Curtea de Apel CRAIOVA · ........
Decizie nr. 404 din 25.03.2026
Apărările formulate de apelantul-inculpat cu privire la faptul că nu avea cunoștință de existența dosarului penal, întrucât nu locuia efectiv la adresa la care a fost citat pe parcursul cercetării judecătorești, vor fi respinse ca nefondate atâta vreme cât la dosarul de urmărire penală se află procesul-verbal de aducere la cunoștință a drepturilor și obligațiilor inculpatului, unde, la lit. k este prevăzută obligația de a aduce la cunoștință, în scris, în termen de 3 zile, orice schimbare a adresei, în caz contrar, orice acte îi vor fi comunicate la această primă adresă rămân valabile.
Astfel, se observă, nu numai faptul că acesta avea cunoștință că are calitatea de inculpat într-un dosar penal, dar a și luat la cunoștință ce drepturi și obligații decurg din această calitate, astfel că inculpatul nu se poate prevala de faptul că a ales să plece în străinătate și să nu se mai intereseze de soarta dosarului penal.
Pe rol, pronunţarea asupra rezultatului dezbaterilor consemnate în încheierea de şedinţă de la data de 20 februarie 2026, ce face parte integrantă din prezenta decizie, privind apelul declarat de inculpatul ........ împotriva sentinţei penale nr. 390 din 6 decembrie 2025, pronunţată de Judecătoria Caracal în dosarul nr. ........, având ca obiect de furt calificat în formă continuată, prev. de art. 228 alin. (1) – art. 229 alin. (1) lit. b) C.pen. (6 acte materiale), cu apl. art. 35 alin. (1) C.pen. și art. 77 lit. d) C.pen., ......., trimis în judecată în stare de libertate, pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat în formă continuată, prev. de art. 228 alin. (1) – art. 229 alin. (1) lit. b) C.pen. (2 acte materiale), cu apl. art. 35 alin. (1) C.pen. și art. 77 lit. d) C.pen. și ........., trimis în judecată în stare de libertate, pentru săvârșirea infracțiunii de furt în formă continuată, prev. de art. 228 alin. (1) C.pen. (3 acte materiale), cu apl. art. 35 alin. (1) C.pen. și art. 113 alin. (3) și urm.
C.pen.
C U R T E A
Asupra apelului de faţă, constată că, prin sentinţa penală nr. 390 din 6 decembrie 2025, pronunţată de Judecătoria Caracal în dosarul nr. ....., în baza art. 228 alin. (1) – art. 229 alin. (1) lit. b) C.pen., cu apl. art. 35 alin. (1) C.pen. (6 acte materiale), art. 77 lit. d) C.pen. și art. 396 alin. (2) și (10) C.pr.pen., a fost condamnat inculpatul ........, zis ...., în prezent arestat preventiv la Penitenciarul ..... cetățean român, necăsătorit, fără ocupație, studii 8 clase, cu antecedente penale, la pedeapsa de 1 an și 3 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat, în formă continuată, cu apl. art. 60 C.pen.
În baza art. 67 alin. (1) C.pen., a fost aplicată inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) și b) C.pen. constând în interzicerea drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, pe o perioadă de 3 ani, ce se va executa conform art. 68 alin. (1) lit. c) C.pen., după executarea pedepsei închisorii, după grațierea totală ori a restului de pedeapsă, după împlinirea termenului de prescripție a executării pedepsei sau după expirarea termenului de supraveghere a liberării condiționate.
În baza art. 65 alin. (1) C.pen., a fost aplicată inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) și b) C.pen. constând în interzicerea drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, ce se va executa, conform art. 65 alin. (3) C.pen., din momentul rămânerii definitive a hotărârii de condamnare și până când pedeapsa principală privativă de libertate a fost executată sau considerată ca executată.
În baza art. 399 alin. (1) C.pr.pen. și art. 404 alin. (4) lit. b) C.pr.pen., a fost menţinută măsura arestării preventive dispusă față de inculpatul ....... prin încheierea penală nr. 8/06.08.2025 pronunțată de Judecătoria Caracal în dosarul nr. ......., până la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri sau, în cazul exercitării căilor de atac, până la o nouă verificare, dar nu mai târziu de 60 zile.
În baza art. 399 alin. (4) C.pr.pen., prezenta hotărâre a rămas executorie cu privire la măsurile preventive.
În baza art. 404 alin. (4) lit. a) C.pr.pen. rap. la art. 72 C.pen., a fost dedusă din pedeapsa aplicată inculpatului durata arestării preventive a acestuia, de la data de 11.08.2025 (data punerii în executare a mandatului de arestare preventivă nr. ...../11.08.2025 emis în dosarul nr. ......), la zi.
În baza art. 228 alin. (1) C.pen. - art. 229 alin. (1) lit. b) C.pen., cu apl. art. 35 alin. (1) C.pen. (2 acte materiale), art. 77 lit. d) C.pen. și art. 396 alin. (2) C.pr.pen., a fost condamnat inculpatul ......, zis ......, la pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat, în formă continuată, cu apl. art. 60 C.pen.
În baza art. 67 alin. (1) C.pen., a fost aplicată inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) și b) C.pen. constând în interzicerea drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, pe o perioadă de 3 ani, ce se va executa conform art. 68 alin. (1) lit. c) C.pen., după executarea pedepsei închisorii, după grațierea totală ori a restului de pedeapsă, după împlinirea termenului de prescripție a executării pedepsei sau după expirarea termenului de supraveghere a liberării condiționate.
În baza art. 65 alin. (1) C.pen., a fost aplicată inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) și b) C.pen. constând în interzicerea drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, ce se va executa, conform art. 65 alin. (3) C.pen., din momentul rămânerii definitive a hotărârii de condamnare și până când pedeapsa principală privativă de libertate a fost executată sau considerată ca executată.
În baza art. 228 alin. (1) C.pen., cu apl. art. 35 alin. (1) C.pen. (3 acte materiale), art. 396 alin. (10) C.pr.pen., art. 113 alin. (3) C.pen., 114 alin. (1), 115 alin. (1) pct. 1 lit. d) C.pen. și art. 120 C.pen., a fost aplicată inculpatului ........, zis ......., măsura educativă a asistării zilnice pentru o perioadă de 6 luni de la data punerii în executare a acesteia, pentru săvârșirea infracțiunii de furt, în formă continuată.
În baza art. 121 C.pen., s-a impus inculpatului ca, pe durata executării măsurii educative, să respecte obligațiile prevăzute de art. 121 alin. (1) lit. a) și e) C.pen., respectiv să urmeze un curs de formare profesională și să se prezinte la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Olt la datele fixate de acesta.
În baza art. 121 alin. (3) C.pen., art. 69 din Legea nr. 253/2013 și art. 32 alin. (4) rap. la art. 32 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 252/2013 privind organizarea și funcționarea sistemului de probațiune, supravegherea executării măsurii și a obligațiilor se face sub coordonarea Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Olt.
În baza art. 123 C.pen., s-a atras atenția inculpatului asupra posibilității înlocuirii măsurii educative neprivative de libertate cu măsura educativă privativă de libertate a internării într-un centru educativ, în cazul în care nu respectă, cu rea-credință, condițiile de executare a măsurii educative sau a obligațiilor impuse.
În baza art. 112 alin. (1) lit. e) C.pen., s-a dispus confiscarea specială a sumei de 100 lei de la inculpatul ........ și a sumei de 100 lei de la inculpatul ......., reprezentând suma de bani obținută la data de 08.12.2024 cu ocazia valorificării bunurilor ce au fost sustrase de inculpați de la persoana vătămată SC ………..
În baza art. 397 alin. (1) C.pr.pen. rap. la art. 23 alin. (3) C.pr.pen. și art. 1382 C.civ., a fost admisă acțiunea civilă formulată de partea civilă ...... și au fost obligaţi inculpații ....... și ........ la plata către acesta, în solidar, a sumei de 500 lei, reprezentând prejudiciu material cauzat prin comiterea infracțiunilor.
În baza art. 397 alin. (1) C.pr.pen. rap. la art. 23 alin. (3) C.pr.pen., a fost admisă acțiunea civilă formulată de partea civilă SC ........ și a fost obligat inculpatul ......la plata către aceasta a sumei de 2.200 lei, reprezentând prejudiciu material cauzat prin comiterea infracțiunii.
În baza art. 397 alin. (1) C.pr.pen., s-a luat act că persoanele vătămate SC .........., ......... și ......... nu s-au constituit părți civile în cauză.
În baza art. 272 alin. (1), art. 274 alin. (1) și alin. (2) C.pr.pen., art. 275 alin. (4) C.pr.pen. și art. 398 C.pr.pen., a fost obligat inculpatul ........ la plata sumei de 657,02 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat (357,02 lei reprezentând cheltuieli judiciare aferente urmăririi penale și 300 lei cheltuieli judiciare aferente camerei preliminare și judecății).
În baza art. 272 alin. (1), art. 274 alin. (1) și alin. (2) C.pr.pen., art. 275 alin. (4) C.pr.pen. și art. 398 C.pr.pen., a fost obligat inculpatul ........ la plata sumei de 450 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat (150 lei reprezentând cheltuieli judiciare aferente urmăririi penale și 300 lei cheltuieli judiciare aferente camerei preliminare și judecății).
În baza art. 272 alin. (1), art. 274 alin. (1) și alin. (2) C.pr.pen., art. 275 alin. (4) C.pr.pen. și art. 398 C.pr.pen., a fost obligat inculpatul ....... la plata sumei de 400 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat (100 lei reprezentând cheltuieli judiciare aferente urmăririi penale și 300 lei cheltuieli judiciare aferente camerei preliminare și judecății).
