Decizie nr. 777 din 05.04.2022

”Instituția simulației se referă la existența a două acte juridice, unul public și care nu reprezintă adevărata voință a părților și un al doilea secret, ascuns, care dă însă expresie deplină acestei voințe.

Întrucât actul secret cuprinde manifestarea de voință reală a părților, acesta este menit să producă efectele juridice în vederea cărora a fost încheiat și să contrazică actul public, înlăturând sau modificând în tot ori în parte efectele pe care acesta din urmă ar trebui să le producă.

Pentru a fi în prezenţa simulaţiei este necesar ca actul juridic ascuns să se încheie concomitent sau înainte de încheierea actului public, simulat.”

”Este de necontestat că în cauză nu s-a întocmit un înscris care să materializeze actul secret pretins de către pârâtul reclamant reconvenţional, acesta înţelegând să se folosească de alte mijloace de probă: interogatoriu, martori, alte înscrisuri.

În legătură cu admisibilitatea mijloacelor de probă, în cauză sunt incidente, faţă de momentul la care se pretinde că a fost încheiată convenţia secretă – anul 2007, dispoziţiile Codului civil de la 1864.

Potrivit dispoziţiilor art. 1191 Cod civil, ca regulă, dovada actelor juridice al căror obiect are o valorare ce depăşeşte 250 lei nu se poate face decât prin act autentic sau înscris sub semnătură privată.

Potrivit dispoziţiilor art. 1197 şi 1198 Cod civil, regula nu se aplică atunci când există un început de dovadă scrisă, când părţile convin în orice mod la administrarea altor probe, când a existat o imposibilitate chiar şi morală de preconstituire a înscrisului.

Începutul de dovadă scrisă îl constituie orice înscris, chiar nesemnat, provenind de la partea căruia i se opune şi care face credibil faptul pretins.

Începutul de dovadă scrisă, completat cu declaraţii de martori sau prezumţii poate proba existenţa unei convenţii.

În ceea ce priveşte prezumţiile, vechiul cod civil le defineşte ca fiind consecinţe pe care legea sau judecătorul de trage dintr-un fapt cunoscut la un fapt necunoscut.”

(Secția I civilă, Decizia civilă nr.777/5 aprilie 2022)

Prin acţiunea civilă înregistrată pe rolul Tribunalului Sibiu la data de 25.04.2019 sub nr. dosar .../85/2019, reclamanta A. , în contradictoriu cu pârâtul B., prin care solicită obligarea pârâtului la restituirea sumei de 265.957,46 lei (douasutesaizecişicincimiinouasutecincizecişişaptelei si 46 bani), actualizata la zi cu coeficientul de inflaţie, precum si la dobânda legala aferenta calculate de la data de 11 aprilie 2017 si pina la restituirea efectiva, cu cheltuieli de judecată.

Prin sentinţa civilă nr.../26.03.2021 Tribunalul Sibiu a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocate de pârâtul C. în cadrul cererii reconvenţionale formulate de pârâtul reclamant reconvenţional B.

A admis acţiunea civilă formulată şi precizată de reclamanta pârâtă reconvenţional A. în contradictoriu cu pârâtul reclamant reconvenţional B.

A obligat pârâtul reclamant reconvenţional B. la restituirea în favoarea reclamantei pârâte reconvenţional A. a sumei de 299.447,20 lei (reprezentând valoarea actualizată la data de 31.08.2020 a creanţei de 265.957,46 lei) plus dobânda legală penalizatoare în cuantum de 45.954,20 lei (calculată până la data de 05.10.2020).

A respins cererea reconvenţională (acţiune în simulaţie) formulată de pârâtul reclamant reconvenţional B. în contradictoriu cu reclamanta pârâtă reconvenţional A. şi pârâtul C.

A obligat pârâtul B. la plata în favoarea reclamantei A. a sumei de 18.024,60 – cu titlul de cheltuieli de judecată şi în favoarea pârâtului C. suma de 4.000 lei – cu titlul de cheltuieli parţiale de judecată.

Pentru a pronunța această hotărâre, Tribunalul a reținut următoarele:

Conform contractului de împrumut încheiat la data de 11.05.2016 – înscris sub semnătură privată – reclamanta pârâtă reconvenţional A. a împrumutat pârâtului reclamant reconvenţional B. suma de 265.957,46 lei, cu termen de restituire de 11 luni.

Această sumă de bani a fost virată de către reclamantă pârâtului, la data de 31.05.2016 prin virament bancar, astfel cum rezultă din extrasul de cont bancar de la fila X, unde la „detaliile plăţii s-a notat: creditare conform contract de împrumut din data de 11.05.2016.

Prin prezenta acţiune civilă, reclamanta solicită obligarea pârâtului la restituirea acestei sume de 265.957 lei, actualizată la zi cu coeficientul de inflaţie, precum şi la plata dobânzii legale aferente, calculate începând cu data de 11.04.2017, când trebuia restituit împrumutul, şi până la restituirea efectivă.

Pârâtul reclamant reconvenţional B. susţine că acest contract de împrumut reprezintă un act aparent care nu exprimă voinţa părţilor, solicitând, prin cererea reconvenţională, acţiune în simulaţie, formulată în contradictoriu cu A. şi cu C., să se stabilească existenţa şi conţinutul real, secret, al acordului de voinţă intervenit între părţi şi înlăturarea actului aparent, simulat, constând în contractul de împrumut încheiat la 11.05.2016, care nu exprimă voinţa juridică a părţilor.

Deci, pe de o parte, reclamanta pârâtă reconvenţional A. şi pârâtul C. susţin că reclamanta a dat cu împrumut pârâtului reclamant reconvenţional suma de 265.957,46 lei, cu termen de restituire de 11 luni.

În susţinerea acestei apărări, s-au depus la dosar contractul de împrumut privind suma de 265.957,46 lei, cu termen de restituire de 11 luni, încheiat la data de 11.05.2016 – înscris sub semnătură privată – între reclamanta pârâtă reconvenţional A. şi pârâtul reclamant reconvenţional B., extrasul de cont bancar, unde la „detaliile plăţii s-a notat: creditare conform contract de împrumut din data de 11.05.2016 şi ordinul de plata a acestei sume.

Pe de altă parte, pârâtul reclamant reconvenţional B. susţine că această sumă de bani, în realitate nu i-a fost împrumutată, ci suma virată către el prin bancă de reclamantă reprezintă de fapt, conform înţelegerii dintre părţi, cota parte care i se cuvine din despăgubirile pe care reclamanta le-a primit, urmare a exproprierii terenului pe care aceasta din urmă l-a cumpărat de la proprietar persoană fizică, preţul fiind plătit, în realitate, de B.

Deci, susţine pârâtul reclamant reconvenţional B. că a fost asociat împreună cu alte două persoane la BTI D. SRL şi cu pârâtul C. – acesta din urmă având şi calitate de administrator.

Pe numele societăţii BTI D.

SRL a fost achiziţionată suprafaţa de teren de 10.000 mp din 16.276 mp în UAT M., jud.

S. (contract de vânzare cumpărare din luna august 2007,), iar diferenţa de 6.276 mp a fost achiziţionată de sora pârâtului, reclamanta pârâtă reconvenţional A. (extras CF).

