Curtea de Apel CRAIOVA · .

Decizie nr. 1528 din 07.12.2022

Instanță: Curtea de Apel CRAIOVA
Dosar: .
Obiect: Pedeapsa prevăzută de lege in sensul art.187 Cod penal.
Soluție
Sursa: portal.just.ro

In consecința, prin pedeapsa prevăzută de lege in sensul art.187 Cod penal, care se aplica si in operațiunea de calculare a termenelor de prescripție a răspunderii penale conform art. 154 Cod penal, se înțelege pedeapsa prevăzută de legiuitor pentru forma tip a infracțiunii sau pentru variantele calificate – agravante sau atenuante, dar fără luarea in considerare a cauzelor generale sau speciale de agravare sau reducere a pedepsei, respectiv stărilor de agravare ori atenuare a pedepsei, circumstanțelor legale ori judiciare agravante sau atenuante.

Noțiunea de pedeapsa prevăzută de lege in sensul art. 187 Cod penal nu va include circumstanțele agravante sau atenuante( de exemplu, provocarea), cauze speciale de reducere a pedepsei (de ex. art. 396 alin. 10 Cpp) sau de majorare a pedepsei (de ex. recidiva postexecutorie prev. de art. 43 alin 6 Cpp) si nici alte cauze sau stări de agravare sau atenuare a pedepsei in funcție de împrejurările săvârșirii faptei.

Pe rol, soluționarea contestației în anulare formulată de condamnatul …… împotriva deciziei penale nr. 240 din data de 22 februarie 2021, pronunțată de Curtea de Apel Craiova în dosarul nr. ……..

Prezența părților şi dezbaterile au fost consemnate în Încheierea de ședință din data de 28 noiembrie 2022, încheiere care face parte integrantă din prezenta decizie ce se va pronunța, când instanța, având în vedere dispozițiile art. 405 alin. 2 C.p.p., a stabilit termen pentru pronunțarea hotărârii la data de azi - 07 decembrie 2022.

C U R T E A,

Deliberând asupra cauzei penale deduse judecății, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 42 din data de 02.03.2020 pronunţată de Tribunalul Olt în dosarul nr. ….., în baza art. 9 alin. 1 lit. c şi alin 2 din Legea 241/2005 cu aplic art. 41 alin.2 C.p. din 1969 şi art. 5 alin. 1 C.p. a fost condamnat inculpatul …. la o pedeapsă de 4 ani închisoare privativă de libertate, în condiţiile art.57 C.p. - pedeapsă principală şi interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. 1 lit a teza II C.p., b şi c C.p. din 196, pe o durată de 2 ani, pedeapsă complementară (astfel cum a fost schimbată încadrarea juridică prin încheierea de şedinţă din data de 28.10.2019).

S-a constatat că infracţiunea din prezenta cauză este concurentă cu infracţiunea ce a făcut obiect SP 213/03.11.2011 a Tribunalului Olt, definitivă prin decizia penală 462/02.04.2018 a Curţii de Apel Craiova, prin care inculpatul a fost condamnat la pedeapsa de 2 ani si 6 luni închisoare cu aplic art. 81, 82 C.p. din 1969, pentru săvârşirea infracțiunii prev. de art. 9 alin.1 lit. b din Legea 241/2005 cu aplic art. 396 alin. 10 C.p.p. şi art. 5 C.p.

În baza art. 85 C.p. din 1969 a fost anulat beneficiul suspendării condiţionate a executării pedepsei mai sus menţionate.

În baza art. 33-34 lit. b C.p. din 1969 cu aplic art. 5 C.p. a fost contopită pedeapsa aplicată prin prezenta hotărâre, cu pedeapsa de 2 ani si 6 luni aplicată prin SP 213/2011 a Tribunalului Olt, urmând ca inculpatul ……. să execute pedeapsa cea mai grea - de 4 ani închisoare, în regim de detenţie, conform art. 57 C.p. din 1969, precum şi 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. 1 lit a teza II C.p., b şi c C.p. din 1969.

În baza art. 71 alin. 2 Cod penal din 1969 au fost interzise inculpatului, ca pedeapsa accesorie, drepturile prev. de art. de art. 64 alin. 1 lit a teza II C.p., b şi c C.p. din 1969, de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri şi până la terminarea executării pedepsei.

În baza art. 88 C.p. din 1969 s-a dedus din pedeapsă reţinerea şi arestarea preventivă a inculpatului începând cu data de 10.06.2015 şi până la data de 11.06.2015, respectiv 18.06.2015 şi până la data de 27.08.2015, când a fost pus în libertate sub măsura preventivă a controlului judiciar.

