Decizie nr. 125 din 31.01.2025

Pe rol judecarea apelurilor declarate de inculpatul .. (fost ..) .., părţile civile ...şi ...şi partea responsabilă civilmente Societatea de Asigurare Reasigurare ...SA prin lichidator judiciar ...

Filiala ...., împotriva sentinţei penale nr.2223 din 26 iulie 2024 pronunţată de Judecătoria Craiova, în dosarul nr.....

Conform art. 405 alin 3 C.p.p., părțile nu se citează la pronunțarea hotărârii.

Prezenţa părţilor şi dezbaterile au fost consemnate în încheierea de şedinţă din data 13 decembrie 2024, încheiere care face parte integrantă din prezenta decizie, când instanţa, având în vedere dispoziţiile art. 391 alin. 1 Codul de procedură penală, a dispus ca deliberarea, redactarea şi pronunţarea să se facă la data de 31 ianuarie 2025.

C U R T E A

Asupra apelurilor de faţă, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr.2223 din 26 iulie 2024 pronunţată de Judecătoria Craiova, în dosarul nr...., în baza art. 192 alin. 2 C.pen., cu aplic. art. 396 alin. 2 C.proc.pen., a fost condamnat inculpatul ..., la pedeapsa de 2 ani și 6 luni de închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de ucidere din culpă.

În baza art. 91 C.pen., s-a dispus suspendarea sub supraveghere a pedepsei 2 ani și 6 luni închisoare și stabilește un termen de supraveghere de 3 ani, conform dispozițiilor art. 92 alin. 1 și 2 C.pen., ce se calculează de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri.

În baza art. 93 alin. 1 C.pen., a fost obligat inculpatul ca, pe durata termenului de supraveghere, să respecte următoarele măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte la Serviciul de Probațiune .., la datele fixate de acesta;

b) să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa;

c) să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile;

d) să comunice schimbarea locului de muncă;

e) să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.

În baza art. 93 alin. 2 lit. b) C.pen., pe durata termenului de supraveghere, s-a impus inculpatului să execute obligația de a urma un program de reintegrare socială dintre cele derulate de către Serviciul de Probațiune .. sau organizate în colaborare cu instituții din comunitate.

În baza art. 93 alin. 3 C.pen., pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunității pe o perioadă de 90 zile în cadrul Primăriei Comunei .., jud. .. sau în cadrul Sectorului Servicii Publice .., jud. ...

În baza art. 91 alin. 4 C.pen., s-a atras atenția inculpatului cu privire la cazurile de revocare a suspendării executării pedepsei sub supraveghere, prev. de art. 96 C.pen.

În baza art. 397 alin. 1 C.proc.pen., rap. la art. 25 alin. 1 C.proc.pen. cu aplic. art. 1357 alin. 1 C.civ., art. 1391 alin. 2 C.civ., cu aplic. art. 11 alin. 1 și alin. 2 lit. a din Legea nr. 132/2017 rap. la art. 33 lit. a din Legea nr. 132/2017, s-a admis în parte acțiunea civilă formulată de părțile civile ...și ...și a fost obligată partea responsabilă civilmente la plata către partea civilă ...a sumei de 30.000 euro, cu titlu de daune morale și la plata către partea civilă ...a sumei de 10.000 euro, cu titlu de daune morale.

În baza art. 20 alin. 1 și 2 C.proc.pen., art. 24 alin. 1 C.proc.pen. și art. 1391 alin. 4 C.civ., s-a respins cererea de constituire ca parte civilă formulată de numita ... (decedată) precum și de ..., în calitate de succesor al numitei Dogaru Maria, ca inadmisibilă.

A fost obligat inculpatul la plata sumei de 5000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a reţinut că prin rechizitoriul nr. .. din 07.02.2023 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova, înregistrat pe rolul acestei instanțe la data de 09.02.2023, sub nr. ..., s-a dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpatului ..., sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă, prev. de art. 192 alin. 2 C.pen.

Prin actul de sesizare s-a reținut următoarea situație de fapt: în data de 22.09.2017, în jurul orei 20.30, inculpatul .. a condus autoturismul marca Audi Q7, cu număr de înmatriculare .., pe DN55, din direcția .. către .., iar în timp ce se afla în zona km 24+165m, pe raza localității .., jud. .., nu a respectat regimul legal de viteză și nu a supravegheat cu atenție calea de rulare, lovind-o pe numita .., care se angajase în traversarea străzii prin loc nepermis și fără să se asigure.

În urma accidentului a rezultat decesul numitei .., în vârstă de 82 ani.

Situația de fapt a fost astfel reținută pe baza următoarelor mijloace de probă administrate în cursul urmăririi penale, respectiv: proces-verbal de cercetare la fața locului, schița accidentului, planșa fotografică, proces-verbal de inspecție tehnică a autovehiculului implicat în accident, rezultat testare etilotest inculpat, raport de expertiză medico-legală necropsie nr. ... emis de IML Craiova, declarație parte civilă .., declarații suspect/inculpat, raport de expertiză tehnică întocmit de expert tehnic ..., raport de expertiză criminalistică întocmit de Laboratorul Interjudețean de Expertize Criminalistice .., supliment la raportul de expertiză criminalistică întocmit de LIEC ..., declarație expert criminalist și note scrise depuse la dosar, alte înscrisuri.

În faza camerei preliminare, prin încheierea de ședință din camera de consiliu din data de 09.05.2023 a Judecătoriei Craiova, rămasă definitivă prin Încheierea nr. 207/20.06.2023 a Tribunalului Dolj, judecătorul de cameră preliminară a respins cererile și excepțiile invocate de inculpat și a constatat competența materială și teritorială a Judecătoriei Craiova, legalitatea sesizării instanței, a administrării probelor și a efectuării actelor de urmărire penală și a dispus începerea judecății cauzei.

În cursul judecății, la termenul de judecată din data de 06.12.2023, s-a dat citire actului de sesizare a instanței, iar ulterior aducerii la cunoștința inculpatului a disp. art. 374 alin. 4 C.proc.pen. și art. 396 alin. 10 C.proc.pen., acesta a învederat că nu dorește judecarea cauzei potrivit procedurii simplificate a recunoașterii învinuirii, sens în care instanța a dispus judecarea cauzei în procedura de drept comun.

La același termen de judecată, instanța a încuviințat, pentru părțile civile ...și ..., proba testimonială cu martorii .. și ...

La termenul de judecată din data de 07.02.2024, instanța a încuviințat, pe latură penală, proba cu înscrisuri constând în raportul de expertiză tehnică extrajudiciară, depusă la dosarul cauzei la termenul din data de 06.12.2023, și a respins, ca nefiind utile cauzei, celelalte cereri probatorii formulate de inculpat, respectiv cererile privind emiterea unor adrese către I.P.J. .. (pentru a comunica dacă, în data de 22.09.2017, în jurul orei 20.00, pe raza comunei ... sau pe DN55, între Craiova și Bratovoești, opera un autoturism al poliției echipat cu radar sau dacă se afla o autospecială de poliție; pentru a comunica dacă s-a dispus reținerea permisului de conducere aparținând inculpatului ca urmare a evenimentului rutier, iar în cazul în care nu a fost reținut, să indice motivul raportat la prevederile art. 232 din Regulamentul de punere în aplicare a O.U.G. nr. 195/2002), cererea privind efectuarea unui supliment la raportul de expertiză întocmit de LIEC, pentru ca expertul să precizeze dacă la viteza de deplasare a autoturismului Audi Q7, cu nr. ..., de 50 km/h se poate reține o culpă a conducătorului auto raportat la prevederile art. 72 alin. 4 din O.U.G. nr. 295/2002, precum și cererea privind efectuarea unei expertize tehnice specialitatea Autovehicule și circulație rutieră de către INEC (având ca obiective; dinamica producerii accidentului, locul impactului, viteza de deplasare a autovehiculului, posibilități de evitare și prevenire a accidentului, cauzele producerii evenimentului rutier).

La același termen de judecată, instanța a încuviințat, pe latură civilă, proba cu înscrisurile depuse de către părțile civile la termenul din data de 06.12.2023.

Totodată, la termenul din 07.02.2024, instanța a procedat la audierea inculpatului.

La termenul de judecată din data de 20.03.2024, instanța a procedat la audierea martorilor .. și .., precum și a părților civile ...și ...

Pe latură civilă, partea civilă ...a solicitat, în nume propriu, suma de 100.00 euro, cu titlu de daune morale.

De asemenea, a învederat, în calitate de succesor al părții civile ..., înțelege să continue acțiunea civilă formulată de aceasta, sens în care solicită suma de 50.000 euro, cu titlu de daune morale.

Partea civilă ...a solicitat suma de 50.000 euro, cu titlu de daune morale.

Analizând actele și lucrările dosarului, prima instanţă a reţinut următoarele:

În fapt, în data de 22.09.2017, în jurul orei 20.30, inculpatul ... a condus autoturismul marca Audi Q7, cu numărul de înmatriculare .., pe DN 55, din direcția orașului ..spre municipiul .., jud. ...

Astfel, în timp ce se deplasa pe raza localității .., în zona km 24+165 m, inculpatul a lovit cu autoturismul pe numita Mandi Ioana, care se afla pe partea stângă a DN 55, conform direcției de mers către Craiova și care s-a angajat în traversarea drumului public, fără să se asigure, intrând astfel în culoarul de trecere al autoturismului.

Dat fiind faptul că inculpatul nu a supravegheat cu atenție calea de rulare și având în vedere viteza cu care se deplasa, circa 54 km/h, acesta a sesizat starea de pericol într-un interval scurt, sens în care nu a acționat sistemul de frânare al autoturismului, lovind victima cu partea laterală stânga a autoturismului și proiectând-o pe carosabil.

Conform raportului de expertiză medico-legală-necropsie nr. ... din 27.08.2019 întocmit de IML .. (f.41-42 d.u.p.), moartea numitei .., în vârstă de 82 ani, a fost violentă, s-a datorat hemoragiei și dilacerării meningo-cerebrale, urmare a unui TCF cu fracturi multiple ale bolții, bazei și masivului facial produs în cadrul unui politraumatism (TCFV, toracic, membre).

Potrivit aceluiași raport de expertiză, leziunile traumatice cu caracter vital s-au putut produce prin lovire cu și de corpuri dure și compresiune (călcare) în condițiile accidentului de circulație suferit, iar între leziuni și deces există legătură de cauzalitate directă necondiționată.

S-a mai conchis în sensul că sângele recoltat la autopsie nu conținea alcool, iar moartea poate data din 22.09.2017.

În cursul urmăririi penale a fost efectuată cercetare la fața locului, fiind întocmite procesul-verbal, schița accidentului și planșa fotografică din 22.09.2017 (f.16-20, 21-30, 31 d.u.p.).

Astfel, potrivit procesului-verbal de cercetare la fața locului, pe partea carosabilă a DN 55 nu exista marcaj longitudinal axial de separare a sensurilor de circulație și nici alte marcaje rutiere, drumul aflându-se într-un proces de modernizare, ocazie cu care pe acest drum a fost aplicat strat nou de asfalt.

S-a mai reținut faptul că, în locul producerii accidentului, drumul este în aliniament, fără declivități în pantă sau rampă, partea carosabilă era uscată, iar vizibilitatea era corespunzătoare, precum și faptul că iluminatul public în această zona era asigurat parțial, pe partea dreaptă având în vedere direcția de deplasare spre Craiova, în ambele colțuri ale intersecției cu drumul ce realizează accesul la stațiunea Victoria aflându-se stâlpi de iluminat, însă lumina era de slabă intensitate.

Conform aceluiași proces-verbal, în locul în care s-a produs accidentul nu era amenajată trecere pentru pietoni, iar o astfel de trecere pentru pietoni se afla amplasată în zona km 24+300, fiind semnalizată cu indicatoarele rutiere specifice, pe ambele părți ale drumului.

Ulterior accidentului rutier, inculpatul a fost testat cu aparatul etilotest marca Drager, rezultatul testului nr... din 22.09.2017, ora 21.26, fiind de 0,00 mg/l alcool pur în aerul expirat (f.38 d.u.p.).

La data de 23.09.2017 a fost efectuată inspecția tehnică a autoturismului marca Audi Q7, cu numărul de înmatriculare ..., reieșind faptul că acesta nu prezenta defecțiuni tehnice, ci numai multiple avarii rezultate în urma accidentului, situate pe partea stânga față a autoturismului.

