Curtea de Apel CRAIOVA · .
Decizie nr. 413 din 10.03.2023
Asupra apelurilor de faţă, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 31 din data de 3 august 2022, pronunţată de către Judecătoria Baia de Aramă în dosarul nr. …, în baza art. 396 alin. 1 şi 2 C.proc.penală, art.335 alin.1 C.penal, cu aplicarea art.41 alin.1 C.penal, a fost condamnat inculpatul…….. - fiul lui…. şi …., născut la ……., în municipiul ………, judeţul…….., C.N.P. …….., cu domiciliul în comuna ….., sat ….., judeţul ……, cu antecedente penale, la 2 ani şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui vehicul fără permis de conducere.
S-a constatat că infracţiunea ce face obiectul prezentei cauze a fost comisă în stare de recidivă postexecutorie faţă de infracţiunea prev.de art.335 alin.1 C.penal cu aplicarea art.41 alin.1 lit.a C.penal rap.la art.43 alin.5 C.penal şi cu aplicarea art.79 Cod penal, pentru care, prin sentinţa penală nr.10 din 20.02.2017 a Judecătoriei Orşova, definitivă prin decizia penală nr.922 din 19.05.2017 a Curţii de Apel Craiova, a fost condamnat la pedeapsa de 1 an închisoare.
S-a constatat că infracţiunea ce face obiectul prezentei cauze a fost săvârşită în concurs real de infracţiuni cu infracţiunea prev.de 335 alin.1 C.penal cu aplicarea art.41 alin.1 C.penal, pentru care, prin sentinţa penală nr.404 din 09.03.2021 a Judecătoriei Dr.Tr.Severin, definitivă prin decizia penală nr.222 din 15.02.2022 a Curţii de Apel Craiova, a fost condamnat la pedeapsa de 1 an şi 10 luni închisoare.
În baza art.39 alin.1 lit.b C.penal, s-a aplicat inculpatului …….. pedeapsa cea mai grea de 2 ani şi 6 luni închisoare la care s-a adăugat sporul de o treime din cealaltă pedeapsă stabilită (1 an şi 10 luni închisoare), respectiv 7 luni şi 10 zile, urmând ca în final inculpatul …… să execute pedeapsa rezultantă de 3 ani, 1 lună şi 10 zile închisoare, în regim de detenţie.
În baza art.404 alin.1 lit.a C.proc.penală şi art.72 alin.1 C.penal, s-a dedus din pedeapsa închisorii rezultante perioada executată de la 08.03.2017 la 09.03.2017, de la 22.05.2017 la 24.11.2017, precum şi de la 15.02.2022 la zi.
S-a dispus anularea mandatului de executare a pedepsei închisorii nr…./2021/2022 din 15.02.2022 emis de Judecătoria Dr.Tr.Severin şi emiterea unui nou mandat de executare a pedepsei închisorii de 2 ani şi 4 luni.
În baza art.404 alin.1 lit.b C.proc.penală raportat la art.399 alin.1 C.proc.penală, s-a menţinut măsura preventivă a controlului judiciar luată faţă de inculpatul …….
În baza art. 396 alin. 1 şi 2 C.proc.penală, art. 335 alin.1 C.penal, cu aplicarea art.38 alin.1 C.penal, a fost condamnat inculpatul ….. - fiul lui ………, născut la ……., în municipiul ….., judeţul ………., C.N.P…………, cu domiciliul în comuna ……., sat …., judeţul ….., cu adresa aleasă pentru comunicarea actelor de procedură în comuna …., sat ……., judeţul …….., la 1 an şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui vehicul fără permis de conducere, faptă săvârşită la data de 06.02.2020.
În baza art. 396 alin. 1 şi 2 C.proc.penală, art.335 alin.1 C.penal, cu aplicarea art.38 alin.1 C.penal, a fost condamnat inculpatul ….. la 1 an şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui vehicul fără permis de conducere, faptă săvârşită la data de 01.03.2021.
În baza art. 396 alin. 1 şi 2 C.proc.penală, art.273 alin.1 C.penal, cu aplicarea art.38 alin.1 C.penal, a fost condamnat inculpatul …., la 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de mărturie mincinoasă.
În baza art.39 alin.1 lit.b C.penal, s-a aplicat inculpatului ….. pedeapsa cea mai grea de 1 an şi 6 luni închisoare la care s-a adăugat sporul de o treime din totalul celorlalte pedepse stabilite (1 an închisoare şi respectiv 1 an şi 6 luni închisoare), respectiv 10 luni, urmând ca în final inculpatul ….. să execute pedeapsa rezultantă de 2 ani şi 4 luni închisoare.
În baza art. 65 alin 1 C.penal raportat la art. 66 alin. 1 lit. i C.penal, s-a aplicat inculpatului ……. pedeapsa accesorie a interzicerii dreptului de a conduce orice vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere din momentul rămânerii definitive a hotărârii de condamnare și până când pedeapsa principală privativă de libertate a fost executată sau considerată ca executată.
În baza art. 67 alin 1 C.penal şi a art. 66 alin.1 lit i Cod penal, s-a aplicat inculpatului …. pedeapsa complementară a interzicerii dreptului de a conduce orice vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere pe o perioadă de 3 (trei) ani, pedeapsă ce se va executa potrivit art. 68 alin. 1 lit. b C. penal.
În baza art. 91 alin. 1 şi art. 92 alin. 1 C.p., s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere şi s-a stabilit un termen de supraveghere de 3 (trei) ani pentru inculpat.
În baza art. 93 alin. 1 C.p., pe durata termenului de supraveghere a fost obligat inculpatul să respecte următoarele măsuri de supraveghere:
a) să se prezinte la serviciul de probaţiune ….., la datele fixate de acesta;
b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa;
c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile;
d) să comunice schimbarea locului de muncă;
e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.
În baza art.93 alin.2 lit. d Cod penal, pe durata termenului de supraveghere, s-a dispus ca inculpatul să se supună următoarelor obligaţii:
d) să nu părăsească teritoriul României, fără acordul instanței.
În baza art.93 alin.3 şi 4 Cod penal, pe parcursul termenului de supraveghere, s-a dispus ca inculpatul să presteze o muncă neremunerată în folosul comunității pe o perioadă de 60 zile la una din unităţile aflate în subordinea Primăriei comunei …., judeţul ……., afară de cazul în care, din cauza stării de sănătate, nu poate presta această muncă.
În baza art. 94 Cod penal, datele prevăzute în art. 93 alin. (1) lit. c) - e) şi de art.93 alin.3 Cod penal se comunică Serviciului de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Mehedinţi.
În baza art. 91 alin. 4 Cod penal, s-a atras atenţia inculpatului asupra dispozițiilor art.96 Cod penal referitoare la revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere în cazul în care, inculpatul, cu rea credinţă nu respectă măsurile de supraveghere sau nu execută obligaţiile impuse ori stabilite de lege.
În baza art. 396 alin. 1 şi 2 C.proc.penală, art.107 alin.1 lit.a din Legea nr.46/2008 ( în vigoare până la data de 11.09.2020) cu aplicarea art. 5 Cod penal şi art.38 alin.1 C.penal, a fost condamnat inculpatul …. - fiul lui …… şi ………, născut la ……, în comuna ……., judeţul ….., C.N.P…………, cu domiciliul în comuna ….., sat …….., judeţul ………, la 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de tăiere fără drept de arbori, faptă săvârşită în dauna părţii vătămate …….
În baza art. 396 alin. 1 şi 2 C.proc.penală, art. 109 alin.1 lit. a din Legea nr.46/2008 (în vigoare până la 11.09.2020), cu aplicarea art.5 Cod penal şi art.38 alin.1 C.penal, a fost condamnat inculpatul ……… la 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de furt de arbori, faptă săvârşită în dauna părţii vătămate ......
În baza art. 396 alin. 1 şi 2 C.proc.penală, art.273 alin.1 C.penal, cu aplicarea art.38 alin.1 C.penal, a fost condamnat inculpatul ……. la 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de mărturie mincinoasă.
În baza art.39 alin.1 lit.b C.penal, s-a aplicat inculpatului ….. pedeapsa cea mai grea de 1 an închisoare la care s-a adăugat adaugă sporul de o treime din totalul celorlalte pedepse stabilite (1 an închisoare şi respectiv 1 an închisoare), respectiv 8 luni, urmând ca în final inculpatul ….. să execute pedeapsa rezultantă de 1 an şi 8 luni închisoare.
În baza art. 91 alin. 1 şi art. 92 alin. 1 C.p., s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere şi s-a stabilit un termen de supraveghere de 3 (trei) ani pentru inculpat.
În baza art. 93 alin. 1 C.p., pe durata termenului de supraveghere a fost obligat inculpatul să respecte următoarele măsuri de supraveghere:
a) să se prezinte la serviciul de probaţiune …., la datele fixate de acesta;
b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa;
c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile;
d) să comunice schimbarea locului de muncă;
e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.
În baza art.93 alin.2 lit. d Cod penal, pe durata termenului de supraveghere, s-a dispus ca inculpatul să se supună următoarelor obligaţii:
d) să nu părăsească teritoriul României, fără acordul instanței.
În baza art.93 alin.3 şi 4 Cod penal, pe parcursul termenului de supraveghere, s-a dispus ca inculpatul să presteze o muncă neremunerată în folosul comunității pe o perioadă de 60 zile la una din unităţile aflate în subordinea Primăriei comunei ….., judeţul ……., afară de cazul în care, din cauza stării de sănătate, nu poate presta această muncă.
În baza art. 94 Cod penal, datele prevăzute în art. 93 alin. (1) lit. c) - e) şi de art.93 alin.3 Cod penal se comunică Serviciului de probaţiune de pe lângă Tribunalul Mehedinţi.
În baza art. 91 alin. 4 Cod penal, s-a atras atenţia inculpatului asupra dispozițiilor art.96 Cod penal referitoare la revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere în cazul în care, inculpatul, cu rea credinţă nu respectă măsurile de supraveghere sau nu execută obligaţiile impuse ori stabilite de lege.
În baza art. art. 25 raportat la art. 397 Cod procedură penală coroborat cu art. 1349, art.1357, art. 1371, art. 1381 și art. 1385 Cod civil, s-a admis acţiunea civilă formulată de partea civilă ….. şi a fost obligat inculpatul ……. la plata sumei de 1.357,15 lei reprezentând contravaloarea celor 7 arbori de esenţă fag tăiaţi şi sustraşi de către inculpatul …. din pădurea proprietate privată a părţii vătămate …...
A fost obligă inculpatul ….. la plata sumei de 551,01 lei, cheltuieli judiciare către stat.
A fost obligat inculpatul …… la plata sumei de 551 lei cheltuieli judiciare către stat.
