Decizie nr. 19 din 19.01.2023

Acţiunea revocatorie se naşte din dreptul de gaj al creditorilor chirografari şi determină, în raportul dintre creditor şi cei care au încheiat actul fraudulos, inopozabilitatea actului încheiat în frauda drepturilor creditorului, care va putea urmări bunul ce a reprezentat obiectul actului ca şi cum acesta nu ar fi ieşit niciodată din patrimoniul debitorului, dar numai dacă sunt îndeplinite cumulativ condițiile prevăzute în art. 1562 şi art. 1563 cod civil.

Creditorul are obligația de a dovedi nu numai încheierea unor contracte de vânzare pentru bunuri aparținând debitorului său, ci și faptul că aceste vânzări au dus la crearea unei stări de insolvabilitate, care a făcut imposibilă executarea, fie și parțială, a creanței, precum şi faptul ca terțul contractant să fi cunoscut că debitorul vânzător își creează ori își mărește starea de insolvabilitate.

Participarea la fraudă a terțului cumpărător intervine atunci când acesta cunoștea situația materială a vânzătorului și existența unei datorii prezente sau viitoare a acestuia către alte persoane, precum și intenția vânzătorului de a frauda drepturile creditorului său.

- art. 1562 cod civil

- art. 1563 cod civil

Prin cererea înregistrată la data de 14.07.2021 pe rolul Judecătoriei Craiova sub nr. ... reclamanta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Craiova, în numele şi pentru Agenţia Naţională de Administrare Fiscală a solicitat în contradictoriu cu pârâţii ..., ..., ..., ... şi ... revocarea contractelor de vânzare - cumpărare autentificate sub nr. .../24.06.2016, nr. ../27.02.2017, nr. ../01.10.2020 având ca obiect terenuri arabile situate în com.

Gighera, jud.

Dolj, considerând că prin actele atacate i s-a produs un prejudiciu, constând în crearea stării de insolvabilitate a vânzătorului şi imposibilitatea de a acoperi prejudiciul la care debitorul ... a fost obligat către Statul Român prin decizia penală nr. 2005/20.12.2017 pronunţată de Curtea de Apel Craiova.

Prin sentinţa civilă nr. 918/14.12.2021 pronunţată de Judecătoria Segarcea în dosarul nr. ... a fost respinsă excepţia inadmisibilităţii acţiunii invocată de pârâta ....

A fost respinsă excepţia prescripției dreptului material la acţiune invocată prin concluzii scrise de către pârâţi.

A fost respinsă ca nefondată cererea de chemare în judecată formulată de reclamantă, care a fost obligată la plata sumei de 1500 lei către pârâta ..., a sumei de 1.500 lei către pârâţii ... şi ... şi a sumei de1.500 lei către pârâta ... reprezentând onorariu avocat.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel reclamanta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Craiova, prin care a solicitat schimbarea sentinţei civile atacate în sensul admiterii acţiunii.

Prin decizia civilă nr. nr. 1453 din data de 30 septembrie 2022, pronunţată de Tribunalul Dolj, în dosarul nr. ... s-a respins apelul ca nefondat.

A fost admisă în parte cererea intimatei-pârâte ... privind acordarea cheltuielilor de judecată în apel.

A fost obligată apelanta-reclamantă la plata către intimata-pârâtă ... a sumei de 2000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocaţial redus.

Împotriva acestei decizii a formulat recurs reclamanta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Craiova, invocând prevederile art.488 alin (1) pct. 6 şi 8 Cod procedura civilă.

În motivarea recursului a susţinut că hotărârea atacată nu cuprinde motivele în temeiul cărora s-a reţinut ca nefiind îndeplinită condiţia prevăzută de art. 1563 cod civil, respectiv a caracterului cert al creanței reclamantului, precum şi dispoziţiile art. 1562 alin 1 și 2 cod civil privind existenţa prejudiciului cauzat acestuia prin actul a cărui inopozabilitate se invocă.

De asemenea, recurenta a susţinut că motivele de apel invocate de apelanta reclamantă sunt tratate cu superficialitate şi nu este justificată soluţia de respingere a argumentelor referitoare la existenţa unei creanțe certe a reclamantei apelante.

Recurenta a considerat că în mod greşit instanţa de apel a reţinut ca nefiind îndeplinită în cauză condiţia impusă de art. 1563 cod civil, care, referindu-se la ”condiţiile privitoare la creanţă” prevede ca aceasta trebuie să fie certă la data introducerii acţiunii.

