Decizie nr. 158 din 26.03.2025

Prin sentinţa nr. 38 din 16.04.2024, pronunţată de Tribunalul Gorj – Secţia a II-a Civilă în dosarul nr. .........., s-a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului ........., cu sediul în ..........., str. ........., nr. ..., județul .... şi s-a respins acțiunea în contradictoriu cu această pârâtă ca fiind introdusă fată de o persoană ce nu are calitate procesuală pasivă.

S-a admis excepția inadmisibilității cererii privind anularea Hotărârea nr. ../12.11.2013 a Adunării Generale a Acționarilor a ........ şi, în consecință, respinge cererea acesta capăt de cerere ca inadmisibil.

S-a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei ......., invocată de pârâta ........ prin întâmpinare.

S-a respins excepția prescripției dreptului material la acțiune, invocată de pârâta ...... prin întâmpinare.

S-au respins ca nefondate cererile reclamantului ........ privind reintegrarea în funcția de președinte al Consiliului de Administrație al pârâtei ......., cu plata tuturor drepturilor si beneficiilor aferente.

Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de fond a reţinut următoarele :

Referitor la excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei ......., instanța a avut în vedere principiul disponibilității acțiunii civile și faptul că, prin cererea adițională, (f. 36, 37 dosar ........ –Secția de Contencios Administrativ și Fiscal) reclamantul și-a modificat cadrul procesual pasiv, a solicitat introducerea în cauză, în calitate de pârât, a ........, arătând că, în contradictoriu cu această pârâtă a solicitat: nulitatea absolută (anularea) în sensul desființării art. „1-3" din hotărârea nr. .../12.11.2013 a Adunării generale a acționarilor a ........., de revocare a sa din funcţia de preşedinte al consiliului de administrație, reintegrarea în funcția de președinte/membru al consiliului de administrație al ...... cu plata tuturor drepturilor şi a beneficiilor ce i se cuvin pentru această funcție, obligarea pârâtei ........, la plata tuturor drepturilor de care nu a beneficiat, pentru funcția de preşedinte al consiliului de administraţie, începând cu data de 4.11.2019 până la reintegrarea efectivă în funcţia respectivă (salariul lunar net, prime, bonusuri, alte beneficii cuvenite, indexate şi actualizate în funcţie de rata inflaţiei şi de dobânda penalizatoare practicată de B.N.R., aferentă fiecărei sume, toate acestea urmând să fie aplicate lunar, până la reintegrarea efectivă în funcţia respectivă), cu cheltuieli de judecată.

De altfel, acest cadrul procesual cu care a fost învestită Secția a II-a civilă, a fost reținut și prin hotărârea privind regulatorul de competență, respectiv sentința nr. 63/14.11.2023, pronunțată în dosarul nr .......... al Curții de Apel Craiova.

Cum prin cererea adițională, reclamantul și-a modificat acțiunea, sub aspectul cadrului procesual pasiv, menționând că formulează cererile mai sus menționate în contradictoriu cu pârâta ......, instanța a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a .......și a respins acțiunea formulată în contradictoriu cu aceasta din urmă ca fiind introdusă față de o persoană ce nu are calitate procesuală pasivă.

Cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei ..........., instanța a apreciat-o ca neîntemeiată, constatând că această pârâtă are calitate pasivă în condițiile în care reclamantul a solicitat anularea Hotărării nr .../12.11.2013, act ce a fost emis în Adunarea Generală a Acționarilor pârâtei ......, iar cererile privind reintegrarea în funcție și drepturile aferente, au vizat reintegrarea reclamantului în cadrul a societății ....... și obligarea acesteia la plata drepturilor salariale cuvenite, în temeiul răspunderii civile bazată pe contractul de mandat încheiat între reclamant și societatea .........

Așadar, instanța a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei ......., apreciind că reclamantul a justificat calitatea procesuală pasivă a pârâtei, raportul juridic dedus judecății având ca părți reclamantul ........ și pârâta ........

Referitor la excepția inadmisibilității cererii privind anularea Hotărârea nr. .../12.11.2013 a Adunării Generale a Acționarilor a ......, instanta a apreciat-o ca întemeiată pentru următoarele motive:

Reclamantul ....... a avut calitatea de președinte-membru al Consiliului de Administrație al SC ........., fiind numit în această calitate prin Hotărârea nr. ../21.02.2013 a Adunării Generale a Acționarilor acestei societăți.

Prin Hotărârea nr. ......./12.11.2013 a Adunării Generale a Acționarilor a ..........., reclamantul a fost revocat din funcția deținută.

Prin acțiunea de față, reclamantul a solicitat anularea Hotărării nr. ......../12.11.2013.

