ARES ARES, Asociația pentru Reziliență, Evaluare și Securitate

Curtea de Apel CRAIOVA · .

Decizie nr. 1534 din 20.09.2023

Instanță
Curtea de Apel CRAIOVA
Dosar
.
Obiect
Continuarea procesului penal. Art. 18 Cod procedura penala
Soluție
Sursa
portal.just.ro

Inculpatul nu şi-a exercitat acest drept, o cerere de continuare a procesului penal fiind formulată de avocatul ales al acestuia, nu de inculpat. ( filele 16-29 vol. 3 instanţă).

Având în vedere că inculpatul nu a solicitat personal continuarea procesului penal şi nici nu a existat dovada unui mandat special prin care avocatul să fie împuternicit să formuleze o astfel de cerere, depunerea unei astfel de cereri din partea avocatului ales sau concluziile pe fondul cauzei ale avocatului ales în sensul pronunţării unor soluţii de achitare, nu pot echivala cu o cerere personală de continuare a procesului penal a inculpatului.

Această modalitate de interpretare a dispoziţiilor art. 18 C.p.p. este susţinută şi de alte dispoziţii procesual penale, de exemplu, cererea de judecare a cauzei conform procedurii aplicabile în cazul recunoaşterii învinuirii, ( art. 375 C.p.p.) care presupune de asemenea, cererea expresă a inculpatului, formulată personal în faţa instanţei de judecată sau prin înscris autentic.

Cod ECLI ECLI:RO:CACRV:2023:003.001534

Dosar nr. …….

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECŢIA PENALĂ ŞI PENTRU CAUZE CU MINORI

DECIZIE Nr. 1534/2023

Şedinţa publică de la 20 Septembrie 2023

Completul compus din:

PREŞEDINTE …….

Judecător ……….

Grefier ………

Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Craiova reprezentat prin procuror ……...

……………….

Pe rol, soluționarea apelului promovat de inculpatul …..împotriva sentinței penale nr. 192 din data de 13 aprilie 2023, pronunțate de Tribunalul Dolj în dosarul nr. ……..

Conform art. 405 alin. 3 C.p.p., părțile și persoana vătămată nu se citează la pronunțarea hotărârii.

Prezenţa părţilor şi dezbaterile au fost consemnate în încheierea de şedinţă din data de 12 iunie 2023, încheiere care face parte integrantă din prezenta decizie ce se va pronunţa, când instanţa, având în vedere dispoziţiile art. 391 alin. 1 C.p.p. a dispus ca deliberarea, redactarea și pronunțarea să aibă loc la data de 05 septembrie 2023, apoi la data de 20 septembrie 2023.

C U R T E A,

Asupra cauzei penale de față;

Reține că, prin sentința penală nr. 192 din data de 13 aprilie 2023 pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr. ……, în baza art. 396 alin. 6 C.pr.pen rap. la art. 16 alin. 1 lit. f) C.pr.pen. cu referire la art. 154 alin. 1 lit. d) C.pen, art 155 C.pen interpretat prin Deciziile Curţii Constituţionale nr. 297/2018 şi nr. 358/2022 şi art. 5 alin 1 C.pen. a fost încetat procesul penal faţă de inculpatul …… pentru infracţiunea de constituirea unui grup infracţional organizat prev de art 367 alin 1 C.pen

În baza art. 396 alin. 6 C.pr.pen rap. la art. 16 alin. 1 lit. f) C.pr.pen cu referire la art. 154 alin. 1 lit. c) C.pen, art 155 C.pen interpretat prin Deciziile Curţii Constituţionale nr. 297/2018 şi nr. 358/2022 şi art. 5 alin 1 C.pen. s-a încetat procesul penal faţă de acelaşi inculpat pentru infracţiunea de spălarea banilor prev. de art. 49 alin. 1 lit. a) din Legea nr. 129/2019 cu aplic. art. 35 alin 1 şi art 5 alin 1 C.pen

În baza art. 396 alin. 6 C.pr.pen rap. la art. 16 alin. 1 lit. f) C.pr.pen cu referire la art. 154 alin. 1 lit. e) C.pen, art 155 C.pen interpretat prin Deciziile Curţii Constituţionale nr. 297/2018 şi nr. 358/2022 şi art. 5 alin 1 C.pen. s-a încetat procesul penal faţă de acelaşi inculpat pentru infracţiunea de operaţiuni ilegale cu dispozitive sau programe informatice prev de art 365 alin 2 C.pen cu aplic art 5 alin 1 C.pen

În baza art. 396 alin. 6 C.pr.pen rap. la art. 16 alin. 1 lit. f) C.pr.pen cu referire la art. 154 alin. 1 lit. c) C.pen, art 155 C.pen interpretat prin Deciziile Curţii Constituţionale nr. 297/2018 şi nr. 358/2022 şi art. 5 alin 1 C.pen. a fost încetat procesul penal faţă de acelaşi inculpat pentru infracţiunea de deţinerea de instrumente în vederea falsificării de valori prev de art 314 alin 2 C.pen cu aplic art 5 alin 1 C.pen

Prin aceeași sentință, în baza art. 396 alin. 6 C.pr.pen rap. la art. 16 alin. 1 lit. f) teză a II-a C.pr.pen. a fost încetat procesul penal faţă de inculpatul ……zis "…" pentru infracţiunea de constituirea unui grup infracţional organizat prev de art 367 alin 1 C.pen.

În baza art. 396 alin. 6 C.pr.pen rap. la art. 16 alin. 1 lit. f) teză a II-a C.pr.pen. s-a încetat procesul penal faţă de acelaşi inculpat pentru infracţiunea de spălarea banilor prev. de art. 49 alin. 1 lit. a) din Legea nr. 129/2019 cu aplic. art. 35 alin 1 şi art 5 alin 1 C.pen.

În baza art. 396 alin. 6 C.pr.pen rap. la art. 16 alin. 1 lit. f) teză a II-a C.pr.pen. a fost încetat procesul penal faţă de acelaşi inculpat pentru infracţiunea de operaţiuni ilegale cu dispozitive sau programe informatice prev de art 365 alin 2 C.pen cu aplic art 5 alin 1 C.pen.

În baza art. 396 alin. 6 C.pr.pen rap. la art. 16 alin. 1 lit. f) teză a II-a C.pr.pen s-a încetat procesul penal faţă de acelaşi inculpat pentru infracţiunea de deţinerea de instrumente în vederea falsificării de valori prev de art 314 alin 2 C.pen cu aplic art 5 alin 1 C.pen.

În baza art. 396 alin. 6 C.pr.pen rap. la art. 16 alin. 1 lit. f) C.pr.pen cu referire la art. 154 alin. 1 lit. d) C.pen, art 155 C.pen interpretat prin Deciziile Curţii Constituţionale nr. 297/2018 şi nr. 358/2022 şi art. 5 alin 1 C.pen. s-a încetat procesul penal faţă de inculpatul … pentru infracţiunea de constituirea unui grup infracţional organizat prev de art 367 alin 1 C.pen.

În baza art. 396 alin. 6 C.pr.pen rap. la art. 16 alin. 1 lit. f) C.pr.pen cu referire la art. 154 alin. 1 lit. c) C.pen, art 155 C.pen interpretat prin Deciziile Curţii Constituţionale nr. 297/2018 şi nr. 358/2022 şi art. 5 alin 1 C.pen. s-a încetat procesul penal faţă de acelaşi inculpat pentru infracţiunea de spălarea banilor prev. de art. 49 alin. 1 lit. a) şi c) din Legea nr. 129/2019 cu aplic. art. 35 alin 1 şi art 5 alin 1 C.pen.

În baza art. 396 alin. 6 C.pr.pen rap. la art. 16 alin. 1 lit. f) C.pr.pen. cu referire la art. 154 alin. 1 lit. e) C.pen, art 155 C.pen interpretat prin Deciziile Curţii Constituţionale nr. 297/2018 şi nr. 358/2022 şi art. 5 alin 1 C.pen. s-a încetat procesul penal faţă de acelaşi inculpat pentru infracţiunea de operaţiuni ilegale cu dispozitive sau programe informatice prev de art 365 alin 2 C.pen cu aplic art 5 alin 1 C.pen.

În baza art. 396 alin. 6 C.pr.pen rap. la art. 16 alin. 1 lit. f) C.pr.pen cu referire la art. 154 alin. 1 lit. c) C.pen, art 155 C.pen interpretat prin Deciziile Curţii Constituţionale nr. 297/2018 şi nr. 358/2022 şi art. 5 alin 1 C.pen. s-a încetat procesul penal faţă de acelaşi inculpat pentru infracţiunea de deţinerea de instrumente în vederea falsificării de valori prev de art 314 alin 2 C.pen cu aplic art 5 alin 1 C.pen.

În baza art. 396 alin. 6 C.pr.pen rap. la art. 16 alin. 1 lit. f) C.pr.pen cu referire la art. 154 alin. 1 lit. d) C.pen, art 155 C.pen interpretat prin Deciziile Curţii Constituţionale nr. 297/2018 şi nr. 358/2022 şi art. 5 alin 1 C.pen. s-a încetat procesul penal faţă de inculpatul ….. zis "….." pentru infracţiunea de constituirea unui grup infracţional organizat prev de art 367 alin 1 C.pen.

În baza art. 396 alin. 6 C.pr.pen rap. la art. 16 alin. 1 lit. f) C.pr.pen cu referire la art. 154 alin. 1 lit. c) C.pen, art 155 C.pen interpretat prin Deciziile Curţii Constituţionale nr. 297/2018 şi nr. 358/2022 şi art. 5 alin 1 C.pen. s-a încetat procesul penal faţă de acelaşi inculpat pentru infracţiunea de spălarea banilor prev. de art. 49 alin. 1 lit. a) şi c) din Legea nr. 129/2019 cu aplic. art. 35 alin 1 şi art 5 alin 1 C.pen

În baza art. 396 alin. 6 C.pr.pen rap. la art. 16 alin. 1 lit. f) C.pr.pen cu referire la art. 154 alin. 1 lit. e) C.pen, art 155 C.pen interpretat prin Deciziile Curţii Constituţionale nr. 297/2018 şi nr. 358/2022 şi art. 5 alin 1 C.pen. s-a încetat procesul penal faţă de acelaşi inculpat pentru infracţiunea de operaţiuni ilegale cu dispozitive sau programe informatice prev de art 365 alin 2 C.pen cu aplic art 5 alin 1 C.pen.

În baza art. 396 alin. 6 C.pr.pen rap. la art. 16 alin. 1 lit. f) C.pr.pen cu referire la art. 154 alin. 1 lit. c) C.pen, art 155 C.pen interpretat prin Deciziile Curţii Constituţionale nr. 297/2018 şi nr. 358/2022 şi art. 5 alin 1 C.pen s-a încetat procesul penal faţă de acelaşi inculpat pentru infracţiunea de deţinerea de instrumente în vederea falsificării de valori prev de art 314 alin 2 C.pen cu aplic art 5 alin 1 C.pen.

În baza art 51 din Legea 129/2019 şi art 112 lit e) C.pen s-au confiscat de la inculpaţii ….. şi……… sumele de 125.630 USD şi 280 EUR (asupra cărora s-a instituit măsura asiguratorie a sechestrului).

