Decizie nr. 301 din 12.03.2025

Pe rol, soluţionarea apelului declarat de inculpata S.C. ... S.R.L. împotriva sentinței penale nr.101 din data de 19.02.2024 pronunţate de Tribunalul Dolj, în dosarul nr. ....

Prezenţa părţilor şi dezbaterile au fost consemnate în încheierea de şedinţă din data de 16.01.2025, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, dată la care instanţa de apel, conform art. 391 alin. 1 și 2 C.p.p., a stabilit termen pentru deliberare, redactare şi pronunţare la data de 12.03.2025.

C U R T E A

Deliberând asupra apelului de faţă, constată următoarele:

Prin sentința penală nr.101 din data de 19.02.2024 pronunţată de Tribunalul Dolj, în dosarul nr. ..., în baza art. 485 alin. 1 lit. a) Cod procedură penală, s-a admis acordul de recunoaştere a vinovăţiei încheiat la data de 09.12.2021 între Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie-DNA-Serviciul Teritorial Craiova şi inculpata S.C. ...

S.R.L.

În baza art. 48 alin. 1 C.p. rap. la art. 18 ind.1 alin. 1 din Legea nr. 78/2000 și art. 480 alin. 4 C.p.p. cu aplic. art. 135, 136 alin. 2 și 137 alin. 2 şi alin. 4 lit. c C.p., a fost condamnată inculpata S.C. ...

S.R.L. la pedeapsa principală a amenzii în cuantum de 35.000 lei pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la folosirea sau prezentarea de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept sau reţinerea pe nedrept de fonduri ori active din bugetul Uniunii Europene sau bugetele administrate de aceasta ori în numele ei.

În temeiul art. 136 alin. 3 lit. f C. pen. și art. 138 alin. 2 C.pen., a aplicat inculpatei S.C. ...

S.R.L. pedeapsa complementara a afișării hotărârii de condamnare pe o perioadă de 1 lună, pedeapsă care se va executa în conformitate cu prevederile art. 145 C.p., de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare.

S-a luat act ca persoana vătămata Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene nu s-a constituit parte civila, întrucât prejudiciul a fost acoperit integral.

În baza art. 274 alin. 1 Cod procedură penală, instanţa a obligat inculpata S.C. ...

S.R.L. la plata sumei de 1000 de lei reprezentând cheltuieli judiciare către stat (din care suma de 539 de lei reprezintă cheltuieli efectuate în timpul urmăririi penale).

Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a constatat că prin adresa nr. ...din data de 17 decembrie 2021, înregistrată pe rolul Tribunalului Dolj – Secţia Penală la data de 17.12.2021 sub nr. ..., Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie – Serviciul Teritorial Craiova a sesizat instanţa cu acordul de recunoaştere a vinotăţiei încheiat cu inculpata SC ...

S.R.L, cercetată pentru săvârşirea infracțiunii de complicitate la folosirea sau prezentarea de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept sau reţinerea pe nedrept de fonduri ori active din bugetul Uniunii Europene sau bugetele administrate de aceasta ori în numele ei, prev. de art. 48 alin. 1 C.p., rap. la art. 18 ind. 1 alin. 1 din Legea nr. 78/2000.

În conformitate cu dispoziţiile art. 478 şi următoarele Cod procedură penală s-a încheiat acordul de recunoaştere a vinovăţiei, având ca obiect recunoaşterea comiterii infracţiunii şi acceptarea încadrării juridice pentru care a fost pusă în mişcare acţiunea penală.

În actul de sesizare a instanţei s-a reţinut , în esență, că inculpata S.C. ...

S.R.L., în cadrul contractului „Dezvoltarea sectorului productiv al companiei prin achiziţia de echipamente, mijloace de transport tehnologice şi construcţia unei clădiri de producţie”, finanţat prin Programul Operaţional Sectorial Creşterea Competitivităţii Economice (POS CCE, fonduri provenite din bugetul Uniunii Europene/bugetele administrate de aceasta, parte componentă a Fondului European de Dezvoltare Regională - FEDER), din dispoziția reprezentantului de fapt, inculpatul ..., a facilitat obținerea pe nedrept de către S.C. ...

S.R.L. a sumei de 11.056, 80 lei (reprezentând finanțare nerambursabilă, de 60% din suma eligibilă, aferentă acestei categorii de cheltuieli), ca urmare a depunerii de către beneficiar a cererii de rambursare nr. 2 finală (CR 2) din data de 20.09.2010, plătită de către AM POS CCE la data de 27.02.2014, la care au fost anexate înscrisuri (menționate expres mai sus) prin care s-a atestat în mod nereal că S.C. ...

S.R.L. ar fi prestat în favoarea S.C. ...

S.R.L. activitatea de management a proiectului (care a fost realizată în fapt de către o persoană fizică fără calitate în cadrul firmei).

Situaţia de fapt expusă mai sus s-a probat cu următoarele mijloace de probă: proces-verbal de sesizare a organelor de urmărire penală 2463/2018 din 25.11.2019, întocmit de către D.L.A.F., nota de control și înscrisurile relevante anexate; declarații martori ..., ..., .., .., .., .., .., .., .., .., .., .., .., ..; declarațiile inculpaților ... și ..., înscrisuri aferente proiectului „Dezvoltarea sectorului productiv al companiei prin achiziţia de echipamente, mijloace de transport tehnologice şi construcţia unei clădiri de producţie”; proces-verbal din 19.07.2021 încheiat cu martorul ...; corespondența I.T.M.

Dolj ș.a.

Acordul de recunoaştere a vinovăţiei a fost avizat în prealabil de procurorul-șef serviciu din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie- Serviciul Teritorial Craiova, în conformitate cu dispoziţiile art. 478 alin. (4) Cod procedură penală, cu privire la felul şi cuantumul pedepsei, precum şi referitor la modalitatea de executare a acesteia.

Totodată, a fost înaintat instanţei şi dosarul de urmărire penală nr. ...al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie- Serviciul Teritorial Craiova.

La solicitarea instanţei, la dosarul cauzei a fost ataşată fişa de cazier judiciar a inculpatei SC ... SRL, fila 22, fila 187.

Au fost ataşate documentele transmise de Oficiul Naţional al Registrului Comerţului- Oficiul Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Dolj, filele 188-241.

La termenul de judecată din data de 16 noiembrie 2023, apărătorul ales al inculpatei SC ... SRL, a solicitat admiterea acordului de recunoaştere a vinovăţiei aşa cum a fost formulat.

Analizând acordul de recunoaştere a vinovăţiei înaintat de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie- Tribunalul a constatat că în cauză sunt îndeplinite condiţiile prevăzute la art. 480- 482 Cod procedură penală.

Astfel, potrivit dispoziţiilor art. 479 Cod procedură penală, acordul de recunoaştere a vinovăţiei are ca obiect recunoaşterea comiterii faptei şi acceptarea încadrării juridice pentru care a fost pusă în mişcare acţiunea penală şi priveşte felul şi cuantumul pedepsei, precum şi forma de executare a acesteia.

De asemenea, conform art. 480 alin. 2 Cod procedură penală, acordul de recunoaştere a vinovăţiei se încheie atunci când, din probele administrate, rezultă suficiente date cu privire la existenţa faptei pentru care s-a pus în mişcare acţiunea penală şi cu privire la vinovăţia inculpatului.

Analizând acordul încheiat, instanţa de fond a reţinut că sunt îndeplinite toate condiţiile prevăzute de art. 480 - 482 Cod procedură penală, inculpata a beneficiat de asistenţă juridică, în declaraţia dată a recunoscut comiterea faptelor pentru care a fost pusă în mişcare acţiunea penală, a acceptat încadrarea juridică reţinută de Parchet şi a fost de acord cu pedeapsa principală şi complementară aplicate.

De asemenea, acordul de recunoaştere a vinovăţiei a fost încheiat în formă scrisă, a fost avizat în prealabil, de către procurorul șef al DNA– ST Craiova şi cuprinde toate menţiunile obligatorii prevăzute de art. 482 Cod procedură penală.

Tribunalul a mai reţinut că fapta ce formează obiectul acordului a fost descrisă în mod corespunzător, a fost corect încadrată juridic şi au fost precizate detaliat probele şi mijloacele de probă care au stat la baza reţinerii acestei stări de fapt.

Astfel, din materialul probator administrat în cursul urmăririi penale, respectiv din înscrisurile atașate la dosar, coroborate cu declarațiile martorilor audiați în cauză, Tribunalul a reţinut că S.C. ...

S.R.L.

