Decizie nr. 133 din 26.01.2022

Deși se invocă că în prezent condițiile de viață ale minorului sunt diferite față de momentul instituirii plasamentului, aspect cu care instanța e de acord, se reține că este vorba numai de condiții faptice (de trai), iar nu de drept.

Din punct de vedere legal, minorul de află în aceeași situație – dacă se dispune încetarea plasamentului, se va afla în situația ca nicio persoană adultă să nu aibă în grijă reprezentarea sa juridică și exercitarea drepturilor și obligațiilor sale.

Argumentul invocat de apelanta DGASPC, în sensul că este dificilă monitorizarea minorului datorită distanței dintre cele două țări, nu justifică ridicarea măsurii de protecție, fiind doar un inconvenient minor față de consecințele pe care ridicarea măsurii le-ar avea asupra copilului.

Aceasta cu atât mai mult cu cât, astfel cum a arătat și prima instanță, apelanta are obligația de a efectua această monitorizare și 6 luni după ridicarea măsurii, astfel că avantajele practice ale admiterii acțiunii ar fi inexistente cu privire la DGASPC.

Practica judiciară depusă de apelanta DGASPC nu este relevantă, pentru că în speța invocată copiii au fost reintegrați în familia restrânsă, iar autoritățile statului unde locuiau aceștia îi aveau în monitorizare, ceea ce nu este cazul în speță.

În logica Legii 272/2004, instanțele de judecată pot dispune cu privire la persoana care exercită drepturile şi îndeplineşte obligaţiile părinteşti în situaţia în care copilul este lipsit, temporar sau permanent, de ocrotirea părinţilor săi doar în cazul în care această măsură este accesorie stabilirii tutelei, adopției sau altor măsuri de protecție prevăzute de legea nr 272/2004, neputându-se dispune măsura delegarea drepturilor şi obligaţiilor părinteşti fără ca anterior sau concomitant să se dispună una dintre cele trei forme de protecţie menţionate de art 44 din legea 272/2004.

(Secția I civilă, Decizia civilă nr.133/26 ianuarie 2022)

Prin acţiunea civilă înregistrată pe rolul Tribunalului Sibiu la data de 06.11.2019 sub nr. dosar .../85/2019, reclamanta DGASPC S. a solicitat ca, prin sentinţa ce se va pronunța, în contradictoriu cu pârâţii A. (mama) şi B. (bunica maternă - persoana de plasament), să se dispună încetarea măsurii de plasament instituită la bunica maternă B., în temeiul Sentinţei civile nr.../27.03.2015, faţă de minorul C., născut la data de 05.11.2006 în S., jud.

S., având codul numeric personal ..., fiul lui A., fără paternitate stabilită.

La data de 10.11.2020, reclamanta a depus modificare de acţiune, prin care a solicitat introducerea în cauză a numiţilor D. şi E. şi delegarea exerciţiului drepturilor şi obligaţiilor părinteşti în ceea ce priveşte persoana minorului C. către D. şi E., unchii materni ai acestuia.

Prin sentința civilă nr.../2020 Tribunalul Sibiu a respins acțiunea, reținând următoarele:

Minorul C. s-a aflat în grija bunicii sale materne, doamna B., de la vârsta de aproximativ 10 ani de zile, întrucât mama sa a plecat în Irlanda.

În considerarea acestor aspecte, s-au derulat demersurile necesare privind instituirea unei măsuri de protecţie specială pentru copilul în cauză la bunica maternă, iar, prin sentinţa civilă art.../29.06.2012 a Tribunalului Sibiu, s-a dispus plasamentul minorului C. la bunica maternă a acestuia.

Ulterior, mama copilului şi-a exprimat dorinţa de a-l lua în Irlanda, susţinând că beneficiază de toate condiţiile necesare creşterii şi educării corespunzătoare a fiului său, motiv pentru care s-a formulat acţiune în instanţă, în vederea încetării măsurii plasamentului la bunica maternă, solicitându-se reintegrarea băiatului la mamă, aşa cum rezultă din sentinţa civilă nr.../25.10.2012.

Copilul C. a locuit la mamă până în luna februarie 2013, fiind readus la bunica maternă, întrucât nu a reuşit să se adapteze noului mediu.

Mai mult, doamna B. a declarat că, pe perioada şederii la mama sa, copilul a fost abuzat de către mamă, situaţia lui ajungând în atenţia autorităţilor pentru protecţia copilului.

