Curtea de Apel CRAIOVA · 12/2016

Decizie nr. 325 din 08.02.2024

Instanță: Curtea de Apel CRAIOVA
Dosar: 12/2016
Obiect: Obligația de motivare a unei hotărâri
Soluție
Sursa: portal.just.ro

Motivarea unei hotărâri este înțeleasă ca un silogism logic, de natură a explica inteligibil hotărârea luată, ceea ce nu înseamnă un răspuns exhaustiv al tuturor argumentelor aduse de parte - dar nici ignorarea lor - ci un răspuns al argumentelor fundamentale, al acelora care sunt susceptibile, prin conținutul lor, să influențeze soluția.

Curtea European a Drepturilor Omului în hotărârea Albina c.

României, analizează dreptul la un proces echitabil, garantat de art. 6 par. 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăților fundamentale, arătând că acesta include, printre altele, şi dreptul părților de a prezenta observațiile pe care le consideră pertinente pentru cauza lor.

Întrucât Convenția nu are drept scop garantarea unor drepturi teoretice sau iluzorii, ci drepturi concrete și efective, acest drept nu poate fi considerat efectiv decât dacă aceste observații sunt în mod real „ascultate”, adică în mod corect examinate de către instanța sesizată.

Altfel spus, art. 6 implică mai ales în sarcina instanței obligația de a proceda la un examen efectiv al mijloacelor, argumentelor și al elementelor de probă ale părților, cel puțin pentru a le aprecia pertinența (Perez c.

Franței şi hotărârea Van der Hurk c.

Olandei).

Cercetând considerentele sentinței apelate, Curtea constată că prima instanță a motivat pe larg soluția de respingere reținută în dispozitiv, cuprinzând argumentele şi raționamentele juridice care au format convingerea instanței.

Decizia pronunţată de tribunal respectă exigenţele art. 425 alin. (1) lit. b Cod pr. civilă, în sensul că s-a răspuns argumentat apărărilor formulate, rolul textului fiind acela de a se asigura o bună administrare a justiţiei şi pentru a se putea exercita controlul judiciar de către instanţele superioare, astfel încât criticile apelantului pârât, sub aspectul nemotivării sentinţei, sunt nefondate.

În ce priveşte critica apelantului pârât asupra soluţiei pe fondul cauzei, Curtea reţine că aceasta este, de asemenea, nefondată.

Astfel, prin deciziile de imputare s-a dispus imputarea unor sume de bani în sarcina intimaţilor reclamanţi, luându-se măsura de efectuare a reținerilor legale din salariul/solda celor obligaţi la plată.

Deciziile au fost emise în temeiul art.25 din OG nr.121/1998 privind răspunderea materială a militarilor, aprobată prin Legea nr.25/1999, cu modificările și completările ulterioare.

Prin sentința civilă apelată, Tribunalul ____ – Secția Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale a admis excepţiile lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtelor ____ şi ____ din cadrul ____, invocate de acestea şi în consecinţă a respins acţiunea faţă de aceste pârâte, ca fiind formulată împotriva unor persoane fără calitate procesuală pasivă.

A respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului ____, invocată de acesta.

A admis cererea de chemare în judecată formulată de reclamanţii ____, ____ şi ____ în contradictoriu cu pârâtul _____.

A dispus sistarea reținerilor efectuate în temeiul deciziilor de impunere nr.___/___, nr. ___/___ şi nr. ___/___.

A dispus restituirea către fiecare reclamant a sumelor reţinute de către pârâtul ____, în baza deciziilor de impunere sus menţionate, cu dobânda legală penalizatoare aferentă, la data achitării efective, după cum urmează: către reclamantul ____ în baza deciziei nr.___/___, către reclamantul ____ în baza deciziei nr. ____/____ și către reclamantul ____ în baza deciziei nr. ___/___.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului ___ - Secţia Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale la data de ___, sub nr. ___/___/___, reclamanţii ____, ____ şi ____ au chemat în judecată pârâţii ____, ____, ____, solicitând ca prin sentinţa ce se va pronunţa, să se dispună obligarea pârâtelor să stopeze reţinerile lunare ce li se efectuează din salarii, ca urmare a dispoziţiilor de imputare emise de pârâtul ____ şi puse în aplicare de pârâtele ____ - ordonator secundar de credite şi ____ - ordonator terțiar de credite şi să le restituie sumele oprite abuziv.

Totodată, au solicitat obligarea pârâţilor la plata dobânzilor penalizatoare, stabilite la nivelul ratei dobânzii de referinţă a BNR plus 4 puncte procentuale, de la data de la care au fost puse în întârziere, respectiv 13.02.2023, şi până la data efectuării plăţi efective, pentru sumele oprite abuziv şi obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată efectuate cu acest proces.

La data de ____, pârâtul ____ a formulat întâmpinare în cauză, solicitând respingerea cererii de chemare în judecată, fie pe calea excepţiei lipsei calităţii sale procesuale, fie ca fiind neîntemeiată.

La data de ____, pârâtul ____ a formulat întâmpinare în cauză¸ în care a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată, ca neîntemeiată, invocând totodată excepţia lipsei calităţii sale procesuale pasive şi excepţia inadmisibilităţii acţiunii.

La data de ____, pârâtul ____ „____” ____ a formulat întâmpinare în cauză prin care a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată.

A înțeles să invoce următoarele excepții: excepţia necompetenţei judecăţii cauzei de către Secţia Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale; excepţia netimbrării cererii de chemare în judecată; excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a ___; excepţia nulităţii acţiunii.

Analizând actele şi lucrările dosarului şi având în vedere motivele de fapt şi de drept invocate, instanţa a constatat şi reţinut următoarele:

Prin acțiunea de față, reclamanţii ____, ____ şi ____ au solicitat să fie obligați pârâții ____, ____, ____, să stopeze reţinerile lunare ce li se efectuează din salarii, ca urmare a dispoziţiilor de imputare emise acestora şi să le restituie sumele oprite abuziv, cu dobânda legală penalizatoare, de la data de la care au fost puse în întârziere, respectiv ____, şi până la data efectuării plăţi efective.

Reclamanții au precizat în cuprinsul acțiunii faptul că nu și-au dat acordul și nu își dau acordul pentru reținerea vreunei sume de bani, și pentru faptul că nu există un titlu executoriu legal pentru efectuarea de rețineri, au notificat atât ____ cât și ____, să dispună încetarea imediată a reținerilor din drepturile salariale ce li se cuvin şi restituirea tuturor sumelor reținute ilegal.

Prin decizia de imputare nr. ____/____ emisă de ____, în temeiul art.25 din OG nr.121/1998 privind răspunderea materială a militarilor, aprobată prin Legea nr.25/1999, cu modificările și completările ulterioare, s-au dispus următoarele: „imputarea sumei de 6.632,11 lei, în sarcina numitului ____, reprezentând cota parte, calculată conform art. 29 alin. 1 lit. b pct. 1 din I.M.A.T. nr.114/2013, din paguba produsă ____ prin avarierea unui autovehicul din dotare, în condițiile în care, comisia de cercetare administrativă constituită la nivelul ____ nu a respectat termenele prevăzute la art. 23 alin. 1 şi 2 din OG nr.121/1998, situație în care, conform art.34 din aceeași ordonanță, paguba se impută celor vinovați de neefectuarea cercetării administrative sau de neemiterea deciziei de impunere.

Răspunderea materială se stabilește în conformitate cu prevederile art.24 alin. 1 și 2 din OG nr.121/1998, aprobată prin Legea nr. 25/1999, cu modificările şi completările ulterioare și ale art.110 alin. 2, 3 și 4 din Instrucțiunile MAI nr.114/2013.

