Decizie nr. 1723 din 19.09.2023

Termenul de prescripţie curge de la data la care drepturile salariale aferente fiecărei luni pentru foştii angajaţi erau datorate, respectiv din luna imediat următoare celei pentru care salariul era datorat.

Există două drepturi de creanţă distincte, respectiv dreptul salariaţilor de a solicita plata salariilor restante şi dreptul societăţii faţă de care s-a deschis procedura insolvenţei de a solicita, in temeiul disp. art. 19 din Legea nr. 200/2006, creanţa reprezentând salariile restante din Fondul de garantare.

Dipoziţiile art. 171 alin.2 Codul muncii referitoare la întreruperea cursului prescripţiei prin recunoaşterea, din partea debitorului a drepturilor salariale se aplică doar cu privire la raporturile juridice dintre angajator şi angajat.

Prin sentința nr.187 din 01 martie 2023 pronunţată de Tribunalul Mehedinţi a fost admisă excepția prescripției dreptului de a solicita creanțele salariale din Fondul de garantare.

A fost respinsă contestația formulată de reclamanta SC X SRL, prin lichidator judiciar Y SPRL, în contradictoriu cu pârâta AGENŢIA JUDEŢEANĂ PENTRU OCUPAREA FORŢEI DE MUNCĂ Z

Motive de recurs:

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs recurenta reclamantă, solicitând admiterea recursului, casarea sentinței iar pe fond, respingerea excepției prescripției şi admiterea contestației formulată împotriva Dispoziției nr.

X/09.08.2021 emisă de A.J.O.F.M.

Dezvoltarea motivelor de recurs:

Recurenta reclamantă, după reiterea motivelor de fapt şi de drept din cererea de chemare în judecată, a invederat că, Decizia Curţii Constituţionale a României nr. 565/08.07.2020 este pe deplin aplicabilă în cauză, astfel că, instanţa trebuia să constate că dispozițiile Legii nr. 200/2006 trebuie interpretate și aplicate în acord cu Decizia Curții Constituționale nr. 565 din 8 iulie 2020.

În ceea ce privește soluția de admitere a excepției prescripției dreptului de a solicita creanțele din Fondul de garantare a apreciat că aceasta este nelegală, deoarece foștii salariați sunt titularii unui drept de creanță care beneficiază de protecția legii pentru o perioadă de 3 ani de zile.

A invocat disp. art. 171 Codul Muncii şi art. 2.537 C.civ.

A mai arătat că, întrucât drepturile salariale au fost trecute în tabelul definitiv al creanțelor aparținând SC X SRL nr. 4573/30.07.2018 a operat o recunoaștere din partea angajatorului debitor, în sensul art. 171 alin. (2) din Codul Muncii, astfel că, dreptul material nu este prescris.

De asemenea că, prin faptul că a formulat cererea de plată, lichidatorul judiciar a acționat în calitate de persoană îndreptățită să formuleze cererea de plată în numele si pentru foștii salariați ai societății debitoare, conform art 19 alin. (l ) din Legea nr. 200/2006.

Recurenta reclamantă a arătat că, în mod eronat prima instanță a reținut că există în cauză două drepturi de creanță distincte și anume dreptul salariaților de a solicita plata salariilor restante și dreptul societății comerciale fată de care s-a dispus deschiderea procedurii insolvenței de a solicita creanța reprezentând salariile restante din Fondul de garantare.

A mai arătat că, prima instanță a recunoscut că dreptul salariaților de a-și solicita salariile restante nu s-a prescris, cursul prescripției fiind întrerupt dar, cu toate acestea, a considerat, eronat că recurenta reclamantă a acționat ca un creditor față de care cursul prescripției s-a împlinit.

A mai arătat că, prescripția dreptului la acțiune nu poate să curgă decât în legătură cu un drept substanțial, în acest caz fiind dreptul salarial, iar titularii dreptului de creanță nu pot fi decât foștii salariați, nicidecum lichidatorul judiciar sau societatea angajatoare ajunsă în insolvență (debitor principal al obligației de plată), o altă interpretare fiind contrară legii și contravenind scopului pentru care a fost implementată Legea nr. 200/2006, acela de a proteja salariații angajatorilor care ajung în insolvență.

De asemenea că, Legea nr. 200/2006 a transpus în dreptul național Directiva 80/987/CEE a Consiliului privind apropierea legislațiilor statelor membre referitoare Ia protecția lucrătorilor salariați în cazul insolvabilității angajatorului, abrogată prin Directiva 2008/94/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 22 octombrie 2008.