Părţile din proces susţin că, la data achiziţionării terenului, nu au avut cunoştinţă că terenul sus menţionat urma să fie, în viitor, expropriat şi, prin urmare, ar fi avut de încasat despăgubirea (stabilită ulterior, de instanţă, la suma de 583.702,30 lei) de la Statul Român.

Devine, astfel, inexplicabil, de ce se susţine (cel puţin de către B.) că între părţi a existat o înţelegere, în sensul că el cu ceilalţi doi asociaţi ai societății au finanţat achiziţionarea întregului teren în suprafaţă de 16.276 mp, însă suprafaţa de 6.276 mp să fie cumpărată pe numele reclamantei, „cu scopul de a restitui banii către subsemnatul (B.), iar eu să-i distribui conform înţelegerii secrete pe care am făcută-o cu pârâtul C.”

Instanţa a constatat că prin sentinţa civilă nr.../2014 pronunţată de Tribunalul Sibiu în dosarul nr.../85/2013 schimbată prin decizia nr.../2015 pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia, printre altele, a fost admisă în parte acţiunea civilă formulată şi precizată de reclamantele SC BTI D.

SRL Sibiu şi A. împotriva pârâtului Statul Român prin Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România şi în consecinţă, a fost anulată parţial Hotărârea de stabilire a despăgubirilor nr. .../28.11.2013 emisă de Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România, prin Consiliul Local M., jud.

S., Comisia Locală pentru aplicarea Legii 255/2010, numai în ceea ce priveşte cuantumul despăgubirilor cuvenite reclamantelor pentru terenul expropriat în suprafaţă de 14.235 mp (deci, parţial din totalul suprafeţei achiziţionate de cele două cumpărătoare), situat în M., jud.

S., identificat prin parcela nr.../1/14/1, având nr. cadastral .../1.

A fost stabilit cuantumul despăgubirilor la suma de 339.220 Euro (23,83 euro/mp) şi obligat pârâtul să plătească reclamantelor această sumă, sau echivalentul în lei la data plăţii.

Deşi nu s-a făcut dovada că ar fi existat vreo înţelegere între părţi cu privire la achiziţionarea terenului cu scopul de a obţine, ulterior, despăgubiri din partea statului pentru exproprierea imobilului, pârâtul reclamant reconvenţional susţine că suma primită cu titlul de despăgubire de la stat trebuia împărţită între părţi, conform schemei de la fila X dosar şi că, de fapt, suma (265.957,46 lei) primită prin virament bancar de la reclamantă cu titlul „fals” de împrumut, reprezintă suma pe care acesta trebuia să o primească, conform înţelegerii, respectiv partea lui din despăgubirile plătite de stat urmare a exproprierii terenului.

Copiile contractelor de împrumut sau a antecontractelor de vânzare cumpărare depuse la dosar de pârâtul B. nu pot susţine cu temei acţiunea în simulaţie formulată de acesta.

Nici schema în care părţile şi-ar fi calculat şi împărţit banii obţinuţi de la stat din despăgubirea de pe urma exproprierii – şi despre care nici una dintre părţi nu a declarat că ar fi ştiut, anterior înţelegerii, că ar urma exproprierea terenului – nu dovedeşte înţelegerea dintre părţi.

Acest înscris este redactat de către B. şi nu poate fi opus, în consecinţă, nici unei alte părţi, în lipsa asumării de către acea parte a conţinutului înscrisului, măcar prin semnătură.

Reclamanta şi pârâtul C nu au recunoscut cele susţinute de pârâtul reclamant reconvenţional B. prin cererea reconvenţională şi nici declaraţiile martorilor propuşi de acesta din urmă nu sunt relevante raportat la acţiunea în simulaţie.

Prin simulaţie se înţelege operaţiunea juridică în cadrul căreia printr-un act juridic public, dar aparent, denumit şi simulat, se creează o altă situaţie juridică decât cea stabilită printr-un act juridic ascuns, secret, dar adevărat, denumit şi contraînscris.

Prin urmare, în cazul simulaţiei, voinţa reală a părţilor nu este reflectată în actul public, ci în actul secret.

Este adevărat că, aşa cum susţine pârâtul reclamant reconvenţional B., simulaţia poate fi întâlnită, nu numai în materia contractelor, ci şi în cazul actelor juridice unilaterale, însă instanţa apreciază că, aşa cum este cazul în speţă, nu poate fi opus un act redactat de către o singură parte, celorlalte părţi adverse, atâta timp cât acestea nu îl recunosc sau nu şi l-au însuşit în vreun fel (semnătură, redactare, etc.), atâta timp cât nu există acordul autorului, dar şi al destinatarului ori atâta timp cât nu poate fi considerat un început de probă scrisă în sensul art. 310 C.pr.civ.

Aceste aspecte rezultă din dispoziţiile art. 1293 C.civ., text de lege conform căruia Dispoziţiile referitoare la simulaţie se aplică în mod corespunzător şi actelor juridice unilaterale destinate unei persoane determinate, care au fost simulate prin acordul dintre autorul actului şi destinatarul său.

De asemenea, se reţine că potrivit art. 1289 alin. 2 C.civ. - Cu toate acestea, contractul secret nu produce efecte nici între părţi dacă nu îndeplineşte condiţiile de fond cerute de lege pentru încheierea sa valabilă.

În speţă, nu există un contraînscris care să îndeplinească condiţiile de fond cerute de lege; pârâtul reclamant reconvenţional susţine că el este cel care a susţinut financiar tranzacţiile privind terenul în cauză.

În această situaţie, chiar şi pentru termen scurt, era necesar ca acesta să aibă în vedere că art. 1011 C.civ. prevede că (1) Donaţia se încheie prin înscris autentic, sub sancţiunea nulităţii absolute. (2) Nu sunt supuse dispoziţiei alin.(1) donaţiile indirecte, cele deghizate şi darurile manuale. (3) Bunurile mobile care constituie obiectul donaţiei trebuie enumerate şi evaluate într-un înscris, chiar sub semnătură privată, sub sancţiunea nulităţii absolute a donaţiei.(4) Bunurile mobile corporale cu o valoare de până la 25.000 lei pot face obiectul unui dar manual, cu excepţia cazurilor prevăzute de lege.

Darul manual se încheie valabil prin acordul de voinţe al părţilor, însoţit de tradiţiunea bunului.

Prin urmare, pârâtul reclamant reconvenţional B. nu a făcut dovada celor susţinute prin cererea reconvenţională; nici anterior încheierii contractului de vânzare prin care societatea comercială şi reclamanta au achiziţionat terenurile, în sensul că acesta ar fi susţinut financiar această operaţiune de cumpărare, nici ulterior, în sensul că virarea sumei de bani prin cont bancar nu reprezintă ceea ce apare menţionat la detalii plată, ci de fapt, o plată urmare a unei înţelegeri cu reclamanta.