Prin urmare, se cere ca la data promovării acţiunii pauliene creditorul fraudat să deţină faţă de debitorul său o creanţă certă, neechivocă, care, în raport de dispoziţiile art. 379 alin (3) din Codul de procedură civilă este înțeleasă ca fiind acea creanță a cărei existență trebuie să rezulte din însuși actul de creanță sau și din alte acte, chiar neautentice, emanate de la debitor sau recunoscute de dânsul.

A arătat că pârâtul ... a avut calitatea de inculpat în dosarul nr. ... al Tribunatului Dolj, iar prin decizia penală nr. 2005/20.12.2017, pronunțată de Curtea de Apel Craiova a fost obligat la plata către Statul Român prin ANAF a sumei de 489.668 de lei, la care se adaugă dobânzi și penalități calculate de la data săvârșirii faptelor.

Deși i s-a comunicat somația nr. ../08.07.2019, pârâtul nu a efectuat plata sumelor datorate conform titlului executoriu emis de Serviciul Fiscal Orășenesc Bechet.

Astfel, actele atacate au creat creditorului un prejudiciu, constând în crearea stării de insolvabilitate, existenţa fraudei debitorului, în sensul că a avut cunoștință de rezultatul păgubitor al actului față de creditor de la data comunicării actelor de executare mai sus menționate, iar creanța este certă.

Prin înstrăinarea bunurilor imobile ce fac obiectul contractelor de vânzare cumpărare de către pârâtul ..., aceasta şi-a diminuat cu mult patrimoniul şi nu poate acoperi prejudiciul în cuantum de 489.668 lei, la care se adaugă accesoriile legale prevăzute de Codul de procedură fiscală.

A criticat faptul că instanţa de apel a reţinut împrejurarea că în condiţiile în care debitorul ... a dobândit cu ocazia fiecărei vânzări un preţ corect al bunurilor înstrăinate, nu s-a produs o diminuare a patrimoniului său, cele trei contracte nefiind de natură să îi creeze o stare de insolvabilitate.

Recurenta a mai susţinut că instanța de apel a dat o interpretare greşită dispoziţiilor art. 1563 Cod civil, fără a avea în vedere că frauda debitorului și frauda terțului în materia acțiunii revocatorii au un înțeles mai larg cuprinzând nu numai intenția directă a acestora de a-l prejudicia pe creditor, ci și simpla cunoaștere a faptului că debitorul își provoacă sau își agravează starea de insolvabilitate.

Ca atare, nu este necesară dovedirea intenției directe a debitorului și a terțului în vederea fraudării intereselor creditorului.

Recurenta a mai susţinut că este îndeplinită condiţia referitoare la frauda debitorului, deoarece imobilele din lotul 1 și 2 au fost vândute în timpul cercetării penale în dosarul penal nr. ... și cele din lotul 3 după ce sentința a rămas definitivă.

A arătat că este îndeplinită şi condiţia ca creanţa să fie certă şi că debitorul are obligaţia de face dovada faptului ca are alte bunuri în proprietate a care valoare poate acoperi cuantumul creanţei debitorului.

Recurenta a criticat şi obligarea sa la plata sumei de 2000 lei cheltuieli de judecată, susţinând că instanța poate, chiar și din oficiu, să reducă motivat partea din cheltuielile de judecată reprezentând onorariul avocaților şi că partea care a câștigat procesul nu va putea obține rambursarea unor cheltuieli decât în măsura în care se constată realitatea, necesitatea și caracterul lor rezonabil.

În concluzie, pentru aceste considerente, recurenta a solicitat admiterea recursului.

În recurs au fost formulate întâmpinări de către intimatele ... şi ... solicitând respingerea recursului şi obligarea recurentei la cheltuieli de judecată.

Analizând recursul declarat, Curtea îl apreciată ca nefondat, urmând să îl respingă pentru următoarele considerente:

Curtea constată că reclamanta are calitate de creditoare a pârâtului ..., care a fost obligat prin hotărâre penală definitivă din data de 20.12.2017 la plata către stat a sumei de 489 668 lei, cu dobânzi şi penalităţi.

Ca urmare a faptului că debitul nu a fost achitat benevol de către debitor, ANAF a întocmit procese verbale de sechestru la 30.01.2018 pentru un autoturism, la data de 30.09.2020 pentru terenul curţi construcţii din .. şi pentru teren agricol extravilan în suprafaţă de 2600 m.p. din com.

