Decizie nr. 325 din 28.02.2023

Asupra apelurilor de faţă,

Din actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 81 din data de 10 mai 2022 pronunţată de Tribunalul Olt în dosarul nr. ……, s-a constatat că prin încheierea pronunțată la data de 11.01.2022 s-a dispus schimbarea încadrării juridice privind infracțiunea de omor prev. şi ped. de art. 188 alin. (1) C.p. în infracțiunea de ucidere din culpă prev. şi ped. de art.192 alin 1 şi 2 C.p.

În baza art. 192 alin. 1 şi 2 C.p. a fost condamnată inculpata ……, la pedeapsa principală de 5 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de ucidere din culpă, prev. de art. 192 alin. 1 şi 2 C.p.

În baza art. 67 alin. 2 C.p. rap. la art. 66 alin. 1 C.p. s-a aplicat inculpatei pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a), b), h) C. p. respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, de a deţine, purta şi folosi orice categorie de arme, pe o durată de 3 ani, a cărei executare începe după executarea pedepsei principale, după graţierea totală ori a restului de pedeapsă, după împlinirea termenului de prescripţie a executării pedepsei sau după expirarea termenului de supraveghere.

În baza art. 65 alin. 1 C.p. s-a aplicat inculpatei pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a), b), h) C.p., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, de a deţine, purta şi folosi orice categorie de arme, a cărei executare va începe din momentul rămânerii definitive a hotărârii de condamnare şi până când pedeapsa principală privativă de libertate va fi executată sau considerată ca executată.

În baza art. 343 alin.1 C.p., a fost condamnată aceeași inculpată la pedeapsa principală de 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de uz de armă fără drept.

În baza art. 65 alin. 1 C.p. s-a aplicat inculpatei pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a), b), h) C.p., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, de a deţine, purta şi folosi orice categorie de arme, a cărei executare va începe din momentul rămânerii definitive a hotărârii de condamnare şi până când pedeapsa principală

În baza art. 67 alin. 1 C.p. rap. la art. 66 alin. 1 C.p. s-a aplicat inculpatei pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a), b), h) C. p. respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, de a deţine, purta şi folosi orice categorie de arme, pe o durată de 3 ani, a cărei executare începe după executarea pedepsei principale, după graţierea totală ori a restului de pedeapsă, după împlinirea termenului de prescripţie a executării pedepsei sau după expirarea termenului de supraveghere.

În baza art.38 alin.1 Cp., art.39 alin.1 lit. b Cp., art. 45 alin. 3 lit. a Cp., s-a aplicat inculpatei pedeapsa principală cea mai grea de 5 ani închisoare la care s-a adăugat 1/3 din cealaltă pedeapsă (respectiv 1/3 din 3 ani =1 an), urmând ca inculpata să execute pedeapsa principală de 6 ani închisoare, în regim de detenție, pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a), b), h) Cp. respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, de a deţine, purta şi folosi orice categorie de arme, pe o durată de 3 ani, a cărei executare începe după executarea pedepsei principale, după graţierea totală ori a restului de pedeapsă, după împlinirea termenului de prescripţie a executării pedepsei sau după expirarea termenului de supraveghere.

În baza art. 45 alin. 5 C.p. rap. la art. 45 alin. 3 lit. a C.p., s-a aplicat inculpatei pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a), b), h) C.p., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, de a deţine, purta şi folosi orice categorie de arme, care se va executa din momentul rămânerii definitive a hotărârii de condamnare şi până când pedeapsa principală rezultantă privativă de libertate va fi executată sau considerată ca executată.

În temeiul art. 72 C.p. s-a dedus din pedeapsa aplicata, perioada în care inculpata ...., a fost reținută de 24 ore, respectiv 10.04.2019 până la data de 11.04.2019.

În baza art. 19 alin. 1 C.p.p. şi art. 397 C.p.p. rap. la art.1357 Cod civil art. 1390 alin.3 Cod civil a fost admisă în parte acţiunea civilă exercitată în procesul penal de persoana vătămată ……… - în calitate de reprezentant legal al minorilor .... (născut la data de ……) şi .... (născută la data de ….) şi a fost obligată inculpata la plata sumei de 1500 lei/lunar pentru ambii copii reprezentând cuantumul prestaţiei periodice (contribuţia la cheltuielile de creştere, educare, învăţătură şi pregătire profesională - fil.93-95 dosar instanţă), începând cu data decesului tatălui acestora, 29.04.2018 până la terminarea studiilor şi a sumei de câte 130.000 euro, respectiv echivalentul în lei la data plăţii, daune morale pentru fiecare dintre cei doi copii al victimei.

În baza art. 19 alin 1 C.p.p. şi art. 397 C.p.p. rap. la art.1357 Cod civil, art. 1390 alin. 3 Cod civil a fost admisă acţiunea civilă formulată de partea civilă Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă ……. şi a fost obligată inculpata .... la plata către această parte civilă a sumei de 129,290.14 lei reprezentând cheltuieli de spitalizare a victimei ...., în perioada 31.01.2018 - 02.05.2018, la Secţia …, sumă ce se va actualiza la data plății efective.

S-a constatat că persoanele vătămate .... şi .... au precizat că nu se constituie părți civile în cauză (dosar …-fila 39).

Pentru a pronunţa această sentinţă, tribunalul a constatat că prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt nr…./20.05.2019 s-a dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpatei .... pentru săvârșirea infracţiunilor de omor şi uzul de armă fără drept, prev. de art. 188 alin. 1 C.p. şi art. 343 alin.1 C.p., cu aplic. art. 38 alin.1 C.p.

În fapt, s-a reținut în actul de sesizare, în esenţă, că la data de 31.01.2018, în jurul orei 00:40, inculpata fiind sub influenţa băuturilor alcoolice, a manevrat pistolul marca …., aparţinând victimei ...., fără ca inculpata sa aibă acest drept legal întrucât nu deţinea permis de armă letală şi, deşi în momentele imediat premergătoare, „fuseseră ejectate trei tuburi cartuş din încărcător, aceasta a luat arma de asalt, a acţionat trăgaciul pistolului care era îndreptat înspre traiectoria victimei, la aproximativ o jumătate de metru de aceasta, victima fiind cu spatele, în poziţie flexată, cu consecinţa expulzării pe ţeavă, a unui cartuş, care mai întâi a penetrat palma sa de la mâna stângă, după care glonţul a penetrat calota craniană a victimei, orificiul de intrare al glonţului, fiind parietal posterior superior paramedian stânga şi orificiul de ieşire, fiind frontal stânga, traiectoria glonţului, fiind dinspre posterior, spre anterior, după care, a lovit un perete din cameră şi a ricoşat pe canapeaua din încăpere”, inculpatei fiindu-i provocate leziuni traumatice (de autoaccidentare) care au necesitat pentru vindecare, un număr de 40-45 zile de îngrijiri medicale, iar victimei i-au fost provocate leziuni traumatice, respectiv, hemoragie şi dilacerare meningo-cerebrală, care au condus la deces, la data de 29.04.2018.

Analizând actele şi lucrările dosarului de urmărire penală, precum şi probele administrate pe parcursul cercetării judecătorești şi apreciindu-le în ansamblu conform art. 103 alin. 1 C.p.p., tribunalul a reţinut următoarea situație de fapt:

La data de 31.01.2018, în jurul orei 00:40, în timp ce se afla în locuința victimei ……., situată pe str. …… din mun. …….., jud………., inculpata ...., fiind sub influenta băuturilor alcoolice, a manevrat, fără a avea acest drept legal, întrucât nu este deținătoare de permis de armă letală, pistolul marca ….., model…. (armă letală, de asalt), ce aparţinea în mod legal victimei, ofiţer de poliţie în cadrul SCCO …, respectiv a acţionat trăgaciul pistolului, care era poziţionat pe traiectoria victimei, la aproximativ o jumătate de metru de aceasta, victima fiind cu spatele, în poziţie flexată, deşi în momentele imediat premergătoare, fuseseră expulzate din încărcător, trei cartuşe - cu consecinţa expulzării pe ţeavă, a unui cartuş, care mai întâi a penetrat palma sa de la mâna stângă, după care glonţul, a penetrat calota craniană a victimei, a lovit un perete din cameră şi a ricoşat pe canapeaua din încăpere, inculpatei, fiindu-i provocate leziuni traumatice (de autoaccidentare), care au necesitat pentru vindecare, un număr de 40-45 zile de îngrijiri medicale, iar victimei ...., i-au fost provocate leziuni traumatice, respectiv, hemoragie şi dilacerare meningo-cerebrală, care au condus la decesul său, la data de 29.04.2018.

Coroborând ansamblul probator administrat atât în cursul urmăririi penale, cât şi al cercetării judecătoreşti, menţionate şi analizate, în esenţă, în paragrafele anterioare [vol.

I u.p. declaraţii suspect/inculpat .... (fil.87,89,91,95,97,99), declaraţie p.văt.....(fil.125),declaraţie p.văt. .... (fil.129); proces-verbal de confruntare (fil.132); declaraţie p.văt/p.civ. ……. (fil.135); adresa nr. ../18.04.2019, de constituire p.civ. emisă de SCJU … (fil.150); declaraţii martor ….. (fil.157,159); declaraţii martor …. (fil.162,165); declaraţie martor ……(fil.168); declaraţie martor …. (fil.175);declaraţie martor……….(fil.179); declaraţie martor …. (fil.183); declaraţie martor …..(fil.188); declaraţie martor …..(fil.191); declaraţie martor …… (fil.194); declaraţie martor ……(fil.197); declaraţie martor ……… (fil.200); declaraţie martor ….. (fil.203); declaraţie martor …..(fil.209); declaraţie martor …….. (fil.212); declaraţie martor ………(fil.217); declaraţie martor ….. (fil.222); declaraţie martor ……(fil.225);declaraţie martor …… (fil.228); declaraţie martor ………. (fil.231); declaraţie martor …… (fil.234) ; declaraţie martor…….(fil.236); adresa nr. ……/92.02.2018 emisă de IPJ …-… (fil.243); adresa nr. …/06.02.2018 emisă de IPJ …-…. (fil.245); adresa nr. …/09.04.2019 emisă de IPJ …-… (fil.252); volumul II u.p: proces-verbal de cercetare la faţa locului,planşa foto (fil.4-32); proces-verbal de completare cercetare la faţa locului şi planşă foto (fil.33);proces-verbal de predare bunuri personale către p.văt. .... (fil.45); proces-verbal de completare cercetare la faţa locului şi planşă foto (fil.48); proces-verbal de efectuare reconstituire, planşă foto şi CD înregistrare video (fil.64-75); proces-verbal de ridicare bunuri personale, de la faţa locului (fil.76); procese verbale de consemnare a toaletării inculpatului şi a victimei (fil.77,78); raport de primă expertiză medico-legală cu examinarea persoanei-nr…. din 31.01.2018 emis de SJML …, la data de 19.03.2018 (fil.81); buletin de analiză toxicologică nr…./05.02.2018/19.02.2018 emis de INML … (fil.103); raport de primă expertiză medico-legală-cu examinarea persoanei-nr. …/31.01.2018, emis de SJML…, la data de 04.04.2018(fil.115); proces-verbal de constatare examinare fizică p.văt. ….. şi planşă foto(fil.127); - raport de expertiză medico-legală-cu examinarea persoanei nr. …/03.04.2018, emis de IML……… (fil.137); buletin de analiză toxicologică-expertiză pe persoane nr. …/07.03.2018 emis de INML ….., inregistrat sub nr. …/12.03.2018 (fil.177); buletin de analiză serologică nr. …./01.03.2018 emis de INML …. inregistrat sub nr. …../2018 (fil.194); proces-verbal de completare a cercetării la faţa locului (fil.207); buletin de analiză serologică nr. …./22.03.2018, emis de INML ……, inregistrat sub nr. …./2018 (fil.210); planşă foto cu „print-screen-uri” efectuate de pe site-ul public ……., de pe reţeaua de socializare ….. (fil.214); proces-verbal de redare convorbiri la SNUAU 112 din data de 31.01.2018 şi CD înregistrări audio (fil.230); CD cu toate fotografiile şi înregistrările video efectuate în cauză (fil.249); raport de expertiză medico-legală-necropsie nr. …../2018 emis de IML …, inregistrat sub nr. …/30.08.2018 şi planşă foto (fil.250,258); concluzii preliminare nr. …/03.05.2018, emise de IML … (fil.266); raport de expertiză genetică judiciară nr. …/31.10.2018, emis de Institutul Naţional de Criminalistică (fil.284); raport de expertiză criminalistică (balistică) nr…/29.03.2019, întocmit de Institutul Naţional de Expertize Criminalistice….. (fil.302); buletin de analiză serologică nr. …. din 17.12.2018, emis de INML …, inregistat sub nr……. din 12.12.2018(fil.331); proces-verbal de efectuare activităţi la faţa locului de către … şi planşa foto(fil.336); dosar inst:declaraţie p.civ….. -reprezentant legal (mama) minorilor .... (născut la data de ….. şi .... (născută la data de …..)-fil.60, înscrisuri (certificat de căsătorie, certificate de naştere minori, certificat de divorţ, convenţie autentificată în procedura divorţului cu copii minori - fil.93-96); adresa nr. …/03.07.2020 constituire parte civilă Spitalul Clinic Județean de Urgență …. (fil.16,17); declaraţii inculpata .... (fil.61-63,155,163), declaraţii martori: …… (fil.75-76),……….. (fil.77-78), …. (fila 79), …(fostă …) …… (fila 97),………(fila 98),……… (fila 99), ……….. (fila 100), …….. (fila 101), …… (fila109), ….. (fila 110), …. (fila 111), …… (fila 112), …… (fila 113), ………. (fila 129), ….. (fila 130), ….. (fila 131), ……… (fila 132), …… (fila 144), …… (fila145), …….. (fila 150), tribunalul a reţinut că situaţia de fapt expusă în actul de sesizare (rechizitoriu) este dovedită în cauză.

