Decizie nr. 1729 din 28.06.2024

Raportând aspectele menţionate mai sus la datele speţei, Curtea reţine în esenţă că apelantul critică hotărârea primei instanţe în sensul că în mod eronat prima instanţă a admis acţiunea fără a ţine cont de dispoziţiile art. 13 din HG nr. 714/2018 în sensul că reclamantul a fost detaşat şi şi-a desfăşurat activitatea în localitatea de domiciliu şi ca atare nu trebuia să beneficieze de drepturile solicitate.

Problema centrală a litigiului vizează determinarea legii aplicabile raportului juridic dedus judecăţii.

În primul rând, Curtea observă că, în ceea ce priveşte sfera de aplicare a fiecăruia dintre cele două acte normative, în timp ce Legea nr. 136/18.07.2020 are în vedere numai domeniul sănătăţii publice, HG nr. 714/13 septembrie 2018, reglementează drepturile şi obligaţiile personalului autorităţilor şi instituţiilor publice pe perioada delegării şi detaşării în altă localitate, precum şi în cazul deplasării în interesul serviciului.

De asemenea, Legea nr. 136/18.07.2020 are în vedere circumstanţe particulare, respectiv, situaţiile de risc epidemiologic şi biologic iar scopul acestei reglementări vizează prevenirea introducerii şi limitarea răspândirii bolilor infectocontagioase pe teritoriul României.

În ceea ce priveşte HG nr. 714/13 septembrie 2018, acest act normativ are o sferă largă de aplicare şi nu se limitează la anumite circumstanţe particulare determinate de pildă de o situaţia temporară precum existenţa unei pandemii, vizând întreg personalul autorităţilor şi instituţiilor publice, indiferent de existenţa sau inexistenţa unor situaţii excepţionale.

În ceea ce priveşte cel de-al doilea motiv de apel, respectiv aspectul că nu rezultă obligativitatea apelantului pârât de a plăti drepturile salariale suplimentare, Curtea reţine că şi această critică este nefondată.

Astfel, în ceea ce priveşte OUG nr. 44/2022, această nu este aplicabilă în cauză faţă de perioada pentru care se solicită drepturile de diurnă de detaşare.

În ceea ce priveşte însă faptul că drepturile plătite persoanei detaşate se suportă din bugetul Ministerului Sănătăţii, acest aspect, contrar susţinerilor apelantului nu are relevanţă în cauză, raportat la faptul că măsurile necesare în vederea asigurării bugetului reprezintă o chestiune de executare care excede prezentei cauze.

Contrar susţinerilor apelantului, faptul că prima instanţă a reţinut aplicabilitatea dispoziţiilor art. 47 din Codul Muncii nu se interpretează în sensul că era un concurs între cele două dispoziţii legale.

Astfel, cele două dispoziţii legale nu se exclud ci se completează una pe alta în sensul că în Codul Muncii, la art. 47, se menţionează cine acordă drepturile cuvenite salariatului detaşat, iar în Legea nr. 136/2020, la art. 19 alin. 4 din forma aplicabilă faţă de perioada care face obiectul cauzei, se menţionează că drepturile solicitate sunt suportate din bugetul Ministerului Sănătăţii.

Prin sentinţa civilă apelată, Tribunalul ___ – Secţia Litigii de Muncă şi Asigurări Sociale a admis cererea de chemare în judecată formulată de către reclamantul ____, în contradictoriu cu pârâtul Spitalul ____, în parte.

A fost obligat pârâtul la plata către reclamant a diurnei de detaşare prevăzută de art. 19 alin. 3 din Legea nr. 136/2020, pentru perioadele ____ - ___ şi ____ - ____.

Pentru a se pronunţa această sentinţă, instanţa a reţinut următoarele:

Prin cererea de faţă, reclamantul ____ a solicitat obligarea pârâtului Spitalul ____, la acordarea diurnei de detașare în cuantum de 2% din salariul de încadrare pentru perioadele ____ -___ și ___ - ___, invocând ordinele sale de detașare şi dispozițiile art. 19 din Legea nr. 136/2020.

