Curtea de Apel CRAIOVA · .........

Decizie nr. 32 din 02.02.2026

Instanță: Curtea de Apel CRAIOVA
Dosar: .........
Obiect: Art. 31 alin. (6) din Legea nr. 211/2004 privind unele măsuri pentru asigurarea informării, sprijinirii și protecției victimelor infracțiunilor
Soluție
Sursa: portal.just.ro

Art. 31 alin. (6) din Legea nr. 211/2004 privind unele măsuri pentru asigurarea informării, sprijinirii şi protecţiei victimelor infracţiunilor

Cuantumul compensaţiei financiare acordate nu trebuie să corespundă, în mod necesar, cu daunele stabilite în sarcina autorului unei infracţiuni intenţionate săvârşite prin violenţă de către instanţele care au cercetat şi judecat infracţiunea din care au luat naştere aceste despăgubiri.

Prejudiciile acoperite în procedura obţinerii compensaţiilor financiare pot fi substanţial mai reduse decât cele acordate în procesul penal, atât timp cât prin diminuarea daunelor, reparaţia nu devine pur simbolică.

Interpretarea prevederilor art. 22 - art. 27 din Legea nr. 211/2004 duce la concluzia că, pentru a se putea iniţia cu succes procedura obţinerii compensaţiilor financiare, trebuie ca, în prealabil, să existe o hotărâre definitivă în materie penală în care să se stabilească, printre altele, vinovăţia autorului infracţiunii, lipsa vinovăţiei victimei la săvârşirea infracţiunii, precum şi cuantumul despăgubirilor cuvenite victimei directe sau succesorilor ei, în calitate de victime indirecte.

Cod: ECLI:RO:CACRV:2026:127.000032

Dosar nr. .........

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECŢIA PENALĂ ŞI PENTRU CAUZE CU MINORI

DECIZIA Nr. 32/2026

Şedinţa publică de la data de 02 Februarie 2026

Instanţa constituită din:

PREŞEDINTE - ........... - Judecător

Judecător - ..........

Grefier - .........

Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova

reprezentat de procuror ..........

Pe rol se află judecarea cauzei penale privind contestaţia formulată de către contestatoarea ....... împotriva sentinţei penale nr. 184/2025 pronunţată la data de 22 decembrie 2025 de Tribunalul Gorj - Secţia Penală în dosarul numărul ......., având ca obiect acordarea de compensatii financiare victimelor unor infracţiuni - Legea nr. 211/2004.

La apelul nominal făcut în şedinţa publică a lipsit contestatoarea.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de şedinţă, care învederează că dosarul este la primul termen de judecată, contestaţia formulată este motivată, iar apărătorul ales al contestatoarei .........., avocat ......, cu împuternicirea avocaţială seria .......

Nr. ...... din data de 03.12.2025, aflată, în fotocopie, la fila nr. 14 în dosarul de contestaţie, a depus la dosar o cerere prin care solicită judecarea cauzei în lipsă şi concluzii, cerere însoţită de fotocopie împuternicire avocațială, după care,

Nemaifiind cereri prealabile de formulat, excepţii de invocat ori probe de administrat, instanţa declară deschise dezbaterile judiciare.

Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, solicită admiterea contestaţiei formulate, desfiinţarea sentinţei penale pronunţată de comisia întrunită la nivelul Tribunalului Gorj şi să se aprecieze că este întemeiată solicitarea formulată de contestatoare numai în sensul de a acorda despăgubirile într-un cuantum mai mare decât cel stabilit de această comisie, acela de 10.000 euro.

Arată că nu este întemeiată critica formulată de contestatoare, în sensul de a-i fi acordate integral aceste despăgubiri la nivelul cuantumului daunelor morale la care inculpatul a fost obligat de către instanţa de fond şi anume 40.000 de euro.

O astfel de concluzie, aşa cum reţine şi instanţa de fond, are în vedere şi jurisprudența Curţii Europene de Justiţie a Uniunii Europene în cauzele: nr. 129/2019 şi nr. 126/2023 şi, deşi această jurisprudenţă nu obligă la repararea integrală a prejudiciului stabilit prin sentinţă, se impune totuşi acordarea unor despăgubiri echitabile şi corespunzătoare.

Astfel, raportat la natura faptei cu privire la care s-a dispus condamnarea inculpatului şi a cărei victimă a fost petenta din prezenta cauză, la consecințele asupra stării de sănătate a acesteia, având în vedere şi aceste împrejurări, apreciază că se impune acordarea de despăgubiri într-un cuantum mai mare decât cel stabilit de către comisia instanţei de fond.

Dezbaterile fiind închise,

C U R T E A,

Asupra cauzei penale de faţă:

Reține că, prin sentinţa penală nr. 184/2025 pronunţată la data de 22 decembrie 2025 de Tribunalul Gorj - Secţia Penală în dosarul nr. ........:

În baza art. 31 alin. (4) lit. a) din Legea nr. 211/2004 s-a admis în parte cererea formulată de petenta .........

S-a stabilit cuantumul compensaţiei financiare acordată petentei la suma de 10.000 euro, în echivalent în lei la cursul B.N.R. de la data formulării cererii, respectiv 04.12.2025, reprezentând daune morale şi la suma de 9.016 lei, reprezentând daune materiale.

În baza art. 33 din Legea nr. 211/2004, plata compensaţiei financiare s-a dispus a se face din fondul Ministerului Justiţiei, în termen de 15 zile de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri.

