Decizie nr. 1829 din 17.09.2024

Suspendarea exercitării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice.

Noţiunea de „accident de circulaţie”.

Rănirea unei persoane implicată în accident.

Prezentarea la o unitate medicală, dar neprezentarea la o instituţie medico-legală pentru stabilirea numărului de zile de îngrijiri medicale necesare pentru vindecare.

- art. 75 lit. b) din O.U.G. nr. 195/2002; Decizia nr. 5 din 28 februarie 2018 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală.

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Dolj – Secţia de Contencios Administrativ şi Fiscal la data de 29.11.2023, sub nr. x/63/2023, reclamantul C.A.M. a chemat în judecată pe pârâţii Inspectoratul de Poliţie Judeţean D. şi Şeful Serviciului Rutier din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean D., solicitând anularea în Dispoziţiei Şefului Serviciului Rutier nr. 417290/7 din 19.09.2023 şi a comunicării nr. 417290/7 din 19.09.2023.

În drept, s-au invocat dispoziţiile art. 75 lit. b) din O.U.G. nr. 195/2002.

Prin sentința nr. 649/2024 din data de 17 aprilie 2024 pronunțată de Tribunalul Dolj - Secția de Contencios Administrativ şi Fiscal în dosarul nr. x/63/2023 a fost admisă acțiunea formulată de reclamantul C.A.M. în contradictoriu cu pârâţii Inspectoratul de Poliţie Judeţean D. şi Şeful Serviciului Rutier din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean D. şi au fost anulate Dispoziţia Şefului Serviciului Rutier nr. 417290/7 din data de 19.09.2023 şi comunicarea nr. 417290/7 din 19.09.2023 emisă de Şeful Serviciului Rutier din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean D.

Instanţa de recurs

Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâtul Inspectoratul de Poliţie Judeţean D., întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din Codul de procedură civilă, solicitând casarea sentinței atacate, rejudecarea cauzei în fond de către instanţa de recurs şi respingerea ca nefondată a cererii de anulare a Dispoziției Șefului Serviciului Rutier din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean D. nr. 417290/7 din 19.09.2023 prin care a fost suspendată exercitarea de către reclamant a dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice pentru o perioadă de 180 de zile.

În susţinerea recursului s-a arătat, în esenţă, că, la data de 04.08.2023, în timp ce conducea un autoturism pe drumurile publice, intimatul reclamant a accidentat o persoană care traversa strada pe marcajul de trecere pentru pietoni, motiv pentru care a fost cercetat penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă prevăzută şi pedepsită de art. 196 alin. (2) şi (3) din Codul penal, iar prin Ordonanța din 18.09.2023 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova s-a dispus faţă de reclamant o soluție de clasare.

Recurentul a învederat că după pronunţarea soluţiei de clasare, în aplicarea dispoziţiilor art. 103 alin. (1) lit. d) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, dispoziţii pe care le-a citat, șeful serviciului rutier a emis actul administrativ contestat, prin care a dispus suspendarea exercitării dreptului reclamantului de a conduce autovehicule pe drumurile publice pentru o perioadă de 180 de zile.

Recurentul pârât a susţinut că, prin anularea actului administrativ cu motivarea că nu s-a făcut dovada producerii unui accident de circulație în sensul definit prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 şi în sensul celor stabilite prin Decizia nr. 5/28.02.2018 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, instanţa de fond a făcut o greşită aplicare a dispoziţiilor art. 75 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002, cât timp din actele şi lucrările dosarului de urmărire penală rezultă că persoana vătămată a fost transportată la spital chiar de către conducătorul auto care a accidentat-o, subzistând, aşadar, ipoteza de la art. 75 lit. b) şi fiind fără relevanţă juridică faptul că persoana accidentată nu s-a prezentat la serviciul de medicină legală, cât timp există probe din care rezultă că aceasta a fost rănită în accident.

În drept, recursul a fost întemeiat pe dispozițiile Legii nr. 554/2004, ale Codului de procedură civilă, ale Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002, ale Hotărârii de Guvern nr. 1391/2006, ale Ordonanţei Guvernului nr. 1/2022, ale Ordonanţei Guvernului nr. 2/2001 şi ale Legii nr. 24/2000.

Intimatul reclamant nu a formulat întâmpinare în recurs.

Motivarea instanţei

Examinând hotărârea recurată, Curtea constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce urmează să fie expuse.

Astfel, potrivit art. 103 alin. (1) lit. d) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, „(1) Suspendarea exercitării dreptului de a conduce autovehicule, tractoare agricole sau forestiere ori tramvaie se dispune: (...) d) pentru o perioadă de 180 de zile în cazul accidentului de circulaţie din care a rezultat decesul sau vătămarea corporală a unei persoane dacă a fost încălcată o regulă de circulaţie pentru care prezenta ordonanţă de urgenţă prevede suspendarea exercitării dreptului de a conduce şi instanţa de judecată sau procurorul a dispus clasarea în condiţiile art. 16 alin. (1) lit. b), e) şi g) din Codul de procedură penală, renunţarea la urmărirea penală, renunţarea la aplicarea pedepsei sau amânarea aplicării pedepsei dacă nu a fost dispusă obligaţia prevăzută la art. 85 alin. (2) lit. g) din Codul penal ori încetarea procesului penal în condiţiile art. 16 alin. (1) lit. e) şi g) din Codul de procedură penală;”.