Instanța a reținut că, potrivit susținerilor reclamantului confirmate de actele de la dosar, respectiv contract individual de muncă nr. ____/____, reclamantul ____ a fost angajatul pârâtului Spitalul ____, în funcția de medic rezident an 1 specialitatea Oncologie medicală, pe durată determinată, de 5 ani, de la data de ____ până la data de ____, la lit.

D, din contract, menționându-se că activitatea sa se desfășoară la Spitalul ____.

Conform Ordinului Șefului Departamentului pentru Situații de Urgență nr. 8209 din 24.11.2021 privind detașarea personalului medical/paramedical/auxiliar specializat din sistemul public, pe perioada stării de alertă la nivel național, în contextul pandemiei generate de virusul SARS-COV-2 și anexei la acesta, începând cu data de 02.12.2021, reclamantul a fost detașat pe o perioadă de 30 de zile de la Spitalul ____, la Spitalul ____.

De asemenea, potrivit Ordinului Șefului Departamentului pentru Situații de Urgență nr. 1622/25.01.2022 privind detașarea personalului medical/paramedical/auxiliar specializat din sistemul public, pe perioada stării de alertă la nivel național, în contextul pandemiei generate de virusul SARS-COV-2 și anexei la acesta, începând cu data de 01.02.2022, reclamantul a fost detașat pe o perioadă de 30 de zile (___ - ___) de la Spitalul _____, la Spitalul ____.

Potrivit foilor de pontaj, înaintate la dosar, la solicitarea instanței, de către Spitalul ____, reclamantul a fost pontat în luna decembrie 2021, în perioada solicitată, ce face obiectul acțiunii, până la sfârșitul lunii.

Pentru luna ianuarie 2022, însă, nu se face dovada nici a prezenței sale la locul de muncă de la Spitalul ____ și nici a detașării.

De asemenea, reclamantul a fost pontat ca desfășurându-și activitatea la Spitalul ____, întreaga lună februarie 2022, pentru luna martie 2022, însă, nu se face dovada prezenței sale la locul de muncă de la Spitalul ____ și nici a detașării, decât pentru zilele de 1 și 2 martie, din perioada solicitată prin acțiune.

Potrivit art. 166 alin. 1 din Legea nr. 53/2003, salariul se plăteşte în bani cel puţin o dată pe lună, la data stabilită în contractul individual de muncă, în contractul colectiv de muncă aplicabil sau în regulamentul intern, după caz.

Plata salariului se poate efectua prin virament într-un cont bancar.

Plata în natură a unei părţi din salariu, în condiţiile stabilite la art. 165, este posibilă numai dacă este prevăzută expres în contractul colectiv de muncă aplicabil sau în contractul individual de muncă.

Întârzierea nejustificată a plăţii salariului sau neplata acestuia poate determina obligarea angajatorului la plata de daune-interese pentru repararea prejudiciului produs salariatului.

Potrivit art. 160 din Legea nr. 53/2003, salariul cuprinde salariul de bază, indemnizațiile, sporurile, precum și alte adaosuri.

Conform art. 168 din acelaşi act normativ, plata salariului se dovedeşte prin semnarea statelor de plată, precum şi prin orice alte documente justificative care demonstrează efectuarea plăţii către salariatul îndreptăţit.

Art.170 din Legea nr. 53/2003 prevede că acceptarea fără rezerve a unei părţi din drepturile salariale sau semnarea actelor de plată în astfel de situaţii, nu poate avea semnificaţia unei renunţări din partea salariatului la drepturile salariale ce i se cuvin în integralitatea lor, potrivit dispoziţiilor legale sau contractuale.

Din actele de la dosar, așa cum s-a reținut mai sus şi din susținerile părților, reiese că reclamantul a lucrat la Spitalul ____, perioadele ___ - ___ şi ___ - ___, din perioada pentru care acesta solicită plata diurnei prin acțiune, fiind detașat de la Spitalul ____, în baza a două ordine ale șefului DSU, și că nu i-a fost achitată diurna de 2% din salariul de încadrare.

De altfel, pârâtul, invocând prevederile art. 13 din HG nr. 714/13.09.2018 şi locul de domiciliu al reclamantului conform cărții de identitate, respectiv ____, susține prin întâmpinare faptul că reclamantului nu i se cuvin aceste drepturi, întrucât pe durata detașării, și-a desfășurat activitatea în localitatea de domiciliu, respectiv Municipiul ____.

