Decizie nr. 2 din 13.01.2025

Stabilirea momentului obiectiv de la care începe să curgă termenul de prescripţie extinctivă se întemeiază pe ideea culpei prezumate a celui păgubit de a nu fi depus toate diligenţele necesare pentru descoperirea pagubei şi recuperarea acesteia, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine că, sub aspectul curgerii prescripţiei extinctive, nu are relevanţă constatarea făcută şi adusă la cunoştinţă de organul de control al Curţii de Conturi sau de un alt organ cu atribuţii de control, care este un terţ faţă de raporturile de muncă ce s-au derulat între angajator şi angajat şi ale cărui observaţii nu dau naştere unui drept substanţial, de care să se prevaleze angajatorul, ci derivă din interpretarea conduitei acestuia, prin raportare la obligaţiile stabilite în sarcina sa în materie de salarizare şi gestionare a resurselor bugetare, în condiţiile în care, de fapt, organul de control, dacă apreciază că nu au fost respectate dispoziţiile legale, procedează la un control de legalitate.

Art. 16 din Decretul nr. 167/1958 prevăd expres şi imperativ că: "Prescripţia se întrerupe: a) prin recunoaşterea dreptului a cărui acţiune se prescrie, făcută de cel în folosul căruia curge prescripţia; b) prin introducerea unei cereri de chemare în judecată ori de arbitrare, chiar dacă cererea a fost introdusă la o instanţă judecătorească, ori la un organ de arbitraj, necompetent; c) printr-un act începător de executare.

Prescripţia nu este întreruptă, dacă s-a pronunţat încetarea procesului, dacă cererea de chemare în judecată sau executare a fost respinsă, anulată sau dacă s-a perimat, ori dacă cel care a făcut-o a renunţat la ea."

Cum actul de control al Curţii de Conturi sau al unui alt organ cu atribuţii de control nu se încadrează în cele trei cazuri expres reglementate de lege, acesta nu poate marca începutul unui (nou) termen de prescripţie.

Din această perspectivă, a susţine că momentul curgerii termenului de prescripţie este cel al datei la care a fost emis actul de control de către Curtea de Conturi sau de un alt organ cu atribuţii de control ar însemna a se lăsa lipsită de eficienţă însăşi instituţia prescripţiei, care sancţionează pasivitatea în exerciţiul dreptului subiectiv, o pasivitate care nu poate fi justificată de entitatea controlată pe necunoaşterea şi neaplicarea dispoziţiilor legale.

Prin sentinţa nr. ..... din 24.05.2024, pronunţată de Tribunalul ....., s-a admis excepţia prescripţiei dreptului material la acțiune invocată de către pârâta ......

S-a respins acţiunea ca prescrisă formulată de reclamant COMPANIA NAŢIONALĂ .....SA (..... SA) prin DIRECȚIA REGIONALĂ DRUMURI SI PODURI ..... , în contradictoriu cu pârâtul SINDICATUL DRUMARILOR .... PENTRU ......

Pentru a se pronunţa astfel, Tribunalul a reţinut următoarele:

În fapt, pârâta este angajat al societății reclamante, în functia de controlor trafic la ACI ......

Invocând considerente din Raportul de control nr. 25943 din 17.03.2023 emis de Curtea de Conturi în urma acţiunii de control desfăşurată la .....

S.A, reclamanta a solicitat obligarea pârâtului, în temeiul art. 254 alin. (1) din Codul muncii, la plata sumei de 1.000 Euro, reprezentând tarif pentru lipsa autorizaţiei de acces la reteaua de drumuri din România, ce ar fi trebuit încasată de pârât în data de 10.02.2018, când autovehiculul cu numărul de înmatriculare ....., țara de înmatriculare a vehiculului fiind BELARUS, ce a ieşit prin ACI ......

Potrivit art. 2.517 alin. (1) din Codul civil, „Termenul prescripţiei este de 3 ani, dacă legea nu prevede un alt termen.”, iar acesta începe să curgă, conform art. 2.523 Cod civil, „de la data când titularul dreptului la acţiune a cunoscut sau, după împrejurări, trebuia să cunoască naşterea lui”.

De asemenea, conform art.268 alin.(1) lit.c) din Codul Muncii, „Cererile în vederea soluţionării unui conflict de muncă pot fi formulate: în termen de 3 ani de la data naşterii dreptului la acţiune (…) în cazul răspunderii patrimoniale a salariaţilor faţă de angajator”, iar conform art. 211 lit. c) din Legea nr. 62/2011, „Cererile pot fi formulate de cei ale căror drepturi au fost încălcate după cum urmează: plata despăgubirilor pentru pagubele cauzate şi restituirea unor sume care au format obiectul unor plăţi nedatorate pot fi cerute în termen de 3 ani de la data producerii pagubei”.

Aplicând dispoziţiile citate la situaţia de fapt, instanţa a constatat că termenul de prescripţie de 3 ani a început să curgă de la data săvârşirii presupusei fapte ilicite - 10.02.2018, când s-ar fi produs în patrimoniul reclamantei prejudiciul pretins de neîncasarea tarifului de câte 1.000 Euro pentru autovehiculul cu numărul de înmatriculare ......

Tribunalul a reţinut că paguba constatată, preexistentă raportului Curţii de Conturi sau al unui alt organ cu atribuţii de control, trebuia să fie cunoscută de către reclamanta angajatoare independent de constatările organului de control, cu atât mai mult cu cât procesul verbal și Decizia au fost efectuat în baza actelor aflate în posesia entităţii controlate.

Prin urmare, faptul că nu a fost constatată în termen legal paguba este rezultatul exclusiv al propriei culpe a reclamantei cu privire la modalitatea de gestionare a resurselor financiare ale entităţii controlate, care, potrivit legii, trebuia să declanşeze mecanisme interne în ceea ce priveşte controlul de gestiune financiară, precum controlul de legalitate, controlul financiar preventiv, controlul financiar intern sau auditul.

Constatările Curţii de Conturi sau ale unui alt organ cu atribuţii de control, precum şi măsurile dispuse în sarcina entităţii controlate sunt obligatorii exclusiv pentru aceasta din urmă, în condiţiile în care raportul de control constată doar producerea pagubei, fără să constituie, prin el însuşi, izvor al creanţei.

Izvorul obligaţiei debitoarei pârâte nu îl reprezintă actul de control al Curţii de Conturi sau al unui alt organ cu atribuţii de control, ci actul sau faptul juridic ce a generat paguba invocată.

