Decizie nr. 592 din 17.03.2022

Situația prevăzută de textul legal în care nu se poate dispune sancţionarea fără efectuarea cercetării prealabile se referă la existența motivelor obiective pentru neprezentarea salariatului, iar nu a avocatului acestuia.

Or, în speță, contestatorul nu a dovedit niciun motiv obiectiv pentru care nu s-ar fi putut prezenta, în condițiile în care angajatorul amânase anterior cercetarea tot pentru lipsa avocatului.

(Secția I civilă, Decizia nr.592/17 martie 2022)

La data de 02.03.2021 s-a înregistrat la Tribunalul Sibiu, sub dosar nr. .../85/2021, contestația formulată de contestatorul A. în contradictoriu cu intimata S.C.

B.

S.C.A. prin care a solicitat constatarea nulității absolute a măsurii de concediere luată de către pârâtă; constatarea nulității absolute a deciziei nr. .../10.02.2021 emisă de pârâtă; repunerea contestatorului în situaţia anterioară concedierii, în sensul reintegrării în funcţia de manager magazin; obligarea intimatei la plata unor despăgubiri băneşti cuvenite până la reintegrarea efectivă, despăgubire egală cu salariul indexat, majorat şi celelalte drepturi de care ar fi beneficiat, de la data concedierii până la reintegrarea efectivă; cu cheltuieli de judecată.

Prin sentinţa civilă nr.../02.06.2021 Tribunalul Sibiu a admis contestația formulată de contestatorul A. în contradictoriu cu intimata S.C.

B.

S.C.A. şi în consecinţă, a constatat nulitatea Deciziei de concediere nr.../10.02.2021 emisă de intimată.

A dispus reintegrarea contestatorului în postul deţinut anterior.

A obligat intimata la plata unei despăgubiri egale cu salariul indexat, majorat şi celelalte drepturi de care acesta ar fi beneficiat, începând cu data concedierii şi până la reintegrarea efectivă.

Pentru a pronunța această hotărâre, Tribunalul a reținut următoarele:

Contestatorul A. a fost angajatul intimatei în baza contractului individual de muncă nr.../17.04.2018, iniţial în calitate de Asistent analist iar ulterior felul muncii a fost modificat ca urmare a actului adițional nr.../28.02.2019, acesta devenind Manager la magazinul din Gheorgheni.

Prin Decizia nr.../10.02.2021 angajatorul a decis încetarea contractului individual de muncă al contestatorului pentru abateri disciplinare, în baza art.248 alin.1 lit. e coroborat cu art. 61 lit. a din Codul muncii.

Contestatorul, nemulţumit de măsura luată de intimată, a formulat prezenta cerere de chemare în judecată, prin care solicită constatarea nulității absolute a măsurii de concediere luată şi a deciziei nr.../10.02.202, repunerea părţilor în situaţia anterioară concedierii şi obligarea intimatei la plata unor despăgubiri băneşti cuvenite până la reintegrarea efectivă, despăgubire egală cu salariul indexat, majorat şi celelalte drepturi de care ar fi beneficiat, de la data concedierii până la reintegrarea efectivă.

Motivul încetării raporturilor de muncă a constituit abaterile disciplinare săvârşite de contestator, respectiv hărţuirea sexuală şi psihologică a fostei salariate C., hârțuirea fostei salariate D. şi discriminarea candidaților şi nerespectarea principiului egalităţii de şanse în cadrul procesului de angajare iar ca şi temei de drept au fost indicate disp. art. 248 alin. 1, lit. e coroborate cu disp. art. 61 lit. a din Codul muncii.

Potrivit art.61 lit.a din Codul muncii, angajatorul poate dispune concedierea pentru motive care ţin de persoana salariatului în cazul în care salariatul a săvârşit o abatere gravă sau abateri repetate de la regulile de disciplina a muncii ori de la cele stabilite prin contractul individual de muncă, contractul colectiv de muncă aplicabil sau regulamentul intern, ca sancţiune disciplinară

Potrivit art.62 alin.2 din Codul muncii, republicat, în cazul în care concedierea intervine pentru motivul prevăzut la art. 61 lit. a), angajatorul poate emite decizia de concediere numai cu respectarea dispoziţiilor art.247 – 252; Decizia trebuie întocmită în scris, trebuie să fie motivată în fapt şi în drept şi să cuprindă precizări cu privire la termenul în care poate fi contestată şi instanţa judecătorească la care se contestă, sub sancţiunea nulităţii absolute, astfel cum impun disp. art.62 alin. 3.

Concedierea pentru săvârşirea unei abateri grave sau a unor abateri repetate de la regulile de disciplină a muncii poate fi dispusă numai după îndeplinirea de către angajator a cercetării disciplinare prealabile şi în termenele stabilite de prezentul cod (art. 63 alin. 1).

Potrivit art. 247 alin. 1 din Codul Muncii, angajatorul dispune de prerogativa disciplinară, având dreptul de a aplica, potrivit legii, sancţiuni disciplinare salariaţilor săi ori de cate ori constată că aceştia au săvârşit o abatere disciplinară.