În baza art 51 din Legea 129/2019 şi art 112 lit e) C.pen s-a confiscat suma de 5000 USD (sau echivalentul în lei la momentul punerii în executare) de la inculpatul …., suma de 5000 USD (sau echivalentul în lei la momentul punerii în executare) de la inculpatul ….., respectiv suma de 130.000 USD (sau echivalentul în lei la momentul punerii în executare) de la inculpatul…..

În baza art 112 alin. 1 lit. b) și f) C.pen. s-au confiscat de la inculpații ….., ….., …. și ………, următoarele bunuri:

- două fante pentru bancomat, de formă dreptunghiulară, decupate in mijloc in forma unui card bancar;

- un dispozitiv tip bluetooth marca … ce prezintă modificări artizanale, având doi conductori electrici, prevăzuți cu mufe cu două orificii;

- 9 (nouă) dispozitive prevăzute cu minicameră video, două dintre acestea având atașați doi acumulatori, precum si diferiți conductori electrici, mufe si alte dispozitive;

- o pungă și o bucată de staniol ce conțin un număr de dispozitive compuse din plăci de textolit, minicipuri, mufe si conductori electrici;

- un număr de patru dispozitive de culoare neagră, prevăzute în capăt cu o mufă USB, pe care se observă inscripția …,

- un număr de 8 (opt) dispozitive compuse din plăci de textolit, cipuri, conductori electrici și mufă USB, majoritatea având atașate camere video (de formă dreptunghiulară),

- două dispozitive formate din plăci de textolit, cameră video miniaturală, conductori electrici, mufe, comutatoare ON/OFF (de formă ovală);

- un dispozitiv de culoare verde cu inscripția …/…., asemănător unui pistol de lipit;

- două plăcuțe cu pini, de culoare neagră;

- două fante pentru bancomat, de culoare neagră, decupate în mijloc in forma dimensiuni ce permit introducerea cardurilor bancare;

- două dispozitive metalice asemănătoare cititoarele pentru benzile magnetice (capete de citire);

- o cutie din material plastic transparent, compartimentată în care au fost identificate: patru dispozitive tip Bluetooth, fludor, cabluri, o fantă de bancomat, de culoare neagră, de formă dreptunghiulară, decupată în forma și dimensiuni ce permit introducerea cardurilor bancare, având atașată o mufă cu două orificii, în partea decupată observându-se un dispozitiv metalic, două carduri de memorie …, capacitate 2Gb, mufe cu doi Pini, două camere video miniaturale, două biluțe metalice, 17 «șaptesprezece) miniacumulatori de culoare argintie;

- două fragmente de plăci din textolit, un cablu prevăzut cu mufă USB mufă cu trei pini, un dispozitiv compus dintr-o placă din textolit pe care sunt atașate mai multe dispozitive, precum doi conductori electrici, 38 (treizeci opt) de dispozitive pentru citirea benzilor magnetice;

- o fantă de bancomat, Ia care sunt atașate mai multe dispozitive, doi conductori mufe cu două, respective trei orificii, un dispozitiv compus dintr-o placă de textolit, Ia care sunt atașați șapte conductori electrici prevăzuți în capăt cu o mufă cu trei orificii un dispozitiv pentru citirea benzilor magnetice, un acumulator modificat artizanal;

- 46 (patruzecișișase) de acumulatori, prezentând modificări artizanale, prin lipirea a doi conductori electrici, de culoare roșu negru, un număr de patru fante de bancomat, decupate, de culoare gri, prezentând pe revers mai multe orificii rotunde, o pungă conținând zeci de dispozitive tip … (comutatori On/OFF), un număr de zece dispozitive pentru citirea datelor conținute de benzile magnetice ale cardurilor, un dispozitiv din textolit Ia care sunt atașați conductori electrici o mufă cu orificii;

- o baghetă metalică de culoare gri închis, de forma dreptunghiulară, având lungimea de aproximativ 35 de cm, pe aversul căreia se observă un orificiu pe revers se observă fixate cu fludor bandă adezivă mai multe dispozitive, printre care o mufă cu două orificii;

- o baghetă metalică de culoare argintie, de forma dreptunghiulară, având lungimea de aproximativ 40 de cm,

- o fantă bancomat culoare neagră ( ridicată de la locuința inculpatului … ) aflate într-o cutie de carton cu ștampila …

- o trusă din plastic de culoare portocalie conținând mai multe instrumente de tăiat (cuter) și o cutie din carton ce conține: pistol de lipit, șurubelnițe, fludor, paste de lipit, baterii, patent, dispozitive pentru tăiat (cuter), aflate într-o pungă de rafie cu sigiliul …

- un card de memorie, de culoare neagră, capacitate 4 Gb și un stick de memorie marca ….., capacitate 8Gb, aflate în plic de hârtie cu sigiliul ...

În baza 112 alin. 1 lit. b) și f) C.pen. confiscă de la inculpatul … următoarele bunuri:

- laptop marca …. seria ….., cu hard-disk marca ….. seria …….,

- două telefoane mobile marca … și un telefon mobil marca …., aflate în plic cu sigiliul …….

În baza art 404 alin.4 lit.c C.pr.penală şi art. 397 alin 2 Cod proc.pen. s-a menținut măsura asiguratorie a sechestrului dispusă prin ordonanţa nr …… din 05.04.2019 asupra sumelor de 125.630 USD şi 280 EUR.

În baza art 275 alin 3 lit b) C.pr.pen. a fost obligat inculpatul…… la plata sumei de 5.000 lei cheltuieli judiciare către stat; în baza art 275 alin 3 C.pr.pen., restul cheltuielilor judiciare avansate de stat au rămas în sarcina acestuia.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că, la data de 05 aprilie 2019 a fost înregistrat rechizitoriul cu nr….. din data de 05.04.2019 al Ministerului Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Serviciul Teritorial …. prin care s-a dispus trimiterea în judecată în stare de libertate a inculpaţilor: ….., …….., …… şi ……….., astfel:

- .. sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de:

- constituire a unui grup infracțional organizat prev. de art. 7 alin. 1 și 3 din Legea nr. 39/2003, cu aplicarea art.5 alin. 1 din C.p. actual,

- spălarea banilor în formă continuată, prev. de art. 29 lit. a din Legea nr. 656/2002 (republicată la 12.10.2012) cu aplicarea art. 41 alin. 2 C.pen. anterior și art.5 alin. 1 din C.p. actual,

- deținere, fără drept, a unui dispozitiv, program informatic, în scopul săvârșirii uneia dintre infracțiunile prev. la art. 42-45, prev. de art. 46 alin. 2 din Legea nr. 161/2003, cu aplicarea art.5 alin. 1 din C.p. actual,

- deținere de echipamente în vederea falsificării instrumentelor de plată electronică, prev. de art. 25 din Legea nr. 365/2002, cu aplicarea art.5 alin. 1 din C.p. actual,

toate cu aplicarea art.33 alin.1 lit. a și b C.p.

- … zis "……" sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de:

- constituire a unui grup infracțional organizat prev. de art. 7 alin. 1 și 3 din Legea nr. 39/2003, cu aplicarea art.5 alin. 1 din C.p. actual,

- spălarea banilor în formă continuată, prev. de art. 29 lit. a din Legea nr. 656/2002 (republicată la 12.10.2012) cu aplicarea art. 41 alin. 2 C.pen. anterior și art.5 alin. 1 din C.p. actual,

- deținere, fără drept, a unui dispozitiv, program informatic, în scopul săvârșirii uneia dintre infracțiunile prev. la art. 42-45, prev. de art. 46 alin. 2 din Legea nr. 161/2003, cu aplicarea art.5 alin. 1 din C.p. actual,

- deținere de echipamente în vederea falsificării instrumentelor de plată electronică, prev. de art. 25 din Legea nr. 365/2002, cu aplicarea art.5 alin. 1 din C.p. actual,

toate cu aplicarea art.33 alin.1 lit. a și b C.p.

- …… sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de:

- constituire a unui grup infracțional organizat prev. de art. 7 alin. 1 și 3 din Legea nr. 39/2003, cu aplicarea art.5 alin. 1 din C.p. actual,

- spălarea banilor în formă continuată, prev. de art. 29 lit. a și c din Legea nr. 656/2002 (republicată la 12.10.2012) cu aplicarea art. 41 alin. 2 C.pen. anterior și art.5 alin. 1 din C.p. actual,

- deținere, fără drept, a unui dispozitiv, program informatic, în scopul săvârșirii uneia dintre infracțiunile prev. la art. 42-45, prev. de art. 46 alin. 2 din Legea nr. 161/2003, cu aplicarea art.5 alin. 1 din C.p. actual,

- deținere de echipamente în vederea falsificării instrumentelor de plată electronică, prev. de art. 25 din Legea nr. 365/2002, cu aplicarea art.5 alin. 1 din C.p. actual,

toate cu aplicarea art.33 alin.1 lit. a și b C.p.

- …. zis "……." sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de:

- constituire a unui grup infracțional organizat prev. de art. 7 alin. 1 și 3 din Legea nr. 39/2003, cu aplicarea art.5 alin. 1 din C.p. actual,

- spălarea banilor în formă continuată, prev. de art. 29 lit. a și c din Legea nr. 656/2002 (republicată la 12.10.2012) cu aplicarea art. 41 alin. 2 C.pen. anterior și art.5 alin. 1 din C.p. actual,

- deținere, fără drept, a unui dispozitiv, program informatic, în scopul săvârșirii uneia dintre infracțiunile prev. la art. 42-45, prev. de art. 46 alin. 2 din Legea nr. 161/2003, cu aplicarea art.5 alin. 1 din C.p. actual,

- deținere de echipamente în vederea falsificării instrumentelor de plată electronică, prev. de art. 25 din Legea nr. 365/2002, cu aplicarea art.5 alin. 1 din C.p. actual,

toate cu aplicarea art.33 alin.1 lit. a și b C.p.

În esenţă, în actul de sesizare, s-au reținut următoarele:

Faptele inculpaților …. şi……, care din toamna anului 2011, au inițiat un grup infracțional, la care au aderat și inculpații ….. și ……., precum și numitul …., grup organizat, specializat în infracțiuni informatice, constând în activități de skimming și retrageri frauduloase de la bancomat (inclusiv pe teritoriul SUA) și în infracțiuni de spălare de bani (prin transferul sumelor de bani obținute din activitatea infracțională, din S.U.A. în România), grup în cadrul căruia inculpatul … a avut rolul de lider, el fiind cel care a obținut sume importante de bani din activitatea de skimming pe teritoriul S.U.A și a coordonat transferul acestor sume de bani în România, unde au fost preluate de ceilalți inculpați, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de constituire a unui grup infracțional organizat prev. de art. 7 alin. 1 și 3 din Legea nr. 39/2003, cu aplicarea art.5 alin. 1 din C.p. actual.