În baza art. 25 alin.3 C.p.p. rap. la art. 256 C.p.p. şi art. 580 alin. 2 C.p.p. s-a dispus anularea ca fiind false a facturilor fiscale emise în cauză, existente la filele 115- 161, 173 – 217, 253- 316, 326- 353, 372- 420, vol.

I , filele 10-151, 169- 250, 318-412 vol.

V dosar urmărire penală (şi conform anexei nr. 1 a raportului de expertiză tehnică fiscală existent la vol I d.u,.p. filele 55-75-85).

În baza art. 397 C.p.p rap. la art.19 alin. 1 C.p.p. şi la art. 1357 Cod civil a fost admisă în parte acţiunea civilă şi s-a dispus obligarea inculpatului …… la plata sumei de 1.024.628 lei despăgubiri civile către partea civilă Statul Român - reprezentat de ANAF…….. - prin DGRFP ……… şi Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice ….. şi la plata obligaţiilor fiscale accesorii pe perioada cuprinsă între data producerii prejudiciului şi data achitării integrale a acestuia către partea civilă.

S-a constatat că inculpatul a achitat din prejudiciu suma de 1000 lei.

În baza art. 11 din Legea 241/2005 a fost menţinută măsura sechestrului asigurător instituit prin încheierea de şedinţă din data de 04.02.2019.

În baza art.13 alin. 1 din Legea nr. 241/2005, la data rămânerii definitive a prezentei hotărârii, copia dispozitivului acesteia s-a dispus a se comunica Oficiului Naţional al Registrului Comerţului, în vederea efectuării menţiunilor corespunzătoare.

Conform art. 4 şi 6 din OG nr.75/2001 privind organizarea şi funcţionarea cazierului fiscal, după rămânerea definitivă a prezentei hotărâri, copia dispozitivului acesteia s-a dispus a se transmite şi Ministerului Finanţelor Publice şi DGFP….

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi întregul material probator administrat atât în cursul urmăririi penale al judecăţii şi apreciindu-le în ansamblu şi în scopul aflării adevărului, conform art. 103 alin. 1 Cpp, instanța de fond a reţinut în fapt că, în perioada 31.01.2007 – 31.12.2011, în calitate de administrator al SC ….., inculpatul ………., în baza aceleiaşi rezoluţii infracționale, a înregistrat în evidenţa contabilă a societăţii achiziţii fictive de bunuri de la un număr de 16 societăţi comerciale, cauzând astfel un prejudiciu în valoare de 1.024.628 lei bugetului consolidat al statului.

Prin decizia penală nr. 240 din data de 22 februarie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Craiova în dosarul nr. ……, în baza art. 421 pct. 1 lit. b C.p.p. s-au respins, ca nefondate, apelurile declarate de inculpatul …… şi partea civilă Statul Român, reprezentat de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală împotriva sentinţei penale nr. 42/02.03.2020 pronunţată de Tribunalul Olt.

Împotriva deciziei pronunțate în apel, la data de 20 octombrie 2022 a formulat contestaţie în anulare condamnatul ……., cauza fiind înregistrată pe rolul Curții de Apel Craiova sub nr. …….

În motivarea contestației, condamnatul …… a solicitat următoarele: în temeiul art. 431 alin. l C.p.p., admiterea în principiu a contestaţiei în anulare; în temeiul art. 432 alin. l C.p.p., admiterea în fond a contestaţiei în anulare şi, pe cale de consecinţă, desfiinţarea deciziei penale nr. 240 22.02.2021 pronunţată de Curtea de Apel Craiova în dosarul nr. ……, şi dispunerea rejudecării cauzei după desfiinţare; în temeiul art. 430 C.p.p., până la soluţionarea contestaţiei în anulare, suspendarea executării deciziei penale nr. 240 din 22.02.2021.

A arătat că acuzaţia penală formulată împotriva sa a constat în imputarea înregistrării în contabilitate a unor documente justificative cu privire la achiziţii fictive de bunuri de la un nr. de 16 societăţi comerciale, achiziţii ce s-au derula în perioada februarie 2007 - noiembrie 2011 .

S-a evocat un prejudiciu de 1.024.628 lei.

S-a apreciat de către contestatorul-condamnat că este nelegală condamnarea survenită ca urmare a pronunţării în cauză a deciziei penale nr. 240 din 22.02.2021 de către Curtea de Apel Craiova, în condiţiile în care, la momentul pronunţării acestei hotărârii judecătoreşti "existau probe cu privire la o cauză de încetare a procesului penal" .