Pentru a hotărî astfel, comisia din cadrul Tribunalului Gorj a reținut că, prin cererea înregistrată la data de 28.11.2025, petenta ........ a solicitat acordarea de compensații financiare în cuantum de 40.000 euro (echivalent în lei la cursul B.N.R. din ziua plății) reprezentând prejudiciul moral suferit ca urmare a infracțiunii de agresiunea sexuală și suma de 9.016 lei reprezentând prejudiciul material suferit, motivând că, prin rechizitoriul numărul ....... din data de 29.10.2024 s-a reținut, în fapt, că, în data de 04.09.2024, în jurul orei 23:20, inculpatul ..... a urmărit-o în scara nr. ...... a blocului nr. .... din comuna ........, sat ......, str. ....., judeţul ...... în care locuiește, unde, în timp ce urca treptele scării de la parterul imobilului, inculpatul a atacat-o, exercitând acte de violență fizică împotriva sa, în scopul imobilizării și comiterii de acte de natură sexuală, atingând-o cu mâinile, prin constrângere, în zonele intime (zona corpului, feselor, coapselor și a sânilor), iar în încercarea autorului de a o scoate cu forța din scara blocului, ambii au căzut pe trepte, fiindu-i astfel provocate leziuni traumatice la nivelul piciorului stâng, capului și gâtului, pentru care a necesitat 120 de zile de îngrijiri medicale pentru vindecare.

Prin sentinţa penală nr. 353 din data de 04.06.2025 pronunțată în dosarul numărul ......, Judecătoria Buftea, în temeiul art. 219 alin. (1) și alin. (2 ind. 2) lit. a) din Codul penal, cu aplicarea art. 41 din Codul penal, l-a condamnat pe inculpatul ..... la pedeapsa de 8 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de agresiunea sexuală în formă agravată, iar prin decizia penală nr. 1260/12.11.2025, Curtea de Apel București a respins, ca nefondat, apelul declarat de către inculpat, menținând în tot sentinţa penală numărul 353/04.06.2025.

S-a arătat că, potrivit art. 14 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 211/2004, republicată, victimele infracțiunilor contra libertății și integrității sexuale pot beneficia de drepturile prevăzute de lege.

În cauză, victima a fost supusă unei infracțiuni de agresiune sexuală în formă agravată, faptă încadrată expres în această categorie.

Judecătoria Buftea a admis acțiunea civilă și a obligat inculpatul la plata sumei de 40.000 euro cu titlu de daune morale și a sumei de 9.016 lei cu titlu de daune materiale, aceste sume fiind menținute integral de instanța de control judiciar.

S-a menţionat că, deoarece suma de 9.016 lei a fost stabilită expres de instanța de fond ca reprezentând prejudiciul material rezultat din imposibilitatea persoanei vătămate de a se prezenta la locul de muncă și de a-și exercita profesia pe perioada necesară recuperării medicale - imposibilitate direct generată de leziunile suferite în urma agresiunii, a reieșit că prejudiciul material are un caracter cert, direct și integral legat de fapta penală, justificând, în mod evident, solicitarea de compensare financiară prevăzută de lege.

În condițiile în care instanța de fond și instanța de apel au analizat în detaliu circumstanțele producerii agresiunii - respectiv urmărirea victimei, atacul brutal exercitat asupra sa în scara blocului, violențele fizice și atingerile sexuale comise prin constrângere, precum și consecințele medicale severe ce au necesitat 120 de zile de îngrijiri, în mod definitiv reținându-se că autorul este responsabil penal și civil, a rezultat că victima nu poate fi lăsată să suporte singură urmările materiale și morale ale unei infracțiuni de o gravitate excepțională, fiind necesar ca statul să intervină în spiritul și litera Legii nr. 211/2004.

S-a arătat că, întrucât hotărârile judecătorești definitive validează nu doar existența infracțiunii și vinovăția agresorului, ci și întinderea prejudiciului, iar Legea nr. 211/2004 prevede că statul se substituie autorului în cadrul mecanismului de compensare pentru a proteja victimele infracțiunilor grave, rezultă că acordarea compensației reprezintă o consecință directă și obligatorie derivând din autoritatea de lucru judecat, fără a mai fi necesare probe suplimentare privind conținutul și întinderea prejudiciului.

De asemenea, având în vedere că deși inculpatul se afla în arest preventiv, persoana vătămată a continuat să primească scrisori cu caracter de intimidare atât din partea acestuia, cât și din partea mamei acestuia - situație care dovedește că autorul infracțiunii menține în mod deliberat o conduită ostilă și presantă îndreptată împotriva victimei, este evident că starea de pericol și vulnerabilitate în care aceasta se află nu s-a diminuat nici după reținerea și arestarea agresorului, dimpotrivă, persistă într-o formă insidioasă ce justifică o protecție fermă, continuă și un sprijin financiar adecvat.

În plus, faptul că persoana vătămată continuă să locuiască în același cartier în care domiciliază și familia inculpatului - la doar două blocuri distanță de locuința acestuia, accentuează în mod dramatic sentimentul permanent de nesiguranță, întrucât victima se găsește zilnic în același perimetru urban în care a fost atacată, fiind profund conștientă de posibilitatea reală ca inculpatul, odată eliberat din penitenciar, să se întoarcă în același cartier și să poată avea acces imediat la zona în care ea trăiește, ceea ce amplifică riscul revictimizării și justifică pe deplin necesitatea unor măsuri de protecție și compensație adecvate.

