Curtea de Apel CRAIOVA · ....al

Decizie nr. 71 din 17.01.2023

Instanță: Curtea de Apel CRAIOVA
Dosar: ....al
Obiect: 1. Raporturi de muncă. Accident de muncă. Daune de natură materială și morală solicitate de victima accidentului de muncă.
Soluție
Sursa: portal.just.ro

Potrivit art. 44 din Legea 319/2006 , angajatorii răspund patrimonial, potrivit legii civile, pentru prejudiciile cauzate victimelor accidentelor de muncă sau bolilor profesionale, în măsura în care daunele nu sunt acoperite integral prin prestaţiile asigurărilor sociale de stat.

În materie contractuală, culpa este prezumată, potrivit art. 1350 Cod civil, iar răspunderea pentru neîndeplinirea obligaţiilor asumate, în speţă asigurarea securităţii în muncă în beneficiul angajaţilor, nu poate fi înlăturată decât în prezenţa cauzelor exoneratoare de răspundere, reglementate de art. 1351 – 1354 Cod civil.

Reglementarea legală a obligaţiei angajatorului de a-l despăgubi pe salariat pentru prejudiciul de natură morală suferit îl reprezintă dispoziţiile art. 253 alin.1 Codul muncii, potrivit cărora angajatorul este obligat, în temeiul normelor şi a principiilor răspunderii civile contractuale, să îl despăgubească pe salariat în situaţia în care acesta a suferit vreun prejudiciu material sau moral din culpa angajatorului, în timpul îndeplinirii obligaţiilor se serviciu sau în legătură cu serviciul.

Prin urmare, răspunderea patrimonială a angajatorului derivă din lege şi se antrenează la cererea salariatului ori de câte ori sunt îndeplinite condiţiile cumulative menţionate, independent de prevederea unui atare drept în contractul individual de muncă.

Potrivit art. 27 Cod pr. penală, inexistenţa culpei sub aspect penal nu constituie un impediment pentru persoana vătămată de a introduce acţiune la instanţa civilă, neexistând autoritate de lucru judecat sub aspectul existenţei prejudiciului şi a vinovăţiei, sub aspect civil, a autorului faptei, fiind astfel permis ca în cadrul acţiunii civile aceste aspecte să facă obiectul unei noi analize.

Acţiunea nu este prematură, aşa cum a susţinut apelanta, prematuritatea presupunând ca dreptul dedus judecăţii să nu fie actual, condiţie care nu este îndeplinită în speţă, câtă vreme dreptul la acţiune s-a născut la data producerii faptei prejudiciabile, potrivit art. 211 alin.1 lit. c din legea dialogului social, şi nu la data la care s-a constatat inexistenţa culpei sub aspect penal.

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Dolj - Secţia Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale a sub nr. 4861/63/2019, reclamantul a solicitat obligarea pârâtei la daune materiale în cuantum de 15000 lei, constând în cheltuieli legate de medicamentaţie, tratament, transport ulterioare externării şi daune morale în cuantum de 30 000 lei, pentru schimbarea stilului normal de viaţă, în sensul că nu a putut lucra la capacitatea sa, fiind nevoit să petreacă timpul mai mult prin spitale, generându-se astfel, ideea că devine un om inutil societăţii.

Totodată, a solicitat plata unei rente egale cu diferenţa între cuantumul concediului medical şi venitul realizat, în condiţiile în care nu ar fi fost afectată capacitatea de muncă, pentru perioada 26 iulie 2016- 25 aprilie 2017, precum şi plata tuturor cheltuielilor legate de spitalizare.

Prin sentinţa civilă nr. 1388/ 16 mai 2022, pronunţată de Tribunalul Dolj, s-a admis în parte acţiunea formulată de reclamantul...., în contradictoriu cu pârâta ....

A fost obligată pârâta să plătească reclamantului suma de 10.000 lei, cu titlu de daune materiale şi suma de 30.000 lei, cu titlu de daune morale.

S-a admis în parte cererea reclamantului de acordare a cheltuielilor de judecată şi a obligat astfel, pârâta să-i plătească suma de 1700 lei, reprezentând onorariu avocat.

Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut următoarele:

Reclamantul ....a avut calitatea de salariat al pârâtei, în baza contractului individual de muncă încheiat şi înregistrat în registrul general de evidenţă al salariaţilor sub nr. ...., pe perioadă nedeterminată, începând cu data de 01.02.2016, în meseria de zidar/pietrar.

În ziua de 26.07.2016, reclamantul îşi desfăşura activitatea în incinta şantierului situat în comuna ...., jud.

Dolj, acolo unde societatea pârâtă executa lucrări la obiectivul Hală producţie accesorii şi copertine PVC, în baza contractului de execuţie lucrări nr. 110/07.12.2015, încheiat cu beneficiarul....., în concret, săpătură manuală, compactare pământ, aşternere strat suport pentru fundaţii şi compactare, montare armături grinzi şi cuzineţi, montare armături grinzi şi cuzineţi, turnare beton, montaj panouri termoizolante, reţea de ape pluviale, montaj rigole, cofraj, ore în regie, în vederea construirii reţelei de canalizare.