Drept urmare, cazul de contestaţie în anulare pe care îl invocă este cel dat de dispoziţia prevăzută de art. 426 lit. b C.P.P., susţinând că, la momentul condamnării sale definitive - 22.02.2021, în raport cu decizia Curții Constituționale Române nr. 297 din 26.04.2018 publicată în Monitorul Oficial nr. 518 din 25.06.2018, care a stabilit că soluţia legislativă care prevede întreruperea cursului termenului de prescripţiei al răspunderii penale prin îndeplinirea "oricărui act de procedură în cauză", din cuprinsul dispoziţiei de la art. 155 alin. l C.P.P., este neconstituţională, confirmată ulterior prin decizia Curții Constituționale Române nr. 358 din 26.05.2022 publicată în Monitorul Oficial nr. 565 din 09.06.2022 cu referire la dispoziţiile art. 16 alin. l lit. f C.p.p., soluţia legală fiind aceea de constatare a intervenirii prescripţiei răspunderii penale şi, pe cale de consecinţa, a încetării procesului penal .

A precizat faptul că nu solicită interpretarea diferită a aceloraşi elemente pe care Curtea de Apel Craiova le-a avut în vedere ca instanţă de apel, ci pronunţarea unei soluţii în anularea hotărâri pronunţate ca urmare a neanalizării problemei prescripţiei răspudnerii penale.

Noţiunea de probe existente la dosarul cauzei trebuie circumscrisă celor care puteau constitui temeiuri ale unui caz de încetare a procesului penale, adică orice împrejurări de fapt sau de drept pentru care se putea constata existenţa unei cauze de încetare a procesului penal.

În apărarea pe fondul cererii, contestatorul a arătat că soluţia dispusă prin D.P. nr. 240 din 22.02.2021 a Curţii de Apel Craiova este nelegală, instanţa trebuind să soluţioneze cauza în temeiul art. 396 alin.6 C.P.P. raportat la dispoziţiile art. 16 alin. l lit. f C.P.P. şi art. 17 alin. 2 C.P.P., precum şi cu aplicabilitatea Deciziei CCR nr.297/2018, soluţia justă fiind aceea a încetării procesului penal ca urmare a intervenirii prescripţiei în cauză.

Potrivit rechizitoriului ……, S.C ……. - prin administrator …….., a înregistrat facturi de la 16 societăţi comerciale în legătură cu operaţiuni comerciale nereale în perioada februarie 2007 -noiembrie 2011.

În atare condiţii, dacă momentul de consum total al infracţiunii îi reprezintă luna noiembrie 2011, calculul prescripţiei calculat la limitele de pedeapsă prevăzute de norma de incriminare - art. 9 alin. l lit. c din Legea 241/2005, art. 187 şi art. 154 alin. l lit. c C.P., acela de 8 ani, urma să se împlinească la cel mai târziu la finele lunii noiembrie 2019, adică mult după momentul în care subiectul neconstituţionalităţii fusese tranşat prin decizia CCR nr. 297/aprilie 2018 .

Ipotezele de întrerupere a cursului prescripţiei răspunderii penale in condiţiile Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr. 71/2022 se vor aplica numai cu privire la faptele comise începand cu data de 30 mai 2022, acestea neputând fi aplicate retroactiv in cauzele pendinte, neavand natura unei legi penale mai favorabile, ci dimpotrivă.

Plecând de la aceste argumente, condamnatul a solicitat admiterea contestației în anulare, desfiinţarea decizii penale nr. 240/22.02.2021şi rejudecarea cauzei, având în vedere în mod evident limitele de judecată trașate de această procedură.

Contestatorul a invocat în drept dispoziţiile art. 426 lit. b C.p.p.

În ședința publica din data de 28 noiembrie 2022, instanța a admis in principiu contestația in anulare, constatând că cererea de contestaţie in anulare este făcută în termenul prevăzut de lege, că motivul pe care se sprijină contestaţia este dintre cele prevăzute în art. 426 Cpp şi că în sprijinul contestaţiei se depun ori se invocă dovezi care sunt la dosar.

Prin natura şi conținutul ei specific, o astfel de procedură prealabilă, de examinare a contestației în anulare sub aspectul admisibilității în principiu, nu vizează însăși soluționarea acestei căi extraordinare de atac, ci doar verificarea dacă sunt întrunite condițiile de exercitare şi anume cu privire la încadrarea cererii în termenul legal, la întemeierea ei pe cazurile prevăzute în lege şi la depunerea de dovezi ori invocarea de probe din dosar în sprijinul contestației.

