Curtea de Apel CRAIOVA · .

Decizie nr. 15 din 10.01.2023

Instanță: Curtea de Apel CRAIOVA
Dosar: .
Obiect: Infracțiunea de contrabandă asimilată prevazuta de art. 270 alin. (3) din Codul vamal
Soluție
Sursa: portal.just.ro

Asupra apelului de faţă;

Din actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 724 din data de 03 iunie 2022 pronunţată de Judecătoria Drobeta Turnu Severin în dosarul nr. ….., în temeiul art. 396 alin. 5 raportat la art. 16 alin. 1 lit. b teza C.p.p. cu aplicarea art. 4 Cp. a fost achitat inculpatul ………, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de „contrabandă asimilată” prevăzută de art. 270 alin. 3 din Legea 86/2006 privind Codul Vamal.

În temeiul art. 404 alin. 4 lit. d raportat la art. 112 alin. 1 lit. f Cp. s-a dispus confiscarea cantităţii de 1100 ţigarete, respectiv 11 pachete marca …, fără timbru fiscal, 23 pachete marca … şi 21 pachete marca ….., fără timbru fiscal, depuse la Camera de corpuri delicte a I.P.J. … cu dovada seria … nr……../01.02.2021.

În temeiul art. 397 alin. 1 C.p.p. raportat la art. 25 alin. 5 C.p.p. a fost lăsată nesoluţionată latura civilă.

În temeiul art. 274 alin. 3 C.p.p. cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului.

Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a constatat că prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Drobeta Turnu Severin nr. ……, înregistrat pe rolul Judecătoriei Drobeta Turnu Severin la data de 20.09.2021, sub nr. …, a fost trimis în judecată, în stare de libertate, inculpatul ….., sub aspectul săvârșirii infracțiunii de contrabandă asimilată, prev. de art. 270 alin. 3 din Legea nr. 86/2006.

La termenul de judecată din data de 12.01.2022, cu procedura legal îndeplinită, ulterior citirii actului de sesizare, instanța a adus la cunoștința inculpatului dispozițiile art. 374 alin. 4 rap. la art. 396 alin. 10 Cod procedură penală, privind judecata în procedura simplificată, precum și soluțiile posibile ca urmare a acestei proceduri.

Inculpatul …. a arătat că solicită ca judecata să aibă loc conform procedurii simplificate, prevăzute de art. 374 alin. 4 Cod procedură penală, declarația de recunoaștere a faptei fiind consemnată și atașată la dosar (fila 12), fiind de acord și cu prestarea unei munci neremunerate în folosul comunității în cazul în care va fi găsit vinovat.

În faza de judecată, ca urmare a admiterii cererilor formulate de inculpat, nu au fost administrate alte probe, cu excepţia înscrisurilor în circumstanţiere.

Analizând actele si lucrările dosarului, probatoriul administrat în cursul urmăririi penale şi al cercetării judecătoreşti, prima instanţă a reţinut următoarele:

În fapt, s-a reţinut că în data de 21.12.2020 inculpatul.. a fost depistat în flagrant de jandarmii din cadrul Inspectoratului Județean de Jandarmerie … în timp ce se afla în …. din mun. ……., judeţul ………, având asupra sa și oferind spre vânzare l. 100 țigarete mărcile ….. (23 pachete), .. (11 pachete) și …… (21 pachete) provenite din contrabandă (nu aveau aplicat timbru fiscal).

Potrivit procesului-verbal de constatare a infracțiunii flagrante, în data de 21.12.2020, în jurul orei 1030, patru jandarmi din cadrul Inspectoratului Județean de Jandarmerie…. se aflau în exercitarea atribuțiilor de serviciu în zona „…..” din mun. …., judeţul ….., ocazie cu care l-au observat pe inculpatul ….. în timp ce încerca să pună mai multe pachete cu țigarete dintr-o plasă în alta în scopul vânzării către o altă persoană.

Fiind identificat și controlat inculpatul de către organele de constatare, s-a stabilit că acesta avea asupra sa (mai exact în cele două plase) 23 pachete cu țigarete marca …., 11 pachete cu țigarete marca …și 21 pachete cu țigarete marca …, toate provenite din contrabandă (nu aveau aplicat timbrul fiscal) - în total 1.100 țigarete.

În continuare, la fața locului au fost solicitați lucrătorii I.P.J. … - Serviciul de Investigare a Criminalității Economice care s-au prezentat și au ridicat bunurile în vederea continuării cercetărilor, sesizându-se totodată din oficiu cu privire la săvârșirea infracţiunii de contrabandă asimilată, prev. de art. 270 alin. 3 din Legea nr. 86/2006.

Pachetele cu țigarete ridicate de la inculpatul … au fost introduse la camera de corpuri delicte în baza dovezii seria nr. ….. din data de 0l.02.2021.

Sub aspectul răspunderii penale a inculpatului, instanţa a constatat că prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 176/2022 din 24 martie 2022, publicată în Monitorul Oficial nr. 451 din 5 mai 2022 s-a constatat „că dispoziţiile art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006 privind Codul vamal al României sunt neconstituţionale.”

Prima instanţă a reţinut sub aspectul caracterului general obligatoriu al deciziilor Curţii Constituţionale, că aceste decizii pot fi clasificate în:

A. Decizii simple sau extreme, prin care se constată neconstituţionalitatea integrală sau parţială a legii ori a ordonanţei, ori prin care se constată constituţionalitatea acestora în raport cu criticile de neconstituţionalitate formulate.

Deciziile Curţii Constituţionale prin care s-a constatat neconstituţionalitatea unor legi sau ordonanţe ori a unor dispoziţii din acestea sunt general obligatorii (erga omnes) şi nu limitate doar la părţile din procesul în cadrul căruia a fost ridicată excepţia (inter partes)

B. Decizii interpretative sau intermediare, denumite în doctrină şi decizii cu rezervă de interpretare.

De cele mai multe ori, cu privire la aceste decizii, Curtea foloseşte expresia „prevederile […] sunt constituţionale numai în măsura în care…”, „admite excepţia de neconstituţionalitate... şi constată că este neconstituţională soluţia legislativă ...” sau „admite excepţia de neconstituţionalitate şi constată că prevederile […] sunt neconstituţionale în măsura în care…”.

