Curtea de Apel CRAIOVA · .
Decizie nr. 16 din 10.01.2023
Asupra apelurilor de faţă;
Din actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 127 din data de 25 mai 2022, pronunţată de Judecătoria Balş în dosarul nr………. în baza 13 ind. 2 din Lg. 78/2000 rap. la art. 297 alin. 1 Cp. cu aplic. art. 35 alin. 1 Cp. şi art. 5 Cp. a fost condamnat inculpatul …… la pedeapsa de 2 ani şi 8 luni închisoare.
În baza art. 45 alin. (1) raportat la art. 67 alin. (2) Cp. s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) Cp., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o durată de 5 ani.
În baza art. 45 alin. (5) Cp. raportat la art. 65 alin. (1) Cp. s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) Cp., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat.
În baza art. 91 Cp. s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere şi s-a stabilit un termen de supraveghere de 2 ani conform dispoziţiilor art. 92 Cp.
În baza art. 93 alin. 1 Cp. a fost obligat inculpatul ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere:
a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune …, la datele fixate de acesta;
b)să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa;
c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile;
d) să comunice schimbarea locului de muncă;
e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.
În baza art. 93 alin. 2 lit. b Cp. s-a impus condamnatului să execute următoarea obligaţie: să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de către Serviciul de Probaţiune …. sau organizat în colaborare cu instituţii din comunitate.
În baza art. 93 alin. 3 Cp., pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul a fost obligat să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul Primăriei Comunei … pe o perioadă de 80 de zile lucrătoare.
În baza art. 404 alin. (2) C.p.p. au fost puse în vedere inculpatului dispoziţiile art. 91 alin. (4) Cp., referitoare la situaţiile care atrag revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere, respectiv săvârşirea unei noi infracţiuni pe parcursul termenului de supraveghere, nerespectarea cu rea-credinţă a măsurilor de supraveghere sau a obligaţiilor impuse prin prezenta hotărâre.
În baza art. 94 alin. 1 Cp., pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute în art. 93 alin. 1 lit. c - e se comunică Serviciului de Probaţiune ….
Pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) Cp., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o durată de 5 ani, se va executa conform art. 68 alin. (1) lit. b) Cp., începând cu data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare prin care s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere.
Aplicarea pedepsei accesorii a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) Cp., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat, pe durata pedepsei principale, conform art. 65 alin. (3) Cp., va fi executată în cazul în care pedeapsa principală a închisorii devine executabilă.
În baza 48 alin. 1 Cp. rap. la art. 13 ind. 2 din Legea 78/2000 rap. la art. 297 alin. 1 Cp. cu aplic. art. 35 alin. 1 Cp. şi art. 5 Cp. a fost condamnat inculpatul ....... la pedeapsa de 2 ani şi 8 luni închisoare .
În baza art. 45 alin. (1) raportat la art. 67 alin. (2) Cp. s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) Cp., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o durată de 5 ani.
În baza art. 45 alin. (5) Cp. raportat la art. 65 alin. (1) Cp. s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) Cp., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat.
În baza art. 91 Cp. s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere şi stabileşte un termen de supraveghere de 2 ani conform dispoziţiilor art. 92 Cp.
În baza art. 93 alin. 1 Cp. a fost obligat inculpatul ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere:
a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune …, la datele fixate de acesta;
b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa;
c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile;
d) să comunice schimbarea locului de muncă;
e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.
În baza art. 93 alin. 2 lit. b Cp. s-a impus condamnatului să execute următoarea obligaţie: să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de către Serviciul de Probaţiune … sau organizat în colaborare cu instituţii din comunitate.
În baza art. 93 alin. 3 Cp., pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul a fost obligat să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul Primăriei … pe o perioadă de 60 de zile lucrătoare.
În baza art. 404 alin. (2) C.p.p. au fost puse în vedere inculpatului dispoziţiile art. 91 alin. (4) Cp., referitoare la situaţiile care atrag revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere, respectiv săvârşirea unei noi infracţiuni pe parcursul termenului de supraveghere, nerespectarea cu rea-credinţă a măsurilor de supraveghere sau a obligaţiilor impuse prin prezenta hotărâre.
În baza art. 94 alin. 1 Cp., pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute în art. 93 alin. 1 lit. c - e se comunică Serviciului de Probaţiune ….
Pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) Cp., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o durată de 5 ani, se va executa conform art. 68 alin. (1) lit. b) Cp., începând cu data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare prin care s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere.
Aplicarea pedepsei accesorii a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) Cp., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat, pe durata pedepsei principale, conform art. 65 alin. (3) Cp., va fi executată în cazul în care pedeapsa principală a închisorii devine executabilă.
În baza art. 397 al. 1 C.p.p. a fost admisă în parte acţiunea civilă formulată de partea civilă …. şi au fost obligaţi inculpaţii, în solidar, la plata sumei de 85.566,97 lei despăgubiri materiale către partea civilă ….
În baza art.404 alin.4 lit. c C.p.p. a fost menţinută măsura asiguratorie a sechestrului dispusă prin ordonanţa din data de 31.05.2018 privind pe inculpaţii ..... şi ....... precum şi SC ….., prin lichidator judiciar …..
În baza art. 276 alin. 1 a fost obligat inculpat la plata sumei de 2250 lei cheltuieli de judecată către partea civilă reprezentând onorariu avocat.
Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a constatat că prin rechizitoriul din data de 29 06.2018 întocmit în dosarul nr. …. al Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt au fost trimişi în judecată, în stare de libertate, inculpaţii ....., pentru săvârşirea infracţiunii de abuz in serviciu asimilată infracţiunilor de corupție prev. de art. 132 din Lg. 78/2000 rap. la art. 297 alin. 1 Cp., cu aplic. art. 35 alin. 1 Cp. şi art. 5 Cp. şi ....... pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la abuz in serviciu asimilată infractiunilor de corupție prev. de art. 48 alin. 1 Cp. rap. la art. 132 din Lg. 78/2000 rap. la art. 297 alin. 1 Cp., cu aplic. art. 35 . alin. 1 Cp. şi art. 5 Cp.
Analizând materialul probator administrat în cursul urmăririi penale şi al cercetării judecătoreşti, prima instanţă a reţinut următoarea situaţie de fapt:
1.
La data de 25.05.2010, între Consiliul Local …, în calitate de achizitor, reprezentat prin primar ..... şi SC……, în calitate de executant, reprezentată prin director general ......., a fost încheiat contractul de proiectare şi execuţie lucrări nr….., pentru obiectivul „Amenajare alei şi parcare zonă centrală”, valoarea contractului fiind de 61.851 lei fără TVA, din care 58.851 lei fără TVA - execuţie lucrări şi 3000 lei fără TVA – proiectare lucrări.(Total valoare cu TVA=73603 lei)
În cadrul proiectului tehnic şi ofertei financiare s-au prevăzut realizarea următoarelor lucrări:
- modernizarea a 690 mp alei şi parcare în zona centrala a localităţii, prin executarea de săpături, aşternerea unui strat de balast de 10 cm grosime şi realizarea unui covor asfaltic din două straturi, respectiv unul în grosime de 7 cm din BAPC25 şi altul în grosime de 4 cm din BAPC16.
La terminarea lucrărilor s-a întocmit procesul-verbal de recepţie nr. … din data de 16.11.2010.
Valoarea situaţiei de plată pentru lucrările executate a fost întocmită de executantul SC …., verificată de dirigintele de şantier, facturată cu factura nr…../12.11.2010, pentru valoarea de 58.851,16 lei, la care s-a adăugat TVA în valoare de 14.124,28 lei, rezultând o valoare totală de 72.975,44 lei.
Pentru elaborarea proiectului tehnic s-a întocmit factura nr. …./18.06.2010 de către proiectantul SC ….. la valoarea de 3.570 lei, inclusiv TVA.
La data de 24.09.2010, între Consiliul Local al Comunei ….., în calitate de achizitor şi SC ……, în calitate de executant, s-a încheiat contractul de lucrări suplimentare nr. …/24.09.2010 la contractul nr. …./25.05.2010 privind obiectivul "Amenajare alei şi parcare zonă centrală". pentru execuţia unui şanţ pereat în lungime de 78 ml.
Valoarea contractului: 29.017,18 lei, la care se adaugă 6.964,12 lei TVA, rezultând o valoare totală de 35.981,30 lei.
La baza contractului a stat Dispoziţia de şantier nr. …/08.09.2010 semnată de achizitor, proiectant şi executant.
La terminarea lucrărilor s-a întocmit procesul-verbal de recepţie nr. ../16.11.2010.
Executantul SC …a întocmit situaţia de lucrări şi factura nr…./08.03.2011 care a fost acceptata la plată pentru suma de 35.981,30 lei, cu TVA.
2. La data de 25.05.2010, între Consiliul Local al Comunei …., în calitate de achizitor şi SC …., în calitate de executant, s-a încheiat Contractul de lucrări nr….. pentru obiectivul "Amenajare drum de acces la târgul săptămânal".
Valoarea contractului este de 61.856 lei, la care se adaugă 11.753 lei TVA, adică în total 73.608 lei.
La terminarea lucrărilor s-a întocmit procesul-verbal de recepţie nr. …./16.11.2010.
Valoarea situaţiei de plată pentru lucrările executate întocmită de executantul SC….., verificată de dirigintele de şantier şi acceptată la plată de Primăria …., conform facturii nr. …./22.11.2010 este de 72.484,79 lei, inclusiv TVA.
La data de 24.09.2010, între Consiliul Local al Comunei …., în calitate de achizitor şi ......, în calitate de executant, s-a încheiat contractul de lucrări suplimentare nr. .. pentru executarea unor lucrări în cadrul obiectivului "Amenajare drum de acces la târgul săptămânal" în valoare de 35.954,70 lei, inclusiv TVA.
La terminarea lucrărilor s-a întocmit procesul-verbal de recepţie nr. …/16.11.2010.
Executantul ...... a întocmit situaţia de plată, verificată de dirigintele de şantier şi acceptată la plată de Primăria Comunei ……, în valoare de 35.954,70 lei, cu TVA, fiind emisă factura nr. …/08.03.2011.
La data de 24.11.2010, a fost emisa de către Consiliul Local al Comunei …… în cadrul obiectivului "Amenajare drum de acces la târgul săptămânal", în calitate de achizitor, Comanda nr. …, către ......, în calitate de executant, în valoare de 79.077,50 lei, inclusiv TVA.
La terminarea lucrărilor s-a întocmit procesul verbal de recepție nr. ../24.11.2010, deşi termenul de execuţie al lucrării era în data de 30.04.2011, conform comenzii cu numărul de mai sus.
Executantul ...... a întocmit situaţia de lucrări în valoare de 79.077,50 lei, inclusiv TVA, fiind emisă factura nr. ../16.05.2011.