Craiova, avându-l ca administrator în fapt pe .. și ca administrator de drept pe numita .., a folosit, în cadrul proiectului „Dezvoltarea sectorului productiv al companiei prin achiziţia de echipamente, mijloace de transport tehnologice şi construcţia unei clădiri de producţie”, finanţat prin Programul Operaţional Sectorial Creşterea Competitivităţii Economice (POS CCE), înscrisuri cu un conținut necorespunzător realității, în legătură cu contractul de lucrări nr. ../15.05.2009 încheiat cu S.C. ...S.R.L., referitor la edificarea halei metalice, cu contractul nr.2.525 din 18.08.2009 încheiat cu S.C. ...S.R.L. referitor la livrarea produselor: abkant (presă hidraulică de îndoit tablă), mașină de îndoit baghete și mașină de debitat baghete, cu contractul nr. 2.626/2009 încheiat cu S.C. ...

S.R.L. referitor la produsele: mașina de roluit, ghilotina, mașina de îndoit tabla, instalație de demineralizare, mașina de sablare, mașina de etanșare automată și cu contractul de prestare de servicii de specialitate de management de proiect nr. 2.714/01.12.2009 încheiat cu S.C. ...

S.R.L., rezultatul fiind obținerea frauduloasă a întregului ajutor financiar nerambursabil, în cuantum total de 766.597,74 lei.

Astfel, pentru obținerea ilegală de fonduri europene aferente acestui proiect, a fost utilizată o firmă controlată de către ..., S.C. ...

S.R.L., firmă înființată cu o zi înainte de implicarea ei în relații contractuale cu S.C. ...

S.R.L., cu sediul social chiar pe terenul pe care se implementa proiectul, administrată formal de către .. (sora lui ... și angajată la laboratorul de cofetărie al uneia dintre firmele administrate în fapt de către ..), persoană fără cunoștințe de specialitate în domeniul consultanței, elaborării dosarelor de achiziție publică și a rapoartelor de progres, cu care s-au încheiat, ca și în cazul S.C. ...S.R.L., acte fictive referitoare la activitățile de management ale proiectului, în valoare de 18.428 lei, fără TVA.

Probele administrate relevă că S.C. ...

S.R.L. a fost înființată, prin intermediul lui ..., și coordonată tot de către ... , în cadrul acestui proiect, rolul acestei firme fiind de furnizor de înscrisuri fictive care să fie utilizate în relația cu organismul care acorda finanțarea, semnate de către ..., de regulă tot la solicitarea lui ....

Mai mult, ... era împuternicită să efectueze operațiuni pe contul bancar al „partenerului de afaceri” S.C. ...

S.R.L.

Între S.C. ...

S.R.L., reprezentată de către ... și S.C. ...

S.R.L.( înființată chiar cu o zi înainte, cu obiect de activitate principal „lucrări de pardosire și placare a pereților”) reprezentată de către Lupașcu Silvia, sora lui ..., a fost încheiat la data de 01.12.2009, în plin proces de elaborare a halei industriale (ordinul de începere a lucrărilor datând din 21.05.2009) contractul „de prestare servicii specializate de management de proiect” cu nr. 2.714, având ca obiect realizarea serviciului de „elaborare a dosarelor de achiziție publică și a rapoartelor de progres pe care S.C. ...

S.R.L. are obligația să le realizeze în cadrul contractului de finanțare nerambursabilă nr. ../06.03.2009”, în valoare de 18.428 lei, fără TVA.

Astfel, S.C. ...

S.R.L. a emis facturile fiscale nr.../02.09.2010, nr.../06.09.2010, nr.../09.09.2010, nr.../14.09.2010 și nr.../17.09.2010, care au fost atașate la cererea de rambursare nr. 2 finală (CR 2) din data de 20.09.2010, plătită de către .. la data de 27.02.2014.

Inculpatul ... a recunoscut în declarația sa olografă dată reprezentanților D.L.A.F., la data de 09.09.2019, implicarea sa atât în stabilirea sediului social al S.C. ...

S.R.L. chiar pe terenul de implementare a proiectului, cât și condițiile atribuirii acestei entități a contractului apreciat ca fiind unul de consultanță, deși obiectul lui se referă la altceva.

A declarat că în urma discuției pe care a avut-o cu administratora S.C. ...

S.R.L., d-na .., a fost de acord să încheie un contract de închiriere a unei părți din terenul unde se implementa proiectul pentru înființarea societății.

A mai declarat că legislația îi permitea atribuirea în mod direct a contractului de consultanță întrucât era sub pragul de 15000 de euro.

Numita ... a declarat în fața organelor de urmărire penală că nu a înființat această firmă la inițiativa ei, nu a achitat nici un fel de sume de bani în acest sens, nu avea cunoștințe de specialitate și că nu a îndeplinit obiectul contractului cu S.C. ...

S.R.L., rolul ei fiind doar de a semna înscrisuri care i-au fost prezentate de către numita ... sau din dispoziția acesteia.

Din probele administrate rezulta că numita ..., administratorul de drept al S.C. ...

S.R.L. avea reprezentarea că S.C. ...

S.R.L., înființată la inițiativa și pe cheltuiala lui ... și administrată doar în acte de către sora ei, numita .. era doar o firmă interpusă artificial, cu rol exclusiv în circuitul documentar pentru majorarea artificială a finanțării, şi nu un partener de afaceri real, care să îndeplinească efectiv activitățile legate de elaborarea dosarelor de achiziție publică și întocmirea rapoartelor de progres.

Înscrisurile reprezentate de contractul de prestare de servicii specializate de management de proiect nr.../01.12.2009, încheiat între S.C. ...

S.R.L. și S.C. ...

S.R.L. note de recepție și constatare diferențe, facturi, emise de S.C. ...S.R.L. și de S.C. ...

S.R.L. prin care s-a atestat în mod nereal că S.C. ...

S.R.L. ar fi prestat în favoarea S.C. ...

S.R.L. activitatea de management a proiectului (care a fost realizată în fapt de către o persoană fizică fără calitate în cadrul firmei), au fost utilizate pentru obținerea pe nedrept de către S.C. ...

S.R.L. a sumei de 11.056, 80 lei (reprezentând finanțare nerambursabilă, de 60% din suma eligibilă, aferentă acestei categorii de cheltuieli), ca urmare a depunerii de către beneficiar a cererii de rambursare nr. 2 finală (CR 2) din data de 20.09.2010, plătită de către AM POS CCE la data de 27.02.2014,

Fiind audiată, numita ..., reprezentantul legal al inculpatei SC ... SRL a recunoscut fapta şi a acceptat încadrarea juridică pentru care a fost pusă în mişcare acţiunea penală.

Cu titlu preliminar, instanţa de fond a reţinut că presupusa activitate infracţională reţinută în sarcina inculpatei prin actul de sesizare s-a desfăşurat în perioada 01.12.2009-20.09.2010, termenul general al prescripţiei răspunderii penale fiind de 8 ani, potrivit art. 154 alin. 1 lit. c C. pen., însă având in vedere Decizia C-107/23 dată de Curtea Europeană în data de 24.07.2023, apreciaza ca in cauza nu a intervenit prescriptia raspunderii penale.

Aşa cum se arată în considerentele şi dispozitivul Deciziei C-107/23 dată de Curtea Europeană în data de 24.07.2023, instanţele naţionale sunt obligate să lase neaplicată Decizia nr. 67/2022 a ICCJ, în măsura în care această decizie permite aplicarea legii penale mai favorabile( mitior lex) în temeiul efectelor Deciziilor nr. 297/2018 şi 358/2022 ale Curtii Constituţionale în cazuri de fraudă gravă care aduc atingere intereselor financiare ale Uniunii şi, prin urmare, amplifică riscul sistemic de impunitate pentru astfel de infracţiuni.

Aşadar, sfera cauzelor interne în care se aplică Hotărârea CJUE nr. 107 din 24.07.2023 sunt cele care au ca obiect infracţiuni care aduc atingere intereselor financiare ale Uniunii, in cauza de fata urmarea imediata constând în obţinerea pe nedrept a sumei de 11.056, 80 lei , reprezentând finanțare nerambursabilă, de 60% din suma eligibilă, aferentă acestei categorii de cheltuieli din bugetul Uniunii Europene sau bugetele administrate de aceasta ori în numele ei.

În drept, fapta inculpatei S.C. ...

S.R.L. care, în perioada 01.12.2009-20.09.2010, în cadrul contractului „Dezvoltarea sectorului productiv al companiei prin achiziţia de echipamente, mijloace de transport tehnologice şi construcţia unei clădiri de producţie”, finanţat prin Programul Operaţional Sectorial Creşterea Competitivităţii Economice (POS CCE, fonduri provenite din bugetul Uniunii Europene/bugetele administrate de aceasta, parte componentă a Fondului European de Dezvoltare Regională - FEDER), din dispoziția reprezentantului de fapt, inculpatul ..., a facilitat obținerea pe nedrept de către S.C. ...