Contestatorul a invocat faptul că atât măsura concedierii cât şi Decizia de încetare a contractului de muncă sunt lovite de nulitate absolută întrucât nu s-a efectuat procedura prealabilă anterior emiterii actului.

Instanţa a analizat Decizia ţinând cont de dispoziţiile art. 62 alin. 2 coroborate cu disp.247 - 252 din Codul muncii, care reprezintă reglementarea legală în materie.

Astfel art. 62 alin. 2 stipulează că „(2) În cazul în care concedierea intervine pentru motivul prevăzut la art. 61 lit. a), angajatorul poate emite decizia de concediere numai cu respectarea dispoziţiilor art.247 - 252.”

Art.251 C. muncii prevede că nicio măsură disciplinară (în afară de avertisment) nu poate fi dispusă mai înainte de efectuarea unei cercetări disciplinare, cercetare care constituie prima fază a pornirii unei acţiuni disciplinare.

Aliniatul 2 din articolul amintit prevede că „…salariatul va fi convocat în scris de persoana împuternicită de către angajator să realizeze cercetarea, precizându-se obiectul, data, ora şi locul întrevederii.”

Faţă de această reglementare, în cadrul cercetării disciplinare, fostul angajat trebuie să fie convocat în scris de către persoana împuternicită de angajator să realizeze cercetarea, cu precizarea obiectului, datei, orei şi locul întrevederii.

În cadrul cercetării salariatul are dreptul de a formula şi susţine apărări în favoarea sa şi să ofere toate probele şi motivaţiile pentru a dovedi contrariul celor afirmate de angajator, inclusiv are posibilitatea de a fi asistată de avocat întrucât doar într-un asemenea mod este respectat dreptul la apărare al angajatului şi principiul egalităţii armelor.

Astfel, pentru a respecta disp. art. 251, salariatul trebuie convocat în scris iar convocarea trebuie să indice obiectul, data, ora şi locul unde va avea loc întâlnirea dintre părţi; data stabilită pentru întrevedere trebuie să fie rezonabilă, oferind timp suficient salariatului pentru a pregăti apărarea.

Documentul trebuie comunicat salariatului sub semnătură de primire iar în caz de refuz de primire, se poate comunica prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire.

În speţa dedusă judecăţii contestatorul a fost convocat la cercetarea disciplinară pentru data de 19.01.2021, ora 9 la magazinul B. din Odorheiu Secuiesc; reprezentantul convenţional al contestatorului a formulat pentru acea dată o cerere de amânare a şedinţei de cercetare disciplinară, arătând că are mai multe cauze pe rolul instanţelor şi nu se poate prezenta, solicitând stabilirea unei alte zi pentru efectuarea cercetării.

Comisa de cercetare disciplinară a ţinut cont de solicitarea reprezentantului salariatului, emiţând în acest sens Procesul Verbal nr.../15.01.2021 şi a dispus reconvocarea acestuia pentru data de 29.01.2021, astfel cum rezultă din actul intitulat „Reconvocare” cu nr.../18.01.2021.

În data de 27.01.2021, înainte cu 2 zile de data pentru care a fost convocat contestatorul, reprezentantul convenţional al acestuia, respectiv avocatul E., prin Adresa nr.../27.01.2021 a solicitat stabilirea unei alte zi pentru cercetare disciplinară motivat de faptul că se află în concediu medical, Adresa fiind semnată de un avocat stagiar; totodată s-a menţionat că apărătorul contestatorului se află în concediu medial până la sfârşitul lunii februarie, solicitând să se facă o nouă convocare pentru luna martie.

La această solicitare s-au anexat Certificatele medicale emise în 20.01.2021, care dovedesc faptul că avocatul ales se află în concediu medical în perioada 20.01. – 10.02.2021.

Intimata la data de 29.01.2021 a încheiat Procesul – verbal de cercetare disciplinară, act prin care au luat act de cererea reprezentantului contestatorului, de certificatele medicale, însă au respins această solicitare motivat de faptul că a mai fost amânată cercetarea, că avocatul avea obligaţia de a asigura substituirea şi de durata mare de timp al imposibilităţii de prezentare a avocatului în cauză.

Totodată s-a reţinut că angajatul nu s-a prezentat la cercetare iar comisia a procedat la continuarea analizei faptelor imputate.

Această procedură a convocării s-a efectuat cu încălcarea dreptului la apărare al contestatorului, acesta neavând posibilitate de a aduce argumente în combaterea celor susţinute de societate.

În acest sens, societatea nu putea efectua cercetarea disciplinară în lipsa contestatorului dar şi raportat la cererea de amânare a reprezentantului acesteia.

Raportat la cererea de amânare a şedinţei de cercetare formulată de reprezentantul contestatorului, instanţa a reţinut că avocatul acestuia a dovedit că se află într-o imposibilitate obiectivă de a se prezenta, fiind în concediu medical până în data de 10.02.2021.