La data de 24.11.2010, a fost emisă de către Consiliul Local al Comunei …., în cadrul obiectivului "Amenajare drum de acces la târgul săptămânal", în calitate de achizitor, Comanda nr. …, către ......, în calitate de executant, în valoare de 79.077,50 lei, inclusiv TVA.
La terminarea lucrărilor s-a întocmit procesul-verbal de recepţie nr…/24.11.2010, deşi termenul de execuţie al lucrării era în data de 28.04.2011, conform comenzii cu numărul de mai sus.
Executantul ...... a întocmit situaţia de plata, în valoare de 79.077,50 lei, inclusiv TVA, fiind emisă factura nr. …./16.05.2011.
La data de 24.11.2010, a fost emisă de către Consiliul Local al Comunei …. în cadrul obiectivului "Amenajare drum de acces la târgul săptămânal", în calitate de achizitor, Comanda nr. …, către ......, în calitate de executant, în valoare de 37.060,18 lei, inclusiv TVA, în care s-au prevăzut realizarea următoarelor lucrări:
- şanţ pereu pe o lungime de 80 ml, din care au fost realizaţi efectiv doar 23 ml;
- plăci pietonale din beton armat pentru traversarea şanţului.
La terminarea lucrărilor s-a întocmit procesul-verbal de recepţie nr. …/24.11.2010, deşi termenul de execuţie al lucrării era în data de 30.04.2011, conform comenzii cu numărul de mai sus.
Executantul ...... a întocmit situaţia de plată pentru cei 23 ml efectuaţi efectiv, în valoare de 10.654,86 lei, inclusiv TVA, fiind emisă factura nr …/16.05.2011.
3. La data de 25.05.2010, între Consiliul Local al Comunei ……., în calitate de achizitor şi ......, în calitate de executant, s-a încheiat contractul de lucrări nr. …. privind obiectivul "Preluare ape pluviale şi protecţie mal pârâu Ulmeasa.
Valoarea contractului este de 73.629 lei, din care 11.756 lei TVA.
În cadrul proiectului s-a prevăzut realizarea următoarelor lucrări:
a) Deviz nr. … în valoare de 21.275,56 lei, inclusiv TVA, prin care s-a prevăzut a fi realizat un zid de sprijin din gabioane constând în realizarea unor cadre metalice cu plasa sârmă casetate în care s-a introdus piatra de râu în cantitate de 33 mc (gabioane).
Situaţia de plată în valoare de 21.275, 56 lei, inclusiv TVA, a fost achitată cu factura nr. …/26.10.2010.
b) Deviz nr. .. în valoare de 20.443 lei, inclusiv TVA, prin care s-a prevăzut a fi realizat un şant pereu în suprafaţă de 66,8 mp realizat din beton.
Executantul ...... a întocmit situaţia de plată la valoarea de 20.443 lei, inclusiv TVA, acceptată la plată şi achitată de beneficiar, factura nr. …/24.09.2010.
c) Deviz nr…. în valoare de 30.664,49 lei, inclusiv TVA, prin care s-a prevăzut a se realiza lucrările:
- un pereu din dale prefabricate în suprafaţă de 100,2 mp, inclusiv lucrările de săpături, umpluturi, transport pământ;
- armături şi betoane armate;
- transport de materiale;
Executantul ...... a întocmit situaţia de plată în valoare de 30.664,49 lei, inclusiv TVA, acceptată la plată şi achitată de beneficiar, factura nr. …/23.07.2010.
La terminarea lucrărilor s-a întocmit procesul-verbal de recepţie nr…./ 02.11.2010.
La data de 24.09.2010, între Consiliul Local al Comunei ….., în calitate de achizitor şi ......, în calitate de executant, s-a încheiat contractul de lucrări suplimentare nr. .. la contractul nr. …/25.05.2010 pentru obiectivul "Preluare ape pluviale şi protecție mal pârâu Ulmeasa", în valoare de 36.320,79 lei, inclusiv TVA.
La baza contractului a stat Dispoziţia de şantier nr. …/03.11.2010 semnată de achizitor (beneficiar), proiectant şi executant, prin care s-a aprobat realizarea unui zid de sprijin din gabioane în cantitate de 15,8 mc.
La recepţia lucrărilor s-a întocmit procesul verbal nr. …/12.11.2010.
Executantul ...... a întocmit situaţia de lucrări la valoarea de 36.320,79 lei, inclusiv TVA, acceptată la plata şi achitată de beneficiar, factura nr. …/30.10.2010, în valoare de 10.244,07 lei şi factura nr. ./08.03.2011, în valoare de 26.076,72 lei.
Referitor la încheierea contractelor de lucrări suplimentare nr….. din 24.09.2010, nr.4278 din 24.09.2010, nr.. din 24.09.2010 s-a constatat că acestea au fost încheiate de…., după ce anterior achiziţionase direct de la acelaşi operator economic servicii şi lucrări pentru realizarea celor 3 obiective aferente contractelor încheiate iniţial.
Prima instanţă a constatat că valoarea contractelor de achiziţie încheiate iniţial însumată cu valoarea contractelor de lucrări suplimentare depăşesc plafonul prevăzut de OUG 34/2006, respectiv 15.000 euro, pentru un singur obiectiv, în cazul atribuirii directe a contractelor.
Au fost astfel încălcate dispoziţiile art.23 si art.25 din OUG 34/2006, prin intermediul cărora se stabileşte obligaţia autorităţii contractante de a estima valoarea contractului de achiziţie publică pe baza calculării şi însumării tuturor sumelor plătibile pentru îndeplinirea acestuia, precum şi interzicerea dreptului autorităţii contractante de a diviza contractual de achiziţie publică în mai multe contracte distincte de valoare mai mică, cu scopul de a evita aplicarea prevederilor ordonanţei de urgenţă.
Camera de Conturi .., prin Procesul-verbal de constatare “…, 06 august 2012” a sesizat faptul că la obiectivele de investiţii “Proiectare şi execuţie - Amenajare drum de acces la târgul săptămânal” şi “Proiectare şi execuţie - Amenajare alei şi parcare zonă centrală” au fost înregistrate cheltuieli şi efectuate plăţi nelegale, ca urmare a înscrierii în situaţiile de plată a unor date nereale privind cantităţile de lucrări executate, precum şi a unor categorii de lucrări neexecutate, producând astfel un prejudiciu bugetului local al….
Prima instanţă a reţinut că autoritatea contractantă Comuna …. a încălcat prevederile art.23 din OUG 34/2006, ca urmare a faptului că toate cele 3 contracte de lucrări suplimentare …, ……. si …… din 24.09.2010, încheiate cu operatorul ......, fuseseră realizate după ce anterior achiziţionase direct de la aceeaşi societate servicii şi lucrări pentru realizarea aceloraşi obiective în condiţiile în care nu avea dreptul de a diviza contractul de achiziţie publică în mai multe contracte distincte de valoare mai mică, scopul fiind acela de a se evita aplicarea prevederilor OUG 34/2006.
Prin raportul de expertiza tehnică întocmit în cursul urmăririi penale de expert ……, precum şi prin răspunsul formulat de acesta la obiecţiunile inculpatului ......., s-a stabilit că prejudiciul produs în sarcina bugetul local al…. este în cuantum de 152.081 lei, reprezentând lucrări încasate necuvenit de executantul .......
În cursul judecăţii s-a efectuat, la cererea inculpatului ......., un raport de expertiză tehnică construcţii care a stabilit că valoarea totală a lucrărilor decontate nejustificat este de 85566,97 lei (fl.163-178).
Deşi inculpaţii nu au recunoscut faptele reţinute în sarcina lor şi au susţinut că între ei nu a existat nicio înţelegere, ci o relaţie tensionată, probele administrate dovedesc contrariul.
În declaraţia data de martora .. în faţa instanţei (fl.58 vol.I), aceasta a relatat aspecte din care rezultă înţelegerea dintre cei doi inculpaţi.
Astfel martora a arătat că după ce se făcuse recepţia lucrărilor prevăzute în cele 6 contracte, a fost chemată în birou la domnul primar, unde se afla şi reprezentantul SC … şi …. şi a observat că aveau nişte formulare pentru note de comandă, dar nu a înţeles ce era cu ele deoarece lucrările fuseseră finalizate şi se făcuseră procesele verbale de recepţie la terminarea lucrărilor .
A mai arătat martora că erau necompletate şi i-au spus să le completeze ea şi să le semneze, spunându-i că privesc lucrări suplimentare la cele care fuseseră efectuate.
Martora a declarat că ea nu a fost de acord nici să le completeze, nici să le semneze şi în acel moment a ieşit din birou, dar nu ştie cine le-a completat, pentru că le-a văzut anul următor când a apărut şi titlul executoriu şi s-a aprobat şi bugetul pentru plata lor.
A arătat că s-au primit prin poştă 3 facturi şi situaţii de lucrări, valoarea totală a acestora fiind de aproximativ 160000 lei, dar le-a returnat cu adresă în care a menţionat că pentru aceste situaţii de lucrări nu există contracte.
Mai arată că se menţiona că s-a făcut recepţia lucrărilor odată cu celelalte recepţii pentru lucrările anterioare, dar era o inadvertenţă pentru că erau menţionate note de comandă cu o data ulterioară încheierii proceselor verbale de recepţie anterioare.
Martora a mai declarant că din hârtiile pe care le-a observat în acele situaţii de lucrări şi facturi erau menţionate anumite operaţii care fuseseră prinse în proiectul initial şi acestea fuseseră efectuate şi recepţionate.
De asemenea, martora a mai arătat că după discuția cu notele de comandă sigur nu s-a făcut nicio lucrare suplimentară, ea cunoscând acest aspect pentru că merge zilnic acasă pe acel drum.
A mai menţionat martora că a văzut ulterior pe acele note de comandă semnătura domnului primar, nu îşi mai aduce aminte dacă şi a constructorului.
Martora ….. (fl.108 vol.I), cea care a realizat proiectul pentru lucrările realizate de firma ......, a declarant că ar fi trebuit să fie prezentă la recepţia lucrărilor, în calitate de proiectant, dar nu a fost anunţată.
A mai arătat martora că ştie că s-au întocmit 3 note de comandă suplimentare de către cei doi inculpaţi, de care a luat cunoştiinţă atunci când doi angajaţi ai Primăriei …….. au făcut o sesizare cu privire la nişte nereguli care s-au ivit în execuţia lucrărilor.
Martora a menţionat că a văzut semnătura constructorului pe acele note de comandă.
Martorul …..(fl.110 vol.I), dirigintele de şantier pentru lucrările realizate, a arătat că a aflat de notele de comandă după anul 2012 cu ocazia unor cercetări penale, a mai arătat că nu s-a făcut recepţie pentru acele lucrări suplimentare, deși există un proces verbal de recepţie el nu a fost niciodată întocmit, dar s-a folosit pagina a doua cu semnăturile de la procesul verbal de recepţie întocmit în noiembrie pentru lucrările anterioare.