Cum prescripţia extinctivă se raportează la dreptul de recuperare a pagubei şi la faptul sau actul generator al acestui drept, rezultă că invocarea actului de control al Curţii de Conturi sau al unui alt organ cu atribuţii de control este irelevantă, cu atât mai mult cu cât nu există nici o dispoziţie legală care să dispună explicit că acesta reprezintă punctul de plecare al cursului prescripţiei extinctive.

Prin urmare, pentru a se stabili momentul de început al termenului de prescripţie este necesară raportarea la dispoziţiile sus menţionate ale art. 2.523 din Codul civil, conform cărora: „prescripţia începe să curgă de la data când titularul dreptului la acţiune a cunoscut sau, după împrejurări, trebuia să cunoască naşterea lui.”

În acest sens, începutul cursului prescripţiei extinctive este marcat de două momente, şi anume: un moment subiectiv, cel al cunoaşterii tuturor elementelor cerute de lege, şi un moment obiectiv, acela la care angajatorul trebuia să cunoască paguba şi pe cel care răspunde de ea.

Stabilirea momentului obiectiv de la care începe să curgă prescripţia se întemeiază pe ideea culpei prezumate a celui păgubit de a nu fi depus toate diligenţele necesare pentru descoperirea pagubei şi recuperarea acesteia.

Cum prescripţia extinctivă se raportează la dreptul de recuperare a pagubei şi la faptul său actul generator al acestui drept, rezultă că invocarea actului de control al Curţii de Conturi sau al unui alt organ cu atribuţii de control este irelevantă, cu atât mai mult cu cât nu există nici o dispoziţie legală care să dispună explicit că acesta reprezintă punctul de plecare al cursului prescripţiei extinctive.

De asemenea, a considera că începutul cursului prescripţiei extinctive este condiţionat de existenţa unui control financiar, ar însemna a condiţiona acest moment al prescripţiei extinctive de un eveniment viitor şi incert sau nesigur

Instanţa a avut în vedere şi soluţia pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul pentru soluţionarea recursurilor în interesul legii, în Decizia nr. 19/2019, în sensul că actul de control efectuat de Curtea de Conturi sau de un alt organ cu atribuții de control, prin care s-a stabilit în sarcina angajatorului obligația de a acționa pentru recuperarea unui prejudiciu produs de un salariat ori rezultat în urma plății către acesta a unei sume de bani necuvenite, nu marchează începutul termenului de prescripție extinctivă a acțiunii pentru angajarea răspunderii patrimoniale a salariatului.

Totodată, tribunalul a reţinut că prin Decizia pronunţată în sesizarea privind dezlegarea unei chestiuni de drept nr. 39/2020, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 601 din 09 iulie 2020, prin care a reiterat jurisprudența anterior dezvoltată prin Decizia RIL nr. 19/2019, subliniind încă odată că cele statuate în cuprinsul Deciziei RIL nr. 19/2020 reprezintă soluții de principiu aplicabile în toate cazurile în care se ridică problematica referitoare la momentul de început al termenului de prescripție.

Pe cale de consecinţă, chiar având în vedere şi situaţia suspendării legale a cursului prescripţiei ca efect al instituirii pentru perioada 16 martie-14 mai 2020 a stării urgenţă pe teritoriul României, conform dispozițiilor art. 41 din Decretul nr. 195/2020 și art. 62 alin. (1) din Decretul nr. 240/2020, Tribunalul a constatat că introducerea acţiunii la data de 10.08.2023 pe rolul instanţei s-a realizat cu nerespectarea termenului de prescripţie de 3 ani, care s-a împlinit la data de 25.03.2021, fără a fi invocate sau dovedite alte cauze de întrerupere sau suspendare a cursului prescripţiei.

Pentru aceste motive, instanţa a admis exceptia prescriptiei dreptului material la actiune invocată de către pârâta ....., a respins ca prescrisă cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta COMPANIA NATIONALĂ .....SA prin DIRECŢIA REGIONALĂ DE DRUMURI ŞI PODURI ..... în contradictoriu cu aceasta.

Prin sentinţa nr.9 din 05.07.2024 s-a admis cererea de completare dispozitiv formulată de SINDICATUL DRUMARILOR .........

PENTRU ....., în contradictoriu cu COMPANIA NAŢIONALĂ DE ADMINISTRAREA INFRASTRUCTURII RUTIERE SA (.....

SA) prin DIRECȚIA REGIONALĂ DRUMURI SI PODURI ......

S-a dispus completarea dispozitivului sentinței civile nr....../24.05.2024, în sensul că a fost obligat reclamantul la plata către pârât a sumei de 2975 lei cheltuieli judiciare reprezentând contravaloarea onorariului de avocat conform facturii nr. 2380/20.09.2023 (f. 130).

Împotriva sentinţei a formulat apel reclamanta COMPANIA NAŢIONALĂ .....SA PRIN DIRECŢIA REGIONALĂ DE DRUMURI ŞI PODURI ....., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, având în vedere următoarele considerente:

Apelanta susţine faptul că, în od eronat instanţa de fond a admis excepția prescripţiei dreptului material la acţiune invocată de către pârâtă şi în consecinţă a respins acţiunea având în vedere faptul că- Potrivit art.2517 Cod civil” Termenul de prescripţie este de 3 ani, dacă legea nu prevede un alt termen”.

De asemenea potrivit art.2532 din Codul civil” Prescripţia nu începe să curgă, iar dacă a început să curgă, ea se suspendă: 10.În alte cazuri prevăzute de lege”.

Învederează instanţei de judecată, că în cauza de faţă sunt aplicabile dispoziţiile art. 9 alin.1 şi alin.2 şi art. 10 alin.1 şi 2 din OUG nr.94/2011 privind organizarea şi funcţionarea inspecţiei economico-financiare la operatorii economici.

Având în vedere prevederile OUG nr.94/2011, art. 10 alin.2 coroborat cu prevederile art. 2532 Cod civil, termenul de prescripţie a fost suspendat în perioada controlului efectuat de către auditorii Curţii de Conturi a României-Departamentul III, dreptul la acţiune s-a născut ca urmare a efectuării inspecţiei, astfel încât apreciază că nu este prescris.

Totodată menţionează faptul că termenul de prescripţie, invocat de către pârâtă, este un termen general care se aplică ori de câte ori nu există termene speciale de prescripţie prevăzute de lege.

Or, în speţa de faţă termenul de prescripţie este de 5 ani, care este un termen special care derogă de la reglementarea prevăzută de art.2517 Cod civil, fiind aplicabil în cazurile menţionate de lege.