D.G.A.S.P.C.

S. a înaintat o adresă Ambasadei României din Irlanda în privinţa analizării situaţiei copilului, fără a primi răspuns.

Sesizat în acest sens, prin Sentinţa civilă nr.../27.03.2015, Tribunalul Sibiu a dispus măsura de plasament pentru copilul C. la bunica maternă B., drepturile şi obligaţiile părinteşti în ceea ce priveşte persoana copilului urmând a fi exercitate de către bunica maternă B. pe toată durata măsurii de plasament.

Pentru a hotărî astfel, analizând necesitatea măsurii plasamentului, prin prisma motivelor invocate de reclamantă, a dispoziţiilor art.72 din Legea nr. 272/2004 republicată şi a interesului superior al minorului, instanţa de judecată a apreciat că stabilirea măsurii plasamentului la bunica maternă este oportună şi corespunde interesului superior al minorului.

Doamna B. se ocupa singură de creşterea, îngrijirea şi educarea nepotului său şi nu beneficia de niciun suport din partea fiicei sale, care se interesa doar sporadic în privinţa evoluţiei minorului.

S-a mai reţinut că bunica prezenta toate garanţiile necesare creşterii şi îngrijirii nepotului său, deţinând în proprietate personală un apartament spaţios, corespunzător dotat şi foarte bine întreţinut, precum şi existenţa veniturilor care provin din pensia doamnei B., dar şi din partea celorlalți fii ai dânsei.

Cazul a fost reevaluat conform prevederilor legale şi s-a dispuns menţinerea măsurii de plasament la doamna B.

Conform rapoartelor de monitorizare încheiate potrivit legii, minorul a fost îngrijit corespunzător de bunică, a beneficiat de condiţii adecvate de locuit şi i-au fost asigurate nevoile de bază.

Acesta păstrează legătura cu mama sporadic, în vacanţele de vară, când mergea în vizită la familia unchiului matern, domnul D., mama locuind în apropierea acestuia.

Minorul este bine integrat în familia lărgită a doamnei B.

Bunica s-a asigurat că acestuia nu îi lipseşte nimic şi au călătorit mult împreună, în vacanţe, la rude.

Urmare a caracterizării şcolare transmise de profesorul învăţător primar, elevul a fost înscris într-un program de consiliere şcolară, program care a continuat şi în clasa a V-a, la noua şcoală, deoarece copilul a avut mici derapaje disciplinare.

S-au purtat discuţii cu reprezentantul Serviciului de Prevenire a Criminalităţii şi a fost consiliat de psiholog F. în cadrul reclamantei.

De asemenea, s-au purtat discuţii cu profesorul diriginte şi directorul Şcolii Generale nr...

S., copilul fiind consiliat cu privire la remedierea comportamentului.

Conform minutei întâlnirii nr.../19.09.2019, bunica a comunicat reprezentanţilor reclamantei că minorul a plecat în vacanţa de vară în vizită la unchiul D. şi la familia acestuia, şi că nu mai doreşte să se întoarcă în ţară, deoarece s-a acomodat foarte bine acolo, este înscris la medicul de familie şi la şcoală.

Conform istoricului cazului, unchiul şi mătuşa în cauză au susţinut frecvent şi constant bunica în creşterea copilului şi au răspuns prompt solicitărilor reclamantei de a sprijini bunica în procesul de educare a nepotului.

Doamna B. intenţionează să plece şi dânsa la familia fiului, de care este foarte ataşată, deoarece îi este dor de copilul C., pe care l-a crescut de mic, întrucât urmează ziua acestuia, potrivit minutei întâlnirii nr.../SMCPRF/2I.10.2019.

Conform documentelor puse la dispoziţie şi înregistrate la DGASPC Sibiu cu nr.../18.10.2019, familia D. şi E. locuieşte în Irlanda, ..., ..., ..., et..., ap..., într-un apartament proprietate personală, şi se întreţin din veniturile aduse de firma doamnei E., numită ..., înregistrată în Registrul comerţului irlandez în dala de 11.07.2015 cu nr...

Minorul se află în prezent în Irlanda, în grija familiei unchiului D. şi E., iar persoana de plasament, B. urmează să li se alăture.

Copilul urmează cursurile şcolare la St. ..., ..., ..., ..., fiind înscris în clasa a VI-a.