În această situaţie societatea trebuia să ţină cont de cererea formulată şi să fixeze termen pentru cercetare disciplinară, după data încetării incapacităţii temporare a reprezentantului, respectiv după data de 10.02.2021, nefiind obligatorie stabilirea unui termen în luna martie, astfel cum s-a solicitat de către reprezentantul convenţional al salariatului.

Societatea însă nu numai că nu a fixat termen după data mai sus arătată dar a şi trecut la cercetarea disciplinară a contestatorului, astfel cum rezultă din Procesul Verbal din 29.01.2021; un aspect important de reţinut este faptul că din actele dosarului nu rezultă că fostul angajat a fost înştiinţat de aşa zisa respingere a cererii de amânare formulată de apărătorul lui, astfel că nu s-a dovedit că acesta ştia că trebuie să fie prezent sau nu în data de 29.01.2021 la magazinul din Odorheiu Secuiesc, ţinând cont de faptul că acesta era angajat ca manager într-un alt magazin al intimatei, astfel că, în lipsa unei încunoştiiţări din partea angajatorului referitor la respingerea cererii de amânare, acesta practic nu avea posibilitatea de a fi prezent la cercetare.

În această situaţie, s-a reţinut că neprezentarea reprezentantului contestatorului şi implicit al contestatorului s-a datorat unor motive obiective, ceea ce se încadrează în disp. art. 251 alin.3, situaţie în care intimata nu putea să procedeze la cercetarea disciplinară.

Argumentarea adusă de societate referitor la faptul că reprezentantul contestatorului trebuia să asigure substituirea, nu au fost reţinute de instanţă atâta timp cât substituirea este posibilă doar cu acordul clientului, în speţă nefiind dovedit un asemenea acord.

În ceea ce priveşte apărarea invocată de societate referitor la faptul că prin acordarea unui nou termen de amânare s-ar fi putut ajunge la depăşirea termenului de 6 luni de la săvârşirea faptei, instanţa a reţinut că acest argument nu poate fi primit întrucât, astfel cum rezultă din Decizia de concediere, faptele au fost săvârşită în perioada iulie-august 2020, respectiv 29 septembrie – 29 noiembrie 2020, astfel încât, în cazul unei amânări a cercetării, termenul invocat nu ar fi fost depăşit.

În această situație, se poate afirma că nu s-a efectuat o convocare veritabilă a angajatului pentru derularea cercetării disciplinare astfel că acesta a fost lipsit de dreptul la apărare în cadrul procedurii de sancționare atâta timp cât nu a putut să susțină şi să formuleze apărări în favoarea sa şi nu a avut posibilitatea de a oferi probele şi motivațiile pe care le considera necesare, fiind încălcat principiului dreptului de apărare al contestatorului.

De asemenea, instanţa a reţinut şi o neconcordanţă între faptele menţionate în convocator şi cele din Decizia de concediere, în sensul că în convocator este trecută perioada iulie-august 2020 pentru pretinsele fapte privind hărţuirea fostei salariate D., iar în decizia de sancţionare se reţine perioada martie - septembrie 2020, astfel că nu se poate reţine existenţa unei convocări valabile a reclamantului pentru cercetarea faptelor privind hărţuirea fostei salariate D. aferente perioadei martie-iunie 2020 şi septembrie 2020, reţinute în decizie de către angajator.

În această situaţie, instanţa a constatat că în speţa de faţă, cercetarea disciplinară impusă de lege nu s-a realizat cu respectarea disp. art. 251 C. muncii, atâta timp cât contestatorul şi apărătorul acestuia nu au fost prezenţi la cercetarea disciplinară, dintr-un motiv obiectiv comunicat societăţii angajatoare înainte de data stabilită pentru cercetare, motiv pentru care se constată că în lipsa cercetării efective, Decizia de concediere este lovită de nulitate absolută indicată de art. 251 alin. 1 din C. muncii, nulitate ce nu poate fi acoperită în niciun fel şi blochează analizarea în continuare a eventualelor fapte săvârşite de contestator şi înserate în Decizie.

În această situație devin incidente dispozițiile art. 80 care prevăd că „În cazul în care concedierea a fost efectuată în mod netemeinic sau nelegal, instanţa va dispune anularea ei” astfel că Decizia nr.../10.02.2021 emisă de societatea intimată va fi anulată cu consecința reintegrării contestatorului în postul anterior deţinut şi cu obligarea intimatei la plata unor despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate şi reactualizate şi cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat, de la data concedierii şi până la reintegrarea în funcţie.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel pârâta SC B. SCA, solicitat schimbarea soluţiei, în sensul respingerii ca neîntemeiată a contestației, cu cheltuieli de judecată.

În motivare a arătat că soluția tribunalului este neîntemeiată, in principal deoarece procedura cercetării disciplinare prealabile a avut caracter efectiv, intimatul beneficiind în integralitate de dreptul la apărare sub toate componentele acestuia.

Astfel, prin Convocarea nr.../07.01.2021, comunicată sub semnătură intimatului la data de 08.01.2021, acesta a fost invitat pentru data de 19.01.2021 la audierea sa în cadrul procedurii cercetării disciplinare prealabile.