S.R.L. a sumei de 11.056, 80 lei (reprezentând finanțare nerambursabilă, de 60% din suma eligibilă, aferentă acestei categorii de cheltuieli), ca urmare a depunerii de către beneficiar a cererii de rambursare nr. 2 finală (CR 2) din data de 20.09.2010, plătită de către AM POS CCE la data de 27.02.2014, la care au fost anexate înscrisuri prin care s-a atestat în mod nereal că S.C. ...

S.R.L. ar fi prestat în favoarea S.C. ...

S.R.L. activitatea de management a proiectului (care a fost realizată în fapt de către o persoană fizică fără calitate în cadrul firmei), întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de complicitate la folosirea sau prezentarea de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept sau reţinerea pe nedrept de fonduri ori active din bugetul Uniunii Europene sau bugetele administrate de aceasta ori în numele ei, prev. de art. 48 alin. 1 C.pen. rap. la art. 18 ind. 1 alin. 1 din Legea nr. 78/2000.

În ceea ce priveşte infracţiunea prev. de art. 48 alin. 1 C.pen., rap. la art. 18 ind. 1 alin. 1 din Legea nr. 78/2000, obiectul material al infracţiunii este constituit din fondurile externe alocate de la bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei si care au fost obţinute pe nedrept de către un beneficiar care a recurs la activităţi de inducere în eroare prin utilizarea de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete.

Cât priveşte latura obiectivă, modalităţile normative de comitere a infracţiunii împotriva intereselor financiare ale Uniunii Europene, prevăzută la art. 18 ind.1 alin. l din Legea nr. 78/2000, sunt reprezentate prin două acţiuni distincte, constând în folosirea sau prezentarea de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, în speţă fiind vorba de facilitarea obținerii pe nedrept de către S.C. ...

S.R.L. a sumei de 11.056, 80 lei, prin folosirea contractului de prestare de servicii specializate de management de proiect nr. 2.714/01.12.2009, încheiat între S.C. ...

S.R.L. și S.C. ...

S.R.L. note de recepție și constatare diferențe, facturi.

Acţiunile de facilitarea folosirii sau prezentarii care constituie elementul material al laturii obiective presupun facilitarea utilizării sau folosirii efective a unor înscrisuri sau declaraţii, în cadrul procedurilor de accesare a fondurilor alocate de U.E., al căror conţinut să fie nereal prin atestarea unor fapte sau împrejurări necorespunzătoare ori mistificate prin alterarea lor în orice mod (denaturări ale realităţii, ştersături, adăugiri, contrafacerea scrierii sau a subscrierii).

De asemenea, textul de lege incriminează si situaţia utilizării unor documente sau declaraţii cu un conţinut inexact sau incomplet care, în contextul dat, generează acelaşi rezultat fraudulos de obţinere pe nedrept de fonduri externe.

Urmarea imediata consta în obținerea, fără drept, a sumei de 11.056, 80 lei, reprezentând fonduri externe alocate de la bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei.

Sub aspectul laturii subiective, fapta a fost săvârșită de inculpata S.C. ...

S.R.L. cu intenție directă, în conformitate cu prevederile art. 16 alin. 3 lit. a C.p., în cauză fiind întrunite prevederile art. 135 C.p., infracțiunea fiind săvârșită în realizarea obiectului de activitate și în strânsă legătură cu infracțiunea reținută în sarcina reprezentantului de fapt al persoanei juridice – inc. ....

Referitor la condiţiile de fond, în primul rând, Tribunalul a apreciat că din probele administrate în cursul urmăririi penale rezultă suficiente date cu privire la existenţa infracțiunii pentru care s-a pus în mişcare acţiunea penală şi cu privire la vinovăţia inculpatei, încadrarea juridică este corectă, iar maximul special prevăzut de lege pentru infracţiunea reţinută în sarcina inculpatei în cuprinsul actului de inculpare este mai mic de 15 ani închisoare, în conformitate cu dispoziţiile art. 480 Cod procedură penală.

Totodată, instanţa a analizat în ce măsură pedeapsa cu privire la care s-a ajuns la un acord între procuror şi inculpată este suficientă pentru atingerea scopurilor represiv, punitiv şi educativ ale pedepsei, urmând a avea în vedere criteriile generale de individualizare a pedepsei prevăzute de art. 74 Cod penal.

Instanța a constatat că amenda penala este singura pedeapsa principala care se poate aplica persoanei juridice si consta in suma de bani pe care persoana juridică este condamnată să o plătească statului .

Potrivit dispoziţiilor art.18 ind.1 din Legea 78/2000 (1)” Folosirea sau prezentarea de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept sau reţinerea pe nedrept de fonduri ori active din bugetul Uniunii Europene sau bugetele administrate de aceasta ori în numele ei, se pedepseşte cu închisoare de la 2 la 7 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi”.

În speță, instanța de fond a dat deplină eficienţă dispoziţiilor art. 480 alin. 4 Cod procedură penală potrivit cărora inculpatul beneficiază în cazul pedepsei amenzii de reducerea cu o pătrime a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege.

În ceea ce privește gradul de pericol social concret al faptei ,Tribunalul se raportează la gravitatea faptei şi la periculozitatea infractorului, care este evaluată după următoarele criterii: împrejurările, modul de comitere a infracţiunii şi urmarea produsă, respectiv facilitarea falsificării și folosirii înscrisurilor false în scopul obținerii pe nedrept de către S.C. ...

S.R.L. a sumei de 11.056, 80 lei, de la bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei si care au fost obţinută pe nedrept de către un beneficiar care a recurs la activităţi de inducere în eroare prin utilizarea de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete.

Astfel, instanța de fond a apreciat că pedeapsa amenzii în cuantum de 35.000 lei determinată prin aplicarea dispozițiilor art. 480 alin. (4) Cod procedură penală, pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la folosirea sau prezentarea de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept sau reţinerea pe nedrept de fonduri ori active din bugetul Uniunii Europene sau bugetele administrate de aceasta ori în numele ei, este de natură să conducă la îndeplinirea funcțiilor pedepsei.

Întrucât aplicarea pedepsei complementare este obligatorie potrivit normei speciale, instanţa de fond, în temeiul art. 136 alin. 3 lit. f C.pen. și 138 C.pen., a aplicat inculpatei pedeapsa complementara a afișării hotărârii de condamnare pe o perioadă de 1 lună, pedeapsă care se va executa în conformitate cu prevederile art. 145 C.p., de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare.

S-a luat act că persoana vătămată Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene nu s-a constituit parte civila, întrucât prejudiciul a fost acoperit integral.

Față de soluția pronunțată în baza art. 274 alin. 1 Cod procedură penală, instanţa de fond a obligat inculpata S.C. ...

S.R.L. la plata sumei de 1000 de lei reprezentând cheltuieli judiciare către stat (din care suma de 539 de lei reprezintă cheltuieli efectuate în timpul urmăririi penale).

Împotriva acestei sentințe penale a declarat apel inculpata S.C. ... S.R.L., fără a preciza în scris motivele.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Craiova la data de 05.03.2024.

Apelanta inculpată SC ... SRL a fost legală citată în faţa instanţei de control judiciar, fiind reprezentată prin avocatul desemnat din oficiu în cauză.

Curtea, examinând apelul inculpatei S.C. ... S.R.L., sub toate aspectele, conform art. 417 C.p.p., constată că este fondat pentru următoarele considerente:

Prioritar, în ceea ce privește intervenirea prescripţiei cu privire la infracţiunea pentru care s-a încheiat acordul de recunoaştere a vinovăţiei între Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie-DNA-Serviciul Teritorial Craiova şi inculpata S.C. ...

S.R.L., instanța de apel apreciază că se impune a face unele precizări teoretice cu privire la natura juridică a prescripției răspunderii penale și a legii penale aplicabile.

Astfel, se constată că intenţia legiuitorului român a fost aceea ca instituția prescripției răspunderii penale să fie una de drept penal substanțial, iar aceasta se observă din reglementările date în partea generală a Codului penal, respectiv termenele de prescripţie, efectele prescripției răspunderii penale (care depind de împlinirea unui termen calculat în mod obiectiv, în funcție de limitele de pedeapsă prevăzute de lege pentru infracțiunea săvârșită), cauze de încetare sau suspendare şi prescripție specială. (a se observa în acest sens şi explicaţiile date în Decizia Curții Constituționale nr. 443/2017 a Curţii Constituţionale).

În acelaşi sens, întreruperea prescripției este o instituție de drept substanțial (este prevăzută în Partea generală a Codului penal), fiind indisolubil legată de instituția răspunderii penale, deoarece această instituţie are efectul atenuării cauzei care înlătură răspunderea penală (prin prescripţie), în sensul că prelungeşte termenul pe care statul şi-l rezervă pentru tragerea la răspundere penală în cazul săvârşirii unei infracţiuni, însă numai prin efectuarea unor acte din care să rezulte fără echivoc că autoritatea competentă nu a renunțat la tragerea la răspunderea penală.

