Decizie nr. 210 din 12.02.2026

1 .Infracţiunea de viol săvârşit asupra unui minor -art. 2181 Cod penal

2. Infracţiunea de rele tratamente aplicate minorului, prev. de art. 197 din Codul Penal .

3. Victima minora a infractiunii de viol, cerere privind reaudierea in cursul judecatii - art.113 alin. (2), alin.(4) C.p.p.

1.Fapta inculpatului care, prin constrângere și profitând de imposibilitatea persoanei vătămate minore de a-și exprima voința, precum și ascendentul moral avut asupra acesteia, a întreținut mai multe raporturi sexuale cu persoana vătămată împotriva voinței sale, iar prin abuzul sexual săvârșit de către inculpat asupra persoanei vătămate minore, i-a pus acesteia în primejdie gravă dezvoltarea intelectuală și morală, minora suferind o traumă emoțională care îi poate afecta dezvoltarea psihică, întrunește elementele constitutive ale infracțiunilor de viol săvârșit asupra unui minor, în formă continuată, prev. de art. 21 8 1 , alin. 2 și alin. 4 lit. a și b din Codul Penal cu aplicarea ad. 35, alin.

I din Codul Penal (comis în perioada mai 2022 — 23.10.2024 inclusiv) si de rele tratamente aplicate minorului, prev. de art. 197 din Codul Penal .

2.În cazul comiterii infracțiunii de viol, victima fiind fiica concubinei inculpatului, toți având comunitate de locuința si viată comuna, deci minora fiind si in grija inculpatului, urmează a se reține şi infracțiunea de rele tratamente aplicate minorului, aceasta din urmă neputând fi absorbită de infracțiunea de viol deoarece cele două infracțiuni au obiecte juridice diferite.

3.Având in vedere trăsăturile speciale ale procedurilor penale privind infracțiunile sexuale, care sunt adesea concepute ca un calvar de către victimă, în special atunci când aceasta din urmă se confruntă fără voia ei cu inculpatul, instanța a trebuit sa ia măsuri în scopul protejării victimei, în măsura în care acestea pot fi reconciliate cu o exercitare adecvată și eficace a drepturilor apărării, însă fără a se ajunge la o revictimizare secundară și repetată a victimei și care are dreptul să beneficieze de măsuri speciale de protecție.

Cod ECLI ECLI:RO:CACRV:2026:003.000210

Dosar nr. ...........

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECŢIA PENALĂ ŞI PENTRU CAUZE CU MINORI

DECIZIA PENALĂ NR. 210/2026

Şedinţa publică din data de 12 februarie 2026

Instanţa constituită din:

Preşedinte - ........... - Judecător

Judecător - ........

Grefier – ...........

Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova - reprezentat de procuror ...........

...............................

Pe rol, soluționarea apelului promovat de inculpatul ..........împotriva sentinței penale nr. 1519 din data de 11 noiembrie 2025, pronunțată de Judecătoria Drobeta Turnu Severin în dosarul nr. ..........

Conform art. 405 alin. 3 C.p.p., părțile și persoana vătămată nu se citează la pronunțarea hotărârii.

Prezența părților și dezbaterile au fost consemnate în Încheierea de ședință din data de 16 ianuarie 2026, încheiere care face parte integrantă din prezenta decizie ce se va pronunța, când instanţa de control judiciar, în temeiul art. 391 alin. 1 C.p.p. rap. la art. 406 alin. 1 C.p.p. a stabilit termen pentru deliberare, redactarea şi pronunţarea hotărârii la data de 12 februarie 2026, iar în temeiul art. 405 alin 1 C.p.p. a dispus că pronunţarea hotărârii va avea loc prin punerea acesteia la dispoziţia părţilor, a persoanei vătămate şi a procurorului, prin mijlocirea grefei instanţei.

C U R T E A,

Deliberând asupra cauzei penale dedusă judecății, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 1519 din data de 11 noiembrie 2025 pronunțată de Judecătoria Drobeta Turnu Severin în dosarul nr. .........., în baza art. 2181 alin. (2) şi alin. (4) lit. a) şi b) Cod penal cu aplicarea art. 35 alin. (1) Cod penal coroborat cu art. 396 alin. (1) şi (2) Cod procedură penală a fost condamnat inculpatul ..........la pedeapsa de 18 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de viol săvârşit asupra unui minor, în formă continuată (comisă în perioada mai 2022-23.10.2024, inclusiv).

În baza art. 67 alin. (2) Cod penal s-a aplicat inculpatului , cu titlu de pedeapsă complementară, interzicerea exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), n) și o) Cod penal, respectiv a dreptului de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, a dreptului de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, a dreptului de a comunica ori de a se apropia la o distanță mai mică de 200 m. de persoana vătămată , precum și dreptul de a se apropia de locuința persoanei vătămate la o distanţă mai mică de 200 m., pe o perioadă de 5 ani, pedeapsă care să se execute potrivit art. 68 alin. (1) lit. c) Cod penal, și anume după executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.

În baza art. 65 alin. (1) Cod penal s-a aplicat inculpatului, cu titlu de pedeapsă accesorie, interzicerea exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), n) și o) Cod penal, respectiv a dreptului de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, a dreptului de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, a dreptului de a comunica ori de a se apropia la o distanță mai mică de 200 m. de persoana vătămată , precum și dreptul de a se apropia de locuința persoanei vătămate la o distanţă mai mică de 200 m., de la rămânerea definitivă a prezentei sentințe și până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.

În baza art. 197 Cod penal coroborat cu art. 396 alin. (1) şi (2) Cod procedură penală a fost condamnat același inculpat la pedeapsa de 5 (cinci) ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de rele tratamente aplicate minorului.

În baza art. 67 alin. (2) Cod penal s-a aplicat inculpatului, cu titlu de pedeapsă complementară, interzicerea exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), n) și o) Cod penal, respectiv a dreptului de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, a dreptului de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, a dreptului de a comunica ori de a se apropia la o distanță mai mică de 200 m. de persoana vătămată , precum și dreptul de a se apropia de locuința persoanei vătămate la o distanţă mai mică de 200 m., pe o perioadă de 5 ani, pedeapsă care să se execute potrivit art. 68 alin. (1) lit. c) Cod penal, și anume după executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.

În baza art. 65 alin. (1) Cod penal s-a aplicat inculpatului, cu titlu de pedeapsă accesorie, interzicerea exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), n) și o) Cod penal, respectiv a dreptului de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, a dreptului de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, a dreptului de a comunica ori de a se apropia la o distanță mai mică de 200 m. de persoana vătămată, precum și dreptul de a se apropia de locuința persoanei vătămate la o distanţă mai mică de 200 m., de la rămânerea definitivă a prezentei sentințe și până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.

În baza art. 38 alin. (1) şi (2) Cod penal coroborat cu art. 39 alin. (1) lit. b) Cod penal s-a constatat că infracţiunile ce fac obiectul trimiterii în judecată sunt săvârşite sub forma concursului de infracţiuni.

S-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea - de 18 ani închisoare, la care s-a adăugat un spor fix şi obligatoriu de 20 de luni (1 an şi 8 luni) închisoare reprezentând o treime din totalul celeilalte pedepse, urmând ca inculpatul ..........să execute pedeapsa rezultantă de 19 ani şi 8 luni închisoare.

În baza art. 45 alin. (2) coroborat cu art. 67 alin. (2) Cod penal s-a aplicat inculpatului, pe lângă pedeapsa rezultantă, cu titlu de pedeapsă complementară, interzicerea exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), n) și o) Cod penal, respectiv a dreptului de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, a dreptului de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, a dreptului de a comunica ori de a se apropia la o distanță mai mică de 200 m. de persoana vătămată , precum și dreptul de a se apropia de locuința persoanei vătămate, la o distanţă mai mică de 200 m., pe o perioadă de 5 ani, pedeapsă care să se execute potrivit art. 68 alin. (1) lit. c) Cod penal, și anume după executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.

În baza art. 45 alin. (2) şi (5) coroborat cu art. 65 alin. (1) Cod penal s-a aplicat inculpatului, pe lângă pedeapsa rezultantă, cu titlu de pedeapsă accesorie, interzicerea exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), n) și o) Cod penal, respectiv a dreptului de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, a dreptului de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, a dreptului de a comunica ori de a se apropia la o distanță mai mică de 200 m. de persoana vătămată, precum și dreptul de a se apropia de locuința persoanei vătămate la o distanţă mai mică de 200 m., de la rămânerea definitivă a prezentei sentințe și până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.

În baza art. 72 alin. (1) Cod penal s-a dedus din pedeapsa rezultantă de 19 ani şi 8 luni închisoare perioada reţinerii şi a arestului preventiv începând cu data de 26.10.2024, la zi.

S-a dispus emiterea mandatului de executare a pedepsei închisorii, la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe.

În baza art. 399 alin. (1) Cod procedură penală raportat la art. 202 alin. (1), (3) şi (4) lit. e) Cod procedură penală s-a menţinut, în condiţiile legii, măsura arestului preventiv faţă de inculpatul ...........

În baza art. 397 alin. (1) raportat la art. 25 Cod procedură penală coroborat cu art. 1357 şi urm.

Cod civil s-a admis acţiunea civilă exercitată de partea civilă și a fost obligat inculpatul ..........la plata către aceasta a sumei de 50.000 euro cu titlu de daune morale (la cursul B.N.R. de la data plăţii efective).

În baza art. 3, art. 4 alin. (1) lit. b) şi art. 7 din Legea nr. 76/2008 privind organizarea şi funcţionarea Sistemului Naţional de Date Genetice Judiciare s-a dispus prelevarea de la inculpat de probe biologice, în vederea introducerii profilurilor genetice în S.N.D.G.J, urmând ca, în baza art. 5 alin. (5) din Legea nr. 76/2008 să fie informat inculpatul că probele biologice recoltate vor fi utilizate pentru obţinerea şi stocarea în S.N.D.G.J a profilului genetic.

În baza art. 1 alin. (2), art. 2 şi art. 9 din Legea nr. 118/2019 privind Registrul Naţional Automatizat cu privire la persoanele care au comis infracţiuni sexuale, de exploatare a unor persoane sau asupra minorilor, precum şi pentru completarea Legii nr. 76/2008 privind organizarea şi funcţionarea Sistemului Naţional de Date Genetice Judiciare, s-a dispus înregistrarea inculpatului ..........în acest registru.

În baza art. 274 alin. (1) Cod procedură penală a fost obligat inculpatul la plata sumei de 10.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat (aferente fazei de urmărire penală, fazei de cameră preliminară şi fazei de judecată).

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că, prin rechizitoriul nr. .......... al Parchetului de pe lângă Judecătoria Drobeta Turnu Severin a fost trimis în judecată, în stare de arest preventiv, inculpatul ..........pentru săvârșirea infracțiunilor de: - rele tratamente aplicate minorului, prev de art. 197 Cod penal şi viol săvârșit asupra unui minor, în formă continuată, prev. de art. 218 ind. 1, alin. 2 și alin. 4 lit. a și b din Codul penal cu aplicarea art. 35 alin. 1 din Codul penal (comisă în perioada mai 2022 - 23.10.2024 inclusiv), ambele cu aplicarea art. 38 alin. 1 din Codul penal.

Analizând întregul material probator administrat în faza de urmărire penală şi în etapa cercetării judecătorești, instanța de fond a reținut in esența:

În fapt, din mijloacele de probă administrate în cauză, instanţa reţine că, în data de 23.10.2024, în timp ce se afla la domiciliul persoanei vătămate (în vârstă de 11 ani) situat în imobilul din municipiul ........, str. ......., nr. ......., inculpatul ..........a întreţinut un raport sexual cu aceasta împotriva voinţei ei.

Astfel, starea de fapt mai sus descrisă reiese din declaraţia persoanei vătămate minore (filele 69-70, d.u.p) care a relatat că la data mai sus menţionată, în jurul orei 15:00, a fost chemată de tatăl ei vitreg în dormitorul lui, unde, împotriva voinţei ei, i-a dat pantalonii, cât şi lenjeria intimă jos, a pus-o într-o dungă în pat, s-a pus în spatele ei şi a penetrat-o în vagin, raportul sexual derulându-se pe o durată de aproximativ 5 minute.

Persoana vătămată a mai relatat că în momentul când acesta s-a oprit, a observat în zona lui intimă un lichid de culoare albă.

Starea de fapt menţionată, deşi nu a fost observată în mod direct, este confirmată indirect de către mama minorei, numita .........., care a relatat, atât în faţa instanţei, cât şi în faţa organelor de cercetare penală (filele 83-84, d.i şi filele 71-72, d.u.p), că a încercat să intre în dormitorul unde se aflau cei doi, însă a constatat că nu poate intra întrucât uşa era blocată pe interior cu o cutie cu lavabilă de aproximativ 5 kg.

După ce a împins şi deschis uşa camerei, l-a observat pe inculpat în timp ce se afla în picioare, lângă pat, acesta aruncându-se imediat cu faţa către ea, pe marginea patului.

Totodată, martora a relatat că inculpatul era îmbrăcat în pantaloni negri de trening care erau traşi mult mai sus de nivelul bazinului, iar în pantaloni avea băgat doar în partea din faţă tricoul vişiniu pe care îl purta.

Concomitent, a observat-o şi pe fiica ei aflată în picioare, în partea dreaptă, după uşă, speriată, roşie la faţă şi cu părul ciufulit.

Prin raportul de expertiză medico-legală nr. ..... din 25 octombrie 2024 întocmit de Serviciul de Medicină Legală .......... s-a concluzionat că numita prezintă leziuni traumatice (echimoză genunchi stâng, excoriaţie gambă stângă) care s-au putut produce prin lovire cu sau de corp dur, leziuni ce pot data cu 3-7 zile anterior datei examinării şi care necesită 1-2 zile de îngrijiri medicale; s-a mai concluzionat că persoana vătămată prezintă urmele unei deflorări recente a cărei datare poate fi apreciată cu 2-3 zile anterior datei examinării.

Deşi inculpatul nu a recunoscut săvârşirea faptei din data de 23.10.2024, se constată că poziţia sa procesuală este infirmată de raportul de constatare criminalistică nr. ....... din 28.11.2024 (filele 144-148, d.u.p) prin care s-a reţinut că răspunsurile la întrebările cu nr. 5, 6 şi 9 (referitoare la raportul sexual dintre acesta şi persoana vătămată din data de 23.10.2024), au provocat modificări specifice comportamentului simulat-subiect nesincer.

De altfel, din cuprinsul discuţiilor purtate prin mesaje telefonice de inculpat cu mama persoanei vătămate (filele 132-135, d.u.p), ulterior incidentului din data de 23.10.2024, se observă că acesta nu neagă săvârşirea faptei, ci doar solicită să nu o ducă pe aceasta la controlul medical de specialitate, în caz contrar minora urmând să fie luată de autorităţile statului, iar el arestat până la lămurirea situaţiei, fiind evidentă încercarea persoanei acuzate de a împiedica producerea de probe care să conducă la aflarea adevărului.

În acest sens, relevantă este şi declaraţia martorei ..........(fila 96, d.i), care a confirmat faptul că inculpatul a ameninţat-o pe mama minorei să nu anunţe organele de poliţie întrucât autorităţile statului îi va lua copiii.

În ceea ce priveşte activitatea infracţională a inculpatului .........., anterioară datei de 23.10.2024, şi reţinută prin actul de sesizare (perioada mai 2022-23.10.2024, inclusiv), se constată că aceasta este dovedită prin intermediul declaraţiei persoanei vătămate (filele 69-70, d.u.p), care a relatat că la vârsta de 10 ani, în acelaşi imobil din municipiul Drobeta-Turnu Severin, după ce a rămas doar cu inculpatul, a fost chemat de acesta din urmă în camera lui, unde au întreţinut raport sexual împotriva voinţei ei, raport sexual ce a durat aproximativ 10 minute.