A menţionat martorul că a verificat toate hârtiile şi şi-a dat seama de acest aspect, iar notele de comandă nu poartă nr. de înregistrare de la Primărie.
Inculpatul ..... a precizat că nu a cunoscut prevederile OUG 34/2006, în sensul că prin încheierea celor 3 contracte suplimentare şi a celor 3 note de comandă s-a depăşit plafonul prevăzut de actul normativ.
A mai arătat că notele de comandă suplimentare i-au fost prezentate de constructor, neînregistrate şi nedatate, (dar, cu toate acestea, le-a semnat şi ştampilat), considerând că acestea nu prevăd sume suplimentare de plată, ci se referă la cantităţi de lucrări prevăzute în contractele anterior încheiate.
Susţinerea inculpatului ..... nu se confirmă având în vedere că aceste note de comandă suplimentare au fost emise chiar de către ……, semnate şi ştampilate de inculpat, iar în cuprinsul acestora se regăsesc menţionate, atât lucrări, cât şi sume suplimentare de plată.(fil.5, 15 şi 25 Vol.III d.u.p)
Ulterior, constructorul a emis facturi pentru cele trei comenzi suplimentare, fără ca acestea să fie acceptate la plata de autoritatea contractantă, întrucât nu exista prevedere bugetară în anul respectiv pentru decontarea acestora, motiv pentru care constructorul s-a adresat instanţei de judecată pentru recuperarea sumelor în cauză, conform înţelegerii cu inculpatul ......
Prima instanţă a reţinut că probele administrate au reliefat îndeplinirea defectuoasă a atribuţiilor de serviciu, cu ştiinţă, de către ....., primar al comunei ……, care, în conformitate cu prevederile Legii nr. 273/2006 privind finanţele publice locale, era şi ordonator principal de credite a bugetului local, iar, în aceasta calitate, avea obligaţia să angajeze, să lichideze şi să ordonanţeze cheltuieli pe parcursul exerciţiului bugetar, cu respectarea obligaţiilor impuse, atât de Lg. 273/2006, cât şi de Ordinul M.F.P. nr. 1792/2002-pentru aprobarea Normelor metodologice privind angajarea, lichidarea, ordonanţarea şi plata cheltuielilor instituţiilor publice.
Inculpatul ..... a săvârşit fapta cu ajutorul inculpatului ....... care, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, în anul 2010, în calitate de administrator al ...... şi executant al lucrărilor la obiectivele de investiţii „amenajare alei şi parcare zona centrală", „amenajare drum de acces la târgul săptămânal" si „preluare ape pluviale şi protecţie mal Ulmeasa", a întocmit situaţii de plată prin care a atestat, contrar adevărului, executarea în totalitate a cantităţilor de lucrări înscrise, documente pe baza cărora a emis, ulterior, facturi, a solicitat şi încasat din partea beneficiarului – comuna …, sume necuvenite în cuantum total de 85566,97 lei, reprezentând lucrări neexecutate, ajutând, astfel, la decontarea sumele aferente şi obţinerea de avantaje patrimoniale pentru .......
De asemenea inculpatul ..... a încălcat principiul nediscriminării prev. de art.2 din OUG 34/2006 prin aceea că a favorizat ...... în raport de orice altă societate comercială de profil, în detrimentul direct al …..
Situaţia de fapt a fost susţinută cu următoarele mijloace de probă: Ordonanţă instituire sechestru asigurator – fil. 1 – 3, Vol.
I; Procese verbale de aplicare a sechestrului asigurator – fil. 4 – 10, Vol.
I; Adresa nr. …/21.05.2018 emisă de Primăria …… – fil. 12 – 13, Vol.
I; Adresa nr. … emisă de Primăria Mun. … – fil. 14, Vol.
I; Adresa nr. …./29.05.2018 emisă de Primăria Mun. …… – fil. 15, Vol.
I; Înscris emis de Primăria Mun. ….. – Direcţia Generală Economică – fil. 16, Vol.
I; Adresa nr. ../23.05.2018 emisă de Primăria ….. – fil. 17 – 18, Vol.
I; Adresa nr. …./29.05.2018 emisă de Primăria Comunei …. – fil. 19, Vol.
I; Certificat emis de OCPI … -Biroul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară …. nr. ……./22.05.2018 – fil. 20 – 21, Vol.
I; Răspuns la obiecţiuni, centralizatoare şi situaţii lucrări, înscris intitulat „contestaţie” – fil. 42 – 79, Vol.
I; Procese verbal de predare primire – fil. 80 – 82, Vol.
I; Raport de expertiză tehnică, centralizator, situaţii lucrări, antemăsurătoare lucrări neexecutate, proces verbal încheiat la data de 16.05.2017 – fil. 86 – 109, Vol.
I; Adresa nr. …/03.05.2017 emisă de Primăria Comunei ….. – fil. 110, Vol.
I; Procese verbale încheiat cu ocazia încunoştinţării cu privire la efectuarea unei expertize tehnice de specialitate – fil. 111 – 120, Vol.
I; Adresa nr. …./27.04.2017 emisă de Primăria ….. – fil. 121, Vol.
I; Adresa nr. …. din data de 28.03.2017 emisă de IPJ … – SICE – fil. 122, Vol.
I; Proces verbal din data de 22.03.2017 – fil. 129 – 130, Vol.
I; Adresa din data de 24.03.2017 şi planşe foto – fil. 131 – 138, Vol.
I; Proces verbal de aplicare a sechestrului – fil. 141 – 142, Vol.
I; Proces verbal de aducere la cunoştinţă drepturi şi obligaţii martor şi declaraţie martor …. – fil. 143 – 145, Vol.
I; Cereri depuse la dosar de către inculpatul ....... – fil. 146 – 148, Vol.
I; Întrebări propuse de către inculpatul ....... pentru inculpatul ..... - fil. 149, Vol.
I; Continuare declaraţie suspect ….. – fil. 150, Vol.
I; Proces verbal de confruntare – fil. 151 – 152, Vol.
I; Adresa nr. ./15.06.2018 emisă de Primăria Comunei ……. împreună cu Hotărârea Consiliului Local al comunei ……. – fil. 153 – 154, Vol.
I; Adresa nr. ./29.05.2018 emisă de Primăria Comunei .. – fil. 155 – 156, Vol.
I; Obiecţiuni la raportul de expertiză tehnică formulate de ...... şi înscrisuri anexate – fil. 159 – 180, Vol.
I; Proces verbal inculpat ..... – fil. 184, Vol.
I; Răspuns la obiecţiunile formulate de inculpatul ....... şi adresă înaintare - fil. 185 - 190, Vol.
I; Plângere penală formulată – fil. 10, Vol.
II; Comunicare încheiere penală nr. 91/14.06.2016 – fil. 15 – 19, Vol.
II; Ordonanţă infirmare – fil. 20 – 23, Vol.
II; Adresă nr. …/2012 şi referat de terminare a urmării penale – fil- 28 – 33, Vol.
II; Raport motivat – fil. 34 -35, Vol.
II; Denunţ – fil. 41 – 42, Vol.
II; Plângere formulată – fil. 54 – 56, Vol.
II; Relaţii comunicate de ONRC - 57 – 60, Vol.
II; Adresă nr. … şi răspunsul primit– fil. 61 – 63, Vol.
II; Adresă nr. … şi răspunsul primit – fil. 64 – 66, Vol.
II; Adresa nr. …/15.02.2012 - fil. 67, Vol.
II; Raport nr. ../11.04.2012 – fil. 68 – 73, Vol.
II; Adresa nr. … din data de 08.01.2013 – fil. 74, Vol.
II; Adresa nr. …/06.02.2013 – fil. 75, Vol.
II; Adresa nr. …/24.07.2013 – fil. 76, Vol.
II; Raport de control – fil. 77 – 84, Vol.
II; Declaraţii luate în cauză, procese verbale, fişe cazier, şi adrese emise în vederea soluţionării cauzei – fil. 85 – 157, Vol.
II; Raport expertiză topo – construţii, rezoluţii motivate, adrese emise şi procese verbale – fil. 158 – 237, Vol.
II; Înscris privind efectuarea unei noi expertize – fil- 238 – 239, Vol.
II; Adresa nr. …/104/2011 – fil. 1, Vol.
III; Cerere de chemare în judecată formulată de ...... şi înscrisurile anexate – fil. 2 – 32, Vol.
III; Încheiere de amânare a cauzei – fil. 33, Vol.
III; Întâmpinare formulată de către Consiliul Local …. – fil. 34 – 35, Vol.
III; Adresa nr. …/26.05.2011 emisă de Primăria Comunei …. – fil. 36, Vol.
III; Comunicare emisă către ...... – fil. 37, Vol.
III; Concluzii scrise – fil. 38 – 40, Vol.
III; Contract de proiectare şi executare lucrări – fil. 41 – 43, Vol.
III; Încheierea amânare pronunţare şi sentinţa civilă nr. 1174/06.07.2011 – fil. 44 – 50, Vol.
III; Adresa nr. …/11.03.2016 emisă de Curtea de Conturi a României – Camera de Conturi…. şi înscrisurile anexate – fil. 51 – 138, Vol.
III; Contract de proiectare şi executare lucrări nr. 2411/25.05.2010 – fil. 1 – 9, Vol.
IV; Factura nr. …. emisă de ...... – fil. 10, Vol.
IV; Proiect Amenajare alei şi parcare zone centrale – fil. 11 – 27, Vol.
IV; Proces verbal de recepţie la terminarea lucrărilor nr. …/16.11.2010 – fil. 28 – 29, Vol.
IV; Factura nr. … emisă de ...... şi situaţii de plată – fil. 29 - 36, Vol.
IV; Dispoziţie de şantier nr. …/08.09.2010 – fil. 37 – 38, Vol.
IV; Contract de lucrări suplimentare la contractul nr. …/25.05.2010 – fil. 39 – 41, Vol.
IV; Proces verbal de recepţie la terminarea lucrărilor nr. …/16.11.2010 – fil. 42 – 43, Vol.
IV; Factura nr. … emisă de ...... şi situaţii de plată – fil. 44 – 48, Vol.
IV; Antemăsurătoare suplimentară la contractul nr. …./25.05.2010 – fil. 49 – 51, Vol.
IV; Proces verbal de predare – primire amplasament – fil. 52, Vol.
IV; Procese verbale de recepţie calitativă – fil. 53 – 56, Vol.
IV; Contract de proiectare şi execuţie lucrări nr. …/25.05.2010 – fil. 57 – 65, Vol.
IV; Factura nr. … emisă de ......, devize ofertă şi situaţie de plată – fil. 66 – 75, Vol.
IV; Proces verbal de recepţie la terminarea lucrărilor nr. …/16.11.2010 – fil. 76 – 77, Vol.
IV; Factura nr. .. emisă de ...... – fil. 78, Vol.
IV; Dispoziţie de şantier nr. …/08.09.2010 – fil. 79, Vol.