În consecință, dreptul intimatului la apărare în cadrul procedurii prealabile a fost respectat sub toate componentele acestuia, contestatorul având astfel cunoștintă de obiectul - faptele cercetate - fată de care putea formula apărări solicita administrarea de probe atât cu ocazia audierii sale, cât si anterior acesteia.

De asemenea, intimatul a beneficiat de un termen rezonabil, peste 10 zile, pentru formularea apărărilor sale si a eventualelor probe pe care le-ar fi apreciat utile.

De asemenea, la cererea intimatului, motivat de faptul că avocatul acestuia era prezent în cadrul unor procese la instanțele de judecată, data audierii sale fixate inițial pentru 19.01.2021 a fost amânată pentru 29.01.2021.

Totodată, intimatul a beneficiat de peste 20 de zile pentru a-si formula apărări fată de faptele cercetate disciplinar, context în care nimic nu l-a împiedicat să formuleze un punct de vedere scris pe care să îl comunice societății.

Din această perspectivă, consideră că este neîntemeiată reținerea instanței de fond potrivit căreia contestatorul nu a avut posibilitatea de a aduce argumente în combaterea celor susținute de societate.

Din contră, intimatul a cunoscut obiectul cercetării disciplinare prealabile: a beneficiat de peste 20 de zile pentru a-si pregăti apărarea, si dacă aprecia necesar, putea transmite un punct de vedere referitor la aceasta.

Contrar reținerilor instanței de fond, intimatul a avut posibilitatea, de mai multe ori (inclusiv la datele fixate pentru audierea sa în 19.01.2021, respectiv 29.01.2021) si în mai multe variante (oral în cadrul audierilor, sau în scris anterior acestora si/sau în timpul acestora) de a susține și formula apărări în favoarea sa, a avut posibilitatea de a oferi probele, motivările pe care le considera necesare, neexistând niciun impediment în acest sens.

Cererea inițială de amânare a audierii sale formulată de intimat a fost solicitată din motive care țin de persoana avocatului care i-a asigurat asistenta juridică, angajatul fiind în deplină stare pentru a se prezenta la audierea sa.

De bună-credință, societatea a amânat audierea intimatului si a fixat un alt termen pentru audierea intimatului.

Cea de-a doua cerere de amânare a audierii formulată de intimat a fost solicitată tot din motive care țin de persoana avocatului care i-a asigurat asistența juridică.

Or, la data fixată pentru audierea sa, respectiv 29.01.2021, salariatul putea, nefiind împiedicat de nimic, să se prezinte la audierea sa.

Ceea ce este relevant si definitoriu în cadrul cercetării disciplinare constă în faptul că salariatul beneficiază de dreptul de a fi asistat si nu de dreptul de reprezentare, astfel cum a reținut instanța de fond.

Așadar, indiferent dacă salariatul alege sau nu să fie asistat de avocat sau dacă acesta din urmă se prezintă sau nu la audiere, salariatului îi revine dreptul (și nu obligația) de a se prezenta la audierea sa.

Or, intimatul din prezenta cauză și-a exercitat acest drept, nu s-a prezentat la audierea fixată pentru data de 29.01.2021.

Salariatul a putut să se prezinte la audierea sa din data de 29.01.2021, dar a ales să nu realizeze un astfel de demers exercitându-și un drept, situație care nu poate fi reținută ca reprezentând o culpă a societății.

Totodată, contrar reținerilor instanței de fond, doamna avocat (care a asigurat asistența salariatului, și nu reprezentarea acestuia) avea obligația legală de a-și asigura substituirea.

Faptul că substituirea era posibilă numai cu acordul clientului nu poate fi opusă si/sau imputată apelantei, pe de o parte deoarece nu societatea a împiedicat o eventuală substituire, iar pe de altă parte, în cadrul cercetării disciplinare prealabile nu s-a făcut dovada imposibilității substituirii.

Este neîntemeiată reținerea instanței de fond potrivit căreia în lipsa unei încunoștințări din partea angajatorului referitor la respingerea cererii de amânare, contestatorul practic nu avea posibilitatea de a fi prezent la cercetare.

Prezentarea salariatului la cercetarea disciplinară are loc indiferent de prezența sau lipsa reprezentantului său.

Or, invitația în vederea realizării cercetării disciplinare i-a fost comunicată salariatului, inițial, prin intermediul primei convocări, iar ulterior prin reconvocare, documente de care a luat cunoștință, astfel cum reiese din înscrisurile aflate la dosarul cauzei.

Astfel, angajatul avea cunoștință că audierea sa este fixată pentru data de 29.01.2021 și avea dreptul se prezinte la aceasta.

Nimic nu l-a împiedicat pe angajat să se prezinte la audierea sa.

Faptul că salariatul a formulat o cerere de amânare a audierii ca urmare a neprezentării avocatului său nu înseamnă că acesta nu trebuia sau nu putea să se prezinte la audiere.

Astfel cum inclusiv denumirea documentului o atestă, salariatul a formulat o cerere care putea sau nu fie aprobată.

Simpla formulare a cererii nu înseamnă că aceasta este în mod automat aprobată, aspect cunoscut intimatului care a beneficiat de asistentă juridică pe durata întregii cercetări disciplinare.