A fost obligat inculpatul ….. la plata sumei de 550 lei, cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a reţinut că prin rechizitoriul nr. ….. din data de 14.07.2021 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Baia de Aramă, s-a dispus: trimiterea în judecată sub control judiciar a inculpatului ……. pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, prev. de art. 335 alin.1 Cod penal; trimiterea în judecată în stare de libertate a inculpatului ….. pentru săvârșirea infracțiunilor de tăiere fără drept de arbori, prevăzută de art.107 alin.1 lit.a din Legea nr.46/2008 ( în vigoare până la data de 11.09.2020) cu aplicarea art. 5 Cod penal; furt de arbori, prevăzută de art. 109 alin.1 lit. a din Legea nr.46/2008 ( în vigoare până la 11.09.2020), cu aplicarea art.5 Cod penal; mărturie mincinoasă, prev. de art. 273 alin.1 Cod penal, toate cu aplicarea art.38 alin.1 Cod penal; trimiterea în judecată a inculpatului …., pentru săvârșirea infracțiunilor de mărturie mincinoasă, prevăzută de art.273 alin.1 Cod penal şi conducerea unui vehicul fără permis de conducere, prevăzută de art.335 alin.1 Cod penal ( săvârşită la data de 06.02.2020), conducerea unui vehicul fără permis de conducere, prevăzută de art.335 alin.1 Cod penal ( săvârşită la data de 01.03.2021) cu aplicarea art.38 alin.1 Cod penal.
În drept, s-a apreciat că faptele inculpatului ….., care în cursul lunii iulie 2018, împreună cu fratele său, …… a tăiat și sustras un număr de 6 arbori de esență fag, din fondul forestier național, proprietatea persoanei vătămate ….., situată pe raza satului ……, comuna …., județul ….., în UP II …, u.a. 167, producând un prejudiciu de 1131,86 lei, mai mare de peste 5 ori decât prețul mediu al unui metru cub de masă lemnoasă pe picior, la data comiterii faptei, întrunesc elementele de tipicitate obiectivă şi subiectivă ale infracţiunilor de tăiere fără drept de arbori, prevăzută de art.107 alin.1 lit. a din Legea nr.46/2008 ( în vigoare până la data de 11.09.2020) cu aplicarea art. 5 Cod penal şi furt de arbori, prevăzută de art.109 alin.1 lit. a din Legea nr.46/2008 ( în vigoare până la 11.09.2020), cu aplicarea art.5 Cod penal aflate în concurs real, motiv pentru care s-au reţinut şi dispoziţiile art.38 alin.1 Cod penal.
Având în vedere că la data de 06.06.2021 inculpatul …a decedat, fiind ataşat la dosar copia certificatului de deces seria … nr……… eliberat de Consiliul local al municipiului ….., în temeiul art.327 alin.1 lit.b C.p.p rap. la art. 315 alin.1 lit. b C. proc.
Pen. şi art.16 lit.f C.proc.pen. s-a dispus clasarea cauzei cu privire la săvârşirea infracţiunilor de tăiere fără drept de arbori, prevăzută de art.107 alin.1 lit.a din Legea nr.46/2008 ( în vigoare până la data de 11.09.2020) cu aplicarea art. 5 Cod penal şi furt de arbori, prevăzută de art.109 alin.1 lit. a din Legea nr.46/2008 ( în vigoare până la 11.09.2020), cu aplicarea art.5 Cod penal cu aplicarea art. 38 alin.1 Cod penal, faţă de inculpatul…...
În drept, s-a apreciat că fapta inculpatului …., persoană ce se afla în autoutilitara marca …., cu numărul de înmatriculare ………, în momentul opririi de către organele de poliţie, fiind audiat în calitate de martor la data de 07.02.2020 a confirmat declaraţiile inculpaţilor ….. şi ……., făcând declaraţii mincinoase, în sensul că ….. a condus autovehiculul pe drumurile publice în data de 06.02.2020 ora 17.00, în comuna ….., sat ….., judeţul………., întruneşte elementele de tipicitate obiectivă şi subiectivă ale infracţiunii de mărturie mincinoasă, preăvzută de art. 273 alin.1 Cod penal.
În drept, s-a apreciat că fapta inculpatului …… care în data de 06.02.2020 a condus pe drumurile publice din comuna ……, judeţul………., autoutilitara cu numărul de înmatriculare ….., fără a poseda permis de conducere, întruneşte elementele de tipicitate obiectivă şi subiectivă ale infracţiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, prevăzută de art. 335 alin.1 Cod penal.
De asemenea s-a reţinut că fapta inculpatului ……… care, cu ocazia depistării de către organele de poliţie, şi ulterior, cu ocazia audierii în calitate de martor la data de 07.02.2020 în faţa organelor de poliţie, a făcut afirmaţii minicinoase, susţinând că el este persoana care a condus autoturismul marca …. cu numărul de înmatriculare ………. în data de 06.02.2020 ora 17.00, în momentul în care a fost oprit de organele de poliție şi nu inculpatul …, întruneşte elementele de tipicitate obiectivă şi subiectivă ale infracţiunii de mărturie mincinoasă, prevăzută de art. 273 alin.1 Cod penal.
Fapta inculpatului ….., persoană ce se afla în autoutilitara marca …, cu numărul de înmatriculare ….în momentul opririi de către organele de poliţie, fiind audiat în calitate de martor la data de 07.02.2020 a confirmat declaraţiile inculpaţilor ….
Şi………, făcând declaraţii mincinoase, în sensul că ….. a condus autovehiculul pe drumurile publice în data de 06.02.2020 ora 17.00, în comuna …., sat…….., judeţul…….., întruneşte elementele de tipicitate obiectivă şi subiectivă ale infracţiunii de mărturie mincinoasă, preăvzută de art. 273 alin.1 Cod penal.
În drept, s-a apreciat că fapta inculpatului … care în data de 01.03.2021 ora 12.10, a condus autoutilitara marca ….., cu numărul de înmatriculare …. pe DC 49, pe raza satului ……, comuna……., judeţul ………., fără a poseda permis de conducere, întruneşte elementele de tipicitate obiectivă şi subiectivă ale infracţiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, prevăzută de art.335 alin.1 Cod penal.
Avându-se în vedere faptul că infracţiunea de mărturie mincinoasă, prevăzută de art.273 alin.1 Cod penal şi cele 2 (două) infracţiuni de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, prevăzute de art.335 alin.1 Cod penal, săvârşite la datele de 06.02.2020 şi 01.03.2021, sunt în concurs real, s-au aplicat dispoziţiile art. 38 alin.1 Cod penal, în ceea ce îl priveşte pe inculpatul ......
Dosarul a fost înregistrat pe rolul Judecătoriei Baia de Aramă la data de 19.07.2021, sub nr. …...
Prin încheierea din data de 15.09.2021, pronunţată de Judecătoria Baia de Aramă în dosarul nr. ……, judecătorul de cameră preliminară în baza art. 346 al.1 Cpp, a constatat competenţa materială, teritorială şi personală a instanţei, precum şi legalitatea sesizării instanţei, a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală în dosarul …. al Parchetului de pe lângă Judecătoria Baia de Aramă şi a dispus începerea judecăţii în cauza privind pe inculpaţii: ….., pentru săvârșirea infracțiunii de conducere a unui vehicul fără permis de conducere, faptă prev. de art. 335 alin.1 C.penal; …., pentru săvârșirea infracțiunilor de tăiere fără drept de arbori, faptă prev. de art. 107 alin.1 lit.a din Legea nr.46/2008(în vigoare până la data de 11.09.2020), cu aplicarea art.5 C.penal, furt de arbori faptă prev. de art. 109 alin.1 lit.a din Legea nr.46/2008 (în vigoare până la data de 11.09.2020), cu aplicarea art.5 C.penal şi respectiv mărturie mincinoasă, faptă prev.de art.273 alin.1 C.penal, toate cu aplicarea art.38 alin.1 C.penal; ….., pentru săvârșirea infracțiunilor de mărturie mincinoasă, faptă prev.de art.273 alin.1 C.penal, conducere a unui vehicul fără permis de conducere, faptă prev. de art. 335 alin.1 C.penal (săvârşită la data de 06.02.2020) şi respectiv conducere a unui vehicul fără permis de conducere, faptă prev. de art. 335 alin.1 C.penal (săvârşită la data de 01.03.2021), toate cu aplicarea art.38 alin.1 C.penal.
La termenul de judecată din data de 28.12.2021 s-a dispus emiterea unei adrese către Judecătoria Orşova – Biroul executări penale prin care s-a solicitat să se comunice copie după sentința penală nr.10/20.02.2017 pronunțată de Judecătoria Orşova în dosarul nr…… definitivă prin decizia penală nr.922/19.05.2017 a Curții de Apel Craiova şi a unei adrese către Judecătoria Drobeta Turnu Severin-Biroul executări penale prin care s-a solicitat să se comunice copie după sentința penală nr.1215/03.06.2011 definitivă prin decizia penală nr.496/19.05.2012 a Curții de Apel Craiova şi după sentința penală nr.1524/20.11.2017 pronunțată de Judecătoria Dr.Tr.
Severin în dosarul nr…….
La termenul de judecată din data de 26.01.2022, instanţa a încuviinţat pentru reprezentantul Ministerului Public şi respectiv inculpat …… readministrarea probelor administrate în faza de urmărire penală şi indicate în actul de sesizare al instanţei, respectiv declaraţiile martorilor, rezultatul măsurilor de supraveghere tehnică, rapoartele de expertiză reprezentând comportamentul simulat şi înscrisurile depuse la dosar şi s-a dispus citarea martorilor ……, …….., …….
Şi………..
La acelaşi termen de judecată s-a dispus emiterea unei adrese către Judecătoria Drobeta Turnu Severin- Biroul Executări Penale în vederea comunicării unei copii conforme cu originalul şi menţiunea rămânerii definitive de pe sentinţa penală nr. 404 din 09.03.2021 pronunţată în dosarul nr…...
În şedinţa publică din data de 23.03.2022 au fost audiaţi martorii …. şi ….. declaraţiile acestora fiind semnate şi ataşate la dosar (filele 76-77).
La termenul de judecată din data de 13.04.2022 au fost audiaţi martorii ……,……., ….., ………. Şi………, declaraţiile acestora fiind semnate şi ataşate la dosarul cauzei (filele 111-115).
La acelaşi termen de judecată, instanţa, constatând că prin sentința penală nr.10 din 20.02.2017 a Judecătoriei Orșova, definitivă prin decizia penală nr. 922/19.05.2017 a Curții de Apel Craiova, inculpatul ….. a fost condamnat la pedeapsa de 1 an închisoare, fiind emis mandatul de executare nr…./22.05.2017 al Judecătoriei Orşova, inculpatul fiind arestat la data de 22.05.2017, iar la data de 24.11.2017, potrivit s.p. 1524/20.11.2017 pronunțată de Judecătoria Dr.Tr.
Severin, definitivă prin necontestare la 24.11.2017 s-a dispus liberarea condiționată a inculpatului de sub puterea mandatului de executare a pedepsei nr. …/2017 emis în baza sp. 10/2017 a Judecătoriei Orşova, rămânând un rest de pedeapsă de 142 zile, s-a apreciat că sunt incidente dip. art. 41 alin.1 Cp privind reținerea recidivei postexecutorie, astfel că s-a dispus schimbarea încadrării juridice a faptei săvârșită de inculpatul ….. din conducerea unui vehicul fără permis de conducere prev. de art. 335 alin.1 Cp, în conducerea unui vehicul fără permis de conducere prev. de art. 335 alin.1 Cp, cu aplicarea art. 41 alin.1 Cod penal.
La termenul de judecată din data de 04.05.2022 au fost audiaţi martorii …. şi……. , declaraţiile acestora fiind semnate şi ataşate la dosar (filele 145-146).