Situația de fapt astfel reținută rezultă inclusiv din raportul de expertiză tehnică întocmit de către expertul tehnic dr. ing. ... (f.67-75 d.u.p.), în cuprinsul căruia s-au reținut următoarele:

- având în vedere leziunile suferite, cel mai probabil, victima a început traversarea drumului de la stânga către dreapta, conform direcției de mers Bechet – Craiova, după ce a trecut un autovehicul care circula din partea stângă;

- inculpatul a sesizat starea de pericol, cel mai probabil, când pietonul a trecut de acel autoturism și a intrat pe sensul său de mers, astfel având loc impactul dintre partea laterală din stânga a autoturismului și victimă, stâlpul din stânga și oglinda retrovizoare din stânga au intrat în impact cu capul victimei; victima a fost proiectată direct pe carosabil, cel mai probabil piciorul drept al victimei a intrat sub autovehicul, fiind zdrobit de roata din stânga spate;

- viteza autoturismului era, în momentul impactului, de circa 70-75 km/h;

- viteza menționată are legătură de cauzalitate cu accidentul produs;

- accidentul a fost generat atât de către victimă, pentru că a traversat DN 55, fără a se asigura, intrând în culoarul de trecere al autoturismului condus de către inculpat, dar și de către inculpat, întrucât nu a supravegheat cu atenție calea de rulare și viteza autoturismului;

- victima accidentului rutier ar fi putut să evite producerea accidentului, dacă s-ar fi asigurat și nu ar fi început traversarea decât în momentul când pe drumul public nu mai circulau autovehicule; chiar și în situația de față, dacă s-ar fi asigurat continuu, pietonul ar fi văzut că autoturismul se apropie și, dacă s-ar fi oprit la axul drumului, accidentul ar fi fost evitat;

- suspectul ar fi putut să evite producerea accidentului rutier prin frânare energică, dacă ar fi respectat viteza legală din localitate, pentru că accidentul rutier s-a produs în afara spațiului său de siguranță;

- victima a încălcat prevederile art. 35 alin. 1 și art. 72 alin. 3 și 4 din O.U.G. nr. 195/2002, iar inculpatul nu a respectat prevederile art. 35 alin. 1 și art. 49 alin. 1 din același act normativ, iar între viteza autoturismului și producerea accidentului există raport de cauzalitate.

Raportul de expertiză tehnică sus-menționat se coroborează cu raportul de expertiză criminalistică nr. .. din 03.12.2021 întocmit de Laboratorul Interjudețean de Expertize Criminalistice .. (f.97-104 d.u.p.), care a reținut următoarele:

- la locul producerii evenimentului rutier nu au fost identificate urme de frânare-derapare;

- segmentul de drum pe care a avut loc evenimentul rutier este în aliniament, fără declivități, circulația fiind organizată pe câte o bandă pentru fiecare sens de deplasare, fără marcaj longitudinal vizibil (drum în reabilitare);

- în momentul producerii evenimentului rutier, partea carosabilă era uscată, vizibilitatea fiind specifică desfășurării traficului rutier pe timp de noapte, cu iluminat public parțial în funcțiune;

- locul impactului, apreciat prin raportare la poziția primelor urme și mijloace materiale de probă (poziția de repaus a baticului victimei și punctul de incipiență al suprafeței de lichid) s-a putut situa, în plan longitudinal al drumului, la circa 36 m față de reperul fix, raportat la sensul de deplasare al autoturismului, iar în plan transversal la circa 5 m față de marginea din stânga a drumului;

- în condițiile în care la locul faptei nu au fost relevate urme de frânare-derapare imprimate de către roțile autoturismului, viteza sa inițială de deplasare nu poate fi apreciată orientativ, pe cale analitică, dar este posibil ca aceasta să fi fost egală cu viteza de impact;

- viteza de impact a autoturismului a fost situată în jurul valorii de 54 km/h;

- având în vedere poziționarea locului impactului în plan transversal al drumului, la circa 5 m de marginea din stânga a carosabilului, raportat la sensul de deplasare al autoturismului, distanța parcursă de pieton de la momentul apariției stării de pericol la impact era de circa 3 m;

- spațiul parcurs de autoturism de la momentul apariției stării de pericol iminent la impact a fost de circa 38 m, iar spațiul total teoretic necesar pentru oprirea autovehiculului de la viteza de 54 km/h este de circa 30 m;

- inculpatul putea evita producerea evenimentului rutier prin frânarea autoturismului, întrucât spațiul teoretic necesar pentru oprirea autoturismului este mai mic decât spațiul avut la dispoziție de la momentul apariției stării de pericol la impact;

- victima putea preveni accidentarea sa, dacă se angaja în traversarea străzii, prin loc permis, după o temeinică asigurare;

- cauza producerii accidentului rutier a reprezentat-o atât traversarea pietonului prin loc nepermis și fără o temeinică asigurare, cât și neacționarea sistemului de frânare al autovehiculului încă din momentul declanșării stării de pericol iminent de către inculpat;

Conform suplimentului nr. .../14.03.2023 la raportul de expertiză criminalistică întocmit de Laboratorul Interjudețean de Expertize Criminalistice ... (f.105-107 d.u.p.), distanța de proiectare a pietonului, apreciată pe schița la scară a evenimentului rutier, prin raportare la locul impactului și poziția de repaus a victimei, a fost de circa 7 m.

S-a mai arătat că, în ipoteza în care din sens opus s-ar fi deplasat un autovehicul care să afecteze câmpul vizual al conducătorului auto, acesta avea obligația reducerii vitezei în vederea adaptării sale la condiția de drum (lipsa acuității vizuale).

Potrivit suplimentului la raportul de expertiză, starea de pericol iminent, având în vedere că pietonul nu se deplasa, în plan longitudinal al drumului, în același sens cu autovehiculul (ori în sens contrar, dar pe aceeași direcție), ci pe o direcție transversală, relativ la cea a autovehiculului, nu poate fi asimilată cu distanța de vizibilitate frontală, ci cu momentul la care pietonul, aflat în traversare, s-a aflat la jumătatea sensului opus de deplasare.

S-a mai reținut în cuprinsul suplimentului la raportul de expertiză criminalistică faptul că, din datele oferite de literatura de specialitate și producătorul autovehiculului, distanța de vizibilitate frontală minimă (min. 5 lux), asigurată de lumina de întâlnire a farurilor Audi Q7, este de minim 41 m; în speță, la locul producerii evenimentului rutier, vizibilitatea era asigurată și de iluminatul stradal în funcțiune (chiar slab), fapt susținut de fotografiile judiciare operative, astfel că pietonul a putut fi vizibil pentru conducătorul auto la momentul de referință.

În cursul cercetărilor, au fost solicitate lămuriri suplimentare expertului criminalist ... din cadrul L.I.E.C. ..., aceasta fiind audiată la data de 25.05.2022 (f.50 d.u.p.), ocazie cu care a reiterat faptul că există legătură de cauzalitate între viteza autoturismului și producerea accidentului rutier, în sensul în care, dacă autoturismul rula cu 50 km/h la momentul apariției stării de pericol, accidentul putea fi evitat prin frânare.

Aceasta a mai arătat că spațiul total teoretic necesar pentru oprirea autoturismului de la viteza de 54 km/h era de circa 30 m, iar spațiul avut la dispoziție de inculpat pentru oprirea autoturismului din momentul apariției stării de pericol era de 38 m, motiv pentru care acesta ar fi a putut evita accidentul, prin frânare (spațiul total teoretic necesar fiind mai mic decât spațiul avut la dispoziție).

Expertul criminalist a mai atașat la dosarul cauzei o notă scrisă (f.51 d.u.p.), reprezentând un calcul suplimentar al vitezei de prevenire de 63 km/h, acesta învederând că orice viteză de rulare a autoturismului până la valoarea de 63 km/h ar fi permis oprirea autoturismului prin frânare, dacă conducătorul auto era atent la drum.

Din cuprinsul notei aflate la f. 51 d.u.p. reiese faptul că viteza de prevenire care i-ar fi permis conducătorului auto oprirea vehiculului înainte de impactul cu pietonul este superioară vitezei limite legale de 50 km/h, motiv pentru care s-a conchis că viteza de deplasare a autovehiculului este în legătură de cauzalitate cu producerea evenimentului rutier, în sensul în care, dacă autovehiculul condus de inculpat ar fi circulat, la momentul apariției stării de pericol cu viteza de 50 km/h, acesta putea preveni producerea evenimentului rutier prin frânarea acestuia; prin neacționarea sistemului de frânare al autovehiculului încă din momentul declanșării stării de pericol iminent de către inculpat, acesta a avut o conduită care a pus în pericol viața pietonului.

Fiind audiat în cursul urmăririi penale (f.56-57 d.u.p.), inculpatul a declarat că, în timp ce se deplasa pe raza localității ..., după ce s-a intersectat cu un alt autovehicul care circula din sens opus și folosea lumini puternice, la 2-3 secunde a observat în partea stângă o umbră lângă axul drumului, însă nu a putut face nicio mișcare, imediat auzind un zgomot puternic în zona oglinzii retrovizoare stânga.

A mai precizat că nu a inițiat nicio manevră de evitare prin viraj stânga-dreapta sau prin frânare, întrucât nu a realizat ce s-a întâmplat, ulterior oprind autovehiculului și mergând spre locul impactului, ocazie cu care a identificat o femeie care nu mai era în viață și a apelat SNUAU 112.

A mai precizat că nu se consideră vinovat de producerea accidentului, întrucât victima a traversat strada prin loc nepermis, nu avea haine cu elemente reflectorizante, iar acesta a observat-o din scurt, fiind orbit de celălalt autovehicul care rula pe contrasens.

În cursul judecății, cu ocazia audierii de către instanță, inculpatul și-a menținut poziția procesuală exprimată în cursul urmăririi penale (f.54-55 d.i.), acesta arătând că nu se consideră vinovat de comiterea faptei.

În ceea ce privește declarația dată de inculpat în faza de judecată, instanța observă faptul că aceasta cuprinde neconcordanțe în raport de declarația dată în fața organelor de urmărire penală, respectiv inculpatul a declarat inițial faptul că, după ce s-a intersectat cu un alt autovehicul care circula din sens opus și care folosea lumini puternice, la aproximativ 2-3 secunde a observat în partea stângă o umbră lângă axul drumului, însă nu a putut evita impactul, nerealizând ce s-a întâmplat, motiv pentru care nu a inițiat nicio manevră de evitare sau frânare, în timp ce în cursul cercetării judecătorești, acesta a relatat faptul că nu a acționat frânele în mod puternic, ci suficient pentru a încetini și a opri în siguranță, întrucât nu a observat persoana.

La interpelarea instanței pentru a clarifica aspectele declarate în cursul urmăririi penale, acesta nu a oferit o explicație plauzibilă, limitându-se la a preciza faptul că nu a fost asistat de către apărător la momentul audierii.

Astfel, având în vedere lipsa unui motiv obiectiv care să justifice neconcordanțele între cele două declarații și dată fiind perioada de timp ce s-a scurs de la momentul producerii accidentului, instanța de fond a dat prevalență declarației date de inculpat în cursul urmăririi penale, aceasta aflându-se în proximitatea evenimentului rutier, sens în care prezintă un grad mai ridicat de fiabilitate.

Față de probatoriul administrat, instanța de fond a constatat că ambele rapoarte de expertiză conchid în mod cert în sensul că accidentul rutier a fost cauzat atât de către victimă, prin traversarea prin loc nepermis și fără o temeinică asigurare, cât și de către inculpatul ..., prin neacționarea sistemului de frânare al autovehiculului încă din momentul declanșării stării de pericol iminent.

În ceea ce privește diferențele dintre cele două rapoarte de expertiză în privința vitezei de deplasare a autovehiculului (raportul de expertiză tehnică întocmit de expert tehnic ... reținând viteza de deplasare a autovehiculului la 70-75 km/h, iar raportul de expertiză criminalistică întocmit de LIEC Craiova reținând viteza de deplasare a autovehiculului la 54 km/h), instanța de fond a avut în vedere concluziile raportului de expertiză criminalistică întocmit de LIEC ..., în sensul că viteza de deplasare a autoturismului s-a situat în jurul valorii de 54 km/h, acestea fiind mai favorabile inculpatului.

Cât privește susținerile inculpatului în sensul că raportul de expertiză este echivoc, în sensul că niciun calcul nu este cert, valorile fiind variabile, instanța de fond a apreciat că acestea sunt neîntemeiate, dat fiind faptul că este firesc ca raportul de expertiză tehnică să cuprindă date aproximative, întrucât scopul expertizei constă în reconstituirea cât mai fidelă a momentelor premergătoare și ulterioare accidentului rutier, iar datele sunt astfel stabilite pe baza unor metode științifice, cum este cazul în speță metoda analitică și metoda reconstrucției, aplicate în raport de informațiile obținute în urma cercetării la fața locului, respectiv poziționarea autovehiculului, avariile prezentate de acesta, poziția victimei și a mijloacelor materiale de probă, caracteristicile drumului etc.

De asemenea, susținerile inculpatului în sensul că permisul de conducere nu i-a fost reținut, întrucât din cercetările imediate la fața locului de către organele de cercetare nu s-a reținut vreo vinovăție a inculpatului, instanța de fond a apreciat că sunt, la rândul lor, neîntemeiate, întrucât vinovăția inculpatului se stabilește numai de către instanța de judecată, pe baza ansamblului material probator administrat în cursul procesului penal, iar nu în funcție de reținerea sau nu a permisului de conducere de către organele de poliție, aceasta fiind o simplă măsură administrativă, lipsită de relevanță din punct de vedere al probatoriului.