În motivare, pe fondul cauzei a arătat că în anul 2023, echipa de control a Curții de Conturi a României - Departamentul III a efectuat în cadrul Companiei Naționale .....S.A. o acțiune având ca obiect „ Verificări cu privire la aspectele legate de gestionarea elementelor patrimoniale ale entității ......

S.A. „.

In urma acestui control, din analiza comparativa, pe baza de eșantion, a informațiilor cuprinse în bazele de date constituite la nivelul ...... privind cântăririle efectuate în perioada 2018 — 2021, taloanele emise din aplicația e-Tarifare şi rovinietele emise în aceeași perioada, echipa de control a constatat abateri/disfuncționalități privind controlul specific efectuat de ......

S.A. în punctele de trecere a frontierei de stat cu privire la verificarea şi vizarea documentelor care autorizează accesul la rețeaua de drumuri de interes național şi încasarea tarifelor suplimentare de acces, precum şi verificarea rovinietelor şi aplicarea sancțiunilor contravenționale.

Acestea s-au concretizat în nestabilirea şi neîncasarea în toate cazurile a tarifelor de acces la rețeaua de drumuri de interes național pentru vehiculele rutiere de transport marfa care au tranzitat punctele de trecere a frontierei de stat în perioada 2018- 2021, precum şi la neaplicarea amenzilor contravenționale pentru circulația fără rovinieta valabila.

Pentru abaterile constatate de la normele legale, echipa de auditori publici a stabilit printre recomandări şi extinderea verificărilor de către conducerea ......

S.A. asupra modului de înregistrare în aplicația e-Tarifare a vehiculelor nonUE care au tranzitat punctele de trecere a frontierei de stat în perioada 2018-2021, precum şi stabilirea întinderii prejudiciului determinat de neaplicarea tarifelor suplimentare de acces si/sau de utilizare a drumurilor de interes național şi recuperarea acestuia.

A învederat faptul ca activitatea de control a vehiculelor de marfa aflate în trafic internațional şi cea privind respectarea maselor şi dimensiunilor maxime admise este desfășurat de către ......

S.A. în punctele de trecere a frontierei de stat prin Agențiile de Control şi Încasare (A.C.I.) aflate în subordinea direcțiilor regionale de drumuri şi poduri (D.R.D.P.-uri) fiind reglementata prin OG nr. 43/1997 privind Regimul juridic al drumurilor republicata cu modificările şi completările ulterioare.

Activitatea specifica desfășurată în Agențiile de Control şi Încasare (A,C.I.) aflate în punctele de trecere a frontierei de stat consta în controlul vehiculelor aflate în trafic internațional, prin:

-verificarea şi vizarea documentelor care autorizează accesul la rețeaua de drumuri de interes național şi încasarea tarifelor suplimentare de acces, după caz;

-verificarea respectării maselor şi dimensiunilor maxime admise, prevăzute în Anexa 2 la OG nr. 43/1997 privind regimul juridic al drumurilor, prin cântărirea vehiculelor aflate în trafic internațional de marfa;

- emiterea Autorizatiei Speciale de Transport pentru vehiculele care sunt depistate cu depășiri ale maselor si/sau dimensiunilor maxime admise şi - încasarea tarifelor suplimentare de utilizare a drumurilor de interes național;

- verificare şi comercializarea rovinietelor în conformitate cu prevederile OG 15/2002.

Pentru a pune în aplicare recomandările stabilite de echipa de control a Curții de Conturi a României prin Raportul de Control nr. 25943/17.03.2023 Directorul General al ......

S.A. a aprobat Nota nr. 12/882/05.05.2023 - Privind prejudiciul constatat de echipa de audit a Curții de Conturi a României cu ocazia acțiunii de control desfășurată la ......

S.A., cu tema „Verificări cu privire la aspectele legate de gestionarea elementelor patrimoniale ale entității ......

S.A”.

Prin urmare, în urma verificărilor, s-a constatat ca salariata-pârâtă, în calitate de controlor trafic la A.C.I.-Porţine Fier I, conform fisei postului avea responsabilitatea de a verifica documentele de transport pentru autovehiculul cu număr de înmatriculare AI68774, iar în momentul când a constatat ca autovehiculul nu deținea autorizație de acces la rețeaua de drumuri din Romania, salariatul avea obligația de a incasa autorizația de acces la rețeaua de drumuri din Romania în cuantum de 1.000 euro.

Așa cum a mai precizat, controlul vehiculelor de marfa aflate în trafic internațional se desfășoară în punctele de trecere a frontierei de stat prin Agențiile de Control şi Încasare (A.C.I.) aflate în subordinea Direcțiilor Regionale de Drumuri şi Poduri (D.R.D.P.-uri).

În susținere, apelanta-reclamantă a enumerat prevederilor Fisei Postului pentru salariata-pârâtă în discuție.

A precizat faptul ca prin fapta sa, parata a încălcat Procedura de lucru în ACI PO-ACI.03 nr. 263/11.07.2018 - Revizia 1 şi nr. 435/19.05.2020 — Revizia 2 - obligațiile impuse prin Fisa de Post nr. 2182/28.01.2019, precum şi numeroase prevederi legale.

Potrivit dispozițiilor OMT nr. 980/2011 Norme Metodologice din 30.11.2011 privind aplicarea prevederilor referitoare la organizarea şi efectuarea transporturilor rutiere şi a activităților conexe acestora stabilite prin OG nr. 27/2011 privind transporturile rutiere, „Subsecțiunea 1” Efectuarea Transportului rutier contra cost de mărfuri:

”Art. 45 (1) în cazul transportului rutier internațional de mărfuri, efectuat pe teritoriul României de către un operator de transport rutier stabilit intr-un stat din afara Uniunii Europene, la bordul autovehiculului trebuie sa se afle în original autorizațiile de transport internațional având Romania ca tara de destinație, tranzit sau tara terta, în conformitate cu acordurile şi convențiile internaționale la care Romania este parte."

Potrivit procedurilor operaționale aprobate, sunt supuse controlului în ACI din punctele de trecere a frontierei toate vehiculele înmatriculate în state care nu sunt membre ale Uniunii Europene, cu masa totala maxima autorizata mai mare de 3,5 tone.

Verificarea şi vizarea documentului care autorizează accesul la rețeaua rutiera a vehiculelor transport marfa se realizează pe sensul de intrare/ieșire in/din Romania.