Înainte de începerea activităţii, şeful de echipă......., martor în prezenta cauză, a specificat muncitorilor lucrările pe care le au de efectuat în ziua respectivă, le-a făcut verbal o instruire de securitate şi sănătate în muncă, după care a plecat de pe şantier, echipa în componenţa căreia se afla şi reclamantul, efectuând lucrări de săpare a şanţului cu un buldoexcavator, după care, acesta împreună cu câţiva muncitori au aruncat nisip în şanţ, au introdus ţevile de canalizare şi le-au îmbinat.

Ulterior, ceilalţi muncitori au ieşit din şanţ pentru a da nivelul ţevii şi a arunca nisip acolo unde era nevoie, reclamantul rămânând în şanţ pentru a ridica ţeava la cotă, însă, deşi pe şantier exista un panou metalic pentru sprijinirea malurilor, persoana responsabilă cu realizarea lucrării şi asigurarea securităţii echipei de muncitori nu a luat măsurile ce se impuneau pentru montarea acestuia, în vederea asigurării frontului de lucru împotriva riscului de îngropare prin surparea terenului, cu ajutorul unor taluze sau alte mijloace corespunzătoare.

Ca urmare, în timp ce reclamantul se afla în şanţul neasigurat, malurile acestuia s-au prăbuşit, surprinzându-l pe acesta în interior şi îngropându-l în pământ până la gât, de unde a fost scos de către şeful de echipă , împreună cu alţi salariaţi ai pârâtei şi transportat la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Craiova, unde a fost internat în perioada 27.06.2016-01.08.2016, cu diagnosticul ..........

Potrivit certificatului medico-legal nr. ....., emis de Institutul de Medicină Legală Craiova, leziunile menţionate s-au putut produce în ziua de 27.06.2016 prin lovire cu sau de corpuri dure şi au necesitat 50-55 zile de îngrijiri medicale.

Prin Ordonanţa de clasare din data de 03.08.2021 din dosarul nr. ....al Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova, s-a dispus clasarea cauzei, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de vătămare din culpă, prev. de art. 196 alin. 2 şi 3 Cod penal , nerespectarea măsurilor legale de securitate şi sănătate în muncă, prev. de art. 350 alin.1 c.p. şi neluarea măsurilor legale de securitate şi sănătate în muncă, prev. de art. 349 alin.1 Cod penal reţinându-se că pentru ultimele două infracţiuni sunt incidente prevederile art. 16 alin.1 lit. b Cod pr. penală, fapta nefiind prevăzută de legea penală Cod pr. penală, întrucât lipseşte plâgerea persoanei vătămate.

Împotriva acestei ordonanţe a formulat plângere reclamantul, ce a fost soluţionată de prim procurorul Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova prin Ordonanţa din data de 27.09.2021, în dosarul nr....., în sensul respingerii ca neîntemeiată şi menţinerii soluţiei de clasare adoptată prin ordonanţa din data de 03.08.2021.

În ce priveşte apărarea pârâtei, în sensul caracterului prematur al stabilirii vinovăţiei sale civile, în raport de dosarul penal nr. .....al Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova, instanţa a reţinut că potrivit art. 28 alin. 1 Cod pr. penală , hotărârea definitivă a instanţei penale are autoritate de lucru judecat în faţa instanţei civile care judecă acţiunea civilă, cu privire la existenţa faptei şi a persoanei care a săvârşit-o, instanţa civilă nefiind legată de hotărârea definitivă de achitare sau de încetare a procesului penal în ceea ce priveşte existenţa prejudiciului ori a vinovăţiei autorului faptei ilicite.

Din aceste dispoziţii legale s-a reţinut că hotărârea definitivă a instanţei penale are autoritate de lucru judecat în faţa instanţei civile care judecă acţiunea civilă, doar cu privire la existenţa faptei şi a persoanei care a săvârşit-o, însă, instanţa civilă nu mai este legată de cele reţinute în hotărârea penală de achitare sau de încetare a procesului penal cu privire la existenţa prejudiciului sau a vinovăţiei autorului faptei, putând astfel, constata existenţa unei culpe civile a inculpatului, chiar dacă instanţa penală nu a constatat existenţa unei culpe penale a acestuia.

Pe de altă parte, potrivit art. 25 alin. 5 Cod pr. penală . în caz de achitare a inculpatului sau de încetare a procesului penal, în baza art. 16 alin. (1) lit. b) teza întâi, lit. e), f) - cu excepţia prescripţiei, i) şi j), în caz de încetare a procesului penal ca urmare a retragerii plângerii prealabile, precum şi în cazul prevăzut de art. 486 alin. 2, instanţa lasă nesoluţionată acţiunea civilă, iar potrivit art. 27 alin. 2 Cod pr.penală :„ Persoana vătămată sau succesorii acesteia, care s-au constituit parte civilă în procesul penal, pot introduce acţiune la instanţa civilă dacă, prin hotărâre definitivă, instanţa penală a lăsat nesoluţionată acţiunea civilă.