Faptele inculpaților …… și …….., care din toamna anului 2011, au aderat, împreună cu …., la grupul infracțional inițiat de inculpații …și ………, grup organizat, specializat în infracțiuni informatice, constând în activități de skimming și retrageri frauduloase de la bancomat (inclusiv pe teritoriul SUA) și în infracțiuni de spălare de bani (prin transferul sumelor de bani obținute din activitatea infracțională, din S.U.A. în România), grup în cadrul căruia inculpatul …. a avut rolul de lider, el fiind cel care a obținut sume importante de bani din activitatea de skimming pe teritoriul S.U.A și a coordonat transferul acestor sume de bani în România, unde au fost preluate de ceilalți inculpați, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de constituire a unui grup infracțional organizat prev. de art. 7 alin. 1 și 3 din Legea nr. 39/2003, cu aplicarea art.5 alin. 1 din C.p. actual.

Faptele inculpaților ….., ………, ………… și …….., care, în perioada toamna anului 2011-29.03.2012, au deținut, împreună cu …., dispozitive și echipamente destinate activității de skimming și falsificare a instrumentelor de plată electronică (conform …. din 26.11.2012 întocmit de ….), respectiv:

- un dispozitiv tip bluetooth marca …. ce prezintă modificări artizanale, având doi conductori electrici, prevăzuți cu mufe cu două orificii;

- 9 (nouă) dispozitive prevăzute cu minicameră video, două dintre acestea având atașați doi acumulatori, precum si diferiți conductori electrici, mufe si alte dispozitive;

- o pungă și o bucată de staniol ce conțin un număr de dispozitive compuse din plăci de textolit, minicipuri, mufe si conductori electrici;

- un număr de patru dispozitive de culoare neagră, prevăzute în capăt cu o mufă USB, pe care se observă inscripția …,

- un număr de 8 (opt) dispozitive compuse din plăci de textolit, cipuri, conductori electrici și mufă USB, majoritatea având atașate camere video (de formă dreptunghiulară),

- două dispozitive formate din plăci de textolit, cameră video miniaturală, conductori electrici, mufe, comutatoare ON/OFF (de formă ovală);

- un dispozitiv de culoare verde cu inscripția ON/OFF, asemănător unui pistol de lipit;

- două plăcuțe cu pini, de culoare neagră;

- două fante pentru bancomat, de culoare neagră, decupate în mijloc in forma dimensiuni ce permit introducerea cardurilor bancare;

- două dispozitive metalice asemănătoare cititoarele pentru benzile magnetice (capete de citire);

- o cutie din material plastic transparent, compartimentată în care au fost identificate: patru dispozitive tip Bluetooth, fludor, cabluri, o fantă de bancomat, de culoare neagră, de formă dreptunghiulară, decupată în forma și dimensiuni ce permit introducerea cardurilor bancare, având atașată o mufă cu două orificii, în partea decupată observându-se un dispozitiv metalic, două carduri de memorie microsSD, capacitate 2Gb, mufe cu doi Pini, două camere video miniaturale, două biluțe metalice, 17 «șaptesprezece) miniacumulatori de culoare argintie;

- două fragmente de plăci din textolit, un cablu prevăzut cu mufă USB mufă cu trei pini, un dispozitiv compus dintr-o placă din textolit pe care sunt atașate mai multe dispozitive, precum doi conductori electrici, 38 (treizeci opt) de dispozitive pentru citirea benzilor magnetice;

- o fantă de bancomat, Ia care sunt atașate mai multe dispozitive, doi conductori mufe cu două, respective trei orificii, un dispozitiv compus dintr-o placă de textolit, Ia care sunt atașați șapte conductori electrici prevăzuți în capăt cu o mufă cu trei orificii un dispozitiv pentru citirea benzilor magnetice, un acumulator modificat artizanal;

- 46 (patruzecișișase) de acumulatori, prezentând modificări artizanale, prin lipirea a doi conductori electrici, de culoare roșu negru, un număr de patru fante de bancomat, decupate, de culoare gri, prezentând pe revers mai multe orificii rotunde, o pungă conținând zeci de dispozitive tip switch (comutatori On/OFF), un număr de zece dispozitive pentru citirea datelor conținute de benzile magnetice ale cardurilor, un dispozitiv din textolit Ia care sunt atașați conductori electrici o mufă cu orificii;

- o baghetă metalică de culoare gri închis, de forma dreptunghiulară, având lungimea de aproximativ 35 de cm, pe aversul căreia se observă un orificiu pe revers se observă fixate cu fludor bandă adezivă mai multe dispozitive, printre care o mufă cu două orificii;

- o baghetă metalică de culoare argintie, de forma dreptunghiulară, având lungimea de aproximativ 40 de cm, găsite la data de 29.03.2012, cu ocazia percheziției efectuate, în apartamentul numitei ……, concubina inculpatului ………., din…….., str. …., nr……, bl…., sc…, ap…., jud….,

- o fantă bancomat culoare neagră (ridicată de la locuința inculpatului ….), precum și :

- în memoria stick-ului marca …., capacitate 8 Gb: un fragment de fișier text, conținând serii de cifre asemănătoare celor conținute de benzile magnetice ale cardurilor bancare, având asociate serii de cifre și simboluri, unele dintre acestea reprezentând repere temporale și posibil coduri PIN, aplicația informatică ……, utilizată n mod curent în activități de skimming,

- în memoria cardului, de culoare neagră, capacitate 4 Gb: un umăr de 23 de fișiere și fragmente de fișiere text, conținând serii de cifre asemănătoare celor conținute de benzile magnetice ale cardurilor bancare, având asociate serii de cifre și simboluri, unele din acestea reprezentând repere temporale și posibil coduri PIN, trei fișiere și fragmente de fișiere conținând datele tehnice ale unor camere digitale ….. și două parole, 20 de fișiere imagine reprezentând fețe și fante/guri de bancomate, 28 de aplicații informatice și componente ale acestora folosite în activitatea de skimming.

- în memoria hard-diskului marca …….. seria ………, aflat în laptopul marca …. seria ……, au fost identificate baze de date conținând informații cu privire la identificarea unor tipuri de carduri bancare/unități emitente, componente ale unor aplicații informatice și referiri la acestea (programe utilizate în activitatea de skimming),

întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor de deținere, fără drept, a unui dispozitiv, program informatic, în scopul săvârșirii uneia dintre infracțiunile prev. la art. 42-45, prev. de art. 46 alin. 2 din Legea nr. 161/2003, cu aplicarea art.5 alin. 1 din C.p. actual și deținere de echipamente în vederea falsificării instrumentelor de plată electronică, prev. de art. 25 din Legea nr. 365/2002, cu aplicarea art.5 alin. 1 din C.p. actual, toate cu aplicarea art.33 lit. b C.p. anterior.

Faptele inculpatului …., care, în perioada noiembrie 2011-martie 2012, a transferat sumele de bani (cel puțin sumele de 125.630 USD și 280 EUR, care au fost găsite și asupra cărora a fost instituită măsura asiguratorie a sechestrului și sumele de 50.000 USD, respectiv 80.000 USD, preluate de …… de la ………) rezultate din activitatea de skimming, pentru care a fost condamnat în S.U.A., din S.U.A. în România, unde, cu ajutorul inculpaților ….., …….. și ……… și a numiților ………. și ………, au fost depozitate în apartamentul numitei …., concubina inculpatului ……., din …….., str. ……, nr………, bl……., sc…, ap…, jud. ……., de unde urmau să fie recuperate și introduse în circuitul financiar, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de spălarea banilor în formă continuată, prev. de art. 29 lit. a din Legea nr. 656/2002 (republicată la 12.10.2012) cu aplicarea art. 41 alin. 2 C.p. anterior și art.5 alin. 1 din C.p. actual.

Faptele inculpatului ….., care, în perioada noiembrie 2011-martie 2012, a ajutat la transferul sumelor de bani trimise de inculpatul ……. din S.U.A. (prin preluare, transport și depozitare în apartamentul numitei…., concubina inculpatului……., din ….., str……., nr.., bl……., sc…, ap….., jud…), iar în luna martie 2012, a primit pentru sine suma de 5000 USD, precum și suma de 3500 euro pentru plata unui avocat, de la numitul …, bani trimiși de inculpatul …., întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de spălarea banilor în formă continuată, prev. de art. 29 lit. a și c din Legea nr. 656/2002 (republicată la 12.10.2012) cu aplicarea art. 41 alin. 2 C.p. anterior și art.5 alin. 1 din C.p. actual.

Faptele inculpatului .., care, în perioada noiembrie 2011-martie 2012, a ajutat la transferul sumelor de bani trimise de inculpatul … din S.U.A. (prin preluare, transport și depozitare în apartamentul numitei …, concubina inculpatului ……., din ……., str.., nr….., bl…., sc……… ap.., jud…….), iar în luna martie 2012, a primit pentru sine suma de 5000 USD de la numitul …….., bani trimiși de inculpatul ……, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de spălarea banilor în formă continuată, prev. de art. 29 lit. a și c din Legea nr. 656/2002 (republicată la 12.10.2012) cu aplicarea art. 41 alin. 2 C.p. anterior și art.5 alin. 1 din C.p. actual.

Faptele inculpatului …, care, în perioada noiembrie 2011-martie 2012, a beneficiat de sumele de bani trimise de inculpatul …..din S.U.A. (sume de bani fiind găsite și la domiciliul său, respectiv 2480 USD și 280 EUR) și a ajutat la transferul sumelor de bani trimise de inculpatul …… din S.U.A. (prin preluare, transport și depozitare în apartamentul numitei ….., concubina inculpatului …….., din ……, str. ……., nr.., bl…., sc…., ap….., jud. ….., în data de 28.03.2012, fiind surprins de organele de poliție, în zona ……, …., deținând, în autovehiculul marca …., culoare gri, cu număr de înmatriculare ….. (aparținând lui ……..), pe care îl conducea, într-un colet sigilat, ridicat de la locuința lui ……. zis "……", suma de 123.050 USD (2181 bancnote din cupiura de 50 USD, 615 bancnote din cupiura de 20 USD și 17 bancnote din cupiura de 100 USD), bani trimiși de inculpatul …….. din S.U.A., întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de spălarea banilor în formă continuată, prev. de art. 29 lit. a din Legea nr. 656/2002 (republicată la 12.10.2012) cu aplicarea art. 41 alin. 2 C.p. anterior și art.5 alin. 1 din C.p. actual.

Prin încheierea din data de 17.09.2019, în baza art 345 alin 1 C.pr.pen., judecătorul de cameră preliminară din cadrul instanței de fond a respins cererile şi excepţiile privind legalitatea sesizării instanţei şi a administrării probelor formulate de inculpatul ……..

