Decizie nr. 1607 din 18.06.2024

Anularea înregistrării în scopuri de T.V.A. Înscrierea contribuabilului în Registrul persoanelor impozabile a căror înregistrare în scopuri de T.V.A. a fost anulată. Efecte juridice. Modalităţi de comunicare a actului administrativ fiscal.

- art. 153 alin. (9) lit. e) din Legea nr. 571/2003 privind Codul Fiscal; art. 47 din Codul de procedură fiscală.

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Dolj – Secţia de Contencios Administrativ şi Fiscal la data de 26.06.2023, sub nr. x/63/2023, reclamanta D.C.

S.R.L. a chemat în judecată pe pârâtele Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor din cadrul Ministerului Finanțelor și Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice D., solicitând:

- anularea Deciziei nr. 1818/23.05.2023 emisă de pârâta Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor din cadrul Ministerului Finanțelor, prin care a fost respinsă ca neîntemeiată contestaţia formulată de reclamantă împotriva deciziei de impunere nr.

F-DJ-61/02.02.2023 şi raportului de inspecţie fiscală nr.

F-DJ-58/02.02.2023;

- anularea Deciziei de impunere nr.

F-DJ-61/02.02.2023 emisă de Administraţia Judeţeană a Finanțelor Publice Dolj, prin care s-a stabilit în sarcina reclamantei obligația de plată a unei T.V.A. suplimentare de 16.509 lei, datorată pentru perioada 01.01.2017 – 31.12.2021;

- anularea raportului de inspecţie fiscală nr. F-DJ-58/02.02.2023 emis de Administraţia Judeţeană a Finanțelor Publice Dolj.

În drept, s-au invocat dispoziţiile art. 153 alin. (9) lit. e) din Legea nr. 571/2003 privind Codul Fiscal; art. 47 din Codul de procedură fiscală.

Prin sentinţa nr. 232/2024 din data de 13 februarie 2024, pronunţată de Tribunalul Dolj - Secţia de Contencios Administrativ şi Fiscal în dosarul nr. x/63/2023 a fost respinsă acţiunea formulată de reclamanta D.C.

S.R.L. în contradictoriu cu pârâtele Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor din cadrul Ministerului Finanţelor și Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice D., ca neîntemeiată.

Instanţa de recurs

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamanta, criticând-o pentru nelegalitate prin raportare la cazurile de casare prevăzute art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 din Codul de procedură civilă şi solicitând, în teză principală, casarea sentinţei recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare la instanţa de fond, iar în teză subsidiară, casarea sentinţei cu reţinerea cauzei spre rejudecare la instanţa de recurs şi admiterea cererii de chemare în judecată aşa cum a fost formulată.

În dezvoltarea motivelor de recurs invocate s-a arătat că o primă interpretare greșită a normelor de drept material se referă la dispoziţiile art. 153 alin. (9) lit. e) din Legea nr. 571/2003 privind Codul Fiscal prin raportare la efectele deciziei de anulare a înregistrării în scop de T.V.A. din data de 06.08.2015.

De asemenea, a invocat că instanța de fond a aplicat greșit normele legale privitoare la comunicarea actelor administrativ fiscale, respectiv cele ale art. 47 din Codul de procedură fiscală.

A susţinut că decizia de anulare din oficiu a înregistrării în scopuri de T.V.A. emisă potrivit art. 153 alin. (9) lit. e) din Legea nr. 571/2003 privind Codul Fiscal este cea care stă la baza actelor administrative a căror anulare se solicită în prezenta cauză, fiind invocată atât în decizia de impunere, cât și în raportul de inspecție fiscală, iar din acest motiv lipsa comunicării acestei decizii către contribuabil prin modalitatea prevăzută de lege golește de efecte actul administrativ fiscal, astfel încât și decizia nr.

FDJ-61/02.02.2023 emisă în baza deciziei de anulare din oficiu este adoptată în mod nelegal.

A criticat faptul că instanța de fond a motivat lipsa de comunicare a actului administrativ fiscal prin reţinerea obligaţiei reclamantei de a verifica pe site-ul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală dacă mai este înregistrată sau nu în scopuri de T.V.A., cât timp nu este reglementată o astfel de obligație pentru contribuabil, ci este prevăzută în mod expres obligaţia de comunicare a actului administrativ fiscal pentru ca acesta să-şi producă efectele.