Această situație locativă, coroborată cu faptul că agresorul cunoaște cu exactitate adresa victimei, urmărind-o anterior până în scara blocului în care aceasta locuiește, generează o temere obiectivă și fundamentată că, în momentul în care inculpatul va fi eliberat - moment cert în viitor, existând un risc real și imediat ca acesta să reia conduita agresivă sau represivă, ceea ce afectează profund calitatea vieții, libertatea de mișcare și integritatea psihologică a victimei.

S-a subliniat că inculpatul este recidivist, fiind anterior condamnat pentru infracțiuni de viol, ceea ce agravează în mod substanțial pericolul social concret pe care acesta îl reprezintă, confirmând un tipar comportamental violent, persistent și profund amenințător.

S-a reținut că această recidivă relevă faptul că inculpatul nu a manifestat nicio tendință de reintegrare sau corectare a conduitei sale infracționale, iar natura repetată a faptelor sexuale comise indică un risc ridicat de recidivă și după executarea pedepsei, risc ce planează în mod direct asupra persoanei vătămate.

În raport de dispozițiile Legii nr. 211/2004 privind măsurile pentru asigurarea protecției victimelor infracțiunilor, astfel cum a fost modificată și completată prin Legea numărul 272/2024, s-a arătat de către Tribunalul Gorj că cererea de acordare a compensației financiare este admisibilă și întemeiată, în baza următoarelor argumente:

1. Infracțiunea comisă face parte din categoria expres prevăzută la art. 21 alin. (1) litera a), victima încadrându-se în categoria beneficiarilor.

2. Condițiile de teritorialitate și cetățenie prevăzute de art. 21 alin. (2) sunt întrunite.

3. Nu există niciun motiv de excludere dintre cele reglementate la art. 22.

4. Cererea este formulată în termenul de 3 ani prevăzut de art. 24 alin. (1) lit. a).

5. Victima s-a constituit parte civilă în cadrul procesului penal, conform art. 24 alineatul (1) litera b).

6. Condiția insolvabilității făptuitorului, anterior reglementată, a fost abrogată prin Legea nr. 272/2024, astfel încât nu mai este necesară dovedirea acesteia.

7. Victima nu a obținut despăgubiri de la un asigurător, fiind astfel întrunită cerința de la art. 24 alin. (1) lit. d).

Prin urmare, s-a reținut că petenta a solicitat admiterea cererii și acordarea compensației financiare în cuantum de 40.000 euro și 9.016 lei, ca măsură legală, echitabilă și necesară pentru repararea prejudiciului moral și material suferit.

În dovedirea cererii, s-a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri.

Au fost atașate următoarele înscrisuri: rechizitoriu nr. .......; sentința penală numărul 353/04.06.2025, planșe foto - portalul instanţelor; copie C.I. ............ şi scrisori trimise de către inculpatul ...... către persoana vătămată.

La data de 08.12.2025, apărătorul ales al petentei a depus, în copie, certificatul de cazier judiciar al petentei nr. ....... din 04.12.2025 emis de I.G.P.R. și copie după decizia penală numărul 1260 din 12.11.2025 pronunțată de Curtea de Apel București - Secția a II-a Penală în dosarul nr. ........

Analizând actele dosarului şi dispoziţiile legale în materie, comisia din cadrul tribunalului a constatat întemeiată în parte cererea petentei ......

Astfel, prin sentinţa penală nr. 353 din data de 04.06.2025 pronunţată de Judecătoria Buftea, definitivă prin decizia penală nr. 1260/A din 12.11.2025 pronunțată de Curtea de Apel București - Secția a II-a Penală, a fost condamnat inculpatului ........ la pedeapsa de 8 ani închisoare sub aspectul săvârșirii infracţiunii de agresiunea sexuală în formă agravată (persoană vătămată ..........), fiind obligat inculpatul să plătească părţii civile suma de 40.000 euro reprezentând daune morale şi 9.016 lei reprezentând daune materiale.

S-a reţinut, în esenţă, că fapta inculpatului ....... care, în data de 04.09.2024, în jurul orei 23:20, a urmărit-o pe persoana vătămată ...... în scara nr. ....... a blocului nr. ......... din comuna ......., sat ......, str. ......., judeţul .........., în care aceasta locuiește, unde, în timp ce persoana vătămată urca treptele scării de la parterul imobilului, a atacat-o pe aceasta, exercitând acte de violență fizică împotriva sa în scopul imobilizării și comiterii de acte de natură sexuală, atingând-o cu mâinile, prin constrângere, în zonele intime-respectiv zona corpului, feselor, coapselor și a sânilor, iar în încercarea autorului de a o scoate cu forța din scara blocului, aceștia au căzut pe trepte, fiindu-i astfel provocate persoanei vătămate leziuni traumatice la nivelul piciorului stâng, capului și gâtului, pentru care a necesitat 120 de zile de îngrijiri medicale pentru vindecare, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de agresiunea sexuală în formă agravată, prevăzută de art. 219 alin. (1) și alin. (2 ind. 2) lit. a) din Codul penal, cu aplicarea art. 41 din Codul penal.