În primele două cazuri, arătând înţelesul constituţional al normei contestate, Curtea dispune că numai acest înţeles poate fi aplicat de instanţa judecătorească, orice altă interpretare a normei fiind eo ipso neconstituţională, iar, în al doilea caz, Curtea constată neconstituţionalitatea unei anumite interpretări a textului legal, arătând care înţeles sau interpretare a normei instanţa de judecată nu o mai poate folosi, orice altă interpretare fiind în acord cu Legea fundamentală.

În situaţia în care Curtea Constituţională a hotărât în dispozitivul deciziei pronunţate în cadrul competenţei prevăzute de art.146 lit.d) din Constituţie că numai o anumită interpretare este conformă cu Constituţia, se menţine prezumţia de constituţionalitate a textului în această interpretare, dar sunt excluse din cadrul constituţional toate celelalte interpretări posibile.

Raţionamentul are în vedere că, în privinţa acestei categorii de decizii, gradul de complexitate al efectelor pe care îl produc este chiar mai mare faţă de deciziile pure şi simple, din moment ce textul care a făcut obiectul controlului de constituţionalitate nu este eliminat din fondul activ al legislaţiei, ci îşi va găsi aplicarea în interpretarea stabilită de instanţa constituţională.

Faţă de această clasificare se observă că Decizia Curţii Constituţionale nr. 176/2022 din 24 martie 2022 este o decizie simplă, nu una interpretativă şi că prin pronunţarea acestei decizii au fost scoase din fondul activ legislativ prevederile art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006 privind Codul vamal al României

Potrivit art. 147 alin. 1 şi 4 din Constituţia României: dispoziţiile din legile în vigoare, constatate ca fiind neconstituţionale, îşi încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curţii Constituţionale dacă, în acest interval, Parlamentul sau Guvernul, după caz, nu pun de acord prevederile neconstituţionale cu dispoziţiile Constituţiei.

Pe durata acestui termen, dispoziţiile constatate ca fiind neconstituţionale sunt suspendate de drept; deciziile Curţii Constituţionale se publică în Monitorul Oficial al României; de la data publicării, deciziile sunt general obligatorii şi au putere numai pentru viitor.

Ca urmare decizia Curţii Constituţionale de admitere a unei excepţii de neconstituţionalitate, determină, prin efectele sale, suspendarea efectelor normei juridice declarate ca fiind neconstituţionale, de la data publicării deciziei în Monitorul Oficial al României, Partea I; iar după expirarea acestui termen norma juridică neconstituţională îşi încetează efectele, dacă nu a fost pusă de acord cu prevederile Constituţiei.

Prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 651/2018 din 25 octombrie 2018 s-a constatat că soluţia legislativă cuprinsă în art. 4 din Codul penal, care nu asimilează efectele unei decizii a Curţii Constituţionale prin care se constată neconstituţionalitatea unei norme de incriminare cu cele ale unei legi penale de dezincriminare, este neconstituţională.

În considerentele acestei decizii s-a reţinut că atunci când printr-o decizie a Curţii Constituţionale se constată neconstituţionalitatea totală sau parţială a unei norme de incriminare, decizia echivalează, în privinţa efectelor, cu o lege de dezincriminare.

Producerea unor atare efecte nu este incompatibilă cu prevederile art. 147 alin. (4) din Constituţie, potrivit cărora deciziile Curţii Constituţionale au putere numai pentru viitor (ex nunc), întrucât producerea consecinţelor pentru trecut nu derivă din aplicarea deciziei Curţii, ci din asimilarea efectelor juridice ale actului de jurisdicţie constituţională cu cele ale unei legi de dezincriminare.

Deciziile instanţei constituţionale, prin caracterul lor general obligatoriu, creează cadrul necesar aplicării art. 4 din Codul penal privind dezincriminarea, atât pentru cauzele în curs, cât şi pentru cele definitiv soluţionate, întrucât ele au aptitudinea de a scoate din vigoare o normă de incriminare.

Or, în măsura în care art. 4 din Codul penal prevede expres retroactivitatea legii de dezincriminare, toate consecinţele penale ale hotărârilor judecătoreşti privitoare la faptele dezincriminate încetând prin intrarea în vigoare a legii noi, rezultă că şi decizia Curţii Constituţionale, asimilată ca efecte juridice legii de dezincriminare, trebuie să producă aceleaşi consecinţe, deci să poată constitui temei pentru formularea unei cereri întemeiate pe art. 595 din Codul de procedură penală.

A admite că declararea neconstituţionalităţii unei norme de incriminare într-o cauză penală nu ar avea niciun efect asupra situaţiei persoanelor condamnate definitiv la închisoare în alte cauze penale înseamnă a admite că aceste persoane trebuie să continue executarea pedepselor aplicate chiar dacă temeiul legal al condamnării lor a dispărut.

În acest caz, nu se mai asigură supremaţia Constituţiei şi principiul legalităţii incriminării şi executării pedepsei.

Este de neconceput ca, în disonanţă cu art. 23 alin. (12) referitor la stabilirea şi aplicarea pedepsei din Legea fundamentală şi art. 7 Nicio pedeapsă fără lege din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, starea de libertate a unei persoane să depindă de cât de repede sau de încet se judecă un proces pentru fapte săvârşite în acelaşi moment.

Aceste argumente s-a apreciat că sunt valabile şi pentru deciziile Curţii Constituţionale care au ca efect micşorarea limitei maxime a pedepsei prevăzute de lege.

O decizie de admitere a excepţiei de neconstituţionalitate referitoare la o normă de incriminare constituie un motiv substanţial şi imperios care să justifice derogarea de la principiul autorităţii de lucru judecat, fiind astfel permisă şi posibilă afectarea principiului securităţii raporturilor juridice.

Drept urmare, derogarea menţionată se justifică prin intervenirea unui motiv "substanţial şi imperios", respectiv decizia de admitere a Curţii Constituţionale privind o normă de incriminare.

Decizia Curţii Constituţionale prin care este constatată neconstituţionalitatea unei norme de incriminare face ca, de la data publicării sale, fapta incriminată şi considerată anterior socialmente periculoasă să nu mai existe, adică produce efecte similare unei legi de dezincriminare.

Împrejurarea că legiuitorul nu intervine pentru a pune de acord dispoziţiile de incriminare constatate neconstituţionale cu decizia Curţii Constituţionale nu constituie un argument pentru respingerea cererilor de înlăturare a pedepselor aplicate, întrucât, per a contrario, decizia Curţii Constituţionale de constatare ca neconstituţională a unei norme de incriminare ar fi lipsită de efectele sale general obligatorii, consacrate de art. 147 alin. (4) din Legea fundamentală.