Referitor la apărarea inculpatului în sensul că expertul nu a calculat viteza de deplasare la care putea fi evitat accidentul, pentru că, în situația în care circula cu o viteză legală oarecare, de 50 km/h sau mai mică, acesta nu putea evita impactul, sens în care nu s-ar mai fi putut dispune condamnarea inculpatului, instanța reține că aceasta este vădit nefondată, având în vedere lămuririle suplimentare oferite de expertul criminalist cu ocazia audierii și prin nota scrisă (f.50-51 d.u.p.), din cuprinsul cărora rezultă că rularea autoturismului cu orice viteză de până la 63 km/h ar fi permis oprirea autoturismului prin frânare, dacă inculpatul supraveghea cu atenție calea de rulare.

În cuprinsul notei înaintate la dosarul de urmărire penală, expertul criminalist a menționat că viteza de deplasare a autovehiculului este în legătură de cauzalitate cu producerea evenimentului rutier, în sensul în care, dacă autovehiculul condus de inculpat ar fi circulat, la momentul apariției stării de pericol cu viteza de 50 km/h, putea preveni producerea evenimentului rutier prin frânarea acestuia.

În speță, instanța de fond a reţinut că victima .., prin conduita sa, constând în traversarea drumului public prin loc nepermis, a încălcat prevederile art. 35 alin. 1 și art. 72 alin. 3 din O.U.G. nr. 195/2002, iar inculpatul nu a respectat dispozițiile art. 35 alin. 1, art. 48 și art. 49 alin. 1 din O.U.G. nr. 195/2002.

Totodată, versiunea prezentată de inculpat în sensul că nu a putut observa victima, întrucât din sens opus circula un alt autovehicul care folosea lumini puternice, reducându-i vizibilitatea, nu este aptă să îl exonereze pe inculpat de răspundere penală, având în vedere concluziile rapoartelor de expertiză întocmite în cauză, care atestă faptul că inculpatul avea posibilitatea să prevină accidentul prin acționarea sistemului de frânare și prin supravegherea cu atenție a căii de rulare, cât și faptul că acesta avea obligația legală, prev. de art. 48 din O.U.G. nr. 195/2002, de a reduce viteza de deplasare în măsura în care vizibilitatea sa era afectată, astfel încât orice manevră să fie efectuată în condiții de siguranță, însă la fața locului nu au fost identificate niciun fel de urme de frânare sau derapare realizate de autoturismul condus de inculpat.

Pe cale de consecință, față de argumentele ce preced, instanța de fond a reţinut că probatoriul expus anterior conduce, dincolo de orice îndoială rezonabilă, la concluzia că inculpatul a săvârșit, cu vinovăție, fapta dedusă judecății cauzei, sens în care nu este incident cazul de achitare invocat de către apărătorul ales al inculpatului, acela prevăzut de art. 16 alin. 1 lit. c) C.proc.pen., cu atât mai mult cu cât acesta vizează situația în care fapta există, însă probatoriul nu confirmă săvârșirea acesteia de către suspect sau inculpat, ci de către o altă persoană.

Or, în prezenta speță, inculpatul nu a contestat că nu este persoana care a lovit cu autoturismul pe numita ..., ci acesta a susținut că accidentul s-a produs din culpa exclusivă a victimei.

Cu toate acestea, instanța de fond a reţinut că din mijloacele de probă prezentate mai sus (declarația suspectului, coroborată cu rapoartele de expertiză și cu procesul-verbal de cercetare la fața locului) rezultă că accidentul este rezultatul culpei comune a inculpatului ... și a victimei ..., existând astfel legătură de cauzalitate între conduita acestora și producerea evenimentului rutier.

De asemenea, s-a reţinut că nu sunt îndeplinite în cauză nici condițiile cazului fortuit, invocat de către inculpat, prin apărător ales, întrucât pentru a fi în prezența cauzei de neimputabilitate prev. de art. 31 C.pen., trebuie să existe o împrejurare exterioară imprevizibilă, care se suprapune peste acțiunea făptuitorului.

Totodată, este necesar ca intervenția împrejurării exterioare și rezultatul acesteia să fie imprevizibile, respectiv nicio persoană să nu fi putut prevedea intervenția împrejurării străine și efectele acesteia.

În speță, imprevizibilitatea invocată de inculpat nu are caracter obiectiv și general, întrucât în condițiile concrete ale speței, inculpatul avea posibilitatea să prevină producerea accidentului rutier, prin supravegherea cu atenție a căii de rulare și acționarea sistemului de frânare al autovehiculului din momentul declanșării stării de pericol, reținându-se în cuprinsul suplimentul raportului de expertiză criminalistică faptul că pietonul era vizibil pentru inculpat, la momentul apariției stării de pericol iminent.

În consecință, nu sunt incidente prevederile art. 16 alin. 1 lit. d) teza a II-a C.proc.pen. rap. la art. 31 C.pen.

Analizând întregul probatoriu existent, astfel cum a fost prezentat anterior, s-a reţinut faptul că vinovăția inculpatului rezultă dincolo de orice dubiu rezonabil și fundamentează convingerea că se impune tragerea la răspundere penală a acestuia, fapta petrecându-se în modul descris în rechizitoriu și reținut de instanță.

În drept, s-a apreciat că fapta inculpatului ..., constând în aceea că, în data de 22.09.2017, în jurul orei 20.30, a condus autoturismul marca Audi Q7, cu numărul de înmatriculare ..., pe DN 55, dinspre .. către .., iar în timp ce se afla în zona km 24+165 m, pe raza localității .., jud. .., nu a respectat regimul legal de viteză și nu a supravegheat cu atenție calea de rulare, accidentând-o mortal pe numita .., care se angajase în traversarea străzii prin loc nepermis și fără să se asigure, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de ucidere din culpă, prev. de art. 192 alin. 2 C.pen.

Din perspectiva laturii obiective, elementul material constă în acțiunea de suprimare a vieții persoanei vătămate .., prin producerea accidentului ce a condus la decesul acesteia.

Această acțiune rezultă din întregul material probator administrat în cauză, fiind evidențiat de procesul-verbal de cercetare la fața locului, schița accidentului, planșa foto, expertizele tehnice, raportul de necropsie întocmit, astfel cum s-a arătat anterior.

Date fiind concluziile raportului medico-legal de necropsie, instanța de fond a reţinut că fapta inculpatului a avut drept urmare imediată moartea victimei, aceasta fiind una violentă, cauzată de accidentul rutier.

Legătura de cauzalitate între fapta săvârșită de inculpat și urmarea socialmente periculoasă este dovedită de întreg materialul probator analizat pe larg în cauză.

Sub aspectul laturii subiective, fapta a fost comisă din culpă fără prevedere, conform art. 16 alin. 4 lit. b) C.pen., dat fiind faptul că, din modul concret de săvârșire a faptei, rezultă că inculpatul nu a prevăzut rezultatul socialmente periculos, deși trebuia și putea să îl prevadă.

În concret, culpa inculpatului constă în aceea că nu a respectat regimul legal de viteză pe tronsonul de drum respectiv, nu a supravegheat cu atenție drumul și nu a acționat sistemul de frânare, cu atât mai mult cu cât din planșele fotografice și inclusiv din propria declarație rezultă că la ora producerii accidentului se circula în condiții de noapte, motiv pentru care ar fi trebuit să dea dovadă de o diligență sporită, în condițiile în care vizibilitatea unui conducător auto este redusă în timpul nopții.

Astfel, inculpatul ar fi trebuit să fie precaut și să reducă viteza, cu atât mai mult cu cât acesta a susținut că vizibilitatea sa a fost afectată de lumina farurilor unui autovehicul care circula din sens opus.

Referitor la varianta agravată a infracțiunii de ucidere din culpă, s-a reţinut că fapta comisă de inculpat se încadrează în dispozițiile alin. 2 ale art. 192 C.pen., care incriminează uciderea din culpă săvârșită ca urmare a nerespectării dispozițiilor legale ori a măsurilor de prevedere pentru exercițiul unei profesii sau meserii ori pentru efectuarea unei anumite activități.

În prezenta cauză, inculpatul, circulând pe drumurile publice, a încălcat dispozițiile legale prev. de art. 35 alin. 1 din O.U.G. nr. 195/2002 („Participanții la trafic trebuie să aibă un comportament care să nu afecteze fluența și siguranța circulației, să nu pună în pericol viața sau integritatea corporală a persoanelor și să nu aducă prejudicii proprietății publice ori private”), art. 48 din O.U.G. nr. 195/2002 („Conducătorul de vehicul trebuie să respecte regimul legal de viteză și să o adapteze în funcție de condițiile de drum, astfel încât să poată efectua orice manevră în condiții de siguranță”), art. 49 alin. 1 din O.U.G. nr. 195/2002 („limita maximă de viteză în localităţi este de 50 km/h”).

Totodată, așa cum s-a arătat anterior, s-a reţinut că există legătură de cauzalitate între nerespectarea de către inculpat a dispozițiilor legale sus-menționate, care reglementează regulile de circulație pe drumurile publice, și accidentul rutier produs.

Față de aceste considerente, instanța de fond a dispus condamnarea inculpatului ... pentru săvârșirea infracțiunii de ucidere din culpă, prev. de art. 192 alin. 2 C.pen.

La individualizarea pedepsei stabilită în sarcina inculpatului, instanța de fond a avut în vedere criteriile generale de individualizare enumerate în cuprinsul art. 74 alin. 1 C.pen.: împrejurările și modul de comitere a infracțiunii, precum și mijloacele folosite; starea de pericol creată pentru valoarea ocrotită; natura și gravitatea rezultatului produs ori a altor consecințe ale infracțiunii; motivul săvârșirii infracțiunii și scopul urmărit; natura și frecvența infracțiunilor care constituie antecedente penale ale infractorului; conduita după săvârșirea infracțiunii și în cursul procesului penal; nivelul de educație, vârsta, starea de sănătate, situația familială și socială.

Instanța de fond a reţinut limitele de pedeapsă prevăzute de art. 192 alin. 2 C.pen. (închisoarea de la 2 la 7 ani), având în vedere că în cauză inculpatul nu a optat pentru procedura simplificată a recunoașterii învinuirii, judecarea cauzei desfășurându-se potrivit procedurii de drept comun.

Raportat la criteriile prevăzute de art. 74 alin. 1 C.pen., s-a reţinut că inculpatul a săvârșit o infracțiune contra vieții, săvârșită din culpă, reținându-se culpa comună a acestuia și a victimei în producerea rezultatului periculos.

Instanța a constatat că nu a recunoscut săvârșirea faptei, apreciind că nu se face vinovat de comiterea infracțiunii, însă a colaborat cu organele judiciare, prezentându-se la toate chemările acestora în vederea soluționării cauzei.

Inculpatul și-a manifestat acordul să presteze muncă neremunerată în folosul comunității, în măsura în care va fi găsit vinovat.

În ceea ce privește circumstanțele personale ale inculpatului, s-a reţinut că acesta este în vârstă de 40 ani, este căsătorit, are studii medii și este administratorul unei societăți comerciale.

Conform fișei de cazier judiciar (f.12 d.i.), inculpatul nu este cunoscut cu antecedente penale, acesta aflându-se la primul contact cu legea penală, așadar nereținându-se o perseverență infracțională, aspect favorabil inculpatului.

În privința împrejurărilor comiterii infracțiunii, s-a reţinut un grad de pericol social ridicat, în contextul recurenței acestor fapte în condițiile de trafic rutier la nivel național și, în special, față de situația persoanei vătămate, leziunile traumatice suferite ducând la decesul acesteia.

Viața persoanei reprezintă o valoare supremă de care depinde exercitarea tuturor celorlalte drepturi și libertăți și care trebuie protejată, chiar împotriva unor fapte săvârșite din culpă.

Față de elementele faptice reținute, este evident că fapta inculpatului reprezintă un grad de pericol social important, prin raportare la rezultatul socialmente periculos, constând în decesul unei persoane.

Totodată, față de împrejurările concrete de comitere a infracțiunii, s-a reţinut contribuția atât a inculpatului (50%), cât și a victimei (50%), aspect de natură a atenua gravitatea faptei și periculozitatea inculpatului.

Ținând cont de aspectele reținute anterior, având în vedere gravitatea concretă a infracțiunii, împrejurările și modalitatea comiterii acesteia (inculpatul rulând cu viteză peste limita maximă admisă aferentă segmentului de drum pe care se deplasa, fără a supraveghea cu atenție calea de rulare și pentru a lua măsurile de precauție ce se impuneau, respectiv să acționeze sistemul de frânare), forma de vinovăție cu care inculpatul a acționat (culpă fără prevedere), culpa comună reținută în privința inculpatului și a victimei, faptul că aceasta este prima abatere a inculpatului în raport cu valorile protejate de lege ce vizează siguranța circulației pe drumurile publice și viața unei persoane, necesitatea responsabilizării inculpatului și îndreptării acestuia, în vederea atingerii scopului educativ și preventiv al pedepsei, instanța de fond a stabilit o pedeapsă cu închisoarea orientată spre minimul legal, pentru ca acesta să conștientizeze consecințele faptei sale.