În calitate de membru al comisiei de cercetare administrativă, acesta nu a efectuat cercetarea administrativă în termenele prevăzute la art. 23 alin. 1 din O.G. nr.121/1998 şi la art.55 din I.MAI nr.114/2013”.

Se menționează în continuare că șeful structurii Financiare de la Unitatea Militară _____, va lua măsuri de îndeplinire a procedurii de comunicare a deciziei, și de efectuare a reținerilor legale din salariul/solda celui obligat la plată.

Prin decizia de imputare nr. ____/____ emisă de emisă de _____, în temeiul art.25 din OG nr.121/1998 privind răspunderea materială a militarilor, aprobată prin Legea nr.25/1999, cu modificările și completările ulterioare, s-au dispus următoarele: „imputarea sumei de 8.113,26 lei, în sarcina numitului _____, reprezentând cota parte, calculată conform art.29 alin. 1 lit. b pct. 1 din I.M.A.T. nr. 114/2013, din paguba produsă ____ prin avarierea unui autovehicul din dotare”, cu motivarea expusă pentru decizia de imputare menționată mai sus, luându-se aceleași măsuri, de efectuare a reținerilor legale din salariul/solda celui obligat la plată.

Prin decizia de imputare nr.____/____ emisă de ____, în temeiul art. 25 din OG nr.121/1998 privind răspunderea materială a militarilor, aprobată prin Legea nr.25/1999, cu modificările și completările ulterioare, s-au dispus următoarele: imputarea sumei de 9.542,83 lei, în sarcina numitului _____, președinte al comisiei de cercetare administrativă, „reprezentând cota parte, calculată conform art.29 alin. 1 lit. b pct. 1 din I.M.A.T. nr.114/2013, din paguba produsă ___ prin avarierea unui autovehicul din dotare”, cu motivarea expusă pentru decizia de imputare menționată mai sus, luându-se aceeași măsură, de efectuare a reținerilor legale din salariul/solda celui obligat la plată.

Prin hotărârile nr. ____/____, nr. ____/____, respectiv nr. ____/____, au fost respinse ca neîntemeiate, contestațiile formulate de către reclamanții din acțiunea de față, adresate Comisiei de soluționare a contestațiilor din cadrul ____, împotriva deciziilor de imputare sus menționate, emise în sarcina lor.

În cuprinsul hotărârilor, s-a menționat că aceștia au drept de plângere la comisia de jurisdicție a imputațiilor, constituită pe lângă _____.

La dosar, a fost depusă dovada înregistrării de către cei trei reclamanți, de plângeri, împotriva acestor hotărâri, la Inspectorul Șef al ____, cu solicitarea de înaintare către Comisia de Juristicție a Imputațiilor, la dosar neregăsindu-se probe privind soluționarea lor.

Obiectul acțiunii de față nu îl constituie contestație împotriva deciziilor de imputare sau împotriva actelor prin care s-au soluționat contestațiilor formulate împotriva acestora, ci sistarea reținerilor din salariu şi restituirea sumelor reținute, invocându-se faptul că acestea au fost efectuate în mod nelegal, de către pârâtul ____.

În conformitate cu prevederile art. 248 alin. (1) din Codul de procedură civilă, instanţa s-a pronunţat cu prioritate asupra excepţiilor de fond şi de procedură, care fac inutilă, în tot sau în parte, administrarea de probe ori, după caz, cercetarea în fond a cauzei.

Referitor la excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, invocată de pârâţi, instanţa a reţinut următoarele:

Calitatea procesuală a părților constituie una din condițiile de admisibilitate a acțiunii civile, astfel cum prevede art. 32 alin.(1) lit. b) din Codul de procedură civilă.

În conformitate cu dispozițiile art. 36 din Codul de procedură civilă, calitatea procesuală rezultă din identitatea dintre părți și subiectele raportului juridic litigios dedus judecății.

Calitatea procesuală pasivă presupune identitatea dintre persoana chemată în judecată şi subiectul pasiv al raportului juridic litigios de drept material dedus judecăţii.

Reclamantul, fiind cel care pornește procesul civil prin formularea cererii de chemare în judecată, are obligația de a justifica atât calitatea procesuală activă, cât și calitatea procesuală pasivă.

Conform art. 6 alin. 4 din Legea nr.550/2004 privind organizarea și funcționarea Jandarmeriei Române, „Inspectorul general al Jandarmeriei Române este ordonator secundar de credite.

Unităţile din subordinea Inspectoratului General, ai căror comandanţi au calitatea de ordonator terţiar de credite, sunt stabilite prin ordin al ministrului administraţiei şi internelor, au personalitate juridică şi utilizează creditele bugetare care le-au fost repartizate.” Potrivit art. 10 alin.1 din același act normativ, „Inspectoratul de jandarmi judeţean este subordonat nemijlocit Inspectoratului General şi este destinat planificării, organizării, conducerii şi executării misiunilor specifice şi îndeplinirii atribuţiilor ce revin jandarmeriei într-o zonă de responsabilitate corespunzătoare teritoriului unui judeţ”.

Conform susținerilor reclamanților neinfirmate de către pârâte şi de actele de la dosar, reclamanților li s-au efectuat reţineri lunare din salarii, de către Inspectoratul de Jandarmi ____ - ordonator terțiar de credite, ca urmare a dispoziţiilor de imputare emise în sarcina acestora, deși nu și-au dat acordul în acest sens şi nu există un titlu executoriu legal pentru reținerea vreunei sume de bani.

Așadar, reținerile lunare din salariile reclamanților au fost efectuate de către pârâtul ____, unitate căreia i-a fost produsă paguba reținută prin deciziile de imputare, conform mențiunilor din cuprinsul acestora, astfel că obligația de restituire, incumbă acestui pârât, cu care reclamanții se află în raporturi de serviciu.

În acest sens, este de amintit că, prin Decizia în interesul legii nr. 13/13.06.2016, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în dosarul nr. 12/2016, s-a statuat că: „În interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 21 din Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, cu modificările şi completările ulterioare, ale art. 7 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 30/2007 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Afacerilor Interne, cu modificările şi completările ulterioare, coroborate cu prevederile art. 4 din Ordonanţa Guvernului nr. 22/2002 privind executarea obligaţiilor de plată ale instituţiilor publice, stabilite prin titluri executorii, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale art. 222 din Codul civil, adoptat prin Legea nr. 287 din 17 iulie 2009, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, Ministerul Afacerilor Interne, în calitatea sa de ordonator principal de credite, nu are calitate procesuală pasivă în litigiile dintre angajaţi şi instituţiile/unităţile cu personalitate juridică aflate în subordinea sa, având ca obiect solicitarea unor drepturi de natură salarială”.

În considerentele deciziei, Înalta Curte de Casație şi Justiție a reținut că, în măsura în care pretenţiile deduse judecăţii vizează exclusiv acordarea unor drepturi salariale sau de natură salarială, fără a pune în discuţie atribuţiile legal reglementate ale ordonatorului principal de credite, Ministerul Afacerilor Interne nu poate avea calitate procesuală pasivă în acest gen de cauze, iar legitimarea procesuală pasivă revine doar autorităţii publice cu care funcţionarul public se află în raporturi de serviciu, întrucât acesteia îi aparţine prerogativa stabilirii şi acordării drepturilor salariale.