Gighera, la data de 18.11.2020 ANAF a întocmit proces verbale de sechestru asupra bunurilor debitorului, respectiv asupra terenului agricol din ....

Anterior, respectiv la 8.07.2019 creditoarea a înaintat debitorului său somaţie privind executarea creanţei.

În cursul derulării procesului penal, pârâtul a înstrăinat către ..., reprezentată de mandatar ..., prin contract autentic încheiat la 24.06.2016 şase suprafeţe de teren extravilan, pentru suma de 4400 lei.

La data de 27.02.2017 debitorul a înstrăinat către ... şi ... patru suprafeţe de teren arabil, pentru suma de 3920 lei.

La data vânzării a fost urmată procedura prevăzută de Legea 17/2014, iar în cartea funciară nu era înscrisă existenţa unui litigiu sau a unei ipoteci asupra bunului.

La data de 1 oct. 2020 pârâtul debitor a înstrăinat către ..., reprezentată de mandatarul vânzătorului, numita ..., două suprafeţe de teren extravilan situate în ... pentru suma de 3100 lei.

Cu privire la terenurile astfel înstrăinate, înscrise în cartea funciară de cumpărător, la data de 6.10.2020 s-a intabulat în cartea funciară dreptul de ipotecă legală al ANAF în valoare de 495 168 lei, adică după încheierea contractelor de vânzare.

Toate bunurile înstrăinate au fost moștenite de debitor de la tatăl său, conform certificatului de moştenitor din anul 2015.

Prima instanţă a respins acţiunea, motivând că pentru contractele încheiate de pârâţi la 24.06.2016 şi la data de 27.02.2017 nu este îndeplinită condiţia caracterului cert al creanţei reclamantei, aceasta devenind certă la rămânerea definitivă a hotărârii penale, respectiv la 20.12.2017.

Pentru cel de al treilea contract, Judecătoria a reţinut că nu s-a dovedit complicitatea la fraudă a cumpărătorului.

În motivarea soluţiei de respingere a apelului, Tribunalul a arătat (fila 12 paragraf final şi fila 13 primul paragraf din decizie) că era posibilă promovarea acţiunii pauliene de către creditor şi în ipoteza în care în cursul urmăririi penale debitorul a înstrăinat bunuri, fiind suficientă condiţia ca actele de înstrăinare să fie încheiate după săvârşirea faptei care a dus la condamnarea făptuitorului la plata de despăgubiri civile.

Prin urmare, Tribunalul nu a validat concluzia primei instanţe în sensul că pentru două dintre contracte, adică acelea încheiate înainte de rămânerea definitivă a hotărârii penale, nu s-ar fi îndeplinit condiţia impusă de art. 1563 cod civil privind caracterul cert al creanţei.

Deşi a reţinut că la data când au fost încheiate cele trei contrate de vânzare nu se impunea ca reclamanta creditoare să aibă o creanţă certă, instanţa de apel a respins apelul apreciind că nu sunt îndeplinite celelalte condiţii pentru promovarea acţiunii pauliene, respectiv nu s-a dovedit că preţul încasat ar fi fost derizoriu, nu s-a dovedit însărăcirea debitorului ca urmare a vânzărilor, ceea ce echivalează cu lipsa unui prejudiciu în ceea ce o priveşte pe reclamantă şi cu lipsa fraudei debitorului.

De asemenea, Tribunalul a reținut că nu s-a dovedit nici complicitatea la fraudă a cumpărătorilor, ceea ce a impus validarea soluţiei primei instanţe de respingere a acţiunii.

Critica din recurs privind nelegalitatea deciziei din apel prin raportare la dispoziţiile art. 488 alin. 1 pct. 6 cod procedură civilă nu este fondată, Curtea constatând că instanţa de apel a oferit o motivare completă, valorificând înscrisurile de la dosar şi cu aplicarea normelor legale incidente, a răspuns tuturor criticilor cu care a fost investită şi s-a raportat la datele speţei, motivarea fiind în corelaţie cu soluţia dată.

În sensul art. 488 alin. 1 pct. 6 cod procedură civilă, critica de nelegalitate poate fi invocată atunci când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei.

Potrivit prevederilor art. 425 Cod procedură civilă, considerentele hotărârii trebuie să cuprindă obiectul cererii şi susţinerile pe scurt ale părţilor, expunerea situaţiei de fapt reţinută de instanţă în baza probelor administrate, motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis cât şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor.