Probele administrate în cursul procesului penal pot fi folosite în faţa instanţei civile.”

Coroborând toate aceste dispoziţii legale, instanţa a reţinut că soluţia din data de 27.09.2021 a prim procurorul Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova, în sensul respingerii ca neîntemeiată şi menţinerii soluţiei de clasare adoptată prin ordonanţa din data de 03.08.2021, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de vătămare din culpă, prev. de art. 196 alin. 2 şi 3 Cod penal, nerespectarea măsurilor legale de securitate şi sănătate în muncă, prev. de art. 350 alin.1 Cod penal şi neluarea măsurilor legale de securitate şi sănătate în muncă, prev. de art. 349 alin.1 Cod penal, în temeiul prevederile art. 16 alin.1 lit. b şi e Cod pr. penală, nu are autoritate de lucru judecat în faţa instanţei civile ce judecă litigiul de faţă.

Prin urmare, dat fiind că prin ordonanţa penală a fost lăsată nesoluţionată acţiunea civilă, persoana vătămată poate introduce acţiune la instanţa civilă, conf. art. 27 alin.2 Cod pr.penală, instanţa civilă putând constata existenţa unei culpe civile a pârâtei, chiar dacă instanţa penală a pronunţat o astfel de soluţie.

Din analiza coroborată a art. 253 din Legea nr. 53/2003 şi a art. 44 din Legea nr. 319/2006, rezultă că răspunderea patrimonială a societății pentru repararea prejudiciului suferit de salariat, poate fi antrenată dacă se dovedește îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiții: fapta ilicită a angajatorului, salariatul să fi suferit un prejudiciu material sau/şi moral în timpul îndeplinirii obligațiilor de serviciu sau în legătură cu serviciul, între fapta ilicită a angajatorului şi prejudiciul material sau/şi moral suferit de salariat să existe un raport de cauzalitate şi vinovăția angajatorului.

Instanţa a constatat că în cauza de faţă a fost dovedită îndeplinirea cumulativă a condiţiilor prevăzute de lege pentru antrenarea răspunderii civile a angajatorului.

Astfel, fapta ilicită a angajatorului, săvârşită de către oricare salariat, în calitate de prepus al persoanei juridice respective, de a nu asigura securitatea şi sănătatea în muncă, faptă care s-a adus atingere reclamantului, în sensul celor invocate în cerere, constă în neexecutarea obligaţiei legale de a asigura securitatea în muncă, prin aceea că angajatorul nu a luat măsurile ce se impuneau pentru protejarea vieţii şi sănătăţii salariatului reclamant, ceea ce a dus la vătămarea corporală a acestuia.

În procesul verbal de cercetare a accidentului de muncă nr...., s-a reţinut la litera k, ca şi cauză a producerii accidentului soldat cu vătămarea corporală a reclamantului, neluarea măsurile ce se impuneau în vederea asigurării frontului de lucru împotriva riscului de îngropare prin surparea terenului, fiind încălcate astfel, prevederile art. 13 lit. a din legea nr. 319 din 14 iulie 2006 a securităţii şi sănătăţii în muncă

De asemenea, la pct. m din procesul verbal de cercetare a evenimentului, s-a reţinut că pentru salariatul reclamant societatea nu a asigurat condiţii pentru a primi o instruire adecvată în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă, în special sub formă de informaţii şi instrucţiuni de lucru specifice postului şi locului său de muncă, aspect ce rezultă şi din probele administrate, în condiţiile în care pârâta, în calitate de angajator al acestuia la acel moment, nu a făcut dovada contrară, în sensul disp. art. 272 din codul muncii.

Mai mult decât atât, potrivit pct. 34 şi pct. 35 din Instrucţiunile proprii de securitate şi sănătate în muncă pentru şantiere de construcţii, anexă la contractul de execuţie lucrări încheiat de pârâtă cu respectivul beneficiar, depus în copie la dosar, indiferent de execuţia săpăturii- manual sau mecanizat- dacă se ajunge la adâncimi mai mari de 1,80 m trebuie luate măsuri corespunzătoare pentru a preveni riscurile de îngropare prin surparea terenului, cu ajutorul unor sprijine, taluzări sau altor mijloace corespunzătoare, iar la săpăturile manuale executate la o adâncime mai mare de 1,50 m se vor monta platforme pentru aruncarea pământului, ce trebuie să fie bine fixate şi să reziste încărcării pe care trebuie să o suporte.