La acelaşi termen de judecată s-a dispus emiterea unei adrese către Judecătoria Drobeta Turnu Severin pentru a comunica dacă inculpatul …… a formulat o contestaţie la executare pe rolul acestei instanţe, iar în caz afirmativ să se comunice care este numărul dosarului precum şi o copie de pe cererea introductivă depusă de către inculpat precum şi emiterea unei adrese către Inspectoratul de Poliţie al Judeţului …. în vederea comunicării fişei de cazier a inculpaţilor.
Analizând întregul material probator existent la dosarul cauzei, prima instanţă a reţinut următoarele:
Prin rechizitoriul nr. …. din data de 14.07.2021 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Baia de Aramă, s-a dispus trimiterea în judecată sub control judiciar a inculpatului …… pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, prev. de art. 335 alin.1 Cod penal; trimiterea în judecată în stare de libertate a inculpatului …. pentru săvârșirea infracțiunilor de tăiere fără drept de arbori, prevăzută de art.107 alin.1 lit.a din Legea nr.46/2008 ( în vigoare până la data de 11.09.2020) cu aplicarea art. 5 Cod penal; furt de arbori, prevăzută de art. 109 alin.1 lit. a din Legea nr.46/2008 ( în vigoare până la 11.09.2020), cu aplicarea art.5 Cod penal; mărturie mincinoasă, prev. de art. 273 alin.1 Cod penal, toate cu aplicarea art.38 alin.1 Cod penal; trimiterea în judecată a inculpatului ….., pentru săvârșirea infracțiunilor de mărturie mincinoasă, prevăzută de art.273 alin.1 Cod penal şi conducerea unui vehicul fără permis de conducere, prevăzută de art.335 alin.1 Cod penal ( săvârşită la data de 06.02.2020), conducerea unui vehicul fără permis de conducere, prevăzută de art.335 alin.1 Cod penal (săvârşită la data de 01.03.2021) cu aplicarea art.38 alin.1 Cod penal.
În ceea ce-l priveşte pe inculpatul …., s-a reţinut că în data de 06.02.2020 a condus pe drumurile publice din comuna …., judeţul ……., autoutilitara marca … cu numărul de înmatriculare …….., fără a poseda permis de conducere, autoutilitară ce figura ca fiind proprietatea numitului ….., cumpărată de acesta de la numitul …… potrivit contractului de vânzare-cumpărare pentru un vehicul folosit datat 29.10.2019(fila 108 d.u.p.)
Fiind audiat, inculpatul ….. nu a recunoscut săvârşirea faptei reţinută în sarcina sa prin actul de sesizare al instanţei, susţinând că în data de 06.02.2020 în jurul orelor 09.00 – 09.30, a plecat împreună cu inculpatul …… la conacul acestuia, situat în punctul „…”, deplasându-se cu o căruţă, iar în jurul orelor 15.30 – 16.00, la conacul inculpatului ….. a sosit inculpatul ….., zis „……”, care s-a deplasat cu o camionetă marca ….. cu numărul de înmatriculare ….., iar în jurul orei 16.30, au plecat spre casă, autoutilitara fiind condusă de inculpatul … până în centrul satului … unde a virat pe uliţa dintre magazin şi locuinţa martorului …., cu intenţia de a întoarce, context în care au observat o maşină de poliţie care se îndrepta spre autoutilitara în care se aflau cei trei, din maşina poliţiei a coborât un poliţist care a întrebat cine a condus camioneta, iar inculpatul …. a răspuns că el.
Această apărare a inculpatului nu poate fi primită şi este în deplină contradicţie cu probatoriul administrat în cauză şi cu starea de fapt reţinută de instanţă, după cum urmează:
Din conţinutul procesului verbal de constatare încheiat la data de 06.02.2020 (filele 97-99 d.u.p.), reiese că organele de poliţie din cadrul Postului de Poliţie .. au observat circulând pe drumul public din satul ….., comuna ….. o camionetă de culoare albă, cu numărul de înmatriculare ….., condusă de inculpatul …. şi că în cabina camionetei se mai aflau două persoane.
Fiind urmărită de autoturismul poliţiei, camioneta condusă de inculpatul ….. s-a deplasat pe drumul satului ……, trecând de magazinul din sat şi virând spre dreapta, pe o uliţă, ulterior deplasându-se cu spatele cu intenţia de a întoarce.
După ce a ieşit de pe uliţa respectivă în drumul sătesc şi a observat autoturismul poliţiei la o distanţă de 20-30 de metri, inculpatul ….. a virat la stânga pe aceeaşi uliţă, a parcurs 7-8 metri şi a oprit.
Din cabină a coborât inculpatul ……. care a intrat sub camionetă, simulând că repară ceva iar pe uşa din dreapta a coborât un bărbat, care a intrat în curtea lui ……., deşi lucrătorul de poliţie îi solicitate se oprească.
De asemenea, tot pe uşa din dreapta a camionetei a mai coborât un bărbat care a precizat lucrătorului de poliţie că se numeşte ……..
În timpul discuţiei dintre poliţist şi ….., la faţa locului a revenit persoana care intrase în curtea lui …….., persoană care a declarat că se numeşte ……..
La solicitarea lucrătorului de poliţie de a prezenta pentru control documentele de identitate şi documentele camionetei, inculpatul ….. a susţinut că nu el a fost persoana care a condus autovehiculul ci numitul …….
Susţinerile inculpatului …… au fost confirmate de inculpaţii ….. şi………...
Prin acelaşi proces verbal s-a consemnat faptul că în timpul discuţiilor purtate de lucrătorul de poliţie cu cei trei ocupanţi ai camionetei, la faţa locului s-a prezentat martorul ….. care a precizat că a fost proprietarul camionetei pe care a vândut-o şi că nu a mai condus-o de peste trei luni, susţinere faţă de care inculpatul …… a precizat că numita …… este persoana care a condus camioneta, afirmaţie care nu a fost susţinută de aceasta, la momentul prezentării la faţa locului după aproximativ două minute, aceasta suţinând că nu ea a condus camioneta.
La procesul verbal de constatare au fost anexate planşe foto (filele 101-106 d.u.p) realizate de organele de poliţie cu ocazia depistării inculpatului ….., conducând autoutilitara cu numărul de înmatriculare ….. pe raza satului ……, comuna …….., judeţul ……..
Cele consemnate în cuprinsul procesului verbal au fost reiterate şi în depoziţia sa de agentul de poliţie …… (filele 299-301 d.u.p) care arată că în data de 06.02.2020 l-a văzut pe inculpatul …… conducând camioneta marca … cu numărul de înmatriculare .. pe drumul public pe raza satului ….
Potrivit depoziţiei martorului …..(fila 107 d.u.p., fila 77 dosar fond), rezultă că în data de 06.02.2020, în jurul orei 17.00 nu a condus autoutilitara marca ….. cu numărul de înmatriculare ………, acesta o vânduse numitului……..( a se vedea contractul de vânzare-cumpărare pentru un vehicul folosit datat 29.10.2019, prin care acesta a vândut lui …, autovehiculul marca ….-fila 108 d.u.p) şi că în timp ce se afla lângă autoturismul poliţiei, împreună cu inculpaţii ……, ………. şi ……….., la faţa locului a sosit şi martora …….. care a fost întrebată de poliţist unde a fost în urmă cu aproximativ 10-15 minute şi dacă a condus autoutilitara cu numărul de înmatriculare ……, acesta afirmând că fusese la domiciliul său şi că în ziua respectivă nu condusese autoutilitara.
Depoziţia martorului …… a fost confirmată de cea a martorei ……(filele 109-110 d.u.p., fila 76 dosar fond) care a susţinut că nu a condus autovehiculul cu numărul de înmatriculare …..la data de 06.02.2020 şi că în jurul orei 17.00 a mers la locuinţa lui…. să-l anunţe că nu poate să meargă cu el în calitate de şofer, iar atunci când a ajuns în centrul satului a observat o maşină de poliţie şi un poliţist împreună cu ……, …….., ……. şi ….., fiind întrebată de lucrătorul de poliţie dacă a condus autoutilitara cu numărul de înmatriculare ….în ziua respectivă, răspunsul fiind unul negativ.
Cele reţinute mai sus rezultă parţial şi din declaraţia martorului …… (fila 111 d.u.p., fila 115 dosar fond) care a declarat că în data de 06.02.2020 în jurul orelor 16.30 – 17.00, în timp ce se deplasa pe drumul comunal din satul ….., a trecut pe lângă el, venind din spate, o camionetă de culoare albă care i-a aparţinut lui … şi care s-a îndreptat spre centrul satului şi a virat pe uliţa dintre magazin şi locuinţa lui ….., dar nu a văzut cine se afla la volanul acesteia şi că în spatele camionetei respective, la aproximativ 20-30 de metri, se deplasa o maşină de poliţie care a virat pe aceeaşi uliţă.
În momentul în care a ajuns în locul în care erau oprite camioneta şi autoturismul poliţiei, l-a observat pe inculpatul …, zis „……”, sub camionetă, iar pe inculpatul ….. zis „…….” şi pe inculpatul………. intrând în curtea lui……..
Aspectul că inculpatul …… a condus, în data de 06.02.2020, pe raza satului ….., comuna ……., camioneta marca …….. cu numărul de înmatriculare ……., reiese indirect şi din cele relatate de martorul ……. (filele 112-113 d.u.p., fila 111 dosar fond) şi martorul ….. (filele 115-116 d.u.p.) care au arătat că în luna februarie 2020 în timp ce …… se afla la locuinţa martorului ……, acesta a relatat că a fost urmărit de poliţie în timp ce se afla într-un autovehicul pe raza satului …… şi că, fiind întrebat de poliţie a susţinut că el a condus deoarece persoana care condusese în realitate era recidivist.
De asemenea, instanţa a avut în vedere şi aspectele rezultate din valorificarea datelor obţinute ca urmare a supravegherii tehnice, din care reiese că inculpaţii au purtat discuţii cu privire la modul în care au fost comise faptele din 06.02.2020, rezultând că cel care a condus la data de 06.02.2020 camioneta cu numărul de înmatriculare …. a fost inculpatul ….
Potrivit adresei nr. … din 10.02.2020 a Primăriei comunei …. (fila 145 d.u.p), drumul din satul ….. este drum comunal, DC49, iar la data de 06.02.2020 era deschis circulaţiei publice, iar drumul din satul …….. până la conacul de animale al numitului ……. este drum vicinal şi figurează la poziţia 109 conform Monitorului Oficial al României nr. …. din 2002, Anexa nr….-inventarul bunurilor care aparţin domeniului public al comunei …..(a se vedea în acest filele 146-148 d.u.p), la data de 06.02.2020 fiind deschis circulaţiei publice.
Prin adresa nr…… din 11.02.2020 a Instituţiei Prefectului-Judeţul ….- Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor (fila 150 d.u.p.) s-a comunicat faptul că inculpatul …… nu figurează în evidenţele acestei instituţii ca posesor al permisului de conducere.
În drept, s-a apreciat că fapta inculpatului …. care în data de 06.02.2020 a condus pe drumurile publice din comuna …, judeţul …, autoutilitara cu numărul de înmatriculare ….., fără a poseda permis de conducere, întruneşte elementele de tipicitate obiectivă şi subiectivă ale infracţiunii de conducere a unui vehicul fără permis de conducere, prevăzută de art. 335 alin.1 Cod penal.
