ARES ARES, Asociația pentru Reziliență, Evaluare și Securitate

Curtea de Apel IAȘI ·

Decizie nr. 220 din 14.09.2004

Instanță
Curtea de Apel IAȘI
Dosar
Obiect
Concedierea colectivă.
Soluție
Sursa
portal.just.ro

Unitatea a făcut dovada condiţiilor cerute de art.65 alin.1 Codul muncii şi a obligaţiilor ce-i reveneau, concedierea fiind colectivă.

Concedierea a fost dispusă la nivel naţional de Societatea Naţională de Transport Feroviar Marfă –„CFR Marfă” SA Iaşi pentru toate unităţile (sucursalele) din ţară, fiind consultate sindicatele la nivel de ramură şi sesizată A.T.O.F.M.

Bucureşti.

Unitatea a acordat preavizul conform art.73 Codul muncii care constituie o măsură de protecţie a salariatului. Acordarea salariului de bază pe o lună, peste limita minimă prevăzută de lege şi în echivalent nu aduce atingere drepturilor salariatului.

Obligaţia de a presta muncă în termenul de preaviz este impusă numai salariatului, care denunţă unilateral contractul de muncă, ca măsură de protecţie pentru unitate, la care poate renunţa.

Prestarea muncii în perioada preavizului nu este posibilă în cauză, postul fiind desfiinţat.

Decizia civilă nr. 220/14.09.2004