Relaţia copilului cu familia extinsă sunt bune, acesta fiind integrat în familia lărgită a doamnei B.

Cu mama, întreţine relaţii reci, însă va păstra mai des legătura cu aceasta de acum înainte, locuind în apropiere.

În ceea ce priveşte opinia copilului, acesta a arătat că doreşte să rămână în Irlanda în familia unchiului, atât în faţa reprezentanţilor reclamantei, cât şi instanţei de judecată, cu ocazia audierii sale.

Bunica maternă, persoana de plasament, a arătat că intenţionează să se alăture familiei fiului său în Irlanda.

Mătuşa E. şi unchiul D. doresc să se ocupe de copil, iar mama minorului este de acord ca, de fiul ei, să se ocupe în continuare bunica, în casa unchiului.

S-a întocmit raportul de reevaluare detaliată privind situaţia minorului C. nr.../SMCPRF/21.10.2019, cu propunere de încetare a plasamentului de la doamna B., cu domiciliul în S., str..., nr..., jud. S.

În temeiul art. 134 alin. 2 din Lg. nr. 272/2004, al art. 264 C.civ. şi al art. 226 C.pr.civ., s-a procedat la ascultarea în camera de consiliu a minorului C., prin intermediul aplicaţiei WhatsApp, acesta arătând că locuieşte de un an în Irlanda, în familia unchiului său, cu care se înţelege foarte bine.

Merge la şcoală în limba engelză şi se descurcă bine, făcând-şi prieteni.

Cu mama nu ţine legătura, întrucât nu are posibilităţi să vină în vizită la el, dar ţine legătura cu bunica maternă.

Probatoriul administrat în cauză indică faptul că mama minorului nu se preocupă de situaţia acestuia, lăsându-l în grija membrilor familiei extinse (bunica şi unchiul matern al minorului).

La termenul de judecată din 14.10.2020, tribunalul a pus în discuţia părţilor întrunirea în speţă a cerinţelor legale pentru încetarea măsurii de plasament, respectiv dacă există posibilitatea reintegrării minorului în familia extinsă.

Reprezentanta reclamantei a arătat că, în familia extinsă, se poate doar institui plasament, nu se poate dispune o încetare a plasamentului şi reintegrarea minorului în familia extinsă.

A mai arătat că intenţia familiei extinse este de a solicita autoritatea părintească, exercitarea acesteia faţă de minor, însă în Irlanda, acolo unde locuieşte.

A mai arătat că nu s-au făcut demersuri în acest sens, pentru că au nevoie de hotărârea de încetare a măsurii de plasament ce se va pronunţa în prezentul dosar.

Consideră că, în momentul în care încetează măsura de plasament, drepturile şi obligaţiile părinteşti vor reveni mamei minorului, chiar dacă legătura fizică cu aceasta nu este una activă, iar, la acel, moment, mama va putea exercita aceste drepturi şi va putea asigura reprezentarea legală a minorului, sub toate aspectele.

Tribunalul reţine că, potrivit art. 72 din Legea nr. 272/2004 rep. „(1) Împrejurările care au stat la baza stabilirii măsurilor de protecţie specială, dispuse de comisia pentru protecţia copilului sau de instanţa judecătorească, trebuie verificate trimestrial de către direcţia generală de asistenţă socială şi protecţia copilului. (2) În cazul în care împrejurările prevăzute la alin. (1) s-au modificat, direcţia generală de asistenţă socială şi protecţia copilului este obligată să sesizeze de îndată comisia pentru protecţia copilului sau, după caz, instanţa judecătorească, în vederea modificării sau, după caz, a încetării măsurii.”

De asemenea, art.74 din acelaşi act normativ prevede că „La încetarea măsurilor de protecţie specială prin reintegrarea copilului în familia sa, serviciul public de asistenţă socială, organizat la nivelul municipiilor şi oraşelor, persoanele cu atribuţii de asistenţă socială din aparatul de specialitate al primarului, precum şi direcţia generală de asistenţă socială şi protecţia copilului, în cazul sectoarelor municipiului Bucureşti, de la domiciliul sau, după caz, de la reşedinţa părinţilor, au obligaţia de a urmări evoluţia dezvoltării copilului, precum şi modul în care părinţii îşi exercită drepturile şi îşi îndeplinesc obligaţiile cu privire la copil.