Nimic nu ar fi împiedicat părţile ca menţiunea din rubrica detalii plată (aşa cum apare în extrasul de cont) să fi fost înlocuită cu o altă operaţiune/denumire, de exemplu restituire împrumut, investiţii, etc., respectiv să fi fost menţionată o operaţiune care nu l-ar fi obligat pe pârât la restituire, dacă într-adevăr acesta nu a împrumutat suma de bani respectivă şi, în acelaşi timp, să fie vorba de o menţiune care să justifice băncii tranzacţia.

Pârâtul reclamant reconvenţional B. susţine că contractul de împrumut este fictiv, că în realitate nu s-a încheiat nici un act juridic.

Literatura de specialitate menţionează că, de cele mai multe ori, scopul simulaţiei prin încheierea unui act juridic fictiv este ilicit.

În speţă, nu s-a dovedit acest lucru, a operaţiunii ilicite, buna credinţă a părţilor fiind prezumată, conform art. 14 C.civ.

Acţiunea în simulaţie este acea acţiune în justiţie prin care se urmăreşte dezvăluirea caracterului mincinos al contractului public şi existenţa unui alt contract, cel secret, care corespunde voinţei reale a părţilor.

În speţă, existenţa actului secret nu a fost dovedită de către pârâtul reclamant reconvenţional, cu respectarea dispoziţiilor art. 309 şi a art. 310 C.pr.civ.

Chiar şi circuitul banilor, dacă ar fi fost stabilit, aşa cum a solicitat acesta în probaţiune, nu ar fi fost o probă suficient de solidă, care să înfrângă puterea doveditoare a înscrisului reprezentat de contractul de împrumut, însuşit de pârât prin semnarea acestuia, precum şi primirea banilor prin virament bancar cu menţiunea creditare conform contract de împrumut din data de 11.05.2016.

Relativ la cele susţinute de B., în sensul că înţelegerea ar fi fost încheiată, atât cu reclamanta, cât şi cu pârâtul C., având în vedere că pârâtul a fost administrator şi acţionar la societatea comercială în care şi B. a fost acţionar, instanţa a apreciat că excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocate de pârâtul C. în cadrul cererii reconvenţionale formulate de pârâtul reclamant reconvenţional B. este neîntemeiată, sens în care a fost respinsă.

Clarificând situaţia acţiunii în simulaţie formulată prin cererea reconvenţională de către pârâtul reclamant reconvenţional B., în sensul netemeiniciei acesteia, instanţa a analizat în continuare pretenţiile reclamantei.

Astfel, aşa cum s-a arătat mai sus, în susţinerea cererii reclamantei, aceasta a depus la dosar copia contractului de împrumut, însuşit de pârât prin semnătură, a depus la dosar extrasul de cont bancar din care rezultă virarea banilor către pârât cu menţiunea creditare conform contract de împrumut din data de 11.05.2016, sumă de bani acceptată de pârât cu această menţiune.

Fiind făcută dovada de către creditor, în sensul existenţei creanţei, a cuantumului ei şi a datei scadenţei, era necesar ca debitorul să facă dovada plăţii acestei datorii.

În speţă, pârâtul refuză restituirea banilor, susţinând că de fapt nu are vreo datorie către reclamantă, că de fapt acea sumă de bani reprezintă o plată datorată de reclamantă pârâtului, iar detaliile plăţii au fost făcute în acel sens, doar pentru a se justifica la bancă transferul banilor.

Apoi, instanţa a avut în vedere art. 2159 alin. 2 C.civ. care prevede că până la proba contrară, împrumutul care are ca obiect o sumă de bani se prezumă a fi cu titlu oneros.

În cauză, a fost întocmit raportul de expertiză contabilă – probă ştiinţifică, din concluziile căruia rezultă că actualizarea creanţei (de 265.957,46 lei) până la data de 31.08.2020 este în sumă de 299.447,20 lei, iar dobânda legală penalizatoare până la data de 05.10.2020 este în cuantum de 45.954,20 lei.

Prin obiecţiunile la raportul de expertiză formulate de pârât, instanţa constată că acesta nu aduce critici pertinente raportului, ci doar formulează apărări fără legătură cu întocmirea sau concluziile raportului de expertiză.

Instanţa a reţinut dispoziţiile art. 6 din OG nr. 13/2011 - Dobânda trebuie să fie stabilită prin act scris. În lipsa acestuia se datorează numai dobânda legală.

Având în vedere aceste considerente de fapt şi de drept, instanţa a apreciat cererea reclamantei ca fiind întemeiată, sens în care o va admite şi va dispune în consecinţă.

În vederea reparării integrale a prejudiciului produs reclamantei prin nerestituirea la termen a împrumutului, instanţa a avut în vedere creanţa actualizată şi dobânda legală stabilite prin raportul de expertiză contabilă întocmit în cauză.

Pârâtul susţine că este inadmisibilă cererea reclamantei privind actualizarea creanţei şi dobânda legală, întrucât aceasta se poate efectua doar în cadrul executării silite.

Este adevărat că reclamanta, în cuprinsul cererii, a arătat că actualizarea creanţei şi calculul dobânzii legale se va face în cadrul executării silite, însă, pe de o parte, instanţa nu poate ignora cererea – fila 1 dosar – în care reclamanta solicită restituirea sumei actualizate la zi la zi cu coeficientul de inflaţie, precum şi la plata dobânzii legale aferente, calculate începând cu data de 11.04.2017, când trebuia restituit împrumutul, şi până la restituirea efectivă, iar pe de altă parte, dacă va fi cazul, în etapa executării silite, executorul judecătoresc are posibilitatea de a face aplicarea dispoziţiilor art. 628 C.pr.civ.

Având în vedere soluţia de admitere a acţiunii civile principale şi de respingere a cererii reconvenţionale, aflându-se în culpă procesuală, în temeiul art. 453 C.pr.civ., instanţa a obligat pârâtul B. la plata sumelor, astfel: în favoarea reclamantei – suma de 18.024,60 lei, reprezentând taxa judiciară de timbru - 8.764, 6 lei (ajutor public judiciar prin eşalonarea plăţii), onorariu expert 700 lei + 1.060 lei şi onorariu avocat 3.500 lei + 4.000 lei şi pârâtului C. suma de 4.000 lei, redusă în baza art. 451 alin. 2 C.pr.civ. de la suma totală de 7.500 lei (3.500 lei+ 4000 lei), având în vedere că deşi apărarea a formulat-o şi în favoarea reclamantei (sora sa), acesta a avut doar calitatea de pârât în cererea reconvenţională, iar raportat la complexitatea cererii reconvenţionale, suma de 4.000 lei este proporţională şi justă în favoarea pârâtului.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâtul reclamant reconvenţional B. solicitând, în principal, anularea în tot a sentintei atacate si trimiterea cauzei spre rejudecare în fond, cu consecinta refacerii raportului de expertiza, în temeiul art. 480 alin. (3), teza a II-a Cod proc. civ., iar în subsidiar, schimbarea în tot a sentintei atacate, cu consecinta respingerii cererii principale de restituire a sumei si admiterea cererii reconventionale formulata în fond, în temeiul art. 480 alin. (2) Cod proc. civ.