Totodată că, destinația sumelor din Fondul de garantare este plata creanțelor salariale ce rezultă din contractele individuale de muncă și din contractele colective de muncă încheiate de salariați cu angajatorii împotriva cărora au fost pronunțate hotărâri judecătorești definitive de deschidere a procedurii insolvenței, conform art. 2 alin. (l ) din Legea nr. 200/2006.

Recurenta reclamantă a enumerat categorii de creanțe salariale ce se achită din Fondul de garantare.

A invederat că, cuantumul maximal al creanțelor salariale care se achită din fond este echivalentul a 3 salarii medii brute pe economie pentru fiecare salariat (cuantum prevăzut de Legea nr. 85/2000 în forma în vigoare la data depunerii cererii de plată), conform Institutului National de Statistică, în luna în care s-a deschis procedura insolventei.

Cele 3 salarii trebuie să fie consecutive.

Salariile restante trebuie să fie anterioare datei la care se solicită acordarea drepturilor.

De asemenea că, titularii cererii de plată a creanțelor salariale sunt administratorul/lichidatorul judiciar și salariații angajatorului în insolventă sau reprezentanții salariaților/sindicatul (art. 19 alin. (1) și (2) din Legea nr. 200/2006).

De asemenea că, accesarea fondului de garantare și plata creanțelor salariale contribuie și la acoperirea masei credale a debitorului, care se va diminua corespunzător cu sumele plătite din Fondul de garantare.

A concluzionat că, față de titularii dreptului de creanță (foștii salariați), ale căror creanțe au fost recunoscute prin înscrierea lor la masa credală de debitorului SC X SRL (30.07.2018), de perioada vizată de cei doi salariați (septembrie 2017 - decembrie 2017, creanțele salariale fiind născute după deschiderea procedurii de insolvență și fiind anterioare formulării cererii de plată - 08.02.2021), de sumele totale solicitate din fond care sunt inferioare valorii a 3 salarii medii brute pe economie pentru fiecare salariat (creanța salarială aparținând primului salariat este de 2602 lei, iar cea deținută de către al doilea salariat de 3204 lei, iar, conform Institutului Național de Statistică, salariul minim pe economie în 2017 a fost 1450 lei brut), precum și de scopul Legii nr, 200/2006, se impune ca salariile restante să fie plătite celor doi salariați.

Temeiul de drept: art. 488 alin.1 pct. 8 C.p.c.

Legal citată, intimata pârâtă a depus întâmpinare, solicitând respingerea recursului.

În ceea ce privește prescripția dreptului de a solicita creanțele salariale din Fondul de Garantare, a arătat că, în mod corect instanța de fond a reținut că dreptul de a solicita plata salariale din Fondul de garantare este prescris, recurenta făcând confuzie între dreptul de a solicita salariile restante din Fondul de garantare și dreptul material la acțiune al salariaților în ceea ce privește drepturile restante în contradictoriu cu angajatorul.

A mai arătat că, dreptul de a solicita salariile neplătite de angajator este un drept de creanță care se naște ca urmare a activității desfășurate in baza contractului individual de muncă, creanță care are ca debitor angajatorul și creditor salariatul șt care este guvernat de prevederile Codului muncii și de prevederile Legii nr. 85/2014, angajatorul fiind în procedura insolventei.

De asemenea că, dreptul de a solicita contravaloarea salariilor restante din Fondul de garantare este drept de creanță născut intre angajator(creditor) și administratorul Fondului.

Totodată că, dreptul de a solicita contravaloarea salariilor restante nu este condiționat sau influențat de recunoașterea creanței de către angajator sau de înscrierea salariaților în tabloul creditorilor, recunoașterea acestor creanțe față de salariați suspendând termenul de prescripție în ceea ce privește dreptul salariaților de a recupera salariile restante în cadrul insolventei/falimentului și nu are niciun efect în ceea ce privește solicitarea din Fondul de garantare.

A mai arătat că, în ceea ce privește dreptul angajatorului de a solicita contravaloarea salariilor restante în Fondul de garantare, a intervenit prescripția extinctivă, procedura insolventei fiind deschisă in data de 20.03.2017, iar solicitarea acordării contravalorii restante a fost făcută la data de 08.02.2021, fiind implinit termenul general de prescripție de 3 ani, prevăzut de art. 2517 Cod civil.

Considerentele instanţei de recurs asupra recursului, in raport de motivele de recurs invocate şi de disp. art. 488 alin.1 pct. 8 C.p.c:-atunci când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau greşita aplicare a normelor de drept material-, Curtea, cu titlu de chestiune prealabilă a reţinut faptul că, reiterea cererii de chemare în judecată( pagina 1-4, paragraf 4 inclusiv din cererea de recurs) nu reprezintă critici de nelegalitate ale sentinţei care să se circumscrie motivelor de casare prev. de art. 488 alin.1 pct. 1-8 C.p.c, recurenta reclamantă având obligaţia de a aduce critici punctuale sentinţei iar nu să reitereze aspectele de fapt şi de drept invocate in faţa primei instanţe.