Conform art. 19 din Legea nr. 136/18.07.2020, invocat de reclamant, - (1) În situaţia existenţei unui deficit de personal medical constatat de către direcţia de sănătate publică sau de inspectoratul judeţean pentru situaţii de urgenţă sau al municipiului Bucureşti, pe durata instituirii măsurii în domeniul sănătăţii publice, în situaţii de risc epidemiologic şi biologic, personalul medical, paramedical şi auxiliar specializat din sistemul public poate fi detaşat cu acordul persoanei detaşate, iar în lipsa acestuia, în condiţiile prezentei legi, pe o durată de cel mult 30 de zile, prin ordin al ministrului sănătăţii, al şefului Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă sau al persoanei desemnate de acesta sau, după caz, al conducătorului instituţiei angajatoare. (2) Măsura prevăzută la alin. (1) se dispune în cazul existenţei unui deficit de personal, atunci când completarea schemei de personal nu poate fi realizată cu personal medical care îşi exprimă acordul pentru detaşare, cu voluntari sau cu personal medical militar, şi la solicitarea motivată a direcţiei de sănătate publică judeţene sau a municipiului Bucureşti, a inspectoratului judeţean pentru situaţii de urgenţă sau al municipiului Bucureşti ori a Centrului naţional de coordonare şi conducere a intervenţiei. (3) Pe durata detaşării dispuse conform alin. (1) se asigură persoanei detaşate, suplimentar faţă de salariul plătit de unitatea angajatoare, plata indemnizaţiei de detaşare în cuantum de 50% din salariul de încadrare, diurna zilnică de 2% din salariul de încadrare, cazarea şi transportul în localitatea unde se dispune detaşarea. (4) Drepturile salariale cuvenite persoanei detaşate se asigură de la bugetul de stat, prin bugetele ordonatorilor principali de credite ai angajatorilor la care s-a dispus detaşarea, transportul se asigură de către Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă, iar cazarea de către angajatorul la care s-a dispus detaşarea sau, după caz, de către unitatea administrativ-teritorială. (5) Ordinul de detaşare emis conform alin. (1) poate fi atacat în termenul legal la instanţa de contencios administrativ competentă. (6) Ministerul Sănătăţii împreună cu Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă din cadrul Ministerului Afacerilor Interne vor operaţionaliza un registru naţional al voluntarilor din rândul personalului medical pentru situaţii de urgenţă.

Așadar, alin. 3 al acestui articol, prevede că, pe durata detaşării dispuse conform alin. (1) - incident situației de fapt din speță-, se asigură persoanei detaşate, suplimentar faţă de salariul plătit de unitatea angajatoare, plata indemnizaţiei de detaşare în cuantum de 50% din salariul de încadrare, diurna zilnică de 2% din salariul de încadrare, cazarea şi transportul în localitatea unde se dispune detaşarea.

De asemenea, dispozițiile nr. ___/26.11.2021 şi nr. ___/26.01.2022, emise de către Spitalul _____, pentru punerea în aplicare a ordinelor DSU menționate, privind detașarea reclamantului _____, consemnează la art. 2 că „pe durata detaşării dispuse conform art.1, se asigură persoanei detaşate, suplimentar faţă de salariul plătit de unitatea angajatoare, plata indemnizaţiei de detaşare în cuantum de 50% din salariul de încadrare, diurna zilnică de 2% din salariul de încadrare, cazarea şi transportul în localitatea unde se dispune detaşarea”.

Art. 13 din Anexa la HG nr. 714/13.09.2018 invocat de pârâtul Spitalul ____ prevede că: „Persoana care are locul permanent de muncă în altă localitate decât aceea în care îşi are domiciliul, nu beneficiază, pe timpul cât este trimisă în delegare sau detaşare în localitatea de domiciliu, de alocaţie de delegare sau indemnizaţie de detaşare şi cazare gratuită.

Acestei persoane i se decontează numai cheltuielile de transport, conform art. 7 şi art. 10 - 12.”

