ARES ARES, Asociația pentru Reziliență, Evaluare și Securitate

Curtea de Apel ALBA IULIA · ../85/2016/a60

Decizie nr. 51 din 17.02.2022

Instanță
Curtea de Apel ALBA IULIA
Dosar
../85/2016/a60
Obiect
Repunere în termenul de depunere a declarației pentru o creanță anterioară deschiderii procedurii
Soluție
Sursa
portal.just.ro

Formularea unei cereri de plată, pentru o creanță anterioară deschiderii procedurii, respinsă definitiv, nu reprezintă o împrejurare care să justifice repunerea în termenul de declarare a creanței, stabilită anterior prin decizia Consiliului Concurenței.

(Secția a II-a civilă, Decizia nr. 51/17 februarie 2022)

Prin contestația formulată de DGAMC împotriva măsurii lichidatorului judiciar referitoare la cererea completatoare a creanței formulată de DGAMC din Raportul lichidatorul judiciar în procedura falimentului debitoarei A.

SA, publicat în BPI .../23.02.2021, s-a solicitat anularea măsurii lichidatorului judiciar și admiterea cererii completatoare depusă pentru suma de 26.858.238 lei.

Prin sentinţa nr.../24.06.2021 judecătorul sindic a respins ca nefondată contestaţia formulată de contestatoarea DGAMC.

Pentru a ajunge la această soluție, judecătorul sindic a reținut că, prin cererea completatoare a creanței formulată de creditoarea DGAMC la data de 11.01.2021, aceasta a solicitat înscrierea la masa credală a debitoarei în faliment A.

SA a sumei de 26.858.238 lei, reprezentând amendă aplicată debitoarei A.

SA, prin Decizia nr.../20.11.2018 emisa de C.C., pentru activitatea desfășurată de aceasta în perioada 2012-2016, înainte de deschiderea procedurii falimentului, creditoarea susținând că, în speță, caracterul de creanță anterioară deschiderii procedurii falimentului în privința sumei invocate a fost stabilită prin decizia nr.../2020 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia în dosarul nr.../85/2016/a60, iar de la momentul pronunțării acestei decizii ar curge termenul de 15 zile în care poate solicita înscrierea la masa credală și repunerea în termenul de înscriere.

Întrucât procedura de faliment împotriva debitoarei A.

SA s-a deschis la 16.02.2017, iar în actul de stabilire şi aplicare a amenzii în cuantum de 26.858.238 lei - Decizia nr. .../20.11.2018 emisă de C.C., se face referire în mod expres la împrejurarea că a avut loc un raport de inspecţie în privinţa activităţii desfăşurate în perioada 2012 -2016 de A.

S.A., în baza deciziei Preşedintelui C.C. din 2015 şi în urma acestei inspecţii, ce a vizat perioada 2012-2016, a fost aplicată amenda de 26.858.238 lei, se atesta fără putință de tăgadă caracterul anterior al creanţei în cuantum de 26.858.238 lei.

Prin raportare la data emiterii şi comunicării titlului executoriu, Decizia nr.../20.11.2018 emisă de C.C., judecătorul sindic a constatat că, în mod corect, lichidatorul judiciar al debitorului aflat în insolventa A.

SA a apreciat ca declaraţia de creanţă intitulată cerere completatoare de creanță, depusa la data de 11.01.2021, este tardiv formulată.

Aceasta în considerarea faptului că, deşi titlul executoriu a fost pronunţat ulterior deschiderii procedurii falimentului, creditorul avea obligaţia de a formula cerere de repunere în termenul de depunere a declaraţiei de creanţă în termenul de 15 zile prevăzut de lege, conform art. 186 NCPC, calculat de la data încetării evenimentului care a împiedicat depunerea în termen, în sensul că declarația de creanță privind suma de 26.858.238 lei trebuia înregistrată pe rolul Tribunalului S. în termenul de cel mult 15 zile de la data comunicării Deciziei C.C. (28.03.2019), prin care a fost stabilită amenda, acesta fiind momentul la care creditorul a luat la cunoștință de măsura aplicată, având posibilitatea de a solicita înscrierea la masa credală.