În baza art. 346 alin. (2) C. proc. pen. a constatat legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul nr. …… din 05.04.2019 al Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – DIICOT – Serviciul Teritorial ……, privind pe inculpaţii … şi ……, trimişi în judecată în stare de libertate pentru săvârşirea infracţiunilor de constituire a unui grup infracțional organizat prev. de art. 7 alin. 1 și 3 din Legea nr. 39/2003, cu aplicarea art.5 alin.1 din C.p. actual, spălarea banilor în formă continuată, prev. de art. 29 lit. a din Legea nr. 656/2002 (republicată la 12.10.2012) cu aplicarea art. 41 alin. 2 C.pen. anterior și art.5 alin. 1 din C.p. actual, deținere, fără drept, a unui dispozitiv, program informatic, în scopul săvârșirii uneia dintre infracțiunile prev. la art. 42-45, prev. de art. 46 alin. 2 din Legea nr. 161/2003, cu aplicarea art.5 alin. 1 din C.p. actual, deținere de echipamente în vederea falsificării instrumentelor de plată electronică, prev. de art. 25 din Legea nr. 365/2002, cu aplicarea art.5 alin. 1 din C.p. actual, toate cu aplicarea art.33 alin.1 lit. a și b C.p. şi inculpaţii ……… şi …….. trimişi în judecată în stare de libertate pentru săvârşirea infracţiunilor de constituire a unui grup infracțional organizat prev. de art. 7 alin. 1 și 3 din Legea nr. 39/2003, cu aplicarea art.5 alin. 1 din C.p. actual, spălarea banilor în formă continuată, prev. de art. 29 lit. a și c din Legea nr. 656/2002 (republicată la 12.10.2012) cu aplicarea art. 41 alin. 2 C.pen. anterior și art.5 alin. 1 din C.p. actual, deținere, fără drept, a unui dispozitiv, program informatic, în scopul săvârșirii uneia dintre infracțiunile prev. la art. 42-45, prev. de art. 46 alin. 2 din Legea nr. 161/2003, cu aplicarea art.5 alin. 1 din C.p. actual, deținere de echipamente în vederea falsificării instrumentelor de plată electronică, prev. de art. 25 din Legea nr. 365/2002, cu aplicarea art.5 alin. 1 din C.p. actual, toate cu aplicarea art. 33 alin.1 lit. a și b C.p., a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală.

S-a dispus începerea judecăţii cauzei privind pe inculpaţii ……., …….., …… şi …….. şi fixarea unui termen de judecată după rămânerea definitivă a încheierii de cameră preliminară.

Încheierea de cameră preliminară a rămas definitivă prin necontestare.

Inculpaţii ……. şi ……… au arătat că nu recunosc săvârşirea faptelor reţinute în sarcina lor prin actul de sesizare al instanţei şi nu doresc să beneficieze de procedura simplificată a recunoaşterii vinovăţiei.

În cursul cercetării judecătoreşti au fost audiaţi martorii ……, ……, care şi-au menţinut declaraţiile date în cursul urmăririi penale.

Au fost ataşate la dosar hotărârea de condamnare a inculpatului …….. pronunţată de Tribunalul Districtual – Districtul New Jersey şi fişele de cazier judiciar ale inculpaţilor.

Au fost audiaţi inculpaţii ……., ….., …….. şi ……….

Analizând actele şi probele administrate în cauză, instanţa de fond a reținut următoarele:

În data de 14.03.2011, Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Serviciul Teritorial ……, s-a sesizat din oficiu, cu privire la existența unui grup infracțional organizat, specializat în comiterea de fraude cu carduri bancare falsificate, din care făceau parte inculpații ….., …….zis "……" și ………, zis "…….", constituidu-se astfel dosarul nr…..

Din probele administrate în dosarul nr ….. a rezultat că inculpații …….. și ….. zis "…" împreună cu ……., ……., …….., ……, zis "…..", produceau aparatură de skimming, pe care apoi o foloseau sau o încredințau spre folosire, fie pe teritoriul tarii, în Germania, Spania (cazul lui …., ………… zis "………." și ………., zis "……") sau S.U.A. (cazul lui … și ………..) pentru a copia fraudulos datele de identificare a mijloacelor de plată electronice utilizate de rezidenți/nerezidenți la diferite terminale ATM.

Datele de identificare astfel obținute erau ulterior folosite pentru producerea unor mijloace de plată electronică false, cu ajutorul cărora erau extrase sume mari de bani din conturile titularilor.

O parte din banii astfel obținuți în străinătate erau trimiși rudelor, soțiilor, concubinelor sau altor persoane interpuse, prin intermediul serviciilor de transfer internațional de bani sau prin curieri și totodată erau investiți în afaceri licite, în scopul spălării ascunderii originii ilicite a acestora.

Grupul astfel constituit în primăvara anului 2011 a început să funcționeze abia din toamna anului 2011.

În cadrul grupului infracțional inculpații …, …….zis "…… și …….., zis "…….." se ocupau de producerea, achiziționarea de aparatură de skimming, aceștia având totodată atribuții constând în coordonarea activității celorlalți membrii, instalarea echipamentelor de skimming, copierea, sortarea, prelucrarea datelor de identificare a mijloacelor de plată electronice și clonarea cardurilor, în timp ce extragerea frauduloasă de sume de bani din conturile titularilor de card, era comisă îndeosebi de …….., singur sau de cele mai multe ori împreună cu terțe persoane (așa numite săgeți).

Din dosarul nr……. a fost disjunsă cercetarea penală privind activitatea infracțională a numiților ……, ………, ……… și …….., iar din probele administrate în continuare privind activitatea infracțională a inculpaților …., ……. zis "……. şi……., zis "….,, a fost identificată și activitatea infracțională a inculpaților …. și ……, precum și a numitului …….

Astfel, din probele administrate în cauză și în mod deosebit din înscrisurile înaintate de autoritățile judiciare din SUA rezultă că inculpatul …., a fost implicat, împreună cu mai multe persoane, în activități de skimming și retrageri frauduloase de numerar pe teritoriul S.U.A., în perioada noiembrie 2011-12.07.2013, prejudiciul estimat fiind de 5.000.000 USD.

Din rechizitoriul întocmit de autoritățile judiciare din S.U.A., rezultă că inculpatul … a lucrat cu ,,…..,, pentru a proiecta și crea dispozitivele de skimming și camerele video de mici dimensiuni, pentru a ajuta la instruirea conspiratorilor în vederea instalării acestora și pentru a codifica cardurile contrafăcute cu informațiile furate de la clienți.

În acest sens inculpatul ….. a trimis profituri obținute din schemă, precum și dispozitive de skimming, conspiratorilor din străinătate.

Cu titlu de exemplu, în data de 16.04.2013, agenții de poliție din S.U.A., au interceptat un pachet DHL trimis de inculpatul ….. folosind un nume fals, unei persoane din Spania, pachet care conținea 4000 USD, un card de debit și câteva piese folosite la fabricarea unor dispozitive de skimming, toate ascunse în carcasa unui DVD player.

În fața autorităților judiciare din S.U.A., inculpatul ….. a pledat vinovat fiind condamnat la 36 de luni de închisoare.

Sumele de bani obținute din activitatea infracțională au fost trimise și în România, via Spania, prin intermediul numitului ….., transportator de bunuri și persoane pe relația Spania-România.

În România sumele de bani au fost preluate de inculpații …., …….. și…….., precum și de martorul …… și depozitate în apartamentul numitei …., concubina inculpatului …. din……., str………, nr…….., bl……., sc…… ap….., jud. ……...

Astfel, în data de 07.02.2012, martorul …. a ridicat un pachet conținând suma de 50.000 USD, de la martorul …….., bani trimiși de inculpatul ………, pe care l-a depozitat în apartamentul numitei ……..

În data de 28.03.2012, în autovehiculul marca ……, culoare gri, cu număr de înmatriculare …….. ( aparținând martorului ………. ), condus de inculpatul ……. a fost descoperită de organele de poliție (într-un colet sigilat, ce a fost preluat de inculpatul …….. de la locuința martorului ……..) suma de 123.050 USD.

Cu ocazia percheziției domiciliare efectuată la domiciliul inculpatului …. din data de 29.03.2012 au mai fost descoperiți alți 2480 USD (8 bancnote din cupiura de 50 USD și 104 bancnote din cupiura de 20 USD) și suma de 280 EUR (14 bancnote din cupiura de 20 EUR), precum și o fantă de bancomat de culoare neagră.

De asemenea, cu ocazia percheziției domiciliare efectuată în apartamentul numitei ……., concubina inculpatului ……. din data de 28.03.2012 au fost descoperite mai multe echipamente destinate activității de skimming, un stick de memorie marca ……, capacitate 8 Gb și un card de memorie, de culoare neagră, capacitate 4 Gb.

Conform raportului de constatare tehnico-științifică nr… din 26.11.2012 întocmit de …., componentele și dispozitivele ridicate cu ocayia perchezițiilor domiciliare pot fi folosite în activitatea de skimming, reprezentând dispozitive de copiere a datelor de pe carduri, fante de introducere a cardului în bancomat sau camere video miniaturale care permit vizualizarea momentului în care este tastat codul PIN.

La analiza materialelor video înregistrate de dispozitivele ridicate, s-a constatat că în imagini apar inculpatul …….. care stă la o masă plină cu bani, numita .., …. și inculpatul …, precum și mai multe imagini cu tastatura bancomatelor sau cu fante de introducere a cardului în bancomat, ceea ce probează implicarea tuturor membrilor grupării în deținerea dispozitivelor.

Conform procesului-verbal din 18.06.2012 întocmit cu ocazia percheziției informatice în memoria stick-ului marca …., capacitate 8 Gb ridicat din apartamentul numitei ….., concubina inculpatului …., au fost identificate: un fragment de fișier text, conținând serii de cifre asemănătoare celor conținute de benzile magnetice ale cardurilor bancare, având asociate serii de cifre și simboluri, unele dintre acestea reprezentând repere temporale și posibil coduri PIN, aplicația informatică ….., utilizată n mod curent în activități de skimming, iar în memoria cardului, de culoare neagră, capacitate 4 Gb: un umăr de 23 de fișiere și fragmente de fișiere text, conținând serii de cifre asemănătoare celor conținute de benzile magnetice ale cardurilor bancare, având asociate serii de cifre și simboluri, unele din acestea reprezentând repere temporale și posibil coduri PIN, trei fișiere și fragmente de fișiere conținând datele tehnice ale unor camere digitale ….. și două parole, 20 de fișiere imagine reprezentând fețe și fante/guri de bancomate, 28 de aplicații informatice și componente ale acestora folosite în activitatea de skimming.

Conform procesului-verbal întocmit în data de 21.06.2012, s-a constatat că numerele identificate la percheziția informatică aparțin unor carduri emise de diverse bănci.

Cu ocazia percheziției domiciliare efectuate în data de 29.03.2012, la locuința inculpatului ….., a fost ridicate: un laptop marca …… seria ……. și două telefoane mobile marca … iar la percheziția efectuată în data de 28.03.2012 asupra inculpatului….. a fost găsit un telefon mobil marca …….

La percheziția informatică efectuată asupra acestor dispozitive, conform procesului-verbal din 12.06.2012, în memoria hard-diskului marca … seria ……., aflat în laptopul marca … seria ….., au fost identificate baze de date conținând informații cu privire la identificarea unor tipuri de carduri bancare/unități emitente, componente ale unor aplicații informatice și referiri la acestea (programe utilizate în activitatea de skimming), datele fiind înregistrate pe suport optic.

Cu ocazia audierii atât în cursul urmăririi penale cât și în fața instanței, inculpatul …. a recunoscut că a fost implicat în activități de skimming pe teritoriul SUA și a trimis mai multe sume de bani în Spania, dar a negat că aceste sume de bani ar fi ajuns și în România.