În motivare, cu privire la solicitarea de anulare a sentinței atacate, a arătat că prima instanta a reținut ca nu au fost aduse critici pertinente raportului, ci doar s-au formulat aparari fara legatura cu intocmirea sau concluziile raportului de expertiza aceasta constatare facand-o doar prin motivarea sentinte atacate, fara a se fi pronuntat în vreun fel în timpul cercetarii judecatoresti și administrarii probatoriului, cum corect ar fi fost.

Instanta nu s-a pronuntat asupra obiectiunilor formulate, asa cum reiese din încheierea din data de 12.11.2020, cat si din încheierea de la termenul din 21.01.2021, astfel ca prin aceasta omisiune da a se pronunta la termen asupra obiectiunilor la raportul de expertiza formulate în termenul legal, i-a fost incalcat dreptul la un proces echitabil si dreptul la aparare prevazut de art. 13 Cod proc. civ, cu trimitere la dispozitiile art. 6 din Conventia Europeana a Drepturilor Omului, privind garantarea dreptului la un proces echitabil.

În ceea ce privește solicitarea subsidiară, de schimbare a sentinței, a arătat că instanța nu a înțeles pe deplin speta dedusa judecatii, reținând că ”părţile din proces susţin că, la data achiziţionării terenului, nu au avut cunoştinţă că terenul sus menţionat urma să fie, în viitor, expropriat şi, prin urmare, ar fi avut de încasat despăgubirea (stabilită ulterior, de instanţă, la suma de 583.702,30 lei) de la Statul Român.

Devine, astfel, inexplicabil, de ce se susţine (cel puţin de către B.) că între părţi a existat o înţelegere, în sensul că el cu ceilalţi doi asociaţi ai societății au finanţat achiziţionarea întregului teren în suprafaţă de 16.276 mp, însă suprafaţa de 6.276 mp să fie cumpărată pe numele reclamantei, cu scopul de a restitui banii către B., iar el să-i distribuie conform înţelegerii secrete pe care a făcută-o cu pârâtul C.”

A învederat că înțelegerea a fost ca din suprafața totala de 16.276 mp, cumpărată și achitată de către societate, să fie trecută pe numele societății 10.000 mp, cu scopul de a se construi pe el o hala de producție, iar diferența de 6.276 mp sa fie trecută pe numele surorii administratorului statutar de atunci, C., cu acordul acesteia, cu scopul ca în viitor, după ce-i va crește valoarea, să-l vândă și să împartă banii.

La data achiziționării terenului în suprafața de 6.276 mp pe numele d-nei A., nu știau ca urma să se construiască autostrada care va îngloba și acel teren și ca Statul Roman îl va expropria pentru utilitate publică, ci au avut în vedere doar o investiție pentru viitor, având în vedere ca în aceea perioada valoarea terenurilor era în continua creștere.

Instanța de fond reține în mod greșit în considerentele sale ca nici schema în care părțile și-ar fi calculat împărțirea banilor obținuți din despăgubiri de pe urma exproprierii și unde niciuna din părți nu au recunoscut cele susținute de subsemnatul referitor la înțelegerea avută, nu sunt relevante în raport la acțiunea simulației.

În doctrină s-a admis că actul public este simulat atunci când nu a fost încheiat un act secret.

În privința probei simulației, contractul aparent sau public este prezumat că exprimă adevărul, adică voința reală a părților, până în momentul în care se dovedește contrariul.

Chestiunii probei simulației, legiuitorul îi dedică art. 1292 noul Cod civil, aplicabil spetei de fată prin raportare la data întocmirii acestuia - 11.05.2016, dispozițiile art. 3 din Legea nr. 71/2011 de punere în aplicare a noului Cod civil, acest text fiind completat însă cu regulile generale aplicabile în materie de probațiune.

Instanța de fond reține că simulația poate fi întâlnită și în cazul actelor juridice unilaterale, însă apreciază că, așa cum este cazul în speță, nu poate fi opus un act redactat de către o singura parte celorlalte parți adverse, atâta timp cât acestea nu-l recunosc și nu l-au însușit în vreun fel, fără a lua în calcul că soluționarea dosarului trebuie să privească probatoriul în ansamblul sau și nu faptul că părțile adverse declară că nu recunosc actul secret.

În ceea ce privește acțiunea principală, din motive obiective, fiind în imposibilitatea morală de a le cere la momentul întocmirii schemei de împărțire a banilor să semneze acel act secret ce reprezintă voința reală, nu înseamnă că trebuie să se accepte în totalitate că aceștia nu și-au însușit actul, fără a se efectua o cercetare amănunțită și asupra celorlalte acte din dosar.

Contractul de împrumut încheiat în data de 11.05.2019 cu intimata A. reprezintă un act aparent, simulat, inopozabil părților, care nu exprimă voința reală juridică a părților, acesta reprezentând doar un act justificativ pentru a fi prezentat la banca pentru efectuarea plății și care în realitate ascunde o altă înțelegere reală, diferită, care exprimă voința reală prin actul secret- schema de împărțire a banilor - Anexa 3.

In aceeași zi în care a fost cumpărată suprafața de 10.000 mp de către societate și la același notar public, a fost încheiat și actul de vânzare pentru suprafața de 6.276 mp. pe numele intimatei reclamante A., fără ca aceasta să plătească nicio suma fostului proprietar, suma fiind achitată de către apelant și societate, astfel ca în CF. nr...N-M. apar ca și proprietari BTI D.

SRL și A.

Chiar dacă în contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.../21.08.2007 de către B.N.P.

E., se specifică faptul că vânzătorul a primit prețul terenului în suma de 2.100 lei, în realitate aceasta suma a fost plătită tot de societate și apelant, în baza înțelegerilor avute atât cu C., cu A. cât și cu vânzătorul G.

De altfel, se vede foarte clar că prețul de 2.100 lei achitați în contractul de vânzare-cumpărare indicat mai sus, privind suprafața de 6.276 mp. este neserios și nu reflectă realitatea prin comparație cu suma plătită de către societatea BTI D.

SRL de 97.656 euro, echivalentul sumei de 319.863 lei, conform contract de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.../21.08.2007 de către BNP E.

Așa cum se specifică în ambele contracte de vânzare-cumpărare lotul vândut de către vânzător privea un întreg în suprafață de 16.276 mp, iar din aceasta suprafață s-a vândut cota de 10.000/16.276 mp din întreg, către BTI D.

SRL, la prețul de 97.656 euro, conform contract de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.../21.08.2007 de către BNP E., și suprafață de 6.276/16.276 mp din întreg, conform înțelegerii avute cu vânzătorul, apelantul, societatea prin C. și sora acestuia A., la prețul de 2100 lei conform contract de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.../21.08.2007 de către B.N.P.

E., această suma fiind una simbolică în comparație cu diferența de 10.000 mp cumpărată de către societatea BTI D.

SRL.

Dacă împărțim suma de 319.863 lei cu care societatea BTI D.

SRL a cumpărat cei 10.000 mp din întregul suprafeței de 16.276 mp, rezultă un preț de cca 32 lei/m.p., în timp ce dacă împărțim suma de 2.100 lei cu care a fost cumpărată suprafața de 6.276 mp rezultă un preț derizoriu de cca 0,33 lei/mp).

