ARES ARES, Asociația pentru Reziliență, Evaluare și Securitate

Curtea de Apel IAȘI ·

Decizie nr. 795 din 05.10.2010

Instanță
Curtea de Apel IAȘI
Dosar
Obiect
Răspundere patrimonială – În cazul existenței unei obligații impuse printr-o modificare legislativă nu este necesară și modificarea fișei postului pentru a se stabili încălcarea unei atribuții de serviciu
Soluție
Sursa
portal.just.ro

Răspundere patrimonială – În cazul existenţei unei obligaţii impuse printr-o modificare legislativă nu este necesară şi modificarea fişei postului pentru a se stabili încălcarea unei atribuţii de serviciu

Atât timp cât obligaţia virării impozitului pe profit către bugetul local, în loc de bugetul de stat, a fost impusă prin art. 33 alin. 2 din Legea 414/2002, astfel cum a fost modificat prin OG 36/2003 (publicată în MO 68/02.02.2003), fiind vorba despre o obligaţie stabilită printr-un act normativ, în virtutea principiului ,,nemo legem ingnorare censetur” (nimeni nu poate invoca necunoaşterea legii), nu se poate susţine că pârâta nu a încălcat o atribuţie de serviciu pentru considerentul că în cuprinsul fişei postului său este cuprinsă doar obligaţia de a lua măsuri pentru efectuarea la termen a vărsămintelor ca venituri la bugetul de stat, nu şi obligaţia de a vira impozitul pe profit către bugetul local.

Astfel, fişa postului se consideră completată/modificată implicit, prin modificarea dispoziţiilor legale, pe care pârâta era obligată să le cunoască, neputându-se reţine în apărarea sa împrejurarea că serviciul metodologie din cadrul DGFP nu a anunţat modificarea prevederilor legale referitoare la viramentul impozitului pe profit.

Curtea de Apel Iaşi, decizia nr. 795 din 5 octombrie 2010