De asemenea a negat faptul că a cerut prietenilor săi ……., …… zis "……y și …., să ridice colete care conțineau bani de la martorul …… pe care ulterior să le depoziteze în apartamentul său din ….. și nici că dintr-un astfel de colet i-a cerut lui …… să le dea inculpaților ……, …… câte 5000 dolari fiecăruia.

În ceea ce privește aparatura de schimming ridicată cu ocazia percheziției domiciliare din apartamentul prietenei sale din ….. a arătat că nu-și explică prezența acesteia în apartament întrucât nu a trimis o astfel de aparatură din SUA iar în perioada în care a locuit în România nu a avut astfel de preocupări.

Nici inculpații ….., …… și …… nu au recunoscut săvârșirea infracțiunilor reținute în sarcina lor susținând că nu cunoșteau cu ce se ocupă inculpatul ….. în SUA și nu aveau cunoștință despre conținutul coletelor depozitate în apartamentul concubinei inculpatului …...

Apărarea inculpaților este contrazisă însă de interceptările telefonice efectuate în cauză coroborate cu concluziile perchezițiilor informatice și declarațiile martorilor …. și …..

Potrivit art 29 lit a) din Legea nr 656/2002 constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoarea de la 3 la 12 ani ,,schimbarea sau transferul de bunuri, cunoscând că provin din săvârşirea de infracţiuni, în scopul ascunderii sau al disimulării originii ilicite a acestor bunuri sau în scopul de a ajuta persoana care a săvârşit infracţiunea din care provin bunurile să se sustragă de la urmărire, judecată sau executarea pedepsei,,

După trimiterea în judecată a inculpaţilor, respectiv la data de 21.07.2019 a intrat în vigoare Legea nr 129/11.07.2019 privind prevenirea şi combaterea spălării banilor în care infracţiunea săvârşită de inculpaţi este incriminată în art 49 lit a) şi este pedepsită cu închisoarea de la 3 la 10 ani.

Totodată, instanţa de fond a constatat că, de la data săvârşirii faptelor reţinute în sarcina inculpaţilor până la soluţionarea definitivă a cauzei, respectiv la data de 01 februarie 2014, a intrat în vigoare Legea nr. 289/2009 privind Codul penal, precum şi Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Codului penal, astfel încât s-a analizat eventuala incidenţă a art.5 Cod penal, cu privire la aplicarea legii penale mai favorabile.

Aplicarea legii penale mai favorabile presupune o primă condiţie de bază şi anume o succesiune de legi penale care să prevadă o faptă ca infracţiune, dar cu deosebire în ceea ce priveşte condiţiile de sancţionare.

Revenind la speţa dedusă judecăţii, instanța de fond a constatat în primul rând că, infracţiunile care au făcut obiectul trimiterii în judecată a inculpaţilor îşi găsesc corespondent în Noul Cod penal, urmând să analizeze care lege, în ansamblul ei, este mai favorabilă inculpaţilor.

În ceea ce priveşte infracţiunea prev de art 46 alin 2 din Legea nr 161/2003 pentru care inculpaţii au fost trimişi în judecată instanţa a constatat că aceasta este sancţionată cu pedeapsa închisorii de la 1 la 6 ani, în vreme ce în Codul penal în vigoare (art 365 C.pen), aceasta este sancţionată cu pedeapsa închisorii de la 3 luni la 2 ani sau amendă, deci legea penală mai favorabilă din acest punct de vedere este Codul penal în vigoare.

Şi în ceea ce priveşte infracţiunea prev de art 7 alin 1 şi 3 din Legea nr 39/2003, aceasta este sancţionată cu pedeapsa închisorii de la 5 la 20 ani şi interzicerea unor drepturi în vreme ce în Codul penal în vigoare (art 367 alin 1 C.pen) aceasta este sancţionată cu pedeapsa închisorii de la 1 la 5 ani şi interzicerea unor drepturi deci legea penală mai favorabilă din acest punct de vedere este tot Codul penal în vigoare.

Cu privire la infracţiunea prev de art 25 din Legea nr 365/2002, instanţa de fond a constatat că aceasta este pedepsită cu închisoarea de la 6 luni la 5 ani în timp ce în Codul penal în vigoare (art 314 alin 2 C.pen), aceasta este sancţionată cu pedeapsa închisorii de la 2 la 7 ani, deci legea penală mai favorabilă din acest punct de vedere este Legea nr 365/2002.

În ceea ce priveşte infracţiunea de spălare a banilor prev de art 29 lit a şi şi c din Legea nr 656/2002 instanţa constată că aceasta este pedepsită cu închisoarea de la 3 la 12 ani iar prin Legea nr 129/2019 ( art 49 lit a şi c) aceasta este pedepsită cu închisoarea de la 3 la 10 ani, deci legea penală mai favorabilă inculpaţilor din punct de vedere sancţionator este Legea nr 129/2019.

În continuare, instanţa de fond a procedat la analiza condiţiilor de reţinere a infracţiunii continuate şi a tratamentului sancţionator al acesteia.

Astfel, în ceea ce priveşte unitatea de infracţiuni se impune a fi făcută precizarea că potrivit dispoziţiilor art.41 alin.2 Cod penal anterior rap. la art. 42 Cod penal anterior, pedeapsa pentru infracţiunea continuată ale cărei trăsături se regăsesc şi în legea nouă, era pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunea săvârşită, la care se adăuga un spor, potrivit dispoziţiilor art.34 Cod penal anterior, spor care era de până la 5 ani, în timp ce potrivit dispoziţiilor art.35 alin.1 rap.la art.36 alin.1 Cod penal, infracţiunea continuată se sancţionează cu pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunea săvârşită al cărei maxim poate fi majorat cu cel mult 3 ani, în cazul pedepsei închisorii.

În ceea ce priveşte prescripţia răspunderii penale, s-a apreciat că se impun următoarele precizări:

Atât în reglementarea codului penal anterior cât şi în Codul penal în vigoare "Cursul termenului prescripţiei penale se întrerupe prin îndeplinirea oricărui act de procedură în cauză".

Prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 297/2018 s-a constatat neconstituţionalitatea soluţiei legislative circumscrisă sintagmei "oricărui act de procedură în cauză", întrucât aceasta era lipsită de previzibilitate şi, totodată, contrară principiului legalităţii incriminării, pentru că sintagma are în vedere şi acte ce nu sunt comunicate suspectului sau inculpatului, nepermiţându-i acestuia să cunoască aspectul întreruperii cursului prescripţiei şi al începerii unui nou termen de prescripţie a răspunderii sale penale (paragraful 31).

Ulterior publicării Deciziei Curţii Constituţionale nr. 297/2018, respectiv 25 iunie 2018, textul art. 155 alin. (1) din C. pen. a avut următorul conţinut: "Cursul termenului prescripţiei penale se întrerupe prin îndeplinirea oricărui act de procedură în cauză"(Decizia nr. 358/2022, paragraful 76).

Prin decizia Curţii Constituţionale nr. 358/2022 s-a constatat neconstituţionalitatea dispoziţiilor art. 155 alin. (1) din C. pen., reţinându-se că norma supusă controlului de constituţionalitatea nu este susceptibilă de o aplicare clară şi previzibilă în absenţa intervenţiei legiuitorului (paragrafele 60, 75).

Prin O.U.G. nr. 71/2002, publicată în M.

Of. nr. 531 din 30 mai 2022 au fost modificate dispoziţiile art. 155 alin. (1) din C. pen., prevăzându-se "Cursul termenului prescripţiei răspunderii penale se întrerupe prin îndeplinirea oricărui act de procedură în cauză care, potrivit legii, trebuie comunicat suspectului sau inculpatului".

În raport cu aspectele expuse şi având în vedere efectele deciziilor Curţii Constituţionale astfel cum sunt prevăzute de art. 147 alin. (1) din Constituţia României, se reţine că în ceea ce priveşte întreruperea termenului prescripţiei răspunderii penale prevăzută de art. 155 alin. (1) din C. pen. a existat următoarea succesiune de legi:

Potrivit art 123 alin 1 C.pen anterior "Cursul termenului prescripţiei penale se întrerupe prin îndeplinirea oricărui act care, potrivit legii penale trebuie comunicat învinuitului sau inculpatului în desfăşurarea procesului penale”.

De la data intrării în vigoare a C. pen. (1 februarie 2014) şi până la publicarea Deciziei Curţii Constituţionale nr. 297/2018, textul art. 155 alin. (1) din C. pen. a avut conţinutul "Cursul termenului prescripţiei penale se întrerupe prin îndeplinirea oricărui act de procedură în cauză" şi s-a bucurat de prezumţia de constituţionalitate.

Între data publicării Deciziei Curţii Constituţionale nr. 297/2018 (a cărei natură a fost lămurită prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 358/2022) şi până la intrarea în vigoare a O.U.G. nr. 71/2022, textul art. 155 alin. (1) din C. pen. a avut conţinutul "Cursul termenului prescripţiei penale se întrerupe prin îndeplinirea oricărui act de procedură în cauză" şi nu a cuprins vreun caz de întrerupere a cursului termenului de prescripţie.

De la data intrării în vigoare a O.U.G. nr. 71/2022, textul art. 155 alin. (1) din C. pen. are următorul conţinut "Cursul termenului prescripţiei răspunderii penale se întrerupe prin îndeplinirea oricărui act de procedură în cauză care, potrivit legii, trebuie comunicat suspectului sau inculpatului".

Întrucât în dreptul român normele referitoare la întreruperea cursului prescripţiei sunt norme de drept penal material (substanţial), acestea sunt supuse din perspectiva aplicării lor în timp principiului activităţii legii penale prevăzut de art. 3 din C. pen., cu excepţia dispoziţiilor mai favorabile, potrivit principiului mitior lex prevăzut de art. 15 alin. (2) din Constituţie şi art. 5 din C. pen.

În consecinţă, având în vedere aspectele reţinute cu privire la efectele deciziilor Curţii Constituţionale, tribunalul a constatat că dispoziţiile art. 155 alin. (1) din C. pen. în forma în vigoare ulterior Deciziei nr. 297/2018 (a cărei natură a fost stabilită prin Decizia nr. 358/2022) constituie lege penală mai favorabilă, ca efect al inexistenţei unui caz de întrerupere a cursului prescripţiei răspunderii penale cu consecinţa incidenţei exclusiv a termenelor generale de prescripţie prevăzute de art. 154 C. pen.