În acest sens, se constată că instanţa de apel, contrar susţinerilor recurentei, a analizat amplu motivele de apel, dar şi probele administrate în cauză, reţinând în mod corect că nu sunt îndeplinite condiţiile pentru admiterea acţiunii revocatorii, a analizat în mod logic şi structurat valabilitatea contractului şi a expus argumentele de fapt şi de drept pentru care a considerat că actele de vânzare cumpărare nu au avut o cauză licită şi nu au urmărit fraudarea intereselor terţilor prin crearea unei stări de insolvabilitate a vânzătorului.

Din modul în care a fost argumentată soluţia instanţei rezultă şi că motivele avute în vedere au legătură cu cauza pendinte şi nu pot fi caracterizate ca fiind contradictorii.

Prin urmare, se vor înlătura criticile din recurs referitoare la nemotivarea hotărârii sau a motivării contradictorii.

Nu este fondată nici critica prin care recurenta reclamantă susține că au fost greşit aplicate dispoziţiile art. 1562 şi art. 1563 cod civil, dispoziţii care reglementează acţiunea revocatorie (pauliană).

În sensul art. 488 alin. 1 pct. 8 cod procedură civilă, hotărârea se consideră că a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii atunci când instanţa a recurs la textele de lege aplicabile speţei dar, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, omiţând sau adăugând unele condiţii pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat eronat.

În cauza de faţă, aceste motive nu sunt incidente, soluţia instanţei fiind expresia interpretării şi aplicării corecte a prevederilor legale în raport cu starea de fapt rezultată din probele administrate în procedura judiciară.

Curtea reţine că acţiunea revocatorie se naşte din dreptul de gaj al creditorilor chirografari şi determină, în raportul dintre creditor și cei care au încheiat actul fraudulos, inopozabilitatea actului încheiat în frauda drepturilor creditorului, care va putea urmări bunul ce a reprezentat obiectul actului ca şi cum acesta nu ar fi ieşit niciodată din patrimoniul debitorului, dar numai dacă sunt îndeplinite cumulativ condițiile prevăzute în art. 1562 şi 1563 cod civil.

Așadar, acțiunea pauliană sau revocatorie reglementată în art. 1562 şi urm. cod civil este o acțiune patrimonială prin care creditorul poate cere revocarea actelor juridice încheiate de debitor în vederea prejudicierii intereselor sale, așa încât pentru exercitarea unei astfel de acțiuni părțile trebuie să aibă calitatea de creditor, respectiv, de debitor, iar creanţa creditorului să aibă un caracter cert.

Cu privire la această condiţie, după cum s-a arătat anterior, Tribunalul a înlăturat concluzia primei instanţei privind inexistenţa condiţiei caracterului cert al creanţei, arătând că această condiţie este îndeplinită în speţă şi pentru contractele de vânzare încheiate de debitor, vânzătorul ..., înainte de data rămânerii definitive a deciziei penale.

Prin urmare, toate criticile prin care recurenta susţine că în mod greşit s-au respins ori s-au analizat superficial argumentele apelantei privind existenţa unei creanţe certe a reclamantei nu au legătură cu considerentele Tribunalului, recurenta fiind în eroare atunci când susține că instanţa de apel a considerat că nu ar fi certă creanţa sa, fiind evident că susținerile sale din recurs pe această chestiune de drept vizează considerentele sentinţei judecătoriei, iar nu pe cele ale deciziei din apel.

Aşadar, prin această critică, recurenta reclamantă se raportează, de fapt, la considerentele sentinței primei instanțe, neluând în considerare decizia din apel și motivarea Tribunalului care a înlăturat partea din sentința judecătoriei legată de inexistența caracterului cert al creanței la data când au fost încheiate două din contractele atacate de reclamantă.

Cum instanța de recurs este chemată să analizeze legalitatea deciziei din apel, nu poate face obiectul recursului o critică din apel care a fost admisă de Tribunal, în favoarea apelantei reclamante, care a declarat și calea de atac a recursului, aceasta nemaiavând interes să susțină și în recurs un motiv care a constituit obiect al apelului și cu privire la care s-au expus de Tribunal considerente în sensul admiterii criticii.

Motivele pentru care apelul a fost respins şi în raport de care se impun a fi analizate criticile din recurs privesc însărăcirea debitorului ca urmare a vânzărilor, existenţa fraudei debitorului şi complicitatea la fraudă a cumpărătorilor.