În susţinerea motivului de casare prev. de art. 488 alin.1 pct. 8 C.p.c., după reiterea cererii de chemare în judecată, recurenta reclamantă a învederat, in esenţă, că, Decizia nr. 565/08.07.2020 este obligatorie erga omnes de la data publicării acesteia în Monitorul Oficial al României, Partea I, conform art. 147 din legea fundamentală si anume de la data de 10.11.2020, astfel că aceasta este pe deplin aplicabilă în cauză, situaţie in care prima instanță trebuia să constate că dispozițiile Legii nr. 200/2006 trebuie interpretate și aplicate în acord cu Decizia Curții Constituționale nr. 565 din 8 iulie 2020.

O altă critică de nelegalitate invocată de recurenta reclamantă se referă la greşita admitere de către instanţa de fond a excepţiei prescripţiei dreptului său de a solicita creanţele din Fondul de garantare.

Motivele care au condus le emiterea acestei dispoziţii au fost neîndeplinirea condiţiilor prev. de art. 15 alin.2 din Legea nr. 200/2006, creanţele solicitate trebuie să fie anterioare datei la care se cere acordarea drepturilor şi precedă sau succedă datei deschiderii procedurii insolvenţei, respectiv nerespectarea termenului general de prescripţie de 3 ani, prevăzut de dispoziţiile art. 2517 din Codul civil.

Raportat la motivele de fapt şi de drept ce au stat la baza emiterii dispoziţiei contestate, Curtea a apreciat că, se impun a fi analizate cu prioritate criticile recurentei reclamante vizând greşita admitere de către instanţa de fond a excepţiei prescripţiei dreptului recurentei reclamante de a solicita plata creanţelor salariale cuvenite salariaţilor angajatorului aflat in stare de faliment SC X SRL din Fondul de garantare, eventuala împlinire a termenului de prescripţie făcând de prisos analizarea fondului dreptului solicitat.

Sub acest aspect, Curtea reţine că, pretenţiile recurentei reclamante vizează plata, din Fondul de garantare pentru plata creanţelor salariale constituite în baza Legii nr. 200/2006 a drepturilor salariale aferente perioadei septembrie 2017-decembrie 2017, pentru foştii salariaţi ai angajatorului aflat in faliment SC X SRL.

Aşadar, prin demersul său judiciar recurenta reclamantă tinde la obţinerea, în temeiul prevederilor Legii nr. 200/2006 a drepturilor salariale aferente perioadei sus menţionate, situaţie in care instanţa de fond, raportat la motivele de fapt şi de drept ce au stat la baza emiterii Dipoziţiei nr. 109/09.08.2021, respectiv la apărările intimatei pârâte formulate prin întâmpinarea depusă la fond, corect a analizat excepţia prescripţiei dreptului recurentei reclamante de a solicitat creanţele salariale.

Referitor la criticile recurentei reclamante privind greşita dezlegare de către instanţa de fond a acestei excepţii Curtea, a consatat că că, în mod judicios, prima instanţă a reţinut că termenul de prescripţie aplicabil dreptului material la acţiune pentru plata creanţelor salariale cuvenite salariaţilor angajatorului aflat in stare de faliment SC X SRL din Fondul de garantare este cel de drept comun, de 3 ani.

În acest sens, Curtea a arătat că termenul de prescripţie pentru plata creanţelor salariale din Fondul de garantare nu a început că curgă de la data rămânerii definitive a sentinţei nr. 28/20.03.2017 pronunţată de Tribunalul Mehedinţi in dosarul nr. 4967/101/2016 de deschidere a insolvenţei, respectiv la data de 25.04.2017 motivat de faptul că, recurenta reclamantă a solicitat acordarea creanţelor salariale cuvenite celor doi salariaţi pentru septembrie 2017-decembrie 2017.

Or, calcularea termenului general de prescripţie de 3 ani nu poate să aibă ca moment de inceput al curgerii termenului o dată anterioară celei pentru care se solicită acordarea creanţelor salariale, respectiv septembrie 2017-decembrie 2017, SC Y SPRL fiind desemnat administrator judiciar provizoriu anterior perioadei menţionate, sentinţa nr. 28/20.03.2017 pronunţată de Tribunalul Mehedinţi prin care a fost numit administrator judiciar provizoriu râmând definitivă la data de 25.04.2017.

