ARES ARES, Asociația pentru Reziliență, Evaluare și Securitate

Curtea de Apel PITEȘTI ·

Decizie nr. 65/A din 14.06.2007

Instanță
Curtea de Apel PITEȘTI
Dosar
Obiect
Neagravarea situației în propriul apel.
Soluție
Sursa
portal.just.ro

Neagravarea situaţiei în propriul apel.

In conformitate cu dispoziţiile art.372 alin.1 Cod

pr.penală, potrivit cărora instanţa de apel,

soluţionând

cauza, nu poate crea o situaţie mai grea pentru cel

care a

declarat apel. Instanţa de rejudecare, atunci când

sentinţa a fost desfiinţată cu trimitere spre

rejudecare,

în apelul inculpatului, nu-l poate condamna pe

acesta

la o pedeapsă mai mare decât cea aplicată în

sentinţa

desfiinţată.

(Curtea de Apel Piteşti, decizia penală

nr.65/A din 14 iunie 2007).

Prin sentinţa penală nr.68 din 6 februarie 2007, pronunţată de

Tribunalul Argeş, a fost condamnat inculpatul la 2 ani şi 6 luni

închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art.255 alin.1 Cod

penal, cu aplicarea art.37 lit.a Cod penal şi 5 ani închisoare, pentru

săvârşirea infracţiunii prevăzută de art.257 alin.1 cu aplicarea art.37 lit.a

Cod penal.

S-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de

5 ani, la care s-a adăugat un spor de 6 luni, în total 5 ani şi 6 luni

închisoare.

In temeiul art.84/4 Cod penal, s-a revocat suspendarea sub

supraveghere a pedepsei de 2 ani, aplicată printr-o hotărâre anterioară şi

s-a dispus ca inculpatul să execute această pedeapsă, alăturat celei de 5

ani şi 6 luni, în total 7 ani şi 6 luni închisoare, în condiţiile art.57 şi 71

Cod penal.

S-a dispus confiscarea de la inculpat a sumelor de bani, în lei

şi valută, primite de acesta.

Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că inculpatul

a pretins şi primit o cantitate de aur şi un autoturism, drept garanţie de la

un martor, pentru suma de 3500 dolari USD, pe care trebuia să-i dea

unui ofiţer de poliţie pentru a-l favoriza pe autor în cadrul unei cercetări

penale.

Prin decizia nr.65/A din 14 iunie 2007, pronunţată de Curtea

de Apel Piteşti, au fost admise apelurile procurorului şi inculpatului, s-a

desfiinţat în parte sentinţa, s-au descontopit pedepsele şi, rejudecând, a

fost condamnat inculpatul la 1 an închisoare, pentru săvârşirea

infracţiunii prevăzută de art.255 alin.1 cu aplicarea art.37 lit.a Cod penal,

şi 3 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art.257

alin.1 cu aplicarea art.37 lit.a Cod penal.

S-au contopit aceste pedepse, s-a dispus executarea celei mai

grele de 3 ani închisoare, alăturat pedepsei de 2 ani, pentru care s-a

dispus revocarea suspendării sub supraveghere.

S-a menţinut restul dispoziţiilor sentinţei.

Pentru a decide astfel, instanţa de apel a reţinut că, în primul

ciclu procesual, prin decizia nr.10 din 20 ianuarie 2005, pronunţată de

Curtea de Apel Piteşti, s-a admis apelul procurorului şi s-a majorat

pedeapsa aplicată inculpatului pentru infracţiunea prevăzută de art.257

alin.1 cu aplicarea art.37 lit.a Cod penal, de la 2 ani la 3 ani închisoare.

Prin decizia nr.2468 din 13 aprilie 2005, pronunţată de Înalta

Curte de Casaţie şi Justiţie, s-a admis recursul inculpatului, s-au casat

hotărârile atacate şi s-a trimis cauza spre rejudecare la Tribunalul Argeş.

Rejudecând cauza, în fond, prin sentinţa penală nr.68 din 6 februarie

2007, Tribunalul Argeş a nesocotit principiul neagravării situaţiei

inculpatului în propria-i cale de atac şi a stabilit pedepse mai mari decât

cele aplicate în primul ciclu procesual.