HG nr. 714/13 septembrie 2018 reglementează drepturile şi obligaţiile personalului autorităţilor şi instituţiilor publice pe perioada delegării şi detaşării în altă localitate, precum şi în cazul deplasării în interesul serviciului și prevede la art.1 că - (1) „Drepturile şi obligaţiile personalului autorităţilor şi instituţiilor publice, indiferent de modul de finanţare şi subordonare, pe perioada delegării şi detaşării în altă localitate, precum şi în cazul deplasării în interesul serviciului, se stabilesc potrivit anexei care face parte integrantă din prezenta hotărâre, cu excepţia cazurilor când prin lege se prevede altfel”.

Așadar, HG nr.714/13 septembrie 2018 se aplică personalului autorităților şi instituțiilor publice, pe durata detașări, cu excepţia cazurilor când prin lege se prevede altfel.

Or, Legea nr. 136/18.07.2020, invocată de reclamant ca temei de drept al acțiunii, reglementează măsuri în domeniul sănătăţii publice, în situaţii de risc epidemiologic şi biologic, pentru prevenirea introducerii şi limitarea răspândirii bolilor infectocontagioase pe teritoriul României.

Prin urmare, art. 13 din HG nr.714/13 septembrie 2018 invocat de pârât în apărare, face astfel pe deplin aplicabilitatea principiului de drept potrivit căruia „specialia derogat generalibus”, acest act normativ având caracter general în raport cu Legea nr. 136/2020.

Având în vedere faptul că în cauza de faţă sunt aplicabile dispoziţiile speciale ale Legii nr. 136/18.07.2020, care reglementează măsuri necesare în situații de risc pentru sănătate pe teritoriul României, instanța apreciază că acestea se impun cu prioritate față de prevederile HG nr.714/2018, în temeiul principiului amintit, astfel că vor fi înlăturate apărările pârâtului formulate în raport de prevederile art. 13 din HG nr. 714/2018.

Totodată, „ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemus”- atunci când legea nu distinge, nici noi nu trebuie să distingem.

Ori, textul alin. 3 al art. 19 din Legea nr.136/2020, aplicabil speței, nu condiționează acordarea diurnei zilnice de 2% din salariul de încadrare, de domiciliul persoanei detașate în baza acestei legi.

Așa cum s-a expus anterior, contractul individual de muncă al reclamantului, stabilește la lit.

D - Capitolul: „Locul de muncă”, faptul că, activitatea acestuia se desfășoară la Spitalul ____.

Ori, detașarea presupune conform art. 45 din Codul Muncii, schimbarea temporară a locului de muncă al salariatului, măsură necontestată în speță.

Prin urmare, față de considerente arătate, instanța a apreciat că reclamantul este îndreptățit la plata diurnei de detaşare prevăzută de art. 19 alin. 3 din Legea nr. 136/2020, pentru perioadele ___ - ___ şi ___ - ___.

Pe de altă parte, instanța nu a putut reține susținerile pârâtului Spitalul ____, în sensul că din interpretarea alin. 3 și 4 ale art. 19 din Legea nr.136/2020 nu rezultă obligația unității angajatoare, respectiv a sa, la plata drepturilor salariale suplimentare cuvenite pe perioada detașării, ci a angajatorilor la care s-a dispus detașarea, în speță, Spitalul ____.

Astfel, prevederile alin. 4 al art. 19 din Legea nr. 136/2020, care dispun că drepturile salariale cuvenite persoanei detaşate se asigură prin bugetele ordonatorilor principali de credite ai angajatorilor la care s-a dispus detaşarea, nu au nicio relevanță față de circumstanțele speței, prevederi similare, regăsindu-se și în art. 47 alin. 1 din Codul Muncii.

Ele vizează situația în care salariatului i se acordă corespunzător, la timp drepturile cuvenite.

Dacă însă angajatorul cesionar nu își îndeplinește obligațiile față de salariat, ele vor fi îndeplinite de angajatorul cedent.

În cazul în care niciunul dintre ei nu își îndeplinește obligațiile, salariatul detașat are dreptul de a se îndrepta împotriva oricăruia dintre cei doi angajatori, cum este cazul în speță.