La nivel exemplificativ, dacă un salariat formulează o cerere de concediu de odihnă, acesta din urmă fiind un drept legal, și deși angajatorul nu îi comunică aprobarea acesteia, angajatul părăsește locul de muncă si pleacă în concediu, nu înseamnă că lucrătorul respectiv nu absentează nemotivat de la locul de muncă.

Este neîntemeiată reținerea instanței de fond potrivit căreia societatea nu putea efectua cercetarea disciplinară în lipsa contestatorului, dar raportat la cererea de amânare a reprezentantului acesteia.

Contrar acestei rețineri, prevederile legislației muncii permit angajatorului sancționarea disciplinară în situația în care salariatul nu se prezintă la audierea sa.

Or acesta nu s-a prezentat la audierea sa și nimic nu l-a împiedicat să se prezinte.

Cererea de amânare a avocatului care îi asigura asistentă juridică nu reprezintă un impediment în realizarea cercetării disciplinare în contextul în care pe de o parte, nimic nu a împiedicat avocatul să asigure substituirea, iar pe de altă parte, era a doua astfel de cerere.

În consecință, apreciază că dreptul la apărare al salariatului a fost respectat în cadrul cercetării disciplinare prealabile, acesta având cunoștință pe deplin de obiectul cercetării, beneficiind de un termen util și rezonabil pentru pregătirea apărării, având posibilitatea formuleze puncte de vedere scrise și/sau orale cu privire la apărări sau probe.

Ceea ce este relevant constă în existenta și gravitatea deosebit de ridicată a faptelor salariatului, față de care acesta nu formulează apărări.

Solicitarea amânării pentru a doua oară a audierii sale, neprezentarea sa în cadrul ședinței de audiere, lipsa prezentării unui punct de vedere scris si critica deciziei din perspectiva unei pretinse cercetări lipsite de efectivitate dovedesc pe de o parte intenția clară de tergiversare a procedurii cercetării disciplinare prealabile, iar pe de altă parte, lipsa oricărui argument cu privire la faptele săvârșite.

Totodată, cercetarea disciplinară prealabilă presupune atât convocarea salariatutui (și nu în mod obligatoriu audierea acestuia), cât investigarea situației de fapt.

Or, societatea a investigat în mod complet situația de fapt, totodată l-a și convocat pe salariat de două ori în vederea audierii sale.

Acesta a ales să nu se prezinte la ședința din data de 29.01.2021, exercitându-și în acest sens un drept.

Exercitarea acestui drept de către angajat, respectiv scopul excepției prevăzute de art. 251 alin. (3) din Codul Muncii de la obligativitatea audierii salariatului în cadrul cercetării disciplinare este acela de a evita exercitarea abuzivă de către acesta din urmă a dreptului său la apărare, exercitare care ar putea limita dreptul angajatorului de a cerceta și sancționa posibile abateri.

Mai mult, consideră că este neîntemeiată reținerea instanței de fond constând în faptul că societatea trebuia să țină cont de cererea de amânare formulată de apărătorul salariatului să fixăm un termen pentru cercetarea disciplinară după data încetării incapacității temporare a avocatului.

Comisia de cercetare disciplinară a ținut cont de o astfel de cerere, respingând cea de-a doua solicitare similară întrucât pe de o parte, convocarea la cercetarea disciplinară este a salariatului, unde răspunde acesta personal pentru faptele săvârșite, având dreptul de a fi doar asistat de un avocat, nu și reprezentat, iar pe de altă parte nu a existat un motiv obiectiv care să îl împiedice pe salariat să se prezinte la audierea sa.

Imposibilitatea prezentării în cadrul cercetării disciplinare din motive obiective are în vedere doar persoana salariatului, nu și a avocatului său.

În cadrul cercetării disciplinare prealabile, salariatul este cel care nu se poate substitui, putând alege, astfel cum intimatul a făcut, să nu se prezinte.

Avocatul se poate substitui, și este obligat să asigure substituirea.

Dreptul la apărare al salariatului nu are caracter absolut, în sensul în care angajatul este ținut să îl exercite cu bună-credință și în limite rezonabile și nu într-un mod abuziv care să determine imposibilitatea cercetării sale.

În ceea ce privește faptul că nu se poate reține existenta unei convocări valabile a reclamantului pentru cercetarea faptelor privind hărțuirea fostei salariate D. aferente perioadei martie-iunie 2020 septembrie 2020, reținute în decizie, a arătat că intimatul a fost sancționat disciplinar pentru săvârșirea mai multor fapte, respectiv hărțuirea sexuală și psihologică a fostei salariate C., hărțuirea fostei salariate D., precum și discriminarea candidaților și în încălcarea principiului egalității de șanse în cadrul procesului de angajare.

Fiecare dintre aceste abateri este deosebit de gravă, fiind fiecare suficientă și de natură să atragă individual sancțiunea disciplinară a desfacerii contractului individual de muncă.