În baza art. 272 alin. (2) și art. 275 alin. (6) C.pr.pen., onorariile avocaților din oficiu desemnați pentru inculpați (av. ........ pentru inculpatul ....... - delegația nr. ......../03.11.2025, av. ........... pentru inculpatul ....... - delegația nr. ......../13.11.2025 și av. ...... pentru inculpatul ........ - delegația nr. ......./03.11.2025), în cuantum de 1.044 lei pentru fiecare, au rămas în sarcina statului și se vor avansa din fondurile Ministerului Justiției.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că, prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Caracal nr. ....... din 25.08.2025, au fost trimiși în judecată inculpații ....., pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat în formă continuată, prev. de art. 228 alin. (1) – art. 229 alin. (1) lit. b) C.pen., prin reținerea a 6 acte materiale, din care 1 act material de furt în dauna persoanei vătămate ....... (09.12.2024), 1 act material de furt calificat în dauna persoanei vătămate SC ...... (la data de 08.12.2024), 3 acte materiale de furt în dauna persoanei vătămate SC ....... (la datele de 31.12.2024, 25.01.2025 și 26.01.2025) și 1 act material de furt în dauna persoanei vătămate ....... (la data de 24.03.2025), cu apl. art. 35 alin. (1) C.pen. și art. 77 lit. d) C.pen., ......., pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat în formă continuată, prev. de art. 228 alin. (1) – art. 229 alin. (1) lit. b) C.pen., cu reținerea a 2 acte materiale, din care 1 act material de furt calificat în dauna persoanei vătămate SC ....... (la data de 08.12.2024) și 1 act material de furt în dauna persoanei vătămate II ....... (la data de 10.12.2024), cu apl. art. 35 alin. (1) C.pen. și art. 77 lit. d) C.pen. și ........, pentru săvârșirea infracțiunii de furt în formă continuată, prev. de art. 228 alin. (1) C.pen., cu reținerea a 2 acte materiale, din care 1 act material de furt în dauna persoanei vătămate ....(la data de 09.12.2024), 1 act material de furt în dauna persoanei vătămate II ........ (la data de 10.12.2024) și 1 act material de furt în dauna persoanei vătămate SC ...... (la data de 26.01.2025), cu apl. art. 35 alin. (1) C.pen. și art. 113 alin. (3) și urm.
C.pen.
În fapt, prin rechizitoriu s-a reținut în sarcina inculpatului ......faptul că în seara zilei de 08.12.2024, în jurul orei 18:07, împreună cu inculpatul ...., a sustras de pe raftul stației ....... situată în mun. ......., str. ......, nr. ......, jud. ...... administrată de SC ....., un număr de 4 bidoane cu ulei auto, cauzând un prejudiciu total de 479,96 lei, recuperat prin restituirea bunurilor persoanei vătămate; la data de 09.12.2024, în jurul orei 13:55, împreună cu inculpatul minor ......., a sustras de pe o bancă din zona patiseriei ......din ......... din mun. ..... jud. ...., o borseta ce aparținea persoanei vătămate ......, însușindu-și din aceasta suma de 480 lei după care cei doi inculpați au aruncat-o, cauzând persoanei vătămate un prejudiciu total de 500 lei, nerecuperat; la data de 31.12.2024, în jurul orei 13:05, a sustras șase ghivece cu flori expuse la vânzare în fața magazinului ...., punct de lucru .... situat în mun. .... str. ......, bl. ......., ........., jud. .... aparținând SC ...., cauzând persoanei vătămate un prejudiciu de 2.000 lei, nerecuperat; la data de 25.01.2025, în jurul orei 11:15, a sustras un număr de 14 ciocolate marca ..... și ... de pe raftul magazinului ...., punct de lucru situat în mun. ......, str. ......, nr. ......., jud. ...... aparținând SC ........ cauzând persoanei vătămate un prejudiciu de 197,16 lei, nerecuperat; la data de 26.01.2025, în jurul orei 08:30, împreună cu inculpatul minor ...., a sustras un număr de 10 ciocolate marca .. de pe raftul magazinului ......., punct de lucru situat în mun. ....., str. ... nr. ..... jud. ....... aparținând SC ...... inculpații fiind depistați imediat după ce au trecut cu bunurile sustrase de zona caselor de marcat, cauzând persoanei vătămate un prejudiciu de 127,90 lei, recuperat prin restituirea bunurilor sustrase, iar la data de 24.03.2025, în jurul orei 10:57, a sustras din geanta persoanei vătămate .... suma de 650 lei în timp ce aceasta se deplasa pe str. ......din mun. ......, jud. ...... prejudiciul fiind recuperat prin restituirea sumei de bani, faptele acestui inculpat întrunind elementele constitutive ale infracțiunii de furt calificat comis în formă continuată (6 acte materiale), prev. de art. 228 - art. 229 alin. (1) lit. b) C.pen., cu apl. art. 35 alin. (1) C.pen. și art. 77 lit. d) C.pen.
Prin același rechizitoriu s-a reținut în sarcina inculpatului ...... faptul că în seara zilei de 08.12.2024, în jurul orei 18.07, împreună cu inculpatul .., a sustras de pe raftul stației ....... situată în mun. ..... str. ........ nr. ... jud. ...... administrată de SC ....., un număr de 4 bidoane cu ulei auto, cauzând un prejudiciu total de 479,96 lei, recuperat prin restituirea bunurilor persoanei vătămate, iar la data de 10.12.2024, în jurul orei 10.55, împreună cu inculpatul minor .........., a sustras 2 halate aflate expuse la vânzare în interiorul II ........ situată în mun. ..... str. ...... nr. ....... cauzând un prejudiciu de 50 lei, recuperat prin restituirea bunurilor sustrase persoanei vătămate, faptele acestuia întrunind elementele constitutive ale infracțiunii de furt calificat comis în formă continuată (2 acte materiale), prev. de art. 228 - art. 229 alin. (1) lit. b) C.pen., cu apl. art. 35 alin. (1) C.pen. și art. 77 lit. d) C.pen.
De asemenea, în sarcina inculpatului ...... s-a reținut faptul că la data de 09.12.2024, în jurul orei 13.55, împreună cu inculpatul ..... a sustras de pe o bancă din zona patiseriei .....din .......... din mun. ....... jud. ..... o borseta ce aparținea persoanei vătămate ....., însușindu-și din aceasta suma de 480 lei după care cei doi inculpați au aruncat-o, cauzând persoanei vătămate un prejudiciu total de 500 lei, nerecuperat; la data de 10.12.2024, în jurul orei 10.55, împreună cu inculpatul ......., a sustras 2 halate aflate expuse la vânzare în interiorul II ........situată în mun. ...... str. ........ nr........ cauzând un prejudiciu de 50 lei, recuperat prin restituirea bunurilor sustrase persoanei vătămate, iar la data de 26.01.2025, în jurul orei 08.30, împreună cu inculpatul ......, a sustras un număr de 10 ciocolate marca .......de pe raftul magazinului ......., punct de lucru situat în mun. ...... str. .........., nr. ...... jud. ......., aparținând SC ...... inculpații fiind depistați imediat după ce au trecut cu bunurile sustrase de zona caselor de marcat, cauzând persoanei vătămate un prejudiciu de 127,90 lei, recuperat prin restituirea bunurilor sustrase, faptele acestuia întrunind elementele constitutive ale infracțiunii de furt în formă continuată (3 acte materiale), prev. de art. 228 alin. (1) C.pen., cu apl. art. 35 alin. (1) C.pen. și art. 113 alin. (3) C.pen.
În cursul urmăririi penale au fost administrate următoarele mijloace de probă: declarații persoane vătămate ....., ......., ......., ....... și ....., declarație martor ..... adresă ......, procese-verbale de cercetare la fața locului și planșe foto, procese-verbale de vizualizare imagini video și declarații suspecți / inculpați.
Prin ordonanța procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Caracal din data de 29.07.2025, s-a dispus luarea măsurii controlului judiciar pe o perioadă de 60 zile față de inculpatul ......, pentru infracțiunea de furt calificat comisă în formă continuată, prev. de art. 228 alin. (1) – art. 229 alin. (1) lit. b) C.pen. (6 acte materiale), cu apl. art. 35 alin. (1) C.pen. și art. 77 lit. d) C.pen.
Prin încheierea judecătorului de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Caracal nr. 8/06.08.2025 pronunțată în dosarul nr. ........s-a dispus înlocuirea măsurii preventive a controlului judiciar cu măsura arestării preventive, pe o perioadă de 30 zile de la data punerii în executare, măsura preventivă fiind pusă în executare la data de 11.08.2025 ca urmare a respingerii contestației formulate de inculpat împotriva încheierii anterior menționate, măsură preventivă ce a fost menţinută prin încheierile succesive.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța a reținut următoarele:
În fapt, la data de 09.12.2024, numita ....., reprezentantul persoanei vătămate SC ......... a sesizat Poliția mun. ....cu privire la faptul că persoane necunoscute au sustras, în seara de 08.12.2024, 4 bidoane cu ulei auto din stația .... situată pe str. ....., nr. ..... din mun. ...... jud. ....., cauzând un prejudiciu de 479,96 lei.