Din fişa de cazier reiese că inculpatul … a mai fost condamnat anterior la pedeapsa de 1 an închisoare pentru infracţiunea prev.de art.335 alin.1 C.penal cu aplicarea art.41 alin.1 lit.a C.penal rap.la art.43 alin.5 C.penal şi cu aplicarea art.79 Cod penal, prin sentinţa penală nr.10 din 20.02.2017 a Judecătoriei Orşova, rămasă definitivă prin decizia penală nr.922 din 19.05.2017 a Curţii de Apel Craiova, fiind arestat 08.03.2017 şi eliberat la 09.03.2017, conform adresei …/2017 emisă de către Inspectoratul General al Poliţiei Române, ulterior arestat la 22.05.2017 şi eliberat condiţionat la 24.11.2017, rest rămas de executat 142 zile, conform s.p.nr.1524/20.11.2017 a Judecătoriei Dr.Tr.Severin (fila 48 dosar fond) şi întrucât a săvârşit fapta dedusă judecăţii la data de 06.02.2020, după ce pedeapsa de 1 an închisoare pronunţată de Judecătoria Orşova a fost considerată ca executată, în cauză s-a reţinut incidenţa dispoziţiilor privind recidiva postexecutorie-
În ceea ce priveşte cuantumul pedepsei aplicate şi modalitatea de executare a acesteia, prima instanţă a avut în vedere criteriile generale de individualizare prev. de art. 74 alin. 1 C.p. după cum urmează: împrejurările şi modul de comitere a infracţiunii, dar şi atitudinea nesinceră a inculpatului care nu a recunoscut în totalitate acuzaţiile aduse în sarcina sa, natura şi gravitatea rezultatului produs, situaţia familială şi socială a inculpatului şi faptul că inculpatul are antecedente penale, aspecte care nu sunt însă de natură să formeze convingerea instanţei în sensul de a reţine circumstanţe atenuante judiciare.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa s-a raportat la modul de săvârsire a infracţiunii.
Astfel, infracţiunea cercetată face parte din categoria infracţiunilor de pericol, iar urmarea imediată constă în lezarea relaţiilor sociale privind circulaţia pe drumurile publice, instanţa a reţinut că însuşi legiuitorul a prevăzut o sancţiune cu închisoarea şi în interiorul unor limite speciale, minime şi maxime.
Or, aceasta presupune, printre altele, posibilitatea instanţei de a individualiza în mod particular sancţiunea penală ce se impune, în funcţie de particularităţile fiecărei speţe.
Din probele administrate în cauză – atât în faza cercetării judecătoreşti, cât şi în faza de urmărire penală, instanţa a constatat că inculpatul prin fapta săvârşită, a dovedit o gravă nesocotire a regulilor privind circulaţia rutieră, persistând în timp în săvârşirea unor fapte de acelaşi gen, fiind condamnat prin mai multe hotărâri judecătoreşti pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul fără a poseda permis de conducere, executând chiar şi în regim de detenţie pedepsele aplicate, ceea ce creează convingerea instanţei că inculpatul nu a înţeles să respecte regulilor privind circulaţia pe drumurile publice.
Din aceste considerente, în cauză se impune aplicarea unei pedepse adecvate la nivelul mediului special prevăzut de lege ca urmare a aplicării limitelor de pedeapsă atrase de starea de recidivă în condiţiile art.43 alin.5 C.penal.
Din fişa de cazier a inculpatului s-a constatat că infracţiunea ce face obiectul prezentei cauze a fost săvârşită în concurs real de infracţiuni cu infracţiunea prev.de 335 alin.1 C.penal cu aplicarea art.41 alin.1 C.penal, pentru care, prin sentinţa penală nr.404 din 09.03.2021 a Judecătoriei Dr.Tr.Severin, definitivă prin decizia penală nr.222 din 15.02.2022 a Curţii de Apel Craiova, a fost condamnat la pedeapsa de 1 an şi 10 luni închisoare, aspecte faţă de care, în baza art.39 alin.1 lit.b C.penal, s-a aplicat inculpatului …… pedeapsa cea mai grea de 2 ani şi 6 luni închisoare la care s-a adăugat sporul de o treime din cealaltă pedeapsă stabilită (1 an şi 10 luni închisoare), respectiv 7 luni şi 10 zile, urmând ca în final inculpatul ….. să execute pedeapsa rezultantă de 3 ani, 1 lună şi 10 zile închisoare, în regim de detenţie, cele arătate mai sus cu privire la realizarea scopurilor privind prevenţia şi reeducarea inculpatului, precum şi realizării funcţiei de exemplaritate a pedepsei fiind pe deplin valabile.
De asemenea, din fişa de cazier a inculpatului, s-a reţinut că inculpatul a executat o parte din pedeapsa aplicată şi de asemenea că în prezenta cauză se află sub puterea mandatului de executare a pedepsei închisorii nr…../2021/2022 din 15.02.2022 emis de Judecătoria Dr.Tr.Severin, executând pedeapsa în regim de detenţie de la 15.02.2022 în baza s.p.nr.404 din 09.03.2021 a Judecătoriei Dr.Tr.Severin, definitivă prin decizia penală nr.222 din 15.02.2022 a Curţii de Apel Craiova, astfel încât, în baza art.404 alin.1 lit.a C.proc.penală şi art.72 alin.1 C.penal, s-a dedus din pedeapsa închisorii rezultante perioada executată de la 08.03.2017 la 09.03.2017, de la 22.05.2017 la 24.11.2017, precum şi de la 15.02.2022 la zi.
S-a dispus anularea mandatului de executare a pedepsei închisorii nr…../2021/2022 din 15.02.2022 emis de Judecătoria Dr.Tr.Severin şi emiterea unui nou mandat de executare a pedepsei închisorii de 2 ani şi 4 luni aplicată prin prezenta sentinţă.
Cu privire la măsura preventivă a controlului judiciar luată în prezenta cauză faţă de inculpatul ….., instanţa a avut în vedere faptul că măsurile preventive trebuie să aibă caracter excepțional şi nu trebuie să se prelungească dincolo de limite rezonabile.
Aprecierea limitelor rezonabile ale unei măsuri preventive se face luându-se în considerare circumstanțele concrete ale fiecărui caz, modalitatea de săvârșire a faptei, persoana inculpatului, pentru a vedea în ce măsură există indicii precise cu privire la un interes public real care, fără a fi adusă atingere prezumției de nevinovăție, are o pondere mai mare decât cea a regulii generale a judecării în stare de deplină libertate, fără constrângerile impuse în cadrul unei măsuri preventive restrictive de libertate.
Pe de altă parte, gravitatea acuzației aduse inculpatului ……, este aptă, prin ea însăși, să justifice menținerea unei măsuri preventive, din moment ce aceasta este necesară pentru a justifica atingerea scopului prevăzut de legea procesual penală, comportamentul inculpatului în cursul procesului, până la acest moment, conducând la concluzia că un astfel de pericol există, măsura controlului judiciar urmând să fie menţinută, urmând să îşi producă efectele, cel puţin până la rămânerea definitivă a sentinţei pronunţate în cauză.
Ca atare, în baza art.404 alin.1 lit.b C.proc.penală raportat la art.399 alin.1 C.proc.penală, s-a menţinut măsura preventivă a controlului judiciar luată faţă de inculpatul ......
Referitor la inculpatul ….., s-a reţinut că, fiind audiat în calitate de martor, la data de 07.02.2020, …… a declarat că în data de 06.02.2020 în jurul orelor 11.00, în timp ce se afla la locuinţa fraţilor …….. şi……… a constatat că aceştia împreună cu inculpatul ……. plecaseră.
Luând legătura telefonic cu inculpatul ….., acesta i-a spus să meargă la locuinţa lui …. să-i spună acesteia să conducă camioneta marca ……. cu numărul de înmatriculare…… până la conacul la care se aflau pentru a-i transporta acasă.
Ca urmare a acestei discuţii, a mers la locuinţa lui …… care însă a refuzat să meargă cu autoutilitara deoarece avea o persoană la muncă.
Din acest motiv, în jurul orei 15.00, el a luat cheile camionetei şi a condus-o până la conacul unde se afla ……, pe o distanţă de aproximativ 2-3 kilometri.
De la conac i-a luat pe inculpaţii ……. şi …. şi i-a transportat spre locuinţa comună.
De asemenea, cu ocazia audierii în calitate de martor, …… a susţinut că el a condus camioneta, în timpul deplasării, incupatul …… ocupând locul din dreapta iar inculpatul ……, ocupând locul din mijloc.
A condus camioneta pănâ în dreptul locuinţei lui ….., situată la o distanţă de aproximativ 50 de metri de locuinţa lor, pentru a întoarce pe o uliţă, însă când a virat la dreapta pe uliţă, în spatele camionetei a oprit un echipaj de poliţie.
Poliţistul i-a întrebat cine a condus camioneta iar el i-a spus că martorul ……., care a venit ulterior şi a negat acest fapt.
În cursul audierii în calitate de martor, inculpatul …….. a susţinut că inculpatul …. nu a condus camioneta în data de 06.02.2020.
Relevante sunt şi aspectele menţionate de inculpatul … referitoare la faptul că distanţa de la locuinţa din sat şi până la conac este de aproximativ 2 kilometri, parcurgându-se 800 de metri pe drumul comunal din satul …. iar restul pe un drum agricol şi că el cunoaşte faptul că inculpaţii …. şi……… nu deţin permis de conducere, martora ……. fiind cea care conduce deseori camioneta.
La rândul său, inculpatul … a declarat că în data de 06.02.2020 în jurul orelor 09.00 – 09.30, a plecat împreună cu inculpatul ….. la conacul acestuia, situat în punctul „….”, deplasându-se cu o căruţă.
La conacul respectiv, a rămas inculpatul ….. iar inculpatul …. a susţinut că şi-a continuat deplasarea până la conacul lui …., unde a rămas până în jurul orei 15.00.
În jurul orelor 15.30 – 16.00, la conacul inculpatului …… a sosit inculpatul…., zis „….”, care s-a deplasat cu o camionetă marca ….. cu numărul de înmatriculare …..
După ce au terminat treaba la conac, împreună cu inculpaţii …. şi ……… au plecat cu autotutilitara spre casă, în jurul orei 16.30, autoutilitara fiind condusă de inculpatul ……., el fiind de acord cu acest lucru, şi că în timpul deplasării s-a aşezat pe locul de lângă portiera din dreapta, iar inculpatul ….. pe locul din mijloc.
În drum spre casă, inculpatul ….. a oprit camioneta la o fântână, unde atât el cât şi inculpatul …… au coborât.
La urcare, au schimbat locurile, el aşezându-se pe locul din mijloc iar inculpatul ……. pe locul de lângă uşa din dreapta.
Inculpatul …… a continuat să conducă camioneta până în centrul satului …… unde a virat pe uliţa dintre magazin şi locuinţa martorului………., cu intenţia de a întoarce.
În momentul în care a deplasat camioneta în spate a observat o maşină de poliţie care s-a îndreptat spre ei, din maşina poliţiei coborând un poliţist care a întrebat cine a condus camioneta, iar inculpatul … a răspuns „…” iar el a plecat să aducă actele.
Când a revenit a observat lângă maşina poliţie pe ….. şi ……….. iar în momentul în care a fost întrebat încă o dată cine a condus camioneta, inculpatul ……. a răspuns că el.