Așadar, chiar și în ipoteza în care abaterea disciplinară constând în hărțuirea doamnei D. nu ar fi reținută, sancțiunea disciplinară este pe deplin justificată față de celelalte abateri săvârșite de intimat.

Cu atât mai mult, faptul că intimatul a hărțuit-o pe doamna D. în intervalul iulie-august 2020 este suficient pentru a justifica desfacerea disciplinară a contractului individual de muncă al acestuia, fapta fiind de o gravitate deosebită.

Referitor la hărțuirea sexuală psihologică a fostei salariate C., din probatoriul administrat reiese că în perioada 29.09.2020-29.11.2020 salariatul a purtat conversații cu aceasta prin intermediul unei rețele de mesagerie, conversații în cadrul cărora a creat o atitudine intimidantă, neplăcută pentru fosta angajată, aceasta fiind întrebată aspecte ce țin de viața sa privată.

În ciuda faptului că fosta salariată i-a comunicat expres intimatului că nu este interesată de o relație personală cu dumnealui, acesta a continuat să îi lase mesaje pe platforma de mesagerie, fără însă a primi un răspuns din partea d-nei C.

Faptul că fosta salariată nu a răspuns intimatului dovedește că aceasta nu a încurajat schimbul de mesaje după momentul în care i-a comunicat intimatului faptul că nu dorește să aibă o relație cu acesta.

Având în vedere că salariata și-a exprimat în mod expres dezacordul cu privire la o posibilă relație între dumneaei și intimat în afara serviciului și a încetat să îi mai răspundă pe platforma de socializare, dovedește că dna.

C. a încercat să evite orice discuție care nu avea legătură cu atribuțiile sale de serviciu.

Sancțiunea disciplinară a fost dispusă în concordanță cu politica societății care interzice orice forme de hărțuire asupra angajaților, precum și cu dreptul salariaților de a-și desfășura activitatea într-un climat de lucru plăcut, echitabil.

În ceea ce privește a doua abatere disciplinară pentru care a fost sancționat intimatul, societatea a analizat faptele aduse la cunoștința prin declarația d-nei D., din care reiese că în urma refuzării în mod constant a avansurilor făcute de dl.

A., acesta și-a schimbat comportamentul la locul de muncă, a devenit agresiv și i-a adresat numeroase reproșuri cu privire la sarcinile sale de serviciu.

Cu privire la a treia abatere, a avut în vedere faptul că înainte de a ajunge în fața comisiei care se ocupă cu organizarea și desfășurarea interviurilor candidaților în cadrul societății, CV-urile și fișele de interviu ale acestora au fost analizate în prealabil de către dl.

A., în calitatea sa de manager de magazin.

Astfel, acesta a făcut trierea respectivelor dosare de angajare și le-a înaintat mai departe doar pe cele care aparțineau unor fete tinere.

În acest sens există două declarații date de angajați care confirmă aspectele dezvoltate anterior referitoare la această abatere disciplinară.

În decizia de sancționare s-a reținut încălcarea art.6 alin.(4) lit.b) din Regulamentul intern, potrivit căruia „Kaufland asigură egalitate de șanse de tratament între femei si bărbați în relațiile de muncă, în sensul că se asigură acces nediscriminatoriu la angajare în toate posturile sau locurile de muncă vacante si la toate nivelurile ierarhiei profesionale".

Intimatul a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea apelului ca neîntemeiat, cu cheltuieli de judecată.

În motivare s-a arătat că cererea de amânare formulată de reprezentantul convențional al intimatului, la care s-au atașat actele doveditoare, constituie un motiv obiectiv și justificat de neprezentare la data convocării, astfel, se impunea să i se asigure posibilitatea de a-l apăra și de a formula concluzii cu privire la acuzațiile ce i se aduc, respectiv să fie asistat de un avocat.

În acest sens a invocat dispozițiile alin. 4 al art. 251 din Codul muncii.

Emiterea deciziei de concediere fără respectarea dreptului de a formula apărări, reprezintă o încălcare a dreptului la apărare, așa cum a reținut instanța de fond.

Asigurarea substituirii a avocatului nu este o obligație atunci când clientul se opune în acest sens.

Intimatul a arătat că nu a fost de acord cu substituirea reprezentantului său convențional, iar acest aspect este un drept al său.

Prezentarea la convocare în lipsa avocatului, ar fi fost, de asemenea, o încălcare a dreptului la apărare, astfel, sentința este legală sub acest aspect.

A arătat că împuternicirea data avocatului se referea nu doar la asistare, ci și la reprezentare, astfel, lipsa apărătorului său din motive obiective impunea amânarea efectuării cercetării disciplinare.

Investigarea situației la care face referire apelanta este una subiectivă, tocmai prin prisma faptului că nu i s-a oferit posibilitatea de a formula apărări în cadrul procedurii disciplinare.

Dreptul la apărare este reglementat și garantat atât prin Constituție, cât și prin prevederile Legii nr.51/1995.

Prin participarea la cercetarea disciplinară, avocatul poate ajuta la cercetarea cât mai exhaustiva a problemei prin administrarea unor probe necesare și pertinente, interpretarea prevederilor legale incidente speței.

