Decizie nr. 9 din 02.10.2023

Impreviziunea reprezintă o excepţie de la principiul forţei obligatorii a contractului care lipseşte contractul de efectele dorite de părţi, fie prin posibilitatea instanţei de a adapta contractul pentru a distribui în mod echitabil între părţi pierderile şi beneficiile ce rezultă din schimbarea împrejurărilor, fie de a dispune încetarea contractului, la momentul şi în condiţiile pe care le stabileşte.

Impreviziunea intervine pentru împrejurări ulterioare încheierii contractului, schimbări exterioare, obiective, independente de voinţa părţilor.

Prin cererea adresată Tribunalului Mehedinți la data de 03.05.2023 şi înregistrată sub nr. 1132/101/2023 reclamanta S., reprezentată prin lichidator judiciar, a formulat cerere de chemare în judecată, în contradictoriu cu pârâta UAT P., iar în temeiul art. 1271 alin. 2 din Codul civil a solicitat să dispună adaptarea rezonabilă și echitabilă a contractului de execuție lucrări nr. 7391 din 24.08.2018, pentru a distribui în mod echitabil între părți pierderile și beneficiile ce rezultă din schimbarea împrejurărilor existente la data încheierii contractului.

Prin sentința nr. 714/2023 din data de 19 iunie 2023, pronunțată de Tribunalul Mehedinți, Secția a II-a Civilă, de Contencios Administrativ şi Fiscal, în dosarul nr. 1132/101/2023, a fost respinsă acțiunea formulată de reclamantă, prin lichidator judicial, în contradictoriu cu pârâta UAT P., ca neîntemeiată.

Împotriva sentinţei a formulat apel reclamanta prin lichidator judiciar, solicitând, în temeiul art. 466 coroborat cu art. 476 alin. 2 din Codul de procedură civilă, admiterea apelului, schimbarea sentinței apelate, admiterea cererii introductive în sensul ca instanța să dispună adaptarea rezonabilă și echitabilă a contractului de execuție lucrări nr. 7391 din 24.08.2018, pentru a distribui în mod echitabil între părți pierderile și beneficiile ce rezultă din schimbarea împrejurărilor existente la data încheierii contractului, în conformitate cu prevederile art. 1271 alin. 2 din Codul civil.

Intimata pârâtă a formulat întâmpinare prin care a solicitat să se respingă apelul declarat de reclamantă prin lichidator judiciar, ca nefondat și să se mențină sentința, ca fiind temeinică și legală.

A învederat faptul că instanța de fond, prin hotărârea pronunțată, a respins cererea reclamantei întrucât nu sunt întrunite condițiile pentru a fi adaptat contractul.

În apel, părţile nu au solicitat probe.

Verificând, în limitele cererii de apel, stabilirea situaţiei de fapt şi aplicarea legii de către prima instanţă, în raport de actele dosarului, Curtea constată că apelul este nefondat pentru considerentele ce succed:

Curtea menţionează că prin cererea de apel, apelanta reclamantă a reiterat cererea de chemare în judecată şi nu a adus mijloace de apărare sau dovezi noi.

Curtea reţine că între părţi s-a încheiat contractul de execuție lucrări nr. 7391 din 24.08.2018, prin care apelanta reclamantă, în calitate de executant, și-a asumat obligația de executa lucrări de ,,Modernizare, extindere și dotare Dispensar comunal al localității P.ˮ, iar intimata Primăria comunei, în calitate de achizitor, și-a asumat obligația corelativă să plătească prețul de 503.965 lei cu TVA inclus.

Prin acte adiționale ulterioare a fost prelungită succesiv durata contractului de execuție lucrări nr. 7391 din 24.08.2018 până la data de 20.12.2022.

Prin Sentința nr. 32 din 15.04.2022 pronunțată de Tribunalul Mehedinți, în dosarul nr. 466/101/2022, a fost dispusă deschiderea procedurii simplificate de insolvență împotriva debitorului S., în temeiul art. 71 alin. 1 raportat la art. 38 alin. 2 lit. c pct. 3 din Legea nr. 85/2014 și desemnarea în calitate de lichidator judiciar a societății de practicieni în insolvență.

Prin adresa nr. 6400 din 21.09.2022, ca urmare a demersurilor efectuate de lichidatorul judiciar, UAT a comunicat că lucrările au fost executate în procent de 90%, sumele de bani datorate cu titlu de contravaloare a lucrărilor executate de societatea S. conform contractului de execuție lucrări nr. 7391 din 24.08.2018 au fost plătite în totalitate; garanția de bună execuție reținută de UAT se ridică la suma de 42.673 lei și va fi pusă la dispoziția executantului S. după finalizarea recepției.