Prin urmare, instanţa nu a reţinut apărarea pârâtei, în sensul că îi lipseşte vinovăţia în producerea evenimentului urmat de rănirea reclamantului, cu atât mai mult cu cât nu s-a argumentat şi probat dacă sarcina de serviciu a reclamantului, conform meseriei de zidar/pietrar, menţionată în contractul individual de muncă şi fişei postului aferente( ce nu a fost depusă la dosar), era aceea de a coborî în şanţul săpat în prealabil şi de a introduce, îmbina şi ridica ţeava la cota indicată, operaţiuni pe care acesta le executa la momentul producerii evenimentului analizat şi dacă astfel, era în măsură, din punct de vedere al pregătirii profesionale şi instruirii, să execute în condiţii de siguranţă sarcinile trasate de şeful său direct.

Răspunderea civilă contractuală este o specie cu caracter derogator de la răspunderea civilă delictuală, cu toate consecinţele ce decurg de aici, şi anume: debitorul contractual răspunde numai pentru prejudiciul cauzat, care a fost prevăzut ori era previzibil la data încheierii contractului, iar creditorul trebuie să dovedească numai existenţa contractului, faptul că obligaţia nu a fost executată, prejudiciul şi legătura de cauzalitate, culpa debitorului fiind fiind prezumată.

În speţă sunt aplicabile şi dispoziţiile art. 1350 alin.3 Cod civil, în conformitate cu care, dacă prin lege nu se prevede altfel, niciuna dintre părţi nu poate înlătura aplicarea regulilor răspunderii contractuale pentru a opta în favoarea altor reguli care i-ar fi mai favorabile .

Articolul 181 din Codul muncii prevede că locurile de muncă trebuie să fie organizate astfel încât să garanteze securitatea şi sănătatea salariaţilor, iar la art. 6 şi urm. din Legea nr. 319/2006 a securităţii şi sănătatii în muncă, s-a reglementat în mod riguros obligaţia angajatorului de asigurare a securităţii şi sănătăţii salariaţilor sub toate aspectele legate de muncă, adică să ia toate măsurile necesare pentru evitarea situaţiilor care ar duce la producerea unui accident.

Astfel, instanţa a apreciat că în speţă, există o faptă prejudiciabilă, săvârşită cu vinovăţie, consecinţă a neexecutării de către pârâtă a obligaţiei de respectare a normelor de protecţie a muncii, ce impun instruirea personalului şi luarea de măsuri pentru a se asigura că activitatea se desfăşoară în condiţii de siguranţă pentru personalul salariat, alin. 3 al art. 6 din legea nr. 319/2006, stipulând în sensul că obligaţiile lucrătorilor în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă nu aduc atingere principiului responsabilităţii angajatorului, art. 1357 alin. 2 cod civil, fiind şi acesta aplicabil.

În ce priveşte prejudiciul material şi moral produs salariatului prin neîndeplinirea obligației, angajatorul răspunde în temeiul normelor și principiilor răspunderii contractuale, prin art. 1385 și 1386 Cod civil fiind consacrat principiul reparării integrale și în natură a prejudiciului, iar dacă aceasta nu este cu putință ori dacă victima nu este interesată de reparația în natură, prin plata unei despăgubiri .

Prejudiciul material solicitat de reclamant constă în daune materiale în cuantum de 15 000 lei, reprezentând cheltuieli legale de cumpărarea de medicamente, tratamentul medical şi transportul ulterior externării, precum şi cu diferenţa dintre cuantumul indemnizaţiei pentru concediul medical şi venitul pe care l-ar fi realizat în perioada 26.07.2016-25.04.2017, în care s-a aflat în incapacitate de muncă.

Sub aspectul daunelor materiale solicitate, instanţa a reţinut că în perioada 26.07.2016-25.04.2017, în care reclamantul s-a aflat în incapacitate temporară de muncă, dovedită cu actele medicale depuse în copie la dosar, acesta a încasat o indemnizaţie lunară mai mare decât cuantumul salariului net pe care l-ar fi realizat dacă ar fi prestat activitate conform contractului individual de muncă, aşa cum rezultă din situaţia întocmită de către administratorul societăţii pârâte şi depusă la dosar la solicitarea instanţei, cu privire la care reclamantul nu a făcut dovada contrară.

În schimb, din coroborarea probelor administrate, inclusiv proba testimonială, instanţa a reţinut că în aceeaşi perioadă, reclamantul a efectuat cheltuieli în vederea recuperării medicale, constând în transport medical, taxe achitate la unităţile medicale, medicamente, conform înscrisurilor ataşate, în cuantum de 10000 lei, sumă la plata căreia va obliga societatea pârâtă .

În ce priveşte prejudiciul moral suferit de reclamant, s-a reţinut că în materia daunelor morale nu există criterii precise pentru cuantificarea lor, iar problema stabilirii despăgubirilor morale nu trebuie privită ca o cuantificare economică a unor drepturi și valori nepatrimoniale, ci ca o evaluare complexă a aspectelor în care vătămările produse se exteriorizează, supusă puterii de apreciere a instanțelor de judecată.