Recurenta reclamantă a arătat că, deşi invocată în decizia de impunere și în raportul de inspecție fiscală, decizia de anulare din oficiu a înregistrării în scop de T.V.A. nu se regăsește în dosarul fiscal, tot astfel cum nu se regăsesc nici dovezile de comunicare.

Într-o a doua teză, recurenta reclamantă a susţinut că instanţa de fond a interpretat greşit normele de drept material atunci când a analizat modul de stabilire a T.V.A., sens în care a arătat că prevederile art. 324 alin. (10) şi art. 11 alin. (8) din Codul fiscal stabilesc obligația persoanelor impozabile de plată a T.V.A. colectată, ceea ce înseamnă că obligația se referă doar la T.V.A. colectată şi menționată expres în actele ce susțin activitatea comercială, adică facturi, contracte.

Din acest motiv, apreciază că modalitatea de calcul a T.V.A. utilizată de organul fiscal, constând în extragerea T.V.A. din tabelul cu sume ce nu conțin T.V.A. este nelegală şi netemeinică şi are ca efect obligarea recurentei reclamante la plata unei T.V.A. care nu a fost colectată.

Într-o a treia teză, recurenta reclamantă a susţinut că instanţa de fond a aplicat greșit dispozițiile art. 110, art. 111 și art. 112 din Codul de procedură fiscală privitoare la prescripție.

Cu privire la raportul de inspecție fiscală, recurenta a reiterat faptul că nedepunerea decontului special de T.V.A., cod 311, cu termen de depunere la data de 25.09.2015, nu are drept consecinţă aplicarea cotei de T.V.A. la veniturile obținute pe perioada controlată, deoarece nedepunerea declarației (decontului special de T.V.A. cod 311) şi calcularea oricărei creanțe la data efectuării inspecției fiscale, respectiv 25.01.2023, era deja prescrisă.

A mai susţinut că hotărârea instanţei de fond nu conține niciun fel de analiză şi, implicit, nu conține motivele pe care se întemeiază, în special cu referire la soluţia dată asupra Deciziei nr. 1818/23.05.2023 de soluționare a contestației, deşi aceasta a fost vizată de cererea de chemare în judecată.

În drept, recursul este întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 din Codul de procedură civilă şi art. 20 din Legea nr. 554/2004.

A solicitat instanței de recurs să aibă în vedere probele administrate la instanţa de fond şi a susţinut că este necesar şi util cauzei ca intimatele pârâte să depună la dosar decizia de anulare din oficiu a înregistrării în scopuri de T.V.A. din 01.08.2015.

Intimatele pârâte nu a formulat întâmpinare în recurs.

Motivarea instanţei

Examinând hotărârea recurată, Curtea constată că recursul este fondat pentru considerentele ce urmează să fie expuse.

Astfel, prin hotărârea instanţei de fond s-a reţinut ca stare de fapt că, printr-o decizie emisă din oficiu la data de 01.08.2015, în temeiul art. 153 alin. (9) lit. e) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice D. a anulat înregistrarea în scopuri de T.V.A. a recurentei reclamante.

Instanţa de fond a reţinut că, deşi decizia de anulare a înregistrării în scopuri de T.V.A. nu a fost comunicată recurentei reclamante, aceasta din urmă a fost înscrisă în Registrul persoanelor impozabile a căror înregistrare în scopuri de T.V.A. a fost anulată, registru care este public, afişat pe site-ul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală şi pe care recurenta reclamantă îl putea verifica.

Ulterior anulării, în perioada 25.01 – 02.02.2023, Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice D. a efectuat o inspecţie fiscală la recurenta reclamantă, având ca obiect verificarea T.V.A. încasată în perioada 01.01.2017 – 31.12.2017 pentru prestarea de servicii, constatările fiind consemnate în Raportul de inspecţie fiscală nr.

F-DJ-58/02.02.2023.

Prin Decizia de impunere nr.

F-DJ-61/02.02.2023, Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice D. a stabilit în sarcina recurentei reclamante obligaţia de plată a unei T.V.A. în cuantum de 16.509 lei, datorată pentru perioada 01.01.2017 – 31.12.2021, cu motivarea că, în temeiul art. 324 alin. (10) lit. a) din Legea nr. 227/2015, îi revenea obligaţia, în calitate de persoană impozabilă al cărei cod de înregistrare în scopuri de T.V.A. a fost anulat, de a depune o declarație privind taxa colectată care trebuie plătită în conformitate cu prevederile art. 11 alin. (6) şi (8) pentru livrări de bunuri/prestări de servicii efectuate şi/sau pentru achiziții de bunuri şi/sau servicii pentru care sunt persoane obligate la plata taxei, efectuate în perioada în care persoana impozabilă nu are un cod valabil de TVA.