Instanța reţine că şi împrejurarea că aceste acte sunt realizate în cadrul procesului penal prin intermediul unor acte judiciare, nu transformă natura juridică a instituției prescripţiei dintr-una de drept substanțial în una de procedură, deoarece chiar dacă actul judiciar întreruptiv de prescripţie este unul procesual sau procedural, atunci când a fost întocmit în mod legal, efectele sale trebuie analizate sub aspect substanțial, întrucât aplicarea principiului activității legii procesual penale (tempus regit actum) se analizează doar sub aspectul legalităţii actului.

Astfel fiind, instanța de apel reține că principiul activității legii procesual penale (tempus regit actum) este aplicabil doar pentru verificarea condiţiilor de legalitate a întocmirii actului (de fond şi de formă), nu şi în ceea ce priveşte efectele actului întocmit, care se analizeză sub aspectul dreptului material ca şi o cauză care înlătură răspunderea penală (Titlul VII Codul penal), având drept consecinţă constatarea impedimentului la exercitarea acțiunii penale care conduce la soluția legală de încetare a procesului penal.

Prin urmare, fiind o instituție de drept penal, se vor aplica în privința prescripției răspunderii penale regulile legii penale mai favorabile atât în ceea ce privește termenele, cât și în ceea ce privește cauzele de întrerupere sau suspendare, opinie care se desprinde şi din Decizia nr. 2/2014 din 14/04/2014 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie-Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală (şi Decizia nr. 1092 din 18 decembrie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I nr. 67 din 31 ianuarie 2013), însă fără a combina prevederile din legi succesive, aşa cum a hotărât Curtea Constituțională a României prin decizia nr. 265 din 6 mai 2014.

În acelaşi sens este şi Decizia Curții Constituționale nr. 1092 din 18 decembrie 2012 (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I nr. 67 din 31 ianuarie 2013), în care s-a arătat că „ Împrejurarea că în alte legislații europene este posibilă extinderea termenului de prescripție și aplicarea imediată a noii reglementări izvorăște din îndeplinirea unor condiții cumulative referitoare la caracterul de normă procesual penală a prescripției și la imprescriptibilitatea infracțiunilor de omor, a crimelor de război și a crimelor împotriva umanității.

Este adevărat că art. 7 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale nu poate fi interpretat în sensul împiedicării prelungirii duratei termenelor de prescripție a răspunderii penale, sens în care, prin Hotărârea din 22 iunie 2000, pronunțată în Cauza Cöeme și alții împotriva Belgiei, paragraful 149, Curtea de la Strasbourg a statuat că prelungirea termenului de prescripție nu implică o încălcare a drepturilor garantate de art. 7, întrucât această dispoziție nu poate fi interpretată ca interzicând o prelungire a termenelor de prescripție, prin aplicarea imediată a unui drept procedural, în cazul în care infracțiunile relevante nu au devenit obiectul unor limitări.

După cum se poate observa, în legislația supusă atenției instanței europene, termenul de prescripție are, spre deosebire de legislația română, valențe procedural penale și, prin urmare, era susceptibil de aplicarea imediată a legii noi.

Că așa stau lucrurile o dovedește aceeași jurisprudență a Curții Europene a Drepturilor Omului - Secția întâi, care, 4 ani mai târziu, și-a nuanțat poziția prin Hotărârea din 10 noiembrie 2004, pronunțată în Cauza Achour contra Franței, paragraful 35, statuând că starea de recidivă este o componentă a sancționării penale a unei persoane, astfel încât regulile privind neretroactivitatea legii trebuie să funcționeze și în această materie.

Ulterior, la data de 29 martie 2006, Marea Cameră a statuat, în aceeași cauză, că nu a fost afectat art. 7 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, deoarece nu există nicio îndoială că, la momentul apariției noii legi (respectiv la 1 martie 1994), reclamantul ar fi putut să prevadă că, prin comiterea unei infracțiuni înainte de 13 iulie 1996 (data la care noul termen legal de 10 ani ar fi expirat), va putea fi considerat recidivist și i se va putea mări pedeapsa pentru a doua faptă în consecință.

El a fost astfel în măsură să prevadă consecințele legale ale acțiunilor sale și să își adapteze conduita în mod corespunzător (paragraful 53).

Prin urmare, este de observat că schimbarea soluției Curții Europene a Drepturilor Omului a avut în vedere o analiză la speță, fapt care este de natură a menține caracterul de norme mai favorabile eventualelor prevederi de drept substanțial (cum ar fi cele din speță referitoare la recidivă).

De altfel, chiar în Cauza Cöeme și alții contra Belgiei, după ce Curtea a admis aplicarea imediată a unui drept procedural, chiar dacă a fost mai sever decât legea anterioară, în paragraful 145 a subliniat că principiile enunțate în propria jurisprudență privind aplicarea art. 7 din Convenție reprezintă regula călăuzitoare potrivit căreia legea penală nu trebuie să fie pe larg interpretată în detrimentul unui acuzat, de exemplu, prin analogie.

Aceeași soluție izvorăște și din Hotărârea din 25 mai 1993, pronunțată în Cauza Kokkinakis contra Greciei, paragraful 52, și Hotărârea din 27 septembrie 1995, pronunțată în Cauza G. contra Franței, paragraful 26.

În susținerea acelorași rațiuni, Curtea Constituțională face trimitere la recenta jurisprudență a Curții Europene, care, prin Hotărârea din 24 ianuarie 2012, pronunțată în Cauza Mihai Toma contra României, publicată și în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 839 din 13 decembrie 2012, a statuat în paragraful 26 că art. 7 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale cere, în virtutea unor principii bine stabilite, ca legea „să interzică aplicarea retroactivă a legislației penale mai punitive în detrimentul acuzatului și să garanteze aplicarea retroactivă a legislației mai favorabile” [a se vedea Hotărârea din 17 septembrie 2009, pronunțată în Cauza Scoppola contra Italiei (nr. 2) pct. 93 și 109].”.

În ceea ce priveşte natura și efectele soluțiilor pronunțate de Curtea Constituțională cu privire la dispozițiile art. 155 alin. (1) Cod penal, fără a intra într-o analiză exhaustivă a tuturor deciziilor Curţii Constituţionale, instanţa de apel constată că prin decizia nr. 297 din 26 aprilie 2018 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art.155 alin. (1) din Codul penal (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 518 din 25.06.2018), Curtea Constituțională a admis excepția de neconstituționalitate și a constatat că soluția legislativă care prevede întreruperea cursului termenului prescripției răspunderii penale prin îndeplinirea „oricărui act de procedură în cauză” din cuprinsul dispozițiilor art.155 alin.(1) din Codul penal, este neconstituțională.

Prin Decizia nr. 358 din 26 mai 2022 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 155 alin. (1) din Codul penal (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 565 din 9 iunie 2022), Curtea Constituțională a admis excepția de neconstituționalitate și a constatat că dispozițiile art. 155 alin. (1) din Codul penal sunt neconstituționale în ansamblul lor.

În motivarea acestei ultime decizii, s-a arătat că: „55. (…) Decizia nr. 297 din 26 aprilie 2018 sancționează «soluția legislativă» pe care textul de lege criticat o conținea, astfel că, (…), aceasta nu va putea fi încadrată în categoria deciziilor interpretative/cu rezervă de interpretare.”, ci dimpotrivă prin efectele pe care le produce, împrumută natura juridică a unei decizii simple/extreme, întrucât, constatând neconstituționalitatea faptului că întreruperea cursului termenului prescripției răspunderii penale se realiza prin îndeplinirea «oricărui act de procedură în cauză», Curtea a sancționat unica soluție legislativă pe care dispozițiile art. 155 alin. (1) din Codul penal o reglementau .

Prin urmare, instanţa de apel reţine că, dacă până la apariţia deciziei nr. 358 din 26 mai 2022 a C.C.R., majoritatea practicii judiciare califica decizia nr. 297 din 26 aprilie 2018 ca fiind una interpretativă, după decizia 358/2022, nu se mai poate da decât interpretarea dată de Curtea Constituţională, adică aceea că Decizia Curții Constituționale nr. 297/2018 are natura juridică a unei decizii simple/extreme.

