din moment ce dreptul la reparaţie există, este exigibil, determinat (după caz, determinabil) încă de la data cauzării pagubei, iar debitorul este de drept în întârziere de la acest moment - potrivit art.1523 alin.2 lit. e C. civ. - orice amânare, dincolo de această dată a executării obligaţiei, este de natură să lipsească creditorul de folosul pe care l-ar fi putut obţine dacă datoria ar fi fost imediat adusă la îndeplinire.

Acest prejudiciu, ce decurge din întârzierea în executarea obligaţiei de reparaţie, nu poate fi plasat în afara limitelor răspunderii delictuale.

El nu reprezintă altceva decât beneficiul nerealizat, ca parte componentă a pagubei înregistrate de victimă şi a cărei reparare integrală se impune în virtutea principiului consacrat de art.1385 alin. 1 şi de art.1531 alin. 1 C. civ.

În speță, curtea de apel constată că obligaţia de reparaţie este una pecuniară, astfel că daunele interese-moratorii se datorează de la momentul producerii prejudiciului, conform art.1535 C. civ..Constituind evaluarea legală a unor despăgubiri moratorii, dobânda legală ce se acordă în condiţiile dispoziţiilor legale menţionate este una penalizatoare, în sensul art.1 alin. 3 din O.G. nr.13/2011.

Actul normativ menţionat nu este aplicabil doar raporturilor contractuale, așa cum susține apelanta, dat fiind că acesta se referă la obligaţii băneşti fără a se distinge cu privire la izvorul acestora.

În temeiul art.14 alin.1 din Legea nr.13/2017 asigurătorul este îndatorat, în temeiul contractului de asigurare, să achite despăgubirea datorată de către asiguratul de răspundere delictuală în cuantum egal cu întinderea prejudiciului până la limita maximă de răspundere a asigurătorului RCA, care este egală cu cea mai mare valoare dintre limita de răspundere prevăzută în legislația aplicabilă şi cea prevăzută în contractul RCA.

În această limită maximă, asigurătorul este obligat să repare prejudiciul înregistrat de victima accidentului în integralitatea sa, ceea ce presupune ca despăgubirea să acopere atât paguba efectiv suferită de către victimă, cât şi beneficul nerealizat.

Pentru repararea beneficiului nerealizat, asigurătorul va achita şi daunele-interese moratorii la care creditorul este îndreptățit sub forma dobânzii legale.

În timp ce dobânda legală penalizatoare are ca scop să repare prejudiciul înregistrat de către creditor sub forma beneficiului nerealizat, penalitățile reglementate de art.21 alin.5 din Legea nr.132/2017 au ca menire să sancționeze asigurătorul pentru neîndeplinirea obligațiilor expres prevăzute în sarcina sa de actul normativ menționat.

Astfel, curtea de apel conchide că asigurătorul de răspundere civilă obligatorie auto poate fi obligat la plata de daune-interese moratorii către terţul păgubit, egale cu dobânda legală penalizatoare prevăzută de O.G. nr. 13/2011.

Data de la care este datorată dobânda legală este data producerii prejudiciului - data accidentului - atât în ceea ce privește dobânda aferentă daunelor morale, cât şi în ceea ce privește dobânda aferentă daunelor materiale.

Cum, în speță, intimata reclamantă a solicitat dobânda legală de la data introducerii acțiunii, ținând cont și de principiul disponibilității, curtea de apel conchide că instanța de fond a pronunțat o soluție legală și temeinică în ceea ce privește acordarea dobânzii legale, motivele de apel fiind găsite neîntemeiate.

Aşa fiind, pentru considerentele ce preced, în temeiul art.480 NCPC, curtea a respins apelul declarat de către apelanta B. SA împotriva sentinței nr. .../CA/2023 pronunţată de Tribunalul Hunedoara în dosarul nr.../221/2022.