Din probele administrate în cursul urmăririi penale, coroborate cu cele administrate în faza de judecată, a rezultat că la data de 08.12.2024, în jurul orei 18.07, inculpații ....... și ..... au sustras un nr. de 4 bidoane cu ulei auto de pe raftul stației ..... situată pe str. ..... nr. .... din mun. ..... jud. ....... cauzând persoanei vătămate un prejudiciu de aproximativ 479,96 lei, recuperat prin restituirea bunurilor.
Astfel, din declarația reprezentantei persoanei vătămate (fila 51 DUP) a rezultat aceasta deține SC ..... ce administrează........., iar la data de 08.12.2024, persoane necunoscute au sustras dintr-un raft amplasat în interiorul acestei stații, lângă ușa de acces în zona interioară, 4 bidoane a câte 4 l fiecare, cu ulei hidraulic, ulei diesel și ulei motor, iar din vizionarea înregistrărilor surprinse de sistemul de supraveghere video a rezultat că acestea erau 2 persoane de sex bărbătesc, una care purta o geacă de culoare albastră și cealaltă o geacă de culoare crem.
Din declarația martorului ......(fila 129 DUP) a rezultat că la data de 08.12.2024, în jurul orei 19, în timp ce se afla la barul ,,.....” din mun. ....., str. .... nr. ......, jud. ... au intrat în bar două persoane de sex bărbătesc care i-au oferit spre vânzare 4 bidoane de plastic despre care au arătat că ar conține ulei de motor, martorul achiziționându-le la suma de 200 lei, fără a îi întreba pe aceștia de unde le aveau.
Același martor a mai declarat că în ziua următoare, la data de 09.12.2024, întrucât a lăsat butoaiele achiziționate la barul respectiv, acolo au sosit organele de poliție care le-au ridicat, întrucât ar fi fost sustrase dintr-o stație de carburant Petrom.
Din procesul-verbal de vizionare a înregistrărilor video surprinse de sistemul de supraveghere video amplasat în exteriorul stației ..... din mun. ..... str. ..... nr. ..... jud. ..... (fila 147 DUP) a rezultat că la data de 08.12.2024, numiții ..... și ..... intră în incinta stației ....... și se îndreaptă către raftul cu lubrifianți auto poziționat lângă ușa de acces în magazin, luând fiecare câte 2 bidoane de uleiuri, după care aceștia aleargă către str. ....., numitul .......purtând o geacă de culoare albastră, iar numitul ....., o geacă de culoare crem.
Fiind audiați de organele de urmărire penală, inculpații ....... și .... (filele 77, 110 DUP) au recunoscut faptul că într-o zi din luna decembrie 2024, au sustras din exteriorul stației Peco din mun. ........ str. ........, jud. ......, 4 bidoane a câte 4 l fiecare pe care le-au vândut ulterior contra sumei de 200 lei unui cetățean despre care aveau cunoștință că le va vinde ulterior în piața din mun. ......
Martorul ......și inculpatul ......au relatat aceleași aspecte și în fața instanței.
În continuare, s-a reținut că la data de 09.12.2024, persoana vătămată ....a sesizat Poliția mun. ... cu privire la faptul că persoane necunoscute au sustras, la data de 09.12.2024, în jurul orei 14.00, borseta de culoare albastră în care avea suma de 480 lei și alte acte (permis de conducere, carte de identitate, etc.) și pe care o uitase pe o bancă din zona pieței, de lângă patiseria ......situată pe bd. ........ din mun. ......., jud. ......., unde se așezase, iar când s-a întors nu a mai găsit-o.
Din probele administrate în cursul urmăririi penale, coroborate cu cele administrate în faza de judecată, a rezultat că la data de 09.12.2024, în jurul orei 13,55, inculpații ....... și ......au sustras de pe banca situată în zona patiseriei ...... din piața agroalimentară ........ o borsetă ce aparținea persoanei vătămate ......, însușindu-și din aceasta suma de 480 lei, după care au aruncat-o, cauzând persoanei vătămate un prejudiciu de 500 lei, nerecuperat.
Din declarația persoanei vătămate ....(fila 48 DUP) a rezultat că la data de 09.12.2024, în jurul orei 14.00, s-a așezat pe o bancă situată lângă patiseria ... unde a stat aproximativ 5-10 minute pentru a se odihni, iar după ce a plecat, a realizat că a uitat acolo borseta în care avea mai multe acte, printre care actul de identitate și permisul de conducere, dar și suma de 480 lei, iar când s-a întors pentru a o recupera, nu a mai găsit-o.
Din procesul-verbal de vizionare a înregistrărilor video surprinse de sistemul de supraveghere video aparținând Primăriei mun. .....(fila 149 DUP) a rezultat că la data de 09.12.2024, ora 13.44, o persoană de sex masculin având o borsetă de culoare neagră stă pe o bancă din apropierea patiseriei ......., după care, la ora 13.51 pleacă, lăsând borseta pe bancă, iar la ora 13.55, 2 persoane de sex masculin se apropie de bancă, iau borseta și se uită în ea, după care pleacă împreună, cu borseta asupra lor, către zona farmaciei .....
Fiind audiați de organele de urmărire penală, inculpații ......și ......(filele 77, 120 DUP) au recunoscut faptul că într-o zi din luna decembrie 2024, au observat pe o bancă din zona pieței din mun. ..... jud. ......, o borsetă de culoare neagră, pe care au luat-o și în interiorul căreia au găsit suma de 480 lei, după care au aruncat-o într-un alt loc din apropiere.
Persoana vătămată ....și inculpații ......și ......au relatat aceleași aspecte și în fața instanței.
La data de 10.12.2024, reprezentantul persoanei vătămate II ...... a sesizat Poliția mun. ...... cu privire la faptul că persoane necunoscute au sustras, la data de 10.12.2024, în jurul orei 10.55, două halate ce se aflau expuse spre vânzare în exteriorul magazinului aparținând acesteia, din mun. ...... str. ......., nr. ......, jud. ......
Din probele administrate în cursul urmăririi penale, coroborate cu cele administrate în faza de judecată, a rezultat că la data de 10.12.2024, în jurul orei 10.55, inculpații .... și ......au sustras 2 halate aflate expuse la vânzare în exteriorul II ....... situat în mun. ...... str. ..... nr. ..... jud. ...... cauzând persoanei vătămate un prejudiciu de 50 lei, recuperat prin restituirea bunurilor.
Din declarația persoanei vătămate ...... (fila 58 DUP) a rezultat că la data de 10.12.2025, în timp ce aceasta se afla la magazin, a observat lipsa a 2 halate expuse spre vânzare în exteriorul magazinului, iar la o distanță de 50 m se aflau 3 persoane necunoscute de sex bărbătesc ce se deplasau spre str. ....... despre care a arătat că i-a bănuit de sustragerea bunurilor, dintre care unul purta o geacă de culoare albastră și altul o geacă de culoare crem.
Fiind audiați de organele de urmărire penală, inculpații .... și ......(filele 110, 120 DUP) au recunoscut faptul că într-o zi din luna decembrie 2024, au sustras 2 halate ce se aflau expuse la vânzare în fața unui magazin second-hand din mun. ....., str. ......., nr. ........, jud. .....
Inculpatul ......a relatat aceleași aspecte și în fața instanței.
La data de 02.01.2025, reprezentantul persoanei vătămate SC ....... a sesizat Poliția mun. ....... cu privire la faptul că persoane necunoscute au sustras, la data de 31.12.2024, 6 ghivece cu flori expuse spre vânzare în fața magazinului ....... din mun. ...... jud. ....
Din probele administrate în cursul urmăririi penale, coroborate cu cele administrate în faza de judecată, a rezultat că la data de 31.12.2024, în jurul orei 13.05, inculpatul ......a sustras un nr. de 6 ghivece cu flori expuse la vânzare în fața magazinului ........din mun. ......., jud. ......, punct de lucru ......, cauzând un prejudiciu de 2.000 lei, nerecuperat.
Astfel, din declarația reprezentantei persoanei vătămate (fila 62 DUP) a rezultat acesta lucra în calitate de angajat responsabil cu supravegherea video la magazinele SC .......din mun. ......., jud. ......, iar la data de 31.12.2024, în jurul orei 13.00, a fost sesizat de o angajată de la punctul de lucru ..... al magazinului ........., care i-a spus că o persoană de sex masculin ar fi sustras 6 ghivece cu flori expuse în fața magazinului, iar în urma vizionării înregistrărilor video aspectele sesizate s-au confirmat.
Din procesul-verbal de vizionare a înregistrărilor video surprinse de sistemul de supraveghere video amplasat în exteriorul magazinului ...... din mun. ......., jud. ....., punct de lucru ...... (fila 148 DUP) a rezultat că la data de 31.12.2024, ora 13.05, o persoană de sex masculin se apropie de zona unde se află ghivecele cu flori în exteriorul magazinului, se uită la acestea și așteaptă să treacă oamenii din jur, după care ia o ladă în care se aflau mai multe ghivece cu flori și pleacă în grabă către o direcție necunoscută, persoana în cauză fiind recunoscută ca fiind inculpatul ......., zis ....
Fiind audiat de organele de urmărire penală, inculpatul ......(fila 87 DUP) a recunoscut faptul că la data de 31.12.2024, a sustras 6 ghivece cu flori expuse la vânzare în fața magazinului ........ din mun. ....... jud. ..... punct de lucru ... fără a-și aminti ce a făcut ulterior cu acestea.
Inculpatul ......a relatat aceleași aspecte și în fața instanței.