Curtea nu poate reține opinia în sensul că actele de procedură îndeplinite în perioada 1 februarie 2014 – 25 iunie 2018 și-au produs efectele de întrerupere a cursului termenului de prescripție, pe o interpretare per a contrario a paragrafului 73 din decizia nr. 358 din 26 mai 2022 a C.C.R. ( (.....) în condiţiile stabilirii naturii juridice a Deciziei nr. 297 din 26 aprilie 2018 ca decizie simplă/extremă, în absenţa intervenţiei active a legiuitorului, obligatorie potrivit art. 147 din Constituţie, pe perioada cuprinsă între data publicării respectivei decizii şi până la intrarea în vigoare a unui act normativ care să clarifice norma, prin reglementarea expresă a cazurilor apte să întrerupă cursul termenului prescripţiei răspunderii penale, fondul activ al legislaţiei nu conţine vreun caz care să permită întreruperea cursului prescripţiei răspunderii penale,) deoarece, pe de o parte, extragerea unor pasaje din contextul motivari unei decizii, care cuprinde la rândul ei o interpretare a Constituţiei, nu poate fi interpretată (per a contrario), pentru a da un sens diferit dispozitivului şi a-l lipsi de efecte, iar pe de altă parte decizia nr. 358 din 26 mai 2022 a C.C.R. nu este una interpretativă.

În consecinţă, Curtea reţine că efectele lipsei din fondul activ al legislativ al vreunui caz care să permită întreruperea cursului prescripţiei răspunderii penale, în perioada 1 februarie 2014 – 25 iunie 2018, este o chestiune de aplicare a legii, fiind atributul instanţelor de judecată, iar după cum s-a nuanţat anterior, prescripţia se analizează pentru stabilirea legii penale mai favorabile.

Curtea reține că prin Decizia nr. 67/25.10.2022, obligatorie, pronunțată de ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 1141 din 28 noiembrie 2022, s-a stabilit că ,,Normele referitoare la întreruperea cursului prescripţiei sunt norme de drept penal material (substanţial) supuse din perspectiva aplicării lor în timp principiului activităţii legii penale prevăzut de art. 3 din Codul penal, cu excepţia dispoziţiilor mai favorabile, potrivit principiului mitior lex prevăzut de art. 15 alin. (2) din Constituţia României, republicată, şi art. 5 din Codul penal.,,

Curtea mai reține că prin Decizia nr. 16/16.09.2024, obligatorie, pronunțată de ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE - Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii s-a stabilit că ,,1.

Actele de procedură emise anterior datei de 25 iunie 2018 (data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 518 din 25 iunie 2018 a deciziei Curţii Constituționale nr. 297/2018) au efect întreruptiv al prescripției răspunderii penale, indiferent de valoarea prejudiciului, fără a fi necesară evaluarea în concret a unui risc sistemic de impunitate, în toate cauzele având ca obiect infracțiuni contra intereselor financiare ale Uniunii Europene şi infracțiuni de corupție numai dacă legea penală mai favorabilă stabilită în mod global potrivit deciziei Curții Constituționale nr. 265 din 6 mai 2014 (publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 372 din 20 mai 2014) este Codul penal sau legislația specială conținând dispoziții penale în forma în vigoare între 1 februarie 2014 și 24 iunie 2018.

2.

Actele de procedură pentru care există obligația legală de a fi comunicate suspectului sau inculpatului ulterior datei de 30 mai 2022 (data publicării Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 71/2022) întrerup curgerea termenului de prescripție a răspunderii penale numai cu privire la faptele comise începând cu data de 30 mai 2022 ori cu privire la faptele săvârșite anterior numai dacă legea penală mai favorabilă stabilită în mod global potrivit deciziei Curții Constituționale nr. 265 din 6 mai 2014 (publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 372 din 20 mai 2014) este Codul penal sau legislația specială conținând dispoziții penale în forma în vigoare începând cu data de 30 mai 2022.,,

În ceea ce priveşte aplicarea şi compatibilitatea interpretării date prin Deciziile Curții Constituționale nr. 297/2018 și nr. 358/2022 cu dreptul Uniunii Europene și jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene, instanţa de apel reţine că este de necontestat în teoria juridică că regula generală de soluționare a conflictelor de legi în timp, în materie penală, impune aplicarea normelor mai favorabile și că, oricare ar fi jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, Constituția României dispune în art. 20 alin. (2) că, dacă există neconcordanțe între pactele și tratatele internaționale privitoare la drepturile omului la care România este parte și legile interne, vor avea prioritate acestea din urmă ori de câte ori conțin dispoziții mai favorabile.

Prin urmare, se poate aplica cu prioritate dreptul Uniunii Europene, jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene, pactele și tratatele internaționale privitoare la drepturile omului (C.E.D.O.), cu prioritate faţă de legile interne, însă numai dacă normele internaţionale conțin dispoziții mai favorabile, nu mai nefavorabile.

Instanţa de apel, după cum s-a arătat anterior în analiza compatibilităţii normelor interne cu legislaţia europeană, constată că dispozițiile art. 153, 154 și 155 Cod penal, cu luarea în considerare a Deciziilor Curții Constituționale nr. 297/2018 și nr. 358/2022, sunt compatibile cu legislația europeană.

Astfel, instanța de apel constată că în conformitate cu art. 12 alin. (2) și (3) din Directiva 1371/2017 privind combaterea fraudelor îndreptate împotriva intereselor financiare ale Uniunii prin mijloace de drept penal (): „(2) În cazul infracțiunilor menționate la articolele 3, 4 și 5 care sunt pasibile de o pedeapsă maximă de cel puțin patru ani de închisoare, statele membre iau măsurile necesare pentru a permite investigarea, urmărirea penală, judecarea și pronunțarea unor hotărâri judecătorești pentru o perioadă de cel puțin cinci ani de la săvârșirea infracțiunii respective. (3) Prin derogare de la alineatul (2), statele membre pot stabili un termen de prescripție mai redus de cinci ani, dar de minimum trei ani, cu condiția să garanteze că termenul poate fi întrerupt sau suspendat în cazul unor acte specifice”.

Potrivit art. 154 alin. (1) lit. b) și c) Cod penal, termenul de prescripție generală în cazul fraudelor afectând interesele financiare ale Uniunii Europene și al infracțiunilor de corupție, este de 8 ani sau, după caz, de 10 ani.

Aşa fiind, se constată că durata acestor termene de prescripție din legislaţia internă, cu durate aproape duble față de standardul minim prevăzut în normele Uniuni Europene, nu poate duce la concluzia că prin aplicarea principiilor legii penale mai favorabile, după pronunţarea Deciziilor Curții Constituționale, s-ar putea încălca dreptul Uniunii Europene.

În ceea ce priveşte presupusa existența unui risc sistemic de impunitate ca urmare a Deciziilor Curții Constituționale, strict prin aplicarea ca lege penală mai favorabilă numai a termenelor de prescripție generală de 8, respectiv 10 ani, instanţa de apel constată din jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene (Taricco 2, cauza C-42/17, M.A.S. și M.B./din 5 decembrie 2017) că nu s-a impus reglementarea unor termene de prescripție a răspunderii penale mai lungi de 8, respectiv 10 ani și nici că prevederea unor astfel de termene de prescripție în materia infracțiunilor ce aduc atingere intereselor naționale față de cea a infracțiunilor ce aduc atingere intereselor financiare ale Uniunii Europene este de natură de a genera un risc sistemic de impunitate.

Mai mult decât atât, în cauza Taricco 2 Curtea de Justiție a Uniunii Europene nu s-a pronunţat cu privire la natura substanțială ori procedurală a instituției prescripției răspunderii penale.

Dimpotrivă, excepția inserată în Taricco II („Articolul 325 alineatele (1) și (2) TFUE trebuie interpretată în sensul că impune instanței naționale ca, în cadrul unei proceduri penale având ca obiect infracțiuni privind taxa pe valoarea adăugată, să lase neaplicate dispoziții interne în materie de prescripție care intră sub incidența dreptului material național și care se opun aplicării unor sancțiuni penale efective și disuasive într-un număr considerabil de cazuri de fraudă gravă aducând atingere intereselor financiare ale Uniunii Europene sau care prevăd termene de prescripție mai scurte pentru cazurile de fraudă gravă aducând atingere intereselor respective decât pentru cele aducând atingere intereselor financiare ale statului membru în cauză, cu excepția cazului în care o astfel de neaplicare determină o încălcare a principiului legalității infracțiunilor și pedepselor, din cauza unei lipse de precizie a legii aplicabile sau pentru motivul aplicării retroactive a unei legislații care impune condiții de incriminare mai severe decât cele în vigoare la momentul săvârșirii infracțiunii”) a fost prevăzută de Curtea de la Luxembourg tocmai în vederea protecției drepturilor fundamentale, acordându-se prioritate acestora și recunoscându-se totodată că principiul legalității în materie penală face parte din tradițiile constituționale ale țărilor membre ale Uniunii Europene („La rândul lor, instanțele naționale competente, atunci când trebuie să decidă în proceduri în curs să lase neaplicate dispozițiile în cauză ale Codului penal, au obligația să se asigure că drepturile fundamentale ale persoanelor acuzate că au săvârșit o infracțiune sunt respectate.