Astfel, la stabilirea întinderii despăgubirii acordate reclamantului, Tribunalul a avut în vedere criteriile mai sus-arătate, apreciind că, deși suferințele fizice și psihice ale acestuia nu pot fi cuantificate, acordarea lor se impune ca o compensare pentru multiplele leziuni suferite de reclamant, urmare a evenimentului produs în data de 26.07.2016, în raport şi de durata, natura îngrijirilor şi modul de recuperare.

În egală măsură, instanța a avut în vedere la stabilirea daunelor morale, principiul echității și al proporționalității, despăgubirile morale acordate fiind de natură să atenueze efectele vătămării corporale și acordarea posibilității de refacere, astfel încât să nu se ajungă la o îmbogățire fără justă cauză a celui care pretinde daunele morale ( CEDO- cauza Tolstoy Miloslovsky vs.

Regatul Unit ).

Ca atare, prezumând existenţa unui prejudiciu de ordin moral, determinat de suferinţa fizică şi psihică resimţită de reclamant, instanța a cuantificat despăgubirile, şi a obligat pârâta să plătească reclamantului suma de 30.000 lei, cu acest titlu.

În consecinţă, pentru toate considerentele de fapt şi de drept expuse, Tribunalul a admis în parte acţiunea formulată de reclamant, a obligat pârâta să-i plătească suma de 10.000 lei, cu titlu de daune materiale şi suma de 30.000 lei, cu titlu de daune morale.

Împotriva acestei sentinţe, în termen legal, a declarat apel pârâta S.C. .... SRL, susținând următoarele:

Este adevărat că în data de 26.07.2016 a avut loc un accident de muncă în care a fost implicat reclamantul, însă acesta nu şi-a pierdut capacitatea de muncă.

Evenimentul a făcut obiectul cercetării prin procesul verbal de cercetare din 18.11.2016, înaintat si înregistrat la ITM Dolj, conform înscrisurilor depuse.

Așa cum arăta si reclamantul, accidentul produs face obiectul cercetărilor într-un dosar penal la Parchetul de pe lingă Judecătoria Craiova, nr. ...., cauza aflata in instrumentare si in care s-a făcut o expertiza de specialitate, unde se pare ca s-a evidențiat ca in acest caz culpa ar fi comuna, însă pana nu se va stabili in acel dosar vinovăția prezenta acțiune este prematura.

Chiar daca judecătorul fondului apreciază ca in speța hotărârea penala nu are autoritate asupra civilului decât sub aspectul existentei faptei, acest lucru dovedește ca de fapt acțiunea de fata este prematura deoarece se poate constata lipsa faptei in dosarul penal si atunci acțiunea este cel puțin prematură.

A susţinut că daunele materiale si morale nu sunt dovedite.

Din interpretarea art.179 C.Muncii rezulta ca angajatorul are obligația să asigure toți salariații pentru risc de accidente de muncă și boli profesionale, în condițiile legii, or in situația data daunele morale acordate nu au nicio legătură cu îndeplinirea obligațiilor de serviciu.

În cazul de faţă, nu sunt întrunite în mod cumulativ condițiile pentru atragerea răspunderii angajatorului, in ce privește daunele morale, deoarece nu exista fapta ilicita a angajatorului.

Prin derogare de la dispoziţiile Codului muncii, obligația de a dovedi îndeplinirea elementelor răspunderii civile contractuale a angajatorului revine salariatului, însă, în speța de față reclamantul nu a îndeplinit această sarcină, ci s- a limitat la a invoca o răspundere nelimitată și necondiționată a angajatorului, fără a indica însă temeiul legal al unei astfel de solicitări.

Reclamantul nu a adus dovezi în sensul producerii unui prejudiciu care să îi fi afectat imaginea, urmare a comportamentului pârâtei, nu a precizat valorile lezate și motivele, faptele concrete care au determinat lezarea acestor valori, nu a dovedit producerea prejudiciului moral, legătura de cauzalitate dintre fapta angajatorului și impactul negativ al acesteia, în plan personal, familial, social sau profesional.

Sentința este pronunțata cu neobservarea şi necoroborarea probelor administrate pe fondul cauzei, mai precis s-a făcut dovada instruirii, a dotării cu echipamentele de protecție, s-a făcut dovada existentei panoului de protecție pe care partea a înțeles sa nu îl folosească, deși fusese instruită aspra necesității utilizării acestuia astfel că fapta nu este culpabilă societății pârâte, ci dimpotrivă reclamantului.

Intimatul-reclamant a depus la dosar întâmpinare, arătând, în esenţă, că motivele de apel sunt nefondate.