Prin notificarea nr. 777 din 28.03.2023, lichidatorul judiciar a solicitat UAT să fie de acord cu adaptarea rezonabilă a contractului, pentru a distribui în mod echitabil între părți pierderile și beneficiile ce au rezultat din schimbarea împrejurărilor existente la data încheierii contractului, însă pârâta nu a comunicat reclamantei un acord în acest sens.

Apelanta reclamantă a precizat că, în perioada contractuală a intervenit decesul unicului asociat și administrator al societății S. şi, în consecinţă, activitatea societății a fost blocată, fiind acumulate datorii însemnate către bugetul de stat, împrejurare care a condus în cele din urmă la declanșarea procedurii de insolvență împotriva societății.

Având în vedere faptul că potrivit art. 85 alin. 7 din Legea nr. 85/2014, de la data intrării în faliment, debitorul va putea desfășura doar activitățile ce sunt necesare derulării operațiunilor lichidării, apelanta reclamantă a învederat că societatea se află în imposibilitatea legală de a continua lucrările de execuție asumate prin contractul de execuție lucrări nr. 7391 din 24.08.2018, astfel încât nu poate finaliza recepția în scopul de a pretinde restituirea garanției de bună execuție.

Apelanta reclamantă şi-a întemeiat acţiunea pe dispoziţiile art. 1274 C.civ., referitoare la Impreviziune, dispoziţii conform cu care:

„(1) Părţile sunt ţinute să îşi execute obligaţiile, chiar dacă executarea lor a devenit mai oneroasă, fie datorită creşterii costurilor executării propriei obligaţii, fie datorită scăderii valorii contraprestaţiei.

(2) Cu toate acestea, dacă executarea contractului a devenit excesiv de oneroasă datorită unei schimbări excepţionale a împrejurărilor care ar face vădit injustă obligarea debitorului la executarea obligaţiei, instanţa poate să dispună:

a) adaptarea contractului, pentru a distribui în mod echitabil între părţi pierderile şi beneficiile ce rezultă din schimbarea împrejurărilor;

b) încetarea contractului, la momentul şi în condiţiile pe care le stabileşte.

(3) Dispoziţiile alin. (2) sunt aplicabile numai dacă:

a) schimbarea împrejurărilor a intervenit după încheierea contractului;

b) schimbarea împrejurărilor, precum şi întinderea acesteia nu au fost şi nici nu puteau fi avute în vedere de către debitor, în mod rezonabil, în momentul încheierii contractului;

c) debitorul nu şi-a asumat riscul schimbării împrejurărilor şi nici nu putea fi în mod rezonabil considerat că şi-ar fi asumat acest risc;

d) debitorul a încercat, într-un termen rezonabil şi cu bună-credinţă, negocierea adaptării rezonabile şi echitabile a contractului.”

Apelanta reclamantă a solicitat adaptarea contractului de achiziţii publice ca urmare a faptului că se află în procedura simplificată de insolvență reglementată de Legea nr. 85/2014.

Impreviziunea reprezintă o excepţie de la principiul forţei obligatorii a contractului care lipseşte contractul de efectele dorite de părţi, fie prin posibilitatea instanţei de a adapta contractul pentru a distribui în mod echitabil între părţi pierderile şi beneficiile ce rezultă din schimbarea împrejurărilor, fie de a dispune încetarea contractului, la momentul şi în condiţiile pe care le stabileşte.

Impreviziunea intervine pentru împrejurări ulterioare încheierii contractului, schimbări exterioare, obiective, independente de voinţa părţilor.

Aşa cum rezultă din dispoziţiile legale arătate, pentru a se putea invoca impreviziunea, trebuie îndeplinite anumite condiţii.

În primul rând, trebuie să existe un dezechilibru major şi evident între prestaţiile pe care părţile le au de efectuat, adică acest dezechilibru să fie atât de pregnant, încât îl pune pe debitorul obligaţiei respective într-o situaţie extrem de gravă, de dezavantajoasă, dacă şi-ar îndeplini prestaţia.

Legea vorbeşte, după cum se poate observa, despre o obligaţie devenită excesiv de oneroasă, aceasta fiind singura ipoteză în care o parte poate invoca teoria impreviziunii.

Legea precizează expres că o obligaţie devenită doar oneroasă (şi nu excesiv de oneroasă) nu poate constitui temei pentru o parte în a invoca impreviziunea.