Persoana vătămată a mai arătat că, la acel moment, a simţit o durere în zona intimă, însă nu a spus că o doare, dorind să plece din cameră.

Relevantă, în sensul dovedirii acestei activităţi infracţionale, este declaraţia fratelui minorei, (filele 75-76, d.u.p), care a relatat că, de-a lungul timpul, sora sa cobora la parterul casei şi mergea la tatăl lui în cameră, unde stăteau mult timp singuri, în timp ce el se afla la etajul imobilului.

În acelaşi context, martorul a mai arătat că sora sa era chemată de inculpat la el în cameră când mama lor nu era acasă, unde rămâneau mult timp împreună.

Deşi declaraţia fratelui persoanei vătămate constituie doar o probă indirectă, aceasta se coroborează cu concluziile raportului de expertiză psihologică judiciară nr. 882 din 21.11.2024 (filele 113-122, d.u.p) din care se observă că minora, ca urmare a vârstei foarte mici la care s-a produs abuzul (nici 10 ani), prezintă dificultăţi în a reproduce verbal faptele, în a le reda cu lux de amănunte, în a le ancora la data şi timpul exact al producerii lor.

Urmele abuzului sexual au fost reţinute prin raportul mai sus menţionat încă din cursul anului 2022 (pagina 4 din raport), unde s-a arătat că învăţătoarea a observat o frică majoră la minoră, iar în clasa a III-a avut un picaj, în sensul în care nu se mai concetra deloc, devenise nepăsătoare şi indiferentă faţă de cerinţele şcolare.

De asemenea, prin prisma acestor momente, s-a arătat că inculpatul intervenea şi îi lua partea minorei, încurajând-o să nu înveţe, şi să nu îşi facă probleme legate de şcoală, întrucât va interveni să treacă clasa, în timp ce pe fratele acesteia îl certa şi îl lua de urechi dacă nu învaţă.

De altfel, la sfârşitul lunii mai a anului 2022, prin prisma stările fizice şi emoţionale relatate de minoră (dureri abdominale, sângerări în zona genitală, plânsete), corelate cu declaraţia fratelui acesteia, s-a constatat că, în respectiva perioadă, persoana vătămate fusese agresată de către inculpat.

În drept, prima instanță de judecată a constatat că faptele inculpatului, în modalitatea reţinută mai sus, întrunesc elementele constitutive ale infracţiunilor de rele tratamente aplicate minorului, prev de art. 197 Cod penal şi viol săvârșit asupra unui minor, în formă continuată, prev. de art. 218 ind. 1, alin. 2 și alin. 4 lit. a și b Cod penal cu aplicarea art. 35 alin. 1 din Cod penal (comise în perioada mai 2022 - 23.10.2024, inclusiv).

Astfel, instanța de fond a stabilit pedepse cu închisoarea în sarcina inculpatului .........., la individualizarea pedepselor avându-se în vedere criteriile generale prevăzute de art. 74 Cod penal.

S-a apreciat că, în cauză se impune aplicarea unui tratament sancționator sever, având în vedere gravitatea cu totul deosebită a conduitei infracționale a inculpatului, care a comis acte de abuz sexual față de fiica concubinei sale, care se afla la o vârstă extrem de fragedă la debutul activității infracționale, prelungindu-se pe o durată lungă de timp de peste 2 ani, copil care era în grija și responsabilitatea acestuia, întrucât conviețuiau în același spațiu, aspect care a relevat gradul de degradare morală în care inculpatul se află, fiind în mod evident vorba despre o persoană lipsită de scrupule și repere morale, care pune mai presus de dezvoltarea normală fizică și mentală a fiicei sale „vitrege” satisfacerea apetitului său sexual deviant.

Totodată, s-a remarcat frecvența ridicată a raporturilor sexuale întreținute cu minora, pe un interval de mai mult de 2 ani, timp în care a existat o modificare semnificativă asupra normalității vieții de familie și a modului firesc în care manifestările în sfera vieții sexuale ar trebui să existe, toate chestiuni de natură să aibă un impact semnificativ și de durată asupra dezvoltării fizice și psihice a minorei.

De asemenea, s-a reținut şi vârsta fragedă a persoanei vătămate încă de la debutul activității infracționale, dar și urmările produse sau care se pot produce, respectiv consecințele asupra dezvoltării fizice și morale a minorei, urmări relevate în mod amănunţit de către rapoartele de expertiză întocmite în cauză.

S-a avut în vedere și intenţia legiuitorului la momentul la care a decis modificarea Codului penal, raportat la conţinutul expunerii de motive care impun necesitatea adoptării Legii nr. 217/2023 pentru modificarea și completarea Legii nr. 286/2009 privind Codul penal şi a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală.

Prin urmare, instanţa de fond a apreciat că, pentru prevenirea săvârşirii de noi infracţiuni de către inculpat şi formarea unei atitudini corecte a acestuia faţă de ordinea de drept şi regulile de convieţuire socială, este necesară aplicarea unei pedepse severe cu închisoare, constatând că infracţiunile deduse judecăţii sunt săvârşite sub forma concursului de infracţiuni, astfel că a procedat la contopirea pedepselor aplicate pentru acestea conform regimului sancţionator specific acestei pluralităţi, respectiv i s-a aplicat pedeapsa cea mai grea - de 18 ani închisoare, la care s-a adăugat sporul de 20 luni închisoare reprezentând o treime din cealaltă pedeapsă, urmând ca inculpatul ..........să execute pedeapsa rezultantă de 19 ani şi 8 luni închisoare.

S-a apreciat de prima instanță de judecată că subzistă temeiurile care impun menţinerea măsurii arestului preventiv, neapărând nici un element nou care să atragă nelegalitatea sau netemeinicia acestei măsuri.

Oe latură civilă s-a reținut că prin cererea formulată, persoana vătămată s-a constituit parte civilă pentru suma de 50.000 euro cu titlu de daune morale.

Analizând probatoriul administrat, instanţa de fond, în esență, a constatat că sunt întrunite condiţiile răspunderii civile delictuale, fapta penală reprezentând din punct de vedere civil faptă ilicită, cauzatoare de prejudiciu, fiind îndeplinită şi condiţia vinovăţiei, neputând opera o scindare a poziţiei psihice a autorului raportat la faptă în funcţie de natura acesteia, civilă sau penală; totodată, s-a identificat şi îndeplinirea condiţiilor privind existenţa prejudiciului şi a legăturii de cauzalitate între acesta şi faptele săvârşite, respectiv de lezare a integrităţii fizice şi psihice a victimei.

În cadrul aprecierii cuantumului daunelor morale s-a avut în vedere şi intensitatea percepţiei consecinţelor vătămării, precum şi afectarea directă a vieţii de familie şi a celei sociale (prejudiciul de agrement) a părții civile, urmare a suferinţelor fizice şi psihice avute.

Aşadar, prima instanță a admis în tot acţiunea civilă, cu consecința obligării inculpatului la plata sumei de 50.000 euro daune morale (la cursul B.N.R. de la data plăţii efective), către partea civilă, cuantumul solicitat fiind apreciat rezonabil şi echitabil în raport de toate consecinţele psiho-emoţionale produse prin săvârşirea infracţiunilor.

Împotriva hotărârii pronunțată de instanța de fond a declarat apel inculpatul .........., criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate pentru următoarele motive (filele 5, 6 dosar):

Nu există probe că a săvârșit infracțiunile reținute în actul de sesizare a instanței, motiv pentru care instanța de fond trebuia să dispună achitarea sa conform art. 396 alin. 5 C.p.p. raportat la art.16 alin. 1 lit. c C.p.p.

Astfel, din cuprinsul certificatului medico-legal întocmit victimei nu rezultă existența unor urme de ADN care să-i aparțină și care să-l incrimineze.

De asemenea, din cuprinsul expertizei genetice a rezultat existența unui amestec de haplotipuri genetice ce provin de la minimum trei persoane.

Cu toate că s-a solicitat o expertiză genetică suplimentară pentru a se stabilii dacă se găsește și ADN-ul mamei victimei pe pantalonii acesteia, instanța de fond a respins această cerere.

Apelantul a considerat că, sub acest aspect, există un dubiu care-i profită, iar instanța de fond, pentru a lămuri cauza sub toate aspectele, trebuia să încuviințeze expertiza genetică suplimentară, raportat la declarația mamei victimei dată în făta instanței de fond, dar și la conținutul expertizei genetice întocmite în cauză

Un alt aspect important care face nelegală și netemeinică hotărârea instanței de fond este faptul că prima instanță de judecată a respins cererea sa de a fi audiată persoana vătămată în cursul judecății, încălcând astfel dreptul la un proces echitabil și dreptul la apărare al inculpatului.

Instanța de fond în mod greși a respins cererea sa de schimbare a încadrării juridice cu privire la forma continuată a infracțiunii, din ansamblul materialului probator administrat în cauză nerezultând forma continuată privind perioada mai 2022-23.10.2024.

În situația în care se va trece peste aceste aspecte, inculpatul a apreciat că pedeapsa ce i s-a aplicat este prea mare raportat la criteriile de individualizare.

Sub aspectul laturii civile, apelantul-inculpat a considerat exagerată suma acordată cu titlu de daune morale către partea civilă, în condițiile în care aceste despăgubiri nu au fost dovedite.

Pentru toate aceste aspecte, s-a solicitat admiterea apelului, desființarea sentinței primei instanțe de judecată și pronunțarea unei noi hotărâri, conform art.421 pct. 2 lit. a C.p.p., în drept invocând dispozițiile art. 412, art. 413 și art. 420 C.P.P.

În motivele de apel depuse la dosar la data de 16 ianuarie 2026, inculpatul a criticat sentința primei instanțe de judecată pentru nelegalitate și netemeinicie, în esență, susținând că greșit a fost condamnat pentru infracțiunile de rele tratamente aplicate minorului și pentru infracțiunea de viol asupra unui minor, în formă continuată, deoarece nu există probe în sensul că a săvârșit aceste fapte.

Din probele administrate rezultă un dubiu privind vinovăția, iar acest dubiu trebuie interpretat în favoarea sa.

Astfel, în teză principală, a solicitat admiterea căii de atac și achitarea sa pentru infracțiunile de rele tratamente aplicate minorului, respectiv pentru infracțiunea de viol asupra unui minor, în formă continuata, iar în teză subsidiară, a solicitat să i se acorde clemență și, la reindividualizarea pedepselor, să i se aplice sancțiuni mai mici.

În cursul cercetării judecătorești în apel, la termenul de judecată din data de 16 ianuarie 2026 a fost audiat inculpatul conform art. 420 alin. 4 C.p.p., declarația acestuia fiind consemnată și atașată la dosar, după citire și semnare.

Verificând hotărârea apelată prin prisma motivelor invocate, dar și a dispozițiilor art. 417 alin. 2 C.p.p., instanța de apel reține următoarele:

Principii in materia probatiunii:

Regula in dubio pro reo constituie un complement al prezumţiei de nevinovăţie, un principiu instituţional care reflectă modul în care principiul aflării adevărului, consacrat în art. 3 din Codul de procedură penală, se regăseşte în materia probaţiunii.

Ea se explică prin aceea că, în măsura în care dovezile administrate pentru susținerea vinovăției celui acuzat conţin o informație îndoielnică tocmai cu privire la vinovăția făptuitorului în legătură cu fapta imputată, judecătorii nu îşi pot forma o convingere care să se constituie într-o certitudine cu privire la imputabilitatea faptei.

Înainte de a fi o problemă de drept, regula in dubio pro reo este o problemă de fapt (ÎCCJ, decizia penală nr. 134/A din 15 aprilie 2019 pronunțată în dosarul nr.........).

Lipsa unui probatoriu eficient răsturnării prezumţiei de nevinovăţie, conduce la incidența principiului in dubio pro reo.

Ca urmare, principiul in dubio pro reo reprezintă o expresie specifică a principiului prezumției de nevinovăție.

Standardul probei dincolo de orice îndoială rezonabilă constituie o garanție procesuală a aflării adevărului și, implicit, a dreptului la un proces echitabil.

De asemenea, acest standard asigură respectarea prezumției de nevinovăție până la momentul asumării de către judecător a convingerii cu privire la vinovăția inculpatului, dincolo de orice îndoială rezonabilă, asumare concretizată prin pronunțarea hotărârii judecătorești de condamnare .

Potrivit art. 99 alin. (1) din C. proc. pen., în acţiunea penală sarcina probei aparţine în principal procurorului, iar în acţiunea civilă, părţii civile ori, după caz, procurorului care exercită acţiunea civilă în cazul în care persoana vătămată este lipsită de capacitate de exerciţiu sau are capacitate de exerciţiu restrânsă.

Prin sarcina probaţiunii (onus probandi) se înţelege obligaţia procesuală ce revine unui participant la procesul penal de a dovedi împrejurările care formează obiectul probaţiunii.

O regulă generală în materie de probaţiune cere ca proba să fie efectuată de cel care afirmă existenţa unei fapte sau împrejurări de fapt (onus probandi incumbit ei qui dicit sau actori incumbit probatio).

Dacă împrejurarea de fapt a fost dovedită, persoana care invocă o altă împrejurare de fapt (de negaţie sau explicativă) este obligată, la rândul său, să o dovedească (reus in excipiendo fit actor).

Sarcina probaţiunii poate reveni celui care a făcut prima afirmaţie, dacă acesta invocă o altă împrejurare ce trebuie dovedită.

Aplicând acest mecanism în procesul penal, învinuirea trebuie să fie dovedită de cel care o formulează - procurorul, iar împrejurările în apărare de către cel care le invocă - inculpatul.

Conform art. 100 alin. (1) şi (2) din C. proc. pen., în cursul urmăririi penale, organul de urmărire penală strânge şi administrează probe atât în favoarea, cât şi în defavoarea suspectului sau a inculpatului, din oficiu ori la cerere.

În cursul judecăţii, instanţa administrează probe la cererea procurorului, a persoanei vătămate sau a părţilor şi, în mod subsidiar, din oficiu, atunci când consideră necesar pentru formarea convingerii sale.

În ce priveşte alegerea mijloacelor de probă pentru dovedirea unei fapte sau împrejurări de fapt, sistemul probator se întemeiază pe libertatea probelor, în sensul că organul de urmărire penală sau instanţa de judecată nu are obligaţia să folosească un anume mijloc de probă pentru dovedirea unei anumite fapte, având facultatea de a alege, dintre toate mijloacele de probă prevăzute de lege, în condiţiile în care proba a fost administrată în cursul procesului penal, pe cel mai potrivit pentru împrejurarea pe care o are de dovedit.

În virtutea acestor dispoziţii, orice infracţiune poate fi dovedită prin orice mijloace de probă care nu este interzis de lege, dacă organul judiciar şi-a format convingerea că a aflat adevărul în cauza dedusă judecăţii.

După legătura lor cu obiectul probaţiunii, probele se împart în probe directe şi probe indirecte.

Prin probe directe se înţeleg probele care dovedesc direct vinovăţia ori nevinovăţia inculpatului (de ex.: conţinutul recunoaşterii inculpatului; prinderea în momentul săvârşirii infracţiunii; declaraţiile martorilor oculari; stabilirea că în momentul când infracţiunea a fost săvârşită inculpatul se găsea în altă localitate).

Prin probe indirecte se înţeleg probele care nu dovedesc direct existenţa ori inexistenţa faptei sau vinovăţia ori nevinovăţia inculpatului, dar care, prin coroborarea lor duc la concluzia că fapta a fost săvârşită sau că inculpatul este vinovat sau nu.

Cu alte cuvinte, probele indirecte sunt elemente de fapt, care legate de alte elemente de fapt, împreună, pot constitui proba comiterii unei fapte penale sau proba vinovăţiei unui inculpat.

Aprecierea probelor, ca operaţiune finală a activităţii de probaţiune, permite instanţei de judecată să determine măsura în care probele reflectă adevărul.