În concluzie, s-a apreciat că efectele deciziei de admitere, pronunţate de Curtea Constituţională, privind o normă de incriminare trebuie să fie imediate, aplicabile atât în cauzele pendinte, cât şi în cele definitiv judecate, şi independent de pasivitatea legiuitorului.

Din considerentele Deciziei nr. 30 din 19 noiembrie 2015 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală rezultă că retroactivitatea legii de dezincriminare este prevăzută expres de art. 4 din Codul penal, potrivit căruia "Legea penală nu se aplică faptelor săvârşite sub legea veche, dacă nu mai sunt prevăzute de legea nouă".

Textul este completat prin dispoziţiile art. 3 alin. (1) din Legea nr. 187/2012, potrivit căruia dispoziţiile art. 4 din Codul penal privind legea penală de dezincriminare sunt aplicabile şi în situaţiile în care o faptă determinată, comisă sub imperiul legii vechi, nu mai constituie infracţiune potrivit legii noi, datorită modificării elementelor constitutive ale infracţiunii, inclusiv a formei de vinovăţie, cerută de legea nouă pentru existenţa infracţiunii.

Ipoteza avută în vedere este aceea a faptei care nu mai constituie infracţiune, şi nu cea a faptei care pierde un element circumstanţial de agravare adăugat conţinutului constitutiv, dar rămâne în sfera ilicitului penal prin conţinutul său constitutiv.

Nu există dezincriminare nici atunci când fapta incriminată de norma abrogată este o infracţiune complexă şi cel puţin una dintre componentele sale continuă să rămână incriminată de o altă normă.

Potrivit art. 23 alin. 12 din Constituţie nici o pedeapsă nu poate fi stabilită sau aplicată decât în condiţiile şi în temeiul legii; iar art. 2 alin. 1 şi 2 din Codul penal precizează expres că legea penală prevede pedepsele aplicabile şi măsurile educative ce se pot lua faţă de persoanele care au săvârşit infracţiuni, precum şi măsurile de siguranţă ce se pot lua faţă de persoanele care au comis fapte prevăzute de legea penală, arătând totodată că nu se poate aplica o pedeapsă ori nu se poate lua o măsură educativă sau o măsură de siguranţă dacă aceasta nu era prevăzută de legea penală la data când fapta a fost săvârşită.

Art. 270 din Legea 86/2006 privind Codul vamal are următorul conţinut:

(1) Introducerea în sau scoaterea din ţară, prin orice mijloace, a bunurilor sau mărfurilor, prin alte locuri decât cele stabilite pentru control vamal, constituie infracţiunea de contrabandă şi se pedepseşte cu închisoare de la 2 la 7 ani şi interzicerea unor drepturi.

(2) Constituie, de asemenea, infracţiune de contrabandă şi se pedepseşte potrivit alin. (1):

a) introducerea în sau scoaterea din ţară prin locurile stabilite pentru controlul vamal, prin sustragere de la controlul vamal, a bunurilor sau a mărfurilor care trebuie plasate sub un regim vamal, dacă valoarea în vamă a bunurilor sau a mărfurilor sustrase este mai mare de 20.000 lei în cazul produselor supuse accizelor şi mai mare de 40.000 lei în cazul celorlalte bunuri sau mărfuri;

b) introducerea în sau scoaterea din ţară, de două ori în decursul unui an, prin locurile stabilite pentru controlul vamal, prin sustragere de la controlul vamal, a bunurilor sau a mărfurilor care trebuie plasate sub un regim vamal, dacă valoarea în vamă a bunurilor sau a mărfurilor sustrase este mai mică de 20.000 lei în cazul produselor supuse accizelor şi mai mică de 40.000 lei în cazul celorlalte bunuri sau mărfuri;

c) înstrăinarea sub orice formă a mărfurilor aflate în tranzit vamal.

(3) Sunt asimilate infracţiunii de contrabandă şi se pedepsesc potrivit alin. (1) colectarea, deţinerea, producerea, transportul, preluarea, depozitarea, predarea, desfacerea şi vânzarea bunurilor sau a mărfurilor care trebuie plasate sub un regim vamal cunoscând că acestea provin din contrabandă sau sunt destinate săvârşirii acesteia.

Art. 274 din Legea 86/2006 privind Codul vamal are următorul conţinut:

Faptele prevăzute la art. 270 - 273, săvârşite de una sau mai multe persoane înarmate ori de două sau mai multe persoane împreună, se pedepsesc cu închisoare de la 5 la 15 ani şi interzicerea unor drepturi.

Art. 275 din Legea 86/2006 privind Codul vamal are următorul conţinut:

Tentativa la infracţiunile prevăzute la art. 270-274 se pedepseşte.

Art. 653 alin. 1 lit. a) din Hotărârea Guvernului nr. 707/2006 din 7 iunie 2006 pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a Codului vamal al României, prevede „Constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 3000 la 8000 lei: a) sustragerea de la controlul vamal a oricăror bunuri sau mărfuri care ar trebui plasate sub un regim vamal.

În acest caz bunurile se confiscă;”

Art. 4 Cod penal (legea 286/2009), prevede: „Legea penală nu se aplică faptelor săvârşite sub legea veche, dacă nu mai sunt prevăzute de legea nouă.

În acest caz, executarea pedepselor, a măsurilor educative şi a măsurilor de siguranţă, pronunţate în baza legii vechi, precum şi toate consecinţele penale ale hotărârilor judecătoreşti privitoare la aceste fapte încetează prin intrarea în vigoare a legii noi.

Art. 6 alin. 1 Cod penal (legea 286/2009), prevede: „Când după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare şi până la executarea completă a pedepsei închisorii sau amenzii a intervenit o lege care prevede o pedeapsă mai uşoară, sancţiunea aplicată, dacă depăşeşte maximul special prevăzut de legea nouă pentru infracţiunea săvârşită, se reduce la acest maxim.”

Art. 3 din Legea nr. 187 din 24 octombrie 2012, pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, prevede:

(1) Dispoziţiile art. 4 din Codul penal privind legea penală de dezincriminare sunt aplicabile şi în situaţiile în care o faptă determinată, comisă sub imperiul legii vechi, nu mai constituie infracţiune potrivit legii noi datorită modificării elementelor constitutive ale infracţiunii, inclusiv a formei de vinovăţie, cerută de legea nouă pentru existenţa infracţiunii.