Împotriva sentinței a formulat apel apelanta DGAMC solicitând admiterea apelului, şi schimbarea sentinţei atacate, în sensul admiterii contestaţiei așa cum a fost formulată.

În motivare reiterează motivele din contestație și arată că este greșită soluția primei instanțe cu privire la respingerea contestației întrucât, prin decizia Curţii de apel Alba Iulia nr... din data de 10.12.2020 a fost consfinţit în mod definitiv caracterul de creanţă anterioară a sumei de 26.858.238 lei reprezentând amendă aplicată de către C.C., și de atunci curge termenul pentru a formula o cerere completatoare a declarației de creanță.

La data de 11.01.2021 a depus la lichidatorul judiciar cerere completatoare a creanței, care, în mod greșit a fost respinsă ca tardivă de către lichidatorul judiciar fără să țină cont de art.186 alin.2 C pr. civ.

Arată că instanţa de fond a reținut în mod eronat că solicitarea sumei prin intermediul cererii de plată, precum şi existenţa litigiului ce a făcut obiectul dosarului nr.../85/2016/a60 nu sunt circumstanţe de natură a amâna momentul de la care curge termenul de 15 zile.

Intimata A. SA prin lichidator judiciar B. SPRL a formulat întâmpinare solicitând respingerea apelului ca neîntemeiat.

Consideră hotărârea judecătorului sindic atacată ca fiind legală și temeinică, creanța reprezentând amendă contravențională fiind o creanță anterioară deschiderii insolvenței, nefiind născută în cursul procedurii de insolvență din activitatea desfășurată de debitor ulterior acestui moment.

Arată că nu poate fi de acord cu susţinerile creditorului DGAMC conform cărora caracterul creanţei a fost stabilit prin Decizia pronunţată de Curtea de apel Alba Iulia în dosarul .../85/2016/a60, iar de la acest moment ar curge cele 15 zile în care poate fi solicitată repunerea în termen.

Cu titlu preliminar, curtea de apel a reținut că, prin sentința nr.../16.02.2017, judecătorul sindic din cadrul Tribunalului S. a dispus din data de 16.02.2017 deschiderea procedurii de faliment împotriva debitoarei A.

SA în dosarul nr.../85/2016, iar în urma formulării declarației de creanță, creditorul DGAMC B. a fost înscris în tabelul definitiv al debitoarei A.

SA cu o creanță în valoare de 20.586.215 lei, creanță bugetară cu rangul de preferință stabilit de art. 161 alin.1 pct. 5 din Legea nr. 85/2014.

Ulterior, creditorul DGAMC B. a formulat cerere de plată în temeiul art. 102 alin. 6 din Legii 85/2014 pentru suma de 26.858.238 lei, reprezentând amendă aplicată de C.C. prin Decizia C.C. nr.../20.11.2018.Cererea de plată a creditorului a fost analizată de lichidatorul judiciar în cadrul raportului de activitate nr. 1739/28.06.2019, fiind respinsă raportat la caracterul creanței solicitate prin aceasta, respectiv acela de creanță anterioară datei deschiderii procedurii falimentului față de A.

SA.

Împotriva raportului a formulat contestație creditorul, contestație ce a făcut obiectul dosarului nr.../85/2016/a60, soluționat definitiv prin Hotărârea nr.../2020 din data de 10.12.2020, în sensul respingerii apelului formulat de DGAMC, reținând în mod definitiv caracterul de creanță anterioară a sumei de 26.858.238 lei, reprezentând amendă aplicată de C.C. prin Decizia C.C. nr.../20.11.2018.

Raportat la aceste aspecte și ținând cont de caracterul anterior al creanței din discuție, în 11.01.2021 creditorul a formulat o cerere de completare a creanței inițiale, solicitând înscrierea la masa credală cu suma de 26.858.238 lei.

În urma verificărilor efectuate, respectiv prin raportare la data emiterii și comunicării titlului executoriu, lichidatorul judiciar a constatat prin intermediul Raportului de activitate publicat în BPI nr.../23.02.2021 faptul că declarația de creanță este tardiv formulată.