Prin aprecierea tuturor probelor administrate, în ansamblul lor, instanţa îşi formează convingerea cu privire la temeinicia sau netemeinicia învinuirii, cu privire la măsura în care prezumţia de nevinovăţie a fost sau nu înlăturată prin probe certe de vinovăţie, dacă se impune sau nu achitarea inculpatului pentru faptele deduse judecăţii.

Legea de procedură penală nu stabileşte aprioric valoarea diferitelor probe, aceasta trebuind să fie rezultatul aprecierii concrete de către organele judiciare a probelor administrate în desfăşurarea procesului penal (art. 103 C. proc. pen.), de evaluarea judiciară a probelor depinzând soluţionarea procesului penal.

Pe cale de consecinţă, aprecierea fiecărei probe se face de organul de urmărire penală sau de instanţa de judecată, în urma examinării tuturor probelor administrate, în scopul aflării adevărului.

Din cele arătate, se poate ajunge la concluzia că mijlocul de apreciere constă în "examinarea tuturor probelor administrate", atât cele din faza de urmărire penală, cât şi cele din faţa instanţei de judecată (probele neavând o valoare mai mare sau mai mică, în funcţie de faza procesuală unde au fost administrate legal), instanţa alegând motivat pe care acele probe le reţine pentru stabilirea situaţiei de fapt, arătând de ce le înlătură pe celelalte, această operaţiune desfăşurându-se în urma evaluării probelor, respectiv, în măsura în care se coroborează (sunt susţinute şi de alte probe) între ele (în definiţia legii - prin evaluarea tuturor probelor administrate în cauză).

Analizând în mod coroborat ansamblul probelor administrate pe parcursul procesului penal (declarație reprezentant legal; declarație persoană vătămată; declarațiile martorilor, proces-verbal de cercetare la fața locului și planșă foto; raport de expertiză psihologică judiciară; raport de constatare criminalistică; proces-verbal cu informații extrase din sistemele informatice în urma percheziției informatice; raport expertiză medico-legală; raport expertiză medico-legală psihiatrică; declarație suspect/inculpat; înscrisuri) conform art. 103 C.p.p., se constată îndeplinite condițiile prev de art. 396 alin. 2 C.p.p., pentru angajarea răspunderii penale a inculpatului ..........sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prevăzute de art. 197 Cod penal şi prev. de art. 218 ind. 1, alin. 2 și alin. 4 lit. a și b Cod penal cu aplicarea art. 35 alin. 1 din Cod penal.

Nu există o cauză care împiedică exercitarea acțiunii penale, dintre cele prev. de art. 16 C.p.p., astfel cum susține inculpatul.

Hotărârea instanței de fond este exemplar motivată, fiind analizate amplu toate probele administrate, s-a răspuns apărărilor și criticilor formulate de inculpat pe parcursul procesului penal, astfel încât raționamentul logico-judiciar care fundamentează soluția este o oglindire obiectivă și justă a probelor administrate, dar este și expresia diligențelor sporite depuse de judecător pentru a răspunde principiilor echitabilității procesului penal și aflării adevărului în cadrul procesului penal.

Ceea ce apare specific în cazul infracțiunilor contra vieții sexuale este că ele se săvârşesc de cele mai multe ori în mediu privat, în împrejurări legate de viaţa intimă a persoanei, ceea ce conduce cel mai adesea sub aspect probatoriu la lipsa unor probe directe, singurul "martor" la acţiunile incriminate fiind chiar victima infracţiunii.

Or, o asemenea deficienţă probatorie stă în natura lucrurilor şi nu poate să afecteze dreptul persoanelor de a se bucura de viaţa lor privată sub toate aspectele şi de a se simţi protejate legal în toate ipostazele sociale.

Aceasta nu înseamnă coborârea standardului probatoriu în dovedirea acuzaţiei penale dincolo de orice îndoială rezonabilă, ci doar obligă organul judiciar la efectuarea unei analize ţinând seama de specificul infracţiunilor de acest fel şi de necesitatea unei protecţii adecvate a victimelor, mai ales în cazul persoanelor vulnerabile precum sunt minorii, în mod special în relaţiile de familie, urmând să se valorifice procesual întregul ansamblu probatoriu, prin raportare la contextul în care apare comisă fapta sesizată, fără a fi ignorate niciun fel de aspecte probatorii ale cauzei.

Astfel de exigenţe sunt reflectate şi în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului (CEDO), cum sunt cele pe terenul art. 3 din Convenţie, reţinându-se obligaţia statului de a lua măsuri menite să asigure că persoanele aflate în jurisdicţia lor nu sunt supuse unor rele tratamente, inclusiv a relelor tratamente administrate de persoane private - copiii şi alte persoane vulnerabile, în special, având dreptul la o protecţie eficientă - ca obligaţii pozitive materiale (obligația instituirii unui cadru legislativ şi a luării unor măsuri operaţionale) sau pozitive procedurale (obligaţia unei anchete efective).

Sub aspectul legislativ, pentru faptele grave, cum ar fi violul şi abuzul sexual asupra copiilor, statelor membre le revine sarcina de a se asigura că există dispoziţii eficiente în materie de drept penal.

În schimb, obligaţia procedurală de a efectua o investigaţie eficientă este o obligaţie nu de rezultat, ci de mijloace.

Nu există dreptul absolut de a obţine urmărirea penală sau condamnarea unei anumite persoane în cazul în care nu au existat eşecuri culpabile în încercarea de a trage la răspundere autorii infracţiunilor.

Mai mult, Curtea Europeană nu este preocupată de acuzaţiile de erori sau de omisiuni izolate în cadrul anchetei: nu poate înlocui autorităţile naţionale în evaluarea faptelor cazului şi nici nu poate decide asupra răspunderii penale a presupuşilor autori.

În astfel de cazuri, respectarea obligaţiilor pozitive implică, în contextul procedurilor interne, implementarea efectivă a dreptului copilului de a avea interesul său superior ca o consideraţie principală şi de a aborda în mod adecvat vulnerabilitatea particulară a copilului şi nevoile sale corespunzătoare.

În acest gen de cauze, Curtea Europeană a apreciat că "prezenţa a două versiuni ireconciliabile asupra faptelor necesită, în mod evident, o evaluare atentă la context a credibilităţii declaraţiilor formulate şi verificarea tuturor circumstanţelor conexe( a se vedea M.

C. contra Bulgariei).

Acest lucru s-ar putea realiza audiind persoanele cunoscute de reclamantă şi făptuitori, ca de exemplu prieteni, vecini, profesori şi alte persoane, care ar putea oferi lămuriri privind credibilitatea declarațiilor lor sau solicitând opinia unui psiholog specializat (a se vedea I.G. contra Moldovei, parag. 43).

În acest context, autoritățile ar putea verifica, de asemenea, dacă victima avea motive să facă acuzații false împotriva presupusului făptuitor, trebuind o abordare adaptată la context (a se vedea, M.

C. contra Bulgariei, parag. 182, cauza I.

C.contra României, 2016, parag. 54 şi 58).

Dupa cum se poate remarca din cuprinsul hotărârilor CEDO în materie, acestea trimit la actele internaţionale în domeniu privind protecţia drepturilor copilului, cum sunt, de exemplu, Convenţia Consiliului Europei pentru Protecţia Copiilor împotriva Exploatării Sexuale şi a Abuzurilor Sexuale (Lanzarote, 2007), ratificată de România prin Legea nr. 252/2010 (a se vedea, în special, art. 18 din Convenţie), urmată la nivelul Uniunii Europene de Directiva 2011/92/UE a Parlamentului European şi a Consiliului din 13 decembrie 2011 privind combaterea abuzului sexual asupra copiilor, a exploatării sexuale a copiilor şi a pornografiei infantile şi de înlocuire a Deciziei-cadru 2004/68/JAI a Consiliului.

În ceea ce priveşte modalitatea de administrare şi apreciere a probatoriului în astfel de cauze privind infracţiuni de abuz sexual faţă de persoane vulnerabile, este aplicabil în cauză standardul convenţional în materie privind abordarea adaptată la context, care necesită, în mod evident, o evaluare atentă la context a credibilităţii declaraţiilor prin prisma personalităţii victimei şi a acuzatului, astfel cum reies acestea din relaţiile lor familiale cunoscute şi verificarea tuturor circumstanţelor conexe, inclusiv o evaluare psihologică în vederea obţinerii unei analize de specialitate a reacţiilor victimei din perspectiva vârstei acesteia ori a altor situaţii speciale, precum şi verificarea aspectului dacă victima avea motive să formuleze acuzaţii false împotriva presupusului autor, fără a se pune deci accent nejustificat pe probe directe (cauza I.

C. contra României, 2016).

Această abordare nu trebuie să prejudicieze apărarea prin afectarea standardului probatoriu de dovedire a faptei penale dincolo de orice îndoială rezonabilă, prin probe adecvate, care poate să rezulte, totuşi şi dintr-o serie de indicii sau de prezumţii neinfirmate, suficient de grave, precise şi concordante (cauza Bouyid c.

Belgiei, parag. 82).

Aşa cum s-a reţinut în practica CEDO, standardul de probă dincolo de orice dubiu rezonabil permite deducerea faptei penale şi din coexistenţa unor concluzii suficient de întemeiate, clare şi concordate sau a unor prezumţii de fapt similare şi incontestabile (de exemplu, cauza Boicenco c.

Moldovei, din 11 iulie 2006, parag. 104).

S-a impus astfel, în materie penală, standardul probei dincolo de orice dubiu rezonabil, consacrat în dreptul intern prin art. 396 alin. (2) din C. proc. pen., potrivit căruia orice îndoială rezonabilă se va interpreta în favoarea acuzatului, regula in dubio pro reo constituind astfel un complement al prezumţiei de nevinovăţie.

În fapt, în data de 23.10.2024, în timp ce se afla la domiciliul persoanei (în vârstă de 11 ani), inculpatul ..........a întreţinut un raport sexual cu aceasta, împotriva voinţei ei, punându-i acesteia în primejdie gravă dezvoltarea intelectuală și morală, minora suferind o traumă emoţională care îi poate afecta dezvoltarea psihică.

Totodată, din luna mai a anului 2022 şi până la data de 23 octombrie 2024, inculpatul, prin constrângere şi profitând de starea persoanei vătămate minore de a-și exprima voința, precum și ascendentul moral avut asupra acesteia din urmă, a întreţinut mai multe raporturi sexuale cu persoana vătămată, împotriva voinţei sale.

Inexistența probelor de vinovăție invocată de către inculpat constituie o apărare străină de conținutul probelor administrate și rezultatul coroborării acestora, întrucât există probe directe și indirecte care se coroborează într-un mod unitar și complementar, determinând nașterea unei singure concluzii posibile juridic constând în vinovăția inculpatului pentru săvârșirea infracțiunilor de viol și rele tratamente aplicate minorului.

De altfel, dubiul invocat de inculpat nu există în cauză, apărarea sa privind nevinovăția fiind întemeiată, în mare parte, pe inexistența probelor științifice care să-l incrimineze pe inculpat.

Din declaraţia persoanei vătămate minore rezultă că în data de 23.10.2024 a fost chemată de tatăl ei vitreg – inculpatul - în dormitorul lui, unde, împotriva voinţei, i-a dat pantalonii şi lenjeria intimă jos, a pus-o într-o dungă în pat, s-a pus în spatele ei şi a penetrat-o în vagin, raportul sexual derulându-se pe o durată de aproximativ 5 minute.

Persoana vătămată a mai relatat că în momentul când acesta s-a oprit, a observat în zona lui intimă un lichid de culoare albă.

Declarația minorei este confirmată prin declarația mamei sale- concubina inculpatului, martora .........., care a relatat atât în faţa instanţei de fond, cât şi în faţa organelor de cercetare penală, că a încercat să intre în dormitorul unde se aflau cei doi, însă a constatat că nu poate intra întrucât uşa era blocată pe interior cu o cutie de aproximativ 5 kg.

După ce a împins şi deschis ușa camerei, l-a observat pe inculpat în timp ce se afla în picioare, lângă pat, acesta aruncându-se imediat cu faţa către ea, pe marginea patului; martora a relatat că inculpatul era îmbrăcat în pantaloni negri de trening care erau traşi mult mai sus de nivelul bazinului, iar în pantaloni avea băgat doar în partea din faţă tricoul vişiniu pe care îl purta.

Concomitent, a observat-o şi pe fiica ei aflată în picioare, în partea dreaptă, după uşă, speriată, roșie la fată şi cu părul ciufulit.

Din cuprinsul declarației martorei – mama minorei, rezultă că, în data de 23.10.2024, când a surprins pe inculpat împreună cu minora, aceasta din urmă era îmbrăcată în pantaloni lungi de trening de culoare crem şi ciorapi, articole vestimentare care se pot observa în planşele fotografice existente la dosarul de urmărire penală.

În cuprinsul fişei de custodie se menționează că pantalonii lungi, crem, purtați de minoră în data de 23.10.2024, prezentau pete de culoare gălbuie, aspect care confirmă susținerea persoanei vătămate că inculpatul prezenta un lichid de culoare albă în zona intimă.

Proveniența urmelor biologice imprimate pe pantalonii purtați de persona vătămată a fost stabilită prin raportul de expertiză criminalistică întocmit de Institutul Naţional de Criminalistică, prin care s-au arătat următoarele: pe pantalonii lungi, de culoare crem, aparținând persoanei vătămate, au fost identificate fosfatază acidă și proteină p30 (componente ale spermei), sânge uman și salivă.

Genotiparea fracției spermatice a pus în evidență un profil genetic identic cu cel al persoanei vătămate minore, iar în urma punerii în evidență unor posibili contributori de sex masculin, prin folosirea unor markeri genetici ai cromozomului Y, genotiparea a pus în evidență un haplotip genetic identic cu cel al inculpatului, rezultând că acesta sau orice altă persoană de sex masculin înrudită pe linie paternă cu inculpatul nu pot fi excluși ca posibili contributori la crearea fracției spermatice analizate.

Cum nu există nici o probă din care să rezulte că o altă persoană înrudită pe linie paternă cu inculpatul ar fi fost prezentă în locuința familiei și ar fi intrat în contact cu minora, singurul care a fost prezent în locuință fiind inculpatul, rezultă cu certitudine că el este autorul fracției spermatice analizate și prezente pe îmbrăcămintea minorei.

De asemenea, prin același raport de expertiză criminalistică s-a menționat: urma ......., separată din urma notată ....... a pus în evidenţă un profil genetic identic cu cel al persoanei vătămate minore, iar genotiparea acesteia a pus în evidenţă un haplotip genetic incomplet, identic la markerii genetici obţinuţi cu cel al inculpatului .........., ceea ce semnifică faptul că acesta din urmă sau orice altă persoană de sex masculin înrudită pe linie paternă cu acesta nu pot fi excluşi ca posibili contributori la crearea fracţiei epiteliale notate cu ....., separată din urma notată ......

Nici din acest punct de vedere nu există probe care să indice prezența sau o formă de contribuție activă a unei alte persoane decât inculpatul la crearea urmelor biologice, inculpatul fiind singurul din linia sa paternă prezent în locuință alături de minoră.

Din probele analizate rezultă astfel existența unor urme biologice de natură masculină, care dovedesc prezența inculpatului și întreținerea unor acte sexuale în urma cărora s-au impregnat urme pe îmbrăcămintea minorei –persoană vătămată.

Contrar susținerilor inculpatului, există probe științifice care dovedesc prezența și întreținerea relațiilor sexuale de către el, lăsând urme pe îmbrăcămintea persoanei vătămate, o altă probă constând într-o expertiză genetică suplimentară nemaifiind utilă, neexistând date sau împrejurări analizate insuficient prin expertiza criminalistică administrată.

Astfel, conform art. 181 C.p.p., efectuarea unei noi expertize se dispune atunci când concluziile raportului de expertiză efectuat sunt neclare, contradictorii, ori între conținutul și concluziile raportului de expertiză există contradicții, iar aceste deficiențe nu pot fi înlăturate prin audierea expertului.