(2) Dispoziţiile art. 4 din Codul penal nu se aplică în situaţia în care fapta este incriminată de legea nouă sau de o altă lege în vigoare, chiar sub o altă denumire.

Din considerentele Deciziei Curţii Constituţionale nr. 176/2022 din 24 martie 2022, rezultă că în actualul context legislativ naţional, fapte similare, constând în sustragerea de la controlul vamal a oricăror bunuri sau mărfuri care trebuie plasate sub un regim vamal, pot constitui, după caz, infracţiunea de contrabandă sau contravenţie, în funcţie de valoarea bunurilor/mărfurilor sau de frecvenţa faptelor într-un anumit interval de timp.

Fapta săvârşită în condiţiile alin. (3) al art. 270 din Codul vamal al României constituie o infracţiune derivată, o infracţiune subsecventă.

Faptele prevăzute la art. 270 alin. (3) din Codul vamal al României, constând în colectarea, deţinerea, transportul, preluarea, depozitarea, predarea, desfacerea şi vânzarea bunurilor sau a mărfurilor care trebuie plasate sub un regim vamal, cunoscând că acestea provin din contrabandă sau sunt destinate săvârşirii acesteia, deşi sunt asimilate infracţiunii de contrabandă, prezintă pericol social, întrucât, prin săvârşirea acestora, bunurile/mărfurile menţionate ajung la consumator, fiind mai greu de identificat şi de recuperat.

În acest context, s-a reţinut că infracţiunea reglementată la art. 270 alin. (3) din Codul vamal al României este, prin elementul său material, o infracţiune de tăinuire, care priveşte bunuri de un anumit specific, respectiv bunuri ce provin din contrabandă, a căror deţinere, depozitare, colectare etc. afectează bugetul consolidat al statului

Infracţiunea prevăzută în art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006 este asimilată infracţiunii de contrabandă, nu este o infracţiune propriu-zisă de contrabandă şi, fiind corelativă infracţiunilor de contrabandă din care provin bunurile, derivată din acestea.

Infracţiunile incriminate prin art. 452 alin. (1) lit. h) din Codul fiscal din 2015 şi prin art. 270 alin. (3) din Codul vamal constituie forme specifice de evaziune fiscală, cea dintâi constituind un act preparator al evaziunii fiscale, iar cea din urmă - contrabanda, atât în varianta-tip, cât şi în cazul infracţiunii asimilate contrabandei -, o infracţiune complexă, prin care se incriminează o modalitate specifică de sustragere de la plata taxelor, şi anume prin introducerea sau deţinerea bunurilor (atât a produselor accizabile, cât şi a celor care nu sunt purtătoare de accize) care au intrat în ţară cu încălcarea regimului juridic al frontierei, încălcarea regimului vamal prin omisiunea declarării la frontieră a bunurilor provenind din afara Uniunii Europene, fiind, după caz, un act preparator al evaziunii fiscale sau chiar un act consumat de evaziune fiscală.

Omisiunea plăţii taxelor datorate este, aşadar, incriminată atât în Codul fiscal, cât şi în Legea nr. 241/2005, respectiv în Codul vamal.

Astfel, infracţiunea din Codul fiscal, deţinerea de bunuri accizabile în afara antrepozitului fiscal este un act preparator al evaziunii fiscale incriminat distinct.

Dacă provenienţa acestor bunuri este contrabanda, se va reţine numai această infracţiune (art. 270 din Codul vamal), în conţinutul său [alin. (3)] intrând şi depozitarea bunurilor accizabile sustrase de la controlul vamal.

Evaziunea fiscală reprezintă incriminarea generală în cazul omisiunii plăţii taxelor şi impozitelor cu privire la bunuri aflate pe teritoriul României, iar infracţiunea de contrabandă reprezintă o infracţiune complexă cu privire la omisiunea plăţii aceloraşi taxe şi impozite, dacă bunurile au fost introduse în ţară în mod fraudulos.

Contrabanda reprezintă astfel o normă complexă de incriminare a unei modalităţi specifice de sustragere de la plata taxelor, şi anume prin introducerea bunurilor cu încălcarea regimului juridic al frontierei.

Obiectul juridic al infracţiunii de evaziune fiscală este diferit de cel al infracţiunii de contrabandă doar prin faptul că în cazul infracţiunii de contrabandă se apără şi regimul frontierei de stat, nu numai regimul administrării impozitelor, taxelor, contribuţiilor şi altor sume datorate bugetului general consolidat.

Obiectul juridic al infracţiunii de contrabandă este diferit de cel al infracţiunii de deţinere de bunuri accizabile în afara antrepozitului fiscal, fără a fi marcate ori marcate necorespunzător sau cu marcaje false, peste limita a 10.000 de ţigarete, doar prin faptul că în cazul infracţiunii de contrabandă se apără şi regimul frontierei de stat, nu numai regimul administrării impozitelor, taxelor, contribuţiilor şi altor sume datorate bugetului general consolidat.

În art. 270 alin. (3) din Codul vamal, legiuitorul a incriminat astfel o formă de tăinuire a bunurilor provenind din contrabandă, având aceleaşi cerinţe referitoare la obiectul juridic cu cele de la infracţiunea de contrabandă.

Elementul material al infracţiunii de „deţinere de bunuri accizabile în afara antrepozitului fiscal” constă în deţinerea sau comercializarea produselor accizabile supuse marcării, iar la infracţiunea asimilată contrabandei, art. 270 alin. (3) din Codul vamal, elementul material constă în colectarea, deţinerea, producerea, transportul, preluarea, depozitarea, predarea, desfacerea şi vânzarea bunurilor sau mărfurilor cunoscând că provin din contrabandă, deci că au fost sustrase de la controlul vamal.

Elementul material al laturii obiective al infracţiunii asimilate contrabandei este mai larg faţă de cel al infracţiunii de deţinere în afara antrepozitului fiscal a produselor accizabile supuse marcării, fără a fi marcate ori marcate necorespunzător sau cu marcaje false, peste limita a 10.000 de ţigarete.