La data de 26.01.2025, reprezentantul persoanei vătămate SC ....... a sesizat Poliția mun. ....... cu privire la faptul că persoane necunoscute au sustras în repetate rânduri din incinta magazinului ......, punct de lucru str. ......., nr. ......din mun. ........ jud. .........., mai multe produse, respectiv ciocolate de diferite tipuri, producând un prejudiciu de 197,16 lei, respectiv 127,90 lei.
Din probele administrate în cursul urmăririi penale, coroborate cu cele administrate în faza de judecată, a rezultat că la data de 25.01.2025, în jurul orei 11.15, inculpatul ......a sustras un nr. de 14 ciocolate de diferite tipuri de pe raftul ......... din mun. ........ jud. ......., punct de lucru str. ........., nr. ......., cauzând un prejudiciu de 197,16 lei, nerecuperat, iar la data de 26.01.2025, în jurul orei 08.30, inculpații ......și ......au sustras un nr. de 10 ciocolate de diferite tipuri de pe raftul ........ din mun. ......., jud. ......, punct de lucru str. ......, nr....... cauzând un prejudiciu de 127,90 lei, recuperat prin restituirea bunurilor sustrase.
Din declarația reprezentantului persoanei vătămate (fila 67 DUP) a rezultat acesta lucra în calitate de angajat responsabil cu supravegherea video la magazinele SC ....... din mun. ........, jud. ..... iar la data de 25.01.2025, în jurul orei 13.00, a observat pe sistemul de supraveghere video al punctului de lucru din str. ........., nr. ..... din mun. ......, jud. ....... cum o persoană de sex masculin a sustras de pe un raft mai multe produse, respectiv ciocolate de diferite tipuri, pe care le-a ascuns sub geacă și în buzunarul gecii, după care a părăsit magazinul într-o direcție necunoscută, iar în urma verificării produselor sustrase, contravaloarea acestora a fost stabilită la suma de 197,16 lei.
Același reprezentant al persoanei vătămate a declarat că la data de 26.01.2025, ora 08.30, a observat între rafturi 2 persoane care au luat de pe raft 10 ciocolate marca ....... în valoare totală de 127,90 lei, care au trecut de casieria unității fără să plătească, iar pe holul de la ieșire au fost opriți de personalul magazinului, persoanele respective recunoscând că au sustras produsele respective, fapt pentru care au fost sesizate organele de poliție.
Din procesul-verbal de vizionare a înregistrărilor video surprinse de sistemul de supraveghere video amplasat în interiorul magazinului ........ din mun. ....... jud. ....., punct de lucru str. ......, nr. 4 (fila 150 DUP) a rezultat că la data de 25.01.2025, ora 11.13, inculpatul ......zis ..... se deplasează printre raioanele din magazin și ia mai multe ciocolate de diferite tipuri pe care le ascunde sub geacă și în buzunarul drept al gecii, după care părăsește incinta magazinului și se deplasează în direcția str. ......
Fiind audiat de organele de urmărire penală, inculpatul ......(fila 87 DUP) a recunoscut faptul că la data de 25.01.2025, a sustras 14 ciocolate diferite tipuri din incinta magazinului ...... din str. ......., nr. ........ din mun. ......., jud. ...... dar și faptul că la data de 26.01.2025, împreună cu inculpatul ........, au sustras 10 ciocolate diferite tipuri din incinta aceluiași magazin, cauzând un prejudiciu de 127,90 lei, predând de această dată bunurile sustrase în urma intervenției organelor de poliție.
Această din urmă faptă a fost recunoscută în cursul urmăririi penale și de inculpatul ......(filele 123-124 DUP).
Inculpații ......și ......au relatat aceleași aspecte și în fața instanței.
În final, s-a reținut că la data de 24.03.2025, persoana vătămată ........ a sesizat Poliția mun. ..... cu privire la faptul că în timp ce se afla în zona pieței agroalimentare din mun. ...... jud. ...... o persoană necunoscută i-a sustras, la data de 24.03.2025, în jurul orei 11.00, suma de 650 lei din geanta pe care o purta pe mână și care era deschisă, după care a fugit.
Din probele administrate în cursul urmăririi penale, coroborate cu cele administrate în faza de judecată, a rezultat că la data de 24.03.2025, în jurul orei 08.30, inculpatul ......a sustras din geanta persoanei vătămate ......suma de 650 lei, în timp ce aceasta se deplasa pe str. ...... din mun. ...... jud. ...., cauzând persoanei vătămate un prejudiciu de 650 lei, recuperat.
Din declarația persoanei vătămate ......(fila 71 DUP) a rezultat că la data de 24.03.2025, în jurul orei 11.00, în timp ce se afla în zona pieței din mun. .... jud. ... după ce a ieșit dintr-un magazin, o persoană necunoscută de sex masculin a introdus mâna în geanta pe care persoana vătămată o avea pe umăr și a sustras suma de 650 lei, prejudiciul fiind recuperat în urma intervenției organelor de poliție.
Din procesul-verbal de vizionare a înregistrărilor video surprinse de sistemul de supraveghere video aparținând Primăriei mun. .... (fila 151 DUP) a rezultat că la data de 24.03.2025, ora 10.57, inculpatul ......zis .... se deplasează în spatele unei persoane de sex feminin, introduce mâna în geanta acesteia de unde sustrage o sumă de bani, după care fuge spre bd. ......, persoana vătămată pornind în urmărirea sa.
Fiind audiat de organele de urmărire penală, inculpatul ......(fila 87 DUP) a recunoscut faptul că la data de 24.03.2025, în timp ce se afla în piața agroalimentară din mun. ...... jud. ..... a sustras suma de 650 lei din geanta persoanei vătămate ........, suma fiind restituită persoanei vătămate după intervenția organelor de poliție.
Persoana vătămată ......și inculpatul ......au relatat aceleași aspecte și în fața instanței, persoana vătămată recunoscându-l pe inculpat, în sala de judecată, ca fiind autorul infracțiunii din data de 24.03.2025.
Situația de fapt expusă mai sus a rezultat din coroborarea probelor administrate pe parcursul urmăririi penale cu probele administrate în fața instanței de judecată.
Inculpații ......și ......au recunoscut comiterea faptelor reținute în sarcina lor, atât în cursul urmăririi penale, cât și în fața instanței.
În drept, fapta inculpatului ......, care, la data de 08.12.2024, în jurul orei 18.07, împreună cu inculpatul ...., a sustras un nr. de 4 bidoane cu ulei auto de pe raftul stației ..... situată pe str. ...... nr. .... din mun. ....... jud. ........ cauzând persoanei vătămate SC ....... un prejudiciu de aproximativ 479,96 lei, recuperat prin restituirea bunurilor; la data de 09.12.2024, în jurul orei 13.55, împreună cu inculpatul ......, a sustras de pe banca situată în zona patiseriei ....din piața agroalimentară ... o borsetă ce aparținea persoanei vătămate ...... însușindu-și din aceasta suma de 480 lei, după care au aruncat-o, cauzând persoanei vătămate un prejudiciu de 500 lei, nerecuperat; la data de 31.12.2024, în jurul orei 13.05, a sustras un nr. de 6 ghivece cu flori expuse la vânzare în fața magazinului ......din mun. ....., jud. .. punct de lucru ... cauzând un prejudiciu de 2.000 lei în patrimoniul persoanei vătămate SC ....., nerecuperat; la data de 25.01.2025, în jurul orei 11.15, a sustras un nr. de 14 ciocolate de diferite tipuri de pe raftul ......din mun. ......., jud. ........ punct de lucru str. ......, nr. .., cauzând un prejudiciu de 197,16 lei în patrimoniul persoanei vătămate SC ...., nerecuperat; la data de 26.01.2025, în jurul orei 08.30, împreună cu inculpatul ......, a sustras un nr. de 10 ciocolate de diferite tipuri de pe raftul ......din mun. ....... jud. ...., punct de lucru str. ......, nr. ......... cauzând un prejudiciu de 127,90 lei în patrimoniul persoanei vătămate SC ........., recuperat prin restituirea bunurilor sustrase; la data de 24.03.2025, în jurul orei 08.30, a sustras din geanta persoanei vătămate ......suma de 650 lei, în timp ce aceasta se deplasa pe str. .....din mun. ....... jud. ......, cauzând persoanei vătămate un prejudiciu de 650 lei, recuperat, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de furt calificat, prev. de art. 228 alin. (1) – art. 229 alin. (1) lit. b) C.pen., cu apl. art. 35 alin. (1) C.pen. (6 acte materiale, din care actul material din data de 08.12.2024, ora 18.07 reprezintă act material de furt calificat - comis în timpul nopții - iar celelalte 5 acte materiale reprezintă acte materiale de furt), art. 77 lit. d) C.pen. (fapta comisă împreună cu un minor - inculpatul ......).
Fapta inculpatului .... care, la data de 08.12.2024, în jurul orei 18.07, împreună cu inculpatul ......., a sustras un nr. de 4 bidoane cu ulei auto de pe raftul stației ....... situată pe str. ...... nr. ....... din mun. ...... jud. ........, cauzând persoanei vătămate SC ...... un prejudiciu de aproximativ 479,96 lei, recuperat prin restituirea bunurilor și la data de 10.12.2024, în jurul orei 10.55, împreună cu inculpatul ......, a sustras 2 halate aflate expuse la vânzare în exteriorul II ......situat în mun. ...... str. ...... nr. ....., jud. ......, cauzând persoanei vătămate II ......un prejudiciu de 50 lei, recuperat prin restituirea bunurilor, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de furt calificat, prev. de art. 228 alin. (1) – art. 229 alin. (1) lit. b) C.pen., cu apl. art. 35 alin. (1) C.pen. (2 acte materiale, din care actul material din data de 08.12.2024, ora 18.07 reprezintă act material de furt calificat - comis în timpul nopții - iar celelalte 5 acte materiale reprezintă acte materiale de furt), art. 77 lit. d) C.pen. (fapta comisă împreună cu un minor - inculpatul ......).