Apelul s-a apreciat a fi nefondat şi s-a respins, potrivit art. 480 alin.1 Cod pr. civ., pentru următoarele considerente:

Prin motivele de apel deduse controlului judecătoresc, apelanta-pârâtă a criticat soluţia adoptată de prima instanţă, în ceea ce priveşte neîndeplinirea condiţiilor cumulative cerute pentru antrenarea răspunderii patrimoniale a angajatorului, susţinând în esenţă că acţiunea este prematură, dosarul penal nefiind încă soluţionat definitiv, că nu există faptă ilicită exclusivă a angajatorului care să fi generat rezultatul păgubitor pentru salariat, în condiţiile în care reclamantul nu a respectat obligaţiile privind securitatea în muncă, ignorând să monteze panoul de protecţie pentru securizarea malurilor, deşi această măsură fusese prelucrată verbal în prealabil de conducătorul formaţiei de lucru, că nu există temei juridic pentru obligarea angajatorului la plata de daune morale, precum şi că în speţă nu a fost dovedit prejudiciul de natură morală pretins.

Prin coroborarea dispoziţiilor Codului muncii cu cele reglementate în art. 1350 şi urm.

Codul civil, rezultă că pentru a fi angajată răspunderea patrimonială pentru daune materiale şi morale, este necesar să se dovedească fapta ilicită a angajatorului, săvârşită cu vinovăţie, prejudiciul patrimonial sau nepatrimonial suferit de salariat şi legătura de cauzalitate între aceste elemente.

În speţă, reclamantul a solicitat obligarea angajatorului la plata daunelor materiale şi morale, în cuantumurile indicate în cererea de chemare în judecată, pentru repararea prejudiciului suferit ca urmare a accidentului de muncă petrecut la data de 26.07.2016.

La această data, în timp ce executa în calitate de zidar/pietrar în incinta şantierului din com. ....lucrări de introducere a unor ţevi de canalizare în interiorul unui şanţ, la obiectivul Hală producţie acesorii şi copertine PVC, malurile şanţurile s-au surpat, surprinzându-l în interior şi îngropându-l în pământ până la gât, de unde a fost extras de şeful şi colegii de echipă .

Reclamantul a fost spitalizat în perioada 27.06.2016-1.08.2016 cu diagnosticul ......., necesitând îngrijiri medicale de 50-55 zile, aşa cum rezultă din certificatul medico legal nr. ...., emis de LML Craiova.

Contrar susţinerilor apelantei pârâte, în speţă s-a dovedit îndeplinirea condiţiilor răspunderii civile patrimoniale a angajatorului, reglementate de art. 253 Codul muncii, constând în fapta ilicită a angajatorului, săvârşită cu vinovăţie, care a produs un prejudiciu material şi moral salariatului.

Astfel, din proba cu înscrisuri administrată, constând în: proces verbal de cercetare nr. întocmit de ITM, înregistrat sub ...., ordonanţă de clasare din 3.08.2021 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova, pronunţată în dosarul nr. ...., a rezultat fără echivoc că accidentul de muncă produs la data de 26.07.2016, soldat cu accidentarea reclamantului, a avut drept cauză neasigurarea frontului de lucru împotriva riscului de îngropare prin surparea terenului, cu ajutorul unor sprijine, taluzări sau alte mijloace corespunzătoare,

Evenimentul descrisa fost calificat de ITM, în temeiul art. 5 lit g şi art. 31 lit. c din Legea nr. 319/206 privind securitatea şi sănătatea în muncă, ca accident de muncă soldat cu incapacitate temporară de muncă, fiind încălcate prevederile art. 13 lit. 1din Legea 319/206 a securităţii şi sănătăţii în muncă, prevederile anexei 4 PB2, art. 10 alin.1 lit a din Hotărârea nr. 200/206 actualizată, precum şi prevederile art. 34 din IPSSM nr. 10 pentru şantiere de construcţie

În cuprinsul procesului verbal de de cercetare a evenimentului întocmit de ITM a fost identificată în concret persoana răspunzătoare de încălcarea reglementărilor legale, ca fiind reprezentantul societăţii angajatorului la care a fost produs evenimentul, care a fost şi sancţionat contravenţional cu avertisment scris.

În sarcina acestuia s-a reţinut că nu a luat măsuri pentru a asigura condiţii ca salariatul să fie informat suficient şi adecvat în domenul securităţii şi sănătăţii în muncă, în special sub forma de informaţii şi instrucţiuni de lucru, specifice locului de muncă şi postului.