IV; Contract de lucrări suplimentare la contractul …./25.05.2010 – fil. 80 – 82, Vol.
IV; Antemăsurătoare suplimentară la contractul nr. …./25.05.2010 – fil. 83 – 86, Vol.
IV; Situaţie de plată – fil. 87 – 88, Vol.
IV; Proces verbal de recepţie la terminarea lucrărilor nr. …/16.11.2010 – fil. 89 – 90, Vol.
IV; Factura nr. ….. emisă de ...... – fil. 91, Vol.
IV; Notă de comandă – fil. 92, Vol.
IV; Factura nr. ….. emisă de ...... – fil. 93, Vol.
IV; Devize ofertă – fil. 94 – 97, Vol.
IV; Proces verbal de recepţie la terminarea lucrărilor nr. … – fil. 98 – 99, Vol.
IV; Notă de comandă şi deviz – fil. 100 – 103, Vol.
IV; Factura nr. …. – fil. 104, Vol.
IV; Proces verbal de recepţie la terminarea lucrărilor nr. …/24.11.2010 – fil. 105 – 106, Vol.
IV; Notă de comandă şi deviz ofertă – fil. 107 – 110, Vol.
IV; Factura nr. … emisă de ...... – fil. 111, Vol.
IV; Proces verbal de recepţie la terminarea lucrărilor nr. …/24.11.2010 – fil. 112 – 113, Vol.
IV; Proces verbal de predare primire amplasament – fil. 114, Vol.
IV; Procese verbale de recepţie calitativă – fil. 115 – 117, Vol.
IV; Contract de proiectare şi execuţie lucrări nr. …/25.05.2010 fil. 118 – 126, Vol.
IV; Factura nr. ….. emisă de ...... – fil. 127, Vol.
IV; Situaţie de plată – fil. 128 -131, Vol.
IV; Factura nr. … emisă de ...... – fil. 132, Vol.
IV; Situaţie de plată – fil. 133 – 134, Vol.
IV; Proces verbal de recepţie la terminarea lucrărilor nr. ../02.11.2010 – fil. 135 – 136, Vol.
IV; Factura nr. …… emisă de ...... – fil. 137, Vol.
IV; Dispoziţia de şantier nr. …/08.09.2010 – fil. 138 – 139, Vol.
IV; Contract de lucrări suplimentare la contractul nr. …/25.05.2010 din data de 29.09.2010 – fil. 140 – 142, Vol.
IV; Antemăsurătoare suplimentară la contractul nr. …/25.05.2010, devize ofertă – fil. 143 – 150, Vol.
IV; Factura nr. … emisă de ...... – fil. 151, Vol.
IV; Situaţie de plată – fil. 152 – 153, Vol.
IV; Proces verbal de recepţie parţială a lcurărilor – fil. 154 – 155, Vol.
IV; Factura nr. ….. emisă de ...... – fil. 156, Vol.
IV; Dispoziţie de şantier nr. …/03.11.2010 şi devize – fil. 157 - 159, Vol.
IV; Factura nr. …… – fil. 160, Vol.
IV; Proces verbal de predare primire amplasament – fil. 161, Vol.
IV; Procese verbale de recepţie calitativă – fil. 162 – 163, Vol.
IV; Notă contabilă – fil. 164, Vol.
IV; Contracte de servicii – 165 – 179, Vol.
IV; Împuternicire – fil. 180, Vol.
IV; Adresa nr. …/22.08.2012 emisă de Primăria Comunei…… – fil. 181 – 182, Vol.
IV; adresa nr. …../07.02.2011 emisă de Consiliul Judeţean .. – fil. 183, Vol.
IV; Adresa nr……/26.05.2011 emisă de Primăria Comunei ….. – fil. 45, Vol.
IV; Situaţia lucrărilor executate – fil. 185 – 186, Vol.
IV; Adresă emisă către Tribunalul Olt – fil. 1, Vol.
V; Procese verbale de recepţie la terminarea lucrărilor – fil. 2 – 11, Vol.
V; Fişă portal Tribunalul Olt – fil. 12 – 13, Vol.
V; Contract de servici – fil. 14 – 18, Vol.
V; Note de comandă, devize oferte, facturi, procese verbale de recepţie la terminarea lucrărilor, înscris denumit „antemăsurătoare” – fil. 19 – 57, Vol.
V; Adrese emise către Tribunalul Olt – fil. 58 – 59, Vol.
V; Sentinţa civilă nr. 1174/2011 – fil. 60 – 61, Vol.
V; Încheierea din data de 15.11.2011 – fil. 62, Vol.
V; Proces verbal de cheltuieli – fil. 63, Vol.
V; Somaţie – fil. 64, Vol.
V; Adresa nr. … emisă de Primăria ….. – fil. 65, Vol.
V; Încheierea din data de 22.06.2011 – fil. 66, Vol.
V; Întâmpinare – fil. 67 – 68, Vol.
V; Comunicare către ...... – fil. 69, Vol.
V; Concluzii scrise – fil. 70 – 71, Vol.
V; Încheiere amânare pronunţare şi sentinţa civilă – fil. 72 – 74, Vol.
V; Adresa nr. 78/16.05.2011 emisă de ...... – fil. 75, Vol.
V; Adresa nr. …/07.02.2011 emisă de Consiliul Judeţean … – fil. 76, Vol.
V; Sentinţa civilă nr. 1279/2011 – fil. 77 – 78, Vol.
V; Cerere de chemare în judecată şi înscrisuri – fil. 79 -102, Vol.
V; Dispoziţii de şantier – fil. 103 – 106, Vol.
V; Decizia nr. …/2012 a Curţii de Conturi – fil. 107 – 111, Vol.
V; Plângeri formulate – fil. 112 – 119, Vol.
V; Nota de relaţii – fil. 120 – 122, Vol.
V; Răspunsuri la nota de relaţii – fil. 123, Vol.
V; Adresa din 31.07.2012 a Curţii de Conturi – fil. 124, Vol.
V; Situaţie de plată, notă de constatare, note de relaţii, răspunsuri la notele de relaţii, proces verbal de constatare, respectiv alte înscrisuri – fil. 125 – 160, Vol.
V; Dispoziţia de şantier nr. 2 din 03.11.2010 – fil. 161, Vol.
V; Deviz ofertă, facturi, situaţii de plată, devize ofertă, procese verbale de recepţie la terminarea lucrărilor – fil. 162 – 221, Vol.
V; Adresă emisă în vederea trecerii dosarului la un alt procuror – fil. 1, Vol.
VI; Adresă emisă către Tribunalul Olt – fil. 4, Vol.
VI; Adresă emisă către Inspectoratul Judeţean în Construţii … şi răspunsul primit – fil. 5 -9, Vol.
VI; Adresă emisă de Primăria Comunei …. către ...... – fil. 11, Vol.
VI; Hotărâri ale Consiliul Local al Comunei … şi anexe – fil. 12 – 30, Vol.
VI; Planul de achiziţii publice pentru anul 2010, 2011 – fil. 31 – 35, Vol.
VI; Hotărâri ale Consiliului Local al Comunei …., anexe şi proces verbal – fil. 36 – 47, Vol.
VI; Proces verbal de ridicare înscrisuri de la Primăria Comunei … şi adresa de înaintare – fil. 48 – 52, Vol.
VI; Adresa nr…../05.06.2018 de constituire parte civilă – fil. 81, Vol.
VI; Proces verbal şi declaraţie persoană vătămată – fil. 81 – 84, Vol.
VI; Proces verbal şi declaraţie martor ….. – fil. 84 – 87, Vol.
VI; Procese verbale suspect şi declaraţii suspecţi – fil. 87 – 119, Vol.
VI; Procese verbale inc. şi declaraţii inculpaţi – fil. 120 – 128, Vol.
VI; Sentinţa nr. 442/2014 – fil. 133 – 135, Vol.
VI; Decizia nr. 710/2015 – fil. 136 – 138, Vol.
VI; Conţine bugetul local de venituri şi cheltuieli rectificat – fil. 1 – 78, Vol.
VII; Conţine bugetul local de venituri şi cheltuieli aprobat – fil. 1 – 87, Vol.
VIII.
1.
Fapta inculpatului ....., care, în calitate de primar al comunei …. şi ordonator principal de credite, prin îndeplinirea defectuoasă a atribuţiilor de serviciu, cu ştiinţă, a atribuit, în anul 2010, execuţia lucrărilor la obiectivele de investiţii „amenajare alei şi parcare zona centrală", „amenajare drum de acces la târgul săptămânal" si „preluare ape pluviale şi protecţie mal Ulmeasa", în mod preferenţial, către ......, reprezentată de către inculpatul ......., conform contractelor nr. ../25.05.2010, ……../25.05.2010şi……../25.05.2010(3 acte materiale), încheiate în mod abuziv, fără a fi adoptate hotărâri ale Consiliului Local ….. în acest sens, iar, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, în cursul aceluiaşi an, a încheiat contractele de lucrări suplimentare nr……../24.09.2010, nr………./24.09.2010, nr……./24.09.2010(3 acte materiale) şi a emis comenzile suplimentare, respectiv nr. .., ……. şi …/24.11.2010(în cadrul obiectivului „Amenajare drum de acces la târgul săptămânal") (3 acte materiale), după ce anterior achiziţionase direct de la acelaşi operator economic servicii şi lucrări pentru realizarea aceloraşi obiective în condiţiile în care nu avea dreptul de a diviza contractul de achiziţie publică în mai multe contracte distincte de valoare mai mică, scopul fiind acela de a se evita aplicarea prevederilor OUG 34/2006 (valoarea contractelor de achiziţie încheiate iniţial însumată cu valoarea contractelor de lucrări suplimentare depăşind plafonul prevăzut de OUG 34/2006, respectiv 15.000 euro, pentru un singur obiectiv, în cazul atribuirii directe a contractelor), în cursul executării contractelor menţionate, a confirmat executarea unor lucrări în valoare de 152.081 lei (conform raportului de expertiza tehnică întocmit de expert …..), înscrise în mod fictiv în situaţiile de plată prezentate de constructor, astfel -că unitatea administrativ teritorială a decontat sumele aferente contractelor menţionate, semnând documentele de plată în baza cărora s-au decontat lucrări neexecutate la obiectivele susmenţionate, obţinând, astfel, avantaje patrimoniale pentru ......, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de abuz în serviciu asimilată infracţiunilor de corupţie prev. de art. 132 din Lg. 78/2000 rap. la art. 297 alin. 1 Cp., cu aplic. art. 35 alin. 1 Cp. şi art. 5 Cp.(9 acte materiale)
Sub aspectul laturii obiective, fapta inculpatului ..... a fost săvârşită prin acţiune, respectiv îndeplinirea atribuţiilor de serviciu în mod defectuos, în sensul că nu a respectat dispoziţiile legale privind procedura achiziţiilor publice, fără a derula procedurile impuse în domeniul achiziţiilor publice, a aprobat şi semnat, în timpul derulării contractelor, în calitate de beneficiar, executarea unor lucrări înscrise în mod fictiv în situaţii de plată prezentate de constructor în vederea decontării; a aprobat şi semnat documente de plată în baza cărora s-au decontat lucrări neexecutate la obiective, în suma de 152.081 lei, în scopul de a obţine avantaje patrimoniale pentru ......, prejudiciind prin aceasta interesele publice, constituie elementul material al infracţiunii de abuz în serviciu asimilată infracţiunilor de corupţie prev. de art.132 din Lg. 78/2000 rap. la art. 297 alin. 1 Cp., cu aplic. art. 35 alin. 1 Cp. şi art. 5 Cp.