Fapta inculpatului minor ......care, la data de 09.12.2024, în jurul orei 13.55, împreună cu inculpatul ......., a sustras de pe banca situată în zona patiseriei ...... din piața agroalimentară ......, o borsetă ce aparținea persoanei vătămate ...... însușindu-și din aceasta suma de 480 lei, după care au aruncat-o, cauzând persoanei vătămate un prejudiciu de 500 lei, nerecuperat; la data de 10.12.2024, în jurul orei 10.55, împreună cu inculpatul ...., a sustras 2 halate aflate expuse la vânzare în exteriorul II ......situat în mun. ......... str. ......, nr. ......, jud. ....., cauzând persoanei vătămate II ......un prejudiciu de 50 lei, recuperat prin restituirea bunurilor și la data de 26.01.2025, în jurul orei 08.30, împreună cu inculpatul ........, a sustras un nr. de 10 ciocolate de diferite tipuri de pe raftul ......din mun. ..... jud. ..... punct de lucru str. ......, nr. ........, cauzând un prejudiciu de 127,90 lei în patrimoniul persoanei vătămate SC ........, recuperat prin restituirea bunurilor sustrase, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de furt, prev. de art. 228 alin. (1) C.pen., cu apl. art. 35 alin. (1) C.pen. (3 acte materiale), cu apl. art. 113 alin. (3) și urm.
C.pen.
Sub aspectul laturii obiective, în ceea ce privește elementul material al faptei de furt / furt calificat reținută în sarcina fiecăruia dintre inculpați, aceasta a constat în acțiunea inculpaților de luare, din posesia persoanelor vătămate, a bunurilor aparținând acestora, astfel cum au fost descrise anterior, fără consimțământul persoanelor vătămate.
În ceea ce privește urmarea imediată a faptelor reținute în sarcina inculpaților, aceasta a constat în schimbarea ilicită a stării de fapt a bunurilor sustrase, prin scoaterea acestora din sfera de stăpânire a persoanelor vătămate și lipsirea acestora de posibilitatea de a mai dispune de acele bunuri, sub aspectul laturii penale neavând relevanță împrejurarea că unele dintre bunuri au fost restituite persoanelor vătămate ulterior comiterii infracțiunilor, după cum s-a arătat anterior.
Referitor la legătura de cauzalitate, aceasta a rezultat din materialitatea faptei comise de inculpați, acțiunea ce constituie elementul material al infracțiunii de furt având drept consecință producerea unui prejudiciu în patrimoniul persoanei vătămate.
În ceea ce privește circumstanțele agravante prev. la art. art. 229 alin. (1) lit. b) C.pen. reținute în sarcina inculpaților ......și .... cu privire la actul material din data de 08.12.2024, s-a constatat că în acea zi, furtul a fost comis în timpul nopții, în jurul orei 18.07 (fapta fiind comisă după lăsarea întunericului, într-o zi din luna decembrie, cât ziua este foarte scurtă).
Cu privire la circumstanța agravantă prev. de art. 77 lit. d) C.pen. reținută în sarcina inculpaților ......și ...., se constată că actele materiale din data de 09.12.2024 și 26.01.2025 (pentru inculpatul ........), respectiv actul material din data de 10.12.2024 (pentru inculpatul ....), au fost comise de fiecare dintre aceștia împreună cu inculpatul minor ......, care avea la acel moment vârsta de 17 ani.
Referitor la aplicarea prevederilor art. 35 alin. (1) C.pen. privitoare la infracțiunea continuată, s-a reținut că fiecare inculpat a acționat, la diferite intervale de timp, dar în baza aceleiași rezoluții infracționale, în sensul că inculpatul ......a comis fapta de furt calificat în formă continuată, la data de 08.12.2024, 09.12.2024, 31.12.2025, 25.01.2025, 26.01.2025 și 24.03.2025, inculpatul .... a comis fapta de furt calificat în formă continuată la data de 08.12.2024 și la data de 10.12.2024, iar inculpatul ......a comis fapta de furt în formă continuată, la data de 09.12.2024, 10.12.2024 și 26.01.2025.
Sub aspectul laturii subiective, inculpații au acționat cu intenție directă în sensul art. 16 alin. (3) lit. a) C.pen., aceștia prevăzând rezultatele acțiunilor realizate și urmărind astfel producerea consecințelor cauzate.
Așadar, vinovăția inculpaților și intenția lor a rezultat implicit și din declarațiile prin care au recunoscut în cursul urmăririi penale săvârșirea faptelor și modalitatea de comitere a acesteia, coroborate cu restul probelor administrate în cursul urmăririi penale.
Așadar, instanța a constatat, pe baza probelor administrate în cauză, dincolo de orice îndoială rezonabilă, că fapta reținută în sarcina fiecărui inculpat există, că aceasta constituie infracțiune și că a fost săvârșită de către inculpați, motiv pentru care, în baza art. 396 alin. (2) C.pr.pen., urmează să dispună condamnarea inculpatului ......pentru comiterea infracțiunii de furt calificat în formă continuată, prev. de art. 228 alin. (1) – art. 229 alin. (1) lit. b) C.pen., cu apl. art. 35 alin. (1) C.pen. (6 acte materiale), art. 77 lit. d) C.pen. și art. 396 alin. (2) și (10) C.pr.pen., condamnarea inculpatului .... pentru comiterea infracțiunii de furt calificat în formă continuată, prev. de art. 228 alin. (1) C.pen. - art. 229 alin. (1) lit. b) C.pen., cu apl. art. 35 alin. (1) C.pen. (2 acte materiale), art. 77 lit. d) C.pen. și art. 396 alin. (2) C.pr.pen., precum și aplicarea unei măsuri educative inculpatului ......, pentru comiterea infracțiunii de furt în formă continuată, prev. de art. 228 alin. (1) C.pen., cu apl. art. 35 alin. (1) C.pen. (3 acte materiale) și art. 113 alin. (3) și urm.
C.pen.
La individualizarea pedepselor aplicate, instanța a avut în vedere criteriile generale de individualizare a pedepsei prevăzute de art. 74 C.pen.
Potrivit art. art. 228 alin. (1) – art. 229 alin. (1) lit. b) C.pen., infracțiunea reținută în sarcina inculpaților ......și ......se pedepsește cu închisoare de la 1 la 5 ani.
Potrivit art. 79 alin. (3) C.pen., când în cazul aceleiași infracțiuni sunt incidente una sau mai multe cauze de reducere a pedepsei și una sau mai multe cauze de majorare a pedepsei, limitele speciale ale pedepsei prevăzute de lege pentru infracțiunea săvârșită se reduc conform alin. (1), după care limitele de pedeapsă rezultate se majorează conform alin. (2).
Instanța a reținut, pentru inculpatul ........, incidența cauzei de reducere a pedepsei prevăzută de dispozițiile art. 396 alin. (10) C.pr.pen., dat fiind faptul că înainte de începerea cercetării judecătorești, acest inculpat a solicitat ca judecata să aibă loc numai pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale și a înscrisurilor prezentate, recunoscând în totalitate fapta reținută în sarcina sa așa cum a fost reținută prin actul de sesizare a instanței, iar instanța, deși a respins această solicitare, reține, prin prezenta hotărâre, aceeași situație de fapt ca cea recunoscută de inculpat prin declarația dată în fața instanței.
Prin urmare, limitele de pedeapsă au fost reduse pentru inculpatul ....... conform art. 396 alin. (10) din C.pr.pen., astfel că s-a stabilit pentru acesta o pedeapsă cu închisoarea între 8 luni și 3 ani și 4 luni.
Având în vedere că acesta a comis infracțiunea împreună cu un minor, în cauză s-au constatat incidente dispozițiile art. 78 alin. (1) C.pen. rap. la art. 77 lit. d) C.pen., putând fi aplicată o pedeapsă până la maximul special, între limitele anterior menționate.
De asemenea, având în vedere reținerea caracterului continuat al infracțiunii reținute în sarcina inculpatului ......., potrivit art. 36 alin. (1) C.pen., acestuia i poate aplica pedeapsa prevăzută de lege, iar maximul prevăzut de lege se poate majora cu cel mult 3 ani, dacă acesta nu este îndestulător, însă instanța a constatat că nu se impune majorarea maximului prevăzut de lege pentru infracțiunea în cauză.
În privința împrejurării comiterii infracțiunii continuate de către acest inculpat, instanța a constatat că fapta prezintă un grad de pericol social ridicat, fiind săvârșită în formă continuată cu un număr însemnat de acte materiale (6 acte materiale), iar la data de 08.12.2024 și în timpul nopții.
De asemenea, valorile sociale ocrotite prin norma penală încălcată, respectiv cele referitoare la protecția dreptului de proprietate al persoanelor vătămate și implicit modul de comitere a acesteia denotă un grad de pericol social ridicat al faptei comise de inculpat, acesta dezvoltând practic un obicei din comiterea acestui tip de infracțiuni.
Inculpatul ......a recunoscut comiterea faptei a cooperat cu organele judiciare, iar în cursul urmăririi penale o parte din bunurile sustrase au fost recuperate integral și restituite persoanei vătămate.