Așadar, având în vedere considerentele expuse, dispoziţiile legale enunţate, înscrisurile de la dosar, instanţa a admis în parte cererea de chemare în judecată formulată de către reclamantul _____ în contradictoriu cu pârâtul Spitalul ____ şi văzând și disp. art. 9 alin. (2) şi art. 22 alin. (6) din Codul de procedură civilă, a obligat pârâtul Spitalul ____ la plata către reclamant a diurnei de detaşare prevăzută de art. 19 alin. 3 din Legea nr. 136/2020, pentru perioadele ____ - ____ şi ___ - ____.

Împotriva acestei sentinţe, în termen legal a promovat apel pârâtul Spitalul ____ aducând critici pentru nelegalitate şi netemeinicie.

În fapt, a arătat că D-nul Dr. ___, medic rezident în specialitatea oncologie medicală anul IV încadrat în cadrul unității pârâte conform CIM nr. ____/____, a fost detașat în cadrul Spitalului _____, în perioadele: ___ - ___; ___ - ___, prin Ordinul DSU nr. ___/24.11.2021 şi Ordinul DSU nr. ____/25.01.2022, în perioada stării de alertă.

În conformitate cu prevederile art. 19 alin. 3 din Legea nr. 136/18.07.2020 privind instituirea unor măsuri în domeniul sănătății publice, în situații de risc epidemiologic şi biologic, pe durata detașării d-lui dr. ____ i s-a acordat suplimentar față de salariul plătit de unitatea pârâtă, plata indemnizaţiei de detașare în cuantum de 50% din salariul de încadrare.

A solicitat să se observe că domiciliul intimatului este în ____, str. ___, nr. ___, iar prin detaşarea dispusă prin Ordinele DSU enumerate mai sus, a fost detaşat şi şi-a desfăşurat activitatea în localitatea de domiciliu.

Mai mult, a învederat instanței faptul că în conformitate cu art. 13 din Hotărârea Guvernului nr. 714/13.09.2018, persoana care are locul permanent de muncă în altă localitate decât aceea în care își are domiciliul, nu beneficiază pe timpul cât este trimisă în delegare sau detașare în localitatea de domiciliu, de alocație de delegare sau indemnizație de detașare și cazare gratuită.

Acestei persoane i se decontează numai cheltuielile de transport, conform art. 7 și art. 10-12.”

Din coroborarea dispoziții legale mai sus invocate se conturează concluzia că diurna de delegare sau detașare reprezintă un drept de natură salarială, întrucât este prevăzută de lege a fi acordată salariatului delegat sau detașat în legătură cu munca sau, altfel spus, se acordă pentru îndeplinirea atribuțiilor sau sarcinilor de serviciu, într-o altă localitate decât ce-a de domiciliu, în cadrul programului de lucru al unității la care salariatul este delegat ori detașat.

Astfel este evident că unitatea nu are obligația de plată a diurnei zilnice de 2% din salariul de încadrare cu atât mai mult cu cât, conform cărții de identitate din dosarul personal și CIM nr. ____/____, domiciliul reclamantului în Mun. ___, str. ___, nr. ___, jud. ___, iar prin detaşarea dispusă prin Ordinele DSU enumerate mai sus, d-lui dr. ___ şi-a desfăşurat activitatea în localitatea de domiciliu, respectiv Mun. ____.

A considerat că aplicabilitatea prevederilor HG nr. 714/13.09.2018 se coroborează cu Legea nr. 136/18.07.2020, fără a se exclude precizările de la art. 13 din Anexa la HG 714/13 septembrie 2018, respectiv că „Persoana care are locul permanent de muncă în altă localitate decât aceea în care îşi are domiciliul, nu beneficiază, pe timpul cât este trimisă în delegare sau detașare în localitatea de domiciliu, de alocație de delegare sau indemnizaţie de detaşare şi cazare gratuită.

Acestei persoane i se decontează numai cheltuielile de transport, conform art. 7 şi art. 10 - 12.”

Astfel, instanţa de fond nu a coroborat cele două acte normative ci a apreciat că speţa de faţă se soluționează doar ținând cont de aplicabilitatea Legii 136/18.07.2020, ca fiind lege specială.