Comisia din cadrul tribunalului a arătat că, potrivit dispozițiilor art. 21 alin. (1) litera a) din Legea nr. 211/2004 republicată, compensaţia financiară se acordă, la cerere, persoanelor asupra cărora a fost săvârşită o tentativă la infracţiunile de omor şi de omor calificat, prevăzute la art. 188 şi art. 189, ambele din Codul penal, o infracţiune de vătămarea corporală, prevăzută la art. 194 din Codul penal, o infracţiune intenţionată care a avut ca urmare vătămarea corporală a victimei, o infracţiune de rele tratamente aplicate minorului, prevăzută la art. 197 din Codul penal, o infracţiune de violenţă în familie, prevăzută la art. 199 din Codul penal, o infracţiune de lipsirea de libertate în mod ilegal, prevăzută la art. 205 din Codul penal, o infracţiune de sclavie, traficul de persoane, traficul de minori şi supunerea la muncă forţată sau obligatorie, prevăzute la art. 209 din Codul penal - art. 212 din Codul penal, o infracţiune de viol, violul săvârşit asupra unui minor, agresiunea sexuală, agresiune sexuală săvârşită asupra unui minor, determinarea sau înlesnirea întreţinerii de acte sexuale sau de natură sexuală între minori şi coruperea sexuală a minorilor, racolarea minorilor în scopuri sexuale şi hărţuirea sexuală, prevăzute la art. 218 din Codul penal - art. 223 din Codul penal, o infracţiune de tortură, prevăzută la art. 282 din Codul penal, o infracţiune de pornografia infantilă, prevăzută la art. 374 alin. (1) din Codul penal, art. 27 prevăzând, printre altele, că se acordă pentru câştigurile de care victima este lipsită de pe urma săvârşirii infracţiunii şi pentru daunele morale.

Comisia tribunalului a constatat că petenta .......... îndeplineşte condiţiile impuse de Legea nr. 211/2004 republicată pentru acordarea compensaţiei financiare (este cetăţean român - condiţie impusă de art. 21 alin. (2); se încadrează în dispoziţiile art. 21 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 211/2004 republicată, având în vedere că acesta are calitatea de persoană vătămată ca urmare a săvârşirii infracţiunii de agresiunea sexuală, faptă comisă pe teritoriul României, cererea a fost formulată în termenul prevăzut de art. 24 alin. (1) din lege, respectiv în termenul de 3 ani de la data rămânerii definitive a hotărârii penale prin care a fost condamnat inculpatul şi au fost acordate despăgubiri civile, din certificatul de cazier judiciar rezultând că petenta nu a fost condamnată pentru vreuna dintre faptele prevăzute expres de art. 21 alin. (1) şi de art. 22 alin. (1) lit. b), neexistând date care să arate că i-a fost plătită vreo sumă cu titlu de despăgubiri de către făptuitor şi să fi obţinut indemnizaţie de la vreo societate de asigurare pentru prejudiciile cauzate prin săvârşirea infracţiunii).

S-a arătat că, în jurisprudența sa, Curtea de Justiție a Uniunii Europene, prin Hotărârea din 16 iulie 2020 pronunțată în cauza C-129/19 a statuat că o despăgubire forfetară acordată victimelor infracțiunilor de violență, în temeiul unui sistem național, nu poate fi considerată „echitabilă și corespunzătoare” în sensul articolului 12 alin. (2) din Directiva 2004/80, în situația în care aceasta este stabilită în mod rigid, fără a se avea în vedere circumstanțele concrete ale faptei, gravitatea consecințelor produse asupra victimei și amploarea prejudiciului suferit.

La punctul 58 din hotărâre, Curtea a reținut că, în lipsa unor dispoziții explicite ale directivei referitoare la cuantumul compensației și la criteriile de determinare a acesteia, statele membre beneficiază de o marjă de apreciere în stabilirea nivelului despăgubirilor, fiind însă ținute de obligația de a asigura, prin mecanismele naționale instituite, o reparație echitabilă și adecvată pentru victimele infracțiunilor intenționate comise cu violență.

Această compensație nu trebuie plătită de autorul infracțiunii, ci de către autoritatea competentă din statul membru pe teritoriul căruia a fost comisă fapta, potrivit art. 2 din Directivă, fiind astfel o expresie a solidarității colective.

Totodată, Curtea a precizat că noțiunea de „despăgubire echitabilă și corespunzătoare” nu implică obligativitatea unei reparații integrale a prejudiciului, similară celei stabilite printr-o hotărâre judecătorească în cadrul unei acțiuni civile.

Dimpotrivă, s-a subliniat că obiectivul sistemului de compensații instituit prin Directiva 2004/80 este acela de a asigura o contribuție reală și proporțională din partea statului la diminuarea prejudiciului suferit de victimă, fără a substitui în totalitate răspunderea autorului infracțiunii.

Raportând aceste considerații la cauza de faţă, comisia din cadrul tribunalului a observat că petenta a considerat că, în soluţionarea prezentei cereri ar trebui să se raporteze, în mod automat, la cuantumul daunelor morale şi materiale stabilite prin sentinţa penală numărul 353/04.06.2025 pronunțată în dosarul nr. ....... al Judecătoriei Buftea, definitivă prin decizia penală numărul 1260/12.11.2025 a Curții de Apel București.

Or, în opinia comisiei din cadrul tribunalului, o asemenea interpretare nu poate fi primită, simpla tăcere a legii asupra întinderii cuantumului compensației neechivalând cu acordarea automată a sumelor stabilite cu titlu de despăgubiri prin hotărârea penală, întrucât finalitatea sistemului instituit prin Legea nr. 211/2004 republicată nu este aceea a garantării executării integrale a obligațiilor civile ale făptuitorului sau ale persoanei responsabile civilmente.