Având în vedere obiectul juridic mai larg al infracţiunii de contrabandă, modalitatea specifică de realizare a elementului material care se încadrează atât în deţinere în afara antrepozitului fiscal cât şi în contrabandă, infracţiunea de contrabandă este o infracţiune complexă, care include deţinerea bunurilor în afara antrepozitului, dacă provenienţa acestor bunuri este contrabanda.

Contrabanda, atât în varianta tip, cât şi în cazul infracţiunii asimilate contrabandei, reprezintă astfel o infracţiune complexă, prin care se incriminează o modalitate specifică de sustragere de la plata taxelor, şi anume prin introducerea sau deţinerea bunurilor (atât a produselor accizabile, cât şi a celor care nu sunt purtătoare de accize), care au intrat în ţară cu încălcarea regimului juridic al frontierei.

Deţinerea de bunuri accizabile în afara antrepozitului fiscal reprezintă incriminarea generală în cazul omisiunii plăţii taxelor şi impozitelor pentru acest tip de bunuri, iar infracţiunea de contrabandă (atât în cazul variantei-tip, cât şi în cel al infracţiunii asimilate celei de contrabandă) reprezintă o infracţiune complexă ce include în obiectul juridic şi în elementul material al laturii obiective atât omisiunea plăţii aceloraşi taxe şi impozite (ce se regăsesc fie în conţinutul constitutiv al infracţiunii de evaziune fiscală, dacă nu este vorba despre produse accizabile supuse marcării, cărora să le lipsească marcajul corespunzător, fie în conţinutul constitutiv al deţinerii de bunuri în afara antrepozitului fiscal, dacă este vorba despre produse accizabile supuse marcării şi care sunt marcate necorespunzător), cât şi introducerea acestora în ţară în mod fraudulos.

Încălcarea regimului vamal prin omisiunea declarării la frontieră (primul birou vamal) a bunurilor provenind din afara Uniunii Europene este, după caz, un act preparator al evaziunii fiscale sau chiar un act consumat de evaziune fiscală, motiv pentru care reţinerea infracţiunii de contrabandă (art. 270 din Codul vamal) nu mai poate face incidente prevederile art. 9 din Legea nr. 241/2005, elementul material al evaziunii fiscale, ca şi scopul săvârşirii infracţiunii (obţinerea unor avantaje patrimoniale prin neplata sumelor datorate ca obligaţii fiscale) fiind incluse în elementul material şi scopul infracţiunii de contrabandă.

Potrivit art. 449 alin. 2 lit. k) şi 3 lit. a) din Legea 227/2015 privind Codul fiscal:

(2) Următoarele fapte constituie contravenţii, dacă nu au fost săvârşite în astfel de condiţii încât să fie considerate potrivit legii infracţiuni:

k) deţinerea în afara antrepozitului fiscal sau comercializarea pe teritoriul României a produselor accizabile supuse marcării, potrivit prevederilor art. 421 alin. (3), fără a fi marcate sau marcate necorespunzător ori cu marcaje false sub limitele prevăzute la art. 452 alin. (1) lit. h);

(3) Contravenţiile prevăzute la alin. (2) se sancţionează cu amendă de la 20.000 lei la 100.000 lei, precum şi cu:

a) confiscarea produselor, iar în situaţia când acestea au fost vândute, confiscarea sumelor rezultate din această vânzare, în cazurile prevăzute la lit. b), f), h) - n);

Art. 421 alin. 1 lit. b şi alin. 3 din Legea 227/2015 privind Codul fiscal, ce intră în secţiunea marcării produselor alcoolice şi a tutunului prelucrat, stipulează că prevederile secţiunii se aplică produselor accizabile: a) produse intermediare şi alcool etilic, cu excepţiile prevăzute prin normele metodologice; b) tutun prelucrat.

Produse accizabile pot fi eliberate pentru consum sau pot fi importate pe teritoriul României numai dacă acestea sunt marcate conform prevederilor prezentei secţiuni.

Potrivit art. 450 alin. 2 din Legea 227/2015 privind Codul fiscal: sancţiunile contravenţionale prevăzute la art. 449 se aplică, după caz, persoanelor fizice sau persoanelor juridice; iar potrivit art. 451 din codul fiscal: contravenţiilor prevăzute la art. 449 le sunt aplicabile dispoziţiile Ordonanţei Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor.

Art. 452 alin. 1 lit. h) şi 2 lit. b) din Legea 227/2015 privind Codul fiscal prevede:

(1) Constituie infracţiuni următoarele fapte:

h) deţinerea de către orice persoană în afara antrepozitului fiscal sau comercializarea pe teritoriul României a produselor accizabile supuse marcării, potrivit prezentului titlu, fără a fi marcate sau marcate necorespunzător ori cu marcaje false peste limita a 10.000 ţigarete, 400 ţigări de foi de 3 grame, 200 ţigări de foi mai mari de 3 grame, peste 1 kg tutun de fumat, alcool etilic peste 40 litri, băuturi spirtoase peste 200 litri, produse intermediare peste 300 litri, băuturi fermentate, altele decât bere şi vinuri, peste 300 litri;

(2) Infracţiunile prevăzute la alin. (1) se pedepsesc astfel:

b) cu închisoare de la un an la 5 ani, cele prevăzute la lit. b), e) şi h) - k);

Potrivit art. 13 din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 din 12 iulie 2001 privind regimul juridic al contravenţiilor:

(1) Aplicarea sancţiunii amenzii contravenţionale se prescrie în termen de 6 luni de la data săvârşirii faptei.

(2) În cazul contravenţiilor continue, termenul prevăzut la alin. (1) curge de la data încetării săvârşirii faptei. Contravenţia este continuă în situaţia în care încălcarea obligaţiei legale durează în timp.

(3) Când fapta a fost urmărită ca infracţiune şi ulterior s-a stabilit că ea constituie contravenţie, prescripţia aplicării sancţiunii nu curge pe tot timpul în care cauza s-a aflat în faţa organelor de cercetare sau de urmărire penală ori în faţa instanţei de judecată, dacă sesizarea s-a făcut înăuntrul termenului prevăzut la alin. (1) sau (2).

Prescripţia operează totuşi dacă sancţiunea nu a fost aplicată în termen de un an de la data săvârşirii, respectiv constatării faptei, dacă prin lege nu se dispune altfel.

(4) Prin legi speciale pot fi prevăzute şi alte termene de prescripţie pentru aplicarea sancţiunilor contravenţionale.

În raport cu cele anterioare prima instanţă a reţinut că prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Dr.