Cu privire la art. 19 alin. 3 din Legea nr. 136/18.07.2020, forma actualizată care aduce clarificări clare cu privire la unitatea care trebuie să asigure plata acestor drepturi suplimentare.

În acest sens, instanța de fond nu mai apreciază că Legea nr. 136/18.07.2020 are prioritate considerând că nu are nicio relevanță raportându-se de această dată la prevederile art. 47 din Legea nr. 53/2005, Codul Muncii, respectiv că se aplică în situație în care salariatul nu şi-a primit drepturile la timp.

Din art. 19 alin. 3 din Legea nr. 136/18.07.2020 rezultă faptul că aceste drepturi se asigură persoanei detaşate din Bugetul Ministerului Sănătăţii, fără a specifica obligativitatea unităţii angajatoare respectiv, ____ la plata lor.

Mai mult, a precizat că modificarea adusă (prin OUG nr. 44 din 14 aprilie 2022) art. 19 alin. 4 din Legea nr. 136/17.07.2020 aduce clarificări privind unitatea care trebuie să asigure plata acestor drepturi suplimentare din care rezultă faptul că obligativitatea acordării drepturilor salariale cuvenite persoanei detașate „se asigură de la bugetul de stat prin bugetele ordonatorilor principali de credite ai angajatorilor la caro s-a dispus detașarea”, în speţă, această obligație căzând în sarcina Spitalului ____.

Astfel, a solicitat să se observe faptul că, din interpretarea art. 3 şi 4 ale art. 19 din Legea nr. 136/18.07.2020 nu rezultă obligativitatea unității angajatoare respectiv la plata drepturilor salariale suplimentare.

Faţă de cele mai sus arătate, a apreciat că nu poate fi obligată la plata diurnei de detaşare stabilită de instanţa de fond, sens în care a solicitat admiterea apelului aşa cum a fost formulat şi anularea în tot a hotărârii apelate.

A solicitat judecarea cauzei în conformitate cu art. 583 Cod pr. civ.

Examinând hotărârea apelată, prin prisma criticilor formulate şi a dispoziţiilor legale incidente, Curtea constată:

Prin sentinţa civilă apelată, Tribunalul ____ – Secţia Litigii de Muncă şi Asigurări Sociale a admis în parte cererea de chemare în judecată formulată de către reclamantul ____, în contradictoriu cu pârâtul Spitalul ____ fiind obligat pârâtul la plata către reclamant a diurnei de detaşare prevăzută de art. 19 alin. 3 din Legea nr. 136/2020, pentru perioadele ___ - ___ şi ___ -___.

Apelul este calea de atac prin intermediul căreia se provoacă un control judiciar asupra hotărârii primei instanțe, realizându-se totodată și o rejudecare în fond a cauzei, legea impunând apelantului, prin dispozițiile art. 470 alin. 1 NCPC, să indice motivele de fapt şi de drept care justifică exercitarea căii de atac.

Fiind o cale ordinară de atac, legea nu stabilește în mod expres motivele de exercitare a apelului, putând fi așadar invocate atât motive de nelegalitate cât şi de netemeinicie.

Cu toate acestea, întrucât apelul rămâne o cale de atac prin care se critică o hotărâre de prima instanță, este necesar ca întreaga motivare să releve nemulțumirile apelantului față de modul în care s-a desfășurat judecata în fond și față de hotărârea atacată.

În acest sens, dispozițiile art. 477 și art. 478 NCPC reglementează efectul devolutiv al apelului, care constă în aceea că instanța de apel va proceda la rejudecarea fondului în limitele stabilite, expres sau implicit de către apelant, precum şi cu privire la soluțiile care sunt dependente de partea de hotărâre care a fost atacată.

Efectul devolutiv al acestei căi ordinare de atac este o consecință a principiului disponibilității părții în procesul civil, limitele rejudecării în această fază procesuală fiind determinate prin voința titularului căii de atac.