Verificând temeinicia contestației în anulare, conform art. 432 Cpp, Curtea de Apel reține următoarele:

Contestația în anulare constituie o cale extraordinară de atac prin care pot fi reparate erori de neînlăturat pe alte căi, şi anume anularea pentru vicii, nulități privind actele de procedură, iar nu un motiv care ar constitui o nulitate pe fondul cauzei.

Natura juridică a acestui remediu procesual este mixtă, atât de anulare, în sensul că, pe calea contestației în anulare, poate fi anulată hotărârea definitivă, cât şi de retractare, respectiv că înseși instanța care a pronunțat hotărârea este pusă de a controla condițiile în care a dat hotărârea şi de a o infirma eventual.

Această cale extraordinară de atac vizează hotărâri judecătorești definitive şi se promovează în condițiile procedurale reglementate expres în art. 426 - art. 432 din C. proc. pen., care sunt mult mai stricte decât în cazul căilor ordinare de atac (cât privește titularii, termenul de introducere, cazurile de contestație în anulare, motivele aduse în sprijinul acestora, dovezile în susținerea lor etc.), tocmai în considerarea caracterului acestei instituții juridice, determinat de faptul că, prin formularea contestației în anulare, se tinde la înlăturarea autorității de lucru judecat pentru o hotărâre penală definitivă care îşi produce deja efectele.

După admiterea în principiu a contestației în anulare, dezbaterea contestației în anulare nu se poate cantona decât la cazurile de contestație care au fost invocate în cererea inițială şi care au trecut prin filtrul admisibilității în principiu.

Contestatorul a indicat temeiul contestației în anulare - art. 426 lit. b) din C. proc.

Pen.

Potrivit art. 426 lit. b) din C. proc. pen., se poate face contestație în anulare când inculpatul a fost condamnat, deși existau probe cu privire la o cauză de încetare a procesului penal.

Potrivit art. 16 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen., privind cazurile care împiedică punerea în mișcare şi exercitarea acțiunii penale, acțiunea penală nu poate fi pusă în mișcare, iar când a fost pusă în mișcare nu mai poate fi exercitată dacă: f) a intervenit amnistia sau prescripția, decesul suspectului ori al inculpatului persoană fizică sau s-a dispus radierea suspectului ori inculpatului persoană juridică.

Contestatorul a fost condamnat prin sentința penală nr. 42/02.03.2020 a Judecătoriei Craiova, definitivă prin decizia penală nr. 240/22.02.2021 a Curții de Apel Craiova, la pedeapsa de 4 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscala in forma continuata prevăzută de art. 9 alin. 1 lit. c, alin. 2 din legea 241/2005, cu aplicarea art. 35 Cod penal, fapta fiind săvârșită in perioada 31.01.2007- 31.12.2011.

Raportat la această infracțiune de evaziune fiscala in forma continuata prevăzută de art. 9 alin. 1 lit. c, alin. 2 din legea 241/2005, cu aplicarea art. 35 Cod penal, pentru care instanțele de judecata au stabilit in mod definitiv, cu autoritate de lucru judecat ca sunt mai favorabile dispozițiile Codului penal din 2009 in vigoare la data judecării faptelor, se impun următoarele mențiuni:

Pentru infracțiunea prevăzută de art. 9 alin. 1 din legea 241/2005, legea prevede pedeapsa închisorii de la 2 la 8 ani.

Conform dispozițiilor art. 9 alin 2 din legea 241/2005, dacă prin faptele prevăzute la alin. (1) s-a produs un prejudiciu mai mare de 100.000 euro, în echivalentul monedei naționale, limita minimă a pedepsei prevăzute de lege şi limita maximă a acesteia se majorează cu 5 ani, devenind astfel cuprinse intre 7 si 13 ani inchisoare.

Pentru infractiunea de evaziune fiscala in forma agravanta prevazuta de art 9 alin 2 din legea 241/2005, termenul general de prescripție a răspunderii penale este de 10 ani, conform art. 154 alin. 1 lit. c C.p.

Astfel, conform art. 154(1) Cod penal, termenele de prescripţie a răspunderii penale sunt: b) 10 ani, când legea prevede pentru infracţiunea săvârşită pedeapsa închisorii mai mare de 10 ani, dar care nu depăşeşte 20 de ani.