Contestaţia administrativă formulată de recurenta reclamantă împotriva Raportului de inspecţie fiscală nr. F-DJ-58/02.02.2023 şi Deciziei de impunere nr. F-DJ-61/02.02.2023 a fost respinsă ca neîntemeiată prin Decizia nr. 1818/23.05.2023.

Solicitând casarea hotărârii instanței de fond prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din Codul de procedură civilă, recurenta reclamantă a invocat, într-o primă teză, aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 47 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, susţinând, în esenţă, că, în condiţiile care intimata pârâtă nu a comunicat recurentei reclamante decizia de anulare a înregistrării în scopuri de T.V.A., aceasta nu a produs efectele juridice pretinse în actele administrativ fiscale contestate.

Critica de recurs astfel formulată este fondată.

Astfel, potrivit art. 47 alin. (1) teza I, alin. (2), (3) şi (4) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, intitulat „Comunicarea actului administrativ fiscal”,

„(1) Actul administrativ fiscal trebuie comunicat contribuabilului/plătitorului căruia îi este destinat. (...)

(2) Actul administrativ fiscal emis pe suport hârtie se comunică contribuabilului/plătitorului ori împuternicitului acestora, la domiciliul fiscal, direct, dacă se asigură primirea sub semnătură a actului administrativ fiscal, sau prin poştă, cu scrisoare recomandată cu confirmare de primire.

(3) Actul administrativ fiscal emis în formă electronică se comunică prin mijloace electronice de transmitere la distanţă ori de câte ori contribuabilul/plătitorul a optat pentru această modalitate de emitere şi de comunicare.

(4) În cazul în care comunicarea potrivit alin. (2) sau (3), după caz, nu a fost posibilă, aceasta se realizează prin publicitate.”

Curtea observă că prin dispoziţiile legale citate anterior (în vigoare în perioada 01.01.2017 – 31.12.2017 vizată de actele administrativ fiscale contestate) a fost reglementată obligația generală de comunicare a actelor administrativ fiscale către contribuabili, precum şi modalităţile de comunicare, instituind şi o ordine de preferinţă, respectiv, în cazul actelor emise pe suport de hârtie, remiterea sub semnătură/comunicarea prin poştă la domiciliul fiscal, cu scrisoare recomandată cu confirmare de primire, urmată de comunicarea prin publicitate în cazul în care nu se poate realiza comunicarea directă ori, în cazul actelor emise în formă electronică, comunicarea prin mijloace electronice de transmitere la distanţă, urmată de comunicarea prin publicitate în cazul în care nu se poate realiza comunicarea directă.

Aşa fiind, înscrierea contribuabilului într-unul din registrele speciale organizate de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, nefiind prevăzută de lege drept o modalitate de comunicare a actului administrativ, nu poate fi considerată că echivalează cu o astfel de comunicare, chiar dacă acest registru are caracter public, este postat pe pagina de Internet a instituţiei publice şi poate fi consultat de contribuabil.

Instanţa de recurs constată, aşa cum s-a reţinut şi anterior, că obligaţia reglementată prin dispoziţiile art. 47 din Codul de procedură fiscală este generală, ceea ce înseamnă că este aplicabilă şi deciziilor de anulare a înregistrării în scopuri de T.V.A. cât timp prin norme speciale nu s-a stabilit altfel.

Or, dimpotrivă, prin dispoziţiile art. 153 alin. (92) teza a III-a din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal se prevede că:

„(92) (...) Înscrierea în Registrul persoanelor impozabile a căror înregistrare în scopuri de TVA conform art. 153 a fost anulată se face de către organul fiscal competent, după comunicarea deciziei de anulare a înregistrării în scopuri de TVA, în termen de cel mult 3 zile de la data comunicării.”

Totodată, potrivit pct. 5 şi 6 din Secţiunea 1 „Anularea, din oficiu, a înregistrării în scopuri de TVA a persoanelor impozabile înregistrate în scopuri de TVA, care au fost declarate inactive potrivit dispoziţiilor art. 781 din Codul de procedură fiscală”, Cap.