In privința acestui capăt de cerere, instanța a avut în vedere dispozițiile art. 112 alin 2 lit b.din Legea nr. 31/1990, ce prevede că adunarea generală este obligată să aleagă și să revoce membrii consiliului de administrație.

Conform art. 132 alin 4 din Legea nr. 31/1990, ,,membrii Consiliului de Administrație, respectiv ai consiliului de supraveghere, nu pot ataca Hotărârea Adunării Generală a Acționarilor privitoare la revocarea lor din funcție.” În același sens sunt și dispozițiile art 17 alin 6 din Actul Constitutiv al ......... ce prevăd că : ,,Membrii Consiliului de Administrație nu pot ataca hotărârea Adunării Generale a Acționarilor privind revocarea lor din funcție.”

Așadar, constatând că dispozițiile legale mai sus enunțate prevăd că membrii Consiliului de Administrație nu pot ataca hotărârile AGA prin care au fost revocați, instanța a constatat că este inadmisibilă cererea reclamantului, ce a fost președinte al Consiliului de Administrație al ......, de a fi anulată Hotărârea nr. 1......./12.11.2013 a Adunării Generale a Acționarilor a ........., hotărare prin care s-a decis revocarea sa din această funcție.

Pentru aceste motive, a admis excepția inadmisibilității acestei cereri și a fost respinsă ca inadmisibilă cererea privind anularea Hotărârea nr. ......../12.11.2013 a Adunării Generale a Acționarilor a ...........

Analizând excepția prescripției dreptului material la acțiune, invocată prin întâmpinare, instanța a constată următoarele: Reclamantul a solicitat obligarea pârâtei ......... la reintegrarea sa în funcția de președinte-membru al Consiliului de Administrație al acestei societăți, funcție deținută anterior condamnării sale prin sentința penală nr. 274/2013, definitivă prin decizia 237/2015 a Curții de Apel Craiova, dosar ........., cu plata drepturilor salariale aferente, începând cu data de 04.11.2019-până la data integrării efective.

Potrivit art. 2517 cod civil, ,,termenul de prescripție este de trei ani, dacă legea nu prevede un alt termen ”.

Conform art. 2528 alin 1 codul civil ,, prescripția dreptului la acțiune în repararea unei pagube care a fost cauzată printr-o faptă ilicită începe să curgă de la data când păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască atât paguba cât și pe cel ce răspunde de ea”.

Instanța de fond a apreciat că dreptul la acțiune, pentru restituirea drepturilor salariale a început să curgă de la data de 04.11.2019, data rămânerii definitive a sentinței ce a constatat dezincriminarea faptei ce a stat la baza revocării revocării reclamantului din funcția de președinte al Consiliului de Administrație, acela fiind momentul de la care acțiunea pârâtei-revocarea din funcție, dobândește, în accepțiunea reclamantului, caracter ilicit și momentul în care reclamantul cunoaște prejudiciul, constând în paguba ce i-ar fi fost cauzată prin fapta respectivă, respectiv neachitarea drepturilor salariale și alte drepturi conexe acestora, pe care le solicită în acțiunea de față.

Reținând că, față de data reținută ca moment de începere a cursului prescripției-04.11.2019, acțiunea de față, înregistrată la data de 03.11.2022, a fost introdusă în termenul legal de prescripție, instanța de fond a respins excepția prescripției dreptului material la acțiune.

Analizând, pe fond, cererile reclamantului ......., privind reintegrarea în funcția de președinte al Consiliului de Administrație al pârâtei ......... și plata tuturor drepturilor si beneficiilor aferente, instanța de fond a constatat următoarele:

În fapt, reclamantul ....... a avut calitatea de președinte-membru al Consiliului de Administrație al SC ........, fiind numit în această calitate prin Hotărârea nr. ......./21.02.2013 a Adunării Generale a Acționarilor acestei societăți.

Prin Hotărârea nr. ......./12.11.2013 a Adunării Generale a Acționarilor a .............., reclamantul a fost revocat din funcția deținută.

La baza hotărârii de revocare din funcție a stat sentința penală nr. 274/2013, rămasă definitivă prin decizia nr 237/2015 a Curții de Apel Craiova, dosar nr ...........

Prin sentința nr. 102/2019 a Tribunalului Gorj, definitivă prin decizia nr 388/2019, pronunțată de Curtea de Apel în dosarul nr ........, s-a constatat dezincriminarea faptei pentru care a fost condamnat reclamantul .........

Prin acțiunea de față, reclamantul a solicitat anularea Hotărării nr. ......../12.11.2013, reintegrarea în funcția de președinte al Consiliului de Admnistrație și achitarea drepturilor salariale aferente.