Termenul de prescripție a răspunderii penale de 10 ani se calculează de la data săvârșirii infracțiunii, respectiv de la data epuizării infracțiunii continuate de evaziune fiscala, deci de la data ultimei acțiuni, in sensul art 154 alin 2 Cod penal - în acest caz data de 31.12.2011, astfel cum s-a reținut cu autoritate de lucru judecat prin sentința penală nr. 42/02.03.2020 a Judecătoriei Craiova, definitivă prin decizia penală nr. 240/22.02.2021 a Curții de Apel Craiova.

Termenul general de prescripție a răspunderii penale de 10 ani urma sa se împlinească la data de 30.12.2021, fiind calculat conform art. 186 alin 1 Cod penal, așadar nu era împlinit la data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare – 22.02.2021.

Data săvârșirii infracțiunii nu este noiembrie 2011, astfel cum a susținut contestatorul, ci 31.12.2011, astfel cum s-a reținut cu autoritate de lucru judecat in cadrul hotărârilor judecătorești de condamnare.

Prin contestația in anulare se urmărește îndreptarea erorilor de procedura, iar nu a celor de judecata, fiind inadmisibil a se converti intr-un mijloc procedural de schimbare a situației de fapt calificate juridic prin hotărârea definitiva a instanțelor de judecata investite cu soluționarea fondului raportului juridic de drept penal.

Identificarea duratei termenului de prescripție a răspunderii penale presupune in prealabil stabilirea noțiunii de pedeapsa prevăzută de lege, in accepțiunea art.154 Cod penal.

Conform art.154 (1) Cod penal, termenele de prescripție a răspunderii penale sunt: (...) b) 10 ani, când legea prevede pentru infracțiunea săvârșită pedeapsa închisorii mai mare de 10 ani, dar care nu depășește 20 de ani.

Sintagma "pedeapsă prevăzută de lege" este definită în mod explicit în art. 187 din Codul penal ca fiind pedeapsa prevăzută în textul de lege care incriminează fapta săvârșită, în forma ei consumată, fără luarea în considerare a cauzelor de reducere sau de majorare a pedepsei.

Cauzele de agravare/majorare sau de atenuare/reducere a pedepsei sunt reglementate prin dispozițiile art. 79 Cod penal si constituie stări, situații, împrejurări care, odată constatate de organele judiciare, determină sau pot să determine, datorită naturii lor sau voinței legiuitorului, agravarea sau atenuarea pedepsei concrete ce urmează să fie aplicată pentru comiterea unei infracțiuni.

Acestea se clasifica in stări si circumstanțe.

Sunt reglementate in dispozițiile art. 79 Cod penal, prin prisma efectului asupra individualizării judiciare a pedepsei.

Stările au legătură cu modul în care în care sunt prezentate anumite instituții cu o reglementare în Codul penal – partea generală, având o semnificație în ceea ce privește periculozitatea făptuitorului sau gravitatea faptei, prin legătura pe care o au acestea cu infracțiunea săvârșită (spre exemplu, tentativa, forma continuată a infracțiunii, pluralitatea de infracțiuni).

Stările pot fi de agravare - infracțiunea continuată, concursul de infracțiuni și recidiva sau de atenuare - tentativa și minoritatea făptuitorului; stările de agravare sau de atenuare acționează în mod succesiv, fiecare dintre ele producând un efect propriu asupra pedepsei, respectiv două sau mai multe agravări sau atenuări.

Circumstanțele sunt întâmplări, calități, situații sau orice alte date, exterioare conținutului constitutiv al infracțiunii, dar care prin legătura cu făptuitorul sau fapta săvârșită, imprima un grad sporit sau redus de pericol social faptei , ori o periculozitate redusa ori accentuata si astfel putând determina fie reducerea pedepsei, fie agravarea acesteia.

Circumstanțele pot fi legale - sunt cele prevăzute de lege, și odată ce sunt constatate, impun obligația de a fi reținute de către instanța de judecată sau judiciare - au caracter facultativ, fiind constatate tot de către instanță, fără ca aceasta să fie obligată să le rețină caracterul atenuant sau agravant.

Indiferent de clasificare, circumstanțele provoacă o singură atenuare sau agravare a pedepsei, indiferent de numărul lor reținute de instanța, raportat la infracțiunea săvârșită, iar nu o pluralitate de agravări sau atenuări, astfel cum operează efectul stărilor de agravare sau atenuare multiple.

Distinct de acestea, variantele agravante sau atenuante ale unei infracțiuni nu sunt cauze de agravare sau reducere a pedepsei, ci forme infracționale derivate de la o infracțiune tip.