Prin această decizie, Î.C.C.J. a subliniat că ,,Interesul atragerii în proces şi a ordonatorului principal de credite, pe motiv că acest demers ar reprezenta o garanţie a executării obligaţiei de plată ce revine instituţiei/autorităţii publice cu care este stabilit raportul de serviciu, nu este de natură să conducă la o altă concluzie, întrucât acest interes nu este unul legitim, atâta vreme cât atribuţiile prevăzute de lege în materia repartizării creditelor bugetare, alocării şi stabilirii destinației acestora nu cuprind o obligaţie de garanţie sau de despăgubire a ordonatorului principal de credite, care să constituie fundamentul pretenţiilor deduse judecăţii”.

Un argument suplimentar în acest sens este adus de Î.C.C.J. prin reținerea incidenței dispoziţiilor art. 222 din Codul civil, care consacră principiul potrivit căruia persoana juridică având în subordine o altă persoană juridică nu răspunde pentru neexecutarea obligaţiilor acesteia din urmă, dacă prin lege nu se dispune altfel.

Decizia în interesul legii nr. 13/13.06.2016 a privit legitimarea procesuală pasivă a Ministerului Afacerilor Interne, în calitate de ordonator principal de credite, însă, pentru identitate de rațiune, raportat la dispozițiile art. 222 din Codul civil, se impune aceeași interpretare în toate situaţiile în care se solicită plata/restituirea unor drepturi salariale de la odonatorul principal de credite.

În consecinţă, sunt întemeiate excepţiile lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtelor ____ şi _____, invocate de acestea şi în consecinţă au fost admise și s-a respins acţiunea faţă de aceste pârâte, ca fiind formulată împotriva unor persoane fără calitate procesuală pasivă şi a fost respinsă excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului ____, invocată de acesta, acesta justificând calitate procesuală pasivă în cauză, în raport de obiectul acțiunii promovate de către reclamanți.

Pe fondul cauzei, instanța a reţinut următoarele:

Răspunderea patrimonială este reglementată în capitolul III din Codul Muncii, art.253-art.259.

Conform art. 256 alin. 1 din Codul Muncii, salariatul care a încasat de la angajator o sumă nedatorată este obligat să o restituie.

Potrivit art. 254 Codul Muncii alin. (1) Salariaţii răspund patrimonial, în temeiul normelor şi principiilor răspunderii civile contractuale, pentru pagubele materiale produse angajatorului din vina şi în legătură cu munca lor. (3) În situaţia în care angajatorul constată că salariatul său a provocat o pagubă din vina şi în legătură cu munca sa, va putea solicita salariatului, printr-o notă de constatare şi evaluare a pagubei, recuperarea contravalorii acesteia, prin acordul părţilor, într-un termen care nu va putea fi mai mic de 30 de zile de la data comunicării. (4) Contravaloarea pagubei recuperate prin acordul părţilor, conform alin. (3), nu poate fi mai mare decât echivalentul a 5 salarii minime brute pe economie.

Conform art. 169 - (1) Nicio reţinere din salariu nu poate fi operată, în afara cazurilor şi condiţiilor prevăzute de lege. (2) Reţinerile cu titlu de daune cauzate angajatorului nu pot fi efectuate decât dacă datoria salariatului este scadentă, lichidă şi exigibilă şi a fost constatată ca atare printr-o hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă.

Pârâtul ____ a susținut prin întâmpinare că neefectuarea cercetării administrative în termenele prevăzute la art.23 alin. 1 din OG nr.121/1998 și la art.55 din I.MAI nr.114/2013, a dus la aplicabilitatea prevederilor art.34 din O.G. nr. 121/1998 și că decizia nr.649 din 15.12.2022 a Curții Constituționale, invocată de reclamanți, nu este aplicabilă speței, întrucât efectele deciziei Curții Constituționale, nu pot viza decât actele, inacțiunile, acțiunile sau operațiunile ce urmează a se înfăptui pe viitor.

Prin decizia nr. 649 din 15.12.2022, Curtea Constituțională a admis excepţia de neconstituţionalitate ridicată în Dosarul nr. 30.512/3/2021* al Tribunalului Bucureşti - Secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale şi a constatat că dispoziţiile art. 25, 27 - 43 şi 47 din Ordonanţa Guvernului nr. 121/1998 privind răspunderea materială a militarilor sunt neconstituţionale.

A respins, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de aceeaşi autoare în acelaşi dosar al aceleiaşi instanţe judecătoreşti şi a constatat că dispoziţiile art. 2, 22 şi ale art. 23 alin. (3) din Ordonanţa Guvernului nr. 121/1998 privind răspunderea materială a militarilor sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.

A respins ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 14, 15, 16, 19 şi 20 din Ordonanţa Guvernului nr. 121/1998 privind răspunderea materială a militarilor, excepţie ridicată de aceeaşi autoare în acelaşi dosar al aceleiaşi instanţe judecătoreşti.

Potrivit art. 23 din OG nr.121/1998 - (1) Termenul pentru efectuarea cercetării administrative şi înregistrarea actului de cercetare este de cel mult 60 de zile de la data când comandantul sau şeful unităţii a constatat sau a luat cunoştinţă de producerea pagubei. (2) Pentru motive temeinic justificate, la cerere, comandantul sau şeful eşalonului superior poate prelungi acest termen cu cel mult 60 de zile, prin ordin scris. (3) În toate situaţiile, cercetarea împrejurărilor în care s-a produs paguba se face cu chemarea şi ascultarea celor în cauză, pentru explicaţii scrise şi prezentarea de probe în apărare.

Conform art. 25 din OG nr.121/1998 - (1) Obligarea la plata despăgubirilor pentru pagubele produse sau a contravalorii bunurilor şi serviciilor nedatorate, precum şi obligarea la restituirea sumelor încasate fără drept se face prin decizie de imputare. (2) Decizia de imputare se emite de către comandantul sau şeful unităţii a cărei comisie a efectuat cercetarea administrativă şi constituie titlu executoriu. (3) În situaţiile prevăzute la alin. (1), când în cauză este comandantul sau şeful unităţii, singur sau împreună cu alte persoane, decizia de imputare se emite de comandantul sau şeful eşalonului superior. (4) Decizia de imputare se emite în termen de cel mult 30 de zile de la data înregistrării procesului-verbal de cercetare administrativă la organul competent s-o emită şi se comunică în termen de cel mult 15 zile celui obligat la plată. (5) Decizia de imputare va fi temeinic motivată şi va cuprinde obligatoriu termenul în care poate fi contestată şi organul competent în soluţionarea contestaţiei. (6) Proba temeiniciei şi legalităţii deciziei de imputare trebuie efectuată de unitatea al cărei comandant sau şef a emis-o.

Conform art. 34 din OG nr.121/1998: După expirarea termenelor prevăzute la art. 23 alin. (1) şi (2) şi la art. 25 alin. (4), paguba se impută celor vinovați de neefectuarea cercetării administrative sau de neemiterea deciziei de imputare, cu excepţia situaţiilor în care s-a dispus repunerea în termen.

Prin decizia nr. 649 din 15.12.2022, Curtea Constituțională a reținut următoarele: „Curtea observă că legiuitorul a conferit caracter executoriu deciziei de imputare sub imperiul Codului muncii din 1972 (Legea nr. 10/1972), acesta dăinuind până în anul 2003.

Însă, din anul 2003, noul Cod al muncii (Legea nr. 53/2003) a renunţat la caracterul executoriu al deciziei de imputare, orice imputare, pentru a putea fi pusă în executare, urmând să se facă prin mijlocirea instanţei judecătoreşti.