Astfel, potrivit art. 52 alin. 5 din Legea 500/2002, respectiv art. 54 alin. 5 din Legea 273/2006, instrumentele de plată, în speţă, ordinele de plată, trebuiau să fie însoţite de documente justificative, care să certifice exactitatea sumelor de plată, recepţia bunurilor şi executarea serviciilor, conform angajamentelor legale încheiate.
Conform art. 54 alin. 5 din Legea 273/2006, efectuarea plăţilor, în limita creditelor bugetare aprobate, se face numai pe bază de acte justificative, întocmite în conformitate cu dispoziţiile legale, şi numai după ce acestea au fost angajate, lichidate şi ordonanţate.
De asemenea, potrivit art. 60 alin. 3 din Legea 273/2006. creditele bugetare neutilizate până la închiderea anului sunt anulate de drept.
Prin încălcarea în modul descris a atribuţiilor de serviciu s-a produs o pagubă bugetului local al comunei …….
Raportul de cauzalitate există, astfel cum rezultă din probatoriul administrat în cauză.
Sub aspectul laturii subiective, atitudinea inculpatului faţă de faptele săvârşite şi faţă de urmările acestora îmbracă forma vinovăţiei în modalitatea intenţiei directe, conform art. 16 al. 3 lit. a Cp., întrucât inculpatul a prevăzut rezultatul faptelor, urmărind producerea lor prin săvârşirea faptei.
În cauză, s-a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 35 alin. 1 Cp., întrucât pluralitatea de acte de încălcare a atribuţiilor de serviciu săvârşite la intervale scurte de timp s-au realizat în baza rezoluţiei infracţionale unice. (9 acte materiale)
2.
Fapta inculpatului ....... care, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, în anul 2010, în calitate de administrator al ...... şi executant al lucrărilor la obiectivele de investiţii „amenajare alei şi parcare zona centrală", „amenajare drum de acces la târgul săptămânal" si „preluare ape pluviale şi protecţie mal Ulmeasa", a întocmit situaţii de plată prin care a atestat, contrar adevărului, executarea în totalitate a cantităţilor de lucrări înscrise, documente pe baza cărora a emis, ulterior, facturi, a solicitat şi încasat din partea beneficiarului - comuna ….., sume necuvenite în cuantum total de 152.081 lei, reprezentând lucrări neexecutate, ajutând, astfel, la decontarea sumele aferente şi obţinerea de avantaje patrimoniale pentru ......, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de complicitate la abuz în serviciu asimilată infracţiunilor de corupţie prev. de art. 48 alin. 1 Cp. rap. la art. li2 din Lg. 78/2000 rap. la art. 297 alin. 1 Cp., cu aplic. art. 35 alin. 1 Cp. şi art. 5 Cp. (9 acte materiale)
Sub aspectul laturii obiective, fapta inculpatului ....... a fost săvârşită prin acţiune, respectiv emiterea unor situaţii de plată care nu reflectau realitatea, situaţii folosite pentru justificarea unor plăţi din bugetul alocat obiectivelor de investiţii „amenajare alei şi parcare zona centrală", „amenajare drum de acces la târgul săptămânal" si „preluare ape pluviale şi protecţie mal Ulmeasa ", în scopul de a se obţine avantaje patrimoniale pentru ......, ajutând, astfel, la nerespectarea dispoziţiile legale privind decontarea, prejudiciindu-se prin aceasta interesele publice, constituie elementul material al infracţiunii de complicitate la abuz în serviciu asimilată infracţiunilor de corupţie prev. de art. 48 alin. 1 Cp. rap. la art. 132dinLg. 78/2000 rap. la art. 297 alin. 1 Cp., cu aplic. art. 35 alin. 1 Cp. şi art. 5 Cp.
Sub aspectul laturii subiective, atitudinea inculpatului faţă de fapta săvârşită şi faţă de urmările acestora îmbracă forma vinovăţiei în modalitatea intenţiei directe, conform art. 16 al. 3 lit. a Cp., întrucât inculpatul a prevăzut rezultatul faptelor, urmărind producerea lor prin săvârşirea faptelor.
În cauză, s-a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 35 alin. 1 Cp., întrucât pluralitatea de acte de emitere a situaţiilor de plată care nu reflectau realitatea şi care au ajutat la nerespectarea dispoziţiilor legale cu privire la atribuţiile de serviciu ale inculpatului ..... săvârşite la intervale scurte de timp s-au realizat în baza rezoluţiei infracţionale unice. (9 acte materiale)
Referitor la cei doi inculpaţi, s-au aplicat dispoziţiile art. 5 Noul Cod Penal privind aplicarea legii penale mai favorabile, având în vedere că de la săvârşirea infracţiunii până la judecarea definitivă a cauzei au intervenit mai multe legi penale.
În ceea ce priveşte individualizarea judiciară a pedepselor aplicate inculpaţilor, prima instanţă a reţinut că inculpaţii nu au recunoscut săvârşirea faptelor şi nu sunt cunoscuţi cu antecedente penale.
Pentru aceste motive, prima instanţă a stabilit o pedeapsă de 2 ani şi 8 luni închisoare în sarcina inculpatului ....., apreciind că scopul pedepsei şi reinserţia socială a acestuia pot fi atinse mai bine fără privare de libertate, prin suspendarea executării sub supraveghere conform art. 91 Cp.
În ceea ce-l priveşte pe inculpatul ....... prima instanţă a stabilit o pedeapsă de 2 ani şi 8 luni închisoare în sarcina acestuia iar în baza art. 91 Cp. s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere şi s-a stabilit un termen de supraveghere de 2 ani conform dispoziţiilor art. 92 Cp.
Sub aspectul laturii civile a cauzei, prima instanţă a constatat că în speţă sunt îndeplinite condiţiile angajării răspunderii civile delictuale a inculpaţilor, respectiv existenţa unui prejudiciu produs părţii civile ….., nereparat încă, produs ca urmare a faptelor ilicite ale inculpaţilor, existând legătură de cauzalitate dintre infracţiunile săvârşite şi prejudiciul produs, precum şi vinovăţia inculpaţilor ca atitudine psihică faţă de faptă şi urmările acesteia.
Potrivit art.1357 Cod civil, cel care cauzează altuia un prejudiciu printr-o faptă ilicită, săvârşită cu vinovăţie, este obligat să îl repare, autorul prejudiciului răspunzând pentru cea mai uşoară culpă.
Prima instanţă a reţinut că partea vătămată …. s-a constituit parte civilă cu suma de 85.566,97 lei reprezentând lucrări decontate şi nejustificate, sumă stabilită prin raportul de expertiză întocmit de expert ……, la care se adaugă suma de 58.043 lei cu titlu de cheltuieli utilaje şi mijloace de transport încasate în mod necuvenit, aşa cum se menţionează în raportul de expertiză întocmit de expert ……..
În baza art.397 al.1 C.p.p. a fost admisă în parte acţiunea civilă şi au fost obligaţi inculpaţii, în solidar, la plata sumei de 85.566,97 lei despăgubiri materiale către partea civilă ……..
Prima instanţă a reţinut că prin raportul de expertiză întocmit de expertul ….. s-a stabilit că valoarea totală a lucrărilor decontate nejustificat este de 85.566,97 lei, expertul analizând valoarea contractelor şi valoarea lucrărilor real executate (fl.163-178).
În ceea ce priveşte solicitarea părţii civile de a se achita şi suma de 58.043 lei cu titlu de cheltuieli utilaje şi mijloace de transport încasate în mod necuvenit, prima instanţă a constatat că nu se impune plata acestei sume suplimentare, toate cheltuielile aferente pentru utilaje şi transport fiind cuprinse în articolele de deviz din anexele la raportul de expertiză, aşa cum a menţionat expertul ……. la obiecţiunile formulate de partea civilă cu privire la acest aspect (fl.92 verso).
În baza art. 404 alin. 4 lit. c C.p.p. a fost menţinută măsura asiguratorie a sechestrului dispusă prin ordonanţa din data de 31.05.2018 privind pe inculpaţii ..... şi ....... precum şi ......, prin lichidator judiciar …..
Împotriva acestei sentinţe au formulat apel Parchetul de pe lângă Judecătoria Balş, inculpaţii ....., ....... şi partea civilă ………..
În motivarea apelului formulat, Parchetul de pe lângă Judecătoria Balş a criticat sentinţa sub aspectul nelegalităţii şi netemeiniciei, întrucât a fost dată cu încălcarea disp. art. 92 al. 1 C.p. potrivit cărora durata suspendării executării pedepsei sub supraveghere nu poate fi mai mică decât durata pedepsei aplicate.
În speță, instanța i-a condamnat pe inculpați la o pedeapsă de câte 2 ani și 8 luni închisoare fiecare și a stabilit pentru ambii inculpați un termen de supraveghere de 2 ani, deși durata acestuia nu putea fi mai mică de 2 ani și 8 luni, condiții în care soluția adoptată este nelegală.
Sentința penală este nelegală și în raport de firma S.C. …. față de care instanța nu s-a pronunțat în niciun fel, deși fost conceptată și citată în cauză, în calitate de parte responsabilă civilmente, condiții în care trebuia obligată în solidar cu inculpatul …., la acoperirea prejudiciului cauzat.
Hotărârea este netemeinică și sub aspectul aplicării art. 45 al. 1 C.p., dispoziții care prevăd regimul de aplicare a pedepselor complementare și accesorii în caz de pluralitate de infracțiuni.
În speță, inculpații au fost trimiși în judecată fiecare, pentru săvârșirea unei infracțiuni în formă continuată, fără a se reține pentru vreunul dintre ei pluralitatea intermediară, astfel că în mod greșit s- a făcut aplicarea disp. art. 45 al. 1 C.p.
În consecință, în baza art. 421 pct. 2 lit. a C.p.p. s-a solicitat admiterea apelului așa cum a fost formulat, desfiinţarea hotărârii instanței de fond și procedând la judecarea cauzei, stabilirea în mod corect a duratei termenului de supraveghere și obligațiile părții responsabile civilmente.