Documentul în baza căruia se permite accesul la rețeaua rutiera din Romania este necesar pentru vehiculele care efectuează transport rutier internațional de marfa cu MTMA >3,5 tone, daca acordurile bilaterale dintre Romania şi statul respectiv nu prevăd altfel.

In lipsa documentului care autorizează accesul la rețeaua rutiera din Romania, eliberat în funcție de tipul de trafic efectuat (direct, tranzit sau terta tara) în condițiile stabilite prin acordurile rutiere bilaterale, vehiculele înmatriculate în state nonUE supuse autorizării pentru circulația pe drumurile de interes național din Romania datorează tariful de autorizare acces la rețeaua dc drumuri de interes național, de 1000 de euro/cursa, prevăzut în Anexa nr. 2 la OMT nr. 1854/2017 şi respectiv nr. 2 la OMT nr. 1836/2018.

La Anexa nr. 2 la OMT nr. 1854/2017 şi respectiv nr. 2 la OMT nr. 1836/2018 -Partea 2: Modul de aplicare a tarilor, punctul B. „Tarifare pentru autorizare acces la rețeaua de drumuri de interes național” se prevede faptul ca:

„Tariful pentru autorizarea accesului la rețeaua rutiera se aplica în punctele de trecere a frontierei pe sensul (le intrare în Romania şi pe sensul de ieșire din Romania, pentru vehiculele rutiere de transport marfa sau persoane, înmatriculate în alte state, care sunt supuse autorizării potrivit acordurilor rutiere interguvernamentale, protocoalelor comisiilor mixte rutiere sau acordurilor internaționale la care Romania este parte şi nu prezinta documentul de acces Ia rețeaua rutiera corespunzător categoriei dc transport efectuate.

Documentul de acces la rețeaua rutiera din Romania nu trebuie prezentat daca transportul se încadrează în una dintre gratuitățile prevăzute prin acordurile rutiere interguvernamentale, protocoalele comisiilor mixte rutiere sau acordurile internaționale la care Romania este parte.

Tariful se achita la intrarea sau ieșirea din Romania, acolo unde se constata lipsa documentului de acces la rețeaua rutiera din Romania, pentru fiecare cursa efectuata pe teritoriul României.

O cursa efectuata pe teritoriul României reprezintă traseul parcurs de la intrarea în Romania pana la ieșirea din Romania sau având ca destinație o localitate din Romania ori traseul parcurs având ca origine o localitate din Romania pana la ieșirea din Romania.

Tariful achitat la intrarea în Romania rămâne valabil şi la ieșirea din Romania, indiferent de tipul de trafic efectuat.”

Totodată, apelanta-reclamantă a solicitat a se reține incidența în speţa dedusă judecății a art. 9 şi art. 12 din OG nr. 15/2002.

In urma verificărilor, s-a constatat ca salariata-pârâtă, în calitate de controlor trafic la A.C.I. - ....., avea conform fisei postului responsabilitatea de a verifica documentele de transport pentru autovehiculul cu număr de înmatriculare AI68774, tara de înmatriculare a vehiculului fiind Belarus, iar în momentul când a constatat ca autovehiculul nu deținea autorizație de acces la rețeaua de drumuri din Romania, salariatul avea obligatia de a incasa autorizatiei de acces la reteaua de drumuri din Romania în cuantum de 1.000 euro.

Având în vedere faptul ca salariata-pârâtă, în calitate de controlor trafic, nu a luat toate masurile legale ce se impun pentru sancționarea operatorului de trafic care a utilizat reteaua de drumuri naționale din Romania fără respectarea normelor legale, prin fapta sa, salariatul a încălcat Procedura de lucru în ACI PO-ACI. 03 nr.263/11.07.2018- Revizia l— şi nr. 435/19.05.2020 -Revizia 2 — (9.3.1., 9.3.2., 9.3.3., 10.1) obligațiile impuse prin Fisa de Post nr. 2171/28.01.2019. precum şi numeroase prevederi legale, conducând astfel la prejudicierea Statului Roman cu suma de 1.000 euro.

In ceea ce privește condiția ca fapta sa fie săvârșită în legătură cu munca sa, pentru stabilirea acestui criteriu al legăturii faptei cu munca salariatului, angajatorul a analizat obligațiile ce revin salariatului atât din conținutul contractului individual de munca, a regulamentului intern, fisei postului a salariatului, a contractului colectiv de munca dar și din normele specifice ce reglementează sectorul de activitate al salariatului.

A apreciat ca în cazul salariatei-pârâte sunt întrunite condițiile răspunderii patrimoniale prevăzute la art. 254 şi urm. din Codul Muncii precum şi art. 135 din C.C.M. al ...... S.A. nr. 155/31.05.2023.

Astfel, coroborat cu înscrisurile probatorii atașate la dosarul cauzei, a solicitat instanței admiterea apelului, anularea sentinţei şi reţinând cauza spre rejudecare, pe fondul cauzei admiterea cererii de chemare în judecata şi obligarea pârâtei la plata sumei de 1.000 euro, reprezentând contravaloare autorizație de acces la rețeaua de drumuri din Romania.

In drept, apelul s-a întemeiat pe dispozitiile art. 466-482 CPC.

In dovedirea susținerilor, a solicitat instanței de judecata proba cu înscrisuri şi orice alt mijloc de proba ce rezulta din dezbateri şi este util dezlegării prezentei cauze.

Intimatul pârât, deşi legal citat, nu a formulat întâmpinare. A depuse note de şedinţă.

Analizând actele şi lucrările dosarului, dispozițiile legale aplicabile în cauză, sentința primei instanţe şi motivele de apel, Curtea constată că apelul este nefondat, faţă de următoarele considerente:

Judecata în apel este una în care se realizează controlul judiciar al hotărârii pronunțate în primă instanță, limitele acestei judecăți fiind determinate, potrivit art. 477 alin. (1) şi art. 479 alin. (1) din Codul de procedură civilă, de criticile formulate de apelantă şi de eventuale motive de ordine publică invocate din oficiu.

În cauză, apelul va fi analizat în mod unitar, având in vedere criticile si argumentele aduse si raportat la obiectul spetei, răspunzându-se în mod unitar ținând seama de unicitatea problemei de drept ce se cere a fi dezlegată.

Prin cererea dedusă judecății în prezenta cauză, apelanta reclamantă a solicitat obligarea intimatei pârâte la plata sumei de 1.000 euro reprezentând contravaloare autorizație de acces la rețeaua de drumuri din România, sumă ce rezultă din Raportul de Control al Curţii de Conturi a României nr. 25943/17.03.2023, întocmit cu ocazia acțiunii: verificări cu privire la aspectele legate de gestionarea elementelor patrimoniale ale entității ......