Se mai reține că inculpatul ......este în vârstă de 21 ani, este necăsătorit, are studii de 8 clase și nu are nicio ocupație, nefiind la primul contact cu legea penală, figurând cu infracțiuni comise în perioada minorității împotriva patrimoniului, aplicarea sancțiunilor penale specifice minorilor în perioada de referință nefiind de natură a corija conduita inculpatului, care a revenit în câmpul infracțional, având așadar o predispoziție spre comiterea de infracțiuni îndreptate împotriva patrimoniului.
Față de aceste aspecte, instanța a stabilit în sarcina inculpatului ......o pedeapsă cu închisoarea, între minimul și mediul prevăzute de lege, între limitele stabilite conform dispozițiilor legale anterior menționate, respectiv pedeapsa de 1 an și 3 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat, în formă continuată, cu apl. art. 60 C.pen.
Instanța a mai reținut că prin săvârșirea infracțiunii deduse judecății inculpatul s-a dovedit nedemn de a deține o funcție electivă în autoritățile publice sau orice alte funcții publice precum și de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, motiv pentru care, în baza art. 67 alin. (1) C.pen., va aplica inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) și b) C.pen. constând în interzicerea drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, pe o perioadă de 3 ani, ce se va executa conform art. 68 alin. (1) lit. c) C.pen., după executarea pedepsei închisorii, după grațierea totală ori a restului de pedeapsă, după împlinirea termenului de prescripție a executării pedepsei sau după expirarea termenului de supraveghere a liberării condiționate.
Ca urmare a aplicării pedepsei complementare, în baza art. 65 alin. (1) C.pen., s-a aplicat aceluiași inculpat pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) și b) C.pen. constând în interzicerea drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, ce se va executa, conform art. 65 alin. (3) C.pen., din momentul rămânerii definitive a hotărârii de condamnare și până când pedeapsa principală privativă de libertate a fost executată sau considerată ca executată.
Sub aspectul măsurii arestării preventive luată și menținută față de inculpat, instanța a reținut că se impune menţinerea acesteia, măsura fiind în continuare necesară în scopul bunei desfășurări a procesului penal, precum și pentru a preveni săvârșirea de noi infracțiuni sau sustragerea inculpatului de la executarea pedepsei privative de libertate, cu atât mai mult cu cât acesta, în cursul urmăririi penale, a încălcat obligația stabilită în sarcina sa de a nu depăși limita teritorială instituită cu ocazia luării măsurii preventive a controlului judiciar.
Așadar, în baza art. 399 alin. (1) C.pr.pen. și art. 404 alin. (4) lit. b) C.pr.pen., instanța a menţinut măsura arestării preventive dispusă față de inculpatul ......prin încheierea penală nr. 8/06.08.2025 pronunțată de Judecătoria Caracal în dosarul nr. ......., până la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri sau, în cazul exercitării căilor de atac, până la o nouă verificare, dar nu mai târziu de 60 zile.
În baza art. 399 alin. (4) C.pr.pen., prezenta hotărâre a rămas executorie cu privire la măsurile preventive.
În baza art. 404 alin. (4) lit. a) C.pr.pen. rap. la art. 72 C.pen., instanța a dedusă din pedeapsa aplicată inculpatului durata arestării preventive a acestuia, de la data de 11.08.2025 (data punerii în executare a mandatului de arestare preventivă nr. ........../11.08.2025 emis în dosarul nr. .......), la zi.
Instanța a reținut în continuare că pentru inculpatul .... sunt incidente două cauze de majorare a pedepsei, respectiv împrejurarea că acesta a comis infracțiunea împreună cu un minor, fiind incidente dispozițiile art. 78 alin. (1) C.pen. rap. la art. 77 lit. d) C.pen., putând fi aplicată o pedeapsă până la maximul special, între limitele de 1 și 5 ani închisoare.
De asemenea, având în vedere reținerea caracterului continuat al infracțiunii reținute în sarcina inculpatului ...., potrivit art. 36 alin. (1) C.pen., acestuia i poate aplica pedeapsa prevăzută de lege, iar maximul prevăzut de lege se poate majora cu cel mult 3 ani, dacă acesta nu este îndestulător, însă instanța constată că nu se impune majorarea maximului prevăzut de lege pentru infracțiunea în cauză.
În privința împrejurării comiterii infracțiunii continuate de către acest inculpat, instanța a constatat că fapta prezintă un grad de pericol social ridicat, fiind săvârșită în formă continuată (2 acte materiale), iar valorile sociale ocrotite prin norma penală încălcată, respectiv cele referitoare la protecția dreptului de proprietate al persoanelor vătămate și implicit modul de comitere a acesteia denotă un grad de pericol social ridicat al faptei comise de inculpat.
Inculpatul ......a recunoscut în cursul urmăririi penale comiterea faptei și a cooperat cu organele judiciare, iar în cursul urmăririi penale o parte din bunurile sustrase au fost recuperate integral și restituite persoanei vătămate.
Se mai reține că inculpatul .... este în vârstă de 20 ani, este necăsătorit, are studii de 4 clase și nu are nicio ocupație, nefiind la primul contact cu legea penală, figurând cu infracțiuni comise în perioada minorității împotriva patrimoniului, aplicarea sancțiunilor penale specifice minorilor în perioada de referință nefiind de natură a corija conduita inculpatului, care a revenit în câmpul infracțional, având așadar o predispoziție spre comiterea de infracțiuni îndreptate împotriva patrimoniului.
Față de aceste aspecte, instanța a stabilit în sarcina inculpatului .... o pedeapsă cu închisoarea, între minimul și mediul prevăzute de lege, între limitele stabilite conform dispozițiilor legale anterior menționate, respectiv pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat, în formă continuată, cu apl. art. 60 C.pen.
Instanța a mai reținut că prin săvârșirea infracțiunii deduse judecății inculpatul s-a dovedit nedemn de a deține o funcție electivă în autoritățile publice sau orice alte funcții publice precum și de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, motiv pentru care, în baza art. 67 alin. (1) C.pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) și b) C.pen. constând în interzicerea drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, pe o perioadă de 3 ani, ce se va executa conform art. 68 alin. (1) lit. c) C.pen., după executarea pedepsei închisorii, după grațierea totală ori a restului de pedeapsă, după împlinirea termenului de prescripție a executării pedepsei sau după expirarea termenului de supraveghere a liberării condiționate.
Ca urmare a aplicării pedepsei complementare, în baza art. 65 alin. (1) C.pen., s-a aplicat aceluiași inculpat pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) și b) C.pen. constând în interzicerea drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, ce se va executa, conform art. 65 alin. (3) C.pen., din momentul rămânerii definitive a hotărârii de condamnare și până când pedeapsa principală privativă de libertate a fost executată sau considerată ca executată.
Referitor la inculpatul ......, instanța a reținut că potrivit art. 115 alin. (2) C.pen., la alegerea măsurii educative neprivative de libertate, instanța a avut în vedere criteriile enunțate de art. 74 C.pen.
Referitor la circumstanțele personale, a reținut instanța că, din raportul de evaluare întocmit de Serviciul de Probațiune ......, inculpatul ......s-a dezvoltat într-un mediu familial disfuncțional, iar lipsa sprijinului emoțional manifestată de părinți prin neglijență și obișnuința de a consuma băuturi alcoolice a avut un efect negativ asupra acestuia.
Se mai reține că deși inculpatul înțelege parțial semnificația săvârșirii unei fapte de natură penală și consecințele pe care le presupune aceasta, există un risc mediu spre mare ca acesta să comită alte infracțiuni, inculpatul fiind sancționat contravențional în trecut pentru cuvinte jignitoare adresate altor persoane și cercetat penal în alte dosare penale pentru infracțiuni de furt.
În favoarea inculpatului se va reține însă împrejurarea că acesta nu figurează la acest moment cu antecedente penale și de asemenea se va ține cont de faptul că a cooperat cu organele judiciare și a recunoscut comiterea infracțiunii încă de la prima audiere din cursul urmăririi penale.
În aceste condiții, față de predispoziția inculpatului la comiterea de fapte antisociale, având în vedere în special circumstanțele personale ale acestuia, instanța a apreciat că se impune luarea față de inculpat a celei mai severe măsuri educative neprivative de libertate, respectiv asistarea zilnică, pe durata maximă prevăzută de lege, de 6 luni, respectiv măsura educativă a asistării zilnice pentru o perioadă de 6 luni de la data punerii în executare a acesteia, pentru săvârșirea infracțiunii de furt, în formă continuată, iar în baza art. 121 C.pen., s-a impus inculpatului ca, pe durata executării măsurii educative, să respecte obligațiile prevăzute de art. 121 alin. (1) lit. a) și e) C.pen., respectiv să urmeze un curs de formare profesională (ținând cont de faptul că inculpatul, între timp devenit major, nu are în prezent nicio ocupație) și să se prezinte la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Olt la datele fixate de acesta.
În baza art. 121 alin. (3) C.pen., art. 69 din Legea nr. 253/2013 și art. 32 alin. (4) rap. la art. 32 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 252/2013 privind organizarea și funcționarea sistemului de probațiune, supravegherea executării măsurii și a obligațiilor se face sub coordonarea Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Olt.
În baza art. 123 C.pen., instanța a atras atenția inculpatului asupra posibilității înlocuirii măsurii educative neprivative de libertate cu măsura educativă privativă de libertate a internării într-un centru educativ, în cazul în care nu respectă, cu rea-credință, condițiile de executare a măsurii educative sau a obligațiilor impuse.