S-a apreciat că instituirea unui sistem naţional de compensare financiară de către stat a prejudiciului cauzat prin infracţiune, nu are drept scop repararea integrală a prejudiciului material și moral suferit de respectiva victimă, ci de a acorda compensaţii financiare echitabile şi corespunzătoare victimei.

Legiuitorul a dorit să facă deosebire între două instituţii diferite, respectiv între despăgubirile morale sau materiale, acordate în baza dreptului comun şi compensaţiile financiare acordate în baza Legii nr. 211/2004, posibilitatea Comisiei de a administra probe şi de a stabili cuantumul compensaţiei financiare conducând la concluzia că rolul Comisiei nu este unul doar de verificare formală a îndeplinirii condiţiilor prevăzute de lege şi de avizare a despăgubirilor acordate prin hotărârile instanţelor, ci este unul de analiză şi de stabilire a unei echitabile şi corespunzătoare compensaţii financiare.

Ideea de echitabilitate a compensaţiei financiare se desprinde cu claritate din expunerea de motive la Legea nr. 211/2004, unde, la pct. 4 paragraful 2, se arată că: „sistemul de compensare financiară de către stat a victimelor infracţiunilor săvârşite cu violenţă are ca fundament principiul echităţii şi al solidarităţii sociale şi realitatea că, în prezent, ori de câte ori făptuitorul rămâne necunoscut, este insolvabil sau dispărut, costurile infracţiunii sunt suportate exclusiv de victimă”, Legea nr. 211/2004 impunând solidaritatea societăţii cu victima infracţiunii, în limita echităţii şi nu o garanţie a executării obligaţiilor civile stabilite în sarcina persoanei vinovate de săvârşirea acesteia şi eventual în sarcina persoanei responsabile civilmente.

În opinia tribunalului, acordarea de compensaţii financiare în alt cuantum, în procedura prevăzută de Legea nr. 211/2004, nu modifică în niciun fel drepturile şi obligaţiile părţilor ce rezultă din hotărârea de condamnare, victima infracţiunii având dreptul şi posibilitatea să îl execute pe debitor pentru diferenţă.

Având în vedere considerentele expuse, s-a apreciat că acordarea integrală a daunelor materiale stabilite prin hotărârea de condamnare, în cuantum de 9.016 lei, precum şi acordarea unei compensații financiare în sumă de 10.000 de euro, la cursul B.N.R. de la data formulării cererii, respectiv data de 04.12.2025, reprezentând o parte din cuantumul daunelor morale stabilite prin hotărârea penală, vor fi de natură să asigure o reparație echitabilă și corespunzătoare pentru prejudiciul cauzat petentei, în sensul articolului 12 alin. (2) din Directiva 2004/80/CE.

Împotriva acestei hotărâri a formulat contestație petenta - persoană vătămată ......, prin avocat ........., criticând-o pentru netemeinicie, solicitând admiterea contestației formulate împotriva hotărârii comisiei din cadrul Tribunalului Gorj, cu consecința modificării acesteia în sensul majorării cuantumului compensației financiare acordate cu titlu de daune morale, astfel încât suma stabilită să reflecte în mod real, efectiv și proporțional, gravitatea deosebită a infracțiunii săvârșite de către inculpat, intensitatea și durata suferințelor fizice și psihice ce i s-au cauzat, precum și amploarea prejudiciului moral constatat definitiv prin hotărârea penală, în acord cu dispozițiile Legii nr. 211/2004, ale Directivei 2004/80/CE și cu jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene.

S-a arătat că, în motivarea hotărârii, deși comisia tribunalului a făcut trimitere la Hotărârea Curții de Justiție a Uniunii Europene din 16 iulie 2020 pronunțată în cauza C-129/19, aceasta a utilizat considerentele respective într-o manieră formală și selectivă, limitându-se la a justifica reducerea cuantumului compensației fără a proceda la o evaluare concretă și individualizată a circumstanțelor specifice ale cauzei, a intensității violenței exercitate de inculpat împotriva sa, a consecințelor fizice și psihice îndurate de către ea și a caracterului deosebit de grav al infracțiunii, astfel încât soluția adoptată ajunge să contravină chiar rațiunii și finalității directivei europene invocate.

În pofida prezentării detaliate a situației de fapt, comisia din cadrul tribunalului nu a realizat o individualizare efectivă a prejudiciului moral suferit de victimă, întrucât nu a analizat distinct și aprofundat impactul psihologic al agresiunii sexuale, durata și intensitatea suferinței fizice generate de leziunile traumatice care au necesitat 120 de zile de îngrijiri medicale, starea sa persistentă de teamă și insecuritate determinată de conduita ulterioară de intimidare a agresorului și de proximitatea locativă față de familia acestuia, limitându-se la stabilirea unui cuantum arbitrar, lipsit de o justificare concretă raportată la aceste elemente esenţiale.

Reducerea compensației morale la un cuantum de numai 10.000 euro s-a apreciat de către contestatoare că este vădit disproporționată în raport cu gravitatea exceţională a faptei săvârșite, cu violența manifestată de autor, cu durata îndelungată a suferințelor fizice și psihice și cu riscul real de revictimizare, cu atât mai mult cu cât, instanțele penale, în urma administrării unui probatoriu complet și contradictoriu, au stabilit definitiv existența și întinderea prejudiciului moral la nivelul sumei de 40.000 euro, astfel încât soluția comisiei apare ca fiind nejustificat de restrictivă și lipsită de o fundamentare proporțională.