Împotriva acestei măsuri, creditorul DGAMC B. a formulat contestație, respinsă prin sentința atacată.

Cenzurând motivele de apel, curtea de apel, reține că în mod corect a apreciat prima instanță că cererea completatoare a creanței este tardivă.

Astfel, curtea de apel evidențiază că nu poate fi reţinută alegația apelantei că momentul la care a fost stabilit caracterul de creanță anterioară este data de 10.12.2020, data pronunțării deciziei nr.415 a Curții de apel Alba Iulia și că judecarea dosarului nr.../85/2016/a60 este o circumstanță de a amâna momentul de la care curge termenul de repunere în termen, pentru următoarele considerente:

Caracterul de creanţă anterioară a sumei de 26.858.238 lei a reieşit în mod neechivoc din cuprinsul Deciziei C.C. emisă la data de 20.11.2018, în cuprinsul căreia a fost menţionată perioada în care a fost comisă fapta pentru care a fost aplicată amenda 2012 -2016, perioadă la care se impune raportarea pentru stabilirea momentului naşterii creanţei.

Acest caracter a fost doar confirmat de instanţa de judecată în cadrul dosarului asociat .../85/2016/a60, ca urmare a contestaţiei creditorului.

Chiar dacă Decizia nr.../20.11.2018 a fost comunicată apelantei la data de 28.03.2019, creditorul apelant putea să formuleze supliment la declaraţia de creanţă.

Acesta, însă, trebuia depus conform art.102 alin.1 ultima teză din Legea nr.85/2014 rap la art.186 NCPC, cu respectarea termenului de 15 zile, care a început să curgă la data de 28.03.2019 (data comunicării Deciziei), împlinindu-se la 15.04.2019, și nu de la alt termen, astfel că înregistrarea acesteia doar la data de 11.01.2021 este tardivă.

Nerespectarea unui termen imperativ prevăzut de lege pentru declararea/suplimentarea unei creanțe în procedura colectivă atrage decăderea, care constă în pierderea dreptului de a îndeplini acel act, potrivit art.185 C.pr.civ. care completează în acord prevederile art.342 din Legea nr.85/2014.

Decizia nr.../20.11.2018 a C.C. a avut în vedere aplicarea unei sancțiuni privind activitatea desfășurată de A.

SA anterior deschiderii procedurii de insolvență, sens în care la momentul formulării cererii de plată inițiale de către DGAMC, caracterul acesteia de creanță anterioară a fost evident.

Prin urmare, creditorul bugetar nu poate susține că nu a avut posibilitatea să cunoască natura de creanță anterioară, de vreme ce în cuprinsul Deciziei nr.../20.11.2018 au fost prezentate faptele pentru care a fost aplicată sancțiunea, iar acestea erau în mod evident anterioare datei deschiderii procedurii falimentului, respectiv 16.02.2017.

Curtea de apel reiterează că mecanismul repunerii în termen nu vine în sprijinul diluării dispozițiilor legale, ci doar în vederea acordării unei protecții suplimentare celor ce s-au aflat în imposibilitate de a respecta termenele imperative dovedind faptul că întârzierea se datorează unor motive temeinic justificate.

În speță nu se poate reține că apelanta DGAMC se poate prevala de protecția acordată prin instituția repunerii în termen, neexistând în esență motive temeinice care să justifice întârzierea depunerii suplimentului la declarația de creanță.

Faptul că acest creditor, din culpa proprie nu a ales să își valorifice dreptul în modalitățile permise de lege (prin solicitarea înscrierii la masa credală în termen), ci a ales să urmeze o altă cale, neîntemeiată, nu este de natură a influența momentul de la care curge termenul prevăzut de art.186 Ncpc.

Aşa fiind se constată că nu poate fi primit niciunul dintre motivele de apel invocate şi în temeiul art.480 alin.1 CPC a fost respins ca nefondat apelul declarat de apelanta DGAMC împotriva sentinţei nr.../2021 pronunţate de Tribunalul S. în dosar nr.../85/2016/a63.