Sentință civilă nr. 14 din 16.01.2024

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Gorj - Secţia Contencios Administrativ şi Fiscal la data de 20.06.2023 sub nr.1657/95/2023, reclamanţii C.S.P şi C.S.E.I. au chemat în judecată pârâţii Direcţia Naţională de Probaţiune şi Ministerul Justiţiei solicitând ca, prin hotărârea ce se va pronunţa, să se dispună:

1.Obligarea pârâților: la recalcularea salariului brut lunar, cu includerea acelorași elemente salariale recunoscute şi acordate prin Decizia Preşedintelui Consiliului Superior al Magistraturii nr. 305/17.11.2022, potrivit dispoziţiilor legale invocate în preambulul Deciziei şi aplicabile funcţionarilor publici din aparatul Consiliului Superior al Magistraturii, precum şi reclamanţilor;

2.Obligarea pârâților la plata sumelor constând în diferenţa dintre salariul brut lunar calculat cu luarea în considerare a drepturilor salariale recunoscute funcţionarilor publici din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii şi salariul brut lunar încasat efectiv, începând cu data de 17.11.2019, sume actualizate cu indicele de inflație şi cu adăugarea dobânzii legale penalizatoare, de la data scadenței fiecărei sume şi până la data plății efective;

3.Obligarea pârâților la emiterea actului administrativ de punere în aplicare a celor solicitate la pct. 1 şi 2, începând cu data de 17.11.2019 şi în continuare, până la încetarea raporturilor de serviciu ale fiecărui reclamant, prin raportare la Decizia nr. 305/17.11.2022 emisă de Consiliul Superior al Magistraturii, prin care s-au stabilit drepturile salariale ale funcţionarilor publici din aparatul propriu, respectiv prin raportare la adresele Consiliului Superior al Magistraturii nr. 26470/28.12.2022 şi nr. 2/3782/22.03.2023, prin care au fost clarificate modalitățile de calcul ale drepturilor salariale stabilite prin Decizia nr. 305/17.11.2022.

4.Obligarea pârâților la asigurarea fondurilor bugetare pentru punerea în aplicare a celor solicitate la punctele 1, 2 şi 3 din prezenta cerere, ţinând seama de calitatea de ordonator terțiar de credite a Direcției Naţionale de Probaţiune şi calitatea de ordonator principal de credite a Ministerului Justiţiei, precum şi de obligațiile care derivă din aceste calități.

În motivarea acţiunii, reclamanţii au arătat că au calitatea de funcționari publici, având raporturi de serviciu cu Direcţia Naţională de Probaţiune, în calitate de angajator.

Pârâtul Ministerul Justiţiei a depus la dosar întâmpinare prin care a invocat excepţia lipsei calităţii sale procesuale pasive cu privire la pretenţiile referitoare la obligarea la plata diferenţelor salariale, în raport de disp. art.16 alin.1 din Legea nr.252/2013, excepţia prescripţiei extinctive a dreptului material la acţiune pentru perioada anterioară datei de 20.06.2020 şi a solicitat admiterea excepţiilor, iar, pe fondul cauzei, respingerea cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată.

Pârâta Direcţia Naţională de Probaţiune a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată, iar, în subsidiar, a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive în măsura în care pretenţiile reclamanţilor ar viza o perioadă în care aceştia nu au raporturi de muncă cu DNP.

Reclamanţii au depus la dosar cerere de modificare a cererii de chemare în judecată, prin care au arătat că înţeleg să modifice şi să completeze cererea de chemare în judecată şi motivarea acţiunii, sens în care au solicitat obligarea pârâtei Direcţia Naţională de Probaţiune şi pârâtului Ministerul Justiţiei, la:

1.Obligarea pârâţilor la recalcularea salariului brut lunar, cu includerea aceloraşi elemente salariale recunoscute şi acordate prin deciziile de salarizare emise, începând cu 17 noiembrie 2022 şi în continuare, de către Consiliul Superior al Magistraturii, potrivit dispoziţiilor legale invocate în preambulul deciziilor şi aplicabile funcţionarilor publici din aparatul Consiliului Superior al Magistraturii, precum şi reclamanţilor;