De altfel, dacă nu ar fi existat aceasta înțelegere, vânzătorul nu ar fi avut niciun interes să vândă părți din întregul de 16.276 m.p., respectiv suprafața de 10.000 mp. având un preț de cca 32 lei/mp, ajungând la valoarea de 319.863 lei, în timp ce o alta parte considerabilă în suprafață de 6.276 mp doar cu un preț simbolic de 0.33 lei/mp. obținând o suma de doar 2.100 lei, în timp ce ar fi putut obține în realitate suma de cca. 200.830 lei (6.276 mp x 32 lei).

De aici se poate observa că bazele actului secret - Anexa 3 depusă la dosar și care reprezintă voința reala a părților, încheiat ulterior la data de 11.05.2016 și-a produs efectul înțelegerii secrete, manifestând voința reală, respectiv de a se valorifica acest teren ulterior și de a se împărți suma obținută între apelant și C., în timp ce cumpărătorul A. primea doar un comision din această tranzacție.

De altfel, chiar intimatul C. a recunoscut în ședința publică de la termenul din data de 11.03.2021. că întreaga suma a fost încasată de către acesta și nu de către sora sa, A., invederând instanței de fond că poate chiar să aducă extrasul de cont în acest sens.

Sigur că instanța de fond putea și trebuia să cerceteze și să afle de ce suma din despăgubiri obținute pentru suprafața de 6.276 mp. nu a fost încasata de către așa-zisul proprietar A., ci de către fratele sau B., cel care în fapt a fost artizanul înțelegerii secrete.

Cum C. este de fapt beneficiarul real al despăgubirilor în suma de 583.702,3 lei acordate de către CNADR și nu A., se confirma fără puțina de tăgadă faptul că înțelegerea secretă încheiată în data de 11.05.2016 prin Anexa 3, și-a produs efectul, în sensul că apelantul a primit suma de 265.958 lei, prin actul aparent, simulat ce a constat în contract de împrumut, suma de 217.603 lei îi revenea intimatului-pârât C. conform înțelegerii, suma de 6.750 lei îi reveneau intimatei-reclamante A. ca reprezentând comision (compus din 3037 lei procentual din partea lui C. și 3713 lei procentual din partea apelantului), urmând a rămâne indisponibilizata suma de 93.392,37 lei, reprezentând 16% impozit pentru întreaga sumă încasată, până va fi emisa decizia de impunere, suma care în realitate a rămas tot în contul lui C.

Apelantul prezumă rezonabil ca după ce intimatul-pârât C. a încasat suma din despăgubire obținută pentru suprafața de 6.276 mp, a achitat către sora sa intimata-reclamantă A. comisionul stabilit prin voința părților - schema de împărțire a banilor, astfel că intervenția instanței superioare de apel în sensul pronunțării unei hotărâri juste și temeinice, impune necesar efectuarea cercetării sub acest aspect, dispunând în temeiul art. 293 alin. (1) Cod proc. civ. în sarcina intimaților să depună la dosar extrasele de cont pentru a se verifica trasabilitatea sumei încasate din despăgubire și ulterior distribuirea lor, inclusiv ce s-a întâmplat cu suma de 93.392,37 lei, reprezentând 16% impozit pentru întreaga suma încasată.

Apreciază că distribuirea sumelor s-a efectuat conform voinței reale a patilor stabilite prin schema de împărțire a banilor, având în vedere că la acea dată erau în relații bune.

De altfel, apar unele desincronizări în răspunsurile date de către reclamanta A., la întrebarea nr. 10 din interogatoriu unde afirmă că banii împrumutați de către aceasta apelantului proveneau din încasarea obținută din despăgubirea terenului expropriat, în timp ce intimatul-paratul C. susține că întreaga suma a despăgubirii a încasat-o el și nu sora sa, astfel se pune întrebarea de unde a avut intimata-reclamantă bani să-l împrumute, iar la întrebarea nr. 17 nu neaga faptul ca unicul scop al confecționării contractului de împrumut a fost acela doar de act justificativ pentru bancă și nu reflecta acordul de voință al părților.

La întrebarea nr.11 din interogatoriu luat intimatei-reclamanta A. „De ce suma împrumutata nu este o suma fixa, ci este o suma cu zecimale, unități și subunități?, aceasta a răspuns: ”suma reprezintă contravaloare facturi ale pârâtului pentru achiziționarea unui manej + cai", iar intimatul-pârât C. la întrebarea nr. 12 din interogatoriu „De ce suma din actul simulat-aparent contract de împrumut nu este o suma fixă, ci este o suma cu zecimale, unități și subunități și corespunde întocmai calculelor efectuate de către noi în data de 11.05.2016, reprezentând act secret?", a răspuns „suma corespunde facturilor prezentate de pârât și calculelor făcute în baza acestor facturi pentru ce urma să facă.

Achiziționase pe societate manej de cai, boxe de cai + amenajările aferente în Cornatel", acesta depunând la dosarul cauzei la termenul din data de 11.03.2021 mai multe documente, printre care și așa zisele facturi în baza cărora apelantul ar fi solicitat suma împrumutată, suma ce nu reprezintă o suma fixa, ci o suma ce conținea zecimale, unități și subunități.

Dacă analizăm facturile depuse de către intimați la dosar în susținere, se poate observa pe de o parte că acestea nu privește societatea BTI D.

SRL, ci alte societăți, respectiv BTI P SRL, R H SRL, iar pe de alta parte suma nu corespunde cu cea pe care sustin ei ca ar fi imprumutat-o.

De obicei, în practica, în cazul în care o persoana fizica imprumuta o suma de la o alta persoana fizica, imrumutatul solicita o suma fixa si nu o suma ce contine zecimale, unitati si subunitati.

În plus, o persoana fizica care imrumuta bani de la o alta persoana fizica, nu are de ce sa justifice suma solicitata prin prezentarea facturilor, ci este doar o intelegere intre aceste persoane.

Apelantul a susținut că nu a imprumutat nicio suma de bani, cu atat mai putin nu ar fi imrumutat o suma compusa din zecimale, unitati si subunitati.

Este curios cum din anul 2017, cand teortic ar fi expirat termenul de restituire a sumei si pana în anul 2019, cand a introdus actiunea în pretentii, intimatii nu i-au solicitat niciodata sa restitui asa-zisa suma imprumutata.

El a luat cunostinta doar cand a fost citat de catre instanta.

Ulterior luarii la cunostinta, cand a avut o discutie cu intimatul-parat C pe marginea actiunii introduse da catre sora sa, acesta i-a dezvaluit frustrarea pe care o avea de mult, respectiv ca pe timpul cat a fost administratorul societatii B T I D SRL, ar fi trebuit sa primeasca o suma de 42.000 euro, astfel ca daca îi va plati aceasta suma, isi va retrage cererea din instanta (in sensul ca îi va cere surorii sale sa renunte la cererea introductiva, avand în vedere ca el este artizanul acestei cereri si nu sora sa, care facea absolut tot ce-i cerea acesta).

În drept a invocat art. 466 NCpc.

Intimații A și C au formulat fiecare întâmpinare prin care au solicitat respingerea apelului, cu cheltuieli de judecată.