Tr.

Severin emis în data de 17.09.2021 în dosarul nr. ….. a fost trimis în judecată inculpatul …, pentru săvârşirea infracţiunii de prevăzute de art. 270 alin. 3 din Legea 86/2006 privind Codul vamal, acesta deţinând cantitatea totală de 1100 ţigarete.

Prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 176/2022 din 24 martie 2022, publicată în Monitorul Oficial nr. 451 din 5 mai 2022 s-a constatat „că dispoziţiile art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006 privind Codul vamal al României sunt neconstituţionale.”.

Această decizie este o decizie simplă, care o dată publicată în Monitorul Oficial a scos din fondul activ legislativ prevederile art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006 privind Codul vamal al României.

În condiţiile art. 147 alin. 1 şi 4 din Constituţia României, prevederile art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006 privind Codul vamal al României sunt suspendate de drept pe o perioadă de 45 de zile de la publicarea deciziei Curţii Constituţionale, iar după această perioadă dispoziţiile legale care incriminează penal contrabanda asimilată îşi încetează efectele juridice dacă, în acest interval, nu se intervine legislativ pentru punerea în acord a acestor prevederi declarate neconstituţionale cu dispoziţiile Constituţiei.

Potrivit Deciziei Curţii Constituţionale nr. 651/2018 din 25 octombrie 2018 efectele unei decizii a Curţii Constituţionale prin care se constată neconstituţionalitatea unei norme de incriminare sunt similare cu cele ale unei legi penale de dezincriminare, în condiţiile art. 4 din Codul penal

Ca urmare constatând că legiuitorul nu a intervenit legislativ anterior publicării Deciziei Curţii Constituţionale nr. 176/2022 în Monitorul Oficial, se constată că în prezent fapta inculpatei nu este incriminată penal.

Dacă legiuitorul intervenea anterior publicării Deciziei Curţii Constituţionale nr. 176/2022 în Monitorul Oficial şi modifica conţinutul constitutiv al infracţiunii prevăzute de art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006 privind Codul vamal în acord cu această decizie, instanţa de judecată se raporta la acest nou conţinut constitutiv al infracţiunii; deoarece incriminarea penală a faptei ar fi avut continuitate şi ar fi rămas în fondul activ legislativ.

În lipsa unui astfel de demers, în prezent fapta inculpatului nu are un corespondent în legislaţia penală, ci doar în cea contravenţională.

Sub acest aspect prima instanţă a reţinut că infracţiunea de contrabandă în toate formele şi variantele sale, prevăzută de art. 270 din Legea nr. 86/2006 reprezintă o infracţiune complexă prin care se incriminează modalităţi specifice de sustragere de la plata taxelor, şi anume prin introducerea bunurilor cu încălcarea regimului juridic al frontierei.

Totodată infracţiunea de contrabandă este o infracţiune complexă, care include deţinerea bunurilor în afara antrepozitului (când obiectul infracţiunii priveşte bunuri accizabile), dacă provenienţa acestor bunuri este din contrabanda.

Deţinerea de bunuri accizabile în afara antrepozitului fiscal reprezintă incriminarea generală în cazul omisiunii plăţii taxelor şi impozitelor pentru acest tip de bunuri.

Infracţiunea de contrabandă (atât în cazul variantei-tip, cât şi în cel al infracţiunii asimilate celei de contrabandă) reprezintă o infracţiune complexă ce include în obiectul juridic şi în elementul material al laturii obiective atât omisiunea plăţii aceloraşi taxe şi impozite (ce se regăsesc în conţinutul constitutiv al deţinerii de bunuri în afara antrepozitului fiscal, dacă este vorba despre produse accizabile supuse marcării şi care sunt marcate necorespunzător), cât şi introducerea şi deţinerea acestora în ţară în mod fraudulos.

Ca urmare a celor anterioare, instanţa are obligaţia de a verifica în condiţiile 3 din Legea 187/2012, dacă în cauză este aplicabil art. 4 din Codul penal, sub aspectul dezincriminării faptei, respectiv are obligaţia de a verifica dacă fapta inculpatului este incriminată de o altă lege în vigoare chiar şi sub o altă denumire.

Respectiv prin raportare la aceste texte legale şi la considerentele Deciziei nr. 30/2015 din 19 noiembrie 2015 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, se impune a se verifica dacă în urma dezincriminării faptei prevăzută de art. 270 alin. 3 din Legea nr. 86/2006, care include în obiectul juridic şi în elementul material al laturii obiective, atât omisiunea plăţii aceloraşi taxe şi impozite ce se regăsesc în conţinutul constitutiv al deţinerii de bunuri în afara antrepozitului fiscal, dacă este vorba despre produse accizabile, cât şi deţinerea acestora în ţară în mod fraudulos, chiar pierzând elementul circumstanţial de agravare adăugat conţinutului constitutiv al deţinerii bunurilor accizabile (ţigarete) care trebuie plasate sub un regim vamal cunoscând că acestea provin din contrabandă sau sunt destinate săvârşirii acesteia, restul componentelor infracţiunii continuă să rămână incriminate de o altă normă penală.

În acest sens s-a constatat că, legiuitorul în condiţiile art. 452 alin. 1 lit. h) şi 2 lit. b) din Legea 227/2015 privind Codul fiscal sancţionează penal deţinerea de către orice persoană în afara antrepozitului fiscal sau comercializarea pe teritoriul României a produselor accizabile supuse marcării, fără a fi marcate sau marcate necorespunzător ori cu marcaje false peste limita a 10.000 ţigarete, 400 ţigări de foi de 3 grame, 200 ţigări de foi mai mari de 3 grame, peste 1 kg tutun de fumat, alcool etilic peste 40 litri, băuturi spirtoase peste 200 litri, produse intermediare peste 300 litri, băuturi fermentate, altele decât bere şi vinuri, peste 300 litri; cu pedeapsa închisorii de la un an la 5 ani.

Inculpatul a fost depistat deţinând 1100 ţigarete, respectiv sub minimul de 10.000 fire ţigarete pentru ca fapta acesteia să constituie infracţiune.

Ca urmare în condiţiile art. 386 alin. 1 Cod pr. pen. nu se impune schimbarea încadrării juridice în cauză, fapta inculpatului negrefându-se pe elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute de Codul fiscal, acesta deţinând doar cantitatea de 1100 ţigarete.