Sintetizând criticile din recurs raportat la cele trei condiţii analizate de Tribunal pentru admiterea acţiunii revocatorii, condiţii care nu au fost considerate ca fiind justificate, Curtea reține că în ceea ce priveşte critica privind producerea unui prejudiciu în patrimoniul creditorului, prin alterarea gajului general, respectiv punerea creditorului în situaţia de a nu-și îndestula dreptul, reclamanta avea obligația de a dovedi nu numai încheierea unor contracte de vânzare pentru bunuri aparținând debitorului său, ci și faptul că aceste vânzări au dus la crearea unei stări de insolvabilitate, care a făcut imposibilă executarea, fie și parțială, a creanței reclamantei.

Instanțele de fond au reținut corect în speță că prețul menționat în cele trei contracte de vânzare reflectă prețul pieței pentru bunuri similare, raportat la grilele notarilor publici, suma totală încasată de vânzător în perioada 2016-2020 fiind de 11 420 lei.

Curtea constată că recurenta reclamantă nu a administrat nicio probă din care să rezulte că în această perioadă de timp sau până la data introducerii cererii de chemare în judecată debitorul său nu ar fi avut nicio sursă de venit, niciun alt bun care să poată fi scos de către creditoare la vânzare pe calea unei executări silite sau chiar prin solicitarea unui partaj cu privire la eventuale bunuri deținute de debitor în comun sau în coproprietate cu alte persoane.

În atare condiții, este evident că încasarea unei sume de 11 420 lei din cele trei contracte de vânzare încheiate într-un interval de circa 4 ani nu poate fi considerată ca având ca efect crearea cu intenție unei stări de insolvabilitate a debitorului, așa încât instanța de recurs va concluziona că nu s-a făcut dovada îndeplinirii condiției prevăzute de art. 1562 alin. 1 cod civil pentru admiterea acțiunii revocatorii, aceea ca debitorul să își creeze sau să își mărească o stare de insolvabilitate.

Potrivit art. 1562 alin. 2 cod civil, o altă condiție ce se cere a fi îndeplinită pentru promovarea a acțiunii revocatorii în cazul contractelor cu titlu oneros este aceea ca terțul contractant să fi cunoscut că debitorul vânzător își creează ori își mărește starea de insolvabilitate.

Participarea la fraudă a terțului cumpărător intervine atunci când acesta cunoștea situația materială a vânzătorului și existența unei datorii prezente sau viitoare a acestuia către alte persoane, precum și intenția vânzătorului de a frauda drepturile creditorului său.

Participarea la fraudă a cumpărătorilor și caracterul ilicit al cauzei contractelor nu au fost dovedite, conform celor reținute de Tribunal, nefiind îndeplinită în speţă condiţia intenţia părţilor la încheierea contractelor a fost aceea de a se crea pentru vânzător starea de insolvabilitate.

În acest context, este legală concluzia instanţei de apel că scopul încheierii convenţiilor nu a fost acela de a scoate bunurile din patrimoniul pârâtului înstrăinător, pentru a zădărnici executarea silită la care acesta urma să fie supus de către ANAF, ca urmare a soluționării dosarului penal, Curtea având în vedere că pentru vânzarea terenurilor agricole extravilane a fost urmată procedura de publicitate la autoritatea administrativă locală, de verificare a eventualelor sarcini sau ipoteci înscrise în evidenţele funciare cu privire la terenuri.

În condiţiile în care creditorul nu a făcut demersuri reale pentru a indisponibiliza bunurile debitorului, nu a înscris creanţa sa pentru a o face opozabilă terţilor, cumpărătorii nu fac parte din familia vânzătorului pentru a se putea considera că au cunoscut calitatea sa de debitor al Statului, ca urmare a existenţei pe rolul instanţelor a dosarului penal, este evident că nu s-a dovedit în cauză participarea la fraudă a cumpărătorilor, condiţie impusă de art. 1562 alin. 2 cod civil pentru fi declarate inopozabile creditorului contractele cu titlu oneros.

În consecinţă, Curtea constată că deşi prin motivele de recurs recurenta reclamantă a arătat că simpla cunoaştere de către terţul cumpărător a faptului că debitorul îşi provoacă sau îşi agravează starea de insolvabilitate, nu a rezultat din niciunul din înscrisurile depuse la dosar că terţii cumpărători au cunoscut existenţa datoriei pe care vânzătorul o avea către ANAF şi nici nu s-a indicat în concret de către recurentă de unde a rezultat o astfel de cunoaştere.

Prin urmare, critica recurentei are o simplă componentă teoretică, nesusţinută şi de datele concrete ale speţei.