În jurisprudenţa sa, Curtea Constituţională a statuat că, în condiţiile statului de drept, valoare consacrată prin art. 1 alin. (3) din Constituţie, răspunderea patrimonială pentru daune se impune să se stabilească doar de către instanţele de judecată, care, potrivit art. 124 alin. (1) din Constituţie, înfăptuiesc justiţia în numele legii.

Acelaşi principiu constituţional mai impune ca orice executare silită să aibă la bază un titlu executoriu valabil.

Aceasta însă nu lezează libertatea contractuală, deoarece părţile contractante pot conveni de comun acord asupra modalităţilor de executare sau de stingere a obligaţiilor lor reciproce.

De asemenea, nu este îngrădit nici dreptul salariatului să consimtă de bunăvoie la recuperarea eventualelor daune cauzate de el, fără să aştepte pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti (Decizia nr. 24 din 22 ianuarie 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 72 din 5 februarie 2003).

Totodată, Curtea constată că reglementarea caracterului de titlu executoriu al deciziei de imputare relevă o lipsă de corelare cu întreg ansamblul normativ în domeniu.

Or, potrivit jurisprudenţei Curţii Constituţionale, soluţiile legislative necorelate în substanţa lor reprezintă un anacronism incompatibil cu principiul coerenţei legislative.

Aceasta constituie, totodată, o reglementare revolută, ce poate genera confuzii şi care trebuie înlăturată, întrucât logica ansamblului legislativ este afectată în condiţiile coexistenţei unor prevederi discordante.

Certitudinea juridică, precizia şi claritatea ce trebuie să guverneze sistemul legislativ al unui stat sunt astfel periclitate (Decizia nr. 355 din 26 mai 2022, paragraful 29).

Având în vedere cele expuse, Curtea constată că reglementarea competenţei autorităţii pretins păgubite de a emite o decizie de imputare, precum şi conferirea caracterului de titlu executoriu al acesteia sunt distonante în raport cu principul statului de drept şi al securităţii juridice, inducând arbitrarul, subiectivismul şi un caracter aleatoriu în desfăşurarea raporturilor de muncă.

Prin urmare, ori de câte ori angajatorul se pretinde păgubit are la dispoziţie, potrivit art. 21 din Constituţie, posibilitatea de a se adresa instanţelor judecătoreşti în vederea recuperării prejudiciului suferit, şi nu de a impune el însuşi imputarea pretinsului prejudiciu.

În consecinţă, dispoziţiile art. 25 alin. (1) şi (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 121/1998 sunt neconstituţionale în raport cu art. 1 alin. (3) şi (5) din Constituţie cu referire la statul de drept şi la securitatea juridică.

Totodată, având în vedere legătura intrinsecă existentă între cele 6 alineate ale acestui articol, Curtea va constata şi neconstituţionalitatea acestora pentru aceleaşi motiv, astfel că întregul art. 25 din Ordonanţa Guvernului nr. 121/1998 este neconstituţional.

De asemenea, având în vedere legătura indisolubilă existentă între art. 25, pe de o parte, şi art. 27 - 29 din Ordonanţa Guvernului nr. 121/1998, pe de altă parte, Curtea reţine că art. 27 - 29 încalcă art. 1 alin. (3) şi (5) din Constituţie cu referire la soluţia legislativă ce vizează decizia de imputare, pentru că, pe de o parte, acoperirea pagubelor nu poate fi făcută în baza unei decizii de imputare, iar, pe de altă parte, anularea sau reducerea despăgubirilor stabilite nu le poate viza pe cele ce decurg din decizia de imputare pentru că aceasta pur şi simplu nu poate fi emisă în sistemul de drept consacrat prin Constituţia României.

Totodată, având în vedere că întreaga procedură ulterioară administrativă sau administrativ-jurisdicţională, după caz (contestaţie, plângere, revizuire), precum şi cea judiciară (acţiunea în faţa instanţei judecătoreşti cu privire la hotărârea dată în contestaţie asupra deciziei de imputare executorie) se grefează pe examinarea legalităţii şi temeiniciei deciziei de imputare şi pe caracterul ei executoriu, Curtea constată că art. 30 - 43 şi 47 din Ordonanţa Guvernului nr. 121/1998 încalcă art. 1 alin. (3) şi (5) din Constituţie cu referire la soluţia legislativă ce vizează decizia de imputare.

Conform art.145 din Constituția României, „deciziile Curții Constituționale sunt obligatorii și au putere numai pentru viitor.

Ele se publică în Monitorul Oficial al României.” Așadar, data la care decizia se publică în Monitorul Oficial, este cea de la care decizia se aplică în soluționarea cauzelor în care se invocă respectivul temei de drept, astfel că nu pot fi reținute susținerile pârâtului _____, în privința aplicabilității deciziei Curții Constituționale.

Analiza cerințelor de legalitate prevalează celor referitoare la temeinicie.

Astfel, instanţa a reținut că dispoziţiile art.169 din Codul Muncii sunt aplicabile speței și amintește că acestea au caracter imperativ, ele înscriindu-se în cadrul măsurilor de protecţie a drepturilor salariale în consens cu prevederile art. 8 alin. 1 din Convenţia Organizaţiei Internaţionale a Muncii privind protecţia salariatului nr. 95/1949.

Pe de altă parte, din actele de la dosar nu reiese că s-a procedat conform art. 254 alin. 3 Codul Muncii, pentru a fi incidente aceste dispoziţii, iar sarcina probei, conform art.272 din Codul Muncii, revine angajatorului.

Totodată, deși obligația de restituire a salariatului față de angajatorul lui, în temeiul art. 256 Codul Muncii, apare ca o instituție distinctă de răspunderea patrimonială, din modul de reglementare a acesteia în Codul Muncii, reiese în mod clar că procedura pentru reîntregirea patrimoniului angajatorului este aceeași.

În concluzie, stabilirea răspunderii are loc, în ambele situații, în conformitate cu prevederile art. 169 din Codul Muncii, dacă nu s-a ajuns la rezolvarea pe cale amiabilă, numai pe cale judecătorească, prin pronunțarea unei hotărâri judecătorești definitive prin care să se stabilească prejudiciul produs şi persoana care este obligată să îl plătească.

Necesitatea obținerii unui titlu executoriu, se justifică prin faptul că, în cadrul unui litigiu derulat în fața instanței de judecată, salariatul are posibilitatea să formuleze apărări, pentru a înlătura susținerile angajatorului cu privire la încasarea incorectă a sumelor de bani.

Pe de altă parte, susținerile pârâtului _____, în ceea ce privește vinovăția reclamanților, nu au relevanță în cauza de față, în raport de obiectul acesteia.

În aceste condiții, instanța, constatând că pârâtul nu avea posibilitatea legală să rețină sume de bani lunar, din salariile reclamanților, în modalitatea realizată, respectiv fără existența unui titlu executoriu, a unei hotărâri judecătorești definitive prin care să se stabilească prejudiciul produs şi persoana care este obligată să îl plătească, dată fiind încălcarea dispozițiilor imperative ale art. 254, art.256 și ale art.169 alin. 2 Codul Muncii, a apreciat reținerile nelegale și prin urmare a dispus sistarea reținerilor efectuate în temeiul deciziilor de impunere nr.____/____, nr. ____/____ şi nr. ____/____ și restituirea către fiecare reclamanți a sumelor reţinute de către pârâtul ____, în baza deciziilor de impunere sus menţionate, cu dobânda legală penalizatoare aferentă, la data achitării efective, după cum urmează: către reclamantul ____ în baza deciziei nr.____/____, către reclamantul _____ în baza deciziei nr. ____/____ și către reclamantul ____ în baza deciziei nr. ____/____.