S.A. » și din Nota CN.A.I.R.

S.A. - Direcția Venituri și încasări Comerciale – Serviciul A.C.I. nr. 12/882/05.05.2023, motivat de faptul că, în urma controlului, din analiza comparativă, pe bază de eșantion a informațiilor cuprinse în bazele de date constituite la nivel ..... privind cântăririle efectuate în perioada 2018- 2021, taloanele emise din aplicația e-tarifare și rovinietele emise în aceeași perioadă, s-au constatat abateri /disfuncționalități privind controlul specific efectuat de .....

SA în punctele de trecere a frontierei de stat cu privire la verificarea și vizarea documentelor care autorizează accesul la rețeaua de drumuri de interes național și încasarea tarifelor suplimentare de acces, precum și verificarea rovinietelor și aplicarea sancțiunilor contravenționale, concretizate în nestabilirea și neîncasarea în toate cazurile a tarifelor de acces la rețeaua de drumuri de interes național pentru vehiculele rutiere de transport marfă care au tranzitat punctele de trecere a frontierei de stat în perioada 2018 - 2021, precum și la neaplicarea amenzilor contravenționale pentru circulația fără rovinietă valabilă.

Examinând actele de procedură şi înscrisurile aflate la dosarul cauzei, pe fiecare în parte si pe toate în ansamblul lor, Curtea reține că susținerile apelantei privind aplicabilitatea în cauză a normelor prevăzute de art. 9 alin.1-2 si art.10 alin. 1-2 din O.U.G nr. 94/2011, sunt contrazise de prevederile O.U.G nr. 84/2003 pentru înființarea Companiei Naţionale .....- S.A. prin reorganizarea Regiei Autonome "Administraţia Naţională a Drumurilor din România coroborate cu dispozițiile art. 3 şi urm. din O.U.G nr. 94/2011 privind organizarea şi funcţionarea inspecţiei economico-financiare aprobată prin Legea nr. 107/2012, prin raportare la obiectul dedus judecății.

Astfel, dispozițiile de art. 9 alin.1-2 si art.10 alin. 1-2 din O.U.G nr. 94/2011,invocate de apelanta nu sunt incidente in prezenta speţă, acestea prevazand termene de prescripţie de 5 ani in privinta dreptului organului de inspecție eonomico-financiara de a stabili obligatii in sarcina operatorilor economici, acest termen neaplicându-se dreptului si obligatiei corelative a apelantei de a recupera prejudiciul in temeiul art.253 C. muncii.

Așa cum s-a reținut în precedent, apelanta reclamantă, prin prezentul demers judiciar a solicitat obligarea intimatei pârâte, în temeiul art. 254 alin. (1) din Codul muncii, la plata sumei de 1.000 Euro, reprezentând tarif pentru lipsa autorizației de acces la rețeaua de drumuri din România, ce ar fi trebuit încasat de intimată în data de 10.02.2018, când autovehiculul înmatriculat in BELARUS, sub nr. ....., a ieșit prin ACI ......

Așadar, în mod corect, prima instanța a aplicat dispozițiile art. 2.517 alin. (1) din Codul civil prin raportare la art. 268 alin. (1) lit. c) din Codul Muncii şi art. 211 lit. c) din Legea nr. 62/2011, prescripția extinctivă raportându-se la dreptul de recuperare a pagubei şi la faptul său actul generator al acestui drept.

Deci, invocarea actului de control al Curții de Conturi sau al unui alt organ cu atribuții de control este irelevantă, neexistând nicio dispoziție legală care să prevadă că actul de control ar reprezenta punctul de plecare al cursului prescripției extinctive.

În acest sens, a statuat Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul pentru soluționarea recursurilor în interesul legii prin Decizia nr. 19/2019, prin care a admis recursul în interesul legii formulat de Colegiul de conducere al Curţii de Apel Constanţa şi, în consecinţă, a stabilit că în interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 268 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 53/2003 privind Codul muncii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, raportat la art. 8 şi 12 din Decretul nr. 167/1958 privitor la prescripţia extinctivă, republicat, şi a dispoziţiilor art. 211 lit. c) din Legea dialogului social nr. 62/2011, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, respectiv a art. 2.526 din Codul civil, actul de control efectuat de Curtea de Conturi sau de un alt organ cu atribuţii de control, prin care s-a stabilit în sarcina angajatorului obligaţia de a acţiona pentru recuperarea unui prejudiciu produs de un salariat ori rezultat în urma plăţii către acesta a unei sume de bani necuvenite, nu marchează începutul termenului de prescripţie extinctivă a acţiunii pentru angajarea răspunderii patrimoniale a salariatului.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a retinut că problema de drept supusă dezlegării prin recursul în interesul legii formulat urmează a fi analizată din perspectiva dispoziţiilor legale existente anterior datei de 13 mai 2011 (care reprezintă, aşa cum s-a arătat deja, data intrării în vigoare a Legii nr. 62/2011) şi, respectiv, ulterioare acestei date.

În ceea ce priveşte perioada anterioară datei de 13 mai 2011, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine că dispoziţiile incidente în materie sunt prevăzute de art. 268 alin. (1) lit. c) din Codul muncii, potrivit cărora "cererile în vederea soluţionării unui conflict de muncă pot fi formulate în termen de 3 ani de la data naşterii dreptului la acţiune, în situaţia în care obiectul conflictului individual de muncă constă în plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despăgubiri către salariat, precum şi în cazul răspunderii patrimoniale a salariaţilor faţă de angajator".

De altfel, alin. (2) al textului legal enunţat prevede că "în toate situaţiile, altele decât cele prevăzute la alin. (1), termenul este de 3 ani de la data naşterii dreptului".

Din perspectiva acestor dispoziţii exprese şi imperative ce vizează termenul de prescripţie de 3 ani, calculat "de la data naşterii dreptului la acţiune", se impune a se stabili care este momentul naşterii dreptului la acţiune de la care începe să curgă termenul de prescripţie de 3 ani pentru acţiunea de obligare a salariatului/angajatului la repararea prejudiciului.

În acest sens este de observat că formularea art. 268 alin. (1) din Codul muncii este similară cu cea cuprinsă în art. 7 alin. (1) din Decretul nr. 167/1958, care prevede că "prescripţia începe să curgă de la data când se naşte dreptul la acţiune".