Raportul de expertiză criminalistică administrat în cauză este clar, obiectiv, coerent din punct de vedere al constatărilor și concluziilor, a răspuns tuturor obiectivelor indicate, astfel încât, în mod corect a decis prima instanță că nu sunt îndeplinite condițiile legale pentru a fi încuviințată o nouă expertiză.

Solicitarea inculpatului ca noua expertiză să analizeze existența unor urme biologice ale mamei victimei minore, adică concubina inculpatului, nu este utilă cauzei, întrucât indiferent de prezența sau nu a acestor categorii de probe biologice, nimic nu justifică prezența spermei inculpatului pe pantalonii victimei minore, fiica concubinei sale.

Susținerea inculpatului din cadrul declarației date în fata instanței, în sensul efectuării igienei corporale prin folosirea pantalonilor minorei în ziua precedentă celei în care a fost depistat, după ce ar fi întreținut relații intime cu mama persoanei vătămate, este nefondată, întrucât perechea de pantaloni de culoare crem a fost purtată de către victimă în data de 23.10.2024, conform declaraţiei ce a fost dată chiar de mama acesteia și, respectiv mătușa sa, sora mamei ei.

Astfel, martora ........ a declarat că minora era îmbrăcată într-o pereche de pantaloni despre care crede că aveau motiv floral.

Persoana vătămată era la data faptei o minoră în vârstă de 11 ani, deci un copil, însă acest statut contrastează puternic cu datele ce rezultă din raportul de expertiză medico-legală întocmit de Serviciul de Medicină Legală ........ prin care s-a concluzionat că aceasta prezintă urmele unei deflorări recente, a cărei datare poate fi apreciată cu 2-3 zile anterior datei examinării.

Examinarea a avut loc pe 25.10.2024, astfel că data deflorării, așa cum a fost apreciată, poate fi plasată în contextul descoperirii inculpatului și a minorei după întreținerea unui raport sexual, de către mama acesteia.

Un copil de 11 ani nu poate fi considerat că a consimțit la întreținerea relațiilor sexuale, legiuitorul prezumând că minorii până la vârsta de 16 ani nu au discernământul necesar, suficient dezvoltat, pentru a aprecia asupra bunăstării lor fizice și psihice ca urmare întreținerii relațiilor sexuale cu majori.

Totodată, în prezenta cauză nu există nici o altă probă care să indice modalitatea în care victima minoră a întreținut relații sexuale la această vârstă de 11 ani, inculpatul fiind singura persoană care a fost identificata de către concubina sa în timp ce era cu minora într-o cameră a locuinței, cu ușa închisă, într-o poziție agitată și aranjându-și hainele, pentru ca, ulterior, urmele sale biologice de spermă să fie identificate pe pantalonii purtați de victimă.

Susținerea inculpatului, exprimată prin declarația din fața primei instanțe de judecată, conform căreia minora a venit în mod voluntar la el în cameră și doar au stat împreună, fără a se întâmpla nimic indecent, este contrară probelor administrate, întrucât, din declarația concubinei sale rezultă că, în data de 23.10.2024, ea a plecat împreună cu sora sa, iar în locuință au rămas inculpatul – la demisolul imobilului, iar copiii în camera lor, pentru a-și face temele.

Când a revenit în locuință, doar fiul său se mai afla în cameră, lucrându-și temele, fiica sa minoră fiind în camera inculpatului.

Martora – mama victimei, a declarat că fiul său i-a spus că minora a fost chemată de inculpat în dormitorul său.

Aceeași situația de fapt a fost descrisă și de către martorul – fratele victimei minore, audiat in sedinta de judecata in prezenta inculpatului, care a declarat:

”Când noi doi rămâneam singuri cu tati acasă, acesta o chema pe sora mea la el în dormitor, lucru care s-a întâmplat de mai multe ori.

Sora mea nu-mi povestea ce se întâmpla în dormitor.

De mai multe ori s-a întâmplat ca sora mea să vină plângând din dormitorul tatălui meu, fără să îmi spună motivul”;

”Când tata o chema pe sora mea la el în dormitor, mie îmi spunea de fiecare dată să rămân în camera mea”;

”Ușa camerei unde tata mergea cu sora mea era închisă de fiecare dată. De când tata a plecat de acasă, sora mea nu mai plânge”;

”I-am spus mamei de mai multe ori că tata mergea cu sora mea la el în dormitor. Cunosc faptul că mama se certa cu tata după ce-i spuneam că sora mea mergea cu el în dormitor”.

Aceste declarații au fost formulate de martorul – fratele victimei în ședința de judecată a instanței de fond, în prezența inculpatului și a apărătorului său ales, care au avut posibilitatea de a percepe în mod nemijlocit depoziția și de a adresa întrebările considerate pertinente.

Contextul în care au fost identificați inculpatul și victima minoră în data de 23.10.2024 a fost devoalat de către martora – mama minorei, din a cărei depoziție rezultă următoarele: la revenirea în locuință, copiii nu au mai fost găsiți lucrând temele școlare, astfel cum i-a lăsat la plecare, ci doar fratele victimei proceda întocmai, fetița de 11 ani aflându-se în camera concubinului său, la solicitarea acestuia, după cum a povestit chiar fratele ei.

După ce a împins ușa camerei, care se blocase într-un covor, proces care a durat 2 – 3 minute, după cum a relatat martora, aceasta a intrat în cameră, moment în care ”inculpatul s-a aruncat pe pat, cu fața spre mine.

Am observat că fiica mea era după ușă, avea părul despletit (în momentul când am plecat de acasă părul era împletit în coadă), fiind speriată și roșie la față”.

Martora a confirmat purtarea de către minoră a pantalonilor crem, pe care, ulterior, prin expertiza criminalistică au fost descoperite urme biologice de spermă aparținând inculpatului.

După acest moment, mama minorei a decis ca inculpatul – concubinul său, să părăsească locuința.

A doua zi, în urma unei discuții între mamă și fiică, aceasta a spus că a fost agresată sexual de către inculpat, spunând în mod exact ce s-a întâmplat.

Mama minorei, concubina inculpatului, a discutat și cu cel de-al doilea copil al său, care i-a povestit că atunci când ea părăsea locuința, inculpatul ”o chema pe sora sa în dormitor, rămânând doar ei doi.

Totodată, fiul meu mi-a spus că inculpatul îi solicita să nu iasă din cameră pentru a merge la ei”.

Modul de percepție a împrejurărilor surprinse de mama victimei în camera în care se aflau inculpatul și fiica sa, rezultă din propria declarație: ”Am concluzionat că, între concubin și fiica mea au avut loc relații sexuale în data de 23.10.2024, prin prisma modului în care i-am surprins pe aceștia în dormitor”.

Relevant în prezenta cauză este faptul că denunțarea inculpatului pentru activitatea infracțională desfășurată nu a venit de la persoana vătămată minoră, prin urmare nu se poate reține existența unui interes negativ sau ascuns care să o fi animat pe aceasta într-un eventual demers procesual.

Mama victimei minore, propria concubină a inculpatului, a dscoperit împrejurările cu o conotație negativă, care i-au sugerat o activitate ilegală și imorală și a anunțat organele de poliție.

Gravitatea situației surprinse între concubin și fiica sa minoră au fundamentat reacția ei de furie, care s-a manifestat prin: alungarea concubinului de la domiciliu, a plâns și a povestit surorii sale, martora ............, cum i-a găsit pe cei doi în dormitorul matrimonial.

Astfel, martora a declarat că ”în momentul când a intrat pe ușă l-a observat pe inculpat că-și ridica pantalonii, iar pe fiica ei că avea părul ciufulit.”

Activitatea infracțională a inculpatului ..........a debutat anterior datei de 23.10.2024, întrucât declarația persoanei vătămate minore .......... a fost in sensul ca atunci când avea vârsta de 10 ani, când a rămas doar cu inculpatul in locuința, a fost chemata in camera lui, au întreținut raport sexual împotriva voinței, ce a durat aproximativ 10 minute.

Persoana vătămată a mai arătat că, la acel moment, a simțit o durere în zona intimă, însă nu a spus că o doare, dorind să plece din cameră, iar inculpatul i-a solicitat sa nu spună nimănui ce s-a întâmplat.

Aceasta situație de fapt a fost confirmata prin declarația fratelui minor al victimei, care a fost audiat in ședința de judecata din primul grad de jurisdicție, in prezenta inculpatului si a apărătorului, care au avut posibilitatea de a percepe in mod direct depoziția si a adresa întrebări.

Astfel, fratele victimei, care locuia in același domiciliu a relatat că de-a lungul timpul sora sa cobora la parterul casei la solicitarea tatălui vitreg, mergea in dormitorul acestuia, unde stăteau mult timp singuri, în timp ce el se afla la etajul imobilului.

În același context, martorul a mai arătat că sora sa era chemată de inculpat la el în cameră când mama lor nu era acasă, unde rămâneau mult timp împreună.

Prin raportul de expertiză psihologică judiciară s-a constatat ca primele semne ale unui abuz au apărut in cursul anului 2022, când învățătoarea a observat o frică majoră la minoră, iar în clasa a III-a avut un picaj, în sensul în care nu se mai concentra, devenise nepăsătoare şi indiferentă fată de cerințele școlare.

De asemenea, prin prisma acestor momente, s-a arătat că inculpatul intervenea și îi lua partea minorei, încurajând-o să nu învețe, şi să nu își facă probleme legate de școală, întrucât va interveni el să promoveze clasa, în timp ce pe fratele acesteia îl certa și îl lua de urechi dacă nu învață.

De altfel, la sfârșitul lunii mai a anului 2022, prin prisma stărilor fizice și emoționale relatate de minoră (dureri abdominale, sângerări în zona genitală, plânsete), corelate cu declarația fratelui acesteia, s-a constatat că, în respectiva perioadă, persoana vătămate a fost agresată sexual de către inculpat.

În cadrul raportului de expertiză psihologică judiciară, psihologul clinician a reținut că atingerile, mângâierile cu tentă sexuală şi unele propuneri sexuale din partea inculpatului faţă de minoră au început în perioada în care locuiau în apartamentul de la etajul 4, când victima era prin clasa a II-a, iar la câteva zile după primul viol (în urma relatării victimei), persoana acuzată a repetat agresiunea, deși minora a încercat să-l refuze, spunându-i că o dorea.

În ciuda opoziției persoanei vătămate, inculpatul nu a ținut cont de ce vrea ea, urmându-şi instinctele sexuale și consolând-o verbal: „Lasă că o să-ţi treacă!

N-ai nimic!

Doar ne iubim!”

De asemenea, prin același raport s-a mai reținut în urma declarației minorei, că aceasta a avut raporturi sexuale frecvente cu agresorul care profita de orice absență a mamei pentru a o viola, toate actele sexuale producându-se contratimp, minora fiind obligată să trăiască într-o continuă spaimă, într-o continuă adrenalină, într-un continuu stres major-de a nu fi surprinsă de mamă sau de fratele său.

Minora a mai declarat psihologului clinician că inculpatul obișnuia să privească pe telefon filme pornografice şi să se masturbeze, înainte de a o viola, relatare care se coroborează cu probele identificate de organele de cercetare penală în urma efectuării percheziției informatice asupra telefonului mobil ce aparține inculpatului (filele 155-174, d.u.p) și care confirmă activitatea infracțională a acestuia.

Din acest punct de vedere, solicitarea inculpatului de schimbare a încadrării juridice a faptei reținute in actul de sesizare, conform art. 386 Cpp, este nefondată, declarația fratelui minorei audiat in ședința de judecata coroborându-se cu raportul de expertiza psihologica judiciara in ceea ce privește conturarea categoriilor de acte materiale constând in întreținerea actelor sexuale fără un consimțământ valabil din partea victimei minore- in data de 23.10.2024 si in urma cu un an- când avea vârsta de 10 ani( totalizând cel puțin 2 activități infracționale), dar din aceleași mijloace de proba rezulta ca încă din anul 2022 in mod repetat au avut loc mai multe episoade in care victima era solicitata in dormitor de către tatăl sau vitreg, in timp ce fratelui i se solicita sa nu intre.

Un rol esențial în stabilirea poziției psihice a inculpatului îl are corespondența telefonică purtată între inculpat și concubina sa – mama persoanei vătămate.

Astfel, din mesajele telefonice purtate rezultă reticența inculpatului în a fi consultat un medic specialist pentru a verifica starea victimei.

Inculpatul susține că, în trecut a avut anumite probleme, ceea ce va determina tergiversarea cercetărilor și preluarea copiilor de către Direcția de Protecție a Copilului, astfel încât mama va rămâne fără proprii copii: ”Știi bine că eu am avut pb... și în momentul până vin analize și toate cele, pe mine o să mă aresteze..., știi asta și durează luni bune până se elucidează, știi asta”, ”Plus de alta, o să intre și Protecția Copilului pe fir înp ta, că ai lăsat-o cu străini, k nu știu ce...

Așa fac în ziua de azi și îți ia și copiii până se elucidează, pe mine mă arestează și tot așa...

Poate să dureze și un an”.

Corespondența telefonică relevă starea psihică a inculpatului, care tergiversează controlul medical al minorei, invocând posibila sa arestare și eventuala preluarea a supravegherii minorilor de către organele statului, pentru a o determina pe concubină să renunțe la demers.

Deși invocă necesitatea ca aceasta să aibă încredere în el, demersul său nu are câștig de cauză, mama victimei insistând în efectuarea unui control medical copilei.

Problemele pe care le invocă pentru a obține persuasiune în evitarea controlului medical al minorei se referă la un alt dosar penal în care inculpatul a fost acuzat de săvârșirea unei alte infracțiuni sexuale împotriva unui minor.

Deși în mesajele telefonice purtate cu mama minorei, inculpatul susține că și în acea cauză era nevinovat și, totuși, cauza penală a durat 4 ani – ”Pb cu aia fiind tot nevinovat și acum e neterminată, după 4 ani...

Vrei să stea copiii pe la asistența socială că nu ai grijă de ei?”, prin declarația din apel, inculpatul a precizat că a recunoscut fapta de care era acuzat în cea de-a doua cauză penală constând în act sexual cu minor de 14/15 ani.

Uzitarea expresiei ”tot nevinovat” în convorbirea telefonică cu concubina sa, în contextul comparării celor două cauze privind întreținerea relațiilor sexuale cu minorii, relevă dorința inculpatului de a arăta că este nevinovat în acest dosar penal, așa cum, de altfel, susținea că este nevinovat și în primul dosar penal despre care a susținut că a durat 4 ani.

La dosarul cauzei însă a fost depusă de către procurorul de ședință sentința penală nr. 37/2026 a Judecătoriei Drobeta Turnu Severin pronunțată în dosar nr. ........, din cuprinsul căreia rezultă următoarele: la data de 03.01.2020, inculpatul a întreținut raporturi sexuale cu o minoră în vârstă de 14 ani, în propriul său autoturism, oprit într-o zonă nelocuită din mun. ........; inculpatul a recunoscut total și necondiționat fapta reținută în sarcina sa, fiind condamnat în primă instanță la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de act sexual cu minor prev de art. 220 alin. 1 C.p., în forma în vigoare la data faptei.

Această hotărâre nu era definitivă la data soluționării prezentei cauze, dar instanța nu poate ignora datele care rezultă din cuprinsul său: inculpatul a recunoscut întreținerea relațiilor sexuale cu o minoră în vârstă de 14 ani, ceea ce constituie o probă al unui tipar comportamental orientat înspre obținerea satisfacției sexuale prin relațiile sexuale practicate cu minori.