In acest fel, se va aplica o sancțiune adecvată, proporționala abaterii, posibil evitându-se un litigiu în instanță, litigiu care poate fi costisitor pentru angajator.

Așadar avocatul poate acorda servicii de consultanță și reprezentare complete, de la simpla informare asupra definițiilor, până la explicarea strategiei legale, posibilă și utilă clientului sau a minimaliza efectele ce s-ar putea produce.

A mai arătat că pentru a se dispune concedierea unui salariat relevant nu este gravitatea faptelor de care este acuzat, ci existența unor probe în acest sens, iar în prezenta speță probele care ar susține vinovăția sa lipsesc cu desăvârșire.

Se poate concluziona că decizia de desfacere disciplinară a contractului de muncă s-a emis fără a avea loc, în mod efectiv, o anchetă disciplinară, astfel încât nu s-au putut stabili în concret împrejurările în care s-au petrecut evenimentele, gradul de vinovăție, consecințele acestor evenimente, aspecte în funcție de care se stabilește sancțiunea disciplinară corespunzătoare.

Cu privire la așa zisele hărțuiri sexuale și psihologice a susținut că aceste acuzații sunt neîntemeiate, deoarece nu a avut un comportament necorespunzător față de colegii săi de muncă, nu a săvârșit nicio abatere în sensul încălcării normelor de conviețuire socială, sau cele prevăzute de acte normative, inclusiv de regulamentul intern al societății pârâte.

A învederat că a purtat discuții prin intermediul rețelelor de socializare, dar aceste discuții au fost de natură amicală în virtutea colegialității, ceea ce nu constituie abatere, astfel nu se poate retine caracterul penal al faptelor sale.

Cu privire la așa zisa discriminare a candidaților și nerespectarea principiului egalității de șanse în procesul de angajare a arătat că și această susținere este nelegală având în vedere că nu a avut calitate de președinte al vreunei comisii de concurs, fiind doar membru în aceste comisii, astfel, nu avea influență asupra angajării persoanelor, contrar susținerilor pârâtei.

Nici demisia angajatelor nu îi poate fi imputată, acestea alegându-și un alt loc de muncă din motive obiective, iar nu din cauza sa.

CURTEA, verificând potrivit art. 479 din Codul de procedură civilă, în limitele cererii de apel, stabilirea situaţiei de fapt şi aplicarea legii de către prima instanţă, reţine următoarele:

Apelul este fondat.

Reclamantul a învestit instanța cu o acțiune având ca obiect contestație împotriva deciziei de concediere emisă de societatea pârâtă.

Prima instanță a admis contestația și a constatat nulitatea deciziei de concediere, reținând că cercetarea disciplinară impusă de lege nu s-a realizat cu respectarea dispozițiilor art. 251 C. muncii, atâta timp cât contestatorul şi apărătorul acestuia nu au fost prezenţi la cercetarea disciplinară, dintr-un motiv obiectiv comunicat societăţii angajatoare înainte de data stabilită pentru cercetare.

Reținând lipsa cercetării efective, instanța a constatat că decizia de concediere este lovită de nulitate absolută indicată de art. 251 alin. 1 din C. muncii, nulitate ce nu poate fi acoperită în niciun fel şi blochează analizarea în continuare a eventualelor fapte săvârşite de contestator şi înserate în decizie.

Contrar opiniei primei instanțe, Curtea apreciază că în speță au fost respectate dispozițiile art. 251 din Codul muncii, procedura convocării pentru cercetarea prealabilă nefiind efectuată cu încălcarea dreptului la apărare al contestatorului.

Textul legal menționat prevede următoarele:

”(1) Sub sancţiunea nulităţii absolute, nicio măsură, cu excepţia celei prevăzute la art. 248 alin. (1) lit. a), nu poate fi dispusă mai înainte de efectuarea unei cercetări disciplinare prealabile.

(11) Pentru efectuarea cercetării disciplinare, angajatorul va desemna o persoană sau va stabili o comisie ori va apela la serviciile unui consultant extern specializat în legislaţia muncii, pe care o/îl va împuternici în acest sens.

(2) În vederea desfăşurării cercetării disciplinare prealabile, salariatul va fi convocat în scris de către persoana desemnată, de către preşedintele comisiei sau de către consultantul extern, împuterniciţi potrivit alin. (11), precizându-se obiectul, data, ora şi locul întrevederii.

(3) Neprezentarea salariatului la convocarea făcută în condiţiile prevăzute la alin. (2) fără un motiv obiectiv dă dreptul angajatorului să dispună sancţionarea, fără efectuarea cercetării disciplinare prealabile.

(4) În cursul cercetării disciplinare prealabile salariatul are dreptul să formuleze şi să susţină toate apărările în favoarea sa şi să ofere comisiei sau persoanei împuternicite să realizeze cercetarea toate probele şi motivaţiile pe care le consideră necesare, precum şi dreptul să fie asistat, la cererea sa, de către un consultant extern specializat în legislaţia muncii sau de către un reprezentant al sindicatului al cărui membru este.”