Instanţa a avut în vedere şi aspectele rezultate din valorificarea datelor obţinute ca urmare a supravegherii tehnice, din care reiese că inculpaţii ….., …….. şi……… au purtat discuţii cu privire la modul în care au fost comise faptele din 06.02.2020, rezultând că cel care a condus la data de 06.02.2020 camioneta cu numărul de înmatriculare ….. a fost inculpatul ……...
Fiind audiat, inculpatul ….. declarat că în data de 06.02.2020 în jurul orei 15.00, în timp ce se afla la locuinţa lui ……… a luat cheile autoutilitarei şi a condus-o până la un conac ce apaţine inculpatului ……, precizând că s-a deplasat cu autoutilitara prin satul ……, pe drum asfaltat, pe o distanţă de aproximativ 500 de metri şi ulterior circa 2 kilometri pe un drum „de ţară”.
După ce a ajuns la conac, a rămas aproximativ 30-40 de minute ulterior revenind la locuinţa din satul …..
La întoarcere, el a condus autoutilitara, marca .. cu numărul de înmatriculare ……….iar în cabină cu el se mai aflau inculpatul ………, pe locul din mijloc şi inculpatul ………… pe locul de lângă portiera din partea dreaptă.
Ajungând la o fântână, a oprit camioneta iar inculpaţii ……. şi …………. au coborât, ulterior urcând-se şi schimbând locurile.
Cei trei au continuat deplasarea tot el conducând autoutilitara, până în satul …… unde a virat dreapta pe o uliţă, lângă magazin.
După ce a deplasat camioneta spre spate a revenit pe poziţia iniţială iar inculpaţii ……… şi ……… au coborât, ulterior observând o maşină a poliţiei oprită pe asfalt, în spatele camionetei.
Poliţitul care a coborât din maşină s-a îndreptat spre inculpatul ….. şi i-a solicitat documentele personale şi ale maşinii, dar acesta i-a spus că nu a condus el.
Inculpatul ……. a precizat că, fiind întrebat de poliţist cine a condus, i-a răspuns că……...
La faţa locului a venit şi martorul ……. care a spus că nu el a condus.
De asemenea, la faţa locului a venit şi martora …….
Inculpatul ………. a declarat că, ulterior, i-a spus poliţitului că el este persoana care a condus autoutilitara marca ……., cu numărul de înamtriculare ………..
Cu privire la inculpatul ……… s-a reţinut că la data de 01.03.2021 ora 12.10, a condus autoutilitara marca ……., cu numărul de înmatriculare ……….. pe DC49, pe raza satului ……, comuna ……, judeţul ………., fără a poseda permis de conducere, fiind depistat de organele de poliţie din cadrul Postului de Poliţie ……., cu ocazia efectuării serviciului de patrulare pe raza satului ……., comuna ….., judeţul …….., autoutilitara marca ………, cu numărul de înmtriculare ….., care se deplasa pe DC49, din direcţia …… spre satul……, fiind oprită pentru control prin folosirea semnalelor acustice şi luminoase.
Conducătorului auto i-au fost documentele personale şi ale autoutilitarei, acesta iniţial refuzând să prezinte vreun document şi că comunice informaţii pentru stabilirea identităţii sale, însă la insistenţele martorului ……, a comunicat datele de stare civilă precum şi aspectul că se numeşte……..
Prin adresa nr… din 15.03.2021 a Instituţiei Prefectului-Judeţul …..- Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor (fila 169 d.u.p.) s-a comunicat că inculpatul …. nu figurează în evidenţele acestei instituţii ca posesor de permis de conducere.
Fiind audiat, inculpatul ….. nu a recunoscut săvârşirea faptei, susţinând că în data de 01.03.2020, în timp ce îl aştepta pe …., lângă autoutilitara marca……., cu numărul de înmatriculare….., ce era parcată în faţa casei, deoarece autoutilitara nu era asigurată a plecat singură pe drumul public din satul ….., acesta fiind în pantă.
După aproximativ 20 de metri, timp în care autoutilitara s-a deplasat singură pe drum, a reuşit să intre în cabină şi să o oprească.
Chiar în momentul în care a reuşit să oprească autoutilitara şi a scos-o în afara părţii carosabile pe partea dreaptă, din spate a venit un echipaj de poliţie care a oprit în faţa acesteia.
Prima instanţă nu a primit apărarea inculpatului în contextul în care este în deplină contradicţie cu probatoriul administrat, respectiv declaraţiile martorilor ….. şi………. şi cu menţiunile procesului verbal de vizionare a înregistărilor video realizate cu mijloacele tehnice din dotarea organelor de poliţie.
În drept, s-a apreciat că fapta inculpatului …… care în data de 06.02.2020 a condus pe drumurile publice din comuna …, judeţul ………, autoutilitara cu numărul de înmatriculare ….., fără a poseda permis de conducere, întruneşte elementele de tipicitate obiectivă şi subiectivă ale infracţiunii de conducere a unui vehicul fără permis de conducere, prevăzută de art. 335 alin.1 Cod penal.
Fapta inculpatului ….. care în data de 01.03.2021 a condus pe drumurile publice din comuna …., judeţul ……., autoutilitara cu numărul de înmatriculare ….., fără a poseda permis de conducere, întruneşte elementele de tipicitate obiectivă şi subiectivă ale infracţiunii de conducere a unui vehicul fără permis de conducere, prevăzută de art. 335 alin.1 Cod penal.
În drept, s-a apreciat că fapta inculpatului ……, persoană ce se afla în autoutilitara marca ….., cu numărul de înmatriculare …….., în momentul opririi de către organele de poliţie, fiind audiat în calitate de martor la data de 07.02.2020 a confirmat declaraţiile inculpaţilor ….. şi………, făcând declaraţii mincinoase, în sensul că el a condus autovehiculul pe drumurile publice în data de 06.02.2020 ora 17.00, în comuna ……, sat ……., judeţul……….., întruneşte elementele de tipicitate obiectivă şi subiectivă ale infracţiunii de mărturie mincinoasă, preăvzută de art. 273 alin.1 Cod penal.
În ceea ce priveşte cuantumul pedepselor aplicate şi modalitatea de executare a acestora, instanţa a avut în vedere criteriile generale de individualizare prev. de art. 74 alin. 1 C.p. după cum urmează: împrejurările şi modul de comitere a infracţiunii, dar şi atitudinea nesinceră a inculpatului care a încecat să denatureze faptele aşa cum ele s-au petrecut, natura şi gravitatea rezultatului produs, vârsta inculpatului, situaţia familială şi socială a inculpatului şi faptul că inculpatul nu are antecedente penale, aspecte care nu sunt însă de natură să formeze convingerea instanţei în sensul de a reţine circumstanţe atenuante judiciare.
Din probele administrate în cauză – atât în faza cercetării judecătoreşti, cât şi în faza de urmărire penală, instanţa a constatat că inculpatul prin faptele săvârşite, a dovedit o gravă nesocotire a regulilor ce vizează circulaţia pe drumurile publice şi cele privind înfăptuirea justiţiei, în mod intenţionat acceptând să lezeze valorile sociale ocrotite prin dispoziţiile art.335 alin.1 C.penal precum şi ale art.273 alin.1 C.penal.
Din aceste considerente, instanţa observă că se impune aplicarea unor pedepse adecvate pentru fiecare infracţiune în parte, orientate spre mediul prevăzut de lege.
În ceea ce îl priveşte pe inculpatul ……., s-a reţinut că în cursul lunii iulie 2018, acesta împreună cu fratele său ……. s-au deplasat în …, proprietate privată a persoanei vătămate ……, situată pe raza satului ……, comuna ….., județul ……, de unde au tăiat și sustras un număr de 6 arbori de esență fag, din fondul forestier național.
La data de 25.07.2018 a fost înregistrată la Postul de Poliţie …, adresa nr…../13.07.2018 a Regiei Naţionale a Pădurilor – Romsilva – Direcţia Silvică …. – Ocolul Silvic …. (fila 66 d.u.p.), prin care a fost sesizată tăierea şi sustragerea a 7 arbori de esenţă fag din pădurea proprietatea persoanei vătămate ……..
Potrivit procesului verbal din data de 11.12.2018, încheiat de organele de poliţie din cadrul Secţiei de Poliţie rurală nr…., în data respectivă, ora 19.00, ca urmare a sesizării prin SNUAU 112, efectuată de pădurarul …….., din cadrul Ocolului Silvici ….., acestea s-au deplasat la locuinţa martorului .. unde au fost identificate depozitate, două căruţe de lemne, reprezentând bucăţi provenite de la arbori de esenţă fag, iar în urma măsurării a rezultat un volum de 1,91 metri cubi.
În cuprinsul aceluiaşi proces verbal, martorul …. a susţinut că în seara zilei de 10.07.2018, în jurul orei 20.00, inculpaţii …..şi ………. i-au adus două căruţe cu lemne, pentru care le-a achitat suma de 200 de lei, spunându-i că acestea provin din pădurea ce le aparţine.
Conform procesului verbal de cercetare la faţa locului, încheiat la data de 15.06.2019 de organele de poliţie din cadrul Secţiei de poliţie rurală nr…., în prezenţa lucrătorului silvic … şi a inculpatului………, cu ocazia deplasării la locuinţa martorului…….. din comuna …., sat …., judeţul……., au fost identificate mai multe bucăţi de material lemnos, provenit de la arbori de esenţă fag, bucăţi ce erau secţionate la dimensiuni de aproximativ 3 metri fiecare.
La solicitarea organelor de poliţie, lucrătorul silvic ……… a secţionat cu motofierăstrăul 6 capete, cele mai groase, ale pieselor de material lemnos.
După secţionarea celor 6 capete ale pieselor de material lemnos, organele de poliţie s-au deplasat pe raza satului ….. unde a fost identificată suprafaţa de pădure înscrisă în titlul de proprietate nr…. din 14.11.200, reprezentând parcela 9 din U.P.II, u.a.167, ce aparţine persoanei vătămate …….
S-a stabilit că suprafaţa de pădure respectivă are o formă neregulată, fiind delimitată prin semne vizibile de hotar pe toate laturile, respectiv prin cioplaje în formă de cruce şi vopsea de culoare galbenă.
De asemenea, această suprafaţă se învecinează la Est -proprietatea lui ….., la Vest – proprietatea lui ….., la Sud -drum de exploatare şi la Nord- pădurea Ocolului Silvic …….
În urma verificărilor efectuate pe suprafaţa de pădure indicată, au fost identificate 7 cioate provenite de la arbori de esenţă fag.
Lucrătorul silvic a măsurat cele 7 cioate, stabilind că acestea au următoarele dimensiuni 1- 38/22 cm, 2- 40/28 cm, 3- 31/51 cm, 4- 20/23 cm, 5- 29/39 cm, 6- 24/16 cm şi 7 -12/12 cm şi sunt cele identificate la data de 11.07.2018 cu ocazia acţiunii de pază.
S-a constatat că materialul lemnos rezultat în urma tăierii arborelui cu diametrul la cioată de 12/12 centimetri, se afla la faţa locului şi că întregul material rezultat din tăierea celorlalţi 6 arbori era ridicat.
Cu ocazia cercetării au fost comparate cele 6 capete al pieselor de material lemnos ridicate de la locuinţa martorului ….. cu cioatele identificate în pădurea persoanei vătămate ….., stabilindu-se cu certitudine că acestea provin de la arborii tăiaţi de pe suprafaţa respectivă, avându-se în vedere forma şi dimensiunile acestora.