Datele obținute din percheziția informatică constituie o probă relevantă din perspectiva conturării personalității inculpatului, o persoană cu tendințe în obținerea satisfacției sexuale prin întreținerea relațiilor cu minori; astfel, în urma procedeului probatoriu al percheziției informatice a telefonului mobil al inculpatului rezultă că, în perioada 20 – 25.10.2024, inculpatul a efectuat mai multe căutări prin intermediul motorului de căutare ”Google”, cu o tematică anume, printre care se numără: ”abuzul sexual, evaluarea medicală și protecția victimei” (căutarea având legătură cu solicitarea concubinei sale de a supune minora unui control medical), ”testul de viol”, ”test ADN viol”, ”după câte ore nu se mai poate preleva testul ADN după sex”, ”după ce perioadă nu se mai poate demonstra un contact sexual”, ”timp în care se pot lua probe pentru viol”, ”în cât timp se recoltează probele unui viol”, ”în cât timp se pot recolta probele unui contact sexual”, ”metode de racolare copii pedofili”, ”cum racolează pedofilii fetițe”.

În secțiunea ”Media – Images” au fost identificate mai multe fotografii cu conținut pornografic.

Aceste preocupări ale inculpatului atestă dorința sa de a documenta în ceea ce privește probațiunea în materia infracțiunilor sexuale, dar și conturează un profil psihologic orientat înspre obținerea satisfacției sexuale în moduri nefirești.

Existența unei condamnări anterioare a inculpatului pentru o infracțiune sexuală cu o minoră, recunoscută de către inculpat, precum și preocupările în materia obținerii satisfacției sexuale în moduri nefirești, astfel cum rezultă din căutările de pe internet, pe telefonul mobil, constituie un set de factori care au rolul de a augmenta, consolida, credibilitatea declarației mamei victimei, martora .........., conform căreia atunci când i-a găsit pe fiica sa și pe concubin singuri în cameră, a avut convingerea întreținerii relațiilor sexuale, convingere bazată pe pozițiile celor doi, reacția de a sări a inculpatului, poziția fiicei sale de a fi speriată, roșie la față, cu părul ciufulit, iar inculpatul a negat imediat producerea unui eveniment negativ.

Raportul de expertiză psihologică judiciara contribuie la clarificarea mediului familial în cadrul căruia inculpatul a comis infracțiunea de viol prin întreținerea, de mai multe ori, a relațiilor sexuale cu minora – fiica concubinei sale, precum și la conturarea profilului psihologic al minorei și stabilirea efectelor unui abuz asupra acesteia: s-a evidențiat refractarea minorei în ceea ce privește desfășurarea ședințelor cu psihologul, a plâns, a evitat contactul vizual, a refuzat să intre în cabinet.

După mai multe eforturi, minora a acceptat colaborarea, la prima ședință fiind prezent și fratele său minor.

Martorul ......... este fratele mai mic al victimei minore, a avut aceeași locuință și mediu familial cu părțile, a fost audiat și în cursul judecății în primă instanță, în prezența inculpatului și a apărătorului său, și a colaborat și cu psihologul desemnat de organul judiciar, căruia i-a destăinuit că sora sa ”a făcut prostii cu tati”.

Când mama lor a revenit la domiciliu, băiatul i-a spus ”Tati i-a făcut prostii lui ........

Mami l-a sunat, dar el nu a recunoscut”.

Începând cu august 2022, se menționează în raportul de expertiză că minora a suferit o depreciere psihică, inclusiv la școală, devenise indiferentă, nu se mai concentra, dar inculpatul o proteja, promițându-i că o va sprijini să promoveze, deși pe fratele său îl trata diferit.

Minora a declarat psihologului că era în clasa a III-a când a fost prima dată victima unui viol comis de inculpat, când se aflau doar ei acasă, inculpatul determinând-o să nu divulge întâmplarea în schimbul promisiunii de a o proteja mereu.

După câteva zile inculpatul a repetat agresiunea, deși ea a încercat să-l refuze, spunându-i că o doare, dar el nu ținut cont, urmându-și instinctele sexuale.

De atunci, minora a declarat că a avut raporturi sexuale frecvente cu agresorul, acesta profitând de orice absență a mamei pentru a o viola, aspect confirmat și de fratele minor al victimei, care atât în fața psihologului, cât și în declarația din cursul judecății, a descris pe larg cum de multe ori tatăl lor vitreg o chema pe minoră în dormitor, de unde aceasta se întorcea după câtva timp plângând.

În raportul de expertiză psihologică s-a menționat că minora acuză dureri abdominale puternice, are o tristețe inexplicabilă și insurmontabilă, nu-i place să vorbească, nu se poate concentra, ar vrea să doarmă mult și să o lase toată lumea în pace.

Se observă un blocaj cognitiv, verbal și afectiv.

Minora a declarat că simte o rușine imensă, îi este teamă să nu afle colegii de școală, de aceea nu ar vrea să mai meargă la școală, având fobie socială.

Minora nu simte ură față de agresor, nu manifestă emoții – alexitimia fiind unul dintre simptomele frecvente la persoanele care au suferit traume în copilăria timpurie.

A fost identificată o fragilitate psihică a minorei, cu risc major de decompensare/destructurare psihică, fiind înregistrate simptome manifestate la nivel sever, ce vizează mai multe tulburări:

-Tulburare de stres posttraumatic ce are la bază abuzul sexual, fiind evidenţiată următoarea simptomatologie specifică (retrăirea frecventă a unui eveniment traumatic - flashback-uri - scene ce-i revin în minte legate de actele sexuale cu agresorul şi care o răscolesc emoţional, îi tulbură somnul şi gândirea, retrăire ce-i produce suferinţă profundă şi o determină să recurgă la unele comportamente ambivalente, de autopedepsire, dar şi de autoprotecţie împotriva sentimentului profund de ruşine, umilinţă, persistent sentiment de „amorţire" şi tocire emoţională, detaşare/rupere de alţi oameni, nereactivitate sau hiperreactivitate la ambianţă, evitarea activităţilor şi oamenilor care-i amintesc de abuzurile sexuale, coşmaruri care-i tulbură somnul, tulburări de alimentaţie pe fondul acestui stres major posttraumatic);

-Tulburare obsesiv - compulsivă (îngrijorată obsesiv că s-ar putea întâmpla ceva rău; lucruri pe care s-a simţit constrânsă să le facă în mod repetat, fără a se putea opri atunci când şi-a propus, repetarea unor lucruri la nesfârşit, în mod obsesiv şi excesiv);

-Tulburare de panică (palpitaţii, dispnee, slăbiciune, teamă intensă fără motiv, transpiraţii, tremur, ameţeli);

-Fobie socială (teama că se va face de râs, că ceilalţi o vor considera proastă, evită să vorbească despre ceea ce i s-a întâmplat din teama că ceilalţi vor râde, o vor umili; nevoia de a se izola din teama că ceilalţi o vorbesc);

-Tulburare de anxietate generalizată (simptome severe: agitaţie, îngrijorare excesivă din orice, dificultăţi de concentrare, irascibilitate, tensiune şi nelinişte interioară);

-Dependenţă medicamentoasă;

-Tulburare de somatizare;

-Tulburări de alimentaţie.

În dialogul cu psihologul s-a observat o structură depresivă a minorei, prin proiecție descriind cu puritatea specifică unui copil trauma agresiunii sexuale, bulversarea emoțională produsă, blândețea abordării agresorului, prin faptul că nu înțelege impactul agresiunii sexuale asupra viitorului ei ca femeie, în societate, în relațiile interumane.

Agresorul este proiectat drept ”un coleg care m-a bătut fără să-i fac nimic”, psihologul apelând la crearea unei povești fictive pentru a obține colaborarea victimei în narațiune.

Percepția de sine a minorei este una negativă, specifică depresiei, dominată acum de autoculpabilizare, pentru ca, în final să fie evidentă bulversarea psiho-emoțională a minorei, lipsa resurselor energetice în psihicul minorei, cu risc de depresie severă și de decompensare psihică.

Minora are un potenţial cognitiv normal dezvoltat, conform cu vârsta sa cronologică, ceea ce determină concluzia că minora are o capacitate bună de a percepe adecvat evenimentele şi de a conştientiza cele întâmplate.

Ca urmare a vârstei foarte mici la care a debutat abuzul (nici 10 ani), a planului emoţional profund zdruncinat de trauma agresiunii sexuale, a abuzurilor sexuale repetate la care a fost supusă, a rușinii profunde pe care o trăieşte minora în prezent (tocmai ca urmare a conştientizării faptelor agresorului), minora prezintă dificultăţi în a reproduce verbal aceste fapte (mutism selectiv), în a le reda cu lux de amănunte, în a le ancora la data şi timpul exact al producerii lor.

Prin aplicarea unor tehnici de detensionare, prin apropierea afectivă şi asigurarea suportului necesar pe parcursul expertizării, minora a reușit să se descătuşeze emoţional si să descrie faptele, să reproducă adecvat evenimentele, aşa cum sunt ele prezentate mai sus.

Efectele abuzului sexual, psihic şi emoţional asupra minorei sunt evidente şi relevate în clar de toate tehnicile şi metodele psihologice aplicate (interviuri, observaţii, teste, cu deosebire tehnicile psihoterapeutice), aceste efecte având impact major asupra funcţionării sale psihice globale: cognitiv, aptitudinal, social, relaţional.

Cel mai relevant efect al abuzului este mutismul selectiv la care a recurs minora ca mecanism de apărare împotriva fricii, a agresiunii, a abuzului sexual, mutism care i-a afectat și-i afectează încă, major, relaţia cu şcoala, cu societatea, cu familia, aspect observat şi de învăţătoarea de la Școala ......., după cum a declarat mama la interviu.

Cu multă răbdare şi încurajări, minora vorbeşte în şoaptă, întrerupe frazele, îşi roade unghiile (onicofagie severă - încă un simptom specific clar traumei unei agresiuni cu impact major emoţional).

Este evident că un astfel de comportament este uşor de observat şi taxat la şcoală, atât de către unii colegi (victimă sigură a bullying-ului), cât şi de către profesorii care nu mai au răbdarea necesară de a înţelege ce se află în spatele timidităţii elevei, fiind interesaţi ca eleva să-şi expună lecţia.

Cu planul comunicaţional atât de deteriorat, minora nu are nici o șansă ca în viitor să se integreze într-un grup şcolar/social sau într-un colectiv de muncă, fără sprijin urgent de specialitate (integrată în programe psihoterapeutice de durată).

Interdicția de a vorbi impusă de agresorul cu care trăia permanent în casă, supravegherea şi dominarea, siluirea permanentă a minorei de către acesta, a determinat-o pe minoră să internalizeze, inconștient, abuzul ca pe o traumă cu o probabilitate foarte mare să iasă la suprafaţă mai târziu, sub forme diverse: tulburări psihotice, tulburare de comportament sexual, tulburări de adaptare şi integrare socială.

Prin fragilitatea psihică dobândită în urma acestor agresiuni sexuale repetate la o vârstă aşa de fragedă, minora va fi mereu o pradă uşoară pentru agresorii sexuali sau fizici, întrucât nu dispune şi nu mai este capabilă să-şi contureze un mecanism psihologic de apărare matur în viaţă (o dovadă că victimele agresiunilor fizice/sexuale/emoţionale nu-şi mai pot contura mecanisme psihologice sănătoase de apărare dacă nu primesc sprijin de specialitate la timp este însăşi mama minorei care, supusă la rândul ei unor abuzuri fizice şi emoţionale în copilărie, are acum o viaţă afectivă haotică, plină de suferință și neajunsuri şi care a culminat acum cu suferinţa majoră provocată de abuzarea sexuală a fetiței de către ultimul concubin).

Stresul major la care a supus-o agresorul sexual pedofil, adrenalina trăită de minoră şi provocată de spaima şi ruşinea cumplită de a nu fi descoperită, au bulversat-o aşa de rău încât minora pare acum ruptă de realitate.

Cum a descris mama la interviu şi cum s-a observat pe parcursul expertizării, minora are momente de catatonie (privire fixă, rătăcită, nu aude, nu vede. nu gândeşte), din care iese doar daca este ajutată, iar interlocutorul de dialog are răbdare, înţelege.

Efectele agresiunii sexuale, dar și emoționale și psihice sunt vizibile la minoră nu numai asupra sănătății psihice, ci și asupra sănătății somatice, minora acuzând frecvente dureri de cap și abdominale – specifice fetițelor buzate sexual de pedofili.

Așa cum declară mama la interviu, dar și cum relevă screening-ul psihiatric, minora a dezvoltat tulburare de somatizare, tulburare de dependență medicamentoasă (de analgezice și antispastice), dar și tulburări alimentare.

Din raportul expertiză medico-legală psihiatrică rezultă următoarele elemente care completează tabloul psihoemoțional construit prin ansamblul probator administrat în cauză: potențial global cognitiv structurat în cadrul inteligenței de nivel mediu, personalitate cu tendință spre introversie, acumulare de tensiune intrapsihică, blocaj emoțional, eveniment psihotraumatic suferit în mediul familial, pe fondul căruia dezvoltă comportament anxios, legătură de atașament cu mama naturală, nevoie crescută de suport familial, s-a recomandat includerea în program de consiliere psihologică, întrucât abuzul sexual săvârșit de inculpat asupra ei i-a pus în primejdie gravă dezvoltarea intelectuală și morală, minora suferit o traumă emoțională care-i poate afecta dezvoltarea psihică.

Respingerea cererii de reaudiere a persoanei vătămate in cursul judecații:

Conform art. 113 alin. (2) Cpp, sunt prezumate vulnerabile victimele copii, victimele care sunt în relaţie de dependenţă faţă de autorul infracţiunii, (...) ale violenţei în cadrul relaţiilor apropiate, ale violenţei sexuale, (...) precum şi victimele care au suferit un prejudiciu considerabil ca urmare a gravităţii infracţiunii. (4) Reaudierea persoanei vătămate se face numai dacă acest lucru este strict necesar pentru desfăşurarea procesului penal.

În cauza G.U. împotriva Turciei, 2016, care privea o tânără care fusese victima unui viol și a unei agresiuni sexuale comise de tatăl său vitreg când aceasta era copil, Curtea a constatat o încălcare a art. 3 și 8 din Convenție din cauza absenței unei anchete efective și a faptului că autoritățile nu au ținut seama de vulnerabilitatea deosebită a reclamantei și de factorii psihologici specifici cazurilor de viol săvârșit asupra copiilor în mediul familial (pct. 71-82).

Având în vedere că reclamanta a trebuit să depună mărturie în ședință publică, Curtea a considerat că natura traumatizantă a publicității procedurii a reprezentat pentru reclamantă un factor de natură să aducă atingere demnității sale și vieții sale private (pct. 71).

Pentru a stabili legalitatea deciziei de neaudiere a persoanei vătămate si a hotărârii de condamnare pronunțate in cauza, cu o astfel de proba neadministrata in mod direct in ședința, instanța va aplica principiile Curții Europene a Drepturilor Omului analizate in cauza Pruteanu împotriva României, 2025.

Principiile privind admiterea dovezilor martorilor acuzării absenți de la proces:

Notiunea de martor are un sens autonom în sistemul Convenției.

În cazul în care o depoziție poate servi într-o măsură semnificativă ca temei pentru o condamnare, aceasta constituie o probă incriminatoare căreia i se aplică garanțiile prevăzute la art. 6 § 1 și 3 lit. d).

Astfel, termenul „martor” include: coinculpatul (Trofimov împotriva Rusiei, 2008); victimele (Vladimir Romanov împotriva Rusiei, 2008); martorii experți (Constantinides împotriva Greciei, 2016; Danilov împotriva Rusiei, 2020); elementele de probă prezentate de o persoană în contextul activității de identificare a persoanelor sau al unei confruntări directe cu suspectul (Vanfuli împotriva Rusiei, 2011); în unele cazuri, proba cu înscrisuri (Mirilașvili împotriva Rusiei, 2008; Butkevici împotriva Rusiei, 2018).

Garanțiile de la articolul 6 alineatul (3) litera (d) sunt aspecte specifice dreptului la o audiere echitabilă prevăzută la alineatul (1) din articolul respectiv, care trebuie luate în considerare în orice evaluare a echității procedurii.

În plus, principala preocupare a Curții în temeiul articolului 6 alineatul (1) este de a evalua corectitudinea generală a procedurilor penale (a se vedea Schatsachschwili v.

Germania, 2015, și Taxquet v.