În motivarea apelului formulat, inculpatul ..... a solicitat în temeiul art. 421 pct. 2 lit. a) C.p.p., admiterea apelului, desfiinţarea sentinţei penale nr. 127 din 25.05.2022 pronunţată de Judecătoria Balş în dosarul nr. …., în sensul dispunerii achitării, având în vedere următoarele considerente:
Apelantul a arătat că soluţia atacată este netemeinică şi se impune achitarea sa în baza dispoziţiilor art. 16 alin. 1 lit. b teza a II-a, având în vedere faptul că în cauză nu există şi nu a fost dovedită sub nicio formă vreo vinovăţie a sa în săvârşirea faptei pentru care a fost cercetat şi condamnat.
Astfel, s-a solicitat să se constate că nu a existat nicio înţelegere frauduloasă între acesta şi reprezentanţi ai societăţii ……., neexistând nicio dovadă în acest sens sau măcar vreun indiciu.
Mai mult decât atât, între el şi reprezentantul ......, inculpatul ......., a existat chiar o stare conflictuală, de adversitate.
Iar aceste afirmaţii capătă caracter de certitudine prin prisma faptelor existente, dovedite prin înscrisuri aflate la dosarul cauzei.
Astfel, societatea a intentat un proces împotriva ….. pentru a-şi recupera prejudiciul, pentru că apelantul a fost de acord cu plata acelor sume de bani solicitate de către societate, iar ulterior aceştia au formulat chiar plângeri penale împotriva societății ……. sub acele aspecte.
Toate aceste acţiuni, aceste proceduri au fost efectuate înainte de a se începe urmărirea penală în acest dosar.
Toate aceste aspecte relevă fără echivoc faptul că între inculpat şi societatea …… nu a existat niciun fel de înţelegere frauduloasă, ci din contră. Nu s-a urmărit niciun fel de folos material şi nici nu a existat vreun astfel de folos.
De asemenea, s-a solicitat să se constate că toate contractele de executare lucrări suplimentare au fost întocmite de către Consiliul Local al com. ………. şi nu de către inculpat, singur, ca şi primar al localităţii.
Recepţia lucrărilor a fost efectuată, din partea achizitorului-beneficiar, de către o comisie din partea Primăriei …….. şi nu de către inculpat, singur.
Iar plata s-a făcut doar pentru lucrări executate efectiv, iar pentru alte lucrări s-au restituit facturile întocmite de ...... şi s-a refuzat plata acestora.
În lumina celor expuse anterior, s-a solicitat ca, în temeiul art. 421 pct. 2 lit. a) C.p.p., să se dispună admiterea apelului, desfiinţarea sentinţei penale nr. 127 din 25.05.2022 pronunţată de Judecătoria Balş în dosarul nr. ….., în sensul dispunerii achitării, iar sub aspectul laturii civile, având în vedere soluţia de achitare pe latură penală, respingerea acţiunii civile formulată de partea civilă.
În motivarea apelului formulat, inculpatul ....... a solicitat în principal, admiterea apelului, desfiinţarea sentinţei atacate şi rejudecând cauza să se dispună achitarea inculpatului în temeiul prevederilor art. 396 alin. (5) C.p.p., raportat la art. 16 alin. 1 lit. f) C.p.p. din următoarele considerente:
Având în vedere prevederile art. 154 alin.(l) lit.b) şi c) C.P., Decizia Curţii Constituţionale a României nr. 297/2018 (publicata in M.O. nr. 518 din 05.06.2018), Decizia Curţii Constituţionale a României din 26 mai 2022, precum şi dispoziţiile art. 5 C.P., s-a solicitat să se constate faptul că în speţă a intervenit prescripţia răspunderii penale conform legii penale mai favorabile şi să se dispună achitarea inculpatului Dubcoveţchi în temeiul prevederilor legale invocate mai sus.
Astfel, prin decizia Curţii Constituţionale din 26 mai 2022, întreg conţinutul art 155 alin.(l) CP. (care reglementa întreruperea cursului prescripţiei răspunderii penale) a fost declarat neconstituţional, cu motivarea că "legiuitorul a ignorat efectele obligatorii ale Deciziei nr.297 din 26 aprilie 2018, generând astfel un viciu de neconstituţionalitate mai grav, întrucât textul de lege rămas în vigoare - „cursul termenului prescripţiei răspunderii penale se întrerupe prin îndeplinirea" - este un text incomplet şi prin urmare inaplicabil."
Acest raţionament al CCR a lămurit pe deplin faptul că după 45 de zile de la data publicării în M.O. a Deciziei nr. 297/2018 a CCR (respectiv M.O. nr. 518 din 05.06.2018), şi până la adoptarea şi intrarea in vigoare a OUG nr. 71/2022 (publicată in M.O. nr. 531 din 30.05.2022) întreruperea cursului prescripţiei răspunderii penale nu a fost reglementată, creandu-se în această materie un vid de legislaţie, singurele termene care reglementează prescripţia răspunderii penale rămase în vigoare fiind cele prevăzute de art. 154 CP.
În temeiul prevederilor art. 5 alin.(1) şi (2) Cp. s-a solicitat să se facă aplicarea legii penale mai favorabile şi să se constate împlinirea termenului de prescripţie a răspunderii penale pentru toate infracţiunile pentru care inculpatul ....... a fost trimis în judecată prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Slatina 29.06.2018 emis în dos. nr. ………., cu consecinţa dispunerii achitării acestuia pentru acest motiv.
În subsidiar, a solicitat admiterea apelului, desfiinţarea sentinţei şi rejudecând fondul să se dispună achitarea inculpatului în temeiul prevederilor art. 396 alin. (5) C.p.p. raportat la art. 16 alin.(1) lit.a) C.p.p. (fapta nu există), susţinând că în mod eronat instanţa de fond a reţinut că între inculpatul ….. şi inc………… a existat o înţelegere sub forma complicităţii, exclusive din depoziţia martorei ….., care a afirmat că după ce se efectuase recepţia lucrărilor executate conform celor 6 contracte, a fost chemata in birou la d-nul Primar unde se afla si reprezentantul S.C……..
I s-a solicitat să completeze şi să semneze nişte note de comanda care erau necompletate în acel moment.
Din probatoriul administrat în cauză nu rezultă sub nici o formă că inc. ….. ar fi săvârşit aşa-zisa infracţiune de COMPLICITATE la abuz în serviciu în formă continuată prevăzută de art 48 alin.(l) rap. la art.297 alin. (1) CP. cu raportare la art 13 indice 2 din Lg. nr. 78/2000.
În speţă, nici din rechizitoriu şi nici din probatoriul administrat în cauză nu au rezultat nici măcar indicii că elementele constitutive ale acestei infracţiuni pe care inculpatul …. ar fi săvârşit-o, ar fi dovedite, nici in ceea ce priveşte latura obiectivă, nici în ceea ce priveşte latura subiectivă.
A fortiori, deși procurorul trebuia să dovedească "înlesnirea" sau "ajutorul" pe care inculpatul ….. l-ar fi acordat inculpatului, din probe rezultă clar contrariul în sensul că inc. ..... nu a vrut să plătească preţul datorat către S.C…….. şi a făcut chiar şi denunţ penal împotriva administratorului ........
Inc. …. a acţionat în justiţie primăria ….., a câştigat procesul şi a executat silit prin executor judecătoresc (căruia i-a achitat onorariul) hotărârea judecătorească, împotriva voinţei primarului ....., ceea ce exclude posibilitatea de a interpreta ca o "înlesnire" sau ca un "ajutor" vreuna din manifestările de voinţă ale inc. ……..
Astfel, este limpede că în ceea ce priveşte latura obiectivă a infracţiunii de "complicitate la abuz în serviciu", nu se regăsesc elementele de "'înlesnire" sau "ajutor" dat de inc. …., ci dimpotrivă, sunt dovedite aspectele de opoziţie, de refuz, de împotrivire, de negare si de nerecunoaştere a pretenţiilor S.C………. de către primarul corn. ….. inc. ....., care au determinat declanşarea unui proces civil pentru obţinerea în instanţă a drepturilor de către …... reprezentată de inc. …….
Nici după câştigarea procesului civil de către S.C…...(administrată de către inc. …….), primarul comunei ……. (inc. .....) nu a acceptat să execute de buna-voie decizia definitivă nr. 1174/2011 a Tribunalului Olt, care constituia titlu executoriu, aceasta fiind pusă în executare silită prin intermediul executorului judecătoresc.
Plângerea penală formulată de inc. ..... împotriva inc. ....... exclude orice suspiciune de "înlesnire "sau de "ajutor" pe care inc. ....... l-ar fi oferit acestui inculpat, dovedind relaţiile de duşmănie dintre cele 2 persoane, ceea ce determina ca latura subiectivă a infracţiunii să nu îndeplinească condiţiile si elementele constitutive.
Din motivele arătate mai sus, motivarea instanţei de fond de la fila 6, paragraful 5-6 din sentinţa atacată, precum şi cea din rechizitoriu de la fila 20 paragraful 2, in sensul că inc. …… ar fi oferit un ".. .ajutor dat în mod direct cu intenție.. .inculpatului ........" este o simplă alegaţie rămasă fără nici un suport probator.
În speţă este limpede că eventualul prejudiciu ipotetic si demonstrativ dacă acesta ar fi real, a fost creat chiar de angajaţii Primăriei ….., care din gravă neglijentă nu au acţionat în judecată pe S.C…….. pe dreptul comun, şi nu au exercitat calea de atac împotriva deciziei nr. 1174/2011 a Tribunalului Olt!
În realitate însă, prejudiciul este pur imaginar, fiind rezultatul unor interpretări vădit eronate a situaţiei de fapt precum si a actelor normative incidente în speţă în perioada derulării executării lucrărilor conform contractelor încheiate, de către S.C…..
Inculpatul ..... în calitate de ordonator de credite avea obligaţia legală de a verifica şi de a refuza la plată situaţiile de lucrări care conţineau erori ori conţineau materiale şi muncă vie nepuse în operă (lucrări neexecutate), în practică fiind cunoscute frecvent refuzuri ori diminuări ale situaţiilor de lucrări emise de către constructor, mai ales atunci când beneficiarii angajează şi remunerează pentru supravegherea lucrărilor un diriginte de şantier, cum a fost cazul în speţă (d-nul ….. cu soţia).
Întocmirea eronată a unei situaţii de lucrări de către un antreprenor, nu reprezintă prin ea însăşi un act de complicitate la o eventuală infracţiune de abuz în serviciu săvârşită de către administratorul beneficiarului care îşi însuşeşte situaţia de lucrări eronat întocmită de constructor, şi achită ulterior factura aferentă acesteia.
Fiind o infracţiune care se poate săvârşi exclusiv "cu intenţie", complicitatea presupune interese comune între autor şi complice, o înţelegere anterioară ori în timpul săvârşirii infracţiunii, şi de cele mai multe ori în cazul abuzului în serviciu, şi o participare comună la împărţirea prejudiciului astfel creat.
Ori, în speţă nu regăsim nici unul din elementele constitutive ale complicităţii, aşa cum acestea au fost prevăzute de art. 48 alin. (1) Cp.