Deși este corect că mecanismul compensației financiare instituit prin Legea numărul 211/2004 nu are ca finalitate garantarea executării integrale a obligațiilor civile stabilite în sarcina făptuitorului, comisia din cadrul tribunalului nu putea ignora concluziile ferme ale instanțelor penale cu privire la existența, natura și gravitatea prejudiciului moral suferit de victimă, hotărârea penată definitivă având o valoare probatorie esenţială și constituind un reper obiectiv în aprecierea caracterului echitabil și corespunzător al compensației ce urmează a fi acordate de stat.

În contextul modificărilor legislative recente aduse prin Legea nr. 272/2024, care au eliminat condiția insolvabilității făptuitorului și au consolidat rolul statului în asigurarea unei protecții efective a victimelor infracțiunilor grave, abordarea Comisiei, orientată spre acordarea unei compensații minimale, nu este în acord cu spiritul și finalitatea actuală a Legii nr. 211/2004, care impune o intervenție reală și substanțială a statului în sprijinul victimelor infracțiunilor sexuale.

Argumentul comisiei potrivit căruia acordarea unei compensații financiare într-un cuantum inferior celui stabilit prin hotărârea penală nu afectează drepturile victimei, care-și păstrează posibilitatea de a proceda la executarea silită a agresorului pentru diferența rămasă, are un caracter exclusiv teoretic și abstract și nu ține seama de realitățile concrete ale prezentei cauze, precum și de situația de vulnerabilitate extremă în care se află victima unei infracțiuni de agresiunea sexuală în formă agravată.

În mod particular, în speță, nu poate fi ignorat faptul că a fost supusă unei agresiuni sexuale comise cu violență fizică, într-un spațiu închis, în proximitatea locuinței sale, de către un agresor recidivist - condamnat anterior pentru infracțiuni de viol, care, chiar și ulterior reținerii și arestării preventive a continuat să manifeste o conduită de intimidare față de ea, prin transmiterea de scrisori cu caracter amenințător, aspecte ce au fost recunoscute și reținute inclusiv de comisie în motivarea deciziei contestate.

În aceste condiții, simpla afirmare a posibilității teoretice a victimei de a proceda la executarea silită a agresorului ignoră dimensiunea psihologică a traumei suferite și efectul descurajator profund pe care orice demers de reluare a contactului juridic cu agresorul îl produce asupra unei victime a violenței sexuale, pentru care inițierea unor acte de executare silită presupune în mod inevitabil reactivarea fricii, a sentimentului de insecuritate și a riscului perceput de represalii, mai ales în contextul în care agresorul cunoaște domiciliul victimei și are legături directe în imediata vecinătate a acesteia.

Mai mult, procedura executării silite implică, în mod inerent, identificarea bunurilor debitorului, comunicări repetate, notificări și, uneori, interacțiuni indirecte cu persoane din anturajul acestuia, aspecte care, în cazul unei victime a unei agresiuni sexuale grave, constituie o sursă suplimentară de stres și suferință psihică, incompatibilă cu obiectivul de protecție și reabilitare urmărit de Legea nr. 211/2004 și de Directiva 2004/80/CE.

Or, rațiunea instituirii mecanismului de compensare financiară de către stat nu este aceea de a transfera asupra victimei sarcina inițierii și suportării unor demersuri judiciare sau execuționale suplimentare, ci tocmai de a evita ca aceasta să fie constrânsă să se expună unor riscuri suplimentare sau să suporte consecințe psihologice suplimentare pentru a obține o reparație efectivă a prejudiciului suferit, în special în cazul infracțiunilor grave comise cu violență.

În acest context, petenta a apreciat că este mult mai oportun, rezonabil și conform cu principiile solidarității sociale și protecției victimelor, ca statul, prin mecanismul prevăzut de Legea nr. 211/2004, să acorde victimei o compensație financiară adecvată și proporțională cu gravitatea prejudiciului suferit, urmând ca, ulterior să își exercite dreptul de regres împotriva agresorului, utilizând mijloacele coercitive și instituționale de care dispune, incomparabil mai eficiente și mai lipsite de riscuri pentru victimă decât demersurile individuale ale acesteia.

Statul dispune, spre deosebire de victimă, de pârghii legale și administrative extinse pentru recuperarea sumelor achitate, inclusiv prin proceduri fiscale sau execuționale care nu presupun expunerea victimei la contact direct sau indirect cu agresorul, astfel încât plasarea obligației de recuperare a prejudiciului asupra autorităților publice reprezintă soluția cea mai adecvată pentru asigurarea unui echilibru just între interesele victimei și cele ale societății.

În consecință, argumentul comisiei potrivit căruia victima își poate recupera diferența de la agresor, nu poate justifica diminuarea compensației financiare acordate de stat întrucât, în circumstanțele concrete ale cauzei, o asemenea perspectivă nu este una reală și efectivă, ci una pur teoretică, incompatibilă cu scopul legii, cu obligațiile pozitive ale statului și cu necesitatea asigurării unei protecții reale și eficiente a victimei unei infracțiuni de agresiunea sexuală în formă agravată.