Raportând aspectele menţionate mai sus la datele speţei, Curtea reţine în esenţă că apelantul critică hotărârea primei instanţe în sensul că în mod eronat prima instanţă a admis acţiunea fără a ţine cont de dispoziţiile art. 13 din HG nr. 714/2018 în sensul că reclamantul a fost detaşat şi şi-a desfăşurat activitatea în localitatea de domiciliu şi ca atare nu trebuia să beneficieze de drepturile solicitate.

Curtea apreciază că aceste critici sunt nefondate.

Astfel, conform art. 19 din Legea nr. 136/18.07.2020 privind instituirea unor măsuri în domeniul sănătăţii publice în situaţii de risc epidemiologic şi biologic: „(1) În situaţia existenţei unui deficit de personal medical constatat de către direcţia de sănătate publică sau de inspectoratul judeţean pentru situaţii de urgenţă sau al municipiului Bucureşti, pe durata instituirii măsurii în domeniul sănătăţii publice, în situaţii de risc epidemiologic şi biologic, personalul medical, paramedical şi auxiliar specializat din sistemul public poate fi detaşat cu acordul persoanei detaşate, iar în lipsa acestuia, în condiţiile prezentei legi, pe o durată de cel mult 30 de zile, prin ordin al ministrului sănătăţii, al şefului Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă sau al persoanei desemnate de acesta sau, după caz, al conducătorului instituţiei angajatoare. (2) Măsura prevăzută la alin. (1) se dispune în cazul existenţei unui deficit de personal, atunci când completarea schemei de personal nu poate fi realizată cu personal medical care îşi exprimă acordul pentru detaşare, cu voluntari sau cu personal medical militar, şi la solicitarea motivată a direcţiei de sănătate publică judeţene sau a municipiului Bucureşti, a inspectoratului judeţean pentru situaţii de urgenţă sau al municipiului Bucureşti ori a Centrului naţional de coordonare şi conducere a intervenţiei. (3) Pe durata detaşării dispuse conform alin. (1) se asigură persoanei detaşate, suplimentar faţă de salariul plătit de unitatea angajatoare, plata indemnizaţiei de detaşare în cuantum de 50% din salariul de încadrare, diurna zilnică de 2% din salariul de încadrare, cazarea şi transportul în localitatea unde se dispune detaşarea”.

În ceea ce priveşte contextul adoptării acestui act normativ, trebuie menţionate art. 1 şi art. 2 din cuprinsul acestui act normativ, potrivit cărora: „Art. 1 - Prezenta lege reglementează unele măsuri necesare în domeniul sănătăţii publice cu caracter temporar, în situaţii de risc epidemiologic şi biologic, pentru prevenirea introducerii şi limitarea răspândirii bolilor infectocontagioase pe teritoriul României.

Art. 2 - Măsurile prevăzute de prezenta lege se dispun şi se aplică în situaţiile prevăzute la art. 1, exclusiv pentru apărarea sănătăţii publice, cu respectarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale cetăţenilor şi a ordinii publice.

Toate măsurile dispuse în baza prezentei legi vor fi proporţionale cu situaţia care le-a determinat, limitate în timp la aceasta şi aplicate în mod nediscriminatoriu”.

Pe de altă parte, Curtea reţine că motivele de apel ale apelantului intimat se raportează la dispoziţiile art. 13 din Anexa la HG nr. 714/13.09.2018 privind drepturile şi obligaţiile personalului autorităţilor şi instituţiilor publice pe perioada delegării şi detaşării în altă localitate, precum şi în cazul deplasării în interesul serviciului, potrivit cărora: „Persoana care are locul permanent de muncă în altă localitate decât aceea în care îşi are domiciliul nu beneficiază, pe timpul cât este trimisă în delegare sau detaşare în localitatea de domiciliu, de alocaţie de delegare sau indemnizaţie de detaşare şi cazare gratuită.

Acestei persoane i se decontează numai cheltuielile de transport, conform art. 7 şi art. 10 - 12”.

Ca atare, problema centrală a litigiului vizează determinarea legii aplicabile raportului juridic dedus judecăţii.

În primul rând, Curtea observă că, în ceea ce priveşte sfera de aplicare a fiecăruia dintre cele două acte normative, în timp ce Legea nr. 136/18.07.2020 are în vedere numai domeniul sănătăţii publice, HG nr. 714/13 septembrie 2018, reglementează drepturile şi obligaţiile personalului autorităţilor şi instituţiilor publice pe perioada delegării şi detaşării în altă localitate, precum şi în cazul deplasării în interesul serviciului.