Pentru argumentele anterior reținute, prin încheierea din data de 15.11.2022, în baza art 386 C.pr.pen s-a dispus schimbarea încadrării juridice a faptelor pentru care inculpatul …. a fost trimis în judecată, după cum urmează:

- din infracțiunea prev de art 7 alin 1 și 3 din legea nr 39/2003, cu aplic art 5 alin 1 C.pen în infracțiunea prev de art 367 alin 1 C.pen cu aplic art 5 alin 1 C.pen

- din infracţiunea prev de art 29 lit a) din Legea nr 656/2002 cu aplic art 41 alin 2 C.pen anterior şi art 5 alin 1 C.pen în infracţiunea prev de art 49 lit a) din Legea nr 129/2019 cu aplic art 35 alin 1 C.pen şi art 5 alin 1 C.pen

- din infracțiunea prev de art 46 alin 2 din Legea nr 161/2003 cu aplic art 5 alin 1 C.pen în infracțiunea prev de art 365 alin 2 C.pen cu aplic art 5 alin 1 C.pen

- din infracțiunea prev de art 25 din Legea nr 365/2002 cu aplic art 5 alin 1 C.pen în infracțiunea prev de art 314 alin 2 C.pen cu aplic art 5 alin 1 C.pen

Pentru inculpatul ……..s-a dispus schimbarea încadrării juridice a faptelor pentru care inculpatul a fost trimis în judecată, după cum urmează:

- din infracțiunea prev de art 7 alin 1 și 3 din Legea nr 39/2003, cu aplic art 5 alin 1 C.pen în infracțiunea prev de art 367 alin 1 C.pen cu aplic art 5 alin 1 C.pen

- din infracţiunea prev de art 29 lit a) din Legea nr 656/2002 cu aplic art 41 alin 2 C.pen anterior şi art 5 alin 1 C.pen în infracţiunea prev de art 49 lit a) din Legea nr 129/2019 cu aplic art 35 alin 1 C.pen şi art 5 alin 1 C.pen

- din infracțiunea prev de art 46 alin 2 din Legea nr 161/2003 cu aplic art 5 alin 1 C.pen în infracțiunea prev de art 365 alin 2 C.pen cu aplic art 5 alin 1 C.pen

- din infracțiunea prev de art 25 din Legea nr 365/2002 cu aplic art 5 alin 1 C.pen în infracțiunea prev de art 314 alin 2 C.pen cu aplic art 5 alin 1 C.pen

Pentru inculpatul …. s-a dispus schimbarea încadrării juridice a faptelor pentru care inculpatul a fost trimis în judecată, după cum urmează:

- din infracțiunea prev de art 7 alin 1 și 3 din Legea nr 39/2003, cu aplic art 5 alin 1 C.pen în infracțiunea prev de art 367 alin 1 C.pen cu aplic art 5 alin 1 C.pen

- din infracţiunea prev de art 29 lit a) şi c) din Legea nr 656/2002 cu aplic art 41 alin 2 C.pen anterior şi art 5 alin 1 C.pen în infracţiunea prev de art 49 lit a) şi c) din Legea nr 129/2019 cu aplic art 35 alin 1 C.pen şi art 5 alin 1 C.pen

- din infracțiunea prev de art 46 alin 2 din Legea nr 161/2003 cu aplic art 5 alin 1 C.pen în infracțiunea prev de art 365 alin 2 C.pen cu aplic art 5 alin 1 C.pen

- din infracțiunea prev de art 25 din Legea nr 365/2002 cu aplic art 5 alin 1 C.pen în infracțiunea prev de art 314 alin 2 C.pen cu aplic art 5 alin 1 C.pen

Pentru inculpatul ….. s-a dispus schimbarea încadrării juridice a faptelor pentru care inculpatul a fost trimis în judecată, după cum urmează:

- din infracțiunea prev de art 7 alin 1 și 3 din Legea nr 39/2003, cu aplic art 5 alin 1 C.pen în infracțiunea prev de art 367 alin 1 C.pen cu aplic art 5 alin 1 C.pen

- din infracţiunea prev de art 29 lit a) şi c) din Legea nr 656/2002 cu aplic art 41 alin 2 C.pen anterior şi art 5 alin 1 C.pen în infracţiunea prev de art 49 lit a) şi c) din Legea nr 129/2019 cu aplic art 41 alin 2 C.pen anterior şi art 5 alin 1 C.pen

- din infracțiunea prev de art 46 alin 2 din Legea nr 161/2003 cu aplic art 5 alin 1 C.pen în infracțiunea prev de art 365 alin 2 C.pen cu aplic art 5 alin 1 C.pen

- din infracțiunea prev de art 25 din Legea nr 365/2002 cu aplic art 5 alin 1 C.pen în infracțiunea prev de art 314 alin 2 C.pen cu aplic art 5 alin 1 C.pen

În drept, prima instanţă a reţinut următoarele:

Faptele inculpaților ….. și ….., care din toamna anului 2011, au inițiat un grup infracțional, la care au aderat și inculpații …. și ……., precum și numitul ……, grup organizat, specializat în infracțiuni informatice, constând în activități de skimming și retrageri frauduloase de la bancomat (inclusiv pe teritoriul SUA) și în infracțiuni de spălare de bani (prin transferul sumelor de bani obținute din activitatea infracțională, din S.U.A. în România), grup în cadrul căruia inculpatul…….. a avut rolul de lider, el fiind cel care a obținut sume importante de bani din activitatea de skimming pe teritoriul S.U.A și a coordonat transferul acestor sume de bani în România, unde au fost preluate de ceilalți inculpați, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de constituire a unui grup infracțional organizat prev. de art. 367 alin 1 C.pen cu aplic art 5 alin 1 C.pen.

Faptele inculpaților … și ……, care din toamna anului 2011, au aderat, împreună cu …., la grupul infracțional inițiat de inculpații ….. și …….., grup organizat, specializat în infracțiuni informatice, constând în activități de skimming și retrageri frauduloase de la bancomat (inclusiv pe teritoriul SUA) și în infracțiuni de spălare de bani (prin transferul sumelor de bani obținute din activitatea infracțională, din S.U.A. în România), grup în cadrul căruia inculpatul ….. a avut rolul de lider, el fiind cel care a obținut sume importante de bani din activitatea de skimming pe teritoriul S.U.A și a coordonat transferul acestor sume de bani în România, unde au fost preluate de ceilalți inculpați, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de constituire a unui grup infracțional organizat prev. de art. 367 alin 1 C.pen cu aplic art 5 alin 1 C.pen.

Faptele inculpaților …., ……, …… și ……, care, în perioada toamna anului 2011-29.03.2012, au deținut, împreună cu …., dispozitive și echipamente destinate activității de skimming și falsificare a instrumentelor de plată electronică (conform … din 26.11.2012 întocmit de …..), întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor de deţinerea de instrumente în vederea falsificării de valori prev de art 314 alin 2 C.pen cu aplic art 5 alin 1 C.pen și respectiv de operaţiuni ilegale cu dispozitive sau programe informatice prev de art 365 alin 2 C.pen cu aplic art 5 alin 1 C.pen.

Faptele inculpatului ……n, care, în perioada noiembrie 2011-martie 2012, a transferat sumele de bani ( cel puțin sumele de 125.630 USD și 280 EUR, care au fost găsite și asupra cărora a fost instituită măsura asiguratorie a sechestrului și sumele de 50.000 USD, respectiv 80.000 USD, preluate de …… de la….. ) rezultate din activitatea de skimming, pentru care a fost condamnat în S.U.A., din S.U.A. în România, unde, cu ajutorul inculpaților …., … și …… și a numiților …. și ……., au fost depozitate în apartamentul numitei …., concubina inculpatului ……, din ……., str………, nr……, bl……, sc.., ap…, jud…, de unde urmau să fie recuperate și introduse în circuitul financiar, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de spălarea banilor în formă continuată, prev. de art. 49 lit. a din Legea nr. 129/2019 cu aplic art 35 alin 1 C.pen și art 5 alin 1 C.pen.

Faptele inculpatului …., care, în perioada noiembrie 2011-martie 2012, a ajutat la transferul sumelor de bani trimise de inculpatul …… din S.U.A. (prin preluare, transport și depozitare în apartamentul numitei ….., concubina inculpatului ……, din….., str. ….., nr…, bl…, sc…, ap…, jud. … ), iar în luna martie 2012, a primit pentru sine suma de 5000 USD, precum și suma de 3500 euro pentru plata unui avocat, de la numitul ….., bani trimiși de inculpatul ……, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de spălarea banilor în formă continuată, prev. de art. 49 lit. a din Legea nr. 129/2019 cu aplic art 35 alin 1 C.pen și art 5 alin 1 C.pen.

Faptele inculpatului .., care, în perioada noiembrie 2011-martie 2012, a ajutat la transferul sumelor de bani trimise de inculpatul ….. din S.U.A. (prin preluare, transport și depozitare în apartamentul numitei ….., concubina inculpatului ….., din ……, str. ……, nr…., bl…, sc…, ap…, jud. … ), iar în luna martie 2012, a primit pentru sine suma de 5000 USD de la numitul …., bani trimiși de inculpatul ….., întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de spălarea banilor în formă continuată, prev. de art. de art. 49 lit. a din Legea nr. 129/2019 cu aplic art 35 alin 1 C.pen și art 5 alin 1 C.pen.

Faptele inculpatului …., care, în perioada noiembrie 2011-martie 2012, a beneficiat de sumele de bani trimise de inculpatul …. din S.U.A. (sume de bani fiind găsite și la domiciliul său, respectiv 2480 USD și 280 EUR) și a ajutat la transferul sumelor de bani trimise de inculpatul …. din S.U.A. (prin preluare, transport și depozitare în apartamentul numitei ….., concubina inculpatului …., din ….., str…….., nr……., bl…., sc…, ap…, jud…), în data de 28.03.2012, fiind surprins de organele de poliție, în zona …., ……, deținând, în autovehiculul marca …., culoare gri, cu număr de înmatriculare …… (aparținând lui ….), pe care îl conducea, într-un colet sigilat, ridicat de la locuința lui …. zis "……", suma de 123.050 USD (2181 bancnote din cupiura de 50 USD, 615 bancnote din cupiura de 20 USD și 17 bancnote din cupiura de 100 USD), bani trimiși de inculpatul … din S.U.A., întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de spălarea banilor în formă continuată, prev. de art. 49 lit. a din Legea nr. 129/2019 cu aplic art 35 alin 1 C.pen și art 5 alin 1 C.pen.

Cu privire la cererea inculpatului …. de achitare pentru infracţiunea de spălarea banilor prev de art 49 alin 1 lit a) din Legea nr 129/2019

Potrivit art 49 alin 1 lit a) din Legea nr 129/2019, constituie infracţiunea de spălare a banilor şi se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 10 ani:schimbarea sau transferul de bunuri, cunoscând că provin din săvârşirea de infracţiuni, în scopul ascunderii sau al disimulării originii ilicite a acestor bunuri ori în scopul de a ajuta persoana care a săvârşit infracţiunea din care provin bunurile să se sustragă de la urmărire, judecată sau executarea pedepsei.

Elementul material al infracţiunii de spălare a banilor prevăzută de art. 49 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 129/2019 se realizează așadar prin una din modalitățile alternative respectiv schimbarea sau transferul de bunuri care, prin natura lor nu pot fi decât subsecvente dobândirii bunurilor provenite din săvârşirea de infracţiuni şi, totodată, diferite de acţiunile care formează elementul material al infracţiunii predicat.

Dispoziţiile legale sus menţionate, care definesc infracţiunea de spălare a banilor, se referă la cunoaşterea provenienţei bunurilor, condiţie îndeplinită în ipoteza în care o persoană are atât calitatea de subiect activ al infracţiunii de spălare a banilor cât şi calitatea de subiect activ al infracţiunii din care provin bunurile.