Instanța de fond a apreciat că simplul fapt al dezincriminării faptei penale prin sentința nr 102/2019 a Tribunalului Gorj nu implică reintegrarea reclamantului în funcția de președinte al Consiliului de Administrație al pârâtei.

Instanta de fond a avut în vedere prevederile art. 1371* din Legea nr 31/1990, ce prevede că:,, - (1) Administratorii sunt desemnaţi de către adunarea generală ordinară a acţionarilor .. (4) Administratorii pot fi revocaţi oricând de către adunarea generală ordinară a acţionarilor.

În cazul în care revocarea survine fără justă cauză, administratorul este îndreptăţit la plata unor daune-interese.”

În esență, mandatul administrațiilor este un raport juridic intuitu personae si încetează pentru cauzele prevăzute de lege, ori prin renuntare sau revocare.

În materie comerciala, unde mandatul este oneros si este încredințat tocmai pentru votarea unor afaceri comerciale, principiul certitudinii juridice sau al securității tranzacțiilor impune ca raportul de mandat să aibă o anumită stabilitate si să nu poată fi rupte fără o justă reparație a prejudiciului adus printr-o asemenea revocare intempestiva.

Astfel, s-a reținut că dreptul acționarilor de a revoca mandatul administratorilor societății deținute este unul fundamental, dar nu poate fi exercitat în mod abuziv de aceștia, respectiv societatea urmează să plătească daune interese în cazul revocării fără justă cauză.

În privința revocării fără justă cauză a reclamantului din funcția de administrator al pârâtei, instanța de fond a reținut că, potrivit dreptului comun în materie (art. 1239 Cod civil), existența unei cauze valabile se prezumă până la proba contrarie.

În privința administratorului ........, instanța a apreciat că revocarea din functia detinuta de către reclamant in cadrul societății parate, nu a avut un caracter abuziv și nici intempestiv.

Revocarea din funcția de președinte al Consiliului de Administrație a avut la bază o hotărâre penală de condamnare, iar faptul că, ulterior, a fost dezincriminată infracțiunea pentru care a fost condamnat s-a apreciat că nu conferă caracter abuziv revocării din funcție, produse la data când fapta respectivă era incompatibilă cu funcția de membru-președinte al Consiliului de Administrație al societății pârâte.

Mandatul administratorului unei societăți reprezintă un act de încredere, calitatea de administrator de societate având caracter ”intuitu personae”, ceea ce presupune că revocarea poate interveni oricând și independent de vreo culpă contractuală a administratorului.

Având în vedere caracterul ”ad nutum” al revocării administratorului societății, faptul că revocarea reprezintă un act prin care asociații/acționarii își retrag încrederea pe care au acordat-o inițial administratorului, instanta a respins cererea de reintegrare a reclamantului în funcția de membru al Consiliului de Administrație.

Referitor la cererea privind plata drepturilor salariale și a celorlalte drepturi conexe, instanța a constatat că aceasta este neîntemeiată, în condițiile în care revocarea mandatului de membru al Consiliului de Administrație a avut la bază o cauză justă-pronunțarea unei hotărâri definitive de condamnare a reclamantului, respectiv sentința nr 274/2013, dosar nr....... al Tribunalului Gorj, definitivă prin decizia nr. nr 237/2015 a Curții de Apel Craiova.

Faptul că ulterior, infracțiunea pentru care a fost condamnat reclamantul a fost dezincriminată din legea penală, s-a apreciat că nu are efecte asupra consecințelor faptei respective în planul dreptului societar, nu îi conferă caracter injust revocării produse la data de 12.11.2013 prin Hotărârea Adunării Generale a Acționarilor a .........

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel reclamantul ......... criticând-o pentru netemeinicie şi nelegalitate pentru următoarele motive :

Prin Hotararea nr. ......./12.112013 (art. l) s-a dispus revocarea reclamantului din functia de presedinte al Consiliului de Administratie al SC ..........

Cu toate ca aceasta hotarare nu este motivata sub aspectul cauzelor ce au determinat revocarea din functie a reclamantului, instanta de fond în mod gresit retine ca „revocarea din functia detinuta de către reclamant in cadrul societății parate nu a avut un caracter abuziv și nici intempestiv."

Insa, la baza emiterii Hotararii nr. ......./12.1 1.2013 a stat Hotararea Directoratului ........ nr. ........../01.11.2013, prin aceasta ultima hotarare s-a decis revocarea reclamantului din functia de presedinte al Consiliului de Administratie al SC ........, ca urmare a hotararii penale ce a facut obiectul dos.nr. ......... al Tribunalului Gorj.