De asemenea, se impun a fi reţinute şi dispoziţiile art. 8 din Decretul nr. 167/1958, potrivit cărora "prescripţia dreptului la acţiune în repararea pagubei pricinuite prin fapta ilicită începe să curgă de la data când păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască atât paguba cât şi pe cel care răspunde de ea".

În acelaşi sens se constată că aceste dispoziţii sunt cuprinse şi în art. 2.528 din Codul civil, care reglementează "Dreptul la acţiunea în repararea pagubei cauzate printr-o faptă ilicită", prevăzându-se că: "(1) Prescripţia dreptului la acţiune în repararea unei pagube care a fost cauzată printr-o faptă ilicită începe să curgă de la data când păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască atât paguba, cât şi pe cel care răspunde de ea. (2) Dispoziţiile alin. (1) se aplică, în mod corespunzător, şi în cazul acţiunii în restituire întemeiate pe îmbogăţirea fără justă cauză, plata nedatorată sau gestiunea de afaceri", aplicabil prescripţiilor începute după intrarea în vigoare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, republicată, cu modificările şi completările ulterioare (Legea nr. 134/2010).

Din perspectiva dispoziţiilor legale enunţate se constată că în alin. (2) din ambele reglementări (art. 2.528 din Codul civil şi art. 8 din Decretul nr. 167/1958) se prevede că dispoziţiile alin. (1) se aplică, în mod corespunzător, şi în cazul faptei juridice licite, respectiv acţiunii în restituire întemeiate pe îmbogăţirea fără justă cauză, plăţii nedatorate sau gestiunii de afaceri, dispoziţii ce au relevanţă şi în analiza problemei de drept, obiect al recursului în interesul legii, din perspectiva dispoziţiilor art. 256 alin. (1) din Codul muncii, care obligă la restituirea sumei datorate încasate de salariat.

Astfel, termenul de prescripţie în cazul unei acţiuni întemeiate pe îmbogăţirea fără justă cauză începe să curgă, în condiţiile art. 8 alin. (2) din Decretul nr. 167/1958 (art. 2.528 din Codul civil), de la momentul la care cel al cărui patrimoniu s-a micşorat a cunoscut sau trebuia să cunoască atât faptul măririi altui patrimoniu, cât şi pe cel care a beneficiat de această mărire.

În ceea ce priveşte obligaţia instituită prin art. 256 din Codul muncii de restituire a unei plăţi nedatorate, ce vizează un fapt juridic licit ce exclude ideea de culpă, termenul de 3 ani începe să curgă de la momentul efectuării plăţii, când angajatorul trebuia să cunoască împrejurarea că a făcut o plată nedatorată, neputându-se susţine că ulterior plăţii au apărut elemente care au determinat caracterul nedatorat al acesteia, precum raportul Curţii de Conturi sau raportul altui organ cu atribuţii de control.

Aşadar, indiferent de constatările unor organe de control cu privire la caracterul datorat sau nedatorat al drepturilor salariale achitate de angajator, acesta trebuia în momentul plăţii să cunoască dacă plata bănească către angajaţi era în concordanţă cu dispoziţiile care reglementau plata salariilor, dată la care evident angajatorul cunoştea identitatea angajaţilor cărora le-a acordat drepturi băneşti.

În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 254 alin. (1) din Codul muncii, care prevăd că "salariaţii răspund patrimonial în temeiul normelor şi principiilor răspunderii civile contractuale pentru pagubele produse angajatorului din vina şi în legătură cu munca lor", termenul de 3 ani de prescripţie extinctivă a dreptului angajatorului de a solicita obligarea salariatului la repararea prejudiciului cauzat se calculează de la data la care angajatorul a cunoscut sau trebuia să cunoască atât paguba, cât şi pe cel care răspunde de ea.

În acest sens, începutul cursului prescripţiei extinctive este marcat de două momente, şi anume: un moment subiectiv, cel al cunoaşterii tuturor elementelor cerute de lege, şi un moment obiectiv, acela la care angajatorul trebuia să cunoască paguba şi pe cel care răspunde de ea.

Stabilirea momentului obiectiv de la care începe să curgă prescripţia se întemeiază pe ideea culpei prezumate a celui păgubit de a nu fi depus toate diligenţele necesare pentru descoperirea pagubei şi recuperarea acesteia.

Faţă de cele expuse, cum problema de drept supusă analizei se raportează la actul de control al Curţii de Conturi sau al unui alt organ cu atribuţii de control care poate marca sau nu începutul termenului de prescripţie extinctivă, sunt necesare câteva precizări legate de atribuţiile şi actele Curţii de Conturi, din perspectiva dispoziţiilor art. 1 şi 21 din Legea nr. 94/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii de Conturi, republicată, cu modificările şi completările ulterioare (Legea nr. 94/1992), conform cărora: "Curtea de Conturi exercită funcţia de control asupra modului de formare, consolidare şi de întrebuinţare a resurselor financiare ale statului şi ale sectorului public, furnizând Parlamentului şi unităţilor administrativ-teritoriale rapoarte privind utilizarea şi administrarea acestora în conformitate cu principiile legalităţii, regularităţii, economicităţii, eficienţei şi eficacităţii" (art. 21).

Art. 1 alin. (2) din Legea nr. 94/1992 prevede că: "Funcţia de control a Curţii de Conturi se realizează prin proceduri de audit public extern prevăzute în standardele proprii de audit, elaborate în conformitate cu standardele de audit internaţionale general acceptate."

De asemenea, controlul Curţii de Conturi nu se efectuează în orice situaţie, ci conform prevederilor primului paragraf al pct. 42 din Regulamentul privind organizarea şi desfăşurarea activităţilor specifice Curţii de Conturi, precum şi valorificarea actelor rezultate din aceste activităţi, aprobat prin Hotărârea Curţii de Conturi nr. 155/2014, care prevăd că: "Activitatea de control se desfăşoară conform programului anual de activitate aprobat de plenul Curţii de Conturi şi a tematicilor specifice elaborate de structurile de specialitate pe categorii de persoane juridice, pe domenii sau pe sectoare de activitate, în conformitate cu atribuţiile şi competenţele stabilite instituţiei prin lege."

Or, din perspectiva celor expuse, în condiţiile în care nu există certitudinea datei unui posibil control al Curţii de Conturi sau al unui alt organ cu atribuţii de control, entitatea publică nu poate sta în pasivitate, aşteptând verificarea ulterioară a resurselor bugetare prin actul de control, ci trebuie să depună toate diligenţele pentru depistarea existenţei unor eventuale pagube cauzate de salariaţi în privinţa acelor resurse.