În acest scop, acestea întocmesc rapoarte lunare pe o perioadă de minimum 6 luni.” Conform art. 4 lit. b) din Legea nr. 272/2004, prin familie se înţeleg părinţii şi copiii rezultaţi, iar lit. c) a aceluiaşi articol defineşte familia extinsă ca fiind "rudele copilului până la gradul IV inclusiv".

Tribunalul achiesează la punctul de vedere al reclamantei, potrivit căruia interpretarea art. 54 alin. (1) coroborat cu art. 59, art. 60 şi art. 62 alin. (1) din Legea nr. 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului, actualizată, impune concluzia că plasamentul copilului constituie o măsură de protecţie specială cu caracter temporar, care poate fi dispusă în condiţiile prezentei legi, după caz, la o persoană sau familie care trebuie să aibă domiciliul în România şi să fie evaluată de către direcţia generală de asistenţă socială şi protecţia copilului cu privire la garanţiile morale şi condiţiile materiale pe care trebuie să le îndeplinească pentru a primi un copil în plasament.

Tribunalul a mai reținut că, atât dispoziţiile Legii nr. 272/2004, cât şi jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului recunosc că, pentru un părinte şi copilul său, faptul de a fi împreună reprezintă un element fundamental al vieţii de familie, însă, în unele cazuri, măsura plasamentului, care reprezintă o ingerinţă în dreptul la viaţa familială a părinţilor şi copiilor, nu numai că este justificată, dar se şi impune cu necesitate pentru ocrotirea intereselor minorului.

Plasamentul copiilor este, însă, o măsură de protecţie specială, cu caracter temporar, potrivit art. 58 din Legea nr. 272/2004, care va trebui suspendată de îndată ce situaţia o va permite, scopul ultim fiind reunirea copiilor cu părinţii lor.

În speţă, reclamanta a invocat în susţinerea cererii de încetare a măsurii de plasament faptul că nu poate realiza monitorizarea situaţiei copilului aflat în Irlanda şi faptul că persoana de plasament nu mai locuieşte în România.

Potrivit art. 2 din Legea nr. 272/2004 rep., orice măsură privind un copil trebuie să se subsumeze interesului superior al minorului, privit ca principiu diriguitor, astfel că tribunalul a reținut că dificultatea monitorizării situației copilului în speţă, respectiv vidul legislativ intern sau internațional invocat de reclamantă (care nu i-ar permite monitorizarea situaţiei copilului), nu pot conduce la lipsirea minorului aflat în stare de nevoie, de orice formă de protecție.

In dosarul invocat de reclamantă, cu titlu de jurisprudenţă, situația părţilor era diferită, familia stabilită în străinătate se afla în evidențele autorităților competente din țara respectivă (care, de altfel, au sesizat instituțiile din România), beneficiind de prestații sociale din partea acestora pentru minore, astfel că exista un control statal, o supraveghere cu privire la situația minorelor, ipoteză ce nu se regăsește în speță.

Nu s-a dovedit existenţa unei astfel de înregistrări la autorităţile din Irlanda și nici monitorizarea situației minorului de către acestea, ori măcar a faptului că, deși s-au adresat autorităților, familia extinsă nu a putut beneficia de suportul acestora, datorită măsurii de protecție instituite în România, astfel ca instanţa română să aibă garanţia că situaţia minorului urmează a fi reglementată prin preluarea cazului de autorităţile competente din statul de reşedinţă.

Este adevărat că legea specială pretinde, la art. 62 alin. (2), ca persoana care primește în plasament un minor să aibă domiciliul în România, însă, această condiţie trebuie îndeplinită la momentul luării măsurii.

Legea nu prevede ce se întâmplă în situaţia în care, ulterior instituirii plasamentului, persoana de plasament îşi schimbă domiciliul în altă ţară, dar acelaşi act normativ prevede de o manieră limitativă ipotezele în care încetează măsura plasamentului.

Printre aceste ipoteze limitativ prevăzute de lege, nu se regăsește și cea în care persoana de plasament nu mai are domiciliul în România.

A accepta această teză ar presupune o ingerinţă în dreptul oricărei persoane de liberă circulaţie, astfel că trebuie privită cu rezerve şi aplicată limitativ.

Concluzia că nu sunt îndeplinite cerinţele legale pentru încetarea plasamentului se impune cu evidenţă, întrucât forma de protecție este instituită cu privire la minor, iar, în persoana lui trebuie să nu mai fie îndeplinite condiţiile pentru instituirea plasamentului.