Mai mult, prin cererea de la fila 20 din dosar reclamantul a solicitat ca paratele sa depuna aceasta ultima hotarare, inscris ce nu exista la dosarul cauzei.

Sub acest aspect, apelantul apreciază că este util ca paratele sa depuna acest inscris, pentru a putea fi verificate sustinerile reclamantului.

Insa, prin sentinţa penală nr. 102/2019 pronuntata de Tribunalul Gorj in dos.nr......... rămasă definitiva prin decizia penală nr. 388/2019 a Curtii de Apel Craiova s-a constatat dezincriminata fapta pentru care s-a dispus condamnarea, cu consecinta încetării executarii pedepsei principale, complementare şi a celei accesorii.

Urmare a acestei situaţii juridice noi, Tribunalul Gorj a transmis catre ....... adresa inregistrata sub nr........./04.11.2019 prin care i-a fost adusa la cunostinta solutia penala, cat si faptul sa comunice „indepłinirea masurilor dispuse prin prezenta".

Or, dupa cum s-a statuat prin decizia nr. 18/27.09.2016 a ÎCCJ in cazul dezincriminarii faptei, nu mai este îndeplinită una dintre trăsăturile esențiale ale infracțiunii, respectiv condiția tipicității, adică nu mai există acea corespondență impusă de legiuitor între trăsăturile faptei concrete și modelul-tip prevăzut de norma de incriminare.

Prevederile art. 147 alin. (1) și (4) din Constituție referitoare la efectele deciziilor Curții Constituționale, potrivit cărora efectele unei decizii de admitere a excepției de neconstituționalitate sunt echivalente abrogării textului de incriminare, inclusiv dezincriminării acestuia, efectelor Deciziei Curții Constituționale nr. 405 din 15 iunie 2016 (ce a stat la baza dezincriminarii faptei penale), sunt motiv de exonerare de răspundere în sensul art. 1.352 din Codul civil.

Curtea Constituțională a statuat, prin Decizia nr. 651 din 25 octombrie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1083 din 20 decembrie 2018, că solutia legislativă cuprinsă în art. 4 din Codul penal, care nu asimilează efectele unei decizii a Curții Constituționale prin care se constată neconstituționalitatea unei norme de incriminare cu cele ale unei legi penale de dezincriminare, este neconstituțională.

Prin urmare, orice decizie de admitere a Curții Constituţionale referitoare la o nomă de incriminare care are ca efect dezincriminarea totală sau parțială a unei infracțiuni intră în sfera de reglementare a art. 4 din Codul penal.

Drept urmare, toate consecintele penale ale hotararii de condamnare încetează.

În jurisprudența sa, Curtea Constituțională a reținut că, prin constatarea neconstituționalității unei norme de incriminare, aceasta își pierde validitatea constituțională, ceea ce este o consecință similară abrogării, așa încât efectele unei asemenea decizii a Curții Constituționale sunt similare celor ale unei legi de dezincriminare (Decizia nr. 683 din 6 noiembrie publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 302 din 18 aprilie 2019 — paragraful 23.

Decizia nr, 281 din 23 aprilie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 814 din 8 octombrie 2019 paragraful 25).

Prin Decizia Curții Constituționale nr. 405 din 15 iunie 2016, s-a stabilit că dispozițiile art. 246 din Codul penal din 1969 și ale 297 alin. (i ) din Codul penal sunt constituționale în măsura în care prin sintagma „îndeplinește în mod defectuos” din cuprinsul acestora se înțelege „îndeplinește prin încălcarea legii".

In considerentele deciziei, Curtea a arătat că „raportarea organelor judiciare la o sferă normativă largă care cuprinde, pe lângă legi și ordonanțe ale Guvernului, și acte de nivel inferior acestora, cum ar fi hotărâri ale Guvernului, ordine, coduri etice și deontologice, regulamente de organizare internă, fișa postului, are influență asupra laturii obiective a infracțiunii de abuz în serviciu prin extinderea acesteia la acțiuni sau inacțiuni ce definesc elementul material al laturii obiective a infracțiunii, dar care nu sunt prevăzute în acte normative de reglementare primară” (paragraful. 59).

A statuat că, „neîndeplinirea ori îndeplinirea defectuoasă a unui act trebuie analizată numai prin raportare la atribuții de serviciu reglementate expres prin legislaţia primară — legi și ordonanțe ale Guvernului” (paragraful 60), concluzionând că, „în materie penală, principiul legalității incriminării, nullum crimen sine lege, nutla pocna sine lege, impune ca numai legiuitorul primar să poată stabili conduita pe care destinatarul legii este obligat să o respecte, în caz contrar aceștia supunându-se sancțiunii penale” (paragraful 65).