În drept, tribunalul a reţinut că faptele inculpatei ...., care, la data de 31.01.2018, în jurul orei 00:40, fiind sub influenţa băuturilor alcoolice, a manevrat pistolul marca ……, aparţinând victimei ...., fără ca inculpata sa aibă acest drept legal întrucât nu deţinea permis de armă letală şi, deşi în momentele imediat premergătoare, „fuseseră ejectate trei tuburi cartuş din încărcător, aceasta a luat arma de asalt, a acţionat trăgaciul pistolului care era îndreptat înspre traiectoria victimei, la aproximativ o jumătate de metru de aceasta, victima fiind cu spatele, în poziţie flexată, cu consecinţa expulzării pe ţeavă, a unui cartuş, care mai întâi a penetrat palma sa de la mâna stângă, după care glonţul, a penetrat calota craniană a victimei, orificiul de intrare al glonţului, fiind parietal posterior superior paramedian stânga şi orificiul de ieşire, fiind frontal stânga, traiectoria glonţului, fiind dinspre posterior, spre anterior, după care, a lovit un perete din cameră şi a ricoşat pe canapeaua din încăpere”, inculpatei fiindu-i provocate leziuni traumatice (de autoaccidentare) care au necesitat pentru vindecare, un număr de 40-45 zile de îngrijiri medicale, iar victimei i-au fost provocate leziuni traumatice, respectiv, hemoragie şi dilacerare meningo-cerebrală, care au condus la deces, la data de 29.04.2018 - întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de ucidere din culpă prev. de art.192 alin. 1 şi 2 C.p. şi uzul de armă fără drept, prev. de art. 343 alin.1 C.p., cu aplic. art. 38 alin.1 C.p.

Prin încheierea pronunțată la data de 11.01.2022, instanţa, în baza art. 386 alin. 1 C.p.p. a dispus schimbarea încadrării juridice din infracțiunea de omor prev. şi ped. de art.188 alin.(1) C.p în infracțiunea de ucidere din culpă prev. şi ped. de art.192 alin.1 şi 2 C.p., având în vedere cererea formulată în acest sens de inculpată asistată de apărător ales, concluziile susţinute, normele legale care incriminează cele două infracţiuni, latura subiectivă.

Din probele administrate în cauză nu a rezultat dincolo de orice îndoială intenţia indirectă ca forma de vinovăţie a infracţiunii de omor prev. de art. 188 alin. 1 C.p. în sensul că inculpata, acţionând trăgaciul pistolului, a prevăzut rezultatul faptei sale şi, deşi nu l-a urmărit, a acceptat posibilitatea producerii lui, respectiv decesul victimei …...

Astfel, s-a constatat că există intenţie indirectă potrivit art. 16 alin. 3 lit. b C.p. când făptuitorul prevede rezultatul faptei sale şi, deşi nu-l urmăreşte, acceptă posibilitatea producerii lui.

Această modalitate a intenţiei apare, de regulă, în cazul acţiunilor susceptibile de o pluralitate de rezultate; făptuitorul urmăreşte unul dintre rezultate, dar întrevede şi posibilitatea altor urmări adiacente, în raport cu care acceptă riscul de a produce şi aceste rezultate pentru a putea obţine rezultatul urmărit.

În măsura în care a acceptat riscul producerii şi a altor urmări adiacente celor urmărite, făptuitorul a acţionat tot cu o voinţă liberă şi va răspunde pentru aceste consecinţe.

Consecinţele negative acceptate de autorul faptei devin şi ele voite de acesta, prin răsfrângerea asupra lor a voinţei de a accepta toate riscurile acţiunii periculoase.

Deşi constă în atitudinea psihică a persoanei şi se manifestă prin anumite procese psihice -intelective şi volitive - vinovăţia are o existenţă obiectivă şi trebuie dovedită pentru a stabili existenţa infracţiunii.

Proba vinovăţiei este necesară întrucât atitudinea psihică a persoanei se exteriorizează prin comportamentul său, prin modul şi mijloacele de săvârşire, prin conduita făptuitorului anterior, concomitent şi posterior săvârşirii faptei.

În cauză, s-a reţinut ca fiind relevant din perspectiva analizată faptul că nu s-a putut identifica un mobil, relaţia de prietenie dintre inculpată şi victimă anterioară comiterii faptei, precum şi conduita ulterioară a acesteia care a încercat să anunţe cât mai repede serviciul medical de urgenţă, inculpata s-a autoaccidentat, prin acţionarea trăgaciului, glonţul trecând iniţial prin palma acesteia.

Pe de altă parte este relevant faptul că în urma cercetării la faţa locului au fost identificate trei tuburi de cartuş netrase, care nu au fost expulzate de poliţistul criminalist, ci erau deja acolo (chiar inculpata confirmând că ar fi observat că a căzut un asemenea cartuş), iar inculpata a acţionat trăgaciul conştient, voluntar, deşi în momentele premergătoare tocmai fuseseră expulzate trei tuburi cartuş din pistol, astfel încât exista posibilitatea foarte mare să mai fie gloanţe în armă, acceptând această posibilitate, cu atât mai mult, cu cât anterior, …… îi prezentase atât arma, cât şi caracteristicile sale de funcţionare şi chiar îi atrăsese atenţia„că nu este de glumă”.

Rezultă că inculpata a prevăzut două urmări: o urmare pe care a dorit-o, respectiv acţionarea trăgaciului pistolului pentru că i s-a părut „funny”, intenţionând să facă o glumă şi o urmare prevăzută de legea penală, pe care nu a dorit-o, dar a cărei realizare a apărut ca fiind posibilă.

Acţionarea trăgaciului pistolului de către inculpată „pentru că i s-a părut funny” reprezintă impulsul care a determinat-o pe inculpată să comită acţiunea, iar urmările produse de activitatea inculpatei au fost autoaccidentarea la nivelul mâinii stângi şi decesul victimei …… ca urmare a penetrării cutiei craniene de către proiectilul tras cu arma de inculpată.

Fapta comisă de inculpată nu a avut astfel nicio urmare pe care aceasta să o dorească, autoaccidentarea la mâna stângă apărând ca fiind inevitabilă, în condiţiile în care în momentul acţionării trăgaciului inculpata avea palma stângă în dreptul ţevii pistolului.

Intenţia indirectă în cazul infracţiunii de omor presupune din partea făptuitorului o atitudine de indiferenţă faţă de producerea rezultatului pe care nu-l urmăreşte, dar acceptă că este posibil să se producă, urmare a acţiunii desfăşurate.

Or, în prezenta cauză, având în vedere probele administrate nu a rezultat dincolo de orice îndoială rezonabilă o asemenea intenţie, nu există o justificare pentru care inculpatei i-ar fi fost indiferentă producerea autoaccidentării sale la nivelul mâinii, leziuni constând în fracturi deschise, care au impus intervenţii chirurgicale şi care au necesitat pentru vindecare 40-45 zile de îngrijiri medicale.

Din declaraţiile martorilor ……..,………, ………. rezultă că inculpata şi victima au consumat în acea seară băuturi alcoolice la domiciliul martorilor, iar discuţiile purtate au fost unele normale, între inculpată şi victimă existând o relaţie de prietenie.

Martorul …… a confirmat că discutase cu o zi în urmă cu victima, care i-a spus că relaţia sa cu inculpata este una bună, aspect care induce un dubiu asupra unei intenţii, chiar şi indirecte din partea inculpatei de a ucide victima.

De altfel, chiar din rechizitoriu rezultă că nici procurorul nu a putut identifica vreun mobil al săvârşirii faptei, iar voinţa producerii rezultatului trebuie să caracterizeze nu numai intenţia directă, ci şi pe cea indirectă, iar consecinţele negative acceptate de inculpată (decesul victimei) ar deveni şi ele voite de aceasta, ca urmare a voinţei de a accepta toate riscurile acţiunii periculoase.

Pe de altă parte, inculpata nu a susţinut nici un moment că arma s-ar fi descărcat accidental, precizând încă din prima declaraţie că a apăsat trăgaciul pistolului, crezând neîntemeiat că nu este încărcat.

Pentru a reţine comiterea infracţiunii de ucidere din culpă, aşa cum s-a statuat constant în teorie şi jurisprudenţă este necesar să se constate că acuzatul a prevăzut (a avut posibilitatea să prevadă, iar susţinerea inculpatei în cauză că era sub influenţa băuturilor alcoolice pe care le-a consumat în mod voluntar, apoi a folosit o armă despre care ştia că este periculoasă, astfel cum a declarat chiar aceasta că îi spusese victima când i-a arătat cu câteva zile înainte respectivul pistol, nu poate conduce la înlăturarea culpei sale) riscul ca prin acţiunea/inacţiunea sa să se producă decesul unei persoane, iar pe de altă parte, că acuzatul și-a asumat în mod nejustificat acest risc în mod conștient, fără a accepta posibilitatea producerii acesteia.

Probabilitatea de a fi prevăzută producerea urmării imediate a faptei este proportională cu probabilitatea de a se produce consecințele faptei (cu cât acestea din urmă sunt mai mari cu atât posibilitatea de prevedere a faptei este mai mare)

Totodată, comiterea faptei din glumă ori în contextul unei farse nu exclude posibilitatea reținerii vinovăţiei, chiar dacă nu în forma intenţiei indirecte, ci a culpei cu prevedere atunci când făptuitorul a considerat (în mod eronat) că nu poate interveni decesul/vătămarea integrității corporale sau a sănătății.

Culpa cu prevedere (ușurință) este acea formă a vinovăției persoanei, care, încălcând obligația de diligență ce-i revenea, a prevăzut rezultatul socialmente periculos al faptei sale, însă nu l-a acceptat, considerând fără un temei suficient că acesta nu se poate produce în concret.

Spre deosebire de intenția indirectă, în cazul culpei cu prevedere, făptuitorul nu acceptă

urmarea eventuală, ci consideră, în baza anumitor temeiuri obiective, evaluate în mod eronat, că poate preveni sau evita urmarea care nu se va produce, astfel cum rezultă în cauză dincolo de orice îndoială rezonabilă.

Deşi există şi elemente care ar putea fi evaluate în sensul intenţiei indirecte specifice infracţiunii de omor, astfel cum s-a expus în rechizitoriu, din probele administrate nu a rezultat dincolo de orice îndoială rezonabilă intenţia indirectă ca formă de vinovăţie a infracţiunii de omor, în acţiunea inculpatei; totodată nu se poate exclude culpa acesteia, care a folosit, totuşi un pistol, despre care ştia că este armă letală, neavând permis de port armă şi nici cunoştinţele necesare, în timp de victima era cu spatele, în poziţie flexată, astfel că, şi în ipoteza susţinută de inculpată, că s-a bazat pe faptul că victima i-a înmânat pistolul, respectiv pe răspunsul afirmativ la întrebarea dacă poate să tragă, întrucât victima era cu spatele nu avea cum să vadă în ce direcţie urma să tragă inculpata pentru ca răspunsul să îi confere acesteia aspectul invocat în sensul că s-a bazat pe acesta; pe de altă parte, a rezultat că inculpata chiar a încercat iniţial să prezinte o altă situaţie, respectiv aceea că victima era cu faţa spre ea, aspect infirmat clar de expertiza balistică, precum şi de concluziile medico-legale cu privire la victimă - modul în care s-a produs plaga împuşcată suferită.

Astfel, inculpata, văzând că victima era cu spatele, în poziţie flexată, avea elemente necesare din care să ştie că răspunsul, chiar afirmativ dacă era, nu însemna că victima i-a spus să tragă în direcţia în care era acesta pentru că el nu avea cum să o observe din acea poziţie; de asemenea, nici susţinerea inculpatei că a crezut că nu mai erau gloanţe pentru că ar fi auzit încărcătorul căzând nu este de natură să determine o eroare care să înlăture propria culpă de vreme ce, au fost găsite trei cartuşe netrase pe jos, despre unul dintre acestea spunând şi inculpata, care avea aşadar posibilitatea să prevadă, pe de o parte riscul să mai fi rămas vreunul pe ţeavă sau chiar aspectul din declaraţia inculpatei că îşi explică faptul că încărcătorul era în pistol deşi a susţinut că acesta căzuse, prin aceea că nu s-a uitat continuu spre victimă şi este posibil ca să fi introdus înapoi în pistol încărcătorul, mai ales că victima, din poziţia flexată avea posibilitatea să îl ia de jos, inclusiv cartuşele netrase.

Toate aceste aspecte, coroborate cu atenţionarea inculpatei de către victimă cu câteva zile anterior asupra armei respective, reprezintă elemente mai mult decât suficiente pentru a dovedi că este neîntemeiată apărarea inculpatei privind lipsa vinovăţiei sale, bazată pe conduita victimei, inculpata având în mod evident reperele necesare să ştie că nu trebuie să apese trăgaciul unei arme letale, în circumstanţele concrete să nu îşi asume un asemenea risc.

Este aşadar o certitudine, că în momentele imediat premergătoare acţionării trăgaciului, victima fiind cu spatele la inculpată, în poziţie flexată, nu avea posibilitatea să îi confirme acţiunea în sensul susţinerilor acesteia astfel încât inculpata să aibă „încredere” că nu mai erau gloanţe.

Tribunalul a apreciat că din ansamblul probelor administrate rezultă că modul în care a acţionat inculpata .... în noaptea din 30/31.01.2018, în timp ce se afla în locuinţa victimei ….., fiind sub influenţa băuturilor alcoolice (consum voluntar de alcool), susţinând falsa reprezentare că arma care i-a fost înmânată de victimă nu era încărcată (deşi inculpata avea date suficiente din care să aprecieze în sens contrar) a declanşat mecanismul de pornire a focului cu consecinţa producerii unei autovătămări la palma de la mâna stângă şi trecerii glonţului prin calota craniană a victimei ce a condus la decesul acesteia, întruneşte elementele de tipicitate ale infracţiunii de ucidere din culpă prev. 192 alin. 1 şi 2 C.p., infracţiune pentru care inculpata a fost cercetată în cauză, până la data de 09.04.2019, când s-a dispus de către procuror, schimbarea încadrării juridice a faptei în infracţiunea de omor prev. de art. 188 alin.1 C.p.

Din perspectiva acestei încadrări juridice, instanţa a avut în vedere şi decizia nr. 29/1991 a C.S.J., completul de 7 judecători, prin care s-a reţinut că dacă se dovedește că manevrarea pistolului s-a făcut în joacă, inculpatul apăsând pe trăgaci crezând că pârghia este asigurată, iar după împușcarea victimei a avut manifestări de disperare, fiind în bune relații cu acesta, nu se poate reține existența intenției indirecte de a ucide, că poziția subiectivă se caracterizează prin culpă, încadrarea juridică astfel reţinută fiind infracțiunea de ucidere din culpă.

Pentru aceleaşi considerente, tribunalul a apreciat că sunt neîntemeiate aspectele invocate în apărarea inculpatei cu referire la eroare, ca şi cauză de neimputabilitate, prev. de art. 30 alin. 1 şi 2 C.p. care nu s-a reţinut în prezenta cauză.

Totodată, tribunalul nu a reţinut nici aspectele invocate în apărarea inculpatei privind lipsa vinovăţiei sale în comiterea infracţiunii uzul de armă fără drept, respectiv susţinerile vizând comiterea acestei infracţiuni din culpă, respectiv chiar culpa victimei.