In situația în care, cu privire la persoana de plasament nu mai sunt îndeplinite condiţiile legale, reclamanta trebuie să propună o altă persoană sau instituție care să preia minorul aflat în continuare în stare de nevoie.

In speţă, nu s-a procedat de această manieră.

Minorul se află în continuare în situația ce a determinat instituirea măsurii a cărei încetare se solicită, fiind neglijat de mamă, iar, cu privire la persoana acestuia, nu s-a propus o altă măsură de protecție.

Cu privire la bunica maternă, nu s-a dovedit că aceasta nu mai are domiciliul în România, atâta timp cât această ipoteză nu poate fi echivalată, din punct de vedere juridic, cu faptul că aceasta stă perioade diferite de timp în Irlanda, unde se află și minorul.

Este adevărat că minorul stă cu familia unchiului matern, unde este foarte mulțumit, dar, pentru copil trebuie asigurată o formă de protecție în condiţiile legii, fie că vorbim de legea specială (nr. 272/2004) invocată de reclamantă, fie că vorbim de dreptul comun în materie (la care, de altfel, membrii familiei extinse pot să apeleze pentru a obține reglementarea situației legale a copilului).

Se mai reţine că, şi în ipoteza în care s-ar aprecia că minorul nu mai este în stare de nevoie (ceea ce nu este cazul, întrucât starea de nevoie se apreciază prin raportare la familia restrânsă, nu la cea extinsă, cum afirmă, de altfel, chiar reclamanta), şi ar fi admisă cererea de încetare a măsurii de plasament, reclamanta, potrivit art. 74 precitat, ar avea obligaţia de a urmări evoluţia dezvoltării copilului, precum şi modul în care familia îşi exercită drepturile şi îşi îndeplineşte obligaţiile cu privire la copil, scop în care ar trebui să întocmească rapoarte lunare pe o perioadă de minimum 6 luni şi s-ar regăsi, deci, în aceeaşi dificultate de a monitoriza situaţia copilului, pe care o invocă în susţinerea acţiunii.

Pentru aceste motive, Tribunalul a constatat că petitul inițial al acțiunii, de încetare a măsurii de plasament dispuse în privinţa minorului, nu este întemeiat, motiv pentru care urmează a fi respins, întrucât aspectele care au stat la baza stabilirii măsurii de plasament a minorului la bunica maternă nu s-au modificat, nefiind întrunite condiţiile prevăzute de art. 73 alin. (3) şi 74 din Legea nr. 272/2004, pentru încetarea măsurii speciale.

In ceea ce privește cererea modificatoare de acțiune, tribunalul a reținut că, potrivit art. 43 din Legea nr. 272/2004, „Instanţa judecătorească este singura autoritate competentă să se pronunţe, luând în considerare, cu prioritate, interesul superior al copilului, cu privire la: a) persoana care exercită drepturile şi îndeplineşte obligaţiile părinteşti în situaţia în care copilul este lipsit, temporar sau permanent, de ocrotirea părinţilor săi; b) modalităţile în care se exercită drepturile şi se îndeplinesc obligaţiile părinteşti; c) decăderea totală sau parţială din exerciţiul drepturilor părinteşti; d) redarea exerciţiului drepturilor părinteşti.” Dar, art. 44 din același act normativ prevede ipotezele limitative în care instanţa dispune cu privire la modul de exercitare a drepturilor și obligațiilor părintești, și anume: tutela, adopția sau măsuri de protecție prevăzute de legea nr 272/2004, neputându-se dispune doar delegarea drepturilor şi obligaţiilor părinteşti în absenţa uneia dintre cele trei forme de protecţie menţionate.

In privința pârâților nou introduși, nu este îndeplinită niciuna dintre aceste situații, astfel că tribunalul nu poate dispune în sensul cerut.

Această soluție se impune cu atât mai mult, cu cât această cerere ori situaţia nou creată în cazul admiterii cererii nu poate fi echivalată cu o formă de protecţie a minorului, care să poată înlocui măsura plasamentului la bunică, iar, pe cale de consecință, nici această măsură nu poate fi dispusă pentru motivele arătate și pentru că nu se poate suprapune pe măsura existentă și care nu poate înceta.

Aceşti pârâţi vor putea apela la dreptul comun pentru a reglementa situația minorului de care se ocupă în prezent, întrucât, având domiciliul în altă țară, nu pot apela la măsurile de protecţie reglementate de Legea nr. 272/2004.