Această constatare nu este însă de natură a exonera de răspundere societatea angajatoare, întrucât potrivit art.175 alin.3 din Codul muncii, obligaţiile salariaţilor în domeniul securităţii şi sănătăţii în munca nu pot atingere responsabilităţii angajatorului, acesta având îndatorirea de a asigura securitatea şi sănătatea în toate aspectele legate de derularea raporturilor de muncă

Este adevărat că prin Ordonanţa din data de 3.08.2021, Parchetul de pe lângă Judecătoria Craiova, sesizat de către ITM cu cercetarea evenimentului, a dispus clasarea cauzei sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare din culpă, neexistând plângerea prealabilă a persoanei vătămate, astfel incident motivul care împiedică exercitarea acţiunii penale prevăzut de art. 16 alin.1 lit e Cod pr. penală, precum şi a infracţiunilor de neluare a măsurilor legale de securitate şi sănătate în muncă şi de nerespectare a măsurilor legale de securitate şi sănătate în muncă, întrucât aceste din urmă fapte nu sunt prevăzute de legea penală, fiind astfel incident cazul care împiedică exercitarea cţiunii penale prevăzut de art. 16 alin.1 lit b Cod pr. penală .

Împotrva Ordonanţei de clasare s-a formulat plângere, care a fost respinsă prin Ordonanţa Prim-procurorului Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova, soluţie care nu a mai fost contesată la judecătorul de camera preliminară, aşa cum ambele părţi au confirmat oral cu ocazia acordării cuvântului pe fond.

Aşa cum corect a reţinut şi prima instanţă, acţiunea civilă a rămas nesoluţionată, având în vedere soluţia adoptată şi temeiul juridic al acesteia.

Cât priveşte fapta ilicită şi vinovăţia angajatorului, elemente ale răspunderii civile contractuale, referitor la care apelanta pârâtă a susţinut că nu au fost dovedite în speţă, Curtea reţine următoarele:

Potrivit art. 40 alin.2 lit. b Codul muncii, angajatorului îi revine obligaţia de a asigura permanent condiţile tehnice şi organizatorice avute în vedere la elaborarea normelor de muncă şi condiţiile corespunzătoare de muncă .

Titlul V din Cap. V din Codul muncii reglementează sănătatea şi securitatea în muncă, stabilind obligaţii concrete, specifice în sarcina angajatorului.

Astfel, art.175 alin.1 Codul muncii dispune că angajatorul are obligaţia să asigure securitatea şi sănătatea salariaţilor în toate aspectele legate de muncă.Totodată, art. 178 Codul muncii instituie în sarcina angajatorului organizarea activităţii de asigurare a sănătăţii şi securităţii în muncă, iar art. 181 Codul muncii prevede că: “ (1) Locurile de muncă trebuie să fie organizate astfel încât să garanteze securitatea şi sănătatea salariaţilor.

(2) Angajatorul trebuie să organizeze controlul permanent al stării materialelor, utilajelor şi substanţelor folosite în procesul muncii, în scopul asigurării sănătăţii şi securităţii salariaţilor.

(3) Angajatorul răspunde pentru asigurarea condiţiilor de acordare a primului ajutor în caz de accidente de muncă, pentru crearea condiţiilor de preîntâmpinare a incendiilor, precum şi pentru evacuarea salariaţilor în situaţii speciale şi în caz de pericol iminent.”

Prevederi cu conţinut similar se regăsesc şi în Legea 319/2006 în art. 44, conform cărora angajatorii răspund patrimonial, potrivit legii civile, pentru prejudiciile cauzate victimelor accidentelor de muncă sau bolilor profesionale, în măsura în care daunele nu sunt acoperite integral prin prestaţiile asigurărilor sociale de stat.

În acest context, nu pot fi reţinute susţinerile apelantei pârâte referitoare la inexistenţa faptei ilicite şi a lipsei vinovăţiei, în condiţiile în care atât cauza producerii evenimentului calificat drept accident de muncă, care a determinat incapacitate temporară de muncă a salariatului, cât şi persoanele responsabile de producerea sa au fost stabilite fără echivoc prin procesul verbal de cercetare a evenimentului .

Apelanta nu a contestat nici procesul verbal de cercetare a evenimentului, prin care s-a constatat culpa sa exclusivă în producerea acestuia, fără reţinerea vreunei culpe concurente a salariatului, şi nici procesul verbal de sancţionare contravenţională.

Apelanta a invocat în speţă dispoziţiile art. 1352 Cod civil, şi anume faptul că accidentul de muncă a fost produs de fapta victimei, întrucât reclamantul, desi fusese instruit cu privire la folosirea panoului de protecţie pentru securizarea sanţurilor, a ignorat să-l folosească, aspect care a determinat accidentarea sa.

Or, această împrejurare a fost verificată şi de către ITM în cadrul cercetării evenimentului produs, fiind audiaţi colegii de echipă ai reclamantului, concluzionându-se în sens contrar.

Totodată, şi prin concluziile raportului de expertiză tehnică protecţia muncii întocmit în cursul urmării penale s-a stabilit că accidentul de muncă ar fi putut fi evitat prin măsuri organizatorice şi tehnice luate de angajator, aşa cum au fost enumerate la pct. 5.3, şi anume: stabilirea de către angajator a atribuţiilor şi responsabilităţilor pentru şeful punctului de lucru; asigurarea de către angajator a panourilor de sprijin a săpăturilor şi instruirea lucrătorilor privind modul corect de utilizare, în funcţie de lucrările executate, potrivit art. 13 lit.