O asemenea susţinere apare ca fiind total neîntemeiată, având în vedere aspectele reţinute de instanţă ca fiind dovedite în cauză din ansamblul probelor administrat, sus-menţionate şi încadrarea juridică a faptelor inculpatei.

Astfel, alături de infracţiunea de ucidere din culpă prev. de art. 192 alin. 1 şi 2 C.p., tribunalul a reţinut (ca şi în rechizitoriu) şi infracţiunea de uzul de armă fără drept prev. de art. 343 alin.1 C.p. (constând în aceea că inculpata, în noaptea respectivă, a manevrat pistolul marca ….., aparţinând victimei ...., fără ca inculpata sa aibă acest drept legal întrucât nu deţinea permis de armă letală şi, deşi în momentele imediat premergătoare, „fuseseră ejectate trei tuburi cartuş din încărcător, aceasta a luat arma de asalt, a acţionat trăgaciul pistolului care era îndreptat înspre traiectoria victimei, la aproximativ o jumătate de metru de aceasta, victima fiind cu spatele, în poziţie flexată, cu consecinţa expulzării pe ţeavă, a unui cartuş, care a străpuns calota craniană a victimei, orificiul de intrare al glonţului, fiind parietal posterior superior paramedian stânga şi orificiul de ieşire, fiind frontal stânga, traiectoria glonţului, fiind dinspre posterior, spre anterior); folosirea armei în condiţiile descrise detaliat şi în paragrafele anterioare a fost recunoscută şi de inculpată (circumstanţiind însă propria culpă).

Totodată, inculpata a recunoscut că nu deţinea permis de port armă, iar acest aspect este dovedit cert şi prin adresa nr. …../09.04.2019 emisă de IPJ ……-Biroul Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase, din care rezultă că din interogarea aplicaţiei informatice Registrul Naţional al Armelor integrat (R.N.A.i), privind deţinătorii legali de arme, inculpata .... nu figurează ca fiind deţinător legal de arme (f.252,vol.I)

Tribunalul a reţinut că este realizată şi latura subiectivă a acestei infracţiuni, respectiv intenţia, având în vedere că inculpata ştiind că nu deţine permis de armă letală, a manevrat pistolul, a acţionat trăgaciul, deşi în momentele imediat premergătoare, fuseseră expulzate din încărcător trei cartuşe, având aşadar reprezentarea şi acceptând posibilitatea (riscul) să mai fie alte gloanţe în armă, armă despre care cu câteva zile înainte chiar victima îi atrăsese atenţia spunându-i că „nu este de glumă”.

Având în vedere aceste considerente, nu au fost reţinute susţinerile contrare invocate în apărarea inculpatei în sensul lipsei vinovăţiei acesteia în ceea ce priveşte infracţiunea de uz de armă, nici al celorprin care s-a invocat că fiind reţinută infracţiunea de ucidere din culpă aceasta ar atrage implicit tot culpa şi în cazul infracţiunii de uz de armă, aceasta fiind însă incriminată numai cu forma de vinovăţie a intenţiei.

Mai mult, este relevant chiar textul legal incriminator al uciderii din culpă prev. de art. 192 alin. 2 C.p.p. care prevede „Uciderea din culpă ca urmare a nerespectării dispoziţiilor legale ori a măsurilor de prevedere pentru exerciţiul unei profesii sau meserii ori pentru efectuarea unei anumite activităţi se pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 7 ani.

Când încălcarea dispoziţiilor legale ori a măsurilor de prevedere constituie prin ea însăşi o infracţiune se aplică regulile privind concursul de infracţiuni”, iar acesta este reţinut şi dovedit în cauză potrivit analizei din paragrafele de mai sus.

De asemenea, s-a precizat că nu poate fi vorba de culpa victimei, în condiţiile în care nu acesta a apăsat trăgaciul pistolului, ci după cum a fost descrisă poziţia sa în momentul în care inculpata a acţionat, acesta era cu spatele şi flexat, nici nu a avut posibilitatea să reacţioneze, inculpata fiind aceea care, în mod voluntar, în spirit de glumă (care însă nu o exonerează de responsabilitatea consecinţelor faptelor) a manevrat pistolul, a apăsat trăgaciul, astfel cum rezultă din situaţia de fapt reţinută de instanţă, în acord cu aceea descrisă şi în rechizitoriu.

Fiind îndeplinite condițiile răspunderii penale prev. de art. 396 alin.2 C.p.p. întrucât din ansamblul mijloacelor de probă administrate în cursul urmăririi penale şi cercetării judecătorești, examinate şi evaluate conform dispozițiilor art. 103 C.p.p. a rezultat vinovăția inculpatei dincolo de orice îndoială rezonabilă, respectiv că faptele există, constituie infracțiunile de ucidere din culpă prev. de art.192 alin. 1 şi 2 C.p. şi uzul de armă fără drept, prev. de art. 343 alin.1 C.p., şi au fost săvârșite de inculpată, s-a dispus condamnarea acesteia la pedeapsa închisorii pentru săvârșirea ambelor infracțiuni, cu aplicarea dispozițiilor privind concursul de infracţiuni prev. de art. 38 alin.1 C.p.

La individualizarea pedepsei principale ce a fost stabilită pentru fiecare dintre cele două infracţiuni sus-menţionate, instanța va avea în vedere criteriile generale de individualizare prev. de art.74 C.p. care prevăd gravitatea faptelor săvârșite, periculozitatea inculpatei, evaluată după împrejurările şi modul de comitere a infracţiunilor, mijloacele folosite, starea de pericol creată pentru valorile sociale ocrotite, natura şi gravitatea rezultatului produs (decesul unei persoane), conduita după săvârșirea infracţiunilor din prezenta cauză şi în cursul procesului penal, astfel cum au fost descrise din examinarea mijloacelor de probă, respectiv faptul că inculpata a susţinut sistematic că a fost un accident (deşi faptele sale sunt evident departe de fi apreciate ca un simplu accident în condiţiile acţiunii sale voluntare de folosire, chiar în glumă, a unui pistol, fără a avea permis de port armă, în direcţia unei persoane care era cu spatele), neasumarea responsabilităţii pentru acţiunile sale voluntare care au produs cea mai gravă consecinţă (decesul unei persoane) susţineri în sensul minimalizării până la negarea oricărei responsabilităţi din partea sa, ceea ce denotă că într-o eventuală situaţie asemănătoare ar proceda identic, refuzul de a achita orice despăgubiri civile, nici măcar pensia de întreţinere pe care victima o achita celor doi copii minori după divorţ, ceea ce relevă chiar lipsa de empatie faţă de persoanele apropiate victimei, faţă de cei doi copii minori cu vârste mici la data decesului tatălui lor (băiat în vârstă de 6 ani şi 11 luni, o fetiţă de 2 ani şi 11 luni), iar pe de altă parte circumstanţele personale ale inculpatei: nivelul de educaţie, vârsta, situaţia familială şi socială, fiind pozitive, însă examinate coroborat cu celelalte criterii, din care rezultă contrariul.

Cu privire la latura civilă a reţinut că ……. - în calitate de reprezentant legal al minorilor .... (născut la data de ….) şi .... (născută la data de …..), s-a constituit parte civilă cu suma de 2000 lei lunar pentru fiecare minor reprezentând daune materiale, respectiv pensia de întreținere până la terminarea studiilor şi cu suma de 200.000 euro daune morale pentru fiecare minor, respectiv echivalentul în lei a acestei sume la data plăţii (fil. 59-60 dosar instanţă).

La soluţionarea cererii de acordare a despăgubirilor civile constând în prestaţii periodice, respectiv pensia de întreţinere pe care victima o plătea după divorţ, celor doi copii minori rezultaţi din căsătorie, tribunalul a avut în vedere dispoziţiile art. 1390 Codul civil şi înscrisurile ataşate la dosar de partea civilă pentru dovedirea acestor pretenţii, respectiv: certificate naştere copii: .... (născut la data de …) şi .... (născută la data de…….), certificat căsătorie, certificat de divorţ, convenţie încheiată în procedura divorţului cu copii minori autentificată sub nr. …/27.02.2017, notar public (fil. 88-96 dosar instanţă).

Potrivit art. 1390 alin.3 Cod civil (persoana îndreptăţită la despăgubiri în caz de deces), la stabilirea despăgubirilor se va ţine seama de nevoile celui despăgubit, precum şi de veniturile pe care în mod normal, cel decedat le-ar fi avut pe timpul pentru care s-a acordat despăgubirea.

Din înscrisurile sus-menţionate, convenţie încheiată în procedura divorţului cu copii minori autentificată sub nr. …./27.02.2017 de notar public rezultă că pentru ambii copii, persoana decedată .... plătea suma totală de 1500 lei/lunar reprezentând pensie de întreţinere (contribuţia la cheltuielile de creştere, educare, învăţătură şi pregătire profesională - fil.93-95 dosar instanţă).

Având în vedere această suma stabilită cu titlu de prestaţie periodică lunară, prima instanţă a admis în parte cererea părţii civile reprezentant legal al celor minori fără capacitate de exerciţiu şi a obligat inculpata la plata sumei de 1500 lei/lunar reprezentând cuantumul prestaţiei periodice pentru ambii copii (contribuţia la cheltuielile de creştere, educare, învăţătură şi pregătire profesională - fil.93-95 dosar instanţă), începând cu data decesului tatălui acestora, 29.04.2018 până la terminarea studiilor.

Referitor la prejudiciul moral, tribunalul a avut în vedere gravitatea faptelor inculpatei, împrejurările concrete în care a acţionat şi care au determinat decesul tatălui celor doi minori, victima .... în vârstă de numai 34 ani, precum şi impactul, trauma psihică produsă copiilor prin decesul subit al victimei, fiind privaţi de grija şi afecţiunea tatălui lor şi de sprijinul material/moral acordat de către aceasta, date viind şi vârstele mici ale copiilor la data decesului tatălui lor (băieţel în vârstă de 6 ani şi 11 luni şi o fetiţă de 2 ani şi 11 luni), relaţia de familie dintre victimă şi cei doi minori inclusiv după divorţ, confirmată de probele administrate (înscrisurile sus-memţionate, coroborate cu declaraţiile părţii civile, ale martorilor ….,……….., …., …….., apreciindu-se că acordarea sumei de câte 130.000 euro pentru fiecare minor, respectiv echivalentul în lei la data plăţii, corespunde unei aprecieri rezonabile.

Totodată, s-a constatat că Spitalul Clinic Județean de Urgență …… a suportat cheltuielile de spitalizare ocazionate de internarea victimei .... în sumă de 129,290.14 lei, astfel că a fost obligată inculpata la plata acestei sume.

Împotriva acestei sentinţe au formulat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Olt şi inculpata .....

În motivarea apelului formulat Parchetul de pe lângă Tribunalul Olt a criticat hotărârea instanței de fond, apreciind că aceasta este netemeinică, întrucât în mod eronat instanţa de fond a admis cererea inculpatei ...., formulată prin apărător, privind schimbarea încadrării juridice a faptei din infracţiunea de omor prev. de art. 188 alin. 1 Cp., în infracțiunea de ucidere din culpă prev. de art. 192 alin. 1 și 2 Cp., schimbare de încadrare ce a atras o soluționare greșită a laturii penale a cauzei.

Astfel, analizând conținutul încheierii interlocutorii prin care a fost schimbată încadrarea juridică din infracțiunea de omor, reținută în sarcina inculpatei, în infracțiunea de ucidere din culpă, prev. de art. 192 alin. 1 și 2 C.pen., s-a constatat că aceasta nu cuprinde motivele avute în vedere de judecător la schimbarea încadrării juridice a faptei, ci judecătorul s-a rezumat exclusiv la a face precizarea că, ulterior, cu ocazia soluționării fondului, își va expune argumentele care au fost avute în vedere la schimbarea de încadrare.

Referitor la argumentele expuse de judecătorul fondului privind schimbarea de încadrare, s-a apreciat că acestea nu sunt în coeziune cu situația de fapt și sunt contrare probatoriului administrat în cursul urmăririi penale cât și a cercetării judecătorești.

Astfel, așa cum a rezultat din materialul probator administrat în cauză, inculpata și victima .... se aflau într-o relație de prietenie de aproximativ 3 săptămâni, iar cu aproximativ 2 săptămâni anterior datei de 31.01.2018, pe fondul consumului de băuturi alcoolice, victima i-a prezentat inculpatei pistolul cu privire la care aceasta a precizat că „... mi-a spus că este neîncărcat, respectiv, nu are încărcătorul cu gloanțe montat.

Mi-a arătat cum se armează, ce marcă este...”. „Am luat și eu pistolul în mână și am constatat că este greu.

M-am jucat cu el, îndreptându-l spre un zid, însă nu am apăsat pe trăgaci, iar acesta mi-a spus că nu este de glumă, după care i l-am dat și l-a pus la loc în dulap.”

În data de 30.01.2018, inculpata și victima au fost în vizită la familia …….. și … unde au consumat băuturi alcoolice, respectiv: victima …. a consumat aproximativ 150 ml. de whiskey, iar inculpata a consumat dintr-o sticlă de vin de 0,75 ml.

Înainte de miezul nopții, cei doi au părăsit locuința soților …., ulterior, în jurul orei 00:40, în timp ce se aflau în locuința victimei ...., inculpata ...., a manevrat pistolul marca ….., model… - armă letală, de asalt, ce aparținea în mod legal victimei (ofițer de poliție în cadrul SCCO …), respectiv a acționat trăgaciul pistolului, care era poziționat pe traiectoria victimei, aceasta fiind cu spatele la inculpată.

Astfel, cartușul a penetrat mai întâi palma inculpatei de la mâna stângă - fiindu-i provocate leziuni traumatice (de autoaccidentare) care au necesitat pentru vindecare un număr de 40-45 zile de îngrijiri medicale, după care a penetrat calota craniană a victimei, orificiul de intrare al glonțului fiind parietal posterior superior paramedian stânga iar orificiul de ieșire fiind frontal stânga, traiectoria glonțului, fiind dinspre posterior spre anterior, victimei fiindu-i provocate leziuni traumatice, respectiv hemoragie și dilacerare meningo-cerebrală, care au condus în final Ia deces, acesta producându-se la data de 29.04.2018.

Din materialul probator administrat în cauză a rezultat că victima este cea care i-a înmânat arma inculpatei, aceasta a apucat-o de mâner cu mâna dreaptă și, fără a avea certitudinea că pistolul este descărcat, s-ar fi adresat victimei: „ Hai să vedem dacă mai e un glonț pe țeavă!”.