Cum condiţiile legale pentru admiterea acţiunii revocatorii trebuie să fie îndeplinite cumulativ, faptul că două dintre condiţii nu sunt dovedite în cauză, respectiv existenţa stării de insolvabilitate a debitorului şi participarea la fraudă a terţilor cumpărători, duce la concluzia că nu are relevanţă care a fost intenţia vânzătorului atunci când a încheiat contractele.

Recurenta a motivat în mare parte recursul său în ce priveşte critica întemeiată pe dispoz. art. 488 alin. 1 pct. 8 cod procedură civilă referindu-se la atitudinea pârâtului vânzător, însă aceasta nu este suficient, recurent având nu numai obligaţia, dar şi interesul de a preciza în concert în ce a constat participarea la fraudă a cumpărătorilor, însă motivele de recurs nu cuprind astfel de referiri.

În acest context în care pârâții (vânzătorul şi cumpărătorii) nu au avut o înţelegere frauduloasă în scopul lezării intereselor reclamantei, era evident că actele cu titlu oneros încheiate de aceștia nu pot fi făcute inopozabile creditorului, care nu a dovedit nici faptul că prin vânzarea unor terenuri într-o perioadă de circa 4 ani, pentru suma de aproximativ 11 000 lei debitorul şi-a creat ori şi-a mărit o stare de insolvabilitate şi nici faptul că la data când au fost încheiate contractele cumpărătorii cunoşteau existenţa datoriei către ANAF a vânzătorului şi l-au ajutat să îşi creeze o stare de insolvabilitate pentru ca la momentul în care ar fi fost executat silit să nu se mai găsească niciun bun în patrimoniul acestuia.

Toate aceste argumente justifică soluţia de respingere a acţiunii, pronunţată de instanţele anterioare.

În concluzie, soluţia adoptată de Tribunal este judicios argumentată în fapt şi în drept, dispoziţiile art. 1562 şi art. 1563 cod civil au fost corect aplicate, fiind în afara oricăror critici de nelegalitate pe tărâmul art. 488 alin. 1 pct. 6 și 8 Cod procedură civilă.

Curtea constată că nu sunt întemeiate nici criticile recurentei privind aplicarea de către Tribunal a dispozițiilor art. 451-453 cod procedură civilă referitoare la acordarea cheltuielilor de judecată.

Recurenta este parte care a pierdut procesul în apel, caz în care datorează intimaţilor cheltuieli de judecată în limita dovedirii acestora.

Dovada cheltuielilor făcute de intimata ... există la dosarul instanţei de apel şi, în plus, Tribunalul a făcut aplicarea dispozițiilor art. 451 cod procedură civilă şi a redus onorariul avocaţial, până la suma de 2000 lei, sumă apreciată ca fiind în concordanţă cu complexitatea speţei şi cu faptul că în apel s-a acordat un singur termen de judecată.

Critica din recurs referitoare la modalitatea de reducere a onorariului de avocat constituie o critică de netemeinicie, sens în care s-a pronunţat şi ÎCCJ prin decizia (RIL) nr. 3/2020, obligatorie pentru instanţe, astfel că în calea extraordinară de atac, neputând fi invocate critici de netemeinicie, nu se poate reevalua cuantumul cheltuielilor de judecată acordate prin reducerea onorariului avocatului intimatei pârâte.

Faptul că recurenta este scutită de plata taxei judiciare de timbru nu este echivalent scutirii de obligaţia de a achita cheltuielile de judecată făcute de partea care a câștigat procesul, ceea ce justifică soluţia Tribunalului de obligare la plata onorariului de avocat..

Prin urmare, critica vizând aplicarea dispoziţiilor din codul de procedură civilă în materia cheltuielilor de judecată va fi respinsă.

Faţă de cele expuse, Curtea constată că nu subzistă motivele de casare invocate de recurent, urmând ca, în baza art. 496 Cod procedură civilă, să respingă recursul ca nefondat.

Se va admite cererea intimaţilor ..., ... şi ... de obligare a recurentului la plata cheltuielilor de judecată constând în onorarii avocat, Curtea apreciind că suma de câte 1500 lei pentru fiecare dintre aceşti intimaţi este corespunzătoare complexității cauzei în această etapă procesuală, muncii depuse de avocaţi, ţinând seama şi de faptul că a fost acordat un singur termen de judecată, iar cele două societăţi comerciale pârâte au avut un singur avocat, care a redactat întâmpinările cu același conţinut.