În raport cu cele anterioare s-a apreciat că se impune achitarea inculpatului în baza art. 16 alin. 1 lit. b) teza I C.p.p. (fapta nu este prevăzută de legea penală) cu aplicarea art. 4 Cp. sub aspectul săvârşirii infracţiunii de „contrabandă asimilată” prevăzută de art. 270 alin. 3 din Legea 86/2006 privind Codul Vamal.

În ceea ce priveşte măsura confiscării ţigărilor de contrabandă în raport cu soluţia de achitare dispusă în cauză, instanţa apreciază că se impune luarea măsurii de siguranţă a confiscării speciale, prin raportare la următoarele considerente:

Potrivit art. 107 alin. 1 cod penal; „Măsurile de siguranţă au ca scop înlăturarea unei stări de pericol şi preîntâmpinarea săvârşirii faptelor prevăzute de legea penală.”

Potrivit art. 112 alin. 1 lit. f) Cod penal; Sunt supuse confiscării speciale: f) bunurile a căror deţinere este interzisă de legea penală.

Dispoziţiile art. 112 din Codul penal reglementează măsura confiscării speciale, care, reprezintă o sancţiune de drept penal, respectiv o măsură de siguranţă, care constă în transferul silit şi gratuit al dreptului de proprietate asupra unor bunuri din patrimoniul persoanei care a săvârşit o faptă prevăzută de legea penală, nejustificată, în patrimoniul statului, întrucât, având în vedere legătura acestor bunuri cu fapta săvârşită, deţinerea lor în continuare de către persoana în cauză prezintă pericolul săvârşirii unor infracţiuni.

Art. 112 alin. (1) lit. f) din Codul penal reglementează una dintre categoriile de bunuri ce sunt supuse confiscării speciale, şi anume bunurile a căror deţinere este interzisă de legea penală.

Deţinerea unui bun este interzisă de lege atât în situaţia în care deţinerea se realizează cu un anumit scop ilicit, expres prevăzut de lege, în lipsa acestui scop, deţinerea având un caracter licit, dar şi în situaţia când simpla posesie a unui bun, indiferent de scopul urmărit, constituie o faptă prevăzută de legea penală, fiind vorba în acest caz de o interdicţie legală cu caracter general.

În cazul celei de a doua categorii de bunuri, legiuitorul a prezumat existenţa unei periculozităţi obiective ce derivă din însăşi substanţa/natura acestor bunuri, astfel că simpla deţinere a acestora, contrar dispoziţiilor legale, creează acea stare de pericol pentru a cărei înlăturare este necesară intervenţia organului judiciar prin măsura confiscării bunurilor respective.

În categoria acestor bunuri sunt incluse şi acelea pentru a căror deţinere este necesară îndeplinirea unor condiţii, fiind supuse unui regim de autorizare.

În cazul acestora din urmă nerespectarea regimului de autorizare determină ca deţinerea să fie contrară legii penale.

În doctrină, s-a evidenţiat că regimul de autorizare este introdus tocmai pentru a da posibilitatea organelor de stat competente să verifice dacă persoanele care solicită autorizarea prevăzută în fiecare caz în parte prezintă garanţii, în sensul că vor folosi aceste bunuri într-un mod care să nu cauzeze o stare de pericol pentru valorile sociale ocrotite de legea penală şi pentru ordinea publică, în general. (A se vedea în acest sens considerentele Deciziei Curţii Constituţionale nr. 725/2016)

Confiscarea specială este prevăzută şi la nivel constituţional, ca o limitare a dreptului de proprietate.

Conform art. 44 alin. 9 din Constituţia României „bunurile destinate, folosite sau rezultate din comiterea de infracţiuni ori contravenţii pot fi confiscate numai în condiţiile legii”.

Dreptul de proprietate nu este unul absolut, dar orice ingerinţă în acesta se impune a se face cu respectarea legii şi a principiului proporţionalităţii între interesul public şi cel privat al celui lezat în dreptul de proprietate.

În cazul de faţă deţinerea ţigaretelor fără timbru ştiind că provin din contrabandă era la data faptei inculpatului infracţiune, iar la data prezentă în urma reconfigurării răspunderii în condiţiile dreptului public deţinerea de ţigarete netimbrate constituie după caz în funcţie de cantitatea deţinută, infracţiune sau contravenţie.

În toate cazurile legiuitorul impune confiscarea ţigaretelor netimbrate.

Ca urmare, în cauză chiar dacă inculpatul este achitat s-a precizat că se impune confiscarea pachetelor de ţigări netimbrate, deţinerea acestora de către inculpat fiind interzisă implicit şi în prezent de normele penale, respectiv de art. 452 alin. 1 lit. h) şi 2 lit. b) din Legea 227/2015 privind Codul fiscal.

În consecinţă, instanţa, în temeiul art. 404 alin. 4 lit. d raportat la art. 112 alin. 1 lit. f a dispus confiscarea cantităţii de 1100 ţigarete, respectiv 11 pachete marca …, fără timbre fiscal, 23 pachete marca ….. şi 21 pachete marca ……, fără timbre fiscal, depuse la Camera de corpuri delicte a I.P.J. …. cu dovada seria …….. nr………/01.02.2021.

Cu privire la latura civilă a cauzei, raportat la pronunţarea soluţiei de achitare în considerarea art. 16 alin. 1 lit. b teza I C.p.p., instanţa, în baza art. 397 alin. 1 C.p.p. raportat la art. 25 alin. 5 C.p.p. a lăsat nesoluţionată latura civilă.

Împotriva acestei sentinţe a formulat apel partea civilă Statul Român prin ANAF – D.G.R.F.P. …… – A.J.F.P……….

În motivarea apelului formulat partea civilă Statul Român prin ANAF – D.G.R.F.P. ….. – A.J.F.P. …… a arătat că hotărârea penală apelată trebuie desființată deoarece nu a trecut termenul până la care legiuitorul poate interveni legislativ în sensul punerii în acord a conținutului art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006 privind Codul Vamal cu exigențele Deciziei nr. 176/24.03.2022 a Curții Constituționale.

S-a precizat astfel că, prin sentința penală nr. 724/03.06.2022 instanța de fond a dispus achitarea numitului ….. sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzute de art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006 privind Codul Vamal motivat de faptul că, prin Decizia nr. 176/24.03.2022 a Curții Constituționale, art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006 privind Codul Vamal a fost declarat neconstituțional și fapta săvârșită de inculpat nu are corespondent în conținutul altei infracțiuni.