A susținut că, la scurt timp, a întrebat-o pe victimă, în glumă, dacă trage, iar acesta i-ar fi răspuns „Trage!” ..inculpata apăsând trăgaciul.

Din cuprinsul raportului de expertiză criminalistică (balistică) nr…./29.03.2019, întocmit de Institutul Național de Expertize Criminalistice ……, a rezultat că, la momentul declanșării focului, victima se afla pe direcția de tragere, orientată cu spatele către pistol, având corpul într-o poziție flexată și capul înclinat ușor pe spate, iar trăgătorul — inculpata, se afla în spatele victimei, la o distanţă declarată de aproximativ 0,5 m.

În acest sens, este cert că, în momentele imediat premergătoare acționării trăgaciului, victima ...., se afla cu spatele la inculpată, în poziție flexată, astfel că, în mod obiectiv, nu ar fi putut să dea din cap afirmativ — așa cum a susținut inculpata, iar aceasta nu avea certitudinea că pe ţeava pistolului nu se mai aflau gloanțe.

Raportat la poziționarea victimei, a rezultat că .... nici nu ar fi putut să reacționeze, respectiv să îi solicite inculpatei să nu apese pe trăgaci, deoarece se afla cu spatele la ea.

Poziționarea victimei în sensul celor menționate mai sus a reieșit și din cuprinsul raportului de expertiză medico-legală - cu examinarea persoanei – nr. 8, emis de IML …., (anterior survenirii decesului victimei), din care a rezultat că, dată fiind morfologia leziunilor, s-a apreciat, cu cea mai mare probabilitate, că orificiul de intrare este cel localizat parietal posterior, iar cel de ieșire este localizat frontal stânga.

Audiată în cursul urmăririi penale și a cercetării judecătorești, inculpata a prezentat versiuni mai mult sau mai puțin constante cu privire la împrejurările comiterii faptelor, motivând că nu își mai amintește exact cum s-au derulat evenimentele, însă a reținut că, după ce victima …..a luat pistolul, încărcătorul acestuia ar fi căzut din pistol, pe podea, lângă picioarele victimei, în partea dreaptă - aspect care a fost infirmat de constatările descrise în procesul-verbal de cercetare la faţa locului din data de 31 ianuarie 2018 din care a rezultat că încărcătorul a fost găsit în locașul special din pistol.

În ceea ce privește aspectul că încărcătorul ar fi căzut pe parchet și nu pe mochetă întrucât s-a auzit un zgomot specific, după care victima a manevrat pistolul și a văzut cum, din pistol, a sărit un cartuș - se reține că, din cercetarea la faţa locului a rezultat că la locul faptei — pe podeaua din sufragerie, au fost identificate trei cartușe nepercutate - care fuseseră ejectate din armă, în momentele imediat premergătoare comiterii faptei de omor, iar nu unul așa cum a susținut aceasta.

De asemenea, cu aceeași ocazie a cercetării la fața locului s-a procedat la examinarea pistolului și s-a constatat că, în încărcătorul și țeava acestuia s-au găsit un număr de 8 cartușe, care au fost ejectate individual - de către polițistul criminalist, ulterior fiind ridicate și ambalate, împreună cu pistolul.

De reținut că marca pistolului în cauză dispune de un încărcător care înmagazinează un număr de 12 cartușe iar din expunerea anterioară rezultă că la fața locului s-a identificat poziționarea acestora astfel: în încărcător s-au găsit 8 cartușe – 1 cartuș este cel care penetrat calota craniană a victimei și restul de 3 cartușe sunt cele nepercutate, aflate pe podea — cu privire la care nu există o altă alternativă de a ajunge pe podea decât prin ejectare voluntară din încărcător, în condițiile în care la fața locului nu a fost găsită nicio cutie care să conțină cartușe .

În ceea ce privește tipul de pistol folosit la comiterea faptei, expertiza criminalistică (balistică) nr. …/29.03.2019 a evidențiat că acesta nu prezintă sistem de asigurare cu acționare manuală, care să blocheze apăsarea trăgaciului armei, ci dispune de un sistem de siguranță automat pentru trăgaci și cuiul percutor, prin care se evită declanșarea accidentală a focului, la șocuri aplicate armei (cădere, lovire, etc.).

De asemenea, încercările la care a fost supus pistolul în cauză au dovedit faptul că încărcătorul acestuia nu poate să cadă accidental din armă și că eliberarea încărcătorului din pistol, se realizează doar la acționarea butonului destinat pentru acest lucru, ce se află plasat pe partea stângă a pistolului, în zona de joncțiune a gărzii trăgaciului cu mânerul armei.

Din motivele expuse în cuprinsul raportului de expertiză, s-a exclus posibilitatea ca, în ipoteza căderii încărcătorului armei pe podeaua sau pe covorul din sufragerie, să se fi produs extragerea mai multor cartușe din încărcător.

În plus, încercările la care a fost supus încărcătorul pistolului corp delict, nu au condus la eliberarea niciunui cartuș din încărcător.

Tubul de cartuș cu capsa percutată, având calibrul 9x19 mm, care a fost identificat și ridicat de către echipa operativă, la data de 31.01.2018, de pe comoda TV din sufragerie, a fost tras cu arma pusă la dispoziție, respectiv pistolul corp delict, marca „….”, model….., cu scria …..

Faţă de cele de mai sus, s-a precizat că este cert că, în mod conștient, voluntar, inculpata a apăsat pe trăgaci - deși nu avea nici pregătirea necesară privind utilizarea în siguranță a armei, nici locația nu era specifică vreunei operațiuni de mânuire a armei, victima îi comunicase anterior inculpatei intențiile sale suicidale iar aceasta nu avea certitudinea că încărcătorul pistolului era gol - în condițiile în care din încărcător fuseseră ejectate trei cartușe, iar victima se afla cu spatele la ea, la foarte mică distantă .

Or, în cazul unei infracțiuni de omor, făptuitorul trebuie să știe că acțiunea sa este susceptibilă să producă moartea unei persoane, că victima este o persoană în viață etc.

Elementul volitiv, reprezintă poziția subiectivă a autorului față de urmarea asupra căreia poartă factorul intelectiv.

Pentru a fi în prezența intenţiei este necesar ca autorul să dorească sau să accepte producerea urmării ca rezultat al acțiunii sale — intenția indirectă fiind elementul subiectiv în care inculpata a comis infracţiunea de omor.

Existența elementului volitiv, se apreciază în raport de elementele obiective ce caracterizează starea de fapt.

În speță, este cert că inculpata a prevăzut în fapt, cel puțin două urmări: o urmare pe care a dorit-o, respectiv acționarea trăgaciului pistolului, pentru că i s-a părut „funny” urmarea fiind aceea de a face o glumă, astfel cum i-a relatat martorei …., și o urmare prevăzută de legea penală, pe care nu a dorit-o, dar a cărei realizare a apărut ca fiind posibilă şi care a şi fost acceptată de către inculpată, respectiv împușcarea victimei, cu consecința survenirii decesului acesteia.

Deși judecătorul de fond a reținut la nivel teoretic că, în cazul culpei cu prevedere, făptuitorul nu acceptă urmarea eventuală, ci consideră, în baza anumitor temeiuri obiective, evaluate în mod eronat, că poate preveni sau evita urmarea care nu se va produce, nu a avut în vedere că, în speță, în mod obiectiv inculpata nu putea să întreprindă nimic care să împiedice producerea rezultatului, chiar și în condițiile poziționării palmei stângi în fața armei — cu consecința autoaccidentării, în condițiile în care în armă — încărcător și țeavă, se aflau cartușe iar arma folosită era una letală, de asalt .

În susținerea opiniei proprii, Parchetul a precizat că în cauză s-a comis infracțiunea de omor iar sub aspectul laturii subiective - fapta s-a comis cu intenție indirectă, relevante fiind următoarele aspecte: anterior, victima .... îi prezentase inculpatei atât arma cât și caracteristicile sale de funcționare, și chiar îi atrăsese atenția „că nu este de glumă", inculpata cunoștea intențiile suicidale ale victimei și, mai mult decât atât, la momentul apăsării pe trăgaci pentru că i s-a părut „ funny”, nu avea certitudinea că arma folosită nu era încărcată .

Astfel, instanța de judecată nu a ținut cont de faptul că în cauză, prin aceeași acţiune intenționată a inculpatei de apăsare pe trăgaciul pistolului cu glonț - armă scurtă - marca ….., model …, cal.9x19 mm., s-au realizat actele materiale a celor două infracțiuni intenționate reținute de parchet în sarcina inculpatei, respectiv: omor - prev. de art. 188 alin. 1 C.p. și uzul de armă fără drept - prev. de art. 343 alin. 1 C.p. - fiind în prezența unui concurs formal de infracțiuni.

Concluzionând, s-a apreciat că sentința este netemeinică deoarece în cauză inculpata a comis infracțiunea de omor și nu de ucidere din culpă așa cum a reținut instanța de fond, cu consecința aplicării unei pedepse mult diminuate față de limitele prevăzute de legiuitor pentru infracțiunea de omor comisă.

În motivarea apelului formulat, inculpata .... a solicitat în principal admiterea apelului, casarea sentinţei şi trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanţe, deoarece instanţa de fond a omis să se pronunţe asupra cererii de schimbare a încadrării juridice formulată de inculpată la termenul din 23.11.2021, pronunțându-se însă asupra unei cereri de schimbare a încadrarii juridice neformulată nici din oficiu, nici de către procuror şi nici de către inculpată.

Astfel, s-a arătat că soluţia care se pronunţă asupra unei cereri de schimbare a încadrării juridice, indiferent de către care participant sau parte în procesul penal este formulată, trebuie analizată în două grade de jurisdicţie.

În subsidiar s-a solicitat desfiinţarea sentinţei şi rejudecând cauza să se dispună în temeiul prevederilor art. 396 alin. (5) C.p.p. raportat la art. 16 alin. (1) lit. d) C.p.p. și la art. 30 alin. (1) și (2) Cp., achitarea inculpatei pentru infracţiunea prevăzută de art. 192 alin. 1 și 2 Cp. (ucidere din culpă), constatatând existenţa cauzei de neimputabilitate (eroarea).

Într-o altă teză subsidiară s-a solicitat admiterea apelului, casarea sentinţei şi rejudecând cauza să se constate culpa concurentă a victimei, făcând aplicarea prevederilor art. 396 alin. (10) C.p.p. și reţinând aceeași situate de fapt ca cea recunoscută de către inculpată pentru infracțiunea de ucidere din culpă, aplicarea unei pedepse orientată la minimul special prevăzut de lege, redusă cu o treime, iar ca modalitate de executare să se dispună suspendarea executării pedepsei sub supraveghere constatând îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 91 Cp. pedeapsa rezultată în urma aplicării dispoziţiilor legale privind concursul de infracţiuni nedepășind 3 ani, în ipoteza solicitată.

În motivarea apelului a arătat că situaţia de fapt reală a fost reținută trunchiat și contrar probelor existente la dosar, în defavoarea inculpatei, în sensul că fiind sigură că pistolul este inofensiv și că nu mai are gloanțe, relatând și despre percepția vizuală despre încărcătorul aflat pe jos, inculpata a declarat că l-a întrebat pe victima dacă poate să tragă iar acesta i-a răspuns ”Trage”.

Inculpata a acționat trăgaciul pistolului fiind absolut sigură că această acţiune nu va declanșa focul și nu va ejecta glonțul, deoarece în acel moment ea acoperea gura țevii pistolului cu palma mâinii sale stângi.

Dar, urmarea acționării trăgaciului pistolului a fost declanșarea focului, ejectarea glonțului și străpungerea palmei mâinii stângi a inculpatei după care, lovirea cutiei craniene a victimei, care ulterior a decedat, inculpata rămânând cu sechele permanente și disfuncționalități la mâna stângă, oasele fiind distruse.

Este evident că inculpata în stare de ebrietate nu a observat reintroducerea încărcătorului în pistol de către victimă, și s-a bazat și pe confirmarea verbală a acesteia de a trage, numai astfel putându-se explica apăsarea trăgaciului de către …….. care în acel moment cu mâna stângă acoperea gura ţevii pistolului.

Totodată, la rândul său victima aflată de asemenea în stare de ebrietate, este posibil să nu fi realizat că a reintrodus încărcătorul în pistol sau că nu a scos toate cartușele din încărcător, și i-a confirmat iubitei sale că poate să tragă.

Inculpata a relatat cu sinceritate absolut tot ce-și amintea despre incidentul soldat cu moartea victimei, dar depoziția ei a fost considerată nesinceră, deoarece pistolul a fost găsit de organele de poliție cu încarcătorul în el, şi evident, fără încarcatorul în armă nu se putea declanșa focul.

Nici procurorul de caz și nici instanţa de fond nu a ținut seama de toate elementele care au distorsionat percepţiile inculpatei în noaptea respectivă, respectiv starea de ebrietate, durerea fizică intensă, atacul de panică, regretul imens pentru consecințele apăsării trăgaciului (martorii au relatat expresia inculpatei când aceasta a aruncat pistolul spre balcon: „fir-ai al dracului de pistol”).

În cursul urmăririi penale inculpata a solicitat de nenumărate ori să fie supusă testului poligraf, dar această probă i-a fost refuzată de procurorul de caz, acesta emiţând chiar și ordonanţa de respingere a acestei probe la data de 13.05.2019.

Schimbarea încadrării juridice a faptei de către instanţa de fond nu a fost solicitată nici de inculpată, nici de procuror și nici din oficiu, fiind și vădit eronată.

Cererea formulată în scris de către inculpată prin apărătorul ales în termenul din 23.11.2021 viza schimbarea încadrării juridice din infracţiunea de omor prevăzută de art. 188 Cp. în infracţiunea de ucidere din culpă prevazută de art. 192 alin. 1 Cp. şi nicidecum în cea prevăzută de art. 192 alin. 1 şi 2 Cp. aşa cum eronat a reţinut şi admis instanţa de fond.

Instanța de fond a schimbat încadrarea juridică a faptei direct prin încheierea pronunțată la termenul din 11.01.2022 creând inculpatei o situație mai grea prin limitele pedepsei prevăzute în alin. (2) al art. 192 Cp. (de la 2 - 7 ani, față de 1 - 5 ani cum prevede alin. 1) încălcând astfel dreptul la apărare al inculpatei.