Pe cale de consecință, instanța de fond a considerat că aplicarea unei pedepse cu închisoarea, orientată spre minim, pentru infracțiunea săvârșită este suficientă pentru reeducarea inculpatului și pentru atingerea scopului pedepsei.

Latură civilă

În cursul judecății, anterior începerii cercetării judecătorești (f.24-26 d.i.), s-au constituit părți civile numiții ...(fiica victimei) și ... (nepotul victimei).

Astfel, partea civilă ...a solicitat acordarea sumei de 100.000 euro, cu titlu de daune morale, iar partea civilă ... a solicitat acordarea sumei de 50.000 euro, cu titlu de daune morale.

În cauză a fost introdusă, în calitate de parte responsabilă civilmente, Societatea de Asigurare-Reasigurare ...SA prin lichidator judiciar ...

Filiala ..., dat fiind faptul că, la data săvârșirii infracțiunii, era în vigoare polița de asigurare civilă auto RCA seria ... (f.44 d.u.p.), valabilă de la data de 30.07.2017 până la data de 29.07.2018, pentru autoturismul marca Audi Q7, cu numărul de înmatriculare ...

Instanța, înainte de a proceda la analiza întinderii prejudiciului, a constatat că, potrivit Deciziei Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 1/2016, în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 86 din C.proc.pen., s-a stabilit că, în cazul asigurării obligatorii de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule, societatea de asigurare are calitatea de parte responsabilă civilmente și are obligația de a repara singură prejudiciul cauzat prin infracțiune, în limitele stabilite în contractul de asigurare și prin dispozițiile legale privind asigurarea obligatorie de răspundere.

De asemenea, față de data săvârșirii infracțiunii, respectiv 22.09.2017, rezultă că în cauză sunt incidente prevederile Legii nr. 132/2017 privind asigurările și reasigurările în România, care a intrat în vigoare la data de 12.07.2017.

Prin urmare, instanţa de fond a făcut aplicarea şi a normei nr. 20/2017 privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule, care a intrat în vigoare la data de 01.08.2017.

Potrivit art. 11 alin. 1 și alin. 2 lit. a din Legea nr. 132/2017, asigurătorul RCA are obligaţia de a despăgubi partea prejudiciată pentru prejudiciile dovedite suferite în urma accidentului produs prin intermediul vehiculului asigurat.

În continuare, analizând fondul acțiunii civile, s-a reţinut că, în conformitate cu art. 1349 alin. 1 şi 2 C.Civ., „Orice persoană are îndatorirea să respecte regulile de conduită pe care legea sau obiceiul locului le impune şi să nu aducă atingere, prin acţiunile ori inacţiunile sale, drepturilor sau intereselor legitime ale altor persoane.

Cel care, având discernământ, încalcă această îndatorire răspunde de toate prejudiciile cauzate, fiind obligat să le repare integral.”

Potrivit art. 1357 alin. 1 C.Civ. „Cel care cauzează altuia un prejudiciu printr-o faptă ilicită, săvârşită cu vinovăţie, este obligat să îl repare.”

Așadar, pentru angajarea răspunderii civile delictuale a unei persoane pentru fapta proprie este necesar să fie îndeplinite, în mod cumulativ, următoarele condiţii: existenţa unei fapte ilicite, existenţa vinovăţiei celui căruia i se impută fapta ilicită, existenţa unui prejudiciu şi a unei legături de cauzalitate dintre fapta ilicită şi prejudiciu.

În ceea ce privește daunele morale solicitate, instanţa de fond a considerat că acestea reprezintă satisfacţii echitabile destinate a compensa material suferinţele de ordin moral ale părţii civile.

Instanţa de fond a considerat că pierderea unei persoane importante reprezintă un moment foarte dificil, care nu poate fi depășit ușor.

Prin urmare, suferinţa părţii civile se concretizează într-un prejudiciu nepatrimonial care trebuie acoperit.

Conform art. 1391 alin. 2 C.Civ., instanţa poate să acorde despăgubiri ascendenţilor, descendenţilor, fraţilor, surorilor şi soţului, pentru durerea încercată prin moartea victimei, precum şi oricărei alte persoane care, la rândul ei, ar putea dovedi existenţa unui asemenea prejudiciu.

S-a constatat că în speţă sunt îndeplinite condiţiile angajării răspunderii civile delictuale a inculpatului, respectiv existenţa unui prejudiciu de ordin moral produs părţilor civile, nereparat încă, urmare a faptei ilicite a inculpatului (constând în accidentarea victimei ..., în contextul arătat anterior), legătura de cauzalitate dintre infracţiunea săvârşită şi prejudiciul produs, precum şi vinovăţia inculpatului, ca atitudine psihică faţă de faptă şi urmările acesteia.

În jurisprudenţa sa, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a statuat că daunele morale trebuie stabilite de instanţa de judecată prin evaluare, însă pentru ca evaluarea să nu fie una subiectivă, or, pentru a nu se ajunge la o îmbogăţire fără just temei, este necesar să fie luate în considerare suferinţele fizice şi morale susceptibil în mod rezonabil a fi fost cauzate prin fapta inculpatului, precum şi toate consecinţele acesteia, aşa cum rezultă din probele administrate (Decizia nr. 2617/2009).

În jurisprudența sa, Înalta Curte de Casație și Justiție, cu privire la modul şi aprecierea daunelor morale, a reținut că „la stabilirea cuantumului despăgubirilor echivalente unui prejudiciu moral se are în vedere o serie de criterii: consecinţele negative suferite de cei în cauză pe plan fizic şi psihic, importanţa valorilor morale lezate, măsura în care au fost lezate aceste valori şi intensitatea cu care au fost percepute consecinţele vătămării, măsura în care i-a fost afectată situaţia familială, profesională şi socială, având în vedere că, prin aceste despăgubiri cu rol compensatoriu, se urmăreşte o reparaţie justă şi echitabilă a prejudiciului moral suferit şi, nu îmbogăţirea fără just temei”.

Altfel spus, spre deosebire de despăgubirile pentru daune materiale, care se stabilesc pe bază de probe, despăgubirile pentru daune morale se stabilesc pe baza evaluării instanţei de judecată.

La stabilirea cuantumului despăgubirii pentru prejudiciul moral suferit (traume fizice şi psihice), trebuie avute în vedere criteriile formulate de doctrină şi jurisprudenţă, care se referă la gravitatea prejudiciului nepatrimonial, la importanţa valorilor lezate, durata în timp a consecinţelor vătămătoare sau perpetuarea acestora, natura suferinţelor şi intensitatea acestora, un rol semnificativ avându-l aspectele privind vârsta, sexul ori împrejurările speciale de viaţă care fac ca persoana păgubită să dea o apreciere diferită prejudiciului suferit.

De asemenea, pentru determinarea valorii finale a daunelor trebuie să se ţină seama de jurisprudenţa C.E.D.O., care face apel la echilibru, echitate şi rezonabilitate; scopul acordării unor indemnizaţii băneşti celor care au suferit traume psihice şi fizice este acela de a oferi satisfacţie compensatorie de natură a alina suferinţa celor afectaţi.

Din declarația martorilor ... și .., audiate în cursul judecății, rezultă că părțile civile au suferit în urma decesului numitei ..., aceștia pierzând o mamă, respectiv bunică, în vârstă de 82 ani, aceasta fiind un sprijin constant pentru părțile civile.

În cazul infracţiunilor contra persoanei, evaluarea despăgubirilor pentru daune morale - în scopul de a nu fi una pur subiectivă sau de a nu tinde către o îmbogăţire fără just temei - trebuie să ţină seama de suferinţele morale susceptibil în mod rezonabil a fi fost cauzate prin fapta săvârşită de inculpat, care a avut drept consecinţă pierderea vieţii unei persoane.

În acord cu jurisprudența națională și practica CEDO, care a făcut o serie de aprecieri notabile în ceea ce priveşte proba prejudiciului moral, proba faptei ilicite este suficientă, urmând ca prejudiciul şi raportul de cauzalitate să fie prezumate, instanţele urmând să deducă producerea prejudiciului moral din simpla existenţă a faptei ilicite de natură să producă un asemenea prejudiciu și a împrejurărilor în care a fost săvârșită, soluţia fiind determinată de caracterul subiectiv, intern al prejudiciului moral, proba sa directă fiind practic imposibilă.

Instanţa de fond a apreciat că nu se poate stabili un preţ al suferinţei cauzate părților civile ca urmare a pierderii unei persoane importante, respectiv mamă/bunică, însă va ţine cont de modificările produse în viaţa părţilor civile.

Totodată, la stabilirea cuantumului daunelor morale nu are nici o importanţă starea materială a victimei, a inculpatului sau a părţii civile.

În cauză, în ceea ce priveşte prejudiciul moral suferit de părțile civile, instanţa de fond a reţinut că, din probatoriul administrat, reiese că aceștia au suferit mult de pe urma pierderii mamei, respectiv a bunicii acestora, având o relație apropiată cu aceasta, iar ecoul acestei pierderi nu a fost atenuat în timp.

Instanţa de fond a reţinut că pierderea suferită de părțile civile a creat incontestabil o suferință psihică şi ireversibilă acestora, iar ruperea bruscă şi definitivă a relaţiilor de afecţiune care caracterizează orice familie generează un prejudiciu care se impune a fi acoperit.

Faţă de aspectele menționate, instanța de fond a apreciat existența unui prejudiciu moral cauzat părţilor civile, despăgubirile morale acordate acestora trebuind să constituie o justă şi integrală reparatie a pagubei cauzate prin fapta ilicită, urmând a fi stabilite într-un cuantum suficient a reprezenta o recompensare corectă a traumelor suferite.

De asemenea, în evaluarea despăgubirilor, instanța de fond s-a raportat la cuantumul daunelor solicitate, redus conform gradului de culpă reținut în sarcina victimei (contribuția acesteia fiind apreciată în proporție de 50%).

Pe cale de consecință, față de argumentele ce preced, instanța de fond a apreciat că partea civilă ...este îndrituită la suma de 30.000 euro, cu titlu de daune morale, iar partea civilă ...este îndreptățită la suma de 10.000 euro, cu titlu de daune morale, aceste sume fiind într-un cuantum rezonabil, apt a reprezenta o satisfacție justă și echitabilă, în compensarea traumelor suferite.

Astfel, în baza art. 397 alin. 1 C.proc.pen., rap. la art. 25 alin. 1 C.proc.pen. cu aplic. art. 1357 alin. 1 C.civ., art. 1391 alin. 2 C.civ., cu aplic. art. 11 alin. 1 și alin. 2 lit. a din Legea nr. 132/2017 rap. la art. 33 lit. a din Legea nr. 132/2017, s-a admis în parte acțiunea civilă formulată de părțile civile ...și ...și a fost obligată partea responsabilă civilmente Societatea de Asigurare – Reasigurare ...S.A. prin lichidator judiciar ... – Filiala .. la plata către partea civilă ...a sumei de 30.000 euro, cu titlu de daune morale și la plata către partea civilă ...a sumei de 10.000 euro, cu titlu de daune morale.

În ceea ce privește solicitarea numitei .., în calitate de succesor legal al numitei .., privind acordarea sumei de 50.000 euro, reprezentând daune morale, s-au reţinut următoarele:

Astfel, instanța de fond a constatat faptul că numita ...a precizat faptul că înțelege să continue, conform art. 24 C.proc.pen., în calitate de moștenitor, acțiunea civilă a fiicei sale, .. (nepoata victimei ..), solicitând suma de 50.000 euro, cu titlu de daune morale.

În acest sens, instanța observă faptul că numita .., nepoata defunctei .., nu s-a constituit parte civilă în cursul urmăririi penale, aceasta exprimându-și pentru prima dată intenția de a se constitui parte civilă în cauză în cadrul concluziilor scrise depuse la data de 03.05.2023, în procedura camerei preliminare (f.28-29 d.c.p.).

Astfel, în cadrul concluziilor menționate anterior, aceasta a arătat că, în calitate de parte civilă, împreună cu părțile civile ...și .., solicită respingerea cererilor și excepțiilor formulate de către inculpat în faza camerei preliminare, manifestarea de voință a acesteia în sensul constituirii ca parte civilă în prezentul proces penal reieșind în mod evident.

Cu toate acestea, instanța observă că aceasta a decedat la data de 29.06.2023, conform verificărilor efectuate în baza de date a DEPABD, înainte ca aceasta să își precizat pretențiile solicitate în calitate de parte civilă.

Or, cât timp aceasta nu a indicat, anterior decesului, cuantumul pretențiilor solicitate și natura acestora, rezultă că, în speță, aceasta nu a formulat o cerere de constituire ca parte civilă cu respectarea dispozițiilor prevăzute de art. 20 alin. 1 și 2 C.proc.pen., sens în care o astfel de cerere este inadmisibilă.

Mai mult decât atât, potrivit art. 1391 alin. 4 C.civ., dreptul la despăgubire pentru repararea prejudiciului nepatrimonial nu trece la moștenitori, aceștia putându-l însă exercita numai dacă acțiunea a fost pornită de defunct.