În motivare, au arătat în ce priveste solicitarea apelantului privind anularea in tot a sentintei civile atacate si trimiterea cauzei spre rejudecare in fond, aceasta nu se incadreaza in teza finala a art. 480 alin. 3 din C.p.civ., intrucat aceasta face vorbire de dezlegarea data problemelor de drept de către instanța de apel, precum și necesitatea administrării unor probe, obligatorii pentru judecătorii fondului.

Proba expertizei a fost administrata in conditii de contradictorialitate apelantul avand posibilitatea de a formula obiective si obiectiuni la aceasta.

În ceea ce privește solicitarea apelantului de schimbare a sentinței, intimatul C a reiterat lipsa calității sale procesuale întrucât sora sa l-a împrumutat pe apelant.

Apelantul parat invoca ca fiind actul secret, un act individual scris de el personal care este datat 11.05.2016 si solicita instantei sa faca aplicare dispozitiilor art. 1293 din C. civ., însă aceste dispozitii se aplica doar actelor juridice unilaterale destinate unei persoane determinate, care au fost simulate prin acordul dintre autorul actului și destinatarul său .

Acest inscris individual este un act întocmit pro causa de catre pârât si semnat numai de el, nu poate fi considerat act juridic în sensul actului secret, reprezentând o ciorna privind modalitatea de impartire procentuala a unor sume, care nu poate fi opus tertilor de buna credinta.

Simulatia actului unilateral secret invocata de catre parat în conditiile art. 1293 din C. civ. nu exista in lipsa unui acord simulatoriu si a unui act juridic individual destinat.

Actul secret poate să ia forma unui act unilateral, întrucat "acordul simulatoriu", sugerează o reprezentare comună a părtilor, anterior încheierii actului public și actului secret, reprezentare comună in care părtile să organizeze intreaga operatiune a simulatiei și toate manoperele prin care se va disimula adevărata relatie dintre ele față de terti.

În aces caz, acordul simulatoriu este sinonim cu intentia părților de a simula și constă în voința lor ca acea operatiune juridică să producă toate efectele juridice specifice simulatiei.

Intenția de a simula se obiectivează in acordul simulator al părtilor, acord care intervine cel târziu în momentul perfectării actului secret în sens de negotium.

Simulatia este posibilă numai in cazul actelor juridice unilaterale supuse comunicării, deoarece se poate realiza actul secret (inclusiv acordul simulatoriu) intre autorul manifestării unilaterale de voință (actul aparent) și cel căruia aceasta trebuie să îi fie adusă la cunoștință pentru a produce efecte juridice, precum și în cazul actelor juridice unilaterale nesupuse comunicării, dar care au un destinatar determinat sau determinabil, întrucât cu acesta din urmă se poate încheia actul secret (acordul simulatoriu).

În drept au invocat art. 471 alin. 5 NCpc, art. 2192 și art. 2193 C. civ. și art. 453 NCpc.

CURTEA, verificând, potrivit art. 479 din Codul de procedură civilă, în limitele cererilor de apel, stabilirea situaţiei de fapt şi aplicarea legii de către prima instanţă, reţine următoarele:

În ceea ce privește solicitarea de anulare a sentinței, cu trimitere spre rejudecare, în temeiul art. 480 alin. (3), teza a II-a NCpc, se constată că nu sunt incidente dispozițiile legale invocate, care vizează soluționarea fără a intra în judecata fondului și judecarea în lipsa părții nelegal citate.

În speță, apelantul a susținut că prima instanță ar fi omis să se pronunțe la termen asupra obiecțiunilor la raportul de expertiză, pronunțându-se doar prin considerentele sentinței, în sensul că sunt apărări fără legătură cu întocmirea sau concluziile raportului de expertiză.

Pe de o parte, critica nu se încadrează în cele două ipoteze avute în vedere de legiuitor, iar pe de altă parte, apelantului nu i-a fost încălcat dreptul la un proces echitabil și dreptul la apărare, având în vedere că instanța a pus în discuție obiecțiunile sale la raportul de expertiză la termenul de judecată din 21.01.2021, fiind o omisiune faptul că nu s-a menționat în încheiere soluția de respingere a acestora.

Apelantul avea posibilitatea să critice prin apel neîncuviințarea obiecțiunilor, sau să solicite refacerea raportului de expertiză, însă nu a solicitat acest lucru.

Prin urmare, critica vizând anularea sentinței este neîntemeiată.

Pe fond, se reține că reclamanta A a învestit instanța cu o acțiune în pretenții prin care a solicitat obligarea pârâtului B să îi restituie suma de 265.957,46 lei, pe care pretinde că a împrumutat-o acestuia în baza contractului încheiat la data de 11.05.2016, sub forma unui înscris sub semnătură privată.

Pârâtul reclamant reconvenţional B a formulat în contradictoriu cu A și C cerere reconvențională – acţiune în simulaţie, solicitând să se stabilească existenţa şi conţinutul real, secret, al acordului de voinţă intervenit între părţi şi înlăturarea actului aparent, simulat, constând în contractul de împrumut încheiat la 11.05.2016, care nu ar exprima voinţa juridică a părţilor.

În cauză, trebuie analizată mai întâi acțiunea în simulație formulată pe cale reconvențională, prin care se tinde la paralizarea acțiunii principale.

Instituția simulației se referă la existența a două acte juridice, unul public și care nu reprezintă adevărata voință a părților și un al doilea secret, ascuns, care dă însă expresie deplină acestei voințe.

Întrucât actul secret cuprinde manifestarea de voință reală a părților, acesta este menit să producă efectele juridice în vederea cărora a fost încheiat și să contrazică actul public, înlăturând sau modificând în tot ori în parte efectele pe care acesta din urmă ar trebui să le producă.

Pentru a fi în prezenţa simulaţiei este necesar ca actul juridic ascuns să se încheie concomitent sau înainte de încheierea actului public, simulat.

Acţiunea în simulaţie este acea acţiune în justiţie prin care se urmăreşte dezvăluirea caracterului mincinos al contractului public şi existenţa contractului secret, care corespunde voinţei reale a părţilor.

Efectul admiterii unei acţiuni în simulaţiei constă în înlăturarea efectelor contractului public, singurul contract eficient rămânând cel secret, în măsura în care îndeplineşte condiţiile de valabilitate.

În speţă, pârâtul reclamant reconvenţional a invocat caracterul simulat al contractului de împrumut încheiat cu reclamanta, susţinând că remiterea sumei de 265.957,46 lei în realitate reprezintă plata părții sale din despăgubirile încasate în urma exproprierii terenului cumpărat pe numele reclamantei, dar finanțat de el împreună cu pârâtul C, iar nu un împrumut.

În acest context, Curtea reține că este neîntemeiată apărarea intimatului C prin care a reiterat lipsa calității sale procesuale pasive având în vedere că doar sora sa l-a împrumutat pe apelant.

Or, calitatea procesuală pasivă a pârâtului C se raportează la cererea reconvențională formulată în cauză, dispozițiile art. 209 alin. 2 NCpc permițând chemarea în judecată ca pârâți a altor persoane decât reclamantul.