III „Anularea, din oficiu, a înregistrării în scopuri de TVA” din Ordinul Preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală nr. 3.331 din 17 octombrie 2013 pentru aprobarea Procedurii de modificare, din oficiu, a vectorului fiscal cu privire la TVA, precum şi a modelului şi conţinutului unor formulare,

„5.

Decizia privind anularea, din oficiu, a înregistrării în scopuri de TVA se întocmeşte în două exemplare, din care un exemplar se comunică contribuabilului, potrivit art. 44 din Codul de procedură fiscală, iar al doilea exemplar se arhivează la dosarul fiscal al contribuabilului.

6.

Împotriva deciziei privind anularea, din oficiu, a înregistrării în scopuri de TVA, se poate formula contestaţie la organul fiscal emitent, în conformitate cu dispoziţiile art. 209 alin. (2) din Codul de procedură fiscală, în termen de 30 de zile de la data comunicării, potrivit art. 207 alin. (1) din acelaşi act normativ.”.

Aşadar, nu doar că prin norme speciale aplicabile în cazul emiterii unor decizii de anulare a înregistrării în scop de T.V.A. nu s-a reglementat exceptarea de la regula comunicării actelor administrativ fiscale, ci, dimpotrivă, a fost prevăzută în mod expres obligaţia de comunicare a unor astfel de decizii, cât şi dreptul contribuabililor de a le contesta, respectiv efectul înscrierii în Registrul special doar după comunicarea acestor acte administrativ fiscale.

De asemenea, cum, potrivit art. 48 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală „(1) Actul administrativ fiscal produce efecte din momentul în care este comunicat contribuabilului/plătitorului sau la o dată ulterioară menționată în actul administrativ comunicat, potrivit legii. (2) Actul administrativ fiscal care nu a fost comunicat potrivit art. 47 nu este opozabil contribuabilului/plătitorului şi nu produce niciun efect juridic.”, în mod greşit instanţa de fond a considerat că nu exista obligaţia de comunicare a deciziei din 01.08.2015 emisă în temeiul art. 153 alin. (9) lit. e) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal de Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Dolj prin care a fost anulată înregistrarea în scopuri de T.V.A. a recurentei reclamante, precum şi că acest act administrativ, deşi necomunicat recurentei reclamante, a produs efecte juridice, între care cel prevăzut la art. 324 alin. (10) lit. a) din Legea nr. 227/2015, de la momentul înscrierii recurentei reclamante în Registrul persoanelor impozabile a căror înregistrare în scopuri de TVA conform art. 153 a fost anulată.

În raport de considerentele de fapt şi de drept expuse, constatând că recursul este fondat în limitele reţinute prin prezenta decizie, Curtea va admite recursul şi va casa în tot hotărârea instanţei de fond, în conformitate cu dispoziţiile art. 496 alin. (2) din Codul de procedură civilă, iar în raport de dispoziţiile art. 498 din Codul de procedură civilă, procedând la rejudecarea fondului cauzei şi având în vedere că, prin necomunicarea deciziei de anulare a înregistrării reclamantei în scop de T.V.A., niciunul dintre efectele juridice imputate acesteia nu s-a produs, conform celor dezvoltate în paragrafele anterioare, cererea de chemare în judecată va fi admisă, iar actele administrativ fiscale vor fi anulate.

Soluţia instanţei

Admite recursul formulat de recurenta reclamantă D.C.

S.R.L. împotriva sentinţei nr. 232/2024 din 13 februarie 2024 pronunţată de Tribunalul Dolj - Secţia de Contencios Administrativ şi Fiscal în dosarul nr. x/63/2023, în contradictoriu cu intimatele pârâte DIRECŢIA GENERALĂ DE SOLUŢIONARE A CONTESTAŢIILOR DIN CADRUL MINISTERULUI FINANŢELOR şi ADMINISTRAŢIA JUDEŢEANĂ A FINANŢELOR PUBLICE D., casează în tot hotărârea instanţei de fond şi rejudecând în fond cauza, admite acţiunea şi anulează Decizia nr. 1818/2023 de soluţionare a contestaţiei prealabile emisă de Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor din cadrul Ministerului Finanţelor, Raportul de inspecţie fiscală nr.

F-DJ 58/02.02.2023 şi Decizia de impunere nr.

F-DJ 61/02.02.2023, ambele emise de Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice D.

Ia act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.

Definitivă.