În privința sumei de 200 lei obținută de inculpații ......și .... în urma vânzării către martorul ......a celor 4 bidoane cu ulei auto sustrase din stația ...... situată pe str. ..... nr. .... din mun. ....... jud. ....., instanța a reținut că aceasta reprezintă un folos necuvenit al inculpaților.
Prin urmare, în baza art. 112 alin. (1) lit. e) C.pen., având în vedere faptul că acești inculpați au valorificat bunurile sustrase, în sensul că le-au vândut la data de 08.12.2024 contra sumei totale de 200 lei, instanța a dispus confiscarea specială a sumei de 100 lei de la inculpatul ......și a sumei de 100 lei de la inculpatul ...., reprezentând suma de bani obținută cu ocazia valorificării bunurilor ce au fost sustrase de inculpați de la partea civilă.
Sub aspectul laturii civile, instanța a constatat că persoana vătămată ....s-a constituit parte civilă încă din cursul urmăririi penale cu suma de 500 lei împotriva inculpaților ......și ......, iar persoana vătămată SC ...... s-a constituit parte civilă încă din cursul urmăririi penale cu suma de 2.200 lei împotriva inculpatului ...........
De asemenea, s-a constatat că la momentul audierii nemijlocite de către instanță, inculpații ......și ......au recunoscut întinderea prejudiciului pretins de fiecare dintre cele două persoane vătămate menționate anterior, situație în care devin incidente dispozițiile art. 23 alin. (3) teza I C.pr.pen. conform cărora ,,În cazul recunoașterii pretențiilor civile, instanța a fost obligat la despăgubiri în măsura recunoașterii”.
Astfel, în baza art. 397 alin. (1) C.pr.pen. rap. la art. 23 alin. (3) C.pr.pen. și art. 1382 C.civ., instanța a admis acțiunea civilă formulată de partea civilă ....și a obligat pe inculpații ......și ......la plata către acesta, în solidar, a sumei de 500 lei, reprezentând prejudiciu material cauzat prin comiterea infracțiunilor și de asemenea va a fost admisă acțiunea civilă formulată de partea civilă SC ......... și a obligat pe inculpatul ......la plata către aceasta a sumei de 2.200 lei, reprezentând prejudiciu material cauzat prin comiterea infracțiunii.
Totodată, în baza art. 397 alin. (1) C.pr.pen., instanța a luat act că persoanele vătămate ............ ......și ......nu s-au constituit părți civile în cauză.
Împotriva acestei sentinţe, a declarat apel inculpatul ......., prin motivele de apel depuse la dosar, solicitând, în temeiul dispozițiilor art. 421 pct.2, lit. a şi art. 423 din Codul de procedura penala să se dispună astfel:
- Desfintarea sentinței primei instanțe , cu privire la modalitatea de executare a pedepsei de 1 an şi 6 luni închisoare pentru savarsirea infracțiunii de furt calificat în forma continuata , cu aplic, art.60 c.pen. , în sensul aplicării dispozițiilor art. 83 C. pen referitoare la amanarea aplicării pedepsei sau a art.90c.p . avand în vedere faptul ca eu recunosc savarsirea faptei , nu m- am putut prezenta pentru a da declarație de recunoaștere şi sa beneficiez de aplicarea dispozițiilor legale privind procedura de simplificata ,motivat de faptul ca am fost plecat la munca în străinătate şi nu am avut posibi 1 ilitatea sa cunosc faptul ca am acest dosar deoarece eu nu am primit nici o citatie , mai mult, pe adresa din cartea de identitate eu nu locuiesc , eu doar am aceasta luare în spațiu de către un verișor cu care nu am nici o legătură şi nici nu vorbesc .
- A apreciat ca întreaga procedura de citare nu este legal efectuata având în vedere faptul ca locuieşte efectiv pe adresa din ....... str, ......, nr. ......, jud. ........ şi pentru faptul ca a fost plecat la munca şi nu i-a fost adus la cunoștință ca ar avea acest dosar, nu a luat legătură cu familia şi s-a întors în ţară în data de 30.12.2025 atunci a auzit de la familie ca ar fi avut un dosar .
A considerat ca soluția dispusa cu privire la modalitatea de executare a pedepsei care a fost aplicată de către instanța de fond, respectiv în penitenciar este una foarte mare şi nu este neapărat raportată la posibilitatea de îndreptare a conduitei.
A arătat că nu s-a sustras, nu a fugit şi a avut un comportament civilizat de acceptare a situației şi de asumare a celor ce vor urma , a recuperat întreg prejudiciu motiv pentru care a considerat că instanța de judecată putea să dea dovada de clemență în ceea ce privește faptul ca a recunoscut şi regretat comiterea acestei infracțiuni.
Astfel, a considerat că modalitatea aplicată de instanța de judecata este una foarte drastică deoarece așa cum a susținut şi mai sus, nu a fost în ţară şi nu a avut habar de acest dosar pentru a putea să beneficieze de dispozițiile art. 374-375 cpr pen , raportat la art. 396 alin.10 c.pr. pen .
Având în vedere infracțiunea, a solicitat instanței de judecata să îi dea posibilitatea de a recunoaște acesta infracțiune şi de a beneficia de dispozițiile privind reducerea limitelor de pedeapsa şi să îi fie aplicate dispozitiiile art. 90- 91 cpen.
Astfel, a considerat că sunt Îndeplinite condițiile pentru a i se face amânarea aplicării pedepsei, fiind întrunite condițiile prevăzute de art. 83 Cp , pedeapsa aplicata fiind mai mică de 2 ani , şi că doreşte să îşi manifeste acordul de a presta o muncă neremunerată în folosul comunității.
De asemene , a solicitat să se constate că este integrat în societate, fiind pozitiv caracterizat socio- familial şi profesional, a fost sincer în cursul cercetărilor şi a manifestat o poziție sincera de regret, fiind prezent la toate declarațiile pe care cei din cadrul politiei i le-au luat şi a recunoscut şi regretat savarsirea infracțiunii.
Având în vedere cele susținute mai sus a solicita admiterea apelului așa cum a fost formulat.
Aplicarea disp.
Art. 83 C. penal sau în subsidiar a art.90-91 C. pen ca şi modalitate de executare a pedepsei de către instanța de apel ar avea în vedere atât circumstanțele personale cât şi necesitatea îndreptării conduitei pentru viitor raportat la atitudinea procesuala ( în sensul în care a cooperat cu organele judiciare pe parcursul procesului penal, nu s-a sustras nici un moment de al urmărirea penala, dar mai ales a conștientizat gravitatea faptei comise şi hotărârea de a nu mai săvârși pe viitor fapte care sa fie incriminate de legea penala.
Toate aceste circumstanțe, precum şi faptul ca sunt îndeplinite condițiile pentru aplicarea în prezenta cauza a dispozitiior art. 83 C.p constituie motivele solicitării de admitere a apelului, desființarea sentinței primei instanțe cu privire la modalitatea de executare a pedepsei rezultate, aplicata la instanța de fond.
Examinând sentinţa penală apelată atât prin prisma criticilor formulate, cât şi din oficiu, sub toate aspectele de fapt şi de drept, în conformitate cu disp. art. 417 alin. 2 C.pr.pen., Curtea constată că apelul inculpatului .......... este fondat pentru următoarele considerente:
Realizând propriul examen asupra probatoriului administrat în faza urmăririi penale, Curtea constată că prima instanţă a soluţionat corect cauza cu respectarea dispoziţiilor legale în materie.
Se reţine în acest sens că apelantul inculpat în faza de urmărire penală a recunoscut săvârşirea faptelor astfel cum au fost expuse în actul de sesizare a instanţei, atitudine procesuală ce nu a fost evidenţiată şi în faţa primei instanţe (acesta neprezentându-se la judecarea cauzei), care a procedat la readministrarea probatoriului din faza de urmărire penală.
Se mai reține faptul că în fața instanței de apel inculpatul a declarat că recunoaște săvârșirea infracțiunii aşa cum a fost reţinută în actul de sesizare al instanţei.
Încadrarea juridică a faptelor este de asemenea corectă, instanţa de fond reţinând în mod just că: în seara zilei de 08.12.2024, în jurul orei 18:07, împreună cu inculpatul ........., a sustras de pe raftul stației ........., situată în mun. ....... str. ...... nr. ......., jud. .... administrată de SC ........, un număr de 4 bidoane cu ulei auto, cauzând un prejudiciu total de 479,96 lei, recuperat prin restituirea bunurilor persoanei vătămate, iar la data de 10.12.2024, în jurul orei 10:55, împreună cu inculpatul minor ......, a sustras 2 halate aflate expuse la vânzare în interiorul II ........., situată în mun. ....... str. ........, nr. ....., cauzând un prejudiciu de 50 lei, recuperat prin restituirea bunurilor sustrase persoanei vătămate, faptele acestuia întrunind elementele constitutive ale infracțiunii de furt calificat comis în formă continuată (2 acte materiale), prev. de art. 228 - art. 229 alin. (1) lit. b) C.pen., cu apl. art. 35 alin. (1) C.pen. și art. 77 lit. d) C.pen.
Analizând latura obiectivă a infracţiunii de furt calificat, prevăzută art. 228 alin. (1) - art. 229 alin. (l) lit. b) C.pen., Curtea reţine că elementul material al acesteia constă în acţiunile de luare pe nedrept a unui bun mobil din posesia sau detenţia altor persoane fizice fără consimţământul acestora.