În privința dobânzii legale s-a reținut incidența dispozițiilor art. 1516, art. 1530 Cod civil şi art. 1535 alin. (1) Cod civil ce prevăd că, în cazul în care o sumă de bani a ajuns la scadență, creditorul are dreptul la daune moratorii de la scadență până în momentul plății, în cuantumul convenit de părți sau, în lipsă, în cel prevăzut de lege, fără a trebui să dovedească vreun prejudiciu.

Potrivit dispoziţiilor art. 1 alin. (2) din O.G. nr. 13/2011, „dobânda datorată de debitorul obligaţiei de a da o sumă de bani la un anumit termen, calculată pentru perioada anterioară împlinirii termenului scadenţei obligaţiei, este denumită dobândă remuneratorie.”, iar la alin. (3) se prevede că „dobânda datorată de debitorul obligaţiei băneşti pentru neîndeplinirea obligaţiei respective la scadenţă este denumită dobândă penalizatoare”.

În cauză se cuvine reclamanților dobânda legală penalizatoare.

Împotriva acestei sentinţe, în termen legal, a declarat apel pârâtul ____, aducând critici pentru nelegalitate şi netemeinicie.

În motivare a arătat că, în fapt, instanța de fond a apreciat greșit când a admis acțiunea reclamanților, întrucât apelanta-pârâta ____ a respectat întregul temei de drept cu privire la acordarea reținerea drepturilor stabilite prin deciziile de imputare.

Motivarea instanței trebuie să fie clară şi precisă, să răspundă în fapt și în drept la toate pretențiile formulate cu privire la cauza supusă judecății, instanța de judecată având obligația de a verifica fiecare mijloc de apărare şi susținere a părților și de a se pronunța cu privire la acestea.

Motivarea cuprinsă în sentința civilă nu se circumscrie prevederilor art. 425 Cod procedură civilă, nu demonstrează formarea convingerii instanței, nu a administrat întregul probatoriu, ceea ce conduce la credinţa că motivarea nu este pertinentă, mai mult hotărârea intră sub incidența prevederilor art. 426 (3) Cod procedură civilă.

Astfel, așa cum rezultă şi din considerentele sentinței apelante, instanța de fond s-a rezumat, în ceea ce privește motivarea, la o înșiruire de constatări, fără a arăta, în concret, motivele și dovezile care au dus la pronunțarea hotărârii.

Mai mult, nu există contradicție între partea introductivă a sentinței civile şi dispozitiv, în sensul că instanța de fond nu hotărăște în niciun fel cu privire la excepția necompetenței funcționale a Secției Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale.

Obligația magistratului de a demonstra în scris de ce s-a oprit la soluția aleasă, pentru ce a admis susținerile unei părți și le-a respins pe ale celeilalte, pentru ce a găsit bună o probă şi nesinceră altă probă, de ce a aplicat o anumită normă de drept sau i-a dat o anumită interpretare, este o obligație esențială, a cărei încălcare duce la desființarea hotărârii.

Apreciază că instanța de fond a dat o calificare greșită a cererii, ignorând excepțiile invocate.

De asemenea, consideră că instanța de fond a dat o interpretare greșită a pct. 49 din Decizia civilă nr. 19 din 27.09.2021, pronunțată de instanța supremă în dosarul nr. 1922/1/2021, care prevede: „În respectarea deciziilor în interesul legii sus-menționate art. 109 din Legea nr. 188/1999 este aplicabil şi în privința personalului militar, întrucât art. 6 din aceeași lege nu statua că dispozițiile sale nu se aplică acestei categorii de personal”, sens în care stăruie apelantul în excepția necompetentei Secției Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale a Tribunalului ____ (dosar nr. ____/____/____ aflat pe rolul Secției Contencios Administrativ şi Fiscal a Curții de Apel _____).

Așa cum a menționat și în întâmpinare, apreciază că apelanta-pârâta ____ a respectat prevederile legale atât de nivel superior cât şi de nivel inferior, iar deciziile de imputare sunt asimilate unor acte administrative.

Instanța de fond invocă dispozițiile art. 169 și 254 Codul muncii, cu modificările și completările ulterioare, ignorând dispozițiile art. 1 alin. 2 din aceeași normă juridică generală care prevede „Prezentul cod se aplică şi raporturilor de muncă reglementate prin legi speciale, numai în măsura în care acestea nu conțin dispoziții specifice derogatorii”.

Incidente în situația de față sunt dispozițiile art. 23, alin. (2) din O.G. nr. 121/1998 privind răspunderea materială a militarilor şi ale art. 57 din I.M.A.I nr. 114/2013 privind răspunderea materială a personalului pentru pagubele produse, ambele cu modificările şi completările ulterioare, norme juridice speciale care derogă de la legea generală (specialia generalibus derogant).

Așa cum a reiterat și la instanță de fond reclamanții au făcut parte din comisia de cercetare administrativă şi nu au respectat prevederile art. 23, alin. (3) din O.G. nr. 121/1998 și ale art. 61. alin. (1) şi (2) din I.M.A.I nr. 114/2013, ambele cu modificările şi completările ulterioare, rezumându-se să folosească doar rapoartele luate de către comisia de cercetare a evenimentului tehnic, de la conducătorul auto și ceilalți componenți ai echipajului, în emiterea procesului-verbal de cercetare administrativă.

Raportul a fost întocmit, însușit și semnat de către colonel ____, însușit și semnat de către colonel _____, ulterior însușit și aprobat de către colonel _____.

Practic instanța de fond achiesează la cererea de chemare în judecată a reclamanților eludând apărările ____, mai mult prin cuprinsul sentinței civile se precizează că reclamanții au încălcat unele reglementări legale, aspect ce nu poate fi contrazis de aceștia, deoarece rezultă în mod evident din aceste dispoziții legale.

Astfel, rezultă faptul că potrivit dispozițiilor art. 23, alin. (1) din O.G. nr. 121/1998, coroborate cu cele ale art. 55 alin. (1) din I.M.A.I nr. 114/2013 cu modificările şi completările ulterioare, termenul inițial de efectuare a cercetării administrative nu este unul imperativ și obligatoriu de 60 de zile, ci de cel mult 60 de zile, stabilirea acestuia revenind exclusiv comandantului unității care a luat la cunoștință de producerea pagubei.

Arată faptul că instanță de judecată interpretează cum dorește și prevederile art. 21 din Constituția României, invocând faptul că apelanta-pârâtă se poate adresa instanței de judecată, evident, însă Constituția României este legea fundamentală în Statul Român, în situația de faţă primează norma specială (I.M.A.I nr. 114/2013).

Așa cum a precizat și la instanța de fond, obiectul excepției de neconstituționalitate, astfel cum a fost formulat, îl constituie O.G. 121/1998 privind răspunderea materială a militarilor cu modificările și completările ulterioare în ansamblul ei.

Curtea Constituțională a precizat că nu toate articole din acest act normativ sunt neconstituționale, ci numai art. 25, 27-43 şi 47 din această normă juridică, aspect ce reiese din dispozitivul hotărârii.

Publicarea în Monitorul Oficial nr. 103 din 07.02.2023 a deciziei nr. 649 din 15.12.2022 a Curții Constituționale nu suspendă deciziile de imputare emise anterior (07.02.2023) în sarcina persoanelor vinovate.

De asemenea așa cum a precizat și anterior, aceste decizii de imputare, au fost emise de ordonatorul secundar de credite, raportat la dispozițiile art. 53 din I.M.A.I nr. 114/2013 privind răspunderea materială a personalului pentru pagubele produse cu modificările şi completările ulterioare.