În condiţiile în care nu se va aprecia ca temeinică cererea de admitere a apelului şi casarea sentinţei cu trimitere spre rejudecare, s-a solicitat să se constate greşita încadrare juridică a faptei făcută de instanţa de fond urmând a se dispune schimbarea încadrării juridice a faptei în apel în infracţiunea prevazută de art. 192 alin. 1 Cp., pronunţându-se achitarea inculpatei pentru această infracţiune în temeiul prevederilor art. 396 alin. (5) C.p.p., raportat la art. 16 alin. (l) lit. d) C.p.p. şi la art. 30 alin. (l) și (2) Cp.

Analizând elementele constitutive ale infracţiunii de ucidere din culpă prevăzută de art. 192 alin. 1 și 2 Cp., se constată că această infracţiune este reglementată de legiuitor în 2 ipoteze normative:

În prima ipoteză normativă respectiv alin. (1) al art. 192 Cp. este reglementată infracțiunea de ucidere din culpă în varianta producerii acesteia fără încalcarea vreunei dispoziții legale ori a vreunei măsuri de prevedere pentru exercițiul unei profesii sau meserii, ori pentru efttuarea unei anumite activități.

În cea de-a doua ipoteză normativă, respectiv alin. (2) al art. 192 Cp. este reglementată infracțiunea de ucidere din culpă în varianta producerii acesteia ca urmare a încalcării vreunei dispoziții legale ori a vreunei măsuri de prevedere pentru exercițiul unei profesii sau meserii, ori pentru unei anumite activități.

În sarcina inculpatei instanţa de fond a reținut atât alin. 1 cât și alin. 2 ale art. 192 Cp.

Inculpatei .... nu i se poate imputa încălcarea vreunei măsuri de prevedere pentru exerciţiul unei profesii sau meserii, ori pentru efectuarea unei anumite activităţi (teza a II-a art. 192 alin. 2 Cp.), deoarece aceasta nu era deţinătorul legal a vreunei arme şi ca atare nu deţinea permis de portarmă şi nici nu avea vreo calitate care ar fi atras purtarea legală a unei arme şi în consecinţă nu îi reveneau obligaţiile snecifice prevăzute în legile speciale cu privire la păstrarea şi utilizarea armei.

Instanţa de fond nu a analizat şi nu a precizat în cuprinsul motivării încheierii din 11.01.2022 prin care a admis cererea de schimbare a încadrării juridice ori în cuprinsul sentinţei atacate care ar fi fost eventualele dispoziţii legale, măsurile de prevedere pentru exerciţiul unei profesii sau meserii ori pentru efectuarea unei anumite activităţi care ar fi fost încălcate de către inculpată, încadrarea juridică dispusă fără a fi cerută neavând astfel nici un suport faptic.

În speță nu se regăsește latura obiectivă a infracţiunii de ucidere din culpă prevăzută de art. 192 alin. 2 Cp., pentru ca instanţa chiar din oficiu (ceea ce nu afăcut) să fi pus în discuția părților schimbarea incadrarii juridice în această infracțiune.

Având în vedere că inculpata a fost trimisă în judecată și pentru infracţiunea de uz de armă fără drept prevăzută de art. 343 alin.(1) Cp., s-ar părea că încadrarea juridică a faptei inculpatei la art. 192 alin.(2) ar avea ca temei nerespectarea dispoziţiilor legale, respectiv teza I-a a acestui text de lege, așa cum rezultă şi din capitolul „În drept” din rechizitoriu.

În cuprinsul rechizitoriului nu se mai face vorbire de nici o eventuală altă dispoziţie legală pe care să o fi încălcat inculpata, ci numai despre faptul că ...., deși nu ar fi avut dreptul, ar fi făcut uz de armă, rezultând implicit că dispoziţia legali încălcată este interdicţia prevăzută de art. 343 alin. 1 Cp.

Extrem de important în prezenta analiză este faptul că inculpata .... nu a fost trimisă în judecată pentru infracţiunea prevăzută de art. 342 Cp. respectiv pentru nerespectarea regimul armelor şi muniţiilor.

Pentru a analiza tipicitatea și existenţa elementelor constitutive ale infracţiunii de ucidere din culpă prevăzută de art. 192 alin. (1) și (2) Cp., trebuie stabilite şi analizate dispozitiile legale încălcate de inculpata .....

Aceste dispoziţii legale încălcate de inculpată, ar face obiectul infracțiunii distincte de ”uz de armă fără drept”, prevăzută de art. 343 alin.(1) Cp., aceasta fiind doar o simplă ipoteză a apărării, deoarece instanţa de fond a omis cu desăvârsire să precizeze care sunt dispoziţiile legale eventual încalcate.

În ceea ce privește latura subiectivă a infracţiunii de uz de armă fără drept, doctrina și jurisprudenţa sunt unanime în a aprecia că această infracţiune nu se poare realiza decât sub forma intentiei sub ambele forme (directă sau indirectă).

În absenţa unei acuzaţii penale referitoare și la o eventuală nerespectare a regimului armelor şi muniţiilor (infracţiune prevazută de art. 342 Cp.), acuzaţia singulară de ”uz de armă fără drept" nu poate avea în speţă decât un subiect activ calificat, adică un deținător legal de armă caruia i-ar incumba obligatiile previzute de art. 34 din Legea nr. 295/2004 (limitele exercitării uzului de armă).

În această ipoteză, este limpede și de netăgăduit că inculpata nu ar avea calitatea de subiect activ calificat al infracgunii, aceasta neavând obligația să respecte limitele exercitării uzului de armă, situație care lipsește de elementul constitutiv latura obiectivă a infractiunii de uz de armă, cu consecința achitării în temeiul art. 396 alin. (5) rap. la art. 16 alin. (1) lit.b teza I-a.

Dar, admiţând pur ipotetic şi demonstrativ ci inculpata ar avea calitatea de subiect activ calificat al infracţiunii de uz de armă fără drept, din probatoriul administrat rezulta fără nici o îndoială că executarea focului de armă de către inculpată nu a fost rezultatul intenţiei sub nici una din formele sale (directă sau indirectă) şi nici al culpei acesteia.

Așa cum a reținut corect atât Judecatorul de drepturi și libertați de la Tribunalul Olt în încheierea nr. 32 din 11.04.2019 cât și Curtea de apel Craiova în soluţionarea contestației parchetului împotriva acestei încheieri, inculpata a avut falsa reprezentare în sensul că arma respectivă nu era încărcată declanşând mecanismul de pornire a focului cu consecința producerii unei autovătămări şi perforării calotei craniene a victimei.

Din probele dosarului a rezultat că nici în momentul când a apăsat pe trăgaci și nici în prezent inculpata nu a cunoscut nici o caracteristică a nici unei arme de foc, nu ştia cum se încărca sau cum se descărca un pistol sau altă armă, nu a urmat niciodată cursuri în acest sens și nu a fost instruită de nimeni în acest scop.

Inculpata a apăsat pe trăgaci având încredere în victima ……. care era iubitul său, fiind convinsă că pistolul fusese descărcat deoarece dacă ar mai fi fost gloanţe în pistol acesta nu i-ar fi spus că poate să tragă, fiind sigură că apăsarea trăgaciului pistolului nu era urmată de declanşarea focului mai ales aă avea ţeava pistolului era acoperită de palma stângă a acesteia şi că daca arma ar fi fost încărcată şi focul s-ar fi declanşat, inculpata s-ar fi automutilat.

Concluzionând pe acest aspect, este limpede că "uzul de armă" (executarea tragerii cu o armă, așa cum o definește legiuitorul în art. 2, lit.

II, pct. 5 din Legea 295/2004 cu modificările ulterioare), nu a fost rezultatul intenției directe sau indirecte a inculpatei, aceasta fiind lovită prima de glonțul ejectat.

Așadar, s-a constatat că în speță nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de uz de armă fără drept, care în ceea ce privește latura subiectivă, nu poate fi săvârșită decât şi numai cu intenție (directă sau indirectă).

Prin împuşcarea mâinii stângi, inculpata a suferit de durere, a fost supusă unei operații chirurgicale, a avut nevoie de circa 40 - 45 zile îngrijiri medicale și a ramas cu sechele grave, degetele mâinii sale stângi nemaifiind funcționale.

Instanța de fond trebuia să analizeze „la pachet” acest rezultat al faptei (distrugerea prin împuşcare a palmei stângi care s-ar fi produs înainte ca glonțul să atingă victima, datorită faptului că inculpata cu palma stângă acoperea în întregime gura pistolului), cu cel de-al doilea rezultat (moartea victimei de care inculpata era îndragostită în acel moment și cu care nu se certase niciodată).

Fără nici o probă în dosar, instanţa de fond a reluat identic fraza din rechizitoriu prin care procurorul de caz a reţinut că victima …….. îi prezentase atât arma, cât și caracteristicile de funcţionare, sugerând că inculpata fusese instruită să mânuiască pistolul de asalt ……..

Niciodată inculpata sau altă persoană nu a declarat că victima îi prezentase "caracteristicile de funcționare” ale pistolului, ci numai că i l-ar fi arătat, martora…… declarând că ştie de la inculpată că victima îi arătase pistolul o singură dată.

Nici în momentul când a apăsat pe tragaciul pistolului și nici în prezent inculpata nu a cunoscut și nu cunoaște nici o caracteristică a nici unei arme de foc, nu ştie cum se încarcă sau cum se descarcă un pistol sau altă armă, nu a urmat niciodată cursuri în acest sens și nu a fost instruită de nimeni pentru mânuirea pistolului.

Inculpata a declarat constant la urmărire penală și în fața instanței de fond că a apăsat pe tragaci având încredere în victima care era iubitul său, fiind convinsă că pistolul fusese descărcat, pentru că dacă mai erau gloanțe în pistol acesta nu i-ar fi spus să tragă, mai ales că văzuse că ține palma stangă pe gura pistolului.

Instanţa de fond a interpretat greșit și în defavoarea inculpatei decizia acesteia, fără a ţine seama de starea în care aceasta se afla când a perceput secvențial evenimentele în noaptea săvârșirii faptei, respectiv în stare de ebrietate avansată, de șoc hemoragic, de durere profundă, de panică și părere de rău pentru ceea ce se întâmplase.

Inculpata a reinterat în declarații că văzut când a căzut încărcătorul pe podea, ceea ce i-a spus la telefon în aceeași noapte și prietenei sale ….., confirmând astfel realitatea acestei percepții personale, fiind foarte posibil ca datorită stării sale ebrietate și neatenției sale, inculpata să fi văzut când victima s-a aplecat și reintrodus încărcătorul în pistol.

Nici în zilele imediat următoare faptei şi nici în prezent inculpata nu a putut și nu poate reda cu claritate și precizie ceea ce s-a întâmplat, în sensul de a memora fiecare gest făcut în fiecare secundă de victimă și de ea, datorită stărilor psihice descrise.

În realitate, s-a solicitat să se constate că în cauză în ceea ce priveşte infracţiunea de uz de armă fără drept operează cauza de neimputabilitate prevăzută de art. 30 Cp. respectiv eroarea, situaţie în care pentru această infracţiune s-a solicitat achitarea inculpatei.

Instanţa de fond a respins total nemotivat argumentele inculpatei expuse cu privin d cauza de neimputabilitate invocată (eroarea) cu menţiunea că „nu se va reţine” şi atât.

În ceea ce priveşte solicitarea de reţinere a culpei concurente a victimei s-au arătat următoarele:

Instanţa de fond nu a reţinut culpa victimei respingând total nemotivat cererea inculpatei în acest sens, formulată prin apărător.

În speță, s-a precizat că victima a încălcat absolut toate obligațiile impuse de lege, purtând arma neasigurată și armată, aflându-se sub influenţa alcoolului și încredinţând-o unei persoane neautorizate, contribuind unilateral și decisiv la producerea evenimentului care a avut ca urmare decesul său.

Instanţa de fond a reținut eronat și fără nici un suport probator că ”...într-o eventuală situație asemănătoare inculpata ar proceda identic...”, că inculpata nu și-a asumat responsabilitatea pentru acțiunile sale voluntare care au produs cea mai gravă consecință...” , că inculpata a procedat ”...în sensul minimalizării până la negarea oricărei responsabilităţi din partea sa...”, pentru a da o aparență de temeinicie pedepsei aplicate de 6 ani închisoare cu executare în penitenciar.

Ipotetic și pur demonstrativ, dacă inculpata s-ar fi făcut vinovată de săvârșirea vreuneia din cele două infracţiuni (sau de amandouă), instanța ar fi trebuit să constate sinceritatea acesteia reținând aceeași situație de fapt ca cea recunoscută (așa cum au reținut magistraţii Tribunalului Olt și ai Curții de Apel Craiova care au judecat propunerea de arestare preventivă a inculpatei formulată de către procuror (dosar nr. ……).

De altfel, aceeași situate de fapt ca cea relatată de inculpată a reținut în esentă și instanta de fond, iar în cursul urmăririi penale inculpata a solicitat de mai multe ori să fie supusă testului poligraf dar această probă a fost refuzată de către procurorul de caz, procurorul emiţând chiar și ordonanţa de respingere a acestei probe la data de 13.05.2019 (vol.

I dos.

U.P., fila 113-114).

Inculpata nu are antecedente penale, are studii superioare și este încadrată în muncă cu contract înregistrat la ITM pe durată nedeterminată.

În drept, apelurile se întemeiază pe disp. art. 421 pct. 2 lit.a) Cod procedură penală.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Craiova la 02.06.2022.

În cursul judecării cauzei în apel s-a procedat la ascultarea inculpatei, declaraţia acesteia fiind consemnată în scris şi ataşată la dosar.

În vederea verificării susţinerilor apelantei, potrivit cărora instanţa de fond s-ar fi pronunţat asupra schimbării de încadrare juridică a faptei din infracţiunea de omor în infracţiunea de ucidere din culpă prev. de art. 192 alin. 1 şi 2 Cod penal fără a fi sesizată în acest sens printr-o cerere din partea inculpatei, Cutea a dispus efectuarea unei adrese către Tribunalul Olt pentru a comunica înregistrările şedinţelor de judececată de la 23.11.2021 şi 11.01.2022.

Suportul optic solicitat a fost înaintat cu adresa nr. …../04.11.2022.

La solicitarea apelantei inculpate prin apărător, în şedinţa de la 24.10.2022 s-a dispus întocmirea unui raport de evaluare psihosocială de către Serviciul de Probaţiune …, acesta fiind comunicat Curţii la 07.12.2022.

Prin încheierea de la 09.12.2022, Curtea a respins cererea inculpatei privind schimbarea încadrării juridice din infracţiunea de ucidere din culpă în forma agravată prev. de art. 192 alin. 1 şi 2 Cod penal în infracţiunea de ucidere din culpă prev. de art. 192 alin. 1 Cod penal, pentru considerentele dezvoltate în cuprinsul acestei încheieri.