De asemenea, din fotografiile efectuate cu prilejul cercetării la faţa locului, reiese faptul că cele şase capete ale pieselor de material lemnos ridicate de la locuinţa martorului …….. provin de la arborii tăiaţi de pe proprietatea părţii vătămate …….
Potrivit declaraţiei din 12.07.2018 a lucrătorului silvic …….(fila 67 d.u.p.), titularul cantonului …., reiese că în data de 11.07.2018 ora 16.00, în urma unei acţiuni de pază efectuată în zona “…”, a constatat că în ……, pădure pentru care exista un contract de prestări servicii silvice, există un număr de 7 cioate provenite de la tăieri ilegale, cioate provenind de la arbori de esenţă fag cu următoarele dimensiuni : 30 centimetri, 29 centimetri, 29 centimetri, 14 centimetri, 23 centimetri, 34 centimetri şi 45 centimetri.
Din aceeaşi declaraţie reiese că lucrătorul silvic a identificat în teren urme de căruţă şi în acest context, a pornit pe urmele de căruţă ce duceau din pădure spre satul ……, comuna ….., judeţul …….., materialul lemnos fiind identificat la locuinţa numitului …….
Cu ocazia audierii sale, partea vătămată ….., a declarat că deţine pe raza satului ….., comuna …, judeţul …….., două suprafeşte de teren împădurite, în punctul “…….”, conform titlului de proprietate nr…. din 14.11.2002, pe care, în toamna anului 2017, le-a predat în pază Ocolului Silvic …. şi că în toamna anului 2018, atunci când s-a deplasat în teren cu pădurarul …… şi un tehnician silvic pentru a marca nişte arbori în vederea tăierii, a constatat că în pădurea în suprafaţă de 1,1 hectare, din …., erau mai mulţi arbori ce fuseseră tăiaţi cu o vechime de 3-4 luni, deci după predarea în pază.
Starea de fapt expusă în actul de sesizare şi care este reţinută si de către instanţă rezultă şi din depoziţia fratelui inculpatului ….., numitul…….., în prezent decedat, care a recunoscut faptul că cele şase cioate identificate şi care se potrivesc cu piesele de material lemnos ridicate de la locuinţa martorului …., provin de la arborii tăiaţi de fratele său, inculpatul … şi că întregul material rezultat din tăierea celor şase arbori a fost ridicat şi transportat de el împreună cu inculpatul …., la locuinţa numitului…….
Fiind audiat, inculpatul ….. a recunoscut faptul că atât el cât şi fratele său au fost întrebaţi de către martorul …. dacă pot să îi vând lemne de foc.
Deoarece au fost de acord, au stabilit preţul de vânzare şi într-o zi au mers în pădurea pe care o deţin de la tatăl lor, …….
Fratele său,…… a tăiat 6 sau 7 arbori de pe picior, materialul lemnos rezultat fiind încărcat în două căruţe şi transportat la locuinţa martorului …..
De asemenea, inculpatul …..a precizat că arborii tăiaţi nu prezentau marcă silvică.
După începerea cercetărilor penale, a constatat că arborii pe care îi tăiase împreună cu fratele său, inculpatul ….. se aflau în pădurea persoanei vătămate …., care era despărţită de pădurea pe care ei o deţineau, printr-un drum.
Deşi inculpatul ….. s-a apărat de maniera că terenul de pe care a tăiat arborii aparţine familiei sale, depunând în acest sens titlul de proprietate nr…. din 27.11.2002 emis pe numele autorului ….., titlul de proprietate nr…. din 14.11.2002 emis pe numele autorului ……. şi respectiv titlul de proprietate din 19.10.1998, emis pe numele autorului ….., instanţa a constatat că terenurile înscrise în titlurile de proprietate nu se învecinează cu suprafaţa de teren pădure aparţinând părţii vătămate ….şi pe care s-au identificat cele 7 cioate.
Din constatările rezultate din cercetarea la faţa locului reiese că suprafaţa de teren pădure aparţinând părţii vătămate ….. este delimitată prin semne vizibile, constând în cioplaje şi vopsea de culoare galbenă, iar în lipsa altor dovezi sau a unei expertize silvice ce ar fi putut fi solicitată de inculpat atât în faza cercetării judecătoreşti cât şi în cea a judecăţii, nu se poate ajunge la o altă concluzie decât cea expusă în cuprinsul actului de sesizare al instanţei, fiind cert aspectul că pădurea din care au fost tăiaţi arborii de esenţă fag aparţine părţii vătămate …..
Prin adresa nr…… din 25.06.2019 a Regiei Naţionale a Pădurilor – … – Direcţia Silvică ……… – Ocolul Silvic ……. s-a comunicat faptul că volumul total de material lemnos al celor 6 arbori de esenţă fag, calculat în funcţie de diametrul la cioată este de 3,675 metri cubi şi că valoarea totală a prejudiciului produs ca urmare a tăierii celor 6 arbori este de 1131,86 lei, fără TVA, preţul mediu al unui metru cub de masa lemnoasă pe picior fiind de 164 de lei.
În drept, s-a apreciat că fapta inculpatului …, care în cursul lunii iulie 2018, împreună cu fratele său …… a tăiat un număr de 6 arbori de esență fag, din fondul forestier național, proprietatea persoanei vătămate …., situată pe raza satului ….., comuna …., județul ….., în …….., ….., producând un prejudiciu de 1131,86 lei, mai mare de peste 5 ori decât prețul mediu al unui metru cub de masă lemnoasă pe picior, la data comiterii faptei, întruneşte elementele de tipicitate obiectivă şi subiectivă ale infracţiunii de tăiere fără drept de arbori, prevăzută de art.107 alin.1 lit. a din Legea nr.46/2008 ( în vigoare până la data de 11.09.2020) cu aplicarea art. 5 Cod penal.
În drept, s-a apreciat că fapta inculpatului …, care în cursul lunii iulie 2018, împreună cu fratele său…. a sustras un număr de 6 arbori de esență fag, din fondul forestier național, proprietatea persoanei vătămate …., situată pe raza satului ……, comuna ……, județul …, în …,……, producând un prejudiciu de 1131,86 lei, mai mare de peste 5 ori decât prețul mediu al unui metru cub de masă lemnoasă pe picior, la data comiterii faptei, întruneşte elementele de tipicitate obiectivă şi subiectivă ale infracţiunii de furt de arbori, prevăzută de art.109 alin.1 lit. a din Legea nr.46/2008 ( în vigoare până la data de 11.09.2020) cu aplicarea art. 5 Cod penal.
În sarcina inculpatului .. că, fiind audiat la data de 07.02.2020, în calitate de martor, acesta a declarat că în dimineaţa zilei de 06.02.2020, în jurul orei 08.00, cu ştirea fratelui său, ….., inculpatul …….., despre care ştie că nu posedă permis de conducere, a luat cheile camionetei marca ….., cu numărul de înmatriculare şi împreună şi cu inculpatul …… au plecat la un conac situat în satul ….., în punctul „…..”, la o distanţă de aproximativ 2 kilometri de locuinţa lor, iar în jurul orei 16.30 au plecat spre locuinţă cu camioneta condusă de inculpatul …...
De asemenea, inculpatul …. a susţinut că el a ocupat locul de lângă portiera din dreapta iar inculpatul ……. locul din mijloc, inculpatul……… conducând camioneta pe o uliţă din apropierea locuinţei lui …… şi că după ce a coborât din camionetă a fost întrebat de poliţistul care a coborât din autoutilitara poliţiei ce se deplasa în spatele camionetei, cine a condus camioneta, inculpatul ………. răspunzând că numitul ……….
Faptul că inculpatul …… a declarat aspecte necorespunzătoare adevărului, anume că inculpatul ……. este cel care a condus camioneta în data de 06.02.2020, reiese şi din aspectele rezultate din valorificarea datelor obţinute ca urmare a supravegherii tehnice, inculpaţii purtând discuţii cu privire la modul în care au fost comise faptele din 06.02.2020, rezultând că cel care a condus la data de 06.02.2020 camioneta cu numărul de înmatriculare ……a fost inculpatul …….
În drept, s-a apreciat că fapta inculpatului ……., persoană ce se afla în autoutilitara marca …, cu numărul de înmatriculare ……., în momentul opririi de către organele de poliţie, fiind audiat în calitate de martor la data de 07.02.2020 a confirmat declaraţiile inculpaţilor …… şi ………, făcând declaraţii mincinoase, în sensul că ..... a condus autovehiculul pe drumurile publice în data de 06.02.2020 ora 17.00, în comuna ....., sat ……, judeţul ….., întruneşte elementele de tipicitate obiectivă şi subiectivă ale infracţiunii de mărturie mincinoasă, preăvzută de art. 273 alin.1 Cod penal.
În ceea ce priveşte cuantumul pedepselor aplicate şi modalitatea de executare a acestora, instanţa a avut în vedere criteriile generale de individualizare prev. de art. 74 alin. 1 C.p. după cum urmează: împrejurările şi modul de comitere a infracţiunii, dar şi atitudinea nesinceră a inculpatului care a încecat să denatureze faptele aşa cum ele s-au petrecut, natura şi gravitatea rezultatului produs, vârsta inculpatului, situaţia familială şi socială a inculpatului şi faptul că inculpatul are antecedente penale, aspecte care nu sunt însă de natură să formeze convingerea instanţei în sensul de a reţine circumstanţe atenuante judiciare.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa se raportează la modul de săvârsire a infracţiunii.
Astfel, infracţiunile cercetate fac parte din categoria infracţiunilor de rezultat în cazul infracţiunilor de tăiere şi furt de arbori şi respectiv de pericol în situaţia infracţiunii de mărturie mincinoasă, instanţa reţinând că însuşi legiuitorul a prevăzut o sancţiune cu închisoarea şi în interiorul unor limite speciale, minime şi maxime.
Or, aceasta presupune, printre altele, posibilitatea instanţei de a individualiza în mod particular sancţiunea penală ce se impune, în funcţie de particularităţile fiecărei speţe.
Tocmai de aceea, din probele administrate în cauză – atât în faza cercetării judecătoreşti, cât şi în faza de urmărire penală, instanţa a constatat că inculpatul prin faptele săvârşite, a dovedit o gravă nesocotire a regulilor ce vizează protejarea fondului forestier naţional şi cele privind înfăptuirea justiţiei, în mod intenţionat acceptând să lezeze valorile sociale ocrotite prin dispoziţiile art.107 alin.1 lit.a şi art.109 alin.1 lit.a din Legea nr.46/2008 precum şi ale art.273 alin.1 C.penal.
Din aceste considerente, instanţa observă că se impune aplicarea unor pedepse adecvate pentru fiecare infracţiune în parte, orientate spre mediul prevăzut de lege, astfel că stabilirea în sarcina inculpatului ….. a unei pedepse de 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de tăiere de arbori prev.de art.107 alin.1 lit.a din Legea nr.46/2008, 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de furt de arbori prev.de art.109 alin.1 lit.a din Legea nr.46/2008 precum şi 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de mărturie mincinoasă prev.de art.273 alin.1 C.penal sunt de natură să asigure realizarea scopurilor privind prevenţia şi reeducarea inculpatului, asigurându-se, totodată, şi funcţia de exemplaritate a pedepsei.