În atare condiții, numita ...nu poate exercita dreptul la repararea prejudiciului nepatrimonial, aparținând fiicei sale, .., această posibilitate existând numai în situația în care .. ar fi formulat, anterior decesului, o cerere de constituire ca parte civilă în conformitate cu prevederile legale amintite anterior, respectiv art. 20 alin. 1 și 2 C.proc.pen., prin care să fi precizat în mod expres suma solicitată cu titlu de daune morale, motivele și probele în dovedirea pretențiilor.

Așadar, pentru a fi aplicabile prevederile art. 24 alin. 1 C.proc.pen., invocate de către partea civilă .., era necesar ca numita .. să se fi constituit parte civilă cu respectarea dispozițiilor art. 20 alin. 1 și 2 C.proc.pen., anterior decesului și începerii cercetării judecătorești, astfel încât instanța să fie învestită în mod legal cu acțiunea civilă a acesteia, ceea ce nu este cazul în prezenta speță, numita .. decedând anterior precizării pretențiilor și constituirii în mod legal ca parte civilă în cauză.

Pe cale de consecință, pentru motivele prezentate mai sus, în baza art. 20 alin. 1 și 2 C.proc.pen., art. 24 alin. 1 C.proc.pen. și art. 1391 alin. 4 C.civ., s-a respins cererea de constituire ca parte civilă formulată de numita .., precum și de .., în calitate de succesor al numitei .., ca inadmisibilă.

Împotriva acestei sentinţe au declarat apel inculpatul .., părţile civile ...şi ...şi partea responsabilă civilmente Societatea de Asigurare Reasigurare ...SA prin lichidator judiciar .. Filiala ...

Inculpatul .. a solicitat admiterea apelului, desființarea sentinței și achitarea în temeiul art. 16 alin.l lit.b) teza a II-a. în subsidiar, a solicitat admiterea apelului, desființarea sentinței şi achitarea în temeiul art. 16 alin. 1 lit.d) — existența cazului fortuit.

Conform art. 192 alin.1, 2 Cod penal, constituie infracțiunea de ucidere din culpă uciderea din culpă a unei persoane ca urmare a nerespectării dispozițiilor legale ori a măsurilor de prevedere pentru exerciţiul unei profesii sau meserii ori pentru efectuarea unei anumite activități.

In ceea ce privește latura subiectivă, în cazul infracțiunii de ucidere din culpă, forma de vinovăţie care se cere pentru existența infracțiunii este culpa.

Apărarea, în dezacord cu susținerile parchetului preluate de către instanță în hotărâre apreciază că materialul probator nu a dovedit, dincolo de orice îndoială, că fapta inculpatului, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de ucidere din culpă.

Cu titlu preliminar vă rog să rețineți că pietonul persoană vătămată s-a angajat necorespunzător în traversarea străzii fără să se asigure încălcând dispozițiile legale ce reglementează traversarea drumurilor publice.

In raport de circumstanțele cauzei respectiv vârsta de 82 de ani, traversarea străzii fără a se asigura cu o găleată de apă în mână, prin spatele unui autoturism ce circula din sens opus este evident că persoana vătămată a provocat accidentul rutier.

Potrivit Art. 72 din OUG 195/2002:

(2)Pietonii au prioritate de trecere fată de conducătorii de vehicule numai atunci când sunt angajaţi în traversarea drumurilor publice prin locuri special amenajate, marcate și semnalizate corespunzător ori la culoarea verde a semaforului destinat pietonilor.

(3) Traversarea drumului public de către pietoni se face perpendicular pe axa acestuia, numai prin locurile special amenajate şi semnalizate corespunzător, iar în lipsa acestora, în localităti, pe la coltul străzii, numai după ce s-au asigurat că o pot face fără pericol pentru ei si pentru ceilalti participanți la trafic.

(4)Pietonii surprinși și accidentaţi ca urmare a traversării prin locuri nepermise, la culoarea roșie a semaforului destinat acestora, sau a nerespectării altor obligații stabilite de normele rutiere poartă întreaga răspundere a accidentării lor, în condițiile în care conducătorul vehiculului respectiv a respectat prevederile legale privind circulația prin acel sector.

În prezenta cauză au fost efectuate raportul de expertiză criminalistică din 07.10.2019 întocmit de Laboratorul Interjudetean de Expertize Criminalistice ..., Raportul de expertiză criminalistică nr. .. din 03 decembrie întocmit de Institutul Național de Expertize Criminalistice - Laboratorul Interjudetean de Expertize Criminalistice ...

Ceea ce au în comun toate aceste expertize este, în primul rând, concluzia că victima a avut o culpă în producerea accidentului, ca urmare a faptului că a circulat pe timp de noapte si nu s-a angajat corespunzător în traversarea drumului

Examinând în concret hotărârea instanței și implicit prevederile legale privind circulaţia rutieră considerate încălcate, se constată că potrivit dispozițiilor art.35 alin. ( l ) din OUG nr.195/2002, „participanții la trafic trebuie să aibă un comportament care să nu afecteze fluenţa și siguranta circulatiei, să nu pună în pericol viaţa sau integritatea corporală a persoanelor și să nu aducă prejudicii proprietăţii publice ori private”, precum și cele ale art. 48 alin. (l ) din O.U.G. nr. 195/2002, „conducătorul de vehicul trebuie să respecte regimul legal de viteză și să o adapteze în funcţie de condiliile de drum, astfel încât să poată efectua orice manevră în condiţii de siguranţă.

Cu privire la dispoziţiile art. 48 din nr.

OUG nr.195/2002, apreciem că existenţa caracterului preventiv al conduitei inculpatului, constând în adaptarea vitezei în funcţie de condițiile de drum, astfel încât să poată efectua orice manevră în condilii de siguranță, nu trebuie analizată după eveniment, ceea ce ar însemna că odată produs un accident conducătorul auto nu și-a îndeplinit niciodată aceste obligaţii (si ar fi întotdeauna culpabil, cel puțin parțial), prin raportare la condițiile anterioare producerii accidentului, care în speță, nu impuneau reducerea vitezei sub limita legală, nici obiectiv (în lipsa unui indicator care să impună reducerea vitezei pe segmentul de drum respectiv și nici subiectiv, oricum inculpatul circulând cu viteza legala respectiv 50-55 km la ora.

Cu privire la viteza cu care circula inculpatul, deși nu s-a putut stabili, aceasta a aproximată în pagina 11 a Raportului de Expertiză nr. .. din 03 decembrie 2021 întocmit de Institutul Național de Expertize Criminalistice Laboratorul Interjudeţean de Expertize Criminalistice ...

NU suntem de acord cu raţionamentul instanţei de fond care a stabilit ca fiind favorabilă inculpatului viteza de 55 km/h.

Intr-adevăr față de viteza din primul raportul de expertiză acest cuantum este favorabil inculpatului dar cu toate acestea instanța a omis faptul că expertiza efectuată de LIEC Craiova a stabilit un cuantum între 50 si 55 km/h.

Din noment ce expertul a stabilit viteza între 50 și 55 de km/h potrivit principiului „în dubio pro reo” va fi aleasă evident varianta inferioară ce se încadrează în dispoziţiile art. 49 din OUG 195/2002.

Chiar instanţa în pagina 6 apreciază că valorile rapoartelor de expertiză sunt doar aproximative, ceea ce obliga instanța la aprecierea celei mai mici viteze stabilite in sarcina inculpatului din moment ce există șansa ca și aceasta să fie mai mică de 50 km/h.

În ceea ce privește obligația de prudentă instituită de art. 35 alin. ( l ) teza 11 - să nu pună în pericol viața sau integritatea corporală a persoanelor aceasta trebuie supusă interpretării sistematice și logice, prin raportare la celelalte dispoziții referitoare la obligațiile participanților la trafic, la interdicțiile prevăzute expres de legiuitor, nerespectarea dispozițiilor legale sau a măsurilor de prevedere la care face referire agravanta prevăzută de art.192 alin.2 Cod penal.

Din dispozițiile art. 48 din O.U.G. nr.195/2002, rezultă că acesta instituie o obligație generală care nu poate conduce prin ea însăși la stabilirea răspunderii penale, deoarece în caz contrar s-ar ajunge ca răspunderea penală să obiectivă.

Practic, indiferent de situație, s-ar putea invoca că dacă inculpatul ar fi procedat diferit accidentul nu s-ar fi produs.

După cum s-a arătat mai sus, respectarea acestei obligaţii trebuie examinată raportat la elementele de fapt pe care inculpatul le cunoștea la momentul comiterii faptei.

Or, în condițiile în care inculpatul a circulat cu viteză legală nu i se poate reproșa că nu a redus viteza mai mult decât impunea legea, neexistând vreo împrejurare care să o oblige să procedeze în acest sens.

Legiuitorul nu încurajează indiferenţa sau lipsa de solidaritate în trafic, din contră, având în vedere importanța integrității corporale și a vieții pentru o persoană, fiecare participant la trafic este obligat să contribuie la ocrotirea acestora în cazul ivirii unei stări de pericol, dacă poate adopta măsuri la îndemână și starea de pericol îi este previzibilă.

In aceste condiții este limpede că nu viteza a fost cauza determinantă a producerii accidentului, ci chiar comportamentul persoanei vătămate care s-a angajat în traversarea drumului public fără să se asigure trecând prin spatele unui autoturism și ieșind în calea autoturismului condus de către inculpat.

Pentru a se dispune condamnarea inculpatului apreciem este imperativ a se constata că acesta a încălcat o obligatie legală prevăzută de normele privind circulația rutieră (O.U.G. nr. 195/2002 sau Regulamentul de punere în aplicare a O.U.G. nr. 195/2002).

De altfel acesta este și motivul pentru care întotdeauna accidentele rutiere sunt încadrate juridic în art. 192 alin. (2) C.pen. privind uciderea din culpă ca urma a nerespectării dispozițiilor legale ori a măsurilor de prevedere pentru exercițiul unei profesii sau meserii ori pentru efectuarea unei anumite activități.

Culpa fară prevedere sau culpa simplă este acea formă a vinovăției făptuitorului, care nu a prevăzut rezultatul faptei sale, deși trebuia (criteriu obiectiv, prin raportare la un bonus pater familias care cunoaște regulile de conviețuire socială) și putea să-l prevadă (criteriu subiectiv, prin raportare la împrejurările concrete în care a fost comisă fapta, educația, experienţa profesională a faptuitorului.

In jurisprudența în această materie s-a arătat că obligația de prevedere constituie esenţa criteriului obiectiv de evaluare a existenței culpei și presupune existența unei cutumiare sau reglementate normativ de diligență și prudență care îi incumbă inculpatului în vederea evitării producerii unor stări de pericol sau vătămări ale valorilor juridice protejate.

Pe de altă parte, posibilitatea de a prevede constituie esența criteriului subiectiv de evaluare a existenţei culpei și se evaluează în concret atât prin raportare la ansamblul împrejurărilor de fapt și la condițiile de acțiune cât și cu la calitățile și particularitățile inculpatului iar nu prin raportare la un standard abstract al omului dotat cu cele mai bune calități motrice sau intelectuale.

Neprevederea rezultatului apare, deci, ca o greșeală, ca o nejustificată lipsă de previzibilitate.

Rezultatul era previzibil și orice om normal și atent ar fi trebuit să-l prevadă, astfel încât făptuitorul dacă ar fi lucrat cu atenția cuvenită, cu grija necesară, dacă ar fi făcut tot ce trebuia pentru a cunoaște exact urmările posibile ale acțiunii sau inacțiunii sale, în circumstanțele în care o efectua, atunci ar fi putut prevedea că acel rezultat se va produce.

Așadar se va putea reține existența culpei în ipoteza în care inculpatul putea în concret să prevadă rezultatul socialmente periculos si va lipsi în cazurile în care producerea rezultatului nu era previzibil sau desi previzibil, era inevitabil.

Cu privire la viteza de deplasare a inculpatului 50-55 la ora. așa cum s-a arătat, conform Raportului de expertiză criminalistică nr... din 03 decembrie 2021 întocmit de Institutul Național de Expertize Criminalistice - Laboratorul Interjudețean de Expertize Criminalistice .. apreciem că aceasta se încadrează în limitele art.49 din OUG nr. 195/2002.

Potrivit raportului de expertiza tehnica întocmit de dr.ing .. (f.67-75 d.u.p.) "cel mai probabil, victima a început traversarea drumului de la stanga catre dreapta, conform direcţiei de mers .. - .., dupa ce a trecut un autovehicul care circula din partea stânga”, aspect ce se coroborează cu declarația inculpatului și procesul verbal de cercetarea la fața locului.

Inculpatul a respectat dispozițiile privind viteza legală maximă pe respectivul sector de drum, intersectându-se cu un alt autovehicul care venea din sens opus, moment în care după ce aceste două autoturisme au trecut unul pe lângă celălalt persoana vătămată a ieșit în calea autoturismului inculpatului producându-se accidentul rutier.