În această privință, autoritățile și instanțele naționale sunt libere să aplice standarde naționale de protecție a drepturilor fundamentale, cu condiția ca această aplicare să nu compromită nivelul de protecție prevăzut de cartă, astfel cum a fost interpretată de Curte, și nici supremația, unitatea și caracterul efectiv al dreptului Uniunii (...) Dacă instanța națională ar fi astfel determinată să considere că obligația de a lăsa neaplicate dispozițiile în cauză ale Codului penal se lovește de principiul legalității infracțiunilor și pedepselor, ea nu ar trebui să se conformeze acestei obligații, iar aceasta chiar dacă respectarea obligației respective ar permite îndreptarea unei situații naționale incompatibile cu dreptul Uniunii”).

În concluzie, principiul legalității impune judecătorului să procedeze la interpretarea strictă a legii penale și să nu aplice retroactiv dispozițiile legii penale substanțiale, cu excepția legii penale mai favorabile.

Referitor la sfera de aplicare a deciziei Curții de Justiției a Uniunii Europene din 21 decembrie 2021 pronunțată în cauzele conexate C-357/19, C-379/19, C-547/19, C-811/19 și C-840/19, care a avut în vedere completurile specializate în materie de corupție și de fraudă în domeniul taxei pe valoarea adăugată (TVA), nu poate fi extinsă prin analogie la toate ipotezele care pot pune în discuție incidența prescripției răspunderii penale.

Dimpotrivă, din considerentele acestei decizii nu se poate discerne un temei de aplicare retroactivă a unei legi penale substanțiale, cum ar fi Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 71/2022, care ar echivala cu aplicarea retroactivă a legii penale mai nefavorabile.

Prin urmare, instanţa de apel reţine că, în cauzele aflate în curs de judecată a dispozițiilor art. 155 alin. (1) Cod penal, în forma în vigoare până la data modificării sale prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 71/2022, conform Deciziilor Curții Constituționale nr. 297/2018 și nr. 358/2022, ca dispoziție ce face parte dintr-o lege penală mai favorabilă până la soluționarea definitivă a cauzei, este soluţia legală, deoarece principiului aplicării legii penale mai favorabile, se poate face în temeiul art. 5 alin. (2) din Codul penal și în cazul actelor normative declarate neconstituționale.

Nici ordonanța de urgență a Guvernului nr.71/2022, adică intervenția legislativă activă a Guvernului, nu lipsește de efecte dispozitivul Deciziei Curții Constituționale nr. 358/2022, deoarece până la data de 30 mai 2022, data intrării în vigoare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 71/2022, în materie penală nu a funcționat întreruperea cursului termenelor de prescripție a răspunderii penale, situație juridică care va produce efecte în condițiile legii penale mai favorabile în cauzele aflate în curs de judecată.

Ipotezele de întrerupere a cursului prescripției răspunderii penale în condițiile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 71/2022 se vor aplica numai cu privire la faptele comise începând cu data de 30 mai 2022, acestea neputând fi aplicate retroactiv.

În caz contrar, ar urma să se aplice cu efect retroactiv o lege defavorabilă, în contradicţie cu art. 5 C.p., cu dispoziţiile Constituţionale, precum şi cu art. 7 din Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale care condamnă aplicarea retroactivă a legii penale în detrimentul persoanei acuzate, consfințind astfel un drept fundamental absolut de la care nu se poate deroga (a se vedea C.EDO, hotărârea din 21 octombrie 2013, în cauza Del Río Prada contra Spaniei).

În prezenta cauză, legea penală mai favorabilă evaluată în mod global este cea cuprinsă între data de 25 iunie 2018 (data publicării în Monitorul Oficial al României a Deciziei nr. 297/2018) și data de 30 mai 2022 (data intrării în vigoare a dispozițiilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 71/2022).

Ca atare, instanţa de apel va reţine că dispozițiile art. 155 alin. (1) Cod penal ce nu includea vreo cauză de întrerupere a cursului termenului de prescripție, reprezintă o lege penală mai favorabilă, iar prescripția specială nu poate opera, pentru simplul motiv că îi lipsea un element esenţial prin care putea funcţiona-cauzele de întrerupere, astfel că prescripția răspunderii penală nu poate fi raportată decât la termenul general de prescripţie prevăzută de art.154 Cod penal.

Instanţa de apel constată că legea penală mai favorabilă se analizează unitar, deoarece dispoziţiile art. 5 au fost declarate constituţionale, în măsura în care nu permit combinarea prevederilor din legi succesive în stabilirea şi aplicarea legii penale mai favorabile, prin D.C.C. nr. 265/2014 publicată în M.Of. nr. 372 din 20 mai 2014.

Ca urmare, legea penală mai favorabilă va fi analizată, în toate componetele sale (pedeapsă prevăzută de lege, înţelesul noţiunii de consecinţe deosebit de grave, termene de prescripţie, existenţa sau nu a cauzelor de întrerupere a termenelor de prescripţie, prescripţie specială) la data de 25 iunie 2018, când a fost publicată în M.

Of. nr. 518 din 25 iunie 2018, Decizia nr. 297/2018, prin care Curtea Constituţională a constatat că soluţia legislativă care prevede întreruperea cursului termenului prescripţiei răspunderii penale prin îndeplinirea "oricărui act de procedură în cauză", din cuprinsul dispoziţiilor art. 155 alin. (1) din Codul penal, este neconstituţională, decizie care a fost completată şi explicată prin decizia Decizia nr. 358/2022, publicată în M.Of. nr. 565 din 9 iunie 2022.

Curtea constată că în sarcina inculpatei SC ...

SRL a fost reţinută săvârşirea infracţiunii de complicitate la folosirea sau prezentarea de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept sau reţinerea pe nedrept de fonduri ori active din bugetul Uniunii Europene sau bugetele administrate de aceasta ori în numele ei, prev. de art. 48 alin. 1 C.p. rap. la art. 18 ind. 1 alin. 1 din Legea nr. 78/2000, faptă presupus a fi fost săvârşită în perioada 01.12.2009 - 27.02.2014 (când a fost efectuată plata de către AM POS CCE) şi pedepsită cu închisoare de la 2 ani la 7 ani închisoare, termenul general de prescripție a răspunderii penale fiind de 8 ani potrivit art. 154 alin. 1 lit. c C.p.

Prin urmare, în prezenta cauză, având în vedere termenul general de prescripţie şi deciziile Curţii Constituţionale anterior evocate, se reţine că dispoziţiile legii noi constituie o lege penală mai favorabilă, deoarece termenul general de prescripţie a răspunderii penale s-a împlinit la 26.04.2022, având în vedere şi faptul că timp de două luni a fost suspendat termenul de prescripţie pe perioada instituirii stării de urgenţă (în absența celor două luni de suspendare, termenul general de prescripție s-ar fi împlinit la data de 26.02.2022).

Cu privire la suspendarea termenului de prescripţie, instanţa de apel constată că suspendarea operează de drept, fără a fi necesară emiterea unei ordonanţe sau a unei încheieri în acest scop, impunând-se menţiunea că există o enumerare a cauzelor exceptate, enumerare care este una imperativă şi limitativă, astfel cum rezultă din Decretul Preşedintelui României nr. 195 din 16 martie 2020 privind instituirea stării de urgenţă pe teritoriul României (domeniul justiție) și din Decretul Preşedintelui României nr. 240 din 14 aprilie 2020 privind prelungirea stării de urgenţă pe teritoriul României (domeniul justiție).

Instanţa de apel reţine că decretele prezidenţiale de instituire, respectiv de prelungire a stării de urgenţă pot fi încadrate în noţiunea de dispoziţie penală cu efect de suspendare a prescripţiei răspunderii penale, deoarece legiuitorul utilizează în cuprinsul art. 156 din Codul penal expresia „dispoziţie legală”, iar nu termenul de „lege”.

Astfel fiind, expresia „dispoziţie legală” din cuprinsul art. 156 din Codul penal nu este întâmplătoare, deoarece legiutorul a avut în vedere şi situaţiile deosebite când procesul legislativ este întrerupt (cum a fost şi cazul pandemiei C.O.V.I.D. 19), astfel că a avut în vedere dispoziţiile legale privite în sens larg, pentru a cuprinde în sensul de dispoziţie legală toate actele normative care emană de la o autoritate publică şi care are efect obligatoriu erga omnes şi putere de lege, deci inclusiv decretul prezidenţial prin care se dispune instituirea stării de urgenţă, cât timp îndeplineşte condiţia de confirmare din partea Parlamentului, conform Constituţiei.

Faţă de cele expuse, Curtea constată că, la data pronunţării sentinței penale apelate în prezenta cauză ( şi anume 19.02.2024), era împlinit termenul de prescripţie generală a răspunderii penale privind infracţiunea imputată inculpatei SC ...

SRL.