În concret, inculpatul ...., a intrat în incinta stației Peco și s-a îndreaptat către raftul cu lubrifianți auto poziționat lângă ușa de acces în magazin, de unde, împreună cu ........, au luat fiecare câte 2 bidoane de uleiuri, după care aceștia au fugit , apoi în data de 10.12.2024, împreună cu ......, a sustras 2 halate ce se aflau expuse la vânzare în fața unui magazin second-hand din mun. .....
Astfel, a existat o deposedare a persoanelor vătămate constând în scoaterea bunurilor de sub stăpânirea acestora, fără consimţământul lor şi o împosedare a inculpatului, constând în trecerea efectivă a bunurilor sub stăpânirea sa.
Relevante sub aspect probator pentru reţinerea situaţiei faptice complementar declaraţiei de recunoaştere dată de către inculpat în faza de urmărire penală sunt declaraţiile reprezentanților persoanelor vătămate, a martorului ......, procesele-verbale de vizionare a înregistrărilor video surprinse de sistemele de supraveghere video, procese-verbale de cercetare la fața locului și planșe foto.
Urmarea imediată constă în atingerea adusă relaţiilor sociale referitoare la protecţia posesie şi detenţiei bunurilor mobile corporale, persoanele vătămate suferind prejudicii estimate la suma de 529.96 lei.
Legătura de cauzalitate dintre elementul material şi urmarea imediată rezultă în cauză din materialitatea faptei.
Sub aspectul laturii subiective, inculpatul a acţionat cu vinovăţie în modalitatea intenţiei directe, conform dispoziţiilor art. 16 alin. (3) lit. a) din Codul penal, întrucât acesta a prevăzut rezultatul faptelor sale şi a urmărit producerea lui prin săvârşirea infracţiunii.
Intenţia directă a inculpatului rezultă din modul de operare, acesta a luat hotărârea de a sustrage bunuri împreună cu coinculpații ......(minor) și ........, neavând în acest sens un plan prefigurat.
Scopul săvârşirii infracţiunii de furt calificat a fost de a-şi însuşi bunurile pe nedrept.
Elementele circumstanțiale agravante prevăzute la art. 229 alin. (1) lit. b) C.pen., presupun săvârșirea elementului material al infracțiunii de furt în împrejurări speciale care îi conferă faptei un caracter mai grav, respectiv pe timpul nopții.
În cauză, se justifică reţinerea elementului circumstanţial agravant prevăzut de art. 229 alin. 1 lit. b) C.pen., şi anume săvârşirea furtului în timpul nopţii, întrucât sustragerea bunurilor din data 08.12.2024, a fost comisă noaptea, respectiv în jurul orei 18:07, când întunericul luase, în mod real, locul luminii.
De asemenea, faţă de modalitatea de săvârşire a faptelor de către inculpatul ...., Curtea constată că în mod corect judecătorul fondului a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 35 alin. (1) C.pen. și art. 77 lit. d) C.pen.
În raport de situaţia de fapt reţinută şi de încadrarea juridică a faptelor pentru care se face vinovat apelantul inculpat, respectiv de atitudinea de recunoaştere a faptelor comise manifestată în faza de urmărire penală, menţiunile din cuprinsul fişei de cazier judiciar (infracțiuni comise în timpul minorității pentru același tip de infracțiuni), valoarea redusă a prejudiciului cauzat, faptul că acesta a fost recuperat prin restituire, Curtea reţine însă că pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare, ce i-a fost aplicată inculpatului de instanţa de fond, este prea mare, impunându-se reindividualizarea potrivit criteriilor generale prevăzute de art. 74 C.p.
Astfel, fără a pune la îndoială pericolul social ridicat al infracţiunii comise (relevat de modul de comitere) şi periculozitatea socială a inculpatului (reliefată de măsurile educative ce i-au fost aplicate în timpul minorităţii pentru infracţiuni de acelaşi gen), Curtea nu poate ignora faptul că, prejudiciul cauzat persoanelor vătămate a fost recuperat integral iar inculpatul a avut o atitudine sinceră încă din timpul urmăririi penale, recunoscând şi regretând faptele comise.
În ceea ce priveşte apărările formulate de apelantul-inculpat cu privire la faptul că nu avea cunoștință de existența dosarului penal pe rolul Judecătoriei Caracal, întrucât nu locuia efectiv la adresa la care a fost citat pe parcursul cercetării judecătorești, acestea vor fi respinse ca nefondate atâta vreme cât la fila 109 dosar urmărire penală se află procesul-verbal de aducere la cunoștință a drepturilor și obligațiilor inculpatului ...., unde, la lit. k este prevăzută obligația de a aduce la cunoștință, în scris, în termen de 3 zile, orice schimbare a adresei, în caz contrar, orice acte îi vor fi comunicate la această primă adresă rămân valabile.
Astfel, se observă, nu numai faptul că acesta avea cunoștință că are calitatea de inculpat într-un dosar penal, dar a și luat la cunoștință ce drepturi și obligații decurg din această calitate, astfel că inculpatul .... nu se poate prevala de faptul că a ales să plece în străinătate și să nu se mai intereseze de soarta dosarului penal, cu atât mai mult cu cât, din cuprinsul fișei de cazier, rezultă că s-a dispus luarea măsurii educative a asistării zilnice în alte două cauze penale astfel că are cunoștință de etapele unui dosar penal.
Se mai reține faptul că apelantul-inculpat are o familie legal constituită și doi minori în întreținere și a avut un loc de muncă pe teritoriul Spaniei, astfel cum rezultă din înscrisurile în circumstanțiere depuse odată cu motivele de apel.
Faţă de toate aceste aspecte, Curtea consideră că stabilirea unei pedepse orientată spre minimul special, este suficientă şi aptă să-şi atingă scopul de reeducare şi de prevenire a încălcării viitoare a legii penale.
În consecinţă, instanţa de control judiciar, reţinând vinovăţia apelantului-inculpat pentru săvârşirea infracţiunii pentru care a fost trimis în judecată, constată că pedeapsa de 1 an şi 2 luni închisoare, este conformă criteriilor prevăzute de lege pentru individualizarea pedepsei, iar în ceea ce priveşte modalitatea de executare a pedepsei, apreciază că, în contextul cauzei se justifică, menţinerea modalităţii privative de libertate, cu atât mai mult cu cât pedepsele educative aplicate anterior nu au fost de natură să-şi atingă scopul pentru care au fost dispuse.
În raport de considerentele expuse anterior, în baza art. 421 pct. 2 lit. a C.p.p., Curtea va admite ca fondat apelul declarat de inculpatul ...., va desființa în parte sentința, sub aspectul laturii penale și, rejudecând, va dispune reducerea pedepsei aplicate inculpatului la 1 an şi 2 luni închisoare pentru săvârşirea infracțiunii de furt calificat, prev. de art. 228, art. 229 alin. (1) lit. b) C.pen.
Se vor menţine modalitatea de individualizare a executării pedepsei, pedepsele complementare şi pedepsele accesorii aplicate inculpatului ..........
Se vor menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei penale care nu contravin prezentei.
În baza art. 275 alin. 3 Cod pr. penală, cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E:
În baza art. 421 pct. 2 lit. a C.p.p
Admite, ca fondat, apelul declarat de inculpatul ......., CNP ......, fiul lui ...... și ......, născut la data de ........ în mun. ...... jud. .... domiciliat în mun. ......, str. ....., nr. ...... jud. ....., cetățean român, necăsătorit, fără ocupație, studii 4 clase, cu antecedente penale, împotriva sentinţei penale nr. 390 din 6 decembrie 2025, pronunţată de Judecătoria Caracal în dosarul nr. ......., având ca obiect de furt calificat în formă continuată, prev. de art. 228 alin. (1) – art. 229 alin. (1) lit. b) C.pen. (6 acte materiale), cu apl. art. 35 alin. (1) C.pen. și art. 77 lit. d) C.pen., ...., trimis în judecată în stare de libertate, pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat în formă continuată, prev. de art. 228 alin. (1) – art. 229 alin. (1) lit. b) C.pen. (2 acte materiale), cu apl. art. 35 alin. (1) C.pen. și art. 77 lit. d) C.pen. și ......, trimis în judecată în stare de libertate, pentru săvârșirea infracțiunii de furt în formă continuată, prev. de art. 228 alin. (1) C.pen. (3 acte materiale), cu apl. art. 35 alin. (1) C.pen. și art. 113 alin. (3) și urm.
C.pen.
Desfiinţează în parte sentinţa penală nr. 390 din 06.12.2025, pronunţată de Judecătoria Caracal şi rejudecând:
Reduce pedeapsa aplicată inculpatului ......, pentru săvârşirea infracțiunii de furt calificat în formă continuată, prev. de art. 228 alin. (1) – art. 229 alin. (1) lit. b) C.pen. (2 acte materiale), cu aplic. art. 35 alin. (1) C.pen. și art. 77 lit. d) C.pen., de la 1 (un) an și 6 ( şase) luni închisoare la 1 (un) an și 2 (două) luni închisoare.
Menţine modalitatea de individualizare a executării pedepsei, pedepsele complementare şi pedepsele accesorii aplicate inculpatului .......
Menţine restul dispoziţiilor sentinţei penale apelate care nu contravin prezentei decizii penale.
În temeiul art. 275 alin 3 C.p.p.,
Cheltuielile judiciare din apel rămân în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunţată prin punerea deciziei la dispoziţia părţilor, persoanei vătămate şi a procurorului, prin mijlocirea grefei instanţei, azi, data de 25 martie 2026.