In atare circumstanțe nu se poate pretinde în mod rezonabil ca inculpatul trebuia si putea sa prevada că pe axul drumului se afla persoana vătămată ce urma să fie vizibilă abia după ce cele două autoturisme au trecut unul pe lângă celălalt.

Cu atât mai mult inculpatul nu a putut vedea momentul în care persoana vătămată s-a angajat în traversare întrucât câmpul sau vizual era obturat pe de o parte de celălalt autoturism dar și de luminile de întâlnire ale acestuia.

Astfel ca pe lângă lipsa evidentă de vinovăție a inculpatului, ar putea fi discutată incidenta chiar cauza de neimputabilitate a cazului fortuit.

Astfel, apreciem că nu sunt îndeplinite elementele de tipicitate subiectivă, neputându-se reține comiterea faptei din culpă fară prevedere, deoarece inculpatul circula cu viteza legală și nici nu putea să prevadă existenţa persoanei vătămate în conditiile descrise mai sus.

Tipicitatea, prima condiție sine qua non cu privire la existenţa infracțiunii, presupune verificarea unei identități depline intre elementele constitutive ale faptei efectiv săvârșite de către o anumită persoană și trăsăturile modelului abstract conținut de norma de incriminare, care descrie conduita antisocială ipotetic repudiată.

Asadar, tipicitatea implică analiza nu doar a elementelor de factură obiectivă, ci și subiectivă, astfel că vinovăția nu constituie per se o trăsătură distinctă a infracţiunii, fiind în fapt, un element al laturii subiective ce ține de prevederea luptei în legea penală.

O faptă determinată nu va fi considerată tipică ori de câte ori conținutul său constitutiv nu este susceptibil de a se circumscrie în totalitate modelului formal de comportament interzis, precum și in situația particulară în care, deși atât elementele sale de ordin obiectiv, cât și cele de natură subiectivă par a se suprapune complet peste elementele conduitei descrise de norma de incriminare, legiuitorul a prevăzut expres excluderea faptei respective din sfera protecției penale acoperite de norma legală, prin instituirea unei condiții negative de tipicitate, denumită uneori în literatura de specialitate și cauză de atipicitate.

În ceea ce privește latura civilă a cauzei, față de cele antereferite, culpa în producerea accidentului apreciem că a aparținut în totalitate persoanei vătămate, după cum s-a susţinut anterior.

In atare context vă rog să respingeți acțiunile civile (nefiind întrunită condiția vinovăţiei, împrejurare față de care nu poate fi reținută răspunderea civilă delictuală) și solicitările părţilor civile de acordare a cheltuielilor judiciare„

In ceea ce privește solicitarea de achitare în temeiul art. 16 alin.1 lit.d — existența cazului fortuit.

In acest sens, așa cum am arătat persoana vătămată a fost culpabilă pentru producerea accidentului, in condițiile în care s-a angajat în traversarea drumului public noaptea fără să se asigure trecând prin spatele unui autoturism și ieșind în calea autoturismului inculpatului context în care apreciem că nu se poate reține în sarcina inculpatului o culpă de 50% în producerea accidentului.

Mai mult, aşa cum am arătat si la motivul nr.

I al apelului, inculpatul a respectat dispoziţiile OUG nr. 195/2002, cu atât mai mult cu cât prin raportul de expertiză tehnică nu s-a stabilit în mod concret care era viteza cu care circula acesta, pentru a se putea aprecia că atitudinea inculpatului nu a fost una licită și conform prevederilor legale.

Contrar celor reținute de instanță, din probatoriul administrat în cursul urmăririi penale și al judecății în fond rezultă că victimei îi aparține culpa exclusivă în producerea accidentului.

Astfel, din declaraţiile inculpatului, coroborate cu raportul de expertiză medico-legala și rapoartele de expertiza tehnică rezultă că persoana vătămată se afla în traversare neregulamentară fără a se asigura în contextul în care afară era noapte.

Tot din raportul de expertiză medico-legală reiese că victima avea o găleată de apă în mână care raportat și la vârsta acesteia de 82 de ani făcea cu atât mai grea deplasarea fiind exclusă o deplasare în pas grăbit.

Or, în contextul descris rezultă cu evidență că victima a creat starea de pericol care a condus la producerea accidentului, nu inculpatul.

S-a susținut de către instanță că inculpatul s-ar face la rândul său vinovat de producerea accidentului prin aceea că ar fi avut o viteză de 50-55 km/oră, deci peste limita legală permisă în localitate, care nu i-ar li permis să frâneze în timp.

Având în vedere criticile exprimate cu privire la raportul de expertiză apreciem că acuzația nu a fost dovedită dincolo de orice dubiu

Instanța, la analiza incidentei cazului fortuit a retinut faptul că ”nu sunt îndeplinite în cauza nici condițiile cazului fortuit, invocat de catre inculpat, prin aparator ales, întrucât pentru a fi în prezenta cauzei de neimputabilitate, prev de art. 31 C.pen., trebuie sa existe o împrejurare exterioară imprevizibilă care se suprapune peste acţiunea făptuitorului.

Totodată, este necesar ca interventia împrejurării exterioare si rezultatul acesteia sa fie imprevizibile, respectiv nicio persoana sa fi putut prevedea intervenția împrejurării străine și efectele acesteia.

”In speta, imprevizibilitatea invocata de inculpat nu are caracter obiectiv și general, întrucât în condițiile concrete ale spelei, inculpatul avea posibilitatea sa previna producerea accidentului rutier, prin supravegherea cu atenţia a caii de rulare —i acționarea sistemului de frânare al autovehiculului din momentul declanşării starii de pericol, retinandu-se în cuprinsul suplimentul raportului de expertiza criminalistica faptul ca pietonul era vizibil pentru inculpat, la momentul aparitiei starii de pericol iminent.

Contrar celor arătate de prima instanţă, că inculpatul nu putea prevedea, în mod obiectiv, că pe carosabil va apărea efectiv din spatele altui autoturism persoana vătămată.

De asemenea, apreciem că elementul fortuit constând in traversarea persoanei vătămate în mod corespunzător prin spatele unui alt autoturism se suprapune noțiunii de conduită licită.

În rapoartele de expertiză tehnică se arată că, faţă de condițiile de drum și meteo de la acea dată inculpatul avea posibilitatea de a frâna din momentul în care victima i-a apărut în lumina farurilor și cu toate că nu s-a putut stabili viteza cu care circula aceasta, s-a apreciat că viteza la care se putea opri autovehiculul până în dreptul obstacolului era de până în 54 km/oră.

S-a constatat că, practic, acestea sunt simple supoziții ale organelor judiciare, nesusţinute de vreo probă concretă în contextul în care niciun raport de expertiză nu a realizat un calcul corect a distanței de la care pericolul a devenit iminent.

Așa fiind, există un dubiu cu privire la viteza cu care se deplasa inculpatul, iar orice dubiu profită acesteia.

In consecinţă, nu există probe care să ateste că la momentul producerii accidentului inculpatul ar fi circulat cu o viteză peste limita permisă de lege in localitate.

Presupunând totuși prin absurd că inculpatul ar fi văzut victima în lumina farurilor, nu se poate imputa acestuia că nu a reușit să frâneze, că nu a avut reflexele necesare intr-o situație limită, când prima reacție - firească, de altfel - poate fi una de panică, si că nu a reusit si acționeze suficient de rapid pentru a opri autovehiculul.

Pentru aceste considerente apreciem că sunt incidente dispozițiile art. 16 lit.d Cod pr.penală, existând cauza de neimputabilitate prevăzută de art. 31 C. pen.

Nu este imputabilă fapta prevăzută de legea penală al cărei rezultat e consecința unei împrejurări care nu putea fi prevăzută.

Partea responsabilă civilmente Societatea de Asigurare Reasigurare ...SA a solicitat admiterea apelului, desființarea în parte, sub aspectul laturii civile, a sentinței penale şi să se diminueze cuantumului daunelor morale în valoare de 30.000 Euro, acordate părții civile ...(fiica victimci decedate), în sensul acordării lor proportional cu vinovătia inculpatului ... în producerea accidentului rutier, retinută în procent de 50% de prima instanță.

Părţile civile au criticat sentinţa instanţei de fond sub aspectul cuantumului daunelor morale acordate.

În apel, inculpatul nu a dorit să formuleze declaraţii suplimentare, manifestarea sa de voinţă în acest sens fiind consemnată în încheierea de şedinţă din 07.11.2024.

La termenul din data de 13.12.2024, a fost audiată dna. expert ..., declaraţia fiind consemnată şi ataşată la dosar.

Analizând apelurile declarate, Curtea reţine următoarele:

Culpa - forma de vinovăţie a infracţiunii de ucidere din culpă prev.de art.192 C.p. - constituie o formă specifică de legătură psihică a autorului cu fapta, caracterizată prin producerea de către agent a unui rezultat pe care nu l-a voit şi pe care, cu mai multă diligenţă din partea sa (diligenţă care trebuia şi putea fi manifestată), l-ar fi putut evita.

Culpa constituie o formă specifică de proces psihic, de corelaţie între elementele volitive şi intelective ale procesului.

În concepţia legii penale române culpa este o atitudine a conştiinţei, o formă de manifestare a însuşirilor psihice ale agentului. Procesele psihice componente ale culpei sunt volitive şi intelective.

Pentru existenţa faptei din culpă este necesar sub aspect volitiv să existe o manifestare de voinţă a agentului.

Sub aspect volitiv, o caracteristică a culpei este încălcarea prin actul nonvoit a unor reguli de diligenţă, de prudenţă, a căror respectare ar fi condus la evitarea rezultatului ilicit.

Acţiunile unei persoane nu se desfăşoară întotdeauna în condiţiile alese de agent, ci într-o strânsă interdependenţă cu acţiunile altor persoane şi cu variate alte procese naturale, sociale, tehnice, economice, etc.

Regulile de diligenţă care trebuie observate în societate depind de complexitatea activităţii care se desfăşoară.

Regulile de diligenţă pe care este ţinut să le respecte agentul spre a evita consecinţe periculoase se adresează atât voinţei agentului cât şi conştiinţei acestuia, deoarece ele implică şi obligaţii privind cunoaşterea datelor realităţii, evaluarea corectă a pericolului, prevederea consecinţelor, manifestarea atenţiei.

Procesele intelective presupun ca acţiunea culpabilă să implice nu numai o manifestare exterioară a agentului care prin nerespectarea unor reguli de diligenţă determină fără voia sa producerea unor rezultate periculoase, ci mai este necesară o anumită implicare a proceselor intelective individuale.

Caracteristic culpei sub aspectul procesului de cunoaştere este incompleta cunoaştere a realităţii de către subiect.

Sub aspect obiectiv, culpa presupune încălcarea de către agent a obligaţiilor de diligenţă care îi reveneau în raport cu activitatea desfăşurată şi pe care trebuia să le prevadă.

Aceste îndatoriri se evaluează ţinându-se seama de obligaţiile care ar fi revenit persoanelor chibzuite şi prevăzătoare din aceeaşi categorie din care face parte şi agentul.

Dacă pe baza examenului obiectiv al culpei ar rezulta că agentul nu trebuia să respecte obligaţiile legate de activitatea desfăşurată pe care nu era dator să le prevadă, va interveni cauza de impunitate a cazului fortuit prev. de art.31 C.p., cauză de neimputabilitate.

Din punct de vedere subiectiv, culpa se evaluează în concret, în raport cu capacitatea reală a subiectului de a prevedea rezultatul în situaţia respectivă, ţinând seama de particularităţile fizice şi psihice, intelectuale, de experienţa de viaţă şi pregătirea făptuitorului.

Prevederea rezultatului conţine în ea şi posibilitatea prevederii legăturii cauzale între acţiune şi rezultat.

În ştiinţa dreptului penal român şi în legislaţia penală română, vinovăţia este înţeleasă şi reglementată pornindu-se de la toate fenomenele şi procesele psihice care preced şi însoţesc realizarea actului de conduită şi alcătuiesc latura internă, psihică a acestuia.

Nu toate aceste fenomene şi procese au egală importanţă.

Este în genere admis că pentru latura subiectivă a actului de conduită a omului este caracterizantă şi totodată determinantă acţiunea a doi factori inerenţi vieţii psihice a persoanei: conştiinţa sau factorul intelectiv şi voinţa sau factorul volitiv.

Există culpă ca formă a vinovăţiei atunci când făptuitorul, săvârşind o faptă care prezintă pericol social, a prevăzut rezultatul socialmente periculos al faptei sale, dar nu a urmărit şi nu a acceptat eventualitatea producerii lui, însă a acţionat socotind fără temei că acel rezultat nu se va produce sau nu a prevăzut rezultatul deşi trebuia şi putea să-l prevadă.

Din această definiţie rezultă că şi culpa prezintă, la rândul ei, două modalităţi importante: culpa cu prevedere( uşurinţa) şi culpa simplă (greşeala).

Culpa cu prevedere (uşurinţă, temeritate) există când făptuitorul a prevăzut rezultatul posibil al faptei sale, nu a acceptat însă acest rezultat, ci a sperat în mod uşuratic că nu se va produce.