În concluzie, pentru toate considerentele expuse, contestatoarea a arătat că se impune admiterea contestației, cu consecința modificării hotărârii contestate în sensul majorării cuantumului compensației financiare ce i s-a acordat cu titlu de daune morale, astfel încât această compensație să fie proporțională cu gravitatea excepțională a infracțiunii, cu intensitatea și durata suferinței fizice și psihice suferite de către ea și cu standardele de protecție impuse de Legea numărul 211/2004 și de dreptul european.

Analizând contestaţia dedusă judecăţii, Curtea constată şi reţine următoarele:

Singurul aspect criticat prin contestaţia formulată este acela că nu s-a acordat o compensaţie financiară care să reflecte în mod real, efectiv şi proporţional, gravitatea deosebită a infracţiunii de agresiunea sexuală în formă agravată săvârşită de către infractorul ......, intensitatea şi durata suferinţelor fizice şi psihice cauzate victimei ......., precum şi amploarea prejudiciului moral constatat definitiv prin hotărârea penală reprezentată de sentinţa penală nr. 353 din data de 04.06.2025 pronunţată în dosarul nr. .... de Judecătoria Buftea - Secţia Penală, definitivă prin decizia penală nr. 1260 din data de 12.11.2025 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a II - a Penală în dosarul nr. ...... (......), în acord cu dispoziţiile Legii nr. 211/2004 privind unele măsuri pentru asigurarea informării, sprijinirii şi protecţiei victimelor infracţiunilor, ale Directivei 2004/80/CE şi cu jurisprudenţa Curţii de Justiţie a Uniunii Europene.

Aşa cum a arătat şi contestatoarea, prin avocat, se constată că la nivelul Uniunii Europene, primul act relevant a fost Directiva 2004/80/CE privind despăgubirea victimelor criminalităţii („Directiva”), care a impus ca toate statele membre să implementeze sisteme de despăgubire pentru victimele infracţiunilor transfrontaliere, premeditate şi comise prin violenţă pe teritoriile lor.

Detaliile privind mecanismele concrete de despăgubire au fost lăsate la discreţia fiecărui stat membru, urmând ca pe baza acestor sisteme naţionale să se dezvolte ulterior un mecanism de cooperare la nivelul Uniunii Europene.

În plan naţional, Directiva este transpusă de Legea nr. 211/2004 privind unele măsuri pentru asigurarea informării, sprijinirii şi protecţiei victimelor infracţiunilor.

Cu referire la noţiunea de compensaţie financiară, importantă este jurisprudenţa europeană care defineşte această noţiune, prima decizie relevantă privind compensaţiile financiare fiind hotărârea pronunţată de C.J.U.E. la data de 16 iulie 2020, în cauza Presidenza del Consiglio dei Ministri, C-129/19.

Decizia a fost pronunţată ca urmare a sesizării C.J.U.E. de către o instanţă din Italia privind posibila insuficienţă a unei despăgubiri pentru victima unei infracţiuni sexuale, care potrivit baremelor italiene era plafonată la suma de 4.800 de euro.

În această cauză s-a reţinut că un sistem național poate să prevadă o despăgubire forfetară pentru victimele infracţiunilor intenţionate săvârşite prin violenţă, aceasta putând varia în funcţie de natura violenţelor suferite, în măsura în care baremul despăgubirilor este suficient de detaliat, astfel încât să se evite ca despăgubirea forfetară prevăzută pentru un anumit tip de violenţă să se poată dovedi, într-un anumit caz, vădit insuficientă.

În cauza C-129/2019 s-a stabilit că, în sensul art. 12 alin. (2) din Directiva 2004/80, despăgubirea acordată unor asemenea victime reprezintă o contribuţie la repararea prejudiciului material şi moral suferit de acestea.

O astfel de contribuţie poate fi considerată „echitabilă şi corespunzătoare” în cazul în care compensează, într-o măsură adecvată, suferinţele la care au fost expuse.

S-a mai stabilit că statele membre se bucură de o marjă de apreciere atât în ceea ce priveşte caracterul echitabil şi corespunzător al cuantumului despăgubirii victimelor, cât şi în ceea ce priveşte modalităţile de stabilire a acesteia.

Cu toate acestea, s-a reţinut că un stat membru nu ar respecta marja de apreciere dacă dispoziţiile sale naţionale ar prevedea o despăgubire pur simbolică sau vădit insuficientă în raport cu gravitatea consecinţelor.

De asemenea, s-a reținut că despăgubirea nu trebuie să asigure neapărat o reparare integrală a prejudiciului material şi moral suferit de respectiva victimă.

Aşadar, cuantumul compensaţiei financiare acordate nu trebuie să corespundă, în mod necesar, cu daunele stabilite în sarcina autorului unei infracţiuni intenţionate săvârşite prin violenţă de către instanţele care au cercetat şi judecat infracţiunea din care au luat naştere aceste despăgubiri.

În speţă, prin sentinţa penală nr. 353 din data de 04.06.2025 pronunţată în dosarul numărul ....... de Judecătoria Buftea - Secţia Penală, definitivă prin decizia penală nr. 1260 din data de 12.11.2025 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a II - a Penală în dosarul numărul ....... (...........), a fost condamnat inculpatului ....... la pedeapsa de 8 (opt) ani închisoare sub aspectul săvârșirii infracţiunii de agresiunea sexuală în formă agravată, prevăzută de art. 219 alin. (1) și alin. (2 ind. 2) lit. a) din Codul penal, cu aplicarea articolului 41 din Codul penal (persoană vătămată constituită parte civilă .........), fiind obligat inculpatul să plătească părţii civile suma de 40.000 euro, reprezentând daune morale şi suma de 9.016 lei, reprezentând daune materiale.