I din Legea 319/2006; supravegherea lucrărilor de către şeful punctului de lucru, pentru asigurarea montării de panouri de sprijin a pereţilor săpăturii efectuată la o adâncime de peste 2m, conform pct.2 din Planul de prevenire şi protecţie; respectarea prevederilor pct. 34 din Instrucţiunile proprii SSM.

În apel a fost depusă fişa postului intimatului reclamant, din care rezultă că acesta avea ca obligaţie de serviciu şi executarea oricărei activităţi în legătură cu îndeplinirea sarcinilor de serviciu trasate de persoanele îndrituite.

Prin urmare, reclamantul nu executa la momentul producerii accidentului de muncă activităţi care nu se circumscriau sarcinilor menţionate în fişa postului, neputând fi reţinută culpa angajatorului din acest punct de vedere.

Curtea reţine că sub aspectul cuantumului daunelor acordate au fost formulate critici concrete doar în ceea ce priveşte daunele morale, nu şi daunele materiale, astfel că limitele devoluţiunii vor viza, potrivit art. 477 şi 478 Cod pr. civ., doar întinderea acestei categorii de despăgubiri.

Daunele morale rezidă în atingerea adusă personalității umane, iar în litigiile grefate pe dispoziţiile dreptului muncii, vătămarea vizează viaţa, sănătatea fizică sau psihică a angajatului, sentimentele sale, cinstea, onoarea, prestigiul profesional, sugerând o lezare adusă drepturilor extrapatrimoniale, neeconomice ale persoanei.

În speţă, intimatul-reclamant a susţinut în motivarea cererii de chemare în judecată că valorile sociale lezate prin fapta prejudiciabilă a angajatorului au constat în starea de disconfort fizic şi psihic şi anxietate produsă în urma vătămării sale corporale, a spitalizării şi a pierderii temporare a capacității de muncă.

Martorul ...., audiat în faţa primei instanţe la propunerea reclamantului, a făcut referiri la afectarea stării psihice a acestuia în perioada care a urmat accidentării, amplificată şi de imposibilitatea temporară de a presta muncă şi de a obţine venituri pentru a-şi întreţine familia.

În plus, instanţa a avut în vedere în mod corect stresul la care a fost supus intimatul reclamant care, în vederea recuperării fizice şi implicit pentru redobândirea capacităţii de muncă, a fost nevoit să urmeze tratamente şi programe de recuperare intensive.

Prejudiciul moral nu are conținut economic, nu poate fi evaluat în bani, instanța trebuind să aprecieze, în raport de consecințele suferite de reclamant ce sumă globală se impune a -i fi plătită, folosind o serie de criterii, cum ar fi: importanta valorilor morale lezate, măsura în care li s-a adus atingere şi intensitatea cu care au fost percepute consecințele vătămării.

Prin derogare de la regula generală instituită în materia conflictelor de muncă în art. 272 Codul muncii, dovada prejudiciului moral suferit este în sarcina reclamantului.

Cât privește cuantificarea daunelor morale, Curtea apreciază că suma de 30.000 lei acordată de Tribunal cu acest titlu este aptă să asigure o justă reparație justă în raport cu intensitatea suferințelor psihice şi repercusiunile asupra stării afective şi a vieţii familiale şi de lezarea valorilor nepatrimoniale afectate.

Dispoziţiile legale în materia reparării prejudiciilor nepatrimoniale prevăd că persoana care a suferit o atingere a unui drept al său este îndreptățită la măsuri reparatorii integrale.

Repararea integrală a prejudiciului în domeniul daunelor morale nu poate avea decât un caracter aproximativ, raportat la prejudicii care nu au conţinut economic şi nici echivalent bănesc.

Sumele acordate cu acest titlu nu trebuie să constituie nişte măsuri excesive pentru autorii daunelor şi nici venituri nejustificate pentru victimele daunelor.

Deşi prejudiciul moral nu poate fi evaluat pecuniar, neexistând criterii obiective de cuantificare a acestuia, instanța trebuie să stabilească sume care reprezinte o satisfacție echitabilă pentru victimă, ţinând cont de necesitatea asigurării unui just echilibru între finalitatea instituției daunelor morale şi evitarea utilizării acesteia ca o sursă de îmbogățire.

Faţă de considerentele expuse, Curtea apreciază că suma stabilită de Tribunal cu titlu de daune morale are un caracter echitabil, neexistând nici din această perspectivă motive pentru reformarea soluţiei adoptate de prima instanţă.

Pentru considerentele care preced, Curtea a apreciat că nu sunt fondate criticile formulate de apelantă, astfel că, potrivit art. 480 alin.1 Cod pr. civ, a respins ca nefondat apelul declarat.