Dispozițiile art.9 alin.2 din legea 241/2005 reprezintă o variantă agravanta a infracțiunii de evaziune fiscala prevăzute de art.9 alin. 1 din legea 241/2005 şi termenul de prescripție a răspunderii penale pentru infracțiunea prevăzută de art. 9 alin. 2 din legea 241/2005 este de 10 ani, potrivit art. 154 alin. (1) lit. c) din Codul penal, corespunzător limitelor de pedeapsă reglementate prin aceasta forma agravanta.

Norma prevăzută in art. 9 alin. 1 din legea 241/2005 reprezintă norma de incriminare a variantei-tip a faptei de evaziune fiscala conținând condițiile obiective și subiective care se cer îndeplinite cumulativ pentru ca fapta să constituie infracțiune.

Alineatul (2) al aceluiași articol face trimitere la limitele speciale ale pedepsei pentru infracțiunea tip, care se majorează cu 5 ani.

Variantele agravante sau atenuante ale infracțiunii sunt „variațiuni pe care le prezintă infracțiunea în raport cu forma sa tipică, determinate de legiuitor cu ocazia incriminării faptei şi în raport cu variațiunile pe care le prezintă gradul de pericol social generic al acestora"( in acest sens, …….., Drept penal român, Partea generală, vol.

I, Casa de Editură şi Presă "Şansa" - S.R.L., București, 1992, p. 181- redat in decizia 1/19.01.2015 pronunțata de Înalta Curte de Casație si Justiție, Completul pentru dezlegarea unor probleme de drept, publicată în Monitorul Oficial nr. 105 din 10 februarie 2015).

Variantele atenuate ori agravate ale unei infracțiuni au trăsăturile constitutive ale infracțiunii de bază la care se adaugă trăsături agravante sau atenuante, de natură a determina un tratament juridic diferit de cel al infracțiunii-tip.

Varianta agravată sau atenuată a unei infracțiuni presupune mai întâi condițiile conținutului variantei-tip, la care se adaugă anumite elemente circumstanțiale care pot să se refere la aspectul material sau moral al faptei, la obiectul sau subiecții faptei, la locul şi timpul săvârșirii faptei sau la urmarea imediata, imprimându-i acesteia, în abstract, o gravitate mai ridicată sau mai redusă.

Așadar, aceeași faptă poate fi deci incriminată, pe lângă forma tipică, în una ori mai multe variante, agravate sau atenuante, care corespund conceptului faptei prevăzute de legea penală în configuraţia tipică, deosebindu-se de aceasta prin anumite elemente circumstanțiale.

Astfel, infracțiunea de evaziune fiscala prevăzută de art. 9 alin 1 din legea 241/2005 constituie infracțiunea-tip, reprezentând forma de bază, în raport cu dispozițiile art. 9 alin 2 si art. 9 alin 3 din același act normativ care, în mod evident, ca urmare a extinderii vizând cuantumul prejudiciului- urmarea imediata a infracțiunii reprezintă variante agravante ale acesteia.

Fiind în prezenta unei norme de trimitere, dispozițiile art. 9 alin. (2) din Legea nr. 241/2005 se completează cu cele ale alin. (1), de la care împrumută toate elementele constitutive sub aspectul laturii obiective si subiective, cu excepția urmării imediate atașate laturii obiective.

Astfel, spre deosebire de infracțiunea-tip, incriminarea din alin. (2) vizează un cuantum majorat al prejudiciului inclus in latura obiectiva a infracțiunii şi dat fiind gradul de pericol social abstract sporit, legiuitorul l-a reflectat în limite de pedeapsă a închisorii majorate, cuprinse între 7 si 13 ani închisoare.

Ca atare, întrucât reglementarea normativă cuprinsă în art. 9 alin. (2) din Legea nr. 241/2005 cu modificările şi completările ulterioare, nu poate funcționa independent, ca infracțiune de sine stătătoare, ci doar în strânsă legătură cu textul de incriminare la care se raportează, rezultă că suntem în prezenţa unei variante agravante a infracţiunii-tip care are elementele constitutive ale acesteia, la care însă legiuitorul a înţeles să adauge trăsături agravante, de natură a determina un tratament juridic diferit de cel al infracţiunii de bază.

Prin decizia Curții Constituționale nr. 701/2016, publicată în Monitorul Oficial Nr. 259 din 13 aprilie 2017, s-a menționat:

„ 61.

Infracţiunea fapt consumat este acea infracţiune al cărei rezultat se produce odată cu executarea în întregime a elementului material al laturii obiective.