S-a reţinut, în esenţă, că inculpatul ........, în data de 04.09.2024, în jurul orei 23:20, a urmărit-o pe persoana vătămată ........ în scara nr. ....... a blocului nr. ...... din comuna ..... sat ......, str. ......, judeţul ....., imobil în care aceasta locuieşte, unde, în timp ce persoana vătămată urca treptele scării de la parterul imobilului, a atacat-o, exercitând acte de violenţă fizică împotriva sa în scopul imobilizării şi comiterii de acte de natură sexuală, atingând-o cu mâinile, prin constrângere, în zonele intime, respectiv zona corpului, feselor, coapselor şi a sânilor, iar în încercarea autorului de a o scoate cu forţa din scara blocului, aceştia au căzut pe trepte, fiindu-i astfel provocate persoanei vătămate leziuni traumatice la nivelul piciorului stâng, capului şi gâtului, pentru care a necesitat 120 de zile de îngrijiri medicale pentru vindecare.

Constatând îndeplinite condiţiile prevăzute de Legea nr. 211/2004 privind unele măsuri pentru asigurarea informării, sprijinirii şi protecţiei victimelor infracţiunilor, comisia din cadrul tribunalului a stabilit cuantumul compensaţiei financiare cuvenită petentei ...... la suma de 10.000 euro, în echivalent în lei la cursul B.N.R. de la data formulării cererii, respectiv 04.12.2025, reprezentând daune morale şi la suma de 9.016 lei, reprezentând daune materiale.

Prin contestaţia formulată, contestatoarea ..... a solicitat majorarea cuantumului compensaţiei financiare ce i s-a acordat cu titlu de daune morale.

Se constată că, majorarea cuantumului compensaţiei financiare acordate petentei ...... pentru încălcarea drepturilor sale subiective nepatrimoniale (dreptul la integritate fizică şi morală, la demnitate şi la libertate sexuală) este întemeiată şi reprezintă o modalitate prin care se urmăreşte a se compensa echitabil puternica suferinţă produsă acesteia prin activitatea infracţională a condamnatului ........, în raport de maniera în care victima a resimţit atingerea adusă integrităţii corporale şi demnităţii, avându-se în vedere şi faptul că libertatea sa sexuală a fost grav afectată prin conduita infractorului.

Situaţiile traumatice nu se finalizează după scurgerea timpului obiectiv şi nici nu se termină de la sine atunci când evenimentul traumatic a trecut.

Din punct de vedere subiectiv, ele se finalizează atunci când raportul interuman şi etic a fost restabilit, prin recunoaşterea cauzelor şi a vinovăţiei.

Constatând că suma acordată victimei ...... de către comisia din cadrul tribunalului este insuficientă în raport cu gravitatea consecinţelor suportate de contestatoare, Curtea:

În temeiul art. 425 indice 1 alin. (7) pct. 2 lit. a) din Codul de procedură penală raportat la art. 31 alin. (6) din Legea nr. 211/2004 privind unele măsuri pentru asigurarea informării, sprijinirii şi protecţiei victimelor infracţiunilor,

Va admite contestaţia formulată de către contestatoarea ........ împotriva sentinţei penale nr. 184/2025 pronunţată la data de 22 decembrie 2025 de Tribunalul Gorj - Secţia Penală în dosarul nr. ......

Va desfiinţa în parte sentinţa penală nr. 184/2025 pronunţată la data de 22 decembrie 2025 de Tribunalul Gorj - Secţia Penală în dosarul nr. .... şi rejudecand,

Va majora cuantumul compensaţiei financiare ce va fi acordată contestatoarei ..... de la suma de 10.000 euro la suma de 20.000 euro, în echivalent în lei la cursul B.N.R. de la data plăţii, reprezentând daune morale.

Va menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei penale atacate care nu contravin prezentei decizii penale.

În temeiul art. 275 alin. (3) din Codul de procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat vor rămâne în sarcina acestuia.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

D E C I D E:

Admite contestaţia formulată de către contestatoarea ......, născută la data de ...... în municipiul ...., judeţul ......, domiciliată în municipiul ......., ......., nr. ...., judeţul ...., C.N.P: ........, cu domiciliul procesual ales pentru comunicarea actelor de procedură la sediul profesional al apărătorului ales, avocat ....., din localitatea ........, strada ...., nr. ......., bloc ......., ap. ... judeţul ... împotriva sentinţei penale nr. 184/2025 pronunţată la data de 22 decembrie 2025 de Tribunalul Gorj - Secţia Penală în dosarul nr. .....

Desfiinţează în parte sentinţa penală nr. 184/2025 pronunţată la data de 22 decembrie 2025 de Tribunalul Gorj - Secţia Penală în dosarul nr. .... şi rejudecand,

Majorează cuantumul compensaţiei financiare ce va fi acordată contestatoarei .... de la suma de 10.000 euro la suma de 20.000 euro, în echivalent în lei la cursul B.N.R. de la data plăţii, reprezentând daune morale.

Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei penale atacate care nu contravin prezentei decizii penale.

În temeiul art. 275 alin. (3) din Codul de procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţa publică de la data de 02 februarie 2026.