Cauza dedusă judecăţii are ca obiect acordul de recunoaştere a vinovăţiei încheiat la data de 09.12.2021 între Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie-DNA-Serviciul Teritorial Craiova şi inculpata S.C. ...

S.R.L.. privind infracţiunea de complicitate la folosirea sau prezentarea de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept sau reţinerea pe nedrept de fonduri ori active din bugetul Uniunii Europene sau bugetele administrate de aceasta ori în numele ei prev. de art. 48 alin. 1 C.p. rap. la art. 18 ind.1 alin. 1 din Legea nr. 78/2000 şi trimite dosarul procurorului în vederea continuării urmăririi penale.

Soluţia de respingere a acordului de recunoaştere a vinovăţiei (art. 485 alin. (1) lit. b) din Codul de procedură penală) poate fi pronunţată numai dacă este incidentă vreuna dintre următoarele situaţii: nerespectarea condiţiilor de fond şi de formă (cele de la art. 480 din Codul de procedură penală – art. 482 din Codul de procedură penală), insuficienţa probelor, incidenţa unei cauze de împiedicare a exercitării acţiunii penale (deces al inculpatului, retragerea plângerii prealabile, prescripţia), neregularităţi în desfăşurarea urmăririi penale.

În condiţiile în care dispoziţiile legale limitează expres soluţiile pe care le poate dispune instanţa la cele prevăzute de acordul încheiat (condamnare, renunţare la aplicarea pedepsei, respectiv amânarea aplicării pedepsei), în situaţia în care la data soluţionării sesizării cu acordul de recunoaştere a vinovăţiei era împlinit termenul de prescripţie generală a răspunderii penale cu privire la infracţiunea pentru care s-a încheiat acest acord, instanţa de apel nu poate dispune încetarea procesului penal ca urmare a incidenţei cazului prevăzut de art. 16 alineatul (1) lit. f) Cod procedură penală (prescripţia), ci doar respingerea acordului.

În ce priveşte Decizia C-107/23 din 24.07.2023 dată de CJUE şi avută în vedere de prima instanţă, Curtea reaminteşte că hotărârea pronunţată în această cauză a fost generată de o sesizare cu o cerere de decizie preliminară făcută de o instanţă din România, vizând interpretarea dispoziţiilor dreptului intern care reglementează materia prescripţiei răspunderii penale, în legătură cu principiile legalităţii incriminării şi pedepsei şi regimul aplicării legii penale mai favorabile, prin prisma respectării dreptului Uniunii, a art. 325 alin. (1) din T.F.U.E., art. 49 alin. (1) din Cartă, art. 2 din Convenţia privind protejarea intereselor financiare ale Comunităţilor Europene (par. 73-74 din Hotărâre).

Potrivit art. 19 alin. (1) şi alin. (3) lit. b) din T.U.E., Curtea de Justiţie a Uniunii Europene asigură interpretarea dreptului Uniunii, respectarea dreptului în interpretarea şi aplicarea tratatelor.

Oferind reperele necesare înţelegerii procedurii prevăzută de art. 267 din T.F.U.E., CJUE arată că aceasta e întemeiată pe o separare clară a funcţiilor între statele naţionale şi Curte şi că instanţa naţională este singura competentă să constate şi să aprecieze situaţia de fapt din litigiul naţional, precum şi să interpreteze şi să aplice dreptul naţional (pct. 76 din Hotărârea C-107/23 din 24.07.2023, Hotărârea din 31 ianuarie 2023, Puig Gordi şi alţii, C-158/21, EU:C:57, pct. 61, Hotărârea din 21 martei 2023, Mercedes-Benz Group, C-100/21, EU:C:2023:229, pct. 59).

Astfel, C.J.U.E. furnizează elemente de interpretare a dreptului Uniunii în coordonatele fixate de instanţa de trimitere, necesare pentru soluţionarea litigiului asupra căruia urmează să se pronunţe (pct. 23 din Hotărârea din 5 decembrie 2017, Cauza C-42/17, Marea Cameră; Hotărârea din 5 iulie 2016, Ognyanov, C-614/14, EU:C:2016:514, pct. 16), în cazul infracţiunilor de fraudă care aduc atingere intereselor financiare ale Uniunii Europene.

Referitor la Hotărârea C-107/23 din 24.07.2023, prezintă relevanţă, îndeosebi, punctele 95 - 138 din Hotărâre, din secţiunea „obligaţiile ce revin instanţelor”, fiind reamintite principii şi orientări din jurisprudenţa anterioară, cu accent pe obligaţia de a interpreta reglementările naţionale conform dreptului Uniunii şi de a lăsa neaplicate, la nevoie, dispoziţii sau practici naţionale contrare acestuia în cazul fraudelor grave care aduc atingere intereselor financiare ale UE -pct. 95,97,98,99, pe efectul direct al art. 2 alin. (1) din Convenţia P.I.F. - pct. 96 şi pe obligaţia instanţelor de a verifica dacă, lăsând neaplicate decizii sau practici naţionale, drepturile fundamentale se mai bucură de protecţie, aşa cum cere Carta şi principiile de bază ale dreptului Uniunii -pct. 100-101.

C.J.U.E. mai prezintă interpretarea făcută de instanţa de trimitere principiilor legalităţii infracţiunilor şi pedepselor şi a aplicării retroactive a legii penale mai favorabile şi concluzionează că efectele unei decizii a Curţii Constituţionale se limitează la perioada ulterioară publicării ei în Monitorul oficial (pct. 122), iar instanţele naţionale ar fi obligate „să lase neaplicat un standard naţional de protecţie referitor la principiul aplicării retroactive a legii penale mai favorabile ce permite punerea în discuţie a întreruperii termenului de prescripţie a răspunderii penale prin acte de procedură intervenite înainte de o asemenea invalidare.”.

În procesul de evaluare a conformităţii normelor cu dreptul Uniunii, folosind informaţiile şi explicaţiile instanţei de trimitere, C.J.U.E. reţine că „contrar standardului naţional de protecţie referitor la previzibilitatea legii penale, care, potrivit instanţei de trimitere, se limitează la neutralizarea efectului de întrerupere al actelor de procedură efectuate în perioada cuprinsă între 25 iunie 2018, data publicării Deciziei nr. 297/2018 a Curţii Constituţionale, şi 30 mai 2022, data intrării în vigoare a O.U.G nr. 71/2002, standardul naţional de protecţie referitor la principiul aplicării retroactive a legii penale mai favorabile (lex mitior) ar permite, cel puţin în anumite cazuri, neutralizarea efectului de întrerupere al unor acte de procedură efectuate chiar şi înainte de 25 iunie 2018, dar după intrarea în vigoare a Codului penal la 1 februarie 2014, respectiv pentru o perioadă mai mare de patru ani.” (pct. 122).

Totodată, C.J.U.E. mai arată că instanţele naţionale nu pot, ca în cazul infracţiunilor de fraudă gravă ce aduc atingere intereselor financiare ale Uniunii, să aplice standardul de protecţie referitor la principiul aplicării legii penale mai favorabile (lex mitior) pentru a repune în discuţie întreruperea termenului de prescripţie prin acte de procedură intervenite înainte de 25 iunie 2018, data publicării Deciziei nr. 297/2018 a Curţii Constituţionale (pct. 124 din Hotărâre).

Privitor la deciziile deciziile Curţii Constituţionale, efectele acestora se aplică nu doar în privinţa raporturilor juridice ce urmează a se naşte după publicarea în Monitorul oficial, ci şi situaţiilor juridice pendinte şi, în mod excepţional, unor situaţii care au devenit facta praeterita, în temeiul art. 147 alin. (1) din Constituţie şi a jurisprudenţei dezvoltate pe marginea acestuia de către Curtea Constituţională (Decizia nr. 847 din iulie 2008, Decizia nr. 26 din 3 martie 2016).

Astfel, Curtea Constituţională a stabilit că decizia de constatare a neconstituţionalităţii face parte din ordinea juridică normativă, prin efectul acesteia prevederea neconstituţională încetându-şi aplicarea pentru viitor (Decizia nr. 847 din 8 iulie 2008, publicată în Monitorul Oficial nr. 605 din 14 august 2008).

O normă juridică care a fost declarată neconstituţională s-a bucurat doar anterior de prezumţia de conformitate cu Constituţia, ulterior unui astfel de moment respectiva normă nu mai poate fi valorificată juridic în niciun fel deoarece ar conduce la consfiinţirea ultraactivităţii acesteia, contrar oricărei prevederi legale.

Astfel, orice cauză în care este incidentă o decizie a Curţii Constituţionale admisă este considerată pendinte până la finalizarea procesului penal, instanţa de contencios constituţional subliniind că excepţia de neconstituţionalitate nu poate constitui doar un instrument de drept abstract, prin aplicarea deciziilor de constatare a neconstituţionalităţii numai raporturilor juridice care urmează a se naşte întrucât şi-ar pierde caracterul concret.