Învederează faptul că, prin Decizia nr. 649 din 15.12.2022, Curtea Constituțională a respins ca neîntemeiată excepția de neconstituționalitate și a constatat că dispozițiile art. 2, 22 şi ale art. 23 alin. (3) din Ordonanța Guvernului nr. 121/1998 privind răspunderea materială a militarilor sunt constituționale în raport cu criticile formulate.

Articolul încălcat de reclamanții (art. 23 alin. l, 2 din O.G. nr. 121/1998) nu a fost declarat neconstituțional, prin această decizie, fiind în vigoare, practic şi în măsura admisibilității acțiunii, apreciază că vinovăția planează, întrucât în exercitarea atribuțiilor de serviciu, reclamanții nu au respectat prevederile legale cu incidență în domeniu.

Instanța de fond a apreciat cu totul eronat în sensul că apelanta-pârâta nu a respectat prevederile legale.

Din cuprinsul sentinței civile nr. ____ din ____, reiese că apelanta-pârâta ____ a respectat prevederile legale.

Apreciază că instanța de fond nu a analizat toate probele, a interpretat greșit prevederile legale incidente, practic a eludat apărările ___, acest aspect se circumscrie prevederilor art. 6 din Codul de procedură civilă, cu referire principiul dreptului la un proces echitabil.

De asemenea, a fost încălcat și principiul egalității care presupune ca toți participanții la procesul civil să respecte prevederile legale, de fond şi procedurale, ori instanța de fond nu a ținut cont de apărările formulate de instituția apelantă, mai mult convingerea magistratului a fost certă, în sensul că la primul termen cauza a fost luată în pronunțare, opinia apelantei este că nu s-a aplecat asupra fondului litigiului, soluționând pricina cu celeritate, ignorând celelalte norme juridice, raportându-se numai la Codul muncii, cu modificările și completările ulterioare.

Nu subzistă nici afirmațiile instanței de fond cu privire la art. 145 din Constituția României care nu este opozabilă în speță, întrucât prevede că: „Independență şi inamovibilitate”.

Judecătorii Curții Constituționale sunt independenți în exercitarea mandatului lor și inamovibili pe durata acestuia.

Apreciază că în pricina de față subzistă prevederile art. 147 din Constituția României referitoare la deciziile Curții Constituționale care prevede la alin. 4 că „Deciziile Curții Constituționale se publică în Monitorul Oficial al României.

De la data publicării, deciziile sunt obligatorii și au putere numai pentru efectuarea cercetării administrative, ori instanța de fond interpretează total greșit norma juridică cu incidență în speță.

În conformitate cu prevederile art. 15 alin. (2) din Constituția României, „legea dispune numai pentru viitor, cu excepția legii penale sau contravenționale mai favorabile.

De asemenea, conform prevederilor art. 6 alin. (1), (2) și (5) din Codul Civil:

„(1) Legea civilă este aplicabilă cât timp este în vigoare. Aceasta nu are putere retroactivă.

(2) Actele şi faptele juridice încheiate ori, după caz, săvârșite sau produse înainte de intrarea în vigoare a legii noi, nu pot genera alte efecte juridice decât cele prevăzute de legea în vigoare la dala încheierii sau, după caz, a săvârșirii ori producerii lor.

(...) (5) Dispozițiile legii noi se aplică tuturor actelor şi faptelor încheiate sau, după caz, produse ori săvârșite după intrarea sa în vigoare, precum şi situațiilor juridice născute după intrarea sa în vigoare.”

Principiul neretroactivității este regula juridică potrivit căreia legea se aplică doar situațiilor ivite după intrarea acesteia în vigoare, per a contrario, nefiind aplicabilă şi situațiilor anterioare.

Învederează faptul că dispozițiile art. 1516, 1530 şi 1535 Cod civil nu pot fi primite în situația de față deoarece, exced stării de fapt, apelanta-pârâta nu a reținut bani reclamanților nejustificat ci printr-o decizie de imputare ce constituie titlu executoriu (art. 75 alin. 3 din I.M.A.I. nr. 114/2013 privind răspunderea materială a personalului pentru pagubele produse cu modificările şi completările ulterioare).

Apelanta-pârâtă ____ nu are calitatea de debitor în sensul dispozițiilor art. 1 din O.G. 13/2011, practic reclamanților nu li s-a produs niciun prejudiciu, nu se poate califica faptul că o persoana care încalcă prevederile legale să nu fie trasă la răspundere.

Instanța de fond nu a analizat legalitatea, temeinicia actelor administrative, a motivat soluția pe susținerile reclamanților, fără să aibă în vedere şi apărările ____, aspect care conduce efectiv la lipsirea dreptului la apărare conferit și statuat în practica C.E.D.O. cauza Albina contra României, publicată în M.O. nr. 1049 din 25.11.2005, cauza Vlasia Grigore Vasilescu contra României, hotărârea din 08.06.2006).

Totodată, judecătorul de la instanța de fond avea obligația de a pune în discuție părților calificarea juridică a actelor şi faptelor deduse judecății, chiar dacă părțile le-au dat o altă denumire (Decizia civilă nr. 870 din 06.04.2023 a instanței supreme).

De asemenea, în temeiul art. 413 alin. 1 Cod procedură civilă, solicită suspendarea cauzei până la soluționarea definitivă a dosarului nr. ____/____/____ aflat pe rolul Tribunalului ____, având ca obiect acțiune în răspundere patrimonială.

În eventualitatea solicitării de către reclamanți a cheltuielilor de judecată, în temeiul art. 453 alin. 2 Cod procedură civilă, apreciază că instanța de apel trebuie să facă o aplicare corectă, raportat la valoarea și complexitatea cauzei ținând cont și de circumstanțele pricinii.

Pe cale de consecință, solicită admiterea apelului astfel cum a fost formulat, schimbarea în tot a sentinței civile nr. ___ din ___ pronunțată de Tribunalul ___ - Secția Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale - în dosarul nr. ___/___/___, iar pe fond, respingerea acțiunii ca neîntemeiată.

Intimaţii-reclamanţi au formulat întâmpinare, solicitând respingerea apelului şi menţinerea sentinţei atacate drept temeinică şi legală, arătând în esenţă că motivarea sentinţei atacate este una complexă şi se circumscrie obligaţiilor impuse de prevederile art. 425-426 Cod proc. civ.; instanţa de litigii de muncă este competentă să soluţioneze cauza de faţă; în mod corect au fost interpretate şi aplicate prevederile Codului Muncii, având în vedere că OG nr. 121/1998 a fost declarată neconstituţională, apelantul reţinând sume de bani în lipsa unui titlu executoriu, conform rigorilor impuse de legislaţia în materie.

Au arătat că achiesează întru totul argumentaţiei expuse de instanţa de fond, în mod corect aceasta reţinând că analiza cerinţelor de legalitate prevalează celor referitoare la temeinicie, care nu fac obiectul prezentului dosar.

Au cerut obligarea apelantului la plata cheltuielilor de judecată.

Intimatul-pârât ____ a formulat întâmpinare la apelul declarat de ____, ca o chestiune prealabilă solicitând scoaterea sa din cauză, având în vedere că soluţia cu privire la lipsa calităţii procesuale pasive a ____ nu a fost atacată, astfel că a rămas definitivă, intrând sub autoritate de lucru judecat.

Pe fond, a solicitat admiterea apelului _____, anularea/schimbarea în parte a hotărârii primei instanţei şi respingerea acţiunii în tot, ca nefondată.