În ceea ce priveşte latura civilă, s-a avut în vedere că partea vătămată prin declaraţia dată organelor de urmărire penală (fila 70 d.u.p.) s-a constituit parte civilă cu suma ce reiese din calculul efectuat de Ocolul silvic.
Potrivit adresei nr……./25.06.2019 emisă de Direcţia Silvică …..-Ocolul Silvic …. (fila 84 d.u.p.), valoarea prejudiciului produs prin tăierea şi sustragerea celor 7 arbori de esenţă fag este de 1.357,15 lei.
Potrivit dispoziţiilor art.1357 Cod civil, potrivit cărora cel care cauzează altuia un prejudiciu printr-o faptă ilicită, săvârşită cu vinovăţie, este obligat să îl repare.
Prin urmare, din aceste dispoziţii legale rezultă că pentru angajarea răspunderii civile delictuale se cer întrunite cumulativ următoarele condiţii: existenţa unei fapte ilicite; existenţa unui prejudiciu; existenţa unui raport de cauzalitate între fapta ilicita şi prejudiciu; existenţa vinovăţiei celui ce a cauzat prejudiciul, constând în intenţia, neglijenţa sau imprudenţa cu care a acţionat.
Fapta ilicită constă în acţiunea de tăiere şi sustragere a unui număr de 7 arbori de esenţă fag din pădurea aparţinând părţii vătămate ......
Prejudiciul este calificat ca o condiţie sine qua non, definindu-se ca fiind efectul negativ suferit de o anumită persoană, ca urmare a faptei ilicite săvârşite de o altă persoană.
În ceea ce priveşte condiţiile reparării prejudiciului, s-a reţinut că prejudiciul dă dreptul celui păgubit de a cere obligarea autorului faptei ilicite la reparare, dacă sunt îndeplinite, cumulativ, două condiţii, respectiv prejudiciul să fie cert şi prejudiciul să nu fi fost reparat încă.
Referitor la caracterul cert al prejudiciului, s-a reţinut ca prejudiciul este cert atunci când este sigur, atât sub aspectul existenţei, cât şi al întinderii sale.
Este considerat cert, prejudiciul actual, precum şi prejudiciul viitor, adică acel prejudiciu care apare după soluţionarea acţiunii în despăgubire, în măsura în care sunt sigure, atât apariţia acestui prejudiciu, cât şi posibilitatea de a fi determinat.
În consecință, față de cele expuse, în baza art. art. 25 raportat la art. 397 Cod procedură penală coroborat cu art. 1349, art. 1357, art. 1371, art. 1381 și art. 1385 Cod civil, s-a admis acţiunea civilă formulată de partea civilă ..... şi a fost obligat inculpatul ..... la plata sumei de 1.357,15 lei reprezentând contravaloarea celor 7 arbori de esenţă fag tăiaţi şi sustraşi de către inculpatul ..... din pădurea proprietate privată a părţii vătămate ......
Împotriva acestei sentinţe au declarat apel Parchetul de pe lângă Judecătoria Baia de Aramă şi inculpatul ......
Parchetul de pe lângă Judecătoria Baia de Aramă a solicitat admiterea apelului, desfiinţarea sentinţei, hotărârea pronunţată de prima instanţă fiind nelegală, în condiţiile existenţei unei contradicţii între cuantumul pedepsei principale a închisorii stabilite de instanţă, în situaţia inculpatului ..... şi cea menţionată în titlul de executare efectivă, deşi la momentul stabilirii cuantumului, s-a realizat corect, raportat la starea de recidivă şi concursul real de infracţiuni, stabilindu-se o pedeapsă de 3 ani 1 lună şi 10 zile de închisoare, la momentul dispunerii unui nou mandat, cuantumul a fost diferit, respectiv de 2 ani şi 4 luni închisoare.
În ceea ce priveşte modalitatea de individualizare a pedepsei aplicată inculpaţilor ..... şi ....., s-a apreciat că nu sunt îndeplinite condiţiile prev. de art. 91 alin. 3 lit. c Cod penal, având în vedere că aceste dispoziţii prevăd ca inculpatul să nu fi încercat să zădărnicească aflarea adevărului, a identificării şi a tragerii la răspundere a autorului, faţă de împrejurarea că inculpaţii au fost condamnaţi de instanţa de fond pentru săvârşirea infracţiunii de mărturie mincinoasă, în legătură cu infracţiunea prev. de art. 335 alin. 1 Cp.
Inculpatul ..... a solicitat admiterea apelului, desfiinţarea sentinţei şi trimiterea cauzei spre rejudecare.
Prin motivele de apel depuse la dosarul cauzei , inculpatul a solicitat reindividualizarea cuantumului pedepsei aplicate prin reducerea pedepsei pană la minimul special.
Curtea, examinând apelul formulat de Parchetul de pe langă Judecătoria Tg Jiu prin prisma motivelor de apel dar şi din oficiu, sub toate aspectele, conform art. 417 C.p.p., constată că este fondat raportat la inculpatul , ……. şi nefondat privitor la inculpaţii ..... şi ..... pentru următoarele considerente:
Reexaminând ansamblul probatoriu în virtutea efectului integral devolutiv al apelului, prin raportare la actele dosarului, Curtea constată că instanța de fond a analizat temeinic probele administrate în cauză și a reținut o situație de fapt concordantă sub toate aspectele împrejurărilor ce rezultă din aceste mijloace de probă.
Susținerile și apărările punctuale ale apelanților-Parchet şi inculpatul … - au fost cenzurate de către instanța de fond în mod detaliat, pe baza probatoriului administrat, prin valorificarea și examinarea exhaustivă a tuturor mijloacelor de probă existente și a ansamblului elementelor de fapt dovedite prin intermediul acestora.
Prin urmare, Curtea nu va mai relua argumentele și raționamentele instanței de fond, la care achiesează întrutotul, ci va analiza cauza, exclusiv, prin prisma criticilor formulate de apelanți.
Curtea reține că prin rechizitoriul nr. ……. din data de 14.07.2021 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Baia de Aramă, s-a dispus trimiterea în judecată sub control judiciar a inculpatului ..... pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, prev. de art. 335 alin.1 Cod penal, întrucat în data de 06.02.2020 a condus pe drumurile publice din comuna ....., judeţul ….., autoutilitara cu numărul de înmatriculare …, fără a poseda permis de conducere.
Raportat la primul motiv de apel , respectiv contradicţia strecurată în dispozitivul sentinţei penale contestate raportat la cuantumul pedepsei principale a închisorii stabilite de instanţă, în situaţia inculpatului ..... şi cea menţionată în titlul de executare efectivă, Curtea il gaseşte întemeiat.
Astfel , în mod corect în raport de împrejurările de fapt , de starea de recidivă postexecutorie în raport de sentinţa penală nr.10 din 20.02.2017 a Judecătoriei Orşova, rămasă definitivă prin decizia penală nr.922 din 19.05.2017 a Curţii de Apel Craiova şi în concurs real cu condamnarea dispusă prin sentinţa penală nr.404 din 09.03.2021 a Judecătoriei Dr.Tr.Severin, definitivă prin decizia penală nr.222 din 15.02.2022 a Curţii de Apel Craiovat s-a realizat operaţiunea de contopire a pedepselor aflate în concurs , rezultand condamnarea inculpatului ..... la pedeapsa rezultantă de 3 ani, 1 lună şi 10 zile închisoare ( pedeapsa cea mai grea de 2 ani şi 6 luni închisoare la care s-a adăugat sporul de 7 luni şi 10 zile reprezentand o treime din cealaltă pedeapsă stabilită -1 an şi 10 luni închisoare, însă dintr-o eroare , instanţa de fond a dispus emiterea unui nou mandat de executare a pedepsei închisorii de 2 ani şi 4 luni aplicată
Or , este de ordinul evidenţei cuantumul pedepsei ce a rezultat urmare a operaţiunii de contopire , consemnarea potrivit căreia mandatul de executare al pedepsei să fie emis pentru o pedeapsă de 2 ani şi 4 luni închisoare , fiind în mod clar o greşeală de redactare şi nu de raţionament juridic aşa cum a susţinut apelantul.
În consecinţă , Curtea va dispune ca mandatul de executare al pedepsei să fie emis pentru pedeapsa aplicată de 3 ani, 1 lună şi 10 zile închisoare şi nu cum s-a consemnat din eroare pentru pedeapsa închisorii de 2 ani şi 4 luni .
Raportat la al doilea motiv de apel invocat de către Parchetul de pe langa Judecatoria Baia de Aramă respectiv inaplicabilitatea dispoziţiilor art 91 Cp inculpaţilor ..... şi ....., prin prisma interdicţiei impuse de condiţiile prev. de art. 91 alin. 3 lit. c Cod penal, Curtea îl găseşte nefondat date fiind :
Cei doi inculpaţi au fost trimişi în judecată pentru savarşirea mai multor infracţiuni respectiv:
-Inculpatul , ..... pentru săvârşirea a 2 infracţiuni de conducere a unui vehicul fără permis de conducere, fapte săvârşite la data de 06.02.2020 şi 01.03.2021 precum şi pentru săvârşirea infracţiunii de mărturie mincinoasă.
- Inculpatul , ..... pentru săvârşirea infracţiunii de tăiere fără drept de arbori, şi furt de arbori fapte săvârşite în dauna părţii vătămate ..... dar şi pentru săvârşirea infracţiunii de mărturie mincinoasă.
Susţinerile apelantului potrivit cărora condamnarea celor doi inculpaţi pentru săvarşirea infracţiunii de mărturie mincinoasă ,ar fi incompatibilă cu modalitatea de executare a pedepsei respectiv suspendarea sub supraveghere , nu pot fi primite.
Vom avea ca punct de plecare în analiză , situaţia de fapt ce a determinat răspunderea celor doi inculpaţi pentru săvarşirea infracţiunii de mărturie mincinoasă.
Astfel , cu ocazia audierii în calitate de martor la data de 07.02.2020 , în faţa organelor de poliţie , inculpatul , ..... a făcut afirmaţii mincinoase , susţinand că el este persoana care ar fi condus autoturismul cu nr de înmatriculare …. , în data de 06.02.2020 , ora 17:00, şi nu inculpatul ,….
Apoi , inculpatul , ..... fiind audiat în calitate de martor la data de 07.02.2020 a confirmat declaraţiile martorilor ….. şi ..... , făcand declaraţii mincinoase , în sensul că ..... ar fi condus vehiculul pe drumurile publice în data de 06.02.2020 ora 17:00.
Este adevarat că prin inserarea dispoziţiilor art 91 al 3 lit c Cp , legiuitorul a interzis acordarea beneficiului suspendarii executării pedepsei sub supraveghere atunci cand infractorul s-a sustras de la urmărire penală ori judecată sau a încercat zădărnicirea aflării adevărului ori a identificării şi tragerii la răspundere penală a autorului sau a participanţilor , însă , situaţia celor doi inculpaţi nu se circumscrie acestei împrejurări.
Raţiunea instituirii acestei prevederi legale a vizat situaţia în care chiar în cauza în care este cercetat infractorul , prin diverse metode şi mijloace , acesta încearcă să împiedice identificarea autorului sau a participanţilor .
Nu putem extinde această interdicţie la situaţia persoanei bănuite de mărturie mincinoasă care este judecată în propria cauză.