Împotriva acestei sentințe au formulat apel în termen legal reclamanta DGASPC S. și pârâții D. şi E.

1.Reclamanta DGASPC S. a solicitat să se admită apelul ca fondat și, modificând în totalitate sentința apelată, să se dispună în raport de elementele de fapt și de drept incidente, în sensul admiterii cererii introductive așa cum aceasta a fost modificată la data de 10.11.2020:

Criticile soluției primei instanțe privesc, în principal, greșita aplicare a dispozițiilor legale speciale cuprinse în legea nr.272/2004 și legislația complementară.

Prima instanță a făcut o aplicare restrictivă și literală a prevederilor legii nr.272/2004, contrară scopului acesteia, limitându-se exclusiv la analiza art.73 alin. (3) și art. 74 din acest act normativ, fără a avea în vedere legea în ansamblul său și celelalte referiri ale legii sub aspectul supus analizei instanței.

Procedând în acest mod, prima instanță a pronunțat o soluție fără a mai analiza temeinic fondul, respingând cererea motivat de cele mai sus prezentate.

Considerații juridice în susținerea apelului:

Art. 6 lit. i) din Legea nr. 272/2004 republicată, potrivit căruia unul dintre principiile conform cărora se realizează respectarea și garantarea drepturilor copilului, este acela al asigurării stabilității și continuității în îngrijirea, creșterea și educarea copilului, ținând cont de originea sa etnică, religioasă, culturală și lingvistică, principiu care ar fi încălcat în cazul scoaterii minorului din mediul în care acesta se află, și plasării lui într-un mediu cu risc potențial pentru copil.

A admite raționamentul primei instanțe ar însemna că niciodată instanța nu va putea dispune încetarea unui plasament ci doar înlocuirea acestuia, decât în situația în care se dispune reintegrarea copilului în familia biologică.

Mai mult, în vederea realizării scopului legii nr. 272/2004, pasul următor pe care subscrisa este obligat să îl facă este acela al efectuării tuturor demersurilor ce se impun pentru repatrierea copilului în cauză, aceasta pentru a putea realiza o monitorizare atentă a situației copilului pe teritoriul României.

Solicită instanței de control să aibă în vedere faptul că, în situația de față, nu s-a putut realiza ascultarea copilului prin implicarea autorităților în domeniu, această acțiune întâmpinând dificultăți la nivelul autorităților similare din Irlanda.

Prin urmare, ne vom afla în situația în care se vor întâmpina dificultăți majore în realizarea monitorizării copilului aflat cu măsură de protecție ce trăiește pe teritoriul altui stat decât România.

Prima instanță a ignorat faptul că în situația prezentată nu mai sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 60 din Legea nr. 272/2004 potrivit cărora minorul C. este îndreptățit să beneficieze de măsură de protecția specială, copilul nemaigăsindu-se în niciuna din situațiile prevăzute de acest act normativ pentru a fi necesară menținerea unei măsuri de protecție, condițiile sale de viață fiind diferite față de cele existente la momentul instituirii măsurii de protecție specială.

Pe de altă parte, întrucât minorul nu se mai află pe teritoriul României, nici monitorizarea situației acestuia nu este posibilă astfel încât să se poată verifica dacă mai este necesară sau nu menținerea măsurii de protecției instituită față de copil, respectiv dacă acest copil se mai află sau nu în situație de dificultate.

Art. 72 din Legea nr. 272/2004 coroborat cu an. 6 alin. (l) și art. 7 alin. (1) din Ordinul nr. 1733/2015 privind aprobarea Procedurii de stabilire și plată a alocației lunare de plasament, actualizată, sunt texte de lege prin care legiuitorul impune obligația de a verifica trimestrial împrejurările care au stat la baza stabilirii măsurilor de protecție specială și de a întocmi trimestrial un raport privitor la evoluția dezvoltării fizice, mentale, spirituale, morale sau sociale a copilului C. și a modului în care acesta este îngrijit, crescut și educat.

Măsurile de protecție specială se stabilesc și se aplică în baza planului individualizat de protecție prevăzut de art. 57 din Legea nr. 272/2004 și de dispozițiile Ordinului nr. 286/2006 pentru aprobarea Normelor metodologice privind întocmirea planului individual de protecție iar în condițiile în care minorul în cauză nu mai locuiește pe teritoriul României încă din anul 2019, domiciliul fiind păstrat doar de persoana de plasament a copilului, opinează că nu se mai justifică menținerea măsurii speciale de protecție întrucât ne aflăm în imposibilitatea îndeplinirii obligațiilor ce ne revin potrivit legislației anterior invocate.