Verificând sentinţa penală apelată, prin prisma criticilor formulate, dar şi din oficiu cauza, sub toate aspectele de fapt şi de drept, conform disp. art. 417 alin. 2 Cod procedură penală, Curtea constată că apelurile formulate în cauză de Parchetul de pe lângă Tribunalul Olt şi de inculpata .... sunt nefondate şi le va respinge ca atare, pentru următoarele considerente:

Examinând cu prioritate criticile apelantei inculpate referitoare la omisiunea instanţei de fond de a pune în discuţia părţilor schimbarea încadrării juridice dn infracţiunea de omor prev. de art. 188 alin. 1 Cod penal în cea de ucidere din culpă în forma agravată prev. de art. 192 alin. 1 şi 2 Cod penal, Curtea constată că acestea sunt neîntemeiate.

Soluţia dată de prima instanţă asupra încadrării juridice a avut la bază cererea de formulată în scris de inculpată şi depusă la dosar la 23.11.2021 (filele 151-154 dosar fond) prin care s-a solicitat încadrarea faptei în cea de ucidere din culpă în forma de bază (art. 193 alin. 1 Cod penal), cerere dezvoltată şi precizată oral la acelaşi termen de judecată de avocatul ales al inculpatei, care a solicitat în subsidiar şi încadrarea în dispoziţiile art. 193 alin. 1 şi 2 Cod penal, făcând trimitere la încheierea completului de drepturi şi libertăţi al Curţii de Apel Craiova, care, cu ocazia soluţionării contestaţiei în materia măsurilor preventive, a reţinut că fapta concret săvârşită de inculpată ar întruni elementele constitutive ale acestei infracţiuni.

Aceeaşi solicitare, bazată pe aceleaşi argumente de fapt şi consideraţii teoretice a fost reiterată de avocatul ales al inculpatei şi la termenul din 11.01.2022, fiind consemnată ca atare, în încheierea de la aceeaşi dată.

Totodată, în urma audierii suportului optic ce conţine înregistrarea şedinţelor de judecată de la 23.11.2021 şi 11.01.2022, Curtea a constatat că aspectele consemnate în încheierile de şedinţă de la aceste termene corespund întru totul cu susţinerile orale ale avocatului ales al inculpatei, cererea astfel formulată fiind pusă în discuţia părţilor şi procurorului care au putut pune conluzii.

În aceste condiţii, este vădit neîntemeiată critica inculpatei privind pronunţarea de către instanţa de fond a soluţiei de schimbare a încadrării juridice a faptei în infracţiunea de ucidere din culpă prev. de art. 192 alin. 1 şi 2 Cod penal fără a fi legal învestită prin vreunul din modurile prevăzute de lege şi fără punerea acesteia în discuţia părţilor, nefiind incident cazul de desfiinţare a hotărârii prev. de art. 421 pct. 2 lit.b) - teza finală Cod procedură penală.

Realizând propriul examen asupra cauzei, pe baza probatoriului administrat atât în faza urmăririi penale cât şi în cursul judecăţii, Curtea că situaţia de fapt reţinută de prima instanţă a fost corect stabilită iar încadrarea juridică dată faptelor este cea legală, neputând fi primite criticile formulate de Parchet referitoare la săvârşirea de către inculpată a infracţiunii de omor cu intenţie indirectă.

În analiza distincției dintre forma culpei cu prevedere și forma intenției indirecte, Curtea reţine că elementul comun celor două este cel intelectiv, respectiv prevederea rezultatului.

În ambele cazuri autorul are o reprezentare mentală concretă asupra posibilelor consecințe ale faptelor sale, asupra faptului că acel rezultat s-ar putea produce prin angajarea într-un comportament ilicit.

În ambele situații autorul nu este străin de riscul la care se expune prin nerespectarea măsurilor de prevedere sau a dispoziţiilor legale pentru efectuarea unei anumite activităţi, și în ambele situații își asumă respectivul risc prin continuarea acțiunilor ilicite.

Totodată, nici în cazul intenției indirecte, nici în cazul culpei cu prevedere, infractorul nu are reprezentarea mentală a unei certitudini că rezultatul nu se va produce, și conștient de situația de risc, și-o asumă.

Ceea ce diferențiază cele două forme de vinovăție este elementul volitiv, respectiv atitudinea autorului, în momentele premergătoare producerii rezultatului, de acceptare sau neacceptare a rezultatului prevăzut (accidentul).

Faptul că infractorul își asumă ca o eventualitate/posibilitate riscul (acelaşi în cazul ambelor forme de vinovăţie), nu înseamnă că acesta este împăcat cu producerea rezultatului/deznodământului, respectiv sau că acesta acceptă respectivul rezultat.

Prin urmare, doar în cazul intenției indirecte rezultatul prevăzut este și acceptat, pe când în cazul culpei cu prevedere rezultatul, deşi este prevăzut, (autorul fiind conștient de situația de pericol și de riscul asumat) nu este acceptat, infractorul continuând acțiunea ilicită riscantă cu speranţa ușuratică și fără temei că acel rezultat totuși nu se va produce.

Așadar, în acest din urmă caz (al culpei cu prevedere), faptul că autorul nu acceptă producerea rezultatului, nu înseamnă că el nu acceptă să se angajeze în situația de risc creată prin nerespectarea unor măsuri de prevedere, prevăzând așadar posibilitatea producerii rezultatului și acceptând că s-a plasat într-o situație de risc.

Așadar, sub aspect volitiv, nu asumarea riscului producerii rezultatului constituie elementul ce diferențiază cele două forme de vinovăție.

Deși intenția indirectă este definită în Codul penal ca o acceptare chiar și a simplei posibilități de producere a rezultatului, în practică și doctrină această noțiune a fost înțeleasă și dezvoltată în sensul acceptării nu doar a unei situații de risc în care autorul se pune prin nerespectarea unor măsuri de prevedere, și în care rezultatul apare ca posibil/eventual (căci această ipoteză este comună și culpei cu prevedere), ci a acceptării cu indiferență a faptului că rezultatul se va produce.

Făcând o paralelă către cazurile în care autorul se angajează într-un comportament ilicit în trafic, prin nerespectarea regulilor legate de prioritate și de viteză, Curtea reţine că în toate cazurile autorul prevede că prin această conduită ilicită, se expune unei situații de risc în care s-ar putea produce un accident.

Angajându-se în continuare în comportamentul ilicit în trafic deși a conștientizat acest risc, este evident că autorul acceptă producerea unui accident ca o posibilitate/eventualitate, negându-l însă ca un fapt cert, întrucât el speră totuși, netemeinic, că accidentul nu se va produce, evaluarea și speranța lui dovedindu-se în cele din urmă eronate sau neîntemeiate.

Fiecare conducător auto angajat conștient într-un comportament ilicit în trafic, acceptă că prin plasarea într-o situație de risc, producerea unui accident este posibilă.

Spre exemplu conducătorul auto care se urcă la volanul autoturismului într-o stare avansată de ebrietate în care este previzibilă lipsa de control asupra autoturismului, acceptă implicit situația de risc în care s-a plasat precum și faptul că este posibil un eventual accident, autoturismul scăpat de sub control devenind o posibilă armă de distrugere.

Deopotrivă, conducătorul auto care conduce autoturismul fără a avea permis de conducere și experiența necesară, acceptă că se expune unei periculoase, că un accident rutier este posibil, sperând totuși că acesta nu se va produce.

În mod similar acţionează şi conducătorul auto care circulă fără a adapta viteza condițiilor de trafic, sau care nesocoteşte regulile referitoare la prioritatea de trecere.

Toate aceste situații au fost tratate în jurisprudență ca fapte comise cu vinovăţie sub forma culpei cu prevedere şi nu a intenției indirecte, independent de gradul de nerespectare a măsurilor de prevedere.

Nici în cazul culpei cu prevedere autorul nu este sigur că accidentul nu se va produce, ci doar speră la aceasta în mod netemeinic.

Prin urmare, culpa nu acoperă doar neatenția, nesocotinţa ci şi imprudența nesăbuită, neglijența crasă, aceastea necăzând sub spectrul intenției indirecte.

Pentru a fi în prezența intenției indirecte este necesar ca gradul de probabilitate/certitudine cu privire la producerea rezultatului să fi existat în reprezentarea mentală a autorului.

Fapta va fi comisă cu intenţie indirectă dacă acel rezultat efectiv (nu doar situația de risc) a fost asumat de autor nu doar ca o eventualitate îndepărtată ci ca un eveniment cu un grad mare de probabilitate/certitudine (pe care îl acceptă, fiindu-i indiferent că se va produce).

Din acest motiv doctrina a asociat în multe rânduri intenției indirecte două rezultate: unul dorit/urmărit, și altul neurmărit ci doar acceptat, dar sigur ca producere.

Exemplele indicate în doctrină fac trimitere la forma de vinovăţie ce caracterizează autorul în raport cu victimele colaterale ale unei fapte de violenţă comise cu intenție directă asupra unor victime vizate (când rezultatul apare drept cert atât în cazul victimelor vizate cât și în cazul victimelor colaterale, fiind urmărit în cazul primelor și doar acceptat cu indiferență în cazul celor din urmă).

Acest raționament este pe deplin valabil şi atunci când situația de risc acceptată se răsfrânge chiar și asupra autorului, rezultatul putând fi vătămător și pentru acesta, aşa cum este cazul în speţă.

Cu titlu de exemplu, poate exista o intenție indirectă atunci când autorul, urmărind să se sinucidă, intră în coliziune cu propriul autoturism într-un alt autovehicul, provocând decesul ocupanților acestuia, caz în care îi este indiferentă producerea rezultatului în privința ocupanților celuilalt autoturism, urmărindu-l doar față de sine însuși.

În cauza de față, întrucât inculpata a afirmat că din cauza şocului psihic suferit nu îşi mai aminteşte cu claritate momentele premergătoare declanşării focului de armă, instanța de apel nu poate decât să aprecieze asupra atitudinii sale subiective extrăgând motivaţia sa subiectivă din faptele obiective concrete dovedite.

Potrivit declaraţiilor concordante ale martorilor ………, ………, şi ………., inculpata şi victima se aflau într-o relaţie de iubire, raporturile dintre aceştia fiind caracterizate prin armonie şi înţelegere, nici unul din cei prezenţi la domiciliul soţilor ….. în seara premergătoare incidentului (30.01.2018) nefiind în măsură să indice eventuale tensiuni apte să degenereze în acte de violenţă extremă.

Nici susţinerile inculpatei din declaraţia dată ca suspect la 01.02.2018 nu sunt de natură să conducă la concluzia că aceasta ar fi fost indiferentă cu privire la posibilitatea suprimării vieţii victimei.

Conform acestei declaraţii, după ce s-au întors la domiciliul victimei, pe fondul unor discuţii în care amândoi se arătau mulţumiţi de evoluţia relaţiei şi îşi mărturiseau reciproc sentimentele de afecţiune, ….. s-ar fi arătat dispus să-i demonstreze inculpatei că ţine la ea, context în care a mers la dulapul unde ţinea pistolul, a luat arma, a eliberat încărcătorul care ar fi căzut pe podea împreună cu un cartuş, după care i-a înmânat-o inculpatei.

Având falsa reprezentare că în pistol nu sunt gloanţe, aceasta a lipit ţeava armei în palma mâinii stângi şi a întrebat victima dacă poate să tragă iar acesta a dat din cap afirmativ şi a îndemnat-o să tragă.

Bazându-se pe aprobarea dată de victimă, inculpata a acţionat trăgaciul, glonţul expulzat traversând palma acesteia după care ar fi ricoşat dintr-un perete către calota craniană a victimei.

Deşi probele administrate în acuzare au dovedit fără dubiu că susţinerile inculpatei referitoare la căderea accidentală pe podea a încărcătorului şi a unui cartuş nu corespund realităţii, la faţa locului fiind găsite 3 cartuşe nepercutate şi încărcătorul amplasat în locaşul special din pistol, Curtea constată că această împrejurare nu dovedeşte faptul că inculpata a acceptat posibilitatea ca arma să fie încărcată şi aptă de tragere.

Deopotrivă, nici faptul că expertiza criminalistică a stabilit fără echivoc că traiectoria glonţului a străpuns întâi calota craniană a victimei şi ulterior peretele încăperii (şi nu invers, după cum afirmase inculpata, cu ocazia cercetării la faţa locului) nu conduce neapărat la concluzia că afirmaţiile sale sunt mincinoase, făcute în scopul inducerii în eroare a organelor judiciare, inculpata neavând capacitatea de a observa traiectoria proiectilului din moment ce viteza de deplasare a glonţului (de 390 m/s indicată în raportul de expertiză balistică) depăşeşte net posibilităţile umane de percepţie.

În prezenta cauză nu se identifică vreun mobil pentru o intenție directă de autovătămare, și nici vreun indiciu că inculpata ar fi acceptat cu resemnare și indiferenţă să se pună pe sine într-o situație de risc în care vătămarea sa corporală apărea cu caracter de certitudine, fiind în mod vădit inevitabilă.

În lipsa unei intenții directe cu privire la o altă acțiune ilicită asociată, este greu de identificat o rațiune pentru care inculpata ar fi acceptat un asemenea rezultat (inclusiv în ceea ce o privește), mult mai verosimilă fiind posibilitatea că aceasta să fi acţionat pe fondul imprudenței, uşurinţei, în care rezultatul prevăzut nu este acceptat ca urmare a unei evaluări total eronate a posibilităţilor sale de producere/evitare.

Curtea admite că nu poate fi concepută existenţa unui mobil în cazul intenției indirecte.

Cu toate acestea, pentru a fi în prezența factorilor intelectiv și volitiv ai răspunderii, este necesar ca acceptarea unui asemenea rezultat cu totală indiferență față de viața altei persoane și față de propria integritate corporală să se încadreze totuși într-un context factual, într-un cadru situațional și psihologic, într-o logică, oricât de precară, în caz contrar, acceptarea indiferentă a uciderii unei persoane concomitent cu vătămarea propriei persoane, fără o motivație asociată unei alte acțiuni ilicite, ridică serioase dubii cu privire la capacitatea psihică a autorului.

În lipsa oricărui indiciu de acest fel, singura explicație pentru angajarea într-o asemenea situaţie de risc precum cea analizată în speţă este aceea că inculpata nu a acceptat ca sigură sau foarte probabilă producerea rezultatului, ci a acceptat doar faptul că ea s-ar putea produce ca o eventualitate îndepărtată, sperând totuși, în mod netemeinic, că rezultatul - expulzarea glonţului nu se va produce, forma de vinovăție fiind așadar cea a culpei cu prevedere (neglijenței) şi nicidecum cea a intenţiei indirecte (indiferența).