Curtea Constituţională a mai reţinut că o decizie de admitere a excepţiei de neconstituţionalitate se aplică în cauzele aflate pe rolul instanţelor judecătoreşti la momentul publicării acesteia (cauze pendinte), în care respectivele dispoziţii sunt aplicabile, indiferent de invocarea excepţiei până la publicarea deciziei de admitere, întrucât ceea ce are relevanţă este ca raportul juridic guvernat de dispoziţiile legii declarate neconstituţionale să nu fie definitiv consolidat.

În acest mod, efectele deciziei de admitere a instanţei de contencios constituţional se produc erga omnes (Decizia nr. 660 din 4 iulie 2007, publicată în Monitorul Oficial nr. 525 din 2 august 2007; Decizia nr. 5 din 9 ianuarie 2007, publicată în Monitorul Oficial nr. 74 din 31 ianuarie 2007; Decizia 126 din 3 martie 2016 publicată în Monitorul Oficial nr. 185 din 11 martie 2016).

În ce priveşte interdicţia aplicării retroactive a legii penale mai severe în procesul penal în cazul unei succesiuni de legi penale în timp, Curtea reţine că acest principiu este unul fundamental, fiind prevăzut în Convenţia Europeană pentru Drepturile Omului (în art. 7) şi Carta Drepturilor Fundamentale ale Uniunii Europene (art. 49), documente care interzic aplicarea legii penale mai severe, precum şi că ffectele anihilării Deciziilor Curţii Constituţionale şi a Deciziei nr. 67/2022 a Î.C.C.J. ar fi ultraactivitatea legii penale, respectiv a art. 155 alin. (1) din Codul penal în configurarea anterioară scoaterii lui din fondul normativ sau aplicarea retroactivă a aceloraşi prevederi pentru perioada anterioară Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 71/2022, în forma actuală a textului.

Stabilind că prevederile iniţiale ale art. 155 alin. (1) din Codul penal sunt neconstituţionale, Curtea Constituţională a consfinţit eliminarea totală a acestuia din ordinea juridică internă, adică între data de 25 iunie 2018 (data publicării în Monitorul oficial a Deciziei nr. 297 a CCR) şi 30 mai 2022 (data publicării O.U.G. nr. 71/2022) nu a mai existat niciun caz de întrerupere a termenelor de prescripţie a răspunderii penale, aşa cum de altfel s-a şi arătat anterior.

Art. 485 C.p.p. - Soluţiile instanţei. (1) Instanţa, analizând acordul, pronunţă una dintre următoarele soluţii: a) admite acordul de recunoaştere a vinovăţiei şi pronunţă soluţia cu privire la care s-a ajuns la un acord, dacă sunt îndeplinite condiţiile prevăzute la art. 480 - 482 cu privire la toate faptele reţinute în sarcina inculpatului, care au făcut obiectul acordului; b) respinge acordul de recunoaştere a vinovăţiei şi trimite dosarul procurorului în vederea continuării urmăririi penale, dacă nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute la art. 480 - 482 cu privire la toate faptele reţinute în sarcina inculpatului, care au făcut obiectul acordului, sau dacă apreciază că soluţia cu privire la care s-a ajuns la un acord între procuror şi inculpat este nelegală sau nejustificat de blândă în raport cu gravitatea infracţiunii sau periculozitatea infractorului.

Art. 488 C.p.p. - Calea de atac. (1) Împotriva sentinţei pronunţate potrivit art. 485 şi 486, procurorul, inculpatul, celelalte părţi şi persoana vătămată pot declara apel, în termen de 10 zile de la comunicare. (2) Apelul poate fi declarat în condiţiile art. 409, care se aplică în mod corespunzător. (3) La soluţionarea apelului se citează părţile şi persoana vătămată. (4) Instanţa de apel pronunţă una dintre următoarele soluţii: a) respinge apelul, menţinând hotărârea atacată, dacă apelul este tardiv sau inadmisibil ori nefondat; b) admite apelul, desfiinţează sentinţa prin care acordul de recunoaştere a fost admis şi pronunţă o nouă hotărâre, procedând potrivit art. 485 şi 486, care se aplică în mod corespunzător; c) admite apelul, desfiinţează sentinţa prin care acordul de recunoaştere a fost respins, admite acordul de recunoaştere a vinovăţiei, dispoziţiile art. 485 alin. (1) lit. a) şi art. 486 aplicându-se în mod corespunzător.

Faţă de considerentele expuse, având în vedere că la data pronunţării sentinței penale apelate în prezenta cauză, respectiv la data de 19.02.2024, era împlinit termenul de prescripţie generală a răspunderii penale privind infracţiunea de complicitate la folosirea sau prezentarea de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept sau reţinerea pe nedrept de fonduri ori active din bugetul Uniunii Europene sau bugetele administrate de aceasta ori în numele ei, prev. de art. 48 alin. 1 C.p. rap. la art. 18 ind.1 alin. 1 din Legea nr. 78/2000, imputată inculpatei SC ...

SRL, va admite apelul declarat de inculpata S.C. ...

S.R.L. împotriva sentinței penale nr. 101 din data de 19.02.2024 pronunţate de Tribunalul Dolj, în dosarul nr. ..., va desfiinţa, în integralitate, sentinţa penală apelată şi, rejudecând,

În baza art. 485 alin. 1 lit. b C.p.p., va respinge acordul de recunoaştere a vinovăţiei încheiat la data de 09.12.2021 între Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie-DNA-Serviciul Teritorial Craiova şi inculpata S.C. ...

S.R.L.. privind infracţiunea de complicitate la folosirea sau prezentarea de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept sau reţinerea pe nedrept de fonduri ori active din bugetul Uniunii Europene sau bugetele administrate de aceasta ori în numele ei prev. de art. 48 alin. 1 C.p. rap. la art. 18 ind.1 alin. 1 din Legea nr. 78/2000 şi va trimite dosarul procurorului în vederea continuării urmăririi penale.

În baza art. 275 alin. 3 C.p.p., cheltuielile judiciare ocazionate de procedura în faţa primei instanţe vor rămâne în sarcina statului.

În baza art. 275 alin. 3 C.p.p., cheltuielile judiciare din apel vor rămâne în sarcina statului.

Având în vedere complexitatea cauzei şi numărul de termene de judecată necesare soluţionării cauzei în apel care au necesitat prezentarea apărătorului, în baza art. 81 alin. 3 din Legea nr. 51/1995, va admite cererea apărătorului din oficiu al inculpatei, avocat Moroşanu Constantin, de majorare a onorariului şi va majora onorariul cuvenit avocatului din oficiu de la 680 lei la 800 lei.

În baza art. 275 alin. 6 C.p.p., onorariul majorat al avocatului Moroşanu Constantin, în sumă de 800 lei, va rămâne în sarcina statului şi va fi avansat din fondurile acestuia.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite apelul declarat de inculpata S.C. ... S.R.L. (cu sediul social în sat .., comuna .., str. .., nr. .., jud. .., CUI ..) împotriva sentinţei penale nr. 101 din data de 19.02.2024 pronunţate de Tribunalul Dolj, în dosarul nr. ....

Desfiinţează, în integralitate, sentinţa penală apelată şi rejudecând:

În baza art. 485 alin. 1 lit. b C.p.p., respinge acordul de recunoaştere a vinovăţiei încheiat la data de 09.12.2021 între Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie-DNA-Serviciul Teritorial Craiova şi inculpata S.C. ...

S.R.L. privind infracţiunea de complicitate la folosirea sau prezentarea de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept sau reţinerea pe nedrept de fonduri ori active din bugetul Uniunii Europene sau bugetele administrate de aceasta ori în numele ei prev. de art. 48 alin. 1 C.p. rap. la art. 18 ind.1 alin. 1 din Legea nr. 78/2000 şi trimite dosarul procurorului în vederea continuării urmăririi penale.

În baza art. 275 alin. 3 C.p.p., cheltuielile judiciare ocazionate de procedura în faţa primei instanţe rămân în sarcina statului.

În baza art. 275 alin. 3 C.p.p., cheltuielile judiciare din apel rămân în sarcina statului.

În baza art. 81 alin. 3 din Legea nr. 51/1995, admite cererea apărătorului din oficiu al inculpatei, avocat .., de majorare a onorariului şi majorează onorariul cuvenit avocatului din oficiu de la 680 lei la 800 lei.

În baza art. 275 alin. 6 C.p.p., onorariul majorat al avocatului .., în sumă de 800 lei, rămâne în sarcina statului şi va fi avansat din fondurile acestuia.

Definitivă.

Pronunţată azi, 12 martie 2025, prin punerea deciziei la dispoziţia părţilor, a persoanei vătămate şi a procurorului, prin mijlocirea grefei instanţei.

Preşedinte, Judecător,

................... ................................................