Belgia 2010).

În realizarea acestei evaluări, Curtea va analiza procedura în ansamblu, având în vedere drepturile apărării, dar și interesul publicului și al victimelor în vederea urmăririi corespunzătoare a infracțiunilor (a se vedea Schatschaschwilli v.

Germania) și, dacă este necesar, drepturile martorilor (a se vedea, dintre multe autorități, Al-Khawaja și Tahery împotriva Regatului Unit, CEDO 2011).

În hotărârea Al-Khawaja și Tahery împotriva Regatului Unit, 2011, pct. 119-147, Curtea a stabilit principiile care trebuie aplicate în situația în care un martor nu se prezintă la un proces public.

Aceste principii au fost clarificate ulterior în hotărârea Schatschaschwili împotriva Germaniei, 2015, pct. 111-131.

Acestea sunt sintetizate după cum urmează:

- Curtea ar trebui să examineze mai întâi chestiunea preliminară a existenței unui motiv întemeiat pentru admiterea depoziției unui martor absent, ținând seama de faptul că, în general, martorii ar trebui să depună mărturie în timpul procesului și că ar trebui întreprinse toate eforturile rezonabile pentru a se asigura participarea lor.

Totuși, inexistența unui motiv întemeiat pentru ca un martor să nu se înfățișeze nu poate fi hotărâtor, în sine, pentru lipsa caracterului echitabil al unui proces, deși rămâne un factor foarte important care trebuie pus în balanță în momentul aprecierii caracterului echitabil general și unul care ar putea înclina balanța în favoarea constatării unei încălcări a art. 6 § 1 și 3 lit. d);

-Motivele tipice pentru neprezentare sunt decesul martorului sau teama de represalii. Totuși, există și alte motive legitime pentru care un martor nu se prezintă la un proces;

- Atunci când un martor nu fost audiat în nicio etapă anterioară a procedurii, admiterea declarației scrise date în calitate de martor în locul depunerii mărturiei în proces trebuie să fie o măsură excepțională;

-Admiterea ca probă a declarațiilor martorilor absenți determină un potențial dezavantaj pentru acuzat care, într-un proces penal, în principiu, ar trebui să aibă posibilitatea de a contesta mărturiile incriminatoare.

În special, acesta ar trebui să fie în măsură să verifice sinceritatea și fiabilitatea declarațiilor date de martori, prin audierea lor orală în prezența sa, fie la momentul depoziției, fie într-un stadiu ulterior al procedurii;

-Potrivit „temeiului unic sau decisiv”, atunci când condamnarea unui inculpat se bazează exclusiv sau în principal pe declarații ale unor martori pe care acesta nu îi poate audia în nicio etapă a procedurii, dreptul său la apărare este restrâns în mod nejustificat;

-În acest context, termenul „decisiv” ar trebui interpretat într-un sens restrâns, ca indicând o probă de o asemenea importanță încât este probabil să fie decisivă în cauză.

În cazul în care depoziția unui martor care nu a compărut la proces este coroborată cu alte probe, aprecierea caracterului decisiv al acesteia depinde de forța probantă a celorlalte probe: cu cât forța probantă a acestora este mai mare, cu atât este mai puțin probabil ca depoziția martorului absent să fie considerată decisivă;

-În hotărârea Schatschaschwili împotriva Germaniei (MC), 2015, pct. 116, Curtea a explicat că, având în vedere că preocuparea sa este de a stabili dacă procedura în ansamblul său a fost echitabilă, aceasta nu ar trebui să examineze doar existența unor elemente compensatorii suficiente în cauzele în care declarația martorului absent a fost singurul sau temeiul decisiv pentru condamnarea reclamantului, ci și în cauzele în care nu a fost clar dacă declarația în cauză a fost unică sau decisivă, dar cu toate acestea a fost convinsă că aceasta a avut o pondere semnificativă și că admiterea sa ar fi putut dezavantaja apărarea;

- Cu toate acestea, întrucât art. 6 § 3 din Convenție ar trebui interpretat în contextul unei examinări globale a echității procedurii, temeiul unic sau decisiv nu ar trebui aplicat într-o manieră inflexibilă, inclusiv în cauzele în care depoziția martorului are o pondere semnificativă și admiterea acesteia ar fi putut dezavantaja apărarea;

-În special, atunci când o mărturie indirectă este proba unică sau decisivă împotriva acuzatului, admiterea sa ca probă nu duce automat la încălcarea art. 6 § 1.

În același timp, atunci când o condamnare se bazează exclusiv sau în mod decisiv pe declarațiile unor martori absenți, Curtea trebuie să supună procedura celei mai riguroase examinări.

Având în vedere riscurile pe care le implică admiterea unor astfel de probe, acestea ar constitui un element foarte important de pus în balanță și unul care ar necesita elemente compensatorii suficiente, inclusiv existența unor garanții procedurale solide.

Întrebarea care se pune în fiecare caz este dacă există elemente compensatorii suficiente, inclusiv măsuri care permit o apreciere echitabilă și adecvată a fiabilității probelor.

Acest lucru ar permite ca o condamnare să se bazeze pe astfel de probe numai dacă acestea sunt suficient de fiabile, având în vedere importanța lor pentru respectiva cauză.

Principiile de mai sus, referitoare la martorii absenți, se aplică și altor cazuri în care acuzatul nu a avut posibilitatea de a contesta probitatea și credibilitatea depoziției martorului, inclusiv sinceritatea și fiabilitatea sa, prin audierea orală a martorilor în prezența acestuia fie la momentul la care martorul a dat declarația, fie într-o etapă ulterioară a procedurii.

Aceasta se poate referi la: mărturia anonimă [Al-Khawaja și Tahery împotriva Regatului Unit, 2011; Asani împotriva Fostei Republici Iugoslave a Macedoniei, 2018; Süleyman împotriva Turciei, 2020]; martorii, inclusiv coinculpatul, care refuză să depună mărturie la proces sau să răspundă la întrebările apărării (Vidgen împotriva Țărilor de Jos, 2012 și Strassenmeyer împotriva Germaniei, 2023, în ceea ce privește coinculpatul; Sievert împotriva Germaniei, 2012, în ceea ce privește martorii); martorii audiați în cadrul unor proceduri speciale de audiere, de exemplu atunci când apărarea nu poate participa la audiere (Papadakis împotriva Fostei Republici Iugoslave a Macedoniei, 2013) sau când apărarea nu poate avea acces la sursele pe care un martor își bazează informațiile sau convingerile (Donohoe împotriva Irlandei, 2013); martorii a căror mărturie este relevantă doar pentru severitatea pedepsei (Dodoja împotriva Croației, 2021).

Aceste principii au fost clarificate în cauza Schatschaschwili în cazul în care Marea Cameră a confirmat că absența unui motiv bun pentru neprezentarea unui martor nu ar putea, de la sine, să fie concludentă cu lipsa de echitate a unui proces, deși a rămas un factor foarte important de cântărit în balanță atunci când se evaluează corectitudinea generală și una care ar putea înclina balanța în favoarea constatării unei încălcări a articolului 6.

În plus, având în vedere că preocuparea sa a fost de a stabili dacă procedura în ansamblu a fost echitabilă, Curtea a considerat că aceasta ar fi trebuit să revizuiască nu numai existența unor factori de echilibrare suficienți în cazurile în care dovada martorului absent a fost baza unică sau decisivă pentru condamnarea reclamantului, ci și în cazurile în care, chiar dacă nu este clar dacă probele în cauză erau singure sau decisive, s-ar putea spune totuși că poartă o greutate semnificativă și admiterea acesteia ar fi putut împiedica apărarea.

Amploarea factorilor de contrabalansare necesari pentru ca un proces să fie considerat corect ar depinde de greutatea dovezilor martorului absent.

Cu cât dovezile sunt mai importante, cu atât mai multă greutate ar trebui să se comporte factorii de contrabalansare pentru ca procedurile în ansamblu să fie considerate echitabile.

În Schatschaschwili, Curtea a identificat unii dintre factorii de contrabalansare care ar compensa obstacolele în temeiul cărora apărarea ar putea lucra ca urmare a admiterii probelor furnizate de un martor al acuzării care este absent din proces.

Acești factori de contrabalansare trebuie să permită o evaluare corectă și adecvată a fiabilității acestor dovezi.

Acestea includ următoarele:

(i) Dacă instanțele naționale au abordat cu prudență declarația unui martor absent, având în vedere faptul că astfel de dovezi au o pondere mai mică și dacă au furnizat motive detaliate cu privire la motivul pentru care au considerat că sunt fiabile aceste dovezi, având în același timp în vedere și celelalte dovezi disponibile.

(ii) Proiecția la proces a unei înregistrări video a interogatoriului martorului absent în etapa de anchetă pentru a permite instanței, acuzarii și apărării să observe comportamentul martorului și să-și formeze propria impresie despre fiabilitatea sa.

(iii)Disponibilitatea la judecarea probelor coroborative care susțin declarația martorului în cauză, cum ar fi declarațiile făcute la proces de persoane cărora martorul absent le-a raportat evenimentele imediat după producerea lor; probele suplimentare, probele medico-legale și rapoartele experților; similitudinea în descrierea evenimentelor de către alți martori, în special dacă acești martori sunt examinați la proces.

(iv) Posibilitatea ca apărarea să pună propriile întrebări martorului indirect, de exemplu în scris, în cursul procesului.

(v) Posibilitatea ca reclamantul sau avocatul apărării să interogheze martorul în etapa de anchetă.

În special, în cazul în care autoritățile de anchetă au considerat că un martor nu va fi chemat să depună mărturie la proces, este esențial să se ofere apărării posibilitatea de a pune întrebări martorului respectiv în cursul anchetei preliminare.

(vi) Inculpatului trebuie să i se ofere posibilitatea de a-și da propria versiune a evenimentelor și de a pune la îndoială credibilitatea martorului absent, subliniind orice incoerență sau inconsecvență cu declarațiile altor martori.

În cazul în care identitatea martorului este cunoscută apărării, aceștia sunt capabili să identifice și să investigheze orice motive pe care martorul le poate avea pentru minciună și, prin urmare, pot contesta în mod eficient credibilitatea martorului, deși într-o măsură mai mică decât într-o confruntare directă.

(ii) Principii privind martorii în cazurile de infracțiuni sexuale.

Curtea trebuie, de asemenea, să țină seama de caracteristicile speciale ale procedurilor penale privind infracțiunile sexuale.

Astfel de proceduri sunt adesea percepute ca un calvar de către victimă, în special atunci când aceasta din urmă se confruntă fără voia sa cu inculpatul.

În aprecierea întrebării dacă, în cadrul unei astfel de proceduri, un acuzat a primit sau nu un proces echitabil, trebuie să se țină seama de dreptul la respectarea vieții private a presupusei victime.

Prin urmare, Curtea acceptă că, în cadrul unor proceduri penale privind abuzurile sexuale, anumite măsuri pot fi luate în scopul protejării victimei, cu condiția ca aceste măsuri să poată fi reconciliate cu o exercitare adecvată și eficace a drepturilor apărării .

Având în vedere trăsăturile speciale ale procedurilor penale privind infracțiunile sexuale, articolul 6 § 3 litera (d) nu poate fi interpretat ca impunând, în toate cazurile, ca întrebările să fie puse direct de către acuzat sau de avocatul său din domeniul apărării, prin intermediul unei examinări încrucișate sau prin alte mijloace.

În plus, întrucât o confruntare directă între inculpații acuzați de infracțiuni de violență sexuală și presupusele lor victime implică un risc de traumatizare ulterioară a acesteia din urmă, examinarea personală încrucișată de către inculpați ar trebui să fie supusă celei mai atente evaluări de către instanțele naționale, cu atât mai mult atunci când întrebările sunt intime (a se vedea Y. v.

Slovenia, CEDO 2015 ).

Cu toate acestea, acest lucru nu înseamnă că astfel de măsuri, în special neprezentarea unui martor pentru a depune mărturie la proces, se aplică în mod automat tuturor procedurilor penale privind infracțiunile sexuale.

Trebuie să existe motive relevante pentru care autoritățile interne trebuie să aplice astfel de măsuri (a se vedea P.S. v.

Germania, 2001) și, în ceea ce privește posibilitatea de a scuza un martor de a depune mărturie pe motive de teamă, instanța de judecată trebuie să fie convinsă că toate alternativele disponibile, cum ar fi anonimatul martorilor și alte măsuri speciale, ar fi inadecvate sau impracticabile (a se vedea Al-Khawaja și Tahery, și Lučić v.

Croația, 2014).

Aplicarea acestor principii la faptele cauzei:

Declarația victimei minore a fost administrata in faza de urmărire penala, in prezenta mamei, a unui psiholog si a unui apărător, însă nu a mai fost examinata direct de instanță la proces.

Victima nu a fost niciodată prezenta in instanta, însă mama ei, care a surprins in mod direct pe inculpat si pe victima singuri in camera, cu semne evidente ale unei relații sexuale clandestine, a fost audiata in prezenta inculpatului si a apărătorului, care au avut posibilitatea de a observa conduita martorei, a adresa întrebări si a pune declarația sub semnul întrebării.

Având in vedere trăsăturile speciale ale procedurilor penale privind infracțiunile sexuale, care sunt adesea concepute ca un calvar de către victimă, în special atunci când aceasta din urmă se confruntă fără voia ei cu inculpatul, instanța a trebuit sa ia măsuri în scopul protejării victimei, în măsura în care acestea pot fi reconciliate cu o exercitare adecvată și eficace a drepturilor apărării, însă fără a se ajunge la o revictimizare secundară și repetată a victimei și care are dreptul să beneficieze de măsuri speciale de protecție.

Au fost aplicate dispozițiile art.113 alin. (2), alin.(4) C.p.p., conform carora sunt prezumate vulnerabile victimele copii, victimele care sunt în relaţie de dependenţă faţă de autorul infracțiunii,(...) ale violenței în cadrul relaţiilor apropiate, ale violenţei sexuale,(...) precum şi victimele care au suferit un prejudiciu considerabil ca urmare a gravităţii infracțiunii.(4) Reaudierea persoanei vătămate se face numai dacă acest lucru este strict necesar pentru desfășurarea procesului penal.

Acest lucru este reflectat, de asemenea, în articolul 23 din DIRECTIVA 2012/29/UE A PARLAMENTULUI EUROPEAN ȘI A CONSILIULUI din 25 octombrie 2012 de stabilire a unor norme minime privind drepturile, sprijinirea și protecția victimelor criminalității și de înlocuire a Deciziei-cadru 2001/220/JAI a Consiliului , care prevede:

Articolul 20: Dreptul la protecţie al victimelor în cursul cercetării

Fără a se aduce atingere dreptului la apărare şi în conformitate cu normele privind marja de apreciere a instanţelor, statele membre se asigură că pe durata cercetărilor penale:

(a)audierile victimelor se desfăşoară fără întârzieri nejustificate, de îndată ce autoritatea competentă a înregistrat o plângere cu privire la săvârşirea unei infracţiuni;

(b)numărul audierilor victimelor este cât mai redus cu putinţă, iar audierile au loc numai atunci când sunt strict necesare pentru desfăşurarea cercetării penale;

(c)victimele pot fi însoţite de reprezentantul lor legal şi de o persoană aleasă de acestea, cu excepţia cazului în care s-a luat o decizie contrară motivată în legătură cu una dintre persoanele respective sau cu amândouă;

(d)examinările medicale sunt reduse la minimum şi se desfăşoară numai atunci când sunt strict necesare în scopul procedurilor penale.

Articolul 24: Dreptul la protecție al victimelor-copii în cursul procedurilor penale:(1) Pe lângă măsurile prevăzute la articolul 23, statele membre se asigură că atunci când victima este copil: a)în cercetările penale, toate audierile victimei-copil pot fi înregistrate pe suport audiovizual și că aceste înregistrări pot fi utilizate ca probe în procedurile penale.