Cum stabilirea momentului obiectiv de la care începe să curgă termenul de prescripţie extinctivă, aşa cum s-a arătat deja, se întemeiază pe ideea culpei prezumate a celui păgubit de a nu fi depus toate diligenţele necesare pentru descoperirea pagubei şi recuperarea acesteia, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine că, sub aspectul curgerii prescripţiei extinctive, nu are relevanţă constatarea făcută şi adusă la cunoştinţă de organul de control al Curţii de Conturi sau de un alt organ cu atribuţii de control, care este un terţ faţă de raporturile de muncă ce s-au derulat între angajator şi angajat şi ale cărui observaţii nu dau naştere unui drept substanţial, de care să se prevaleze angajatorul, ci derivă din interpretarea conduitei acestuia, prin raportare la obligaţiile stabilite în sarcina sa în materie de salarizare şi gestionare a resurselor bugetare, în condiţiile în care, de fapt, organul de control, dacă apreciază că nu au fost respectate dispoziţiile legale, procedează la un control de legalitate.

Or, controlul efectuat de Curtea de Conturi sau de un alt organ cu atribuţii de control constată doar abaterile sau neregularităţile cu privire la aplicarea legii, ce au generat paguba, în baza datelor puse la dispoziţia (Curţii de Conturi sau a unui alt organ cu atribuţii de control) de către instituţia supusă controlului.

Aşa cum rezultă din art. 21 din Legea nr. 94/1992, Curtea de Conturi efectuează o verificare a resurselor financiare ale entităţii controlate, având atribuţia, aşa cum s-a arătat deja, de a constata încălcări ale principiilor legale cu ocazia gestionării respectivelor resurse.

Paguba constatată, preexistentă raportului Curţii de Conturi sau al unui alt organ cu atribuţii de control, trebuia să fie cunoscută independent de constatările organului de control, cu atât mai mult cu cât raportul a fost efectuat în baza actelor aflate în posesia entităţii controlate.

Prin urmare, paguba este rezultatul exclusiv al propriei culpe cu privire la modalitatea de gestionare a resurselor financiare ale entităţii controlate, care, potrivit legii, trebuia să declanşeze mecanisme interne în ceea ce priveşte controlul de gestiune financiară, precum controlul de legalitate, controlul financiar preventiv, controlul financiar intern sau auditul.

Constatările Curţii de Conturi sau ale unui alt organ cu atribuţii de control, precum şi măsurile dispuse în sarcina entităţii controlate sunt obligatorii exclusiv pentru aceasta din urmă, în condiţiile în care raportul de control constată doar producerea pagubei, fără să constituie, prin el însuşi, izvor al creanţei.

Izvorul obligaţiei debitorului nu îl reprezintă actul de control al Curţii de Conturi sau al unui alt organ cu atribuţii de control, ci actul sau faptul juridic ce a generat paguba invocată.

Cum prescripţia extinctivă se raportează la dreptul de recuperare a pagubei şi la faptul sau actul generator al acestui drept, rezultă că invocarea actului de control al Curţii de Conturi sau al unui alt organ cu atribuţii de control este irelevantă, cu atât mai mult cu cât nu există nicio dispoziţie legală care să dispună explicit că acesta reprezintă punctul de plecare al cursului prescripţiei extinctive.

De altfel, actul de control al Curţii de Conturi sau al unui alt organ cu atribuţii de control nu poate reprezenta nici măcar un act de întrerupere a cursului prescripţiei extinctive, câtă vreme dispoziţiile art. 16 din Decretul nr. 167/1958 prevăd expres şi imperativ că: "Prescripţia se întrerupe: a) prin recunoaşterea dreptului a cărui acţiune se prescrie, făcută de cel în folosul căruia curge prescripţia; b) prin introducerea unei cereri de chemare în judecată ori de arbitrare, chiar dacă cererea a fost introdusă la o instanţă judecătorească, ori la un organ de arbitraj, necompetent; c) printr-un act începător de executare.

Prescripţia nu este întreruptă, dacă s-a pronunţat încetarea procesului, dacă cererea de chemare în judecată sau executare a fost respinsă, anulată sau dacă s-a perimat, ori dacă cel care a făcut-o a renunţat la ea."

Cum actul de control al Curţii de Conturi sau al unui alt organ cu atribuţii de control nu se încadrează în cele trei cazuri expres reglementate de lege, acesta nu poate marca începutul unui (nou) termen de prescripţie.

Din această perspectivă, a susţine că momentul curgerii termenului de prescripţie este cel al datei la care a fost emis actul de control de către Curtea de Conturi sau de un alt organ cu atribuţii de control ar însemna a se lăsa lipsită de eficienţă însăşi instituţia prescripţiei, care sancţionează pasivitatea în exerciţiul dreptului subiectiv, o pasivitate care nu poate fi justificată de entitatea controlată pe necunoaşterea şi neaplicarea dispoziţiilor legale.

De asemenea, a considera că începutul cursului prescripţiei extinctive este condiţionat de existenţa unui control financiar în materia acordării de drepturi derivate din raportul de muncă ar însemna a condiţiona acest moment al prescripţiei extinctive de un eveniment viitor şi incert/nesigur.

Din perspectiva celor expuse, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine că, în ceea ce priveşte etapa anterioară datei de 13 mai 2011, în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 268 alin. (1) lit. c) din Codul muncii, raportat la art. 8 şi 12 din Decretul nr. 167/1958, pentru prejudiciile produse anterior datei de 13 mai 2011 şi plăţile nedatorate efectuate anterior acestei date, actul de control efectuat de Curtea de Conturi sau de un alt organ cu atribuţii de control, prin care s-a stabilit în sarcina angajatorului obligaţia de a acţiona pentru recuperarea unui prejudiciu rezultat în urma plăţii către acesta a unei sume de bani necuvenite, nu marchează începutul termenului de prescripţie extinctivă a acţiunii pentru angajarea răspunderii patrimoniale.

Pentru perioada ulterioară datei de 13 mai 2011, data intrării în vigoare a Legii nr. 62/2011, dispoziţiile art. 211 lit. c) din acest act normativ prevăd data producerii pagubei ca fiind momentul naşterii dreptului la acţiunea în răspunderea patrimonială.