Raportat la cele reţinute anterior, Curtea a constat că termenul de prescripţie a început să curgă de la data la care drepturile salariale aferente fiecărei luni pentru cei doi foşti angajaţi erau datorate, respectiv din luna imediat următoare celei pentru care salariul era datorat.

In concret, pentru luna decembrie 2017 termenul de prescripţie a inceput să curgă din ianuarie 2018, aceasta fiind data la care recurenta reclamantă a cunoscut sau, după împrejurări, trebuia să cunoască naşterea lui.

În consecinţă, cererea recurentei reclamante de stabilire şi plată a creanţelor salariale adresată intimatei pârâte la data de 08.02.2021, înregistrată sub nr. 1823 a fost făcută cu depăşirea termenului general de prescripţie care, prin raportare la drepturile solicitate s-a calculat din luna imediat următoare celei pentru care salariul era datorat şi când recurenta reclamantă a cunoscut sau trebuia să cunoască naşterea dreptului.

Aşadar, pentru creanţele aferente lunii septembie 2017, termenul de prescripţie s-a împlinit in luna octombrie 2017, pentru cele aferente lunii octombrie 2017 s-a împlinit în noiembrie 2017, pentru cele aferente lunii noiembrie 2017 s-a împlinit in decembrie 2017, respectiv pentru cele aferente lunii decembrie 2017 s-a împlinit in ianuarie 2018.

În ceea ce priveşte critica recurentei reclamante privind întreruperea cursului prescripţiei motivat de faptul că, in raport de disp. art. 171 alin.2 Codul muncii, angajatorul SC X SRL, prin lichidator judiciar, a recunoscut la data de 30.07.2018 creanţele salariale restante prin inscrierea acestora, din oficiu, la masa credală a debitorului SC X SRL, Curtea, in acord cu judecătorul fondului, a constatat că in cauză există două drepturi de creanţă distincte, respectiv dreptul salariaţilor de a solicita plata salariilor restante şi dreptul societăţii SCX SRL faţă de care s-a deschis procedura insolvenţei de a solicita, in temeiul disp. art. 19 din Legea nr. 200/2006, creanţa reprezentând salariile restante din Fondul de garantare, dipoziţiile art. 171 alin.2 Codul muncii referitoare la intreruperea cursului prescripţiei prin recunoaşterea, din partea debitorului a drepturilor salariale aplicându-se doar cu privire la raporturile juridice dintre angajator şi angajat.

În acord cu susţinerile recurentei reclamante, Curtea a reţinut că, Fondul de garantare pentru plata creanţelor salariale a fost instituit de Legea nr. 200/2006, act normativ ce transpune Directiva Consiliului nr. 80/987/CEE privind apropierea legislaţiilor statelor membre referitoare la protecţia salariaţilor în cazul insolvabilităţii angajatorului, publicată în Jurnalul Oficial al Comunităţilor Europene, seria L, nr. 283 din 28 octombrie 1980, cu modificările aduse prin Directiva Parlamentului European şi a Consiliului 2002/74/CE, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria L, nr. 270 din 8 octombrie 2002.

Legea nr. 200/2006 urmăreşte asigurarea unui nivel minim de protecţie a salariaţilor, instituind obligaţia statului, prin instituţia de garantare, la plata drepturilor neachitate ale salariaţilor, în anumite condiţii.

Faptul că, in privinţa recurentei reclamante, Curtea a constatat că a intervenit prescripţia dreptului de a solicita acordarea creanţelor salariale cuvenite celor doi salariaţi pentru septembrie 2017-decembrie 2017 nu este de natură a conduce la concluzia că se inlătură scopul Legii nr. 200/2006, acordarea drepturilor fiind supusă condiţiilor prevăzute de lege.

Aşadar, soluţia instanţei de admitere a excepţiei prescripţiei este corectă cu această motivare.

În ceea ce priveşte critica recurentei reclamante privind incidenţa in cauză a Deciziei Curţii Constituţionale nr. 565/08.07.2020, respectiv interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor Legii nr. 200/2006 în acord cu această decizie, Curtea a constatat că, atâta vreme cât s-a implinit termenului de prescripţie nu se mai impun a fi analizate aceste critici dar nici celelate critici invocate şi care vizează fondul raportului dedus judecăţii, intervenirea prescripţiei făcând de prisos analizarea fondului dreptului solicitat.

Concluzionând, Curtea, in temeiul disp. art. 496 alin.1 C.p.c. a respins recursul ca nefondat, motivul de casare prev. de art. 488 alin.1 C.p.c., fiind neîntemeiat.