În conformitatea cu art. 273 alin. (1) din C. pen., fapta martorului care, într-o cauză penală, civilă sau în orice altă procedură în care se ascultă martori, face afirmații mincinoase ori nu spune tot ce știe în legătură cu faptele sau împrejurările esențiale cu privire la care este întrebat se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă.
Astfel, din dispozițiile anterior menționate rezultă că mărturia mincinoasă nu poate fi concepută fără preexistența unei cauze penale, civile, disciplinare sau în orice altă cauză în care pot fi folosiți martori, ceea ce constituie situația premisă din structura conținutului juridic al normei de incriminare.
Pe această situație premisă se grefează acțiunea care formează elementul material al infracțiunii și ea se reflectă și în calitatea persoanelor ce pot fi subiecți activi ai infracțiunii de mărturie mincinoasă.
Doctrina a definit sintagma „cauză” utilizată în norma de incriminare, ca fiind „un litigiu (ce are ca obiect ceva ce se pretinde sau se contestă) a cărei soluționare constituie un act de înfăptuire a justiției”, iar cu privire la caracterul penal, civil, disciplinar, etc. atribuit acesteia, a subliniat că acesta „rezultă implicit din natura organului judiciar sau jurisdicțional în fața căruia se află cauza respectivă” (V.
Dongoroz, coordonator, Explicații teoretice ale C. pen. român, Partea specială, vol.
IV, Ediția a II-a, Editura Academiei Române, Editura All Beck, București, 2003, pg. 158).
Ca atare, „cauză penală” are sensul de proces penal ce se desfășoară în fața organului de urmărire penală sau a instanțelor, fiind indiferent care este organul de urmărire penală (procurorul sau organele de cercetare penală) și dacă urmărirea penală este începută sau nu (Matei Basarab, ș.a., C. pen. comentat, vol.
II, Editura Hamangiu, 2008, pg. 662).
Martorul, în accepțiunea normei de incriminare a mărturiei mincinoase, este persoana care, având cunoștință despre o faptă sau despre o împrejurare de natură să servească la aflarea adevărului într-o cauză penală, civilă, disciplinară sau în altă asemenea cauză, este ascultată în acea cauză.
În raport de aceste consideraţii , opinia Curţii este în deplin acord cu judecatorul fondului în ceea ce priveşte incidenţa dispoziţiilor art 91 Cp.
În ceea ce priveşte apelul declarat de catre inculpatul ....., Curtea constată că soluţia instanţei de fond este în concordanţă cu dispoziţiile legale care reglementează aflarea adevărului în procesul penal, cu respectarea în totalitate a dispozițiilor privind individualizarea pedepselor, referitor la cuantumul pedepsei aplicate.
Astfel, apelantul-inculpat .....a fost trimis în judecată și condamnat de instanța de fond pe baza probelor administrate atât în cursul urmăririi penale, cât și în cursul cercetării judecătorești la pedeapsa închisorii 2 ani şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui vehicul fără permis de conducere, constand în aceea ca în data de 06.02.2020 a condus pe drumurile publice din comuna ....., judeţul …, autoutilitara cu numărul de înmatriculare ……, fără a poseda permis de conducere.
Instanţa de fond a stabilit vinovăţia inculpatului-apelant, atât pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale, cât şi pe baza probelor administrate în cursul cercetării judecătoreşti, respectiv: cele consemnate în cuprinsul procesului verbal de constatare încheiat la data de 06.02.2020 , planşe foto (filele 101-106 d.u.p) depoziţia agentului de poliţie ….. care arată că în data de 06.02.2020 l-a văzut pe inculpatul ..... conducând camioneta marca …. cu numărul de înmatriculare … pe drumul public pe raza satului ……, din coroborarea declaraţiilor martorilor ..... şi ……. şi nu în ultimul rand din aspectele rezultate din valorificarea datelor obţinute ca urmare a supravegherii tehnice, din care reiese că inculpaţii au purtat discuţii cu privire la modul în care au fost comise faptele din 06.02.2020, rezultând că cel care a condus la data de 06.02.2020 camioneta cu numărul de înmatriculare ….. a fost inculpatul ......
Iată deci că dosarul cauzei a furnizat probe directe şi indirecte apte a stabili vinovaţia inculpatului în săvarşirea faptei imputate.
Curtea Europeană a precizat că, prevederile art. 6 paragraful 1, nu interzic instanţei ca, în scopul stabilirii adevărului în cauză, să se bazeze şi pe probe indirecte, atâta timp cât utilizarea acestora, nu se realizează de o manieră neloială, aşa cum se arată şi în Decizia din cauza contra Germaniei nr. 8414/1978, dispoziţie respectată în prezenta cauză.
De altfel, declaraţiile unui inculpat, făcute în cursul procesului penal, pot servi la aflarea adevărului, dacă se coroborează cu fapte şi împrejurări ce rezultă din ansamblul probelor existente în cauză.
Declaraţia de nerecunoaştere a faptei, făcută de apelantul – inculpat atât în cursul urmăririi penale, cât şi în faţa instanţei de apel - constituie afirmaţii care au ca scop disculparea acestuia de consecinţele penale ale faptei sale, fiind vădit pro causa, motiv pentru care, în mod legal instanţa de fond a apreciat-o ca atare.
Dând sens şi dispoziţiilor art. 5 din Cod procedură penală privind aflarea adevărului, normă cu valoare de principiu în procesul penal, instanţa a reţinut şi apreciat, numai acele probe care reflectă adevărul, ţinând seama de întregul material administrat în cauză.
Menţionăm că, inculpatului-apelant i s-a respectat dreptul la apărare şi dreptul la un proces echitabil, prin respectarea principiului echităţii de arme, promovat de C.E.D.O., garanţiile cu privire la un proces echitabil, fiind respectate atât din perspectiva dreptului intern, cât şi a dispoziţiilor art. 5 şi 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.
Deşi apelantul inculpat a negat comiterea faptei, afirmând că, nu recunoaşte infracţiunea pentru care este cercetat, simpla afirmaţie a unei stări de fapt, fără coroborarea acesteia cu alte mijloace de probă, nu poate fi acceptată ca adevăr, iar modalitatea de apărare utilizată de inculpatul apelant, respectiv negarea realităţii evidente, nu poate influenţa convingerea bazată pe probe certe de vinovăţie.
Având în vedere criticile aduse de apelantul-inculpat hotărârii instanţei de fond, instanţa de apel, ţinând cont de efectul devolutiv al căii de atac promovate, a efectuat o nouă judecată a procesului prin reexaminarea probatoriului deja administrat.
Instanţa de apel apreciază că, instanța de fond a reţinut o stare de fapt, bazată pe probe concludente şi just interpretate şi, în raport de aceasta, în mod judicios a stabilit vinovăţia apelantului-inculpat în săvârşirea infracţiunii pentru care a fost deferit justiţiei.
Coroborând toate probele administrate în ambele faze ale procesului penal, instanţa este datoare să examineze cauza, acordând prioritate principiului preeminenţei dreptului, a respectării tuturor prevederilor legale, iar în cauza de faţă, instanţa de fond a stabilit, în mod judicios, atât starea de fapt, cât şi vinovăţia apelantului inculpat.
Aşa cum am menţionat şi mai sus, apărarea apelantului-inculpat a fost infirmată atât de declaraţiile martorilor, cat şi de planşe foto şi înregistrări , vinovăţia acestuia în săvârşirea infracţiunii dedusă judecăţii, rezultând din coroborarea tuturor probelor administrate nemijlocit atât în faza de urmărire penală, cât şi în faţa judecătorilor.
Motivul de apel formulat de apelantul-inculpat .....privind aplicarea unei pedepse orientată spre minimul prevăzut de lege , este nefondat.
Chiar dacă în Codul penal nu este prevăzut în mod expres scopul pedepsei, precizăm că, punctul de plecare al individualizării unei pedepse îl constituie chiar determinarea scopului acesteia, căci, numai dacă se lămureşte scopul pedepsei, se poate aprecia care realităţi de fapt sunt semnificative în cazul concret pentru individualizarea pedepsei şi cum trebuie acestea evaluate în condiţiile date.
Pedeapsa este un concept complex şi, de aceea, trebuie să se ţină seama de toate semnificaţiile sale, servind în primul rând unei retribuţii juste, corespunzătoare faptei ilicite comise şi vinovăţiei - principiul vinovăţiei apărând ca un criteriu de aplicare a unei pedepse drept, cât şi în mărimea corespunzătoare.
Analizând criteriile prevăzute de art. 74 Cod penal, instanţa de apel apreciază că pentru a-şi putea îndeplini funcţiile care-i sunt atribuite în vederea realizării scopului său şi al legii, pedeapsa trebuie să corespundă sub aspectul naturii (privativă sau neprivativă de libertate) şi al duratei, atât gravităţii faptei şi potenţialului de pericol social pe care îl prezintă în mod real persoana infractorului, cât şi aptitudinii acestuia de a se îndrepta sub influenţa pedepsei.
Funcţiile de constrângere şi de reeducare, precum şi scopul preventiv al pedepsei pot fi realizate numai printr-o justă individualizare a sancţiunii, care să ţină seama de persoana căreia îi este destinată, pentru a fi ajutată să se schimbe, în sensul adaptării la condiţiile socio-etice impuse de societate.
Numai o pedeapsă justă şi proporţională este de natură să asigure atât exemplaritatea, cât şi finalitatea acesteia, prevenţia specială şi generală înscrise şi în Codul penal român.
Analiza actelor şi lucrărilor dosarului relevă o suită întreagă de aspecte a căror justă cuantificare a fost în măsură să orienteze instanţa de fond în aplicarea unui tratament sancţionator corect dozat.
Prima instanţă a făcut referire la împrejurările concrete ale savarşirii faptei în procesul de individualizare a cuantumului pedepsei, cuantum ce corespunde gravităţii faptei şi nu poate fi contrabalansat de celelalte împrejurări legate de viaţa personală şi varsta acestuia.
Curtea de apel apreciază că prin coroborarea tuturor criteriilor prevăzute de art. 74 Cod penal, pedeapsa aplicată de 2 ani şi 6 luni închisoare, puţin îndepărtată de minimul special al pedepsei, majorat urmare a reţinerii recidivei postexecutorii reprezintă o pedeapsă justă şi proporţională, fiind de natură să asigure atât exemplaritatea, cât şi finalitatea acesteia, prevenţia specială şi generală înscrise şi în Codul penal român.
În ceea ce priveşte modalitatea de individualizare a executării pedepsei principale, Curtea, raportându-se şi la circumstanţele de ordin personal ale inculpatului, la antecedentele penale,- condamnat anterior pentru săvarşirea aceluiaşi tip de infracţiuni- precum şi la resursele acestuia interioare de conştientizare a consecinţelor faptei comise şi de adaptare la exigenţele de convieţuire socială, concluzionează că pedeapsa stabilită , este în măsură să prevină săvârşirea de noi infracţiuni.
Față de aceste considerente, în baza art. 421 pct.1 lit.b) Cod procedură penală, Curtea va respinge, ca nefondat, apelul declarat de de inculpatul ......
Reţinand culpa procesuală în promovarea căii de atac , în baza art.275 alin.2 C.pr.pen. va fi obligat inculpatul la plata sumei de 200 lei reprezentand cheltuieli judiciare către stat
În temeiul art. 275 alin 6 C.p.p., onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru inculpat, va rămâne în sarcina statului și va fi avansat din fondurile Ministerului Justiției.