În consecință, apreciază că sentința civilă nr. 298/2020 este netemeinică și nelegală, motiv pentru care solicită admiterea apelului formulat și pe cale de consecință să se dispună admiterea acțiunii introductive așa cum aceasta a fost formulată și modificată.

În drept invocă dispozițile art. 466-482 cod procedură civilă cu raportare la prevederile Legii nr. 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

2.

Pârâții D. şi E. contestă decizia luată în privinta minorului C., învederând instanței că minorul este în familia acestora din 3 iunie 2019, termină al doilea an de școala în Irlanda, are o evoluție foarte bună la școala și este bine încadrat în familie, are mulți prieteni și nu vrea să se întoarcă în România.

Soacra sa B. nu locuiește în Irlanda, vine doar în vizită de sărbători.

Arată că au cerut in instanță delegarea drepturilor părintești deoarece întâlnesc dificultăți în reprezentarea intereselor minorului în fața statului irlandez.

Mama copilului a declarat și există declarația scrisă și semnată de ea că nu are nimic împotriva plasării plasamentului în favoarea lor.

Mai mult, copilul a fost maltratat de ea când avea o vârstă fragedă, ea locuiește aproape de ei dar nu are nici un interes față de copil.

Din cauză că a fost maltratat, s-a ajuns la instituirea plasamentul către bunica materna.

Copilul nu se mai întoarce în România, nu este corect să nu poată exercita drepturile părintești (pe care le exercită în prezent).

CURTEA, verificând, potrivit art. 479 din Codul de procedură civilă, în limitele cererii de apel, stabilirea situaţiei de fapt şi aplicarea legii de către prima instanţă, reţine următoarele:

Apelurile sunt nefondate.

Instanța de apel își însușește punctul de vedere a Tribunalului Sibiu, care a argumentat corect și aplicat la situația de fapt de ce anume încetarea măsurii de protecția cu privire la minorul C. nu este în interesul acestuia, dimpotrivă, impunându-se menținerea măsurii.

Art. 72 din Legea nr. 272/2004 rep. dispune că „(1) Împrejurările care au stat la baza stabilirii măsurilor de protecţie specială, dispuse de comisia pentru protecţia copilului sau de instanţa judecătorească, trebuie verificate trimestrial de către direcţia generală de asistenţă socială şi protecţia copilului. (2) În cazul în care împrejurările prevăzute la alin. (1) s-au modificat, direcţia generală de asistenţă socială şi protecţia copilului este obligată să sesizeze de îndată comisia pentru protecţia copilului sau, după caz, instanţa judecătorească, în vederea modificării sau, după caz, a încetării măsurii.”

Din interpretarea coroborată a prevederilor alin. 1 și 2 ale art. 72 reiese că împrejurările care stau la baza luării măsurii de protecție social vizează persoana minorului, și aceleași împrejurări la care face trimitere alin. 2, trebuie analizate de instanță pentru a dispune încetarea măsurii, vizează tot persoana minorului, iar nu împrejurări exterioare, cum ar fi cele invocate de apelanta DGSPC S. cu privire la imposibilitatea monitorizării minorului.

Astfel, se constată că împrejurările care au determinat luarea măsurii plasamentului față de copil nu s-au schimbat, dimpotrivă, este în continuare neglijat de mama, care nu a luat legătura cu acesta, deși locuiește la o distanță mica față de domiciliul actual al copilului, mama nu se preocupă de îngrijirea sau educația fiului său, lăsat în continuare în îngrijirea rudelor sale, respectiv bunica maternă și unchiul /mătușa.

Prin apelul DGASPC S. se invocă prevalența în cauză a principiului interesului superior al minorului, însă aplicarea concretă a acestuia la circumstanțele cauzei, astfel cum o pretinde apelanta, este greșită.

La filele 131 și 133 din dosarul de fond sunt consemnate concluziile reprezentantei apelantei, care, răspunzând la interpelarea instanței, a arătat că nu se poate dispune reintegrarea minorului în familia extinsă, ci numai în familia restrânsă, la mama sa.