Este limpede că eventualul prejudiciu, dacă acesta ar fi real, a fost creat chiar de către angajaţii Primăriei …., care din gravă neglijenţă nu au acţionat în judecată pe S.C. ……. pe dreptul comun, şi nu au exercitat calea de atac împotriva deciziei nr. 1174/2011 pronunţată în prima instanţă de către Tribunalul Olt
În realitate însă, prejudiciul este pur imaginar, fiind rezultatul unor interpretări vădit eronate a situaţiei de fapt precum şi a actelor normative incidente în speţă în perioada derulării executării lucrărilor de către S.C. …. conform contractelor încheiate.
Instanţa de fond a respins în mod greşit obiecțiunile formulate împotriva expertizei ……, care a lăsat nelămurite multe aspecte care dacă primeau răspunsuri, acestea erau în favoarea inc. ……. şi dovedeau absenţa oricărui prejudiciu.
Astfel, expertiza … deși a stabilit clar că măsurătorile au dovedit că S.C………. executase un covor asfaltic mai mare decât cel facturat şi evidenţiat în contabilitate, respective a executat în realitate 3395.13 mp. deși a facturat numai 3358,80 mp., a refuzat să efectueze calculul sumei datorate de .. către S.C………., care a rămas prejudiciat cu această sumă, în timp ce aşa-zisul prejudiciu infracţional a fost majorat în mod vădit nelegal.
De asemenea, instanţa de fond a omologat eronat expertiza ……, care nu a luat în calcul sporul de greutate al materialului utilizat de S.C……., respective de 19 kg/mp. la mixtura asfaltică-binder, care se ia in calcul obligatoriu în plus conform normativelor, în cazul în care se toarnă asfalt direct pe fundaţiile din balast, cum a fost cazul în speţă.
Instanţa de fond nu a obligat expertul să răspundă la obiecţiunea S.C……. de a se lua în calcul gradul de uzura a asfaltului după o perioadă de utilizare mai mare de 10 ani (!!!), precum şi contravaloarea lucrărilor ascunse, ceea ce a denaturat rezultatul expertizei în defavoarea inc. ….. şi a S.C…….
Este evident că în absenţa acestor erori grave ale expertului, instanţa de fond ar fi constatat inexistenţa prejudiciului (adică a laturii obiective a infracţiunii de abuz în serviciu), la fel ca şi instanţa civilă de contencios administrativ care a admis acţiunea civilă a S.C……. şi a obligat pe pârâta … la plata contravalorii lucrărilor suplimentare.
În subsidiar, din motivele expuse mai sus, s-a solicitat admiterea apelului, desfiinţarea sentinţei şi rejudecând fondul să se dispună achitarea inculpatului în temeiul prevederilor art. 396 alin. (5) C.p.p. raportat la art. 16 alin. (l) lit. a) C.p.p. (fapta nu există).
În motivarea apelului formulat, partea civilă ….. a criticat sentinţa pronunţată de instanţa de fond atât pe latură penală cât şi pe latură civilă.
Astfel, sub aspectul laturii penale partea civilă a apreciat că soluţia instanţei de fond este nelegală, având în vedere faptul că s-a procedat la audierea inculpaţilor fiind luat acordul acestora de a presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii după încheierea dezbaterilor pe fond şi după acordarea ultimului cuvânt inculpaţilor.
Având în vedere gravitatea faptei comise, precum şi atitudinea procesuală a inculpaţilor, aceea de a nu recunoaşte săvârşirea acesteia, s-a apreciat că se impune redozarea pedepselor, atât sub aspectul cuantumului, cât şi cu privire la modalitatea de executare, în sensul majorării cuantumului, iar ca modalitate de executare urmând să fie cea prevăzută de art. 60 Cp.
Sub aspect civil, deşi instanţa de fond a motivat că toate cheltuielile aferente pentru utilaje şi transport au fost cuprinse în articolele de deviz din anexele la raportul de expertiză, s-a solicitat instanţei de apel să constate că suma de 58.043 lei a fost decontată şi încasată în mod distinct cu titlu de cheltuieli de transport şi utilaje.
În acest sens s-a solicitat să fie avute în vedere filele 96 - 106 din dosarul de urmărire penală. Anexele nr. 1 - 8 în care se menţionează sumele încasate atât pentru utilaje, cât şi pentru transport.
Cum în primul raport de expertiză se menţionează că aceste cheltuieli au fost suportate de cota de 12% reprezentând cheltuieli indirecte, este cert că nu mai trebuiau decontate din nou aceste sume de bani.
Pentru aceste considerente s-a solicitat admiterea apelului, desfiinţarea sentinţei apelate sub aspect civil şi rejudecând, să se dispună condamnarea inculpaţilor la pedeapsa închisorii într-un cuantum majorat, ca modalitate de executare cea prevăzută de art. 60 Cp. şi la plata despăgubirilor materiale în cuantumul solicitat la instanţe de fond.
S-a solicitat de asemenea ca inculpaţii să fie obligaţi la plata cheltuielilor de judecată efectuate în apel.
Verificând sentinţa penală apelată, prin prisma criticilor formulate, dar şi din oficiu cauza, sub toate aspectele de fapt şi de drept, conform disp. art. 417 alin. 2 Cod procedură penală, Curtea constată că apelurile formulate de Parchetul de pe lângă Judecătoria Balş şi de inculpaţii ..... şi ....... sunt fondate, în timp ce apelul formulat de partea civilă ……… este nefondat, pentru următoarele considerente :
Cu titlu preliminar, Curtea constată că, la termenul de judecată din data de 11.11.2022, inculpaţii prin avocaţi aleşi au solicitat instanţei să se dispună încetarea procesului penal în ceea ce-l priveşte, invocând incidenţa prescripţiei răspunderii penale.
De asemenea, la termenele de judecată din 24 octombrie 2022 şi 11 noiembrie 2022, ambii inculpaţi au arătat că nu înţeleg să solicite continuarea procesului penal, renunțând astfel la exercitarea dreptului consacrat de dispoziţiile art. 18 C.p.p., drept derivat din dreptul de apărare al inculpatului.
Pentru aceste motive, instanţa de apel va proceda la analiza incidenţei dispoziţiilor privind prescripţia în raport de situaţia de fapt şi de încadrarea juridică dată faptelor pentru care s-a dispus trimiterea în judecată, astfel cum au fost reţinute în cuprinsul actului de sesizare.
Astfel, inculpaţii ..... şi ....... au fost trimişi în judecată pentru săvârşirea infracţiunii continuate de abuz in serviciu asimilată infracţiunilor de corupție prev. de art. 132 din Lg. 78/2000 rap. la art. 297 alin. 1 Cp., cu aplic. art. 35 alin. 1 Cp. şi art. 5 Cp. (9 acte materiale) săvârşită ca autor de către inculpatul ……. şi respectiv în calitate de complice de către inculpatul ....... (art. 48 alin. 1 Cp. rap. la art. 132 din Lg. 78/2000 rap. la art. 297 alin. 1 Cp., cu aplic. art. 35 alin. 1 Cp. şi art. 5 Cp.)
În concret fapta reţinută în sarcina autorului ..... a constat în aceea că perioada mai 2010 – noiembrie 2010, în calitate de primar al comunei ……. şi ordonator principal de credite şi-a îndeplinit în mod defectuos, cu ştiinţă atribuţiile ce îi reveneau, atribuind în mod preferenţial societăţii comeciale ………. administrată de inculpatul ......., 3 contracte de lucrări încheiate în mod abuziv la 25.05.2010, fără a avea la bază hotărâri ale Consiliului local, că, la 24.09.2010 în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, a încheiat alte trei contracte de lucrări suplimentare şi 3 comenzi suplimentare la 24.11.2010, cu încălcarea disp. art. 34/2006, creând astfel un avantaj patrimonial pentru cealaltă parte contractantă şi un prejudiciu total unităţii administrativ teritoriale în valoare de 152.081 lei.
În mod corespunzător, în cazul inculpatului ......., s-a reţinut că în anul 2010, în calitate de administrator al S.C. …. şi executant al lucrărilor, a întocmit situaţii de plată prin care a atestat contrar adevărului, executarea integrală a lucrărilor înscrise, documente pe baza cărora a emis ulterior facturi prin care a încasat necuvenit de la unitatea administrativ teritorială – comuna …. suma totală de 152.081 lei, ajutând astfel autorul ..... să comită infracţiunea de abuz în serviciu asimilată celor de corupţie în modalitatea descrisă la paragraful anterior.
În consecinţă, Curtea reţine că acuzaţia adusă inculpaţilor vizează participarea la comiterea unei infracţiuni continuate de abuz în serviciu în forma asimilată infracţiunilor de corupţie, prev. de art. 13 ind. 2 din Legea 78/2000 rap. la art. 297 alin. 1 Cod penal, cu aplic art. 35 alin. 1 Cod penal, unitatea legală a infracţiunii cuprinzând 9 acte materiale, comise în perioada 25.05.2010 – 24.11.2010 ca autor de inculpatul ..... şi respectiv în calitate de complice de inculpatul ........
Potrivit art. 132 din Legea nr. 78/2000, în cazul infracţiunilor de abuz în serviciu sau de zurpare a funcţiei, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, limitele speciale ale pedepsei se majorează cu o treime.
Dat fiind că pedeapsa prevăzută pentru infracţiunea de abuz în serviciu prev. de art. 297 alin. 1 este închisoarea de la 2 la 7 ani, limitele de pedeapsă pentru infracţiunea reţinută în sarcina inculpaţilor prin aplicarea cauzei de agravare prev. de art. 132 din Legea nr. 78/2000 sunt între 2 ani şi 8 luni şi 9 ani şi 4 luni închisoare.
Potrivit art. 154 alin. 1 lit.c) Cod penal, termenul de prescpripţie a răspunderii penale este 8 ani, atunci când legea prevede pentru infracţiunea săvârşită pedeapsa închisorii mai mare de 5 ani, dar care nu depăşeşte 10 ani.
În cazul infracţiunilor continuate, aşa cum este cazul în speţă, acest termen curge de la data săvârşirii ultimei acţiuni sau inacţiuni, aşa cum prevăd disp. art. 154 alin. 2 Cod penal.
Ţinând cont că în cazul infracţiunii continuate dedusă judecăţii ultimul act material a fost comis la 24.11.2010, termenul de prescripţie a răspunderii penale s-ar fi împlinit la data de 24.11.2018.
Curtea reţine că deşi disp. art. 155 alin. 1 Cod penal prevedeau întreruperea termenului de prescripţie prin îndeplinirea oricărui act de procedură în cauză, prin decizia nr. 297/2018 publicată în Monitorul Oficial nr. 518/25.06.2018, Curtea Constituţională a admis excepţia de neconstituţionalitate şi a constatat că această soluţie legislativă este neconstituţională.