In consecință, întrunirea, în concret, a tuturor elementelor de conținut ale infracțiunii de abuz în serviciu — în lipsa intervenției legiuitorului în termenul de 45 de zile, potrivit art. 147 alin. (l) din Constituția României — se verifică si prin raportare la Decizia Curții Constituționale nr. 405 din 15 iunie 2016, prin care s-a realizat o dezincriminare parțială a infracțiunii de abuz în serviciu, în scopul de a stabili dacă fapta este prevăzută de legea penală.

În conformitate cu dispozițiile art. 15 din Codul penal, prevederea faptei de către legea penală este prima condiție de existență a oricărei infracțiuni și derivă din principiul legalității, așa încât, în absența tipicității obiective, fapta nu poate constitui infracțiune.

In consens cu cele mentionate mai sus, sunt şi considerentele RIL nr. 15 din septembrie 2022 prin care s-a concluzionat că, „în cauzele pendinte, ca urmare a declarării neconstituţionalității art. 52 alin. (l) lit. b) teza întâi din Codul muncii, dreptul la despăgubire se acordă salariatului pe toată durata suspendării contractului de muncă (paragraful 53).

Astfel, de la data încetării efectelor art. 52 alin. (l) fit, b) teza întâi din Codul muncii se va naște dreptul la despăgubire al angajatului echivalent cu remuneraţia pentru perioada în care a fost suspendat, ca urmare a dispariției unei norme care nu poate produce niciun efect juridic (paragraful 55).

Acest drept de creanță nu se va mai întemeia pe dispozițiile art. 52 alin, (2) din Codul muncii. pentru că dispar premisele aplicării sale, după publicarea deciziei Curții Constituționale în Monitorul Oficiai ai României (paragraful 56).

Această concluzie se impune și în dezlegarea problemei de drept de faţă, întrucât la data publicării Deciziei Curții Constituţionale nr. 279 din 23 aprilie 2015, angajatorul, fie la cererea salariatului, fie din oficiu, avea obligația să înceteze măsura suspendării contractului individual de muncă și să dispună continuarea efectelor acestuia, independent de soluția ce urma să se pronunţe în cauza penală, cu plata drepturilor salariale cuvenite pe perioada suspendării, având posibilitatea antrenării răspunderii disciplinare sau/și civile pentru fapta care a determinat formularea plângerii penale.

In situația în care salariatul ar fi refuzat continuarea raporturilor de muncă se putea pune problema unei alte fapte cu caracter disciplinar sau a încetării raportului de muncă în baza unui alt temei legal.

Ca urmare a menținerii de către angajator a măsurii suspendării raportului de muncă, cu încălcarea Deciziei Curții Constituționale nr. 279 din 23 aprilie 2015, în condițiile în care a fost dezincriminată fapta pentru care a fost formulată plângerea penală, prin Decizia Curtii Constituționale nr. 405 din 15 iunie 2016, și s-a dispus clasarea cauzei sau achitarea inculpatului salariat, în temeiul art. 16 alin. (l ) lit. b) teza întâi din Codul de procedură penală, salariatul are posibilitatea recunoașterii de către instanță unui drept de creanță, în temeiul normelor și principiilor răspunderii civile contractuale, la care fac trimitere atât prevederile art. 52 alin. (2) din Codul muncii, cât și dispozițiile an. 253-259 din același act normativ.

Totodata, în considerentele de la pag. 8 a deciziei nr.388/04.11.2019 a Curtii de Apel Craiova s-a retinut ca „dezincriminarea opereaza retroactiv, indiferent de data săvârşirii faptei...”

Acesta este raţionamentul pentru care Tribunalul Gorj a transmis către ........ adresa înregistrata sub nr........../04.11.2019 prin care i-a fost adusa la cunostinta solutia penala, cat si faptul sa comunice „indeplinirea masurilor dispuse prin prezenta".

Pe cale de consecinta, contrar celor retinute de instanta de fond, ca efect retroactiv al dezincriminarii, apelantul apreciază că se impune sa fie repus „în toate drepturile avute anterior”.

Din aceasta perspectiva, cererea de chemare in judecata este intemeiată, motiv pentru care in baza art.480 C..pr.civ. apelantul solicită admiterea apelului, schimbarea hotărârii instanţei de fond, in sensul admiterii cererii de chemare în judecată.

Totodată, în temeiul prevederilor art.478 alin.2 C.pr.civ. solicită efectuarea unei adrese către parate pentru a depune Hotărârea Directoratului ......... nr.........../30.07.2024, intimata ...... a solicitat respingerea ca nefondată a cererii de apel formulată de reclamantul ........., menținerea Sentinței civile nr. 38/2024 Secția a II-a Civilă a Tribunalului Gorj și obligarea acestuia la plata cheltuielilor de judecată, susținând că, în mod corect Tribunalul Gorj a apreciat că revocarea din funcția deținută de către reclamant în cadrul societății, nu a avut un caracter abuziv și nici intempestiv.