Măsura care se poate lua cu privire la minor, raportat la familia extinsă (bunică, unchi și mătușă) este plasamentul, măsură care însă nu s-a cerut în speța de față.

Reprezentanta apelantei a arătat că în momentul în care încetează măsura de plasament, drepturile şi obligaţiile părinteşti vor reveni mamei minorului, iar, la acel moment, mama va putea exercita aceste drepturi şi va putea asigura reprezentarea legală a minorului, sub toate aspectele.

Or, o asemenea finalitate a procedurii judiciare nu poate fi acceptată de către instanță, în condițiile în care legăturile mamei cu copilul sunt sporadice și problematice, acesta fiind plasat la bunica maternă tocmai pentru că a fost abuzat de mama, cu care acum nu mai are nicio legătură.

Practic, în lipsa unei alte măsuri de protecție, minorul va rămâne în grija mamei, acesta va putea exercita toate drepturile părințești, iar nu alte persoane majore care au în grijă, în fapt, copilul.

Or, o asemenea finalitate nu este în interesul minorului, care va rămâne faptic fără nici o persoană care să îi exercite drepturile și să îl reprezinte, în condițiile în care din probatoriul aflat la dosar reiese cu certitudine că mama nu a manifestat vreun interes în reluarea legăturilor cu fiul său.

Situația juridică a minorului va fi îngreunată de ridicarea măsurii de plasament, contrar celor arătate de apelanți, aceasta cu atât mai mult cu cât la dosar nu există nici o dovadă că persoanele care îl îngrijesc în fapt pe minor, unchiul și mătușa sa, au efectuat vreun demers în Irlanda pentru a le fi încredințat minorul sau a se lua cu privire la acesta vreo măsură de protecție potrivit legilor irlandeze.

Deși se invocă că în prezent condițiile de viață ale minorului sunt diferite față de momentul instituirii plasamentului, aspect cu care instanța e de acord, se reține că este vorba numai de condiții faptice (de trai), iar nu de drept.

Din punct de vedere legal, minorul de află în aceeași situație – dacă se dispune încetarea plasamentului, se va afla în situația ca nicio persoană adultă să nu aibă în grijă reprezentarea sa juridică și exercitarea drepturilor și obligațiilor sale.

Argumentul invocat de apelanta DGASPC S., în sensul că este dificilă monitorizarea minorului datorită distanței dintre cele două țări, nu justifică ridicarea măsurii de protecție, fiind doar un inconvenient minor față de consecințele pe care ridicarea măsurii le-ar avea asupra copilului.

Aceasta cu atât mai mult cu cât, astfel cum a arătat și prima instanță, apelanta are obligația de a efectua această monitorizare și 6 luni după ridicarea măsurii, astfel că avantajele practice ale admiterii acțiunii ar fi inexistente cu privire la DGASPC S.

Practica judiciară depusă de apelanta DGASPC S. nu este relevantă, pentru că în speța invocată copiii au fost reintegrați în familia restrânsă, iar autoritățile statului unde locuiau aceștia îi aveau în monitorizare, ceea ce nu este cazul în speță.

În fine, cu privire la cererea cererea modificatoare de acțiune, în mod corect tribunalul, cu trimitere la prevederile art. 43 și 44 din Legea nr. 272/2004, a apreciat că aceste texte prevăd limitativ situațiile în care instanţa dispune cu privire la modul de exercitare a drepturilor și obligațiilor părintești (tutela, adopția sau măsuri de protecție prevăzute de legea nr 272/2004), neputându-se dispune delegarea drepturilor şi obligaţiilor părinteşti în absenţa uneia dintre cele trei forme de protecţie menţionate..

În logica Legii 272/2004, instanțele de judecată pot dispune cu privire la persoana care exercită drepturile şi îndeplineşte obligaţiile părinteşti în situaţia în care copilul este lipsit, temporar sau permanent, de ocrotirea părinţilor săi doar în cazul în care această măsură este accesorie stabilirii tutelei, adopției sau altor măsuri de protecție prevăzute de legea nr. 272/2004, neputându-se dispune măsura delegarea drepturilor şi obligaţiilor părinteşti fără ca anterior sau concomitent să se dispună una dintre cele trei forme de protecţie menţionate de art. 44 din legea 272/2004.

Faţă de considerentele expuse, apreciind legală şi temeinică sentinţa primei instanţe, Curtea, în temeiul art. 480 Cod procedură civilă, va respinge ca nefondate apelurile declarate în cauză.