În aceste condiţii, în ce priveşte forma perfectă a infracţiunii, prin "pedeapsă prevăzută de lege" se înţelege pedeapsa prevăzută în textul de lege care incriminează fapta săvârşită în forma consumată, fără luarea în considerare a cauzelor de reducere sau de majorare a pedepsei (tentativă, circumstanţe atenuante sau agravante, forma continuată a infracţiunii, concurs de infracţiuni, stare de recidivă etc.)”.

„63.

Aşa fiind, conceptul de "pedeapsă prevăzută de lege", deşi are o accepţiune autonomă, urmează a fi pus în balanţă în operaţiunea de interpretare şi aplicare a legii în funcţie de incidenţa uneia sau mai multor cauze de reducere a pedepsei.

Tocmai de aceea, legiuitorul definind conceptul de "pedeapsă prevăzută de lege" a stabilit că aceasta este cea prevăzută în textul incriminator, fără luarea în considerare a cauzelor de reducere sau de majorare a pedepsei.

64.

Prin urmare, ori de câte ori legea penală (de exemplu, în caz de renunţare la aplicarea pedepsei, amânare a aplicării pedepsei, amnistie, graţiere, prescripţie a răspunderii penale, reabilitare etc.) ori legea procesual penală (de exemplu, în cazul arestării preventive sau al acordului de recunoaştere a vinovăţiei) condiţionează anumite efecte de pedeapsa prevăzută de lege, referirea se va face la limitele speciale de pedeapsă (închisoare sau amendă) prevăzute de lege pentru infracţiunea consumată (în varianta-tip sau calificată, agravată sau atenuată) fără a se lua în considerare eventualele cauze generale de agravare (stări de agravare: concursul de infracțiuni, recidiva, infracțiunea continuată, circumstanţe agravante) sau de atenuare (stări de atenuare: tentativa, circumstanțe atenuante).

De asemenea, nu se vor lua în considerare nici cauzele speciale de agravare sau de atenuare (de pildă, art. 411 din Codul penal - Cauze de reducere a pedepsei).

65.

Aceste cauze de atenuare/agravare nu trebuie confundate cu variantele calificate (atenuate sau agravate) ale unor infracțiuni, prevăzute ca variațiuni ale acestora în texte de sine stătătoare (din considerente de politică penală sau de tehnică legislativă) fată de varianta-tip și care prevăd, după caz, majorarea sau reducerea limitelor speciale de pedeapsă prevăzute pentru fapta ilicită.

În aceste cazuri, prin expresia "pedeapsă prevăzută de lege" se înțelege pedeapsa fixată de legiuitor pentru aceste variante calificate, și nu cea stipulată în varianta-tip a acelei infracțiuni.

Astfel, trimiterea la infracțiunea prevăzută de art. 13/2 din Legea nr. 78/2000 nu poate fi primită ca valabilă în susținerea argumentului formulat de autor, întrucât această din urmă infracțiune, astfel cum prevede și titlul secțiunii din care face parte, este o infracțiune asimilată celor de corupție, prin modul în care a fost incriminată constituind o formă specială a infracțiunii de abuz în serviciu.

Legiuitorul poate alege pentru prescrierea caracterului prohibit al unei anumite conduite atât norme complete, cât şi incomplete, acestora din urmă lipsindu-le fie dispoziția, fie sancțiunea, fie elemente ale acestora, pe care le împrumută din conținutul altor norme...”

In acest sens, este si decizia nr.1/19.01.2015 pronunțata de Înalta Curte de Casație si Justiție, Completul pentru dezlegarea unor probleme de drept, publicată în Monitorul Oficial nr. 105 din 10 februarie 2015, prin care s-a stabilit ca dispozițiile art. 308 din Codul penal reprezintă o variantă atenuată a infracțiunii de delapidare prevăzute de art. 295 din Codul penal, iar la calcularea termenului de prescripție a răspunderii penale se ține seama de pedeapsa prevăzută de art. 295 din Codul penal raportat la art. 308 alin. (2) din Codul penal.

Nu se va calcula întotdeauna termenul de prescripție a răspunderii penale in funcție de pedeapsa prevăzută de legiuitor pentru forma tip a infracțiunii, chiar daca persoanei i s-a angajat răspunderea penala pentru forma agravanta a infracțiunii, întrucât s-ar admite o distincție intre limitele legale ale pedepsei intre care se realizează individualizarea judiciara in concret, pe de o parte, si limitele legale ale pedepsei pe baza cărora se va determina întinderea ori durata termenului de prescripție a răspunderii penale.

Altfel spus, anumite limite legale de pedeapsa servesc la individualizarea judiciara a pedepsei si alte limite legale de pedeapsa constituie criteriu de identificare a duratei termenului de prescripție a răspunderii penale.