De asemenea, Legea nr. 136/18.07.2020 are în vedere circumstanţe particulare, respectiv, situaţiile de risc epidemiologic şi biologic iar scopul acestei reglementări vizează prevenirea introducerii şi limitarea răspândirii bolilor infectocontagioase pe teritoriul României.

În ceea ce priveşte HG nr. 714/13 septembrie 2018, acest act normativ are o sferă largă de aplicare şi nu se limitează la anumite circumstanţe particulare determinate de pildă de o situaţia temporară precum existenţa unei pandemii, vizând întreg personalul autorităţilor şi instituţiilor publice, indiferent de existenţa sau inexistenţa unor situaţii excepţionale.

Ca atare, faţă de temeiurile de drept care au stat la baza Dispoziţiilor de detaşare nr. ____/26.11.2021, respectiv Legea nr. 136/2020 privind instituirea unor măsuri în domeniul sănătăţii publice în situaţii de risc epidemiologic şi biologic, HG nr. 557/2016 privind manangementul tipurilor de risc epidemiologic şi biologic, HG nr. 1183/2021 privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României începând cu data de 9.11.2021, precum şi stabilirea măsurilor care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID 19, este evident că actul normativ aplicabil în cauză şi care are caracter derogatoriu de la legea generală, respectiv HG nr. 714/ 2018, este Legea nr. 136/18.07.2020, care vizează numai contextul generat de situaţiile de risc epidemiologic şi biologic, precum pandemia COVID 19 şi numai domeniul sănătăţii publice.

De asemenea, aşa cum corect a remarcat şi prima instanţă, dispozițiile nr. ___/26.11.2021 (fila ___ din dosar fond) și nr. ___/26.01.2022 (fila ___ din dosar fond), emise de către Spitalul ____, pentru punerea în aplicare a ordinelor DSU menționate, privind detașarea reclamantului ___, consemnează la art. 2 că „pe durata detaşării dispuse conform art.1, se asigură persoanei detaşate, suplimentar faţă de salariul plătit de unitatea angajatoare, plata indemnizaţiei de detaşare în cuantum de 50% din salariul de încadrare, diurna zilnică de 2% din salariul de încadrare, cazarea şi transportul în localitatea unde se dispune detaşarea.”.

În ceea ce priveşte cel de-al doilea motiv de apel, respectiv aspectul că nu rezultă obligativitatea apelantului pârât de a plăti drepturile salariale suplimentare, Curtea reţine că şi această critică este nefondată.

Astfel, în ceea ce priveşte OUG nr. 44/2022, această nu este aplicabilă în cauză faţă de perioada pentru care se solicită drepturile de diurnă de detaşare.

În ceea ce priveşte însă faptul că drepturile plătite persoanei detaşate se suportă din bugetul Ministerului Sănătăţii, acest aspect, contrar susţinerilor apelantului nu are relevanţă în cauză, raportat la faptul că măsurile necesare în vederea asigurării bugetului reprezintă o chestiune de executare care excede prezentei cauze.

Contrar susţinerilor apelantului, faptul că prima instanţă a reţinut aplicabilitatea dispoziţiilor art. 47 din Codul Muncii nu se interpretează în sensul că era un concurs între cele două dispoziţii legale.

Astfel, cele două dispoziţii legale nu se exclud ci se completează una pe alta în sensul că în Codul Muncii, la art. 47, se menţionează cine acordă drepturile cuvenite salariatului detaşat, iar în Legea nr. 136/2020, la art. 19 alin. 4 din forma aplicabilă faţă de perioada care face obiectul cauzei, se menţionează că drepturile solicitate sunt suportate din bugetul Ministerului Sănătăţii.

Faţă de aspectele menţionate mai sus, Curtea va respinge ca nefondat apelul declarat împotriva sentinţei civile nr. ____ din data de ___ pronunțată de Tribunalul ___ - Secţia Litigii de muncă şi asigurări sociale, în dosarul nr. ___/___/___.