ARES ARES, Asociația pentru Reziliență, Evaluare și Securitate

Curtea de Apel IAȘI ·

Decizie nr. 1349 din 25.05.2012

Instanță
Curtea de Apel IAȘI
Dosar
Obiect
Achiziție publică de lucrări. Limitele în care instanța de control judiciar poate adopta măsuri de remediere a deficiențelor constatate în desfășurarea procedurii de achiziție publică
Soluție
Sursa
portal.just.ro

Achiziţie publică de lucrări. Limitele în care instanţa de control judiciar poate adopta măsuri de remediere a deficienţelor constatate în desfăşurarea procedurii de achiziţie publică

Curtea de apel, ca instanţă de control judiciar a actului emis de C.N.S.C., nu poate depăşi limitele contestaţiei adresate organului administrativ-jurisdicţional şi a deciziei pronunţate de acesta, chiar dacă, cu ocazia soluţionării plângerii introduse împotriva deciziei C.N.S.C. s-ar formula cereri noi, ce privesc o situaţie de fapt ce nu a fost avută în vedere la emiterea deciziei atacate.

Din această perspectivă, cererea petentei, de anulare a contractului de achiziţie publică, ce a fost încheiat ulterior momentului soluţionării contestaţiei îndreptate împotriva actelor emise de autoritatea contractantă, formulată direct în faţa instanţei de recurs, trebuie considerată ca excedând nu doar limitelor învestirii C.N.C.S., dar şi limitelor în care instanţa de control judiciar poate acţiona, având în vedere că, potrivit dispoziţiilor art. 286 alin. 1 din O.U.G. nr. 34/2006, cererile privind anularea contractelor de achiziţie publică se soluţionează doar de secţia comercială a tribunalului şi nu de instanţa de contencios administrativ.

Luarea unor măsuri de remediere, fie şi în mod indirect, ce ar viza contractul de achiziţie publică, justifică prin urmare cererea de revizuire, întemeiată pe dispoziţiile art. 322 pct. 2 C.pr.civ.

Temei de drept: O.U.G. nr. 34/2006.

Decizia nr. 1349/25.05.2012