Ulterior, prin Decizia nr. 358 din 26 mai 2022 publicată în Monitorul Oficial nr. 565 din 9 iunie 2022, Curtea Constituțională a admis excepția de neconstituționalitate a aceluiaşi art. 155 alin. 1 Cod penal și a constatat că dispozițiile art. 155 alin. (1) din Codul penal sunt neconstituționale în ansamblul lor.
Aşa cum s-a reţinut în considerentele Deciziei nr. 358/26.05.2022 a Curţii Constituţionale, „pe perioada cuprinsă între data publicării respectivei decizii și până la intrarea în vigoare a unui act normativ care să clarifice norma, prin reglementarea expresă a cazurilor apte să întrerupă cursul termenului prescripției răspunderii penale, fondul activ al legislației nu conține vreun caz care să permită întreruperea cursului prescripției răspunderii penale”
Totodată, prin decizia nr.67/25.10.2022 a I.C.C.J. – completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, obligatorie de s-a stabilit că normele referitoare la întreruperea cursului prescripţiei sunt norme de drept penal material (substanţial) supuse din perspectiva aplicării lor în timp principiului activităţii legii penale prevăzut de art. 3 din Codul penal, cu excepţia dispoziţiilor mai favorabile, potrivit principiului mitior lex prevăzut de art. 15 alin. (2) din Constituţie şi art. 5 din Codul penal.
S-a reţinut în considerentele acestei decizii că, fiind o instituție de drept penal, se vor aplica în privința prescripției răspunderii penale regulile legii penale mai favorabile, atât în ceea ce privește termenele, cât și în ceea ce privește cauzele de întrerupere sau suspendare.
Pentru stabilirea, aşadar, a legii penale mai favorabile se va compara încadrarea faptei potrivit unei legi și termenul de prescripție respectiv potrivit aceleiași legi cu încadrarea faptei potrivit celeilalte legi și cu termenul de prescripție din această lege.
Va fi aplicabilă legea care va oferi rezultatul mai favorabil.
Raportând aceste consideraţii la prezenta cauză, Curtea constată că legea mai favorabilă inculpaţilor este Codul penal în vigoare în perioada cuprinsă între data de 25.06.2018 şi data de 30.05.2022, care a prevăzut un termen de prescripţie a răspunderii penale mai redus, egal cu termenul general de prescripţie, nesusceptibil a fi întrerupt şi nici majorat încă o dată (aşa cum stabilesc în caz de întrerupere disp. art. 155 alin. 2 Cod penal), astfel că în raport cu data săvârşirii ultimei acţiuni ce intră în conţinutul legal al infracţiunii continuate de abuz în serviciu asimilată celor de corupţie – 24.11.2010, termenul de prescripţie s-a împlinit la 24 noiembrie 2018.
Contrar susţinerilor părţii civile, dispoziţiile art. 155 alin. 5 Cod penal nu sunt incidente în cauză şi nu produc nici un efect asupra situaţiei juridice a inculpaţilor.
Se reţine în acest sens că, potrivit textului legal invocat de această parte, admiterea în principiu a cererii de redeschidere a procesului penal face să curgă un nou termen de prescripţie a răspunderii penale.
Cauza de faţă nu a trecut printr-o procedură de redeschidere a procesului penal, situaţie de altfel imposibil de conceput în speţă dat fiind că inculpaţii au fost prezenţi personal şi au participat la judecată, atât în primă instanţă cât şi în apel.
De asemenea, Curtea constată că prezentul proces penal nu a fost finalizat anterior printr-o hotărâre penală definitivă de condamnare, cauza aflându-se pentru prima data în cursul judecăţii în apel.
Ca atare, partea civilă este în eroare cu privire la noţiunea de redeschidere a procesului penal, procedură reglementată de art. 466 Cod procedură penală, pe care o confundă cu redeschiderea urmăririi penale (art. 332 alin. 1 lit.c Cod procedură penală, art. 335 Cod procedură penală).
Este adevărat că în cauză s-a dispus redeschiderea urmăririi penale prin ordonanţa nr. …/2016 a prim procurorului Parchetului pe pe lângă Tribunalul Olt şi confirmată prin încheierea nr. 91/14.06.2016 a judecătorului de cameră preliminară de la Judecătoria Balş, dar această redeschidere nu este susceptibilă să determine efectul prevăzut de art. 155 alin. 5 Cod penal, acesta fiind aplicabil doar în caz de redeschidere a procesului penal, textul neputând fi aplicat prin analogie situaţiilor de redeschidere a urmăririi penale.
Potrivit art. 16 alin. 1 lit. f C.p.p., acțiunea penala nu poate fi pusă în mișcare, iar când a fost pusă în mișcare nu mai poate fi exercitată, printre altele, dacă a intervenit prescripţia răspunderii penale, situaţie în care lipseşte chiar obiectul acţiunii penale, ce face imposibilă tragerea la răspundere penală a inculpatului.
În raport cu soluţia ce se impune a fi dată acţiunii penale este de prisos analiza criticilor formulate de această apelantă cu privire la presupusa nelegalitate a măsurii dispuse de prima instanţă care ar fi audiat inculpaţii după terminarea dezbaterilor, cu privire la opţiunea de a presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii.
O asemenea nelegalitate, chiar dacă ar putea fi reţinută nu ar putea influenţa decât individualizarea modalităţii de executare a pedepsei, operaţiune ce nu mai poate fi efectuată din moment ce există un caz ce împiedică exercitarea acţiunii penale.
Aceleaşi considerente se impun şi în privinţa criticilor formulate de Parchet cu privire la durata termenului pe care s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepselor aplicate inculpaţilor, analiza acestora rămânând lipsită de obiect în prezenţa cauzei ce împiedică tragerea la răspundere penală.
Trecând la examinarea legalităţii şi temeiniciei hotărârii sub aspectul soluţionării acţiunii civile, Curtea constată că prima instanţă a avut în vedere la determinarea prejudiciului cauzat prin infracţiune raportul de expertiză întocmit de expertul …… prin care s-a stabilit că valoarea totală a lucrărilor decontate nejustificat este de 85.566,97 lei, expertul analizând valoarea contractelor şi valoarea lucrărilor real executate (fl.163-178).
Contrar susţinerilor părţii civile, Curtea constată că în mod temeinic a fost respinsă solicitarea acesteia de a se include în cuantumul prejudiciului şi suma de 58.043 lei cu titlu de cheltuieli utilaje şi mijloace de transport încasate în mod necuvenit, prima instanţă constatând că nu se impune obligarea inculpaţilor la plata acestei sume suplimentare, dat fiind că toate cheltuielile aferente pentru utilaje şi transport au fost cuprinse în articolele de deviz din anexele la raportul de expertiză, aşa cum a explicat expertul ………. în răspunsul la obiecţiunile formulate de partea civilă cu privire la acest aspect (fl.92 verso).
De altfel, din examinarea raportului de audit întocmit de auditorii publici externi ai Camerei de Conturi a judeţului … (filele 116-138 vol.
III D.U.P) pct. 7.3, şi a deciziei nr. 39/212 a Curţii de Conturi a României - Camera de Conturi a Judeţului …, se constată că suma determinată cu titlu de plăţi nelegale efectuate pentru cantităţi de lucrări nereale sau lucrări neexecutate este de 87.314 lei, sumă apropiată de ce stabilită şi prin expertiza omologată de prima instanţă, nefiind reţinute nici în acest raport cheltuieli nejustificate cu utilaje şi transport, aşa cum se suţine prin motivele de apel formulate de partea civilă.
În plus, Curtea reţine că raportul de expertiză efectuat în cursul judecăţii în primă instanţă reprezintă o probă legal administrată, că la întocmirea acestuia partea civilă a avut posibilitatea să prezinte toate înscrisurile necesare pentru stabilirea corectă a cuantumului prejudiciului, iar după depunerea lucrării expertale a avut posibilitatea de a formula obiecţiuni, drept pe care l-a şi exercitat, solicitând expertului precizări referitoare la includerea cheltuielilor cu utilaje şi transport în suma totală stabilită ca prejudiciu cauzat prin infracţiune.
Răspunsul expertului tehnic care a arătat că sumele pretinse cu acest titlu au fost deja incluse în devizele menţionate în anexa nu a fost combătut de partea civilă prin nici un alt mijloc de probă, astfel că majorarea prejudiciului cu o asemenea sumă care nu se află în legătură de cazalitate cu fapta dedusă judecăţii nu poate fi dispusă.
Nu sunt fondate nici criticile de nelegalitate formulate de Parchet în referire la soluţia dată acţiunii civile, neexistând nicio omisiune a instanţei de fond de a soluţiona acţiunea civilă în raport de partea responsabilă civilmente S.C. …...
Deşi această persoană juridică a fost conceptată şi citată în această calitate în cauză, fiind reprezentată procesual prin lichidatorul judiciar, Curtea constată că partea civilă nu a exercitat acţiunea civilă în contradictoriu cu această societate.
Astfel, cererea de constituire parte civilă existentă la fila 25 vol. I dosar fond nu face nicio referire la această parte, ci doar enunţă suma peretinsă cu titlu de prejudiciu cauzat prin faptele inculpaţilor.
Cum intenţia de a solicita tragerea la răspundere civilă a părţii responsabile civilmente trebuie să rezulte explicit, prin formularea unei cereri în acest sens, aşa cum prevăd disp. art. 19 alin. 2 Cod procedură penală, instanţa de fond a dat eficienţă principiului disponibilităţii, soluţionând acţiunea civilă doar în raport de persoanele menţionate în cererea părţii civile.
De altfel, această soluţie a instanţei de fond nu a fost criticată de partea civilă deşi aceasta a beneficiat de apărare calificată, ci doar de Parchet, putându-se prezuma în aceste condiţii că partea civilă a renunţat la solidaritatea de debitori, opţiune ce trebuie respectată în virtutea aceluiaşi principiu al disponibilităţii ce guvernează soluţionarea acţiunii civile în procesul penal.
Pentru toate aceste considerente, în baza art. 421 pct. 1 lit.b) Cod procedură penală va respinge apelul declarat de partea civilă, ca nefondat.
În temeiul art.421 pct.2 lit.a) C.p.p., apelurile declarate de Parchet şi de inculpaţii ..... şi ....... vor fi admise, se va desfiinţa în parte hotărârea atacată, doar sub aspectul laturii penale şi rejudecând, în baza art. 16 alin. 1 lit. f) C.pr.pen. se va dispune încetarea procesului penal împotriva inculpaţilor ..... şi ....... ca efect al prescripţiei răspunderii penale.
Va înlătura dispoziţia prin care au fost obligaţi inculpaţii la plata către stat a cheltuielilor judiciare ocazionate de soluţionarea fondului, acestea rămânând, conform art. 275 alin. 3 Cod procedură penală, în sarcina statului.
Conform art. 423 Cod procedură penală va menţine restul dispoziţiilor care nu contravin prezentei decizii.