Culpa simplă (greşeala) există atunci când făptuitorul nu a prevăzut rezultatul faptei sale, deşi trebuia şi putea să-l prevadă.

Ceea ce caracterizează culpa simplă este neprevederea de către făptuitor a rezultatului socialmente periculos al faptei sale, în condiţiile în care el avea datoria de a proceda cu toată atenţia şi diligenta pentru a prevedea acest rezultat şi totodată avea posibilitatea să-l prevadă, în condiţiile concrete în care a săvârşit acţiunea sau omisiunea sa.

Pentru stabilirea vinovăţiei în forma culpei simple se folosesc două criterii: un criteriu obiectiv prin a cărui utilizare se urmăreşte să se stabilească dacă făptuitorul trebuia să prevadă rezultatul socialmente periculos şi un criteriu subiectiv, prin care se urmăreşte să se verifice dacă făptuitorul, care trebuia să prevadă rezultatul faptei sale, a avut în fapt posibilitatea să prevadă acest rezultat, dacă putea să-l prevadă în momentul săvârşirii faptei.

Criteriul obiectiv constă în verificarea împrejurărilor de fapt în care a avut loc actul de conduită, pentru a stabili dacă orice om din categoria din care face parte şi făptuitorul, ca nivel de pregătire şi experienţă de viaţă, trebuia să prevadă rezultatul acţiunii sau inacţiuni sale.

Dacă rezultatul este negativ, în sensul că nimeni nu ar fi putut să prevadă rezultatul în condiţiile date şi deci nici făptuitorul nu putea fi ţinut să-l prevadă, nu va exista vinovăţie, ci caz fortuit.

Dacă însă rezultatul este pozitiv, în sensul că făptuitorul trebuia să prevadă rezultatul socialmente periculos, fiindcă oricine, în situaţia lui, era dator, potrivit experienţei comune, să-l prevadă, pentru dovedirea culpei se trece la folosirea criteriului subiectiv.

Criteriul subiectiv constă din verificarea existenţei posibilităţii reale, subiective a făptuitorului, în momentul şi în condiţiile săvârşirii faptei, de a prevedea rezultatul. în acest scop se ţine seama de toate particularităţile psihofizice, intelectuale, de experienţa de viaţă şi de pregătirea făptuitorului, raportate la momentul şi împrejurările concrete ale săvârşirii faptei.

Dacă se constată că făptuitorul putea să prevadă rezultatul (situaţie obişnuită), există vinovăţie sub forma culpei simple.

Dacă, dimpotrivă, se constată că făptuitorul nu putea, în limitele posibilităţilor sale, să prevadă rezultatul, oricâtă diligentă ar fi depus, nu va exista vinovăţie nici sub forma culpei simple; şi aceasta nu datorită faptului că rezultatul ar fi fost imprevizibil, ca în cazul fortuit, ci datorită imposibilităţii subiective a făptuitorului de a-l prevedea (situaţia excepţională).

Deşi constă din atitudinea psihică a persoanei şi se manifestă prin anumite procese psihice, vinovăţia are o existenţă obiectivă, ea poate fi şi trebuie să fie constatată şi dovedită pentru a stabili existenţa infracţiunii.

Proba vinovăţiei, în oricare dintre formele şi modalităţile acesteia, este posibilă deoarece atitudinea psihică a persoanei se exteriorizează prin conduita sa, prin fapta săvârşită, prin modul şi mijloacele de săvârşire, prin conduita făptuitorului anterior, concomitent sau posterior săvârşirii faptei.

De aceea, pentru stabilirea vinovăţiei este necesară cunoaşterea exactă a tuturor datelor şi împrejurărilor de fapt ale săvârşirii acţiunii sau inacţiunii.

Trebuie menţionat, de asemenea, că, spre deosebire de pericolul social, care constituie o trăsătură esenţială a infracţiunii, fără să apară şi ca element constitutiv în conţinutul diferitelor infracţiuni, vinovăţia apare şi ca element subiectiv al infracţiunii şi de aceea ea trebuie să fie dovedită pentru încadrarea corectă a faptei în textul de lege care o prevede şi o sancţionează.

Raportând consideraţiile de ordin teoretic, astfel cum au fost expuse mai, la cauza penală dedusă judecăţii, instanţa reţine că la data de de 22.09.2017, în jurul orei 20.30, inculpatul .. a condus autoturismul marca Audi Q7, cu numărul de înmatriculare .., pe DN 55, din direcția orașului .. spre municipiul .., jud. .

În timp ce se deplasa pe raza localității .., în zona km 24+165 m, inculpatul a lovit cu autoturismul pe victima .., care se afla pe partea stângă a DN 55, conform direcției de mers către Craiova și care s-a angajat în traversarea drumului public, fără să se asigure, intrând astfel în culoarul de trecere al autoturismului.

Conform raportului de expertiză medico-legală-necropsie nr. ... din 27.08.2019 întocmit de IML .. (f.41-42 d.u.p.), moartea numitei .., în vârstă de 82 ani, a fost violentă, s-a datorat hemoragiei și dilacerării meningo-cerebrale, urmare a unui TCF cu fracturi multiple ale bolții, bazei și masivului facial produs în cadrul unui politraumatism (TCFV, toracic, membre).

Potrivit aceluiași raport de expertiză, leziunile traumatice cu caracter vital s-au putut produce prin lovire cu și de corpuri dure și compresiune (călcare) în condițiile accidentului de circulație suferit, iar între leziuni și deces există legătură de cauzalitate directă necondiționată.

S-a mai conchis în sensul că sângele recoltat la autopsie nu conținea alcool, iar moartea poate data din 22.09.2017.

În cursul urmăririi penale a fost efectuată cercetare la fața locului, fiind întocmite procesul-verbal, schița accidentului și planșa fotografică din 22.09.2017 (f.16-20, 21-30, 31 d.u.p.).

Potrivit procesului-verbal de cercetare la fața locului, pe partea carosabilă a DN 55 nu exista marcaj longitudinal axial de separare a sensurilor de circulație și nici alte marcaje rutiere, drumul aflându-se într-un proces de modernizare, ocazie cu care pe acest drum a fost aplicat strat nou de asfalt.

S-a mai reținut faptul că, în locul producerii accidentului, drumul este în aliniament, fără declivități în pantă sau rampă, partea carosabilă era uscată, iar vizibilitatea era corespunzătoare, precum și faptul că iluminatul public în această zona era asigurat parțial, pe partea dreaptă având în vedere direcția de deplasare spre .., în ambele colțuri ale intersecției cu drumul ce realizează accesul la stațiunea .. aflându-se stâlpi de iluminat, însă lumina era de slabă intensitate.

Conform aceluiași proces-verbal, în locul în care s-a produs accidentul nu era amenajată trecere pentru pietoni, iar o astfel de trecere pentru pietoni se afla amplasată în zona km 24+300, fiind semnalizată cu indicatoarele rutiere specifice, pe ambele părți ale drumului.

Ulterior accidentului rutier, inculpatul a fost testat cu aparatul etilotest marca Drager, rezultatul testului nr. .. din 22.09.2017, ora 21.26, fiind de 0,00 mg/l alcool pur în aerul expirat (f.38 d.u.p.).

Conform raportului de expertiză criminalistică nr. 114 din 03.12.2021 întocmit de Laboratorul Interjudețean de Expertize Criminalistice ... (f.97-104 d.u.p.):

- la locul producerii evenimentului rutier nu au fost identificate urme de frânare-derapare;

- segmentul de drum pe care a avut loc evenimentul rutier este în aliniament, fără declivități, circulația fiind organizată pe câte o bandă pentru fiecare sens de deplasare, fără marcaj longitudinal vizibil (drum în reabilitare);

- în momentul producerii evenimentului rutier, partea carosabilă era uscată, vizibilitatea fiind specifică desfășurării traficului rutier pe timp de noapte, cu iluminat public parțial în funcțiune;

- locul impactului, apreciat prin raportare la poziția primelor urme și mijloace materiale de probă (poziția de repaus a baticului victimei și punctul de incipiență al suprafeței de lichid) s-a putut situa, în plan longitudinal al drumului, la circa 36 m față de reperul fix, raportat la sensul de deplasare al autoturismului, iar în plan transversal la circa 5 m față de marginea din stânga a drumului;

- în condițiile în care la locul faptei nu au fost relevate urme de frânare-derapare imprimate de către roțile autoturismului, viteza sa inițială de deplasare nu poate fi apreciată orientativ, pe cale analitică, dar este posibil ca aceasta să fi fost egală cu viteza de impact;

- viteza de impact a autoturismului a fost situată în jurul valorii de 54 km/h;

- având în vedere poziționarea locului impactului în plan transversal al drumului, la circa 5 m de marginea din stânga a carosabilului, raportat la sensul de deplasare al autoturismului, distanța parcursă de pieton de la momentul apariției stării de pericol la impact era de circa 3 m;

- spațiul parcurs de autoturism de la momentul apariției stării de pericol iminent la impact a fost de circa 38 m, iar spațiul total teoretic necesar pentru oprirea autovehiculului de la viteza de 54 km/h este de circa 30 m;

- inculpatul putea evita producerea evenimentului rutier prin frânarea autoturismului, întrucât spațiul teoretic necesar pentru oprirea autoturismului este mai mic decât spațiul avut la dispoziție de la momentul apariției stării de pericol la impact;

- victima putea preveni accidentarea sa, dacă se angaja în traversarea străzii, prin loc permis, după o temeinică asigurare;

- cauza producerii accidentului rutier a reprezentat-o atât traversarea pietonului prin loc nepermis și fără o temeinică asigurare, cât și neacționarea sistemului de frânare al autovehiculului încă din momentul declanșării stării de pericol iminent de către inculpat;

Conform suplimentului nr. ../14.03.2023 la raportul de expertiză criminalistică întocmit de Laboratorul Interjudețean de Expertize Criminalistice ... (f.105-107 d.u.p.), distanța de proiectare a pietonului, apreciată pe schița la scară a evenimentului rutier, prin raportare la locul impactului și poziția de repaus a victimei, a fost de circa 7 m.

S-a mai arătat că, în ipoteza în care din sens opus s-ar fi deplasat un autovehicul care să afecteze câmpul vizual al conducătorului auto, acesta avea obligația reducerii vitezei în vederea adaptării sale la condiția de drum (lipsa acuității vizuale).

Potrivit suplimentului la raportul de expertiză, starea de pericol iminent, având în vedere că pietonul nu se deplasa în plan longitudinal al drumului, în același sens cu autovehiculul (ori în sens contrar, dar pe aceeași direcție), ci pe o direcție transversală, relativ la cea a autovehiculului, nu poate fi asimilată cu distanța de vizibilitate frontală, ci cu momentul la care pietonul, aflat în traversare, s-a aflat la jumătatea sensului opus de deplasare, adică la circa 3 metri de locul impactului, moment la care având în vedere timpul de reacţie, procesul de lovire devenea ireversibil.

În acelaşi supliment la raport, expertul a apreciat că pietonul era vizibil pentru conducătorul auto la momentul apariţiei stării de pericol iminent.

S-a mai reținut în cuprinsul suplimentului la raportul de expertiză criminalistică faptul că, din datele oferite de literatura de specialitate și producătorul autovehiculului, distanța de vizibilitate frontală minimă (min. 5 lux), asigurată de lumina de întâlnire a farurilor Audi Q7, este de minim 41 m; în speță, la locul producerii evenimentului rutier, vizibilitatea era asigurată și de iluminatul stradal în funcțiune (chiar slab), fapt susținut de fotografiile judiciare operative, astfel că pietonul a putut fi vizibil pentru conducătorul auto la momentul de referință.

Având în vedere menţiunile din cuprinsul raportului de expertiză (fila 102 dup) în sensul că viteza de deplasare s-a situat între 50 şi 54 km/h, instanţa de control a dispus audierea doamnei expert pentru lămurirea acestui aspect.

Fiind audiată în apel, dna. expert .. a precizat că valoarea vitezei de impact se putea încadra, conform calculelor efectuate prin metode diferite de determinare, în intervalul 50-54 km/h, putând fi şi de 50 km/h.

În contextul lămuririlor din apel, Curtea constată că există un dubiu ce profită inculpatului cu privire la viteza de deplasare – care a fost apreciată a fi aceeaşi cu viteza de impact – astfel că va reţine în beneficiul acestuia că viteza a fost de 50 km/h, situându-se astfel în limita legală permisă pe sectorul de drum.

Pentru asigurarea respectării prezumţiei de nevinovăţie, legiuitorul a instituit standardul probei mai presus de orice dubiu rezonabil, menit să limiteze principiul liberei aprecieri a probelor şi să ofere o protecţie efectivă acuzatului.

Art. 103 alin. (2) din C. proc. pen. stabileşte că, în luarea deciziei asupra existenţei infracţiunii şi a vinovăţiei inculpatului, instanţa hotărăşte motivat, cu trimitere la toate probele evaluate, iar condamnarea se dispune doar atunci când judecătorul are convingerea că acuzaţia a fost dovedită dincolo de orice îndoială rezonabilă.