Aceasta teorie nu este permisa de dreptul penal roman, nefiind nicio prevedere legala care sa instituie o asemenea distincție in ceea ce privește noțiunea de pedeapsa prevăzută de legea penala.

De asemenea, s-ar ajunge si la situații inechitabile, când persoanei i se angajează răspunderea penala prin hotărârea definitiva pentru o varianta atenuanta a infracțiunii, deci cu limite ale pedepsei mai reduse fata de forma tip a aceleiași infracțiuni, iar termenul de prescripție a răspunderii penale s-ar calcula in funcție de limitele legale ale pedepsei pentru forma tip, care sunt mai mari decât cele pentru varianta atenuanta a infracțiunii.

In aplicarea considerentelor de ordin teoretic expuse, noțiunea de pedeapsa prevăzută de lege in sensul art. 187 Cod penal nu va include circumstanțele agravante sau atenuante( de exemplu, provocarea), cauze speciale de reducere a pedepsei (de ex. art. 396 alin. 10 Cpp) sau de majorare a pedepsei (de ex. recidiva postexecutorie prev. de art. 43 alin 6 Cpp) si nici alte cauze sau stări de agravare sau atenuare a pedepsei in funcție de împrejurările săvârșirii faptei.

Prin decizia 297/2018 publicată în Monitorul Oficial nr. 518 din 25.06.2018, Curtea Constituționala a constatat că soluția legislativă care prevede întreruperea cursului termenului prescripției răspunderii penale prin îndeplinirea „oricărui act de procedură în cauză”, din cuprinsul dispozițiilor art. 155 alin. (1) din Codul penal, este neconstituțională.

Prin decizia 358/2022 publicata în Monitorul Oficial nr. 565 din 9 iunie 2022, Curtea Constituționala a decis ca dispozițiile art. 155 alin. (1) din Codul penal sunt neconstituționale.

Deciziile Curții Constituționale au privit dispozițiile din Codul Penal in vigoare, dar nu produc efecte concrete asupra situației persoanei condamnate, întrucât, în cauza penala soluționata definitiv s-a respectat termenul general de prescripție a răspunderii penale pentru infracțiunea în raport de care a fost trasa la răspundere penală, astfel că în mod evident nu a operat cazul de împiedicare a exercitării acțiunii penale conform art. 16 lit. f Cod procedura penală – încetarea procesului penal în caz de intervenire a prescripției răspunderii penale.

Contestația în anulare este o cale extraordinară de atac, în cadrul căreia sunt remediate erori ce nu pot fi înlăturate pe alte căi, fiind o cale de anulare pentru vicii și nulități relative la actele de procedură, ce trebuie folosită numai în cazurile strict și limitativ prevăzute de lege, cu respectarea termenelor în care titularii acesteia o pot formula și a motivelor ce pot fi invocate în susținere, contribuind astfel la consolidarea principiului stabilității hotărârilor judecătorești definitive.

Tocmai caracterul de cale extraordinară de atac al contestației în anulare constituie o garanție că aceasta nu trebuie să devină o posibilitate nejustificată și nelegitimă de înlăturare a efectelor pe care trebuie să le producă hotărârile judecătorești definitive.

In concluzie, pentru infractiunea de evaziune fiscala in forma agravanta prevazuta de art. 9 alin.1, alin.2 din legea 241/2005, termenul general de prescripție a răspunderii penale este de 10 ani, conform art. 154 alin. 1 lit. c C.p.

Nu exista niciun caz de incetare a procesului penal la data pronuntarii deciziei contestate.

Pe cale de consecință, în temeiul art.432 Cpp se va respinge, ca nefondată, contestația în anulare formulată de condamnatul ……..

In raport de lipsa de temeinicie a contestației in anulare, o eventuala suspendare a executării hotărârii contestate nu se impune.

În baza art. 275 alin 2 Cpp va fi obligat contestatorul, aflat în culpă procesuală, la plata sumei de 200 lei, cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E:

În temeiul art. 432 Cpp respinge contestația în anulare formulată de contestatorul condamnat ……. (fiul lui ……… şi ………., născut la data de …. în …….., jud. …….., cu domiciliul în ……, strada …….. nr. ………, jud……….., CNP ………, în prezent deținut în Penitenciarul ……, jud. ……….) împotriva deciziei penale nr. 240/2021 pronunțată de Curtea de Apel Craiova în dosarul …….., ca nefondată.

În baza art. 275 alin 2 Cpp obligă contestatorul la plata sumei de 200 lei, cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 07.12.2022.