Astfel, art. 211 lit. c) din Legea nr. 62/2011 prevede că "Cererile pot fi formulate de cei ale căror drepturi au fost încălcate după cum urmează: (...) c) plata despăgubirilor pentru pagubele cauzate şi restituirea unor sume care au format obiectul unor plăţi nedatorate pot fi cerute în termen de 3 ani de la data producerii pagubei".

Aceste dispoziţii legale exprese sunt în măsură să înlăture orice dubiu cu privire la momentul naşterii dreptului la acţiunea în răspundere patrimonială sau în restituirea unei plăţi nedatorate, în condiţiile în care momentul începerii cursului prescripţiei extinctive este unul singur, bine determinat, respectiv "data producerii pagubei".

Chiar în condiţiile în care Legea nr. 62/2011 nu a abrogat dispoziţiile art. 268 alin. 1 lit. c) din Codul muncii, prevalenţa art. 211 lit. c) din Legea nr. 62/2011 faţă de art. 268 alin. (1) lit. c) din Codul muncii este determinată de principiul de drept specialia generalibus derogant, dat fiind faptul că Legea nr. 62/2011 este legea specială în materia conflictelor de muncă dintre partenerii de dialog social.

De asemenea, prevalenţa Legii nr. 62/2011 este dată şi de faptul că prin dispoziţiile art. 211 din acest act normativ este asigurată într-o mai mare măsură protecţia socială a salariaţilor, prevăzută şi garantată de art. 6 din Codul muncii.

Cum Legea nr. 62/2011 reglementează termenele de prescripţie în cazul conflictelor individuale de muncă, aplicându-se cu prioritate faţă de dispoziţiile art. 268 alin. (1) din Codul muncii, nu prezintă relevanţă juridică data întocmirii raportului de control de către Curtea de Conturi sau de către un alt organ cu atribuţii de control, prin care s-a constatat caracterul nelegal al unor plăţi sau existenţa unor prejudicii produse de salariat, sau data emiterii ori comunicării actului de control, întrucât acestea reprezintă momentele în care s-a constatat existenţa prejudiciului, iar nu momentul în care prejudiciul/paguba s-a produs, acesta fiind anterior constatării lui.

Din perspectiva celor expuse, rezultă că actul de control al Curţii de Conturi sau al unui alt organ cu atribuţii de control nu marchează începutul curgerii termenului de prescripţie pentru acţiunea de recuperare a prejudiciului, întrucât singurul moment al începerii cursului prescripţiei, după intrarea în vigoare a Legii nr. 62/2011 (13 mai 2011), este cel al producerii efective a pagubei.

Prin urmare, modul de calcul al termenului de prescripţie pentru acţiunea în răspundere patrimonială îndreptată împotriva salariatului, în condiţiile prevăzute de art. 211 lit. c) din Legea nr. 62/2011, este unul de excepţie în situaţia conflictelor de muncă având ca obiect plata de despăgubiri, şi anume prin raportare la data producerii pagubei, derogatorie de la dreptul comun care se referă la data "când titularul dreptului la acţiune a cunoscut sau, după împrejurări, trebuia să cunoască naşterea lui" (art. 2.523 din Codul civil), respectiv aceea când "păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască atât paguba, cât şi pe cel care răspunde pentru ea" (art. 2.528 din Codul civil).

Așa fiind, termenul de prescripție de 3 ani a început să curgă de la data săvârșirii presupusei fapte ilicite, respectiv de la data de 10.02.2018, când s-ar fi produs în patrimoniul apelantei prejudiciul pretins din neîncasarea tarifului de câte 1.000 Euro pentru autovehiculul cu numărul de înmatriculare AI68774.

Contrar celor susținute de apelantă, prejudiciul constatat preexistent raportului Curţii de Conturi sau al unui alt organ cu atribuții de control, trebuia să fie cunoscut de către angajator independent de constatările organului de control.

Ca atare, neconstatarea pagubei în termen legal este rezultatul exclusiv al culpei apelantei, ceasta având mecanisme interne de exercitare a controlului financiar intern.

In deplin acord cu prima instanță, constatările Curții de Conturi sau ale unui alt organ cu atribuții de control, precum şi măsurile dispuse în sarcina entității controlate sunt obligatorii exclusiv pentru aceasta din urmă, în condițiile în care raportul de control constată doar producerea pagubei, fără să constituie, prin el însuși, izvor al creanței.

Izvorul obligației debitoarei intimate nu îl reprezintă actul de control al Curţii de Conturi sau al unui alt organ cu atribuţii de control, ci actul sau faptul juridic ce a generat paguba invocată.

Astfel, prescripția extinctivă se raportează la dreptul de recuperare a pagubei şi la faptul sau actul generator al acestui drept.

Având în vedere şi situaţia suspendării legale a cursului prescripţiei ca efect al instituirii pentru perioada 16 martie-14 mai 2020 a stării urgenţă pe teritoriul României, conform dispozițiilor art. 41 din Decretul nr. 195/2020 și art. 62 alin. (1) din Decretul nr. 240/2020, Curtea, în acord cu instanța de fond retine că introducerea cererii de chemare in judecată la data de 12.09.2023 pe rolul primei instanțe nu a respectat termenul de prescripție de 3 ani, care s-a împlinit la data de 25.03.2021, fără a fi invocate sau dovedite alte cauze de întrerupere sau suspendare a cursului prescripției.

Constatând că nu subzistă niciunul din motivele de apel invocate de apelanta reclamantă sau alte motive de ordine publică, în temeiul dispozițiilor art. 480 alin. 1 Cod pr. civ., Curtea va respinge apelul ca nefondat.

Fiind în culpă procesuală, în baza art.482 raportat la art.453 C.p.c., va obliga apelanta la plata sumei de 1500 lei reprezentând cheltuieli de judecată în apel, reduse.

Potrivit. 451 alin.2 Cod pr. civ „instanţa poate, chiar şi din oficiu, să reducă motivat partea din cheltuielile de judecată reprezentând onorariul avocaţilor atunci când acest este vădit disproporţionat în raport cu valoarea sau complexitatea cauzei ori cu activitatea desfăşurată de avocat, ţinând seama şi de circumstanțele cauzei.”

În raport de această dispoziție legală, se constată că față de circumstanțele cauzei şi de faptul ca apelul a fost soluționat la primul termen de judecată, de activitatea avocatului care a constat în formularea de note de ședința, reprezentare juridică şi concluzii orale cu ocazia dezbaterilor judecăţii in apel, onorariul solicitat in cuantum de 3570 lei este disproporționat urmând să se dispună reducerea la 1500 lei, sumă la plata căreia va fi obligată apelanta.