Starea de șoc instalată imediat după incident, percepută ca atare de martorii care au interacţionat cu inculpata (a.s.p. …….. şi a.s.a ………. semnatari ai procesului verbal de sesizare a faptei au descris starea inculpatei ca fiind una de agitaţie, ţipa, era incoerentă, părea a fi în stare de şoc) şi relevată inclusiv de conţinutul apelurilor efectuate prin serviciul unic de urgenţă 112, denotă faptul că inculpata nu acceptase un rezultat în privința producerii căruia era sigură sau indiferentă, ci că sperase, evident în mod netemeinic, că nu se va produce.

Relevante în aces senst sunt depoziţiile martorilor …. şi……….. (membri al patrulei de jandarmi care s-a deplasat la domiciliul victimei în urma apelului inculpatei la serviciul de urgenţă 112) care au arătat că principala grijă a inculpatei era legată de supravieţuirea victimei.

Inculpata ţipa, adresa injurii şi îi ameninţa pe cei din echipajul SMURD că le dă foc, sau că îi omoară şi se omoară dacă nu îl salvează pe ……., aspecte confirmate de …….., plutonier la ISU … care a aplicat protocolul pentru situaţii de urgenţă, acesta remarcând că inculpata era în stare de agitaţie inclusiv după ce a fost transportată la spital, confuză în ceea ce priveşte modul de derulare a incidentului, repetând de multe ori întrebarea „ce am făcut?, ce am făcut?” şi reproşa celor sosiţi la faţa locului faptul că au întârziat să intervină în ajutorul victimei.

Totodată, martorii care au intervenit la incident şi au interpelat-o pe inculpată despre împrejurările în care a avut loc împuşcarea victimei au primit aceeaşi explicaţie, aceea că se jucau cu pistolul, ea a tras şi că nu înţelege cum a avut glonţ sau cartuş pe ţeavă (…….., ………., ………, …..).

Contrar argumentelor invocate de acuzare, lipsa de siguranţă/certitudine că arma nu era încărcată nu conturează indiferenţa inculpatei faţă de rezultatul produs ci lipsa de temeinicie a speranței cu care aceasta a acţionat, socotind că rezultatul nu se va produce.

În absenţa oricăror date care să releve că inculpata avea cunoştinţe măcar minime despre modul de funcţionare al unei arme de foc, instanța nu se poate raporta în evaluarea formei de vinovăţie la criteriul deţinătorului de armă prudent și diligent (care ar fi putut evalua corect situația, ajungând la concluzia că atât timp cât există gloanţe în încărcător iar acesta este montat pe mânerul pistolului, expulzarea glonţului nu poate fi evitată în caz de acţionare a trăgaciului), căci distincția între cele două forme de vinovăție este tocmai atitudinea subiectivă proprie, iar nu situația obiectivă.

În plus, Curtea reţine că acuzarea a evaluat greşit poziţia psihică a inculpatei faţă de urmările faptei sale, apreciind că una dintre acestea o reprezintă acţionarea trăgaciului din curiozitate sau în scop de amuzament, rezultat urmărit, în timp ce uciderea victimei este rezultatul secundar, neurmărit dar acceptat cu indiferenţă.

Admiţând că inculpata a acţionat trăgaciul în scop de amuzament, pentru că i s-a părut „funny” aşa cum i-ar fi relatat ulterior martorei …, Curtea reţine că aceasta nu constituie urmarea infracţiunii ci mobilul, scopul ce nu putea fi urmărit decât în ipoteza în care inculpata ar fi socotit în mod uşuratic că arma nu este încărcată, alternativa contrară (aceea a existenţei muniţiei în armă) nefiind în nici un caz susceptibilă să producă vreo formă de divertisment.

Este evident că inculpata, asumându-și mânuirea unei arme de foc letale, fără a fi autorizată legal, fără a avea pregătirea teoretică şi practică necesară, fără minime cunoştinţe despre modul de funcţionare al acesteia, trebuia și putea să prevadă iminența rezultatului, trebuia și putea să evalueze în mod corect riscurile și șansele de evitare a expulzării glonţului, cunoscând potenţialul extrem de distructiv şi letal al armelor de foc, fiind avertizată chiar de victimă asupra faptului că mânuirea acesteia nu este de glumă.

În lipsa oricărui mobil pentru executarea focului, în lipsa oricărui indiciu că inculpata era total indiferentă față propria integritate corporală, Curtea apreciază, în acord cu prima instanţă, că la baza acţiunii sale de a apăsa trăgaciul armei a stat speranța că nu se va expulza proiectilul.

Evident că pentru a fi în prezența culpei și nu a intenției indirecte, o astfel de speranță, nu trebuie să se bazeze pe miracole sau pe hazard, ci pe elemente de fapt obiective, evaluate eronat de către făptuitor, care socoteşte în mod netemeinic că vor împiedica producerea rezultatului.

În cauza de față, în raport de modalitatea în care a avut loc uciderea victimei, Curtea reţine că inculpata a evaluat total eronat manevrele pe care însăşi victima le-a efectuat cu arma înainte de a i-o remite acesteia, respectiv faptul că acesta ejectase doar trei cartuşe din cele 9 aflate în încărcător.

Socotind în mod neîntemeiat că victima scosese unicul glonţ aflat pe ţeavă şi întreg încărcătorul (care ar fi căzut pe podea), inculpata a pus ţeava pistolului în palma stângă şi a acţionat trăgaciul, cel mai probabil urmărind să se amuze la zgomotul specific produs de percuţia unei arme fără muniţie.

Consecinţa neacceptată a fost expulzarea proiectilului, care a penetrat mai întâi mâna sa (producând leziuni ce au necesitat 40-45 zile de îngrijiri medicale), apoi calota craniană a victimei (producând leziunile ce au condus la decesul acesteia), peretele încăperii şi în final a ricoşat pe canapea, după cum rezultă din raportul de expertiză balistică.

În aceste condiţii, Curtea constată că nu există nici un argument pentru a se încadra poziţia psihică a inculpatei în forma intenţiei indirecte, fapta dedusă judecăţii întrunind condiţiile de tipicitate ale infracţiunii de ucidere din culpă şi nu pe cele ale infracţiunii de omor.

Eventualele intenţii autodistructive ale victimei, chiar dacă ar fi fost aduse în mod real la cunoştiinţa inculpatei sunt imposibil de dovedit dincolo de orice dubiu şi nu pot conduce la concluzia că aceasta ar fi trebuit să intuiască faptul că în momentul în care i-a remis arma sau i-a permis să se joace cu ea, victima adoptase şi pusese în executare hotărârea de a-şi curma viaţa, după cum nu este dovedită nici presupusa acceptare pasivă din partea inculpatei a unei asemenea urmări, reacţia sa imediat după comiterea faptei sugerând mai degrabă contrariul.

Contrar susţinerilor inculpatei, este neplauzibil ca victima însăşi să-i fi dat permisiunea să execute focul.

În aces sens, Curtea reţine că victima, deţinător legal şi utilizator experimentat al unei arme de foc nu putea fi în eroare, nici măcar pe fondul îmbibaţiei alcoolice, cu privire la împrejurarea că pistolul era încărcat, armat şi apt de tragere, expulzarea celor 3 cartuşe netrase fiind ineficientă pentru a-l transforma într-un obiect inofensiv, al cărui trăgaci putea fi acţionat fără risc de expulzare a proiectilului.

Nu poate fi omis nici faptul că în momentul în care victima ar fi îndemnat-o pe inculpată să tragă, cei doi se aflau într-un apartament dintr-un bloc de locuinţe, astfel că executarea unui foc de armă într-un asemenea loc putea fi auzită de un număr mare de persoane care ar fi alertat organele de poliţie, iar utilizarea nelegală a armei ar fi antrenat grave consecinţe pentru victimă, punându-i în pericol cariera de ofiţer de poliţie la SCCO …...

În plus, după cum rezultă din raportul de expertiză balistică, …. era întors cu spatele la inculpată în momentul în care aceasta l-a întrebat dacă poate să tragă, astfel că este cu atât mai neverosimilă ipoteza ca el să fi aprobat executarea focului conştient de faptul că se află la o distanţă de doar 0,5 m de trăgător (intersectarea cu traiectoria glonţului fiind extrem de dificil de evitat) şi mai ales în condiţiile în care nu putea observa direcţia în care era îndreptat pistolul.

Şi mai neplauzibilă şi total infirmată probator este ipoteza ca victima să fi fost poziţionată cu faţa către inculpată în momentul în care aceasta a întrebat dacă poate trage, fiind evident că un astfel de acord nu putea fi exprimat, în pofida oricăror intenţii suicidale, în condiţiile în care mâna inculpatei se afla în dreptul ţevii pistolului.

Nu este incidentă nici cauza de neimputabilitate prev. de art. 30 alin. 1 Cod penal, neputându-se reţine că inculpata s-a aflat în eroare cu privire la existenţa unei stări, situaţii sau împrejurări de care depinde caracterul penal al faptelor de ucidere din culpă şi de uz de armă drept, respectiv faptul că arma era încărcată.

Potrivit art. 30 alin. 1 Cod penal, nu este imputabilă fapta prevăzută de legea penală săvârşită de persoana care, la momentul comiterii acesteia, nu cunoştea existenţa unei stări, situaţii ori împrejurări de care depinde caracterul penal al faptei.

Potrivit alin. 2 al aceluiaşi text legal, dispoziţiile mai sus citate se aplică şi faptelor săvârşite din culpă pe care legea penală le pedepseşte, numai dacă necunoaşterea stării, situaţiei ori împrejurării respective nu este ea însăşi rezultatul culpei.

Contrar celor susţinute de apărare, Curtea reţine că eroarea, nu poate fi confundată cu nepriceperea, lipsa de cunoştinţe, ignoranţa sau lipsa de abilitate în efectuarea unei anumite activităţi, mai ales când activitatea este una din cele strict reglementate de lege.

În speţă, procurarea, deţinerea şi utilizarea unei armelor letale sunt activităţi strict reglementate de Legea nr. 295/2004, supuse autorizării şi rezervate unei categorii restrânse de persoane fizice, categorie din care victima făcea parte (poliţist aflat în activitate).

Faptul că arma deţinută de victimă era din categoria celor supuse autorizării era o împrejurare cunoscută de inculpată care a declarat că victima îi arătase arma înainte cu două săptămâni, context în care l-a întrebat dacă are autorizaţie iar acesta a confirmat.

Nici potenţialul extrem de distructiv al armei nu era o împrejurare necunoscută inculpatei, chiar victima aducându-i la cunoştinţă că manevrarea unui asemenea obiect „nu este de glumă”.

Prin urmare, la momentul când a utilizat arma, inculpata era în deplină cunoştinţă de cauză că acţiunile sale intră într-un domeniu strict reglementat, că nu deţine cunoştiinţele teoretice şi practice necesare şi că nu este autorizată legal să le efectueze, astfel că nu a existat nicio imposibilitate obiectivă de a se cunoaşte existenţa acestei situaţii de care depinde caracterul penal al faptei prev. de art. 343 alin. 1 Cod penal (uzul de armă fără drept).

Contrar susţinerilor apărării, existenţa sau inexistenţa glonţului pe ţeavă reprezintă o împrejurare pe care o persoană care avea cunoştinţele teoretice şi practice pentru deţinerea şi utilizarea armelor de foc o putea verifica prin propriile simţuri, simpla culisare a manşonului făcând vizibilă existenţa proiectilului.

Faptul că inculpata nu a efectuat o asemenea operaţiune ci s-a bazat pe interpretarea eronată a manevrelor efectuate de victimă (care scosese 3 gloanţe din încărcător) nu se datorează erorii ci ignoranţei, nepriceperii, lipsei de abilităţi, mai exact lipsei de cunoştiinţe teoretice şi practice cerute de lege pentru deţinerea şi utilizarea armelor letale.

Făcând din nou paralelă către cazurile în care persoanele care nu deţin permis de conducere, nu au dobândit nici un fel de cunoştinţe teoretice şi practice îşi asumă conducerea autovehiculelor pe drumurile publice şi, din cauza lipsei de abilităţi, a nepriceperii şi ignoranţei provoacă accidente rutiere, Curtea constată că este de neconceput existenţa erorii (cu privire la manevrele ce trebuiesc efectuate pentru conducerea în siguranţă a autovehiculului) drept cauză care înlătură răspunderea penală, atunci când presupusa eroare este chiar rezultatul culpei autorului.

Trebuie precizat totodată, că ceea ce diferenţiază gradul de culpă cu care a acţionat inculpata de cel al persoanelor care conduc autovehicule pe drumurile publice este tocmai destinaţia obiectului utilizat.

Dacă autovehiculele sunt destinate transportului de persoane şi bunuri, putând deveni periculoase pentru viaţa şi integritatea corporală a persoanelor doar în mod excepţional, în condiţiile unei utilizări defectuoase sau anormale, armele letale sunt concepute special pentru distrugere, pentru a produce vătămări grave sau decesul persoanelor, aspect pe care inculpata îl cunoştea pe deplin.

Este aşadar de aşteptat ca în cazul unei persoane care are pentru prima dată contact cu un domeniu specializat, strict reglementat (precum cel al utilizării armelor de foc), conştientă fiind de propria nepricepere, să manifeste o diligenţă sporită atunci când manevrează dispozitive atât de periculoase prin destinaţia lor, la nevoie recurgând la serviciile unui specialist, iar în speţă inculpata avea posibilitatea de a se informa adecvat cu privire la posibilitatea ca arma să declanşeze focul, cerând victimei lămuriri.

Ca atare, inculpata nu se poate prevala de propria culpă, de lipsa cunoştinţelor necesare în domeniul utilizării armelor de foc, informaţiile referitoare la modul de funcţionare al acestora şi utilizarea lor fără riscuri pentru viaţa şi integritatea corporală a persoanelor putând fi obţine în mod cert înainte de săvârşirea faptei, în condiţiile în care victima, persoană cu experienţă în materia armelor de foc era prezentă şi putea să-i asigure toată asistenţa necesară.

În speţă, pe fondul ignoranţei, a stării de ebrietate şi impulsivităţii, inculpata a apăsat trăgaciul, sperând în mod netemeinic că arma nu era încărcată, într-un moment în care victima se afla cu spatele şi nu-i putea da asigurări că manevrele pe care le face cu arma nu prezintă nici un pericol, săvârşirea faptei nefiind datorată imposibilităţii obiective de a cunoaşte faptul că arma era aptă de tragere ci cunoaşterii nesigure, pe fondul propriei nepriceperi.