În măsura în care legiuitorul a prevăzut explicit numai condiţia cunoaşterii provenienţei bunurilor şi nu a reglementat o incompatibilitate între calitatea de subiect activ al infracţiunii de spălare a banilor şi calitatea de subiect activ al infracţiunii din care provin bunurile, nu există un temei legal care să permită excluderea persoanei care are calitatea de subiect activ al infracţiunii predicat din sfera de aplicare a normei de incriminare cuprinsă în art 49 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 129/2019.

Curtea Constituţională în considerentele deciziei nr. 418/2019, a reţinut că în ceea ce priveşte infracţiunea de spălare a banilor prevăzută de art. 49 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 129/2019, schimbarea sau transferul de bunuri sunt fapte care, prin natura lor, sunt comise ulterior infracţiunilor din care provin bunurile ce constituie obiectul material al infracţiunii de spălare a banilor, fiind, prin urmare, întotdeauna acţiuni distincte de cele care formează elementul material al infracţiunii predicat.

Aceste infracţiuni pot fi săvârşite de acelaşi subiect activ sau de un subiect activ diferit de cel al infracţiunii predicat.

Totodată, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, prin decizia nr. 16/2016, a învederat faptul că infracţiunea de spălare a banilor nu trebuie reţinută automat în sarcina autorului din care provin bunurile, pentru simplul fapt că în activitatea sa infracţională s-a realizat şi una dintre acţiunile proprii elementului material al infracţiunii de spălare de bani, pentru că aceasta ar lipsi infracţiunea de spălare a banilor de individualitate, astfel că revine organelor judiciare să decidă dacă infracţiunea de spălare a banilor este suficient de bine individualizată în raport cu infracţiunea din care provin bunurile.

Prin aceeaşi decizie, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a reţinut că infracţiunea de spălare a banilor are caracter autonom, existenţa sa nefiind condiţionată de pronunţarea unei soluţii de condamnare pentru infracţiunea din care provin bunurile.

De asemenea, în hotărârea CJUE din 2 septembrie 2021, pronunţată în cauza C-790/19, LG şi MH, s-a stabilit că art. 50 din Cartă nu se opune ca autorul infracţiunii predicat să fie urmărit penal pentru infracţiunea de spălare a banilor, prevăzută la art. 1 alin. (2) lit. (a) din Directiva 2005/60/CE, când faptele care stau la baza urmăririi penale nu sunt identice cu cele constitutive ale infracţiunii predicat.

În cauza principală, revine instanţei de trimitere sarcina de a examina dacă închiderea acţiunii penale aferente infracţiunii predicat constituie efectiv o hotărâre penală definitivă.

În concluzie, CJUE a statuat că art. 1 alin. (2) lit. (a) din Directiva 2005/60/CE trebuie interpretat în sensul că nu se opune unei reglementări naţionale care prevede că infracţiunea de spălare a banilor, în sensul acestei dispoziţii, poate fi săvârşită de autorul activităţii infracţionale care a generat banii în cauză.

În concluzie, atâta vreme cât infracțiunea de spălarea banilor este o infracțiune autonomă care nu este condiționată de pronunțarea unei soluții de condamnare pentru infracțiunea predicat, susținerea inculpatului …. în sensul că nu poate fi reținută această infracțiune în sarcina sa atâta vreme cât hotărârea de condamnare din SUA (pentru infracțiunea predicat) nu este recunoscută, este nefondată.

Pentru aceste motive, instanţa de fond a apreciat că, în raport de probatoriul administrat în cauză şi analizat anterior,sunt întrunite elementele de tipicitate ale infracţiunii de spălare a banilor, prevăzută de art. 49 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 129/2019 ( în modalitatea transferului) astfel că solicitarea inculpatului …. de achitare în temeiul art 16 lit a) C.pr.pen pentru acestă infracţiune este neîntemeiată.

Deşi întrunite elementele de tipicitate ale infracţiunii de spălare a banilor prev de art 49 alin. (1) lit. a) și c) din Legea nr. 129/2019, constituirea unui grup infracțional organizat prev de art 367 alin 1 C.pen, operaţiuni ilegale cu dispozitive sau programe informatice prev de art 365 alin 2 C.pen cu aplic art 5 alin 1 C.pen și deţinerea de instrumente în vederea falsificării de valori prev de art 314 alin 2 C.pen cu aplic art 5 alin 1 C.pen, instanţa constată că a intervenit o cauză care împiedică exercitarea în continuare a acţiunii penale, în cazul fiecărui inculpat, respectiv prescripţia răspunderii penale prev de art 16 lit f C.pe.pen.

Raportat la limitele de pedeapsă prevăzute de lege pentru infracțiunea de spălare a banilor și data săvârşirii acesteia, instanța de fond a constatat că termenul general al prescripției răspunderii penale de 8 ani prev de art 154 alin 1 lit c) C.pen a început să curgă cel mai târziu la data de 31.03.2012, data epuizării activității infracționale şi s-ar fi împlinit la data de 30.03.2020.

Având în vedere însă, Decretele nr. 195 din 16 martie 2020 și nr. 240 din 14 aprilie 2020 privind instituirea și prelungirea stării de urgență pe teritoriul României, în care la art. 43 alin. 8 și, respectiv, art. 64 alin. 13, s-a prevăzut că, pe durata stării de urgență (16.03.2020 – 14.05.2020), prescripția răspunderii penale se suspendă de drept, s-a constatat că termenul general de 8 ani prev de art 154 alin 1 lit c) C.pen s-a împlinit la data de 30.05.2020.

Pentru aceste motive, în baza art. 396 alin. 6 C.pr.pen rap. la art. 16 alin. 1 lit. f) C.pr.pen cu referire la art. 154 alin. 1 lit. c) C.pen, art 155 C.pen interpretat prin Deciziile Curţii Constituţionale nr. 297/2018 şi nr. 358/2022 şi art. 5 alin 1 C.pen., instanța de fond a încetat procesul penal faţă de inculpatul …….. pentru infracţiunea de spălarea banilor prev. de art. 49 alin. 1 lit. a) din Legea nr. 129/2019 cu aplic. art. 35 alin 1 şi art 5 alin 1 C.pen, iar față de inculpații …. și ……… pentru infracţiunea de spălarea banilor prev. de art. 49 alin. 1 lit. a) și c) din Legea nr. 129/2019 cu aplic. art. 35 alin 1 şi art 5 alin 1 C.pen.

Și în ceea ce privește infracțiunea de constituirea unui grup infracţional organizat prev de art 367 alin 1 C.pen, având în vedere limitele de pedeapsă prevăzute de textul sancționator (de la 1 la 5 ani închisoare), instanța de fond a constatat că termenul general al prescripției răspunderii penale de 5 ani prev de art 154 alin 1 lit d) C.pen a început să curgă cel mai târziu la data de 31.03.2012, data epuizării activității infracționale şi s-ar fi împlinit la data de 30.03.2017.

Având în vedere însă Decretele nr. 195 din 16 martie 2020 și nr. 240 din 14 aprilie 2020 privind instituirea și prelungirea stării de urgență pe teritoriul României, în care la art. 43 alin. 8 și, respectiv, art. 64 alin. 13, s-a prevăzut că, pe durata stării de urgență (16.03.2020 – 14.05.2020), prescripția răspunderii penale se suspendă de drept, instanța de fond a constatat că termenul general de 8 ani prev de art 154 alin 1 lit c) C.pen s-a împlinit la data de 30.05.2017.

Pentru aceste motive, în baza art. 396 alin. 6 C.pr.pen rap. la art. 16 alin. 1 lit. f) C.pr.pen cu referire la art. 154 alin. 1 lit. d) C.pen, art 155 C.pen interpretat prin Deciziile Curţii Constituţionale nr. 297/2018 şi nr. 358/2022 şi art. 5 alin 1 C.pen. s-a dispus încetarea procesului penal faţă de inculpații …., ……. și ……….. pentru infracțiunea de constituirea unui grup infracţional organizat prev de art 367 alin 1 C.pen.

De asemenea, în ceea ce privește infracțiunea de operaţiuni ilegale cu dispozitive sau programe informatice prev de art 365 alin 2 C.pen cu aplic art 5 alin 1 C.pen, având în vedere limitele de pedeapsă prevăzute de textul sancționator (de la 6 luni la 3 ani închisoare), instanța de fond a constatat că termenul general al prescripției răspunderii penale de 3 ani prev de art 154 alin 1 lit e) C.pen a început să curgă cel mai târziu la data de 31.03.2012, data epuizării activității infracționale şi s-ar fi împlinit la data de 30.03.2015.

Având în vedere însă, Decretele nr. 195 din 16 martie 2020 și nr. 240 din 14 aprilie 2020 privind instituirea și prelungirea stării de urgență pe teritoriul României, în care la art. 43 alin. 8 și, respectiv, art. 64 alin. 13, s-a prevăzut că pe durata stării de urgență (16.03.2020 – 14.05.2020), prescripția răspunderii penale se suspendă de drept, s-a constatat că termenul general de 8 ani prev de art 154 alin 1 lit c) C.pen s-a împlinit la data de 30.05.2015.

Pentru aceste motive, în baza art. 396 alin. 6 C.pr.pen rap. la art. 16 alin. 1 lit. f) C.pr.pen cu referire la art. 154 alin. 1 lit. e) C.pen, art 155 C.pen interpretat prin Deciziile Curţii Constituţionale nr. 297/2018 şi nr. 358/2022 şi art. 5 alin 1 C.pen., instanța de fond a dispus încetarea procesului penal faţă de inculpații ….., …… și …….pentru infracțiunea de operaţiuni ilegale cu dispozitive sau programe informatice prev de art 365 alin 2 C.pen cu aplic art 5 alin 1 C.pen.

În fine, având în vedere limitele de pedeapsă prevăzute pentru infracțiunea de deţinerea de instrumente în vederea falsificării de valori prev de art 314 alin 2 C.pen (de la 2 la 7 ani închisoare), instanța de fond a constatat că termenul general al prescripției răspunderii penale de 8 ani prev de art 154 alin 1 lit c) C.pen a început să curgă cel mai târziu la data de 31.03.2012, data epuizării activității infracționale şi s-ar fi împlinit la data de 30.03.2020.

Având în vedere însă, Decretele nr. 195 din 16 martie 2020 și nr. 240 din 14 aprilie 2020, privind instituirea și prelungirea stării de urgență pe teritoriul României, în care la art. 43 alin. 8 și, respectiv, art. 64 alin. 13, s-a prevăzut că pe durata stării de urgență (16.03.2020 – 14.05.2020), prescripția răspunderii penale se suspendă de drept, se constată că termenul general de 8 ani prev de art 154 alin 1 lit c) C.pen s-a împlinit la data de 30.05.2020.

Pentru aceste motive, în baza art. 396 alin. 6 C.pr.pen rap. la art. 16 alin. 1 lit. f) C.pr.pen cu referire la art. 154 alin. 1 lit. c) C.pen, art 155 C.pen interpretat prin Deciziile Curţii Constituţionale nr. 297/2018 şi nr. 358/2022 şi art. 5 alin 1 C.pen. s-a dispus încetarea procesului penal faţă de inculpații ….., …… și …… pentru infracțiunea de deţinerea de instrumente în vederea falsificării de valori prev de art 314 alin 2 C.pen cu aplic art 5 alin 1 C.pen.