Revocarea are la bază o hotărâre penală de condamnare, iar faptul că, ulterior a fost dezincriminată infracțiunea pentru care reclamantul a fost condamnat, nu conferă caracter abuziv revocării din funcție, revocare produsă la data când fapta respectivă era incompatibilă cu funcția de membru- președinte al Consiliului de Administrație al societății noastre.

Trebuie reținut faptul că mandatul administratorului unei societăți reprezintă un act de încredere, calitatea de administrator având caracter ”intuitu personae”, ceea ce înseamnă că revocarea poate interveni oricând.

Mai mult, trebuie ținut cont de caracterul ”ad nutum” al revocării administratorului societății, adică administratorii pot revoca un act prin retragerea încrederii, pe care au acordat-o inițial administratorului.

Totodată, consideră întemeiată decizia instanței de fond prin care respinge, ca neîntemeiată, plata drepturilor salariale și a celorlalte drepturi conexe având în vedere că ea a avut la bază o cauză de justă pronunțare a unei hotărâri definitive de condamnare a reclamantului.

Concluzionând, solicită respingerea ca nefondat a apelului formulat de către .......... și menținerea Sentinței nr. 38/2024 a Tribunalului Gorj, Secția a II-a Civilă.

Intimata a solicitat judecarea cauzei în lipsă, conform cu prevederile art. 411 alin.1 pct. 2. Cod procedură civilă.

De asemenea, solicită instanței ca în conformitate cu prevederile art. 453 Cod procedură civilă să oblige pe intimat la achitarea cheltuielilor de judecată.

Analizând apelul, în limitele efectului devolutiv conform art. 477 şi art. 478 din codul de procedură civilă, prin prisma motivelor invocate, raportat la probatoriul administrat şi la dispoziţiile legale incidente în cauză, Curtea a reţinut că în ceea ce privește limitele învestirii instanței de apel, având în vedere că doar apelantul reclamant a înțeles să atace hotărârea primei instanțe, solicitând admiterea apelului și schimbarea hotărârii instanţei de fond, în sensul admiterii cererii de chemare în judecată, Curtea constată că a rămas definitivă hotărârea primei instanțe în ceea ce privește:

-admiterea excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtului .......... şi respingerea acțiunii în contradictoriu cu această pârâtă ca fiind introdusă fată de o persoană ce nu are calitate procesuală pasivă;

-respingerea excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtei ........, invocată de pârâta ........ prin întâmpinare;

-respingerea excepției prescripției dreptului material la acțiune, invocată de pârâta ........ prin întâmpinare.

Așadar, apelul dedus judecății vizează doar soluțiile de:

- admitere a excepției inadmisibilității cererii privind anularea Hotărârii nr. ......./12.11.2013 a Adunării Generale a Acționarilor a ........... şi de respingere a acestui capăt de cerere ca inadmisibil;

-respingere ca nefondate a cererilor reclamantului ......... privind reintegrarea în funcția de președinte al Consiliului de Administrație al pârâtei ........... și de plată a tuturor drepturilor si beneficiilor aferente.

În ceea ce privește soluția de admitere a excepției inadmisibilității cererii privind anularea Hotărârii nr. ....../12.11.2013 a Adunării Generale a Acționarilor a ....... şi de respingere a acestui capăt de cerere ca inadmisibil, prin apelul formulat, apelantul reclamant nu a formulat critici, însă având în vedere că a solicitat admiterea apelului și schimbarea hotărârii instanţei de fond, în sensul admiterii în totalitate a cererii de chemare în judecată, deci inclusiv a capătului de cerere privind anularea Hotărârii nr. .../12.11.2013 a Adunării Generale a Acționarilor a ........, Curtea va face aplicarea dispozițiilor art.476 alin.2 Cod procedură civilă, conform cărora, în cazul în care apelul nu se motivează ori motivarea apelului sau întâmpinarea nu cuprinde motive, mijloace de apărare sau dovezi noi, instanța de apel se va pronunța, în fond, numai pe baza celor invocate la prima instanță.

Ca atare, având în vedere cele invocate la prima instanță referitor la capătul de cerere privind anularea Hotărârii nr. ...../12.11.2013 a Adunării Generale a Acționarilor a ........., Curtea constată că, în mod corect, prima instanță a respins acest capăt ca inadmisibil.