În cauză, pârâtul reclamant reconvențional afirmă existenței elementelor componente ale simulației, anume: actul public, actul secret și acordul simulatoriu.

Astfel, actul public este contractul de împrumut încheiat la data de 11.05.2016 între reclamanta A și pârâtul B, pentru suma de 265.957,46 lei, contract întocmit sub forma unui înscris sub semnătură privată, în legătură cu care pârâtul reclamant reconvenţional afirmă că nu materializează voinţa reală a părţilor, fiind întocmit doar pentru că banca solicita o justificare pentru a efectua transferul sumei menţionate.

Actul secret (în sens de negotium) afirmat de pârât este reprezentat de convenția dintre A, B și C, de achiziționare a unui teren în anul 2007, pe numele lui A și împărțirea prețului revânzării, după creșterea valorii imobilului, cu comision pentru A

Actul juridic ascuns, astfel cum este afirmat de către pârâtul reclamant, este anterior actului public de care se prevalează reclamanta, având în vedere că se pretinde o convenţie anterioară unor contracte de vânzare în formă autentică întocmite în anul 2007.

În cauză, pârâții contestă existența actului secret, punctul de vedere al acestora fiind împărtășit de către instanța de fond.

Nu prezintă relevanţă apărarea intimaţilor că în speță nu sunt îndeplinite condițiile simulației în actului unilateral secret, decurgând din dispoziţiile art. 1293 din C. civ., datorită lipsei acordului simulatoriu și a unui act juridic destinat unei persoane individualizate.

Pârâtul reclamant reconvențional B a invocat prevederile acestui articol doar în subsidiar, în situația în care actele reprezentând calcule efectuate împreună cu C ar fi considerate acte unilaterale (depuse la fila 66 verso).

Însă, în cauză nu este vorba despre un act juridic unilateral destinat unei persoane determinate, ci, așa cum s-a arătat mai sus, despre un act juridic bilateral, anume convenția dintre părți de achiziționare a unui teren pe numele A și împărțirea prețului revânzării.

Referitor la actul secret, Tribunalul a reținut că nu există un contraînscris care să îndeplinească condiţiile de fond cerute de lege.

Este de necontestat că în cauză nu s-a întocmit un înscris care să materializeze actul secret pretins de către pârâtul reclamant reconvenţional, acesta înţelegând să se folosească de alte mijloace de probă: interogatoriu, martori, alte înscrisuri.

În legătură cu admisibilitatea mijloacelor de probă, în cauză sunt incidente, faţă de momentul la care se pretinde că a fost încheiată convenţia secretă – anul 2007, dispoziţiile Codului civil de la 1864.

Potrivit dispoziţiilor art. 1191 Cod civil, ca regulă, dovada actelor juridice al căror obiect are o valorare ce depăşeşte 250 lei nu se poate face decât prin act autentic sau înscris sub semnătură privată.

Potrivit dispoziţiilor art. 1197 şi 1198 Cod civil, regula nu se aplică atunci când există un început de dovadă scrisă, când părţile convin în orice mod la administrarea altor probe, când a existat o imposibilitate chiar şi morală de preconstituire a înscrisului.

Începutul de dovadă scrisă îl constituie orice înscris, chiar nesemnat, provenind de la partea căruia i se opune şi care face credibil faptul pretins.

Începutul de dovadă scrisă, completat cu declaraţii de martori sau prezumţii poate proba existenţa unei convenţii.

În ceea ce priveşte prezumţiile, vechiul cod civil le defineşte ca fiind consecinţe pe care legea sau judecătorul de trage dintr-un fapt cunoscut la un fapt necunoscut.

În cauza de faţă, apelantul a susținut că a fost în imposibilitate de a întocmi actul secret, datorită relațiilor foarte bune în care se afla cu C, în acea perioadă fiind asociați ai societății BTI SRL, iar C era și administrator al societății.

Din declarația martorului AV rezultă că C venea destul de des la ferma de la Cornățel, unde se întâlnea cu B, o dată la 2-3 săptămâni (f. 302 dosar primă instanță).

Aceste aspecte, necontestate de altfel de către pârâtul C, permit instanţei să reţină existenţa unei imposibilităţi morale de preconstituire a uni înscris.

Apoi, ceea ce este esenţial în cauză, este faptul că pârâtul reclamant reconvenţional a produs un început de dovadă scrisă.

Reprezintă un început de dovadă scrisă înscrisul întocmit de C, aflat la fila 64 din dosarul de apel, în josul căruia se menţionează că la data de 21.08.2007 se cumpără terenul în suprafaţă de 16276 mp, din care pentru 10000 mp s-a încheiat contract de vânzare cumpărare pentru BT L Investments care a achitat 97656 Euro, iar pentru 6276 mp s-a întocmit contract de vânzare cumpărare pentru suma de 2100 lei, pe numele lui A, conform înţelegerii cu B, care se împarte1/2 pentru fiecare parte la vânzare.

Intimatul Ca recunoscut prin răspunsul la întrebarea nr. 5 din interogatoriul administrat în apel că înscrisul a fost scris de el.

A susţinut însă că l-a copiat din laptop, unde fusese întocmit de B (f. 103 dosar apel).

Intimatul nu a oferit însă nicio explicație logică pentru faptul copierii din laptop, în mod olograf, a datelor respective, fără a și le însuși, tot conținutul înscrisului neavând niciun element din care să rezulte că intimatul nu era de acord cu cele scrise, astfel încât, Curtea nu poate reţine această apărare.

În ceea ce o privește pe intimata reclamantă A, chiar dacă începutul de dovadă scrisă menționat mai sus se raportează numai la intimatul C, se constată că aceasta nu s-a opus la administrarea probei cu martori, astfel încât pot fi reținute declarațiile martorilor coroborate cu celelalte probe analizate.

Începutul de dovadă scrisă, mai sus menţionat, completat cu prezumţiile trase din împrejurările descrise mai jos, permit Curţii să reţină ca fiind dovedit actul secret pretins de către pârâtul reclamant reconvenţional.

În primul rând, se remarcă diferența de preț din cele două contracte, prin care au fost cumpărate cele două suprafețe de teren care au făcut parte din aceeași parcelă de 16.276 mp.

Astfel, prin contractul de vânzare autentificat sub nr. 1827/august 2007 la BNP B R G, societatea BTI L I SRL a cumpărat cota de 10.000 /16.276 parți din întregul imobil teren in suprafaţa de 16.276 mp, cu prețul de 97.656 euro (filele 47-49 dosar fond).

În aceeaşi zi si la acelaşi notar public a fost încheiat contractul de vânzare cumpărare pentru diferența de 6.276 mp pe numele paratei-reclamante A, cu prețul derizoriu de 2.100 lei (f. 317 vol.

II dosar fond).

Având în vedere diferenţa enormă de preţ, care nu este susţinută de diferenţa de suprafaţă, se poate trage concluzia că prețul din primul contract, plătit de societate, a vizat în realitate și suprafața de 6.276 mp, situație în care prețul din cel de-al doilea contract, pentru terenul de 6276 mp, nu a fost plătit de cumpărătorul A, ci a fost plătit din banii societății, ca urmare a înțelegerii dintre C și B

În al doilea rând, existența și a altor contracte încheiate pe numele lui A, deși terenurile s-au achiziționat pentru societate, așa cum rezultă din răspunsul la întrebările nr. 20-21 din interogatoriul administrat acesteia, permite concluzia că era o practică în sensul folosirii reclamantei A ca persoană interpusă.