În ceea ce privește pe inculpatul ……, instanţa de fond a reținut că, în cursul judecății, așa cum a rezultat din copia certificatului de deces, acesta a decedat la data de 23.04.2022 (fila 184 dos vol II), fapt care împiedică continuarea procesului penal şi are drept consecinţă stingerea răspunderii penale, a sancţiunilor şi consecinţelor ce decurg din aceasta.

În concluzie, întrucât decesul inculpatului, conform pricipiului personalității răspunderii penale, conduce la stingerea acțiunii, instanţa de fond a dat eficienţă dispoziţiilor art. 396 alin. (6) rap. la art. 16 alin. (1) lit. f) teza a II-a C.pr.pen. în sensul încetării procesului penal față de inculpatul …… sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de constituirea unui grup infracțional organizat prev de art 367 alin 1 C.pen, spălare a banilor prev de art 49 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 129/2019, operaţiuni ilegale cu dispozitive sau programe informatice prev de art 365 alin 2 C.pen cu aplic art 5 alin 1 C.pen și deţinerea de instrumente în vederea falsificării de valori prev de art 314 alin 2 C.pen cu aplic art 5 alin 1 C.pen.

Potrivit art 51 din Legea nr 129/2019 ,,Bunurile ce au făcut obiectul infracțiunii de spălarea banilor sunt supuse confiscării iar dacă acestea nu se găsesc se confiscă echivalentul lor în bani”.

Așa fiind, în baza art 51 din Legea 129/2019 şi art 112 lit e) C.pen a dispus confiscarea de la inculpaţii ….. şi …….. a sumelor de 125.630 USD şi 280 EUR (asupra cărora s-a instituit măsura asiguratorie a sechestrului).

Totodată, în baza art 51 din Legea 129/2019 şi art 112 lit e) C.pen a dispus confiscarea sumelor de 5000 USD (sau echivalentul în lei la momentul punerii în executare) de la inculpatul …., 5000 USD (sau echivalentul în lei la momentul punerii în executare) de la inculpatul ….. şi respectiv suma de 130.000 USD (sau echivalentul în lei la momentul punerii în executare) de la inculpatul …...

În baza art 404 alin.4 lit.c C.pr.penală şi art. 397 alin 2 Cod proc.pen., instanța de fond a menținut măsura asiguratorie a sechestrului dispusă prin Ordonanţa nr … din 05.04.2019 asupra sumelor de 125.630 USD şi 280 EUR.

De asemenea, în baza art 112 alin. 1 lit. b) și f) C.pen. s-a dispus confiscarea de la inculpații ….., ……., ………. și ………. a bunurilor care au fost destinate să fie folosite la săvârșirea de infracțiuni, respectiv a căror deținere este interzisă de legea penală.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel inculpatul ……, solicitând admiterea apelului, desfiinţarea sentinței instanței de fond si, rejudecand, să se dispună achitarea sa, pentru considerentele expuse în cuprinsul motivelor depuse la dosar.

De asemenea, a solicitat, fata de soluţia de condamnare dispusa pe teritoriul SUA sa se facă aplicarea principiului „ne bis in idem".

Pentru toate aceste argumente, inculpatul a solicitat admiterea apelului, achitarea sa si dispunerea restituirii bunurilor ce au făcut obiectul unei masuri de siguranţă. ( filele 9- 16 dosar apel).

În apel, inculpatul, deşi legal citat, nu s-a prezentat, fiind reprezentat de avocat ales.

Apelul este fondat pentru următoarele considerente:

Curtea reţine că, potrivit art. 18 C.p.p., în caz de aministie, de prescripţie, de retragere a plângerii prealabile, de existenţă a unei cauze de nepedepsire sau de neimputabilitate, ori în cazul renunţării la urmărirea penală, suspectul sau inculpatul poate cere continuarea procesului penal.

Dreptul de a solicita continuarea procesului penal este un drept personal al inculpatului şi derivat din dreptul la apărare.

Din actele aflate la dosar, Curtea constată că inculpatul nu şi-a exercitat acest drept, o cerere de continuare a procesului penal fiind formulată de avocatul ales al acestuia, nu de inculpat. ( filele 16-29 vol. 3 instanţă).

Având în vedere că inculpatul nu a solicitat personal continuarea procesului penal şi nici nu a existat dovada unui mandat special prin care avocatul să fie împuternicit să formuleze o astfel de cerere, depunerea unei astfel de cereri din partea avocatului ales sau concluziile pe fondul cauzei ale avocatului ales în sensul pronunţării unor soluţii de achitare, nu pot echivala cu o cerere personală de continuare a procesului penal a inculpatului.

Se reţine că avocatul are aceleaşi drepturi pe care legea le recunoaşte părţii sau subiectului procesual principal, cu excepţia celor pe care acesta le exercită personal, or în cauză dreptul de a solicita continuarea procesului penal este unul personal.

Această modalitate de interpretare a dispoziţiilor art. 18 C.p.p. este susţinută şi de alte dispoziţii procesual penale, de exemplu, cererea de judecare a cauzei conform procedurii aplicabile în cazul recunoaşterii învinuirii, ( art. 375 C.p.p.) care presupune de asemenea, cererea expresă a inculpatului, formulată personal în faţa instanţei de judecată sau prin înscris autentic.

Curtea apreciază că deşi în jurisprudenţa instanţei supreme s-a statuat, implicit, dreptul apărătorului ales de a solicita să se constate împlinirea termenului de prescripţie

( în acest sens, în decizia nr. 389/A/2015 din 29 octombrie 2015, s-a reţinut că, "în conformitate cu dispoziţiile art. 18 C. proc. pen., toţi inculpaţii, prin apărătorii aleşi, şi-au manifestat opţiunea de a nu solicita continuarea procesului penal.", iar în decizia 3032 din 25 noiembrie 2014 s-a constatat că, "apărarea inculpatului a solicitat încetarea procesului penal ca urmare a împlinirii termenului de prescripţie specială a răspunderii penale"), nu aceeaşi este situaţia din cauza de faţă, având în vedere că avocatul ales al inculpatului nu a solicitat încetarea procesului penal ca urmare a intervenirii prescripţiei răspunderii penale.

În cursul judecăţii nu sunt prevăzute dispoziţii speciale privind desfăşurarea procedurii în ipoteza în care se constată că este incidentă una dintre situaţiile prevăzute de art. 18 C.p.p..

În atare situaţie, în lipsa unor norme exprese, procedura în cursul judecăţii nu poate fi alta decât aceea general aplicabilă cererilor şi excepţiilor: instanţa va pune în discuţie cazul de împiedicare incident şi va solicita inculpatului să precizeze dacă solicită continuarea procesului penal, respectiv dacă doreşte ca soluţia să poarte asupra fondului acţiunii penale.

În cauză, prima instanţă, deşi prin încheierea de şedinţă din data de 15.11.2022 a dispus schimbarea încadrării juridice a faptelor reţinute în sarcina inculpatului ….. în sensul reţinerii legii penale mai favorabile ca urmare a deciziilor CCR 297/2018 şi 358/2022, nu a pus în vedere inculpatului …. să precizeze dacă solicită continuarea procesului penal în situaţia intervenirii prescripţiei răspunderii penale.

Faţă de cele expuse anterior, prima instanţă în mod greşit a apreciat că inculpatul a solicitat continuarea procesului penal.

Cu toate acestea, prima instanţă nu a analizat în mod complet apărările inculpatului referitoare la dispunerea unor soluţii de achitare, aplicarea în cauză a principiului ne bis in idem, făcând doar o a analiză succintă cu privire la infracţiunea de spălare a banilor.

Motivarea hotărârilor justifică echitatea procesului penal, pe de o parte, prin dreptul justiţiabilului de a fi convins că justiţia a fost înfăptuită, respectiv că judecătorul a examinat toate mijloacele procesuale şi procedurale şi, pe de altă parte, prin dreptul acestuia de a cunoaşte oportunitatea promovării căii de atac.

În condiţiile în care legea procesual penală prevede două grade de jurisdicţie este necesar ca judecata să parcurgă toate etapele procesuale pentru a nu priva inculpatul de un grad de jurisdicţie, prin soluţionarea cauzei direct de către instanţa de apel, care apreciază că acesta nu a solicitat continuarea procesului penal, conform art. 18 C.p.p.

Astfel, pentru respectarea dreptului la un proces echitabil şi asigurarea efectivă a două grade de jurisdicţie, Curtea apreciază că se impune trimiterea spre rejudecare a cauzei, pentru a se solicita inculpatului …… să precizeze dacă solicită continuarea procesului penal.

În cazul în care acesta îşi va exercita acest drept, care este unul personal, vor fi avute în vedere toate criticile formulate de inculpat în cuprinsul motivelor de apel, dar şi cu ocazia dezbaterilor în faţa instanţei de fond, urmând a fi analizate şi motivate în mod corespunzător.

Faţă de cele expuse, în baza art. 421 pct. 2 lit. b C.p.p., se va admite apelul declarat de apelantul- inculpat …….., împotriva sentinţei penale nr. 192/2023 pronunţate de Tribunalul Dolj.

Va fi desfiinţată în parte sentinţa penală nr. 192/2023 pronunţată de Tribunalul Dolj, doar în ceea ce îl priveşte pe inculpatul …. şi se va trimite cauza spre rejudecare.

Se vor menţine actele şi măsurile procedurale dispuse până la data de 13 aprilie 2023.

În baza art.422 C.p.p rap. la art. 250 indice 2 C.p.p. se va menţine măsura asigurătorie a sechestrului dispusă prin ordonanţa nr. ….. din 24.04.2012 asupra sumelor de 125.630 USD şi 280 EUR.

În baza art. 275 alin. 3 C.p.p., cheltuielile judiciare din apel vor rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E:

În baza art. 421 pct. 2 lit. b C.p.p., admite apelul declarat de apelantul- inculpat …. (fiul lui ……. și ………, născut la data de …..în …….., jud………, cu domiciliul în mun. ….., str………. nr……., bl….., sc…., ap…., jud…., CNP ……….) împotriva sentinţei penale nr. 192/2023 pronunţate de Tribunalul Dolj.

Desfiinţează în parte sentinţa penală nr. 192/2023 pronunţată de Tribunalul Dolj, doar în ceea ce îl priveşte pe inculpatul …… şi trimite cauza spre rejudecare.

Menţine actele şi măsurile procedurale dispuse până la data de 13 aprilie 2023.

În baza art.422 C.p.p rap. la art. 250 indice 2 C.p.p. menţine măsura asigurătorie a sechestrului instituită prin ordonanţa nr. …. a DIICOT- Serviciul Teritorial ….. din 24.04.2012 asupra sumelor de 125.630 USD şi 280 EUR.

Cheltuielile judiciare din apel rămân în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunţată prin punerea deciziei la dispoziţia părţilor şi a procurorului, prin mijlocirea grefei instanţei, azi, data de 20 septembrie 2023.

Președinte, Judecător,

…………… …………….

Grefier,

……………….

Red. jud.: …..

Jud. fond: …….

Tehnored.: …

2ex/20 septembrie 2023