In preambulul acestei Directive s-a menționat la pct.41 ca dreptul victimelor de a fi audiate ar trebui considerat ca fiind respectat în cazul în care li se permite victimelor să formuleze în scris declarații sau explicații.

De asemenea, la pct.53 s-a menționat: riscul de victimizare secundară și repetată sau de intimidare și răzbunare din partea autorului infracțiunii ori ca urmare a participării în procedurile penale ar trebui să fie limitat prin derularea procedurilor într-un mod coordonat și respectuos, care permite victimelor să aibă încredere în autorități.

Interacțiunea cu autoritățile competente ar trebui să fie cât mai simplă, limitându-se în același timp numărul interacțiunilor inutile dintre acestea și victimă, de exemplu prin înregistrarea pe suport video a audierilor și prin permiterea utilizării acestora în fața instanței.

Un număr cât mai mare de măsuri ar trebui puse la dispoziția practicienilor pentru a se preveni suferința victimelor în cursul procedurilor judiciare, în special ca urmare a contactului vizual cu autorul infracțiunii, cu membrii familiei sale, cu asociații săi sau cu persoanele din public.

În acest scop, statele membre ar trebui să fie încurajate să introducă, în special în clădirile instanțelor judecătorești și în secțiile de poliție, măsuri fezabile și practice pentru a permite amenajarea unor facilități precum intrări și săli de așteptare separate pentru victime.

În plus, statele membre ar trebui, în măsura posibilului, să planifice procedurile penale astfel încât să se evite contactele dintre victime și membrii familiei acesteia, pe de o parte, și autorul infracțiunii, pe de altă parte, de pildă prin citarea victimei și a autorului infracțiunii la audieri în momente diferite.

In cauza dedusa judecații nu erau viabile alternativele disponibile, cum ar fi audierea fără ca victima sa fie prezenta in sala cu inculpatul, prin mijloace audio, întrucât o asemenea măsura ar fi inadecvata in raport de vârsta de 11 ani si statutul acesteia- a locuit mult timp in aceeași familie cu inculpatul, era un părinte de facto pentru ea, i se adresa cu apelativul ,, nana,, iar readucerea in prim-plan a acelorași evenimente, disecarea si reactualizarea lor ar determina o presiune psihica mult prea mare pentru ea, ținând seama de trauma psihologica dovedita si in urma expertizei judiciare psihologice.

S-a observat in cursul urmăririi penale dificultatea cu care răspundea, vocea timida/ înceată cu care vorbea, spaima pe care o trăia atunci când privea in obiectivul camerei video care înregistra.

Declarația persoanei vătămate nu a constituit baza unică sau decisivă a condamnării.

Trebuie menționat ca prezentul proces penal nu a fost declanșat de un denunț sau plângere formulata de persoana vătămata, ci de plângerea formulata de mama ei la data de 25.10.2024, care a reclamat ca i-a surprins pe concubinul sau inculpatul împreuna cu fiica sa minora in aceea camera, aceasta din urma fiind agitata si speriata, mama apreciind ca minora a fost violata.

Exista un ansamblu de probe certe, concludente, coroborante care fundamentează soluția condamnării inculpatului, independent de declarația persoanei vătămate, având in vedere ca nu acesteia i-a revenit inițiativa denunțării.

Modul de viată, trăirile si reacțiile victimei minore au fost expuse, analizate si redate prin raportul de expertiza psihologica.

Declarația persoanei vătămate din cursul urmăririi penale a fost înregistrata prin mijloace audio-video, iar suportul optic este atașat dosarului de urmărire penala.

Inculpatul a avut o participare activa in primul grad de jurisdicție, fiind asistat de apărător ales, însă niciunul dintre ei nu a solicitat vizualizarea înregistrării audio-video a declarației victimei minore.

Apărarea a avut la dispoziție declarația scrisa a victimei, in concordanta cu pct.41 din preambulul Directivei 2012/29- dreptul victimelor de a fi audiate ar trebui considerat ca fiind respectat în cazul în care li se permite victimelor să formuleze în scris declarații sau explicații.

Nu au invocat contradicții, neclarități, confuzii sal alte elemente care sa determine necesitatea reaudierii victimei, in pofida interesului public al nerevictimizării si protecției victimelor minore ale infracțiunilor.

Declarația persoanei vătămate nu constituie o proba unica, decisiva sau esențiala, întrucât un rol probator important il au probele constând in declarațiile martorilor mama si fratele sau, expertiză criminalistica ce a depistat urmele biologice provenind de la inculpat pe hainele victimei, raportul de expertiză psihologica judiciara, raportul de expertiză psihiatrica, astfel cum au fost analizate in paragrafele anterioare.

Existenta unei alte condamnări chiar si nedefinitive, dar pentru o fapta recunoscuta de inculpat, constând in relații sexuale cu un minor constituie o proba a orientărilor psihice si comportamentale ale inculpatului înspre satisfacerea dorințelor sexuale cu minori.

Martorii au fost audiați de către prima instanța in prezenta inculpatului si a apărătorului, la dosarul cauzei se regăsește declarația scrisa a victimei minore si înregistrarea audio- video a depoziției din cursul urmăririi penale, disponibile si apărării.

Radiografierea psihica a victimei minore astfel cum a fost realizata prin expertizele psihologica si psihiatrica au constituit un argument esențial in a nu mai pune pe victima minora in situația de a reactualiza trauma severa psihica suferita, astfel încât dreptul ei la demnitate, bunăstare fizica si psihica sa nu fie alterate in mod nejustificat, dreptul la apărare al inculpatului putând fi valorificat in alte modalități accesibile si eficiente, astfel cum s-a argumentat anterior.

In plus, in faza apelului, inculpatul nu a solicitat administrarea unor probe suplimentare si nu a mai reiterat cererea de audiere a persoanei vătămate minore.

Înregistrarea audio-video a declarației persoanei vătămate din cursul urmăririi penale conturează personalitatea victimei: un copil timorat, care vorbește încet, răspunde scurt la întrebările adresate de organele de ancheta, privește fix in obiectivul camerei de filmat, uneori răspunsurile sunt formulate sub forma unor mișcări ale capului, victima evitând sa le verbalizeze.

Își musca buzele frecvent.

Organele de ancheta o încurajează sa fie sincera, sa rememoreze exact cum s-au întâmplat evenimentele, Atunci când răspunde la întrebări ce reliefează aspecte de intimitate, tine capul aplecat, in semn de rușine, sentiment care se acutizează atunci când verbalizează răspunsurile.

Răspunsurile sunt scurte, dar clare sub aspectul evenimentelor derulate, minora nu are îndoieli in relatări.

S-a discutat cu ea in limbaj accesibil, polițista care a audiat a întrebat-o de mai multe ori daca știe semnificația termenilor folosiți pentru a descrie părțile anatomice, gesturile inculpatului fata de ea.

Minora a declarat ca voia sa plece când inculpatul o așeza in pat, însă in pofida acestui fapt, actele sexuale s-au desfășurat.

Claritatea declarației decurge si din capacitatea victimei de a face diferența dintre mângâieri si acte sexuale, spunând ca numai cele din urma au avut loc.

Denumește actele sexuale cu tatăl sau vitreg cu apelativul” prostii”, ceea ce denota conștientizarea caracterului interzis al acestor fapte.

Afirma ca a durat mult actul sexual, exprimând astfel trauma suferita.

Modalitatea de administrare a probelor din cursul judecații in aceasta cauza penala este in concordanta si cu deciziile Curții de Justiție a Uniunii Europene:

Astfel, in Hotărârea din 21 decembrie 201, pronunțata în cauza C-507/10, Proces penal împotriva X, Curtea de Justiție a Uniunii Europene, într-o cerere de pronunțare a unei hotărâri preliminare privind interpretarea articolelor 2, 3 şi 8 din Decizia-cadru 2001/220/JAI a Consiliului din 15 martie 2001 privind statutul victimelor în cadrul procedurilor penale, a decis: articolele 2 şi 3 şi articolul 8 alineatul (4) din Decizia-cadru 2001/220/JAI a Consiliului din 15 martie 2001 privind statutul victimelor în cadrul procedurilor penale trebuie interpretate în sensul că nu se opun unor dispoziţii naţionale, precum cele ale articolului 392 alineatul 1 bis, ale articolului 398 alineatul 5 bis şi ale articolului 394 din Codul de procedură penală, care, pe de o parte, nu prevăd obligaţia Ministerului Public de a solicita instanţei sesizate să permită unei victime deosebit de vulnerabile să fie audiată şi să dea o declaraţie de martor potrivit modalităţilor incidentului probatoriu în faza urmăririi penale din cadrul procesului penal şi, pe de altă parte, nu permit victimei menționate să formuleze o acțiune în fata unei instanţe judecătoreşti împotriva deciziei Ministerului Public de respingere a cererii sale de a fi audiată şi de a da o declaraţie de martor potrivit modalităților menționate.

Curtea de Justiție a Uniunii Europene a argumentat:

“ Conform articolului 3 din decizia-cadru, fiecare stat membru garantează tuturor victimelor posibilitatea de a fi audiate în cursul procedurii, precum şi de a depune elemente de probă şi adoptă măsurile corespunzătoare pentru ca autorităţile sale să interogheze victimele numai în măsura necesară procedurii penale.

25.

Articolul 2 şi articolul 8 alineatul (4) din decizia-cadru obligă fiecare stat membru să depună toate eforturile pentru a garanta tuturor victimelor în special un tratament corespunzător, care să le respecte demnitatea în cursul procedurii, să se asigure că victimele deosebit de vulnerabile beneficiază de un tratament specific care răspunde cât mai bine situaţiei acestora şi să garanteze, în cazul în care este necesar pentru protejarea victimelor, în special a celor mai vulnerabile, faţă de consecinţele depoziţiei făcute în şedinţă publică, că vor putea beneficia, prin hotărâre judecătorească, de condiţii de depunere a mărturiei care permit atingerea acestui obiectiv, prin orice mijloc adecvat, compatibil cu principiile fundamentale ale dreptului său intern.

26.

Deşi decizia-cadru nu defineşte noţiunea de vulnerabilitate a victimei, în sensul articolului 2 alineatul (2) şi al articolului 8 alineatul (4) din aceasta, nu se poate contesta faptul că, atunci când, astfel cum se întâmplă în acţiunea principală, un copil de vârstă fragedă pretinde că a fost în mod repetat victima unor acte de natură sexuală săvârşite de tatăl său, acest copil este în mod vădit susceptibil de a face obiectul unei astfel de calificări având în vedere în special vârsta sa, precum şi natura, gravitatea şi consecinţele infracţiunilor a căror victimă consideră că a fost, pentru a beneficia de protecţia specifică impusă de dispoziţiile citate anterior ale deciziei-cadru (a se vedea în acest sens Hotărârea din 16 iunie 2005, Pupino, C-105/03, Rec., p.

I-5285, punctul 53).

28.

În lipsa unor precizări mai ample în chiar dispoziţiile deciziei-cadru şi având în vedere articolul 34 UE, care acordă autorităţilor naţionale competenţa în ceea ce priveşte forma şi mijloacele necesare pentru a obţine rezultatul urmărit de deciziile-cadru, este necesar să se admită că decizia-cadru lasă autorităţilor naţionale o largă putere de apreciere în privinţa modalităţilor concrete de realizare a obiectivelor pe care le urmăreşte (a se vedea în acest sens Hotărârea din 9 octombrie 2008, Katz, C-404/07, Rep., p.

I-7607, punctul 46, Hotărârea din 21 octombrie 2010, Eredics şi Sápi, C-205/09, nepublicată încă în Repertoriu, punctele 37 şi 38, precum şi Hotărârea din 15 septembrie 2011, Gueye şi Salmerón Sánchez, C-483/09 şi C-1/10, nepublicată încă în Repertoriu, punctele 57, 72 şi 74).

29.

Potrivit reglementării în cauză în acţiunea principală, depoziţia făcută în cursul anchetei prealabile trebuie în general să fie reiterată în cadrul şedinţei publice pentru a dobândi valoare probantă.

Cu toate acestea, este permis ca în anumite situaţii această depoziţie să fie făcută o singură dată, în cursul anchetei prealabile, cu aceeaşi valoare probantă, însă potrivit altor modalităţi decât cele impuse în cadrul şedinţei publice (Hotărârea Pupino, citată anterior, punctul 55)”.

Punerea în primejdie gravă, prin măsuri sau tratamente de orice fel, a dezvoltării fizice, intelectuale sau morale a minorului, de către părinţi sau de orice persoană în grija căreia se află minorul, se pedepsește cu închisoarea de la 3 la 7 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi, conform art.197 Cod penal.

Obiectul juridic principal constă în relațiile sociale referitoare la integritatea fizică sau sănătatea minorului, în vreme ce obiectul juridic secundar constă în relațiile sociale referitoare la creșterea și educarea minorului, relațiile de familie, respectiv conviețuirea socială.

Subiectul activ poate fi părintele copilului minor ori persoana în grija căreia se află minorul.

Codul penal lărgește sfera subiecților activi nemijlociți ai infracțiunii astfel cum rezultă din expresia „în grija”, în loc de expresia „încredințat” din C.pen. din 1969; astfel, orice persoană care are în grijă un minor poate fi și autor al infracțiunii, legea necondiționând aceasta de încredințarea în mod legal a creșterii și educării minorului.

De aceea, inculpatul care este concubinul mamei victimei minore, care avea in grija minora in virtutea comunitatii de viata si de familie, este subiectul activ al infractiunii de rele tratamente aplicate minorului.

Subiectul pasiv este minorul (indiferent de vârsta sau starea sa de sănătate) a cărui dezvoltare fizică, intelectuală sau morală este pusă în primejdie gravă.

Elementul material specific laturii obiective cuprins în norma de incriminare este desemnat prin sintagma "măsuri sau tratamente de orice fel".

Prin decizia in interesul legii nr. 37/2008 pronunțata de Înalta Curte de Casație si Justiție, Secțiile Unite, publicata in Monitorul Oficial, Partea I nr. 177 din 23/03/2009 s-a stabilit: Infracțiunile de lovire sau alte violențe prevăzute de art. 180 din Codul penal( actual art 193 Cod penal), vătămare corporală prevăzută de art. 181 din Codul penal( actual art 194 Cod penal) și lipsire de libertate în mod ilegal prevăzută de art. 189 din Codul penal( actual art 205 Cod penal), după caz, se vor reține în concurs ideal cu infracțiunea de rele tratamente aplicate minorului, în cazul faptei părintelui sau persoanei căreia minorul i-a fost încredințat spre creștere și educare, care abuzează de autoritatea sa și, contrar intereselor minorului, exercită acte de violență sau lipsire de libertate împotriva acestuia, cu intenția de a-i produce suferințe, vătămări fizice sau morale, și care au pus în primejdie gravă dezvoltarea fizică, intelectuală sau morală a minorului.

Prin decizia in interesul legii nr.37/2008 pronunțata de Înalta Curte de Casație si Justiție, Secțiile Unite, s-a stabilit, prin considerentele care fundamentează dispozitivul, ca denumirea infracţiunii prin expresia "rele tratamente aplicate minorului" nu poate conduce la concluzia că elementul ei obiectiv ar impune cu necesitate repetabilitatea/multitudinea faptelor, întrucât chiar şi o singură faptă poate să genereze aceeaşi urmare juridică şi să îmbrace astfel forma de infracţiune instantanee.

Infracțiunea de rele tratamente aplicate minorului este o infracțiune de pericol concret, ce se consumă în momentul în care s-a realizat punerea în primejdie gravă a dezvoltării fizice, intelectuale sau morale a minorului.

În cazul comiterii infracțiunii de viol, victima fiind fiica concubinei inculpatului, toți având comunitate de locuința si viată comuna, deci minora fiind si in grija inculpatului, urmează a se reține şi infracțiunea de rele tratamente aplicate minorului, aceasta din urmă neputând fi absorbită de infracțiunea de viol deoarece cele două infracțiuni au obiecte juridice diferite.