Instanța de fond în mod eronat a considerat că legiuitorul trebuia să intervină legislativ anterior publicării Deciziei Curții Constituționale nr. 176/24.03.2022.

S-a apreciat că în cauză sunt incidente prevederile art. 147 alin. (1) din Constituție, conform căruia: „Dispozițiile din legile și ordonanțele în vigoare, precum și cele din regulamente, constatate ca fiind neconstituționale, își încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curții Constituționale dacă, în acest interval, Parlamentul sau Guvernul, după caz, nu pun de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile Constituției.

Pe durata acestui termen, dispozițiile constatate ca fiind neconstituționale sunt suspendate de drept.

Astfel, având în vedere că Decizia Curții Constituționale nr. 176/24.03.2022 a fost publicată în Monitorul Oficial nr. 451 la data de 05.05.2022, iar sentința nr. 724 a fost pronunțată de Judecătoria Dr.

Tr.

Severin la data de 03.06.2022, s-a apreciat că instanța de fond nu a respectat termenul de 45 zile în care legiuitorul poate interveni.

Pentru aceste motive, s-a solicitat admiterea apelului așa cum a fost formulat și desființarea sentinţei penale nr. 724/03.06.2022.

Verificând sentinţa penală apelată, prin prisma criticilor formulate, dar şi din oficiu cauza, sub toate aspectele de fapt şi de drept, conform disp. art. 417 alin. 2 Cod procedură penală, Curtea constată că apelul formulat de partea civilă este fondat, pentru următoarele considerente :

Prima instanţă a pronunţat o soluţie de achitare a inculpatului pentru infracţiunea de contrabandă asimilată prev. de art. 270 alin. 3 din Codul Vamal, reţinând în esenţă că, declararea ca neconstituţională a normei de incriminare echivalează cu dezincriminarea totală a faptei.

După cum rezultă chiar din considerentele Deciziei Curţii Constituţionale nr. 176/2022 din 24 martie 2022, pe care prima instanţă şi-a bazat soluţia de achitare, fapta săvârşită în condiţiile alin. (3) al art. 270 din Codul vamal al României este, prin elementul său material, o infracţiune de tăinuire, care priveşte bunuri de un anumit specific, respectiv bunuri ce provin din contrabandă, a căror deţinere, depozitare, colectare etc. afectează bugetul consolidat al statului. (paragraful 29 al considerentelor).

De altfel, Curtea Constituţională prin decizia sus menţionată a reţinut că, anterior introducerii în Codul vamal al României a incriminării prevăzute la art. 270 alin. (3), acţiunile/operaţiunile prevăzute de această dispoziţie legală, în lipsa unui text special, au fost încadrate de către instanţe ca infracţiune de tăinuire (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 2.743 din 11 septembrie 2008, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia penală).

Ulterior adoptării Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 54/2010, infracţiunea reglementată la art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006 a fost caracterizată în jurisprudenţă ca "formă de tăinuire a bunurilor provenind din contrabandă, având aceleaşi cerinţe referitoare la obiectul juridic cu cele de la infracţiunea de contrabandă" (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 17 din 18 noiembrie 2013, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 35 din 16 ianuarie 2014), reţinându-se totodată că, "în cazul infracţiunii de contrabandă, sunt asimilate autoratului unele forme ale participaţiei penale, iar pe de altă parte, infracţiunea de tăinuire este absorbită în infracţiunea de contrabandă" (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 11 din 22 aprilie 2015, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 381 din 2 iunie 2015).

Aşadar, atât timp cât conţinutul infracţiunii de contrabandă asimilată se regăseşte parţial în cel al infracţiunii de tăinuire, nu se poate face o aplicare trunchiată a considerentelor Curţii Constituţionale, întrucât fapta incriminată prin dispoziţia declarată neconstituţională prin decizia nr. 176/2022 continuă să fie incriminată parţial ca tăinuire.

Ca atare, declararea ca neconstituţional a art. 270 alin. (3) din Codul vamal în urma deciziei nr. 176/2022 a Curţii Constituţionale, nu poate echivala cu o dezincriminare totală a faptei de a deţine bunuri provenite din contrabandă, aşa cum eronat a considerat prima instanţă, ci numai atunci când fapta concretă nu întruneşte condiţiile de tipicitate ale infracțiunii de tăinuire.

Potrivit art. 421 pct. 2 lit.b) teza a II-a, instanța de control judiciar, soluționând apelul, desființează sentința primei instanțe și dispune rejudecarea de către aceeași instanță, printre altele, atunci când aceasta ”nu s-a pronunțat asupra unei fapte reținute în sarcina inculpatului prin actul de sesizare”.

Având în vedere natura infracţiunii cu care a fost învestită, o formă specială a infracţiunii de tăinuire prev. de art. 270 Cod penal, prima instanţă a omis să se pronunţe asupra acestei fapte, din examinarea atât a considerentelor, cât şi a dispozitivul hotărârii, rezultând că aceasta nu a examinat condiţiile de tipicitate obiectivă şi subiectivă ale acestei infracţiuni, deşi a evocat considerentele relevante ale deciziei Curţii Constituţionale care lămureau pe deplin problematica absorbţiei infracţiunii de tăinuire în cea de contrabandă asimilată.

Omiţând să analizeze întreaga unitate legală a infracţiunii complexe cu care a fost sesizată, prima instanţă nu a soluţionat în mod complet acţiunea penală cu care a fost învestită, lăsând nerezolvată acuzaţia adusă inculpatului sub aspectul tăinuirii bunurilor provenind din contrabandă.

Pentru aceste considerente, în baza art. 421 pct. 2 lit. b) Cod procedură penală, va admite apelul declarat de partea civilă STATUL ROMÂN PRIN A.N.A.F. – D.G.R.F.P. … - PRIN A.J.F.P. …., va desfiinţa în totalitate sentinţa penală apelată şi se va trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă, pentru ca aceasta să soluţioneze în mod complet acţiunea penală, în raport de toate faptele ce compuneau unitatea legală a infracţiunii complexe de contrabandă asimilată prev. de art. 270 alin. 3 din Codul Vamal în forma sa anterioară datei de 17 iunie 2022 (data intrării în vigoare a Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 85/2022.

Văzând şi disp. art. 275 alin. 3 și alin. 6 Cod procedură penală,