Aşadar, pentru a se putea dispune măsura administrativă a suspendării exercitării dreptului de a conduce, dispoziţiile art. 103 alin. (1) lit. d) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 impun îndeplinirea următoarelor condiţii cumulative: să se fi produs un accident de circulaţie; accidentul de circulaţie a avut ca urmare decesul sau vătămarea corporală a unei persoane; accidentul s-a produs din cauză că persoana căreia i se aplică sancţiunea administrativ a încălcat o regulă de circulaţie pentru care Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 prevede suspendarea exercitării dreptului de a conduce; faţă de persoana căreia i se aplică sancţiunea s-a dispus de către instanţa de judecată sau procuror, clasarea în condiţiile art. 16 alin. (1) lit. b), e) şi g) din Codul de procedură penală, renunţarea la urmărirea penală, renunţarea la aplicarea pedepsei sau amânarea aplicării pedepsei şi nu a fost dispusă obligaţia prevăzută la art. 85 alin. (2) lit. g) din Codul penal ori s-a dispus încetarea procesului penal în condiţiile art. 16 alin. (1) lit. e) şi g) din Codul de procedură penală.

În ceea ce priveşte îndeplinirea condiţiei producerii unui accident de circulaţie, Curtea constată că instanţa de fond a reţinut în mod corect ca fiind aplicabile prevederile art. 75 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002, deoarece prin această prevedere normativă legiuitorul delegat a realizat o definire a noţiunii, respectiv „Accidentul de circulaţie este evenimentul care întruneşte cumulativ următoarele condiţii: a) s-a produs pe un drum deschis circulaţiei publice ori şi-a avut originea într-un asemenea loc; b) a avut ca urmare decesul, rănirea uneia sau a mai multor persoane ori avarierea a cel puţin unui vehicul sau alte pagube materiale; c) în eveniment a fost implicat cel puţin un vehicul în mişcare;”.

Prin recursul declarat, recurentul pârât susţine că instanţa de fond a interpretat în mod greşit dispoziţiile art. 75 lit. b) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002, deoarece condiţia privitoare la „rănirea uneia sau a mai multor persoane” este îndeplinită ori de câte ori persoana implicată în accident s-a prezentat la o unitate medicală, a fost examinată şi tratată, fiind fără relevanţă juridică dacă a suferit sau nu leziuni care să fi necesitat un număr de zile de îngrijiri medicale stabilite de un medic legist.

Contrar acestei susţineri, Curtea constată că în mod corect, în aplicarea dispoziţiilor art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă, potrivit cărora „(3) Dezlegarea dată problemelor de drept este obligatorie de la data publicării deciziei în Monitorul Oficial al României, Partea I, iar pentru instanţa care a solicitat dezlegarea, de la data pronunţării deciziei. instanţa de fond”, instanţa de fond a considerat că, în vederea interpretării noţiunii de „rănirea uneia sau a mai multor persoane” este aplicabilă Decizia nr. 5 din 28 februarie 2018 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, publicată în Monitorul Oficial Nr. 355 din 24 aprilie 2018, prin care s-a stabilit că „În interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 338 alin. (1) din Codul penal privind infracţiunea de părăsire a locului accidentului, stabileşte că termenul de rănire prevăzut de art. 75 lit. b) teza a II-a din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, republicată, se interpretează în sensul de „leziuni traumatice sau afectarea sănătăţii unei persoane, a căror gravitate este evaluată prin zile de îngrijiri medicale (cel puţin o zi) ori printr-una din urmările prevăzute de art. 194 alin. (1) lit. a), c), d) şi e) din Codul penal”.

Curtea constată că, pentru a ajunge la o astfel de concluzie, Completul învestit cu dezlegarea chestiunii de drept a reţinut, între altele, că „"rănirea", în sensul dispoziţiilor art. 338 alin. (1) cu referire la art. 75 lit. b) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, nu constă în orice suferinţă fizică, ci, cel puţin, în leziuni traumatice sau în afectarea sănătăţii unei persoane, urmări a căror gravitate este evaluată prin zile de îngrijiri medicale (cel puţin o zi), după caz, în una din urmările prevăzute de art. 194 alin. (1) lit. a), c), d) şi e) din Codul penal.

Această interpretare corespunde sensului comun al termenului de "rănire", astfel cum este enunţat de Dicţionarul explicativ al limbii române, ceea ce asigură respectarea condiţiei de previzibilitate a legii penale, având în vedere că noţiunea de "rănire" reprezintă un reper obiectiv de conformare a conduitei destinatarului normei de incriminare.”

Prin urmare, constatând că instanţa de fond a aplicat în mod corect normele de drept material incidente cauzei, astfel încât recursul declarat de pârât este nefondat, acesta va fi respins în condiţiile art. 496 alin. (1) din Codul de procedură civilă.

Soluţia instanţei

Respinge recursul formulat de recurentul pârât Inspectoratul de Poliţie Judeţean D. împotriva sentinței nr. 649/2024 din data de 17 aprilie 2024 pronunțată de Tribunalul Dolj - Secția de Contencios Administrativ şi Fiscal în dosarul nr. x/63/2023, în contradictoriu cu intimatul reclamant C.A.M. şi cu intimatul pârât Şeful Serviciului Rutier din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean D., ca nefondat.

Definitivă.