Examinând sentinţa prin prisma criticilor aduse, a apărărilor formulate şi a dispoziţiilor legale incidente, Curtea constată următoarele:

În ceea ce priveşte critica apelantului pârât privind nemotivarea sentinţei, se constată că hotărârea apelată cuprinde argumentele şi raţionamentele juridice care au format convingerea instanţei.

Cu privire la modalitatea de motivare a hotărârii, Codul de procedură civilă nu conține dispoziții de detaliu, reglementând doar în art. 425 C. pr. civ. considerentele hotărârii, ca parte a conținutului hotărârii cuprinde „obiectul cererii și susținerile pe scurt ale părților, expunerea situației de fapt reținută de instanță pe baza probelor administrate, motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluția, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părților”.

Prin urmare, motivarea hotărârii se regăsește, printre altele, în cadrul considerentelor, iar din economia codului se înțelege că motivarea se realizează efectiv cu ocazia redactării hotărârii, legiuitorul neprevăzând pentru motivare un moment distinct în cadrul „tehnologiei hotărârii judecătorești”.

Un proces civil finalizat prin hotărârea care dezleagă fondul, cu garanțiile date de art. 6 par. 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăților fundamentale, include printre altele dreptul părților de a fi în mod real „ascultate”, adică în mod corect examinate de către instanța sesizată.

Aceasta implică mai ales în sarcina instanței obligația de a proceda la un examen efectiv, real și consistent al mijloacelor, argumentelor și elementelor de probă ale părților, cel puțin pentru a le aprecia pertinența în determinarea situației de fapt.

Obligația de motivare impune o apreciere întotdeauna atașată de natura cauzei, de circumstanțele acesteia, stilul judiciar și tipologia actului de justiție.

Obligația de motivare a unei hotărâri trebuie înțeleasă ca un silogism logic, de natură a explica inteligibil hotărârea luată, ceea ce nu înseamnă un răspuns exhaustiv la toate argumentele aduse de parte, dar nici ignorarea lor, ci o expunere a argumentelor fundamentale, care, prin conținutul lor sunt susceptibile să influențeze soluția.

Curtea European a Drepturilor Omului în hotărârea Albina c.

Franței şi hotărârea Van der Hurk c.

Olandei).

Totodată, astfel cum s-a arătat în hotărârea Boldea c.

României, art. 6 par. 1 obligă instanțele să-și motiveze hotărârile, aceasta neînsemnând însă că se cere un răspuns detaliat la fiecare argument; amploarea acestei obligații poate varia în funcție de natura hotărârii, astfel că problema de a ști dacă o instanță și-a încălcat obligația de a motiva ce decurge din art. 6 din Convenție nu se poate analiza decât în lumina circumstanțelor speței.

De asemenea, noțiunea de proces echitabil cere ca o instanță internă care nu și-a motivat decât pe scurt hotărârea, indiferent dacă a făcut-o alipind motivele oferite de o instanță inferioară sau altfel, să fi examinat cu adevărat problemele esențiale ce i-au fost supuse atenției.

Nu în ultimul rând, se reține în practica instanței de contencios european al drepturilor omului că obligația instanței de a răspunde prin motivare la argumentele prezentate de părți este justificată, întrucât „numai prin pronunțarea unei hotărâri motivate poate fi realizat un control public al administrării justiției” (Hirvisaari c.

Finlandei) .

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a hotărât că obligaţia de motivare a unei hotărâri trebuie înţeleasă ca un silogism logic, de natură a explica inteligibil hotărârea luată, ceea ce nu înseamnă un răspuns exhaustiv la toate argumentele aduse de parte, dar nici ignorarea lor, ci o expunere a argumentelor fundamentale, care, prin conținutul lor sunt susceptibile să influenţeze soluţia.

În speță, Înalta Curte a constatat că instanţa de apel nu a reţinut şi nici nu a înlăturat susţinerile părţilor şi nu a explicat de o manieră convingătoare raţionamentul juridic pe care l-a adoptat, astfel că hotărârea pronunțată nu creează transparenţă asupra silogismului judiciar care trebuie să explice şi să justifice dispozitivul şi care să permită realizarea controlului judiciar, impunându-se, în aceste condiții, admiterea recursului, casarea deciziei recurate și trimiterea cauzei instanţei de apel spre rejudecare. (Decizia nr. 1954 din 30 mai 2014 pronunţată în recurs de Secţia a II-a civilă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie având ca obiect pretenții).

Afirmația apelantului privind omisiunea instanţei de fond de a hotărî cu privire la excepţia necompetenţei materiale procesuale a Secţiei Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, nu poate fi primită de Curte, instanţa de fond respingând, motivat, excepţia invocată de apelantul pârât, aspect consemnat în practicaua sentinței apelate.

Cu referire la excepţia necompetenţei materiale procesuale a Secţiei Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, Curtea reţine că soluţia dată de instanţa de fond asupra acestei excepţii este legală şi temeinică.

Astfel, prin Decizia nr.19/27.09.2021 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, pronunţată în soluţionarea recursului în interesul legii s-a stabilit că, în interpretarea art. 382 lit. h) şi a art. 536 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare, a art. 1 lit. p) teza I din Legea dialogului social nr. 62/2011, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi a art. 23 alin. (1) din Legea nr. 550/2004 privind organizarea şi funcţionarea Jandarmeriei Române, cu modificările şi completările ulterioare, competenţa materială procesuală de soluţionare în primă instanţă a cauzelor având ca obiect obligarea instituţiilor publice din cadrul Jandarmeriei Române la plata unor drepturi salariale către personalul militar al acestora aparţine secţiilor/completurilor specializate în materia conflictelor de muncă din cadrul tribunalelor.

S-a reţinut, în considerentele deciziei:

„50.

În prezent, faţă de dispoziţiile art. 518 din Codul de procedură civilă, conform cărora decizia în interesul legii îşi încetează aplicabilitatea la data modificării, abrogării sau constatării neconstituţionalităţii dispoziţiei legale care a făcut obiectul interpretării, chiar dacă textul art. 109 din Legea nr. 188/1999 a fost preluat în art. 536 din Codul administrativ, soluţiile de unificare a practicii judiciare adoptate prin deciziile nr. 5 din 5 martie 2018 şi nr. 10 din 16 aprilie 2018, întemeiate pe art. 109 menţionat - exclusiv în ceea ce priveşte competenţa de primă instanţă în soluţionarea litigiilor având ca obiect drepturile băneşti solicitate de personalul militar din cadrul Jandarmeriei Române, iar nu şi cu privire la statutul acestuia -, precum şi considerentele aferente pentru susţinerea acestor soluţii trebuie apreciate că şi-au încetat aplicabilitatea odată cu abrogarea Legii nr. 188/1999 prin art. 597 alin. (2) lit. b) din Codul administrativ, respectiv faţă de conţinutul art. 382 lit. h) din Codul administrativ.

51.

Interpretarea coroborată a prevederilor art. 382 lit. h) şi art. 536 din Codul administrativ conduce la excluderea din competenţa instanţelor de contencios administrativ a litigiilor având ca obiect drepturile băneşti solicitate de personalul militar din cadrul Jandarmeriei Române.

52.

Astfel, conform art. 536 din Codul administrativ, cauzele care au ca obiect raportul de serviciu al funcţionarului public sunt de competenţa secţiei de contencios administrativ şi fiscal a tribunalului, cu excepţia situaţiilor pentru care este stabilită expres prin lege competenţa altor instanţe.

53. Art. 382 lit. h) din Codul administrativ statuează că prevederile prezentului titlu nu se aplică următoarelor categorii de personal bugetar: personalul militar.