Afirmaţiilor apelantului, în sensul fictivităţii contractului de împrumut, le conferă greutate atitudinea echivocă a lui C, care a susținut inițial că el a ridicat despăgubirea pentru terenul expropriat, că a dat reclamantei A banii ce au fost ulterior împrumutați pârâtului, potrivit actului public (încheierea de ședință din 11.03.2021), pentru ca apoi să susțină că A a ridicat despăgubirea (răspunsul la întrebările nr. 8 și 9 din interogatoriul suplimentar administrat în apel - f. 104 dosar apel).

Existenţa convenţiei secrete şi faptul că sunt reale susţinerile pârâtului reclamant, în sensul că contractul de împrumut a fost redactat pentru a justifica transferul sumei, rezultă şi din împrejurările expuse mai jos.

Formularul contractului de împrumut a fost completat de pârâtul C, iar nu de părțile contractului, așa cum ar fi fost firesc.

Acest aspect rezultă din răspunsul la întrebarea nr. 10 din interogatoriul adresat acestuia (f. 283 verso dosar fond, vol.

II).

De asemenea, este surprinzător că în contract a fost prevăzută o sumă cu zecimale, anume 265.957,46 (se observă că nici nu a fost menționată moneda sumei în tot cuprinsul contractului, deși valoarea acesteia a fost consemnată de două ori în cifre și o dată în litere), lucru neobișnuit într-un contract de împrumut încheiat între două persoane fizice.

Explicația intimaților, în sensul că suma cu zecimale reprezenta contravaloarea unor facturi nu este deloc convingătoare.

Chiar în situația în care ar fi real că suma îi era necesară apelantului pentru achitarea facturilor, aceasta nu explică de ce trebuia să împrumute 265.957,45 lei, iar nu 265.958 lei, ori o altă sumă rotundă apropiată.

În plus, nici nu s-a dovedit faptul că suma din facturi este aceeași cu cea din contract.

În legătură cu menţiunea de la rubrica ”detalii plată” din documentul în baza căruia s-a făcut transferul bancar al sumei de bani, pentru care pârâtul reclamant a susţinut că s-a redactat contractul de împrumut (creditare conform contract de împrumut din data de 11.05.2016), Tribunalul a reținut că nimic nu ar fi împiedicat părţile ca menţiunea din rubrica detalii plată (aşa cum apare în extrasul de cont) să fi fost înlocuită cu o altă operaţiune/denumire, de exemplu restituire împrumut, investiţii, etc., respectiv să fi fost menţionată o operaţiune care nu l-ar fi obligat pe pârât la restituire, dacă într-adevăr acesta nu a împrumutat suma de bani respectivă şi, în acelaşi timp, să fie vorba de o menţiune care să justifice băncii tranzacţia.

Or, în condițiile în care H. impunea existența unui document justificativ pentru efectuarea transferului bancar (așa cum rezultă și din declarația martorului C CD, economist la H. – f. 302 dosar primă instanță), este evident că nu se putea menționa ”restituire împrumut” sau ”investiţii”, fără a avea un contract în acest sens (din care să rezulte că apelantul a împrumutat-o pe reclamanta care, prin ipoteză, ar fi restituit împrumutul, sau din care să rezulte investiția).

Afirmația apelantului în sensul că respectivul contract de împrumut a fost întocmit doar pentru a face posibil transferul bancar al sumei de bani, este susținută și de faptul că, în relația cu H. era utilizat același formular de contract de împrumut pentru transferul unor sume de către asociații societății în patrimoniul acesteia.

Astfel, au fost depuse la dosar, cu titlu exemplificativ, două contracte întocmite pe același formular, având număr de înregistrare la H. în anul 2008 și 2009, prin care asociații împrumutau societatea cu sume de bani.

Este surprinzător faptul că chiar și termenul împrumutului este identic cu cel din contractul care face obiectul prezentei cauze, anume 11 luni (f. 53-55 dosar primă instanță).

Prima instanța a concluzionat în mod greșit că, întrucât părţile au susţinut că la data achiziţionării terenului nu au avut cunoştinţă că terenul urma să fie expropriat, este inexplicabilă susţinerea lui B în sensul că suma primită cu titlul de despăgubire de la stat trebuia împărţită între părţi.

Curtea constată că părțile nu s-au înțeles să achiziționeze terenul de 6.276 mp cu scopul de a obţine despăgubiri pentru exproprierea imobilului, ci în sensul achiziționării terenului pentru a fi vândut ulterior, după creșterea valorii acestuia, pe care părțile o anticipau având în vedere evoluția pieței imobiliare, suma obținută urmând a fi împărţită conform înțelegerii părților.

În acest context, nu are importanță cu privire la valabilitatea înțelegerii, faptul că valorificarea terenului s-a făcut în mod forțat, prin exproprierea terenului, iar nu în mod voluntar, printr-o revânzare la un preț mai mare.

Prin urmare, contrar opiniei primei instanțe, Curtea apreciază că din probele analizate rezultă că acţiunea în simulaţie formulată prin cererea reconvenţională este întemeiată, urmând a constata caracterul simulat al contractului de împrumut încheiat la data de 11.05.2016 între reclamanta A şi pârâtul B.

Efectul admiterii acțiunii în simulație constă în aceea că nu poate fi opus apelantului contractul de împrumut în baza căruia reclamanta a solicitat restituirea sumei de 265.957,45 lei.

Pe cale de consecință, nefiind făcută dovada existenţei creanţei care face obiectul acțiunii, aceasta urmează a se respinge, ca neîntemeiată.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 480 Cod procedură civilă, Curtea va admite apelul declarat de pârâtul reclamant reconvenţional B, va schimba, în tot, sentinţa atacată şi rejudecând cauza, va respinge acţiunea civilă formulată şi precizată de reclamanta pârâtă reconvenţional A, în contradictoriu cu pârâtul reclamant reconvenţional B.

Va admite cererea reconvenţională formulată de pârâtul reclamant reconvenţional B în contradictoriu cu reclamanta pârâtă reconvenţional A şi pârâtul C, şi în consecinţă, va constata caracterul simulat al contractului de împrumut încheiat la data de 11.05.2016 între reclamanta A şi pârâtul B

Fiind în culpă procesuală în raport de soluţia pronunţată, în temeiul art. 453 NCpc, urmează a fi obligați reclamanta pârâtă reconvenţional A şi pârâtul C să plătească pârâtului reclamant reconvenţional B suma de 6.264,58 lei, cheltuieli de judecată la fond, reprezentând taxă judiciară de timbru achitată conform chitanței de la fila 112 dosar fond.

De asemenea, Curtea va obliga intimaţii A şi C să plătească apelantului B suma de 3.529,50 lei, cheltuieli de judecată în apel, reprezentând taxa judiciară de timbru achitată în faza apelului (f. 80 verso dosar apel).