Din raportul expertiză medico-legală psihiatrică rezultă ca abuzul sexual săvârșit de inculpat asupra ei i-a pus în primejdie gravă dezvoltarea intelectuală și morală, minora suferit o traumă emoțională care-i poate afecta dezvoltarea psihică, motiv pentru care s-a recomandat includerea în program de consiliere psihologică.

Se rețin dispozițiile art. 2 alin. (4) din Legea nr. 272/2004 privind protecția şi promovarea drepturilor copilului, republicată şi modificată, conform cărora principiul interesului superior al copilului va prevala în toate demersurile şi deciziile care privesc copiii, întreprinse inclusiv de instanțele judecătorești.

Din prevederile legale în vigoare, rezultă că măsurile ce trebuie luate, trebuie să fie dintre cele mai drastice, de natură a preveni săvârșirea de fapte noi de către inculpat, dar și de a asigura prevenția generală, în sensul descurajării oricăror altor persoane de la agresarea sexuală a copiilor și de la săvârșirea de fapte de natură a provoca daune iremediabile acestora.

În drept, faptele inculpatului constând în aceea ca din luna mai a anului 2022 și până la data de 23.10.2024, inculpatul .........., prin constrângere și profitând de imposibilitatea persoanei vătămate minore de a-și exprima voința, precum și ascendentul moral avut asupra acesteia, a întreținut mai multe raporturi sexuale cu persoana vătămată împotriva voinței sale, iar prin abuzul sexual din data de 23.10.2024 săvârșit de către inculpat asupra persoanei vătămate minore, i-a pus acesteia în primejdie gravă dezvoltarea intelectuală și morală, minora suferind o traumă emoțională care îi poate afecta dezvoltarea psihică întrunește elementele constitutive ale infracțiunilor de viol săvârșit asupra unui minor, în formă continuată, prev. de art. 21 8 1 , alin. 2 și alin. 4 lit. a și b din Codul Penal cu aplicarea ad. 35, alin.

I din Codul Penal (comis în perioada mai 2022 — 23.10.2024 inclusiv) si de rele tratamente aplicate minorului, prev. de art. 197 din Codul Penal .

Conform art.218/1 alin.(2) Cod penal, raportul sexual, actul sexual oral sau anal, precum şi orice alte acte de penetrare vaginală sau anală comise de un major cu un minor prin constrângere, punere în imposibilitate de a se apăra ori de a-şi exprima voinţa sau profitând de această stare se pedepsesc cu închisoarea de la 8 la 15 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi.

(4) Dacă faptele prevăzute la alin. (1) - (3) sunt comise în una din următoarele împrejurări:

a) fapta a fost comisă de către un membru de familie al minorului sau de către o persoană care convieţuieşte cu minorul;

b) minorul se află în îngrijirea, ocrotirea, educarea, paza sau tratamentul făptuitorului sau acesta a abuzat de poziţia sa recunoscută de încredere sau de autoritate asupra minorului ori de situaţia vădit vulnerabilă a acestuia cauzată de boală, handicap psihic sau fizic, situaţie de dependenţă ori de o stare de incapacitate fizică sau psihică;

Pentru a constitui elementul material al laturii obiective a infracţiunii de viol, actul sexual trebuie să răspundă cerinţei existenţiale de a fi comis prin constrângerea victimei sau profitând de imposibilitatea ei de a se apăra ori de a-şi exprima voinţa.

Prin urmare, elementul material se exprimă printr-o acţiune realizată în doi timpi: în primul, subiectul activ înfrânge rezistenţa victimei prin constrângere sau profită de imposibilitatea acesteia de a se apăra ori de a-şi exprima voinţa; în timpul doi, se comite actul sexual prevăzut în norma de incriminare.

Constrângerea ca mijloc de realizare a actului sexual poate fi fizică sau psihică (morală), după cum autorul urmăreşte înfrângerea rezistenţei fizice sau psihice (morale) a victimei.

Trebuie avut în vedere că cerinţa legii se referă la exercitarea constrângerii, şi nu la împotrivirea persoanei vătămate.

Folosirea constrângerii trebuie exercitată pentru a determina victima la act sexual, iar nu pentru a-i provoca alte suferinţe fizice sau morale.

Potrivit textului incriminator, elementul material al infracţiunii de viol se mai poate realiza şi profitând de imposibilitatea victimei de a se apăra ori de a-şi exprima voinţa (constrângerea implicită).

Imposibilitatea de a-şi exprima voinţa presupune o stare psiho-fiziologică ce răpeşte persoanei posibilitatea de a-şi da seama de ceea ce se petrece cu ea sau de a-şi manifesta voinţa.

În toate situațiile însă, esențial pentru existenţa infracţiunii este faptul că autorul a profitat de starea în care se găsea sau în care a fost adusă persoana pentru a întreţine actul sexual cu ea.

O minora in vârsta de 11 ani care formează o familie de facto cu inculpatul, fiind fiica concubinei sale, este o persoana in imposibilitate psiho-fizica de a se apăra.

În cazul infracțiunii de viol, urmarea constă în încălcarea, vătămarea efectivă a libertății şi inviolabilității sexuale a persoanei vătămate.

Autorul infracțiunii de viol are reprezentarea că prin acțiunea sa va avea loc un act sexual de orice natură prin constrângerea victimei sau punerea acesteia în imposibilitate de a se apăra ori de a-şi exprima voinţa ori profitând de această stare şi urmărește (dorește) acest rezultat.

Individualizarea pedepselor pentru infracțiunile comise a respectat criteriile legale, generale si cumulative prevăzute de art. 74 Cod penal, cu luarea in considerare in cazul infracțiunii de viol a formei agravate, prevăzute de art.35 Cod penal, ceea ce antrenează o majorare facultativa a pedepsei cu un spor de pana la 3 ani închisoare conform art.36 Cod penal.

Reținând vinovăția inculpatului, se vor avea in vedere la individualizarea judiciară a pedepsei dispozițiile art.74 alin. 1 şi 2 din actualul Cod penal, potrivit cărora stabilirea duratei sau cuantumului pedepsei se face în raport cu gravitatea infracţiunii săvârşite şi cu periculozitatea infractorului, care se evaluează după următoarele criterii: a) împrejurările şi modul de comitere a infracțiunii, precum şi mijloacele folosite; b) starea de pericol creată pentru valoarea ocrotită; c) natura şi gravitatea rezultatului produs ori a altor consecinţe ale infracţiunii; d) motivul săvârşirii infracţiunii şi scopul urmărit; e)natura şi frecvenţa infracţiunilor care constituie antecedente penale ale infractorului; f) conduita după săvârşirea infracţiunii şi în cursul procesului penale; g) nivelul de educaţie, vârsta, starea de sănătate, situaţia familială şi socială.

Operațiunea de individualizare a pedepsei începe prin luarea în considerare a criteriilor care privesc gravitatea faptelor comise, iar odată realizat acest lucru, trebuie avute în vedere criteriile privind persoana inculpatului, pentru că, deşi îşi are cauza în gravitatea infracţiunii comise, pedeapsa se adresează unui anume inculpat, pe care este menită să-l reeduce şi a cărei readaptare socială diferă de a celorlalți inculpați, orice deosebire sub aspectul posibilităţii de îndreptare şi reeducare a inculpaților refrângându-se şi asupra sancțiunii ce trebuie stabilită în raport cu gradul de pericol social al faptei comise.

În procesul de individualizare a pedepselor trebuie avută în vedere atât prevenția specială stipulată de art. 3 din Legea nr. 254/2013, prin stabilirea şi aplicarea pedepsei urmărindu-se prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni, intimidarea infractorului prin intermediul pedepsei şi reeducarea sa în scopul evitării recidivei, cât şi prevenția generală prin descurajarea generală a potențialilor făptuitori în comiterea unora astfel de infracțiuni, precum şi prin retribuție (expresie a indignării societății în ansamblu fată de aceste infracțiuni şi a poziției statului în sensul că aceste fapte nu vor rămâne nesancționate).

In mod just a fost individualizata pedeapsa pentru infracțiunea de viol asupra unei minore la nivelul maxim prevăzut de lege majorat cu sporul de 3 ani aferent formei continuate a infracțiunii conform art.36 Cod penal.

Aceeași concluzie se impune si pentru infracțiunea de rele tratamente aplicate minorului, pedeapsa fiind orientata intre limitele legale medie si maxima.

Sunt avute in vedere atât circumstanțele reale privind fapta reținută, cât şi cele ținând de persoana inculpatului.

Astfel, caracterul repetat al faptei şi săvârșirea ei asupra fiicei concubinei sale, cu care forma o familie de facto, prin abuzarea de autoritatea lui agravează răspunderea penală.

Conduita generală a inculpatului este in sensul ignorării dreptului la viață intimă al persoanei minorei, dreptului copilului de a derula o viata normala, în scopul satisfacerii personale.

Inculpatul prin fapta sa a pus în real pericol dezvoltarea fizică şi psihică a minorei, nu numai în mod direct prin alterarea sentimentelor de decenţă şi pudoare, dar şi indirect, în perspectiva implicaţiilor nefaste ale unui debut prematur al vieţii sexuale.

Din punct de vedere al gravității faptei se remarcă modul şi împrejurările în care infracțiunile au fost comise, pe fondul autorității părintești de facto exercitate in mediul familial, astfel cum rezultă din probele administrate, vârsta persoanei vătămate, locul şi modalitatea în care infracțiunea fost comisă, în propria locuință a partilor, profitând de imaturitatea acesteia, de fragilitatea ei.

Pluralitatea actelor materiale constituie un argument ce ridică gradul de pericol social la un nivel compatibil cu aplicarea unei pedepse însemnate; rolul cesteia din urmă este atât de sancționare a făptuitorului, cât și de restabilire a normalității din punct de vedere juridic, dar și moral, în prezenta cauză fiind afectate inclusiv relațiile la nivel intrafamilial.

Doar o pedeapsă justă și proporțională pentru fiecare infracțiune comisa este de natură să creeze aptitudinea subiectivă a inculpatului de a se corija și elibera de deprinderile antisociale care l-au antrenat pe calea săvârșirii în mod repetat de infracțiuni, precum şi de natură a asigura rolurile represiv şi de exemplaritate ale pedepsei.

Infracțiunile au fost comise împotriva unei minore, a cărei vârsta a exprimat lipsa capacitații de exercițiu.

Mediul socio- cultural in care părțile si-au desfășurat viata si prin urmare si actele sexuale care constituie infracțiunea prevăzută de art. 218/1 Cod penal este unul vulnerabil.

Infracțiunile săvârșite de inculpat sunt cuprinse în Capitolele II si VIII C. pen. - infracțiuni contra integrității corporale sau sănătății si infracțiuni contra libertății şi integrității sexuale, din cadrul titlului I al parții speciale a Codului Penal - infracțiuni contra persoanei.

Infracțiunile contra libertății şi integrității sexuale sunt grave manifestări contra persoanei, cu semnificații antisociale şi vizează în primul rând libertatea și inviolabilitatea vieții sexuale ca aspecte ale libertății individuale ce îşi găsesc expresia în dreptul inalienabil al persoanei de a dispune în mod liber de corpul său în relațiile sexuale, în limitele stabilite de normele dreptului şi ale moralei.

Realizarea acestui drept presupune existenta unor relații sociale de respect necondiționat față de atributele esențiale ale persoanei şi în primul rând faţă de libertatea acesteia în diversele ei manifestări.

Libertatea sexuală este un atribut important al personalității umane şi o importantă valoare socială.

Pericolul social pe care îl presupun infracțiunile privind viața sexuală constă în răul pe care îl provoacă direct persoanei victimei.

Dar ele pot avea consecințe vătămătoare pe plan social, contra desfășurării normale a vieții sexuale a oamenilor ca bază a existenței societății, încălcarea libertății sexuale creează o stare de nesiguranță socială, un dezechilibru deosebit de primejdios pentru existenta societății.

De aceea, reprimarea infracțiunilor menționate este o necesitate, societatea fiind interesată în crearea cadrului de desfășurare normală a raporturilor sexuale.

Curtea are în vedere consecințele pe care agresiunile sexuale le pot avea asupra minorilor, cele mai frecvente, conform studiilor de specialitate fiind: anxietate, stimă de sine scăzută, tulburări de somn, simptome asociate sindromului de stres post-traumatic, comportament sexual inadecvat sau exacerbat, pierderea competențelor sociale, afectare cognitivă, preocupări legate de imaginea propriului corp, abuzul de substanțe, depresia şi chiar suicidul, aspecte care conduc completul de apel la concluzia că infracțiunile săvârșite de inculpat impun pedepse drastice.

Individualizarea pedepselor astfel cum a fost realizata de prima instanța de judecata are in vedere consecințele nefaste produse asupra victimei.

Din rapoartele de expertiză depuse la dosarul cauzei a reieșit că persoana vătămată prezintă traume profunde ale abuzului sexual repetat cu risc de destructurare a eului, de decompensare psihică şi de dezvoltare a unor tulburări psihotice, minora necesitând urgent sprijin psihoterapeutic pentru depăşirea traumei abuzului sexual, pentru restabilirea echilibrului psihoafectiv şi pentru a preveni riscurile.

În mod cert, abuzurile sexuale repetate la care persoana vătămată a fost supusă de către inculpat, au condus la o gravă periclitare a dezvoltării fizice, psihice şi emoţionale, existând riscul major ca acestea să îşi pună amprenta asupra personalităţii părții civile minore, pe o perioadă foarte îndelungată.

În cazul infracțiunii de viol asupra unui minor, pericolul social al faptei rezultă din consecințele nefaste pe care aceasta le poate avea pentru dezvoltare fizică şi morală a minorului aflat la o vârstă fragedă, în speță 10-11 ani.

Obiectul ocrotirii penale îl constituie relațiile sociale privind libertatea și inviolabilitatea actelor sexuale contra unor manifestări abuzive care implică constrângerea.

La această vârstă minorul nu are experiență .

Convenția Organizației Națiunilor Unite pentru apărarea drepturilor copilului , ratificata de Romania in anul 1990, consacră obligația statelor părți de a respecta drepturile enunțate de convenție, de a asigura copiilor protecția și îngrijirile necesare, de a luat toate măsurile legislative, administrative şi de altă natură, pentru a pune în practică drepturile recunoscute de convenție.

Pentru considerentele expuse, se va respinge apelul formulat de inculpat, care fiind in culpa procesuala, va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare catre stat.

In temeiul art.422 Cpp, art.404 alin.4 lit. a Cpp rap la art.72 Cod penal se va deduce durata arestări in continuare a inculpatului de la data de 11.11.2025 la zi.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E:

În baza art. 421 pct.1 lit.b Cod procedură penală respinge apelul declarat de apelantul inculpat ..........(CNP .........., fiul lui ...... şi ......., născut la data de ........., cu domiciliul în mun. ............, str. ........ nr. ........, bloc ....., sc. ........, ap. ........, jud. ........., în prezent deținut în Penitenciarul Drobeta Turnu Severin, județ Mehedinți) împotriva sentinței penale nr. 1519 din data de 11 noiembrie 2025, pronunțată de Judecătoria Drobeta Turnu Severin în dosarul nr. .........., ca nefondat.

In temeiul art.422 C.p.p., art.404 alin.4 lit. a C.p.p. rap la art.72 Cod penal deduce durata arestări in continuare a inculpatului de la data de 11.11.2025 la zi.

In baza art.275 alin.2 Cod procedura penala obliga pe apelantul inculpat la plata sumei de 300 lei cheltuieli judiciare către stat.

In temeiul art.275 alin.6 Cpp onorariile cuvenite apărătorilor desemnați din oficiu pentru inculpat si persoana vătămata minora se avansează din fondurile Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată prin punerea deciziei la dispoziția părților şi a procurorului, prin mijlocirea grefei instanței, azi, data de 12 februarie 2026.

Președinte, Judecător,

.............. ...........

Grefier,

................

red. jud.: .......

jud. fond.: ........

tehnored.: ........... –12 februarie 2026/7 ex.