În cauză, contestatorul a fost convocat pentru cercetarea disciplinară prealabilă mai întâi la data de 19.01.2021, însă avocatul acestuia a formulat o cerere de amânare a şedinţei de cercetare disciplinară motivând că are mai multe cauze pe rolul instanţelor şi nu se poate prezenta.

Comisa de cercetare disciplinară a admis cererea şi a dispus reconvocarea pentru data de 29.01.2021.

În data de 27.01.2021 avocatul contestatorului a solicitat stabilirea unei alte zile pentru cercetare disciplinară motivat de faptul că se află în concediu medical până la sfârşitul lunii februarie, solicitând să se facă o nouă convocare pentru luna martie, anexând certificate medicale care dovedesc faptul că avocatul ales se află în concediu medical în perioada 20.01.2021 – 10.02.2021.

Societatea apelantă a încheiat procesul – verbal din data de 29.01.2021 cu ocazia cercetării disciplinare a salariatului A., prin care a respins cererea de amânare motivat de faptul că a mai fost amânată o dată cercetarea, că avocatul avea obligaţia de a asigura substituirea, având în vedere și durata mare de timp a imposibilităţii de prezentare a avocatului.

Constatând că angajatul nu s-a prezentat la cercetarea disciplinară prealabilă comisia a procedat la analizarea faptelor imputate salariatului.

Nu se poate susține că a fost încălcat dreptul la apărare al contestatorului întrucât nu a avut posibilitatea de a aduce argumente în combaterea celor susţinute de societate, în condițiile în care acesta a ales să nu se prezinte la data, ora și locul indicat în reconvocarea nr.../18.01.2021, primită sub semnătură la data de 20.01.2021.

Curtea apreciază că în speță sunt aplicabile dispozițiile art. 251 alin. 3 din Codul muncii care dau dreptul angajatorului să dispună sancţionarea fără efectuarea cercetării disciplinare prealabile.

Situația prevăzută de textul legal în care nu se poate dispune sancţionarea fără efectuarea cercetării prealabile se referă la existența motivelor obiective pentru neprezentarea salariatului, iar nu a avocatului acestuia.

Or, în speță, contestatorul nu a dovedit niciun motiv obiectiv pentru care nu s-ar fi putut prezenta.

Asistarea salariatului de către avocat reprezintă un drept al acestuia potrivit alin. 4, pe care și-l poate exercita sau nu, nefiind obligatorie.

Curtea nu este de acord cu opinia potrivit căreia neprezentarea reprezentantului contestatorului ar duce implicit la existența unor motive obiective pentru neprezentarea contestatorului.

În condițiile în care apelanta a admis prima cerere de amânare pentru imposibilitatea de prezentare a avocatului intimatului, nu era obligată să admită și cea de-a doua cerere formulată în acest sens, chiar dacă a fost dovedită, salariatul putând apela la serviciile altui avocat, având în vedere că avocatul a cunoscut încă din data de 20.01.2021, când a fost emis certificatul medical, faptul că nu se putea prezenta la cercetarea disciplinară din data de 29.01.2021.

Nu există niciun temei legal care să impună angajatorului să aducă la cunoștința salariatului respingerea celei de-a doua cereri de amânare, ceea ce ar echivala cu obligativitatea admiterii cererii de amânare.

Intimatul ştia că trebuie să fie prezent în data de 29.01.2021 la magazinul din Odorheiu Secuiesc întrucât a semnat personal reconvocarea, asumându-și ca, în cazul respingerii cererii de amânare, să nu fie prezent pentru a formula și susține apărări în favoarea sa și să ofere probele şi motivațiile pe care le consideră necesare.

Prin urmare, lipsa unei încunoştiiţări din partea angajatorului referitoare la respingerea cererii de amânare nu reprezintă o imposibilitate obiectivă de a fi prezent la cercetare, după cum nici faptul că era angajat ca manager într-un alt magazin nu reprezintă un motiv real pentru neprezentare.

În speţă, faţă de dispoziţiile art. 480 alin. 3 NCpc, întrucât prima instanţă a soluţionat procesul fără a intra în judecata fondului, având în vedere că niciuna dintre părți nu a solicitat trimiterea cauzei spre rejudecare, instanța de apel trebuie să anuleze hotărârea și să judece procesul, evocând fondul.

Chiar dacă apelanta nu a solicitat anularea sentinței, ci doar schimbarea acesteia, față de dispozițiile susmenționate și de faptul că nu a fost judecat fondul cauzei, soluția va fi în sensul anulării sentinței și stabilirii unui termen pentru judecarea fondului, pentru a da posibilitatea

părților să solicite administrarea probelor considerate necesare și să pună concluzii cu privire la

temeinicia deciziei de concediere contestată.

Pentru considerentele expuse, Curtea, în temeiul art. 480 alin. 3 prima teză din NCpc, va admite apelul declarat de reclamant, va anula sentința atacată cu reținerea cauzei în vederea judecării fondului, stabilind termen în acest sens la data de 12.05.2022.

Cu privire la cheltuielile de judecată instanța se va pronunța cu ocazia judecării fondului.