În raport de aceste considerente, constatând că nu există nicio cauză care de neimputabilitate a inculpatei pentru infracţiunile de ucidere din culpă în forma agravată prev. de art. 192 alin. 1 şi 2 şi uzul de armă fără drept prev. de art. 343 alin. 1 Cod procedură penală, ţinând cont şi de disp. art. 396 alin. 2 C.p.p. potrivit cărora instanţa pronunţă condamnarea când constată dincolo de orice îndoială rezonabilă că fapta există, constituie infracţiune, a fost săvârşită de inculpată şi că acesta răspunde penal, Curtea a procedat şi verificarea incidenţei prescripţiei răspunderii penale în raport de situaţia de fapt şi de încadrarea juridică dată faptelor astfel cum au fost stabilite prin sentinţa primei instanţe.

Potrivit art. 192 alin. 1 şi 2 Cod penal, infracţiunea de ucidere din culpă ca urmare a nerespectării dispoziţiilor legale ori a măsurilor de prevedere pentru exerciţiul unei profesii sau meserii ori pentru efectuarea unei anumite activităţi se pedepseşte cu închsiarea de la 2 la 7 ani.

Potrivit art. 154 alin. 1 lit.c) Cod penal, termenul de prescripţie a răspunderii penale este 8 ani, atunci când legea prevede pentru infracţiunea săvârşită pedeapsa închisorii mai mare de 5 an, dar care nu depăşeşte 10 ani.

În cazul infracţiunii de uzul de armă fără drept prev. de art. 343 alin. 1 Cod penal, pedepsită cu închisoarea de la la 1 la 3 ani, sunt incidente disp. art. 154 alin. 1 lit.d) Cod penal, potrivit cărora termenul de prescripţie a răspunderii penale este 5 ani, atunci când legea prevede pentru infracţiunea săvârşită pedeapsa închisorii mai mare de 1 an, dar care nu depăşeşte 5 ani.

Potrivit art. 154 alin. 2 Cod penal, termenele de prescripţie încep să curgă de la data săvârşirii infracţiunii.

Ţinând cont că ambele infracţiuni au fost săvârşite de inculpată în concurs ideal, la data de 31.01.2018, termenul de prescripţie a răspunderii penale pentru infracţiunea de ucidere din culpă s-ar împlini la 30.03.2026 iar pentru infracţiunea prev. de art. 343 alin. 1 Cod penal la 30.03.2023.

Curtea reţine că deşi disp. art. 155 alin. 1 Cod penal prevedeau întreruperea termenului de prescripţie prin îndeplinirea oricărui act de procedură în cauză, prin decizia nr. 297/2018 publicată în Monitorul Oficial nr. 518/25.06.2018, Curtea Constituţională a admis excepţia de neconstituţionalitate şi a constatat că această soluţie legislativă este neconstituţională.

Ulterior, prin Decizia nr. 358 din 26 mai 2022 publicată în Monitorul Oficial nr. 565 din 9 iunie 2022, Curtea Constituțională a admis excepția de neconstituționalitate a aceluiaşi art. 155 alin. 1 Cod penal și a constatat că dispozițiile art. 155 alin. (1) din Codul penal sunt neconstituționale în ansamblul lor.

Aşa cum s-a reţinut în considerentele Deciziei nr. 358/26.05.2022 a Curţii Constituţionale, „pe perioada cuprinsă între data publicării respectivei decizii și până la intrarea în vigoare a unui act normativ care să clarifice norma, prin reglementarea expresă a cazurilor apte să întrerupă cursul termenului prescripției răspunderii penale, fondul activ al legislației nu conține vreun caz care să permită întreruperea cursului prescripției răspunderii penale”

Totodată, prin decizia nr.67/25.10.2022 a I.C.C.J. – completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, obligatorie de la data publicării sale în Monitorul Oficial, s-a stabilit că normele referitoare la întreruperea cursului prescripţiei sunt norme de drept penal material (substanţial) supuse din perspectiva aplicării lor în timp principiului activităţii legii penale prevăzut de art. 3 din Codul penal, cu excepţia dispoziţiilor mai favorabile, potrivit principiului mitior lex prevăzut de art. 15 alin. (2) din Constituţie şi art. 5 din Codul penal.

S-a reţinut în considerentele acestei decizii că, fiind o instituție de drept penal, se vor aplica în privința prescripției răspunderii penale regulile legii penale mai favorabile, atât în ceea ce privește termenele, cât și în ceea ce privește cauzele de întrerupere sau suspendare.

Pentru stabilirea, aşadar, a legii penale mai favorabile se va compara încadrarea faptei potrivit unei legi și termenul de prescripție respectiv potrivit aceleiași legi cu încadrarea faptei potrivit celeilalte legi și cu termenul de prescripție din această lege.

Va fi aplicabilă legea care va oferi rezultatul mai favorabil.

Raportând aceste consideraţii la prezenta cauză, Curtea a reţinut că legea mai favorabilă inculpatei este Codul penal în vigoare în perioada cuprinsă între data de 25.06.2018 şi data de 30.05.2022, care a prevăzut un termen de prescripţie a răspunderii penale mai redus, egal cu termenul general de prescripţie, nesusceptibil a fi întrerupt şi nici majorat încă o dată (aşa cum stabilesc în caz de întrerupere disp. art. 155 alin. 2 Cod penal), astfel că în raport cu data săvârşirii infracţiunii, termenele de prescripţie mai sus menţionate nu sunt împlinite în cauză.

Pentru a ajunge la această concluzie, Curtea a reţinut şi că atât termenele de prescripţie a răspunderii penale (art. 156 Cp.) cât şi de prescripţie a executării pedepsei (art. 164 Cp.) pot fi suspendate datorită unor obstacole de drept (dispoziţii legale) sau de fapt (survenirea unor împrejurări de neprevăzut ori de neînlăturat care, ca şi cauzele de drept, reprezintă obstacole obiective în calea punerii în mişcare a acţiunii penale sau continuării procesului penal).

Au fost considerate în doctrină ca obstacole de fapt ce determină suspendarea cursului termenelor de prescripţie cazurile de forţă majoră precum izolarea unor regiuni, provocarea unor inundaţii severe, declanşarea unor epidemii ş.a.m.d., evenimente care prin natura şi amploarea lor sau prin riscurile pe care le generează pentru viaţa, integritatea corporală sau sănătatea persoanelor determină limitări semnificative ale drepturilor recunoscute constituţional (dreptul la muncă, dreptul la liberă circulaţie, etc...).

În cursul termenului de prescripţie analizat în cauză, izbucnirea, generalizarea şi acutizarea crizei medicale determinate de apariţia virusului SARS Cov 2 a determinat, în primul trimestru al anului 2020, instituirea unor restricţii severe în plan social şi economic, nu doar la nivel naţional ci la nivel internaţional.

Nevoia instituirii unor restricţii severe în ceea ce priveşte dreptul la liberă mişcare, dreptul la muncă, accesul la servicii medicale şi accesul la justiţie a fost pe deplin justificată în considerarea necesităţii protejării sănătăţii publice, în contextul apariţiei unei epidemii a cărei gestionare a creat probleme semnificative pe întreg mapamondul.

Aşa cum se arată şi în expunerea de motive a Decretului prezidenţial nr. 195/16.03.2020 (act administrativ cu caracter normativ, prin care se organizează executarea, respectiv punerea în aplicare, prin raportare la situația de fapt existentă, a dispozițiilor de reglementare primară care statuează cu privire la regimul juridic al stării de urgență – paragraful 89 din decizie) creşterea masivă a numărului de infectări cu acest virus, presiunea constantă exercitată asupra sistemului sanitar în ţările afectate, riscurile semnificative pe care evoluţia epidemiologică le-au creat pentru sănătatea şi viaţa cetăţenilor au fost „elemente care definesc un context excepțional care nu putea fi previzionat, care vizează interesul public general și care constituie o situație extraordinară, ce impune măsuri excepționale”, circumstanţe faptice care constituie „împrejurări de neprevăzut ori de neînlăturat” în sensul art. 156 Cp. şi care au împiedicat temporar, continuarea procesului penal, cel puţin în cauzele care prin natura infracţiunii aveau un caracter mai puţin grav, aşa cum este cazul în speţă.

De altfel, art. 43 din Decretul prezidenţial reglementează în mod expres situaţiile în care procesele penale începute (cele aflate în faza de urmărire penală sau în faza de judecată) pot continua, fie în considerarea protejării dreptului la libertate al persoanei (cauze în care s-au dispus măsuri preventive sau măsuri de ocrotire a martorilor ori persoanelor vătămate), fie pentru a asigura administrarea eficientă a probelor ori protejarea unor interese care ţineau chiar de scopul instituirii stării de urgenţă – art. 43 alin. 1 şi 2 – pentru toate celelalte în care nu se efectuează acte de urmărire penală sau procesul penal este suspendat potrivit prezentului decret, prescripția răspunderii penale urmând a fi suspendată, tocmai în considerarea caracterului excepţional al situaţiei generate de pandemia de COVID.

Faţă de aceste considerente, Curtea reţine că epidemia COVID care a determinat instituirea şi ulterior prelungirea stării de urgenţă pe teritoriul României a constituit (cel puţin în perioada iniţială în care s-a instituit starea de urgenţă) o împrejurare care a determinat suspendarea cursului prescripţiei răspunderii penale, aceasta reluându-şi cursul în ziua în care starea de urgenţă a fost înlocuită cu starea de alertă.

În consecinţă, în cauză a operat suspendarea timp de 2 luni cursului prescripţiei, care s-ar împlini la 30.03.2026 pentru infracţiunea de ucidere din culpă şi respectiv la 30.03.2023 pentru infracţiunea prev. de art. 343 alin. 1 Cod penal.

Trecând la examinarea criticilor formulate de apelanta inculpată sub aspectul greşitei individualizări a sancţiunilor, Curtea constată că pedepsele principale aplicate inculpatei, de 5 ani închisoare pentru infracţiunea de ucidere din culpă şi 3 ani închisoare pentru cea de uz de armă fără drept, reflectă în mod plural criteriile enunţate de art. 74 Cp., fiind just şi temeinic individualizate.

Pornind de la limitele speciale de pedeapsă prevăzute de norma de incriminare pentru infracţiunea de ucidere din culpă în forma agravată prev. de art. 192 alin. 2 Cod penal (de la 2 la 7 ani închisoare) şi respectiv pentru cea de uz de armă fără drept prev. de art. 343 alin. 1 Cod penal (de la unu la 3 ani închisoare), Curtea a avut în vedere gravitatea concretă ridicată a faptelor, gravitate relevată de consecințele dramatice, iremediabile, produse ca urmare a angajării inculpatei în utilizarea nelegală a unei arme de foc letale, care au constat în decesul prematur al unui tânăr în vârstă de 35 de ani, după o lungă agonie, doi copii minori fiind rămaşi fără ocrotirea tatălui.

Au fost avute în vedere și vârsta inculpatei, lipsa antecedentelor penale dar şi atitudinea procesuală predominant nesinceră.

Adoptarea unor pedepse consistente, orientate spre maximul special este pe deplin justificată în circumstanţele relevate în speţă în care culpa inculpatei este extrem de gravă, la limita intenţiei indirecte iar încălcarea măsurilor de prevedere pentru ultilizarea armelor se grefează pe comiterea unei alte infracțiuni intenționate aflate în concurs ideal cu cea de ucidere din culpă (uzul de armă fără drept).

Contrar celor susţinute în apelul declarat de inculpată, Curtea constată că aplicarea disp. art. 396 alin. 10 Cod procedură penală referitoare la reducerea limitelor de pedeapsă cu o treime este condiţionată de adoptarea unei conduite procesuale sincere, concretizată prin relatarea unei situaţii de fapt concordantă cu probatoriul administrat în urma cercetării judecătoreşti.

În speţă, cu excepţia rezultatului produs, inculpata nu a recunoscut situaţia de fapt rezultată din probele administrate, negând că victima s-ar fi aflat cu spatele în momentul în care a decis să declanşeze focul, deşi această împrejurare a fost stabilită fără dubiu prin raportul de expertiză balistică, fiind confirmată şi de modul în care sunt amplasate leziunile de intrare şi ieşire a proiectilului.

În plus, nici forma de vinovăţie a culpei (nici măcar cea fără prevedere) nu a fost asumată de inculpată, care a încercat să acrediteze ideea comiterii faptei din eroare, drept cauză care înlătură vinovăţia, susţinând că victima i-a dat acordul să tragă, aplicarea disp. art. 396 alin. 10 Cod procedură penală fiind exclusă în aceste condiţii.

Deşi Curtea nu îşi poate însuşi presupunerea primei instanţe în sensul că într-o eventuală situaţie asemănătoare inculpata ar proceda identic, neputând specula cu privire la probabilitatea producerii unui incident similar, totuşi, comportamentul procesual al inculpatei, caracterizat prin neasumare a vinovăţiei, încercări de minimizare a contribuţiei la producerea rezultatului letal şi justificarea acţiunilor sale exclusiv prin prisma încrederii pe care o avea în victimă, victimizându-se pentru consecinţele faptei sale, demonstrează în mod pertinent că aceasta nu deţine resorturi interioare de reeducare care să acţioneze eficient şi în cazul aplicării unei pedepse în cuantum mai redus.

Se reţine în acest sens că, dincolo de datele referitoare la persoana inculpatei (în speţă vârsta tânără şi lipsa antecedentelor penale), este deosebit de relevant felul în care acesta se raportează la fapta comisă, respectiv dacă prin conduita sa ulterioară demonstrează că a înţeles consecinţele negative ale infracţiunii, importanţa valorilor sociale pe care le-a încălcat precum şi că are suficiente resorturi interioare de reeducare.

În speţă conduita adoptată de inculpată după comiterea faptelor nu demonstrează o înţelegere a acestor elemente, regret sau căinţă activă, astfel că în raport de toate aceste elemente, în acord cu judecătorul fondului, Curtea apreciază că aplicarea unei pedepse egale cu maximul special în cazul infracţiunii de uz de armă fără drept şi substanţial orientată spre maxim în cazul infracţiunii de ucidere din culpă în forma agravată reflectă în mod adecvat toate criteriile generale enunţate de art. 74 Cod penal şi satisfac scopul preventiv şi educativ al sancţiunilor penale, nefiind oprtună reducerea acestora.

Pentru aceste considerente, constatând neîntemeiate criticile aduse hotărârii şi că nu existe motive de desfiinţare care să poată fi reţinute din oficiu, în baza art. 421 pct. 1 lit.b) Cod procedură penală va respinge apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Olt şi inculpata ...., ca nefondate.