2.Obligarea pârâţilor la plata drepturilor salariale recunoscute şi acordate funcţionarilor publici din aparatul Consiliului Superior al Magistraturii, începând cu 17 noiembrie 2022 şi în continuare, cu înlăturarea aplicabilităţii dispoziţiilor art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017, potrivit aceloraşi dispoziţii legale invocate în preambulul Deciziei nr. 172/21.07.2023 emisă de Preşedintele C.S.M.;

3.Obligarea pârâţilor la plata sumelor constând în diferenţa dintre salariul brut lunar calculat cu luarea în considerare a drepturilor salariale recunoscute funcţionarilor publici din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii şi salariul brut lunar încasat efectiv, începând cu data de 17.11.2019, sume actualizate cu indicele de inflaţie şi cu adăugarea dobânzii legale penalizatoare, de la data scadenţei fiecărei sume şi până la data plăţii efective;

4.Obligarea pârâţilor la emiterea actului administrativ de punere în aplicare a celor solicitate la pct. 1, 2 şi 3 începând cu data de 17.11.2019 şi în continuare, până la încetarea raporturilor de serviciu ale fiecărui reclamant, prin raportare la deciziile de salarizare emise de Consiliul Superior al Magistraturii, şi potrivit dispoziţiilor legale invocate în preambulul acestora;

5.

Obligarea pârâţilor la asigurarea fondurilor bugetare pentru punerea în aplicare a celor solicitate la punctele 1, 2, 3 şi 4 din prezenta cerere, ţinând seama de calitatea de ordonator terţiar de credite a Direcţiei Naţionale de Probaţiune şi calitatea de ordonator principal de credite a Ministerului Justiţiei, precum şi de obligaţiile care derivă din aceste calităţi.

Completarea motivelor acţiunii:

I.

Sub aspect procedural, ţinând seama de obiectul prezentei cereri, în speţă, pretenţia bănească, de recunoaştere a unor drepturi salariale, şi nu atacarea unui act administrativ, au reiterat solicitarea de aplicare a dispoziţiilor dreptului comun - în speţă Codul muncii, cu care se completează reglementarea funcţiei publice.

Prin urmare, au solicitat aplicarea în prezenta cauză a următoarelor dispoziţii din Codul muncii.

Prin sentinţa nr. 845/13 noiembrie 2023 pronunţată de Tribunalul Gorj în dosarul nr. 1657/95/2023 a fost admisă excepţia necompetenţei materiale a Tribunalului Gorj - Secţia de Contencios Administrativ şi Fiscal, invocată din oficiu.

S-a declinat competenţa de soluţionare a cauzei formulată de reclamanţi în contradictoriu cu pârâţii Direcţia Naţională de Probaţiune şi Ministerul Justiţiei, în favoarea Curţii de Apel Craiova - Secţia de Contencios Administrativ şi Fiscal.

Pentru a se pronunţa astfel, tribunalul a reţinut că în cauza de fața, reclamanții solicită emiterea unui act administrativ de salarizare, iar ordonatorii de credite sunt autorități publice centrale.

Coroborând aceste dispoziții legale, a reținut că în cauză este vorba de autoritate publică centrală față de care pârâții solicită să se emită un act administrativ de salarizare, reclamanții fiind funcționari publici în cadrul Direcției Naționale de Probațiune ce funcționează în cadrul Ministerului Justiției și a cărei activitate este coordonată direct de Ministrul Justiției.

Conform art. 129 alin. 2 pct. 2 C.proc.civ., necompetenţa este de ordine publică în cazul încălcării competenţei materiale, când procesul este de competenţa unei instanţe de alt grad.

În consecință, ținând cont de minuta de practică neunitară și raportat la dispozițiile legale în materie precum și la art.10 din Legea 554/2001, s-a admis excepția de necompetență materială a Tribunalului Gorj-secția contencios administrativ și fiscal și a fost declinată competența în favoarea Curții de Apel Craiova-secția contencios administrativ și fiscal.

Prin sentinta nr.14/16.01.2024, analizând cu prioritate, în conformitate cu dispozițiile art. 248 Cod Procedură Civilă, excepţia necompetenţei materiale și teritoriale a Curţii de Apel Craiova, Secţia Contencios Administrativ şi Fiscal, instanţa constată că excepţia este întemeiată.