Având în vedere că prin Hotărârea nr. ......../12.11.2013 a Adunării Generale a Acționarilor a ......, reclamantul a fost revocat din funcția de președinte-membru al Consiliului de Administrație al acestei societăți, este inadmisibil demersul acestuia de a solicita anularea hotărârii prin care a fost revocat.

În acest sens, sunt clare dispozițiile art.132 alin.4 din Legea nr.31/1990, care prevăd în mod expres faptul că membrii consiliului de administrație, respectiv ai consiliului de supraveghere, nu pot ataca hotărârea adunării generale privitoare la revocarea lor din funcție.

În ceea ce privește soluțiile de respingere ca nefondate a cererilor reclamantului ......... privind reintegrarea în funcția de președinte al Consiliului de Administrație al pârâtei .......... și de plată a tuturor drepturilor si beneficiilor aferente, prin apelul formulat, apelantul reclamant a criticat hotărârea primei instanțe, susținând în esență că întrucât a fost dezincriminată fapta penală pentru care a fost revocat din funcția de președinte al Consiliului de administrație, se impune repunerea sa în toate drepturile avute anterior, având în vedere efectul retroactiv al dezincriminarii.

Curtea reține că art. 2.030 din Codul civil (care constituie dreptul comun în ce privește contractul de mandat) reglementează printre modurile de încetare a contractului de mandat și revocarea mandatului de către mandant, încetare permisă de legiuitor având în vedere pronunțatul caracter ”intuitu personae” al mandatului.

Condițiile revocării sunt prevăzute la art. 2.031 din codul civil, potrivit căruia “mandantul poate oricând revoca mandatul, expres sau tacit, indiferent de forma în care contractul a fost încheiat și chiar dacă a fost declarat irevocabil”, iar efectele revocării sunt prevăzute de următorul articol, 2.032 din codul civil: “mandantul care revocă mandatul rămâne ținut să își execute obligațiile față de mandatar.

El este, de asemenea, obligat să repare prejudiciile suferite de mandatar din cauza revocării nejustificate ori intempestive.

Atunci când părțile au declarat mandatul irevocabil, revocarea se consideră a fi nejustificată dacă nu este determinată de culpa mandatarului sau de un caz fortuit ori de forță majoră”.

Potrivit art. 137 ind. 1 din Legea societăţilor nr. 31/1990, care reprezintă legea specială, ”(1) Administratorii sunt desemnaţi de către adunarea generală ordinară a acţionarilor, cu excepţia primilor administratori, care sunt numiţi prin actul constitutiv. (2) Candidaţii pentru posturile de administrator sunt nominalizaţi de către membrii actuali ai consiliului de administraţie sau de către acţionari. (3) Pe durata îndeplinirii mandatului, administratorii nu pot încheia cu societatea un contract de muncă.

În cazul în care administratorii au fost desemnaţi dintre salariaţii societăţii, contractul individual de muncă este suspendat pe perioada mandatului. (4) Administratorii pot fi revocaţi oricând de către adunarea generală ordinară a acţionarilor.

În cazul în care revocarea survine fără justă cauză, administratorul este îndreptăţit la plata unor daune-interese.”

Curtea constată că părțile nu contestă situația de fapt, astfel cum a fost reținută de prima instanță, respectiv aceea că revocarea reclamantului din funcția de președinte al consiliului de administrație a avut la bază sentința penală nr. 274/2013, rămasă definitivă prin decizia nr 237/2015 a Curții de Apel Craiova, dosar nr. ........., prin care apelantul reclamant a fost condamnat pentru infracțiunea prevăzută de art.132 din Legea nr.78/2000 raportat la art.248 combinat cu art.2481 Cod penal.

Prin sentința nr. 102/2019 a Tribunalului Gorj, definitivă prin decizia nr 388/2019, pronunțată de Curtea de Apel în dosarul nr .........., s-a constatat dezincriminarea faptei pentru care a fost condamnat reclamantul ............, reținându-se de către instanţele penale de executare că, urmare a deciziei nr. 405/2016 a Curţii Constituţionale, care a exclus comiterea infracţiunilor de abuz în serviciu, altfel decât prin încălcarea unui act normativ, lege sau ordonanţă, a fost dezincriminată fapta de abuz în serviciu pentru care ........ a fost condamnat.

Premisa acestor hotărâri a constituit-o faptul că, prin decizia penală nr. 237/24.02.2015 pronunţată în dosarul nr. ........, Curtea de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori a reformat sentinţa nr. 274/01.10.2013 şi a statuat că actualul apelant nu a încălcat O.U.G. nr. 34/2006, deci că în sarcina sa nu putea fi reţinută încălcarea unei legi, ordonanţe sau ordonanţe de urgenţă.