54.

Art. 382, precum şi art. 536 sunt înscrise în titlul II al Codului administrativ, motiv pentru care, în privinţa personalului militar, competenţa instanţei de contencios administrativ nu mai poate fi reţinută, chiar dacă intrarea în vigoare a Codului administrativ nu a schimbat natura juridică a raporturilor dintre părţi, care rămân raporturi de serviciu, specifice funcţionarilor publici cu statut special.

55.

Cum nici Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, nici Legea nr. 80/1995 nu cuprind prevederi speciale referitoare la competenţa instanţelor de a soluţiona litigii privind raportul de serviciu al personalului militar al Jandarmeriei Române, astfel cum este definit prin art. 23 din Legea nr. 550/2004, devin aplicabile dispoziţiile dreptului comun, respectiv cele ale art. 1 alin. (2) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, conform cărora prezentul cod se aplică şi raporturilor de muncă reglementate prin legi speciale, numai în măsura în care acestea nu conţin dispoziţii specifice derogatorii, precum şi cele ale art. 1 lit. p) teza I din Legea nr. 62/2011, conform cărora conflict individual de muncă este conflictul de muncă ce are ca obiect exercitarea unor drepturi sau îndeplinirea unor obligaţii care decurg din contractele individuale şi colective de muncă ori din acordurile colective de muncă şi raporturile de serviciu ale funcţionarilor publici, precum şi din legi sau din alte acte normative.

56.

În aceste condiţii, litigiile având ca obiect obligarea instituţiilor publice din cadrul Jandarmeriei Române la plata unor drepturi salariale către personalul militar al acestora sunt de competenţa secţiilor/completurilor specializate în materia conflictelor de muncă - art. 3511, 3512 şi 3514 din Legea nr. 80/1995 stabilind în mod expres competenţa instanţei de contencios administrativ numai în materia contestării sancţiunilor disciplinare aplicate cadrelor militare.”

În consecinţă, având în vedere că acţiunea formulată priveşte drepturi salariale reţinute prin deciziile de imputare nr. ____, ____ şi ____ din ____, în cauză sunt aplicabile cele statuate prin Decizia ICCJ nr.19/27.092021, sub aspectul competenţei materiale procesuale.

În ce priveşte critica apelantului pârât asupra soluţiei pe fondul cauzei, Curtea reţine că aceasta este, de asemenea, nefondată.

Astfel, prin deciziile de imputare nr.____, ____ şi ____ din ____ emise de ____, s-a dispus imputarea unor sume de bani în sarcina intimaţilor reclamanţi, luându-se măsura de efectuare a reținerilor legale din salariul/solda celor obligaţi la plată.

Deciziile au fost emise în temeiul art.25 din OG nr.121/1998 privind răspunderea materială a militarilor, aprobată prin Legea nr.25/1999, cu modificările și completările ulterioare.

Conform art. 25 din OG nr.121/1998 - (1) Obligarea la plata despăgubirilor pentru pagubele produse sau a contravalorii bunurilor şi serviciilor nedatorate, precum şi obligarea la restituirea sumelor încasate fără drept se face prin decizie de imputare. (2) Decizia de imputare se emite de către comandantul sau șeful unității a cărei comisie a efectuat cercetarea administrativă şi constituie titlu executoriu. (3) În situațiile prevăzute la alin. (1), când în cauză este comandantul sau şeful unităţii, singur sau împreună cu alte persoane, decizia de imputare se emite de comandantul sau şeful eșalonului superior. (4) Decizia de imputare se emite în termen de cel mult 30 de zile de la data înregistrării procesului-verbal de cercetare administrativă la organul competent s-o emită şi se comunică în termen de cel mult 15 zile celui obligat la plată. (5) Decizia de imputare va fi temeinic motivată şi va cuprinde obligatoriu termenul în care poate fi contestată şi organul competent în soluţionarea contestaţiei. (6) Proba temeiniciei şi legalității deciziei de imputare trebuie efectuată de unitatea al cărei comandant sau şef a emis-o.

Dispoziţiile legale sus menţionate au fost declarate neconstituţionale prin Decizia nr.649/15.12.2022 a Curţii Constituţionale, care a statuat că dispoziţiile art. 25, 27 - 43 şi 47 din Ordonanţa Guvernului nr. 121/1998 privind răspunderea materială a militarilor sunt neconstituţionale.

A reţinut Curtea Constituţională următoarele: „36.

Curtea observă că legiuitorul a conferit caracter executoriu deciziei de imputare sub imperiul Codului muncii din 1972 (Legea nr. 10/1972), acesta dăinuind până în anul 2003.

Acelaşi principiu constituţional mai impune ca orice executare silită să aibă la bază un titlu executoriu valabil.

Aceasta însă nu lezează libertatea contractuală, deoarece părţile contractante pot conveni de comun acord asupra modalităţilor de executare sau de stingere a obligaţiilor lor reciproce.

37.

Totodată, Curtea constată că reglementarea caracterului de titlu executoriu al deciziei de imputare relevă o lipsă de corelare cu întreg ansamblul normativ în domeniu.

Or, potrivit jurisprudenţei Curţii Constituţionale, soluţiile legislative necorelate în substanţa lor reprezintă un anacronism incompatibil cu principiul coerenţei legislative.

Certitudinea juridică, precizia şi claritatea ce trebuie să guverneze sistemul legislativ al unui stat sunt astfel periclitate (Decizia nr. 355 din 26 mai 2022, paragraful 29).

38.

Cu referire la efectele pe care le produce decizia Curţii Constituţionale nr.649/15.12.2022, Curtea constată că aceasta a fost publicată în Monitorul Oficial nr.103/07.02.2023 şi produce efecte de la data publicării, astfel încât dispoziţia legală constatată ca fiind neconstituţională nu mai poate fi aplicată de instanţă de la data publicării în Monitorul Oficial, potrivit prevederilor art.145 din Constituţie, fiind astfel lipsită de relevanţă data emiterii deciziilor de imputare.

Aşa fiind, în speţă sunt aplicabile prevederile art. 169 alin. 1 şi 2 din Codul muncii, republicat, care prevăd că nici o reţinere din salariu nu poate fi operată în afara cazurilor şi condiţiilor prevăzute de lege, iar reţinerile cu titlu de daune cauzate angajatorului nu pot fi efectuate decât dacă datoria salariatului este scadentă, lichidă şi exigibilă şi a fost constatată printr-o hotărâre judecătorească, definitivă şi irevocabilă.

„Art. 169 - (1) Nici o reţinere din salariu nu poate fi operată, în afara cazurilor şi condiţiilor prevăzute de lege.

(2) Reţinerile cu titlu de daune cauzate angajatorului nu pot fi efectuate decât dacă datoria salariatului este scadentă, lichidă şi exigibilă şi a fost constatată ca atare printr-o hotărâre judecătorească definitivă.”

Curtea constată că nu există o astfel de hotărâre judecătorească, astfel încât, în acord cu judecătorul fondului, reţine Curtea că apelanta pârâtă nu avea dreptul legal de a reţine sume de bani, lunar, din salariile intimaţilor pârâţi, sumele de bani fiind reţinute cu încălcarea dispoziţiilor legale menţionate.

Faţă de considerentele mai sus expuse Curtea, prin prisma dispozitiilor art. 480 alin. 1 NCPC, va respinge apelul ca nefondat.

În temeiul art.453 Cod proc. civ., va obliga apelantul pârât la plata către intimaţii reclamanţi a cheltuielilor de judecată în sumă de 3000 lei, reprezentând onorariu avocat.