În mod similar, art. 396 alin. (2) din C. proc. pen. prevede că instanţa poate pronunţa condamnarea în situaţia în care constată, dincolo de orice îndoială rezonabilă, din toate probatoriile administrate în cauză, că fapta există, constituie infracţiune şi a fost săvârşită de inculpat.

Dacă în urma demersului de interpretare şi apreciere a probelor administrate, subzistă o îndoială cu privire la vreunul din elementele necesare tragerii la răspundere penală a persoanei cercetate, prezumţia de nevinovăţie nu este înlăturată, iar dubiul existent va profita acuzatului, urmând a fi valorificat în favoarea sa.

In dubio pro reo presupune că orice îndoială se interpretează în favoarea suspectului sau inculpatului.

Verificând dacă probele administrate în cauză sunt apte să atingă standardul de probă „dincolo de orice îndoială rezonabilă” necesar pentru condamnarea inculpatului, Curtea reţine că există dubii care profită inculpatului, astfel încât nu se poate dispune condamnarea acestuia.

Curtea constată că în defavoarea inculpatului s-a reţinut de către prima instanţă că ar fi încălcat dispozițiile legale prev. de art. 35 alin. 1 din O.U.G. nr. 195/2002 („Participanții la trafic trebuie să aibă un comportament care să nu afecteze fluența și siguranța circulației, să nu pună în pericol viața sau integritatea corporală a persoanelor și să nu aducă prejudicii proprietății publice ori private”), art. 48 din O.U.G. nr. 195/2002 („Conducătorul de vehicul trebuie să respecte regimul legal de viteză și să o adapteze în funcție de condițiile de drum, astfel încât să poată efectua orice manevră în condiții de siguranță”), art. 49 alin. 1 din O.U.G. nr. 195/2002 („limita maximă de viteză în localităţi este de 50 km/h”), iar în rechizitoriu procurorul a reţinut că „nu a supravegheat cu atenţie calea de rulare”.

Constatând că anterior s-a stabilit că inculpatul a respectat regimul legal de viteză, instanţa de apel va analiza numai ultima teză a art. 48.

În lipsa unei baze legale care să reglementeze întinderea concretă a obligaţiei de adaptare a vitezei de circulaţie a unui conducător auto, instanţa va proceda la analizarea concretă, în fiecare caz în parte, luând în considerare toate împrejurările de loc şi timp ce circumstanţiază evenimentul rutier.

Dispoziţiile legale în materia circulaţiei pe drumurile publice nu prevăd limitele minime şi maxime ale obligaţiei de adaptare a vitezei la condiţiile de trafic, de aceea trebuie verificată şi evaluată îndatorirea conducătorului auto în fiecare caz concret, prin raportare la toate elementele ce particularizează evenimentul.

În acord cu apărarea, Curtea reţine că verificarea măsurii de îndeplinire a obligaţiei conducătorului auto de adaptare a vitezei la condiţiile de drum nu poate avea loc prin raportare exclusiv la rezultatul produs, la urmarea imediată, întrucât în caz contrar s-ar determina instituirea unei prezumţii de culpă în sarcina fiecărui conducător auto bazată pe rezultatul socialmente periculos intervenit.

Nu aceasta a fost intenţia legiuitorului şi nu există probe în susţinerea unui astfel de interpretări legale care ar tinde la o absolutizare a elementului subiectiv specific unei fapte concrete.

Stabilirea vinovăţiei unei persoane prin luarea în considerare numai a urmării imediate a faptei concrete, urmare socialmente periculoasă (decesul unei persoane, în acest caz) fără cercetarea si stabilirea a temeiului de drept a unei obligaţii concrete, determinate, care să fie încălcată prin executarea acţiunii sau inacţiunii, si numai prin deducerea unei atitudini psihice neconforme a agentului, ca urmare a producerii rezultatului socialmente periculos – ar echivala cu instituirea unei răspunderi penale obiective bazată pe faptă, incompatibila cu principiul personalităţii raspunderii penale si a principiului legalităţii incriminării.

Nu ar prezenta relevanţă penală atitudinea subiectivă a autorului.

S-ar contraveni prevederilor art.15 C.p., care reglementează vinovăţia ca element constitutiv al infracţiunii, intrând în conţinutul trăsăturii esenţiale a tipicităţii faptei – tipicitate obiectivă şi subiectivă.

Coordonatele unei conduite profesionale preventive sunt: comportamentul rutier al participanţilor la trafic care asigură evitarea producerii unui accident, prin anticiparea situaţiilor care pot genera accidente, prin evitarea acţiunilor incorecte ale partenerilor de trafic şi de adaptare a modului de deplasare la condiţiile atmosferice, de vizibilitate, de drum şi de intensitate a fluxului de vehicule.

Curtea reţine că nu exista probe care să susţină lipsa de vigilenta, respectiv diligenţă, în condiţiile in care nu există probe că ar fi depăşit limita de viteză de 50 km/ora, nu există probe din care să rezulte că victima ar fi fost vizibilă înainte de apariţia stării de pericol iminent.

Dimpotrivă, accidentul s-a produs în condiţii de noapte, iluminatul stradal fiind unul de slabă calitate şi asigurat exclusiv pe partea dreaptă a drumului, victima purta haine închise la culoare, iar anterior impactului s-a aflat pe sensul opus de deplasare, angajându-se în traversare neregulamentară transversal, pe un sector de drum aflat în modernizare, fără marcaje rutiere, astfel că inculpatul nu trebuia şi nu putea să prevadă eventualitatea unei asemenea traversări şi posibilitatea producerii unui accident.

Concluziile expertizei în sensul că de la momentul sesizării stării de pericol exista un spaţiu suficient de frânare, astfel încât accidentul putea fi evitat de inculpat au forţă probatorie numai raportat la ansamblul probelor pe baza cărora se stabileşte dacă inculpatul a sesizat efectiv starea de pericol, astfel încât să poată acţiona în consecinţă.

Or, prin suplimentul la raportul de expertiză s-a stabilit că starea de pericol iminent, având în vedere că pietonul nu se deplasa în plan longitudinal al drumului, în același sens cu autovehiculul (ori în sens contrar, dar pe aceeași direcție), ci pe o direcție transversală, relativ la cea a autovehiculului, nu poate fi asimilată cu distanța de vizibilitate frontală, ci cu momentul la care pietonul, aflat în traversare, s-a aflat la jumătatea sensului opus de deplasare, adică la circa 3 metri de locul impactului, moment la care având în vedere timpul de reacţie, procesul de lovire devenea ireversibil.

În situaţia probatorie din prezenta cauză caracterizată prin - condiţii de noapte, iluminat stradal de slabă calitate, victima purta haine închise la culoare, iar anterior impactului s-a aflat pe sensul opus de deplasare, angajându-se în traversare neregulamentară pe un sector de drum aflat în modernizare, fără marcaje rutiere – Curtea nu îşi poate forma convingerea dincolo de orice îndoială rezonabilă că inculpatul a sesizat starea de pericol anterior intervenirii stării de iminență, astfel încât să fie activate obligaţiile de diligenţă imputate de prima instanţă.

Chiar şi în ipoteza în care inculpatul ar fi sesizat prezenţa pietonului pe sensul opus de mers, anterior angajării în traversare, nu operează obligaţia prev. de art. 48 din OUG nr. 195/2002 de a adapta viteza, respectiv de a o reduce, întrucât dată fiind prezenţa pietonului pe sensul opus de mers, în lipsa oricărui marcaj sau indicator ce permite traversarea, nu i se poate impune o obligaţie generală, automată, de a anticipa intenţia pietonului de a traversa, astfel încât existenţa spaţiului pentru frânare stabilită prin raportul de expertiză este oricum irelevantă din punctul de vedere al culpei penale.

Aceste obligaţii de diligenţă, de vigilenţă impuse de legislaţia rutieră nu trebuie duse la absurd, astfel încât să fie interpretate în sensul instituirii răspunderii penale indiferent de acţiunile sau inacţiunile celorlalţi participanţi la trafic şi în funcţie de posibilitatea de prevedere concretă şi de anticipare uman posibilă.

Pe de altă parte, conform disp. art. 72 alin. 5 din OUG nr. 195/2002, pietonii surprinşi şi accidentaţi ca urmare a traversării prin locuri nepermise, la culoarea roşie a semaforului destinat acestora, sau a nerespectării altor obligaţii stabilite de normele rutiere poartă întreaga răspundere a accidentării lor, în condiţiile în care conducătorul vehiculului respectiv a respectat prevederile legale privind circulaţia prin acel sector.

Întrucât nu se poate stabili probatoriu că inculpatul a încălcat vreo prevedere legală privind circulaţia pe acel sector de drum, nici nu se poate stabili vinovăţia acestuia, nici măcar sub forma culpei simple, se va dispune soluţia achitării.

În concordanţă cu soluţia achitării, vor fi respinse acţiunile civile, astfel că devine inutilă analiza motivelor de apel formulate de părţile civile şi de partea responsabilă civilmente, apelul acestei din urmă părţi urmând a fi admis pentru alte motive decât cele expuse.

Prin prisma considerentelor de mai sus, în baza art. 421 pct. 1 lit. b C.p.p., se vor respinge apelurile declarate de părţile civile ...şi ..., ca nefondate.

În baza art. 421 pct. 2 lit. a C.p.p., se vor admite admite apelurile declarate de inculpatul ...(fost ..) .. şi partea responsabilă civilmente Societatea de Asigurare Reasigurare ...SA, prin lichidator judiciar .. – Filiala .., împotriva sentinţei penale nr.2223 din 26 iulie 2024 pronunţată de Judecătoria Craiova, în dosarul nr.....

Va fi desfiinţată în parte sentinţa penală apelată şi rejudecând,

În baza art. 396 alin. 5 C.p.p. rap. la art. 16 alin. 1 lit. b teza a II-a C.p.p., va fi achitat inculpatul .., sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ucidere din culpă prev. de art. 192 alin. 2 C.p.

În baza art. 397 C.p.p., se vor respinge acţiunile civile formulate de părţile civile ...şi ..., ca neîntemeiate.

Cheltuielile judiciare din cursul urmăririi penale şi judecăţii în primă instanţă vor rămâne în sarcina statului.

Vor fi menţinute restul dispoziţiilor sentinţei penale apelate care nu contravin prezentei decizii.

Vor fi obligate apelantele părţi civile ...şi ...la plata sumei de 100 lei fiecare cu titlu de cheltuieli judiciare efectuate de stat în apel.

Restul cheltuielilor judiciare din apel vor rămâne în sarcina statului, inclusiv onorariul parţial al apărătorului din oficiu în cuantum de 400 lei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

D E C I D E

În baza art. 421 pct. 1 lit. b C.p.p., respinge apelurile declarate de părţile civile ..., domiciliată în .., str. .., nr. ., bl. ., sc. ., et. ., ap. ., jud.., cu domiciliul procesual ales la Cabinet Av. .. – în mun. .., str. .., nr. ., jud. .. şi .., domiciliat în .., str. .., nr. ., bl. ., sc. ., et. ., ap. ., jud. ., cu domiciliul procesual ales la Cabinet Av. .. – în mun. .., str. .., nr. .., jud. .., ca nefondate.

În baza art. 421 pct. 2 lit. a C.p.p., admite apelurile declarate de inculpatul .. (fost ..) .., fiul lui .. și .., născut la data de .., în orașul .., jud. .., cu domiciliul în loc. .., str. .., nr. ., jud. ., CNP .., şi partea responsabilă civilmente Societatea de Asigurare Reasigurare ...SA cu sediul în .., str. .., nr. .., et. ., Sector ., înregistrată în Registrul Comerțului sub nr. ..., CUI ..) - prin lichidator judiciar .. – Filiala .. (cu sediul în .., .., nr. ., et ., jud. ..), împotriva sentinţei penale nr.2223 din 26 iulie 2024 pronunţată de Judecătoria Craiova, în dosarul nr.....

Desființează în parte sentinţa penală apelată şi rejudecând,

În baza art. 396 alin. 5 C.p.p. rap. la art. 16 alin. 1 lit. b teza a II-a C.p.p., achită pe inculpatul ..., sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ucidere din culpă prev. de art. 192 alin. 2 C.p.

În baza art. 397 C.p.p., respinge acţiunile civile formulate de părţile civile ...şi .., ca neîntemeiate.

Cheltuielile judiciare din cursul urmăririi penale şi judecăţii în primă instanţă rămân în sarcina statului.

Menţine restul dispoziţiilor sentinţei penale apelate care nu contravin prezentei decizii.

Obligă apelantele părţi civile ...şi ...la plata sumei de 100 lei fiecare cu titlu de cheltuieli judiciare efectuate de stat în apel.

Restul cheltuielilor judiciare din apel rămân în sarcina statului, inclusiv onorariul parţial al apărătorului din oficiu în cuantum de 400 lei.

Definitivă.

Pronunţată azi, 31 ianuarie 2025 prin punerea acesteia la dispoziţia părţilor şi a procurorului, prin mijlocirea grefei instanţei.

Preşedinte, Judecător,

.................. .....................................

Grefier,

.........