Pe acest fundament, în temeiul art. 595 alin. (1) C. proc. pen. raportat la art. 4 teza a II-a C. pen., a constatat dezincriminată fapta prevăzută de art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 248, combinat cu art. 2481 C. pen., pentru care autorul căii de atac a fost condamnat prin sentinţa penală nr. 274/01.10.2013, definitivă prin decizia penală nr. 237/24.02.2015, şi a dispus încetarea executării pedepsei cu închisoarea, a pedepsei complementare a interzicerii exercitării drepturilor şi a pedepsei accesorii a interzicerii exercitării drepturilor, aplicate prin hotărârile menţionate.

Aşadar, instanţele penale de executare au stabilit că dezincriminarea a intervenit întrucât, prin faptele ce au atras condamnarea, apelantul reclamant nu au încălcat un act normativ cu putere de lege, iar această concluzie a atras incidenţa deciziilor Curţii Constituţionale nr. 405/2016, 392/2017 şi 651/2018.

Prin aceasta din urmă decizie, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 1083/20.12.2018, instanţa de contencios constituţional a statuat că dispoziţiile art. 248 din C. pen. de la 1968 sunt constituţionale numai în măsura în care prin sintagma "îndeplineşte în mod defectuos" din cuprinsul acestora se înţelege "îndeplineşte prin încălcarea legii" şi, respectiv, că sunt neconstituţionale soluţiile din art. 4 C. pen. şi 595 alin. (1) C. proc. pen.. care nu asimilează efectele unei decizii a Curţii Constituţionale prin care se constată neconstituţionalitatea unei norme de incriminare, cu cele ale unei legi penale de dezincriminare, respectiv nu o califică drept caz de înlăturare sau modificare a pedepsei/măsurii educative.

Având în vedere cele reținute de către instanțele penale de executare, Curtea constată că se impune a da eficienţă deciziei Curţii Constituţionale nr. 219/02.06.2020, prin care s-a statuat că o decizie prin care se constată neconstituţionalitatea unei dispoziţii legale de incriminare, ulterior pronunţării unei hotărâri definitive de condamnare atrage, ”de plano”, doar posibilitatea revizuirii laturii penale a cauzei, dar nu şi pe cea a laturii civile.

Ca atare, față de considerentele expuse anterior, Curtea reține că, în mod corect, a respins prima instanță cererile reclamantului ....... privind reintegrarea în funcția de președinte al Consiliului de Administrație al pârâtei ....... și plata tuturor drepturilor si beneficiilor aferente, revocarea sa din funcție nesurvenind fără justă cauză.

Dezincriminarea faptei nu determină ”ipso facto” exonerarea făptuitorului de răspunderea civilă, potrivit deciziei Curţii Constituţionale nr. 219/2020, astfel încât soluţia instanţelor penale nu impune instanţei civile lipsa de vinovăţie a actualului apelant reclamant.

Revocarea acestuia din funcție s-a datorat faptelor pentru care a fost condamnat, respectiv acelea că, în calitatea sa de director al Direcţiei comerciale din cadrul ………. a dat dispoziţii personalului din subordine atât în privinţa procedurii de achiziţie care să fie selectată - negociere fără publicarea prealabilă a unui anunţ de participare -, cât şi cu privire la firmele care să fie invitate, semnând nota justificativă nr………/21.08.2007, din care a fost eliminată SC ……..., una dintre firmele invitate; totodată, a semnat contractul de furnizare produse nr………./07.09.2007, încălcând dispoziţiile legale privind achiziţiile publice.

Aşadar, faptele pentru care apelantul reclamant a fost revocat din funcția de presedinte al consiliului de administratie nu sunt negate de hotărârea penală de dezincriminare, care le înlătură doar natura penală, dar nu neutralizează eşafodajul probator al sentinţei de condamnare întrucât, chiar dacă faptele nu mai constituie infracţiune, ele constituie încălcări ale atribuţiilor de serviciu, apte să atragă răspunderea apelantului reclamant sub aspectul nerespectării contractului de mandat încheiat cu societatea.

Ca atare, în mod corect a reținut prima instanță că revocarea din functia detinuta de către reclamant in cadrul societății parate nu a avut un caracter abuziv și nici intempestiv, iar faptul că, ulterior, a fost dezincriminată infracțiunea pentru care a fost condamnat nu conferă caracter abuziv revocării din funcție.

În consecință, pentru considerentele expuse, în temeiul art. 480 alin. 1 Cod procedură civilă, Curtea a respins apelul declarat de reclamantul ....... împotriva sentinţei nr. 38 din 16.04.2024, pronunţate de Tribunalul Gorj – Secţia a II-a Civilă în dosarul nr. ........., în contradictoriu cu intimata pârâtă .........., ca nefondat.