Acest eveniment trebuie să îndeplinească în mod cumulativ, pentru a putea fi acceptat ca izvor al unei situaţii de impreviziune, trei condiţii:

- Să apară sau să devină cunoscut părţii dezavantajate după încheierea contractului şi, în mod rezonabil, să nu fi putut fi luat în considerare la momentul încheierii contractului; este important, pe de-o parte, ca izvorul acestui eveniment care atrage disproporţionalitatea prestaţiilor să se situeze după încheierea contractului şi, pe de altă parte, acest eveniment să nu fie cunoscut de partea contractantă sau, aşa cum prevede art. 1.271 alin. 3 lit. b din Codul civil, schimbarea împrejurărilor, precum şi întinderea acesteia nu au fost şi nici nu puteau fi avute în vedere de către debitor, în mod rezonabil, în momentul încheierii contractului;

- Să se afle în afara controlului părţii dezavantajate; dacă partea putea prevedea sau putea înlătura efectele acestui eveniment nu se mai poate invoca impreviziunea;

- Riscul evenimentelor să nu fi fost asumat de partea dezavantajată; asumarea oricăror riscuri este posibilă, în concret, fiind vorba despre o clauză contractuală prin care partea contractantă se obligă ferm şi inechivoc să îşi execute obligaţiile, indiferent de schimbările ce ar putea interveni pe parcursul derulării contractului, chiar dacă aceste schimbări ar afecta echilibrul contractual.

Cel de-al doilea element este impreviziunea propriu-zisă, adică dezechilibrul între prestaţii să se producă într-un mod cu totul neprevăzut, niciuna dintre părţi neştiind ce se va întâmpla într-un viitor (prin definiţie, îndepărtat) cu valoarea prestaţiilor la care părţile s-au obligat.

Dacă acest element al neprevăzutului nu există, nu putem vorbi despre aplicarea teoriei impreviziunii, partea aflată într-o situaţie defavorabilă neputând invoca regula rebus sic stantibus; aşadar, într-o astfel de situaţie, dacă partea nu va executa contractul care a devenit extrem de oneros dintr-un motiv pe care însă l-a prevăzut, se va pune problema nerespectării culpabile a obligaţiilor, ceea ce înseamnă cu totul altceva.

De asemenea, nu există situaţie de impreviziune atunci când executarea obligaţiei a devenit imposibilă din cauza unui eveniment de forţă majoră şi nu ca urmare a devenirii extrem de oneroase a obligaţiei; într-o astfel de situaţie vorbim, desigur, despre problema riscului contractual şi nu despre situaţia de impreviziune.

În ceea ce privește împrejurările avute în vedere, prima instanţă a reţinut corect că acestea trebuie să fie străine executării contractului, şi, prin urmare, străine persoanei creditorului şi a debitorului.

În caz de neînţelegere între părţi, evaluarea existenţei situaţiei neprevăzute (condiţie obiectivă) şi a efectelor sale asupra executării contractului, a bunei-credinţe în exercitarea drepturilor şi obligaţiilor contractuale ale părţilor (condiţii subiective), precum şi a echităţii, trebuie realizată cu maximă rigoare şi cade în sarcina instanţei judecătoreşti.

Condiţia onerozității excesive a executării contractului reprezintă o condiţie esențială a aplicării teoriei impreviziunii.

Doctrina şi jurisprudenţă au reţinut mai multe repere pentru verificarea condiţiei „onerozității excesive”, care consideră că ar trebui avute în vedere pentru a stabili dacă executarea contractului a depăşit pragul unei onerozități normale: stabilirea unui sistem de referință ce presupune determinarea raporturilor juridice relevante, a ansamblului economiei contractuale dintre părţi; „onerozitatea excesivă” nu se confundă cu situaţia de dificultate în care se găsește debitorul; stabilirea pragului de la care începe prejudiciul suferit de debitor.

Onerozitatea excesivă începe acolo unde se termină riscul contractual normal, specific genului de contracte din care face parte contractul cu privire la care se pretinde că ar fi afectat de impreviziune.

Prima instanţă a reţinut corect că situaţia juridică în care se află debitoarea (faliment) nu este rezultatul unei împrejurări exterioare acesteia, cu caracter excepţional, ci este rezultatul modului defectuos în care şi-a desfăşurat activitatea economică, aşadar propriei sale culpe.

Curtea, faţă de dispoziţiile legale şi împrejurările invocate de apelanta reclamantă, constată că în mod corect prima instanţă a apreciat că nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 1271 alin. 3 din Codul civil, pentru a ne afla în prezenţa unei clauze de impreviziune, soluţia respingerii acţiunii fiind corectă, prima instanţă analizând în mod corect condiţiile legale, raportat la motivele invocate de reclamantă.

Pentru aceste considerente, criticile formulate de apelanta reclamantă sunt neîntemeiate, astfel că în temeiul art. 480 alin. 1 C.proc.civ., Curtea va respinge apelul ca nefondat, cu consecinţa menţinerii ca legală şi temeinică a sentinţei apelate.