A fost aplicata art. 131 alin. 1 Cod Procedură Civilă.

S-a verificat obiectul şi temeiul juridic al cererii de chemare în judecată completată, care sunt esenţiale pentru corecta determinare a normelor de competenţă materială incidente în litigiu, cu respectarea principiului disponibilităţii, potrivit căruia cadrul procesual este stabilit de reclamant, iar instanţa se pronunţă numai în limitele investirii.

Pentru determinarea instanţei competente să soluţioneze cererea de chemare în judecată urmează a se acorda prioritate manifestării de voinţă a reclamanților, aşa cum a fost materializată în conţinutul petitelor cererii de chemare în judecată redate anterior.

Din conţinutul acestora rezultă că reclamanții au solicitat recalcularea salariului brut lunar la nivel similar cu funcționarii publici din aparatul Consiliului Superior al Magistraturii.

Astfel, raportul juridic pe care se grefează petitele acţiunii derivă dintr-un raport juridic de serviciu, drepturile solicitate fiind de natură salarială.

Dovada raporturilor de serviciu nu a fost realizată cu actul de numire în funcția publică, ceea ce presupune că reclamanții au un raport de muncă, regula generală în materie şi, ca atare, instanţa a constatat că raportul juridic de conflict cu care a fost învestită este un raport de dreptul muncii.

Împrejurarea că pârâta Direcția Națională de Probațiune este o autoritate publică centrală, în sensul art. 2 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ nu este de natură să imprime litigiului un caracter de drept administrativ, câtă vreme aceasta a fost chemată în judecată în considerarea exercitării atribuțiilor sale de angajator al reclamanților, iar petitul privind obligarea la emiterea unui act administrativ pentru valorificarea pretențiilor nu poate fi calificat drept un act emis în regim de putere publică, de natură a atrage competența instanțelor de contencios administrativ, ci ca un act emis de angajator în derularea raporturilor de muncă.

Mai mult, acțiunea astfel cum a fost formulată si completată are capăt principal în pretenții.

Respectiv recalcularea salariului şi plata diferențelor rezultate, ceea ce exclude aplicarea art. 7 din Capitolul VIII, Anexa nr.

V a Legii nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, in sensul că nu este o contestație la ordinul de încadrare salarială.

Acestea fiind stabilite, instanta a constatat că instanţa competentă material a soluţiona litigiul de faţă este o instanţă specializată în dreptul muncii, raportul juridic dedus judecăţii intrând în categoria conflictelor de muncă, iar nu a contenciosului administrativ.

Conform dispoziţiilor art. 95 pct. 1 Cod Procedură Civilă şi art. 266 şi urm. din Codul Muncii, tribunalul are plenitudine de competenţă în judecarea pe fond a cererilor în materia litigiilor de muncă şi asigurări sociale.

Potrivit art. 269 alin. (2) din Codul Muncii, ”cererile referitoare la conflicte de muncă se adresează instanţei competente în a cărei circumscripție reclamantul își are domiciliul sau reşedinţa, după caz.”

De asemenea, nu s-au reţinut susținerile reclamanților din notele de ședința în sensul că domiciliul în jud.

Ilfov este ulterior promovării acțiunii, deoarece competența materială si teritorială se verifică de instanța sesizată, respectiv Curtea de Apel Craiova, din oficiu, la momentul primirii dosarului, nu este ținută de competența materială stabilită de tribunal, iar domiciliul ales la București nu este un element care să investească instanțele referitor la competența materială si teritorială, dat fiind ca instanța Tribunalul Gorj, secția CAF şi-a declinat competența, iar la Curtea de Apel Craiova s-a discutat atât competența materială, cat si cea teritorială, raportat la domiciliul din actele de identitate ale reclamanților.

Având în vedere domiciliul reclamanților și natura juridică a litigiului dedus judecăţii, Curtea urmează să admită excepţia necompetenţei materiale și teritoriale şi să decline competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Ilfov, Secţia I Civilă (care are competență şi în judecarea conflictelor de muncă).